Psihologie cognitivă. Modele teoretico-experimentale [2 ed.] 9736832481

Psihologia cognitiva reprezinta o analiza detaliata a sistemului cognitiv uman (memorie, gindire, limbaj, perceptie etc)

1,392 109 7MB

Romanian Pages [344] Year 1999

Report DMCA / Copyright

DOWNLOAD FILE

Polecaj historie

Psihologie cognitivă. Modele teoretico-experimentale [2 ed.]
 9736832481

Citation preview

1

COLLEGIUM Psihologie

2

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Seria Psihologie este coordonat\ de Adrian Neculau

Mircea Miclea (n. 8 noiembrie 1963) este profesor, [eful Catedrei de Psihologie a Universit\]ii „Babe[-Bolyai” din Cluj-Napoca, titular la disciplinele „Psihologie cognitiv\” [i „Modific\ri cognitiv-comportamentale”, director fondator al revistei Cogni]ie, Creier, Comportament, pre[edintele Asocia]iei de {tiin]e Cognitive din Rom^nia, membru afiliat al Asocia]iei Americane de Psihologie, al Societ\]ii Europene de Psihologie Cognitiv\ [i al Consiliului Interna]ional al Psihologilor. De acela[i autor : Psihologie cognitiv\ (Gloria, 1994) ; Stres [i ap\rare psihic\ (Presa Universitar\ Clujean\, 1997).

© 1999 by POLIROM Co S.A. Ia[i Editura POLIROM Ia[i, B-dul Copou nr. 3, P.O. BOX 266, 6600 Bucure[ti, B-dul I.C. Br\tianu, nr. 6, et. 7 Descrierea CIP a Bibliotecii Na]ionale: MICLEA, MIRCEA Psihologie cognitiv\ : modele teoretico-experimentale / Mircea Miclea – Ed. a 2-a, rev. – Ia[i : Polirom, 1999 344 p. ; 24 cm – (Collegium. Psihologie) Bibliogr.

ISBN : 973-683-248-1 CIP : 159.9 Printed in ROMANIA

3

Mircea Miclea

PSIHOLOGIE COGNITIV| Modele teoretico-experimentale Edi]ia a II-a rev\zut\

POLIROM 1999

5

Tabla de materii Cuv^nt c\tre cititor .................................................................................. 11 Capitolul 1: PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE ............................... 13 1.1. Psihologia cognitiv\ ..................................................................... 13 1.2. Constituirea [tiin]elor cognitive ....................................................... 18 1.2.1. Repere biografice ................................................................ 18 1.2.2. Psihologia cognitiv\ [i [tiin]ele cognitive .................................. 21 1.3. Analiza sistemului cognitiv ............................................................ 26 1.3.1. Definirea sistemului cognitiv .................................................. 26 1.3.2. Niveluri de analiz\ ale sistemului cognitiv ................................. 28 1.3.2.1. Nivelul cuno[tin]elor ................................................. 28 1.3.2.2. Nivelul computa]ional ................................................ 30 1.3.2.3. Nivelul algoritmic-reprezenta]ional ................................ 32 1.3.2.4. Nivelul implementa]ional ............................................ 33 1.3.2.5. Valoarea analizei multinivelare .................................... 34 1.4. Paradigmele psihologiei cognitive .................................................... 36 1.4.1. Paradigma simbolic\ clasic\ ................................................... 36 1.4.2. Paradigma (neo)conexionist\ .................................................. 38 1.4.2.1. Re]ele neuromimetice ................................................. 39 1.4.2.2. Exemplul 1. Re]ea unidirec]ional\ de recunoa[tere a ]intelor ................................................................ 44 1.4.2.3. Exemplul 2. Re]ea interactiv\ de reprezentare a cuno[tin]elor ......................................................... 47 1.4.3. Macro- [i microstructuri cognitive ........................................... 49 1.5. Sumar ....................................................................................... 50 Capitolul 2: PRELUCRAREA INFORMA}IEI VIZUALE .............................. 51 2.1. Neurobiologia proces\rii informa]iei vizuale ....................................... 51 2.1.1. Câmp receptor; celule on-off [i off-on ..................................... 53 2.1.2. Detectorii de tr\s\turi .......................................................... 56 2.1.2.1. Celule simple ........................................................... 57 2.1.2.2. Celule complexe ....................................................... 58 2.1.2.3. Celule hipercomplexe ................................................. 59 2.2. Procesarea primar\ a informa]iei vizuale ........................................... 60 2.2.1. Schi]a primar\ – extragerea contururilor ................................... 63 2.2.2. Modele matematice ale extragerii contururilor ............................ 66

6

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

2.2.2.1. Filtrajul ................................................................. 66 2.2.2.2. Analiza Fourier ........................................................ 71 2.2.3. Calculul adâncimii prin disparitatea retinal\ ............................... 73 2.2.4. Procesarea mi[c\rii .............................................................. 75 2.2.5. Extragerea formei din prelucrarea umbrelor ............................... 76 2.2.6. Procesarea texturii; textonii .................................................. 77 2.2.7. Detectarea culorii ................................................................ 78 2.2.8. Concluzii .......................................................................... 78 2.3. Recunoa[terea obiectelor – procesarea secundar\ a informa]iei vizuale ..................................................................... 80 2.3.1. Principiile gestaltiste ............................................................ 81 2.3.2. RBC – un model computa]ional de recunoa[tere a obiectelor .......... 85 2.3.2.1. Construc]ia modelului RBC ......................................... 85 2.3.2.2. Validitatea ecologic\ a modelului RBC .......................... 88 2.3.3. Alte model\ri ale recunoa[terii ............................................... 91 2.3.3.1. Modelul analizei de tr\s\turi fizice ............................... 91 2.3.3.2. Modelul calchierii tiparelor ......................................... 95 2.3.4. Proces\ri descendente în recunoa[tere ...................................... 95 2.3.4.1. Proces\ri descendente în cazul recunoa[terii stimulilor verbali ...................................................... 96 2.3.4.2. Proces\ri descendente în cazul recunoa[terii obiectelor ...... 97 2.3.4.3. Proces\ri descendente în cazul recunoa[terii scenelor [i fe]elor umane ........................................................ 98 2.3.5. Modelarea neoconexionist\ a recunoa[terii ............................... 100 2.3.5.1. Recunoa[terea în re]ele binivelare ................................ 100 2.3.5.2. Recunoa[terea în re]ele multinivelare ............................ 104 2.4. Sumar ...................................................................................... 106 Capitolul 3: ATEN}IA VIZUAL| ........................................................... 107 3.1. Introducere ............................................................................... 107 3.2. Neurofiziologia aten]iei ................................................................ 109 3.3. Modelarea aten]iei ...................................................................... 113 3.3.1. Modelul filtrajului timpuriu .................................................. 113 3.3.2. Modelul filtrajului târziu ...................................................... 116 3.3.3. Modelul filtrelor atenuante ................................................... 118 3.3.4. O abordare neoconexionist\ .................................................. 119 3.4. Aten]ia [i coeren]a comportamentului .............................................. 122 3.5. Incon[tientul cognitiv .................................................................. 123 3.5.1. „Bombardamentul” subliminal ............................................... 123 3.5.2. Cercet\ri non-psihanalitice asupra incon[tientului ....................... 124 3.5.3. Proces\ri semantice incon[tiente. Consecin]e comportamentale ...... 125 3.5.4. Aplica]ii, implica]ii ............................................................. 127 3.6. Sumar ...................................................................................... 129

7

Capitolul 4: CATEGORIZAREA ............................................................. 131 4.1. Introducere ............................................................................... 131 4.2. Func]iile categoriz\rii .................................................................. 132 4.2.1. Similaritatea ..................................................................... 132 4.2.2. Codarea experien]ei. Nivelul de baz\ al categoriz\rii .................. 133 4.2.3. Generarea de inferen]e ........................................................ 136 4.3. Modelarea similarit\]ii ................................................................. 137 4.3.1. Modelarea computa]ional-geometric\....................................... 137 4.3.2 Modelarea computa]ional-ansamblist\ ....................................... 141 4.4. Reprezentarea mental\ a categoriilor ................................................ 145 4.4.1. Conceptul ......................................................................... 145 4.4.2. Prototipul ......................................................................... 146 4.4.3. Prototipicalitate [i similaritate ............................................... 151 4.4.4. Reprezentarea conexionist\ ................................................... 151 4.5. Analiza descendent\ [i categorizarea ................................................ 153 4.6. Înv\]are implicit\ [i categorizare .................................................... 155 4.7. Sumar ...................................................................................... 157 Capitolul 5: IMAGISTICA MINTAL| ...................................................... 159 5.1. Clasificare, terminologie .............................................................. 159 5.2. Caracteristicile imaginilor mintale ................................................... 160 5.2.1. Reprezentarea rela]iilor topologice .......................................... 160 5.2.2. Absen]a sintaxei ................................................................. 162 5.2.3. Neutralitatea fa]\ de valoarea de adev\r ................................... 163 5.3. Exist\ o memorie imagistic\? ........................................................ 164 5.3.1. Analiza descendent\ [i imagistica mintal\ ................................. 165 5.3.2. Imaginea mintal\ – analog abstract – [i imaginea vizual\ ............. 169 5.3.3. Memoria de lucru, memoria de lung\ durat\ [i imaginile mintale ............................................................. 173 5.3.4. Câteva concluzii................................................................. 175 5.4. Procesarea imaginilor mintale ........................................................ 175 5.4.1. Generarea reprezent\rilor imagistice ....................................... 175 5.4.2. Transformarea imaginilor ..................................................... 176 5.4.2.1. Rotirea .................................................................. 176 5.4.2.2. Expandarea [i constric]ia .......................................... 178 5.4.2.3. Împ\turirea (paper folding) ........................................ 180 5.4.3. Scanarea imaginilor mintale .................................................. 182 5.5. Aplica]ii: h\r]ile psihologice ......................................................... 183 5.6. Sumar ...................................................................................... 187 Capitolul 6: SISTEMELE MNEZICE ....................................................... 189 6.1. Memoria senzorial\ ..................................................................... 189

8

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

6.1.1. Memoria iconic\ ................................................................ 189 6.1.2. Memoria ecoic\ ................................................................. 190 6.2. Memoria de scurt\ durat\ sau memoria de lucru ................................ 192 6.2.1. Capacitatea memoriei de scurt\ durat\ ..................................... 193 6.2.2. Durata MSD ..................................................................... 197 6.2.3. Tipul de codare a informa]iei ................................................ 201 6.2.4. Reactualizarea informa]iei .................................................... 202 6.2.5. Baza neurofiziologic\ .......................................................... 204 6.2.6. Memoria de scurt\ durat\ este memorie de lucru ....................... 207 6.3. Aten]ia [i memoria de lucru .......................................................... 208 6.3.1. Similaritatea comportamentelor unit\]ilor din „câmpul” aten]iei [i din memoria de lucru ........................... 210 6.3.2. Impactul unit\]ilor cognitive din ML asupra aten]iei ................... 211 6.3.3. Interpretarea legii Yerkes-Dodson ........................................... 212 6.4. Memoria episodic\ [i memoria semantic\ ......................................... 214 6.4.1. Principalele rezultate teoretico-experimentale ............................ 214 6.4.2. Aplica]ii [i implica]ii ........................................................... 216 6.5. Memoria de lung\ durat\ (MLD) .................................................... 217 6.5.1. Adâncimea proces\rii [i inten]ionalitatea înv\]\rii ....................... 218 6.5.2. Efectul spa]ierii (interpunerii) ............................................... 221 6.6. Uitarea ..................................................................................... 222 6.6.1. Reactualizarea cuno[tin]elor .................................................. 223 6.6.1.1. Reactualizarea [i similaritatea contextului fizic ................ 223 6.6.1.2. Reactualizarea [i similaritatea „contextului neuropsihic” ........................................................... 224 6.6.2. Oare uit\m? ..................................................................... 225 6.6.2.1. Interferen]a ............................................................ 226 6.6.2.2. Efectul FAN ............................................................ 227 6.6.2.3. Mecanismele de ap\rare ale eului ................................ 228 6.7. Memoria explicit\ vs memoria implicit\ ........................................... 228 6.7.1. Memoria implicit\ a deprinderilor .......................................... 230 6.7.2. Fenomenul de amorsaj ......................................................... 230 6.7.3. Memoria implicit\ a reflexelor condi]ionate .............................. 231 6.8. O sistematizare posibil\ [i implica]iile ei .......................................... 232 6.8.1. Tipuri [i sisteme mnezice ..................................................... 233 6.9. Sumar ...................................................................................... 235 Capitolul 7: REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR ........ 237 7.1. Introducere ............................................................................... 237 7.2. Model\ri simbolice ale bazei de cuno[tin]e ........................................ 238 7.2.1. Codarea semantic\ a cuno[tin]elor. Dovezi experimentale ............. 238 7.2.2. Avantajele cod\rii semantice ................................................. 241

9

7.2.3. Aser]iuni [i re]ele propozi]ionale ............................................ 242 7.2.4. Re]ele semantice ................................................................ 246 7.2.5. Scheme cognitive ............................................................... 249 7.2.5.1. Defini]ie [i caracteristici ........................................... 249 7.2.5.2. Interpretarea [i selec]ia informa]iei prin schemele cognitive ............................................. 252 7.2.6. Scenariul cognitiv .............................................................. 254 7.3. Modelarea conexionist\ a bazei de cuno[tin]e .................................... 257 7.4. O evaluare succint\ ..................................................................... 262 7.5. Sumar ...................................................................................... 263 Capitolul 8: DECIZIA .......................................................................... 265 8.1. Modele normative ale lu\rii deciziei ................................................ 265 8.1.1. Valoarea a[teptat\ ............................................................... 266 8.1.2. Utilitatea a[teptat\ .............................................................. 268 8.2. Modele descriptive. Ra]ionalitatea limitat\ ........................................ 271 8.3. Scheme [i strategii cognitive implicate în luarea deciziei ...................... 273 8.3.1. Scufundarea deciziei într-o schem\ cognitiv\ ............................ 273 8.3.2. Prototipicalitatea alternativelor .............................................. 274 8.3.3. „Ancorarea” alternativelor .................................................... 275 8.3.4. Accesibilitatea alternativelor ................................................. 277 8.3.5. Post-evaluarea alternativelor .................................................. 279 8.3.6. Eroarea juc\torului ............................................................. 279 8.4. Variabilitatea preferin]elor. Ra]ionalizarea alegerilor ............................ 280 8.5. Sumar ...................................................................................... 281 Capitolul 9: REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL ............. 283 9.1. Rezolvarea de probleme................................................................ 283 9.1.1. Ce este o problem\?........................................................... 283 9.1.2. Spa]iul [i mediul problemei .................................................. 285 9.1.3. Metode de cercetare a procesului rezolutiv ............................... 287 9.1.3.1. Protocolul gândirii cu voce tare .................................. 288 9.1.3.2. Simularea pe calculator. Alte metode ............................ 291 9.1.4. Strategii rezolutive.............................................................. 292 9.1.4.1. Analiza mijloace-scopuri ........................................... 295 9.1.4.2. Rezolvarea prin analogie. Problema transferului .............. 297 9.1.5. Sistemele de producere ........................................................ 301 9.1.6. Neurobiologia rezolv\rii de probleme ...................................... 303 9.2. Ra]ionamentul ............................................................................ 304 9.2.1. Logica [i psihologia ra]ionamentului ....................................... 304 9.2.2. Tipuri de ra]ionament .......................................................... 305 9.2.3. Ra]ionamentul inductiv ........................................................ 305

10

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

9.2.3.1. Inducerea unei propriet\]i .......................................... 305 9.2.3.2. Inducerea unei reguli ................................................ 307 9.2.3.3. Inducerea unei structuri ............................................ 309 9.2.4. Ra]ionamentul deductiv ........................................................ 309 9.2.4.1. Ra]ionamentul silogistic ............................................ 310 9.2.4.2. Ra]ionamentul ipotetico-deductiv ................................. 312 9.2.4.3. Ra]ionamentul liniar ................................................. 313 9.2.5. Remarci generale ............................................................... 314 9.3. Sumar ...................................................................................... 315 Capitolul 10: ARHITECTURA SISTEMULUI COGNITIV UMAN .................. 317 10.1. Constrângeri metodologice ........................................................... 317 10.2. ACT* [i SOAR ......................................................................... 319 10.3. Schi]a unei noi arhitecturi cognitive ............................................... 321 Glosar ............................................................................................... 325 Referin]e bibliografice .......................................................................... 333

11

Cuvânt c\tre cititor Când începe lectura unei c\r]i de psihologie, cititorul vine cu propriile sale observa]ii [i teorii implicite asupra fenomenului psihic. Dac\ între paginile acelei c\r]i va g\si explicitarea acestor intui]ii, la un nivel de analiz\ compatibil cu taxonomiile [i categoriz\rile sale cotidiene, cartea respectiv\ va fi „intuitiv\” [i u[or de în]eles. Cititorul va avea chiar un pl\cut sentiment de confort intelectual, fiindu-i gratificat\ dorin]a sa de confirmare a propriilor opinii sau observa]ii. Lucrarea de fa]\ nu este nici intuitiv\, nici comod\. Ea promoveaz\ un tip de abordare a sistemului cognitiv uman în care observa]iile cotidiene asupra fenomenului psihic nu sunt de mare folos. C\ci psihologia cognitiv\, studiind modul în care persoana uman\ prelucreaz\ informa]ia, se str\duie[te s\ satisfac\ cerin]ele ridicate de alte discipline [tiin]ifice complementare, în special de neuro[tiin]e [i inteligen]a artificial\. Pentru a oferi modele relevante tehnologic [i plauzibile neuronal, ea trebuie s\ renun]e la banalit\]ile solemne, la teoretiz\rile aflate la o palm\ deasupra sim]ului comun care, din p\cate, greveaz\ înc\ asupra unei p\r]i însemnate a psihologiei. Se pierde din public, dar se câ[tig\ în rigoare. De[i am oferit mai multe aplica]ii, în aceast\ lucrare accentul cade pe cercetarea teoretico-experimental\ fundamental\. Aproape fiecare tez\ este argumentat\ experimental sau logic. Mul]imea datelor experimentale poate p\rea fastidioas\, dar ea ne ajut\ s\ tran[\m între opinii contrare [i s\ ajungem la concluzii mai ferme. Psihologia, ca orice [tiin]\, trebuie s\-[i construiasc\ un corp compact de cuno[tin]e, nu o colec]ie de opinii. Pe de alt\ parte, statutul „aplica]iilor” este deosebit de versatil. Toate modelele computa]ionale prezentate pe parcursul acestei lucr\ri au aplica]ii multiple în inteligen]a artificial\ sau robotic\. Ele ar putea fi îns\ percepute ca analize „prea sofisticate”, „inaplicabile” de c\tre unii psihologi practicieni. Ceea ce e aplicativ pentru unii dintre beneficiarii psihologiei cognitive nu e aplicativ pentru al]ii. Ca idee general\ îns\ n-ar fi r\u s\ lu\m seama la rela]ia dintre cercetarea fundamental\ [i aplica]iile din cadrul unor discipline mai dezvoltate. Se poate observa c\, în lumea contemporan\, aplica]ia de anvergur\ este precedat\ de o fundamentare teoretico-experimental\ de înalt\ calitate. F\r\ biochimia modern\, farmacoterapia ar fi recurs tot la ierburi t\m\duitoare; f\r\ cercet\rile din genetic\ am fi putut continua s\ facem altoiri, dar nu am fi ajuns la ingineria genetic\; f\r\ fizica microparticulelor nu ar fi fost posibil\ tehnologia nuclear\ etc. ~n m\sura în care psihologia dore[te s\ ating\ o eficien]\ practic\ comparabil\ cu a disciplinelor men]ionate, trebuie s\-[i reconsidere fundamentul teoretic. Cum spunea fizicianul Niels Bohr, adesea „cel mai practic lucru este o bun\ teorie”. Îns\ nu o teorie de dragul teoriei, ci una capabil\ s\ genereze aplica]ii de vârf.

* Apari]ia acestui volum nu ar fi fost posibil\ f\r\ ajutorul oferit de câ]iva oameni c\rora ]in s\ le mul]umesc pe aceast\ cale. Puiu Stadnic, Elena Racol]a [i Dana Stadnic au f\cut un efort deosebit pentru tehnoredactarea în bune condi]iuni a acestei c\r]i. Cultul lor pentru lucrul bine f\cut [i solidaritatea cald\ cu care m-au înconjurat m-au impresionat deosebit.

12

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

{tefan Szamosközy mi-a oferit un sprijin constant pe tot parcursul elabor\rii acestei lucr\ri. William Hirst, director pentru The McDonnell Program for the Advancement of Psychology in Romania, mi-a oferit nu numai asisten]\ financiar\, ci [i prilejul unor dialoguri fructuoase [i l\muritoare. Le sunt recunosc\tor, de asemenea, lui Peter Woods [i Geraint Ephraim, care mi-au asigurat un util stagiu de preg\tire în Marea Britanie. ~n fine, în spatele acestei c\r]i se afl\ truda anonim\ a p\rin]ilor [i bunicilor mei. Lor nici nu [tiu cum s\ le mul]umesc. Aprilie, 1994

Autorul

Not\ la edi]ia a doua Succesul de care s-a bucurat acest volum la prima sa apari]ie m-a f\cut s\-l reeditez acum, cu unele modific\ri. ~n ultimii ani, psihologia cognitiv\ a cunoscut evolu]ii importante la nivelul aplica]iilor, nu `ns\ [i la nivelul fundamentelor. }in s\ mul]umesc Editurii Polirom pentru ini]iativa avut\ [i sprijinul acordat `n realizarea acestui volum. Aprilie, 1999

Autorul

13

Capitolul 1

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE 1.1. Psihologia cognitiv\ Sintagma de psihologie cognitiv\ are dou\ sensuri. Mai întâi, ea semnific\ studiul detaliat al sistemului cognitiv uman [i al subsistemelor sale („memoria”, „gândirea”, „limbajul”, „percep]ia” etc.). Considerându-se sistemul cognitiv ca sistem de prelucrare (procesare) a informa]iei, aceasta revine la a spune c\ psihologia cognitiv\ studiaz\ proces\rile la care este supus\ informa]ia între inputul senzorial [i outputul motor sau comportamental. Urmând fluxul prelucr\rilor de informa]ie, psihologia cognitiv\ î[i elaboreaz\ un limbaj propriu, ce face adesea caduc\ utilizarea termenilor tradi]ionali din psihologie [i utilizeaz\ o metodologie specific\ (ex.: analiza de protocol, simularea pe calculator a proceselor cognitive, recursul la formalisme logico-matematice etc.) care îi confer\ un statut distinct în ansamblul [tiin]elor contemporane. Sub raport tematic ea se dovede[te a fi o continuare a psihologiei gestaltiste [i asocia]ioniste de la care preia multe teme de cercetare pe care le trateaz\ îns\ cu o metodologie mult mai riguroas\, scufundat\ în paradigma conceptual\ a teoriei informa]iei. ~n al doilea rând, sintagma psihologie cognitiv\ desemneaz\ o anumit\ abordare a tuturor fenomenelor psihice [i comportamentale din perspectiva mecanismelor informa]ionale subiacente. Rezult\ „teorii cognitive ale emo]iilor sau stresului” – care încearc\ s\ stabileasc\ modul în care procesele cognitive determin\ emo]iile sau reac]ia de stres, „teorii cognitive ale motiva]iei” – centrate pe detectarea prelucr\rilor de informa]ie în motiva]ie, „psihologia social\ cognitiv\” – tentat\ s\ explice comportamentul social prin prisma factorilor cognitivi intrica]i etc. Ini]ial, orgolioas\ [i imperialist\ – cu tendin]a de a reduce toate fenomenele psihice la secven]e de proces\ri de informa]ie – abordarea cognitivist\ s-a maturizat ulterior, prin reconsiderarea caracterului ireductibil al altor factori implica]i în dinamica comportamentului uman (Richard, Bonet ºi Ghiglione, vol. III, 1990). Pe scurt, dintr-o abordare cognitivist\, a devenit o abordare cognitiv\. Este psihologia cognitiv\ o mod\, un curent care va sfâr[i mai mult sau mai pu]in lamentabil precum alte curente psihologice (asocia]ionismul, introspec]ionismul, gestaltismul, behaviorismul etc.)? R\spunsul este negativ. ~n m\sura în care sistemul bio-psihic uman este un sistem deschis, realizând cu mediul s\u nu numai un schimb substan]ial [i energetic, ci [i unul informa]ional, psihologia cognitiv\ î[i are [i va

14

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

avea permanent propriul s\u obiect de studiu. Recunoscând natura informa]ional\ a fenomenelor psihice (sau a majorit\]ii acestora), fenomene ireductibile la structurile neurobiologice care realizeaz\ sau implementeaz\ prelucr\rile de informa]ie (neuro[tiin]ele) sau la jocul contingen]elor ce ac]ioneaz\ asupra comportamentului (behaviorismul), recunoa[tem implicit perenitatea psihologiei cognitive. A spune c\ psihologia cognitiv\ este un curent psihologic caduc înseamn\ a sus]ine c\ abordarea fenomenelor psihice ca procese informa]ionale este ea îns\[i o chestiune de mod\, vremelnic\. Dac\ îns\ suntem de acord cu ideea c\ sistemul bio-psihic uman este un sistem de procesare a informa]iei, atunci psihologia cognitiv\ este [tiin]a care studiaz\ mecanismele acestor prelucr\ri, modul în care un anumit input induce un output specific. Viabilitatea psihologiei cognitive este sus]inut\ [i de caracterul cumulativ, integra]ionist al acesteia. Ea a preluat nu numai rezultatele viabile din curentele psihologice anterioare, ci [i sugestiile vagi dar fertile ale acestora, pe care le-a supus apoi unui examen experimental [i metodologic riguros. De exemplu, [i-a apropriat principiile gestaltiste (ex.: principiile proximit\]ii, similarit\]ii, închiderii etc.), dar le-a integrat în canavaua mai general\ a proces\rilor vizuale secundare (2.3.1). La fel, ideea de baz\ a asocia]ionismului potrivit c\reia con]inuturile psihice formeaz\ lan]uri asociative organizate ierarhic a fost concretizat\ în câteva modalit\]i specifice de reprezentare a cuno[tin]elor precum re]elele semantice sau scenariile cognitive (7.3-7.5). Desenul general al dezvolt\rii intelectuale con]inut în creoda piagetian\ a fost asimilat [i dezvoltat prin cercet\rile realizate asupra strategiilor rezolutive, proceselor metacognitive sau memoriei de lucru (6.2.6). Cât prive[te behaviorismul, de[i ini]ial psihologii cognitivi[ti l-au atacat belicos, ulterior au admis viabilitatea multora dintre rezultatele acestui curent, relevând îns\ [i aspectul informa]ional al rela]iilor dintre comportamentul uman [i contingen]ele externe. Pe de alt\ parte, numero[i psihologi cu angajament behaviorist î[i recunosc pozi]iile în modelele cognitive neoconexioniste, re]elele neuromimetice fiind considerate un „behaviorism mascat sau un behaviorism în haine computa]ionale” (Papert, 1988, p. 9). Pe scurt, studierea psihologiei cognitive î]i d\ sentimentul optimist [i tonifiant al dezvolt\rii cumulative a psihologiei. Ea explic\ tot ceea ce a putut fi explicat pe baza teoriilor anterioare dar, în plus, explic\ [i ceea ce acestea nu au putut explica. Minimalizarea psihologiei cognitive, asocierea ei cu avatarurile unui soi de mod\ [tiin]ific\ sunt f\cute de trei categorii de critici. ~n prima categorie intr\ acele persoane care, de[i clameaz\ natura informa]ional\ a psihicului, atribuie psihologiei cognitive statutul de curent psihologic contemporan, al\turi de altele, h\r\zit dispari]iei, interesant mai degrab\ din punctul de vedere al istoriei psihologiei decât al problematicii psihologice fundamentale. Or, a[a cum am ar\tat anterior, recunoa[terea faptului c\ prelucr\rile de informa]ie sunt esen]iale pentru personalitatea uman\ implic\ automat admiterea psihologiei cognitive ca demers [tiin]ific peren. Bazându-se pe neîn]elegere [i inconsecven]\ logic\, critica lor se autodistruge, de aceea nu merit\ o aten]ie special\. A doua categorie de critici invoc\ lipsa de plauzibilitate neuronal\ a modelelor cognitive (ex.: Bunge ºi Ardila, 1987). De exemplu, se invoc\ imposibilitatea

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE

15

g\sirii unui corespondent neurofiziologic pentru regulile de producere (= perechi de tipul dac\... atunci..., în care în antecedent este o condi]ie, iar în consecvent o ac]iune sau opera]ie care se execut\ dac\ este îndeplinit\ condi]ia respectiv\). Regulile de producere sau sistemele de producere stau la baza unor model\ri ale sistemului cognitiv de genul celor prezentate de J.R. Anderson – ACT* sau A. Newell – SOAR (10.2). ~n afar\ de faptul c\ aceste critici confund\ nivelurile de analiz\ ale sistemului cognitiv (1.3.2), în cea mai mare m\sur\ ele sunt o lovitur\ dat\ în vânt deoarece majoritatea modelelor cognitive iau în considerare datele oferite de neuro[tiin]e, a[a cum se va vedea pe parcursul acestui volum. ~n plus, model\rile neoconexioniste sunt de inspira]ie neuronal\ evident\, plauzibilitatea neurofiziologic\ fiind unul dintre atuurile lor fundamentale. Totu[i, rela]iile dintre sistemul cognitiv [i structurile neuro-cerebrale sunt prea complexe pentru a fi expediate printr-o analiz\ lapidar\ în contextul de fa]\. Vom relua aceast\ problematic\ în capitolul final, dup\ analiza mai multor componente ale sistemului cognitiv, evitând caracterul scolastic al unor discu]ii de acest gen în absen]a unor cuno[tin]e fundamentale. Deocamdat\, parafrazându-l pe D. Marr, vom spune c\, a[a cum teoria zborului nu se poate deduce din anatomia aripilor de pas\re, nici mecanismele cognitive nu se pot deduce din biochimia sistemului nervos. Informa]ia procesat\ [i structurile anatomice care o realizeaz\ sunt lucruri diferite, chiar dac\, la un anumit nivel, ele pot fi solidare. ~n fine, al treilea gen de critici vine dinspre behaviorism (ex.: Skinner, 1977, Bandura, 1984). F\r\ s\ mai nege existen]a unor prelucr\ri interne a stimulilor, behaviori[tii actuali neag\ posibilitatea cunoa[terii lor prin instrumentarul metodologic utilizat de cognitivi[ti sau neag\ rolul cauzal al factorilor cognitivi în inducerea unor comportamente. Asprimea acestor critici a sc\zut considerabil în ultimii ani pe m\sur\ ce, pe de o parte, tot mai mul]i behaviori[ti s-au recunoscut în noile model\ri conexioniste ale proceselor cognitive, iar pe de alt\ parte, psihologia cognitiv\ a asimilat tot mai multe din rezultatele experimentale ale behaviorismului. Cu titlu de exemplu, vom prezenta rezultatele unor cercet\ri mai noi asupra rela]iilor dintre factorii cognitivi [i cei comportamentali intrica]i în nevrozele fobice (Davey, 1987, Hout ºi Merkelbach, 1991, Kent, 1991). Este cunoscut faptul c\, din punctul de vedere al behaviori[tilor, la baza comportamentului de tip fobic se afl\ condi]ionarea clasic\ (CC). Aceasta const\ în asocierea unui stimul condi]ionat (SC) cu un stimul necondi]ionat (SN) care produce un anumit r\spuns necondi]ionat (RN). Dup\ asocieri repetate SC/SN -- > RN, se ajunge ca prezentarea exclusiv\ a SC s\ induc\ un r\spuns, similar cu r\spunsul necondi]ionat, pe care îl numim r\spuns condi]ionat (RC). Schema acestei condi]ion\ri este prezentat\ în figura 1.1.A. P\tratele albe [i negre desemneaz\ SC, respectiv SN, asocia]i prin contiguitate temporal\. Dac\ sunetul clopo]elului (SC) este urmat imediat, în ordine temporal\, de prezentarea hranei (SN), se produce saliva]ia (RN). Prin asociere repetat\ SC/SN, simpla prezentare a SC (= sunetul clopo]elului) produce saliva]ia (RC). ~n mod similar, asocierea repetat\ a medicului (SC) cu o interven]ie medical\ (SN) care

16

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

produce o reac]ie dureroas\ sau disconfortant\ (RN) va face ca simpla proximitate a medicului (SC) s\ produc\ o reac]ie fobic\ (RC). Ulterior, prin generalizare latent\ sau înv\]are vicariant\, mediul spitalicesc însu[i poate produce reac]ia fobic\. Fig. 1.1. Condi]ionarea clasic\: 1A – stimulul condi]ionat (SC) este urmat, `n mod regulat, de stimulul necondi]ionat (SN), producând condi]ionarea. 1B [i 1C – SC nu mai prezice SN, deoarece asocierea este aleatorie, deci condi]ionarea nu se realizeaz\.

Timp

~n cazul `n care comportamentul fobic este rezultatul unei înv\]\ri, atunci interven]ia psihoterapeutic\ const\ într-o dezînv\]are sau în construc]ia unei noi asocia]ii SC-RC. Metodele de desensibilizare (Wolpe) sau flooding (Meichembaum) realizeaz\ tocmai acest lucru: situa]ia fobogen\ (SC) este asociat\ cu un r\spuns de relaxare din partea organismului (RC). Ini]ial, confruntarea cu situa]ia fobogen\ se realizeaz\ prin tr\ire imaginativ\, ulterior, prin confruntarea direct\ cu aceasta (durata expunerii in vivo variaz\ în cazul celor dou\ metode). Prin simplitatea, elegan]a [i eficacitatea lor terapeutic\, aceste idei au cucerit un loc bine definit în practica [i cercetarea psihologic\, fiind considerate ca unul dintre succesele remarcabile ale behaviorismului. O serie de investiga]ii mai recente, dezvoltate în sânul aceleia[i paradigme behavioriste, au reliefat importan]a valorii informa]ionale a stimulului condi]ionat în înv\]area unui nou comportament. S-a constatat în mod repetat c\ simpla contiguitate temporal\ a SC [i SN nu este suficient\ pentru realizarea condi]ion\rii a[a cum s-a crezut anterior. Dac\ ocuren]ele SC [i SN sunt aleatorii – chiar dac\ sunt în contiguitate temporal\ –, nu produc efectul dorit. Acest lucru se poate observa în figura 1.1.B: SN apare în momente diferite; fie imediat anterior, fie concomitent, fie subsecvent cu SC. Pe scurt, SC nu are valoare predictiv\ pentru SN [i, ca atare, nu se poate dobândi r\spunsul condi]ionat. O situa]ie asem\n\toare este prezentat\ în figura 1.1.C. Prezen]a repetat\ a stimulului condi]ionat f\r\ asocierea lui cu stimulul necondi]ionat face dificil\ sau imposibil\ realizarea ulterioar\ a condi]ion\rii clasice. De pild\, dac\ am mers de foarte multe ori la dentist (SC) f\r\ s\ tr\im o interven]ie stomatologic\ traumatic\ (SN), este mult mai pu]in probabil ca experien]ele dureroase ulterioare, asociate cu interven]ia stomatologic\, s\ duc\ la reac]ie fobic\ (1C). A[adar, atât

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE

17

prin studii clinice, cât [i experimentale s-a ar\tat c\ nu simpla asociere prin contiguitate temporal\, ci informa]ia pe care o con]ine SC (= faptul c\ el poate prezice apari]ia SN) st\ la baza condi]ion\rii clasice [i, deci, implicit, a comportamentului fobic. ~n acest fel, „condi]ionarea clasic\ a devenit compatibil\ cu no]iunile din psihologia cognitiv\” (Hout ºi Markelbach, 1991, p. 60). Un alt mecanism cognitiv implicat în etiologia fobic\ este cel de atribuire. La debutul reac]iei fobice pacientul respir\ adânc, având senza]ia c\ se simte mai bine astfel [i c\ î[i controleaz\ comportamentul. Aproape concomitent, el tr\ie[te experien]a unei tahicardii paroxiste sau extrasistole pe care le atribuie, în majoritatea cazurilor, în mod eronat, unei tulbur\ri cardiace grave. O astfel de atribu]ie intensific\ reac]ia fobic\, aceasta, la rândul ei, m\rind durata sau frecven]a tahicardiilor [.a.m.d. Una dintre tehnicile utilizate în reducerea acestei simptomatologii const\ în a înv\]a pe pacient s\ fac\ atribu]ii corecte. Tahicardia trebuie atribuit\ hiperventila]iei produse de respira]iile adânci [i sacadate ale subiectului, nu unui morb îngrozitor [i necunoscut. De îndat\ ce pacientul atribuie tahicardia sau extrasistolele felului s\u de a respira, se constat\ o reducere semnificativ\ a duratei [i inciden]ei acestora (Brewin, 1988). F\r\ a mai insista asupra acestui exemplu ilustrativ de asimilare reciproc\ a behaviorismului [i psihologiei cognitive, putem conchide c\ disputa dintre cele dou\ orient\ri este de domeniul trecutului, apar]ine unui timp revolut al confrunt\rilor orgolioase de la mijlocul secolului nostru. Actualmente, critica las\ locul sintezei, complementarit\]ii [i asimil\rilor reciproce. ~n rezumat, vom re]ine c\ psihologia cognitiv\ studiaz\ mecanismele de prelucrare a informa]iei [i impactul lor asupra ansamblului personalit\]ii. Ea are un limbaj propriu [i o metodologie specific\ care se va releva treptat, parcurgând aceast\ lucrare. Ini]ial orgolioas\ [i imperialist\, tinzând s\ reduc\ complexitatea fenomenelor psihice la procese strict informa]ionale, o dat\ cu maturizarea ei, psihologia cognitiv\ [i-a temperat orgoliile. Ea preia [i dezvolt\ temele paradigmelor anterioare, inclusiv behaviorismul pe care ini]ial l-a criticat cu severitate. Studiul psihologiei cognitive pune în eviden]\ caracterul cumulativ al dezvolt\rii psihologiei înse[i. Dup\ aceast\ schi]\ de portret, ne putem întreba care sunt rela]iile psihologiei cognitive cu celelalte ramuri ale psihologiei? R\spunsul la aceast\ chestiune presupune luarea în considerare a ceea ce s-ar putea numi caracterul bipolar al psihologiei cognitive, adic\ a faptului c\ ea este, în acela[i timp: a) o disciplin\ specific\ din cadrul [tiin]elor cognitive [i b) o ramur\ sau direc]ie de specializare a psihologiei înse[i. Pentru a în]elege mai bine acest lucru, vom proceda la un scurt excurs istoric legat de constituirea [tiin]elor cognitive.

18

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

1.2. Constituirea [tiin]elor cognitive 1.2.1. Repere biografice Mijlocul secolului nostru a fost martorul unor realiz\ri [tiin]ifice remarcabile în logica matematic\, cibernetic\ [i teoria informa]iei. Eforturile de axiomatizare [i formalizare a logicii `ntreprinse de B. Russell, R. Carnap, D. Hilbert, K. Godel etc. erau încununate prin crearea sistemelor formale [i definirea calculabilit\]ii. ~ntr-un sistem formal, manipularea simbolurilor se face pe baza unor reguli pur sintactice, ceea ce permite demonstrarea teoremelor din axiome pe baza unor calcule mecanice. Orice func]ie este calculabil\ dac\ este general-recursiv\, adic\ dac\ ea poate fi specificat\ în mod clar [i descompus\ într-un num\r finit de componente. Datorit\ acestei defini]ii a calculabilit\]ii, devenea evident faptul c\ nu numai func]iile numerice sunt calculabile, ci [i orice func]ie general-recursiv\, de la func]iile logice elementare pân\ la combina]iile lingvistice sau comportamente de rezolvare de probleme. ~ntr-adev\r, dac\ se descoper\ o rela]ie func]ional\ între inputul [i outputul (sau comportamentul) unui individ, [i dac\ aceast\ func]ie este general recursiv\, adic\ se poate specifica printr-un num\r finit de pa[i, func]ia respectiv\ poate fi reprodus\ cu mijloace mecanice. Rezultatele din logica matematic\, în primul rând definirea calculabilit\]ii, explic\ de ce primele realiz\ri notabile ale [tiin]elor cognitive au ap\rut în sfera demonstr\rii pe calculator a teoremelor din sistemul formal de logic\ elaborat de Russell [i Whithead în Principia Mathematica (1915). F\r\ cercet\rile de logic\ simbolic\ din primele decenii ale secolului nostru acest lucru n-ar fi fost posibil. Tot un logician – A. Turing –, care a lucrat în al doilea r\zboi mondial pentru „spargerea” codurilor secrete germane, a construit o ma[in\ teoretic\ cu computabilitate universal\ (ma[ina Turing) [i a indicat modalitatea operativ\ de stabilire a inteligen]ei unui sistem artificial (Turing, 1936, Hao, 1972). Aceast\ procedur\, cunoscut\ sub numele de testul Turing, stipuleaz\ c\ un sistem artificial este inteligent dac\ r\spunsurile pe care le d\ el unui observator extern nu pot fi deosebite de r\spunsurile pe care le-ar fi dat un subiect uman. Nesatisf\c\toare pentru un psiholog, o atare definire opera]ional\ a inteligen]ei a generat totu[i o emula]ie [i un optimism imens în rândul oamenilor de [tiin]\. Inteligen]a artificial\ avea pus\ piatra de hotar. N\scute din necesit\]i practice ale r\zboiului legate de îmbun\t\]irea comunica]iilor, teleghidarea rachetelor etc., cibernetica [i teoria informa]iei au atras aten]ia lumii [tiin]ifice asupra importan]ei fluxurilor informa]ionale. Pân\ în acel moment, cercet\rile au vizat doar aspectele substan]iale [i energetice ale realit\]ii, neglijând dimensiunea informa]ional\. Or, în aceast\ perioad\ s-a dovedit c\ investigarea informa]iei este nu numai necesar\, ci [i posibil\, elaborându-se primele teorii matematice ale informa]iei (Shannon) [i primele ma[ini de procesare a informa]iilor (von

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE

19

Neumann). Formalizat\ [i convertit\ în func]ii calculabile, informa]ia a f\cut posibil\ apari]ia calculatoarelor, producând o adev\rat\ revolu]ie tehnologic\. ~n psihologie devenea tot mai evident faptul c\ paradigma behaviorist\ [i-a epuizat poten]ialul explicativ. Explicarea unor comportamente complexe reclama reconsiderarea cutiei negre, a proceselor psihice interne neglijate de behaviori[ti. Profitând de aportul celor trei discipline men]ionate mai sus, psihologii au proiectat o nou\ viziune asupra psihicului ca sistem de procesare a informa]iei. Studiul fenomenelor psihice a devenit studiul prelucr\rilor pe care le sufer\ informa]ia între inputul senzorial [i outputul motor (Neiser, 1967). Sim]ind c\ o muta]ie [tiin]ific\ fundamental\ este iminent\, cercet\tori de forma]ii diferite, profesori [i studen]i [i-au îmbog\]it agenda de întâlniri [i seminarii comune. Contactele [tiin]ifice propulsau rapid cercet\rile. Ca s\ lu\m numai un exemplu, definirea calculabilit\]ii prin recursivitate a fost prima dat\ sugerat\ (vag) de un studiu publicat de K. Gödel (1934). Th. Kleene, un renumit logician, comunic\ verbal acest lucru lui Herbrand, un alt coleg de breasl\, care, într-o discu]ie amical\, i le împ\rt\[e[te lui Alonzo Church (apud Hao, 1972). Emula]ia intelectual\ de la sfâr[itul r\zboiului a cuprins cercet\tori din toate domeniile care vor forma ulterior corpul [tiin]elor cognitive: psihologi (ex.: G. Miller, K. Pribrann, U. Neisser), logicieni (ex.: Church, Gödel, McCollough ºi Pitts), lingvi[ti (ex.: N. Chomsky), antropologi (ex.: C.L. Strauss, Roy D’Andrade), speciali[ti în inteligen]\ artificial\ (ex.: M. Minsky, J. McCarthy, A. Newell etc.), filozofi (ex.: H. Putnam, J. Fodor) [i neurobiologi (ex.: K. Lashley, D. Hebb). Dup\ m\rturia unui student din acea vreme – H.A. Simon –, devenit el însu[i una din cele mai marcante figuri ale [tiin]elor cognitive, to]i ace[ti cercet\tori, de vârste [i specialit\]i diferite, formau un colegiu invizibil din care s-au n\scut [tiin]ele cognitive (apud Gardiner, 1987). ~n vara anului 1956 se conturaser\ dou\ grupuri de cercetare a mecanismelor de procesare a informa]iei – unul la MIT (Massachussets Institute of Technology), cel\lalt la Carnegie-Mellon. ~n toamna aceluia[i an, între 10-12 septembrie, MIT organizeaz\ un simpozion asupra teoriei informa]iei. ~n ultima zi a simpozionului, la 12 septembrie – considerat\ ziua de na[tere a [tiin]elor cognitive – erau prezentate trei comunic\ri de referin]\: H.A. Simon [i A. Newell prezentau prima demonstra]ie pe calculator a unei teoreme logice într-o comunicare intitulat\ sugestiv: Logic Theory Machine; N. Chomsky, prin Three models of language, critica zdrobitor behaviorismul, ini]iind lingvistica teoretic\; în fine, G. Miller prezenta forma preliminar\ a celebrului s\u studiu: „The Magical number seven, plus or minus two: some limits to our capacity for processing information”, publicat în acela[i an în Psychological Review. {tiin]ele cognitive prindeau contur. Rememorând ulterior întâlnirea de la Massachussets, G. Miller nota: „Am plecat de la simpozion cu convingerea ferm\, mai mult intuitiv\ decât ra]ional\, c\ psihologia experimental\, lingvistica teoretic\ [i simularea pe calculator a proceselor cognitive sunt p\r]i ale unui întreg mai general, iar viitorul ne va face dovada construirii progresive a temelor lor comune” (apud Gardiner, 1987, p. 29). Câ]iva ani mai târziu, în 1967,

20

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

U. Neisser consacr\ termenul de psihologie cognitiv\ prin publicarea unui volum cu acest nume: Cognitive Psychology. La mijlocul anilor [aptezeci are loc un eveniment important pentru cercet\torii angaja]i în [tiin]ele cognitive, ilustrativ [i din punct de vedere al sociologiei [tiin]ei. Funda]ia Alfred P. Sloan, o frecvent\ sus]in\toare a cercet\rilor avansate prin promovarea unor programe speciale de cercetare – Particular Programs – se hot\r\[te s\ aloce câteva sute de milioane de dolari pentru dezvoltarea [tiin]elor cognitive. Mul]i savan]i [i-au modificat drastic agenda de lucru pentru a putea participa la reuniunea de împ\r]ire a fondurilor de cercetare (vezi Gardiner, 1987). Efectele s-au sim]it imediat. ~n 1977 ia fiin]\ o societate interna]ional\ de [tiin]e cognitive (Cognitive Science Society) care începe s\ editeze revista Cognitive Science. Se creeaz\ rapid departamente [i unit\]i de [tiin]e cognitive în toate marile universit\]i americane, apoi vest-europene. Se instituie doctorate în [tiin]e cognitive [i se ]in cursuri de var\ pe aceea[i tem\ etc. Din primii ani ai deceniului nou\, [tiin]ele cognitive constituie deja o preocupare institu]ionalizat\, cu un profil academic distinct. ~n 1978, scriind primul raport c\tre funda]ia Sloan, cunoscut sub numele de SOAP (State of The Art Paper), speciali[tii din [tiin]ele cognitive men]ionau: „existen]a domeniului nostru de cercetare e determinat\ de existen]a unui obiectiv comun: descoperirea capacit\]ilor computa]ionale [i de reprezentare ale psihicului precum [i a proiec]iilor lor structurale [i func]ionale în creier” (apud Gardiner, 1987, p. 36). Altfel spus, obiectul de cercetare al [tiin]elor cognitive este sistemul cognitiv natural sau artificial. Psihologia cognitiv\ studiaz\ sistemul cognitiv uman. SOAP cuprindea o scurt\ radiografie a celor [ase discipline sau [tiin]e cognitive: psihologia cognitiv\, inteligen]a artificial\, filozofia, lingvistica, neuro[tiin]ele [i antropologia (vezi figura 1.2). Fig. 1.2. {tiin]ele cognitive (dup\ SOAP). Liniile continue semnific\ rela]iile tari dintre aceste discipline, iar liniile punctate – rela]iile slabe.

De[i aprig contestat la vremea respectiv\, acest tablou al [tiin]elor cognitive a devenit un loc comun în multe tratate [i manuale publicate ulterior, fiind larg acceptat. Ne m\rginim la câteva comentarii succinte la adresa figurii 1.2. Mai întâi, termenii care men]ioneaz\ disciplinele în cauz\ nu trebuie lua]i în toat\ extensiunea lor, ci cu în]eles mult mai restrâns. Este evident, de pild\, c\ nu toat\ filozofia intr\ în [tiin]ele cognitive. Existen]ialismul, spre exemplu, n-are nimic de-a face cu

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE

21

aceste [tiin]e. ~n acest context se are în vedere doar filozofia analitic\, logicile filozofice [i epistemologia. ~n chip similar, psihometria clasic\ nu poate fi considerat\ component\ a [tiin]elor cognitive, iar termenul de psihologie desemneaz\, de fapt, psihologia cognitiv\. Tot la fel, prin lingvistic\ trebuie în]eleas\ lingvistica teoretic\ (Chomsky), prin neuro[tiin]e – neuro[tiin]a cognitiv\, prin „antropologie” – antropologia cultural\ (C.L. Strauss) [.a.m.d. ~n al doilea rând, rela]iile dintre disciplinele care formeaz\ [tiin]ele cognitive nu sunt statice, ci dinamice, într-o continu\ evolu]ie. De pild\, mult\ vreme `n rela]iile dintre filozofie [i neuro[tiin]e, influen]ele lor reciproce au fost foarte slabe. O dat\ cu relansarea conexionismului, modelarea neoconexionist\ a proceselor cognitive a favorizat apropierea celor dou\ discipline. Simptomatic\ pentru aceast\ situa]ie este cartea lui P.S. Churchland, intitulat\ Neurophilosophy: Toward a unified theory of mind-brain (1986).

1.2.2. Psihologia cognitiv\ [i [tiin]ele cognitive De[i nu avem înc\ de-a face cu o [tiin]\ cognitiv\ unificat\, ci cu un corp de discipline care interac]ioneaz\ [i se penetreaz\ reciproc, apar tot mai v\dite tendin]e de unificare. Chiar la nivel terminologic se utilizeaz\ tot mai mult singularul – [tiin]a cognitiv\ – în loc de [tiin]e cognitive (ex.: Posner, 1990, Osherson, Kosslyn ºi Hollerbach, 1990). Ca [tiin]\ cognitiv\ ea îns\[i sau ca o component\ a unei viitoare [tiin]e cognitive unificate, psihologia cognitiv\ a fost puternic contaminat\ de interac]iunea cu celelalte [tiin]e cognitive. Impactul acestor interac]iuni este vizibil sub cel pu]in trei aspecte: a) nivelul de analiz\ a fenomenelor cognitive; b) aparatul conceptual utilizat; c) instrumentarul metodologic folosit. Analiza proceselor informa]ionale promovat\ de psihologia cognitiv\ se realizeaz\ la un nivel componen]ial, mult mai detaliat fa]\ de abordarea tradi]ional\. Preluând o distinc]ie f\cut\ de Kelley (1992), putem spune c\ psihologia tradi]ional\ a realizat o analiz\ molar\ a proceselor cognitive, pe când psihologia cognitiv\ întreprinde o analiz\ molecular\ a acestor fenomene. Vom ilustra aceast\ deosebire luând cazul particular al memoriei. ~n mod tradi]ional, memoria era v\zut\ ca o facultate psihic\ unitar\ guvernat\ de câteva legit\]i generale – legile memoriei – [i care putea fi m\surat\ prin teste de recunoa[tere [i reproducere. Analiza minu]ioas\ a memoriei cu instrumentarul tehnic [i conceptual al psihologiei cognitive a infirmat [i teza caracterului unitar al memoriei, [i pretinsa universalitate a reproducerii [i recunoa[terii ca metode de evaluare a acesteia. Subiectul uman nu dispune de un singur sistem mnezic, ci de mai multe memorii, iar testele de reproducere [i recunoa[tere sunt metode de estimare a memoriei explicite, nu [i a memoriei implicite. ~n locul unei facult\]i psihice unitare psihologia cognitiv\ a pus în eviden]\ existen]a mai multor sisteme mnezice diferite: memorii senzoriale, memorie semantic\, memorie procedural\, memorie explicit\,

22

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

memorie implicit\ etc. (6.1-6.7). Subiectul uman dispune de memorii diferite, fiecare cu legit\]i [i mecanisme proprii [i cu corelate neurobiologice specifice. Termenul de memorie se utilizeaz\ acum doar ca o etichet\ general\, ca un concept umbrel\ care nu are referent în sistemul neuropsihic, ci eticheteaz\ o popula]ie eterogen\ de structuri [i procese cognitive. Op]iunea pentru analiza detaliat\, molecular\ a proceselor cognitive este, în mare m\sur\, rezultanta a dou\ presiuni care s-au exercitat asupra psihologiei cognitive. Presiunea de sus, din partea speciali[tilor în inteligen]a artificial\, care, în tentativa lor de construire a sistemelor inteligente, [i-au declarat totala insatisfac]ie fa]\ de oferta psihologiei tradi]ionale. Ei au considerat conceptele clasice, faculta]ioniste ca fiind „comice [i naive” (Narayanan, 1986), incapabile s\ ofere solu]ii lucrative pentru construc]ia sistemelor artificiale inteligente. Numai o analiz\ mult mai detaliat\, componen]ial\, putea fi relevant\ pentru construc]ia unor programe capabile s\ realizeze performan]e cognitive similare cu ale subiectului uman. Presiunea de jos a venit din partea neuro[tiin]elor. Ultimele dou\ decenii au marcat o adev\rat\ revolu]ie silen]ioas\ în neuro[tiin]e. Descoperirea neurotransmi]\torilor, a neuromodulatorilor [i neurohormonilor, a sinapselor electrice, utilizarea tomografiei computerizate, magnetoencefalografia etc. sunt numai câteva din roadele acestei revolu]ii, aflate în plin proces de desf\[urare. Ca o consecin]\ a acestor descoperiri, s-a creat un decalaj enorm între nivelul de analiz\ infracelular, extrem de detaliat, practicat de neuro[tiin]e [i analiza molar\, în termeni faculta]ioni[ti, practicat\ de psihologi. Frustra]i de lipsa de coresponden]\ dintre datele neurobiologice [i cele psihologice, speciali[tii din neuro[tiin]e au somat psihologii s\-[i rafineze aparatul conceptual [i nivelul de analiz\ al proceselor psihice, altfel vor fi nevoi]i s\ reinventeze psihologia (Bunge, Ardila, 1987). Presiunile de sus (IA) [i de jos (neuro[tiin]e) au fost resim]ite puternic de psihologie, ca urmare a integr\rii ei în corpul [tiin]elor cognitive. Intensitatea acestor presiuni ar fi fost mai redus\ – cel pu]in dinspre IA – dac\ psihologia cognitiv\ s-ar fi dezvoltat independent de celelalte [tiin]e cognitive. Oricum, inteligen]a artificial\ [i neuro[tiin]ele au for]at psihologii cognitivi[ti s\ recurg\ la o analiz\ componen]ial\ (molecular\) a proceselor cognitive, analiz\ ale c\rei rezultate s\ poat\ fi relevante atât pentru construc]ia de software inteligent, cât [i pentru stabilirea unor coresponden]e adecvate cu procesele neurobiologice. Mai mult decât atât, s-a ajuns la o teoretizare explicit\ a principalelor niveluri de analiz\ la care poate fi supus sistemul cognitiv (1.3.2). Plasarea psihologiei cognitive în corpul [tiin]elor cognitive, limbajul reclamat de noul nivel de analiz\ a sistemului cognitiv au dus la dezvoltarea unui nou aparat conceptual. Cit\m la întâmplare câteva dintre conceptele intrate definitiv în jargonul psihologiei cognitive: „spa]iul problemei”, „mediul problemei”, „proces modular”, „geon”, „prototipicalitate”, „reprezentarea cuno[tin]elor”, „analiz\ ascendent\”, „analiz\ descendent\”, „sistem fizic de simboluri”, „reguli de producere”, „re]ele semantice”, „re]ele neuromimetice”, „regula retropropag\rii erorii”, „regula delta generalizat\”, „prelucr\ri distribuite”, „scenariu cognitiv”, „memorie de lucru”,

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE

23

„test implicit”, „rest de activare”, „proces\ri simbolice”, „proces\ri subsimbolice”, „proces\ri metacognitive” etc. Noul cadru conceptual (implicit, noua terminologie) reclam\ un glosar special menit s\ decodifice rapid semnifica]iile limbajului cognitivist. }in s\ subliniez c\ nu suntem în fa]a unei simple modific\ri de limbaj, a reformul\rii acelora[i vechi probleme într-un limbaj cognitivist la mod\, cum sus]in unii detractori ai psihologiei cognitive. Este vorba de o muta]ie conceptual\, care a permis ea îns\[i abordarea sistemului cognitiv uman dintr-o nou\ perspectiv\ [i la un nou nivel de analiz\. Iar rezultatele acestei muta]ii s-au validat prin relevan]a lor pentru inteligen]a artificial\, pe de o parte, pentru neuro[tiin]e, pe de alt\ parte. Repertoriul conceptual utilizat de psihologia cognitiv\ variaz\ într-o anumit\ m\sur\ în func]ie de cele dou\ paradigme în cadrele c\rora se realizeaz\ investigarea sistemului cognitiv uman: paradigma clasic-simbolic\ [i paradigma neoconexionist\ (1.4). Oricum, aparatul conceptual al psihologiei cognitive r\mâne un bun câ[tigat de pe urma tranzac]iilor conceptuale cu celelalte [tiin]e cognitive. Dac\ s-ar fi dezvoltat în afara lor, cu siguran]\ psihologia cognitiv\ ar fi ar\tat altfel. A treia caracteristic\ a psihologiei cognitive ca [tiin]\ cognitiv\ vizeaz\ instrumentarul metodologic utilizat. F\r\ îndoial\, recursul la experiment ca metod\ de producere [i de validare de noi cuno[tin]e a r\mas axa metodologic\ principal\ pentru psihologia cognitiv\, ca [i pentru celelalte ramuri ale psihologiei în general. Concomitent îns\, psihologii cognitivi[ti recurg în mod curent [i la alt\ ax\ metodologic\ format\ din triada modelare-formalizare-simulare pe calculator. Un model este o construc]ie teoretic\ ce specific\ componentele suficiente ale unui mecanism, care genereaz\ outputuri specifice din procesarea unor inputuri specifice. De exemplu, un model de detectare a contururilor trebuie s\ specifice prelucr\rile suficiente care fac posibil\ ob]inerea contururilor unui obiect (= outputul) din input (= varia]iile de luminozitate ale stimulului). Ulterior, aceste proces\ri, o dat\ specificate, sunt formalizate, adic\ transcrise într-un limbaj logico-matematic sau de programare. De exemplu, modelul de extragere a contururilor este formalizat fie prin analiza Fourier, fie prin opera]ia matematic\ de filtrare. O dat\ formalizat, procesul cognitiv este implementat pe calculator. Dac\ modelarea [i formalizarea au fost corecte, atunci calculatorul va simula procesul respectiv, adic\ va avea acelea[i performan]e ca [i subiectul uman. Cele dou\ axe metodologice – experimentul, pe de o parte, modelarea-formalizarea-simularea, pe de alt\ parte – nu epuizeaz\ întregul repertoriu metodologic la care recurge psihologia cognitiv\. Analiza protocolului gândirii cu voce tare, înregistrarea mi[c\rilor oculare, ascultarea dihotomic\ etc. sunt alte metode la care se va face referin]\ pe parcursul acestei lucr\ri. Mariajul experimentului cu modelarea, formalizarea [i simularea pe calculator constituie nota specific\ a psihologiei cognitive ca [tiin]\ cognitiv\. Rezumând cele spuse anterior, psihologia cognitiv\ s-a dezvoltat în interiorul unei întreprinderi [tiin]ifice mai largi – [tiin]ele cognitive. Acestea [i-au pus amprenta asupra aparatului conceptual, metodologiei [i nivelului de analiz\ promovat de psihologii cognitivi[ti. Rezultat al interac]iunilor [i penetr\rilor reciproce dintre

24

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

[tiin]ele cognitive, psihologia cognitiv\ este ea îns\[i o [tiin]\ cognitiv\. Atât starea ei actual\ cât [i dezvoltarea sa viitoare depind de men]inerea ei în ansamblul [tiin]elor cognitive. E posibil ca, într-un viitor nu prea îndep\rtat, ea s\ devin\ o ramur\ specific\ a unei [tiin]e cognitive unificate. Aceasta este prima fa]\ a psihologiei cognitive, cea îndreptat\ spre [tiin]ele cognitive. A doua fa]\ a psihologiei cognitive e orientat\ spre celelalte ramuri ale psihologiei. Ne intereseaz\, a[adar, ce statut [i rol are psihologia cognitiv\ în interiorul [tiin]ei psihologice. ~ntâi, vom remarca faptul c\, în m\sura în care sunt interesate de modul în care personalitatea uman\ proceseaz\ informa]ia, toate sau aproape toate ramurile psihologiei sunt marcate de psihologia cognitiv\. Ca s\ lu\m numai câteva exemple, psihologia clinic\ nu se mai poate priva de cercet\rile asupra prelucr\rii informa]iei în cazul depresiei, anxiet\]ii, fobiilor, schizofreniei etc. (ex.: Ingram, 1987). La rândul s\u, psihologia industrial\ [i organiza]ional\ profit\ din plin de cercet\rile cognitive asupra lu\rii deciziei (8.2-8.4), reprezent\rii cuno[tin]elor (7), rezolv\rii de probleme (9.1-9.2) etc. Psihologia educa]iei recurge tot mai mult la cercet\rile asupra memoriei de lucru, strategiilor rezolutive, reprezent\rii cuno[tin]elor etc. Mai mult decât atât, penetrarea psihologiei cognitive a dus la apari]ia de noi direc]ii de specializare în interiorul acestor ramuri psihologice: psihoterapia cognitiv\ – în cadrul psihologiei clinice –, proiectarea interfe]ei om-calculator – în psihologia industrial\ – sunt exemple relevante în acest sens. ~ntrucât prelucrarea informa]iei este o dimensiune important\ a oric\rui fenomen psihologic cercetat de diverse ramuri ale psihologiei, psihologia cognitiv\ formeaz\ un cuplu metodologic cu (aproape) fiecare dintre aceste ramuri. Aceast\ situa]ie are consecin]e importante asupra modului de preg\tire a viitorilor psihologi. Indiferent de domeniul în care î[i vor desf\[ura activitatea, un volum substan]ial de cuno[tin]e de psihologie cognitiv\ este absolut necesar pentru ob]inerea unor performan]e profesionale superioare. Oriunde modul de procesare a informa]iei are un impact asupra fenomenului investigat de psiholog, apelul la psihologia cognitiv\ se dovede[te deosebit de util. ~n al doilea rând, de[i componenta informa]ional\ este ubicu\, comportamentul uman, precum [i multe alte fenomene psihice interne nu sunt reductibile la procesarea informa]iei. Componenta cognitiv\, oricât de important\, nu epuizeaz\ complexitatea fenomenelor psihice. Influen]a contingen]elor (a înt\ririlor pozitive sau negative) asupra comportamentului, expresivitatea emo]iilor, trebuin]ele (motiva]ia în general), rela]iile interpersonale etc. nu pot fi reduse integral la structuri [i prelucr\ri cognitive. Ca s\ nu r\mânem la enun]uri generale, s\ lu\m ca exemplu creativitatea1. Este indubitabil c\ factorii cognitivi joac\ un rol esen]ial în procesul de crea]ie. Este îns\ o eroare s\ reducem crea]ia ([i creativitatea) la mecanismele de prelucrare a informa]iei. Motiva]ia subiectului influen]eaz\ masiv atât performan]a cât [i capacitatea sa creativ\. Pl\cerea de a descoperi sau de a inventa, curiozitatea sunt men]ionate de mul]i creatori de marc\ drept vectori principali ai propriei lor crea]ii. 1.

Sunt recunosc\tor profesorului Alexandru Ro[ca pentru remarcile ce urmeaz\.

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE

25

Adesea crea]ia este un antidot, o modalitate de rezolvare a unei nevroze (Miclea, 1991). Mai mult, analiza psihologic\ a crea]iei nu poate face abstrac]ie de climatul creativ, de rela]iile interpersonale ale creatorului, de contactele sale [tiin]ifice, de modelul de personalitate, de influen]a profesorilor inhibitivi sau stimulatori, de capacitatea creatorului de a suporta lipsa solu]iei sau ambiguitatea etc. (Ro[ca, 1981, Miclea, 1991). Dac\ întreaga varietate de fenomene psiho-comportamentale nu se poate rezuma la proces\ri de informa]ie, atunci nici psihologia cognitiv\ nu se poate substitui psihologiei. Teoriile [i modelele dezvoltate în interiorul psihologiei cognitive trebuie îns\ s\ satisfac\ cerin]ele impuse oric\rei teorii psihologice. Una dintre aceste cerin]e se refer\ la validitatea predictiv\: orice teorie sau model cognitiv trebuie s\ genereze predic]ii valide sau cel pu]in testabile despre comportamentul uman în situa]ii naturale, cotidiene. Formalizarea [i simularea pe calculator nu sunt cerin]e necesare [i/sau suficiente pentru ca un model cognitiv s\ fie acceptat de comunitatea psihologilor. Se pretinde ca modelul în cauz\ s\ genereze predic]ii testabile [i relevante pentru comportamentul uman. ~n schimb, validitatea predictiv\ sau cea ecologic\ a unei teorii cognitive nu prezint\ interes deosebit pentru celelalte [tiin]e cognitive, în special pentru inteligen]a artificial\. ~n rezumat, psihologia cognitiv\ caut\ s\ satisfac\ un dublu standard: a) de a oferi modele formalizate [i implementabile pe calculator; b) de a construi modele valide [i relevante pentru comportamentul uman. Prima constrângere este impus\ de preten]iile [i expectan]ele celorlalte [tiin]e cognitive, iar cea de-a doua reflect\ preten]iile comunit\]ii psihologice. M\sura în care un model elaborat în interiorul psihologiei cognitive satisface unul sau cel\lalt dintre aceste standarde îl apropie mai mult de [tiin]a cognitiv\ sau de psihologie. Aceast\ dubl\ aspira]ie a psihologiei cognitive, de a satisface atât constrângerile impuse de plasarea în interiorul [tiin]ei cognitive, cât [i preten]iile ridicate de nevoia explic\rii comportamentului uman, ne îndeamn\ s\ vorbim despre caracterul bicefal al psihologiei cognitive. Psihologii cognitivi[ti nu pot renun]a la nici una dintre cele dou\ n\zuin]e, deoarece ambele sunt gratifiante. Satisfacerea cerin]elor [tiin]elor cognitive ofer\ psihologiei, pentru prima dat\, [ansa de a avea aplica]ii în tehnologia de vârf (ex.: construirea sistemelor expert, a sistemelor artificiale de detectare a figurilor etc.). Relevan]a tehnologic\ a modelelor lor este, într-adev\r, deosebit de m\gulitoare pentru psihologii cognitivi[ti. Pe de alt\ parte, construc]ia unor modele cognitive valide [i relevante psihologic marcheaz\ un progres uria[ în explicarea comportamentului uman [i face posibil\ dezvoltarea unor tehnici mult mai precise de diagnostic [i interven]ie psihoterapeutic\ (ex.: psihoterapia cognitiv\, diagnoza amneziei etc.). ~n stadiul actual de dezvoltare a psihologiei cognitive, cele dou\ standarde sunt greu de satisf\cut concomitent. Aflate la capetele unui continuum, ele permit psihologului cognitivist s\ se plaseze mai aproape de unul sau altul dintre ele. Nu se poate spune îns\ c\ ele sunt ireconciliabile. Dimpotriv\, exist\ cerin]e comune pe care trebuie s\ le satisfac\ psihologia cognitiv\, atât în calitate de [tiin]\ cognitiv\, cât [i în calitate de disciplin\ psihologic\: consisten]a intern\, plauzibilitatea

26

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

neuronal\ etc. Consider\m c\ viitorul va face dovada împletirii tot mai strânse a formalismului [i validit\]ii ecologice în beneficiul general al psihologiei. Prin diversitatea modelelor prezentate, volumul de fa]\ ofer\ o glisare complet\ între cele dou\ extreme ale continuumului.

1.3. Analiza sistemului cognitiv 1.3.1. Definirea sistemului cognitiv Un sistem cognitiv este un sistem fizic care posed\ dou\ propriet\]i: de reprezentare [i de calcul. Orice sistem cognitiv este o entitate obiectual\, un element din realitatea fizic\, cu propriet\]i substan]iale [i energetice corespunz\toare. Din defini]ie rezult\ c\ nu exist\ sistem cognitiv independent de orice structur\ fizic\. Aceast\ asump]ie, sus]inut\ de rezultatele cercet\rii [tiin]ifice de pân\ în prezent, e solidar\ cu teza dependen]ei informa]iei de substratul s\u substan]ial [i energetic. A[a cum nu exist\ informa]ie pur\, independent\ de orice suport material, nu exist\ nici sistem cognitiv eliberat de orice constrângere impus\ de legile fizicii. Un calculator, un sistem de inteligen]\ artificial\, creierul uman sunt sisteme cognitive realizate de structuri fizice diferite. Dependen]a sistemului cognitiv de o structur\ material\ nu înseamn\ c\ e vorba de o dependen]\ strict\: o prelucrare de informa]ie este întotdeauna executat\ de un sistem fizic, dar nu de un sistem fizic anume, infailibil determinat. De exemplu, o opera]ie logic\ poate fi executat\ de o re]ea neuronal\, de o re]ea din cipuri de siliciu, de supraconductori sau de tuburi hidraulice. A[adar, acela[i sistem cognitiv sau acela[i tip de procesare a informa]iei poate fi implementat în sisteme fizice total diferite. Nu orice sistem fizic este un sistem cognitiv, ci doar acele sisteme care au capacitatea de reprezentare [i de calcul. Reprezentarea2 este o reflectare într-un mediu intern a realit\]ii exterioare. O defini]ie mai riguroas\ a ceea ce înseamn\ reprezentare în [tiin]ele cognitive e oferit\ de A. Newell (1992). S\ presupunem c\ în mediul extern apare un eveniment: o variabil\ X se transform\ într-o variabil\ Y. Acest eveniment îl vom nota sub forma X-T-Y. O reprezentare a evenimentului X-T-Y într-un mediu intern se realizeaz\ atunci când o proiec]ie x a lui X [i o proiec]ie t a lui T în acest mediu pot genera o variabil\ y care s\ corespund\ variabilei Y. Esen]ialul în cazul unei reprezent\ri este stabilirea unei rela]ii sistematice între domeniul ce trebuie reprezentat [i mediul intern în care el este reprezentat. F\r\ o 2.

Psihologia cognitiv\ a renun]at la sensul tradi]ional al no]iunii de reprezentare (= imaginea schematic\ a unui obiect în absen]a ac]iunii acestuia asupra organelor de sim]). Se utilizeaz\ îns\ cu sens similar no]iunea de imagini mintale. Accep]iunea curent\ a „reprezent\rii” în [tiin]ele cognitive a fost preluat\ din logica simbolic\, îndeosebi din teoria sistemelor formale.

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE

27

reflectare intern\ a mediului extern, un sistem nu se poate orienta în spa]iu, nu poate da dovad\ de inteligen]\. El ar fi la cheremul legilor fizice care îi guverneaz\ mediul. De pild\, pentru a rezolva o problem\ noi trebuie s\ ne reprezent\m ce se d\ [i ce se cere, precum [i procedura prin care putem ajunge de la datele problemei la solu]ia acesteia. Problema sau situa]ia problematic\ este obiectiv\. Pentru a o rezolva trebuie s\ ne-o reprezent\m în mintea noastr\. Aceast\ reprezentare este similar\, dar nu este identic\ cu enun]ul problemei sau cu situa]ia problematic\ din afara noastr\. Exist\ îns\ o rela]ie sistematic\ între variabilele interne [i referentul lor extern, ceea ce face ca cele din urm\ s\ fie reprezent\ri ale celor dintâi. Reprezent\rile utilizate de sistemul cognitiv uman pot fi simbolice (= imagini, con]inuturi semantice etc.) sau subsimbolice (= patternuri de activare ale re]elelor neuronale) (1.4.2). Calculul, cealalt\ proprietate de care trebuie s\ dispun\ un sistem fizic pentru a fi socotit un sistem cognitiv, const\ în manipularea reprezent\rilor pe baza unor reguli. Dac\ reprezent\rile sunt simbolice, atunci avem de-a face cu reguli de manipulare a simbolurilor. De exemplu, regulile de efectuare a opera]iilor matematice, regulile sintactice sau gramaticale, reguli semantice, reguli pragmatice etc. sunt reguli pe baza c\rora realiz\m diverse combina]ii de simboluri. Dac\ reprezent\rile sunt subsimbolice sau neuromimetice, avem de-a face cu reguli de modificare a valorilor de activare. De pild\, regula lui Hebb, regula de retropropagare a erorii, regula delta generalizat\ etc. Corespunz\tor celor dou\ tipuri de reprezent\ri [i de reguli, au fost dezvoltate dou\ tipuri de model\ri în [tiin]ele cognitive: clasic-simbolice [i neuromimetice (1.4.1-1.4.2). Rezult\ din cele men]ionate anterior c\ nu caracteristicile fizice sunt determinante pentru un sistem cognitiv, ci capacitatea sa de reprezentare a mediului [i de a efectua calcule cu aceste reprezent\ri. Reprezentarea [i calculul sunt tr\s\turile necesare [i suficiente pentru ca un sistem fizic s\ posede inteligen]\. Fundamentate pe o astfel de defini]ie a obiectului de studiu – sistemul cognitiv, [tiin]ele cognitive î[i rezerv\ o mare deschidere: aceea de a cerceta orice inteligen]\ terestr\ sau extraterestr\, natural\ sau artificial\. Temeiul stabilirii unor eventuale contacte cu alte fiin]e inteligente din galaxia noastr\ sau din alte galaxii const\ în analiza [i compatibilitatea sistemelor noastre cognitive. Altfel, fantasm\rile paranoide [i viziunile de co[mar vor parazita mereu orice posibil\ comunicare de acest gen. Parafrazându-l pe Wittgenstein, cu extratere[trii se poate discuta, în primul rând, [tiin]\ cognitiv\. Din acest punct de vedere, [tiin]ele cognitive sunt ni[te [tiin]e de întâlnire, capabile s\ optimizeze întâlnirile [i contactele noastre cu alte fiin]e inteligente din univers. Fundamentat\ în interiorul [tiin]elor cognitive, psihologia cognitiv\ adopt\ aceea[i defini]ie a sistemului cognitiv, subliniind preocuparea sa pentru sistemul cognitiv uman, ca obiect de cercetare specific.

28

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

1.3.2. Niveluri de analiz\ ale sistemului cognitiv S\ presupunem c\ suntem în situa]ia de a demonstra o teorem\ de logic\ simbolic\ dintr-o mul]ime de axiome. Explicarea comportamentului nostru într-o astfel de sarcin\ reclam\ o analiz\ multinivelar\. Mai întâi, trebuie analizat\ sarcina respectiv\: ce se d\ [i ce se cere, ce reguli de deduc]ie se pot folosi, ce rela]ie este între input (= axiome) [i output (= teorema de demonstrat). Aceasta este o analiz\ computa]ional\. ~n al doilea rând se impune investigarea bazei de cuno[tin]e a subiectului, adic\ o analiz\ a nivelului inten]iilor [i cuno[tin]elor sale: dac\ cunoa[te semnifica]ia simbolurilor utilizate, dac\ cunoa[te regulile de deduc]ie necesare, dac\ [tie ce este o axiom\ [i ce este o teorem\, dac\ a în]eles sarcina etc. ~n al treilea rând ne intereseaz\ cum anume [i-a reprezentat subiectul sarcina respectiv\ (sub form\ imagistic\ sau lingvistic\, serial\ sau în paralel etc.) [i care este algoritmul sau procedura pe care o urmeaz\ pentru a ajunge de la input la output. ~n fine, ne intereseaz\ care sunt ariile corticale implicate [i ce procese neurobiologice au loc în momentul efectu\rii sarcinii. Orice alt\ sarcin\ poate fi luat\ ca exemplu, de la o problem\ de geometrie, la utilizarea pronumelui personal „el” sau la rezolvarea unei matrice din Testul Raven. Explica]ia modului de procesare a informa]iei [i, implicit, a diferen]elor interindividuale se bazeaz\ pe abordarea fenomenului cognitiv la toate cele patru niveluri. Abordarea multinivelar\ este reclamat\ nu numai de explicarea comportamentului uman, ci [i pentru în]elegerea sau proiectarea oric\rui sistem cognitiv. De pild\, ca s\ proiect\m un sistem artificial care realizeaz\ demonstrarea unor teoreme, trebuie mai întâi s\ avem o teorie matematic\ sau logico-matematic\ a func]iei de deduc]ie. Ne vom întreba apoi cum s\ reprezent\m axiomele [i teoremele într-un limbaj de programare, ce algoritmi specifici vor fi utiliza]i, ce cuno[tin]e trebuie introduse în sistem [i ce fenomene au loc la nivel de hardware. Generalizând, ajungem la urm\toarea tez\ metodologic\. Orice sistem cognitiv, deci implicit cel uman, poate fi analizat la cel pu]in patru niveluri: (1) nivelul cuno[tin]elor; (2) nivelul computa]ional; (3) nivelul reprezenta]ional-algoritmic; (4) nivelul implementa]ional.

1.3.2.1. Nivelul cuno[tin]elor 3 Pentru a în]elege comportamentul unui sistem cognitiv trebuie investigat\ baza de cuno[tin]e pe care o posed\ [i scopul sau inten]iile de care este animat. De exemplu, comportamentul meu din momentul de fa]\ poate fi explicat pe baza inten]iei mele de a scrie o carte de psihologie cognitiv\ [i pe baza cuno[tin]elor pe care le am. Dac\ a[ avea alte cuno[tin]e, a[ elabora altfel acest volum, iar modul de aranjare a 3.

Uneori acest nivel se mai nume[te semantic. Cum îns\ nu e vorba doar de cuno[tin]e legate de limbaj, prefer\m sintagma de nivel al cuno[tin]elor.

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE

29

capitolelor [i subcapitolelor este rezultanta scopului meu de a scoate în eviden]\ anumite aspecte ale [tiin]elor cognitive [i a cuno[tin]elor de care dispun în momentul de fa]\. Cea mai mare parte a comportamentului nostru cotidian poart\ amprenta conjunc]iei dintre scopuri [i cuno[tin]ele de care dispunem. Comportamentul indivizilor dintr-o anumit\ ni[\ ecologic\ este similar în m\sura în care ei au cuno[tin]e [i inten]ii comune [i este diferit în m\sura în care acestea sunt diferite. Evident, cuno[tin]ele [i scopurile (scopurile pot fi considerate ca un gen special de cuno[tin]e despre o stare viitoare dezirabil\) nu epuizeaz\ toat\ complexitatea comportamentului uman, dar constituie un factor esen]ial în explicarea acestuia. ~ndeosebi deciziile pe care le ia subiectul sunt dependente de inten]ionalitatea [i cuno[tin]ele sale (8.3.1-8.3.5). Cuno[tin]ele subiectului survin din mai multe surse: enun]ul problemei, experien]a imediat\ sau de lung\ durat\ cu acest tip de sarcin\, deprinderile dobândite, socializarea [i encultura]ia etc. Comportamentele sau mecanismele psihice care se modific\ în func]ie de cuno[tin]ele pe care le are subiectul se numesc cognitiv-penetrabile (Pylyshyn, 1984, 1990). De exemplu, recunoa[terea unei litere se realizeaz\ mai rapid dac\ ea este prezentat\ într-un cuvânt cu sens decât într-o combina]ie lingvistic\ f\r\ sens (2.3.4.1). ~n general, orice obiect sau figur\ este recunoscut\ mai rapid într-un context corespunz\tor decât într-unul neuzual pentru obiectul sau figura respectiv\ (2.3.4.3). Comportamentul meu din momentul de fa]\ s-ar schimba dac\ mi s-ar aduce la cuno[tin]\ c\ este interzis\ publicarea de c\r]i de psihologie cognitiv\ în România sau dac\ mi-a[ propune s\ ob]in succes în afaceri. Nu numai comportamentul normal, ci [i cel patologic este reglat de cuno[tin]ele subiectului. Comportamentul fobic, a[a cum am ar\tat anterior, se poate ameliora sau înr\ut\]i datorit\ cuno[tin]elor pe care le are pacientul. Aceste cuno[tin]e rezult\ din atribu]iile pe care pacientul le face. Ca s\ ne limit\m doar la înc\ un exemplu, simptomatologia depresiv\ (îndeosebi depresia medie) variaz\ în func]ie de ce crede subiectul despre sine însu[i (self-concept) [i de capacitatea sa de a-[i influen]a comportamentul (locus of control) (ex.: Beck, 1976, Seligman, 1975). Terapia cognitiv\ const\ tocmai în modificarea schemelor cognitive ale subiectului (Beck, 1976) sau a convingerilor sale eronate (Ellis, 1962). Comportamentele sau proces\rile cognitive care nu sunt influen]ate de cuno[tin]ele de care dispune subiectul sau de inten]iile sale se numesc cognitiv-impenetrabile. De exemplu, extragerea contururilor unui obiect pe baza varia]iei intensit\]ii luminii nu depinde de cuno[tin]ele pe care le are subiectul (2.2.1). Modulele [i arhitectura cognitiv\, despre care vom putea vorbi mai conving\tor în capitolul final, sunt impenetrabile cognitiv (10). O singur\ remarc\ se mai impune aici, care ne va fi util\ în expunerea ulterioar\. Prelucrarea stimulului de c\tre sistemul cognitiv uman se realizeaz\ pornind de la caracteristicile sale fizice sau de suprafa]\ (ex.: contururile, textura, culoarea, deplasarea în spa]iu) spre caracteristicile sale semantice sau func]ionale (ex.: categoria din care face parte, semnifica]ia, func]ia pe care o are într-un scenariu dat etc.). Acest tip de proces\ri, vectorizate de jos în sus, de la palierele periferice ale sistemului cognitiv spre cele centrale, poart\ numele de analiz\ ascendent\ a

30

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

stimulului (bottom-up analysis, data-driven processing). Ea este impregnat\ de caracteristicile fizice ale stimulului, precum [i de propriet\]ile modulelor cognitive periferice. Cuno[tin]ele de care dispune subiectul fac posibil [i alt tip de proces\ri vectorizate invers, de la baza de cuno[tin]e a subiectului spre datele fizice ale stimulului. ~n jargonul psihologiei cognitive ele sunt cunoscute sub numele de analiz\ descendent\ (top-down analysis). Analiza descendent\ este generat\ de baza de cuno[tin]e a subiectului (knowledge driven). De exemplu, în recunoa[terea unui cuvânt, concur\ analiza ascendent\ – prelucrarea contururilor literelor, a m\rimii [i formei lor, a grup\rii lor într-un gestalt unic pe baza proximit\]ii spa]iale – dar [i analiza descendent\ – inferen]ele generate de cuno[tin]ele de limb\ român\. Analiza descendent\ ne explic\ de ce recunoa[terea cuvântului respectiv se face mai u[or dac\ el este plasat într-o propozi]ie cu sens, decât într-una lipsit\ de semnifica]ie sau de ce caracteristicile fe]ei umane sunt recunoscute mai rapid dac\ sunt plasate în contextul figurii umane, decât dac\ sunt prezentate independent (2.3).

1.3.2.2. Nivelul computa]ional Atât sistemul cognitiv uman în integralitatea sa, cât [i subsistemele componente sunt confruntate cu o serie de sarcini pe care trebuie s\ le rezolve, s\ le afle o solu]ie. Una dintre modalit\]ile de analiz\ ale sistemelor cognitive porne[te de la analiza sarcinii pe care acestea o au de executat. Analiza sarcinii vizeaz\ descompunerea ei în componente simple [i stabilirea rela]iei dintre datele de intrare [i datele de ie[ire. Pentru diverse componente ale sarcinii sunt postulate apoi tot atâtea mecanisme cognitive care concur\ la realizarea lor. Stabilirea exhaustiv\ a proces\rilor la care sunt supuse datele problemei (= inputul) pentru a ob]ine solu]ia (= outputul) este principala finalitate a abord\rii sistemului cognitiv la nivel computa]ional. Dac\ analiza la nivelul cuno[tin]elor urm\rea s\ circumscrie baza de cuno[tin]e a subiectului [i modul în care aceasta influen]eaz\ procesarea informa]iei sau comportamentul, analiza computa]ional\ caut\ s\ identifice care anume sunt prelucr\rile care permit transformarea inputului în output. Pe scurt, care este func]ia input-output. Exemplu: Se cunoa[te c\ obiectele tridimensionale din realitate au o proiec]ie bidimensional\ pe retin\. Conform unei teoreme cunoscute din geometria proiectiv\, un num\r infinit de obiecte tridimensionale pot avea una [i aceea[i proiec]ie bidimensional\. ~n acest caz, sarcina cu care se confrunt\ sistemul cognitiv este de a afla care este obiectul tridimensional ce a generat o anumit\ imagine bidimensional\. Reformulat\ într-un limbaj mai tehnic, problema sun\ în felul urm\tor: fiind dat\ o reprezentare bidimensional\ format\ dintr-o mul]ime de pixeli, s\ se afle obiectul tridimensional care a produs-o. Proiec]ia bidimensional\ de pe retin\ intr\ ca input într-o serie de prelucr\ri al c\ror output este recunoa[terea obiectului tridimensional care a generat-o. Identificarea mecanismelor care permit transformarea inputului în outputul corespunz\tor este principala sarcin\ a unei abord\ri computa]ionale a proces\rii stimulilor vizuali. Modelele prezentate în urm\torul capitol din acest volum vizeaz\ tocmai analiza computa]ional\ a sistemului cognitiv-vizual (2.2).

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE

31

De regul\, analiza computa]ional\ a func]ion\rii sistemului cognitiv recurge la utilizarea formalismelor matematice sau logico-matematice. ~n cazul prelucr\rii informa]iei vizuale, varia]iile de intensitate luminoas\ a punctelor de pe retin\ (= pixeli) sunt supuse unor serii de calcule matematice pe baza c\rora se poate reconstitui stimulul original, referen]ial (2.2.2). Pentru ca aceste calcule s\ poat\ fi finalizate într-un timp real, ele trebuie s\ ia în considerare caracteristicile mediului fizic [i ale sistemului fizic care realizeaz\ procesarea stimulului în cauz\. Aceste propriet\]i exprim\ regularit\]i statistice, aproape întotdeauna adev\rate [i sunt cunoscute în jargonul [tiin]elor cognitive sub numele de constrângeri naturale. Exemplu: Una dintre modalit\]ile de percepere a adâncimii are la baz\ disparitatea retinal\, adic\ faptul c\ cei doi ochi sunt pozi]iona]i diferit, astfel încât unul [i acela[i stimul are proiec]ii diferite pe cele dou\ retine (vezi, pentru detalii, 2.2.3). Putem s\ ne d\m seama de acest lucru printr-o demonstra]ie simpl\. }ine]i la o distan]\ potrivit\ de ochii dumneavoastr\ unul dintre degete. ~nchide]i ochiul drept [i privi]i-v\ degetul numai cu ochiul stâng. Apoi închide]i ochiul stâng [i privi]i-l cu cel drept. Ve]i constata c\ imaginea degetului alunec\ u[or spre stânga. Ve]i mai constata c\ aceast\ disparitate binocular\ sau retinal\ este tot mai mic\ pe m\sur\ ce v\ îndep\rta]i degetul de cei doi ochi. A[adar, disparitatea binocular\ variaz\ în func]ie de adâncime. Pentru a calcula adâncimea pe baza disparit\]ii sistemului vizual, ca sistem cognitiv, trebuie mai întâi s\ se stabileasc\ acei pixeli din fiecare retin\ care corespund unuia [i aceluia[i punct de pe suprafa]a stimulului. Aceast\ problem\ de coresponden]\ are îns\ prea multe solu]ii: orice pixel al imaginii retinale stângi poate corespunde oric\rui alt pixel cu aceea[i valoare de pe imaginea retinal\ dreapt\. Pentru a limita aceste solu]ii la cele fizic posibile, trebuie s\ lu\m în calcul câteva caracteristici ale lumii fizice în care tr\im sau câteva constrângeri naturale. O seam\ de cercet\tori de la Massachussets Institute of Tehnology (MIT) au ajuns la concluzia c\ este suficient\ considerarea a dou\ astfel de regularit\]i: a) constrângerea unicit\]ii, conform c\reia, de regul\, suprafe]ele stimulilor fizici nu sunt transparente, ceea ce înseamn\ c\ unui pixel dintr-o imagine de pe retin\ i se asigneaz\ o singur\ adâncime; acest lucru n-ar fi valabil dac\ am tr\i într-un univers în care majoritatea corpurilor sunt transparente; b) constrângerea continuit\]ii care arat\ c\ majoritatea suprafe]elor unui obiect sunt continue, adic\ dac\ unui punct i se asigneaz\ o anumit\ adâncime, punctele din imediata sa vecin\tate au o adâncime similar\. O dat\ integrate aceste asump]ii sau caracteristici ubicue ale lumii fizice în calculul disparit\]ii binoculare, se rezolv\ problema coresponden]ei imaginilor de pe cele dou\ retine, fiind posibil\ estimarea adâncimii în spa]iu. Exemplul prezentat anterior scoate în relief faptul c\ prelucr\rile la care e supus inputul pentru a se produce un anumit output sunt constrânse de mediul fizic în care opereaz\ sistemul cognitiv. Sistemul nostru cognitiv s-a dezvoltat în interac]iune cu un anumit mediu fizic, care îi circumscrie gama de proces\ri posibile. ~ntr-un alt univers fizic, sistemul cognitiv ar fi func]ionat diferit. A[adar, sistemul cognitiv uman nu este un calculator universal care proceseaz\ informa]ia insensibil la mediul

32

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

în care se afl\. Dimpotriv\, prelucr\rile pe care el le realizeaz\ sunt constrânse de caracteristicile naturale ale universului nostru fizic. Analiza computa]ional\ a sistemului cognitiv pune în eviden]\ existen]a a dou\ tipuri de prelucr\ri: a) modulare; b) non-modulare. Proces\rile modulare nu pot fi influen]ate de cuno[tin]ele de care dispune subiectul (adic\ sunt cognitiv impenetrabile), se realizeaz\ automat, preaten]ional, sunt incapsulate [i au o loca]ie neuroanatomic\ relativ precis\. Proces\rile non-modulare sunt acele tratamente la care e supus\ informa]ia care pot fi influen]ate de baza de cuno[tin]e a subiectului. De pild\, procesarea primar\ a informa]iei vizuale se realizeaz\ modular; recunoa[terea obiectelor este îns\ un mecanism cognitiv nonmodular (vezi 2.2-2.3). Dup\ ce a stabilit care sunt prelucr\rile pe care le sufer\ inputul pentru a produce un output corespunz\tor, circumscrise de constrângerile naturale sau de baza de cuno[tin]e a subiectului, abordarea computa]ional\ le cuprinde într-un model matematic.

1.3.2.3. Nivelul algoritmic-reprezenta]ional ~n afar\ de analiza bazei de cuno[tin]e (nivelul cuno[tin]elor) [i a proces\rilor implicate în rela]ia func]ional\ dintre input [i output (abordarea computa]ional\), sistemul cognitiv poate fi abordat [i la nivel reprezenta]ional-algoritmic. Dac\ abordarea computa]ional\ porne[te de la analiza sarcinii [i î[i pune problema stabilirii prelucr\rilor (= calculelor) care fac posibil\ transformarea inputului în output, analiza reprezenta]ional-algoritmic\ î[i pune problema algoritmului care realizeaz\ func]ia input-output [i a modalit\]ilor de reprezentare a inputului, respectiv outputului. Un algoritm este o secven]\ de calcule pe baza c\reia, printr-un num\r finit de pa[i din datele de intrare, se ob]in datele de ie[ire (= solu]ia corect\ la o problem\). Algoritmii de extragere a r\d\cinii p\trate, de rezolvare a ecua]iei de ordinul II, de calcul al ipotenuzei într-un triunghi dreptunghic etc. sunt doar câteva exemple de algoritmi cu care oper\m în mod obi[nuit. Reprezent\rile se refer\ la modul de codare a inputului, cum anume este el reprezentat în sistemul cognitiv: semantic, imagistic, serial, prin valori de activare etc. (1.3.1). Reprezent\rile [i algoritmii î[i impun reciproc constrângeri: o anumit\ reprezentare poate favoriza un anumit algoritm [i nu altul, dup\ cum o anumit\ procedur\ de calcul poate facilita utilizarea unei reprezent\ri specifice. ~ntr-unul din capitolele ulterioare, dedicate ra]ionamentului, vom putea constata c\ modul de realizare efectiv\ a ra]ionamentului serial depinde de algoritmul [i reprezent\rile la care recurg subiec]ii (9.2.4). Pân\ atunci, s\ recurgem îns\ la un exemplu mai simplu. S\ presupunem c\ ni se cere s\ stabilim suma a dou\ numere: 428 + 500. (~nainte de a parcurge mai departe textul, autorul v\ invit\ s\ efectua]i aceast\ opera]ie.) La nivel computa]ional, analiza acestei sarcini const\ în identificarea datelor de intrare (428 [i 500) [i a func]iei aditive dintre acestea [i suma rezultat\. Func]ia respectiv\, o dat\ detectat\, are un nivel de generalitate ridicat: ea nu depinde de sistemul care o execut\, ce poate fi un subiect uman sau un calculator. Nu depinde nici de modul în care ea este

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE

33

reprezentat\ [i de algoritmul pe baza c\ruia se poate calcula. Dintre toate teoriile asupra sistemelor de procesare a informa]iei, cea computa]ional\ are nivelul de generalitate cel mai ridicat. Ea nu este îns\ suficient\. Dac\ ne intereseaz\ analiza în adâncime a sistemului (uman) de procesare a informa]iei sau a diferen]elor interindividuale, trebuie s\ împingem analiza la nivel algoritmic-reprezenta]ional. ~n exemplul citat anterior, un subiect poate s\-[i reprezinte numerele respective prin cifre arabe sau prin cifre romane, în baza zece sau în baza doi etc. Chiar dac\ au recurs la aceea[i reprezentare (= prin cifre arabe), algoritmii pot fi diferi]i. Un subiect realizeaz\ adunarea închipuindu-[i cele dou\ numere a[ezate unul sub altul, iar apoi procedeaz\ la adunarea unit\]ilor, a zecilor [i a sutelor. Altul recurge la alt\ procedur\: adun\ întâi sutele, apoi coboar\ blocul unit\]ilor [i al zecilor. Func]ia este aceea[i, dar algoritmul este diferit. Majoritatea cercet\rilor întreprinse în psihologia cognitiv\ vizeaz\ nivelul reprezenta]ional-algoritmic, modul în care subiectul î[i reprezint\ cerin]ele sarcinii [i procedura pe care acesta o utilizeaz\ pentru solu]ionarea ei. Abordarea reprezenta]ional-algoritmic\ nu constituie singura preocupare a psihologilor cognitivi[ti. Analiza computa]ional\ este adesea esen]ial\ în în]elegerea modului de procesare a informa]iei, eliminând r\t\cirile datorate construirii de algoritmi ad-hoc (Marr ºi Poggio, 1977, Marr, 1982). Calculul adâncimii pe baza disparit\]ii binoculare, analizat\ computa]ional, a permis elaborarea unui algoritm bazat pe integrarea constrângerilor naturale extrem de performant (Marr ºi Poggio, 1976, Hurlbert ºi Poggio, 1988). ~n plus, analiza computa]ional\ apropie psihologia cognitiv\ de inteligen]a artificial\ [i lingvistica teoretic\, dup\ cum investiga]ia la nivel implementa]ional o apropie de neuro[tiin]e.

1.3.2.4. Nivelul implementa]ional Orice sistem cognitiv este un sistem fizic, fiind format din celule nervoase (= creierul), din cipuri de siliciu (calculatoarele actuale) sau alte materiale. Func]ionarea lui poate fi analizat\ inclusiv la nivelul proceselor fizice sau biochimice concomitente proces\rilor informa]ionale. S\ facem mai întâi o analogie cu calculatorul. Func]ionarea unui calculator poate fi abordat\ la mai multe niveluri: a) ce cuno[tin]e posed\ calculatorul respectiv; b) ce func]ii input-output poate calcula (= abordarea computa]ional\); c) cum realizeaz\ aceste func]ii (algoritmul) [i cum [i le reprezint\ (= limbajul de programare) – nivel algoritmic-reprezenta]ional; d) ce se întâmpl\ la nivel de hardware atunci când execut\ o anumit\ sarcin\. ~n mod similar, putem analiza sistemul cognitiv uman: ce cuno[tin]e [i inten]ii are, care sunt cerin]ele [i prelucr\rile prin care ajunge de la datele problemei la solu]ie, cum î[i reprezint\ sarcina [i cum o realizeaz\ efectiv, în fine, ce procese neurobiologice au loc în momentul efectu\rii sarcinii respective. De investigarea nivelului implementa]ional – în cazul subiectului uman – se ocup\ neuro[tiin]ele. Acel segment al neuro[tiin]elor care nu se intereseaz\ exclusiv de fenomenele biologice, ci de modul în care o anumit\ structur\ neurobiologic\ realizeaz\ o anumit\ procesare a informa]iei poart\ numele de neuro[tiin]e cognitive (cognitive neurosciences).

34

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

1.3.2.5. Valoarea analizei multinivelare Rezumând cele afirmate anterior (1.3.2.1-1.3.2.4), func]ionarea unui sistem cognitiv uman sau artificial poate fi analizat\ la urm\toarele niveluri: a) la nivelul cuno[tin]elor – pentru a stabili baza sa de cuno[tin]e [i inten]iile care îi ghideaz\ comportamentul; b) la nivel computa]ional – pentru a stabili cerin]ele sarcinii pe care trebuie s\ o rezolve, proces\rile care mediaz\ rela]ia func]ional\ dintre input [i output; c) la nivel reprezenta]ional-algoritmic – pentru a vedea cum î[i reprezint\ inputul [i outputul [i care e procedura efectiv\ de realizare a func]iei input-output; d) la nivel implementa]ional – pentru a vedea care este structura material\ (neurobiologic\ sau artificial\) ce realizeaz\ o anumit\ procesare a informa]iei. Corespunz\tor, asist\m la teorii diferite, în func]ie de analiza pe care o întreprind. Recursul la analiza multinivelar\ este impus de îns\[i organizarea pe niveluri a sistemelor de procesare a informa]iei. Pentru a explica comportamentul unui juc\tor de [ah, trebuie s\ lu\m în considerare cuno[tin]ele [i inten]iile sale, calculele care mediaz\ pozi]ia dat\ de pe tabla de [ah cu configura]ia dezirabil\, modul în care juc\torul î[i reprezint\ realitatea de pe tabla de [ah [i procedurile pe care el le folose[te pentru a transforma starea prezent\ în starea dezirabil\, în fine, structurile neurobiologice implicate în jocul de [ah. Parafrazându-l pe H.A. Simon (1977), natura este organizat\ pe niveluri, ca atare explica]ia îns\[i trebuie organizat\ multinivelar. Acesta este un alt mod de a reafirma o tez\ mai veche din logica [tiin]ei, [i anume c\ explica]ia nu este tranzitiv\. Dac\ A explic\ pe B [i B explic\ pe C, nu înseamn\ c\ A explic\ pe C. Dac\ o anumit\ structur\ biologic\ explic\ de ce informa]ia se codeaz\ într-un fel [i nu în altul [i dac\ modul de codare a informa]iei explic\ performan]ele diferen]iale ale subiec]ilor în rezolvarea unei probleme nu înseamn\ c\ aceste performan]e pot fi explicate prin apelul direct la structura neurofiziologic\. A[adar, abordarea multinivelar\ a sistemului cognitiv este impus\ de propria sa organizare ierarhic\. Parafrazându-l pe D. Marr, a[a cum legile zborului nu se pot deduce din anatomia unei pene de pas\re, nici comportamentul subiectului în rezolvarea unei sarcini nu se poate explica prin procesele neurobiologice implicate. Analiza func]ion\rii cognitive din cele trei perspective se realizeaz\ inegal, în func]ie de mecanismul analizat. Exist\ mecanisme cognitive în care principalele rezultate ob]inute pân\ acum sunt la nivel computa]ional [i implementa]ional (ex.: procesarea informa]iei vizuale primare), dup\ cum, în alte situa]ii – ca în rezolvarea de probleme, de pild\, abordarea reprezenta]ional-algoritmic\ este dominant\, teoriile computa]ionale fiind destul de limitate, iar abord\rile implementa]ionale – abia în faz\ incipient\. Teoria deciziei, în schimb, sau proces\rile descendente ale informa]iei pun accent pe rolul cuno[tin]elor în realizarea acestor tipuri de proces\ri. Pe scurt, analiza fenomenului cognitiv la cele patru niveluri înainteaz\ inegal, în func]ie de mecanismul concret supus analizei [i de metodologia aflat\ la dispozi]ia cercet\torilor.

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE

35

De[i, ini]ial, D. Marr, principalul propun\tor al abord\rii multinivelare a fenomenelor cognitive – în spe]\, a proces\rii informa]iei vizuale –, a insistat asupra independen]ei nivelurilor de analiz\, acum este evident c\ ele interac]ioneaz\. Teoriile de la diverse niveluri î[i impun constrângeri reciproce, îmbun\t\]indu-[i astfel reciproc propria lor plauzibilitate [i validitate. De pild\, teoriile computa]ionale ale percep]iei adâncimii impun selec]ia doar a acelor algoritmi care asimileaz\ constrângerile naturale detectate de analiza disparit\]ii binoculare. Orice alt algoritm este exclus, ca o imposibilitate fizic\. ~n mod similar, datele de neurobiologie impun constrângeri asupra modului de reprezentare [i calcul al unei anumite func]ii dintre input [i output. Din mul]imea modelelor cognitive posibile, cele cu plauzibilitate neuronal\ (= care ]in seam\ de limit\rile inerente ale sistemului nervos) [i cele concordante cu constrângerile naturale au mult mai multe [anse de a fi acceptate de c\tre comunitatea [tiin]ific\. Cum se va vedea pe parcursul acestei lucr\ri, datele neurobiologice servesc ca pârghie de construc]ie [i modalitate de validare a modelelor psihologice – interesate preponderent de nivelul reprezenta]ional-algoritmic. La cealalt\ extrem\, prin generalitatea lor, teoriile computa]ionale apropie psihologia cognitiv\ de inteligen]a artificial\ [i aplica]iile tehnologice. Analiza multinivelar\ a func]ion\rii sistemului cognitiv ofer\ posibilitatea uneia dintre cele mai dificile probleme cu care se confrunt\ [tiin]ele cognitive: cum e posibil ca un sistem fizic s\ opereze cu cuno[tin]e abstracte? ~n particular, cum poate creierul nostru, alc\tuit din structuri [i procese pur biochimice, s\ opereze cu con]inuturi semantice. Pentru a surprinde mai acut dificultatea problemei, s\ recurgem la un exemplu. Din dou\ premise: (1) „To]i oamenii sunt muritori”, (2) „Socrate este om”, se deduce, f\r\ echivoc, concluzia c\ „Socrate este muritor”, chiar dac\ nimic din aparen]a fizic\ a lui Socrate, tân\r [i s\n\tos, nu ne-ar îndritui la un astfel de lucru. Concluzia e posibil\ ca urmare a existen]ei termenului mediu om, care are o semnifica]ie abstract\. Deci, concluzia rezult\ datorit\ unor cuno[tin]e pe care le are subiectul despre clasa om [i datorit\ unor reguli de combinare a acestor cuno[tin]e. Pe de alt\ parte, executorul unui astfel de ra]ionament este creierul uman, care e format din celule nervoase, poten]iale electrice [i substan]e chimice care mediaz\ rela]iile dintre neuroni. Niciunde nu g\sim cuno[tin]e abstracte. Cum poate un organ „umed” [i material s\ opereze cu cuno[tin]e abstracte, „uscate”? Analiza multinivelar\ a sistemului cognitiv ofer\ cadrele unui r\spuns viabil la aceast\ problem\. Creierul nu opereaz\ direct cu aceste cuno[tin]e, ci cu reprezentarea lor, cu formatul în care sunt codate: simbolic (= imagini, reprezent\ri lingvistice, seriale etc.) [i subsimbolic (= valori [i patternuri de activare). La fel cum hardware-ul unui calculator poate opera cu cuno[tin]e datorit\ cod\rii lor într-un limbaj de programare [i un sistem de operare, creierul opereaz\ cu cuno[tin]e prin codarea lor într-un mediu special (language of thought, cum îl numea J. Fodor), realizabil neuronal [i interpretabil pe domeniul de cuno[tin]e al subiectului. Analiza computa]ional\ a sarcinii limiteaz\ modalit\]ile de combinare a reprezent\rilor. Vom reveni asupra acestei chestiuni în capitolul final (10).

36

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

1.4. Paradigmele psihologiei cognitive A[a cum am ar\tat anterior (1.3.2.3), analiza nivelului reprezenta]ional-algoritmic este principala preocupare a psihologiei cognitive, de[i nu singura. Teoriile computa]ionale, prin generalitatea lor, apar]in, practic, [tiin]elor cognitive, sunt nucleul în jurul c\ruia se va realiza unificarea acestor [tiin]e. Pe de alt\ parte, analiza cuno[tin]elor implic\ automat investigarea modului în care ele sunt reprezentate de sistemul cognitiv uman, iar analiza implementa]ional\ devine tot mai mult apanajul unui nou grup de discipline – neuro[tiin]ele cognitive (cognitive neurosciences). A[adar, modul în care subiectul uman î[i reprezint\ mediul [i cuno[tin]ele despre acesta, precum [i procedurile de prelucrare ale acestor reprezent\ri pentru a permite rezolvarea de probleme [i, în final, adaptarea la mediu este piatra de încercare a psihologiei cognitive. ~n func]ie de tipul reprezent\rilor [i, implicit, modalit\]ile de tratare a lor, putem pune în eviden]\ dou\ paradigme care ghideaz\ cercetarea sistemului cognitiv uman: paradigma clasic-simbolic\ [i paradigma neoconexionist\. ~n mai mare sau mai mic\ m\sur\ ele au penetrat în aproape toate [tiin]ele cognitive, având aplica]ii nu numai în psihologie, ci [i în inteligen]a artificial\ sau neuro[tiin]ele cognitive.

1.4.1. Paradigma simbolic\ clasic\ Paradigma simbolic\ clasic\ a orientat dezvoltarea psihologiei cognitive ([i a [tiin]elor cognitive în general) înc\ din primii ani ai afirm\rii acestora, dominând cu autoritate cercet\rile din domeniu pân\ la începutul deceniului nou\. Ea are puternice r\d\cini filozofice atât în ra]ionalism (Leibniz, Descartes), cât [i în empirismul englez (Th. Hobbes, J. Locke [i D. Hume) – de aici atributul de clasic\4. Succesele ob]inute în primele decenii ale secolului nostru în formalizarea logicii, pe de o parte (Russell, Carnap, Wittgenstein etc.), apari]ia lingvisticii teoretice [i a gramaticilor generative (N. Chomsky), pe de alt\ parte, au impus tot mai pregnant ideea conceperii gândirii ca manipulare de simboluri. Dup\ cum se cunoa[te, în logica simbolic\, propozi]iile sunt reprezentate prin variabile propozi]ionale sau func]ii propozi]ionale. Operarea cu aceste simboluri se realizeaz\ pe baza unor reguli (de compunere, de deduc]ie etc.) care nu mai ]in seam\ de cuno[tin]ele sau propozi]iile a c\ror simbolizare sunt. Expresiile simbolice mai complexe se pot genera exclusiv pe baza unor reguli abstracte dintr-o mul]ime de expresii simple. Unele expresii (teoreme) pot fi deduse pe baza unor reguli de deduc]ie din altele (axiome). Implementate pe calculator, sistemele formal-logice au dus la demonstrarea unor teoreme prin mijloace 4.

Sintagma de model clasic-simbolic sau paradigm\ simbolic\ clasic\ a fost consacrat\ în [tiin]ele cognitive de studiul lui Z. Pylyshyn [i J. Fodor (1988), Connectionism and cognitive architecture: a critical analysis, iar ast\zi este larg utilizat\.

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE

37

strict mecanice. Calculatorul, luat ca model în în]elegerea sistemului cognitiv uman, func]iona pe baza manipul\rii simbolurilor cu ajutorul regulilor. Prin analogie, sistemul cognitiv uman a fost conceput ca un sistem simbolic, „operarea cu simboluri [i structuri simbolice fiind mijloacele fundamentale prin care e înf\ptuit\ gândirea uman\”, nota H.A. Simon, unul dintre fondatorii [tiin]elor cognitive (1977, p. 272). Teza principal\ a paradigmei clasic-simbolice din psihologia cognitiv\ este, a[adar, urm\toarea: cuno[tin]ele [i, implicit, st\rile de lucruri corespunz\toare, sunt reprezentate în sistemul cognitiv prin simboluri sau structuri simbolice. Un simbol este o reprezentare care denot\ obiecte sau st\ri de lucruri [i se supune unor reguli de combinare (= gramatic\). Expresiile lingvistice, conceptele, judec\]ile, imaginile sunt reprezent\ri simbolice. Pentru a putea opera cu cuno[tin]e, calculatorul trebuie s\ recurg\ la codarea lor într-un limbaj de programare. Expresiile rezultate sunt reprezent\ri simbolice: ele denot\ cuno[tin]e [i st\ri de lucruri dar în acela[i timp pot fi manipulate de un sistem fizic. Un fenomen similar are loc [i în cazul subiectului uman. Pentru a putea opera cu cuno[tin]e, creierul le codeaz\ în expresii simbolice. ~n general, un sistem fizic recurge la reprezentarea simbolic\ a cuno[tin]elor pentru a putea opera asupra lor. Sistemul cognitiv uman, ca [i calculatorul sunt, dup\ expresia lui A. Newell [i H.A. Simon, sisteme fizico-simbolice (physical symbol system)5. Sistemul cognitiv uman este un sistem fizic, pentru c\ are o instan]iere neurobiologic\ [i este simbolic deoarece, pentru a putea opera cu cuno[tin]e, [i le reprezint\ sub forma unor expresii simbolice, pe care le manipuleaz\ dup\ anumite reguli. De exemplu, cuno[tin]ele pe care le are despre un anumit obiect [i le reprezint\ lingvistic, iar expresiile lingvistice sunt manipulate pe baza unor reguli sintactice, semantice sau pragmatice. Perenitatea modelelor simbolice a fost sus]inut\ în mare m\sur\ de aplicarea paradigmei la procesele cognitive centrale, în primul rând cele legate de rezolvarea de probleme. Mai mult, s-a c\utat reducerea tuturor problemelor la probleme-bine-definite, adic\ cele pentru care se pot specifica complet starea ini]ial\ (= datele problemei), starea final\ (= solu]ia) [i blocul de operatori care permit trecerea de la starea ini]ial\ la cea final\. Demonstrarea unor probleme de geometrie sau a unor teoreme din logica matematic\ sunt exemple de probleme-bine-definite. De pild\, dac\ avem de demonstrat o teorem\ din sistemul de axiome expus de Whithead [i Russell în Principia Mathematica, vom recurge la reprezentarea lor în limbajul logicii propozi]iilor. Vom compara apoi teorema de demonstrat (T) cu axioma (A) [i vom stabili principala diferen]\ dintre A [i T. Vom utiliza apoi un operator (în cazul nostru o regul\ de deduc]ie) capabil s\ mic[oreze diferen]a dintre A [i T. Dac\ starea nou ob]inut\ (A1) este identic\ cu T, atunci problema e rezolvat\. 5.

~n 1975, o dat\ cu acordarea Medaliei Turing (cea mai prestigioas\ distinc]ie din [tiin]ele cognitive), A. Newell [i H.A. Simon articulau sub forma unei ipoteze [tiin]ifice o asump]ie pe care ei o considerau ca fiind la baza inteligen]ei artificiale [i a psihologiei cognitive. Mul]i ani mai târziu, în 1990, Simon conchidea: „ipoteza sistemului fizico-simbolic a fost testat\ într-o m\sur\ considerabil\ în ultimii 30 de ani, încât ea poate fi acum considerat\ ca fiind pe deplin probat\” (1990, p. 3).

38

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Dac\ nu, se recurge la compararea succesiv\ a tuturor st\rilor intermediare A2, A3... Ak cu T [i se procedeaz\ la reducerea succesiv\ a diferen]ei prin aplicarea opera]iilor pân\ când aceast\ diferen]\ este nul\, adic\ problema este rezolvat\. Programul GPS – General Problem Solver – elaborat de Newell, Shaw [i Simon (1959) recurge tocmai la o astfel de strategie. Metafora computer, bazat\ pe ideea c\ atât sistemul cognitiv cât [i computerul sunt sisteme fizico-simbolice, a favorizat simularea pe calculator a multor procese cognitive [i construirea sistemelor artificiale inteligente. Teoria ACT* a lui J.L. Anderson (1983) [i Modelul SOAR al lui A. Newell (1992) reprezint\ cele mai însemnate întruchip\ri ale paradigmei simbolice clasice. Pentru mai buna lor în]elegere, acestea vor fi tratate separat, într-unul din capitolele ulterioare.

1.4.2. Paradigma (neo)conexionist\ Paradigma (neo)conexionist\, cunoscut\ [i sub numele de paradigma proces\rilor paralele distribuite sau modelare neuromimetic\ (neuronal\), intr\ într-o perioad\ de ecloziune abia în ultimii zece-cincisprezece ani. Ea porne[te de la ideea c\ activitatea cognitiv\ poate fi explicat\ pe baza unor modele de inspira]ie neuronal\. Primele tentative în acest sens au fost f\cute de Pitts ºi McCullogh (1943), care au modelat activitatea neuronal\ prin aplicarea unei algebre booleene (vezi A. Dumitriu, 1973, pentru detalii). Ei demonstrau comportamentul unor neuroni simplifica]i (neuroni formali). Altfel spus, o re]ea neuromimetic\ poate realiza calcule logice. Aceast\ idee a fost preluat\ de F. Rosenblatt, care a construit o re]ea neuromimetic\ cu dou\ niveluri numit\ perceptron, menit\ s\ fac\ discriminarea între dou\ impulsuri senzoriale diferite. Cercet\rile în aceast\ direc]ie au fost curmate brusc de apari]ia c\r]ii lui M. Minsky ºi S. Papert, Perceptrons: An introduction to computational geometry (1969), în care se demonstra incapacitatea unor re]ele neuromimetice de tipul perceptronului de a calcula func]ii logice simple ca, de exemplu, sau exclusiv. Dezam\gi]i, cercet\torii [i-au încetat eforturile în aceast\ direc]ie, iar fondurile de cercetare au fost retrase aproape în întregime. Doar câ]iva fani precum J. Konorski [i S. Grossberg [i-au mai prelungit investiga]iile asupra capacit\]ilor de calcul ale re]elelor neuromimetice, dar lucr\rile lor sunt scrise într-un jargon matematic dificil de în]eles, ceea ce a îngreunat considerabil penetrarea lor în laboratoarele psihologilor cognitivi[ti. Paradigma conexionist\ intra într-un con de umbr\ pentru aproape dou\ decenii. Se p\rea c\ modelarea clasic-simbolic\ era singura paradigm\ viabil\, sus]inut\ acum [i de câteva realiz\ri tehnologice demne de luat în seam\. Abia pe la începutul deceniului nou\, J.L. McClelland [i D.E. Rumelhart relanseaz\ ideea construirii unor modele cognitive de inspira]ie neuronal\ (= neuromimetic\) [i formeaz\ un grup de cercetare a proces\rilor paralele distribuite (Parallel Distributed Processing) – PDP Research Group. Din str\daniile lor

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE

39

comune s-a n\scut o lucrare în dou\ volume: Parallel Distributed Processing: Exploration in the Microstructure of Cognition, vol. 2: Psychological and Biological Models (1986, 1987), considerat\ „Biblia” conexionismului actual pe care unii îl numesc neoconexionism.

1.4.2.1. Re]ele neuromimetice Nucleul teoretic al neoconexionismului se raliaz\ în jurul model\rii proces\rii informa]iei (la nivel reprezenta]ional-algoritmic) prin re]ele neuromimetice6. Dac\ paradigma simbolic\-clasic\ consider\ cunoa[terea ca un proces de manipulare de simboluri pe baza unor reguli, neoconexionismul sus]ine c\ informa]ia e reprezentat\ de sistemul cognitiv uman prin valori [i patternuri de activare ale unor unit\]i simple (neuromimi). Aceste re]ele, inspirate de func]ionarea sistemului nervos, poart\ numele de re]ele neuromimetice sau re]ele neuronale. Citând pe D.A. Norman: „informa]ia circul\ între unit\]ile de procesare nu sub forma unor mesaje, ci a unor valori de activare, sub form\ de scalari, nu de simboluri” (1986, p. 545). Regulile care guverneaz\ dinamica acestor re]ele nu sunt reguli de manipulare a simbolurilor, ci reguli de modificare sau propagare a valorilor de activare. Procedurile (algoritmii) de transformare a inputului în output nu mai sunt de natur\ formal-logic\, nu mai vizeaz\ ordonarea unor expresii simbolice, ci constau în ajustarea reciproc\ a patternurilor de activare dintre unit\]ile re]elei. Ceea ce am spus succint pân\ acum va reie[i mai clar pe baza caracteriz\rii re]elei neuromimetice sau conexioniste. O re]ea neuromimetic\ numit\ [i model conexionist este format\ din: (1) o mul]ime de unit\]i; (2) o stare de activare; (3) o regul\ de activare; (4) o func]ie output; (5) un pattern de conexiuni între aceste unit\]i; (6) reguli de înv\]are; (7) un mediu (sau ambian]\) în care opereaz\ re]eaua respectiv\. Vom descrie succint fiecare dintre aceste componente. Pentru o abordare mult mai detaliat\ trimitem cititorii interesa]i la cele dou\ volume editate de McClelland ºi Rumelhart (1986) sau la Bechtel ºi Abrahamsen (1991). 1. Unit\]ile (u). Unit\]ile re]elei, numite uneori „unit\]i cognitive”, „neuromimi”, „neuroni formali” sau „noduri”, preiau câteva dintre propriet\]ile neuronilor reali, în principal valoarea de activare [i ideea grup\rii într-o re]ea de conexiuni („sinapse”). Singura caracteristic\ a unei unit\]i const\ în valoarea ei de activare, notat\, de regul\, printr-o cifr\ cuprins\ în intervalul [–1,+1]. Dac\ unit\]ile au func]ia de a recepta inputul, convertindu-l într-o valoare de activare, ele poart\ 6.

~n literatura de specialitate se utilizeaz\ adesea sintagma re]ea neuronal\ (neural network) în loc de re]ea neuromimetic\. Men]ion\m c\ aceste re]ele nu pretind s\ modeleze func]ionarea neuronal\, ci func]ionarea cognitiv\, chiar dac\ se inspir\ din procesele neurobiologice (vezi D.A. Norman, 1986, pentru o argumentare mai laborioas\). ~n plus, unit\]ile re]elei preiau doar câteva dintre propriet\]ile neuronului real; ele sunt, a[adar, neuromimetice. Pe baza celor ar\tate, consider\m mult mai corect\ sintagma re]ea neuromimetic\.

40

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

numele de unit\]i input. Unit\]ile care transmit outputul în mediul re]elei se numesc unit\]i output. Ambele pot fi accesate direct din mediul re]elei, de aceea se numesc unit\]i vizibile. Dac\ între unit\]ile input [i unit\]ile output se interpun alte unit\]i, ele nu pot fi accesate direct din mediu, ci doar prin intermediul unit\]ilor vizibile, de aceea se numesc unit\]i ascunse. Principala func]ie a acestora este de a modula valorile de activare ce se propag\ între unit\]ile vizibile. Re]elele conexioniste care con]in doar unit\]i vizibile se numesc re]ele binivelare; perceptronul lui Rosenblatt este o re]ea binivelar\. Dac\ re]eaua con]ine [i unit\]i ascunse, atunci este multinivelar\. Neuromimii nu sunt interpretabili semantic, adic\ nu simbolizeaz\ st\ri de lucruri cunoscute, ceea ce face ca re]elele conexioniste s\ fie semantic-opace, spre deosebire de modelele simbolice care sunt semantic-transparente. Unit\]ilor neuromimetice li se poate atribui o interpretare, dar aceasta este f\cut\ de cel care exploreaz\ propriet\]ile re]elei. Aceast\ interpretare este exterioar\, nu este inerent\ re]elei respective, re]eaua nu manipuleaz\ simboluri, ci valori de activare. Dac\ totu[i aceast\ atribuire de semnifica]ii are loc, atunci re]elele se împart în dou\ mari categorii: a) re]ele localiza]ioniste, se consider\ c\ fiecare unitate reprezint\ un concept sau o anumit\ ipotez\; b) re]ele distributive, în cazul c\rora informa]ia nu este localizat\ la nivelul unit\]ilor, ci este distribuit\ pe interac]iunile dintre unit\]i. Altfel spus, un anumit concept sau propozi]ie nu e reprezentat de o singur\ unitate, ci de patternul de conexiuni dintre unit\]ile unei re]ele. ~n acest caz, unit\]ile reprezint\ tr\s\turi neinterpretabile semantic. 2. St\rile de activare. Orice unitate are o valoare sau o stare de activare la un moment dat care indic\ nivelul s\u de activitate. Mai precis, o unitate dintr-o re]ea conexionist\ nu e nimic altceva decât o stare de activare, codat\ printr-un num\r. St\rile de activare pot s\ varieze continuu sau discontinuu, în func]ie de interesele celui care exploreaz\ re]eaua. De regul\, intervalul de varia]ie e stabilit între [–1,+1], dar se poate alege orice alt interval. Dat fiind faptul c\ unit\]ile sunt practic ni[te valori de activare, o re]ea conexionist\ apare ca o matrice de valori de activare (2.3.5). Modificarea st\rilor de activare echivaleaz\ cu modificarea valorilor din interiorul matricei respective. Orice unitate cognitiv\ are un rest de activare, rezultat al stimul\rilor ei trecute (similare cu nivelul de activare al unui neuron real anterior-stimulat. Valoarea de activare se deterioreaz\ o dat\ cu trecerea timpului sau cu modificarea conexiunilor – a[a cum la un neuron real rata sa de desc\rcare descre[te în func]ie de timp sau prin inhibi]ie lateral\. Rata descre[terii st\rii de activare se nume[te rata degrad\rii (decay rate) [i se noteaz\ cu dr. 3. Regula de activare. Regula de activare este o func]ie ce stabile[te modul în care se modific\ valoarea de activare a unit\]ilor dintr-o re]ea. Modificarea st\rii de activare (a) se stabile[te pe baza calculului netinputului. Netinputul reprezint\ suma inputurilor recep]ionate de o anumit\ unitate. Aceste inputuri sunt ponderate cu ponderea sau t\ria leg\turilor dintre unit\]ile input (ui) [i unitatea receptoare (uj).

PSIHOLOGIA {I {TIIN}ELE COGNITIVE

41

A[adar, netinputul este suma ponderat\ a valorilor de activare recep]ionate. Un fenomen analog are loc [i în re]elele neuronale reale: valoarea de activare a unui anumit neuron se modific\ însumând poten]ialele de activare de la to]i neuronii cu care se afl\ în contact, ponderându-le în func]ie de t\ria sinapsei pe care o are cu fiecare dintre ace[tia. Modificarea valorii de activare se realizeaz\ ad\ugând netinputul la restul de activare. Func]ia de activare are o form\ sigmoid\: ini]ial, valori mai mici ale netinputului produc modific\ri semnificative ale st\rii de activare a unit\]ii, dup\ un anumit prag cre[terea netinputului neafectând semnificativ valoarea de activare. Stabilirea unor func]ii neliniare între input [i valoarea de activare a avut o importan]\ deosebit\ în îmbun\t\]irea capacit\]ii de calcul a modelelor conexioniste. 4. Func]ia output. Func]ia output stabile[te rela]ia dintre valoarea de activare a unei unit\]i [i outputul pe care ea îl transmite spre alte unit\]i din re]ea. ~n cazul cel mai simplu, valoarea outputului este identic\ cu valoarea st\rii de activare. Ca solu]ie alternativ\ se poate stabili un prag al st\rii de activare sub care valoarea outputului este zero, iar deasupra c\ruia valoarea outputului este egal\ cu starea de activare. Din nou putem s\ afl\m o analogie în func]ionarea structurilor neuronale, în care un neuron transmite impulsul nervos doar dac\ acesta a atins un anumit prag. 5. Conexiunile. Nodurile re]elei sunt legate între ele prin conexiuni (de aici [i denumirea de conexionism sau neoconexionism dat\ model\rii proceselor cognitive prin re]ele neuromimetice). Ponderea sau importan]a conexiunii dintre dou\ unit\]i i [i j se noteaz\ cu Wi,j. Dac\ conexiunile sunt orientate într-o singur\ direc]ie, adic\ dac\ activarea se propag\ numai de la unit\]ile input spre unit\]ile output, atunci avem de-a face cu o re]ea unidimensional\ (feed-forward network). Dac\ conexiunile sunt reciproce, atunci se stabile[te ponderea pentru fiecare dintre ele. Avem, a[adar, o conexiune de la i la j cu ponderea Wi,j [i o conexiune de la j la i, cu t\ria Wj,i. ~n cazul în care interac]iunile sunt reciproce sau bidirec]ionale, avem de-a face cu o re]ea interactiv\. Atât în cazul re]elelor unidirec]ionale cât [i în cazul celor interactive, conexiunile pot fi excitative sau inhibitive. Conexiunile excitative au o pondere pozitiv\, adic\ ponderea Wi,j ([i/sau Wj,i) este pozitiv\. De regul\ 0c, atunci Sim(M,R) are semn negativ, adic\ este disimilaritate, [i este mai mare decât disimilaritatea sau similaritatea negativ\ când se calculeaz\ Sim(R,M). Ceea ce revine la a spune c\ disimilaritatea m\rului fa]\ de rodie e mai mare decât disimilaritatea rodiei fa]\ de m\r. Tabelul 4.3 arat\ c\ modelul ansamblist satisface atât axioma inegalit\]ii în triunghi, cât [i unele cazuri particulare în care aceasta este înc\lcat\. Dac\ tr\s\turilor comune li se afecteaz\ o importan]\ mai mare decât tr\s\turilor specifice (a > b v a > c), atunci l\mâia este similar\ cu portocala [i portocala e similar\ cu caisa, dar l\mâia nu e similar\ cu caisa. Printr-o reponderare a parametrilor a, b [i c este satisf\cut\ [i axioma inegalit\]ii. Tabelul 4.3. Calculul similarit\]ii – inegalitatea

L\mâia (L) galben\ oval\ acr\ cre[te în copac con]ine acid citric tropical\

Portocala (P) portocalie rotund\ dulce cre[te în copac con]ine acid citric tropical\

Portocala (P) portocalie rotund\ dulce cre[te în copac con]ine acid citric tropical\

Caisa (C) ro[ie rotund\ dulce cre[te în copac

Sim(L,P)=a(3)–b(3)–c(3); Sim(P,C)=a(3)–b(3)–c(1); Sim(L,C)=a(1)–b(5)–c(3).

L\mâia (L) galben\ oval\ acr\ cre[te în copac con]ine acid citric tropical\

Caisa (C) ro[ie rotund\ dulce cre[te în copac

144

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

În fine, tabelul 4.4 ilustreaz\ faptul c\ o categorie poate fi în vecin\tatea imediat\ a mai multora dintre membrii s\i. Tabelul 4.4. Categoria ca vecin\tate imediat\ pentru elementele sale

M\r (M) ro[u rotund tare dulce cre[te în pom Sim(M,P) =

Prun\ (P) M\r (M) Fruct (F) ro[ie ro[u ro[u rotund\ rotund rotund moale tare tare dulce dulce dulce cre[te în pom cre[te în pom a(4) – b(1) – c(1); Sim(M,F) = a(4) – b(1) – c(0)

Tabelul ilustreaz\ faptul c\ „pruna” este foarte similar\ cu „m\rul”, dar categoria de fruct este [i mai similar\ cu categoria de m\r. Acest lucru e posibil deoarece categoria de fruct este mai abstract\ decât cea de m\r, deci are mai pu]ine lucruri specifice decât o categorie de acela[i nivel de generalitate (prun\). În rezumat, modelul ansamblist postuleaz\ faptul c\ prelucrarea similarit\]ii în vederea categoriz\rii se poate reduce la o singur\ regul\, cea exprimat\ de axioma (4). A[adar, dac\ avem ca input o mul]ime de obiecte pe care trebuie s\ le categoriz\m, tr\s\turile lor specifice [i cele comune, ponderate într-un anumit fel, pe baza regulii exprimate prin axioma (4), duc în cele din urm\ la stabilirea categoriilor corespunz\toare. Modelul ansamblist (varianta prezentat\ de noi dup\ Tversky 1974, care se mai nume[te [i modelul contrastului – contrast model) întâmpin\ o serie de probleme. Astfel, i se repro[eaz\ c\ nu ofer\ o procedur\ explicit\, standardizat\ de stabilire a caracteristicilor unei categorii. De regul\, se utilizeaz\ un lot de subiec]i care sunt solicita]i s\ listeze propriet\]ile unor categorii [i/sau ale membrilor acestora, re]inându-se apoi tr\s\turile cel mai frecvent men]ionate. F\r\ a intra în detalii, s\ admitem c\ o astfel de procedur\ este lucrativ\, dar suficient de grosier\ [i imprecis\. În al doilea rând, modelul ansamblist nu ofer\ o teorie explicit\ a func]iei f. Este de presupus ca una [i aceea[i caracteristic\ prezent\ la dou\ exemplare ale unei categorii s\ aib\ ponder\ri diferite. De pild\, dezadaptarea [colar\ este o caracteristic\ prezent\ atât pentru categoria intelect de limit\, cât [i pentru delincven]\ juvenil\, dar în primul caz este o caracteristic\ esen]ial\, în al doilea – una de importan]\ mai redus\, ca atare, ponderea lor în calculul similarit\]ii ar trebui s\ fie diferit\. Modul cum trebuie asignat\ aceast\ func]ie, deci teoria func]iei f, nu e specificat de model. Fiind construit pentru nivelul computa]ional al categoriz\rii, modelul ansamblist nu ofer\ nici o sugestie asupra modului cum e realizat acest calcul la nivel algoritmic-reprezenta]ional: secven]ial sau în paralel, [i dac\ se realizeaz\ secven]ial – în ce ordine? Pe scurt, nivelul procedural sau algoritmic este absent în modelul ansamblist. În plus, el presupune aditivitatea caracteristicilor luate în calculul similarit\]ii, f\r\ a argumenta aceast\ supozi]ie.

CATEGORIZAREA

145

Am men]ionat aceste dificult\]i cu care se confrunt\ modelul ansamblist, deoarece de rezolvarea lor depinde perfec]ionarea modelului sau abandonarea lui. Oricum, acest model s-a dovedit mai cuprinz\tor decât modelul geometric, deoarece nu porne[te de la idealiz\rile con]inute în axiomele celui din urm\, Aceste axiome descriu un caz particular în calculul similarit\]ii. Revine actualei genera]ii de psihologi cognitivi[ti sarcina dezvolt\rii acestor modele.

4.4. Reprezentarea mental\ a categoriilor O categorie – o clas\ de obiecte reale sau imaginare instituit\ pe baza similarit\]ii fizice sau func]ionale – cap\t\ o anumit\ etichet\ lingvistic\ în limbajul natural – un termen sau o perifraz\. Aceast\ „carcas\ lingvistic\” – cum ar spune R. Carnap – nu este identic\ cu reprezentarea cognitiv\ sau mintal\ a unei categorii. Putem dobândi, de exemplu, înc\ din al treilea an de via]\ cifrele (= expresiile lingvistice ale numerelor), dar abia mai târziu în]elegem categoria de num\r natural. Reprezentarea mental\ (cognitiv\) [i lexemele care desemneaz\ o categorie sunt lucruri diferite. În mod tradi]ional s-a considerat c\ proiec]ia mental\ a unei categorii este conceptul s\u. A[a cum am ar\tat [i la începutul acestui capitol, adesea s-a f\cut confuzie între categorii [i concepte. Logica tradi]ional\, [i o bun\ parte din logica simbolic\ actual\, se fundamenteaz\ pe reprezentarea conceptual\ a categoriilor. Cercet\rile experimentale din ultimele decenii au probat existen]a unei alte reprezent\ri mintale a categoriei – prototipul. Atât prototipul, cât [i conceptul sunt reprezent\ri simbolice, înscriindu-se în modelul clasic-simbolic. În fine, din perspectiva model\rilor conexioniste, ambele nu sunt decât emergen]e ale unor structuri subsimbolice. O categorie e reprezentat\, a[adar, printr-un pattern specific al valorilor de activare într-o re]ea neuromimetic\. Vor fi analizate pe rând aceste tipuri de reprezent\ri.

4.4.1. Conceptul Conceptul unei categorii se exprim\ printr-o defini]ie ce cuprinde toate caracteristicile necesare [i suficiente ale clasei respective. Pe baza acestor caracteristici se poate stabili f\r\ echivoc apartenen]a sau neapartenen]a unui item la clasa respectiv\. De exemplu, clasa triunghiurilor este reprezentat\ mental prin conceptul de triunghi: o figur\ geometric\ închis\ cu trei laturi [i trei unghiuri a c\ror sum\ este de 180 grade. Orice figur\ geometric\ ce satisface aceste caracteristici, în mod necesar [i suficient, va fi considerat\ membru al categoriei triunghi. Similar stau lucrurile cu alte figuri geometrice: p\trat, cerc, trunchi de piramid\ etc., dar [i cu categorii din realitatea cotidian\. De pild\, unchi este orice b\rbat care e fratele unuia dintre p\rin]i; o mare parte din categoriile juridice (ex.: mo[tenitor, tutore, procur\, infrac]iune etc.) sunt reprezentate mental prin conceptul corespunz\tor. Cu alte

146

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

cuvinte, operarea cu aceste categorii e mediat\ de operarea asupra conceptelor corespunz\toare. Instituirea categoriei este determinat\ de corectitudinea conceptului aferent dobândit de c\tre subiect. Dac\ subiectul are o defini]ie eronat\ a conceptului de tutore, categoria de elemente care satisface propriet\]ile tutorelui nu este cea corect\. O defini]ie incorect\ sau incomplet\ – conceptul fiind forma contras\ a unei defini]ii – implic\ o clasificare nevalid\, un decupaj incorect al mediului în care tr\im. Operarea asupra conceptelor mediaz\ în]elegerea categoriilor corespondente. Dac\ stabilirea tr\s\turilor necesare [i suficiente pentru definirea unei categorii ar fi o treab\ u[oar\, probabil c\ povestea noastr\ s-ar opri aici. Din p\cate, aceast\ sarcin\ e extrem de dificil\, în marea majoritate a cazurilor. Chiar în domeniul lor de expertiz\ oamenii nu pot oferi defini]ii incontestabile ale conceptelor cu care opereaz\ zilnic. Cu cât este mai complex\ o categorie, cu atât mai dezarmant\ este mul]imea defini]iilor care i se dau. Ca exerci]iu, încerca]i s\ defini]i un obiect banal cum este o mas\. Încerca]i apoi s\ afla]i dac\ prietenul dumneavoastr\ extrage acelea[i tr\s\turi necesare [i suficiente. Dezacordul va fi flagrant. Pe de alt\ parte, u[urin]a cu care oper\m cu aceste categorii ne sugereaz\ c\ reprezentarea lor mintal\ este de alt\ natur\ decât conceptual\, c\ci altfel, dac\ am opera cu conceptele corespunz\toare, conceptele fiind greu de apropriat, procesarea informa]iei despre categorii ar fi extrem de dificil\. Una dintre consecin]ele imediate ale reprezent\rii conceptuale vizeaz\ echipoten]ialitatea elementelor unei categorii. Orice membru poate s\ reprezinte la fel de bine categoria din care face parte. Orice exemplar al unei categorii trebuie s\ reprezinte la fel de bine categoria respectiv\ ca oricare altul. Or, cercet\rile experimentale au pus în eviden]\ efectul prototipicalit\]ii: unele elemente sunt considerate mai tipice pentru o categorie decât altele; unii membri ai categoriei respective sunt mai reprezentativi pentru categoria respectiv\ decât al]ii. M\rul sau para sunt considerate exemplare mai reprezentative pentru clasa fructe decât avocado sau rodia. Bucuria sau triste]ea sunt emo]ii mai tipice decât extazul. Un blond înalt, cu ochi alba[tri este mai tipic pentru categoria cet\]ean suedez decât un mulatru, cu p\r cre]. Prezen]a efectului prototipicalit\]ii a fost confirmat\, pân\ în prezent, de peste 50 de studii, utilizând diverse tipuri de categorii [i manipul\ri experimentale. Incompatibilitatea reprezent\rilor conceptuale cu ubicuitatea efectului prototipicalit\]ii – întâlnit de la categoriile naturale la emo]ii [i percep]ia social\ – este înc\ un argument al insuficien]ei reprezent\rii categoriilor prin concepte. Conceptul nu este, a[adar, singurul mod de reprezentare cognitiv\/mental\ a categoriilor (vezi Radu, Miclea, 1991).

4.4.2. Prototipul Într-o serie de studii publicate începând cu deceniul opt, E. Rosch (1976, 1980) a acreditat ideea reprezent\rii mentale a categoriilor pe baz\ de prototip. Ulterior, cercet\rile de acest gen s-au extins, termenul de prototip primind dou\ accep]iuni u[or diferite (vezi Medin, 1989, pentru o pertinent\ analiz\). Într-o prim\ accep]iune,

CATEGORIZAREA

147

prototipul se refer\ la unul sau mai multe exemplare reale, care apar cu cea mai mare frecven]\ când se cere exemplificarea unei categorii sau care au cea mai mare valoare de prototipicalitate. Pentru identificarea acestor exemplare prototipice sunt utilizate, de regul\, trei proceduri. Prima dintre aceste proceduri const\ în construirea unei scale în [apte trepte pe care un lot de subiec]i trebuie s\ evalueze m\sura în care fiecare dintre exemplarele listate ale unei categorii este socotit reprezentativ pentru categoria respectiv\ (1 – nereprezentativ, 7 – deosebit de reprezentativ). Ulterior, se ordoneaz\ aceste exemplare în func]ie de media valorilor ob]inute pe scala respectiv\, ordonându-se pe ranguri sau grade de prototipicalitate. Tabelul 4.5 consemneaz\ rezultatele unei astfel de cercet\ri asupra prototipicalit\]ii categoriilor „fructe” [i „p\s\ri”. Tabelul 4.5. Gradul de prototipicalitate pentru 15 exemplare din categoriile „fructe [i p\s\ri” (dup\ Malt ºi Smith, 1984) Rang 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

Fructe m\r piersic\ par\ strugure c\p[un\ l\mâie afin\ pepene stafide smochin\ nuc\ de cocos rodie avocado dovlecel m\slin\

Evaluare 6,25 5,81 5,25 5,13 5,00 4,86 4,56 4,06 3,75 3,38 3,06 2,50 2,38 2,31 2,25

P\s\ri barz\ sturz pesc\ru[ rândunic\ [oim co]ofan\ graur bufni]\ vultur pietro[el g\in\ flamingo albatros pinguin liliac

Evaluare 6,89 6,42 6,26 6,16 5,74 5,47 5,16 5,00 4,84 4,47 3,95 3,37 3,32 2,63 1,53

A[a cum se poate observa din tabel, m\rul, piersica [i para sunt fructe mult mai tipice decât avocado, dovlecelul [i m\slina. Similar, barza este cel mai semnificativ exemplar al clasei p\s\ri, liliacul – cel mai pu]in reprezentativ sau atipic. O a doua procedur\ pentru stabilirea prototipurilor sau exemplarelor tipice, se bazeaz\ pe m\surarea timpului de reac]ie. Unui lot de subiec]i li se prezint\ câte un exemplar al unei categorii [i li se cere s\ r\spund\, cât pot de repede, dac\ acesta apar]ine sau nu categoriei respective. Se porne[te de la supozi]ia c\ timpul de reac]ie va fi mai scurt pentru a r\spunde corect în cazul exemplarelor tipice decât în cazul exemplarelor atipice, deoarece exemplarele tipice sunt mai u[or de evocat. De pild\, apartenen]a exemplarelor barz\ [i rândunic\ la categoria p\s\ri e decis\ cu aproximativ 150-200 milisecunde mai rapid decât pentru flamingo, respectiv liliac.

148

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

A treia procedur\ const\ în a solicita unui e[antion semnificativ de subiec]i s\ listeze în timp de 90 de secunde cât mai multe exemple ale unei anumite categorii. Se stabile[te frecven]a men]ion\rii fiec\rui exemplar, tipicalitatea fiind în func]ie de frecven]a aferent\ în intervalul de timp men]ionat. Toate cele trei proceduri au ca rezultat stabilirea unei scale de tipicalitate sau prototipicalitate ale elementelor unei categorii. Acei membri ai categoriei cu tipicalitatea cea mai ridicat\ sunt socoti]i prototipuri ai categoriilor respective. Se consider\ c\ reprezentarea mental\ a categoriei se face prin aceste exemplare-tip sau prototipuri. Când oper\m mental asupra categoriei fructe, de pild\, avem în vedere, de fapt, câteva dintre exemplarele acesteia (m\rul, para, piersica), nu conceptul de fruct, cu tr\s\turile sale necesare [i suficiente pe care îl definim cu atâta dificultate. A[adar, reprezentarea mintal\ a categoriei se face prin câteva exemplare-tip sau prototipuri ale categoriei respective. Stabilirea apartenen]ei unui item la o categorie se realizeaz\ prin compararea acestuia cu prototipurile categoriei, nu prin stabilirea m\surii în care el satisface caracteristicile necesare [i suficiente ale clasei respective. Dac\ gradul de similaritate dintre un element [i prototipul categoriei respective este ridicat, apartenen]a elementului respectiv la categoria în cauz\ va fi decis\ într-un timp scurt. De exemplu, apartenen]a pesc\ru[ului la categoria p\s\ri este stabilit\ mai rapid decât apartenen]a pinguinului la aceea[i clas\, deoarece similaritatea cu prototipul (barza) este diferit\. Cu cât similaritatea este mai redus\, cu atât apartenen]a este mai greu de stabilit. Prototipurile au aceea[i func]ie ca [i caracteristicile necesare [i suficiente: de maximizare a similarit\]ii intracategoriale [i minimizare a similarit\]ii intercategoriale. Categorizarea, sau stabilirea apartenen]ei la o clas\, pe baze conceptuale are cel pu]in dou\ consecin]e: a) omogenizarea clasei – fiecare exemplar al unei categorii fiind la fel de reprezentativ pentru categorie ca oricare altul; [i b) circumscrierea exact\ a categoriei – pentru orice item putându-se stabili univoc dac\ apar]ine sau nu clasei respective. Categorizarea pe baz\ de prototipuri are consecin]e diferite: clasa nemaifiind omogen\, exemplarele categoriei diferind în func]ie de gradul lor de prototipicalitate, iar grani]ele categoriei fiind vag circumscrise. Pe scurt, reprezentarea mental\ a categoriei sub form\ de prototipuri poate explica efectul prototipicalit\]ii [i de prezen]a mul]imilor vagi (= pentru care nu se poate specifica cu certitudine dac\ un item apar]ine sau nu mul]imii respective)4. În a doua concep]ie, prototipul nu vizeaz\ un exemplar real al categoriei, ci un exemplar ideal, un portret-robot care însumeaz\ caracteristicile mai multor membri ai categoriei. Se presupune c\ din contactul cu diverse exemplare ale unei categorii, subiectul uman abstrage tendin]a medie sau prototipul categoriei respective. Apartenen]a unui item la o categorie se face prin m\surarea similarit\]ii sale cu acest exemplar ideal sau portret robot, rezultat din aglutinarea mai multor exemplare individuale. O mul]ime de investiga]ii (Nosofsky, 1987, Oden, 1987 etc.) au relevat c\ diagnosticul multor tulbur\ri somatice sau psihice se realizeaz\ prin raportarea 4.

Mul]imile vagi sau nuan]ate, cum le nume[te Gr. Moisil, fac obiectul unor investiga]ii intense în matematica contemporan\.

CATEGORIZAREA

149

unei simptomatologii la prototipul tulbur\rii respective. Chiar Diagnosis and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IIIR) favorizeaz\ o astfel de optic\. Diagnosticul de depresie, de pild\, se face prin raportarea simptomatologiei unei persoane la portretul-robot al depresiei. Un pacient e considerat depresiv dac\ are o dispozi]ie disforic\ [i dac\ are – pentru cel pu]in dou\ s\pt\mâni – m\car cinci din cele nou\ simptome ale depresiei. Datele ob]inute din analiza modului în care se realizeaz\ diagnosticul arat\ c\ diagnosticul nu se face prin c\utarea fiec\ruia dintre aceste simptome la o persoan\, ci prin raportare la portretul-robot ob]inut pe baza experien]ei anterioare. Cele dou\ accep]iuni ale termenului de prototip nu sunt chiar atât de diferite cât pretind fanii lor. Credem c\, mai degrab\, ele indic\ grade diferite de abstractizare. Într-o ierarhie a abstractiz\rii unei categorii, la vârf s-ar afla conceptul, la baz\ – exemplarul real tipic, iar într-o pozi]ie intermediar\ – exemplarul ideal sau „portretul-robot”. Esen]ial\ r\mâne, totu[i, diferen]a dintre prototip [i concept. Cele dou\ tipuri de reprezent\ri mentale ale categoriilor, de[i diferite, nu sunt mutual exclusive. O persoan\ poate opera Fig. 4.3. Prototipicalitate [i concept atât cu conceptul unei categorii, cât [i cu prototipul acesteia. Dobândirea conceptului nu exclude utilizarea prototipului. Reamintind defini]ia triunghiului prezentat\ anterior, autorul v\ invit\ s\ încerca]i s\ desena]i un triunghi, înainte de a citi mai departe acest text. E probabil c\ a]i desenat un triunghi isoscel sau echilateral, ca cel din figura 4.3.a. E pu]in probabil s\ fi desenat un triunghi oarecare. Cunoa[te]i, cu siguran]\, rela]ia deasupra sau dedesubt. Încerca]i s\ desena]i un triunghi deasupra unui p\trat. Este iar\[i foarte probabil s\ fi desenat triunghiul în prelungirea axei ordonate ca în figura 4.3.b., iar nu ca în figura 4.3.c. Aceea[i utilizare a prototipurilor se poate vedea [i în cazul altor categorii ale c\ror concepte le cunoa[tem. Efectul prototipicalit\]ii e prezent nu numai în cazul categoriilor de obiecte, ci [i în cazul categoriilor de ac]iuni. De pild\, solicita]i unei persoane din preajma dumneavoastr\ s\ uneasc\ dou\ puncte printr-o linie. Ve]i constata, în majoritatea cazurilor, c\ aceast\ ac]iune se realizeaz\ prin unirea punctelor cu un segment de dreapt\, de[i se cerea doar unirea printr-o linie (nu neap\rat dreapt\ [i nu neap\rat un segment). Utilizarea prototipurilor în locul conceptelor e responsabil\, în mare m\sur\, de ceea ce psihologii gestalti[ti numeau „fixitatea func]ional\” (Predescu, Radu, 1990). Reprezentarea prototipic\ a categoriilor î[i pune amprenta asupra rezolv\rii de probleme [i a ra]ionamentului. Având adesea valen]e euristice considerabile [i fiind mai u[or de evocat din memorie decât conceptul, prototipul ghideaz\ procesul rezolutiv. Exemplele pe care profesorul le ofer\ elevilor ca o ilustrare a unui anumit

150

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

tip de problem\, a unei anumite ecua]ii sau o categorie de fenomene sunt utilizate în rezolv\ri ulterioare mult mai frecvent decât este utilizat conceptul corespunz\tor categoriei respective. Utilizarea prototipurilor în rezolvarea de probleme poate u[ura considerabil procesul rezolutiv, dar, în acela[i timp, îl poate bloca sau orienta pe c\i gre[ite. De pild\, atunci când definesc no]iunile de legare în serie [i legare în paralel, profesorii de fizic\ ofer\ [i exemple concrete. În majoritatea cazurilor, aceste exemple sunt similare celor prezentate în figura 4.4. a,b,c. Fig. 4.4. Exemplificarea leg\rii în serie [i a leg\rii în paralel: a, b – exemple tipice pentru legarea în serie, respectiv în paralel; c – exemplu atipic.

În rezolvarea exerci]iilor ulterioare, elevii nu vor avea dificult\]i dac\ acestea permit operarea cu exemplele prototip. Ei au îns\ dificult\]i în recunoa[terea sau construc]ia unei leg\ri atipice a rezisten]elor (figura 4.4.c). Dac\, în rezolvarea de probleme, subiec]ii ar opera cu no]iunile corespunz\toare categoriilor [i nu cu prototipurile acestora, atunci lor le-ar fi la fel de facil s\ rezolve situa]ii tipice ca [i pe cele atipice. Or, acest lucru nu are loc. Num\rul de erori [i durata rezolv\rii este semnificativ mai mare în cazul problemelor a c\ror rezolvare reclam\ utilizarea unor proceduri sau configura]ii neprototipice. (Pentru alte exemple în acest sens, vezi Predescu, Radu, 1990.) Prototipul se substituie adesea conceptului [i monitorizeaz\ procesul rezolutiv. Abia atunci când rezolvarea prin recursul la prototipuri nu reu[e[te, subiectul se repliaz\ asupra conceptului corespunz\tor categoriei, care poate produce o decentrare salutar\, reorientând c\utarea solu]iei. Reprezentarea prototipic\ a unei categorii nu exclude reprezentarea sa conceptual\. Unele categorii sunt reprezentate prin conceptul lor (ex.: categoriile juridice, categoriile abstracte), altele prin prototipul corespunz\tor (ex.: categoriile naturale). În fine, multe categorii au o dubl\ reprezentare, prototipic\ [i conceptual\, utilizarea uneia dintre ele fiind determinat\ de constrângerile contextului, accesibilitatea lor din memorie etc. Dezvoltarea intelectual\, mai precis a aparatului conceptual, nu poate fi echivalat\ mecanic cu trecerea de la prototip la concept. De[i prototipurile sunt preeminente în copil\rie, ele continu\ s\ aib\ o prezen]\ continu\ [i în sistemul cognitiv al adultului.

CATEGORIZAREA

151

4.4.3. Prototipicalitate [i similaritate Efectul prototipicalit\]ii poate fi reprodus de modelul computa]ional-ansamblist, ceea ce este un argument în plus în favoarea validit\]ii sale ecologice. Pentru a ilustra aceast\ posibilitate a modelului ansamblist, Malt ºi Smith (1984) au solicitat 30 de subiec]i s\ listeze, timp de 90 secunde, caracteristicile pentru fiecare dintre cele 15 exemple de p\s\ri pe care le-au oferit, precum [i pentru categoria de pas\re. Tabelul 4.6 re]ine numai 9 astfel de exemple [i 6 dintre tr\s\turi. Dac\ o caracteristic\ a fost listat\ de cel pu]in doi subiec]i, pentru un tip de pas\re, s-a marcat în dreptul ei semnul +. Semnul – arat\ c\, pentru un tip de pas\re, tr\s\tura respectiv\ a fost men]ionat\ de un singur subiect (sau de nimeni). Ponderea sau importan]a unei caracteristici (= valoarea func]iei f) este aceea[i în toate situa]iile, echivalent\ cu 1, ceea ce înseamn\ c\, pentru un exemplu de pas\re, ponderea tr\s\turilor este echivalent\ cu suma caracteristicilor men]ionate. Parametrii a, b [i c au primit valori diferite: a = 1; b = 1/2; c = 1/4, considerându-se c\ tr\s\turile comune (a) sunt mai importante decât cele specifice [i c\, dintre cele specifice, cele apar]inând categoriei pas\re sunt mai importante decât cele apar]inând unui exemplar al categoriei (b > c). Tabelul 4.6. Efectul prototipicalit\]ii calculat în modelul ansamblist Tr\s\turi zboar\ cânt\ are ou\ mic\ are cuib în copaci m\nânc\ insecte Similaritatea cu categoria

Prigorie Sturz Rândunic\ Graur Vultur Pietro[el

G\in\

Flamingo Pinguin Pas\re

+ + + +

+ + + +

+ + + +

+ + – +

+ – – –

+ + + +

– – + –

– – – –

– – + –

+ + + +

+

+

+

+

+

–

–

–

–

+

+

+

+

+

–

+

–

–

–

+

6–0– –0=6

5–0,5– 2–2– 5–0,5= 1–2,5– 0–3– 1–2,5– 6–0– 6–0–0=6 –0=4,5 –0=0 =4,5 –0=–1,5 –0=–3 –0=–1,5 –0=6

Pe baza modelului ansamblist, putem genera urm\toarea ipotez\: cu cât gradul de similaritate dintre un exemplar [i categoria corespunz\toare este mai mare, cu atât prototipicalitatea acestuia este mai ridicat\. Prototipicalitatea este, a[adar, în func]ie de similaritatea dintre un exemplar [i o categorie. Vom utiliza axioma (4). Se poate observa c\ exemplarele cu gradul de prototipicalitate cel mai ridicat sunt [i cele cu similaritatea cea mai ridicat\ fa]\ de categorie.

4.4.4. Reprezentarea conexionist\ Spre deosebire de alte aspecte ale sistemului cognitiv, în cazul categoriz\rii, abordarea clasic-simbolic\ (= reprezentarea conceptual\ sau prototipic\ a unei categorii) [i abordarea conexionist\ (= reprezentarea categoriei printr-o re]ea de

152

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

neuromimi) nu sunt ireconciliabile. Diferen]ele dintre ele sunt mai degrab\ de nuan]\ sau de stil de abordare propriu unui anumit cercet\tor decât de fond. Aceast\ asem\nare se datoreaz\ asump]iei fundamentale comune, [i anume c\ o categorizare rezid\ din calculele efectuate asupra caracteristicilor stimulilor supu[i categoriz\rii. Ace[tia sunt descompu[i în tr\s\turi similare sau specifice. În func]ie de ponderea acestor caracteristici se stabile[te apartenen]a la o categorie. Modelele conexioniste ale recunoa[terii, prezentate în 2.3.5, pot func]iona la fel de bine ca modele ale categoriz\rii. Inputul unei re]ele care categorizeaz\ este format dintr-o mul]ime de caracteristici ale obiectelor care trebuie categorizate. Nivelul de abstractizare a caracteristicilor care sunt codate de o re]ea poate fi variabil. Pot fi propriet\]i fizice simple (ex.: o linie orizontal\ este o caracteristic\ a literei „E”, sau propriet\]i complexe, mai abstracte (ex.: „are aripi” – pentru clasa p\s\ri). În una [i aceea[i re]ea nu se pot reprezenta caracteristici de niveluri diferite de abstractizare, ceea ce constituie o serioas\ limitare a reprezent\rii conexioniste a categoriz\rii. De pild\, re]elele care categorizeaz\ literele mari de tipar nu pot fi antrenate ca, în acela[i timp, s\ discrimineze între exemplarele clasei „p\s\ri” [i ale clasei „mobile”. Nivelul de abstractizare a caracteristicilor care constituie inputul unei re]ele neuromimetice este stabilit de exploratorul re]elei. El decide dac\ valorile de activare ale unit\]ilor input corespund unor propriet\]i fizice complexe (abstracte) sau unor propriet\]i simple. Una [i aceea[i re]ea nu poate opera cu caracteristici apar]inând unor niveluri de complexitate sau abstractizare diferite. Outputul re]elei e constituit din una sau mai multe valori de activare care reprezint\ numele categoriei respective. Reamintim înc\ o dat\ c\ re]elele neuronale sunt semantic-opace, adic\ ele nu au o semantic\ proprie. Semantica lor este instituit\ de exploratorul re]elei; el decide ce anume reprezint\ sau semnific\ o valoare a outputului ori un pattern al conexiunilor dintre unit\]i. Ca atare, o re]ea conexionist\ poate s\ reprezinte o categorie pentru care avem un prototip sau concept, dimpreun\ cu eticheta lingvistic\ corespunz\toare, dar poate s\ reprezinte [i categorii pentru care nu avem etichete lingvistice în limbajul natural [i nici un prototip sau concept bine precizat. Ea se va comporta diferit cu exemplarele unor categorii diferite, aceasta înseamn\ c\ ea categorizeaz\ stimulii. E nesemnificativ dac\ stimulii respectivi sau categoriile corespunz\toare pot fi reprezentate simbolic. Rezumând, obiectele sunt descompuse în caracteristicile lor – reprezentate prin valori de activare ale unit\]ilor input –, iar categorizarea (= unit\]ile output) este rezultatul ponder\rii dinamice a acestor caracteristici, ponderare realizat\ prin modularea t\riei conexiunilor dintre unit\]i. Mai mul]i stimuli pot avea acela[i set de caracteristici, dar ei apar]in unor categorii diferite, deoarece ponderea acordat\ acestor caracteristici este diferit\. De pild\, atât oamenii cât [i pe[tii au proprietatea de a înota. Aceasta este îns\ o tr\s\tur\ esen]ial\ a pe[tilor, nu [i a oamenilor. Prin urmare, ponderea ei va fi diferit\ pentru cele dou\ categorii. În modelele conexioniste acest lucru se realizeaz\ prin ponder\ri diferite ale conexiunilor dintre unitatea input care reprezint\ aceast\ caracteristic\ [i categoria (unitatea) output „pe[ti”, respectiv „oameni”.

CATEGORIZAREA

153

Modelele conexioniste pot reproduce multe dintre rezultatele experimentale invocate de modelele clasic-simbolice. De exemplu, pot reproduce efectul prototipicalit\]ii, rapiditatea categoriz\rii în func]ie de gradul de similaritate al exemplarului cu categoria etc. Aceste predic]ii comune celor dou\ categorii de modele l-au f\cut pe Barsalou (1990) s\ sus]in\ c\ ele sunt nediscriminabile experimental în multe situa]ii. Într-o evaluare global\ succint\ putem spune c\ modelele conexioniste nu promit mai mult decât paradigma clasic-simbolic\. Dimpotriv\, model\rile actuale nu pot explica rapiditatea [i flexibilitatea cu care subiectul uman instituie categorii. O re]ea conexionist\ are nevoie de sute, chiar mii de epoci pân\ s\ ajung\ la o performan]\ acceptabil\, comparabil\ cu cea uman\, dar chiar [i atunci poate opera numai cu caracteristici de la un anumit grad de abstractizare. Cât prive[te flexibilitatea categoriz\rii, aceasta apare clar în instituirea categoriilor func]ionale. Animat de scopuri diferite, omul poate include în categorii diferite aceea[i stimuli, într-un interval de timp extrem de scurt. În acest caz, se realizeaz\, de fapt, o reponderare a caracteristicilor stimulilor pe baza inten]iilor subiectului sau a cerin]elor impuse de sarcina ce trebuie realizat\. Pe scurt, asist\m la reponderarea conexiunilor pe baza analizei descendente. Or, procesarea descendent\ a informa]iei, generat\ de baza mai larg\ de cuno[tin]e a subiectului, e dificil de modelat în paradigma neoconexionist\.

4.5. Analiza descendent\ [i categorizarea Indiferent de modul de reprezentare a categoriei în sistemul cognitiv, sub form\ de concept, prototip sau re]ea neuronal\, apartenen]a unui item la o clas\ se realizeaz\, conform modelelor anterioare, pe baza calculului similarit\]ii caracteristicilor acestora; considerarea similarit\]ii ca baz\ a categoriz\rii se întemeiaz\ pe urm\toarele asump]ii tacite: a) similaritatea dintre doi itemi cre[te în func]ie de num\rul de caracteristici comune [i descre[te în func]ie de num\rul de caracteristici diferen]iale; b) se consider\ c\ aceste caracteristici sunt independente [i aditive; c) caracteristicile luate în calcul se afl\ la acela[i nivel de abstractizare; d) similaritatea este suficient\ pentru a descrie categorizarea. Similaritatea singur\ nu ne poate ajuta s\ afl\m de ce folosim categoriile pe care le folosim [i nu altele. Oricare dou\ lucruri pot avea infinite propriet\]i similare sau disimilare. Un tractor [i o libelul\ pot avea o infinitate de similitudini: ambele fac zgomot, ambele pot ocupa infinite loca]ii spa]iale, ambele sunt supuse legilor fizicii, ambele au o anumit\ culoare, ambele se pot deteriora sub influen]a ploii, z\pezii, vântului etc. În principiu, lista acestor propriet\]i comune ar putea fi continuat\ la infinit. S\ lu\m dou\ molecule de ap\. La prima vedere ele par absolut identice. Dup\ o clip\ de gândire, putem deja începe s\ list\m o mul]ime de caracteristici specifice, neasem\n\toare: ambele se afl\ în loca]ii diferite, la un moment dat ambele pot interac]iona cu substan]e complet diferite (num\rul acestor substan]e e

154

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

astronomic), ambele pot fi utilizate în scopuri diferite (aceste utiliz\ri, dac\ le-am lua în considerare, ar fi extrem de numeroase) etc. Pe scurt, oricare dou\ elemente pot fi, în mod arbitrar, similare sau disimilare sub infinite aspecte – deci categorizate în aceea[i clas\ sau în clase diferite. O categorizare aleatorie poate fi împiedicat\ dac\ se pondereaz\ caracteristicile elementelor supuse categoriz\rii: unele tr\s\turi devin mai importante decât altele. Abia ponderând tr\s\turile respective vom putea stabili dac\ dou\ obiecte – care pot fi, în principiu, similare sau disimilare sub infinite aspecte – apar]in sau nu aceleia[i categorii. În limbaj tehnic, aceasta revine la a specifica func]ia f de ponderare a tr\s\turilor comparate dintre dou\ elemente. Oricare dou\ obiecte pot fi grupate în aceea[i categorie sau în categorii diferite, în func]ie de ponderea diferit\ pe care o acord\m unuia [i aceluia[i set de tr\s\turi luate în calcul. O mas\ [i un scaun pot fi cuprinse în categoria „mobil\” dac\ se acord\ importan]a cea mai mare propriet\]ii lor comune de a mobila o anumit\ înc\pere. Ele fac parte din categorii diferite: clasa „mas\” [i clasa „scaun” dac\, din ansamblul propriet\]ilor pe care le au (inclusiv cea men]ionat\ anterior), importan]a cea mai mare este acordat\ dimensiunii fizice (o mas\ este mai mare decât un scaun) [i func]ionalit\]ii lor în luarea micului dejun (o persoan\ se a[az\ pe scaun [i pune pâinea pe mas\). A[adar, prin ponder\ri [i reponder\ri succesive ale setului de tr\s\turi, oricare dou\ obiecte pot apar]ine aceleia[i categorii sau unor categorii total diferite. Dac\ clasificarea sau categorizarea presupune ponderarea caracteristicilor obiectelor, atunci calculul similarit\]ii nu e suficient pentru stabilirea apartenen]ei unui element la o categorie. Mai exact, similaritatea este o rezultant\ a teoriilor noastre, nu punctul de început al categoriz\rii. Mai mult, se induce o stratificare a tr\s\turilor luate în calcul: unele devin importante sau esen]iale, altele mai pu]in importante, altele fiind lipsite de importan]\. Aceast\ stratificare este una dinamic\, variind în func]ie de context, inten]ionalitate sau cuno[tin]ele teoretice de care dispune subiectul. Categorizarea (pe baza similarit\]ii) devine, a[adar, o variabil\ dependent\; ponder\rile diferite ale uneia [i aceleia[i mul]imi de caracteristici sunt rezultante ale unor procese de analiz\ descendent\, generate de teoriile implicite de care dispune subiectul. Clasificarea este mai degrab\ rezultatul unui proces de inferen]\ decât al unei judec\]i de similaritate. S\ presupunem c\ la un curs, unul dintre studen]i se dezbrac\, se urc\ pe banc\ [i începe s\ cânte. Vom considera fie c\ are o tulburare psihic\, fie c\ este beat. Dar aceste categoriz\ri sunt rezultatul unor teorii implicite pe care le avem despre bolnavii psihici, sau despre efectele consumului de alcool, care duc la comportamente dezadaptative. Nu am recurs la o judecat\ direct\ asupra nivelului de similaritate, c\ci comportamentul descris mai sus seam\n\ foarte pu]in cu cel specific unui bolnav psihic sau unui be]iv sau conceptelor lor corespunz\toare. Pe scurt, categorizarea a fost rezultanta unor proces\ri descendente ini]iate de concep]iile pe care le avem despre efectele consumului de alcool sau ale tulbur\rilor psihice. Teoriile implicite pe care le posed\ subiectul uman explic\ [i varia]ia prototipului în func]ie de context. Ini]ial, când E. Rosch a propus teoria prototipurilor, acestea erau considerate ca reprezent\ri invariante ale categoriilor. O categorie era reprezentat\

CATEGORIZAREA

155

mental prin unul [i acela[i prototip, indiferent de context. Cercet\rile ulterioare au infirmat acest fapt: în contexte diferite, una [i aceea[i categorie poate avea prototipuri diferite (Roth ºi Shoben, 1983). De pild\, categoria „unelte de lucru” are o anumit\ reprezentare prototipic\ atunci când e vorba de intelectuali [i un alt prototip când vorbim de muncitorii din minele de c\rbune. Limitându-ne doar la înc\ un exemplu, s\ ne închipuim c\ în ziarul local citim urm\toarele propozi]ii: (1)

„Str\b\tând mun]ii, temerarii excursioni[ti [i-au luat cu ei [i câteva instrumente muzicale”.

(2)

„Filarmonica din ora[ul nostru a comandat unei firme japoneze noi instrumente muzicale”.

În ambele propozi]ii apare categoria „instrumente muzicale”. Înainte de a parcurge textul ulterior, invit\m cititorul s\ dea exemple de instrumente muzicale care îi vin în minte în urma lecturii propozi]iilor (1), apoi (2). Ele sunt prototipurile prin care categoria în cauz\ e reprezentat\ în cele dou\ contexte. Este extrem de probabil ca exemplele evocate s\ fie diferite în cele dou\ contexte. Chitara, muzicu]a, acordeonul sunt exemple tipice în contextul primei propozi]ii. Orga electronic\, sintetizatorul sau o vioar\ cu performan]e remarcabile formeaz\ prototipul reprezent\rii categoriei „instrumente muzicale” în contextul creat de a doua propozi]ie. A[adar, prototipurile sunt penetrabile cognitiv, variabile în func]ie de context. În contexte diferite, una [i aceea[i categorie poate avea reprezent\ri prototipice diferite. Dependen]a de context a reprezent\rilor prototipice este determinat\ de cuno[tin]ele pe care un anumit context ni le activeaz\. De pild\, [tim c\ o excursie în mun]i solicit\ rezisten]a fizic\ a drume]ilor, astfel încât ei vor lua cu ei instrumente muzicale u[oare, care nu presupun alimentare electric\, sunt u[or de mânuit, nu cer o aptitudine muzical\ peste medie etc. Pe de alt\ parte, cunoa[tem c\ firmele japoneze exceleaz\ în aparatur\ electronic\ de înalt\ fidelitate, c\ achizi]ionarea unor instrumente muzicale de la o astfel de companie necesit\ plata în valut\ forte, care nu este la îndemâna filarmonicii, deoarece aloca]iile de la bugetul statului pentru cultur\ sunt reduse. Ca atare, dac\ o filarmonic\ face o astfel de comand\, e foarte plauzibil ca ea s\ comande instrumente muzicale care nu pot fi produse de industria na]ional\, adic\ instrumente muzicale electronice de înalt\ fidelitate etc. Toate aceste cuno[tin]e, activate de context, printr-o serie de inferen]e, genereaz\ prototipuri diferite pentru aceea[i categorie. Prototipul este, a[adar, doar „vârful aisbergului”, o rezultant\ temporar\, contextual\ a analizei descendente monitorizate de baza de cuno[tin]e. Înc\lcarea acestui gen de constrângeri duce la efecte comice. S\ ne închipuim, de pild\, un grup de excursioni[ti împov\ra]i de greutatea rucsacurilor, spetindu-se s\ trag\ dup\ ei un sintetizator electronic pe care îl vor d\rui cabanierului. Sau Filarmonica din Cluj achizi]ionând, pe bani grei, un set de muzicu]e japoneze!

156

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

4.6. Înv\]are implicit\ [i categorizare A[a cum s-a ar\tat mai înainte, categoriile pe care noi le utiliz\m sunt rezultatul teoriilor de care dispunem la un moment dat. Utiliz\m anumite categorii [i nu altele, pentru c\ avem o anumit\ baz\ de cuno[tin]e, anumite inten]ii, iar nu altele. Teoriile, naive sau [tiin]ifice, de care dispune subiectul pot fi dobândite fie printr-o înv\]are con[tient\, inten]ionat\, fie printr-o înv\]are incon[tient\, neinten]ionat\ sau implicit\. În cele ce urmeaz\ ne vom pune problema m\surii în care cuno[tin]ele implicite ale subiectului influen]eaz\ opera]iile sale de categorizare. Cele mai concludente cercet\ri în acest sens au fost efectuate de A.S. Reber (1989), Reber ºi colab. (1990) [i vizeaz\ înv\]area implicit\ a unei gramatici artificiale. O gramatic\ artificial\ const\ într-o mul]ime de reguli de combinare a unor simboluri (de regul\ litere), combina]iile rezultate nefiind utilizate în mod natural, în comunicarea curent\. De exemplu, [irul ABMCDMEFMGHM... este rezultatul combin\rii caracterelor latine dup\ o regul\ stabilit\ artificial: dup\ oricare dou\ litere ale alfabetului se intercaleaz\ litera „M”. Putem construi combina]ii mai complicate prin folosirea unor gramatici mai complexe. De pild\, [irul ABMCDNEFO a rezultat prin intercalarea literelor M, N sau O dup\ fiecare secven]\ ordonat\ de dou\ litere din alfabet. Experimentul-tip efectuat de Art Reber se arat\ astfel. Unui lot de subiec]i i se prezentau combina]ii generate pe baza unei gramatici artificiale, cu un timp de expunere variind de la câteva secunde pân\ la 1 minut. Lotul respectiv era împ\r]it în dou\ grupuri. Grupul 1 (g1) avea sarcina de a detecta regulile gramaticale pe baza c\rora au fost generate combina]iile prezentate. Grupul 2 (g2) primea sarcina de a memora, pur [i simplu, combina]iile respective. Abia ulterior subiec]ilor din g2 li se comunica faptul c\ secven]ele de simboluri vizionate anterior au fost generate pe baza unei gramatici. În a doua faz\ a experimentului, ambelor grupuri le erau prezentate noi combina]ii, [i li se cerea s\ le clasifice în dou\ categorii: combina]ii gramaticale (= generate pe baza regulilor intricate în secven]ele anterioare) [i combina]ii negramaticale (= generate aleatoriu). Rezultatul, surprinz\tor, a dovedit c\ performan]ele de categorizare – opera]ionalizate prin num\rul de r\spunsuri corecte – sunt mai mari pentru g2 decât pentru g1! Mai mult decât atât, când subiec]ii din g2 au fost pu[i s\ explice pe baza c\ror principii au realizat clasificarea, protocolul relat\rilor lor a fost extrem de lacunar, ceea ce eviden]iaz\ caracterul implicit al înv\]\rii gramaticii respective. Pe scurt, acest gen de experimente a pus în eviden]\ faptul c\ exist\ o înv\]are implicit\ (incon[tient\ sau neinten]ionat\), iar cuno[tin]ele rezultate î[i pun amprenta asupra categoriz\rii. Probabil, mecanisme similare stau la baza înv\]\rii gramaticii limbajului natural. Despre cuno[tin]ele implicite [i modul lor de manifestare, vezi 6.7.

CATEGORIZAREA

157

4.7. Sumar Categorizarea desemneaz\ totalitatea prelucr\rilor pe baza c\rora, pornind de la diversitatea lumii externe, subiectul instituie categorii sau clase de obiecte. Principalele func]ii ale categoriz\rii sunt: a) gruparea obiectelor pe baza similarit\]ii; b) codarea experien]ei; c) generarea de inferen]e. Categorizarea tinde s\ maximizeze similaritatea intracategorial\ [i s\ minimizeze similaritatea intercategorial\. Ea are un nivel preferat de codare a realit\]ii – nivelul categoriilor de baz\. Similaritatea dintre membrii aceleia[i categorii poate fi func]ional\ sau fizic\. Modelele computa]ionale ale categoriz\rii caut\ s\ stabileasc\ constrângerile sau regulile de prelucrare pe baza c\rora inputul (= caracteristicile similare [i disimilare ale obiectelor) este transformat în output (= categoriile de care dispunem). Aceste constrângeri sunt exprimate sub forma unor axiome. Modelul geometric se bazeaz\ pe trei axiome: a) axioma similarit\]ii; b) axioma simetriei; c) axioma „inegalit\]ii în triunghi”. Similaritatea este reprezentat\ spa]ial [i m\surat\ geometric. Modelul [i-a dovedit viabilitatea în categorizarea stimulilor perceptivi dar este incomplet, l\sând neexplicate o mul]ime de date experimentale. Modelul ansamblist este mai comprehensiv. El reduce constrângerile subiacente procesului de categorizare la una singur\, poate integra contraexemplele la modelul geometric [i poate reproduce efectul prototipicalit\]ii. Oricare dou\ elemente pot avea infinite propriet\]i similare sau nesimilare. Ponderarea lor este realizat\ de teoriile naive sau [tiin]ifice de care dispune subiectul. Avem anumite categorii deoarece dispunem de o anumit\ baz\ de cuno[tin]e [i suntem anima]i de anumite inten]ii. Categorizarea pe baza similarit\]ii este, a[adar, numai „vârful aisbergului”. Principalele reprezent\ri cognitive ale categoriilor – conceptul, re]eaua neuromimetic\ [i prototipurile – sunt ele însele integrate în structuri cognitive mai complexe: re]ele semantice, re]ele propozi]ionale etc. (vezi 7.2-7.3).

158

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

159

Capitolul 5

IMAGISTICA MINTAL| 5.1. Clasificare, terminologie Imaginile sunt o prezen]\ ubicu\ a vie]ii noastre psihice1. E suficient s\ deschidem ochii [i s\ avem imaginea fascinant\ a lumii din jurul nostru; rezultatul percep]iei vizuale este o imagine. În acela[i timp putem avea, în minte, imaginea unei explozii atomice pe care am perceput-o anterior, prin medierea televizorului. Mai mult decât atât, putem construi imagini pornind de la o relatare verbal\. De pild\, ascultând la radio comentariul unui meci de fotbal, ne închipuim, cu destul\ u[urin]\, ceea ce se întâmpl\ pe teren, generând un film al întâmpl\rilor pe baza mesajelor verbale. În fine, visurile noastre sunt, cel pu]in la nivel manifest, o suit\ de imagini, înainte de a fi orice altceva. No]iunea de „imagine mintal\” vizeaz\ doar o parte din fenomenele prezentate mai sus. Ea nu se refer\ la imaginea perceptiv\ [i nici la icon-ul p\strat în memoria senzorial\ vreme de câteva sutimi de secund\. Imaginea mintal\ vizeaz\ doar acele produc]ii imagistice cu care opereaz\ sistemul cognitiv în absen]a ac]iunii unor stimuli vizuali asupra organelor de sim]. În aceast\ categorie intr\ reveriile, imaginile onirice sau cele formate pornind de la mesaje verbale. La baza imaginilor mintale se afl\, în primul rând, un proces de analiz\ descendent\. Adic\, imaginile nu sunt entit\]i particulare, autonome, stocate ca atare în memoria de lung\ durat\, ci sunt produse în momentul în care o anumit\ sarcin\ solicit\ prezen]a lor. Circumscrierea mai limitativ\ a sferei no]iunii de imagine mintal\ nu reduce deloc importan]a studierii produc]iilor imagistice. Se citeaz\ adesea implicarea imagisticii în crea]ia [tiin]ific\ de mare valoare. Kekule, de pild\, m\rturise[te c\ a descoperit structura ciclic\ a benzenului dup\ ce, în urma unor îndelungi investiga]ii teoretice e[uate, a visat un [arpe care î[i înghi]ea propria-i coad\. A. Einstein relata c\ momentele sale de maxim\ creativitate erau legate de prezen]a fulgurant\ a unor imagini pe care abia ulterior se str\duia s\ le decodifice [i s\ le a[eze în form\ 1.

În psihologia tradi]ional\, multe dintre fenomenele abordate în acest capitol erau tratate ca „reprezent\ri”. Întrucât, pe tot parcursul lucr\rii, termenul de reprezentare a fost folosit în alt sens, ca proiec]ie în sistemul cognitiv a realit\]ii externe, am optat pentru abandonarea total\ a sensului tradi]ional. În fine, studiile asupra imagisticii mentale (mental imagery) nu aduc o simpl\ modificare de limbaj, ci o analiz\ mult mai pertinent\ decât cele cuprinse în lucr\rile tradi]ionale asupra reprezent\rii.

160

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

logico-matematic\. Un alt mare fizician, M. Faraday, compensa insuficienta st\pânire a aparatului matematic prin uimitoarea sa capacitate de a-[i imagina noi experimente sau fenomene fizice (Kosslyn, 1990). Nu trebuie s\ ne închipuim cumva c\ operarea asupra imaginilor e specific\ numai crea]iei [tiin]ifice de vârf. O serie de ra]ionamente cotidiene se realizeaz\ pe baza reprezent\rii imagistice a informa]iei din premise. De pild\, dac\ ne sunt date premisele: (1) „Ion este mai mare ca George”, (2) „Mircea este mai mic decât George” [i ni se cere s\ conchidem cine este cel mai mare, ajungem la solu]ie imaginându-ne al\turarea spa]ial\ a celor trei persoane (9.2.4.3). Vom conchide, a[adar, c\ imaginea mintal\ este o reprezentare cognitiv\ care con]ine informa]ii despre forma [i configura]ia spa]ial\ (pozi]ia relativ\) a unei mul]imi de obiecte, în absen]a ac]iunii stimulilor vizuali asupra receptorilor specifici.

5.2. Caracteristicile imaginilor mintale

5.2.1. Reprezentarea rela]iilor topologice Principala caracteristic\ a imaginii mintale, relevat\ [i în defini]ia proximal\ prezentat\ mai sus, vizeaz\ capacitatea sa de a reprezenta rela]iile topologice dintre elemente. Într-un experiment de recunoa[tere a configura]iilor, Santa (1977) utilizeaz\ dou\ tipuri de reprezent\ri ale uneia [i aceleia[i configura]ii: o reprezentare imagistic\ (figura 5.1.a) [i o reprezentare lingvistic\ (figura 5.1.b). Mai întâi, subiec]ii sunt solicita]i s\ inspecteze o configura]ie de trei elemente – triunghi, cerc, p\trat. Dup\ memorarea acestei configura]ii, subiec]ilor respectivi le erau prezentate o serie de figuri-test, sarcina lor fiind de a r\spunde, cât mai rapid posibil, dac\ aceste figuri sunt alc\tuite din acelea[i elemente ca [i figura ini]ial\. Dup\ cum se poate observa în figura 5.1.a, exist\ mai multe variante ale figurilor-test, unele fiind formate din elemente identice, altele din elemente diferite. Pentru a rezolva sarcina în cauz\, subiec]ii trebuie s\ compare figurile-test cu imaginea mintal\, din memorie, a configura]iei ini]iale. Dac\ imaginea mintal\ reprezint\ rela]iile topologice sau spa]iale dintre obiecte, atunci subiectul va r\spunde mai rapid în cazul primei figuri-test decât în cazul celei de-a doua. În ambele situa]ii r\spunsul e pozitiv, dar timpul de laten]\ va fi diferit dac\ imaginea mintal\ codeaz\ rela]iile topologice, c\ci în prima figur\-test se conserv\ [i rela]iile topologice, iar în a doua se conserv\ numai elementele figurii. Aceast\ ipotez\ a fost confirmat\ de datele experimentale înregistrate. Rezultatele devin [i mai relevante dac\ le compar\m cu datele ob]inute din inspectarea aceleia[i figuri, reprezentat\ în cod lingvistic (figura 5.1.b). Se observ\ c\ figurile geometrice au fost înlocuite cu numele lor, dispuse în acelea[i configura]ii ca [i în figura 5.1.a.

IMAGISTICA MINTAL|

161

Fig. 5.1. Materialul experimental utilizat de Santa (1977): a) cod imagistic; b) cod verbal. Recunoa[terea cea mai rapid\ are loc în condi]iile conserv\rii rela]iilor topologice pentru figuri-test imagistice [i în cazul ordon\rii seriale pentru figuri-test lingvistice. Aceasta înseamn\ c\ imaginile mintale sunt o reprezentare topologic\ a unei situa]ii, iar cuvintele – o reprezentare.

(a)

Figuri-test

(b)

Figuri-test

Dac\ reprezentarea rela]iilor topologice constituie o caracteristic\ specific\ a reprezent\rilor imagistice, atunci conservarea configura]iei ini]iale în condi]iile utiliz\rii codului verbal nu va reduce timpul de reac]ie. Reprezentarea lingvistic\ favorizeaz\ prezentarea serial\ a stimulilor. Ca atare, o prezentare liniar\ a stimulilor din configura]ia de memorat va fi recunoscut\ mai u[or decât o prezentare care conserv\ distribu]ia topologic\ ini]ial\. Datele experimentale au validat aceast\ ipotez\. Timpul de reac]ie la a doua figur\-test din 5.1.b este mai scurt decât timpul necesar recunoa[terii pentru prima figur\-test din 5.1.b. Coroborând cele dou\ variante ale prezent\rii stimulilor – una spa]ial\, imagistic\, cealalt\ serial\, lingvistic\ – devine evident\ proprietatea imaginilor mintale de a reprezenta rela]iile spa]iale. Dac\ figurile-test utilizate în experiment con]in alte elemente decât cele prezente în configura]ia ini]ial\, deci r\spunsul corect e negativ, se ob]ine acela[i tip de rezultate: timpul de reac]ie e mai scurt în cazul reprezent\rilor imagistice dac\ se conserv\ configura]ia ini]ial\. Dimpotriv\, în cazul utiliz\rii codului verbal, timpul de reac]ie e mai scurt dac\ prezentarea e serial\, decât dac\ e izomorf\ cu configura]ia ini]ial\. Conchidem c\ reprezentarea rela]iilor topologice este una dintre propriet\]ile de baz\ ale imaginilor mintale.

162

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

5.2.2. Absen]a sintaxei Absen]a sintaxei este o alt\ caracteristic\ a imaginilor mintale. Spre deosebire de reprezent\rile lingvistico-semantice, care se pot combina numai pe baza unor reguli sintactice bine stabilite de gramatica unui limbaj sau de cerin]a consisten]ei logice, imaginile mintale se pot combina oricum. Imagina]i-v\ un p\trat [i un cerc. Ele pot fi combinate neîngr\dit, în orice chip: un p\trat con]ine un cerc, un cerc circumscrie un p\trat; p\tratul poate fi a[ezat deasupra cercului, cercul – deasupra p\tratului; ele se pot suprapune sau intersecta în variate moduri etc. Nu exist\ reguli care s\ limiteze combinarea imaginilor mintale. În cazul unor enun]uri verbale, aceast\ libertate a combin\rii nu e posibil\. Exist\ reguli gramaticale precise, în orice limbaj natural, care stau la baza producerii unor enun]uri corecte. Nu e corect, de pild\, s\ spunem: recompensa]i, silitori, studen]ii sunt. (Enun]ul corect este: Studen]ii silitori sunt recompensa]i.) În mod similar, con]inuturile semantice se combin\ pe baza unor reguli logice. Sunt incorecte combina]iile care duc la enun]uri contradictorii. Nu putem spune, de pild\, aceast\ propozi]ie adev\rat\ este fals\. În cazul combin\rii imaginilor mintale nu exist\ nici o regul\ care s\ delimiteze combina]iile corecte de cele incorecte. Absen]a sintaxei este evident\ în imaginile onirice – un tip special de imagini mintale. Oricine poate visa f\pturi rezultate din combina]ii ciudate de animale [i oameni; imaginile ce populeaz\ mitologia din toate timpurile (centauri, pega[i, sirene etc.) sunt obiectiv\ri ale închipuirilor noastre. Adesea rela]iile spa]iale dintre elementele unei imagini onirice complexe încalc\ legit\]ile fizice: putem s\ ne închipuim un ora[ întreg zburând, un purice mai mare decât un elefant etc. Independen]a imaginilor mintale de o sintax\ bine stabilit\ poate fi principalul motiv al utiliz\rii imagisticii în reverie, în visul nocturn, ca [i în situa]iile de maxim\ creativitate. Dup\ cum se [tie, produc]iile noastre onirice sunt dominate de prezen]a imaginilor. Visul însu[i seam\n\ cu un film. Dialogurile sunt rare [i, adesea, nesemnificative. Dac\ prelu\m ideea lui Freud c\ „visul este calea regal\ spre incon[tient”, pare evident\ „preferin]a” incon[tientului de a se exprima într-un cod nesupus constrângerilor rigide ale unei sintaxe riguroase cum e cea care guverneaz\ limbajul natural sau inferen]a logic\. Altfel spus, dac\ incon[tientul, adesea cenzurat, tinde s\ se exprime printr-o reprezentare con[tient\, e de presupus c\ aceast\ reprezentare va fi una în care o eventual\ supra-cenzur\ indus\ de o anumit\ sintax\ este eludat\. De aceea visul, ca [i reveria, e format în primul rând din combina]ii imagistice [i doar în mic\ m\sur\ din propozi]ii. Produc]iile lingvistice se supun unor reguli gramaticale stricte care limiteaz\ considerabil num\rul de combina]ii posibile dintre lexeme (cuvinte sau propozi]ii). Închipuirile noastre sunt atât de bogate [i fascinante deoarece ele nu sunt guvernate de sintaxa rigid\ a gramaticii limbajelor naturale sau de regulile logicii, [i nici de constrângerile realit\]ii fizice. Prezen]a masiv\ a imagisticii în momentele de maxim\ creativitate, semnalat\ de nenum\rate ori în literatura consacrat\ creativit\]ii, ar putea fi explicat\ tot

IMAGISTICA MINTAL|

163

prin absen]a sintaxei combin\rilor imagistice. Fiind adesea rezultatul unui travaliu incon[tient, o idee original\ se exprim\ mai u[or într-o reprezentare lipsit\ de constrângeri severe, cum e cea imagistic\. Abia dup\ apari]ia ei, mecanismele logice intr\ în func]iune, supunând-o principiului consisten]ei logice [i confrunt\rii cu realitatea. Pentru a ilustra modul în care imaginile generate în procesul de crea]ie sunt ordonate într-o sintax\ logico-lingvistic\ riguroas\ de mecanisme logice, prezent\m un exemplu preluat dup\ J. Hadamard (1975). Se pune problema de a demonstra teorema (T1): [irul numerelor prime este infinit. Aceasta se poate reduce la a demonstra c\ exist\ un num\r prim mai mare decât 11 dup\ care, prin ra]ionament recursiv se demonstreaz\ (T1). În raportul de introspec]ie se consemneaz\ o mul]ime de procese imagistice care apoi sunt transformate într-un limbaj logico-matematic. Procesele imagistice: 1. V\d o mas\ confuz\ de semne. 2. N fiind un num\r destul de mare, îmi imaginez un punct mai îndep\rtat de aceast\ mas\ confuz\. 3. V\d al doilea punct al\turi de primul. 4. V\d un punct undeva între masa confuz\ [i primul punct. Fazele demonstra]iei logico-matematice: 1. Consider toate numerele prime de la 2 la 11 (adic\ 2, 3, 5, 7, 11). 2. Formez produsul lor (N). N = 2 ´ 3 ´ 5 ´ 7 ´ 11 3. Adun la acest produs o unitate (N+1). 4. Acest num\r, dac\ nu este prim, trebuie s\ admit\ un divizor prim care este num\rul c\utat. Paralelismul dintre discursivitatea reprezent\rii logico-lingvistice [i imagistica mintal\ nu este perfect. Uneori imaginile sunt convertite în expresii logico-matematice, alteori sunt induse de programul inferen]elor logice, ambele tipuri de proces\ri sus]inându-se reciproc. Ceea ce am vrut s\ scoatem în eviden]\ a fost implicarea masiv\ a imagisticii în procesul de crea]ie. În opinia noastr\ aceasta este determinat\ de una dintre caracteristicile esen]iale ale imagisticii mintale: independen]a de sintax\ a produc]iilor imagistice – care faciliteaz\ ob]inerea produsului creativ.

5.2.3. Neutralitatea fa]\ de valoarea de adev\r A treia proprietate notabil\ a imaginilor mintale const\ în faptul c\, spre deosebire de reprezent\rile lingvistico-semantice, ele nu au valoare de adev\r. Dup\ cum se [tie, valoarea de adev\r este un atribut exclusiv al judec\]ilor. Numai o judecat\ în care se afirm\ ceva despre altceva poate fi adev\rat\ sau fals\. O imagine nu afirm\ [i nu neag\ nimic, deci ea nu poate avea valoare de adev\r. Imaginea pe care o

164

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

putem avea acum despre centrul ora[ului în care locuim nu e nici adev\rat\, nici fals\; adev\rate sau false sunt numai judec\]ile care ar rezulta din analiza imaginii. Deci, dac\ proces\m imaginea [i ob]inem judec\]i despre tipul obiectelor din imagine (ex.: forma, culoarea, dispunerea lor relativ\ etc.), putem spune despre aceste judec\]i c\ sunt adev\rate sau false. Dac\ imaginile nu au valoare de adev\r, atunci ele nu sunt cuno[tin]e. Cuno[tin]ele (declarative) de care dispune un sistem inteligent se constituie într-un set de propozi]ii c\rora li se asigneaz\ o valoare de adev\r. Simpla posesie a unei imagini mintale nu înseamn\ cuno[tin]e înc\. Cuno[tin]ele sunt rezultatul analizei imaginilor mintale. În acela[i timp îns\, baza noastr\ de cuno[tin]e produce imagini, a[a cum se va vedea imediat.

5.3. Exist\ o memorie imagistic\? Una dintre discu]iile aprinse din psihologia cognitiv\ [i din [tiin]ele cognitive în general s-a desf\[urat în jurul codurilor imagistice. Informa]ia este sau nu stocat\ în memorie sub form\ de imagini? La nivelul sim]ului comun r\spunsul rapid este, evident, unul pozitiv. La o cercetare mai am\nun]it\ lucrurile se dovedesc a nu fi ceea ce par. Încercând s\ r\spund\ la aceast\ întrebare, cognitivi[tii s-au împ\r]it în dou\ tabere: sus]in\torii imagisticii (S. Kosslyn, Pomeratz etc.) [i adversarii (Z. Pylysyn, J.R. Anderson, G.H. Bower etc.). Cei dintâi sus]in c\ imaginea mental\ nu este numai un produs epifenomenal, prezent în raportul introspectiv, ci este o modalitate autentic\ de stocare a informa]iei în memoria de lung\ durat\. Sistemul cognitiv stocheaz\ imagini [i le proceseaz\ pe baza unor mecanisme specifice. Adversarii reprezent\rilor imagistice nu neag\ existen]a acestora în memoria de lucru, dar le confer\ un rol epifenomenal, considerându-le rezultate introspective temporare, produse prin analiza descendent\ din baza noastr\ de cuno[tin]e. Altfel spus, memorarea noastr\ nu con]ine imagini. Acestea sunt produse temporar, în func]ie de necesit\]ile sarcinii, de baza noastr\ de cuno[tin]e. Memoria de lung\ durat\ este populat\ exclusiv de con]inuturi semantice. Fiind reductibile la reprezent\rile semantice, imaginile mentale nu fac nici obiectul unor mecanisme mnezice speciale. Pe scurt, f\r\ s\ nege existen]a lor, adversarii imaginilor mintale neag\ caracterul lor explicativ [i fotografic. În ambele tabere se constat\ diverse nuan]\ri ale op]iunilor de baz\, mergând pân\ la postularea unui cod dual (Paivio, 1971) sau la admiterea imaginilor mintale ca un cod concurent codului semantic (Anderson, 1985). Recurgând la date experimentale [i argumente logice, vom c\uta s\ clarific\m pe cât posibil aceast\ problem\.

IMAGISTICA MINTAL|

165

5.3.1. Analiza descendent\ [i imagistica mintal\ Analogul cel mai apropiat al imaginii mintale este imaginea vizual\. Ambele tipuri de imagini reprezint\ forma unor obiecte [i rela]iile spa]iale dintre acestea. În afar\ de acest punct comun, imaginile mintale difer\ considerabil de imaginile fotografice. S\ ne reamintim, deocamdat\, doar faptul c\ imaginile mintale sunt produse în absen]a ac]iunii stimulilor asupra receptorilor vizuali. Putem chiar avea imagini mintale despre obiecte sau scene pe care nu le-am v\zut sau nu le vom putea vedea vreodat\ (de pild\, imaginile onirice sau imaginile construite pe baza lecturii unui text istoric din antichitate etc.). Fie c\ succede unei imagini perceptive, fie c\ e produs\ pe baza lecturii unui text, o imagine mental\ este, în mai mare sau mai mic\ m\sur\, rezultatul unor procese de analiz\ descendent\. Înainte de a analiza pe larg aceast\ afirma]ie, privi]i figura 5.2. Fig. 5.2. Imagistica mintal\ [i analiza descendent\

Ridica]i apoi privirea [i baleia]i vizual obiectele din jur. F\r\ a mai reveni la imaginea inspectat\ anterior, încerca]i s\ v-o reaminti]i. Caracterul (aparent) aleatoriu al petelor de culoare face reamintirea lor deosebit de dificil\. A[adar, o imagine pe care nu o putem categoriza, sau nu-i putem desprinde semnifica]ia, este convertit\ într-o imagine mintal\ ulterioar\ în chip foarte lacunar. Mai mult, în memorie r\mân doar acele elemente din imaginea inspectat\ care pot fi categorizate. Dac\, în acest moment, încerca]i s\ v\ reaminti]i ceea ce a]i v\zut, ve]i evoca pete albe [i negre, grupate mai mult sau mai pu]in aleatoriu, adic\ acele elemente din figura 5.2 pentru care am putut activa categoriile corespunz\toare.

166

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Figura 5.2 reprezint\, de fapt, un câine dalma]ian adulmecând o urm\. Privi]i din nou aceast\ figur\, apoi comuta]i privirea pe un alt obiect din mediu [i încerca]i s\ v\ reaminti]i ceea ce a]i observat. De aceast\ dat\ acurate]ea reamintirii va fi mult mai mare. Imaginea mintal\ rezultat\ este nu numai mai acurat\ decât anterior, ci ne poate r\mâne mult\ vreme în memorie. „Plusul” de acurate]e [i de durabilitate a imaginii mintale a fost determinat de oferta de cuno[tin]e con]inut\ în sintagma „figura 5.2 reprezint\, de fapt, un câine dalma]ian adulmecând o urm\”. Aceste cuno[tin]e au ini]iat un proces de analiz\ descendent\ care a structurat „petele de culoare”. Puncte care anterior nu însemnau nimic au început s\ fie categorizate ca fiind „urechile”, „botul”, „picioarele” câinelui etc. Nu ne intereseaz\ aici participarea analizei descendente la recunoa[terea scenelor, chestiune abordat\ în 2.3.4, ci impactul acesteia asupra constituirii imaginilor mintale. Imaginile mintale presupun implicarea analizei descendente în analiza stimulilor vizuali, ca atare ele nu se pot constitui în absen]a acestora. Imaginile mintale depind de baza de cuno[tin]e care ini]iaz\ analiza descendent\. Din referentul ini]ial, în imaginea mintal\ se pot reg\si doar acele componente pentru care s-a putut g\si corespondent categorial, care au permis o analiz\ descendent\ în general. A[adar, imaginea mintal\ (sau ceea ce se nume[te în limbaj tradi]ional „reprezentare”) nu se interpune între imaginea perceptiv\ [i concept, nu este un „preconcept”. Ea succede analizei descendente a stimulilor vizuali [i depinde de baza de cuno[tin]e a sistemului cognitiv. O astfel de idee nu poate fi temeinic sus]inut\ invocând doar o demonstra]ie în clas\, ca cea prezentat\ anterior. Ea se întemeiaz\ îns\ pe o serie de cercet\ri experimentale (Reed ºi Johnson, 1975, Reed ºi Johnson, 1977). Unul dintre experimentele celor doi cercet\tori americani este prezentat mai jos. În figura 5.3 sunt prezentate o parte din materialele Fig. 5.3. Material experimental utilizat utilizate de cei doi experide Reed [i Johnson (1975) mentatori. În partea stâng\ a figurii sunt prezentate dou\ configura]ii complexe (1 [i 2). Partea dreapt\ con]ine o mul]ime de figuri care intr\ în compunerea configura]iilor complexe. Experimentul are dou\ variante. În prima variant\, subiec]ii inspecteaz\ figurile din dreapta 1(2) A-E, dup\ care pe un display este prezentat\ configura]ia complex\ timp de 10 secunde. Sarcina subiec]ilor este de a men]iona dac\ figurile inspectate sunt p\r]i ale configura]iilor complexe. În a doua variant\, subiec]ii inspecteaz\ mai întâi configura]ia complex\ „]int\”, dup\ care le sunt prezentate pe acela[i display figurile din dreapta 1(2) A-E. În termen de maximum 10 secunde, pentru fiecare din aceste figuri,

IMAGISTICA MINTAL|

167

subiec]ii trebuie s\ decid\ dac\ ea este parte component\ a configura]iei complexe. Pe scurt, în prima variant\, sarcina const\ în compararea p\r]ilor configura]iei complexe cu imaginea fizic\ sau perceptiv\ a acesteia, iar în a doua variant\, sarcina const\ în compararea p\r]ilor cu imaginea mintal\ a acestei configura]ii. Propor]ia r\spunsurilor corecte a fost de 86% pentru prima variant\ a testului [i de 52% – în a doua variant\. Diferen]a semnificativ\ rezultat\ se explic\ prin diferen]a dintre imaginea fizic\ [i cea mintal\. O imagine fizic\ (ex.: un desen, o fotografie etc.) poate fi reanalizat\ [i descompus\ în p\r]i componente, altele decât cele ini]iale, pe când imaginea mintal\ poate fi descompus\ exclusiv sau preponderent dup\ componentele procesate anterior. S\ privim, de pild\, configura]ia 2. Toate figurile 2A-2E sunt p\r]i componente ale configura]iei 2. Dac\ compar\m aceste p\r]i cu imaginea fizic\ a configura]iei putem s\ d\m r\spunsul corect, reanalizând figura, descompunând-o în func]ie de contururile presupusei p\r]i componente. O putem descompune dup\ contururile 2B sau 2C sau 2E etc. Dac\ compar\m p\r]ile cu imaginea mintal\ a configura]iei 2, atunci aceast\ descompunere dup\ oricare contur nu mai este posibil\ sau nu mai este la fel de facil\. Dac\ a]i codat ini]ial, în momentul percep]iei, configura]ia 2 ca fiind format\ din dou\ triunghiuri mari suprapuse, v\ va fi relativ u[or s\ r\spunde]i dac\ 2B este parte a configura]iei 2 [i mult mai dificil, dac\ nu imposibil, s\ r\spunde]i (corect) c\ 2C este parte a configura]iei 2. În general, este mai u[or s\ recunoa[tem figurile 2A [i 2B ca p\r]i ale figurii 2, decât 2C-2E, deoarece ini]ial, stimulul fizic a fost procesat dup\ categoriile de „triunghi” sau „romb”, nu dup\ categoriile corespunz\toare figurii 2C-2E pentru care e dificil chiar de g\sit un nume. Pe scurt, experimentul men]ionat arat\ c\ o imagine fizic\ poate fi descompus\ la fel de bine în oricare din p\r]ile ei componente. În consecin]\, recunoa[terea p\r]ilor sale componente, chiar dac\ acestea sunt neuzuale, se face cu un procentaj redus de eroare. P\r]ile figurii sunt echivalente; nici una nu e preferat\ alteia. Dimpotriv\, o imagine mintal\ e descompus\ preferen]ial în func]ie de decupajul realizat de categoriile utilizate ini]ial la percep]ia [i recunoa[terea scenei corespunz\toare. În consecin]\, unele p\r]i ale imaginii mintale (= cele care au fost procesate semantic anterior) sunt recunoscute mai u[or decât alte p\r]i, care n-au fost ini]ial identificate. Rezult\ c\ imaginea mintal\ este mediat\ de proces\ri semantice, a c\ror rezultant\ este. Pot fi recunoscute, într-o imagine mintal\, doar acele elemente care ini]ial au fost procesate semantic (con[tient sau incon[tient). Pe baza acestor date experimentale se poate conchide c\ reprezent\rile imagistice nu pot fi un cod specific, autonom, independent de proces\rile semantice. Dimpotriv\, imaginile mintale presupun proces\ri descendente, dependente de baza de cuno[tin]e. Proces\rile semantice [i analiza descendent\ prezente în formarea imaginii perceptive se reg\sesc într-o form\ [i mai pregnant\ în cazul imaginilor mintale. O imagine mintal\ este grevat\ nu numai de proces\rile semantice implicate în formarea imaginii perceptive corespunz\toare, ci [i de proces\ri postperceptive, rezultate din interac]iunea în memorie a diverselor con]inuturi cognitive sau a interferen]elor cu al]i stimuli.

168

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Un experiment clasic realizat de Carmichael, Hagan Fig. 5.4. Materiale uti[i Walter (1932) ilustreaz\ aceast\ din urm\ idee. Unui lizate de Carmichael [i colab. (1932) lot de subiec]i i-au fost prezentate o serie de figuri de genul celor din figura 5.4. O parte a subiec]ilor din lotul respectiv vizionau figurile împreun\ cu cuvintele din stânga lor. Cealalt\ parte, vizionau acelea[i figuri, asociate îns\ cu cuvintele din dreapta. Ulterior, s-a cerut celor dou\ grupe de subiec]i s\ deseneze din memorie figurile inspectate anterior. S-a constatat o distorsiune semnificativ\ a figurii ini]iale în sensul categoriei asociate. De[i sarcina era de a desena cât mai exact figurile respective, acestea sufereau modific\ri semnificative, dac\ anterior fuseser\ categorizate utilizându-se lista de categorii din stânga fa]\ de situa]ia în care erau asociate cu categoriile din dreapta. De pild\, pentru grupul la care al [aselea item trecea drept mas\, se constata, în reproducerile ulterioare, prezen]a unor elemente noi (ex.: un [urub la intersec]ia liniilor diagonale, o imagine în perspectiv\ a t\bliei etc.), care apropiau figura ini]ial\ de prototipul categoriei cu care a fost asociat\. Dimpotriv\, cel\lalt grup de subiec]i, care vedea în aceea[i figur\ o clepsidr\, la reproducere introducea alt gen de elemente (ex.: fire de nisip, rotunjirea contururilor etc.). Reproducerile din memorie ale unor figuri sau scene relev\ dependen]a imaginilor mintale de categorii [i proces\ri semantice specifice acestora. Într-o mai mare sau mai mic\ m\sur\, o imagine mintal\ este marcat\ de întreaga re]ea semantic\ aferent\ unei categorii, utilizat\ pentru clasificarea figurii sau scenei corespunz\toare imaginii mintale în cauz\. Proces\rile semantice ale stimulului în momentul percep]iei, interac]iunea cu alte cuno[tin]e de]inute de sistemul cognitiv introduc ponder\ri specifice ale caracteristicilor spa]iale [i rela]iilor topologice dintre elementele unei situa]ii: (1) elementele categorizate [i procesate mai intens sunt mai bine reprezentate în imaginea mintal\ decât cele necategorizate sau slab procesate; (2) imaginea mintal\ poate con]ine elemente absente din imaginea fizic\, de referin]\, dar construite datorit\ congruen]ei lor cu categoria sub care a fost cuprins\ referin]a; (3) elemente incongruente cu schema cognitiv\ sau categoria implicate în recunoa[terea stimulului pot fi omise din imaginea mintal\. Toate aceste fenomene au fost prezente în experimentele expuse anterior. Se poate conchide c\, în imaginea mintal\, izotropia elementelor (p\r]ilor) imaginii fizice este înlocuit\ cu organizarea lor ierarhic\ neizotrop\ în func]ie de proces\rile semantice [i analiza descendent\ subiacente. Elementele mai intens procesate sunt mai bine reprezentate în imaginea mintal\. Caracterul ierarhizat al imaginilor mintale, de pild\, preeminen]a unor p\r]i ale figurii fa]\ de altele, a[a cum reiese din experimentul lui Reed ºi Johnson,

IMAGISTICA MINTAL|

169

este produsul secundar al prelucr\rilor semantice diferen]iale ale elementelor ce intr\ în componen]a stimulului. Imaginile fizice (ex.: fotografia, pictura realist\) sunt izotrope: ele pot fi descompuse la fel de bine în oricare din p\r]ile componente. Toate elementele sunt la fel de importante, nu pot fi ierarhizate în ordinea importan]ei sau reprezentativit\]ii lor. Ierarhizarea – preeminen]a unor elemente fa]\ de altele, a unor p\r]i fa]\ de altele – este indus\ în imaginea mintal\ de mul]imea proces\rilor la care este supus\ scena sau situa]ia stimul. Revenind la configura]iile prezentate de Reed ºi Johnson (1975) [i Reed (1974), men]ion\m c\ recunoa[terea unor p\r]i ale configura]iei „]int\” este mai facil\ decât recunoa[terea altora. De pild\, când se cere s\ se decid\ dac\ 1B [i 1D sunt p\r]i ale configura]iei ]int\, procentajul de r\spunsuri corecte este de 65%. În schimb, dac\ aceea[i solicitare e asociat\ cu figura 1E, r\spunsurile corecte ating doar valoarea de 10%! Pe scurt, într-o imagine fizic\ (ex.: o fotografie, un desen) p\r]ile sunt izotrope: o descompunere în p\r]i este echivalent\ cu oricare alta. Într-o imagine mintal\ p\r]ile sunt nonizotrope: anumite decompozi]ii sunt mai reprezentative, mai u[or de recunoscut decât altele. Nonizotropia imaginilor mintale este introdus\ de proces\rile semantice (descendente) implicate în producerea lor. Aceasta e una din marile dificult\]i întâmpinate în construc]ia sistemelor artificiale care s\ utilizeze imagini spa]iale. Nu exist\, a[adar, un cod pur imagistic. A contrapune reprezent\rile imagistice celor propozi]ionale (semantice) este un nonsens, cât\ vreme analiza descendent\ e profund intricat\ în imagistica mintal\. Ele sunt reprezent\ri diferite, dar nu opuse. În consecin]\, nu exist\ un sistem mnezic autonom consacrat exclusiv stoc\rii [i reactualiz\rii imaginilor mintale. Nu exist\ o memorie pur imagistic\, mecanisme mnezice specifice oper\rii asupra informa]iilor spa]iale analoage sau imaginilor mintale.

5.3.2. Imaginea mintal\ – analog abstract – [i imaginea vizual\ A[a cum am ar\tat în 5.3.1, imaginea mintal\ con]ine acele elemente din imaginea fizic\ ce au fost procesate abstract (categorizate, supuse analizei descendente etc.). Dac\ este a[a, atunci cât de multe similitudini mai exist\ între imaginea vizual\ perceptiv\ [i imaginea mintal\? Dac\ imaginea mintal\ este rezultatul „filtr\rii” imaginii reale prin filtrul constituit de baza de cuno[tin]e, cât de abstract\ este ea? O persoan\ care nu a avut niciodat\ imagini perceptive vizuale – un nev\z\tor congenital – poate avea imagini mintale? N.H. Kerr (1983) a realizat un experiment asupra imaginilor mintale, comparând performan]ele unui lot de subiec]i v\z\tori cu un lot de orbi congenitali. Pe o suprafa]\ plan\ erau prezentate [apte figuri geometrice, a[ezate la diverse distan]e unele de altele. Figurile respective erau scoase în relief astfel încât nev\z\torii puteau s\ le pip\ie, ob]inând informa]ii despre pozi]iile lor relative prin mijloace tactil-kinestezice. Ulterior, subiec]ii primeau numele uneia dintre figurile geometrice pe care trebuiau s\ [i-o imagineze. Apoi, li se cerea s\-[i închipuie un punct care se deplaseaz\ cu vitez\ constant\, pân\ la o alt\ figur\ de pe suprafa]a plan\. Sarcina

170

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

subiec]ilor era de a ac]iona un buton în momentul în care punctul respectiv a atins figura men]ionat\. Se m\sura timpul scurs din momentul men]ion\rii primei figuri [i pân\ în momentul ac]ion\rii tastei respective. S-a constatat c\ timpul de reac]ie cre[te o dat\ cu m\rimea distan]elor dintre figurile geometrice, atât în cazul v\z\torilor, cât [i în cazul nev\z\torilor congenitali. Deci, subiec]ii experimentali aveau nevoie de mai pu]in timp s\-[i închipuie deplasarea între dou\ figuri apropiate A [i B, decât s\-[i închipuie deplasarea din A la o figur\ C, mai îndep\rtat\ decât B. A[adar, performan]ele nev\z\torilor [i ale v\z\torilor în sarcina de scanare a imaginilor mintale sunt similare. Aceasta înseamn\ c\ imaginile mintale nu sunt legate de o anumit\ modalitate senzorial\, în spe]\, nu sunt legate de imaginile vizuale. Ceea ce este esen]ial în formarea imaginilor mintale [i operarea asupra lor este reprezentarea rela]iilor spa]iale dintre elementele unei scene sau configura]ii. Nu import\ dac\ informa]iile despre pozi]ia relativ\ a obiectelor se bazeaz\ pe percep]ia vizual\ – ca în cazul v\z\torilor – sau pe percep]ia tactil-kinestezic\ – la nev\z\torii congenitali. Pentru constituirea unei imagini mintale sunt necesare [i suficiente informa]iile despre rela]iile spa]iale; datele perceptiv-vizuale ale stimulului (ex.: culoarea, luminozitatea) nu sunt neap\rat necesare. Acesta este motivul pentru care no]iunile de „imagine mintal\” [i „reprezentare spa]ial\” sunt considerate adesea ca fiind echivalente (ex.: Anderson, 1985). Imaginile mintale sunt reprezent\ri spa]iale sau topologice [i sunt mai abstracte decât imaginile vizuale, nefiind legate de o singur\ modalitate senzorial\. Caracterul abstract al imaginilor mintale reiese [i din utilizarea lor în reprezentarea [i operarea asupra unor atribute nonperceptive. De pild\, inteligen]a nu este un atribut perceptiv, ci este o calitate abstract\ pe care o poate poseda un sistem natural sau artificial. Banks ºi Flora (1977) au solicitat unui grup de subiec]i s\ evalueze inteligen]a unor animale pe o scal\ în zece trepte (1 – neinteligent, 10 – foarte inteligent). F\când media notelor ob]inute de fiecare exemplu prezentat, a rezultat urm\toarea ordonare: maimu]\ (9,20), câine (7,36), pisic\ (6,57), cal (5,57), vit\ (3,58), oaie (3,42), pui de g\in\ (3,36) [i pe[te (1,68). Unui alt grup de subiec]i, diferit de primul, i-au fost prezentate perechi din aceste animale [i li s-a cerut s\ men]ioneze care dintre ele este mai inteligent. S-a constatat c\ timpul de reac]ie cre[tea cu cât erau mai mici diferen]ele dintre exemplarele prezentate. De exemplu, timpul de r\spuns era mai scurt dac\ subiec]ii trebuiau s\ decid\ între maimu]\ [i pe[te decât între câine [i pisic\. Acela[i efect se ob]ine dac\ subiec]ii sunt pu[i s\ compare atribute fizice ale obiectului (ex.: m\rimea). Moyer (1973) a m\surat durata timpului de r\spuns la întreb\ri care vizau compararea m\rimii a dou\ animale (ex.: Cine este mai mare – un [oarece sau un elefant? Cine este mai mare – un lup sau un leu? etc.). R\spunsul la aceste întreb\ri presupunea compararea imaginilor mintale a dou\ exemplare. S-a constatat c\ m\rimea timpului de r\spuns variaz\ în func]ie de similaritatea m\rimilor comparate: la diferen]e mari de m\rime, timpul de reac]ie era scurt; la diferen]e mici, laten]a r\spunsului era mare. Reprezentat grafic, acest rezultat ar\ta o rela]ie liniar\ între diferen]a dintre m\rimea celor dou\ animale [i timpul de reac]ie (figura 5.5).

IMAGISTICA MINTAL|

171

Fig. 5.5. Rezultatele ob]inute de Moyer (1973). Estimarea m\rimii exemplarelor comparate s-a f\cut pe o scal\ logaritmic\.

1,5 1,4 1,3 1,2 1,1 1,0 0,9 0,8 0,10

1,10

2,10

Comparând rezultatele celor dou\ studii, Banks ºi Flora (1977), Moyer (1973), se observ\ un paralelism izbitor: cu cât diferen]ele sunt mai mici, cu atât este mai mare laten]a r\spunsului, indiferent dac\ e vorba de calit\]i abstracte (non-vizuale) sau calit\]i concrete (vizibile). Aceasta sus]ine teza lui Paivio (1971), conform c\reia procesele imagistice [i imagistica mintal\ sunt implicate în compararea propriet\]ilor abstracte. A[adar, imaginile mintale sunt utilizate atât în calculul diferen]ei dintre propriet\]i fizice, cât [i în calculul diferen]ei dintre propriet\]i abstracte, deci ele nu sunt legate de senza]iile vizuale, nu au un caracter vizual. Ele constituie un analog abstract al imaginii fizice. O serie de cercet\ri întreprinse îndeosebi în ultimii ani au eviden]iat totu[i existen]a unor strânse leg\turi între imaginile perceptive (vizuale) [i cele mintale. Din mul]imea de probe experimentale, dou\ ni se par mai semnificative: interferen]a modal-specific\ [i datele neuropsihice asupra deficitului vizual selectiv (Kosslyn, 1990, Finke ºi Shepard, 1986). Se cunoa[te de mult\ vreme faptul c\ interferen]a dintre sarcini care apar]in aceleia[i modalit\]i senzoriale este mai mare decât interferen]a sarcinilor din modalit\]i senzoriale diferite. M\sura interferen]ei se poate determina pe baza m\rimii deterior\rii performan]ei. Sarcinile a c\ror rezolvare reclam\ acelea[i procese psihice interfereaz\ mai mult decât cele care solicit\ procese psihice diferite. De pild\, o sarcin\ vizual\ interfereaz\ foarte puternic cu o alt\ sarcin\ vizual\, dar interfereaz\ slab cu o sarcin\ auditiv\. Nu avem nici o dificultate în a fi aten]i atât la imaginea de pe ecranul televizorului, cât [i la dialogurile dintre personaje. Ne este mult mai greu s\ în]elegem dou\ mesaje vizuale sau auditive receptate concomitent (3.3.4). Pornind de la aceste date bine stabilite, s-a f\cut urm\toarea ipotez\: dac\ efectuarea unor proces\ri imagistice interfereaz\ cu o sarcin\ vizual\ mai puternic

172

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

decât cu o sarcin\ dintr-o alt\ modalitate senzorial\, atunci mecanismele implicate în imagistica mintal\ sunt similare celor implicate în imaginea perceptiv\ vizual\. Verificarea acestei ipoteze a fost f\cut\ printr-un experiment efectuat de Segal ºi Fuesela (1970). Mai întâi, ei au cerut subiec]ilor s\-[i imagineze un stimul vizual (ex.: un arbore), un stimul auditiv (ex.: s\-[i imagineze sunetul aparatului telefonic) sau s\ nu-[i imagineze nimic. Concomitent, ei au prezentat subiec]ilor trei tipuri de stimuli: stimuli vizuali (ex.: o mic\ s\geat\ albastr\), stimuli auditivi (ex.: un sunet de armonic\) sau nu au prezentat nici un alt semnal. Sarcina subiec]ilor era de a relata dac\ stimulul prezentat a fost vizual, auditiv sau nu a fost prezent. Principalele rezultate ob]inute sunt urm\toarele: (1) detec]ia oric\rui semnal se face mult mai bine dac\ subiectul nu-[i imagineaz\ nimic (cu alte cuvinte, o parte din procesele implicate în detectarea oric\rui semnal interfereaz\ cu procesele imagistice); (2) cele dou\ tipuri de imagini interfereaz\ selectiv cu semnalele ce urmeaz\ a fi detectate. Adic\, imaginea vizual\ interfereaz\ mai puternic cu stimulul vizual decât cu stimulul auditiv; invers în cazul imaginii auditive. Rezult\ c\, întrucât imaginile interfereaz\ cu semnalele corespunz\toare, cel pu]in o parte din mecanismele implicate în imaginile vizuale sunt implicate [i în realizarea imaginilor mintale. Anumite date din neuropsihologie sus]in, de asemenea, ideea c\ m\car o parte din proces\rile imagistice sunt realizate de acelea[i mecanisme care sunt implicate în formarea imaginii perceptive (vizuale). Se cunoa[te c\ pacien]ii cu leziuni în zona lobului parietal drept sufer\ de un deficit vizual selectiv. De pild\, ei nu pot percepe obiectele din câmpul vizual stâng (emisfera dreapt\ produce imaginile perceptive pentru obiectele din câmpul vizual stâng, [i invers). Într-un studiu asupra imaginilor mintale ale acestei categorii de pacien]i, Bisach ºi Luzzatti (1978) le-au solicitat pacien]ilor s\-[i imagineze o scen\ (ex.: o pia]\ a unui ora[), cu care pacien]ii erau familiariza]i înainte de lezarea lobului parietal drept. Ei trebuiau s\-[i închipuie c\ se afl\ într-o anumit\ loca]ie, în scena imaginat\ [i s\ relateze toate obiectele pe care le pot inspecta din scena respectiv\ (ex.: toate cl\dirile din pia]\ care se pot vedea dintr-o anumit\ pozi]ie). În mod surprinz\tor, ei nu men]ionau decât obiectele din câmpul vizual drept, ignorând total obiectele care ar fi fost prezente în câmpul vizual stâng. Subiec]ii au fost apoi ruga]i s\-[i imagineze c\ sunt în partea opus\ a pie]ei respective [i s\ relateze obiectele pe care le observ\. De aceast\ dat\, ei au ignorat total obiectele men]ionate anterior, relatând numai despre cele nemen]ionate în prima faz\ a experimentului. A[adar, comportamentul lor în scanarea imaginilor mintale este similar cu cel implicat în percep]ia vizual\. Vom conchide c\ cel pu]in unele proces\ri imagistice sunt realizate de acelea[i mecanisme care sunt implicate în percep]ia vizual\. Cum pot fi puse în acord cele dou\ categorii de date experimentale, unele care sus]in caracterul abstract al imaginilor mintale, ca [i cum acestea ar fi ni[te realit\]i independente de percep]ia vizual\, [i altele care eviden]iaz\ mecanismele comune implicate în producerea imaginii mintale [i a perceptului corespunz\tor? O solu]ie posibil\ ar fi aceea c\ în imaginea mintal\ sunt prezente atât caracteristici spa]iale, cât [i vizuale. Utilizarea predominant\ a unora dintre ele e determinat\ de specificul

IMAGISTICA MINTAL|

173

sarcinii. S-ar putea îns\ ca interferen]a selectiv\ [i deficitul selectiv în scanarea imaginii s\ fie datorate caracteristicilor spa]iale, topologice care apar atât în imaginea mintal\, cât [i în cea perceptiv\. E nevoie de un experiment bine gândit care s\ pun\ în eviden]\ dac\ apare o interferen]\ semnificativ\ între o prob\ de scanare a unei imagini mintale [i o prob\ de detectare a unor caracteristici vizuale non-spa]iale, ca, de exemplu, culoarea sau luminozitatea.

5.3.3. Memoria de lucru, memoria de lung\ durat\ [i imaginile mintale Din analiza `ntreprins\ pân\ acum asupra memoriei imaginilor mintale, a reie[it c\: (1) imagistica mintal\ este saturat\ în proces\ri descendente, ca atare nu exist\ un cod imagistic [i mecanisme mnezice strict specifice pentru imaginile mintale (5.3.1); (2) imaginea mintal\ reprezint\ rela]iile topologice dintre elemente a c\ror dobândire este independent\ de percep]ia vizual\ (vezi cazul nev\z\torilor congenitali); mecanismele implicate în scanarea imaginilor mintale sunt, cel pu]in par]ial, implicate [i în producerea perceptului vizual (5.3.2). Urm\toarea problem\ se refer\ la durata imaginilor în memorie: cât de mult timp putem p\stra o imagine mintal\ stocat\ în sistemul nostru cognitiv? Înainte de a propune un r\spuns, s\ trecem în revist\ principalele cercet\ri experimentale pe aceast\ tem\. Cu mai bine de 20 de ani în urm\, R.N. Shepard (1967) a prezentat unui lot de subiec]i 612 imagini colorate cu un timp de expunere de 6 secunde fiecare. Ulterior, a procedat la un test de recunoa[tere a acestora imediat dup\ terminarea expunerii, la un interval de 3 zile [i de 120 zile de la momentul expunerii. Subiec]ilor li se prezentau câte dou\ imagini, sarcina lor fiind de a spune care din ele au f\cut parte din lotul de imagini prezentat anterior. Procentajul r\spunsurilor corecte a fost de 97% imediat dup\ expunere, 92% – dup\ trei zile [i 58% – dup\ 120 de zile. Câ]iva ani mai târziu, L. Standing (1973), lucrând în aceea[i paradigm\ experimental\, a expus 10.000 de imagini cu o rat\ de 5 secunde/imagine [i a solicitat recunoa[terea lor dup\ 48 de ore. El a constatat c\ subiec]ii ofer\ r\spunsurile corecte în propor]ie de 83% din cazuri, în ciuda unei prezent\ri atât de succinte. Cele dou\ studii prezentate anterior se bazeaz\ pe cercet\ri de laborator, cu stimuli ale[i [i expu[i de c\tre experimentator. Pentru a da o mai mare validitate ecologic\ acestor rezultate, Bahrick ºi Wittlinger (1975) au încercat s\ vad\ memoria pe care oamenii o au despre figurile propriilor colegi de clas\. Ei au utilizat un lot de 392 de subiec]i, având vârsta cuprins\ între 17-74 de ani. Sarcina acestora era de a alege una dintre cele cinci poze prezentate, care reprezenta chipul unui actual sau fost coleg de clas\. În mod surprinz\tor, procentajul r\spunsurilor corecte a fost de 90%, chiar [i în cazul subiec]ilor care au absolvit colegiul cu 35 de ani în urm\. Grupul care absolvise în urm\ cu 48 de ani oferea [i el o medie a r\spunsurilor corecte de 71%! Memoria imagistic\ a oamenilor este, a[adar, prodigioas\, chiar în cazul unor expuneri de scurt\ durat\ sau dup\ scurgerea unui interval de timp

174

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

considerabil. Pentru explicarea acestui fenomen, Paivio (1971) a presupus ipoteza codului dual, conform c\reia prodigiozitatea memoriei imagistice se datoreaz\ asocierii sale cu un cod verbal. Aceluia[i stimul codat imagistic îi este asociat un nume; numele respectiv este o cale de acces care faciliteaz\ considerabil reamintirea imagistic\ a stimulului. De aceea imaginile sunt reamintite mai u[or decât cuvintele, în cazul c\rora codarea informa]iei se face într-un singur cod. }inând seama de proces\rile descendente intricate în produc]iile imagistice, acurate]ea p\str\rii imaginilor în memoria de lung\ durat\ poate fi mai degrab\ explicat\ prin participarea a trei coduri: a) imagistic; b) lingvistic; c) semantic. O imagine este codat\ în func]ie de categoriz\rile ([i de alte prelucr\ri semantice) efectuate asupra elementelor sale [i a rela]iilor dintre acestea. De aceea, imaginile lipsite de sens sau despre referentul c\rora avem pu]ine cuno[tin]e sunt re]inute mai greu în memorie decât imaginile a c\ror semnifica]ie este cunoscut\. La fel, imaginile pentru care avem o etichet\ lingvistic\ (ex: un cuvânt) sunt re]inute mai bine decât imaginile inedite, desemnând un obiect sau o scen\ pentru care nu avem etichet\ lingvistic\. În fine, e de presupus ca memoria imaginilor pentru care avem cuvinte dar a c\ror semnifica]ie nu o posed\m s\ fie mai slab\ decât dac\ imaginile respective sunt asociate cu lexeme cunoscute. Pe scurt, imaginile sunt stocate atât de acurat în memoria de lung\ durat\, deoarece în constituirea lor sunt implicate prelucr\ri semantice [i li se asociaz\ etichete lingvistice. Dac\ unul dintre cele dou\ coduri: semantic sau lingvistic este înl\turat sau diminuat, memoria imagistic\ se deterioreaz\, prodigiozitatea ei scade. Parafrazându-l pe Paivio, am putea boteza cele spuse cu numele de ipoteza codului triadic. Formatul în care este prezent\ imaginea mintal\ este mai abstract decât imaginea perceptiv\ vizual\ (5.2, 5.3.1, 5.3.2). În acest fel s-ar putea explica îmbun\t\]irea performan]elor mnezice prin utilizarea unor mnemotehnici imagistice cum e, de pild\, metoda localiz\rii în spa]iu (metoda loci). Ce se întâmpl\ cu imaginea mintal\ când este în memoria de lucru (= acea parte a memoriei activat\ în vederea rezolv\rii unei probleme, vezi 6.2.6)? Înainte de a afla r\spunsul la aceast\ întrebare, încerca]i s\ v\ închipui]i una dintre pie]ele mari ale ora[ului. Închipui]i-v\ un punct care se deplaseaz\ de la un obiect la altul în imaginea respectiv\. Urm\rind deplasarea acestui punct, încerca]i s\ realiza]i ce se întâmpl\ cu restul imaginii. Ve]i constata c\, în momentul în care v\ imagina]i anumite p\r]i ale scenei, altele dispar din imaginea respectiv\. Pentru a le reactualiza, trebuie s\ renun]\m la p\strarea în memorie a altor elemente ale imaginii. Experimental, s-a dovedit faptul c\ în memoria de lucru nu pot fi re]inute decât maxim cinci elemente ale unei imagini complexe, ceea ce ne duce cu gândul la capacitatea memoriei de scurt\ durat\ (vezi 6.2.1, pentru detalii) (Anderson, 1983). Men]inerea în memorie a unor p\r]i ale imaginii se face cu pre]ul pierderii altora. În general, durata p\str\rii în memoria de lucru a integralit\]ii imaginii pare a fi în func]ie de rapiditatea deterior\rii [i refacerii segmentelor acesteia (Kosslyn, 1990).

IMAGISTICA MINTAL|

175

5.3.4. Câteva concluzii Reluând întrebarea cu care a debutat acest subcapitol (5.3), anume dac\ exist\ o memorie imagistic\, suntem în m\sur\ s\ conchidem urm\toarele: (1) ~n imaginea mintal\ sunt prezente acele elemente care au f\cut obiectul analizei descendente (categorizare, alte proces\ri semantice). Ca atare, nu exist\ imagini mintale pure, independente de orice prelucrare semantic\, nici un mecanism mnezic special pentru stocarea [i reactualizarea imaginilor mintale. (2) Imaginile mintale reprezint\ rela]iile spa]iale dintre elementele unei scene, ele putând fi ob]inute prin alte mijloace decât percep]ia vizual\ (ex.: tactil-kinestezic, auditiv etc.). Cel pu]in o parte din mecanismele implicate în percep]ia vizual\ sunt subiacente [i produc]iilor imagistice. Ele sunt îns\ mai abstracte decât perceptele vizuale. (3) Investiga]iile experimentale au pus în eviden]\ existen]a unei memorii imagistice de lung\ durat\, de o prodigiozitate deosebit\. Acest fapt se poate explica prin ipoteza codului triadic. În memoria de lucru pot fi re]inute maximum 5 elemente ale scenei, durata men]inerii lor depinzând de rapiditatea proceselor implicate în deteriorarea [i reconstruc]ia imaginii mintale.

5.4. Procesarea imaginilor mintale Prezen]a imaginilor mintale, a c\ror existen]\ este incontestabil\, cel pu]in în memoria de lucru, face posibil\ o mul]ime de proces\ri specifice. Cele mai interesante opera]ii ce poart\ asupra reprezent\rilor imagistice sunt: generarea, transformarea [i scanarea (inspectarea).

5.4.1. Generarea reprezent\rilor imagistice Imaginile mintale sunt generate de baza de cuno[tin]e de care dispune subiectul uman. Aceste cuno[tin]e activeaz\ categoriile care sunt implicate în recunoa[terea obiectelor [i care, ulterior, monitorizeaz\ construc]ia reprezent\rilor imagisFig. 5.6. Stimuli utiliza]i de Reed [i Johnson (1975). Unele p\r]i sunt mai u[or de recutice complexe. S\ ne reamintim expenoscut în figura perceptiv\ decât altele. rimentul lui Reed ºi Johnson (1975). Una dintre configura]iile complexe pe care el le-a folosit a fost steaua lui David (figura (a) (b) (c) 5.6.a) care putea fi descompus\ în p\r]i u[or de recunoscut (figura 5.6.b) sau dificil de recunoscut (figura 5.6.c).

176

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

P\r]ile mai u[or de recunoscut sunt cele c\rora le corespund categoriile cele mai activate din baza noastr\ de cuno[tin]e. De pild\, în steaua lui David recunoa[tem mai rapid dou\ triunghiuri suprapuse într-un anumit fel, decât un poligon pentru care nu avem o denumire precis\, deci nu face parte nici din nivelul categoriilor de baz\. Închipui]i-v\ acum un punct prin deplasarea c\ruia se poate construi figura complex\ din 5.6.a. Cum se mi[c\ acest punct, dup\ care contururi? Dac\ v-a]i imaginat reconstruc]ia mintal\ a figurii respective, a]i observat c\ ea este generat\ prin deplasarea punctului respectiv dup\ contururile p\r]ilor mai bine recunoscute. Adic\, punctul s-a mi[cat dup\ contururile celor dou\ triunghiuri [i nu dup\ contururile poligonului din 5.6.c. Aceasta înseamn\ c\ generarea imaginii mintale a fost monitorizat\ de categoriile activate în recunoa[terea imaginii fizice. Pe scurt, subiectul poate genera o figur\ complex\ din p\r]ile sale componente. Aceste p\r]i sunt non-izotrope (5.2.1, 5.3.1). Generarea figurii se face dup\ categoriile activate la recunoa[terea anterioar\ a imaginii fizice. Cum am ar\tat anterior (5.3.4), construc]ia respectivei imagini este limitat\ [i ca num\r de elemente (maximum cinci), [i ca durat\ (în func]ie de rapiditatea refacerii permanente a elementelor care se [terg). Incapacitatea de a genera reprezent\ri imagistice complexe din p\r]ile lor componente are valoare diagnostic\. Ea denot\ o leziune a emisferei (posterioare) stângi, responsabil\ cu combinarea p\r]ilor care intr\ în compunerea imaginii respective (Farah, 1984).

5.4.2. Transformarea imaginilor O dat\ generate, reprezent\rile mintale pot fi supuse unei serii întregi de transform\ri. Cele mai intens studiate sunt: rotirea, expandarea/constric]ia [i „împ\turirea” (paper folding).

5.4.2.1. Rotirea Imaginile mintale pot fi rotite în plan sau spa]iu tridimensional. Pentru a studia modul în care se efectueaz\ aceste rota]ii, Roger Shepard [i colaboratorii s\i au prezentat subiec]ilor experimentali perechi de reprezent\ri bidimensionale ale unor obiecte tridimensionale (vezi figura 5.7) – Shepard ºi Metzler (1971). Sarcina subiec]ilor era de a men]iona dac\ obiectele reprezentate sunt sau nu identice, exceptând orientarea lor spa]ial\. Pentru a realiza aceast\ sarcin\, ei trebuiau s\ efectueze o rotire mintal\ a uneia dintre imagini, apoi s\ men]ioneze dac\ e

Fig. 5.7. Stimuli utiliza]i de Shepard [i Metzler (1971): a) figuri identice, rotite cu 80° în plan; b) figuri identice, rotite cu 80 grade în spa]iu; c) figuri diferite.

IMAGISTICA MINTAL|

177

vorba de figuri identice sau de figuri diferite. În figura 5.7, în cazurile (a) [i (b) avem de-a face cu obiecte identice rotite cu 80 grade în plan, respectiv în spa]iu [i cu dou\ obiecte diferite în (c). Se constat\ c\ timpul de reac]ie cre[te liniar în func]ie de disparitatea unghiular\. Cu cât este nevoie de o rotire mai ampl\ pentru a vedea dac\ cele dou\ imagini „se suprapun”, cu atât mai îndelungat este timpul de reac]ie (figura 5.8). Nu exist\ diferen]e notabile între rotirea în plan [i rotirea în adâncime. Fig. 5.8. Media timpilor de reac]ie în func]ie de disparitatea unghiular\: (a) rotirea în plan; (b) rotirea în adâncime.

Din analiza acestor rezultate se poate conchide c\ rotirea reprezent\rilor imagistice ale unor obiecte tridimensionale este analoag\ cu rotirea efectiv\ a acestora în realitatea fizic\. Cu cât disparitatea unghiular\ este mai mare, cu atât cre[te durata rotirii. {i totu[i, imaginile mintale nu sunt obiecte fizice [i nu sunt rotite în spa]iul fizic. Ele s-ar putea comporta altfel decât referen]ii lor reali. Cum se explic\ aceast\ analogie? E posibil s\ avem de-a face cu o nou\ dovad\ a penetr\rii transform\rilor imagistice `n baza noastr\ de cuno[tin]e. Rotirea mintal\ este monitorizat\ de cuno[tin]ele implicite (tacite), pe care le avem despre rotirea fizic\. {tim c\ rotirea fizic\ are o durat\ cu atât mai mare, cu cât ea este mai ampl\. Aceast\ cuno[tin]\ (tacit\) controleaz\ modul de efectuare a rotirii mintale, impunând aceea[i dependen]\ liniar\ a timpului de reac]ie de m\rimea disparit\]ii unghiulare.

Fig. 5.9. Stimuli utiliza]i de Cooper [i Shepard (1973). Cele dou\ coloane din stânga reprezint\ un R rotit în grade diferite fa]\ de pozi]ia ini]ial\. Coloanele din dreapta reprezint\ reflexul în oglind\ al lui R, rotit cu acela[i num\r de grade.

178

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Rotirea imaginilor mintale a fost studiat\ utilizând [i stimuli bidimensionali, ca în cazul literelor (Cooper ºi Shepard, 1973). Într-un astfel de studiu, subiec]ilor le erau prezentate o mul]ime de orient\ri ale literei R [i ale imaginii sale în oglind\ (figura 5.9). Sarcina consta în a decide dac\ stimulii prezenta]i reprezint\ într-adev\r un R sau reflexul acestuia în oglind\. Ca [i în experimentul anterior, realizarea unei rota]ii mintale este Fig. 5.10. Rotirea mintal\ a stimulilor bidimensionali (dup\ Cooper ºi Shepard, 1973) absolut necesar\ pentru realizarea sarcinii. Rezultatele ob]inute sunt exprimate grafic în figura 5.10. Dup\ cum se poate observa, timpul de reac]ie atinge valoarea maxim\ în cazul unei rotiri de 180 grade fa]\ de pozi]ia de referin]\. Este ca [i cum subiec]ii ar roti în sensul acelor de ceasornic litera respectiv\ pentru a o identifica, dac\ disparitatea unghiului e pân\ la 180 grade [i în sens invers, dac\ disparitatea este mai mic\. Deci, în cazul rotirii mintale, ca [i în cazul rotirii fizice, subiec]ii tind s\ aleag\ rota]ia cea mai economicoas\, cea mai scurt\. Comparând cele dou\ experimente, not\m c\ durata rotirii în cazul stimulului bidimensional e mai scurt\ decât cea a rotirii, cu acela[i num\r de grade, pentru stimulii tridimensionali. Rata medie de rota]ie este de 300 grade/ secund\ în al doilea experiment [i de 50 grade/secund\ în primul. De[i exist\ înc\ controverse privitor la aceast\ diferen]\, se pare c\ ea se datoreaz\ complexit\]ii mai ridicate a stimulilor utiliza]i de Shepard ºi Metzler (1971).

5.4.2.2. Expandarea [i constric]ia Reprezent\rile imagistice pe care le avem despre un obiect pot fi m\rite (= expandate) sau mic[orate, variind continuu sau analogic m\rimea imaginii noastre mintale. Înainte de a parcurge textul, încerca]i s\ v\ închipui]i un obiect (ex.: o can\ de cafea) în m\rimea lui obi[nuit\, uzual\, apoi imagina]i-v\ cum el cre[te, devenind tot mai mare, tot mai mare. Una dintre constat\rile la îndemâna oricui face aceast\ expandare este c\ timpul necesar pentru a realiza o expandare mai ampl\ este mai îndelungat decât timpul reclamat de m\rirea la o scar\ mai mic\ a imaginii ini]iale din memorie. Cu alte cuvinte, ne este mai dificil s\ expand\m o imagine mintal\, cu cât se îndep\rteaz\ de m\rimea ei uzual\, cunoscut\ din experien]a cotidian\. În

IMAGISTICA MINTAL|

179

plus, varia]ia m\rimii imaginii se face continuu, analogic, nu digital, discontinuu. Ceea ce am men]ionat anterior despre expandare este valabil [i pentru constric]ie sau mic[orarea m\rimii imaginii mintale. Constric]ia [i expandarea sunt opera]ii inverse una celeilalte. Deoarece datele proprii de introspec]ie pot fi adesea în[el\toare, pentru a sus]ine acelea[i idei vom invoca una dintre cercet\rile experimentale întreprinse pe aceast\ tem\. Budsen ºi Larsen (1975) au expus subiec]ilor serii de stimuli de genul celor prezenta]i în figura 5.11. Fig. 5.11. Exemplu de stimuli utiliza]i de Budsen ºi Larsen (1975). Timpul de reac]ie cre[te o dat\ cu m\rimea diferen]ei dintre cele dou\ imagini.

Dup\ cum se poate observa, este vorba de aceea[i imagine, prezentat\ îns\ la scale diferite de m\rime. Manipularea experimental\ a constat în cre[terea (mic[orarea) diferen]ei de m\rime dintre dou\ figuri. Sarcina subiec]ilor era de a stabili dac\ dou\ figuri sunt sau nu identice în condi]iile în care diferen]a de m\rime era modificat\. Pentru realizarea sarcinii ei trebuiau, a[adar, s\ recurg\ la expandarea/ constric]ia uneia dintre imagini. S-a constatat c\ m\rimea laten]ei r\spunsului cre[te continuu, o dat\ cu cre[terea disparit\]ii de m\rime dintre dou\ imagini altfel identice. Ca [i în cazul execut\rii fizice a expand\rii/constric]iei unei figuri, executarea mintal\, asupra reprezent\rilor imagistice, a acelora[i opera]ii este corelat\ cu diferen]a de scal\. Cre[terea gradului de dificultate al acestor opera]ii o dat\ cu îndep\rtarea de m\rimea ini]ial\ sau uzual\ (reliefat\ prin cre[terea timpului de reac]ie) este o consecin]\ a constrângerilor pe care cuno[tin]ele noastre le impun transform\rilor imagistice. Cu cât expandarea/ constric]ia unei imagini se afl\ în mai mare dezacord cu cuno[tin]ele pe care le avem despre m\rimea „obi[nuit\” a unui obiect, cu atât mai dificil de executat sunt opera]iile de expandare/constric]ie. Cuno[tin]ele disponibile „circumscriu” expandarea/constric]ia.

180

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

5.4.2.3. Împ\turirea (paper folding) Îndoirea sau împ\turirea este o opera]ie (sau o secven]\ de opera]ii) ce poart\ asupra unor imagini bidimensionale din care trebuie construit\ imaginea unui obiect tridimensional. Cercetarea experimental\ a acestei transform\ri imagistice a fost ini]iat\ de Shepard ºi Feng (1972). Ei au expus subiec]ilor stimuli de genul celor prezenta]i în figura 5.12. (apud Shepard & Cooper, 1982). Fig. 5.12. Stimuli utiliza]i de Shepard ºi Feng (1972). Subiec]ii trebuiau s\ r\spund\ dac\ vârfurile s\ge]ilor se întâlnesc în condi]iile form\rii unui cub prin îndoirea hârtiei. (a) 2 îndoiri

(d) o îndoire

(b) noncorespondentã

(c) 5 îndoiri

(e) 2 îndoiri

(f) 3 îndoiri

Dup\ cum se poate observa, este vorba de ni[te diagrame bidimensionale formate din [ase p\trate, din a c\ror împ\turire în liniile punctate ar rezulta un cub. Dou\ dintre aceste p\trate sunt marcate cu câte o s\geat\. Sarcina subiec]ilor era de a men]iona dac\, dup\ formarea cubului, vârfurile celor dou\ s\ge]i se întâlnesc. Pentru a oferi r\spunsul dorit trebuia procedat la o îndoire sau împ\turire mintal\ a p\r]ilor diagramelor bidimensionale, analoag\ realiz\rii ei fizice, cu o bucat\ de hârtie. Rezultatele ob]inute sunt prezentate grafic în figura 5.13. Cu cât num\rul de îndoiri efectuate asupra reprezent\rilor imagistice este mai mare, cu atât cre[te durata timpului de reac]ie. Punctele marcate în figura 5.13

Fig. 5.13. Rela]ia dintre num\rul de îndoiri [i timpul de reac]ie pentru r\spunsurile corecte. Punctele aproximeaz\ o rela]ie liniar\.

IMAGISTICA MINTAL|

181

aproximeaz\ o func]ie liniar\ între num\rul de transform\ri [i timpul de reac]ie. Analogia cu transform\rile fizice este evident\. Sarcina de împ\turire sau îndoire mintal\ se poate complica, prin utilizarea unor configura]ii mult mai complexe. Ea poate fi standardizat\, etalonat\ [i inserat\ într-o baterie de probe cognitive care s\ ofere o evaluare mult mai acurat\ a performan]elor intelectuale (Roznowski, 1993, Szamosközy ºi Miclea, sub tipar). În finalul acestei succinte analize a transform\rilor imagistice, încerc\m o repliere în planul remarcilor mai generale. Mai întâi, merit\ subliniat\ penetrabilitatea cognitiv\ a opera]iilor imagistice. Cuno[tin]ele (implicite) despre transform\rile fizice din mediul în care tr\im ne monitorizeaz\ transform\rile imagistice. De[i imaginile mintale nu sunt obiecte fizice, noi ducem cu noi, incon[tient, cuno[tin]ele despre mediul nostru fizic, astfel încât transform\rile imagistice sunt analoage transform\rilor asupra obiectelor fizice corespunz\toare. Într-un alt mediu ecologic, cu alte cuno[tin]e, operarea asupra imaginilor ar fi, probabil, diferit\. Transform\rile imagistice ne duc cu gândul la grupul de transform\ri identificat de J. Piaget în func]ionarea mintal\ – grupul de cuaternalitate (grupul INRC). Dup\ cum se [tie, în opinia lui Piaget [i a [colii de la Geneva, opera]iile intelectuale formeaz\ o structur\ operatorie de grup, caracterizat\ prin propriet\]ile: identitate (I), nega]ie (N), reciproc\ (R) [i corelativ\ (C). Identificarea acestui grup a fost crucial\ pentru psihologia [i epistemologia genetic\. Luând structura operatorie INRC ca sta]ie final\ a dezvolt\rii intelectuale, psihologul genevez a putut stabili apoi stadiile acestei dezvolt\ri. Aceste stadii nu sunt decât aproxim\ri succesive ale structurii operatorii INRC. În acest fel, J. Piaget a realizat o integrare binocular\ a func]ion\rii cognitive, privind cu un ochi la punctul final al dezvolt\rii inteligen]ei (grupul INRC) [i cu altul la comportamentul copilului în rezolvarea diferitelor sarcini care modelau opera]iile grupului respectiv. Toat\ „creoda piagetian\” deriv\ de aici. Analizând mai atent demersul piagetian, vom constata c\ grupul de cuaternalitate are în vedere numai opera]iile logico-matematice. De altfel, J. Piaget însu[i m\rturise[te în notele sale autobiografice c\ ideea utiliz\rii grupului de cuaternalitate în analiza structurilor operatorii i-a venit dup\ lectura iluminant\ a c\r]ii lui Couturat: L’algebre de la logique. Proces\rile cognitive nu sunt îns\ reductibile la opera]ii cu con]inuturi semantice sau cu variabile matematice. Calculul logico-matematic nu este singurul tip de calcul la care recurge mintea uman\. Chiar în acest capitol am luat în discu]ie o serie de calcule ce poart\ asupra imaginilor mintale. Se supun ele grupului de cuaternalitate? Dac\ nu, ce structur\ operatorie le-ar putea îngloba pe toate, simplu [i elegant ca [i grupul INRC? Dac\ s-ar descoperi o astfel de structur\ operatorie, procedând similar cu Piaget, s-ar putea stabili stadiile de dezvoltare imagistic\, precum [i o serie întreag\ de diferen]e interindividuale. Am fi în m\sur\ s\ realiz\m o evaluare diferen]ial\ [i un diagnostic diferen]ial al func]ion\rii intelectuale mult mai acurat decât am f\cut-o pân\ acum. Lans\m aceast\ provocare genera]iei actuale de cercet\tori.

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

182

5.4.3. Scanarea imaginilor mintale În afar\ de generare [i transformare, o reprezentare imagistic\ poate fi scanat\ sau inspectat\. Experimentul-prototip referitor la aceast\ problematic\ a fost efectuat de Kosslyn ºi colab. (1978). Ei au prezentat subiec]ilor o hart\ a unei insule imaginare, pe care erau marcate: o plaj\, o colib\, o fântân\, un mic lac, un arbore, ni[te ierburi [i un grup de stânci (figura 5.14). Subiec]ii din lotul experimental Fig. 5.14. Harta imaginar\ utilizat\ de au fost solicita]i s\ memoreze harta Kosslyn [i colab. (1978). Subiec]ii memorespectiv\, gradul de memorare fiind rau aceast\ hart\, apoi erau solicita]i s\ o evaluat dup\ acurate]ea cu care ei o inspecteze de la un anumit punct la altul. puteau desena ulterior. Când s-a constatat memorarea integral\ a acestei h\r]i imaginare, experimentatorul numea cu voce tare un reper de pe hart\, pe care subiec]ii trebuiau s\ [i-l imagineze. Dup\ 5 secunde era numit un alt obiectiv. Sarcina subiec]ilor era aceea de a scana, de a parcurge harta mintal\ de la un obiectiv la altul. Complexitatea scan\rii era opera]ionalizat\ prin m\rimea timpului de reac]ie. În momentul în care subiec]ii ajungeau la reperul ]int\, ac]ionau o tast\. Cele [apte repere erau astfel amplasate, încât distan]a dintre oricare pereche s\ difere de toate celelalte. Figura 5.15 reprezint\ grafic rezultatele ob]inute. 2,1 1,9 1,7 1,5 1,3 1,1 0,9

r=0,97

Fig. 5.15. Scanarea h\r]ii mintale; rela]ia dintre timpul de reac]ie [i distan]a dintre dou\ loca]ii.

IMAGISTICA MINTAL|

183

Se constat\ c\ timpul de reac]ie este o func]ie liniar\ (r=.97) de distan]a dintre oricare dou\ loca]ii. A[adar, durata [i complexitatea scan\rii h\r]ilor mintale cre[te o dat\ cu m\rirea distan]ei dintre obiective. Înc\ o prelucrare imagistic\ se dovede[te a fi analoag\ ac]iunii corespunz\toare în mediul fizic. Aceasta nu înseamn\ c\ noi avem în minte un spa]iu analog celui fizic, ci cuno[tin]ele pe care le avem despre mediul fizic monitorizeaz\ inspec]ia h\r]ilor mintale. O ultim\ men]iune se mai impune, legat\ de proces\rile imagistice în general. Trebuie s\ ne ferim s\ credem c\ avem o capacitate unic\ de prelucrare a imaginilor. Se pot invoca dou\ genuri de contraargumente la o astfel de convingere. Mai întâi, dac\ am avea o capacitate imagistic\ unic\, un fel de factor g implicat în toate prelucr\rile reprezent\rilor imagistice, atunci performan]ele la sarcini care implic\ prelucr\ri imagistice diferite ar trebui s\ se coreleze puternic. Aceast\ ipotez\ a fost infirmat\. Kosslyn [i colab. (1984) au m\surat performan]ele subiec]ilor la diverse sarcini, unele implicând scanarea imaginii, altele rotirea, generarea etc. Coeficien]ii de corela]ie g\si]i între performan]ele la aceste sarcini au fost nesemnificativi sau abia în m\sur\ s\ infirme ipoteza nul\. O persoan\ poate avea performan]e ridicate la sarcinile care implic\ anumite proces\ri imagistice [i performan]e sc\zute dac\ sunt puse în joc alte prelucr\ri ale imaginilor mintale. A[adar, cineva nu e „bun” sau „slab” în operarea cu imagini mintale; e bun în anumite sarcini [i slab în altele. Tipul de prelucr\ri reclamate de rezolvarea sarcinii joac\ rolul determinant în acest caz. Datele ob]inute de investiga]iile neuropsihologice converg în sus]inerea aceleia[i idei. Opera]ii imagistice diferite sunt realizate de structuri neuroanatomice diferite. De pild\, generarea unei imagini din p\r]ile ei componente (5.4.1) e realizat\ – în primul rând – de emisfera cerebral\ stâng\, în vreme ce rotirea [i scanarea imaginii reclam\ participarea masiv\ a proceselor din emisfera dreapt\ [i doar ca adjuvant a celor din emisfera stâng\. Nu exist\, a[adar, un centru neurofiziologic al tuturor prelucr\rilor imagistice. Coroborând acum cele dou\ categorii de date, rezult\ c\ diferitele opera]ii imagistice sunt realizate de mecanisme diferite, având localiz\ri neurofiziologice variate.

5.5. Aplica]ii : h\r]ile psihologice Pentru a ne orienta într-un anumit teritoriu, pentru a stabili loca]ia noastr\ în raport cu un anumit punct, drumurile de acces [i obstacolele pe care le-am putea întâmpina, avem nevoie de o hart\ a mediului ecologic în cauz\. S\ presupunem, de pild\, c\ ajungem într-un ora[ necunoscut, în care urmeaz\ s\ petrecem câteva zile. Ora[ul are str\zi, diverse edificii publice, bulevarde, parcuri, locuri de agrement, hoteluri, restaurante etc. Dac\ dorim ca s\ se desf\[oare în bune condi]iuni comportamentul nostru în acel ora[, s\ fim eficien]i în rezolvarea problemelor care ne-au adus acolo [i s\ profit\m cât mai mult de ceea ce el ne ofer\, avem nevoie de o hart\ a acelui ora[. Dac\ avem [ansa s\ ob]inem o hart\ cartografic\, problema e în mare

184

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

m\sur\ rezolvat\. Dac\ nu, vom fi sili]i s\ ne fix\m câteva puncte de reper, s\ întreb\m mereu despre locul unde se afl\ un anumit obiectiv [i cum putem ajunge la el, s\ str\batem în lung [i-n lat str\zile ora[ului respectiv etc. În ambele situa]ii vom ajunge, în cele din urm\, s\ avem o reprezentare mintal\ a teritoriului respectiv. În ea vor figura marginile (vagi) unei zone, puncte de reper [i pozi]ia lor relativ\, c\i de acces, obstacole etc. Aceast\ reprezentare este o veritabil\ hart\ mintal\ sau hart\ psihologic\ a teritoriului respectiv. Ea se deosebe[te sub mai multe aspecte de h\r]ile elaborate de cartografi. O hart\ psihologic\ se dobânde[te într-un proces destul de lent, incomplet [i plin de confuzii. Scala de reprezentare a teritoriului nu e aceea[i pentru toate p\r]ile sale: unele sunt mai bine reprezentate, au o proiec]ie cognitiv\ mai ampl\, în detaliu, altele sunt reprezentate doar sumar, având o pondere mai redus\, pline de „pete albe” etc. Mai mult decât atât, satura]ia psihologic\ a diverselor zone este inegal\. Subiectul are diverse atitudini [i st\ri emo]ionale fa]\ de anumite p\r]i ale teritoriului. Exist\ zone pe care le socote[te mai periculoase decât altele, zone pl\cute [i nepl\cute, vesele sau deprimante etc. To]i ace[ti factori psihici se r\sfrâng asupra construc]iei h\r]ii mintale. În general, utilizând scale de evaluare a unor factori psihici, putem s\ stabilim m\sura în care diverse arii ale teritoriului se coreleaz\ cu o anumit\ intensitate a acestor factori. De pild\, luând pe rând zonele unui ora[ [i factorul „siguran]\/nesiguran]\”, putem stabili pentru fiecare din aceste zone gradul de securitate personal\ (siguran]\) pe care `l induc locuitorilor ora[ului respectiv. O astfel de procedur\ seam\n\ destul de bine cu `ntocmirea h\r]ilor de c\tre meteorologi, în care, fiind dat\ harta unui anumit teritoriu, se marcheaz\ pentru fiecare zon\ gradul de nebulozitate, felul precipita]iilor, temperatura, intensitatea [i direc]ia vântului etc. Evident, modul de construc]ie a h\r]ilor psihologice depinde de cuno[tin]ele care au stat la baza producerii lor. Pentru a ne construi harta mintal\ a cartierului în care tr\im, ne este suficient\ experien]a noastr\ cotidian\; dar dac\ dorim s\ avem o reprezentare cognitiv\ a ]\rii sau a lumii, trebuie consultate atlasele [i c\r]ile de geografie. Rezumând, h\r]ile psihologice sunt proiec]ii cognitive la scale inegale ale zonelor unui anumit teritoriu, neuniform saturate psihologic, dobândite prin investigarea proprie a mediului sau prin consultarea bazei de cuno[tin]e despre teritoriul respectiv. Impactul h\r]ilor psihologice asupra comportamentului este u[or de constatat. Reluând exemplul cu noul sosit într-un ora[ necunoscut, modul în care el se orienteaz\, locul de agrement unde î[i petrece timpul liber, restaurantul pe care îl frecventeaz\, c\ile de acces pe care el le alege pentru a ajunge în diverse puncte ale ora[ului se afl\ în strâns\ dependen]\ de harta sa psihologic\. Chiar pentru locuitorii aceluia[i ora[, naviga]ia lor prin mediu, locurile preferate de plimbare, zonele unde sunt dispu[i s\-[i lase copiii la o petrecere de sâmb\t\ seara, de la care se vor întoarce târziu etc. sunt determinate de h\r]ile mintale pe care ei le posed\. Influen]a h\r]ilor psihologice asupra comportamentului, precum [i rezultatele notabile ob]inute de psihologii cognitivi[ti în investigarea imagisticii mintale au

IMAGISTICA MINTAL|

185

captat aten]ia mai multor cercet\tori (Lynch, 1960, Milgram, 1970, Milgram ºi colab., 1972 etc.). Investiga]iile asupra h\r]ilor psihologice se confrunt\ cu o problem\ metodologic\ destul de dificil\: cum s\ obiectiv\m harta mintal\ a unui subiect? Prin ce mijloace ar putea fi ea accesat\? Pentru a rezolva aceast\ problem\, se recurge la câteva metode. Una dintre ele const\ în a solicita subiec]ii s\ deseneze, cât mai complet posibil, harta unui anumit teritoriu. De pild\, le putem cere s\ deseneze harta unui ora[ (a Clujului, s\ spunem), marcând toate edificiile reprezentative [i str\zile pe care [i le reamintesc, formele de relief etc. Subiec]ii pe care se face investiga]ia trebuie s\-[i aib\ reziden]a în diferite p\r]i ale ora[ului. Este de a[teptat ca harta mintal\ a zonei în care locuie[te cineva s\ fie mai bine dezvoltat\ decât reprezentarea cognitiv\ a altor zone. Se combin\ apoi h\r]ile desenate de subiec]i, luând în calcul, în primul rând, acele repere care apar cu frecven]a cea mai mare. Ne intereseaz\ dac\ o anumit\ zon\ (sau obiectiv) a fost localizat\ pe hart\ [i dac\ rela]iile spa]iale dintre „punctele” marcate pe hart\ sunt corecte sau nu (eventual, în ce fel au fost distorsionate). În func]ie de frecven]a loca]iilor corecte [i a num\rului de obiective corect men]ionate, se vor putea distinge zone bine reprezentate în harta psihologic\ [i zone slab reprezentate (cu diverse grade intermediare). Aceste zone pot fi marcate cu culori diferite pe harta-tip rezultat\. Nu e neap\rat nevoie de suprapunerea h\r]ilor mintale individuale într-o „hart\-tip”. Putem recurge la analiza de caz, pentru a explica modul de reprezentare a teritoriului [i naviga]ia în interiorul acestuia a unui singur subiect. Dac\ îns\ dorim aglutinarea h\r]ilor psihologice individuale într-o hart\-tip pentru a putea extrage câteva concluzii mai generale, este bine s\ limit\m de la început idiosincrasiile personale în construc]ia h\r]ilor prin specificarea precis\ a instruc]iunilor. De pild\, vom cere subiec]ilor s\ deseneze numai str\zile pe care le cunosc [i s\ men]ioneze numele lor, ignorând orice alt reper. Dac\ dorim în schimb s\ vedem cum este reprezentat\ mintal re]eaua agro-alimentar\ a ora[ului, vom solicita subiec]ilor s\ marcheze pe o hart\ cu str\zile urbei toate unit\]ile agro-alimentare pe care ei le cunosc. Vom putea stabili cu destul de mult\ rigoare care sunt unit\]ile cele mai bine reprezentate [i unde vor merge s\-[i fac\ aprovizionarea etc. O alt\ metod\, utilizat\ de Milgram [i colab. (1972), const\ în prezentarea unor fotografii cu instantanee din diverse zone ale ora[ului. Sarcina subiec]ilor era de a men]iona dac\, pe baza acestor fotografii, recunosc sau nu zona din care au fost luate. Ne putem u[or da seama c\ rezultatele pe care le vom ob]ine depind de modul în care am f\cut e[antionarea subiec]ilor [i a fotografiilor pe care le prezent\m. Subiec]ii trebuie s\ apar]in\ tuturor zonelor de locuit, într-o distribu]ie geografic\ conform\ cu datele de recens\mânt. Pentru asigurarea e[antion\rii instantaneelor fotografice prezentate se poate împ\r]i ora[ul sau teritoriul respectiv în linii imaginare care s\ marcheze „longitudinea” [i „latitudinea” la distan]e egale unele de altele. Fotografiile se iau din fiecare dintre punctele de intersec]ie a longitudinilor cu latitudinile anterior stabilite.

186

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

De pild\, S. Milgram ºi colab. (1972), inten]ionând s\ studieze harta psihologic\ a New York-ului, au recurs la un lot de 200 de subiec]i, reprezentativ distribui]i geografic, prezentându-le fotografii din punctele de intersec]ie a „longitudinilor” [i „latitudinilor” plasate la distan]e de 1000 m. Rezultatul investiga]iei lor a fost harta psihologic\ a New York-ului, prezentat\ în figura 5.16. Fig. 5.16. Harta psihologicã a New York-ului

În general vorbind, acurate]ea recunoa[terii s-a dovedit a fi în func]ie de doi factori: centralitatea (C) zonei – adic\ locul pe care o zon\ îl ocup\ în fluxul cotidian al mi[c\rilor popula]iei [i specificitatea ei arhitectural\ sau social\ (S) – adic\ m\sura în care o zon\ are propria ei „culoare local\”. Pe scurt, R = f (C ´ S). Aceasta înseamn\ c\, în harta psihologic\ a New York-ului, punctele focale, zonele „umblate” de mult\ lume [i cele cu o „culoare local\” proprie sunt cele mai bine reprezentate. O zon\ anost\, slab reprezentat\ cognitiv, poate dobândi o reprezentare cognitiv\ mult mai ampl\ dac\ acolo se amplaseaz\ un obiectiv de mare interes social [i/sau dac\ i se creeaz\ o culoare local\ proprie, prin amplasarea unor

IMAGISTICA MINTAL|

187

monumente sau decora]iuni speciale, men]inerea unei arhitecturi specifice sau a unui stil unic al vie]ii de pe strad\. În repetate rânduri s-a constatat c\ oamenii se simt mai în siguran]\ [i mai satisf\cu]i de via]\ dac\ au o bun\ hart\ psihologic\ a teritoriului în care tr\iesc (îndeosebi a zonei lor de reziden]\). Stabilirea h\r]ilor psihologice este important\ atât pentru urbanistic\ [i marketing, cât [i pentru psihoprofilaxia social\.

5.6. Sumar Imaginile mintale reprezint\ forma [i configura]ia spa]ial\ a unui ansamblu de obiecte, în absen]a ac]iunii stimulilor asupra receptorilor. Ele se pot constitui [i pe baza unor informa]ii non-vizuale, dar o parte din mecanismele implicate în producerea imaginilor mintale sunt responsabile [i de formarea imaginii senzoriale. Imaginile mintale reflect\ rela]iile topologice dintre elemente, nu au sintax\ [i sunt neutre în raport cu valorile de adev\r. Aceste caracteristici le confer\ calitatea de a participa masiv la procesele onirice [i creative. Componentele imaginii sunt neizotrope. Neizotropia p\r]ilor se datoreaz\ gradului diferit de procesare semantic\. Cu cât mai intens e procesat un element al unei configura]ii, cu atât mai bine este el reprezentat în imaginea mintal\. Nu exist\ mecanisme mnezice specifice numai reprezent\rilor imagistice. Prodigiozitatea memoriei imagistice poate fi explicat\ prin ipoteza codului triadic. Principalele proces\ri ale imaginilor mintale sunt: generarea, transformarea (rotirea, expandarea, împ\turirea) [i scanarea. Toate proces\rile sunt penetrate de cuno[tin]ele noastre (tacite) despre mediul fizic în care tr\im. Rezultatele experimentale asupra imagisticii mintale pot avea aplica]ii utile în psihodiagnostic sau analiza h\r]ilor psihologice.

188

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

189

Capitolul 6

SISTEMELE MNEZICE 6.1. Memoria senzorial\ No]iunea de memorie senzorial\ denot\ persisten]a reprezent\rii senzoriale a stimulului timp de câteva sutimi de secund\, dup\ ce acesta a încetat s\ ac]ioneze asupra receptorilor. De pild\, o senza]ie vizual\ sau auditiv\ persist\ în memoria noastr\ câteva sutimi de secund\, chiar [i dup\ încetarea ac]iunii stimulului corespunz\tor. Acest tip de memorie este specific fiec\rei modalit\]i senzoriale. Avem, a[adar, o memorie vizual\ sau iconic\, o memorie auditiv\ sau ecoic\, o memorie tactil\ etc. Reten]ia senzorial\ a stimulului este automat\ – nu reclam\ efort din partea subiectului – [i preaten]ional\ – adic\ procesele implicate în memoria senzorial\ preced ini]ierea celor implicate în aten]ie. Cele mai intens studiate tipuri de memorie senzorial\ sunt cele pentru stimuli vizuali [i stimuli auditivi.

6.1.1. Memoria iconic\ S\ presupunem c\ prezent\m subiec]ilor la tahistoscop, cu un timp de expunere de câteva sutimi de secund\, o configura]ie de litere ca în figura 6.1. Fig. 6.1. Grupuri de litere prezentate simultan, cu un timp de expunere de câteva sutimi de secundã (apud Treisman, 1969)

A

R

D

C

B

S

Z

K

V

F

L

P

Dac\, dup\ expunerea acestor litere, subiec]ilor din lotul experimental li se cere s\ le reproduc\, ei vor oferi, în medie, 3-4 r\spunsuri corecte, indiferent de num\rul de litere de pe display. Vor pretinde îns\ c\ au re]inut mai multe litere, dar, în timpul reproducerii primelor litere, le-au uitat pe celelalte. Pentru a preveni aceast\ situa]ie, Sperling (1960) a prezentat subiec]ilor o configura]ie de litere similar\ celei din figura 6.1. Fiecare serie de litere era expus\ pe o durat\ de 50 milisecunde, apoi

190

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

erau administrate subiec]ilor diverse categorii de sunete. Dac\ sunetul avea o intensitate ridicat\, subiec]ii trebuiau s\ reproduc\ itemii din [irul superior. Dac\ era de intensitate medie – itemii din rândul mijlociu, iar dac\ era de intensitate sc\zut\ – literele din [irul de jos. Men]ion\m c\ subiec]ii nu erau aviza]i care dintre aceste sunete urma s\ le fie prezentat, astfel încât nu-[i puteau „orienta aten]ia” asupra unei anume serii de stimuli. Rezultatele au fost net superioare fa]\ de cele ob]inute prin metoda anterioar\, subiec]ii re]inând 3-4 itemi pentru fiecare serie, adic\, în principiu, to]i itemii. Performan]ele mai sc\zute ale unor subiec]i au fost puse pe seama inabilit\]ii lor de a lucra conform instruc]iunilor (Anderson, 1985). Aceste performan]e erau ob]inute doar dac\ stimulul sonor care declan[a reproducerea survenea la un interval de pân\ la aproximativ 100 milisecunde dup\ terminarea expunerii grafemelor respective. În condi]iile în care sunetul era amânat, dup\ 150-200 milisecunde ap\rea o deteriorare semnificativ\ a performan]elor, subiec]ii reproducând doar 1-2 itemi dintr-o serie. Aceasta înseamn\ c\ durata de reten]ie a stimulilor vizuali, deci a memoriei iconice, este de aproximativ 100 milisecunde. Ea se realizeaz\ preaten]ional, automat [i are, în principiu, o capacitate nelimitat\. Care e func]ia memoriei iconice? Se pare c\ persisten]a reprezent\rii senzoriale dup\ încetarea stimul\rii e necesar\ pentru a putea extrage tr\s\turile fizice ale stimulului (ex.: contururi, culoare, intensitate etc.). Un stimul de scurt\ durat\ este prelungit în memorie pentru a-i putea extrage caracteristicile fizice semnificative care vor constitui inputuri pentru unele proces\ri ulterioare. S-ar putea chiar presupune c\ durata memoriei iconice, senzoriale – în general – corespunde r\stimpului necesar pentru activarea detectorilor de tr\s\turi. Pentru stimulii cu o durat\ mai lung\ de expunere, ca în cazul stimulilor vizuali cotidieni, nu mai este necesar\ persisten]a stimulilor, detectorii de tr\s\turi având suficient timp pentru a extrage tr\s\turile. Altfel, am vedea imagini suprapuse a doi stimuli succesivi (Haber, 1983). Memoria iconic\ prelunge[te stimulii doar atunci când clipim sau în cazul sacadelor oculare (30 milisecunde).

6.1.2. Memoria ecoic\ Persisten]a sunetelor în registrul senzorial auditiv nu a c\p\tat înc\ o determinare atât de exact\. Durata memoriei ecoice a fost estimat\, pe o plaj\ de valori, între 200 milisecunde – 2 secunde. Într-un experiment invocat adesea în literatura de specialitate, Plomp (1964) prezint\ succesiv dou\ sunete de intensitate medie. Dac\ intervalul dintre cele dou\ sunete cre[tea pân\ la 200 milisecunde, subiec]ii relatau c\ au auzit un singur sunet. Aceasta înseamn\ c\ un stimul auditiv poate fi prelungit pân\ la aproximativ 200 milisecunde, pentru a face fuziune cu un sunet ulterior. Peste aceast\ valoare subiectul surprinde dou\ sunete distincte. M\sur\torile pragurilor senzoriale diferen]iale – o metod\ psihologic\ bine cunoscut\ – se dovedesc relevante, a[adar, [i pentru m\surarea duratei memoriei senzoriale (auditive). Ca [i în cazul memoriei iconice, suntem tenta]i s\ credem c\ intervalul de 200 milisecunde

SISTEMELE MNEZICE

191

e reclamat de detectorii de tr\s\turi pentru a extrage tr\s\turile fizice ale stimulilor acustici. O astfel de ipotez\ s-ar putea valida coroborând datele psihofizice cu cele referitoare la frecven]a [i durata poten]ialului de activare pentru detectorii de tr\s\turi. Într-un alt experiment, Crowder ºi Morton (1969) au utilizat o metod\ similar\ celei folosite de Treisman (1960), înlocuind îns\ stimulii vizuali cu stimuli auditivi. Ace[tia erau urma]i de un fascicol luminos de intensitate ridicat\, medie sau sc\zut\. Sarcina subiec]ilor era de a reproduce cât mai multe dintre sunetele auzite anterior dintr-o serie, în func]ie de intensitatea stimulului luminos. Cei doi cercet\tori, utilizând mai multe loturi de subiec]i, m\resc mereu intervalul dintre stimulii auditivi prezenta]i concomitent [i stimulul vizual ulterior. Se constat\ o deteriorare lent\ a performan]elor mnezice pentru un r\stimp de aproximativ 2 secunde, urmat\ de o sc\dere brusc\, substan]ial\ dup\ acest interval. De aici se conchide c\ durata maxim\ a memoriei ecoice este de aproximativ 2 secunde. Cercet\ri ulterioare au redus acest interval, f\r\ a oferi o valoare cât de cât constant\ (Martindale, 1991). R\mâne cert faptul c\ durata memoriei ecoice nu dep\[e[te 1,5-2 secunde [i c\ memoria ecoic\ are o durat\ mai mare decât cea iconic\. Persisten]a mai îndelungat\ a stimulilor auditivi fa]\ de cei vizuali este explicat\, adesea, prin anatomia analizatorului auditiv care permite o recep]ionare mai lent\ a stimulului corespunz\tor (Allport, 1990). Investiga]iile întreprinse asupra celorlalte tipuri de memorie senzorial\ (olfactiv\, tactil-kinestezic\ etc.) sunt insuficiente pentru a permite extragerea unor concluzii valide. Pe baza datelor asupra memoriilor ecoice [i iconice, sunt plauzibile înc\ dou\ remarci cu caracter mai general. Întâi, c\ memoria senzorial\ vizeaz\ re]inerea informa]iei precategoriale. Aceast\ remarc\ deriv\ logic din faptul c\ procesul de categorizare, de stabilire a apartenen]ei unui stimul la o clas\ este un proces aten]ional, reclamând aten]ia subiectului. Or, reten]ia stimulului, câteva sutimi de secund\ dup\ încetarea ac]iunii lui asupra receptorului, nu reclam\ aten]ia, nu este înso]it\ de senza]ia subiectiv\ de efort, specific\ proceselor aten]ionale. În plus, detectorii de tr\s\turi care se activeaz\ în acest r\stimp extrag, dup\ cum s-a men]ionat, doar caracteristicile fizice simple ale stimulului, f\r\ s\-l categorizeze. Ca atare, avem motiv s\ conchidem asupra caracterului precategorial al informa]iei din registrul memoriei senzoriale. Nu vom re]ine, de pild\, semantica unui cuvânt ci liniile, unghiurile, contururile din care sunt formate literele care îi intr\ în componen]\ (stimulul vizual) sau intensit\]ile diferite ale sunetelor, în cazul în care cuvântul respectiv este recep]ionat auditiv. S\ not\m îns\ c\ subiec]ii au realizat performan]e superioare la sarcina de tip Sperling doar atunci când grafemele au fost asem\n\toare cu literele latine, nu [i în cazul unor grafeme dintr-o scriere necunoscut\ (Butler, 1974). În al doilea rând, memoriile senzoriale au o loca]ie anatomo-fiziologic\ specific\. Cercet\rile lui Penfield (1955) au relevat c\ stimularea electric\ a unor zone cerebrale specifice determin\ apari]ia unor senza]ii apar]inând unor modalit\]i senzoriale specifice. Aceea[i senza]ie reap\rea dac\ era stimulat\ aceea[i zon\, la intervale de timp diferite.

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

192

Rezumând, s\ re]inem în memoria noastr\ de lung\ durat\ (sic!) c\: (1) memoria senzorial\ const\ în prelungirea persisten]ei stimulului dup\ încetarea ac]iunii sale asupra receptorului, pentru a permite activarea detectorilor de tr\s\turi; (2) memoria senzorial\ e specific\ unui anumit tip de senza]ii, a[adar, avem mai multe memorii senzoriale; (3) aceste memorii au o loca]ie anatomic\ precis\, chiar dac\ insuficient studiat\ [i (4) informa]ia re]inut\ e precategorial\, iar reten]ia ei se face automat, preaten]ional.

6.2. Memoria de scurt\ durat\ sau memoria de lucru Pe la sfâr[itul anilor ’50, au început s\ apar\ în literatura de specialitate tot mai multe teoretiz\ri ale diferen]ei dintre memoria imediat\ sau de scurt\ durat\ [i memoria de lung\ durat\. Modelul care s-a impus ulterior [i a f\cut o lung\ carier\ în psihologia cognitiv\ va ap\rea în 1968, într-un studiu elaborat de R.C. Atkinson [i R.M. Shiffrin: Human Memory: A Proposed System and Its Control Processes. Potrivit acestui model, informa]ia stocat\ în memoria senzorial\ (MS) e transmis\ ulterior memoriei de scurt\ durat\ (MSD) care are o capacitate limitat\, atât ca durat\, cât [i ca volum. Din MSD, o parte a informa]iei este transferat\ în memoria de lung\ durat\ (MLD). Reprezentarea schematic\ a modelului propus de Atkinson ºi Shiffrin e prezentat\ în figura 6.2. Fig. 6.2. Reprezentarea schematicã a modelului memoriei (Atkinson ºi Shiffrin, 1968)

Se contura, astfel, ideea existen]ei unei diferen]e structurale între MSD [i MLD: MSD [i MLD sunt dou\ sisteme autonome, distincte, chiar dac\ se afl\ în interac]iune. În favoarea diferen]ei structurale dintre cele dou\ sisteme ale memoriei au fost invocate o serie de date experimentale vizând capacitatea, durata, timpul de codare a informa]iei, actualizarea [i baza neurofiziologic\. Ele sunt prezentate succint în tabelul 6.1. Tabelul 6.1. Principalele diferen]e dintre MSD [i MLD

ASPECTE DIFEREN}IALE 1. 2. 3. 4. 5.

TIPURI DE MEMORIE MSD MLD Capacitatea limitat\ (7±2) nelimitat\ Durata limitat\ (2-20 sec.) nelimitat\ (întreaga via]\) Tipul de codare a informa]iei verbal\ sau imagistic\ semantic\ Actualizarea serial\ paralel\ Baza neurofiziologic\ hipocampus ariile parieto-occipitale stângi

SISTEMELE MNEZICE

193

Longevitatea modelului a fost sus]inut\ nu numai de datele experimentale, ci [i de compatibilitatea lui cu experien]a subiectiv\. În fiecare moment uit\m o mare parte din ceea ce am auzit sau v\zut anterior. O parte infim\ din aceast\ informa]ie intr\ în memoria noastr\ de lung\ durat\ [i o putem recunoa[te sau ne-o putem reaminti dup\ intervale mari de timp, de la câteva ore, la ani întregi. Gândi]i-v\ doar cât v\ mai reaminti]i din informa]ia prezentat\ în primul capitol din acest volum? Cu siguran]\, cea mai mare parte a informa]iei a fost uitat\. La fel ni se întâmpl\ când c\ut\m în cartea de telefon numele unei persoane. Dac\ nu-l repet\m de câteva ori, sau dac\ nu-l scriem pe o bucat\ de hârtie, dup\ câteva minute – uneori secunde – trebuie s\ relu\m c\utarea noastr\. Prin repeti]ie, o informa]ie intr\ din MSD în MLD (repetitio mater studiorum est). O examinare mai atent\ a datelor experimentale, care urmeaz\ imediat, ne face s\ sus]inem, în pofida unei tradi]ii îndelungate, c\ între MSD [i MLD nu exist\ diferen]e structurale. Mai precis, diferen]ele dintre MSD [i MLD sunt diferen]ele dintre dou\ st\ri ale aceluia[i sistem, nu diferen]ele dintre dou\ sisteme diferite. Memoria de scurt\ durat\, care este coextensiv\ cu memoria de lucru, reprezint\ cuno[tin]ele activate din memoria de lung\ durat\1. Pe scurt, memoria de scurt\ durat\ sau de lucru este partea activat\ a memoriei de lung\ durat\. Diferen]ele dintre MSD [i MLD sunt, a[adar, de stare sau de nivel de activare a cuno[tin]elor. Ele nu sunt dou\ sisteme mnezice autonome. Din mul]imea total\ a cuno[tin]elor de care dispune subiectul uman (MLD), acele cuno[tin]e care sunt temporar mai activate vor fi numite memorie de scurt\ durat\ sau, preferabil – memorie de lucru. S\ proced\m acum, pas cu pas, la analiza probelor experimentale [i teoretice care ne motiveaz\ op]iunea teoretic\ prezentat\ mai sus. Abia dup\ examinarea lor vom reveni asupra tezei noastre.

6.2.1. Capacitatea memoriei de scurt\ durat\ Una dintre metodele cele mai frecvent utilizate pentru estimarea capacit\]ii MSD const\ în prezentarea succesiv\ a unei serii de itemi (ex.: cifre, imagini, litere). Expunerea itemilor respectivi este întrerupt\ la un moment dat, iar subiec]ii sunt solicita]i s\-[i reaminteasc\ în ordine invers\ prezent\rii – de la cel mai recent, la cel mai îndep\rtat item – cât mai mul]i itemi posibili. Procedura se poate repeta de mai multe ori [i/sau cu mai multe tipuri de materiale. Se constat\, în mod regulat, c\ subiec]ii nu întâmpin\ probleme deosebite în reamintirea ultimilor 3-5 itemi (primii – în ordinea solicitat\ de reproducere). Performan]ele lor de reamintire ating, în medie, 7 itemi, foarte pu]ini reu[ind s\-[i reaminteasc\ 8-9 itemi. Realizând o serie de experien]e de acest gen, G.A. Miller (1956) le consemneaz\ într-un articol clasic: The magical number seven plus or minus two: Some limits on our capacity for processing information (Num\rul magic [apte plus sau minus doi: câteva limit\ri 1.

Idei similare au fost sus]inute de Cowan (1988) [i Barsalou (1992).

194

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

ale capacit\]ii noastre de procesare a informa]iei). A[a cum sugereaz\ [i titlul, num\rul de itemi pe care îl putem reactualiza la câteva secunde dup\ prezentarea unui „material” variaz\ în jurul valorii de 7±2. În jargonul psihologic, aceasta înseamn\ c\ volumul sau capacitatea memoriei de scurt\ durat\ este de 7±2 itemi. Contrapuse memoriei de lung\ durat\, cu volumul imens, practic nelimitat de stocare a cuno[tin]elor, aceste date experimentale au creat impresia c\ avem de-a face cu dou\ sisteme diferite ale memoriei, cu dou\ memorii structural deosebite una de cealalt\. Investiga]ii ulterioare au ar\tat c\ estim\rile lui Miller erau prea optimiste, MSD re]inând doar 2-3 din itemii prezenta]i imediat anterior (vezi Richard, 1990). Ceea ce ne intereseaz\ acum e doar faptul c\ aceste cercet\ri au consolidat, totu[i, ideea existen]ei a dou\ blocuri separate ale memoriei. Indubitabil, informa]ia care poate fi reactualizat\ la un moment dat este limitat\. Vom explica, într-un paragraf ulterior, de unde apare aceast\ varia]ie în m\surarea volumului MSD, de la 2-3 la 9 itemi. Aceast\ limitare nu implic\ îns\, a[a cum s-a crezut, existen]a a dou\ tipuri diferite de memorie. Supunem aten]iei dou\ categorii de rezultate experimentale care ne duc la cu totul alt\ concluzie. Mai întâi, s-a confirmat în numeroase rânduri, atât prin analize de caz, cât [i prin experimente strict controlate, c\ volumul de informa]ie din MSD se poate m\ri considerabil dac\ subiectul uman grupeaz\ informa]ia în unit\]i cu sens, mai generale. Aceste unit\]i au fost numite, chiar de c\tre G.A. Miller, chunks, termen care nu are o traducere adecvat\ în limba român\, dar nici în alte limbi de circula]ie, ca franceza sau germana, ceea ce a f\cut ca el s\ fie preluat ca un termen pass-partout, în forma original\2. Un chunk este cea mai înalt\ modalitate de organizare a informa]iei de care dispune un subiect la un moment dat. A[adar, volumul informa]iei pe care o putem re]ine pe termen scurt cre[te considerabil dac\ reu[im s\ integr\m aceast\ informa]ie în unit\]i de semnifica]ie. Citi]i seria de cifre prezentat\ mai jos: 0 6 4 1 1 6 1 0 1 1 1 5. Închide]i ochii [i încerca]i s\ le reproduce]i în ordinea citirii lor. E foarte probabil s\ ave]i dificult\]i serioase în reamintirea tuturor cifrelor. În definitiv, sunt dou\sprezece cifre, ceea ce dep\[e[te chiar [i estim\rile „optimiste” ale lui G.A. Miller! {i totu[i, eu pot reproduce f\r\ dificultate aceast\ secven]\ numeric\, dar nu pentru c\ am o MSD prodigioas\, ci pentru c\ segmentez secven]a respectiv\ în câteva unit\]i semnificative – din punctul meu de vedere: 064 – prefixul telefonic pentru Cluj-Napoca, 116101 – num\rul telefonic al Universit\]ii [i 115 – extensia de la Catedra de Psihologie. Am redus, astfel, informa]ia la patru chunksuri, ceea ce corespunde întru totul estim\rilor volumului MSD. Încerca]i o segmentare similar\ pentru [irul de litere: C I A F B I U S A K G B U R S S. 2.

Luând în considerare preluarea sa ca atare [i în alte limbi, propun adop]iunea lui [i pentru limba român\. De altfel, aceea[i soart\ au avut [i al]i termeni lega]i de [tiin]a [i tehnologia de vârf (ex.: quark, fractal, bit, software, hardware etc.). O alt\ posibilitate ar fi utilizarea termenului de semem.

SISTEMELE MNEZICE

195

În loc s\ memora]i fiecare liter\ în parte, probabil le-a]i grupat deja, în cinci unit\]i de sens: CIA/ FBI/ USA/ KGB/ URSS, rezultând astfel cinci grupuri semantice sau chunksuri. La un nivel superior de organizare a informa]iei, putem construi doar trei unit\]i de semnifica]ie: „servicii secrete”, „USA”, „URSS”. Cu cât dispunem de mai multe cuno[tin]e [i efectu\m mai multe proces\ri asupra informa]iei de intrare, cu atât mai integrative sunt unit\]ile de semnifica]ie pe care le ob]inem. În faza de reactualizare sau reamintire, informa]ia ini]ial\ poate fi reconstruit\ pe baza unui complex proces inferen]ial din unit\]ile de semnifica]ie stocate. La prima vedere s-ar p\rea c\ doar am reformulat problema, f\r\ s\ o rezolv\m. Capacitatea limitat\ a MSD se refer\ acum la chunksuri, nu la itemi. În realitate îns\, apar câteva aspecte noi, destul de importante. Întâi, c\ limita capacit\]ii memoriei nu e dat\ de cantitatea de informa]ie, ci de num\rul de unit\]i de semnifica]ie (chunks), ceea ce e cu totul altceva. Aceste grupuri de semnifica]ie pot con]ine mai mult\ sau mai pu]in\ informa]ie, în func]ie de gradul de procesare al c\rui rezultat sunt. Altfel spus, volumul informa]iei din MSD este variabil, iar aceast\ varia]ie e dat\ de sememele construite. Num\rul acestora în MLD este îns\ limitat. În al doilea rând, [i mult mai important, segmentarea informa]iei de intrare [i formarea chunksurilor este rezultatul proces\rilor descendente amorsate de cuno[tin]ele din memoria de lung\ durat\ a subiectului. Deci, informa]iile nu au intrat ini]ial în MSD, dup\ care, o parte din ele au fost transferate în MLD ci, din memoria senzorial\, au fost puse în coresponden]\ direct cu cuno[tin]ele din MLD. Acest lucru a f\cut posibil\ categorizarea stimulilor [i organizarea lor pe unit\]i integrative. Prezen]a masiv\ a bazei de cuno[tin]e ale subiectului în organizarea informa]iei din MSD arat\ c\ aceasta nu precede MLD [i nu poate fi independent\ de ea. Cuno[tin]ele din MLD sunt inerente constituirii elementelor cu care oper\m în MSD. A doua linie de argumentare pe care o vom dezvolta aici caut\ s\ arate c\ MSD nu numai c\ nu este independent\ de MLD, ci este partea activat\ a acesteia. Investiga]iile asupra MSD au eviden]iat, în numeroase rânduri, c\ volumul acesteia pentru aceea[i categorie de stimuli este extrem de variabil (vezi Wickens [i colab., 1963, Wickens, 1972, Barsalou, 1992). Metodologia general\ a acestor cercet\ri este simpl\, dar riguroas\. Se prezint\ subiec]ilor serii succesive dintr-o anumit\ categorie de stimuli. În finalul prezent\rii fiec\rei serii, se cere subiec]ilor s\ reproduc\ cât mai mul]i dintre stimulii anterior prezenta]i. To]i cercet\torii men]iona]i mai sus constat\ c\, ini]ial, performan]ele subiec]ilor sunt ridicate, dup\ care rata reproducerilor se deterioreaz\ în mod semnificativ. Or, dac\ MSD ar fi un sistem autonom, cu o capacitate constant\, performan]ele ar trebui s\ r\mân\ constante. Stimulii din secven]ele anterior prezentate fie au intrat în MLD, fie au fost uita]i, ca atare, n-ar avea cum s\ influen]eze performan]a MSD. Dac\, dup\ prezentarea acestor secven]e de stimuli din aceea[i categorie, subiec]ilor din lotul experimental li se expune o nou\ secven]\, dar cu stimuli dintr-o alt\ categorie, rata reproducerii cre[te brusc, în mod semnificativ. Adic\ volumul MSD, dup\ ce s-a contractat, a intrat brusc în expansiune! S\ lu\m un exemplu. Unui lot de subiec]i i se va prezenta succesiv o serie de nume proprii: Ana, Dan, Marina, Ion, Achim, Geta, Suzana. Imediat dup\

196

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

prezentarea acestei secven]e (a c\rei lungime poate fi mai mare), subiec]ii sunt solicita]i s\ reproduc\ cât mai multe din cuvintele prezentate anterior. Se prezint\ apoi o alt\ serie: {tefania, Violeta, Diana, Aron, Mara, Mircea etc. [i se procedeaz\ la o nou\ faz\ de reproducere. Dac\ repet\m experimentul utilizând stimuli din aceea[i categorie, vom constata o curb\ descendent\ a performan]elor. La un moment dat, vom schimba categoria stimulilor din secven]ele prezentate [i vom alege, de pild\, nume de flori: zambil\, trandafir, l\crimioar\, crizantem\ etc. Vom constata c\ rata reproducerilor atinge, iar\[i, parametrii maximi. Experien]ele de acest gen au fost repetate cu categorii diferite de stimuli (ex.: verbali/nonverbali, imagistici/acustici, cu sens/f\r\ sens etc.), constatându-se acelea[i rezultate. Un fapt similar era consemnat de gestalti[ti [i e cunoscut, în literatura de specialitate, sub numele de „efectul von Restorff”. Dac\ subiec]ii sunt solicita]i s\ memoreze serii de stimuli dintr-o anumit\ categorie, în care este inserat un stimul dintr-o categorie diferit\, rata reamintirii stimulului inserat este mult mai mare decât media ratei reamintirii celorlal]i stimuli. S\ presupunem c\ avem seria: C P D A R M 8 Z T F C. Se observ\ c\ într-o serie de litere este inserat\ o cifr\. Dac\ încerc\m s\ ne reamintim acum secven]a de mai sus, e foarte probabil ca cifra respectiv\ s\ fie cel mai rapid de reactualizat. „Efectul von Restorff” se poate verifica cu diverse categorii de materiale experimentale. El poate chiar s\ obtureze efectul pozi]iei în serie (6.2.2). Fluctua]iile capacit\]ii MSD pot fi explicate exhaustiv [i elegant dac\ MSD este considerat\ ca o mul]ime de cuno[tin]e activate din MLD. Cu cât sunt mai multe cuno[tin]e de aceea[i categorie, cu atât mai mare este inhibi]ia lateral\, deci valoarea de activare a fiec\rei unit\]i de informa]ie ce trebuie reactualizat\ este mai redus\. Efectul comportamental rezid\ în sc\derea treptat\ a performan]elor la testul de reproducere. Stimulii din alt\ categorie nu cad sub inciden]a inhibi]iei laterale a stimulilor preceden]i. Valoarea lor de activare este mai mare, iar performan]ele la testul de reproducere – semnificativ mai ridicate. Acela[i mecanism explic\ [i „efectul von Restorff”: stimulul diferen]ial, oriunde ar fi inserat într-o serie, are o valoare de activare mai ridicat\ [i o probabilitate de reactualizare mai bun\. Am trecut în revist\ dou\ categorii de date experimentale care au probat implicarea cuno[tin]elor din MLD în constituirea elementelor MSD [i varia]ia volumului MSD. Ele nu pot fi explicate dac\ men]inem ideea c\ memoria de scurt\ durat\ este un sistem mnezic autonom independent de MLD. În schimb, acelea[i rezultate cap\t\ explica]ie dac\ MSD este considerat\ ca o mul]ime de unit\]i cognitive temporar activate. În plus, aceast\ nou\ abordare a rela]iei MSD-MLD, ca rela]ia dintre dou\ st\ri de activare ale aceleia[i mul]imi de cuno[tin]e stocate de sistemul cognitiv, este în concordan]\ cu toate datele experimentale privitoare la capacitatea limitat\ a memoriei temporare. Num\rul de unit\]i temporar activate este limitat, deoarece resursele de activare sunt limitate.

SISTEMELE MNEZICE

197

6.2.2. Durata MSD Principala metod\ de m\surare a duratei MSD a fost stabilit\ de Petterson ºi Petterson (1959, 1971). În esen]\, ea debuteaz\ cu prezentarea unui set de stimuli. Dup\ terminarea expunerii acestora, subiec]ii sunt solicita]i s\ reproduc\ materialul respectiv la diverse intervale de timp, de ordinul secundelor. Pentru a nu permite repetarea, în limbaj intern, a stimulilor prezenta]i, subiec]ii sunt pu[i s\ execute o sarcin\ suficient de dificil\ încât s\ le acapareze resursele disponibile. În varianta ini]ial\, Petterson ºi Petterson (1959) au prezentat subiec]ilor un set de cuvinte a câte trei litere fiecare. Ulterior, se cere subiec]ilor s\ reproduc\ lista înv\]at\ la interval de o secund\; aceea[i list\ trebuia reprodus\ dup\ 2 secunde [.a.m.d., pân\ la intervalul maxim de 18 secunde. Între faza de prezentare a materialului [i faza de reproducere sau între diversele reproduceri ale materialului, subiec]ii sunt solicita]i s\ numere din trei în trei, în ordine invers\, începând cu 418 (ex.: 415, 412, 409 etc.). Rezultatele ob]inute sunt prezentate în figura 6.3. Fig. 6.3. Durata MSD (dup\ Murdock, 1961)

80 60

Se poate observa c\ rata uit\rii este maxim\ în primele 6 secunde (uit\m peste 50% din materialul memorat), iar dup\ 15 secunde uit\m aproximativ 90% din materialul ini]ial, dup\ care curba uit\rii se aplatizeaz\. Aceasta înseamn\ c\ itemii care pot fi reprodu[i dup\ acest interval apar]in deja memoriei de lung\ durat\. Se conchide c\ durata MSD este de aproximativ 15-20 secunde. Reluat în diverse variante, cu diverse categorii de material, acest tip de experiment a eviden]iat fluctua]ia duratei MSD, în func]ie de similaritatea dintre materialul înv\]at [i sarcina administrat\ între repeti]iile succesive ale acestuia. Cu cât similaritatea este mai mare, cu atât durata MSD este mai redus\. De pild\, dac\ ini]ial subiec]ilor li se prezint\ o mul]ime de cuvinte, iar ulterior, pentru a nu putea repeta „în gând” aceste cuvinte, sunt solicita]i s\ rezolve fie o problem\ de aritmetic\ (ex.: adunarea sau înmul]irea unor numere), fie una verbal\

198

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

(ex.: rezolvarea unui careu de cuvinte încruci[ate), se constat\ c\ durata MSD este mai lung\ în primul caz decât în al doilea, deoarece interferen]a e mai redus\. Acest fenomen n-ar avea loc dac\ MSD ar fi un sistem mnezic independent, durata sa r\mânând constant\ [i insensibil\ la interferen]a dintre natura materialului de înv\]at [i sarcina-distractor. Suntem iar\[i îndrept\]i]i s\ conchidem c\ varia]iile în durata MSD se datoreaz\ inhibi]iei reciproce dintre cele dou\ tipuri de sarcini. Aceast\ inhibi]ie lateral\ cre[te o dat\ cu m\rirea similarit\]ii dintre materialul de înv\]at [i materialul distractor care interfereaz\ [i astfel reduc valoarea de activare a materialului de reprodus, reducând durata MSD. Dac\ cele dou\ sarcini sunt neasem\n\toare, inhibi]ia lateral\ este mai redus\, valoarea de activare a stimulilor-]int\ e mai ridicat\ [i, ca atare, persisten]a lor în memorie – mai îndelungat\ (vezi [i 3.3.4). Acela[i mecanism explic\ unul din cele mai binecunoscute [i constante fenomene din cercet\rile asupra memoriei de scurt\ durat\, numit efectul pozi]iei în serie. Devenit unul dintre locurile comune din mai toate manualele de psihologie, efectul pozi]iei în serie exprim\ faptul c\ cei mai bine re]inu]i itemi dintr-o list\ sunt cei de la începutul [i cei de la sfâr[itul seriei. Distribu]ia tipic\ a ratei reproducerilor corecte este prezentat\ în figura 6.4.

Fig. 6.4. Efectul pozi]iei în serie

Itemii de la începutul seriei (cuvinte, imagini, silabe etc.) sunt mai bine reaminti]i, deoarece rata lor de activare este mai ridicat\ (efectul primordialit\]ii). La rândul ei, aceast\ valoare de activare sporit\ este efectul a doi factori: (a) inhibi]ia lateral\ mai sc\zut\ (ex.: primul item nu este inhibat de nici un alt item anterior, ci doar de cel subsecvent, prin urmare, valoarea sa de activare este cea mai ridicat\; al doilea item are o valoare de activare deja mai redus\, fiind inhibat [i de un item antecedent [i de cei subsecven]i [.a.m.d.); (b) oportunitatea repet\rii de mai multe ori a primilor itemi din serie – ceea ce ridic\ rata lor de activare. Validarea acestei explica]ii a fost realizat\ de un alt experiment al lui B. Murdock (1961), care spore[te frecven]a de prezentare a itemilor, pentru a exclude posibilitatea repet\rii în limbaj intern a itemilor deja prezenta]i. Conform predic]iei ini]iale, se constat\ o diminuare semnificativ\ a ratei reamintirii itemilor de la începutul seriei. Acurate]ea sporit\ a reactualiz\rii itemilor din finalul seriei (= efectul recen]ei) se explic\ prin aceea[i rat\ de activare mai ridicat\ în compara]ie cu itemii de la mijlocul seriei. Ultimul item, nefiind succedat de un altul, are valoarea de activare cea mai ridicat\; penultimul – o valoare de activare mai sc\zut\ decât ultimul, deoarece este inhibat lateral atât de antepenultimul, cât [i de ultimul item [.a.m.d.

SISTEMELE MNEZICE

199

Se poate verifica aceast\ ipotez\ prin m\rirea intervalului dintre înv\]are [i reproducere, astfel încât valoarea de activare a ultimelor unit\]i dintr-o secven]\ s\ se degradeze. Într-adev\r, m\rind intervalul dintre faza de înv\]are [i cea de reproducere, Glanzer ºi Cunitz (1966) constat\ o diminuare semnificativ\ dup\ 10 secunde [i o dispari]ie total\ dup\ aproximativ 30 de secunde a efectului recen]ei. Dup\ 30 de secunde de la momentul memor\rii, stimulii finali nu sunt reactualiza]i mai bine decât stimulii din mijlocul unei serii. Durata MSD este, de fapt, durata de activare a unit\]ilor cognitive existente la un moment dat în memorie. Activarea poate fi prelungit\ sau scurtat\, în func]ie de intensitatea inhibi]iei laterale sau a altor fenomene care o pot face fluctuant\ (ex.: repeti]ia stimulilor, restul de activare preexistent etc.). În mod cotidian, foarte rar suntem confrunta]i cu sarcini ca cele administrate în experimentele controlate din laborator – înv\]area unei liste de cuvinte sau numere etc. De regul\, stimulii pe care-i recept\m se afl\ în diverse rela]ii de contiguitate cu al]i stimuli familiari, cu un rest de activare mai ridicat, astfel încât putem opera cu ei chiar [i dup\ un timp mai îndelungat decât 15-20 de secunde. De pild\, acas\ fiind, îmi propun s\ m\ reîntorc la Universitate. Pân\ s\-mi realizez inten]ia, pot efectua o mul]ime de alte lucruri: stau de vorb\ cu vecina de palier, cump\r bilet de autobuz, m\ întâlnesc cu diver[i cunoscu]i, discut\m despre diverse lucruri etc. Cu toate acestea, nu uit încotro am pornit. Modul în care sunt îmbr\cat, obiectele pe care le am la mine, imaginile de pe strad\ care se succed în fa]a mea, oamenii pe care-i întâlnesc etc., prin asociere, îmi men]in activat scopul comportamentului meu. Ni se poate întâmpla, uneori, s\ c\ut\m o carte în bibliotec\ [i, citind diversele titluri înscrise pe cotorul c\r]ilor de pe raft, s\ uit\m titlul c\r]ii pe care o c\utam. Acest lucru e posibil deoarece contingen]ele sunt extrem de asem\n\toare, iar c\r]ile deja parcurse ne activeaz\ o serie de gânduri sau st\ri emo]ionale care vor subactiva ]inta ini]ial\. Dup\ ce aceast\ activare s-a diminuat, titlul c\utat devine din nou accesibil. Comportamental, acest lucru l-am observat cu to]ii când, dup\ ce ne-am oprit pentru câteva secunde, ne-a revenit în minte ceea ce, de fapt, c\utam. În cazuri extreme [i cronice, aceast\ deficien]\ a memoriei se nume[te boala Alzheimer. Revenind la experien]ele de laborator, putem oferi o alt\ ilustrare a tezei c\ MSD este o stare de activare temporar\ a cuno[tin]elor din memorie invocând un experiment mai vechi efectuat de psihologii gestalti[ti (Köhler, 1927). S-a constatat c\ dou\ sunete (T1 [i T 2), de intensit\]i egale, sunt apreciate diferit, în func]ie de durata scurs\ între prezent\rile lor succesive. Dac\ între momentul prezent\rii sunetului T1 [i momentul prezent\rii sunetului T2 s-au scurs mai pu]in de 750 milisecunde (dar mai mult de 250-300 milisecunde, astfel încât avem de-a face cu un fenomen de MSD, nu de memorare senzorial\), cele dou\ sunete sunt percepute ca fiind distincte, îns\, în mod invariabil, primului sunet i se atribuie o intensitate mai mare decât celui de-al doilea. Dac\ intervalul de timp dintre T1 [i T2 este în jurul valorii de 750 milisecunde, celor dou\ sunete li se atribuie intensit\]i egale. Dac\ r\stimpul dintre T1 [i T2 este mai mare de 750 milisecunde, în mod constant subiec]ii estimeaz\ c\ al doilea sunet are o intensitate mai mare decât cel dintâi. Aceste rezultate mai sunt cunoscute [i sub numele de eroarea (efectul) succesiunii temporale.

200

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

C\rui fapt se datoreaz\ acest straniu fenomen? Mai întâi, trebuie precizat c\ subiec]ii din lotul experimental nu compar\ sunetele în sine, ci memoria lor, mai exact, reprezentarea lor în memoria de scurt\ durat\. Oricât ar fi de asem\n\toare, un stimul [i reprezentarea sa în sistemul cognitiv sunt fenomene total diferite. O reprezentare poate fi transformat\, prelucrat\ conform semnifica]iei sale sau pe baza unor reguli de calcul. În schimb, un obiect poate fi transformat doar pe baza legilor fizicii (1.3.1). Receptarea celor doi stimuli auditivi a determinat activarea a dou\ unit\]i cognitive. Aprecierea diferit\ a intensit\]ii lor în func]ie de durata succesiunii temporale este o consecin]\ a decrementului dintre rata de activare a celor dou\ reprezent\ri mentale. Reprezentarea grafic\ a acestei rela]ii este prezentat\ în figura 6.5. Fig. 6.5. Eroarea succesiunii temporale

Activarea unit\]ilor cognitive (neuromimetice) nu se realizeaz\ instantaneu, ci urmeaz\ o curb\ exponen]ial\ (vezi 1.4.2). Când intervalul dintre T1 [i T2 este mai mic de 750 milisecunde, din cauza decrementului de activare, rata activ\rii unit\]ii u1 este mai mare decât rata de activare a unit\]ii u2, ceea ce ne face s\ apreciem c\ T1 e mai intens decât T2. Când intervalul dintre T1 [i T2 este de aproximativ 750 milisecunde, rata activ\rii celor dou\ unit\]i este aproximativ egal\, cele dou\ sunete fiind socotite de intensitate egal\. Dac\ decrementul temporal dep\[e[te 750 milisecunde, activarea primei unit\]i cognitive se degradeaz\, fiind surclasat\ de valoarea de activare a celeilalte unit\]i, ceea ce în plan subiectiv se traduce prin asigurarea unei intensit\]i mai ridicate celui de-al doilea sunet. În concluzie, durata MSD este limitat\, dar aceast\ limit\ este variabil\ în func]ie de intensitatea interferen]ei dintre sarcin\ [i stimulii distractori. Coroborate cu explica]iile date efectului recen]ei, efectului primordialit\]ii [i succesiunii temporale, aceste date converg spre sus]inerea tezei c\ MSD este o activare temporar\ a

SISTEMELE MNEZICE

201

cuno[tin]elor din MLD. Durata ei depinde de persisten]a acestei activ\ri. Deci, durata limitat\ a MSD nu este un argument pentru a vedea în ea o structur\ mnezic\ aparte, în loc de o stare a unui sistem mnezic unitar.

6.2.3. Tipul de codare a informa]iei Un alt argument, adesea invocat pentru a sus]ine ideea memoriei de scurt\ durat\ ca sistem mnezic autonom, vizeaz\ modalitatea specific\ de codare sau reprezentare a informa]iei. Specificul MSD ar consta în faptul c\, spre deosebire de memoria senzorial\ care recurge la codarea neurobiologic\ a stimulului [i memoria de lung\ durat\ care recurge la codarea semantic\ a acestuia, MSD procedeaz\ la reprezentarea lingvistic\, verbal\ a stimulului. Subiectul uman procedeaz\ la verbalizarea (cu voce tare sau în limbaj intern) stimulului, prelungind astfel durata reten]iei sale de la câteva sutimi de secund\ (memoria senzorial\) la o durat\ de ordinul secundelor. Experimentul efectuat de R. Conrad (1964), datorit\ ingeniozit\]ii sale, merit\ prezentat aici. Acest experiment cuprinde dou\ faze. În prima faz\, subiec]ilor din lotul experimental li se prezint\ la tahistoscop câte o liter\, cu un timp de expunere de ordinul sutimilor de secund\. Dup\ fiecare expunere, li se cere s\ numeasc\ ultima liter\ prezentat\. Ceea ce ne intereseaz\ sunt erorile pe care le fac subiec]ii. Se constat\ c\ majoritatea confuziilor apar între litere care au caracteristici vizuale similare. De exemplu, D este adesea confundat cu O sau Q; K este frecvent confundat cu X sau R etc. Similar se procedeaz\ cu o serie de stimuli auditivi, prezen]i pe un fond de zgomot suficient de puternic pentru a produce confuzii. Se constat\ c\ frecven]a cea mai ridicat\ a confuziilor se înregistreaz\ între sunetele care au propriet\]i acustice similare. De exemplu, se confund\ adesea F cu X sau S; C cu V sau Z etc. În a doua faz\, subiec]ii trebuie s\ memoreze [iruri de litere expuse succesiv pe display. Ca [i în cazul experimentului efectuat de Petterson ºi Petterson (1962), între faza de memorare [i cea de reproducere trebuie efectuat\ o activitate care s\ blocheze posibilitatea repet\rii literelor memorate. La reproducere ne intereseaz\ nu atât performan]ele realizate, cât, mai ales, confuziile – reamintirile gre[ite – care au loc. De[i literele sunt expuse vizual, majoritatea confuziilor se fac cu litere similare acustic, nu vizual. De exemplu, în loc s\ confunde la reamintire pe C cu O sau Q (similaritate vizual\), subiec]ii tind s\-l confunde cu V sau Z (similaritate acustic\). De aici se trage concluzia c\ subiectul verbalizeaz\ – în limbaj intern – stimulii (inclusiv cei vizuali, nonverbali). Ca atare, se conchide c\ memoria de scurt\ durat\ se individualizeaz\ printr-o reprezentare specific\ a stimulilor – cea verbal\. Luarea în considerare [i a altor investiga]ii – adesea neglijate de teoreticienii MSD –, precum [i coroborarea cu unele rezultate ob]inute în leg\tur\ cu reprezent\rile din MSD modific\ îns\ imaginea noastr\ asupra acesteia. De[i se recurge preponderent la codarea verbal\ a stimulului în MSD, aceasta nu este singura reprezentare cu care opereaz\ acest tip de memorie. Investiga]ii întreprinse chiar de

202

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

R. Conrad (1972) pe subiec]ii cu deficien]e auditive severe, congenitale („surzii”), cu aceea[i metodologie ca în experimentul prezentat mai sus, au relevat faptul c\ ace[tia recurg la reprezentarea imagistic\, vizual\ a stimulilor. Spre deosebire de subiec]ii normali, confuziile constatate sunt de ordin imagistic. O mul]ime de abord\ri ulterioare au dovedit, pe de o parte, c\ în MSD apar, al\turi de reprezent\ri verbale, [i reprezent\ri semantice, imagistice sau procedurale, iar pe de alt\ parte, c\ MLD nu con]ine numai reprezent\ri semantice, ci [i oricare dintre reprezent\rile men]ionate mai sus (Anderson, 1985, Baddeley, 1986, Barsalou, 1992 etc.). De aici rezult\ c\ diferen]ele dintre MSD [i MLD pe baza tipului de reprezentare utilizat sunt nerelevante. O dat\ în plus, MSD se dovede[te consubstan]ial\ cu MLD.

6.2.4. Reactualizarea informa]iei

Timp de reac]ie (milisecunde)

O serie de investiga]ii întreprinse de S. Sternberg (1962, 1975) au convins mul]i cercet\tori c\ accesul la informa]ia din MSD se face serial, pe când reactualizarea informa]iei din MLD se realizeaz\ în paralel. Aceast\ deosebire a fost invocat\ pentru independen]a MSD fa]\ de MLD. S\ analiz\m viabilitatea unei asemenea preten]ii. Sternberg prezint\ pe un display serii de itemi. Aceste serii cre[teau în mod constant cu câte o unitate. De exemplu, prima serie avea un singur item „M”, a doua – doi itemi KS, a treia – trei itemi DSF etc. Num\rul maxim de itemi dintr-o serie este de [ase. La un moment dat, necunoscut de subiec]ii din grupul experimental, pe ecran apare un anumit item. Sarcina indivizilor const\ în a ac]iona dou\ taste („DA” [i „NU”) dac\ acest item a apar]inut sau nu seriei imediat anterioare. De exemplu, dup\ prezentarea seriei KS, pe display apare litera Q; Fig. 6.6. Varia]ia liniar\ a TR în func]ie de num\rul itemilor memora]i în acest caz, subiectul trebuie s\ ac]ioneze tasta „NU”, dac\ dore[te s\ ofere r\spunsul corect. Pentru a realiza aceast\ recunoa[600 tere, subiec]ii trebuie s\ reactuaTimpul =397 + 38 msec. lizeze itemii secven]ei anterioare [i s\-i compare cu itemul în cauz\. Înregistrând timpul de reac]ie (TR), Sternberg constat\ c\ în cazul 500 ini]ial, când seria are un singur item, TR este de 398 milisecunde. La fiecare ad\ugare a unui item la o serie, TR cre[te în mod constant 400 cu 38 milisecunde. Astfel, la o serie de 2 stimuli, TR pentru realizarea recunoa[terii este de 436 mili1 2 3 4  5 6 secunde (398+38); la o serie de nr. de itemi

SISTEMELE MNEZICE

203

3 stimuli, TR = 474 milisecunde etc. Acelea[i rezultate s-au ob]inut în mod constant, indiferent de natura stimulilor (ex.: litere sau cifre), vârsta subiectului, apartenen]a sau neapartenen]a itemului la seria respectiv\. Pe scurt, TR cre[te liniar cu num\rul itemilor afla]i în memorie (figura 6.6). Interpretând rezultatele, S. Sternberg – [i dup\ el, mul]i al]i cercet\tori – atribuie varia]ia liniar\ a TR faptului c\ subiectul procedeaz\ la o inspec]ie serial\ a itemilor din memorie. Fiecare este actualizat [i comparat pe rând cu stimulul aflat pe display, pentru a decide dac\ acesta a apar]inut sau nu seriei. Cu cât sunt mai mul]i itemi, cu atât c\utarea serial\ necesit\ un timp mai îndelungat. Timpul necesar actualiz\rii unui item este constant [i are valoarea de 38 milisecunde. Invarian]a rezultatelor [i elegan]a interpret\rii au oferit un temei solid pentru teoria reactualiz\rii seriale a informa]iei din MSD. Pe de alt\ parte, era indubitabil c\ accesarea cuno[tin]elor din MSD se face în paralel, simultan. De exemplu, recunoa[tem rapid [i f\r\ „dificultate” cuvântul dificultate scris în aceast\ fraz\. }inând cont de faptul c\ un vorbitor natural adult de limb\ român\ are un vocabular de aproximativ 50.000 de cuvinte în MLD, dac\ accesul ar fi serial [i ar trebui s\ compar\m fiecare cuvânt cunoscut cu secven]a de grafeme pentru a-l recunoa[te, via]a noastr\ ar fi un calvar. Or, din fericire, accesarea informa]iilor din MLD se face în paralel [i f\r\ un consum semnificativ de energie. A trebuit s\ treac\ ceva timp pân\ când, destul de timid, câ]iva cercet\tori au început s\ sus]in\ c\ acelea[i rezultate pot fi explicate [i prin accesarea paralel\ a informa]iei din MSD. Dac\ actualizarea informa]iei reclam\ activarea acesteia peste un anumit prag, atunci acelea[i resurse de activare de care dispune subiectul trebuie s\ se distribuie pe 1, 2 sau 6 itemi. Cu cât activarea se distribuie pe mai mul]i itemi, cu atât mai redus\ este valoarea de activare rezultat\ pentru fiecare item, deci el reclam\ un timp mai îndelungat pentru a fi reactualizat. A[adar, acelea[i date experimentale devin compatibile cu dou\ explica]ii diferite – una care sus]ine accesul serial la informa]ia din MSD, alta care sus]ine ini]ierea unor proceduri paralele de c\utare a acestei informa]ii. Pentru a decide care dintre explica]ii este cea mai viabil\, se procedeaz\ la generarea de predic]ii [i testarea lor experimental\. (Ca în cazul oric\rui construct teoretic, singura cale de testare experimental\ este cea indirect\, prin verificarea predic]iilor teoriei.) Iat\ un exemplu relevant de predic]ie: dac\ accesul la itemii din MSD se face prin proces\ri paralele, care sporesc valoarea de activare a acestora, atunci actualizarea ultimilor itemi dintr-o serie se face mai rapid, deoarece restul de activare pe care ace[tia îl au în momentul recunoa[terii este mai ridicat. S\ presupunem, de pild\, c\ pe display a ap\rut secven]a GPSKTR. Imediat dup\ aceea proiect\m litera R, care apar]ine secven]ei, deci subiectul, r\spunzând corect, apas\ pe tasta „DA”. Putem s\ avem o alt\ situa]ie, în care pe ecran proiect\m litera G. Fire[te, [i aceast\ liter\ a apar]inut seriei, deci, la un r\spuns corect, va fi ap\sat\ aceea[i tast\. Din acest punct de vedere, r\spunsurile sunt similare. În care caz TR va fi mai rapid? Dac\ teoria accesului serial e valabil\, atunci TR va fi identic sau, eventual, va fi mai scurt pentru litera G. Dac\ teoria accesului paralel este cea valabil\, atunci recunoa[terea lui R va fi mai rapid\,

204

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

deoarece restul s\u de activare e mai ridicat, fiind ultimul din serie conform predic]iei prezentate mai sus. Admi]ând o alocare identic\ a resurselor, activarea cea mai ridicat\ o are acea unitate cognitiv\ al c\rei rest de activare a fost mai ridicat. Într-adev\r, s-a confirmat experimental c\, dup\ 1,5 secunde, TR pentru recunoa[terea ultimilor itemi dintr-o serie, este mai scurt decât TR pentru recunoa[terea celor de la începutul secven]ei respective (Townsend, 1990, Martindale, 1991). Prezentarea demersurilor teoretico-experimentale anterioare poate fi plictisitoare sau f\r\ sens pentru un cititor gr\bit. Am insistat asupra ei pentru c\ este o bun\ ilustrare a gradului de subtilitate [i acurate]e la care a ajuns psihologia cognitiv\. Tocmai din aceast\ împletire a experimentului cu modelarea se construie[te corpul compact al [tiin]ei cognitive. Iar o [tiin]\ este un corp compact de cuno[tin]e, nu o sum\ de opinii. Sper ca acest exemplu s\ aib\ [i o anumit\ valoare educativ\, atr\gând aten]ia psihologilor asupra modului în care trebuie construit\ psihologia de mâine. Revenim la problematica în discu]ie, doar ca s\ conchidem c\ instituirea unui sistem mnezic autonom pentru MSD, pe temeiul specificit\]ii modului de accesare a informa]iei, nu mai are viabilitate. MSD [i MLD se refer\ la acela[i sistem mnezic, aflat îns\ în dou\ st\ri diferite de activare.

6.2.5. Baza neurofiziologic\ În fine, ultimul argument luat în discu]ie cu privire la rela]ia dintre MSD [i MLD, vizeaz\ baza neurofiziologic\ a acestora. Partizanii MSD ca sistem mnezic autonom (chiar dac\ admit interac]iunea cu MLD) invoc\ existen]a unor structuri neurofiziologice diferite în cele dou\ cazuri. În acest sens, ei reiau pân\ la obstina]ie faimosul caz H.M. H.M. era la începutul anilor ’50 unul dintre pacien]ii constan]i ai clinicilor americane de neuropsihiatrie. Prin 1953, crizele sale de epilepsie au devenit îns\ atât de intense [i frecvente, încât nici un gen de chemoterapie nu mai avea vreun efect. Presupunând c\ principala cauz\ generatoare de crize se afl\ la nivelul hipocampusului, o echip\ de chirurgi procedeaz\ la o interven]ie chirurgical\, în cursul c\reia îi extirp\ hipocampusul [i unele arii colaterale. Ulterior, frecven]a crizelor epileptice a sc\zut sim]itor. Coeficientul de inteligen]\ (IQ) a r\mas acela[i, ba chiar se constat\ o u[oar\ îmbun\t\]ire, pus\ pe seama reducerii interferen]ei dintre abilit\]ile intelectuale [i crizele epileptice. Principala consecin]\ negativ\ a fost apari]ia unei amnezii antero- [i retrograde totale pentru fapte [i con]inuturi semantice. Dramatismul acestor efecte [i evolu]ia ulterioar\ a medica]iei chimice au f\cut ca astfel de interven]ii chirurgicale s\ nu mai aib\ loc. Dac\ pacientul respectiv era întrerupt în timpul efectu\rii unei sarcini, ulterior nu-[i mai reamintea nimic [i executa sarcina de la început. De pild\, citea acelea[i reviste, în fiecare zi, f\r\ s\-[i aminteasc\ deloc c\ le citise cu o zi înainte. Dac\ în timpul lecturii cineva îl solicita la o scurt\ conversa]ie de câteva minute, ulterior, H.M. relua lectura de la început, motivând c\ niciodat\ nu a mai auzit de articolul

SISTEMELE MNEZICE

205

respectiv. Aceste date clinice au fost interpretate mai târziu ca un deficit al memoriei de lung\ durat\. Memoria de scurt\ durat\ era intact\ (ex.: pacientul putea s\ în]eleag\ ceea ce citea, deci re]inea începutul propozi]iei, cel pu]in pân\ ajungea la finalul ei). În schimb, stocarea pe termen lung a informa]iilor era, practic, inexistent\. Existen]a unor tulbur\ri neuropsihice care s\ afecteze diferit MSD [i MLD este un argument persuasiv în sprijinul autonomiei structurale a MSD. Prin contrast, se citeaz\ cazul unui alt pacient, K.F., cu o deteriorare semnificativ\ a MSD în condi]iile men]inerii intacte a MLD. Un nefericit accident de motociclet\ i-a provocat lui K.F. un traumatism cranio-cerebral în zona parieto-occipital\ stâng\. Supus la diverse teste de memorie (ex.: de înv\]are a unei liste de itemi care trebuiau ulterior reprodu[i), se constat\ dispari]ia efectului recen]ei sau, în cel mai bun caz, este prezent doar pentru un singur item. Absen]a acestui efect este interpretat\ ca o deteriorare a MSD în condi]iile men]inerii intacte a MLD (rata reamintirii itemilor de la mijlocul seriei nu difer\ fa]\ de a subiec]ilor normali). Dat\ fiind raritatea unor astfel de tulbur\ri, nu e de a[teptat, cel pu]in în viitorul imediat, un studiu statistic semnificativ asupra proiec]iilor neurofiziologice ale MSD [i MLD. Semnifica]ia statistic\ nu trebuie c\utat\ îns\ cu obstina]ie pentru a valida rezultatele ob]inute. În definitiv, discipline cu prestigiu [tiin]ific incontestabil sunt construite, în mare parte, pe exemple. Lingvistica este un caz reprezentativ în acest sens. Excesul metodologic, „imperialismul metodologic”, poate produce scotomiz\ri importante ale cercet\rii [tiin]ifice. Nu putem îns\ s\ nu remarc\m c\ validitatea argumentelor bazate pe cele dou\ cazuri este problematic\. În cazul pacientului H.M., lipse[te orice evaluare cantitativ\ a performan]elor sale mnezice. Singurele date de care dispunem sunt de natur\ anecdotic\ sau consemn\ri ale unor observa]ii clinice. În acela[i timp, chiar dac\ lu\m aceste date ca baz\ de inferen]\, ele nu implic\ în mod necesar existen]a unor structuri anatomice separate pentru MSD [i MLD. Putem presupune c\ prin extirparea ariilor hipocampice a fost distrus\ principala loca]ie a MSD, dar nu întreaga baz\ neurofiziologic\ a acesteia. Întrucât pacientul H.M. în]elegea ceea ce citea – iar în]elegerea implic\, în mod necesar, utilizarea unor cuno[tin]e anterioare despre semnifica]ia grafemelor, a cuvintelor etc. –, conchidem c\ o parte a structurilor neurofiziologice ale MLD au r\mas, totu[i, intacte. Activarea acestora a fost suficient\ pentru efectuarea unei sarcini de genul citirii unui text. Pe scurt, cazul H.M. eviden]iaz\ rolul crucial al hipocampusului în reten]ia pe termen lung a cuno[tin]elor declarative, dar nu probeaz\ c\ hipocampusul este singura loca]ie a MLD [i, ca atare, nu probeaz\ existen]a unei structuri neurofiziologice pentru MSD diferite decât cea pentru MLD. Cuno[tin]ele din MLD sunt prezente la pacientul H.M., chiar dac\ propor]ia lor este drastic limitat\. Activarea lor permite realizarea sarcinilor de care acesta s-a dovedit capabil. Vom vedea ulterior c\ unele cuno[tin]e implicite ale pacientului au r\mas intacte (6.7). Întâmpin\ri asem\n\toare se pot aduce interpret\rii datelor oferite de cazul K.F. F\r\ a intra în detalii, aceste date sunt perfect compatibile cu ideea existen]ei unui deficit de activare. Dispari]ia sau diminuarea efectului recen]ei poate fi, la fel de bine, datorat\ reducerii duratei activ\rii în urma unor modific\ri biochimice induse

206

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

de traumatismul suferit. Nu este în joc o structur\ neurofiziologic\, ci o stare de activare a cuno[tin]elor, multiplu mediat\ de mecanisme înc\ necunoscute. Nu pretindem c\ am tran[at definitiv problematica proiec]iilor neurofiziologice ale MSD [i MLD. Rezolvarea ei reclam\ un efort teoretico-experimental remarcabil, mult peste puterile unui singur om; chiar dac\ nu am adus suficiente argumente în favoarea ideii c\ baza neurofiziologic\ a MSD [i MLD este aceea[i, diferen]ele fiind de stare sau nivel de activare, cel pu]in am dovedit, cred, insuficien]a probelor contrare, care atribuie structuri neurofiziologice diferite celor dou\ tipuri de memorie. Folosesc acest prilej pentru a insista pu]in asupra unei confuzii regretabile care se face foarte frecvent între simptomul [i func]ia aferent\ unei structuri neurofiziologice. De regul\, dac\ în urma afect\rii unei arii cerebrale datorate fie interven]iei chirurgicale, fie unei infec]ii sau unui traumatism cranio-cerebral apare o perturbare comportamental\, în mod automat se atribuie ariei respective func]ia de realizare a comportamentului perturbat. De exemplu, dac\ deteriorarea zonei parieto-occipitale stângi duce la deficien]e ale memoriei de scurt\ durat\, se consider\ c\ aceast\ arie îndepline[te func]ia de reten]ie temporar\ a cuno[tin]elor. Dac\ lezarea ariei V5 din cortexul vizual duce la prosopagnozie, în mod automat se conchide c\ func]ia ariei respective const\ în recunoa[terea fe]elor umane etc. Orice manual de neuropsihologie este plin de astfel de exemple. Aceste conjecturi nu sunt întotdeauna eronate, dar nici nu sunt în mod necesar adev\rate. S\ gândim pe un model mult mai intuitiv decât re]elele neuronale, [i anume re]eaua de c\i ferate din ]ar\. S\ presupunem c\, dintr-un motiv necunoscut, toate macazurile din sta]ia Bra[ov s-au defectat. Printr-un lan] de consecin]e, orarul trenurilor care pleac\ [i sosesc la Cluj-Napoca sufer\ perturb\ri considerabile. Fiind date doar aceste dou\ categorii de date – macazurile deteriorate la Bra[ov [i modificarea traficului feroviar în sta]ia Cluj-Napoca –, putem oare conchide c\ func]ia îndeplinit\ de aceste macazuri este de a stabili orarul de plecare/sosire a trenurilor în Cluj? Cu siguran]\ nu. Macazul are func]ia de comutare a [inelor c\ii ferate la o nou\ linie de parcurs. O conjectur\ de acest tip pe care ne ferim s\ o facem în cazul sistemului feroviar, o facem automat, f\r\ discern\mânt, la nivelul sistemului nervos. Asocierea unui simptom cu o arie cerebral\ ne face s\ conchidem, f\r\ rezerve, c\ func]ia acelei arii cerebrale este de a realiza comportamentul deteriorat (în leg\tur\ cu care apare simptomul). De fapt, func]ia ei poate fi cu totul alta; deteriorarea survenit\ poate îns\ antrena o serie de consecin]e, total necunoscute nou\, care s\ afecteze un cu totul alt segment cerebral care, într-adev\r, îndepline[te func]ia respectiv\. A[adar, simptomul [i func]ia asociat\ unei arii cerebrale sunt dou\ lucruri diferite. Nu întotdeauna, fire[te. Pot exista cazuri în care simptomul se asociaz\ cu aceea[i structur\ neurofiziologic\ cu care se asociaz\ [i func]ia respectiv\. A[adar, o astfel de conjectur\ nu este ab initio fals\, dar nici nu este în mod necesar adev\rat\. Or, cea mai mare parte a neuropsihologiei se bazeaz\ pe astfel de conjecturi. Remarcile de mai sus vor induce, sper, o anumit\ circumspec]ie în modul în care evalu\m datele neurofiziologice despre func]iile psihice, în special cele cognitive. În cadrul unei teorii cognitive

SISTEMELE MNEZICE

207

unificate, orice generalizare de la nivel implementa]ional la nivel computa]ional sau reprezenta]ional-algoritmic trebuie examinat\ cu aten]ie înainte de a fi postulat\ ca legitate general\ a sistemului cognitiv. Cu toat\ dezvoltarea spectaculoas\ a neuro[tiin]elor în ultimele decenii, unul dintre laurea]ii premiului Nobel din anii trecu]i, neurologul P. Sanders, sublinia c\ nivelul actual al cuno[tin]elor noastre despre creier este acela[i cu al cuno[tin]elor pe care le aveam despre inim\ în Evul Mediu (apud Posner, 1990). Ca o concluzie a întregului subcapitol, analiza atent\ a rela]iilor dintre MSD [i MLD sub aspectul volumului, duratei, tipului de codare folosit, tipului de reactualizare [i al structurii neurofiziologice implicate a eviden]iat, contrar opiniei „oficiale”, c\ MSD [i MLD nu sunt structuri mnezice separate. Diferen]a dintre ele este de natur\ func]ional\, nu structural\ [i rezid\ (în primul rând) în diferen]a de nivel de activare. Rela]iile dintre MSD [i MLD, recunoscute [i anterior dar considerate ca interac]iuni între dou\ sisteme mnezice independente, sunt, de fapt, rela]iile dintre dou\ st\ri de activare ale unui bloc unic de cuno[tin]e-declarative de care dispune sistemul cognitiv uman. Este de presupus ca valoarea de activare a acestor cuno[tin]e s\ se distribuie de-a lungul unui continuum, ceea ce face [i mai problematic\ circumscrierea riguroas\ a limitelor MSD [i MLD. De aici [i varia]iile, constatabile experimental, ale capacit\]ii MSD (de la 2 sau 3 la 9 itemi) sau la nivelul duratei (de la câteva secunde, pân\ la 20 de minute). Cu cât o informa]ie este mai intens activat\, cu atât mai îndelungat\ este prezen]a sa în câmpul con[tiin]ei.

6.2.6. Memoria de scurt\ durat\ este memorie de lucru Am ar\tat mai sus c\ memoria de scurt\ durat\ este, de fapt, o stare de activare a unor unit\]i cognitive. Ea este acea parte din memorie activat\ temporar. Aceast\ activare este necesar\ pentru realizarea unor sarcini sau rezolvarea unor probleme. Cuno[tin]ele [i mecanismele de procesare activate în vederea rezolv\rii unei probleme formeaz\ memoria de lucru. No]iunea de memorie de lucru a fost lansat\ [i consacrat\ de A.D. Baddeley (1982, 1986). El consider\ îns\ c\ memoria de lucru (ML) este diferit\ de MSD sau MLD. Consecvent cu argumenta]ia anterioar\, vom conchide c\ memoria de scurt\ durat\, în]eleas\ ca activare temporar\ a memoriei de lung\ durat\, este un alt nume pentru acela[i fenomen, deci cele dou\ sunt identice. }inând cont de faptul c\ infla]ia terminologic\ nu este de bun augur pentru dezvoltarea unei [tiin]e, c\ci ea poate crea confuzii [i iluzia unor false piste de cercetare, stabilirea identit\]ii a doi termeni ([i no]iuni în acela[i timp) este un pas necesar spre eliminarea unuia dintre ei. Date fiind conota]iile sale nefaste ca sistem mnezic din perechea în discu]ie, termenul care trebuie eliminat este cel de memorie de scurt\ durat\. A[adar, de acum înainte, vom folosi termenii de memorie de lucru [i memorie de lung\ durat\. Când voi spune c\ un item se afl\ „în memoria de lucru”, în]eleg c\ se afl\ în starea de activare temporar\ numit\ memorie de lucru, nu într-un bloc mnezic independent. Similar, când spun c\ o cuno[tin]\ este în

208

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

memoria de lung\ durat\, subîn]eleg c\ se afl\ într-o stare (temporar\) de subactivare, neparticipând direct la rezolvarea unei sarcini momentane. Memoria de lucru (ML) [i memoria de lung\ durat\ (MLD) sunt st\ri diferite de activare ale unui ansamblu unic de cuno[tin]e. Ar fi o naivitate s\ credem c\ no]iunea de memorie de scurt\ durat\ nu va mai fi utilizat\ de azi înainte. Comunit\]ile [tiin]ifice au idiosincrasiile [i ciud\]eniile lor (vezi Kuhn, 1976). De regul\, ele nu-[i cheltuiesc prea multe resurse în dispute terminologice, pândite mereu de pericolul alunec\rii în scolastic\. Nu ajut\ îns\ la nimic popularea sistemului cognitiv cu tot soiul de no]iuni fantomatice care creeaz\ false probleme. Op]iunea exprimat\ aici vine în consens cu propunerile a tot mai mul]i cercet\tori, mai ales din ultimii ani, de abandonare a conceptului de memorie de scurt\ durat\ (ex.: Cowan, 1988, Richard ºi colab, 1990, Barsalou, 1992). Oricum, ceea ce conteaz\ nu sunt termenii, ci muta]ia la nivelul model\rii sistemului cognitiv: un singur ansamblu de cuno[tin]e (declarative) se afl\ într-o stare de subactivare (= memoria de lung\ durat\) [i de activare temporar\ în vederea rezolv\rii de probleme (= memoria de lucru). Rezumând foarte pe scurt, am ajuns la aceast\ concluzie printr-o argumentare în doi timpi: (1) analiza datelor experimentale indica faptul c\ MSD este activarea temporar\ a MLD; (2) compararea MSD cu ML ne-a ar\tat c\ ambele circumscriu mul]imea unit\]ilor cognitive temporar activate (cuno[tin]e + mecanisme de procesare), ca atare, ele sunt identice. Promovarea unuia dintre termeni [i abandonarea celuilalt are la baz\ ra]iuni epistemologice.

6.3. Aten]ia [i memoria de lucru Una dintre constat\rile sup\r\toare pe care le poate face oricine consult\ bibliografia de specialitate se refer\ la faptul c\ acelea[i date experimentale sunt invocate atât în cazul aten]iei, cât [i în cazul con[tiin]ei sau al a[a-numitei memorii de scurt\ durat\. De exemplu, capacitatea MSD de 7±2 itemi este invocat\ [i când se discut\ volumul aten]iei, [i când se vorbe[te despre câmpul con[tiin]ei (Johnson-Laird, 1988, Preda, 1991). Nu cumva confuzia dintre volumul MSD [i volumul aten]iei se transplanteaz\ la memoria de lucru? Ce rela]ie este între aten]ie [i memoria de lucru? În definitiv, nu sunt ambele definite ca fiind unit\]i cognitive activate? Înainte de a da un r\spuns riguros la aceste chestiuni, s\ ne imagin\m a[teptând pasivi într-o sta]ie de autobuz. Nefiind preocupa]i de ceva anume, auzim conversa]iile oamenilor, vedem fe]ele lor, percepem traficul stradal [i pietonal, temperatura de afar\ etc. Treptat, devenim ner\bd\tori [i începem s\ c\ut\m cu privirea autobuzul pe care-l a[tept\m. În sfâr[it, la cap\tul str\zii apare un autobuz. O mare parte dintre stimulii pe care-i procesam anterior nu mai sunt lua]i în seam\. Aten]ia noastr\ e captat\ de imaginea acestui autobuz. Pe m\sur\ ce se apropie, câmpul

SISTEMELE MNEZICE

209

aten]iei noastre se reduce [i mai mult: nu mai conteaz\ m\rimea sau culoarea lui, viteza de deplasare etc. Ne str\duim s\ deslu[im cât mai rapid ce num\r de linie are înscris într-o anumit\ parte a parbrizului, ca s\ [tim cum s\ ne pozi]ion\m. (N-am uitat informa]iile despre num\rul de persoane care a[teapt\ autobuzul respectiv, comportamentul de care ar putea da dovad\ încercând s\ urce în autobuz etc.) Nu e greu de deslu[it c\, în raport cu volumul memoriei de lucru, volumul aten]iei este mai fluctuant. În starea de relaxare [i a[teptare pasiv\, capacitatea aten]iei se suprapune peste capacitatea memoriei de lucru. Exist\ un num\r de informa]ii mai activate decât restul informa]iilor din memorie, dar nici una nu prezint\ un interes deosebit. Aten]ia [i ML sunt coextensive (figura 6.7.a). Capacitatea maxim\ a aten]iei este identic\ cu capacitatea maxim\ a ML (±7 chunks). Ea se realizeaz\ în starea de relaxare [i a[teptare pasiv\.

Fig. 6.7. Diverse relaþii dintre extensiunea atenþiei ºi a memoriei de lucru

Diferi]i factori motiva]ionali sau afectivi pot orienta sistemul cognitiv spre procesarea mai intens\, mai detaliat\ a unui num\r mai restrâns de itemi. Cu cât num\rul acestor itemi este mai redus, cu atât nivelul lor de activare este mai ridicat. Intensificarea valorii de activare a unor itemi determin\, prin inhibi]ie lateral\, reducerea valorii de activare a itemilor concuren]i. Ca urmare, volumul aten]iei se reduce considerabil fa]\ de volumul memoriei de lucru (figura 6.7.b). La nivelul experien]ei subiective, aceast\ situa]ie e perceput\ în felul urm\tor: cu cât ne focaliz\m aten]ia asupra unui num\r mai redus de itemi, cu atât mai pu]ine lucruri ne reamintim despre al]i stimuli afla]i în mediu. Când spunem c\ „ne-am îndreptat aten]ia spre” sau „ne-am focalizat aten]ia” nu înseamn\ c\ posed\m o facultate psihic\, pe care o putem controla volitiv, numit\ aten]ie, a[a cum apare la nivelul experien]ei cotidiene, „canonizat\” de psihologia tradi]ional\. De fapt, „a ne focaliza aten]ia” înseamn\ a spori valoarea de activare a unor reprezent\ri cognitive – în defavoarea altora – pentru a le supune unor proces\ri mai laborioase decât restul unit\]ilor. Plusul de activare poate veni din partea unor factori motiva]ionali, afectivi, a inten]iilor noastre sau datorit\ unor caracteristici specifice ale stimulului (ex.: intensitatea, impredictibilitatea etc.). Am glosat pân\ acum pe seama unui exemplu. S\ vedem în ce m\sur\ teoria dezvoltat\ aici concord\ cu datele experimentale. Dac\ aten]ia este o mul]ime

210

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

variabil\ de unit\]i cognitive din memoria de lucru, atunci cel pu]in dou\ predic]ii pe care le putem face pe baza acestei teorii trebuie s\ fie adev\rate. (1) Fiind vorba, atât în cazul aten]iei, cât [i al memoriei de lucru, de unit\]i cognitive (= informa]ii + mecanisme de procesare) aflate într-o stare de activare similar\, atunci fenomene constatate în cazul aten]iei vor fi identificate [i în cazul memoriei de lucru; (2) Dac\ exist\ [i alte unit\]i cognitive în stare de activare în afar\ de cele aflate sub focalizarea aten]iei, deci care apar]in memoriei de lucru, dar nu [i aten]iei, atunci efectul lor va putea fi înregistrat.

6.3.1. Similaritatea comportamentelor unit\]ilor din „câmpul” aten]iei [i din memoria de lucru Unul dintre fenomenele cele mai cunoscute legate de func]ionarea aten]iei este cel al interferen]ei: cu cât dou\ sarcini pe care dorim s\ le realiz\m – deci aflate în focalizarea aten]iei – sunt mai similare sub aspectul intr\rilor, al tipului de procesare reclamat [i al r\spunsului sau al outputurilor reclamate, cu atât mai intens\ este perturbarea lor reciproc\ (3.3.4). Luând un caz particular, `n cazul proces\rii simultane a unor mesaje din aceea[i modalitate senzorial\ (ex.: ambele vizuale sau ambele auditive) acestea interfereaz\ mai puternic decât dou\ mesaje din modalit\]i senzoriale diferite. Teoria „filtrelor” a f\cut din datele experimentale referitoare la interferen]\ piatra unghiular\ de validare a modelelor aferente (3.3.1-3.3.4). Acela[i fenomen de interferen]\ se poate constata [i în cazul memoriei de lucru. Reamintim aici modul în care am Fig. 6.8. Stimulul utiexplicat efectul sau eroarea succesiunii temporale (6.2.2). lizat de Brooks (1968) Metodologia general\ a unor experimente care s\ pun\ în eviden]\ interferen]a unit\]ilor cognitive din ML în acela[i mod în care interfereaz\ unit\]ile din „câmpul” aten]iei este destul de simpl\. Dou\ unit\]i cognitive aflate în ML (informa]ii + mecanisme de procesare), de tipuri diferite, sunt asociate cu dou\ tipuri de r\spuns. R\spunsurile pot s\ implice acelea[i mecanisme ca [i realizarea sarcinii sau mecanisme diferite. Dac\ unit\]ile cognitive din ML interfereaz\, atunci rapiditatea r\spunsului va fi mai mare în al doilea caz. Ca exemplificare, invoc\m un experiment efectuat de Brooks (1968). Subiec]ii din lotul experimental au primit dou\ tipuri de sarcini: o sarcin\ spa]ial\ [i una verbal\. În cazul sarcinii spa]iale, subiec]ii trebuiau s\-[i imagineze c\ parcurg mental contururile care circumscriu o liter\, F, prezentat\ anterior pe un display [i existent\, în momentul realiz\rii sarcinii, în ML (vezi figura 6.8).

SISTEMELE MNEZICE

211

De fiecare dat\ când subiectul, scanând imaginea mintal\ a literei din memoria de lucru, atingea o extremitate, trebuia s\ r\spund\ prin „DA”; când atingea un col] care nu era la limita extern\, trebuia s\ r\spund\ „NU”. De pild\, dac\ subiectul î[i începe traseul din col]ul din stânga jos (indicat de s\geat\), r\spunsurile lui vor fi: da, da, da, da, nu, nu, nu, nu, nu, da. În cazul sarcinii verbale, subiectul trebuie s\ inspecteze mintal o propozi]ie pe care, de asemenea, o avea în memoria de lucru [i s\ r\spund\ prin „DA” dac\ cuvântul inspectat la un moment dat este un substantiv, [i prin „NU” în orice alt caz. În cazul rezolv\rii ambelor sarcini, o parte din subiec]i î[i expuneau r\spunsul într-o form\ verbal\ (spuneau cu voce tare da sau nu), iar o alt\ parte [i-l exprimau non-verbal, spa]ial, indicând unul dintre r\spunsurile „DA” sau „NU” scrise pe o foaie de hârtie. Deci, atât sarcinile, cât [i r\spunsurile se aflau în memoria de lucru. Ceea ce ne intereseaz\ este dac\ interferen]a dintre o sarcin\ [i un r\spuns din acela[i tip (ambele verbale sau ambele spa]iale) este mai mare decât interferen]a dintre o sarcin\ [i un r\spuns de tipuri diferite (ex.: sarcina verbal\ în r\spunsul spa]ial; sarcina spa]ial\, iar r\spunsul verbal). Dac\ este a[a, atunci interferen]a func]ioneaz\ dup\ acelea[i mecanisme în ML ca [i în cazul aten]iei, ceea ce arat\ c\ nu exist\ diferen]e între natura unit\]ilor cognitive aflate în ML [i cele implicate în procesualitatea aten]iei. Într-adev\r, rezultatele experimentale au confirmat predic]ia: pentru oricare dintre sarcini, performan]ele subiec]ilor erau mai bune dac\ sarcina [i r\spunsul f\ceau parte din dou\ categorii diferite (ex.: performan]a – opera]ionalizat\ prin TR [i num\rul de erori – era mai bun\ când la sarcina spa]ial\ r\spunsul era verbal, decât dac\ exprimarea r\spunsului se f\cea tot prin mijloace spa]iale). În concluzie, acest gen de experimente arat\ c\ unul dintre fenomenele binecunoscute din psihologia aten]iei – interferen]a – are loc [i în cazul memoriei de lucru, ceea ce pledeaz\ în favoarea ideii c\, în ambele cazuri, avem de-a face cu o mul]ime de unit\]i cognitive activate din MLD.

6.3.2. Impactul unit\]ilor cognitive din ML asupra aten]iei Experimentul prezentat anterior probeaz\ similaritatea unit\]ilor cognitive implicate în aten]ie [i în memoria de lucru. Ambele se dovedesc a fi st\ri temporare de activare a informa]iei. Pentru a dovedi c\ aten]ia este o submul]ime a memoriei de lucru, trebuie s\ ar\t\m c\ exist\ unit\]i în memoria de lucru care nu apar]in aten]iei. Dac\ ele exist\, atunci impactul lor trebuie s\ fie, printr-o metod\ adecvat\, posibil de înregistrat. Proced\m ca în fizica nuclear\: dac\ o microparticul\ exist\, atunci efectul ei trebuie s\ fie sesizat undeva. Dac\ nu are nici un efect, nu putem postula existen]a ei. Un experiment ilustrativ este cel realizat de Mac Kay (1973) (3.5.2-3.5.3). La una dintre urechi, asupra c\reia trebuie s\-[i concentreze aten]ia, subiectul prime[te un mesaj ambiguu. Concomitent, la urechea nedominant\ – pentru care subiectul era

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

212

sf\tuit s\ ignore orice mesaj – prime[te dou\ mesaje, capabile s\ clarifice, în dou\ feluri diferite, mesajul ambiguu respectiv. Aceste mesaje, fiind ignorate, au o stare de activare mai ridicat\ decât restul informa]iilor din MLD, dar mai sc\zut\ decât a celor din câmpul aten]iei. Altfel spus, ele sunt în ML, nu [i în focarul aten]iei. ML are o extensiune mai mare decât câmpul aten]iei. Dac\ este a[a, atunci impactul lor trebuie s\ se fac\ sim]it asupra semnifica]iei pe care subiec]ii o acord\ mesajelor ambigue. Într-adev\r, acest lucru a fost constatat experimental.

6.3.3. Interpretarea legii Yerkes-Dodson Modelarea mecanismelor cognitive implicate în realizarea aten]iei [i memoriei de lucru ne permite s\ `n]elegem anumite fenomene macropsihice, r\mase pân\ acum f\r\ explica]ie. Legea Yerkes-Dodson este un exemplu în acest sens. Fig. 6.9. Legea Yerkes-Dodson

Eficien]\

mare

mic\ sc\zut

Nivelul activ\rii

crescut

Legea Yerkes-Dodson exprim\ rela]ia dintre nivelul de performan]\ [i cel de activare neuropsihic\ general\, în func]ie de tipul sarcinii. Dup\ cum se poate vedea în figura 6.9, pentru sarcinile u[oare, nivelul de performan]\ cre[te liniar pân\ la un anumit prag, o dat\ cu cre[terea nivelului general de activare. În schimb, pentru sarcinile complexe, varia]ia nu este liniar\; pân\ la un punct, denumit optim motiva]ional, performan]a cre[te o dat\ cu intensificarea arousal-ului. Dup\ momentul de optim motiva]ional, sporirea arousal-ului duce la aplatizarea, apoi la deteriorarea performan]elor. Pe baza modelului actual al memoriei de lucru [i aten]iei, suntem în m\sur\ s\ explic\m [i de ce apare un astfel de efect. În cazul în care subiectul este solicitat s\ rezolve sarcini simple (ex.: sarcini aritmetice cu numere mici), cantitatea de informa]ie [i varietatea mecanismelor de procesare la care face apel sunt reduse. De pild\, pentru a aduna 300 + 528, vom

SISTEMELE MNEZICE

213

activa cuno[tin]e despre cele dou\ numere [i algoritmul pe baza c\ruia efectu\m adunarea. Cu cât suntem mai motiva]i, sporim valoarea de activare a unit\]ilor cognitive în cauz\. Pe planul experien]ei subiective avem impresia c\ suntem mai aten]i [i facem un efort mai intens. Sporirea activ\rii antreneaz\ automat sporirea performan]elor la acest tip de solicit\ri. Situa]ia este dificil\ în cazul sarcinilor complexe. Rezolvarea unei sarcini complexe (ex.: redactarea unei lucr\ri [tiin]ifice, rezolvarea unor probleme de geometrie, traducerea unui poem dintr-o limb\ str\in\ etc.) necesit\ luarea în considerare a unei mul]imi considerabile de cuno[tin]e [i de mecanisme de procesare a lor. Sarcinile complexe solicit\ la maximum capacitatea memoriei de lucru. Pân\ la un anumit nivel, cu cât motiva]ia noastr\ este mai ridicat\, cu atât mai multe cuno[tin]e activ\m în memoria de lucru, le grup\m în vederea utiliz\rii lor în procesul rezolutiv, sporim viteza de execu]ie a unor proces\ri cognitive etc. Dac\ activarea continu\ s\ creasc\ unit\]ile activate, prin inhibi]ie lateral\ vor reduce valoarea de activare a unit\]ilor adiacente. Accesibilitatea acestor unit\]i va fi tot mai dificil\; rezolvarea efectiv\ a sarcinii reclamând unit\]ile subactivate, o dat\ cu sporirea activ\rii, tot mai pu]ine cuno[tin]e din memoria de lucru devin disponibile [i performan]a scade. Supraactivarea unor unit\]i cognitive (ceea ce pe plan subiectiv înseamn\ concentrarea excesiv\ a aten]iei pe anumite elemente ale problemei) antreneaz\ subactivarea altor unit\]i, deci reducerea capacit\]ii memoriei de lucru (ceea ce în planul experien]ei fenomenale înseamn\ c\ ai pierdut din vedere ceea ce voiai s\ spui). De exemplu, dac\ în momentul în care citi]i aceast\ fraz\ c\uta]i s\ v\ concentra]i asupra fiec\rui detaliu al ei, considerând c\ e atât de important\ încât trebuie s\ re]ine]i exact topica, tipul caracterelor, lexicul [i semnele de punctua]ie folosite, fraza se gole[te de con]inut. Supraactivarea pe care v-a]i indus-o a generat, prin mecanismul inhibi]iei laterale, subactivarea altor informa]ii din memoria de lucru (ex.: informa]ii despre ce am spus cu o fraz\ mai sus), care reduce considerabil în]elegerea textului parcurs. În rezumat, fenomenele descrise de legea Yerkes-Dodson sunt emergen]e ale rela]iilor dintre memoria de lucru [i aten]ie în condi]iile rezolv\rii de probleme, adic\ dintre diverse valori de activare ale unit\]ilor cognitive. Pe parcursul acestei lucr\ri am mai avut prilejul s\ oferim explica]ii unor efecte anterior cunoscute, dar nesatisf\c\tor explicate. Pare tot mai evident c\ majoritatea efectelor macrocomportamentale sunt efectul sau emergen]a interac]iunii dintre sistemul cognitiv [i mediul s\u. Pe m\sur\ ce progreseaz\, psihologia cognitiv\ devine mai capabil\ s\ explice regularit\]ile [i idiosincrasiile comportamentului uman. S\ remarc\m, cu acest prilej, c\ într-un anumit sens, scopul psihologiei cognitive este diferit de cel al psihologiei tradi]ionale. Aceasta din urm\ c\uta, dup\ modelul fizicii, descoperirea unor legit\]i cât mai generale, capabile s\ subsumeze o clas\ cât mai variat\ de fenomene. Dimpotriv\, psihologia cognitiv\ vizeaz\ descoperirea unor mecanisme cât mai specifice, care, modelate [i simulate, s\ poat\ produce sau reproduce un anumit tip de comportament. Demersul tradi]ional vizeaz\ generalitatea, legit\]ile generale; demersul cognitiv – adâncimea, mecanismele implicate într-un comportament specific.

214

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

6.4. Memoria episodic\ [i memoria semantic\ 6.4.1. Principalele rezultate teoretico-experimentale Disjunc]ia dintre memoria episodic\ [i memoria semantic\ a fost propus\ de E. Tulving (1983, 1984), iar ulterior a devenit un loc comun în psihologia cognitiv\. Memoria episodic\ se refer\ la memoria evenimentelor autobiografice: când [i unde am tr\it un anumit eveniment. De exemplu, amintiri despre ultimul revelion, prima zi de [coal\, ce am f\cut ieri, cum ne-am petrecut vacan]a etc. intr\ în memoria episodic\. Aceast\ memorie con]ine o serie de informa]ii asociate cu contexte spa]io-temporale precise. Ea este esen]ial\ pentru formarea propriei noastre identit\]i, a identit\]ii de sine. Memoria semantic\ (numit\ adesea conceptual\) se refer\ la cuno[tin]ele generale pe care le avem despre mediul în care tr\im. De exemplu, [tim c\ Cluj-Napoca este un mare centru universitar, c\ formula chimic\ a apei este H2O, c\ Shakespeare a scris Hamlet, c\ vinul este o b\utur\ alcoolic\ etc. Cuno[tin]ele din memoria semantic\ nu sunt asociate (de regul\) cu un anumit context spa]io-temporal. Nu [tim unde [i când anume am auzit pentru prima dat\ formula chimic\ a apei, când [i unde am citit c\ autorul piesei Hamlet este Shakespeare etc. Majoritatea cuno[tin]elor pe care le ofer\ manualele [i cursurile [colare vizeaz\ memoria semantic\ sau conceptual\. În schimb, întâmpl\rile pe care le-am tr\it de-a lungul vie]ii noastre formeaz\ con]inutul memoriei episodice. Pentru a sus]ine aceast\ distinc]ie s-au invocat o serie de rezultate clinico-experimentale, cele mai multe de ordin neurofiziologic: comportamentul subiec]ilor cu amnezie anterograd\, înregistrarea fluxului sangvin local, investigarea pacien]ilor cu traumatisme cranio-cerebrale în zona lobilor frontali. O constatare destul de frecvent\ în cazul pacien]ilor cu amnezie anterograd\ este aceea c\, de[i nu-[i reamintesc nimic din propria lor biografie anterioar\ momentului în care a survenit amnezia, nivelul cuno[tin]elor lor conceptuale dobândite anterior r\mâne, practic, neafectat. De exemplu, pot s\-[i reaminteasc\ semnifica]ia unor cuvinte înv\]ate anterior, diverse formule matematice etc. Kalat (1988) citeaz\ cazul unui pacient cu amnezie anterograd\ care, jucând golf, de[i uita dup\ câteva secunde c\ a lovit mingea (= memorie episodic\) [i c\uta s\ reia lovitura, î[i reamintea perfect regulile jocului, greutatea specific\ a mingii de golf, distan]ele marcate de stegule]e etc., adic\ o serie de cuno[tin]e factuale dobândite anterior (= memorie semantic\). Într-o investiga]ie asupra distinc]iei dintre memoria episodic\ [i memoria semantic\ la nivel cerebral, R. Wood (1980) recurge la tehnica înregistr\rii fluxului sangvin local. Un lot de subiec]i înva]\ o list\ de cuvinte. Ulterior, ei sunt supu[i unui test de recunoa[tere. La apari]ia unui cuvânt pe display, o parte a subiec]ilor trebuiau s\ r\spund\ prin „DA” sau „NU”, dac\ cuvîntul respectiv a mai fost auzit vreodat\ în via]a lor (sarcin\ de memorie episodic\), iar cel\lalt grup de subiec]i

SISTEMELE MNEZICE

215

s\ r\spund\ dac\ acesta a fost prezent pe lista memorat\ (sarcin\ de memorie semantic\). Concomitent, se proceda la înregistrarea fluxului sangvin local. Se constat\ c\ ariile cerebrale implicate difer\ în cele dou\ situa]ii. Metodologia acestui gen de cercet\ri a fost pus\ sub semnul întreb\rii de c\tre Stilling [i colab. (1987), dat\ fiind distinc]ia problematic\ dintre sarcina de memorie semantic\ [i cea de memorie episodic\. Cercet\rile din ultimii ani asupra bazei neurofiziologice pentru cele dou\ tipuri de memorie au ajuns la concluzii mai pu]in tran[ante. Cel pu]in deocamdat\, se consider\ c\ atât memoria episodic\, cât [i cea semantic\ depind de structurile cerebrale deteriorate în cazul amneziei (adic\ hipocampusul [i zonele aferente), dar c\, în plus, memoria episodic\ depinde de integritatea lobilor frontali (Squire ºi colab., 1993). Deteriorarea lobilor frontali este asociat\ foarte adesea cu pierderea informa]iilor despre momentul [i locul în care pacientul a înv\]at o anumit\ informa]ie pe care [i-o reaminte[te, totu[i, f\r\ probleme. Argumentele prezentate mai sus vizeaz\ nivelul implementa]ional al unei teorii asupra memoriei episodice versus semantice. Reamintim, cu acest prilej, pericolul generaliz\rilor de la nivel neurofiziologic la nivel computa]ional [i algoritmic. S-a sus]inut c\, din punct de vedere cognitiv, cele dou\ sisteme mnezice difer\ prin modul de organizare a informa]iei [i tipul de procesare. Cuno[tin]ele din memoria episodic\ ar fi organizate cronologic, pe când cele din memoria semantic\ ar fi grupate în scheme [i re]ele semantice (despre care vom discuta ulterior, 7.2.4). Cuno[tin]ele din memoria episodic\ ar fi asociate cu reac]ii emo]ionale, putând fi chiar organizate în jurul unui „nod emo]ional” (Bower, 1981), pe când cuno[tin]ele semantice ar fi neutre, lipsite de tonalitate afectiv\. În plus, interferen]a ar fi mult mai puternic\ în cazul memoriei episodice decât în cazul memoriei semantice. Cu toate acestea, toate datele invocate pot fi explicate printr-un model monist al memoriei. Fiecare din cele dou\ categorii de cuno[tin]e are câte ceva din cealalt\. Putem presupune, de pild\, c\ toate con]inuturile semantice au fost asociate cu un context spa]io-temporal în momentul înv\]\rii lor [i înc\ un timp dup\ aceea. De exemplu, la pu]in\ vreme dup\ înv\]area formulei E = mc2, ne putem reaminti momentul [i locul în care am înv\]at-o, ba chiar [i starea emo]ional\ pe care am tr\it-o în fa]a acestei formule elegante [i simple, dar de importan]\ covâr[itoare pentru [tiin]a contemporan\. Ulterior, aceast\ formul\ a fost asociat\ tot mai frecvent cu alte tipuri de cuno[tin]e, astfel încât reactualizarea contextului fizic [i subiectiv al momentului în care am înv\]at-o devine tot mai greu de realizat. Similar, în cazul amneziei, informa]ia semantic\, procesat\ [i utilizat\ de mult mai multe ori decât cea legat\ de un anumit context spa]io-temporal, poate fi mai robust\, mai bine stocat\ în memorie [i, ca atare, mai pu]in afectat\ decât cea episodic\. Judecate la rigoare, datele experimentale [i clinice de care dispunem în momentul de fa]\ nu ne pot oferi argumente suficiente pro sau contra disocierii memoriei episodice de cea semantic\. R\mâne pe seama cercet\rilor viitoare s\ stabileasc\ validitatea acestei disjunc]ii.

216

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

6.4.2. Aplica]ii [i implica]ii Dincolo de interesul teoretic, cercet\rile asupra memoriei episodice prezint\ o serie de aplica]ii practice. De exemplu, s-a ajuns la concluzia c\ formarea eului [i a identit\]ii de sine depinde, în mod esen]ial, de memoria noastr\ biografic\, îndeosebi de amintirea evenimentelor din primii 3-5 ani de via]\ (ex.: D. Stern, 1991, comunicare personal\). În mod normal, p\rin]ii sau fra]ii mai mari ne relateaz\ o mul]ime de lucruri pe care le-am f\cut în prima copil\rie. Pe baza lor construim o „istorie de via]\”, o poveste despre propria noastr\ via]\. Nu este important\ atât veridicitatea acestei istorii, cât, mai ales, coeren]a ei (Stern, 1991). Pe baza ei ne construim propria imagine de sine, propria identitate. La mul]i dintre copiii crescu]i în leag\ne, iar apoi în casele de copii, memoria autobiografic\ este foarte s\rac\, ceea ce creeaz\ serioase probleme de identitate [i emo]ionale la vârsta adolescen]ei. Pentru a diminua riscul apari]iei unor astfel de probleme, s-a recurs la introducerea unor jurnale proprii pentru fiecare dintre copiii orfani sau adolescen]i, în care personalul calificat noteaz\, din când în când, evenimente mai deosebite din via]a copilului. Ulterior, ele vor constitui baza istoriei de via]\ [i a stabilirii propriei identit\]i. O alt\ aplica]ie interesant\ a cercet\rilor asupra memoriei episodice vizeaz\ depozi]iile martorilor. Informa]iile pe care martorii le ofer\ la tribunal sunt asociate cu un context spa]io-temporal determinat, reprezentând o întâmplare tr\it\ [i, ca atare, apar]in memoriei episodice. Ascultând depozi]iile martorilor, pe care se bazeaz\ în cea mai mare parte decizia cur]ii de judecat\, ne putem pune o serie de probleme de importan]\ practic\. Iat\ dou\ dintre ele: (1) În ce m\sur\ relatarea unui martor, presupus onest, este veridic\, neinfluen]at\ de informa]ii adiacente? (2) În ce m\sur\ întreb\rile avoca]ilor pot influen]a modul de activare a memoriei episodice [i, deci, de relatare a faptelor? Experimentele prezentate mai jos schi]eaz\ r\spunsul la problemele ridicate. Ele nu sunt exhaustive, dar sunt ilustrative [i sper\m s\ trezeasc\ interesul pentru astfel de cercet\ri. Loftus (1974) întreprinde un experiment menit s\ dovedeasc\ faptul c\ acurate]ea depozi]iilor martorilor scade datorit\ interferen]ei cu informa]ii neadecvate, din alte surse, despre evenimentul relatat. Un grup de subiec]i vizioneaz\ un film. Ulterior, unii dintre ei (complici cu experimentatorul) discutau despre anumite aspecte din film care, de fapt, nu existau pe pelicula prezentat\. Pu[i s\ relateze ceea ce au vizionat, subiec]ii din lotul experimental au depus m\rturie despre o serie de fapte inexistente, dar prezente în conversa]iile complicilor. Într-o alt\ manipulare experimental\, subiec]ii investiga]i vizioneaz\ un scurt film despre un accident rutier. Dup\ diverse intervale de timp (ore, zile), o parte din subiec]i sunt solicita]i s\ r\spund\ la urm\toarele întreb\ri: (1) V\ reaminti]i cum anume prima ma[in\ a atins-o pe cea de-a doua? Cealalt\ parte a subiec]ilor erau întreba]i astfel: (2) V\ reaminti]i cum anume prima ma[in\ a izbit-o pe cea de-a doua?

SISTEMELE MNEZICE

217

În ambele cazuri se cerea [i o relatare am\nun]it\ a faptelor, dup\ care subiec]ii erau solicita]i s\ estimeze viteza cu care s-a realizat impactul. V\dit influen]a]i de modul în care li s-a pus întrebarea anterioar\, subiec]ii din primul grup au oferit o estimare medie de aproximativ 35 mile/or\, pe când grupul al doilea, de 60 mile/or\. Mai mult, la o întrebare adi]ional\: „A]i observat geamurile sparte ale ma[inii lovite?” (care, de fapt, nu erau sparte), doar 19% din subiec]ii c\rora anterior li s-a pus întrebarea (1) au r\spuns „DA”, în schimb, to]i cei c\rora li s-a pus întrebarea (2) au dat r\spunsul afirmativ. N-am avut inten]ia prezent\rii unor date definitive, conclusive privitoare la memoria martorilor. Cred îns\ c\ ini]ierea unor cercet\ri ample asupra acestor cazuri particulare ale memoriei episodice, pe lâng\ faptul c\ este de un real folos, poate duce la ob]inerea unor rezultate relevante [i pentru cercetarea fundamental\. În orice caz, validitatea lor ecologic\ ar fi garantat\.

6.5. Memoria de lung\ durat\ (MLD) Memoria de lung\ durat\ (MLD) cuprinde toate cuno[tin]ele pe care le posed\ sistemul cognitiv, dar la care accesul este selectiv. Am men]ionat anterior c\ termenul de MLD nu desemneaz\ un „loc” anume unde se stocheaz\ informa]ia (ca m\rfurile într-un depozit), ci o anumit\ stare de activare a cuno[tin]elor de care dispunem. Aceste cuno[tin]e nu sunt stocate undeva anume, ci sunt mai mult sau mai pu]in activate. În compara]ie cu cuno[tin]ele din memoria de lucru, cele din MLD sunt mai pu]in activate. E cazul s\ trecem în revist\ câteva dintre dovezile experimentale care sus]in o astfel de aser]iune. Dac\ unit\]ile cognitive din MLD au aceea[i natur\ ca [i cele din ML, dar sunt într-un proces de subactivare, atunci pentru reactualizarea lor e necesar un timp mai îndelungat. E de presupus c\ TR cre[te cu cât mai îndep\rtat este momentul reactualiz\rii de momentul prezen]ei lor în memoria de lucru. C\utând s\ verifice acest lucru, J.R. Anderson (1973, 1985) a solicitat unui grup de subiec]i s\ înve]e perechi arbitrare de cuvinte [i cifre (ex.: „automobil – 12”; „portocal\ – 7”; „s\pun – 9” etc.). În faza de testare a subiec]ilor, le era prezentat un termen al perechii (ex.: „automobil”), iar ei trebuiau s\-[i reaminteasc\ cifra corespunz\toare (ex.: „12”). Testarea se f\cea la un interval de 2 secunde [i, respectiv, 48 de secunde de la faza de înv\]are. Dup\ 2 secunde, procentul mediu al reproducerilor corecte este de 98%, cu un TR mediu de 1,31 secunde. Dup\ 48 de secunde, rata reproducerilor corecte abia atinge 36%, iar TR mediu este de 1,96 secunde. Diferen]ele statistice semnificative dintre rata reproducerilor [i TR în cele dou\ situa]ii, sunt interpretate ca o dovad\ a dezactiv\rii treptate a cuno[tin]elor aflate în ML (dup\ 2 secunde) [i subactivate (în MLD – dup\ 48 de secunde). Sarcina pe care a utilizat-o J.R. Anderson are o vizibil\ not\ de artificialitate. În mediul în care tr\im, foarte rar ni se întâmpl\ s\ fim solicita]i la o astfel de sarcin\

218

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

de memorie. De[i stimulii cu care ne confrunt\m sunt numero[i, num\rul lor este constant. Mediul nostru de via]\ nu se schimb\ substan]ial în fiecare zi. Pe parcursul unei vie]i, ne confrunt\m cu aproximativ acelea[i categorii de stimuli. Datorit\ acestui contact îndelungat, e de presupus ca restul lor de activare s\ fie mai mare decât în cazul unor perechi arbitrare, neuzuale, deci TR reclamat de reactualizarea lor va fi mai scurt decât cel stabilit de Anderson. Un exemplu în acest sens ne este oferit de experimentul realizat de Loftus (1974). În prima parte a investiga]iei sale, Loftus solicit\ subiec]ior s\ dea cât mai multe exemple de elemente dintr-o categorie binecunoscut\ lor, care s\ înceap\ cu o anumit\ liter\. De pild\, s\ dea exemple de fructe care încep cu litera „C” (cirea[\, cais\, corcodu[e, castan\ etc.). TR mediu pentru oferirea unui astfel de exemplu era de aproximativ 1,53 secunde. Dup\ o faz\ intermediar\ în care subiec]ii efectuau alte sarcini, experimentatorul îi solicit\ s\ dea noi exemple din aceea[i categorie men]ionat\ anterior, dar s\ înceap\ cu o alt\ liter\. De pild\, fructe care încep cu „M” (m\r, migdal\ etc.). Se sconteaz\ pe faptul c\, fiind vorba de o categorie supraînv\]at\, datorit\ experien]ei cotidiene pe care o avem cu ea, toate exemplarele ei au un rest de activare mai ridicat (care a fost sporit de realizarea primei sarcini) [i, ca atare, TR va fi mai scurt. Într-adev\r, TR mediu este de 1,21 secunde. Ca atare, categoriile cotidiene sunt supraînv\]ate; intrând în MLD, activarea lor scade, dar ele î[i men]in, totu[i, un rest de activare mai ridicat decât stimulii artificiali, crea]i pentru experimente de laborator. Exist\ o mul]ime de metode [i factori care concur\ la o mai bun\ reten]ie a informa]iei în MLD. Se [tie, de pild\, c\ materialul concret se re]ine mai bine decât cel abstract, cel cu sens – mai bine decât cel lipsit de semnifica]ie, cel repetat – mai bine decât cel nerepetat etc. Ele confirm\, practic, concluziile pe care le-am putea trage pe baza observa]iilor cotidiene. Nu are rost s\ insist\m asupra lor din moment ce prezen]a lor sistematic\ poate fi g\sit\ în mai toate manualele de psihologie. Mult mai interesante sunt acele rezultate ob]inute de psihologii cognitivi[ti, mai pu]in intuitive pentru sim]ul comun. Dou\ dintre aceste rezultate vor fi prezentate mai jos: (1) rela]ia dintre adâncimea proces\rii [i înv\]area inten]ionat\; (2) efectul spa]ierii.

6.5.1. Adâncimea proces\rii [i inten]ionalitatea înv\]\rii No]iunea de adâncime a proces\rii a fost lansat\ de Craik ºi Lockhart (1972). Ea exprim\ ideea c\ procesarea unui stimul este cu atât mai adânc\, cu cât se trece de la caracteristicile sale fizice, spre cele conceptuale sau semantice. De exemplu, textul pe care îl citi]i în acest moment poate fi procesat: (a) sub aspectul caracteristicilor sale fizice (m\rimea [i culoarea literelor, dispunerea lor pe pagin\ etc.); (b) sub aspectul caracteristicilor lingvistice (compunerea cuvintelor pentru a forma propozi]ii, modul de compunere a propozi]iilor pentru a forma fraze etc.) sau (c) la nivel semantic (semnifica]ia pe care o con]ine). Cu cât este mai adânc\ procesarea unui stimul, cu atât mai bine este re]inut în MLD. Acest lucru se poate dovedi

SISTEMELE MNEZICE

219

prin construc]ia unor sarcini focalizate pe diverse caracteristici ale stimulului. De exemplu, oferind un stimul verbal, s\ zicem cuvântul „cofet\rie”, putem manipula adâncimea proces\rii manipulând tipul de sarcin\ la care solicit\m subiec]ii experimentali: a) o parte a lor vor fi solicita]i s\ r\spund\ dac\ în cuvântul respectiv e prezent\ litera f; b) o alt\ parte vor trebui s\ r\spund\ dac\ „cofet\rie” rimeaz\ cu cuvântul „papet\rie”; c) o a treia grup\ va fi solicitat\ s\ r\spund\ dac\ o cofet\rie este un magazin. Dup\ cum se poate observa, în primul caz, pentru a r\spunde, subiec]ii trebuie s\ proceseze doar caracterele fizice ale stimulului (ei pot s\ realizeze sarcina chiar dac\ nu cunosc caracterele latine). În a doua situa]ie, realizarea sarcinii reclam\ luarea în considerare a caracteristicilor fonologice ale stimulului, deci un nivel de procesare mai avansat, mai adânc. În fine, în a treia situa]ie, fiind solicita]i s\ stabileasc\ apartenen]a unui exemplar la o clas\ de obiecte, subiec]ii vor efectua o procesare semantic\ sau conceptual\ a stimulului. Dup\ prezentarea unei serii de astfel de stimuli, este testat\ memoria de lung\ durat\ printr-un test de reproducere. În mod invariabil, se constat\ c\ o dat\ cu adâncimea proces\rii spore[te acurate]ea memoriei (ex.: Nelson ºi McEnvoy, 1979, Baddeley, 1982). Cu cât mai intens prelucr\m un stimul, cu atât mai bine e p\strat în MLD. Ini]ial, Craik ºi Lockhart (1972) au propus existen]a a trei niveluri de procesare – perceptiv, verbal [i semantic. Este îns\ evident c\ num\rul de niveluri de procesare este mult mai mare. Identificarea lor exact\ este îngreunat\ datorit\ ambiguit\]ii no]iunilor de „nivel” sau „adâncime a proces\rii”. Rezultatele prezentate mai sus ar putea fi considerate ca fiind suficient de intuitive sau predictibile pe baza unor observa]ii cotidiene sistematice. Dar povestea nu se opre[te aici. Utilizând no]iunea de adâncime a proces\rii, o serie de investiga]ii au ajuns la concluzia c\ adâncimea proces\rii este – în majoritatea cazurilor – mai important\ decât volumul proces\rilor. De exemplu, expunerea repetat\ a unui stimul produce efecte mai pu]in notabile asupra performan]elor mnezice decât expunerea lui o singur\ dat\, dar în condi]iile proces\rii lui semantice. De exemplu, prezentarea de 6-7 ori a cuvântului „cofet\rie”, inserat într-o serie de stimuli similari, duce la o rat\ de reproducere mai sc\zut\ decât dac\, în faza de înv\]are, subiec]ii sunt solicita]i s\ proceseze stimulii la nivel semantic. A[a se explic\, de pild\, de ce în sesiunea de examene subiec]ii care au citit de mai pu]ine ori, dar mai atent materia ob]in de regul\ rezultate mai bune decât cei care au repetat-o de mai multe ori, dar au procesat doar la nivel de suprafa]\. Acest lucru e vizibil mai ales în condi]iile unei dificult\]i sporite a subiectelor de examen. O alt\ consecin]\ interesant\ a opera]ionaliz\rii experimentale a no]iunii de nivel de procesare vizeaz\ rela]ia dintre adâncimea proces\rii [i inten]ionalitatea înv\]\rii sau memor\rii. Dup\ cum se [tie, noi putem memora o serie de informa]ii fie în mod inten]ionat, propunându-ne acest lucru, fie în mod întâmpl\tor, neinten]ionat. În primul caz avem de-a face cu o înv\]are inten]ionat\, în cel de-al doilea – cu o înv\]are accidental\ sau întâmpl\toare. O mare parte din cuno[tin]ele de care dispunem în MLD sunt rezultatul unor înv\]\ri întâmpl\toare. Sloganul obi[nuit este c\ înv\]area inten]ionat\ este mai eficient\ decât înv\]area neinten]ionat\.

220

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Manipularea experimental\ atât a inten]ionalit\]ii/neinten]ionalit\]ii înv\]\rii, cât [i a adâncimii de procesare a ar\tat c\ o prelucrare mai adânc\ a stimulului d\ rezultate mai bune decât înv\]area lui inten]ionat\. Înv\]area inten]ionat\ este superioar\ înv\]\rii neinten]ionate doar în m\sura în care antreneaz\ o procesare mai adânc\ a stimulului. O înv\]are neinten]ionat\ dar dublat\ de prelucrarea intens\ a stimulului este mai eficient\ decât o înv\]are inten]ionat\ asociat\ cu o procesare superficial\. Un experiment ilustrativ în acest sens a fost realizat de Hyde ºi Jenkins (1973). Ei au oferit subiec]ilor 24 de cuvinte cu o rat\ de prezentare de 3 secunde/cuvânt. Prima variabil\ manipulat\ a vizat gradul de elaborare sau de adâncime a proces\rii. Un grup de subiec]i era solicitat s\ men]ioneze, de fiecare dat\, dac\ cuvântul respectiv con]ine litera e sau g. Al doilea grup trebuia s\ evalueze pe o scal\ fiecare cuvânt în func]ie de dispozi]ia pl\cut\ pe care i-o provoac\. S-a presupus c\ evaluarea caracterului pl\cut/nepl\cut al unui cuvânt reclam\ un nivel mai adânc de procesare decât sarcina de identificare a prezen]ei unei anumite litere. A doua variabil\ manipulat\ experimental a fost caracterul înv\]\rii: inten]ionat – accidental (neinten]ionat). Fiecare dintre cele dou\ grupuri a fost divizat în dou\ subgrupuri: unui subgrup i s-a spus scopul real al experimetului, acela de a m\sura performan]ele mnezice, iar cel\lalt subgrup a fost l\sat s\ cread\ c\ sarcina lor este doar de a face decizii lexicale sau evolu\ri ale dispozi]iei pl\cute pe care o asociaz\ cu un anumit cuvânt. A[adar, în primul caz avem de-a face cu o înv\]are inten]ionat\, în cel de-al doilea caz – cu o înv\]are noninten]ionat\. Rezult\ un plan factorial 2 ´ 2, deci cu patru condi]ii: procesare de adâncime ºi înv\]are inten]ionat\, procesare de adâncime ºi înv\]are noninte]ionat\, procesare de suprafa]\ ºi înv\]are inten]ionat\, procesare de suprafa]\ ºi înv\]are neinten]ionat\. În final, li s-a cerut subiec]ilor s\ reproduc\ cât mai multe dintre cuvintele prezentate. Rezultatele ob]inute sunt prezentate în tabelul 6.2. Tabelul 6.2. Procentajul de cuvinte reamintite în experimentul lui Hyde ºi Jenkins (1973) ÎNV|}AREA Inten]ionat\ Neinten]ionat\

SARCINA Procesare de adâncime Procesare de suprafa]\ 68 39 69 43

Inspectând tabelul, cel pu]in dou\ concluzii se pot extrage. Mai întâi, cunoa[terea scopului experimentului nu duce la o îmbun\t\]ire semnificativ\ a performan]elor. În al doilea rând, [i mult mai important, procesarea de adâncime ºi neinten]ionat\ produce performan]e mnezice semnificativ mai bune decât înv\]area inten]ionat\, dar de suprafa]\ (69% versus 39%!!). Vom conchide, a[adar, c\ adâncimea proces\rii este mai important\ decât inten]ionalitatea înv\]\rii. O motiva]ie mai ridicat\ sau o înv\]are inten]ionat\ nu îmbun\t\]e[te, prin ea îns\[i, performan]ele de reproducere, ci doar în m\sura în care ea este asociat\ cu o prelucrare mai laborioas\ a materialului de înv\]at.

SISTEMELE MNEZICE

221

Cu cât mai laborios este prelucrat un material, cu atât mai bine este el reamintit. Nu e neap\rat necesar ca aceast\ prelucrare s\ vizeze sensul sau semnifica]ia materialului de înv\]at. De exemplu, împerecherea pe baz\ de rime a cuvintelor care trebuie memorate sau asocierea lor cu un ritm specific produce o performan]\ mnezic\ mai bun\ decât memorarea fiec\rui cuvânt în ordinea în care a fost prezentat (Nelson, 1979). Acest fapt se datoreaz\ unei prelucr\ri mai laborioase, dar aceasta nu e de ordin semantic.

6.5.2. Efectul spa]ierii (interpunerii) Efectul spa]ierii itemilor care urmeaz\ a fi memora]i sus]ine experimental modelarea memoriei ca o mul]ime de unit\]i cognitive aflate în diverse stadii de activare. El exprim\ ideea c\ interpunerea unor itemi din alte categorii într-o serie de itemi ce urmeaz\ a fi memorat\ spore[te performan]ele mnezice. Fiecare item ce urmeaz\ a fi reprodus poate fi prezentat consecutiv, de mai multe ori, sau poate fi „spa]iat”, între dou\ prezent\ri ale aceluia[i item fiind insera]i itemi dintr-o alt\ categorie. Aceast\ spa]iere poate s\ cuprind\ 1, 2 sau mai mul]i itemi. Se constat\ c\ rata reproducerilor cre[te, cu cât intervalul dintre dou\ spa]ii ale aceluia[i item cre[te. Utilizând stimuli verbali, Madigan (1969) a efectuat o astfel de cercetare, ale c\rei rezultate sunt prezentate grafic în figura 6.10.

Probabilitatea reproducerii corecte

Fig. 6.10. Efectul spaþierii itemilor; cifrele de pe abscisã aratã câþi itemi se interpun între douã apariþii ale aceluiaºi stimul.

50 40 30 0

2

4

8 M\rimea spa]ierii

20

40

A[a cum se poate observa, probabilitatea reproducerii corecte a itemului de memorat cre[te o dat\ cu m\rirea intervalului dintre dou\ apari]ii ale sale. ~n termeni mai simpli, aceasta înseamn\ c\ repeti]iile la intervale mai mari de timp dau rezultate mai bune decât repeti]iile imediate, consecutive (se presupune aceea[i adâncime a proces\rii). Efectul constatat este în concordan]\ cu ideea fiec\rei cuno[tin]e din memorie av^nd un anumit nivel de activare [i cu inhibi]ia lateral\

222

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

dintre unit\]ile activate. Atunci când un item este prezentat succesiv, nespa]iat, prin inihibi]ie lateral\, valoarea sa de activare scade, deci reactualizarea sa din memorie este mai dificil\. Când itemul este prezentat de acela[i num\r de ori, dar spa]iat, intercalându-se itemi din alt\ categorie, inhibi]ia lateral\ este mai redus\, valoarea de activare r\mâne mai ridicat\, deci reactualizarea e mai performant\. Despre modul de organizare a cuno[tin]elor în memoria de lung\ durat\ vom vorbi într-un întreg capitol (7).

6.6. Uitarea E.F. Loftus ºi G.R. Loftus (1980) au avut ideea unei anchete printre psihologii americani, întrebându-i dac\ ei consider\ c\ informa]ia din MLD r\mâne permanent în sistemul cognitiv. Aproape 84% dintre ei au dat un r\spuns afirmativ. Un procentaj similar de non-psihologi au dat acela[i r\spuns. Printre argumentele invocate în sus]inerea opiniei lor, psihologii men]ionau, mai ales, fenomenele de hipermnezie constatate în transa hipnotic\ [i experien]ele lui Penfield de stimulare electric\ a neuronilor corticali. La o analiz\ mai atent\, ambele argumente au o validitate discutabil\. Este adev\rat c\ sub induc]ie hipnotic\ subiec]ii sunt capabili s\-[i reaminteasc\ am\nunte incredibile, considerate de mult uitate, dar e la fel de adev\rat c\ în aceste relat\ri, faptele reale [i cele fictive sunt prezente în egal\ m\sur\ (vezi pentru detalii, Naish, 1986). Într-un raport de cercetare faimos, Penfield ºi Perot (1963) î[i publicau rezultatele lor asupra stimul\rii electrice a unor zone cerebrale. Utilizând metoda electrozilor implanta]i, cei doi cercet\tori au constatat c\ stimularea repetat\ a unor neuroni duce la reamintirea unor experien]e vizuale [i olfactive, pe care pacien]ii în cauz\ le avuseser\ în copil\rie [i pe care le considerau iremediabil uitate. Aceste date au alimentat ideea c\ toate experien]ele pe care le tr\ie[te subiectul uman r\mân stocate definitiv în memorie. Practic, nu uit\m nimic din ceea ce am tr\it sau am înv\]at vreodat\. Din p\cate, nu exist\ nici o posibilitate de a verifica dac\ relat\rile pacien]ilor lui Penfield sunt reale sau sunt fanteziste. Amintirile pe care le aveau în urma stimul\rii electrice puteau fi false memorii, reprezentând experien]e pe care doar li se p\rea c\ le-au avut. E posibil ca stimularea electric\ a unui grup de neuroni s\-i fac\ pe subiec]i s\-[i „rememoreze” o mul]ime de evenimente care, de fapt, n-au avut loc decât în închipuirea lor. În aceast\ parte a lucr\rii noastre vom aborda problema uit\rii: oare uit\m informa]iile memorate sau ele r\mân permanent în memorie? Înainte de a proceda la analiza datelor experimentale care favorizeaz\ un r\spuns sau altul la aceast\ întrebare, vor fi specificate câteva caracteristici esen]iale ale procesului de reactualizare sau reamintire.

SISTEMELE MNEZICE

223

6.6.1. Reactualizarea cuno[tin]elor Eficien]a memor\rii este judecat\ în func]ie de eficacitatea reactualiz\rii. O caren]\ a reactualiz\rii este în mod automat judecat\ ca o deficien]\ a memoriei. Dac\ nu ne mai reamintim la [coal\ poezia înv\]at\ cu o zi în urm\ înseamn\ c\ „n-avem memorie bun\”. Dac\ nu reactualiz\m decât o mic\ parte dintre itemii de la testul de memorie Rey înseamn\ c\ memoria noastr\ este deficitar\. În fine, dac\ am uitat c\ aveam o întâlnire, memoria e de vin\. Cele mai cunoscute forme de reactualizare, adesea men]ionate ca fiind singurele, sunt reproducerea [i recunoa[terea. Practic, toate rezultatele experimentale pe care le-am prezentat pân\ acum se bazeaz\ pe probe de recunoa[tere sau reproducere. Similar, majoritatea testelor de memorie sunt construite pe aceste dou\ tipuri de sarcini. E[ecul reactualiz\rii informa]iei memorate nu dovede[te îns\ nimic despre deficien]a stoc\rii cuno[tin]elor memoriei. Mai întâi, pentru c\ reproducerea [i recunoa[terea nu sunt singurele modalit\]i de reactualizare a informa]iei [i, probabil, nici m\car cele mai importante (6.7). În al doilea rând, pentru c\ procesul de reactualizare este dependent de o serie de factori care fac ca performan]ele de reactualizare s\ fie extrem de fluctuante, deci nepotrivite pentru a trage concluzii ferme asupra capacit\]ii memoriei în general. Eficien]a reactualiz\rii cre[te dac\: a) contextul reactualiz\rii are cât mai multe propriet\]i similare celor prezente în contextul memor\rii; b) contextul reactualiz\rii are cât mai pu]ine asem\n\ri cu al]i stimuli decât cei care trebuie reaminti]i. Vom ilustra importan]a similarit\]ii contextelor de reactualizare/memorare, prin dou\ cazuri tipice.

6.6.1.1. Reactualizarea [i similaritatea contextului fizic Smith ºi colab. (1988) au cerut subiec]ilor din grupul experimental s\ memoreze în ordine o list\ de cuvinte într-unul dintre laboratoarele universit\]ii. Dup\ patru zile, a urmat testul de reproducere în dou\ medii diferite: o parte a subiec]ilor au reprodus lista în acela[i laborator, iar cealalt\ parte au sus]inut testul de reproducere într-un laborator cu totul diferit. S-a înregistrat o rat\ a reproducerilor corecte de 59% pentru primul lot de subiec]i [i de 46% pentru cel de-al doilea. A[adar, performan]ele la testul de reproducere au favorizat pe cei la care contextul reproducerii era similar cu contextul înv\]\rii. Rezultate similare s-au ob]inut prin manipularea altor tipuri de medii fizice. De pild\, Godden [i Baddeley (1975) solicit\ o echip\ de scafandri s\ memoreze o list\ de cuvinte în dou\ medii: la 120 m sub ap\ [i pe uscat. Ulterior, ambele liste trebuiau reproduse în ambele medii. Rezultatele ob]inute au confirmat importan]a similarit\]ii mediului fizic: rata reproducerilor corecte pentru itemii înv\]a]i pe uscat a fost mai mare dac\ reproducerea se realiza tot pe uscat; similar, în cazul itemilor memora]i subacvatic. Men]ion\m c\, în general, diferen]ele de reactualizare în func]ie de similaritatea contextului fizic nu sunt mari, dar ele sunt semnificative statistic [i apar în mod constant în toate experimentele care au avut

224

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

inten]ia s\ reproduc\ acest efect. Or, conform rigorilor metodologiei contemporane, o valoare cu semnifica]ie statistic\ redus\, dar care apare în mod constant în diverse reproduceri ale aceluia[i experiment constituie o regularitate [tiin]ific\ indubitabil\ (Radu ºi colab., 1993, Al. Ro[ca – comunicare personal\).

6.6.1.2. Reactualizarea [i similaritatea „contextului neuropsihic” Performan]ele de reactualizare (reproducere [i/sau recunoa[tere) sunt semnificativ mai ridicate dac\ starea neuropsihic\ din momentul înv\]\rii este congruent\ cu cea din momentul reactualiz\rii sau ecfor\rii. De pild\, itemii înv\]a]i în condi]iile în care subiec]ii fumau marijuana au fost reaminti]i mai bine dac\, în momentul reproducerii, subiec]ii se aflau iar\[i sub influen]a drogului, decât dac\ erau într-o stare de con[tiin]\ normal\ (Anderson, 1985). Materialul înv\]at într-o anumit\ dispozi]ie afectiv\ poate fi reamintit mai acurat atunci când subiec]ii se afl\ într-o dispozi]ie afectiv\ similar\ (Bower, 1981). De pild\, pacien]ii maniaco-depresivi î[i reamintesc mai bine con]inuturile înv\]ate în faza maniacal\, când reproducerea se realizeaz\ tot pe un fond maniacal; materialul înv\]at în faza depresiv\ e reprodus mult mai corect la revenirea st\rii depresive. În mod analog, itemii înv\]a]i pe fondul consumului de alcool sunt reaminti]i mai corect într-o stare bahic\ ulterioar\, decât în stare de trezie (Eich, 1985)3. Dependen]a performan]elor mnezice a fost confirmat\ [i în cazul studierii subiec]ilor infraumani. Kalat (1988) a înv\]at un lot de [oareci afla]i sub narcoz\ s\ parcurg\ un labirint. Dup\ eliminarea efectului narcoticului au fost înregistrate performan]ele lor în parcurgerea labirintului respectiv. Ulterior, f\r\ nici un antrenament prealabil, li s-a injectat iar\[i doza ini]ial\ de narcotic [i au reluat sarcina de parcurgere a labirintului. Performan]ele lor s-au dovedit net superioare în acest din urm\ caz. * Am trecut în revist\ toate aceste rezultate experimentale pentru c\ ele trebuie s\ ne dea serios de gândit atunci când facem conjecturi de la performan]a reactualiz\rii la calitatea memoriei. În condi]iile în care contextul fizic [i neuropsihic al reactualiz\rii este congruent cu cel al înv\]\rii, performan]ele sunt ridicate. Din aceast\ cauz\, de pild\, performan]ele de recunoa[tere sunt în mod constant mai bune decât la testul de reproducere. Cred c\ tot pe aceast\ baz\ pot fi explicate o mare parte din fenomenele de hipermnezie care apar sub trans\ hipnotic\. Induc]ia hipnotic\ nu duce prin ea îns\[i la hipermnezie, ci indirect, prin favorizarea unei st\ri psiho-neurologice similare cu cea în care a avut loc înv\]area. 3.

Probabil, unii î[i mai amintesc filmul lui Charlie Chaplin, Luminile ora[ului. În film, Chaplin salveaz\ de la înec un bancher beat, care voia s\ se sinucid\. Întreg comicul rezid\ din faptul c\ acesta î[i aminte[te de binef\c\torul s\u în stare de be]ie, dar îl respinge total când e treaz.

SISTEMELE MNEZICE

225

Cu cât scade similaritatea dintre contextul înv\]\rii [i cel al reactualiz\rii, cu atât mai sc\zute sunt performan]ele mnezice. Aceasta nu înseamn\ îns\ c\ memoria este deficitar\; contextul reactualiz\rii nu a fost cel mai potrivit sau sarcina de reactualizare nu a fost cea mai adecvat\ (6.7). A doua condi]ie a eficacit\]ii reactualiz\rii viza disimilaritatea dintre contextul reactualiz\rii [i al]i itemi decât cei care trebuie actualiza]i. Ea se poate ilustra îndeosebi pentru cazul recunoa[terii. Într-o sarcin\ de recunoa[tere, itemii nefamiliari sunt mai u[or de recunoscut decât itemii familiari, dat\ fiind asem\narea acestora din urm\ cu al]i itemi din mediu, care nu au un rest de activare mai ridicat [i pot perturba astfel recunoa[terea (Barsalou, 1992).

6.6.2. Oare uit\m?4 Am ar\tat anterior cât de variabile sunt performan]ele de reactualizare [i c\ un e[ec al reactualiz\rii nu înseamn\ o deficien]\ a memoriei. Pur [i simplu nu am folosit o modalitate adecvat\ de reactualizare. Oare nu cumva am putea explica uitarea în mod exhaustiv, ca o deficien]\ exclusiv\ a reactualiz\rii, nu ca un declin general al memoriei? Exist\, totu[i, informa]ii pe care nu ni le aducem aminte, oricâte eforturi am face, oricâte metode am încerca într-un timp fizic acceptabil. De exemplu, ce am f\cut în urm\ cu trei ani, cinci zile [i dou\ ore? Nu cumva informa]iile noastre despre acel moment s-au pierdut definitiv, au disp\rut din sistemul nostru cognitiv? O serie de investiga]ii efectuate de T.O. Nelson (1971, 1977, 1978) ne îndeamn\ s\ fim pruden]i înainte de a r\spunde afirmativ la astfel de întreb\ri. Într-unul din experimentele sale, Nelson [i colab. (1978) solicit\ unui lot de subiec]i s\ înve]e perechi de cuvinte [i cifre, asem\n\tor probei administrate de Anderson (1983). Dup\ un interval variabil, de la 48 de ore la dou\ s\pt\mâni, subiec]ii sunt solicita]i s\ reproduc\ perechile înv\]ate. Ei reproduc, în medie, doar 75% dintre ele. Înseamn\ oare c\ cele 25% sunt uitate? Pentru a oferi un r\spuns la aceast\ întrebare, Nelson opereaz\ asupra perechilor uitate în felul urm\tor: o parte r\mân neschimbate, iar o alt\ parte sufer\ unele modific\ri, în sensul c\ cifra asociat\ cuvântului se schimb\. De exemplu, anterior era perechea „cafea – 11”, acum ea devine „cafea – 32”. Dup\ o nou\ faz\ de înv\]are, atât a perechilor modificate, cât [i a celor nemodificate, se probeaz\ la a doua testare a performan]elor de reproducere. Dac\ perechile nereproduse anterior ar fi fost complet eludate din memorie, atunci performan]ele din a doua faz\ la perechile modificate [i cele nemodificate ar fi fost identice. Rezultatele sunt îns\ cu totul altele: perechile nemodificate sunt reamintite în propor]ie de 75%, cele modificate – în propor]ie de 43%. Pe baza acestor rezultate, conchidem c\ informa]iile care anterior n-au fost reamintite nu s-au pierdut, practic, din memorie, ci au fost subactivate. A doua faz\ de înv\]are 4.

Ne punem aceast\ problem\ pentru subiectul normal, excluzând cazurile patologice de sindrom Korsacoff sau Alzheimer.

226

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

le-a ridicat acest rest de activare, astfel încât le-a f\cut accesibile con[tiin]ei [i, deci, reproductibile. Experimentele de recunoa[tere au dat rezultate similare. Itemii care n-au fost recunoscu]i în prima etap\ au fost amesteca]i cu noi itemi, dup\ care a urmat o nou\ faz\ de recunoa[tere. Rata de recunoa[tere a stimulilor mai vechi a fost net superioar\ comparativ cu rata recunoa[terii noilor stimuli. Despre prodigiozitatea memoriei umane se g\sesc referin]e în multe alte cercet\ri experimentale. De pild\, Shepard (1967) efectueaz\ o investiga]ie în cadrul c\reia subiec]ii vizioneaz\ timp de câteva secunde sute de fotografii. Testa]i scurt timp dup\ aceea, ei au recunoscut aproape toate imaginile prezentate. Mai mult, chiar dup\ câteva s\pt\mâni subiec]ii din lotul experimental recuno[teau o mare parte dintre fotografii. O serie întreag\ de date de natur\ anecdotic\ sus]in ideea permanen]ei memoriei de lung\ durat\. Dup\ cincizeci de ani de la terminarea [colii, multe persoane î[i aduc aminte cuvinte dintr-o limb\ str\in\ pe care o înv\]aser\ în [coal\, dar pe care n-au mai practicat-o ulterior (Barsalou, 1992). Dac\ cuno[tin]ele înv\]ate r\mân permanent în memorie, de ce, totu[i, nu ni le reamintim? L\sând la o parte caracteristicile procesului de reactualizare discutate anterior, ce se întâmpl\ cu cuno[tin]ele noastre între momentul înv\]\rii [i cel al actualiz\rii? Care sunt fenomenele care au loc în acest interval de timp [i îngreuneaz\ reamintirea? Am putea r\spunde printr-o simpl\ propozi]ie: se subactiveaz\. Dar un astfel de r\spuns nu rezolv\ problema de fond. De ce anume se subactiveaz\? Cum ac]ioneaz\ subactivarea? Pentru a oferi un r\spuns exhaustiv m\car la una dintre aceste întreb\ri, ar trebui s\ scriem înc\ o carte, mai voluminoas\ ca aceasta. Con[tien]i de propriile limite, ne propunem doar s\ trecem în revist\ câteva dintre mecanismele implicate în deteriorarea nivelului de activare a cuno[tin]elor. Reamintim c\ nivelul de procesare a informa]iei, gradul de elaborare a informa]iei stocate au implica]ii majore, pe care nu le mai relu\m aici (6.5.1).

6.6.2.1. Interferen]a Interferen]a este un fenomen cunoscut de mult\ vreme, dar mecanismul ei continu\ s\ fie incomplet explicat. În esen]\, ea vizeaz\ influen]a pe care cuno[tin]ele înv\]ate o au unele asupra altora. În cazul în care cuno[tin]ele anterior înv\]ate reduc rata de reactualizare a cuno[tin]elor dobândite ulterior, avem de-a face cu interferen]a proactiv\. Aceea[i influen]\ exercitat\ îns\ de ultimele cuno[tin]e asupra celor anterioare poart\ numele de interferen]\ retroactiv\. Subliniem c\ aceste no]iuni doar descriu, dar nu explic\ mecanismul responsabil de producerea fenomenului. Unul dintre candida]ii la o explica]ie posibil\ este mecanismul inhibi]iei laterale. El are nu numai plauzibilitatea neuronal\, dar este în acord cu o serie de date experimentale asupra interferen]ei. De pild\, se constat\ c\ interferen]a dintre dou\ categorii diferite de cuno[tin]e (de pild\, numere [i cuvinte) este mai mic\ decât în cazul în care cuno[tin]ele memorate succesiv fac parte din aceea[i categorie. Or, inhibi]ia lateral\ este mai redus\ în primul caz decât în al doilea. Ca s\ lu\m în discu]ie doar înc\ un exemplu, s\ ne reamintim de efectul spa]ierii (6.5.2).

SISTEMELE MNEZICE

227

Spa]ierea (interpolarea unor itemi diferi]i între dou\ prezent\ri ale aceluia[i item) îmbun\t\]e[te performan]ele mnezice. Deci, [i în acest caz, putem spune c\ inhibi]ia lateral\ este mai redus\. Oricum, pare cel pu]in posibil s\ vedem în interferen]\ o emergen]\ comportamental\ a mecanismului de inhibi]ie lateral\ a unit\]ilor cognitive. Mai credem c\ inhibi]ia lateral\ nu ac]ioneaz\ numai între cuno[tin]ele din MLD, ci [i în cadrul memoriei de lucru. Ca atare, interferen]a este un fenomen comun celor dou\ tipuri ale memoriei, nu a[a cum se sus]ine adesea, un fenomen specific al MLD.

6.6.2.2. Efectul FAN Efectul FAN (= facts added to nodes) a fost pus în eviden]\ de J.R. Anderson (1973, 1976). În]elegerea lui complet\ presupune o serie de informa]ii despre reprezentarea cuno[tin]elor (7.2). Deocamdat\, e suficient s\ [tim c\, la nivel comportamental, el se manifest\ prin încetinirea ritmului reactualiz\rii în func]ie de sporirea informa]iilor pe care le avem despre un anumit obiect. De exemplu, în faza de înv\]are, subiectul poate s\ memoreze o mul]ime de informa]ii despre un individ „Ion” (ex.: „Ion locuie[te la Cluj”, „Ion are automobil”, „Lui Ion îi place p\linca”, „Ion e cumnat cu Maria”, „Ana e so]ia lui Ion” etc.). Cu cât avem mai multe cuno[tin]e despre Ion, cu atât ne este mai greu s\ ne reamintim cu exactitate o anumit\ informa]ie despre acesta. (Dup\ câteva minute încerca]i s\ r\spunde]i dac\ Maria sau Ana este so]ia lui Ion.) Efectul FAN se realizeaz\ subcon[tient; el nu este în inten]ia subiectului. Anderson ºi Bower (1973) explic\ acest fenomen recurgând la mecanismele de propagare a activ\rii. Când solicit\m o informa]ie despre un obiect, reprezentarea cognitiv\ a obiectului respectiv este activat\ din MLD. Dac\ cunoa[tem un singur fapt despre obiectul respectiv, propagarea activ\rii este rapid\ [i r\spunsul este aproape instantaneu. Dac\ [tim dou\ lucruri despre acela[i obiect, aceea[i activare trebuie s\ se propage în dou\ direc]ii, deci plusul de activare primit de aceste unit\]i va fi mai mic, iar propagarea mai lent\ [.a.m.d. Cu cât cre[te num\rul de cuno[tin]e sau fapte pe care le cunoa[tem despre un individ, cu atât mai lent\ este reactualizarea unei informa]ii specifice. Silit s\ r\spund\ în limit\ de timp, subiectul va conchide c\ a uitat (a pierdut din memorie) informa]ia respectiv\.

6.6.2.3. Mecanismele de ap\rare ale eului No]iunea de mecanism de ap\rare a fost lansat\ în psihologie de Freud [i consacrat\ de fiica sa, A. Freud, într-o carte celebr\, Mecanismele de ap\rare ale eului (1937). Într-o defini]ie simplificat\, mecanismele de ap\rare sunt procedurile utilizate de ego, confruntat cu pulsiunile libidinale ale id-ului, de reprimare a informa]iilor care l-ar putea pune în pericol. Unul dintre aceste mecanisme este represia. El const\ în blocarea accesului în con[tiin]\ a informa]iilor despre fantasmele sau dorin]ele sexuale ale subiectului. Amnezia infantil\ (= absen]a amintirilor din primii ani de via]\) este explicat\ de psihanali[ti tocmai prin con]inutul libidinal, care a fost

228

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

exclus din câmpul con[tiin]ei. Esen]a terapiei psihanalitice const\ tocmai în a elibera con]inutul reprimat („acolo unde a fost id trebuie pus ego”). De[i se contureaz\ o explica]ie cognitivist\ riguroas\ a acestor mecanisme defensive, care ridiculizeaz\ toat\ terminologia psihanalitic\ excesiv de mitologizant\, analiza acestora este extrem de productiv\. Ea ne atrage aten]ia asupra unor proces\ri incon[tiente ale informa]iei, neglijate de cognitivi[ti, cu semnifica]ii deosebite pentru arhitectura sistemului cognitiv în general, pentru organizarea cuno[tin]elor în memorie, în special. * Rezumând ceea ce am spus pân\ acum despre uitare, s\ remarc\m c\ suntem în fa]a unui fapt de experien]\ [i a dou\ explica]ii posibile. E un fapt cert c\ nu ne putem reaminti în orice moment orice cuno[tin]\ înv\]at\ anterior. Prima explica]ie e c\ anumite cuno[tin]e (ex.: cele cu valoare adaptativ\ sc\zut\) se deterioreaz\ [i dispar din memorie. A doua explica]ie – în contul c\reia am oferit o serie de date experimentale – consider\ c\ nimic din ceea ce am înv\]at nu se [terge din memorie. Anumite evenimente nu pot fi reproduse sau recunoscute din cauza deficien]elor mecanismelor de reactualizare, nu din cauza unei deficien]e a memoriei în general. De[i am favorizat cea de-a doua explica]ie, la rigoare pe baza datelor experimentale disponibile nu putem tran[a definitiv în favoarea nici uneia dintre explica]iile concurente. Am putea spune c\ ambele sunt par]ial adev\rate. Acesta ar fi îns\ un truc dialectic comod, cu consecin]e negative pentru cercetare. Prefer\m mai degrab\ s\ c\ut\m r\spunsul analizând un tip de memorie care se bucur\ de tot mai mare interes din partea cercet\torilor în ultimii ani: memoria implicit\.

6.7. Memoria explicit\ vs memoria implicit\ O tradi]ie de cercetare are incontestabile efecte pozitive: ea elimin\ idiosincrasiile inutile în c\utarea problemelor [i a metodelor de cercetare, educ\ noi cercet\tori în spiritul unei paradigme care a dus la succes, evalueaz\ riguros noile presta]ii [tiin]ifice etc. În acela[i timp îns\, o tradi]ie sau paradigm\ de cercetare poate avea o mul]ime de aspecte indezirabile: ea procedeaz\ la neglijarea sistematic\ a unor fenomene semnificative pentru domeniul studiat, obtureaz\ înnoirea problematic\ [i metodologic\ a comunit\]ii [tiin]ifice, prime[te cu reticen]\ descoperirea etc. (vezi pentru detalii Th. Kuhn, 1976). Aceste considera]ii, valabile pentru orice tradi]ie de cercetare, sunt aplicabile [i în cazul cercet\rilor asupra memoriei. În mod tradi]ional, de la Ebinghaus încoace, majoritatea itemilor care intrau în probele de memorie erau de natur\ verbal\ sau imagistic\ (silabe f\r\ sens, litere, fraze, fotografii etc.). Num\rul investiga]iilor asupra memoriei mi[c\rilor motorii sau deprinderilor în general, asupra itemilor non- verbali [i non- imagistici era, pân\ în ultimii câ]iva ani, nesemnificativ [i, oricum, în afara paradigmei dominante de cercetare. Inclusiv testele de memorie (ex.: testul Rey) evalueaz\ doar memoria verbal\ sau imagistic\, dar pretind c\ ofer\ concluzii asupra sistemului mnezic în general.

SISTEMELE MNEZICE

229

În afar\ de centrarea pe memoria imagistic\ sau verbal\, o alt\ caracteristic\ a paradigmei principale în cercetarea memoriei const\ în utilizarea exclusiv\ a reproducerii [i recunoa[terii ca forme de reactualizare a cuno[tin]elor. Practic, toate experimentele citate pân\ acum, care reprezint\ „nucleul tare” de date experimentale asupra memoriei, au recurs la reproducere sau recunoa[tere în m\sura acurate]ei memoriei. Într-o prelungire fireasc\, testele de m\surare a memoriei se bazeaz\ exclusiv pe probe de recunoa[tere [i reproducere. Este adev\rat c\ ele pot pune în eviden]\ memoria verbal\ [i/sau imagistic\ (cele dou\ caracteristici ale tradi]iei sunt solidare), dar nu acoper\ întreaga complexitate a memoriei. Un juc\tor de tenis recurge cu siguran]\ la memorie, altfel n-ar atinge un nivel m\car satisf\c\tor de performan]\. Dar el nu poate verbaliza, sau recunoa[te, sau reproduce modul în care a executat o anumit\ lovitur\. Ilie N\stase, de pild\, nu putea explica cum executa celebrul s\u forehand. Cuno[tin]ele de acest fel sunt implicite, greu verbalizabile; ele transpar în ac]iunile pe care le efectueaz\ individul, nu în rapoartele sale verbale. Cuno[tin]ele reprezentate verbal sau imagistic, eviden]iate prin probe de reproducere sau recunoa[tere, formeaz\ memoria explicit\ a subiectului uman. Ea se nume[te explicit\ deoarece con]inuturile ei sunt accesibile con[tiin]ei [i pot face obiectul unei reactualiz\ri inten]ionate. În literatura de specialitate, acest tip de memorie mai poart\ numele de memorie declarativ\ (declarative memory), deoarece cuprinde cuno[tin]e despre situa]ii sau st\ri de lucruri care se pot exprima într-o form\ declarativ\. Memoria implicit\ (non-declarativ\ sau procedural\) desemneaz\ cuno[tin]ele non-declarative ale subiectului (ex.: reguli de execu]ie, deprinderi motorii sau cognitive, reflexe condi]ionate), care nu sunt accesibile con[tiin]ei [i nu pot face obiectul unei reactualiz\ri inten]ionate. În consecin]\, testele de recunoa[tere [i/sau reproducere sunt insensibile la acest tip de memorie. Unul dintre primele studii influente care au atras aten]ia asupra memoriei implicite a fost publicat de Weiskrantz (1984). La un lot redus de numai cinci subiec]i amnezici (unul cu lobotomie temporal\, ceilal]i patru cu sindrom Korsakoff), s-a administrat o sarcin\ de memorare a unei liste de cuvinte. În afar\ de probele clasice de reproducere [i recunoa[tere, o a treia modalitate de detectare a memoriei lor a fost pus\ la cale. F\r\ s\ li se spun\ c\ are vreo leg\tur\ cu sarcina anterioar\, subiec]ii respectivi erau ruga]i s\ completeze cuvintele lacunare dintr-o list\. De fapt, în lista respectiv\, al\turi de alte cuvinte fragmentare, se aflau [i cuvintele (incomplete) care f\cuser\ parte din lista ini]ial memorat\. Subliniem înc\ o dat\ c\ a doua sarcin\ a fost considerat\ de pacien]i ca fiind total independent\ de prima. Întrucât nu li se cerea explicit s\-[i reaminteasc\ unele cuvinte anterior înv\]ate [i uitate, acesta era un test implicit al memoriei subiec]ilor. A[a cum era de a[teptat, la recunoa[tere [i reproducere performan]ele subiec]ilor normali sunt net superioare. În schimb, la testul de memorie implicit\, performan]ele celor dou\ loturi de subiec]i sunt sensibil egale. Aceste rezultate l-au f\cut pe Weisenkrantz s\ conchid\ c\ al\turi de memoria explicit\ – accesibil\ prin teste de recunoa[tere [i reproducere –, exist\ un alt sistem mnezic – memoria implicit\ –, accesibil prin metode de testare indirecte. Concomitent, o serie de investiga]ii

230

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

clinico-experimentale au scos în eviden]\ c\ în cazul amneziei (vezi pacientul H.M.) sau al sindromului Korsakoff, numai memoria declarativ\ este afectat\, în vreme ce memoria implicit\ (procedural\) r\mâne la parametri sensibili normali. De exemplu, pacientul H.M., de[i cu amnezie retrograd\, reu[e[te s\ înve]e s\ deseneze un obiect dup\ imaginea sa în oglind\ [i s\ rezolve problema „Turnul din Hanoi”. Or, pentru realizarea acestor sarcini, el avea nevoie de o memorie a procedurilor, a deprinderilor motorii reclamate de astfel de sarcini. Existen]a [i func]ionalitatea cuno[tin]elor implicite poate fi pus\ în eviden]\ prin analiza deprinderilor, a fenomenelor de amorsaj [i a condi]ion\rii clasice.

6.7.1. Memoria implicit\ a deprinderilor Am men]ionat deja c\ pacien]ii cu amnezie retrograd\, de[i nu pot înv\]a noi cuno[tin]e declarative, pot, totu[i, dobândi noi deprinderi motorii sau cognitive. Una dintre deprinderile cele mai cunoscute este aceea de utilizare (cvasi-corect\) a limbii naturale. Se pare c\ la baza ei se afl\ cuno[tin]ele implicite de gramatic\, dobândite de indivizi în mod incon[tient, neinten]ionat. Pentru a proba acest lucru, Reber (1973, 1989) a efectuat o serie de experimente ingenios concepute. El a prezentat, spre memorare, în fa]a a dou\ loturi de subiec]i – unii amnezici, ceilal]i normali –, [iruri de litere generate pe baza unor reguli gramaticale. De exemplu, putem concepe [irul M A M B M C M D M E M F M. El e generat prin inserarea literei M în [irul literelor din alfabet într-o pozi]ie corespunz\toare unui num\r prim (1, 3, 5, 7, 11, 13...). Subiec]ii vizionau aceste [iruri f\r\ s\ li se spun\ c\ ele erau generate pe baza unor reguli sintactice. Abia dup\ terminarea expunerii li se aduce la cuno[tin]\ acest lucru. Ulterior, le sunt prezentate perechi de [iruri – unul „gramatical” (= generat dup\ acelea[i reguli sintactice anterioare) [i unul „negramatical” (= constituit aleatoriu). Sarcina subiec]ilor este de a recunoa[te care dintre aceste [iruri este cel „gramatical”. Se constat\ c\: (a) rata recunoa[terilor corecte este de 65-67%, deci ea nu se datoreaz\ întâmpl\rii; (b) performan]ele amnezicilor nu difer\ de cele ale subiec]ilor normali. De aici conchidem c\ regulile unei gramatici artificiale sunt stocate în memoria implicit\. Prin extensie, putem spune c\ cuno[tin]ele noastre despre gramatica limbajului natural sunt implicite [i ele stau la baza deprinderilor noastre de utilizare (cvasi-)corect\ a limbii. E posibil ca informa]iile noastre despre multe alte regularit\]i din mediu, care nu fac obiectul unei înv\]\ri inten]ionate, s\ fac\ parte din memoria implicit\. Principala loca]ie cerebral\ a cuno[tin]elor implicite efective în realizarea deprinderilor pare a fi circumscris\ de ariile cortico-striate (Squire ºi colab., 1993, Nadel, 1992).

6.7.2. Fenomenul de amorsaj Termenul de amorsaj (priming) se folose[te pentru a descrie fenomenul de facilitare a detec]iei unui stimul perceptiv pe baza experien]ei noastre anterioare. De exemplu, apari]ia unui stimul concordant cu expectan]ele noastre este perceput\ mai rapid,

SISTEMELE MNEZICE

231

deoarece a[tept\rile pe care le-am avut au amorsat reprezentarea lui în memorie, facilitând recunoa[terea. Amorsajul pune îns\ în eviden]\ [i o serie de cuno[tin]e generate prin mecanisme subcon[tiente, implicite. Se cunoa[te c\ expunerea frecvent\ la un stimul modific\ judecata de valoare asupra lui. De exemplu, simpla prezentare repetat\ a unor nume proprii le face s\ fie considerate ca fiind mai faimoase, mai renumite decât numele proprii prezentate cu o frecven]\ mai mic\. Probabilitatea de a considera faimoase numele proprii ale unor personalit\]i bine cunoscute cre[te de la 53 la 65%, dac\ au fost recent prezentate subiec]ilor. Probabilitatea ca subiec]ii din lotul experimental s\ considere faimos un nume care, de fapt, nu desemneaz\ o persoan\ celebr\, dar care a fost prezentat anterior de mai multe ori cre[te de la 12 la 23%. A[adar, judecata de valoare este influen]at\ de cuno[tin]ele dobândite anterior în mod implicit, neinten]ionat. Pacien]ii amnezici [i subiec]ii normali se comport\ similar în experimente de acest gen, ceea ce probeaz\ natura implicit\ a cuno[tin]elor. La ambele grupuri amorsajul se poate constata chiar [i dup\ mai multe s\pt\mâni, ceea ce pune în eviden]\ robuste]ea cuno[tin]elor din memoria implicit\. Amorsajul are o func]ie adaptativ\ incontestabil\. De[i dinamic, mediul în care tr\im este suficient de stabil pentru a fi predictibil. Putem presupune cu destul\ încredere c\ într-un anume context ne vom întâlni, în momente diferite, cu aceea[i categorie de stimuli. În acest caz, amorsarea determin\ sporirea vitezei de reac]ie [i fluiditatea r\spunsurilor la stimulii familiari.

6.7.3. Memoria implicit\ a reflexelor condi]ionate Prin condi]ionare (clasic\) se dobândesc o serie de cuno[tin]e stocate în memoria implicit\, detectabile în comportamentul subiectului, dar care nu pot fi eviden]iate prin reamintire inten]ionat\. Literatura de specialitate e plin\ de referin]e asupra fobiilor care rezult\ dintr-o generalizare difuz\ a reac]iei fobice. „Micu]ul Albert”, replic\ behaviorist\ la „micu]ul Hans” al lui Freud, constituie un exemplu ilustrativ în acest sens. Pentru a ar\ta c\ reac]ia fobic\ este un comportament înv\]at, de fiecare dat\ când unui copil (micu]ul Albert) i se prezenta un iepura[, Wattson îl asocia cu producerea unui zgomot puternic [i nepl\cut. De[i anterior copilul nu manifestase nici o temere fa]\ de iepura[, dup\ câteva [edin]e, apari]ia iepura[ului era suficient\ pentru a genera reac]ia fobic\. Ulterior, aceast\ reac]ie se generalizeaz\ [i asupra altor animale asem\n\toare cu cel în cauz\. Etiologia fobiei este de cele mai multe ori necunoscut\ pacientului, deoarece ea se bazeaz\ pe cuno[tin]ele implicite dobândite în urma condi]ion\rii. Pentru a ar\ta c\ pacien]ii cu amnezie retrograd\ pot dobândi noi cuno[tin]e prin condi]ionare, s-a recurs la urm\torul experiment. De fiecare dat\ când le era prezentat un anumit stimul, un jet de aer propulsat în dreptul ochilor îi f\cea s\ clipeasc\. Dup\ mai multe [edin]e de acest gen prin condi]ionare clasic\, subiec]ii au ajuns s\ clipeasc\ la fiecare prezentare a stimulului respectiv. F\r\ o alt\ înv\]are,

232

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

acela[i efect se constat\ [i la 24 ore dup\ faza ini]ial\ de condi]ionare: prezen]a stimulului duce la apari]ia clipitului (Squire ºi colab., 1993). Aceste rezultate eviden]iaz\ faptul c\ pacien]ii cu amnezie retrograd\ pot dobândi noi cuno[tin]e, dar aceste cuno[tin]e sunt de alt\ natur\ decât cele afectate de amnezie. Amnezia afecteaz\ memoria declarativ\, explicit\, dar se pare c\ las\ intact\ memoria implicit\ (nondeclarativ\). Descoperirea memoriei implicite modific\, a[adar, considerabil viziunea noastr\ asupra amneziei. Cuno[tin]ele implicite dobândite prin condi]ionare clasic\ sunt localizate în principal la nivelul cerebelului. Lezarea unei suprafe]e de 1 mm2 din aceast\ zon\ a determinat pierderea unor reflexe condi]ionate la animalele de laborator (Kalat, 1988). În finalul acestui subcapitol, pentru mai buna în]elegere a diferen]elor dintre memoria declarativ\ (explicit\) [i cea nondeclarativ\ (implicit\), rezum\m caracteristicile celor dou\ sisteme mnezice în tabelul 6.3. Tabelul 6.3. Memoria explicit\ vs memoria implicit\ MEMORIA EXPLICIT| 1. Con]ine cuno[tin]e despre fapte sau st\ri de lucruri (cuno[tin]e declarative). 2. Cuno[tin]ele sunt verbalizabile [i fac obiectul unei reactualiz\ri inten]ionate, con[tiente. 3. Este estimat\ prin teste de recunoa[tere sau reproducere. 4. Reprezentarea cuno[tin]elor: verbal\, imagistic\, semantic\. 5. Se deterioreaz\ în cadrul amneziei. 6. Are o loca]ie cerebral\ relativ unitar\: structurile limbic-biencefalice, în special hipocampusul. 7. Are o flexibilitate ridicat\ (poate fi folosit\ în multe situa]ii).

MEMORIA IMPLICIT| 1'. Con]ine cuno[tin]e despre reguli sau proceduri (cuno[tin]e procedurale) [i despre asocierile regulate ale unor stimuli (vezi condi]ionarea clasic\). 2'. Cuno[tin]e neverbalizabile sau greu verbalizabile; nu sunt accesibile printr-un efort inten]ionat, con[tient. 3'. Este estimat\ prin impactul asupra modului efectiv de realizare a unei sarcini, prin amorsaj sau condi]ionare. 4'. Reprezentarea cuno[tin]elor: nonverbal\, reguli de producere. 5'. R\mâne neafectat\ de amnezie. 6'. Are loca]ii cerebrale diferite de ale memoriei explicite [i disparate: structurile cortico-striate pentru deprinderi [i habitudini, cerebelul pentru condi]ionarea clasic\. 7'. Are o flexibilitate redus\ (poate fi folosit\ numai în situa]ii identice sau foarte asem \n\toare cu cea de înv\]are). 8'. Fiabilitate m are (inexpugnabil\ la interferen]e etc.).

8. Fiabilitate redus\ (expugnabil\ la interferen]e etc.). 9. Filogenetic ([i ontogenetic?) mai 9'. Filogenetic ([i ontogenetic?) mai timpurie. recent\.

Luând în considerare aceste eviden]e, vom conchide c\ exist\ dou\ sisteme mnezice diferite, sus]inute de structuri cerebrale diferite: memoria explicit\ [i memoria implicit\. În afar\ de impactul teoretico-experimental, diferen]ierea memoriei implicite de cea explicit\ are importante consecin]e practice. F\r\ s\ trecem în revist\ spectrul de implica]ii [i aplica]ii posibile, s\ ne gândim numai la construc]ia instrumentelor de evaluare a memoriei. Pân\ în prezent, testele de memorie s-au bazat numai pe probe de recunoa[tere [i reamintire, pretinzând îns\ c\ rezultatele ob]inute ne ofer\ informa]ii despre toat\ memoria. Or, este evident c\ aceste teste nu acoper\ decât

SISTEMELE MNEZICE

233

(o parte din) memoria explicit\. Pentru diagnosticul memoriei implicite e nevoie de teste noi, iar calea cea mai economic\ [i mai valid\ const\ în standardizarea experimentelor deja efectuate. De altfel, în diagnosticul neuropsihic, acestea au început chiar s\ fie folosite.

6.8. O sistematizare posibil\ [i implica]iile ei Am analizat, pân\ acum, atâtea tipuri [i sisteme de memorie, încât s-ar putea s\ fi sem\nat confuzie în mintea cititorului. Asigurându-l c\ aceea[i confuzie domne[te [i în literatura de specialitate, nu-l ajut\m prea mult. Expun mai jos o tentativ\ proprie de sistematizare a tipurilor [i sistemelor mnezice. Câteva consecin]e ale acestei sistematiz\ri – originale, dup\ cuno[tin]ele noastre – vor fi discutate ulterior.

6.8.1. Tipuri [i sisteme mnezice Clasificarea pe care o propun nu este o simpl\ consemnare post factum a rezultatelor deja cunoscute. Ea inten]ioneaz\ s\ ofere, în acela[i timp, [i sugestii de cercetare, s\ semnaleze „petele albe”, neacoperite de investiga]iile actuale, dar cu consecin]e însemnate asupra progresului cunoa[terii memoriei. Au fost utilizate dou\ axe de clasificare: una referitoare la nivelul de activare, cealalt\ la tipul de reprezentare folosit cu prec\dere de un anumit sistem mnezic. Rezultatul acestei clasific\ri este expus în tabelul 6.4. Tabelul 6.4. Tipuri [i sisteme mnezice 5 TIP DE REPREZENTARE/ MEMORIA DE LUCRU SAU DE MEMORIA DE LUNG| VALOAREA DE ACTIVARE SCURT| DURAT| (ML, MSD) DURAT| (MLD) Memoria declarativ\ (explicit\) Episodic\ Episodic\ Semantic\ Semantic\ Memoria nondeclarativ\ Deprinderi [i habitudini (implicit\) Amorsajul Condi]ionarea clasic\ Memoriile senzoriale ? ?

5.

Am preferat termenul de sistem mnezic pentru cazul în care memoria respectiv\ are o loca]ie neurofiziologic\ distinct\. Astfel, memoria explicit\, implicit\ [i memoriile senzoriale sunt sisteme mnezice. Am utilizat termenul de tip de memorie pentru cazul în care diferen]a este doar de nivel de activare, dar proiec]ia neurofiziologic\ este aceea[i. În acest caz, memoria de lucru [i memoria de lung\ durat\, având aceea[i loca]ie, dar deosebindu-se doar din punctul de vedere al valorii de activare, sunt tipuri de memorie.

234

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Dup\ tipul de reprezentare a informa]iei, deosebim 3 sisteme mnezice: a) memoria declarativ\ (explicit\); b) memoria nondeclarativ\ (implicit\); c) memoria senzorial\. Memoria declarativ\ recurge la reprezent\ri verbale, imagistice sau semantice. Cele mai multe cuno[tin]e le avem despre acest sistem mnezic. Memoria nondeclarativ\ (implicit\) a f\cut obiectul unor cercet\ri sistematice abia în ultimii ani, ca atare, [tim pu]ine lucruri despre ea, multe r\mânând de cercetat. Se pare c\ principala modalitate de codare a cuno[tin]elor explicite sunt regulile de producere. Multe lucruri nu au fost spuse, de aceea problematica reprezent\rii cuno[tin]elor implicite reprezint\ o mare miz\ pentru cercetarea din urm\torii ani. Memoriile senzoriale recurg (exclusiv) la coduri neurofiziologice (6.1). Cele mai cunoscute memorii senzoriale – cea vizual\ [i cea auditiv\ – nu accept\ tot registrul mnezic senzorial. „Petele albe” se refer\ aici la memoriile tactil-kinestezice, gustative [i olfactive. Din punct de vedere al valorii de activare, deosebim dou\ tipuri de memorie: memorie de lucru (ML) [i memorie de lung\ durat\ (MLD). S-a argumentat în text c\ memoria de scurt\ durat\ (MSD) este, de fapt, un caz particular al memoriei de lucru. Subliniem înc\ o dat\ c\ valoarea de activare variaz\ continuu, ca atare, la un moment dat, anumite cuno[tin]e sunt în memoria de lucru, la alt moment – alte cuno[tin]e. De exemplu, dac\ citesc un poem, am anumite cuno[tin]e temporar activate (ML), care m\ ajut\ s\-l în]eleg. Dac\ în urm\torul moment sunt solicitat s\ rezolv probleme de algebr\, primul gen de cuno[tin]e se subactiveaz\, intrând în MLD, în vreme ce alte cuno[tin]e din MLD, anterior subactivate, intr\ în ML. Memoria de lucru [i cea de lung\ durat\ sunt st\ri diferite de activare ale aceluia[i sistem mnezic – memoria declarativ\, a[a cum s-a argumentat în 6.2.6-6.4. Tipul de sarcin\ [i genul de stimuli pe care-i recep]ioneaz\ subiectul determin\ care cuno[tin]e sunt temporar activate [i care sunt temporar subactivate. Nu exist\ diferen]e nete, exprimabile cantitativ, ale nivelului de activare dintre MLD [i ML (cel pu]in pân\ acum nu avem astfel de m\sur\tori). Ele sunt raportate la un anumit prag de activare, dar nu [tim valoarea acelui prag. Performan]ele intelectuale par a fi determinate de memoria de lucru, nu de memoria de lung\ durat\. Nu conteaz\ atât câte cuno[tin]e [i ce mecanisme de procesare sunt în MLD; conteaz\ câte se activeaz\ pentru a realiza o sarcin\ în mod eficient. De altfel, unul dintre cele mai stabile rezultate înregistrate asupra dezvolt\rii cognitive vizeaz\ memoria de lucru. Una dintre deosebirile esen]iale între subiec]i de niveluri intelectuale diferite const\ în m\rimea diferit\ a memoriei de lucru. Cine parcurge literatura de specialitate va afla c\ memoria semantic\ [i cea procedural\ sunt tipuri (sau sisteme!) ale memoriei de lung\ durat\. Dac\ aceast\ distinc]ie r\mâne viabil\ [i dac\ MLD [i ML nu sunt decât memorii temporar subactivate, respectiv activate, atunci, în mod evident, trebuie s\ admitem existen]a memoriei semantice [i a celei episodice la nivelul memoriei de lucru. În acest moment, pot s\ am în minte în stare de activare ce am f\cut ieri la ora 9 seara (= memorie episodic\) sau care este capitala României (= memorie semantic\). Deci, memoria episodic\/semantic\ nu apar]ine exclusiv memoriei de lung\ durat\, cum se vehiculeaz\ în literatura de specialitate. Dintr-o dat\, se deschide un câmp

SISTEMELE MNEZICE

235

de cercetare imens, vizând diferen]ele dintre memoria episodic\ [i cea semantic\ la nivelul memoriei de lucru. Vor confirma aceste cercet\ri distinc]ia episodic-semantic sau o vor spulbera? Exist\ vreo diferen]\ între proiec]iile neurofiziologice ale memoriei episodice fa]\ de cele ale memoriei semantice în interiorul ariei cerebrale specifice memoriei declarative? R\spunsul la aceste întreb\ri [i la altele de acest gen va fi oferit de cercet\rile din urm\torii ani. Inspectând tabelul 6.4, se poate observa c\, în cazul memoriei implicite, distinc]ia dintre memoria de lucru [i cea de lung\ durat\ este marcat\ cu linie punctat\. Am recurs la acest artificiu grafic pentru a ar\ta c\ aceast\ distinc]ie nu apare în cercet\rile actuale asupra memoriei implicite. {i totu[i, aceast\ distinc]ie pare evident\, cel pu]in la prima vedere. De pild\, în acest moment doresc s\-mi fac nodul la cravat\; pentru a realiza acest lucru, o mul]ime de cuno[tin]e implicite se activeaz\ [i-mi coordoneaz\ mi[c\rile mâinilor. Acelea[i cuno[tin]e intr\ îns\ în memoria de lung\ durat\ dac\, în momentul urm\tor, doresc s\ bat la ma[in\ un text oarecare. Alte cuno[tin]e sunt activate pentru a-mi coordona mi[c\rile degetelor, pozi]ia mâinilor etc. Principalul motiv pentru care distinc]ia dintre MLD [i MSD (sau ML) n-a fost operat\ în cazul memoriei implicite const\, probabil, în aceea c\ memoria implicit\ a fost de pu]in\ vreme luat\ în seam\ de cercet\tori. Este [ansa genera]iei actuale de a oferi rezultate relevante asupra nivelului de activare a cuno[tin]elor implicite. În fine, pentru memoriile senzoriale, distinc]ia dintre ML [i MLD pare nerelevant\ [i mai degrab\ generatoare de confuzii conceptuale. {tim îns\ prea pu]in despre unele dintre aceste memorii (ex.: memoria olfactiv\ sau memoria kinestezic\), ca s\ excludem definitiv aceast\ posibilitate. S\ ne reamintim doar c\, prin stimularea unei arii cerebrale foarte reduse, Penfield reu[ea s\ reactualizeze în mintea pacien]ilor diferite mirosuri din copil\rie, considerate de mult uitate. Dac\ ]inem seama de aceste date, atunci analiza memoriilor senzoriale în func]ie de nivelul de activare nu mai pare chiar atât de hazardat\. Dup\ cum am ar\tat, acest tabel de sistematizare nu este doar o taxonomie a posteriori, ci [i o tentativ\ de a organiza un material imens, pe de o parte, de a reorienta cercetarea spre zonele fierbin]i sau necunoscute – pe de alt\ parte. Viabilitatea ei va fi confirmat\ sau nu de investiga]iile viitoare.

6.9. Sumar Sistemul cognitiv uman dispune de trei sisteme mnezice: memoria declarativ\ (explicit\), memoria nondeclarativ\ (implicit\) [i memoriile senzoriale. Memoriile senzoriale asigur\ persisten]a stimulului dup\ încetarea ac]iunii sale asupra receptorilor, probabil pentru a permite activarea detectorilor de tr\s\turi. Ele sunt specifice fiec\rei modalit\]i senzoriale, au proiec]ii neuro-anatomice relativ bine determinate [i o capacitate practic nelimitat\.

236

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Memoria explicit\ con]ine cuno[tin]e declarative, care pot fi reactualizate inten]ionat prin teste de recunoa[tere [i reproducere. Se deterioreaz\ în cazul amneziei, are o loca]ie cerebral\ relativ unitar\ (structurile limbic-diencefalice în special hipocampusul), este flexibil\, are o fiabilitate redus\ [i este filogenetic (probabil [i ontogenetic) mai recent\. Distinc]ia episodic/semantic nu este suficient de bine fundamentat\ experimental. Memoria implicit\ con]ine cuno[tin]e procedurale [i cuno[tin]e despre asocierea repetat\ a unor stimuli. Aceste cuno[tin]e sunt neverbalizabile (sau greu verbalizabile), fiind estimate în func]ie de impactul lor asupra modului efectiv de realizare a unei sarcini prin amorsaj [i condi]ionare clasic\. Memoria implicit\ r\mâne neafectat\ de amnezie, are loca]ii cerebrale diferite de cele ale memoriei explicite, o flexibilitate redus\, o fiabilitate mai mare [i este filogenetic (probabil [i ontogenetic) mai timpurie. În func]ie de nivelul de activare a con]inuturilor mnezice, atât memoria explicit\ cât [i cea implicit\ au o stare activat\ (memorie de lucru) [i una subactivat\ (memorie de lung\ durat\). Nu se cunoa[te valoarea pragului în raport cu care se stabile[te activarea/subactivarea. Comparate din punct de vedere al capacit\]ii, duratei, proiec]iilor neurofiziologice, tipului de codare [i modului de accesare al informa]iei, memoria de scurt\ durat\ [i memoria de lucru sunt identice. Standardizarea principalelor experimente realizate de cercet\torii memoriei ar putea oferi instrumente de psihodiagnostic mult mai valide.

237

Capitolul 7

REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR 7.1. Introducere În acest capitol, ne vom pune problema modului în care sunt organizate cuno[tin]ele în memoria de lung\ durat\ [i memoria de lucru. De mai multe ori, pe parcursul acestei lucr\ri, am avut prilejul s\ atragem aten]ia asupra impactului bazei de cuno[tin]e a subiectului, asupra modului de procesare a informa]iei. Cuno[tin]ele nu formeaz\ o mas\ pasiv\ de informa]ii. Toate prelucr\rile descendente sunt ini]iate [i ghidate de cuno[tin]ele subiectului. Pe baza lor se realizeaz\ gruparea informa]iilor în unit\]i de sens (chunksuri), categorizarea, constituirea de concepte sau imagini mintale, activarea contextului corespunz\tor rezolv\rii unei probleme etc. Dihotomia opera]ii vs cuno[tin]e, în care cuno[tin]ele sunt con]inuturi pasive manipulate de opera]iile pe care subiectul le posed\, nu se mai poate sus]ine. Atât existen]a, cât [i modul de desf\[urare a unor prelucr\ri cognitive sunt determinate de baza de cuno[tin]e subiacent\. Modul de organizare a cuno[tin]elor depinde de reprezent\rile cu care opereaz\ sistemul cognitiv. Pentru reprezentarea obiectelor sau a categoriilor de obiecte, subiectul uman recurge la concepte [i prototipuri. Pentru reprezentarea scenelor (st\rilor de lucruri) complexe, sistemul cognitiv apeleaz\ la imagini mintale sau scheme cognitive. În fine, pentru reprezentarea ac]iunilor, sunt utilizate scenariile cognitive sau secven]e de reguli. Una dintre modalit\]ile de organizare a exemplarelor unei categorii se realizeaz\ în func]ie de gradul lor de similaritate cu prototipul sau conceptul categoriei respective (4.3). Cu cât similaritatea dintre dou\ exemplare sau dintre un exemplar [i prototipul/conceptul categoriei este mai mare, cu atât mai mic\ este distan]a dintre ele. Dimpotriv\, cu cât ele sunt mai disimilare, cu atât distan]a este mai mare. Similaritatea [i disimilaritatea a dou\ elemente se calculeaz\ pe baza caracteristicilor lor comune [i specifice, conform axiomei lui Tversky (4.3.2). Dac\ reprezent\m grafic organizarea pe baz\ de similaritate a elementelor unei categorii, atunci rela]iile de similaritate se spa]ializeaz\, ap\rând ca rela]ii topologice. Gradul de similaritate apare ca distan]\ spa]ial\. Exemplarele care sunt mai aproape de categorie sunt mai similare cu ea, adic\ reprezint\ prototipurile sale. Exemplarele atipice sunt mai îndep\rtate. Nu vrem s\

238

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

spunem c\ elementele unei categorii sunt a[ezate într-un spa]iu mintal bidimensional, ci c\ ele se distribuie pe baza gradelor de similaritate, într-un mod analog reprezent\rilor topologice. Gruparea itemilor în func]ie de similaritatea/disimilaritatea caracteristicilor lor nu este singura modalitate de organizare a informa]iei în memorie. Integrarea conceptelor într-o re]ea conceptual\ mai ampl\ genereaz\ un alt tip de organizare – re]eaua semantic\. Dac\ vedem conceptul ca o form\ contras\ a unei propozi]ii, atunci componentele de baz\ ale organiz\rii informa]iei sunt propozi]iile, iar între acestea se stabilesc diverse re]ele propozi]ionale. În fine, elementele unei situa]ii între care exist\ rela]ii tipice se organizeaz\ mintal sub forma structurilor de cuno[tin]e, iar secven]ele unei ac]iuni, sub forma scenariilor sau regulilor de producere. Fiecare dintre aceste tipuri de organizare va fi analizat\ pe parcursul acestui capitol. Înainte de aceasta, merit\ îns\ f\cut\ o observa]ie mai general\, [i anume c\ majoritatea cuno[tin]elor noastre au un format semantic. O cuno[tin]\ este un con]inut semantic despre care po]i spune c\ este adev\rat sau fals, mai exact, c\ruia îi po]i atribui o valoare de adev\r. Imaginile mintale sau perceptive nu sunt cuno[tin]e. Cuno[tin]ele rezult\ din prelucrarea lor. Altfel, am ajunge la concluzia absurd\ c\ [i o camer\ de luat vederi are cuno[tin]e. Procesarea reprezent\rilor pentru a ob]ine cuno[tin]e înseamn\, în mare m\sur\, traducerea lor în cod semantic, descompunerea lor într-o mul]ime de con]inuturi semantice c\rora le putem asigna valoare de adev\r. Organizarea cuno[tin]elor înseamn\, în primul rând, organizarea con]inuturilor semantice.

7.2. Model\ri simbolice ale bazei de cuno[tin]e 7.2.1. Codarea semantic\ a cuno[tin]elor. Dovezi experimentale Propensiunea sistemului cognitiv de a re]ine pe termen lung, cu prec\dere, semnifica]ia stimulilor, nu configura]ia lor perceptiv\ a fost relevat\ în numeroase experimente (vezi Meyer, 1983, Norman ºi Lindsay, 1977 etc.). Accentuându-se aceast\ tendin]\, adesea s-a pus semnul identit\]ii între memoria de lung\ durat\ [i memoria semantic\, considerându-se c\ doar aceast\ memorie semantic\ face obiectul unei reten]ii pe termen lung. O serie de investiga]ii au relevat îns\ posibilitatea p\str\rii în memorie a caracteristicilor vizuale ale unor stimuli chiar [i dup\ câteva luni de la sarcina de memorare a acestora. Fiecare dintre noi cunoa[te persoane capabile s\-[i reaminteasc\ pozi]ia în pagin\ a unui anumit text, mult\ vreme dup\ memorarea acestuia. Memoria de lung\ durat\ are, a[adar, o extensie mai larg\ decât memoria semantic\, incluzând [i unele caracteristici senzoriale ale stimulilor. Ponderea con]inuturilor imagistice este îns\ mult mai redus\ în

REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR

239

compara]ie cu con]inuturile semantice. Oamenii uit\ repede, de pild\, imaginile a c\ror semnifica]ie nu au putut-o decoda. Mandler ºi Ritchey (1977) au prezentat subiec]ilor, timp de 10 secunde, o imagine de genul celei din figura 7.1.a. Fig. 7.1. Material experimental utilizat de Mandler ºi Ritchey (1977) (a)

(b)

(c)

Alte dou\ variante ale unei astfel de imagini erau construite de experimentatori: (1) o variant\ în care erau operate doar modific\ri ale unor detalii imagistice, senzoriale (ex.: figura 7.1.b, în care fusta profesoarei este schimbat\) [i (2) o variant\ în care se operau modific\ri de sens fa]\ de varianta ini]ial\ (ex.: figura 7.1.c exprim\ o modificare a con]inutului pred\rii). Cele trei categorii de imagini erau apoi randomizate în serii de imagini diferite. Sarcina subiec]ilor era de a recunoa[te imaginea care a fost inspectat\ anterior. Ei recunosc aceast\ imagine în aproximativ 77% din cazuri. Reu[esc s\ resping\ varianta ai c\rei parametri senzoriali sunt modifica]i în 60% din cazuri. Ultimele dou\ cifre sunt relevante pentru noi: ele arat\ c\ modific\rile în semantica unei imagini au un impact mai puternic asupra recunoa[terii decât muta]iile la nivelul detaliilor imagistice. Aceasta înseamn\ c\ subiec]ii memoreaz\ în primul rând semnifica]ia imaginilor [i abia apoi detaliile imagistice. Ei sunt mult mai sensibili la modific\ri ale semanticii imaginii decât ale caracteristicilor sale fizice sau senzoriale. Tendin]a sistemului nostru cognitiv de a re]ine pe termen lung semnifica]iile stimulilor, nu dispunerea lor spa]ial\ e [i mai evident\ în cazul stimulilor verbali.

240

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Într-un experiment clasic, Posner (1969) a prezentat subiec]ilor perechi de litere în succesiune, la intervale variate de timp. Sarcina lor era de a stabili dac\ a doua liter\ prezentat\ dup\ un r\stimp este identic\ cu prima. În cazul în care o pereche con]inea dou\ litere identice, erau prezente dou\ situa]ii: a) o situa]ie în care literele erau identice [i sub aspectul semnifica]iei, [i al configura]iei senzoriale (ex.: AA) (identitate senzorio-semantic\); b) o situa]ie în care literele respective erau identice numai sub aspectul semnifica]iei (identitate semantic\) (ex.: Aa). Se presupune c\ timpul de reac]ie e mai scurt în prima situa]ie decât în a doua, deoarece e suficient\ procesarea caracteristicilor senzoriale ale stimulilor pentru a oferi r\spunsul corect. Rezultatele sunt prezentate în figura 7.2. Fig. 7.2. Latenþa rãspunsului în sarcina de recunoaºtere (Posner, 1969) TR (ms) 550 500 450 400 350

0

1

2

Intervalul de timp dintre litere (sec.)

Dac\ perechile respective sunt prezentate concomitent, TR este mai redus în cazul identit\]ii senzorio-semantice decât în cazul în care identitatea e doar semantic\, conform experien]elor ini]iale. Dac\ se m\re[te îns\ intervalul de timp dintre prezentarea unei litere [i perechea sa, diferen]ele de timp de reac]ie se aglutineaz\, astfel încât, deja la un interval de dou\ secunde dintre cele dou\ litere, diferen]ele devin practic nesemnificative. Acest lucru se explic\ printr-o deteriorare rapid\ a componentei senzoriale, compara]ia f\cându-se doar pe temeiul caracteristicilor semantice. Dup\ un interval de timp scurt – 2 secunde în cazul stimulilor verbali simpli –, sistemul cognitiv p\streaz\ doar caracteristicile semantice ale stimulilor verbali, suficiente pentru a realiza cu succes sarcina propus\. Aceea[i tendin]\ general\ de stocare preferen]ial\ a informa]iei semantice pe termen lung a fost eviden]iat\ [i în cazul stimulilor verbali complec[i. Anderson (1985) relateaz\ un experiment similar cu cel al lui Posner (1969), dar în care perechile de litere erau înlocuite cu perechi de propozi]ii, similare atât sub aspectul formei, cât [i al semnifica]iei sau similare doar sub aspectul semnifica]iei. Intervalul de timp dintre prezent\ri a fost de ordinul minutelor. Se constat\ c\, dup\ dou\ minute, timpul de

REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR

241

reac]ie pentru a decide între cele dou\ tipuri de propozi]ii identice este aproximativ egal, ceea ce denot\ c\ din primul element al perechii s-a re]inut doar semantica, nu [i caracteristicile vizuale precum topica sau diateza verbal\ etc. F\când abstrac]ie de diferen]ele legate de complexitatea materialului ce este stocat în memorie, rezult\ clar tendin]a sistemului cognitiv de a stoca preferen]ial, pe termen lung, informa]ia semantic\ despre un stimul.

7.2.2. Avantajele cod\rii semantice Cu siguran]\, exist\ o mul]ime de avantaje care favorizeaz\ o reprezentare semantic\ a cuno[tin]elor. Mai întâi, prin caracterul s\u abstract, reprezentarea semantic\ este mult mai economicoas\ decât celelalte tipuri de reprezent\ri. Într-un format redus, ea con]ine maximum de informa]ie. Detaliile fizice, nerelevante ale stimulului sunt abandonate, re]inându-se preferen]ial informa]ia categorial\, rela]iile relevante, relativ stabile. Spre deosebire de reprezentarea imagistic\, cea semantic\ nu este o reflectare direct\ a caracteristicilor fizico-spa]iale ale stimulului. Mai degrab\ aceasta reflect\ o abstrac]ie a unui eveniment sau stimul. Citind acest paragraf, mai p\stra]i doar semnifica]ia mesajelor din paragrafele anterioare, nu [i topica, semnele de punctua]ie, terminologia folosit\ etc. Economicitatea cod\rii semantice a informa]iei induce un alt avantaj, [i anume rapiditatea proces\rii. Reprezent\rile semantice sunt mai u[or de prelucrat decât cele imagistice, deoarece ocup\ un „spa]iu mental” mai redus în memoria de lucru. Întregul mecanism logic de care dispune subiectul uman opereaz\ asupra con]inuturilor semantice. Un silogism r\mâne un silogism, indiferent de limbajul natural în care e formulat, topica premiselor sau a termenilor în cazul unei premise, m\rimea literelor sau intensitatea fonemelor în care este exprimat. Regulile logice opereaz\ asupra reprezent\rilor semantice, indiferent de expresiile verbale pe care acestea le posed\. Fiind abstract\, constituirea reprezent\rii semantice nu mai depinde de ordinea de prezentare a stimulilor. Esen]a unui discurs, de pild\, poate fi prezentat\ sau ca o tez\ ce este demonstrat\ ulterior, sau ca o concluzie, ce rezult\ în urma unei argument\ri. În al treilea rând, reprezent\rile semantice impun o sintax\ riguroas\, limitând num\rul de combina]ii posibilie. Reprezent\rile imagistice, de pild\, a[a cum s-a ar\tat în 5.2.2, nu au sintax\. De aceea nu întâmpl\tor vis\m în imagini. Imaginile permit un maximum de grade de libertate pentru exprimarea subcon[tientului. Ca atare, subcon[tientul, încercând s\ scape de cenzur\, se exprim\ îndeosebi prin mijloace imagistice. Reprezent\rile semantice nu permit combina]ii de genul: „burlac c\s\torit”, „bab\ adolescent\”, „cerc p\trat” etc., care încalc\ regulile de combinare semantic\ sau logic\. Limitând num\rul de combina]ii posibile între reprezent\rile semantice, se reduce probabilitatea interferen]elor, prelungindu-se astfel durata reten]iei unor evenimente în condi]iile unei economii de resurse de procesare a informa]iei. Un alt avantaj al

242

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

reprezent\rii semantice const\ în faptul c\ ea permite operarea asupra posibilului. O reprezentare semantic\ nu reclam\ neap\rat un referent real, ci un referent posibil. Numerele ira]ionale, de pild\, n-au corespondent în realitatea aflat\ sub inciden]a sim]urilor. E suficient s\ avem no]iunea corespunz\toare acestui tip de numere pentru a demonstra teoreme sau a face calcule corespunz\toare. Desigur, putem avea [i o reprezentare imagistic\ despre unele lucruri posibile dar, în acest caz, imaginea este un produs secundar, este consecin]a cuno[tin]elor semantice pe care noi le avem despre obiectul respectiv. De exemplu, putem avea o imagine despre „via]a de apoi”, dar aceasta e construit\ pe baza unor proces\ri descendente din „cuno[tin]ele” pe care le dobândim, citind Biblia sau Coranul. Parafrazându-l pe J. Piaget, vom spune c\ datorit\ reprezent\rilor semantice sistemul cognitiv face saltul din real în posibil. Sc\pând de constrângerile realit\]ii, procesarea cognitiv\ nu alunec\ în haos, posibilul fiind ordonat de sintaxa proprie reprezent\rilor semantice [i de principiul non-contradic]iei. Posibilul logic (= semantic) este echivalent cu non-contradictoriul; imposibilul – cu absurdul. Convin[i fiind de avantajele reprezent\rii semantice a cuno[tin]elor, ne vom pune problema modului lor de organizare. Putem re]ine semnifica]ia unei propozi]ii, a unui paragraf sau a unei c\r]i întregi. Care este unitatea semantic\ minimal\, atomar\, în care se pot descompune semnifica]iile complexe? Cum se combin\ aceste unit\]i atomare pentru a reconstrui semnifica]ia complex\? Se poate reduce semnifica]ia unui roman, de pild\, la unit\]i atomare de sens? În general, se pot reduce semnifica]ii complexe la agregate de combina]ii simple?

7.2.3. Aser]iuni [i re]ele propozi]ionale1 Sub influen]a logicii matematice [i a analizei logice a limbajului, în [tiin]ele cognitive se consider\ c\ unitatea semantic\ minimal\ este aser]iunea, nu conceptul. Aser]iunea este un „atom” de cuno[tin]\, o cuno[tin]\ atomar\, care const\ în asertarea unui predicat logic (ex.: proprietate, rela]ie) despre un subiect logic (= un individ sau o mul]ime de indivizi logici). S\ lu\m, de pild\, propozi]iile: (1) Psihologia este o [tiin]\. (2) Ion este fiul lui George. (3) George este tat\l lui Ion. 1.

Dup\ cum se [tie, în terminologia englez\ se face distinc]ia între sentence – propozi]ia exprimat\ în limbajul natural [i proposition – con]inutul semantic al acestei propozi]ii sau aser]iunea. Dou\ propozi]ii diferite (sentences) pot avea acela[i con]inut propozi]ional (proposition). De exemplu: „Brutus l-a ucis pe Caesar” [i „Caesar a fost ucis de Brutus” sunt echivalente sub aspectul semnifica]iei. Am preferat termenul de aser]iune pentru termenul englez proposition, c\ci exprim\ o rela]ie semantic\ logic\ între subiectul logic [i predicatul logic. Din ra]iuni stilistice, am optat totu[i pentru expresia „re]ele propozi]ionale” (propositional networks), insistând c\ e vorba de re]ele de aser]iuni, nu de propozi]ii. A[adar, mai corect, dar mai pu]in elegant ar fi trebuit s\ spunem „re]ele aser]ionale” .

REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR

243

Prima propozi]ie aserteaz\ despre un subiect (psihologia) o proprietate ([tiin]ificitatea). În limbajul logicii matematice, aceasta s-ar exprima într-o aser]iune sau propozi]ie monar\: [tiin]a (psihologia), pe scurt: P(a). Propozi]iile (2) [i (3), de[i difer\ ca expresii în limbajul natural, exprim\ o singur\ aser]iune, postulând o rela]ie de paternitate între doi indivizi. La modul general – f\r\ a intra în detalii tehnice –, în logica simbolic\ aceast\ aser]iune cap\t\ forma unei propozi]ii binare: paternitate (George, Ion), pe scurt: R(x,y). Se poate observa c\ propozi]iile din limbajul natural nu sunt identice, ci doar aproximeaz\ propozi]iile logice sau aser]iunile. Dup\ cum se [tie din logica matematic\, orice concept poate fi reprezentat printr-o func]ie propozi]ional\, cu unul sau mai multe argumente. El e considerat ca fiind o form\ contras\/prescurtat\ a unei asemenea func]ii. În plus, un concept nu are valoare de adev\r, nu poate fi considerat adev\rat sau fals, c\ci adev\rate sau false pot fi numai aser]iunile. Pe de alt\ parte, o cuno[tin]\ atomar\ trebuie s\ aib\ valoare de adev\r, cel pu]in în principiu. De aici rezult\ c\ conceptele pot fi considerate cuno[tin]e atomare. Cuno[tin]ele atomare sunt aser]iuni. Ca atare, unitatea semantic\ de baz\ este aser]iunea. Logica predicatelor de ordinul I ofer\ un formalism eficace pentru modelarea con]inuturilor semantice. O aser]iune atomar\ e reprezentat\ de o func]ie propozi]ional\ cu una sau mai multe variabile (sau, altfel spus, printr-un predicat cu unul sau mai multe argumente). O fraz\ sau o propozi]ie complex\ se reprezint\ prin utilizarea cuantificatorilor [i conectivelor logice. S\ analiz\m textul de mai jos 2: „Einstein a creat teoria relativit\]ii, revolu]ionând fizica. El era un evreu german care a emigrat în SUA”. Expresia simbolic\ corespunz\toare din logica predicatelor este: $ x Einstein (x) & creatorul teoriei relativit\]ii (x) >– revolu]ionat fizica (x) $ y evreu german (y) & emigrant în SUA (y) & x º y. Dac\ formaliz\m predicatele prin constante logice, rezult\ o secven]\ de func]ii propozi]ionale, dup\ cum urmeaz\: $ x, $ y ((P(x) & Q(x) >– R(x) & S(y) & T(y) & x º y, unde $ este cuantificator particular (exist\ cel pu]in un), iar > arat\ o rela]ie de antrenare logic\. Nota]ia logico-matematic\ nu trebuie s\ ne induc\ în eroare. F\r\ îndoial\ c\ sistemul nostru cognitiv nu e înzestrat, de la na[tere, cu cuno[tin]e de logic\ simbolic\. El utilizeaz\ îns\ un tip de reprezent\ri similar cu limbajul func]iilor propozi]ionale din logica simbolic\. Nota]ia logic\ este expresia abreviat\, conven]ional\ a acestui „limbaj al gândirii” (language of thought) de care vorbe[te Jerry Fodor (1976, 1982). 2.

S-a ales un text simplu, didactic, u[or formalizabil prin logica de ordinul I. Am c\utat s\ evit complicarea formalismului, prin introducerea unor logici multisortate.

244

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Aser]iunile sau con]inuturile semantice cu care opereaz\ sistemul cognitiv pot fi modelate utilizând [i o alt\ nota]ie bazat\ pe teoria grafurilor. Avantajul unei astfel de reprezent\ri const\ în faptul c\ se pot exprima [i rela]iile dintre propozi]ii, nu numai con]inutul lor semantic compact, ca în cazul logicii predicatelor. Orice cuno[tin]\ atomar\ e reprezentat\ printr-un nod. Conexiunile dintre ele sunt reprezentate prin s\ge]i. Textul de mai sus poate fi, a[adar, reprezentat prin re]eaua propozi]ional\ din figura 7.3. Fig. 7.3. Reþea propoziþionalã

Numerele (1-4) reprezint\ propozi]iile sau aser]iunile simple în care e descompus textul ini]ial. În interiorul aceleia[i propozi]ii termenii îndeplinesc diverse func]ii: a) de subiect; b) de a marca o rela]ie; c) de obiect al rela]iei respective. De exemplu, în prima propozi]ie, „Einstein” are func]ia de subiect; „a creat” exprim\ o rela]ie, iar „teoria relativit\]ii” – obiectul unei rela]ii. Pe scurt, reprezentarea bazat\ pe teoria grafurilor exprim\ rela]iile dintre termenii unei propozi]ii, precum [i modul în care ace[ti termeni sunt conecta]i de alte propozi]ii. O propozi]ie pe care o asert\m sau ne-o reamintim la un moment dat nu apare într-un vacuum. Ea este conectat\, prin termenii ei, de al]i termeni, din alte propozi]ii. Semnifica]ia unui concept e dat\ de rela]iile pe care el le are cu alte concepte, din alte propozi]ii. Aceast\ interconectare este reprezentat\, în re]ea, printr-o serie de s\ge]i care exprim\ fie rela]ii de genul „este un” („este o”), fie rela]ii func]ionale de genul celor men]ionate mai sus. Re]eaua prezentat\ trebuie privit\ doar ca un segment al unei re]ele mult mai vaste, care cuprinde întreaga noastr\ baz\ de cuno[tin]e 3. Când sunt 3.

Tipul de re]ea propozi]ional\ prezentat aici este un model hibrid construit de noi. Exist\ multe varia]ii, unele mai simple, altele mai sofisticate, pe tema re]elelor propozi]ionale. Cei interesa]i pot consulta, de pild\, Rumelhart, Lindsay [i Norman (1972), Anderson (1976), Anderson (1985), Norman [i Rumelhart (1975) etc.

REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR

245

activate, nodurile re]elei î[i propag\ valoarea de activare de-a lungul re]elei. Ele se pot activa punând întreb\ri despre rela]iile dintre diverse elemente ale re]elei. Dac\ activarea de la dou\ noduri se intersecteaz\, atunci r\spunsul subiectului este pozitiv. Dac\ nu se intersecteaz\, r\spunsul e negativ. Re]elele propozi]ionale nu sunt simple artificii formale, rezultate din aplicarea teoriei grafurilor în modelarea memoriei. Ele pot face predic]ii testabile, astfel încât s\-[i dobândeasc\, cel pu]in în principiu, validitatea ecologic\. Modalitatea de testare a acestor re]ele este urm\toarea: se solicit\ subiec]ii s\ înve]e un anumit material, pentru care experimentatorul a stabilit deja re]eaua propozi]ional\. Dup\ un interval de timp variabil, subiec]ii sunt supu[i unei probe de asocia]ii libere. Se ia un termen (un nod din re]ea) [i i se prezint\ subiectului. Sarcina lui este de a spune primul cuvânt care îi vine în minte din textul înv\]at anterior. Experimentatorul noteaz\ timpul de reac]ie [i localizeaz\ cuvântul men]ionat de subiect în re]ea, în raport cu amorsa pe care el a oferit-o ini]ial. Se continu\ apoi seria aser]iunilor libere pân\ când se epuizeaz\ toate nodurile din re]ea. Dac\ re]eaua propozi]ional\ este valid\, atunci distan]a dintre nodurile re]elei trebuie s\ se coreleze cu m\rimea timpului de reac]ie. De exemplu, în cazul re]elei din figura 7.3, am luat ca „amors\” „Einstein” [i am cerut subiec]ilor s\ procedeze la asocia]ii libere. Cel mai scurt timp de reac]ie (deci cea mai rapid\ asocia]ie) a fost „teoria relativit\]ii” (1,20 secunde), apoi, la diferen]\ nesemnificativ\, „evreu german” (1,30 secunde). Aceste date sunt conforme cu predic]iile re]elei, anume c\ asocia]ia cea mai rapid\ se face cu cele mai apropiate noduri din re]ea. Validitatea ei se demonstreaz\ [i mai bine dac\ folosim ca amors\ un nod extrem. Ca atare, am prezentat subiec]ilor cuvântul „evreu german”. Timpul mediu de reac]ie pentru a realiza asocia]ia cu „Einstein” a fost mai scurt (1,19 secunde) decât pentru a-[i reaminti „teoria relativit\]ii” (1,8 secunde). Or, exact acest lucru prezice [i re]eaua: distan]a dintre „evreu german” [i „Einstein” este mai redus\ decât distan]a „evreu german” – „teoria relativit\]ii”. A[adar, informa]ia nu este stocat\ serial în ordinea apari]iei sale în text, c\ci, dac\ ar fi a[a, „teoria relativit\]ii” ar fi fost reactualizat\ mai rapid decât „Einstein”, întrucât e mai aproape de nodul amors\. Dimpotriv\, datele experimentale au confirmat predic]ia re]elei, ceea ce o legitimeaz\ ca un model cel pu]in plauzibil de reprezentare [i organizare a con]inuturilor mnezice. Am ob]inut rezultate similare procedând la asocia]ii libere pornind de la nodul „fizica”. O alt\ metod\ de validare a re]elei propozi]ionale se bazeaz\ pe înregistrarea timpilor de reac]ie la întreb\rile pe care le punem subiec]ilor. Aceste întreb\ri sunt construite în a[a fel încât s\ cuprind\ noduri aflate la distan]e diferite. De pild\, întreb\rile: (1) Einstein este un evreu german? (2) Teoria relativit\]ii a fost creat\ de un evreu german? con]in noduri situate la distan]e diferite în re]eaua propozi]ional\. Dac\ laten]a r\spunsului pentru întrebarea (2) este mai mare decât pentru întrebarea (1), atunci

246

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

predic]ia re]elei s-a validat; ca atare, re]eaua devine o modelare plauzibil\. Se pot concepe [i alte întreb\ri de acest gen, care s\ cuprind\ alte noduri ale re]elei. O validare indirect\ a re]elelor propozi]ionale vine din partea unor studii asupra deciziei lexicale (ex.: Mayer & Schraneveldt, 1971). În acest gen de studii se prezint\ subiec]ilor diverse [iruri de litere [i li se cere s\ men]ioneze dac\ acestea formeaz\ cuvinte (cu sens) sau sunt combina]ii aleatorii de litere. Timpul de reac]ie necesar pentru a decide c\ o astfel de combina]ie lingvistic\ (ex.: „doctor”) este cuvânt e mai scurt dac\ a fost precedat de un cuvânt învecinat semantic (ex.: „asistent\”) decât dac\ a fost precedat de un cuvânt semantic necorelat (ex.: „unt”). În primul caz s-a realizat o amorsare semantic\, cuvântul precedent amorsând cuvântul ]int\, ceea ce denot\ faptul c\ organizarea în memorie a cuno[tin]elor se face în mod analog unei re]ele propozi]ionale. Într-o re]ea propozi]ional\, a[a cum am ar\tat, când un nod este activat, activarea sa se propag\ de-a lungul conexiunilor din re]ea. Nodurile semantic învecinate sunt interconectate mai puternic, deci propagarea se realizeaz\ mai rapid. Evaluând succint modelul re]elelor propozi]ionale, s\ remarc\m c\ o mare parte din datele experimentale de pân\ acum sus]in validitatea lor ecologic\. Forma în care sunt prezentate – prin noduri interconectate între care se propag\ activarea – le confer\ [i o anumit\ plauzibilitate neuronal\. Ele nu sunt îns\ atât de complete cât au pretins creatorii lor. Nu toate cuno[tin]ele din memorie sunt organizate în re]ele propozi]ionale. De altfel, cred c\ am simplifica exagerat modul de organizare a cuno[tin]elor în sistemul cognitiv uman dac\ am aspira la descoperirea unei structuri organizatorice unice.

7.2.4. Re]ele semantice O alt\ modelare a organiz\rii cuno[tin]elor în memorie este cea cunoscut\ sub numele de re]ea semantic\. Construc]ia acestor re]ele a fost inspirat\ de taxonomiile logice [i caracterul bine structurat al unor cuno[tin]e. O re]ea semantic\ exprim\ modul de organizare a con]inuturilor semantice, din domenii de cuno[tin]e bine structurate (ex.: biologie, fizic\, geometrie, algebr\ etc.). De regul\, cuno[tin]ele din aceste domenii sunt organizate ierarhic, în func]ie de gradul lor de generalitate. Collins [i Quillian, `n 1969, au construit primele re]ele de acest tip. Mai târziu ele au suferit diverse modific\ri, operate atât de psihologi, cât [i de speciali[ti din inteligen]a artificial\. Un exemplu de re]ea semantic\ este prezentat în figura 7.4. Re]eaua semantic\ este format\ din noduri [i arce. Fiecare nod reprezint\ un concept [i fiecare arc – o rela]ie dintre concepte sau dintre acestea [i propriet\]ile esen]iale (definitorii) adiacente. A[adar, re]eaua semantic\ este un formalism diferit fa]\ de re]elele propozi]ionale care figureaz\ atât rela]iile func]ionale interpropozi]ionale, cât [i rela]iile dintre propozi]ii diferite. Re]eaua semantic\ con]ine dou\ tipuri de rela]ii: a) rela]ii de subordonare – de la concepte cu grad de generalitate mai redus, la cele cu extensiune mai general\; b) rela]ii de predica]ie – de la subiectul logic, la caracteristicile sale definitorii.

REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR

247

Fig. 7.4. Re]ea semantic\

Re]eaua are proprietatea de eritabilitate a tr\s\turilor. Aceasta înseamn\ c\ o tr\s\tur\ (proprietate) aferent\ unui nod este mo[tenit\ de toate nodurile subordonate. De exemplu, „barza”, în afar\ de propriet\]ile sale caracteristice („are cioc ro[u”, „m\nânc\ broa[te”), are toate caracteristicile asociate nodurilor pas\re [i animal. Pentru a demonstra c\ o re]ea semantic\ nu este un simplu joc formal, ci are realitate psihologic\, Collins ºi Quillian au testat predic]iile oferite de model m\surând TR la diverse întreb\ri. S\ lu\m, de pild\, întreb\rile: (1) Barza are cioc ro[u? (2) Barza are pene? (3) Barza respir\? Modelul re]elelor semantice prezice c\ timpul de laten]\ reclamat pentru a oferi r\spunsul la aceste întreb\ri va fi din ce în ce mai mare. Termenii cuprin[i în întrebare activeaz\ nodurile corespunz\toare din re]eaua semantic\. Aceast\ activare se va propaga în re]ea, vectorizat\ de arcurile re]elei. Dac\ aceste activ\ri se vor întâlni – r\spunsul e pozitiv; altfel – va fi negativ. Cu cât nodurile respective sunt mai îndep\rtate de re]ea, cu atât timpul de laten]\ va fi mai extins. O serie de date experimentale confirm\ aceast\ predic]ie. Pentru a r\spunde la prima întrebare sunt necesare – în medie – 1310 milisecunde; pentru (2) – 1380 milisecunde, iar pentru (3) – 1470 milisecunde. A[adar, re]elele semantice nu sunt un simplu joc formal, abstract, ci [i o descriere a modului de organizare a unor cuno[tin]e din memorie. Ele sunt adecvate pentru a modela organizarea cuno[tin]elor din domenii bine structurate [i neutre din punct de vedere afectiv. Cuno[tin]ele colorate afectiv nu se organizeaz\ dup\ rela]ii pur semantice, ci se aglomereaz\ în jurul unor „noduri emo]ionale” (Bower, 1981, 1987). Problematica acestui tip de cuno[tin]e va fi abordat\ într-o sec]iune ulterioar\. Exist\ [i predic]ii ale re]elelor semantice care n-au primit confirmare experimental\. De pild\, timpul de laten]\ pentru a r\spunde la întrebarea: „Vulturul este

248

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

un pr\d\tor?” ar trebui s\ fie mai scurt decât cel reclamat de r\spunsul la întrebarea: „Vulturul zboar\?”, deoarece „distan]a semantic\” este mai mare în al doilea caz. Datele experimentale nu valideaz\ îns\ o astfel de predic]ie. Corec]iile ulterioare aduse re]elelor semantice au vizat tocmai îmbun\t\]irea concordan]ei lor cu datele experimentale. Mai întâi, cercet\rile ini]iate de E. Rosch (1976, 1980) (4.4.2) au relevat reprezentativitatea diferit\ a exemplarelor unei categorii. A[a cum am ar\tat, exemplarele unei categorii nu sunt echivalente; unele sunt mai reprezentative pentru categoria respectiv\ decât altele. Aceste exemplare sunt prototipuri ale categoriei. Pentru categoria „fructe” prototipul – cel pu]in în mediul nostru cultural – e m\rul; pentru categoria „p\s\ri”, vrabia are o valoare de prototipicalitate mult mai mare decât ibisul etc. Aceasta înseamn\ c\ „distan]a semantic\” dintre dou\ exemple [i conceptul mai general c\ruia îi sunt subordonate este diferit\: arcul de la prototip la concept e mai scurt decât de la un exemplar atipic, neprototipic la conceptul respectiv. Pe scurt, rela]iile de subordonare din re]ea trebuie ponderate, în func]ie de gradul de prototipicalitate. În al doilea rând, rela]iile dintre un subiect logic [i atributele sale, rela]iile de predica]ie, trebuie ele însele ponderate. Ini]ial, re]elele semantice se bazau pe principiul economiei stricte: o proprietate era stocat\ o singur\ dat\ în re]ea, la nodul aflat cel mai sus în ierarhie. Cercet\rile experimentale au ar\tat îns\ c\ timpul de laten]\ pentru exprimarea unor aser]iuni care leag\ noduri de propriet\]i de la niveluri diferite este uneori mai scurt decât pentru concepte [i propriet\]i aflate la acela[i nivel al ierarhiei. De pild\, timpul de laten]\ pentru propozi]ia: „Vulturul are aripi” este mai scurt decât pentru aser]iunea „Vulturul este un pr\d\tor”, de[i în al doilea caz distan]a semantic\ e mai redus\. Acelea[i rezultate se ob]in dac\ se recurge la o prob\ de asocia]ii libere: nodurile mai dep\rtate semantic sunt uneori asociate mai rapid decât cele de la acela[i nivel. Constrângerile induse de aceste rezultate experimentale au impus renun]area la principiul economiei stricte, optându-se pentru stocarea redundant\ a unei propriet\]i, de mai multe ori în cadrul unei re]ele. O rezolvare mai elegant\, dup\ p\rerea noastr\, ar putea viza, pe lâng\ ponderarea rela]iilor dintre exemplarele unei categorii, [i pe aceea a rela]iilor dintre aceste exemplare [i propriet\]ile lor. Propriet\]ile unui exemplar care se manifest\ la fiecare apari]ie a acestuia sunt mai puternic asociate, deci mai u[or de reamintit decât altele. T\ria asocia]iilor este diferit\, fapt ce trebuie exprimat prin ponderarea arcelor din re]eaua semantic\. Pe scurt, ponderarea rela]iilor de subordonare [i predica]ie duce la flexibilizarea re]elei semantice, f\când-o capabil\ s\ explice [i s\ prezic\ idiosincrasiile individuale în organizarea cuno[tin]elor. Bazate ini]ial pe un model logic al rela]iilor dintre cuno[tin]e, prin ajustarea la constrângerile experimentale, re]elele semantice devin tot mai flexibile, având o validitate psihologic\ crescut\. Ele pot oferi o descriere tot mai precis\ a modului de organizare a cuno[tin]elor. A treia corec]ie major\ adus\ re]elelor semantice vizeaz\ asimetria asocia]iilor. Una este t\ria asocia]iei de la un nod x la un nod (sau proprietate) y [i alta e cea de la y la x. De pild\, timpul de laten]\ pentru a „asocia liber” de la „rechin” la

REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR

249

„periculos” e diferit fa]\ de intervalul de timp pentru a porni de la „periculos” [i a ajunge la „rechin”. Aceasta înseamn\ c\ rela]iile din re]eaua semantic\ trebuie nu numai ponderate, ci [i bidirec]ionate. Între orice dou\ noduri exist\ rela]ii în ambele direc]ii, ponderate diferit. Cazul în care aceste ponderi sunt identice – în care se poate asocia la fel de rapid de la oricare dintre noduri la cel\lalt – e un caz particular. Asimilarea tuturor acestor constrângeri în reprezentarea de tip re]ea a modului de organizare a cuno[tin]elor a generat apari]ia unui nou tip de re]ele diferite de cele semantice – re]ele neuronale. Modelarea organiz\rii cuno[tin]elor prin re]ele neuronale [i rela]iile dintre acestea [i re]elele semantice vor fi abordate în (7.3).

7.2.5. Scheme cognitive 7.2.5.1. Defini]ie [i caracteristici Aser]iunile sau propozi]iile sunt unit\]i minimale de organizare a cuno[tin]elor. Ele nu sunt îns\ singurele. A[a cum o situa]ie complex\ nu poate fi descompus\ în componente minimale f\r\ a afecta propriet\]ile ei, e de presupus ca reprezent\rile mentale aferente acestor situa]ii s\ fie ireductibile integral la reprezent\ri atomare. De pild\, o cas\ poate fi descompus\ în componentele sale: pere]i, u[i, geamuri etc., ce ar putea fi traduse în judec\]i sau propozi]ii logice, cu una sau mai multe predicate [i variabile. Realizând o astfel de descompunere, s-ar pierde modul de rela]ionare a elementelor, adic\ exact ceea ce le face s\ reprezinte o cas\. În genere, o mul]ime de elemente aflate în contiguitate spa]ial\ sau temporal\ sunt reprezentate prin structuri cognitive specifice. Unei mul]imi organizate de elemente din realitate îi corespunde un bloc organizat de cuno[tin]e ireductibil la componentele sale. Aceste blocuri organizate de cuno[tin]e se numesc scheme cognitive. Sintagma de schem\ cognitiv\ sau mental\ a fost frecvent utilizat\, începând cu Kant, trecând prin psihologia gestaltist\ [i epistemologia genetic\ a lui J. Piaget pân\ la inteligen]a artificial\ (Minsky, 1975). O abordare istorico-critic\ a acestor utiliz\ri dep\[e[te cadrul lucr\rii de fa]\. Ne m\rginim s\ delimit\m doar între semnifica]ia termenului de schem\ sau structur\ utilizat de J. Piaget, prin care el în]elege o structur\ operatorie, o grupare de opera]ii (cum e grupul de cuaternalitate INRC, de pild\) [i accep]iunea cu care el circul\ în psihologia cognitiv\ [i inteligen]a artificial\ – ca ansamblu organizat de cuno[tin]e. Schema cognitiv\ const\ într-o structur\ general\ de cuno[tin]e, activate simultan, corespunzând unei situa]ii complexe din realitate. Principalele caracteristici ale schemelor cognitive sunt expuse mai jos. 1. Schemele cognitive sunt blocuri de cuno[tin]e insecabile [i autonome în raport cu alte informa]ii. O schem\ cognitiv\ cuprinde o mul]ime de cuno[tin]e nu numai despre elementele unei situa]ii, ci [i despre rela]iile lor reciproce. Aceste rela]ii nu sunt de ordin conceptual ca în cazul re]elelor semantice, ci sunt rela]ii tipice. Ele arat\ modul tipic în care sunt asociate diferite elemente sau componente ale unei

250

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

situa]ii complexe. Încerca]i, cu titlu de exerci]iu, s\ nota]i ce v\ vine imediat în minte dup\ ce citi]i cuvântul: „vânz\tor”. Dar dup\ lectura cuvântului „unt”? Dar dup\ lectura cuvântului „s\pun”? Ve]i fi de acord c\ termenii care v\ vin în minte, prin asocia]ii libere, nu sunt randomiza]i. Nu ne poate „veni în minte” orice alt cuvânt, ci doar acelea care se afl\ într-o anumit\ leg\tur\ cu cuvântul-amors\. De pild\, e foarte probabil ca dup\ „vânz\tor” s\ v\ fi reamintit cuvântul „cump\r\tor”, „untul” s\-l asocia]i cu „pâinea”, iar „s\punul” cu „apa”. Între aceste con]inuturi nu exist\ rela]ii semantice, dar ele se asociaz\ în mod tipic cu o anumit\ contiguitate spa]ial\ sau temporal\. De obicei, lâng\ un vânz\tor se afl\ un cump\r\tor, untul se pune pe pâine, iar apa [i s\punul sunt foarte frecvent întâlnite împreun\. A[adar, o serie de cuno[tin]e sunt organizate în memorie pe baza rela]iilor tipice, uzuale, dintre elementele pe care le denot\. Aceste organiz\ri formeaz\ structuri cognitive care sunt insecabile, adic\ ireductibile la p\r]ile lor componente. În plus, structurile cognitive sunt relativ autonome, impermeabile la alte cuno[tin]e. De pild\, oricare dintre blocurile de cuno[tin]e despre ce înseamn\ s\ mergi la cinema sau s\ iei micul dejun sau s\ mergi la dentist sunt autonome unele fa]\ de altele. Conexiunile dintre aceste blocuri de cuno[tin]e sunt foarte slabe. E sugestiv s\ ne imagin\m structurile noastre cognitive ca ni[te „insule de organizare”, distincte unele fa]\ de altele. Spre deosebire de concepte care nu se pot defini decât în interiorul unei re]ele semantice, prin raportarea la alte con]inuturi conceptuale, o structur\ cognitiv\ se define[te prin ea îns\[i, nu reclam\ raportarea la alte cuno[tin]e. 2. Structurile cognitive denot\ situa]ii complexe. Ele nu descriu propriet\]ile (intrinsece) unui obiect; acest gen de cuno[tin]e se pot organiza sub forma re]elelor propozi]ionale. Structurile sau schemele cognitive exprim\ contextul în care apar anumite elemente, modul în care sunt structurate astfel încât formeaz\ un anumit tip de situa]ie sau de scen\. De pild\, ansamblul de cuno[tin]e despre cum s\ cumperi mobil\ denot\ o situa]ie complex\ în care „componentele” situa]iei – cump\r\torul, vânz\torul, mobila – intr\ în diverse rela]ii: vânz\torul prezint\ mobila [i pre]ul; cump\r\torul o verific\, compar\ pre]ul cu calitatea, pl\te[te etc. 3. Schemele sunt structuri generale [i abstracte. Structurile cognitive nu se aplic\ numai la o singur\ situa]ie, ci la un tip de situa]ii. În schema de cump\rare a mobilei nu conteaz\ ce fel de mobil\ cump\r\m, care e vârsta [i sexul cump\r\torului sau vânz\torului, adresa [i num\rul lor de buletin, fabrica ce a produs mobila, tipul de bancnote în care cump\r\torul pl\te[te vânz\torului etc. Aceast\ structur\ se aplic\ la o clas\ întreag\ de situa]ii, la o situa]ie-stereotip, nu la o situa]ie individualizat\. Structurile cognitive sunt organizate ierarhic. În vârful unei scheme de cuno[tin]e se afl\ cuno[tin]ele certe, valabile în orice caz particular al situa]iei respective. Ele constituie „nucleul tare” al schemei. Spre periferie cuno[tin]ele devin mai pu]in certe, variabile în func]ie de cazurile particulare. Pe scurt, schema este format\ dintr-un „nucleu tare” [i un set de cuno[tin]e variabile, care se specific\ în fiecare situa]ie în parte. De pild\, cuno[tin]ele noastre despre o sal\ de curs sunt organizate

REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR

251

într-o schem\ cognitiv\. {tim, de exemplu, c\ o astfel de sal\ are pere]i, geamuri, acoperi[ (tavan), b\nci [i o tabl\. Acestea sunt cuno[tin]e fixe, valabile (aproape) pentru orice sal\ de curs. Dac\ b\ncile sunt a[ezate în form\ de amfiteatru sau nu, dac\ tabla este în dreptul catedrei sau lateral, dac\ e vorba de o catedr\ pe un postament sau nu, dac\ e vopsit\, dac\ e mare sau mic\ etc. sunt cuno[tin]e nespecificate în schema noastr\ cognitiv\. Ele se vor concretiza diferit în situa]ii diferite. Structurile cognitive asimileaz\ o situa]ie – ne ajut\ s\ o recunoa[tem [i s\ o în]elegem – prin punerea ei în coresponden]\ cu nucleul tare al schemei, apoi prin specificarea cuno[tin]elor variabile, nespecificate. S\ presupunem c\ deschidem u[a [i intr\m într-o înc\pere. Vedem c\ are b\nci, catedr\, tabl\. Atunci o asimil\m schemei cognitive „sal\ de curs”. Apoi specific\m variabilele schemei respective. De exemplu, vom spune c\ este o sal\ de curs goal\, f\r\ cursan]i, c\ b\ncile sunt în form\ de amfiteatru, c\ tabla e plin\ de formule matematice etc. Activarea schemei cognitive se poate realiza pe mai multe c\i. De pild\, se poate amorsa prin prezentarea etichetei lingvistice corespunz\toare. Sintagma „sal\ de curs” e suficient\ pentru a ne activa cel pu]in cuno[tin]ele generale, abstracte, din nucleul tare al schemei corespunz\toare. Apoi, contextul în care ne afl\m la un moment dat poate determina [i el activarea structurii cognitive. De pild\, în contextul în care ne plimb\m pe coridoarele Universit\]ii, în fa]a unei u[i mari ni se activeaz\ mai intens schema „sal\ de curs” sau „birou” sau „laborator” decât alte scheme (de pild\ „sal\ de biliard”, „bazin de înot”, „bar” etc.). O alt\ cale de activare a structurii cognitive vizeaz\ caracteristicile situa]iei sau ale stimulilor pe care le percepem la un moment dat. De pild\, dac\ ne trezim dup\ un somn îndelungat [i ne vedem întin[i pe pat într-o înc\pere v\ruit\ în alb, igienizat\, cu miros de medicamente, iar piciorul nostru e pus în ghips, ni se activeaz\ schema „salon de spital”, între elementele c\reia sunt cuprinse o parte din aceste caracteristici. Cel mai adesea activarea schemei se face prin efectul conjugat al tuturor factorilor men]iona]i mai sus. O schem\ cognitiv\ este cuprins\ într-una mai general\, cu un grad mai mare de generalizare. De pild\ structura de cuno[tin]e despre o „vizit\ la dentist” este inclus\ în schema „vizit\ la medic”, care e inclus\ în schema „consulta]ie” etc. Din cele men]ionate anterior rezult\ în ce const\ caracterul general abstract, organizat ierarhic, al schemelor cognitive. 4. Schemele sunt modalit\]i de organizare a cuno[tin]elor declarative. Cuno[tin]ele grupate într-o structur\ cognitiv\ nu sunt legate de o utilizare anume. Ele sunt cuno[tin]e despre fapte sau st\ri de lucruri, nu despre o procedur\ sau un anumit tip de proceduri. O schem\ poate avea îns\ mai multe utiliz\ri: pentru a în]elege un text, pentru predic]ia unui comportament sau a unei evolu]ii posibile a st\rii de lucruri etc.

252

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

7.2.5.2. Interpretarea [i selec]ia informa]iei prin schemele cognitive O dat\ structurate, schemele cognitive intervin activ în procesarea informa]iei. De altfel, tocmai datorit\ efectelor lor asupra proces\rii informa]iei s-a ajuns la postularea existen]ei schemelor cognitive. În acest caz, în psihologia cognitiv\ s-a întâmplat un fenomen similar cu cele din astronomie: dac\ traiectoria unui corp astral sufer\ o abatere de la cea prezis\ prin calcul, se postuleaz\ existen]a unui alt corp care i-a perturbat deplasarea. Similar, existen]a unor perturb\ri sau omisiuni sistematice în reproducerea unor cuno[tin]e a dus la postularea existen]ei unor scheme cognitive responsabile de aceste distorsiuni. Deci existen]a schemelor cognitive se motiveaz\ prin efectele lor asupra selec]iei [i interpret\rii informa]iei. Impactul schemei cognitive asupra selec]iei itemilor procesa]i a fost pus în eviden]\ printr-un experiment efectuat de Brower ºi Treyens (Bower, 1981). Ei au solicitat unui lot de 30 de subiec]i s\ a[tepte în biroul unuia dintre experimentatori sub un pretext oarecare. Dup\ 35 de secunde subiec]ii au fost ruga]i s\ revin\ în sala de seminar [i s\ ofere în scris o descriere cât mai acurat\ a celor v\zute în biroul respectiv. Analizând ulterior aceste descrieri, s-a constatat c\ subiec]ii eludeaz\ în mod sistematic men]iunile despre o serie de itemi care fuseser\ prezen]i efectiv în birou, dar erau atipici, nu f\ceau parte din schema cognitiv\ a biroului. De pild\, doar 8 dintre subiec]i men]ionau prezen]a unui calendar [i a unui craniu pe unul dintre rafturi. Pe de alt\ parte, se constat\ men]ionarea unor itemi care nu existau efectiv în birou, dar care f\ceau parte din schema cognitiv\ a acestuia. De exemplu, 9 subiec]i considerau c\ în birou se aflau c\r]i, când, de fapt, acestea lipseau. Itemii care corespundeau schemei cognitive erau reprodu[i cu frecven]a cea mai mare: 29 din cei 30 de subiec]i relatau despre prezen]a scaunului, a mesei de lucru, a pere]ilor etc. Impactul schemelor cognitive asupra selec]iei [i reamintirii selective a itemilor memora]i a fost pus în eviden]\ [i printr-un alt experiment efectuat de Pichert ºi Anderson (1977). Ei au construit un text în care era prezentat, din perspectiva unui ghid, interiorul unei locuin]e. Înainte de a oferi spre lectur\ acest text subiec]ilor experimentali, ei au fost împ\r]i]i în trei grupuri: a) un grup care trebuia s\ citeasc\ textul din perspectiva unui ho], care urma s\ pl\nuiasc\ o spargere la adresa respectiv\; b) un grup care trebuia s\ adopte perspectiva unui cump\r\tor, interesat s\ cumpere locuin]a; c) în fine, un grup c\ruia i se prezenta textul f\r\ nici o alt\ instruc]iune. Ulterior, când subiec]ii au fost solicita]i s\ relateze tot ceea ce-[i reamintesc din textul respectiv, s-a constatat c\ relat\rile lor erau puternic influen]ate de perspectivele pe care le-au adoptat. „Ho]ii” î[i reaminteau mai ales acele detalii care ar fi fost relevante pentru o viitoare spargere, deci consistente cu schema cognitiv\ a sp\rg\torului, ignorând itemii mult mai importan]i dar nerelevan]i. „Cump\r\torii”, la rândul lor, î[i reaminteau preponderent acele aspecte care erau congruente cu schema cognitiv\ a unui virtual cump\r\tor al locuin]ei respective. Pe baza celor dou\ tipuri de date experimentale, s\ conchidem c\ schema cognitiv\ favorizeaz\ procesarea selectiv\ a informa]iei, ducând la inferarea unor

REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR

253

itemi inexisten]i dar consisten]i cu schema respectiv\, la eludarea unor itemi prezen]i dar inconsisten]i cu schema [i la procesarea [i stocarea preferen]ial\ a itemilor identifica]i ca elemente ale schemei. Aceste efecte pot fi constatate în mod cotidian. Absen]a unor itemi dintr-un mediu în care ei apar în mod obi[nuit este mai greu de observat; prezen]a unor itemi într-un context neuzual este repede semnalat\. Unul dintre prietenii autorului [i-a scos toate u[ile interioare ale apartamentului s\u. Foarte pu]ini dintre vizitatorii s\i au remarcat acest lucru, iar ace[tia au semnalat absen]a doar când doreau s\ închid\ u[a în camera în care intrau. Activarea unor scheme cognitive genereaz\ inferen]e [i supozi]ii despre semnifica]ia unui eveniment. Aceast\ interpretare pe baza schemei unui eveniment devine parte integrant\ a reprezent\rii mentale a evenimentului respectiv. S\ presupunem c\ vedem o persoan\ în fa]a agen]iei de voiaj CFR care intr\, cump\r\ un bilet pân\ la Bucure[ti [i apoi consult\ orarul plec\rilor trenurilor din Cluj. Imediat interpret\m aceste comportamente pe baza unei scheme mai generale: a pleca cu trenul la Bucure[ti, [i facem inferen]a c\ persoana respectiv\ inten]ioneaz\ s\ c\l\toreasc\ la Bucure[ti. Vom exemplifica mai jos modul în care schemele cognitive ne ajut\ s\ interpret\m stimulii verbali. Citi]i urm\torul text: „Înainte de a se întâlni cu doctorul X, Y intr\ într-o înc\pere cochet mobilat\. Câteva persoane, a[ezate în fotolii comode citeau diverse pliante colorate. O tân\r\ zâmbitoare îl invit\ în alt\ înc\pere, unde, dup\ ce modific\ pozi]ia scaunului, doctorul X îl pofti s\ se a[eze”. Înainte de a citi mai departe, r\spunde]i la urm\toarele întreb\ri: Ce fel de doctor era X? Ce fel de înc\pere este cea în care a intrat Y? Cine sunt persoanele care a[teptau? Care e con]inutul acestor pliante? Cine e tân\ra zâmbitoare? Despre ce fel de scaun este vorba? Exist\ câteva elemente amors\ în text care activeaz\ o anumit\ schem\ cognitiv\. Dac\ r\spunsurile pe care le-a]i dat sunt tipice sau asem\n\toare cu cele pe care mi le-au oferit studen]ii mei, atunci schema activat\ este „vizita la dentist”. Amorsele cele mai importante sunt „doctorul” [i „reglarea scaunului”. Pe baza activ\rii schemei respective interpret\m, f\r\ probleme deosebite, întregul text. Y intr\ în sala de a[teptare de la cabinetul dentistului unde o mul]ime de pacien]i, a[teptându-[i rândul, r\sfoiau pliante cu con]inut medical (stomatologic). Tân\ra asistent\ a doctorului X îl pofte[te în cabinet, unde doctorul îl invit\ pe scaunul stomatologic. A[adar, evenimentul este interpretat pe baza schemei cognitive accesate datorit\ unor informa]ii aluzive (amorse) din text. A interpreta un text înseamn\, de fapt, a-l prelucra astfel încât elementele sale s\-[i g\seasc\ locul într-o schem\ mai general\. Pe scurt, interpretarea este asimilarea la o schem\ cognitiv\. Citi]i acum propozi]ia: „Y urma s\ participe la un experiment psihologic vizând efectul electro[ocurilor de intensitate redus\ asupra memoriei imagistice”, apoi relua]i lectura vechiului test. Încerca]i s\ r\spunde]i la acelea[i întreb\ri ca [i dup\ prima lectur\. De aceast\ dat\, caracteristicile textului ne activeaz\ o cu totul alt\ schem\ cognitiv\, care determin\ o alt\ interpretare a acelora[i propozi]ii. Înainte ca Y s\ se întâlneasc\ cu doctorul în psihologie X, el intr\ în anticamera

254

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

laboratorului unde al]i subiec]i memorau diverse imagini. O tân\r\ colaboratoare a experimentatorului îl invit\ în laborator unde Y îl pofti pe scaunul electric! De aceast\ dat\ amorsele din text au apelat la o nou\ schem\ cognitiv\ care a determinat un nou model al situa]iei respective. Textul r\mâne doar un pretext al construc]iei reprezent\rii mintale în func]ie de schema cognitiv\ subiacent\. Anumite caracteristici ale textului activeaz\ o structur\ cognitiv\ care, apoi, integreaz\ textul respectiv într-o schem\ mai general\ [i-i confer\ semnifica]ie. O serie de informa]ii care nu sunt efectiv prezente în text sunt inferate pe baza schemei asimilatoare, astfel încât ulterior subiec]ii nu mai pot discrimina dac\ aceste informa]ii au f\cut parte efectiv din text sau au fost deduse din structura cognitiv\ corespunz\toare (vezi, de pild\, Bransford ºi Frank, 1971). (Despre modul în care sunt utilizate schemele cognitive pentru în]elegerea unei probleme, cei interesa]i pot consulta Richard, 1990.) S\ mai men]ion\m c\, în momentul în care se realizeaz\ interpretarea unui text sau a unei situa]ii, componentele schemei cognitive sunt activate simultan. Într-un experiment menit s\ dovedeasc\ aceast\ idee (vezi Richard, 1990), subiec]ii sunt pu[i s\ memoreze un scenariu cu un num\r variabil de secven]e de ac]iuni. Ulterior, subiec]ii trebuiau s\ recunoasc\ aceste secven]e. Se constat\ o cre[tere semnificativ\ a timpului de recunoa[tere o dat\ cu cre[terea num\rului de ac]iuni memorate care nu puteau fi inferate din schema de ac]iune. Timpul de reac]ie r\mâne practic neschimbat dac\ num\rul de ac]iuni anterior memorate, de[i argumentat, viza ac]iuni corespunz\toare scenariului. Ceea ce denot\ c\ ac]iunile cuprinse într-o schem\ cognitiv\ (= scenariu) formeaz\ un bloc de cuno[tin]e activate concomitent. Activarea e ini]iat\ de o serie de amorse prezente în configura]ia stimulului. Pentru un text, de pild\, titlul acestuia are un rol privilegiat în amorsarea schemei.

7.2.6. Scenariul cognitiv Un scenariu este un caz special de schem\ cognitiv\, particularizat la o mul]ime de evenimente organizate serial. Mai precis, un scenariu (script) este o structur\ de date/cuno[tin]e care descriu o secven]\ tipic\ de evenimente, corespunz\toare unui anumit context. El are un „nucleu tare” format din macroac]iuni sau scene relativ invariabile în raport cu situa]iile particulare. În acela[i timp, scenariul con]ine terminale formate din variabile nespecificate, care iau valori precise în situa]ii particulare. Aproape toate comportamentele noastre de rutin\ sunt guvernate de scenarii referitoare la modul în care ele trebuie executate. „A lua masa la restaurant”, „a împrumuta o carte de la bibliotec\”, „a preg\ti micul dejun”, „a merge la dentist” etc. sunt numai câteva dintre scenariile care ne ghideaz\ în mod cotidian comportamentul. S\ lu\m, ca exemplu, scenariul de a lua masa la un restaurant. El include mai multe personaje (consumatorul sau clientul, chelnerul [i buc\tarul) care execut\ o serie de ac]iuni într-o anumit\ ordine.

REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR

255

Scena 1. Intrarea în restaurant Consumatorul intr\ în restaurant. Consumatorul caut\ o mas\ liber\. Se îndreapt\ singur spre o mas\ liber\. A[teapt\ s\-l conduc\ chelnerul la o mas\ liber\. Consumatorul se a[az\ la mas\. Scena 2. Comandarea meniului Clientul cheam\ chelnerul. Clientul îi cere un meniu. Chelnerul îi aduce meniul. Clientul consult\ meniul. Clientul comand\ meniul. Chelnerul noteaz\. Chelnerul merge la buc\t\rie. Chelnerul comand\ buc\tarului meniul. Buc\tarul preg\te[te meniul. Chelnerul preia meniul. Scena 3. Consumul Chelnerul serve[te meniul. Clientul consum\. Scena 4. Achitarea consumului Clientul cere nota de plat\. Chelnerul întocme[te nota. Chelnerul prezint\ nota clientului. Clientul pl\te[te. Las\ bac[i[. Chelnerul mul]ume[te. Scena 5. Plecarea Clientul iese din restaurant. Clientul iese singur din restaurant. Clientul a[teapt\ s\ fie condus spre ie[ire. A[adar, scenele care sunt prezente în scenariul cognitiv sunt macroac]iuni, valabile întotdeauna într-un scenariu de genul „a merge la restaurant”: intrarea clientului, comanda meniului, consumul, plata, plecarea. Acestor scene le sunt subordonate altele, care au propriile lor ac]iuni componente [.a.m.d. (subordonarea este exprimat\ prin deplasarea spre dreapta a „liniilor” scenariului). În afar\ de rela]iile „pe vertical\” de subordonare ierarhic\, între evenimentele din scenariu se stabilesc [i rela]ii de ordonare temporal\: anumite ac]iuni urmeaz\ strict altor ac]iuni. De pild\, achitarea notei [i l\sarea bac[i[ului nu se fac înaintea consult\rii meniului.

256

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Comportamentul nostru în condi]iile în care dorim s\ lu\m masa la restaurant este ghidat de aceste scenarii. În scenariu nu se specific\ cum trebuie s\ ne comport\m într-un restaurant chinezesc, de pild\, dar ac]iunile pe care trebuie s\ le întreprindem în acest caz rezid\ din specificarea unora dintre „nodurile terminale” ale scenariului, în condi]iile în care macroac]iunile r\mân invariabile. Scenariile sunt rezultatul unei înv\]\ri sociale. Men]inerea lor este garantat\ de un set de contingen]e (= înt\riri pozitive sau negative) care ac]ioneaz\ asupra actorilor, încât ace[tia respect\ scenariul. De regul\, scenariile con]in secven]a de ac]iuni cea mai eficient\ pentru a atinge un scop într-un anumit context. Exist\ îns\ [i scenarii sus]inute în mod artificial prin manipularea contingen]elor, care nu includ ac]iunile cele mai eficace. Structurile birocratice î[i fac adesea „o specialitate” din a crea scenarii cât mai întortocheate [i ineficiente pe care le sus]in prin setul de înt\riri pozitive sau negative pe care le aplic\ personajelor. Dac\ un scenariu este bine înv\]at – printr-o înv\]are inten]ionat\ sau accidental\, neinten]ionat\ –, controlul lui asupra comportamentului se realizeaz\ cvasiautomat. Apari]ia unei situa]ii ne activeaz\ un anumit scenariu care induce apoi o serie bine determinat\ de comportamente. „Abandonarea” în scenariu, renun]area la controlul con[tient al comportamentului duce la importante economii de resurse din partea subiectului. În acela[i timp îns\ ea poate genera [i erori sau comportamente inadecvate. Heckhausen ºi Beckman (1990) citeaz\ o anecdot\ referitoare la celebrul matematician [i logician D. Hilbert: „D-na Hilbert, a[teptând musafiri la cin\, a observat c\ so]ul s\u nu [i-a pus cea mai potrivit\ cravat\. Drept pentru care l-a trimis în dormitor s\ [i-o schimbe. Musafirii sosiser\ de mult, dar celebrul matematician întârzia s\ apar\. Luând seama la ce s-a întâmplat, d-na Hilbert [i-a g\sit so]ul dezbr\cat în pat, dormind un somn adânc”. Aceast\ întâmplare este un bun exemplu despre puterea scenariilor îndelung repetate. Prezen]a sa în dormitor, la o or\ de sear\, i-a activat lui Hilbert scenariul de a merge la culcare. Subactivându-se scopul ini]ial al comportamentului s\u, matematicianul distrat s-a conformat scenariului. Folclorul [tiin]ific abund\ în astfel de anecdote despre cercet\tori distra]i. Care este realitatea psihologic\ a acestor scenarii? Ce dovezi experimentale avem asupra existen]ei [i caracteristicilor lor? Bower ºi colab. (1973) au întreprins o serie de investiga]ii pentru a proba realitatea psihologic\ a acestora. Exist\ mai multe metode de a pune în eviden]\ acest lucru. Una dintre metode const\ în a solicita un grup de subiec]i s\ men]ioneze un anumit num\r de evenimente pe care ei le consider\ tipice pentru anumite circumstan]e. De exemplu, care sunt primele 20 de evenimente ce au loc atunci când cineva ia masa la un restaurant. Evenimentele care sunt men]ionate de majoritatea dintre ei, peste un anumit procentaj, sunt macroac]iunile sau scenele scenariului. Grupând apoi celelalte ac]iuni pe mai multe tran[e, în func]ie de frecven]a men]ion\rii lor, se pot stabili diverse substructuri ale scenariului. De pild\, într-o cercetare efectuat\ de Bower ºi colab. (1973) referitor la situa]ia de a merge la restaurant, cel pu]in 73% dintre subiec]i (N = 32) au men]ionat: intrarea, a[ezarea la mas\, consultarea meniului, comanda, consumul, plata [i ie[irea; cel pu]in 48% dintre ei au men]ionat: discutarea meniului cu chelnerul, comandarea de b\uturi sau l\sarea unui bac[i[;

REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR

257

cel pu]in 25% dintre ei au men]ionat evenimente ca: terminarea felului întâi, b\utul de ap\ mineral\, ridicarea hainelor de la garderob\ etc. Pe baza acestor secven]e se pot stabili scenele de baz\ sau macroac]iunile (peste 73%), ac]iunile tipice din cadrul fiec\rei scene (peste 48%) [i comportamentele mai pu]in tipice (peste 25%). Fire[te, pragurile respective sunt variabile, în func]ie de decizia experimentatorului [i de modul de grupare a frecven]elor. Ideea de baz\ este îns\ aceea[i: în func]ie de diverse praguri de frecven]\ se stabile[te ierarhia scenariului, iar din analiza evenimentelor men]ionate se stabile[te ordonarea lor temporal\ tipic\. O alt\ metod\ de investigare a scenariilor cognitive vizeaz\ efectul lor asupra reamintirii unor povestiri. O povestire con]ine, practic, o suit\ de ac]iuni efectuate într-o anumit\ circumstan]\, adic\ un scenariu. Subiec]ilor din lotul experimental li se prezint\ o astfel de povestire din care lipsesc îns\ unele ac]iuni tipice pentru o anumit\ situa]ie. Ulterior, li se cere subiec]ilor s\ relateze cât mai multe lucruri pe care [i le reamintesc din povestirea respectiv\. Dac\ subiec]ii posed\ un scenariu referitor la acea situa]ie, acesta se va face sim]it în reproducerea textului, în felul urm\tor: (a) o serie de ac]iuni tipice dar care nu erau men]ionate în povestire vor ap\rea în relat\rile subiec]ilor, ei considerând c\ au fost efectiv prezente în textul ini]ial; (b) evenimente prezente în povestirea ini]ial\ dar atipice pentru scenariul corespunz\tor nu vor fi reamintite sau rata reproducerii lor va fi sc\zut\. Aceste lucruri au fost constatate experimental de Schank (1982), Bower ºi colab. (1979) etc. Pe scurt, memoria pentru povestiri sau întâmpl\ri este determinat\ de scenariile corespunz\toare de care dispune subiectul. Scenariile organizeaz\ atât povestirile sau întâmpl\rile altora în mintea noastr\ (= memoria semantic\), cât [i propriile noastre întâmpl\ri (= memoria episodic\).

7.3. Modelarea conexionist\ a bazei de cuno[tin]e Modelarea conexionist\ a cuno[tin]elor din memorie se realizeaz\ prin re]elele interactive (1.4.2). Cuno[tin]ele se consider\ c\ sunt distribuite pe conexiunile dintre unit\]ile re]elei. Re]eaua are atât unit\]i vizibile (= care pot fi accesate din mediul re]elei), cât [i unit\]i ascunse (= care pot fi accesate numai prin intermediul unit\]ilor vizibile). Fiecare nod al re]elei con]ine câte un item de informa]ie, cuno[tin]ele despre un anumit obiect rezultând din interac]iunea acestora. Unit\]ile re]elei codeaz\ fiecare informa]ie printr-o valoare de activare. A[adar, nodurile re]elei sunt formate din diverse valori de activare, nu de concepte, propozi]ii, scene sau scenarii, ca în cazul model\rilor simbolice. Ca atare, ele nu au o semantic\ proprie, sunt semantic-opace. Dimpotriv\, oricare dintre componentele modelelor clasic-simbolice au o semantic\ proprie, pot fi puse în rela]ie de semnifica]ie cu un referent, de aceea ele sunt semantic-transparente. Subliniem înc\ o dat\ c\ exploratorul unei re]ele neuronale îi poate asigura semnifica]ii, poate stabili pentru fiecare nod ce anume reprezint\ el. Dar aceast\ semnifica]ie a re]elei este exterioar\, nu este inerent\ re]elei. Un alt explorator poate s\ acorde alte semnifica]ii acelora[i

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

258

noduri, din aceea[i re]ea. Ceea ce exploratorul are la îndemân\ este doar o matrice de valori de activare, modificabile în func]ie de valoarea netinputului. În plus, cuno[tin]ele pe care le poate reprezenta re]eaua la un moment dat depind de interac]iunea dintre nodurile ei. Pentru a fi mai accesibili, vom prefera s\ discut\m pe marginea unui exemplu. S\ presupunem c\ avem o list\ de 27 de persoane, despre care cunoa[tem ini]ialele numelui [i prenumelui, sexul, vârsta, starea civil\, na]ionalitatea [i op]iunea politic\. Toate aceste date sunt cuprinse în tabelul 7.1. Tabelul 7.1. Informa]ii socio-politice despre 27 de persoane Pentru starea civil\, simbolurile: C = c\s\torit; NC = nec\s\torit; D = divor]at. Pentru na]ionalitate: R = român; M = maghiar; G = german. Pentru op]iunea politic\: O = sus]in\tor al opozi]iei; P = sus]in\tor al puterii actuale; I = indecis. Pentru sex: F = femeie; B = b\rbat. Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27

Numele

Sexul

Vârsta

Starea civil\

Na]ionalitatea

P.S. A.T. G.M. K.S. S.A. R.G. P.B. R.S. M.M. M.N. G.N. G.P. B.I. L.B. T.S. V.G. S.M. R.M. R.V. A.S. T.V. T.M. S.T. N.B. G.K. N.I. I.I.

F F F F F F F F B F B F B F B B F B F F F B B B B B B

20 20 30 20 20 20 20 30 30 40 20 40 40 40 40 20 30 40 20 30 40 30 20 40 40 20 30

NC NC D D D NC NC C NC D NC C C C C NC D D D NC NC C NC C D C C

R M G R M R R R R M G G R M M R M G G M R R R R R R R

Op]iunea politic\ O O I P I I I O O O O P P P P O I O I I I O P P P O I

REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR

259

S\ presupunem apoi c\ am memorat informa]iile din tabelul respectiv. Cum sunt ele organizate în memorie? Cum putem s\ ni le reamintim? Ipoteza pe care o facem este c\ aceste cuno[tin]e pot fi reprezentate în memorie sub forma unei re]ele neuromimetice. Pentru a proba aceast\ ipotez\ vom proceda în felul urm\tor. Mai întâi vom construi o astfel de re]ea, iar apoi vom studia comportamentul ei. Dac\ acest comportament e similar cu datele rezultate din investiga]iile experimentale, ipoteza se valideaz\ sub aspect ecologic. Dac\ poate fi simulat\ pe calculator – dobânde[te consisten]\ intern\. Re]eaua va con]ine urm\toarele noduri: 27 unit\]i pentru a reprezenta numele [i prenumele persoanelor respective, 2 – pentru sex, 3 – pentru grupe de vârst\, 3 – pentru starea civil\, 3 – pentru na]ionalitate [i 3 – pentru op]iunea politic\. Toate acestea sunt unit\]i vizibile. Lor li se adaug\ înc\ 27 de unit\]i ascunse, reprezentând fiecare dintre persoanele respective. Am decis ca ele s\ fie ascunse, deoarece nu pot fi accesate decât prin intermediul celor vizibile. Adic\, dac\ dore[ti s\ afli informa]ii despre o persoan\ X, acest lucru se poate realiza dac\ cuno[ti numele ei, sau op]iunea politic\ ([i dintre cei care au aceea[i op]iune, treptat, vei selec]iona persoana c\utat\), sau sexul, starea civil\ etc. Altfel spus, putem avea acces la informa]ia despre o persoan\ având unul sau mai multe din aceste indicii. Nu putem s\ ne reamintim despre o persoan\ de pe list\ ceva dac\ nu-i cunoa[tem nici numele, nici op]iunea politic\, nici sexul, nici vârsta, nici na]ionalitatea, nici starea civil\. Când ne reamintim sau ni se spune unul dintre ace[ti itemi, prin asociere ne vin în minte, treptat, [i alte informa]ii. Pe scurt, re]eaua este format\ din 27 de unit\]i ascunse [i 41 de unit\]i vizibile, deci con]ine 68 de neuromimi. Unit\]ile ascunse sunt conexate cu toate unit\]ile vizibile. Conexiunile dintre unit\]ile Fig. 7.5. Re]ea interactiv\ reprevizibile se realizeaz\ prin intermediul zentând informa]iile despre trei unit\]ilor ascunse. Figura 7.5 arat\ persoane din tabelul 7.1. modul de realizare al acestor conexiuni (pentru simplificare s-au luat în considerare doar trei persoane). Propriet\]ile pe care cele 27 de persoane le au (numele fiind considerat [i el ca o proprietate) sunt grupate în [ase clustere, mutual exclusive. Elementele din interiorul aceluia[i cluster se inhib\ reciproc. O persoan\ este reprezentat\ printr-o unitate ascuns\, cuprins\ în blocul interior, care e conectat\ cu ini]ialele numelui propriu [i cu celelalte caracteristici, reprezentate fiecare printr-un nod. Dac\ o unitate vizibil\ este activat\, atunci activarea ei se propag\ în

260

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

re]ea, activând celelalte caracteristici asociate. De pild\, dac\ activ\m numele B.I., prin inhibi]ie lateral\ sunt subactivate celelalte nume proprii. Concomitent, valoarea de activare a unit\]ii B.I. se propag\ în re]ea, activând celelalte noduri (= propriet\]i): b\rbat, 40 de ani, c\s\torit, român, sus]in\tor al puterii actuale. Putem activa îns\ [i un alt neuromim vizibil, de pild\, unitatea „R” (român). Aceast\ unitate va subactiva temporar unit\]ile M [i G. Activarea ei se va propaga în re]ea. Se poate observa c\ aceast\ unitate este conexat\ cu trei din cele cinci unit\]i ascunse, ca atare va ridica valoarea de activare a fiec\reia dintre acestea. La nivelul lor, ele vor difuza mai departe în re]ea, activând [i alte unit\]i vizibile. În acest fel se vor forma mai multe patternuri de activare (noduri [i conexiuni activate). Cu cât aceste patternuri vor fi mai asem\n\toare, cu atât mai dificil\ va fi discriminarea între cuno[tin]ele pe care le reprezint\. De exemplu, activând R, activarea se propag\ la 3 unit\]i ascunse. Acestea activeaz\ unit\]ile vizibile adiacente (vârsta, sexul, op]iunea politic\, starea civil\, numele etc.). Întrucât P.S. [i A.T. difer\ printr-un singur nod (legat de na]ionalitate), patternurile lor de activare vor fi foarte asem\n\toare. Acelea[i lucruri pot fi exprimate [i într-un limbaj mai intuitiv. Dac\ cineva ne spune numele unei persoane, ne vin în minte, treptat, [i alte caracteristici ale acesteia. Dac\ cineva ne cere s\ ne reamintim to]i românii (R) afla]i în tabel, ne va fi destul de greu s\ ne reamintim dac\ A.T. este cet\]ean român sau nu, deoarece el seam\n\ cu P.S. sub toate aspectele, mai pu]in na]ionalitatea. Aceea[i sarcin\ va fi mult mai u[oar\ în cazul lui G.M., deoarece el difer\ în mai multe privin]e (= are alt pattern de activare). Pentru a explora aceast\ re]ea, am utilizat programul IAC (interactive activation and competition) din capitolul 2 al c\r]ii lui McClelland ºi Rumelhart (1988, pp. 39-41). Am stabilit intervalul de varia]ie a valorilor de activare: [–0,20, +1]. Ponderea conexiunilor excitative era de +1, iar a celor inhibitive era de –1. Ecua]iile de func]ionare a re]elei sunt cele descrise în 1.4. Restul de activare l-am stabilit la –0,10. Am stimulat unitatea P.S. cu un input extern având valoarea ui=0,44. Întrucât restul de activare al unit\]ii P.S. era de –0,10 (ca [i al tuturor celorlal]i neuromimi), valoarea sa de activare dup\ primul ciclu a crescut la 0,34. Aceast\ activare s-a propagat în re]ea, activând unitatea ascuns\ corespunz\toare, iar prin intermediul ei s-au activat celelalte propriet\]i, respectiv unit\]ile R, F, 20, NC [i O. Momentan, celelalte unit\]i care codau numele proprii [i-au p\strat restul de activare sau au fost u[or inhibate. Unit\]ile care codau propriet\]ile lui P.S. au rezonat activând unit\]ile ascunse care aveau acelea[i propriet\]i. De exemplu, unitatea O a activat toate unit\]ile ascunse care aveau aceast\ proprietate. În mod similar s-au petrecut lucrurile [i cu celelalte noduri care codau celelalte propriet\]i. Unit\]ile ascunse, la rândul lor, rezoneaz\ [i retransmit activarea la unit\]ile vizibile. Ca atare, de pild\, unitatea ascuns\ corespunz\toare lui A.T., primind inputuri de la unit\]ile: F, 20, NC [i O – activate datorit\ stimul\rii lui P.S., retransmite activarea acelora[i unit\]i dar, în plus, [i numelui lui A.T., anterior inhibat prin activarea numelui lui P.S. Dup\ al cincisprezecelea ciclu se activeaz\ unitatea ascuns\ corespunz\toare lui A.T., iar dup\ al dou\zeci [i doilea ciclu – numele „A.T.”. Valoarea

REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR

261

lor de activare nu dep\[e[te îns\ activarea unit\]ilor corespunz\toare lui P.S. Ea este îns\ mai mare decât valoarea de activare a numelui „B.I.”, deoarece persoana B.I. are doar o singur\ proprietate similar\ cu P.S. – codat\ de unitatea R. Deci, patternul de activare a lui P.S. se deosebe[te net de patternul lui B.I., dar este asem\n\tor cu cel al lui A.T., deoarece implic\ acelea[i unit\]i, cu excep]ia uneia. Dat\ fiind excitarea numelui lui P.S., potrivit regulii lui Hebb, patternul corespunz\tor lui P.S. devine cel mai activat. Întreaga re]ea intr\ în echilibru (= activarea nu mai cre[te la o nou\ m\rire a inputului), dup\ aproximativ 45-50 de cicli. Figura 7.6 arat\ cum se modific\ valoarea de activare a unit\]ilor pentru numele lui P.S., persoana P.S., numele A.T., persoana A.T. [i persoana B.I. Fig. 7.6. Modificarea valorii de activare în funcþie de numãrul de cicli pentru unitãþile „P.S.”, P.S., „A.T.”, A.T. ºi B.I.

0,80

Numele „P.S.”

0,60

Persoana P.S.

0,40

Persoana A.T.

0,20 0,00

Numele „A.T.” Persoana B.I.

–0,20

A[adar, activând un nod al re]elei (un item), prin intermediul unor unit\]i ascunse se vor activa alte noduri (al]i itemi). Itemii care sunt activa]i nu sunt selecta]i întâmpl\tor, ci pe baza conexiunilor sau asocierilor lor anterioare [i în func]ie de t\ria acestor asocieri. Modelarea conexionist\ concord\ cu datele experimentale referitoare la distinc]ia dintre memoria de lucru [i memoria de lung\ durat\ ca diferen]\ dintre nivelul de activare a cuno[tin]elor. Aceste date au fost prezentate în 6.2-6.3. Unit\]ile cu valorile de activare cele mai ridicate formeaz\ memoria de lucru, în vreme ce unit\]ile slab activate formeaz\ memoria de lung\ durat\. Cuno[tin]ele care devin mai activate variaz\ în func]ie de sarcina cu care se confrunt\ subiectul sau nivelul s\u motiva]ional. Aceasta este echivalent cu a spune c\ activarea depinde de netinputul pe care unit\]ile cognitive îl primesc. Tot experimental s-a dovedit faptul c\ interferen]a (deci [i rata erorilor la recunoa[tere [i reproducere) este mai ridicat\ între cuno[tin]ele sau itemii de acela[i fel. Or, a[a cum s-a v\zut, modelul conexionist prezentat putea reproduce acest lucru. Cu cât dou\ cuno[tin]e erau mai asem\n\toare (ex: cele legate de P.S. [i A.T.), cu atât

262

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

patternurile lor de activare erau mai apropiate, antrenând multe unit\]i cognitive comune, deci interferen]a era mai puternic\. Cu cât dou\ cuno[tin]e erau mai neasem\n\toare (ex.: patternul de activare a lui P.S. comparativ cu patternul corespunz\tor lui B.I.), cu atât probabilitatea de a le confunda (= rata erorii) era mai mic\. În plus, modelarea conexionist\ a bazei de cuno[tin]e are plauzibilitate neuronal\. Aceast\ idee se poate argumenta în dou\ feluri. Întâi, rezultatele experimentale din neurochimia memoriei au dovedit c\ memoria de lung\ durat\ se asociaz\ cu formarea de noi butoni postsinaptici, care înt\resc conexiunile dintre neuroni. Or, în mod similar, într-o re]ea neuromimetic\, cu cât t\ria conexiunilor dintre anumite unit\]i este mai ridicat\, cu atât mai mult rezist\ la alte modific\ri ce au loc în re]ea, cu atât mai u[or dobândesc valoare de activare maxim\ (= „sunt reamintite”) în condi]iile unei stimul\ri externe. În al doilea rând, se cunoa[te c\ pierdem zilnic neuroni, iar conexiunile dintre ei se deterioreaz\ f\r\ s\ ne pierdem (în aceea[i propor]ie) memoria. Acest fenomen poate fi simulat pe modelele conexioniste. În re]eaua prezentat\ anterior, din cele 1062 de conexiuni ale re]elei am distrus, la întâmplare, 53 (adic\ 5% dintre ele). Am stimulat din nou nodul „P.S.” (numele lui P.S.) cu aceea[i valoare a netinputului. Am constatat c\ activarea unit\]ii ascunse corespunz\toare [i a înc\ dou\ dintre propriet\]ile sale (vârsta [i sexul) s-a realizat în acela[i num\r de cicli ca [i în condi]iile integrit\]ii re]elei. Celelalte trei propriet\]i au reclamat cu 3-6 cicli mai mult decât înainte, adic\ o diferen]\ nesemnificativ\. S\ mai ad\ug\m c\ re]eaua [i-a probat [i consisten]a intern\ prin simularea ei pe calculator. Glosând pe marginea acestui exemplu, s\ conchidem c\ re]elele neuromimetice pot constitui o modelare plauzibil\ neuronal [i ecologic a bazei de cuno[tin]e din sistemul cognitiv uman.

7.4. O evaluare succint\ Analiza comprehensiv\ a avantajelor [i dezavantajelor fiec\ruia dintre modelele prin care s-a încercat descrierea modului de organizare a cuno[tin]elor în memorie ar fi un obiectiv prea ambi]ios, mult peste puterile unui singur om. Ca atare, ne mul]umim s\ punct\m câteva aspecte care ni se par mai importante. În primul rând, modelele organiz\rii bazei de cuno[tin]e (re]ele semantice, re]ele propozi]ionale, scheme [i scenarii cognitive, re]ele neuronale) nu trebuie v\zute ca fiind într-o competi]ie acerb\ a c\rei miz\ ar fi explicarea global\ a structur\rii bazei de cuno[tin]e. Sistemul cognitiv posed\ cuno[tin]e atât de diverse, iar modurile de dobândire a lor sunt atât de variate, încât este improbabil\ existen]a unei organiz\ri unice, a unui mecanism unic de organizare a cuno[tin]elor. De pild\, într-un fel organiz\m cuno[tin]ele de botanic\, despre împ\r]irea pe genuri, specii [i subspecii a unei plante, în alt fel cuno[tin]ele despre cum trebuie s\ deschidem un cont la banc\ [i, probabil, în alt fel cuno[tin]ele de psihologie cognitiv\. În primul

REPREZENTAREA {I ORGANIZAREA CUNO{TIN}ELOR

263

caz, re]eaua semantic\ pare a fi organizarea cea mai eficace; în al doilea – scenariul, iar în a treia situa]ie – re]elele propozi]ionale. Pe de alt\ parte, în mod obi[nuit, chiar materialul pe care îl memor\m are propria sa organizare. Foarte rar ni se întâmpl\ s\ înv\]\m [iruri de cifre sau cuvinte sau perechi aleatorie de cuvinte [i cifre. De regul\, înv\]\m un curs pentru examen, o poezie pentru serbarea [colar\, un text de lege pentru o pledoarie juridic\ etc. Toate acestea sunt deja structurate, au o anumit\ organizare. Iar modul în care ele sunt organizate influen]eaz\ modul în care noi le structur\m în memorie. Organizarea sau, mai exact, organiz\rile bazei de cuno[tin]e depind nu numai de interac]iunea cu materialul care trebuie memorat, ci [i de interac]iunea cu mediul în care se desf\[oar\ memorarea. Altfel cum ne-am putea explica dependen]a performan]elor mnezice de congruen]a mediului fizic din momentul reactualiz\rii cu mediul fizic din momentul memor\rii (vezi 6.6.1.1, Hirst ºi Manier, sub tipar). Rezult\ c\ organizarea bazei de cuno[tin]e este rezultanta interac]iunii dintre sistemul cognitiv [i mediul s\u (inclusiv structura materialului de memorat). Ea nu se desf\[oar\ numai în mintea noastr\, ci [i la interfa]a dintre noi [i mediul în care tr\im. Oricare din modelele prezentate pe parcursul acestui capitol surprinde organiz\ri locale ale cuno[tin]elor, descrie câte un tip de structurare a materialului din memorie. Probabil multe alte organiz\ri sunt posibile, dar elaborarea unui model globalist unic ni se pare un ideal himeric, ba chiar în contradic]ie cu versatilitatea de care d\ dovad\ sistemul cognitiv uman în organizarea cuno[tin]elor de care dispune. În al doilea rând, model\rile simbolice [i cele neuromimetice par a surprinde niveluri diferite de organizare a acelora[i cuno[tin]e. Modelele simbolice descriu modul de organizare a cuno[tin]elor a[a cum apar ele la interfa]a dintre sistemul cognitiv [i mediu, iar modelele subsimbolice, conexioniste, surprind organizarea cuno[tin]elor la interfa]a cu structurile neurobiologice. De aici nerelevan]a modelelor simbolice pentru cercet\torii din neuro[tiin]e. Tot de aici rezult\ nerelevan]a re]elelor neuromimetice pentru modul de organizare a cuno[tin]elor legate de comportamentul social (ex.: schimbarea atitudinilor, percep]ia celuilalt, etnostereotipurile etc.). În loc s\ fim deconcerta]i de diversitatea modelelor, mai bine s\ lu\m seama la diversitatea [i complementaritatea lor. Ele trebuie utilizate pân\ când î[i epuizeaz\ tot poten]ialul explicativ.

7.5. Sumar De[i con]ine reprezent\ri imagistice (probabil [i con]inuturi perceptive – vezi experimentele lui Penfield!), memoria de lung\ durat\ este format\, în primul rând, din cuno[tin]e. Exist\ o tendin]\ cert\ a sistemului cognitiv uman de stocare pe termen lung a reprezent\rilor semantice. Acestea constituie un cod economicos, rapid, cu sintax\ riguroas\, permi]ând operarea asupra posibilului. Modelarea tipului de organizare a cuno[tin]elor depinde de angajamentul paradigmatic al cercet\torului.

264

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Principalele structuri simbolice sunt: re]elele propozi]ionale, re]elele semantice, schemele [i scenariile cognitive. Re]elele propozi]ionale pornesc de la ideea c\ unitatea de baz\ a cuno[tin]elor este propozi]ia sau aser]iunea. Ele reprezint\ rela]iile dintre propozi]ii prin intermediul termenilor lor. Re]elele semantice re]in rela]iile ierarhice dintre concepte [i propriet\]ile aferente. Schemele cognitive constituie blocuri de cuno[tin]e activate simultan. Elementele lor se asociaz\ prin rela]ii tipice, nu semantice. Scenariul cognitiv este un caz particular de schem\ cognitiv\, reprezentând o secven]\ tipic\ de ac]iuni pentru anumite situa]ii. Schemele cognitive influen]eaz\ în]elegerea [i predic]ia. Modelarea subsimbolic\ a cuno[tin]elor se realizeaz\ prin re]ele interactive. Organizarea cuno[tin]elor nu este o opera]ie pur mental\, ci rezult\ la interfa]a sistemului cognitiv cu mediul s\u. Modelele prezentate sunt complementare. E pu]in probabil s\ existe un mod unic de organizare a cuno[tin]elor în sistemul cognitiv uman.

265

Capitolul 8

DECIZIA Luarea unei decizii, selec]ia unei alternative dintr-o mul]ime de variante disponibile la un moment dat, este o component\ esen]ial\ a vie]ii noastre cotidiene. Deciziile stau la baza comportamentului nostru teleologic, exprimând inten]ionalitatea fiin]ei umane. Fie c\ este vorba de decizii simple (ex.: s\ deschidem sau nu televizorul pentru a viziona o emisiune sportiv\), fie de decizii complexe (ex.: op]iunea profesional\ sau alegerea partenerului de via]\), în situa]ii de risc sau nu, mecanismele cognitive au rolul determinant în procesualitatea deciziei. Luarea deciziilor constituie în egal\ m\sur\ obiectul de interes al economi[tilor, sociologilor, cât [i al psihologilor. Din eforturile reprezentan]ilor acestor discipline au rezultat dou\ mari categorii de modele, menite s\ descrie [i s\ explice comportamentul decizional: (1) modele normative; (2) modele descriptive.

8.1. Modele normative ale lu\rii deciziei Originea modelelor normative se afl\ în [tiin]ele economice. Interesa]i de stabilirea pe cale matematic\ a alternativei care aduce cel mai mare profit, economi[tii au c\utat s\ elaboreze proceduri formale pe baza c\rora s\ se poat\ calcula decizia optim\. Principala asump]ie a modelelor normative este cea a ra]ionalit\]ii subiectului decident. Se presupune c\, în luarea deciziei, subiectul uman se comport\ ra]ional, c\utând întotdeauna s\ aleag\ posibilitatea optim\, adic\ acea op]iune care îi asigur\ câ[tigul maxim dintre toate variantele posibile. Evitând considera]iile detaliate asupra ra]ionalit\]ii (vezi A. Marga, 1991), la modul cel mai general, o fiin]\ este ra]ional\ dac\ este necontradictorie. Aceasta înseamn\ c\, în cazul unui ra]ionament tranzitiv, dac\ un individ prefer\ varianta A variantei B [i varianta B variantei C, atunci, în mod necesar, va prefera pe A lui C. S\ presupunem c\ îi propune]i prietenei dumneavoastr\ s\ pleca]i în vacan]\ la mare cu avionul (A) sau cu trenul (B). Din anumite motive ea se va decide pentru prima variant\. Imediat dup\ aceea, un amic v\ aduce la cuno[tin]\ c\ zborul s-a anulat, dar se ofer\ s\ v\ transporte cu automobilul personal (C). Ve]i prezenta prietenei dumneavoastr\, iar\[i, o alternativ\: de a merge cu trenul (B), sau cu automobilul (C). S\ presupunem c\ s-a hot\rât asupra variantei B. Fiind îns\ o zi plin\ de ghinion, afla]i de la agen]ia de voiaj c\ trenul respectiv s-a anulat, dar c\ avionul circul\. Ve]i

266

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

presupune c\ prietena dumneavoastr\ este o fiin]\ ra]ional\ [i, conform unui ra]ionament tranzitiv elementar, va prefera s\ mearg\ cu avionul, consecvent\ cu op]iunea ini]ial\ (va prefera pe A lui C, deoarece anterior a preferat pe A lui B [i pe B lui C). F\r\ s\ o întreba]i, ve]i cump\ra bilete de avion. Nu v-a[ sf\tui s\ fi]i prea satisf\cut de alegerea f\cut\. Risca]i s\ vi se atrag\ aten]ia c\ avionul era preferabil în compara]ie cu trenul, necunoscându-se varianta automobilului, pe când acum, între avion [i o c\l\torie cu automobilul, care v\ ofer\ posibilitatea de a v\ opri în multe locuri pitore[ti [i e suficient de rapid etc., e de preferat automobilul. Sup\rarea dumneavoastr\, dac\ ea va urma acestor repro[uri, [i banii pe care îi ve]i pierde sunt determinate de presupozi]ia ra]ionalit\]ii subiectului decident. Cu toate c\ putem invoca destule contraexemple, aceast\ presupozi]ie constituie fundamentul model\rilor normative. A doua asump]ie a modelelor normative vizeaz\ omniscien]a subiectului decident. Altfel spus, se presupune c\ în luarea deciziei individul cunoa[te toate posibilit\]ile [i o selecteaz\ pe cea optim\. Indiscutabil, exist\ multe astfel de situa]ii. Spre exemplu, având un capital lichid, exist\ o alternativ\ de utilizare a lui: s\-l depui într-o banc\ sau s\ te lansezi într-o afacere. Dac\ dore[ti s\-l depui, exist\ un num\r finit [i (deocamdat\) redus de b\nci dintr-un ora[ a c\ror dobând\ o po]i cunoa[te, hot\rându-te asupra celei care-]i ofer\ câ[tigul cel mai ridicat. Cu u[urin]\ se pot invoca de c\tre oricine o mul]ime de situa]ii în care num\rul alternativelor posibile este finit [i cognoscibil. Exist\ îns\ multe situa]ii care contrazic aceast\ presupozi]ie, dup\ cum se va vedea ulterior. Cele dou\ presupozi]ii, c\ subiectul decident e o fiin]\ ra]ional\ [i c\ îi sunt cunoscute toate alternativele asupra c\rora trebuie s\ hot\rasc\, sunt extrem de restrictive [i severe. Modelele construite pe baza lor arat\, mai degrab\, cum ar trebui s\ se decid\, nu cum se realizeaz\ decizia în mod real. Ele prescriu, nu descriu, de aceea am preferat s\ numim aceste modele modele normative. Ca [i regulile logicii, care nu descriu procesul de gândire real, ci îl corecteaz\ prin raportare la norm\, modelele normative au valoare corectiv\ în majoritatea situa]iilor. Doar în pu]ine situa]ii, cum vom ar\ta la momentul oportun, ele sunt [i descriptive. Cele mai cunoscute modele normative calculeaz\ valoarea a[teptat\ (expected value) sau utilitatea a[teptat\ (expected utility).

8.1.1. Valoarea a[teptat\ Valoarea a[teptat\ (expected value) este beneficiul – calculat, de regul\, în bani – pe care subiectul decident îl are în vedere în condi]iile selec]iei unei variante. Valoarea a[teptat\ are o expresie numeric\ [i o caracteristic\ de obiectivitate, în sensul c\ este independent\ de percep]ia subiectiv\ a indivizilor implica]i în procesul deciziei. Exemplu. Un individ oarecare se hot\r\[te s\-[i utilizeze capitalul de care dispune pentru a face afaceri. Dac\ face afacerea A, are 42% [anse de a avea un beneficiu de 1 milion.

DECIZIA

267

Dac\ face afacerea B, are 80% [anse de a câ[tiga 500.000 lei. Care este varianta cea mai dezirabil\ pentru individul respectiv? Adep]ii modelelor normative bazate pe calculul beneficiului sau valorii a[teptate – în marea lor majoritate economi[ti – consider\ c\ aceast\ variant\ se poate stabili în mod univoc, pe baza unui calcul al valorii a[teptate dup\ formula VAi = Pi ´ Vi, unde VAi = valoarea a[teptat\ a alternativei, Pi = probabilitatea de a ob]ine un beneficiu dac\ se opteaz\ pentru alternativa i [i Vi = m\rimea eventual\ a acestui beneficiu. În cazul nostru, valoarea (beneficiul) a[teptat\ pentru cele dou\ posibilit\]i este: VA1 = 0,42 ´ 1 mil. = 420.000 VA2 = 0,80 ´ 500.000 = 400.000 Dup\ cum se poate observa, valoarea/beneficiul a[teptat este mai mare dac\ subiectul se lanseaz\ în afacerea A. Ca atare, el este consiliat c\, în m\sura în care dore[te s\ se comporte ra]ional, dincolo de idiosincrasiile lui subiective, prima variant\ este cea optim\. Varianta optim\ este, a[adar, cea care are valoarea cea mai mare, calculabil\ algoritmic. Deciziile manageriale sunt adesea ghidate de astfel de calcule. Noi în[ine, când dorim s\ facem o investi]ie, recurgem la astfel de calcule, chiar dac\ ele nu au o expresie numeric\ riguroas\. Una din dificult\]ile pe care le întâmpin\ modelul bazat pe calculul valorii a[teptate vizeaz\ stabilirea precis\ a probabilit\]ii cu care vom ob]ine un anumit câ[tig dintr-o op]iune dat\. De cele mai multe ori, deciziile luate se bazeaz\ pe estimarea, nu pe consemnarea unei probabilit\]i de câ[tig. În cazul exemplului anterior, putem stabili probabilitatea de câ[tig pentru varianta A1 (sau A2) dac\ cunoa[tem procentul celor care au câ[tigat dintr-o astfel de afacere raportat la totalul celor care s-au lansat în ea (cu sau f\r\ succes). Chiar în aceste condi]ii, nu se poate spune cu certitudine c\ aceast\ probabilitate de câ[tig r\mâne nemodificat\ în cazul nostru, la un moment ulterior. {ansele noastre pot s\ scad\ sau s\ creasc\ în func]ie de o mul]ime incalculabil\ de evenimente aleatorii care pot interfera cu decizia noastr\, modificând [ansele de câ[tig. Utilizarea cifrelor nu confer\ prin ea îns\[i un plus de precizie. De la sectele pitagoreice încoace a existat întotdeauna o „mistic\ a numerelor”, gata s\ pun\ un num\r acolo unde, de fapt, începea ignoran]a noastr\ sau caracterul aleatoriu al evenimentelor. Cu tot caracterul estimativ al probabilit\]ilor de câ[tig, implicat în calculul valorii a[teptate, nu putem spune c\ acest calcul este superfluu. Valoarea a[teptat\ a posibilit\]ilor asupra c\rora poart\ decizia noastr\ este un ghid orientativ util, îndeosebi atunci când m\rimea acestor valori este semnificativ diferit\ de la o posibilitate la alta. Modelul valorii a[teptate este îns\ extrem de restrictiv, deoarece doar o parte redus\ a deciziilor noastre vizeaz\ factori economici cuantificabili în valoarea lor b\neasc\. Lu\m decizii cu privire la cariera profesional\, la o atitudine politic\ sau vot electoral, la partenerul preferat etc. În plus, „câ[tigul” nu se poate exprima numeric decât în rare cazuri.

268

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

8.1.2. Utilitatea a[teptat\ Modelul utilit\]ii a[teptate (expected utility) caut\ s\ dep\[easc\ restric]iile în care se cantoneaz\ calculul valorii a[teptate, încercând s\ formalizeze [i decizia din domeniile de activitate în care câ[tigul corelat unei op]iuni nu are o expresie numeric\, b\neasc\. Se porne[te de la ideea c\ exist\ o diferen]\ între valoare [i utilitate: valoarea este un dat obiectiv, utilitatea este percep]ia subiectiv\ a unei valori. S\ presupunem c\ pre]ul unei sticle de bere rece, pe plaj\, este de 500 lei. V\ c\uta]i disperat prin buzunare [i g\si]i 490 lei. V\ mai lipsesc 10 lei pentru a ob]ine b\utura mult dorit\. Citind dezn\dejdea de pe chipul dumneavoastr\, [i intuind c\ sunte]i student, vânz\torul v\ vinde sticla cu 10 lei mai pu]in. S\ ne închipuim acum o situa]ie u[or diferit\, în care, dup\ îndelungi c\ut\ri, v-a]i descoperit prin buzunare doar 400 de lei. Bonom, acela[i vânz\tor, v\ asigur\ c\ v-ar putea vinde berea cu 490 lei. Amabilitatea lui v\ las\ rece ca sticla de bere. În ambele situa]ii, valoarea pe care o câ[tiga]i era aceea[i: 10 lei, dar utilitatea este diferit\. În primul caz, ace[ti bani v\ f\ceau s\ v\ atinge]i scopul; în al doilea – nu. Eventual v\ intensific\ frustrarea. A[adar, m\rimea unei valori [i utilitatea sa subiectiv\ sunt diferite. Modelul utilit\]ii a[teptate pleac\ de la premisa c\, în calculul variantei optime, subiectul ia în considerare utilitatea, nu valoarea fiec\rei posibilit\]i. Pentru a-i da o expresie matematic\, aceast\ utilitate se codeaz\ printr-un num\r. Acest num\r are semnifica]ie relativ\, raportat la m\rimea utilit\]ilor variantelor complementare. S\ presupunem c\, în urma unui consult cardiologic, la un subiect se depisteaz\ o deficien]\ sever\ în func]ionarea valvei mitrale. El este internat de urgen]\ [i i se propune o interven]ie chirurgical\ pe cord deschis constând în înlocuirea valvei sale naturale cu o valv\ artificial\. Pacientul se afl\ în fa]a uneia dintre cele mai dificile decizii din via]a sa: s\ se supun\ sau nu opera]iei respective. S\ not\m cele dou\ posibilit\]i cu A1, respectiv A2. Decizia sa este marcat\ de incertitudinea reu[itei (R) – nereu[itei (N) opera]iei. Reprezentat\ grafic, situa]ia sa se poate exprima printr-un arbore de decizie conform figurii 8.1. Fig. 8.1. Arbore de decizie în cazul interven]iei operatorii. Arborele se cite[te de la stânga la dreapta. P\tratul marcheaz\ momentul deciziei; cercurile – incertitudinea, respectiv probabilitatea aferent\ fiec\reia dintre variantele posibile.

DECIZIA

269

Pacientul nostru va lua, a[adar, în calcul dou\ variante, pe care le va investiga pe rând. Dac\ se supune interven]iei chirurgicale, atunci simptomatologia anterioar\ va disp\rea, va putea s\-[i reia activitatea la locul de munc\, va avea o speran]\ de via]\ mai ridicat\ etc. În acela[i timp, pe lâng\ aceste beneficii, exist\ [i inconveniente ale interven]iei respective. Înlocuirea valvei naturale cu o valv\ artificial\ produce un zgomot permanent resim]it de pacient, adesea nepl\cut, care poate duce la tulbur\ri nevrotice postoperatorii, reclam\ un regim alimentar sever [i o eventual\ înlocuire periodic\ a valvei respective etc. „Beneficiile” [i „costurile” interven]iei chirurgicale constituie utilitatea variantei A1. Chiar dac\ opteaz\ pentru aceasta, pacientul respectiv trebuie s\ asigneze o anumit\ probabilitate de reu[it\, respectiv nereu[it\ opera]iei respective. Pe de alt\ parte, luând în calcul a doua variant\ (A2) – de a nu accepta interven]ia chirurgical\, individul recurge la aceea[i balan]\ a beneficiilor (ex.: evitarea durerii sau riscului implicat de o atare opera]ie etc.) [i costurilor (ex.: reducerea speran]ei de via]\, agravarea simptomatologiei etc.). {i în acest caz va avea în vedere [ansele de reu[it\/nereu[it\ a interven]iei chirurgicale. Ridicându-ne acum de la nivelul intuitiv la cel formal, formula de calcul a utilit\]ii a[teptate pentru o variant\ oarecare i (UAi) este:

UA

n

i =

å P E U  x  , i

i

i =1

unde: E = un eveniment; P(Ei) = probabilitatea unui eveniment i; xi = consecin]ele unei alternative i = 1... n; U(xi) = utilitatea unei alternative i. În exemplul oferit mai sus, evenimentele ce pot avea loc sunt ca interven]ia chirurgical\ s\ reu[easc\ (R) sau s\ nu reu[easc\ (N). Bolnavul va acorda probabilit\]i diferite acestor evenimente, în func]ie de încrederea în echipa de chirurgi, informa]iile pe care le are despre competen]a lor profesional\, locul controlului etc. În general, tot calculul utilit\]ii a[teptate este saturat în indiosincrasiile personale ale pacientului. Ra]ionalizarea deciziei const\, în acest caz, în eliminarea sau reducerea considerabil\ a acestor variabile individuale. Ca atare, solicitat s\ consilieze bolnavul respectiv, psihologul va face apel la „banca de date” a clinicii, pentru a stabili propor]ia interven]iilor medicale reu[ite din totalul interven]iilor efectuate. S\ presupunem c\ probabilitatea de reu[it\ este de 70% sau 0,70. Calculul utilit\]ii a[teptate se face pe baza tabelului 8.1. Tabelul 8.1. Calculul utilit\]ii a[teptate în cazul interven]iei pe cord deschis. În interiorul rubricii e trecut\ P(Ei), iar în col]ul din dreapta U(xi).

A/E

R

N +2

A1

0,70

–2 0,30

–1 A2

0,70

0 0,30

270

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

UA1 = 0.70 ´ 2 + 0.30 ´ (–2) = 0.80 UA2 = 0.70 ´ (–1) + 0.30 ´ 0 = –0.70 Utilitatea a[teptat\ a primei variante este semnificativ mai ridicat\ decât a celeilalte. Ca atare, adaptând acest model normativ, îl vom consilia pe pacientul nostru s\ accepte interven]ia chirurgical\. Dificultatea cea mai important\ care survine nu vizeaz\ calculul probabilit\]ii evenimentelor, ci apare în codarea utilit\]ii unei variante. În exemplul nostru am folosit o scal\, pe intervalul [–2, +2], semnele diferite ar\tând predominan]a câ[tigului (+), respectiv a pierderii (–) într-o anumit\ situa]ie. De exemplu, cel mai mare câ[tig îl ob]inem dac\ opt\m pentru A1 [i opera]ia reu[e[te. Dac\ opt\m pentru A2 [i, în cazul nostru, opera]ia ar fi reu[it, atunci suntem în pierdere, dar nu atât de mult decât dac\ am fi decis s\ ne oper\m [i opera]ia n-ar fi reu[it. „Pierderea” e mai mare în acest din urm\ caz, deoarece nu numai c\ starea noastr\ ini]ial\ r\mâne neschimbat\, dar am suportat [i costul unei interven]ii nereu[ite: durerea, indisponibilitatea temporar\, reac]ia de stres etc. Dac\ n-am acceptat opera]ia [i în cazul acesta credem c\ ea n-ar reu[i, atunci utilitatea e zero (n-am pierdut [i nu am câ[tigat nimic). Valorile respective nu au o semnifica]ie în sine, ci una relativ\, prin raportare la indicii cuprin[i în fiecare dintre c\su]ele tabelului. Evident, [i alte expresii numerice pot fi folosite. Ceea ce e important este raportarea utilit\]ii asignate pentru fiecare variant\ la toate celelalte variante posibile. Varianta cu valoarea a[teptat\ cea mai ridicat\ e cea optim\. În practic\, codarea utilit\]ii este mult mai dificil\ decât pare la prima vedere, deoarece e greu s\ cunoa[tem toate avantajele [i dezavantajele unei posibilit\]i [i, chiar dac\ le-am cunoa[te, acestea sunt greu de ponderat. Cu toate aceste dificult\]i, modelul utilit\]ii a[teptate are o validitate psihologic\ mai ridicat\ decât modelul valorii a[teptate. El este mai verosimil, deoarece asum\ faptul c\ alegerea între variante este determinat\ de utilitatea, nu de valoarea acestora, deci de reflexul subiectiv al valorii. El este mai general, deoarece se aplic\ nu numai la calculul unui profit b\nesc. În plus, în unele situa]ii, subiectul uman se comport\ realmente conform acestui model. Într-o cercetare experimental\, Payne ºi colab. (1982) variaz\ complexitatea deciziilor pe care trebuia s\ le ia un lot de subiec]i [i timpul acordat pentru alegerea unei variante dintre mai multe posibile. Se constat\ c\, în condi]ii de timp suficient [i/sau complexitate redus\ a deciziei, indivizii se comport\ ra]ional, procedând la calculul utilit\]ii a[teptate; în condi]ii de presiune a timpului [i/sau complexitate sporit\ a deciziei, deciden]ii utilizeaz\ diverse euristici [i modele simplificate. Pe scurt, modelul utilit\]ii a[teptate este descriptiv pentru situa]iile în care subiec]ii au suficiente resurse de timp [i de calcul. Modelul este prescriptiv pentru situa]ii complexe sau cu limit\ de timp în luarea deciziei. Modelul bazat pe calculul valorii a[teptate este eminamente prescriptiv. În general, ambele modele prezentate mai sus r\mân m\rginite datorit\ presupozi]iilor lor ini]iale, decidentul fiind o fiin]\ ra]ional\, care cunoa[te toate op]iunile [i consecin]ele lor [i care are resurse suficiente de timp [i de calcul.

DECIZIA

271

O mul]ime de date experimentale contrazic aceste supozi]ii. S\ presupunem c\ fiecare dintre noi are urm\toarele variante între care trebuie s\ fac\ o alegere: A. S\ câ[tige 1 milion de lei cu probabilitatea de 5%. B. S\ câ[tige 100.000 de lei cu probabilitatea de 49%. C. S\ câ[tige 10.000 de lei cu probabilitatea de 100%. Rata pierderii este nul\ în oricare dintre variante. O serie de cercet\ri au relevat faptul c\ în cazul unei astfel de probleme de decizie, subiec]ii prefer\ pe A lui B [i pe B lui C dar, contrar principiului tranzitivit\]ii, prefer\ pe C lui A. Acest tip de problem\ se nume[te paradoxul lui Alais, dup\ numele celui care l-a dat prima dat\ publicit\]ii. Se poate vedea c\ valoarea sau utilitatea a[teptat\ este mai mare pentru A decât pentru B [i mai mare pentru B decât pentru C. În mod ra]ional, subiec]ii ar trebui s\ prefere, a[adar, pe A lui C. Cu toate acestea, marea lor majoritate prefer\ contrariul. Cu cât probabilitatea de câ[tig dintr-o variant\ se apropie de certitudine, cu atât mai atr\g\toare este socotit\ op]iunea respectiv\, chiar dac\ utilitatea sau valoarea ei a[teptat\ este, prin calcul, mai sc\zut\. Subiec]ii se simt mai atra[i de câ[tiguri mici dar sigure, decât de câ[tiguri mari dar extrem de incerte. Cum se poate observa, majoritatea oamenilor prefer\ s\-[i depun\ banii în banc\ [i s\ ob]in\ o dobând\ redus\ dar sigur\, decât s\ ob]in\ un profit semnificativ mai mare dintr-o afacere nesigur\. Modelele descriptive au ap\rut din nevoia de a explica [i prezice comportamentul decidentului real, tr\ind într-o lume dinamic\, hipercomplex\, dispunând de resurse limitate de timp [i calcul.

8.2. Modele descriptive. Ra]ionalitatea limitat\ Modelele ra]ionaliste ale deciziei au f\cut obiectul unor critici numeroase, dar aceasta nu înseamn\ c\ sunt inutile. Principala lor func]ie este de corectare sau orientare a procesului decizional curent. Unul dintre cei mai proeminen]i critici ai modelelor ra]ionaliste a fost H. Simon, care, ulterior, a ob]inut premiul Nobel pentru cercet\rile sale în domeniul teoriei deciziei. Înc\ din 1959, H. Simon nota: „Teoria clasic\ (= modelele ra]ionaliste, n.n.) este o teorie a unui om ce alege între alternative fixe [i cunoscute, fiec\reia fiindu-i ata[ate consecin]e de asemenea cunoscute. Când îns\ între decident [i mediul s\u obiectiv intervin percep]ia [i celelalte procese cognitive, aceste modele înceteaz\ s\ mai fie adecvate. Avem nevoie de o descriere a op]iunilor care ]in cont de faptul c\ alternativele nu sunt date, ci trebuie descoperite; o descriere care ]ine seama de dificult\]ile determin\rii consecin]elor fiec\rei alternative” (apud Slovic, 1990, p. 101). Noile modele, descriptive, mai poart\ numele de modele ale ra]ionalit\]ii limitate. Aceasta înseamn\ c\ decidentul, având resurse de timp [i de calcul limitate, e silit s\ recurg\ la diverse euristici de decizie [i reprezent\ri simplificate ale alternativelor asupra c\rora trebuie s\ hot\rasc\. Rezultatul este un model mental simplificat al

272

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

situa]iei de decizie, inevitabil în condi]iile în care decizia trebuie luat\ într-un interval de timp scurt, iar capacitatea sistemului cognitiv este limitat\. În interiorul acestui model simplificat se presupune c\ subiectul se comport\ ra]ional. Constrâns îns\ de propriile limite cognitive [i de timp, subiectul decident va alege varianta satisf\c\toare, nu (neap\rat) cea optim\. O variant\ e considerat\ satisf\c\toare sau nesatisf\c\toare în raport cu câteva criterii socotite ca relevante. Din mul]imea de op]iuni aflate la dispozi]ie, decidentul va selecta prima variant\ care satisface aceste criterii. Ea nu este îns\ în mod necesar cea optim\, pentru c\ el nu dispune de suficiente resurse cognitive [i/sau de timp pentru a face un inventar al tuturor op]iunilor [i a compara valoarea sau utilitatea lor. S\ presupunem c\ o persoan\ dore[te s\-[i cumpere un apartament. Din oferta existent\ la un moment dat pe pia]\, mai exact din oferta cunoscut\ de persoana în cauz\, ea va opta pentru apartamentul care satisface anumite criterii: (1) s\ se afle într-o anumit\ zon\ a ora[ului; (2) s\ fie relativ aproape de locul de munc\; (3) s\ se afle la primul etaj; (4) s\ aib\ pre] acceptabil etc. Lista criteriilor poate fi mult mai lung\, subiectul neavând timp s\ le enumere exhaustiv. El va considera oferta existent\ în func]ie de aceste criterii. S\ zicem, vor fi excluse ofertele din zone indezirabile. Mul]imea posibilit\]ilor r\mase dup\ aceast\ prim\ evaluare va fi evaluat\ apoi în raport cu al doilea criteriu [.a.m.d. Subiectul nu va avea suficiente resurse cognitive [i de timp s\ aleag\ varianta optim\. El va alege prima care-i satisface criteriile men]ionate. În plus, se poate observa c\ ordinea criteriilor este foarte important\, schimbarea ei modificând mul]imea de posibilit\]i luate în calcul la un moment dat în procesul decizional de c\tre individul respectiv. Cu atât mai mult cu cât, în majoritatea cazurilor, subiectul va fi nevoit s\ ia o decizie înainte de parcurgerea exhaustiv\ a criteriilor. Dac\ mai lu\m în calcul [i eventualele reponder\ri ale importan]ei criteriilor ce pot avea loc chiar pe parcursul procesului decizional cu consecin]e directe asupra ordinii consider\rii criteriilor, precum [i informa]iile limitate despre oferta pie]ei de care dispune subiectul, ne putem face o idee despre ra]ionalitatea limitat\ de care d\ dovad\ subiectul uman în luarea deciziilor. El va c\uta s\ aleag\ varianta cea mai satisf\c\toare (= care satisface cât mai multe criterii), dar nu poate [ti dac\ varianta aleas\ este cea optim\. A[a cum am ar\tat anterior, decizia optim\ e posibil\ doar în condi]iile în care resursele subiectului sunt suficiente pentru calculul posibilit\]ilor, presupunând c\ acestea sunt integral cognoscibile [i fixe. Suprapunerea variantei satisf\c\toare cu cea optim\ este rodul întâmpl\rii, nu al calculului. În condi]iile în care suntem presa]i s\ lu\m cât mai rapid o decizie, utiliz\m un num\r minimal de criterii. Uneori e utilizat\ chiar o euristic\ de grupare a op]iunilor. Raportate la aceste criterii minimale, rezult\ dou\ clase de posibilit\]i: dezirabile – cele care satisfac criteriile respective – [i indezirabile – nesatisf\c\toare. Apoi, din mul]imea variantelor dezirabile, alegem una în mod aleatoriu, f\r\ a mai calcula utilitatea ei în raport cu celelalte. De exemplu, dac\ fructele pe care dorim s\ le cump\r\m de la pia]\ satisfac un num\r minimal de criterii – s\ zicem, legate de pre] [i soi –, alegem în mod aleatoriu (sau accept\m s\ ni se aleag\) fructele ce satisfac

DECIZIA

273

aceste preten]ii minimale. Ceea ce se întâmpl\ cu „fructele” se poate întâmpla cu orice mul]ime de variante aflate la dispozi]ia subiectului. Întrucât modelul mental pe care decidentul îl are despre posibilit\]ile asupra c\rora va hot\r` este esen]ial în în]elegerea [i predic]ia comportamentului s\u, vor fi analiza]i câ]iva dintre factorii cognitivi care particip\ la construc]ia acestei reprezent\ri.

8.3. Scheme [i strategii cognitive implicate în luarea deciziei Inventarul exhaustiv al factorilor cu rol predictiv în comportamentul decizional dep\[e[te scopul acestui capitol (pentru o expunere detaliat\ vezi, de exemplu, Th. Vallsten, 1980). Sunt lua]i în considerare [i analiza]i doar acei factori pentru care cercet\rile din ultima vreme au oferit rezultatele cele mai consistente: schemele cognitive, prototipicalitatea, ancorarea alternativelor, disponibilitatea în memorie [i retroevaluarea alternativelor.

8.3.1. Scufundarea deciziei într-o schem\ cognitiv\ Într-o serie de experimente, A. Tversky ºi D. Kahneman (1974, 1981, 1983) au pus în eviden]\ importan]a modului de formulare a alternativelor în procesul decizional sau a[a-numitul efect de framing (încadrare). Termenii diferi]i în care sunt formulate alternativele activeaz\ scheme cognitive diferite. Alternativele sunt astfel scufundate1 în scheme cognitive diverse care modific\ decizia. Experimental, acest lucru a fost probat de Tversky [i Kahneman care au construit urm\toarea problem\ „o epidemie asiatic\ va face, în mod iminent, 600 de victime. Pentru eradicarea acestui flagel au fost proiectate dou\ programe de interven]ie: A [i B”. Dup\ aceast\ relatare, lotul experimental a fost divizat, formularea alternativei fiind diferen]iat\ pe grupuri. Primul lot a auzit urm\toarea variant\: „Dac\ se adopt\ programul A, vor fi salva]i cu certitudine 200 de oameni. Dac\ se adopt\ programul B, exist\ 1/3 [anse s\ fie salva]i to]i cei 600 de bolnavi [i 2/3 [anse s\ nu fie salvat nici unul”. Pentru lotul al doilea de subiec]i s-a oferit formularea: „Dac\ se adopt\ programul A, 400 de bolnavi vor muri. Dac\ se adopt\ programul B, exist\ 1/3 [anse ca nimeni s\ nu moar\ [i 2/3 [anse ca to]i cei 600 s\ decedeze”. 1.

Utilizând acest termen mizez pe conota]ia sa din matematic\, unde apare adesea în sintagme de genul „func]ie scufundat\ în domeniul...” etc.

274

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Dup\ cum se poate observa, sub raport matematic cele dou\ alternative sunt identice, ceea ce înseamn\ c\ op]iunea primului lot de subiec]i ar trebui s\ fie consistent\ cu op]iunea celuilalt lot. Cele dou\ formul\ri difer\ prin termenii în care sunt prezentate alternativele: în termeni de câ[tig („salva]i”) [i în termeni de pierdere („mor]i”). Dac\ modul de exprimare a alternativelor – care activeaz\ scheme cognitive diferite – are vreo influen]\ asupra deciziei, atunci trebuie s\ ne a[tept\m ca deciziile celor dou\ grupuri s\ fie diferite sau chiar contradictorii. Exact acesta a fost rezultatul experimental ob]inut, 72% dintre subiec]ii din primul lot opteaz\ pentru programul A, în vreme ce 78% dintre membrii celui de-al doilea grup experimental opteaz\ pentru programul B! Diferen]ele sunt semnificative, ceea ce probeaz\ influen]a determinant\ a schemei cognitive în care sunt scufundate alternativele asupra c\rora indivizii sunt solicita]i s\ aleag\. Numeroase variante ale acestui experiment au consemnat acela[i tip de rezultate Medin ºi Ross (1991), McNeil [i colab. (1982) au confirmat c\ preferin]a medicilor [i/sau pacien]ilor pentru un anumit tip de tratament variaz\ în func]ie de prezentarea [anselor de reu[it\ (= supravie]uire) sau e[ec (= moarte) asociate variantelor de tratament. Participarea majorit\]ii oamenilor la jocurile de noroc (ex.: loterii na]ionale, pariuri, pronosport etc.) se datoreaz\ prezent\rii lor în termeni de „câ[tig”, nu în termeni de „pierdere”. Publicitatea f\cut\ în jurul acestor jocuri pune accentul pe cât de mult am putea câ[tiga. Dac\ ni s-ar spune cât de mult pierdem intrând în astfel de joc, sau care e [ansa de a pierde, comportamentul nostru ar fi diferit. Multe agen]ii de acest gen ar da, probabil, faliment.

8.3.2. Prototipicalitatea alternativelor Teoria prototipurilor a fost discutat\ în capitolul consacrat categoriz\rii, astfel încât presupunem cunoscute no]iunile discutate cu acel prilej. Prototipicalitatea nu vizeaz\ doar exemplarele unei categorii naturale, ci [i ale unei clase de ac]iuni sau alternative. În cazul lu\rii unei decizii, cu cât valoarea de prototipicalitate a unei alternative este mai mare, deci cu cât este ea mai reprezentativ\, cu atât probabilitatea care i se atribuie este mai mare. Medin ºi Ross (1992), bazându-se pe cercet\ri similare întreprinse de Tversky ºi Kahneman (1983), prezint\ urm\toarele evenimente cerând subiec]ilor s\ evalueze probabilitatea lor de apari]ie. 1. Un om sub 55 de ani a suferit un atac de cord. 2. Un om a suferit un atac de cord. 3. Un fum\tor a suferit un atac de cord. 4. Un om peste 55 de ani a suferit un atac de cord. Majoritatea subiec]ilor, sus]in autorii cita]i, consider\ c\ evenimentele 3 [i/sau 4 sunt mult mai probabile decât evenimentul 2. O astfel de probabilitate este eronat\, deoarece, cum se cunoa[te din teoria elementar\ a probabilit\]ilor, conjunc]ia a dou\ propriet\]i are o probabilitate mai mic\ decât probabilitatea fiec\reia dintre ele. În cazul nostru, este mai probabil ca un individ s\ aib\ atac de cord decât ca un individ

DECIZIA

275

care [i fumeaz\ sau are o vârst\ de peste 55 de ani s\ tr\iasc\ o astfel de experien]\ dureroas\. Eroarea de estimare a probabilit\]ii acestor evenimente e generat\ de gradul diferit de reprezentativitate sau prototipicalitate pe care îl au în raport cu clasa indivizilor care au suferit un atac de cord. Prototipul nostru pentru aceast\ categorie este un om de peste 55 de ani [i/sau fum\tor. Generalizând, din mul]imea de posibilit\]i disponibile, subiectul decident tinde s\ asigneze o probabilitate mai mare variantei mai reprezentative. Estimarea probabilit\]ii unei variante în func]ie de prototipicalitatea sau reprezentativitatea ei are un impact deosebit asupra deciziilor care se iau în func]ie de comportamentul presupus al „adversarului”. Astfel de decizii luate în func]ie de „adversarul de joc” se numesc, dup\ H.D. Smith, „jocuri” datorit\ similitudinilor dintre aceste confrunt\ri [i jocurile de [ans\ (vezi, pentru detalii, V. Ceau[u, 1972). Termenul de adversar trebuie în]eles în sens generic, de factor natural sau uman, care se comport\ dup\ propriile sale legit\]i sau inten]ii, urm\rind o finalitate proprie. Adversarul poate fi natura („jocuri contra naturii”), tu însu]i („joc contra sine”), sau o alt\ persoan\ („joc pluripersonal”). S\ ne închipuim, de pild\, o situa]ie de negociere, în care doi parteneri negociaz\ un pre] sau un salariu etc. Din mul]imea de pre]uri pe care le poate pretinde, cel ce vinde va decide s\ cear\ un pre] mai mare decât cel pe care, în mod realist, sconteaz\ s\-l primeasc\, mizând pe comportamentul reprezentativ (prototipic) al cump\r\torului. Un cump\r\tor „prototip” sau reprezentativ va oferi mai pu]in decât cere vânz\torul, [i mai pu]in decât sconteaz\ s\ pl\teasc\ pentru produsul negociat, cunoscând, la rândul s\u, tendin]a reprezentativ\ a vânz\torului de a cere mai mult decât e realist. A[adar, deciziile ambilor parteneri sunt în func]ie de prezump]ia prototipicalit\]ii celuilalt. Cump\r\torul va mai „l\sa din pre]”, mizând pe tipicalitatea cump\r\torului care va oferi un pre] mai bun decât anterior [.a.m.d. O situa]ie similar\ este cea a negocierii salariului. Cine nu mizeaz\ pe tipicalitatea „adversarului” în evaluarea propriilor ac]iuni [i luarea deciziilor iese, de regul\, în pierdere. Acordarea unei probabilit\]i sporite variantei reprezentative (tipice) este o euristic\ eficace în majoritatea situa]iilor. Ea nu duce îns\ întotdeauna la succes, deoarece exist\ negociatori atipici. În general, asump]ia prototipicalit\]ii [i, în consecin]\, evaluarea op]iunilor în func]ie de aceast\ presupunere sunt determinate de numero[i al]i factori cognitivi (ex.: cuno[tin]ele din domeniu, considerarea contextului etc.) care o pot invalida.

8.3.3. „Ancorarea” alternativelor Înainte de a parcurge mai departe acest text, încerca]i s\ estima]i (f\r\ calcule complete) care e m\rimea produsului din [irul (a): (a) 1 ´ 2 ´ 3 ´ 4 ´ 5 ´ 6 ´ 7 ´ 8 = ? Face]i acum acela[i lucru pentru (b): (b) 8 ´ 7 ´ 6 ´ 5 ´ 4 ´ 3 ´ 2 ´ 1 = ?

276

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Aceste exerci]ii, oferite de Tversky ºi Kahneman (1974) la dou\ loturi de subiec]i, au pus în eviden]\ estim\ri semnificativ diferite. Mediana rezultatului pentru lotul care a estimat varianta (a) este 512. Mediana rezultatului pentru grupul care a estimat varianta (b) este de 2.250. Men]ion\m c\ r\spunsul corect este 40.320. De unde apar aceste diferen]e atât de mari între estim\rile celor dou\ variante ale aceluia[i produs? Tversky [i Kahneman (1974), precum [i al]i cercet\tori, consider\ c\ aceste diferen]e se datoreaz\ unui proces de „ancorare”. În cele dou\ situa]ii, decizia asupra m\rimii produsului a fost „ancorat\” de primele cifre ale seriei. Produsul primelor numere din varianta (a) este mic, ceea ce induce o subestimare a m\rimii lui totale. Produsul primelor numere în varianta (b) este mai ridicat, ceea ce îi face pe subiec]i s\ estimeze o valoare final\ mai ridicat\. Decizia despre valoarea estimat\ a m\rimii produsului este influen]at\ semnificativ de ancora utilizat\. În jargon conexionist, s-ar putea spune c\ prima parte a secven]ei de calculat are o valoare de activare mai ridicat\, deoarece subiec]ii opereaz\ mintal asupra ei, încercând o estimare cât mai precis\. Aceste unit\]i cu valoare de activare ridicat\ reduc ponderea unit\]ilor ulterioare din serie, modulând decizia. Efectul de ancorare n-ar fi fost atât de mult analizat în literatura de specialitate, dac\ s-ar fi referit doar la secven]e de numere. „Ancorele” moduleaz\ îns\ [i deciziile complexe, cu consecin]e semnificative asupra atitudinilor sau comportamentului uman. Tversky ºi Kahneman (1974) au solicitat mai multor loturi de subiec]i s\ estimeze num\rul ]\rilor africane membre ale ONU. Mediana estim\rilor a fost de 25 [i 45, în func]ie de ancora sugerat\ de experimentatori, în jur de 10 [i, respectiv, în jur de 65. Un fenomen similar a fost relatat de Slovic, Fischoff ºi Lichtenstein (1980). Ei au investigat modul de evaluare a gravit\]ii unor boli în func]ie de ancorele diferite care le erau sugerate subiec]ilor. De pild\, despre tulbur\rile cardiace, indivizii din dou\ grupuri experimentale erau solicita]i s\ r\spund\ la dou\ tipuri de întreb\ri, echivalente din punct de vedere aritmetic, dar diferite prin „ancora” pe care o sugerau: (1) Care este rata mortalit\]ii la 100.000 de cardiaci? (2) Pentru fiecare cardiac care moare, câ]i cardiaci continu\ s\ tr\iasc\? Se poate observa c\ „ancorele” sunt diferite. Media estim\rilor pentru grupul care trebuia s\ r\spund\ la (1) era 13.011. Media estim\rilor pentru grupul care r\spundea la (2) era de 131. Ancore diferite determin\ evalu\ri semnificativ diferite. Simpla includere în întrebare a unor astfel de ancore modific\ substan]ial decizia. Prezen]a efectului de ancorare poate fi remarcat\ cu u[urin]\ în via]a noastr\ de zi cu zi: la licita]ii, la pia]\, în notarea performan]elor [colare etc. M\rimea „strig\rii” la o licita]ie este implicat\ puternic în deciziile virtualilor cump\r\tori. Chiar dac\ ei nu vor oferi atât cât se cere, nici nu vor oferi mult mai pu]in. Dac\ pentru acela[i obiect s-ar face „strig\ri” diferite, pre]ul final la care s-ar ajunge ar fi diferit, date fiind ancorele diferite oferite. Cât prive[te evaluarea cuno[tin]elor la examen, dac\ primii examina]i primesc note mari, succesorii lor imedia]i, chiar

DECIZIA

277

dac\ nu st\pânesc suficient materia predat\, vor ob]ine note mai mari decât dac\ ar fi fost examina]i dup\ o suit\ de note mici. Aceasta se explic\ prin ancorele diferite pe care [i le face profesorul. La fel, nota ob]inut\ de un student (elev) difer\ dac\ el î[i începe r\spunsul cu subiectul mai bine cunoscut [i continu\ cu cel mai pu]in preg\tit, decât dac\ procedeaz\ invers. Ascultând primul subiect, profesorul (mereu în criz\ de timp) începe s\ estimeze nota; adic\ î[i fixeaz\ deja o „ancor\”. Performan]a ulterioar\ este evaluat\ în func]ie de aceast\ ancor\: dac\ ancora e ridicat\, deoarece studentul a r\spuns bine la primul subiect, în final performan]ele lui vor fi supraevaluate sau mai bine notate decât dac\ performan]a sa anterioar\ a fost sc\zut\, deci ancora a avut o m\rime redus\. Morala e c\ la examene trebuie început cu subiectul cel mai bine cunoscut, iar în cadrul anului sau grupei de studen]i, cei mai buni trebuie „împin[i în fa]\”. Spre binele cititorilor mei studen]i, sper c\ profesorii lor nu vor extrage nici o moral\ din cele prezentate.

8.3.4. Accesibilitatea alternativelor A[a cum s-a mai ar\tat, cuno[tin]ele de care dispune sistemul cognitiv nu sunt la fel de u[or accesibile; unele pot fi reamintite mai u[or, altele mult mai dificil (6.6.1). Accesibilitatea diferit\ e determinat\ de numero[i factori: restul de activare, nivelul netinputului, congruen]a contextului fizic [i neuropsihic etc. În acest capitol ne intereseaz\ care sunt implica]iile nivelului diferit de accesibilitate a cuno[tin]elor asupra comportamentului decizional. O serie de cercet\ri (Tversky ºi Kahneman, 1973, 1983, Anderson, 1985 etc.) au relevat tendin]a constant\ a subiectului uman de a acorda o probabilitate mai ridicat\ variantei sau evenimentului care este mai u[or de reamintit. S-a cerut unui lot de subiec]i s\ estimeze frecven]a cuvintelor din limba englez\ care încep cu litera „r”. Ulterior, aceluia[i grup i s-a solicitat aprecierea frecven]ei cuvintelor care au litera „r” în pozi]ia a treia (ex.: carrior). Studiile statistice asupra limbii engleze au ar\tat c\ frecven]a cuvintelor din a doua categorie este mult mai mare fa]\ de frecven]a celor din prima categorie. Cu toate acestea, frecven]a estimat\ a fost net superioar\ pentru cuvintele care încep cu litera „r” decât pentru cele care con]in aceast\ liter\ în pozi]ia a treia. Aceast\ constatare se explic\ prin diferen]ele de accesibilitate a itemilor respectivi. Este mai u[or s\ ne reamintim cuvintele care încep cu litera „r”, decât cele care con]in litera „r” în pozi]ia a treia. Strategia de reamintire a unui cuvânt începe cu reamintirea primei litere (sunet), deoarece acesta e [i modul de înv\]are a cuvintelor din limbajul natural. Contextul reamintirii este, a[adar, similar cu contextul înv\]\rii. În plus, inhibi]ia lateral\ este mai ridicat\ în cazul unei litere din interiorul cuvântului decât în cazul unei litere de la început, unde inhibi]ia lateral\ se realizeaz\ dintr-o singur\ direc]ie. Restul de activare mai ridicat al cuvintelor din a doua categorie (cu „r” în pozi]ia a treia), determinat de frecven]a lor obiectiv\ mai ridicat\, nu e suficient de mare pentru a contracara efectul procedurii utilizate în reamintirea cuvintelor [i cel al inhibi]iei laterale.

278

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Tversky [i Kahneman (1983) au ob]inut rezultate similare cerând unui lot experimental s\ estimeze frecven]a cuvintelor engleze[ti care se termin\ în „ing”, dup\ ce ace[tia au citit un text de aproximativ 2.000 de cuvinte. Un alt lot a fost solicitat s\ aprecieze, pentru acela[i text, frecven]a cuvintelor care con]in litera „n” în penultima pozi]ie. De[i prima categorie de cuvinte este o submul]ime a celei de a doua, deci, implicit, ar trebui s\ aib\ o probabilitate de apari]ie mai redus\, subiec]ii estimeaz\ frecven]a cuvintelor terminate în „ing” ca fiind mai ridicat\ decât a celor cu „n” în penultima pozi]ie. Distorsiunile din evaluarea frecven]ei sunt o consecin]\ a u[urin]ei de a ne reaminti itemii respectivi. Particula „ing” marcheaz\ în limba englez\ diverse timpuri verbale, ca atare valoarea sa de activare este mai ridicat\, ac]ionând ca o amors\ în reamintirea cuvintelor din care face parte. Pe de alt\ parte, pozi]ionarea literei „n” nu este un marker semnificativ pentru cuvintele din limbajul natural (limba englez\). În plus, inhibi]ia lateral\ reduce valoarea de activare a acestei unit\]i cognitive, împiedicând amorsarea itemilor corespunz\tori. Rezultatul accesibilit\]ii diferite a itemilor memora]i determin\ acordarea de probabilit\]i sau frecven]e diferite. Experimentele asupra rela]iei dintre u[urin]a reamintirii [i evaluarea probabilit\]ilor s-au efectuat pe itemi lingvistici deoarece, în acest caz, e posibil un control mai bun al variabilelor. Efectul relevat de aceste investiga]ii este îns\ mult mai r\spândit. El vizeaz\ aprecierea probabilit\]ii oric\ror popula]ii de evenimente la care nu avem acces direct. De exemplu, având mai vii în memorie accidentele aviatice cu aparate „Boeing”, vom considera c\ probabilitatea accidentelor este mai mare cu acest tip de avioane, decât cu aparate de tip „Topoleev” s\ zicem. Neavând acces la num\rul exact de zboruri „Boeing” [i num\rul exact de accidente înregistrate cu acest tip de aparate de zbor pentru a putea face calculul ratei accidentelor, recurgem la cuno[tin]ele disponibile în memorie. Accesibilitatea mai rapid\ a unor informa]ii ne face s\ le acord\m probabilit\]i mai ridicate. Vom decide s\ zbur\m cu „Topoleev”, deoarece „nu ne amintim s\ se fi întâmplat vreun accident cu aceste aparate”, chiar dac\ caracteristicile lor tehnice sunt inferioare avioanelor „Boeing”. În mod similar, probabilitatea de repetare a unei catastrofe naturale este estimat\ diferit de supravie]uitori imediat dup\ catastrof\, decât mai târziu. Cu cât trece timpul, experien]a catastrofal\ este mai greu de reamintit, subestimându-se tot mai mult probabilitatea ei de a se repeta. Putem valida [i altfel efectul accesibilit\]ii cuno[tin]elor din memorie asupra deciziei. Din teoria prototipurilor cunoa[tem c\ prototipul sau exemplarul reprezentativ al unei clase este cel mai u[or de reamintit. Rezult\ logic c\, dac\ accesibilitatea influen]eaz\ modul de asignare a probabilit\]ilor, atunci prototipului i se va acorda cea mai ridicat\ probabilitate. Dar acest lucru a fost dovedit deja într-unul dintre subcapitolele anterioare (8.3.2.). În general vorbind, to]i factorii care contribuie la modularea accesibilit\]ii itemilor memora]i influen]eaz\, indirect, personalitatea deciziei.

DECIZIA

279

8.3.5. Post-evaluarea alternativelor Dup\ consumarea unei decizii care l-a dus la e[ec, decidentul reconsider\ adesea decizia sa anterioar\, culpabilizându-se pentru neluarea în seam\ a unor date esen]iale [i „u[or de observat”. Adesea aceast\ culpabilizare ia forme anormale, degenerând în reac]ii nevrotice depresive sau compensatorii. Cât firesc [i cât nefiresc exist\ în aceast\ blamare a propriei persoane? Arkes ºi colab. (1981) au prezentat în fa]a a cinci grupuri de clinicieni simptomatologia mai multor cazuri. Pentru fiecare caz, subiec]ii trebuiau s\ evalueze probabilitatea corectitudinii fiec\reia dintre cele patru categorii de diagnostic oferite de experimentatori. Pentru a realiza acest lucru, unul dintre grupuri era solicitat s\ aprecieze plauzibilitatea fiec\ruia dintre cele patru tipuri posibile de diagnostic imediat dup\ prezentarea lor. Celorlalte patru grupuri li s-a spus care este diagnosticul corect, dar au fost insistent solicitate s\ fac\ la r^ndul lor evaluarea plauzibilit\]ii categoriilor de diagnostic ignorând r\spunsul corect. Cu alte cuvinte, li s-a cerut s\ se bazeze doar pe propriile lor cuno[tin]e [i simptomatologia prezentat\. A[adar, primul grup f\cea evaluarea unor variante f\r\ s\ [tie r\spunsul corect, pe când celelalte grupuri [tiau acest lucru, dar li se cerea s\ nu-l ia în seam\, c\utând s\ se bazeze numai pe simptomatologia oferit\. S-a constatat c\ probabilitatea asignat\ variantei corecte este de 2-3 ori mai mare în cazul grupurilor c\rora li s-a oferit aceast\ informa]ie, decât pentru cei care nu o posedau. A[adar, subiec]ii care cuno[teau decizia corect\ n-au putut s\ fac\ abstrac]ie de acest lucru. Generalizând (vezi [i datele oferite de Fischhoff, 1982), cunoa[terea deciziei corecte distorsioneaz\ aprecierea dificult\]ii ini]iale a deciziei. Acela[i lucru se întâmpl\ în cazul în care, dup\ ce a decis incorect, decidentul descoper\ care ar fi fost decizia corect\. El tinde s\ subevalueze dificultatea ini]ial\ a deciziei, cunoa[terea deciziei corecte influen]ând modul de percep]ie a deciziei ini]iale. Mai simplu spus, decizia pe care am luat-o anterior nu a fost nici pe departe atât de u[oar\ cât ni se pare nou\ c\ ar fi fost, dup\ ce am aflat care era, de fapt, decizia corect\. O mare parte din autoblamarea care survine ulterior este nejustificat\.

8.3.6. Eroarea juc\torului Vizând, în primul rând, validitatea ecologic\ a rezultatelor, s-au întreprins o serie de cercet\ri asupra deciziei în mediul „natural” al deciden]ilor. Într-unul dintre aceste locuri (cazinoul) s-a constatat un fenomen destul de frecvent, o eroare comis\ adesea de juc\torii la rulet\ sau alte jocuri de noroc, numita gambler fallacy: combinarea eronat\ a probabilit\]ilor independente. Dou\ evenimente sunt independente probabilistic dac\ probabilitatea de realizare a unuia nu se coreleaz\, în nici un fel, cu probabilitatea de apari]ie a celuilalt. De exemplu, dac\ arunc\m de 10 ori o moned\ [i de 8 ori iese „stema”, frecven]a ridicat\ a acestui eveniment nu are nici

280

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

o leg\tur\ – nu ne poate sugera nimic – despre frecven]a de apari]ie a celuilalt fenomen (iese „banul”). În mod frecvent, juc\torii la „rulet\” sau alte jocuri de noroc combin\ în chip eronat probabilit\]ile independente. Dac\ în ultimele câteva jocuri a „ie[it” – s\ zicem – „15 negru”, majoritatea indivizilor sunt `nclina]i s\ mizeze pe alt num\r [i/ sau culoare, considerând c\ „15 negru” [i-a epuizat posibilit\]ile de apari]ie, probabilitatea cea mai mare având-o un alt eveniment, diferit de primul. În realitate, probabilit\]ile celor dou\ evenimente sunt independente, nici unul neputând s\ ne modifice incertitudinea fa]\ de cel\lalt. Reluând exemplul ini]ial, faptul c\, din 10 arunc\ri ale monedei, de 8 ori a ie[it stema nu ne spune nimic despre probabilitatea de apari]ie a uneia din cele dou\ variante posibile la a unsprezecea aruncare. Cele dou\ probabilit\]i sunt independente.

8.4. Variabilitatea preferin]elor. Ra]ionalizarea alegerilor În subcapitolul anterior au fost analiza]i câ]iva dintre factorii care modific\ evaluarea variantelor asupra c\rora urmeaz\ s\ se decid\ op]iunea. Preferin]a pentru o posibilitate dintr-o mul]ime disponibil\ e influen]at\ determinant de schema cognitiv\, reprezentativitate, „ancore”, accesibilitatea în memorie etc. Deci, preferin]a pentru o variant\ nu este rezultanta unui algoritm invariabil cum ar fi cel de calcul al utilit\]ii sau valorii a[teptate, decât în situa]ii artificiale sau extrem de simple. Dimpotriv\, preferin]ele indivizilor sunt variabile, dependente de o serie întreag\ de factori cognitivi. Limitele de reprezentare [i procesare imanente sistemului cognitiv uman fac ca valorile [i/sau preferin]ele noastre s\ nu intre într-o ordine stabil\, fix\. Prin for]a împrejur\rilor, ocup\m pozi]ii diferite în societate, în diverse perioade sau grupuri dobândim statusuri [i roluri diferite. Iar acestea genereaz\ valori [i preferin]e diferite, adesea conflictuale. Preluând o formulare a lui G. Shafer (1986), demonstrarea variabilit\]ii deciziilor sau preferin]elor noastre este cel mai important rezultat al celor trei decenii de cercet\ri experimentale (apud Payne ºi colab., 1988, p. 91). Fluctua]ia preferin]elor sau valorilor pe baza c\rora lu\m decizii nu exclude utilizarea logicii în procesul decizional. Chiar dac\, în majoritatea situa]iilor, ra]ionalitatea decidentului e limitat\ de resursele cognitive [i de timp [i/sau de factorii de distorsiune semnala]i anterior, subiectul uman nu se comport\ total ira]ional sau aleatoriu. Chiar dac\ alegerea unei variante nu se bazeaz\ pe un calcul riguros [i aceasta nu este cea optim\, individul î[i ra]ionalizeaz\ (= î[i justific\) decizia. O dat\ exprimat\, o preferin]\ cap\t\ consisten]\ [i credibilitate în ochii decidentului [i ai celorlal]i prin justificarea ei. Adesea, aceast\ justificare nu relev\ motivele reale ale op]iunii f\cute, ci este o ra]ionalizare. Rolul construc]iei de argumente justificatoare în procesualitatea deciziei a fost eviden]iat în numeroase

DECIZIA

281

rânduri (Slovic, 1975, Johnson, 1989, Hubel [i colab., 1982). Montgomery (1983) propune chiar un model al deciziei bazat pe ideea c\ decidentul se hot\r\[te asupra acelei variante pentru care are suficiente argumente, încât s\ înl\ture un eventual conflict cognitiv rezultat de respingerea celorlalte posibilit\]i disponibile. Hubel, Payne ºi Puta (1982) arat\ c\ preferin]a pentru o op]iune A fa]\ de una B se accentueaz\ dac\ se adaug\ o a treia variant\ C, inferioar\ lui A (dar nu [i lui B) din mai multe puncte de vedere. Aceast\ variant\ C ofer\ decidentului noi argumente care s\-i justifice preferin]a pentru A. Producerea de argumente care s\ sus]in\ o op]iune e mult mai evident\ în cazul deciderii între dou\ posibilit\]i greu de comparat. De regul\, cercet\rile asupra comportamentului decizional au vizat variante comparabile, apar]inând aceluia[i domeniu, având aproximativ acelea[i consecin]e (ex.: preferin]a pentru dou\ modalit\]i de a câ[tiga bani, preferin]a pentru un program de televiziune din mai multe disponibile etc.). E.J. Johnson (1989) a ini]iat o serie de cercet\ri asupra deciziei între variante eterogene apar]inând unor clase diferite. De exemplu, având o sum\ de bani, un individ trebuie s\ opteze între a-[i cump\ra un televizor color sau a-[i petrece vacan]a la mare. Cele dou\ op]iuni apar]in unor clase diferite, au consecin]e diferite. În astfel de condi]ii, producerea de argumente pentru sus]inerea uneia este mult mai bogat\ [i mai laborioas\. De pild\, se vor construi caracteristici abstracte, care s\ fac\ cele dou\ variante comparabile: atât cump\rarea unui televizor color, cât [i o vacan]\ pe malul m\rii ofer\ posibilit\]i de petrecere în mod pl\cut a timpului liber, iar din acest punct de vedere (construit de decident), o variant\ va ap\rea ca fiind preferabil\ celeilalte. Acest gen de rezultate ne atrag aten]ia asupra riscului implicat de respingerea pripit\ a modelelor ra]ionaliste din teoria deciziei. Paradigma experimental\ care a dominat cercet\rile asupra procesului decizional a avut în vedere alegerea dintre variante din acela[i domeniu (omogene). În cazul acestui tip de op]iune, impactul calculului ra]ional asupra deciziei este puternic parazitat de schemele cognitive semnalate. Ponderea ra]ionalit\]ii pare îns\ mult mai însemnat\ când se pune problema deciziei între variante eterogene. L\rgirea paradigmei experimentale ar putea duce la reconsiderarea calculului logic (ra]ional) în dinamica deciziei.

8.5. Sumar Investigarea procesului decizional a apelat la dou\ categorii de modele: normative [i descriptive. Modelele normative presupun c\ decidentul se comport\ ra]ional, este omniscient (cunoa[te toate posibilit\]ile disponibile [i consecin]ele lor) [i dispune de resurse computa]ionale [i de timp suficiente. Ca atare, decizia optim\ se ob]ine pe baza unor algoritmi de calcul al valorii op]iunilor sau al utilit\]ii pe care subiectul le-o atribuie. Utilitatea unei op]iuni const\ în percep]ia subiectiv\ a valorii sale. Asump]iile care stau la baza modelelor descriptive au fost atacate din perspectiva

282

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

teoriei ra]ionalit\]ii limitate. Se presupune c\ decidentul dispune de resurse finite, prin urmare, el î[i creeaz\ o reprezentare mintal\ simplificat\ a variantelor între care trebuie s\ opteze. În interiorul acestui model mental simplificat („limitat”), subiectul se comport\ ra]ional. O serie de factori cognitivi pot influen]a calculul asupra posibilit\]ilor: schema cognitiv\, gradul de prototipi-calitate, accesibilitatea din memorie a cuno[tin]elor relevante, „ancorarea” [i ra]ionalizarea. L\rgirea paradigmei experimentale prin reconsiderarea deciziei între variante eterogene ar putea oferi rezultate interesante despre mecanismele cognitive implicate în procesul decizional.

283

Capitolul 9

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL 9.1. Rezolvarea de probleme Confruntarea cu situa]ii problematice [i tentativele de rezolvare a acestora ocup\ o mare parte din sfera comportamentului uman. Principala finalitate a sistemului cognitiv este de a rezolva probleme. Reprezentarea cognitiv\ a mediului [i calculele efectuate asupra acestor reprezent\ri sunt realizate cu scopul de a spori adaptabilitatea organismului la mediu, de a-l ajuta s\ rezolve problemele cu care se confrunt\, pentru care instinctele sale nu sunt suficiente. Spre deosebire de celelalte componente ale sistemului cognitiv (ex.: procesarea informa]iei vizuale, aten]ia, memoria etc.), care formeaz\ sisteme func]ionale specifice, sus]inute adesea de structuri anatomo-fiziologice relativ individualizate, mecanismele rezolv\rii de probleme au un caracter globalist, cuprinzând toate celelalte sisteme. O performan]\ rezolutiv\ deficitar\ poate fi rezultatul func]ion\rii neadecvate a unui singur „bloc cognitiv” (ex.: a memoriei, a categoriz\rii sau recunoa[terii etc.), în condi]iile func]ion\rii adecvate a tuturor celorlalte mecanisme implicate în rezolvarea problemei respective. Rezolvarea de probleme este, a[adar, o rezultant\ a func]ion\rii interactive a mecanismelor cognitive studiate anterior. De[i ra]ionamentul poate fi inclus în rezolvarea de probleme, procesul racionativ constituie un calcul specific, diferit de alte strategii rezolutive. Pentru a nu ajunge la o abordare general\ a ra]ionamentului prin aglutinarea diferen]elor sale fa]\ de alte proceduri rezolutive, am optat pentru tratarea sa separat\. ~n consecin]\, prima parte a capitolului va viza definirea „problemei”, a metodelor de investigare a procesului rezolutiv, inclusiv strategiile euristice [i algoritmice, iar a doua parte va aborda problematica ra]ionamentului.

9.1.1. Ce este o problem\? Debutul cercet\rilor sistematice asupra rezolv\rii de probleme a fost f\cut de W. Köhler (1927), un psiholog gestaltist german binecunoscut, care a emigrat în SUA la sfâr[itul anilor ’30. Fiind surprins de începutul primului r\zboi mondial în Tenerife (Insulele Canare), Köhler a început s\ studieze comportamentul rezolutiv

284

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

al membrilor unei colonii de cimpanzei captivi. Subiectul s\u preferat de studiu se numea Sultan. Una dintre problemele cu care se confrunta Sultan era aceea de a ob]ine o banan\ aflat\ la distan]\ fa]\ de cu[ca sa, folosindu-se de câteva be]e de bambus. La început, unul dintre be]ele de bambus era suficient pentru a-l ajuta s\-[i dobândeasc\ banana respectiv\. Ulterior, Köhler i-a pus la dispozi]ie dou\ be]e, dar nici unul dintre ele nu era suficient de lung pentru ca cimpanzeul s\-[i apropie hrana. Dup\ tentative repetate de utilizare a unui singur b\], lui Sultan îi „vine ideea” s\ monteze cele dou\ be]e – unul în prelungirea celuilalt – reu[ind s\-[i dobândeasc\ hrana mult dorit\. Aceast\ „iluminare” brusc\ ce duce la solu]ia corect\, dup\ tentative nereu[ite, a fost botezat\ insight sau „aha-reac]ie”, [i a jucat un rol important în paradigma gestaltist\ din psihologia deceniilor trei-patru ale secolului nostru. Având în minte exemplul prezentat mai sus, s\ ne întreb\m acum ce este o problem\. O problem\ apare atunci când subiectul inten]ioneaz\ s\-[i realizeze un scop, sau s\ reac]ioneze la o situa]ie-stimul, pentru care nu are un r\spuns adecvat stocat în memorie. Mai exact, o problem\ apare când exist\: a) o stare ini]ial\ a organismului [i a mediului s\u. În cazul nostru, Sultan se afl\ închis într-o cu[c\, având la dispozi]ie câteva be]e de bambus, iar undeva, în afara cu[tii – o banan\. b) o stare-scop – o situa]ie dezirabil\, diferit\ de cea ini]ial\, pe care subiectul e motivat s\ o ating\. În cazul lui Sultan – aducerea bananei în interiorul cu[tii sale pentru a-[i satisface foamea. c) o mul]ime de ac]iuni sau opera]ii a c\ror realizare face plauzibil\ atingerea scopului; în exemplul oferit mai sus – repertoriul de ac]iuni pe care le poate face Sultan (ex.: s\ întind\ unul din membrele sale, s\ foloseasc\ unul din be]e sau s\-l concateneze), pentru a ob]ine „premiul” dorit. Absen]a uneia dintre aceste caracteristici suspend\ problema. De pild\, dac\ situa]ia actual\ este complet satisf\c\toare, dac\ nu exist\ o situa]ie diferit\ de cea actual\ pentru care subiectul s\ fie motivat, nu ne confrunt\m cu nici o problem\, „n-avem probleme”, cum se spune în limbajul cotidian. Trebuie s\ avem capacitatea de a întrevedea o alt\ stare de lucruri decât cea prezent\ [i s\ fim motiva]i s\ o atingem pentru a putea ap\rea problema. Dac\ nivelul intelectual nu ne permite s\ întrez\rim o alt\ stare de lucruri decât cea actual\ sau dac\ realizarea acesteia nu ofer\ nici o satisfac]ie, nu satisface nici o trebuin]\, nu ne ofer\ nici o înt\rire pozitiv\, tr\im „f\r\ probleme”. În mod similar, dac\ nu dispunem de un repertoriu de ac]iuni sau opera]ii care s\ ne permit\ atingerea scopului, comportamentul rezolutiv nu apare. Trebuie s\ consider\m c\ disponibilit\]ile noastre operatorii sau ac]ionale fac cel pu]in plauzibil\ realizarea scopului pentru ca s\ vedem în diferen]a dintre starea ini]ial\ [i starea dezirabil\ o problem\. S\ lu\m, de pild\, problema construirii unui perpetuum mobile. E clar c\ o stare de lucruri în care apare un perpetuum mobile este diferit\ de starea prezent\, în care orice mi[care are nevoie de un input ini]ial [i este finit\

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

285

în spa]iu [i timp. E la fel de evident c\ am dori s\ dispunem de o astfel de ma[in\rie. Dar cuno[tin]ele pe care le avem, mijloacele de calcul [i procedeele tehnologice de care dispunem fac total implauzibil\ construc]ia unei astfel de ma[ini. În consecin]\, nici un om (de [tiin]\) serios nu-[i mai pune o astfel de problem\. Poate doar copiii sau aliena]ii mintal, care, estimându-[i eronat disponibilit\]ile, mai persist\ în realizarea unei asemenea inven]ii. Estimarea [anselor de reu[it\ pentru transformarea st\rii ini]iale în stare-scop pe baza aplic\rii opera]iilor sau ac]iunilor de care dispunem este esen]ial\ pentru apari]ia unei probleme. Altfel, discrepan]a dintre starea actual\ [i starea-scop nu este o problem\ pentru noi, nu e „problema noastr\”, deci sistemul cognitiv o eludeaz\ din proces\rile sale, nu ne gândim la ea. Diferen]ele existente la nivelul st\rii actuale, al motiva]iei pentru atingerea unei st\ri dezirabile, al capacit\]ii operatorii [i modului de estimare a [anselor de reu[it\ rezid\ în diferen]e interindividuale ale repertoriului de probleme. Repertoriul problematic variaz\ de la individ la individ. Acolo unde cineva vede o „problem\”, altcineva trece nep\s\tor. Pentru crea]ia [tiin]ific\, de pild\, surprinderea unei probleme (problem-finding) este mai important\ decât rezolvarea ei (problem-solving) (Dillon, 1988). Parafrazând pe A. Einstein, „formularea problemei este adesea mult mai important\ decât solu]ionarea sa, care poate fi nimic altceva decât o chestiune de deprinderi matematice sau experimentale” (Einstein, Infeld, 1938, p. 12). La o analiz\ mai profund\, problemele pe care subiectul [i le pune depind de baza sa de cuno[tin]e declarative [i procedurale. Pentru o astfel de abordare, vezi Miclea ºi Radu, 1987, Miclea, 1991.

9.1.2. Spa]iul [i mediul problemei Modul în care subiectul î[i reprezint\ problema constituie spa]iul problemei. Una [i aceea[i problem\ poate fi reprezentat\ diferit în mintea unor subiec]i diferi]i sau în mintea aceluia[i subiect, în func]ie de varia]ia cuno[tin]elor sale [i a capacit\]ilor de procesare. S\ presupunem c\ o problem\ dintr-un manual de geometrie este reprezentat\ intern de prezumptivul rezolvitor. Problema ca atare, a[a cum este ea prezentat\ în manualul respectiv, formeaz\ mediul problemei. Reprezentarea ei intern\, dependent\ de sistemul cognitiv al rezolvitorului = spa]iul problemei. Spa]iul problemei const\ într-o mul]ime de st\ri: a) starea ini]ial\ (= „ceea ce se d\”), b) starea final\ (= „ceea ce se cere” sau se inten]ioneaz\) [i c) st\ri intermediare, care reprezint\ transform\ri succesive ale st\rii ini]iale în starea final\. Toate aceste st\ri pot fi st\ri fizice (st\ri de lucruri) sau st\ri de cuno[tin]e, adic\ structuri de cuno[tin]e aflate ini]ial la dispozi]ia subiectului sau dobândite pe parcursul procesului rezolutiv. Adic\, informa]iile accesibile rezolvitorului într-un moment dat al procesului rezolutiv. Transformarea unei st\ri în alt\ stare este f\cut\ cu ajutorul unui operator. Un operator poate fi o ac]iune fizic\ ce schimb\ o stare de lucruri în alt\ stare de lucruri sau o opera]ie cognitiv\ care transform\ o stare de cuno[tin]e într-alta. Orice operator se aplic\ numai dac\ anterior sunt îndeplinite anumite

286

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

condi]ii numite constrângeri de aplicare a operatorului în cauz\. Rezolvarea problemei const\ în aplicarea acelor operatori care vor permite transformarea st\rii ini]iale în starea final\, cu satisfacerea constrângerilor de aplicare. Cel mai scurt „drum” dintre starea ini]ial\ [i starea final\ constituie solu]ia optim\. S\ lu\m acum un exemplu, pentru a ilustra cele spuse anterior. Una dintre problemele cel mai mult analizate de c\tre psihologi este cea numit\ Turnul din Hanoi. Se dau trei discuri (A, B, C), de m\rimi diferite [i trei tije Fig. 9.1. Turnul din Hanoi (1, 2, 3). Cele trei discuri sunt a[ezate în ordine cresc\toare pe una dintre tije, formând un turn cu aspect oriental (de unde [i numele de „turn din Hanoi”), a[a cum se poate vedea în figura 9.1. Sarcina subiectului este de a muta toate cele trei discuri de pe tija 1, pe tija 3. Starea ini]ial\ [i starea final\ sunt vizibile în figura 9.1. Între ele, ne putem imagina o mul]ime de st\ri intermediare. Mutarea jetoanelor trebuie f\cut\ respectând urm\toarele constrângeri: (a) la orice mi[care nu se poate deplasa decât un singur disc; (b) se poate deplasa numai discul de deasupra; (c) nu se poate pune un disc cu diametru mai mare peste un disc cu diametrul mai mic. Operatorii cu care lucreaz\ rezolvitorul constau în suita de deplas\ri pe care acesta le poate efectua, iar constrângerile deja men]ionate sunt constrângerile sau condi]iile de aplicare a operatorilor. Rezolvarea problemei const\ în mul]imea de transform\ri care duc de la starea ini]ial\ (A, B, C în 1), la starea final\ (A, B, C în 3). Spa]iul problemei este circumscris de mul]imea acestor st\ri ini]iale, intermediare [i finale, precum [i de transform\rile unora în altele. Figura 9.2 ilustreaz\ spa]iul problemei „Turnul din Hanoi”. În contextul discu]iei despre spa]iul problemei, mai trebuie men]ionat\ distinc]ia dintre probleme bine definite (well-defined problems) [i probleme insuficient definite (ill-defined problems). Dac\ într-o problem\ se specific\ complet starea ini]ial\, starea final\, setul de operatori [i condi]iile de aplicare a acestora, avem de-a face cu o problem\ bine definit\ (p.b.d.). Demonstrarea unei teoreme de logic\ simbolic\ este un exemplu de astfel de problem\. Se specific\ starea ini]ial\ (= axiomele din Principia Mathematica), se specific\ starea final\ (= teorema ce trebuie demonstrat\), setul de operatori (= regulile de deduc]ie, de pild\, modus ponens [i regula substitu]iei) [i condi]iile de aplicare a acestora (ex.: dac\ se aplic\ regula substitu]iei, atunci variabila substituit\ trebuie înlocuit\ în toate ocuren]ele sale dintr-o expresie). Demonstrarea unei teoreme de geometrie, „Turnul din Hanoi”, multe probleme de algebr\, probleme de [ah sau probleme de rutin\ din via]a cotidian\ etc. constituie tot atâtea exemple de probleme bine definite. Problemele insuficient definite (p.i.d.) sunt cele în care nu sunt complet specificate st\rile problemei, sau blocul de operatori, sau condi]iile de aplicare a acestora. De pild\, a scrie o carte de psihologie cognitiv\ este o problem\ insuficient definit\.

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

287

Nu e clar precizat\ nici starea final\ – cum trebuie s\ arate, în final, o astfel de carte, nici operatorii care ar permite atingerea ei. Alegerea unei profesiuni potrivite, întemeierea unui mariaj fericit sau inventarea unui nou tip de automobil sunt tot atâtea exemple de probleme insuficient definite, în care una sau mai multe dintre componentele problemei sunt slab specificate. Fig. 9.2. Spaþiul problemei Turnul din Hanoi. Sãgeþile indicã transformãrile ce se pot realiza în condiþiile satisfacerii constrângerilor de aplicare a operatorilor.

H.A. Simon, care împreun\ cu A. Newell a pus bazele abord\rii rezolv\rii de probleme ca o deplasare, o „naviga]ie” în spa]iul problemei, în celebra lor carte Human Problem Solving (1972), este de p\rere c\ diferen]ele dintre problemele bine definite [i cele insuficient definite nu sunt insurmontabile. O mare parte din procesul rezolutiv const\ în reducerea problemelor insuficient definite la probleme bine definite (Simon, 1977). De[i lucrurile nu sunt înc\ pe deplin clarificate, cel pu]in problema reducerii unei p.i.d. la o p.b.d. pare a fi o problem\ bine definit\ ea îns\[i.

9.1.3. Metode de cercetare a procesului rezolutiv Cercetarea rezolv\rii de probleme a constituit „placa turnant\” a psihologiei cognitive pân\ la începutul deceniului opt, „sacralizat\” o dat\ cu apari]ia lucr\rii lui H.A. Simon ºi A. Newell (1972). Pentru studiul procesului rezolutiv s-au pus la punct o serie de metode capabile s\ ofere informa]ii valide despre spa]iul problemei

288

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

[i procesarea informa]iei desf\[urat\ în cazul rezolv\rii de probleme. Principalele metode sunt urm\toarele: analiza timpului de laten]\, protocolul gândirii cu voce tare, înregistrarea mi[c\rilor oculare, analiza sarcinii, analiza produselor activit\]ii, analiza erorilor, protocolul comportamentului motor. Pentru cei interesa]i de metodologia cercet\rii, e disponibil\ o vast\ bibliografie pe aceast\ tem\ (ex.: Erickson ºi Simon, 1984, Anderson, 1987, Kahney, 1986, Hoc, 1987, Richard, 1990 etc.). Cea mai bogat\ în informa]ii s-a dovedit a fi analiza protocolului gândirii cu voce tare, celelalte metode fiind folosite mai mult ca adjuvant. Ca atare, vom proceda la o tratare separat\ a acestei metode.

9.1.3.1. Protocolul gândirii cu voce tare La baza acestei metode se afl\ asump]ia c\ subiectul î[i poate verbaliza cuno[tin]ele [i modul de procesare a acestora pe parcursul procesului rezolutiv sau ulterior. Ca atare, rezolvitorul este pus s\ gândeasc\ cu voce tare, fie în momentul efectu\rii unei opera]ii, fie la sfâr[itul rezolv\rii problemei. În primul caz avem de-a face cu o verbalizare concomitent\; în cel de-al doilea, cu o verbalizare retrospectiv\. Mai întâi, subiectul este instruit de c\tre experimentator în ce const\ gândirea cu voce tare [i i se ofer\ o „sarcin\ de prob\”, în care el s\-[i exerseze abilitatea de verbalizare a gândirii, sub supravegherea experimentatorului. De pild\, subiectul e pus s\ descrie itinerariul pe care l-a folosit în diminea]a respectiv\ pentru a ajunge de la locuin]a sa, în laboratorul de cercetare. Se d\ apoi o sarcin\ cognitiv\ mai dificil\, pe care el trebuie s\ o verbalizeze. De pild\, i se cere s\ efectueze adunarea 834+ 452 [i s\ relateze toate opera]iile pe care le face, cât [i imaginile sau cuno[tin]ele care îi vin în minte pe parcursul rezolv\rii ei. Dup\ ce subiectul a în]eles în ce const\ aceast\ metod\, i se administreaz\ sarcina propriu-zis\, pentru care avem nevoie de gândirea cu voce tare. Tot ceea ce relateaz\ rezolvitorul se înregistreaz\ [i se consemneaz\ într-un protocol – protocolul gândirii cu voce tare. Dac\ pe parcursul verbaliz\rii subiectul tace mai mult de 5 secunde, i se sugereaz\ s\ continue verbalizarea. Se recomand\ utilizarea unor sugestii non-directive, de genul „încearc\ s\ verbalizezi”, acestea fiind mai eficace decât cele directive (ex.: „spune-mi la ce te gânde[ti acum?”). Pentru a ob]ine informa]ii suplimentare, subiec]ii pot fi solicita]i s\ explice [i de ce anume au procedat într-un anumit fel, la o anumit\ secven]\ a procesului rezolutiv. Acest gen de întreb\ri lungesc considerabil rezolvarea problemei, dar pot oferi informa]ii suplimentare despre cuno[tin]ele tacite ale rezolvitorilor. Este indicat s\ punem acest gen de întreb\ri dup\ terminarea sarcinii, în verbalizarea retrospectiv\, c\utând s\ evit\m interferen]a dintre procesul rezolutiv propriu-zis [i sarcina de verbalizare. S-a observat, în repetate rânduri, c\ subiec]ii verbalizeaz\ mai u[or informa]ia despre cuno[tin]ele implicate în rezolvare [i mai dificil informa]ia referitoare la prelucr\rile sau opera]iile efectuate. Pentru a contracara pe cât posibil aceast\ situa]ie, vom acorda o aten]ie special\ consemn\rii verbelor utilizate de subiec]i [i a conectivelor logice („[i”, „sau”, „dac\”, „atunci”, „nici” etc.), precum [i a idiosincrasiilor de discurs, care apar în verbalizare.

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

289

Dup\ înregistrarea protocolului brut, el se transcrie, incluzând, acolo unde este cazul, [i informa]iile ob]inute ulterior de la subiec]i, prin verbalizare retrospectiv\ sau prin întreb\ri l\muritoare despre anumite etape ale rezolv\rii. Rezult\ un protocol mai complet decât cel ob]inut prin verbalizarea concomitent\. Acest protocol e supus apoi analizei. Analiza de protocol debuteaz\ cu segmentarea sau „frazarea” acestuia în unit\]i sau componente care pot fi considerate relativ independente. De regul\, componentele de baz\ sunt propozi]iile. Orice propozi]ie denot\ fie o stare a problemei (o stare fizic\ sau o stare de cuno[tin]e), fie o opera]ie care permite transformarea st\rii precedente într-una succedent\. Marcarea conectivelor logice ne poate fi de mare folos în segmentarea protocolului. Dup\ segmentarea protocolului, se umplu „petele albe”, adic\ se infereaz\ acele proces\ri sau cuno[tin]e care nu au fost verbalizate de subiect, dar care se pot deduce din mersul rezolv\rii. În acest moment, coroborarea datelor din protocol cu cele ob]inute din analiza sarcinii, adic\ a opera]iilor care trebuie efectuate pentru a putea rezolva problema, sau din observarea produselor intermediare ale procesului rezolutiv se dovede[te a fi deosebit de util\. Orice analiz\ de protocol se întemeiaz\ pe un anumit angajament teoretic, care influen]eaz\ nivelul de analiz\. Imixtiunea teoriei în analiz\ nu constituie nici o situa]ie disparat\, nici unic\. În definitiv, toate datele de observa]ie la microscop se bazeaz\ pe o anumit\ teorie despre microscopul utilizat (ex.: ce capacitate are el, deci ce fel de procese poate surprinde, cum variaz\ dimensiunile fenomenelor observate în func]ie de manipularea lui, ce tip de microscop este etc.). În cazul rezolv\rii de probleme, fundamentul teoretic vizeaz\ setul nostru de convingeri despre ce poate fi considerat\ o unitate de baz\ (o component\) a procesului rezolutiv, ce solu]ie este între procesele imagistice [i verbalizarea lor, care este nivelul de analiz\ cel mai saturat în infoma]ia relevant\ [i/sau valid\, ce anume nu poate fi verbalizat, deci trebuie inferat, care sunt premisele acestui gen de inferen]e, ce avantaje/dezavantaje ofer\ verbalizarea concomitent\ sau cea retroactiv\ etc. Întrucât nu putem sc\pa de acest angajament teoretic, cel mai bun lucru pe care îl putem face este: a) s\ ne explicit\m complet asump]iile teoretice; b) s\ recurgem la o mul]ime minim\ de astfel de asump]ii; c) s\ le aplic\m cât mai consecvent, la toate segmentele procesului rezolutiv. Obiectul principal al analizei de protocol const\ în relevarea, exhaustiv\ pe cât posibil, a spa]iului problemei [i a blocului de operatori utilizat. În ciuda dificult\]ilor semnalate anterior sau doar b\nuite, concordan]a dintre analiza întreprins\ de experimentatori diferi]i este deosebit de ridicat\. Dup\ un antrenament prealabil [i specificarea prealabil\ a asump]iilor teoretice, corela]ia dintre analizele efectuate de anali[ti diferi]i poate atinge r = 0,80–0,90! (Simon ºi Kaplan, 1990). Cu cât expertiza anali[tilor este mai ridicat\, cu atât mai ridicat\ este concordan]a dintre analizele lor. S\ mai not\m c\ analiza de protocol este influen]at\ de scopul cu care se efectueaz\ aceasta. Dac\ inten]ia este de a pune în eviden]\ diferen]ele interindividuale în rezolvarea de probleme, atunci unitatea de analiz\ trebuie s\ fie mai „fin\”. Dimpotriv\, dac\ se dore[te detectarea unor euristici generale, transindividuale, se procedeaz\ la suprapunerea protocoalelor individuale [i formarea unui „protocol tip”, iar segmentarea se face pe unit\]i mai mari.

290

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

În fine, o dat\ analizat, protocolul rezultat este tradus într-un limbaj formal. Formalismele cele mai cunoscute sunt GPS (General Problem Solving), elaborat de Newell ºi Simon [i sistemele de producere, construite de J.R. Anderson. Aceast\ transcriere poart\ numele de codare a protocolului. Uneori se recurge [i la construirea arborelui de rezolvare a problemei. Arborele rezolutiv este un graf orientat având vârful în starea ini]ial\ a problemei. Cel pu]in unul din terminale corespunde st\rii finale sau solu]iei problemei respective. Orice stare a problemei se reprezint\ printr-un nod al grafului [i orice transformare – printr-un arc. Figura 9.2 reprezint\ arborele rezolutiv al problemei „Turnul din Hanoi”. S-au f\cut deja primele încerc\ri de realizare a unei cod\ri automate a protocolului gândirii cu voce tare, creându-se programe speciale pentru traducerea segmentelor de protocol în grafuri (vezi, de pild\, programele PAS I [i PAS II). De[i promi]\toare, aceste produse informatice reclam\ consistente îmbun\t\]iri pentru a se apropia de performan]ele unui analist uman expert (Simon ºi Kaplan, 1990). Oferirea unui exemplu de analiz\ de protocol ar fi binevenit\ în acest moment, dar ea consum\ mult timp [i, mai ales, spa]iu tipografic. Locul ei este, mai degrab\, într-un manual de lucr\ri practice de psihologie cognitiv\, un astfel de manual aflându-se în aten]ia noastr\ în viitorul apropiat. Pentru cei interesa]i facem trimitere la Erickson ºi Simon (1984) sau Richard (1990). Deocamdat\ ne m\rginim s\ facem câteva remarci legate de valoarea [i limitele analizei protocolului gândirii cu voce tare. A[a cum am precizat, analistul poate solicita subiectului o verbalizare concomitent\ sau una retroactiv\ în raport cu rezolvarea propriu-zis\. Principalul neajuns al verbaliz\rii concomitente rezid\ în posibilitatea interferen]ei dintre procesul rezolutiv ca atare [i verbalizarea acestuia. Cu alte cuvinte, verbalizarea încetine[te [i (ca atare) distorsioneaz\ procesul rezolutiv. Cercet\rile efectuate asupra interferen]ei în cazul verbaliz\rii concomitente au reliefat c\: a) verbalizarea interfereaz\ cu procesul rezolutiv, deteriorând rezolvarea, dac\ subiectul verbalizeaz\ cuno[tin]e nerelevante pentru etapa rezolutiv\ în care el se afl\ efectiv; b) verbalizarea cuno[tin]elor relevante pentru opera]ia pe care el o execut\ în acel moment are un efect pozitiv, îmbun\t\]ind solu]ionarea problemei. „Morala” acestor investiga]ii const\ în aceea c\ îndemnurile la verbalizare trebuie s\ fie non-directive, iar în instruc]ia ini]ial\ pe care i-o facem subiectului va trebui s\-i atragem aten]ia s\ verbalizeze numai cuno[tin]ele relevante la un moment dat pentru sarcina pe care o execut\. Luate pe ansamblu, distorsiunile pe care le realizeaz\ verbalizarea concomitent\ nu sunt chiar atât de mari cât ar p\rea la prima vedere. Experien]a de pân\ acum legat\ de analiza de protocol arat\ c\ verbalizarea concomitent\ ofer\ date valide despre dinamica procesului rezolutiv. Fire[te, m\rimea distorsiunii variaz\ în func]ie de caracteristicile sarcinii. Pentru o problem\ de transform\ri imagistice, de pild\, verbalizarea introduce o distorsiune mai mare decât pentru o problem\ de ra]ionament deductiv. Verbalizarea retrospectiv\ este folosit\, adesea, pentru a împiedica apari]ia unor interferen]e prezente în cazul verbaliz\rii concomitente [i pentru a ob]ine informa]ii

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

291

suplimentare despre cuno[tin]ele implicate în procesul rezolutiv. Cu cât intervalul dintre realizarea sarcinii [i relatarea subiectului este mai mare, cu atât mai pregnant este riscul distorsiunii datelor. Mai remarc\m c\ informa]iile ob]inute prin verbalizare retrospectiv\ nu coroboreaz\ cu datele ob]inute pe baza analizei erorilor sau a timpului de laten]\. Cerându-le s\-[i justifice o anumit\ procedur\ pe care au utilizat-o în rezolvarea problemei, subiec]ii tind s\ ofere o teorie coerent\ care s\ justifice opera]ia f\cut\, deci o ra]ionalizare secundar\ a procesului rezolutiv (Wason, 1970). Pe baza celor men]ionate mai sus, recomand\m utilizarea verbaliz\rii retrospective mai degrab\ ca adjuvant al verbaliz\rii concomitente, decât ca surs\ unic\ de informa]ie. În plus, a[a cum am ar\tat, ea trebuie s\ succead\ imediat rezolv\rii problemei. Protocolul gândirii cu voce tare, indiferent dac\ este rezultat al verbaliz\rii concomitente sau retrospective, poate con]ine informa]ii doar despre acele proces\ri care sunt con[tientizate [i verbalizate. Datele ob]inute în protocolul brut sunt, a[adar, rezultatul unui dublu filtraj: al con[tientiz\rii [i al verbaliz\rii. Prelucr\rile cu o durat\ mai mic\ de 500 milisecunde nu sunt, de regul\, con[tientizate. Ca atare, utilizarea gândirii cu voce tare pentru elucidarea modului de recunoa[tere a figurilor, de pild\, sau pentru alte procese extrem de rapide este inadecvat\, dup\ cum ea nu ne poate oferi nici o informa]ie despre proces\rile modulare implicate în primele stadii ale trat\rii informa]iei vizuale. Chiar dac\ anumite cuno[tin]e [i opera]ii sunt con[tientizate, prezen]a lor în protocolul brut depinde de fluiditatea [i flexibilitatea verbal\ a subiectului. Un subiect cu capacitate de verbalizare redus\ va oferi mai pu]ine informa]ii despre modul de rezolvare a problemei decât unul cu aptitudini verbale ridicate. Deficien]ele de verbalizare pot fi compensate prin recurs la verbaliz\ri retroactive sau prin coroborarea informa]iilor din protocol cu alte tipuri de date, ob]inute prin alte metode, precum [i prin capacitatea analistului de a infera el însu[i procesele neverbalizate, dar absolut necesare pentru desf\[urarea procesului rezolutiv.

9.1.3.2. Simularea pe calculator. Alte metode Al\turi de analiza protocolului gândirii cu voce tare, cercet\torii procesului rezolutiv recurg la un întreg arsenal de metode. Pentru investigarea proces\rilor implicate în rezolvarea unor probleme de geometrie, înregistrarea mi[c\rilor oculare este o metod\ larg utilizat\. Procedând la plasarea unor electrozi pe pleoape, cu ajutorul unor instrumente speciale, se pot înregistra sacadele [i baleiajele globilor oculari. Punctul de fixare a privirii la un moment dat este un indice despre tipul de informa]ie pe care sistemul cognitiv o prelucreaz\ în acel moment. Sacadele pe care le realizeaz\ rezolvitorul denot\ comutarea aten]iei sale spre alte aspecte ale spa]iului problemei, spre alte st\ri de cuno[tin]e. Coroborarea datelor ob]inute prin înregistrarea mi[c\rilor oculare cu protocolul gândirii cu voce tare spore[te gradul de validitate a cuno[tin]elor noastre despre demersul rezolutiv (Preda, 1988). Analiza sarcinii const\ în descompunerea mediului problemei în componentele sale necesare [i suficiente pentru ob]inerea solu]iei. De pild\, în problema „Turnul

292

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

din Hanoi” se procedeaz\ la analiza logic\ a sarcinii, astfel încât s\ putem stabili acele transform\ri care trebuie efectuate pentru a ob]ine solu]ia. Pentru fiecare transformare se postuleaz\ un operator cognitiv, [i pentru fiecare input sau output al acesteia, câte o stare din spa]iul problemei. În acest fel putem stabili care segmente ale procesului rezolutiv au fost surprinse în protocol [i care nu. Ca atare, putem face inferen]e despre prelucr\rile cognitive necesare pentru rezolvarea unei probleme, dar care – din diverse motive – nu au fost men]ionate de subiect în protocolul gândirii cu voce tare. Informa]ii adiacente despre dinamica procesului rezolutiv putem ob]ine [i prin analiza erorilor (vezi Leplat, 1985) sau analiza produselor intermediare ale rezolv\rii ori analiza de con]inut (Weber, 1985). Coroborate, toate aceste metode fac posibil\ simularea pe calculator a rezolv\rii de probleme. A simula pe computer procesul rezolutiv înseamn\ a crea un program informatic care s\ rezolve problema respectiv\ într-un mod cât mai asem\n\tor cu cel efectuat de subiectul uman. De regul\, st\rile din spa]iul problemei se reprezint\ prin liste [i descrip]ii, iar prelucr\rile cognitive – prin instruc]iuni, rutine (subrutine) [i programe. Dac\ programul rezultat, implementat pe calculator, func]ioneaz\ [i are acela[i output ca [i al subiectului uman, atunci se consider\ c\ el constituie o bun\ teorie a procesului psihologic în cauz\. Prima realizare de acest fel a fost programul L.T. (Logical Theorist), construit la mijlocul deceniului [ase de c\tre H.A. Simon ºi A. Newell, capabil s\ demonstreze unele teoreme din Principia Mathematica. Un program ulterior, mai îmbun\t\]it (GPS – General Problem Solver), a fost considerat, mult\ vreme, ca „o teorie general\ a gândirii”. Entuziasmul pentru simularea pe calculator a proceselor rezolutive a sc\zut, între timp, pe m\sur\ ce psihologii cognitivi[ti au realizat c\ euristicile generale ofer\ o imagine extrem de simplificat\ despre func]ionarea cognitiv\. Cu toate acestea, simularea pe calculator ofer\ o serie de avantaje, printre care men]ion\m câteva. Mai întâi, ea oblig\ analistul sistemului cognitiv s\-[i expliciteze toate asump]iile, s\ infereze toate componentele rezolv\rii de probleme. Cu alte cuvinte, simularea reclam\ completitudinea protocolului tip, altfel logicialul nu func]ioneaz\. În al doilea rând, simularea realizeaz\ o testare a consisten]ei interne a analizei de protocol, eludând posibilitatea structur\rii unor contradic]ii. Fire[te, consisten]a intern\ trebuie completat\ cu validitatea ecologic\ a simul\rii respective, care vizeaz\ m\sura în care ea poate genera predic]ii testabile [i relevante pentru comportamentul uman în situa]ii naturale. Oricum, simularea constituie o important\ surs\ de ipoteze pentru adâncirea cercet\rii procesului rezolutiv. În general vorbind, combinarea ingenioas\ a metodelor prezentate mai sus poate atenua neajunsurile fiec\reia dintre ele, luat\ în parte, oferind astfel informa]ii mult mai valide despre procesul rezolutiv.

9.1.4. Strategii rezolutive Strategiile utilizate de subiec]i pentru a „naviga” în spa]iul problemei pot fi grupate în mai multe categorii. Dup\ vectorul sau direc]ia procedurii rezolutive, putem distinge strategiile prospective de strategiile retrospective. Primul tip grupeaz\

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

293

acele metode de rezolvare care pornesc de la starea ini]ial\ („ce se d\”), [i aplic\ diver[i operatori pentru a atinge starea final\ („solu]ia”). De pild\, pentru a rezolva o ecua]ie de ordinul doi, pornim de la datele cuprinse în ecua]ia respectiv\, dup\ care aplic\m o serie de operatori – specifica]i în algoritmul de calcul al acestui tip de ecua]ie – pân\ când ob]inem solu]ia cerut\. Acela[i gen de strategie este pus\ în joc [i atunci când preg\tim un nou fel de mâncare – dup\ o re]et\ oferit\ de o alt\ persoan\ –, când dorim s\ ne facem un cocktail gustos, sau când c\ut\m f\pta[ul unei crime etc. Strategiile prospective sunt eficace mai ales atunci când starea final\ nu este bine definit\ [i/sau când num\rul de c\i de acces de la datele problemei la solu]ie este relativ redus. Strategia retrospectiv\ const\ într-un demers invers, de la starea final\ spre starea ini]ial\. Strategiile retrospective presupun cunoa[terea exact\ a st\rii finale sau a solu]iei problemei în cauz\. De pild\, demonstrarea unei teoreme de geometrie sau a unei teoreme de logic\ simbolic\ se preteaz\ la aplicarea unor strategii rezolutive retrospective. Se porne[te de la starea final\ (Sf) (i.e. – teorema de demonstrat) [i se caut\ o stare intermediar\ (Sn) asupra c\reia, dac\ am aplica un operator, am ob]ine Sf. Pentru a ob]ine Sn, se caut\ o alt\ stare intermediar\ (i.e. – o alt\ axiom\ sau teorem\), (Sn–1) asupra c\reia, dac\ am aplica o opera]ie cunoscut\ [i permis\ de setul de constrângeri, am ob]ine Sn. Pentru Sn–1 se caut\ starea imediat antecedent\ Sn–2 [.a.m.d., pân\ ajungem la So (= starea ini]ial\ sau datele problemei). Exemplu Se d\ dreptunghiul ABCD prezentat în figura 9.3. Fig. 9.3. Ilustrarea abordãrii rezolutive Se cere s\ se demonstreze c\ segmenretrospective într-o problemã de geometrie tele AD [i BC sunt congruente, adic\ au aceea[i lungime. Într-o strategie retrospectiv\, rezolvitorul va gândi astfel: „Cum a[ putea dovedi c\ AB=BC? A[ putea dovedi lucrul acesta dac\ a[ ar\ta, mai întâi, c\ triunghiurile ACD [i BDC sunt congruente. Pot demonstra aceasta dac\, mai întâi, dovedesc c\ unghiul C (format de laturile AC [i CD), este congruent cu unghiul D (format de laturile CD [i BD). Or, acest lucru rezid\ din defini]ia dreptunghiului”. Pa[ii rezolutivi sunt urm\torii: (1) S-a pornit de la starea final\ Sf: AD = BC. (2) S-a stabilit care e starea intermediar\ (Sn) care ar face posibil\ Sf; în acest caz Sn: ACD = BDC. (3) S-a c\utat Sn–1 din care ar putea deriva Sn (Sn–1 este C = D). (4) S-a stabilit c\ Sn–1 poate fi dedus din So (= datele problemei).

294

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Exemplul oferit mai sus are [i o alt\ „moral\”. Dac\ în cercetarea procesului rezolutiv ne-am baza numai pe analiza produselor intermediare, strategiile retrospective ar fi greu de depistat, subiectul începând s\ scrie demonstra]ia abia dup\ ce a încheiat lan]ul deductiv prezentat mai sus. Apelul la protocolul gândirii cu voce tare se dovede[te, în acest caz, salutar. O serie de cercet\ri asupra diferen]ei dintre exper]i [i novici în rezolvarea problemelor de fizic\ au reliefat faptul c\ novicii tind s\ recurg\ la strategii retrospective, pe când exper]ii recurg la proceduri prospective (Larkin, 1981, Larkin ºi colab., 1980). S\ mai not\m c\, în majoritatea problemelor cu care se confrunt\, subiec]ii recurg alternativ când la o metod\, când la cealalt\. Din punct de vedere al certitudinii cu care duc la solu]ia corect\, strategiile se împart în algoritmi [i euristici. Algoritmii sunt proceduri standardizate care garanteaz\ ob]inerea solu]iei corecte printr-un num\r finit de pa[i. Ele sunt strict determinate [i se aplic\ la o clas\ întreag\ de probleme. Instruirea [colar\ ne ofer\ în primul rând algoritmi, de la algoritmii de calcul aritmetic, calcul al r\d\cinii p\trate sau a solu]iilor la o ecua]ie de ordinul doi, pân\ la algoritmi de calcul integral sau de analiz\ a p\r]ilor morfo-sintactice dintr-o fraz\. În principiu, orice procedur\ algoritmic\ poate fi implementat\ pe calculator, degrevând omul de calcule sau ac]iuni mecanice. Problemele de mare complexitate, cu multe variabile, care presupun adaptarea permanent\ la un mediu dinamic [i hipercomplex, nu pot fi rezolvate recurgând la strategii algoritmice. De pild\, nu exist\ algoritmi care, aplica]i de la începutul jocului de [ah, ne-ar duce în mod cert la a-i da mat adversarului. Dac\ pe o tabl\ de [ah, la un moment dat al desf\[ur\rii partidei, se afl\ numai 20 de piese (10 albe [i 10 negre), cu 6 mut\ri posibile pentru fiecare pies\ (în medie), pentru a g\si urm\toarele dou\ mut\ri optime, oricare dintre combatan]i ar trebui s\ ia în calcul un num\r de 640 posibilit\]i, ceea ce ar dep\[i cu mult capacitatea sistemului nostru cognitiv actual. Problemele de crea]ie [tiin]ific\ sau de decizie complex\ – de la alegerea partenerului de via]\, la alegerea profesiunii – sunt imposibil de rezolvat algoritmic. Pentru solu]ionarea lor, oamenii recurg la euristici. Euristicile sunt proceduri care limiteaz\ num\rul de c\ut\ri în spa]iul problemei [i care ne conduc spre o solu]ie. Euristicile nu garanteaz\ ob]inerea solu]iei [i nici nu ne certific\ faptul c\ solu]ia ob]inut\ este optim\. Ele nu pot duce, totu[i, la solu]ii satisf\c\toare (Simon, 1981). În cazul jocului de [ah, de pild\, pentru a sconta pe un final favorabil, vom utiliza o serie de reguli care s-au dovedit viabile în alte partide de succes: vom c\uta s\ ob]inem controlul asupra centrului, înainte de a ataca ne vom asigura regele, vom ataca cu caii înaintea nebunilor, vom men]ine regina cât mai mult în joc etc. Nici una dintre aceste reguli nu ne garanteaz\ c\ vom câ[tiga partida, dar ne ajut\ s\ reducem considerabil c\ut\rile în spa]iul problemei. Cuno[tin]ele de care dispune subietul, experien]a pe care el a acumulat-o într-un anumit domeniu dobândesc o func]ie euristic\ în contextul rezolv\rii de probleme. A[a cum s-a dovedit experimental de mai multe ori, una dintre principalele deosebiri

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

295

dintre exper]i [i novici vizeaz\ strategiile euristice mult mai puternice de care dispun cei dintâi, în compara]ie cu cei din urm\. Cea mai mare parte a strategiilor euristice sunt specifice, dependente de un context de aplicare [i de un volum de cuno[tin]e bine precizate. În afar\ de euristicile specifice, psihologia cognitiv\ a pus în eviden]\ [i câteva euristici generale: analiza mijloace-scopuri, analogia, planificarea, analiza prin sintez\ (Rubinstein) etc. Primele dou\, fiind mai interesante, vor fi abordate în detaliu în cele ce urmeaz\.

9.1.4.1. Analiza mijloace-scopuri Analiza mijloace-scopuri (means-ends analysis) a fost intens studiat\ de H.A. Simon [i A. Newell. Ea const\ în analiza diferen]elor dintre starea final\ (Sf) [i starea ini]ial\ (So) sau st\rile intermediare (Sk) din spa]iul problemei [i în reducerea succesiv\ a diferen]ei prin aplicarea unui bloc de operatori. În formularea mai detaliat\ [i mai precis\ a autorilor ei, analiza mijloace-scopuri presupune c\: 1. Dac\ se d\ o stare [i ea nu este cea dezirabil\, trebuie detectat\ diferen]a dintre starea actual\ (dat\) [i starea dezirabil\. 2. Se caut\ minimalizarea diferen]ei prin aplicarea unui operator dintr-un bloc al operatorilor. 3. Dac\ nu e posibil\ aplicarea operatorului care reduce diferen]a, trebuie modificat\ starea problemei, astfel încât el s\ poat\ fi aplicat. 4. Unele diferen]e sunt mai dificil de eliminat decât altele. Trebuie c\utat\ eliminarea prioritar\ a diferen]elor dificile, chiar cu pre]ul cre\rii de noi diferen]e. Exemplu Utilizând GPS în rezolvarea problemei „Turnul din Hanoi”, rezult\ urm\toarea secven]\ rezolutiv\: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14.

Scop: Mut\ A, B, C pe tija 3. Diferen]\: C nu este pe 3. Subscop: Pune C pe 3. Operator: Mutarea lui C pe 3. Diferen]\: A [i B sunt peste C. Subscop: Înl\tur\ B de pe C. Operator: Mutarea lui B pe 2. Diferen]a: A este pe B. Subscop: Înl\tur\ A de pe B. Operator: Mutarea lui A pe 3. Constrângerile problemei permit aplicarea operatorului. Execut\ mi[carea (A se mut\ pe 3). Subscop realizat. Constrângerile problemei permit aplicarea operatorului.

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

296

15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35. 36. 37. 38. 39. 40. 41. 42. 43. 44. 45.

Execut\ mi[carea (B se mut\ pe 2). Subscop realizat. Diferen]\: A este pe 3. Subscop: Înl\tur\ A de pe 3. Operator: Mutarea lui A pe 2. Constrângerile problemei permit aplicarea operatorului. Aplic\ operatorul (A se mut\ pe 2). Subscop realizat. Constrângerile permit aplicarea operatorului. Aplic\ operatorul (C se mut\ pe 3). Subscop realizat. Diferen]\: B nu este pe 3. Subscop: Mut\ B pe 3. Operator: Mutarea lui B pe 3. Diferen]\: A este peste B. Subscop: Înl\tur\ A de pe B. Operator: Mut\ A pe 1. Constrângerile permit aplicarea operatorului. Aplic\ operatorul (A este mutat pe 1). Subscop realizat. Constrângerile permit aplicarea operatorului. Aplic\ operatorul (B se mut\ pe 3). Subscop realizat. Diferen]\: A este pe 1. Subscop: Mut\ A pe 3. Operator: Mutarea lui A pe 3. Constrângerile permit aplicarea operatorului. Aplic\ operatorul (se mut\ A pe 3). Subscop realizat. Diferen]\ nul\. Scop realizat.

Rezumând acum, toat\ strategia de analiz\ mijloace-scopuri se poate reduce la aplicarea recursiv\ a urm\torilor pa[i: (1) Compar\ starea actual\ cu starea dezirabil\. Dac\ nu exist\ nici o diferen]\, problema e rezolvat\. Dac\ se constat\ diferen]e, treci la punctul (2). (2) Selec]ioneaz\ un operator care va reduce o diferen]\ (de regul\, cea mai însemnat\ diferen]\). (3) Dac\ operatorul se poate aplica, aplic\-l. Dac\ nu, stabile[te-]i ca subscop realizarea unei st\ri care va face posibil\ aplicarea operatorului respectiv. (4) Infereaz\ (3). (5) Revino la (1).

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

297

Dup\ cum se poate observa, analiza mijloace-scopuri combin\ strategia retrospectiv\ cu cea prospectiv\ pe parcursul procesului rezolutiv. Ea scoate în relief faptul c\ rezolvarea de probleme, deci inteligen]a în general, este un comportament direc]ionat, inten]ionat. Inten]ionalitatea este inerent\ oric\rui comportament inteligent. Procesul rezolutiv este marcat de scopul urm\rit (cu toate valen]ele sale motiva]ionale [i înt\ririle pozitive/negative adiacente), de capacitatea de stabilire a subscopurilor [i de blocul de operatori, adic\ de repertoriul de proces\ri de care subiectul dispune la un moment dat.

9.1.4.2. Rezolvarea prin analogie. Problema transferului O alt\ strategie euristic\ general\ este rezolvarea unei probleme prin analogie cu o alt\ problem\ a c\rei solu]ie este cunoscut\. Înainte de a recurge la o analiz\ mai detaliat\ a acestei strategii, s\ lu\m ca exemplu o problem\ adaptat\ de Gick ºi Holyoak (1980) dup\ Dunker (1945). S\ presupunem c\, fiind medic, ave]i un pacient cu o tumor\ la stomac. Bolnavul nu poate fi operat, dar dac\ tumora nu va fi distrus\ el va muri. Pute]i îns\ recurge la radioterapie. Pentru a distruge tumora, radia]iile utilizate trebuie s\ aib\ o anumit\ intensitate [i s\ ating\ concomitent ]esutul malign. Dac\ radia]ia ar atinge intensitatea dorit\, în drumul ei spre tumor\ va distruge toate ]esuturile s\n\toase, creând mari prejudicii s\n\t\]ii pacientului. Dac\ radia]iile au o intensitate mai sc\zut\, ele nu vor distruge ]esuturile s\n\toase, dar nici nu vor remedia protuberan]a malign\. Cum s-ar putea distruge tumora f\r\ s\ distrugem ]esuturile s\n\toase? Invit\m cititorul s\ caute o solu]ie la aceast\ problem\. Abia dup\ ce a f\cut câteva tentative, îi recomand\m s\ citeasc\ textul urm\toarei povestiri (apud Gick ºi Holyoak, 1980): „O ]ar\ îndep\rtat\ era guvernat\ de un tiran sângeros care tr\ia într-o fort\rea]\ puternic\ din mijlocul ei. Fort\rea]a era înconjurat\ de numeroase a[ez\ri omene[ti. Un general rebel [i-a pus în gând s\ cucereasc\ fort\rea]a [i s\-l înl\ture pe dictator. El [tia c\ dac\ toate trupele sale vor ajunge concomitent în fa]a bastionului, prin for]a [i num\rul lor vor putea s\-l cucereasc\. Accesul în fort\rea]\ se putea face pe mai multe drumuri. Generalul [i-a concentrat trupele la cap\tul unei c\i de acces, hot\rât s\-[i îndeplineasc\ planul. Înainte de a porni atacul, el a aflat îns\ c\ toate drumurile sunt minate, astfel încât pe orice drum puteau înainta în siguran]\ doar un num\r redus de oameni. Dimpotriv\, atacul concentrat, cu toate trupele, ar pricinui nu numai moartea multora dintre solda]ii s\i, ci [i distrugerea a[ez\rilor omene[ti din împrejurimi. În aceste condi]ii, se p\rea c\ fort\rea]a este imposibil de capturat. Ingenios, generalul a g\sit, totu[i, solu]ia. El [i-a divizat armata în grupe mici, a[ezându-le la cap\tul fiec\rei c\i de acces, astfel încât înaintarea lor se putea face f\r\ pierderi. Le-a ordonat s\ înainteze în ritm uniform, astfel încât s\ ajung\ în acela[i moment în fa]a fort\re]ei. Aranjându-[i astfel trupele, generalul a cucerit fortifica]iile [i l-a înl\turat pe dictator”.

298

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Încerca]i acum s\ rezolva]i din nou problema ini]ial\. Dac\ nu a]i reu[it, continua]i cu lectura istorioarei de mai jos: „Un incendiu violent a izbucnit într-un anumit loc. Cei care erau în preajm\ au s\rit s\-l sting\. Din p\cate, de[i aveau ap\ suficient\, nu dispuneau decât de g\le]i cu care s\ o transporte la baza incendiului. Focul era îns\ atât de violent, încât dac\ se arunca apa dintr-o singur\ g\leat\, apa aruncat\ se evapora aproape instantaneu, f\r\ nici un efect. Oamenii au g\sit totu[i solu]ia. Ei s-au hot\rât s\ arunce apa din mai multe g\le]i concomitent. În acest fel, incendiul a fost localizat, apoi stins”. Reveni]i acum la prima problem\ [i încerca]i s\ o solu]iona]i. În investiga]ia efectuat\ de Gick ºi Holyoak dup\ prezentarea primei probleme, doar 10% dintre subiec]i au reu[it s\ ofere solu]ia adecvat\. Dup\ prezentarea celorlalte dou\ variante, procentajul celor care au rezolvat cu succes problema ini]ial\ a crescut aproape la 100%. Aceast\ îmbun\t\]ire considerabil\ a performan]elor s-a datorat analogiei stabilite între problema ini]ial\ („problema ]int\”) [i problemele prezentate ulterior („probleme surs\”). Apoi, pe baza analogiei, s-a putut transfera procedura de rezolvare de la cele dou\ variante la problema ]int\. Euristica rezolv\rii prin analogie cuprinde, a[adar, dou\ etape: (a) stabilirea analogiei; (b) transferul. Dou\ obiecte (st\ri, probleme etc.) notate cu X [i Y sunt analoage, dac\ descoperim un punct de vedere, astfel încât X poate fi v\zut ca Y [i Y ca X. Centrul de greutate al defini]iei de mai sus este „punctul de vedere”. Esen]ial\ pentru stabilirea unei analogii este descoperirea unui astfel de punct de vedere. X [i Y pot diferi sub multe alte aspecte, din multe alte puncte de vedere. Important îns\ este ca analogia descoperit\ s\ fie relevant\ pentru rezolvarea problemei. Pe baza analogiei se poate realiza transferul de la o problem\ anterioar\, rezolvat\, la problema ]int\. Problematica transferului este extrem de complex\, de aceea nu o vom aborda exhaustiv în cele ce urmeaz\ (vezi, îns\, în acest sens, Anderson, 1985, Campione ºi Brown, 1985). Ne vom opri doar la dou\ chestiuni: (1) Ce anume se transfer\? (2) Cum se realizeaz\ transferul? C\utând r\spunsul la prima întrebare, men]ion\m c\ obiectul transferului este fie spa]iul problemei, adic\ structura de scopuri [i subscopuri, fie procedura de rezolvare, adic\ secven]a de operatori care ne permite s\ navig\m prin spa]iul problemei. Analogia dintre problema ]int\ oferit\ mai sus [i cele dou\ probleme ulterior prezentate (probleme surs\) a permis rezolvitorului s\ în]eleag\ c\ este vorba de scopuri [i st\ri ini]iale similare [i c\ st\rile intermediare pot fi, de asemenea, asem\n\toare; pe scurt, c\ arborele de scopuri [i subscopuri (= spa]iul problemei) este analog, în cele trei cazuri. Analogia spa]iului problemei nu trebuie neap\rat s\ vizeze toate st\rile problemei. E suficient s\ stabilim analogia unei submul]imi a lor. Operatorii utiliza]i în cele trei cazuri sunt diferi]i: aruncarea concomitent\ a g\le]ilor cu ap\, împ\r]irea [i înaintarea concomitent\ a grupelor de solda]i, calculul intensit\]ii radia]iei [i iradierea concomitent\ a ]esutului malign. A[adar, în acest caz, structura scopurilor [i subscopurilor este similar\, operatorii sunt diferi]i.

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

299

Când atât spa]iul problemei, cât [i blocul de operatori utiliza]i pentru rezolvare sunt analoage în cazul problemei ]int\ [i al problemei surs\, se realizeaz\ un transfer al procedurii de rezolvare. De pild\, în cazul în care construim o serie de matrice similare celor de tip Raven, modificând doar configura]iile interne ale fiec\rei table, dar men]inând aceea[i structur\ a scopurilor [i aceia[i operatori, se realizeaz\ un transfer de proceduri. În mod similar, putem s\ construim sarcini analoage „Turnului din Hanoi”, utilizând patru sau cinci jetoane în loc de trei. {i în acest caz, structurile scopurilor [i procedura sau secven]a de operatori utilizate sunt analoage. Dac\ dou\ probleme au acela[i spa]iu [i acela[i bloc de operatori de transformare a st\rilor din spa]iul problemei, se numesc izomorfe. Dac\ structura scopurilor [i subscopurilor sau blocul de operatori se suprapune doar par]ial, avem de-a face cu probleme analoage. În contextul îmbog\]irii instrumentale (instrumental enrichment) [i înv\]\rii mediate (vezi Feuerstein, 1993), considera]iile de mai sus pot avea aplica]ii interesante. Ele ar permite gradarea transferului. Dac\ oferim subiec]ilor probleme izomorfe, transferul este cel mai facil, deci mai rapid, deoarece structura de scopuri [i blocul operatorilor sunt identice, atât ca num\r, cât [i ca variante. Transferul e mai dificil dac\ problemele sunt doar analoage [i rezolvarea const\ într-un transfer de proceduri. În acest caz, structura de scopuri [i blocul operatorilor se suprapun doar par]ial. În fine, transferul e [i mai dificil dac\ problema ]int\ [i problema surs\ sunt analoage doar la nivelul structurii de scopuri (nu [i la nivelul blocului de operatori). S\ lu\m ca exemplu problema „Turnului din Hanoi”, în varianta sa „clasic\”, prezentat\ în acest capitol. Ea va fi problema surs\. Putem construi o problem\ ]int\ izomorf\ prin înl\turarea tijelor [i utilizarea unor jetoane magnetice, men]inând intacte toate celelalte date ale problemei. Se poate crea o problem\ ]int\ analoag\, bazat\ pe analogia structurii de scopuri [i a blocului de operatori, construind o sarcin\ similar\, iar în loc de 3 jetoane se utilizeaz\ 5 jetoane. În fine, putem construi o problem\ în care transferul s\ se realizeze mai greu, deoarece analogia dintre problema surs\ [i problema ]int\ vizeaz\ doar structura scopurilor. De pild\, se poate genera urm\toarea problem\: Într-un port se afl\ trei vapoare (V1, V2 [i V3) a[ezate unul lâng\ cel\lalt. În cala lui V1 se afl\ 3 containere (A, B, C) care trebuie transferate pe vaporul V3. Condi]iile de desc\rcare nu permit transferarea direct\ a containerelor de pe V1 pe V3, dar se poate utiliza V2, ca intermediar. }inând cont de fragilitatea celor 3 containere (A e mai fragil ca B, care e mai fragil ca C) [i de mijloacele de desc\rcare disponibile, c\pit\nia portului a stabilit urm\toarele reguli de desc\rcare: (1) nu se poate transfera decât câte un container o dat\; (2) nu se poate a[eza un container mai greu peste unul mai fragil; (3) nu se poate muta decât containerul de deasupra. S\ se realizeze transferul celor 3 containere din V1 în V3. Cred c\ reiese acum, destul de clar, c\ dificultatea transferului cre[te, în cele trei situa]ii. În finalul acestei invita]ii la aplica]ie în diagnosticul formativ [i înv\]area

300

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

mediat\ a considera]iilor teoretice despre obiectul transferului, mai men]ion\m doar c\, având în vedere cele trei situa]ii, poten]ialul de înv\]are ar trebui, probabil, calculat diferen]iat1. Nu orice transfer faciliteaz\ realizarea unei sarcini. Exist\ destul de multe cazuri în care transferul unor proceduri (dobândite anterior), la noi situa]ii problematice, deterioreaz\ performan]ele. Waern (1985, 1989) a analizat erorile produse de transferul unor deprinderi dobândite pe un aparat la unul nou. De pild\, multe erori comise în editarea de text pe calculator de c\tre dactilografele mai în vârst\ se datoreaz\ transferului inadecvat al unor proceduri legate de utilizarea ma[inilor de scris. Astfel, înlocuirea unui caracter grafic prin altul e precedat\ de [tergerea primului, ceea ce nu se justific\ în procesarea computerizat\, editorul de text permi]ând suprapunerea noului caracter peste cel vechi, mi[carea cursorului prin ac]ionarea tastei de spa]iere etc. Cum se realizeaz\ transferul? Din datele, incomplete, pe care le-au oferit investiga]ile asupra acestei probleme, rezult\ c\ transferul se realizeaz\ în cel pu]in dou\ modalit\]i. Holyoak (1985), Gentner ºi Landers (1985) consider\ c\ subiec]ii î[i fac o reprezentare a problemei ]int\, caracteristicile sau componentele acestei reprezent\ri activând caracteristicile sau componentele rezolutive similare din memorie, care activeaz\, la rândul lor, diverse situa]ii analoage. Dintre acestea, cea care prime[te valoarea de activare cea mai ridicat\ este reamintit\ ca situa]ie sau problem\ surs\. Paradigma experimental\ utilizat\ pentru sus]inerea acestei idei const\ în prezentarea unor relat\ri despre anumite probleme [i modul în care sunt acestea rezolvate. Dup\ un anumit interval de timp, subiec]ii sunt solicita]i s\ rezolve ei în[i[i o problem\ similar\ cu una dintre situa]iile prezentate anterior. Se observ\ care dintre problemele prezentate anterior devine problem\ surs\. Se constat\ c\ cea care are starea final\ analoag\ cu problema ]int\ dobânde[te valoarea de activare cea mai mare, deci este reamintit\ cel mai u[or, devenind problem\ surs\. A doua modalitate de realizare a transferului se face prin intermediul unei scheme cognitive mai generale. Subiectul î[i formeaz\ o reprezentare a problemei ]int\, apoi o categorizeaz\ (ex.: este o „problem\ de tip...”), categoria respectiv\ permi]ând apoi reamintirea unei probleme surs\ relevante. Deci, transferul de la problema surs\ la problema-]int\ este mediat de o schem\ categorial\ mai general\, care nu poate fi ea îns\[i utilizat\ efectiv în rezolvarea problemei. Ea seam\n\, mai degrab\, cu un scenariu (script) cognitiv de tipul celor studiate de Schank sau Abelsen (7.2.6). Reamintindu-ne de problema ]int\ [i cele dou\ probleme surs\ prezentate în acest capitol, s-a f\cut observa]ia c\ procentul de reu[it\ cre[te semnificativ dup\ prezentarea primei probleme surs\ (p.s.1), apoi înregistreaz\ o nou\ cre[tere (atingând aproape 100% r\spunsuri corecte) dup\ lectura celei 1.

J.C. Campione ºi A.N. Brown (1985), pe baza unor investiga]ii experimentale, au stabilit niveluri diferite ale poten]ialului de înv\]are în func]ie de durata transferului: imediat\, pe termen mediu [i pe termen lung.

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

301

de-a doua probleme surs\ (p.s.2). Sporul de performan]\ constatat de la p.s.1 la p.s.2 se explic\ prin faptul c\ m\rirea num\rului de probleme surs\ posibile faciliteaz\ formarea unei scheme cognitive mai generale care va activa problema surs\ relevant\.

9.1.5. Sistemele de producere Idealul oric\rei [tiin]e este de a ajunge la un formalism simplu [i elegant, care s\ reprezinte toat\ complexitatea fenomenelor studiate într-un format unic, u[or de manipulat. Aceea[i aspira]ie i-a animat [i pe psihologii care au investigat procesualitatea rezolv\rii de probleme. Unul dintre constructele teoretico-formale la care ei au ajuns poart\ numele de sisteme de producere. Un sistem de producere este format dintr-o secven]\ de reguli de producere. O regul\ de producere este un dublet de tipul: dac\... atunci..., în care în antecedent intr\ scopul [i una sau mai multe condi]ii ce trebuie satisf\cute, iar în consecvent o ac]iune sau opera]ie. Schema general\ a unei reguli de producere este, a[adar, urm\toarea: Dac\ ai un anumit scop (Sf) [i condi]ia 1 se realizeaz\ (C1) ...................................... [i condi]ia n se realizeaz\ (Sn), atunci execut\ activarea sau opera]ia O. Într-o expresie [i mai formalizat\: Dac\ Sf & C1 & C2, atunci O. Exemplu. S\ presupunem c\ sarcina cu care ne confrunt\m este aceea de a trece strada atunci când culoarea semaforului ne permite acest lucru. Toat\ procedura de realizare a acestei sarcini poate fi cuprins\ într-o secven]\ de reguli de producere care formeaz\ un sistem de producere. Dac\ scopul nostru este de a trece strada [i se aprinde lumina verde, atunci p\[im. Dac\ scopul este de a p\[i [i ambele picioare sunt al\turate, atunci p\[im cu oricare dintre ele. Dac\ p\[im cu un picior [i cel\lalt r\mâne în spate, atunci, la urm\toarea mi[care, vom p\[i cu piciorul r\mas în spate. Dac\ scopul de a traversa strada s-a realizat [i nu dorim s\ mergem mai departe, atunci ne oprim. Sistemele de producere constituie un formalism suficient de flexibil pentru a putea exprima o strategie rezolutiv\ general\ de genul analizei mijloace-scopuri. Iat\ cum arat\ traducerea acestei euristici într-un sistem de producere, format din 4 reguli de producere RP 1-RP 4.

302

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

RP 1 Dac\ scopul este de a transforma starea ini]ial\ (So) în starea final\ (Sf) [i D este cea mai important\ diferen]\, atunci stabile[te ca subscopuri: (a) s\ elimini diferen]a D; (b) s\ consideri starea rezultat\ ca stare scop. RP 2 Dac\ scopul e de a elimina diferen]a D [i O este cel mai relevant operator pentru aceasta, atunci stabile[te ca scop aplicarea operatorului O. RP 3 Dac\ scopul este de a aplica operatorul O [i D este cea mai semnificativ\ diferen]\ dintre condi]ia de aplicare a lui O [i starea actual\, atunci stabile[te ca subscop: (a) s\ elimini diferen]a D; (b) s\ aplici operatorul O. RP 4 Dac\ scopul este de a aplica operatorul O [i nu exist\ nici o diferen]\ între condi]iile de aplicare a lui O [i starea actual\, atunci aplic\ operatorul O. Sistemele de producere pot fi generale sau specifice. Ele sunt generale dac\ nu vizeaz\ o clas\ anume de probleme, dependente de un domeniu specific de cuno[tin]e. Sistemul de producere prezentat anterior, constituit din cele patru reguli de producere (RP 1-RP 4), este general. Dimpotriv\, dac\ regulile de producere sunt dependente de un domeniu de cuno[tin]e – mai exact, dac\ în antecedent sunt scopuri [i condi]ii specifice, iar în consecvent sunt operatori strict specifici –, ele formeaz\ un sistem de producere specific. Subiectul uman de]ine atât produc]ii generale, cât [i specifice. Cele generale îi dau posibilitatea s\-[i transfere procedurile rezolutive [i/sau structura de scopuri de la un domeniu la altul, de la o problem\ surs\ la o problem\ ]int\. Produc]iile specifice îi confer\, îns\, un grad tot mai ridicat de expertiz\ într-un anumit domeniu. Cu cât un subiect dobânde[te mai multe reguli de producere specifice unui domeniu, cu atât mai ridicat este nivelul s\u de expertiz\ în domeniul respectiv. Utilizarea sistemelor de producere se leag\ în principal de numele lui J.R. Anderson (1983, 1985, Anderson ºi Bower, 1973), dar la perfec]ionarea [i popularizarea lor au contribuit mul]i al]i psihologi (ex.: Brown ºi Van Lehn, 1980, Newell, 1973, Card ºi colab., 1983). Pe baza lor, Anderson a elaborat o teorie general\ a arhitecturii cognitive (ACT*), iar speciali[tii din inteligen]a artificial\ au utilizat acelea[i sisteme de producere la construirea de sisteme expert pentru stabilirea diagnosticului unei boli sau de investigare geologic\ etc. Sistemele de producere pot formaliza, de asemenea, înv\]area care are loc pe parcursul procesului rezolutiv. Ele sunt îns\ mai pu]in eficiente în modelarea recunoa[terii, a proces\rilor secundare ale informa]iei perceptive în general.

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

303

9.1.6. Neurobiologia rezolv\rii de probleme Dup\ considera]iile de ordin reprezenta]ional despre spa]iul problemei [i naviga]ia în interiorul acestuia, urmate de o scurt\ analiz\ computa]ional\ pe baza sistemelor de producere, vom proceda la o sumar\ trecere în revist\ a datelor de la nivelul implementa]ional referitoare la procesul rezolutiv. Am ar\tat la începutul acestui capitol c\ rezolvarea de probleme este o rezultant\ a conlucr\rii tuturor componentelor sistemului cognitiv. Dac\ unul dintre aceste subsisteme func]ioneaz\ deficitar, aceast\ deficien]\ se reflect\ în sc\derea performan]elor rezolutive. Ca urmare a caracterului integrativ al procesului rezolutiv, [ansele de a desoperi o structur\ neurobiologic\ specific\, responsabil\ exclusiv de rezolvarea de probleme, sunt extrem de reduse. Cu toate acestea, nu toate ariile cerebrale contribuie în aceea[i m\sur\ la realizarea procesului rezolutiv. Ponderea lor este diferit\. Cercet\rile de neurobiologie a gândirii au ar\tat c\ în rezolvarea de probleme un rol important revine lobilor frontali [i parietali. Lobii parietali sunt implica]i îndeosebi în opera]iile cu con]inuturi obiectuale, cu referin]\ în realitatea perceptiv\, pe când activitatea lobilor frontali se coreleaz\, în primul rând, cu operarea asupra unor con]inuturi formale abstracte. Pacien]ii cu leziuni ale lobilor frontali î[i pierd (par]ial sau în întregime) capacitatea de a în]elege aforismele sau proverbele, de a sesiza contradic]ia sau absurditatea unor judec\]i, de a organiza mintal într-o structur\ propozi]ional\ logic\ elementele unei judec\]i prezentate în dezordine [i de a stabili valoarea de adev\r a judec\]ii date (ex.: „P\mîntul, mi[c\, Soarele, jurul, în, se”) (Arseni, Golu, D\n\il\, 1983). Alte date experimentale au eviden]iat faptul c\ focarele lezionale din jum\tatea anterioar\ a lobului frontal din emisfera dominant\ au determinat tulbur\ri ale schemei spa]io-temporale [i, mai ales, ale planific\rii rezolv\rii problemei. Acest lucru a fost dovedit de Shallice (1982), comparând performan]ele unor pacien]i cu diverse leziuni cerebrale la o sarcin\ numit\ „Turnul Londrei”. Trei bile de culori diferite erau în[irate pe ni[te tije, ca în figura 9.4.a. Fig. 9.4. Turnul Londrei (dupã Shallice, 1982) (R=roºu; V=verde; A=albastru).

304

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Experimentatorul stabilea diverse configura]ii ale bilelor respective (figura 9.4.b-d), pe care subiec]ii trebuiau s\ le realizeze efectuând minimum de mi[c\ri posibile. Dificultatea era opera]ionalizat\ prin num\rul de mut\ri necesare pentru ob]inerea configura]iei cerute. Se constat\, mai întâi, c\ performan]ele pacien]ilor cu leziuni cerebrale sunt mai modeste decât ale lotului de control format din subiec]i normali. Cea mai sc\zut\ performna]\ era înregistrat\ în cazul pacien]ilor cu leziunea lobilor frontali, ea devenind tot mai evident\ o dat\ cu trecerea la variante mai complicate ale sarcinii. Aceste rezultate se datoreaz\ tulbur\rii procesului de planificare: ei nu puteau stabili ordinea corect\ a scopurilor [i subscopurilor ce trebuiau atinse. S\ mai men]ion\m c\ neurobiologia proces\rii informa]iei, numit\, în ultima vreme, neuro[tiin]a cognitiv\, este abia la început. E de a[teptat ca ea s\ ne ofere rezultate tot mai interesante în anii ce vin. Comparând acum rezultatele ob]inute în cercetarea procesului rezolutiv la diverse niveluri: computa]ional, reprezenta]ional [i implementa]ional, se pot observa atât progresele inegale înregistrate, dar [i fertilitatea unei astfel de abord\ri multinivelare a unui proces cognitiv, în spe]\, rezolvarea de probleme. Dac\ ne-am crampona de un anumit nivel de analiz\ sau dac\ am încerca s\ le reducem la unul singur, cuno[tin]ele noastre ar progresa mult mai lent, iar viabilitatea lor ar sc\dea.

9.2. Ra]ionamentul 9.2.1. Logica [i psihologia ra]ionamentului Ra]ionamentul constituie obiect de studiu atât pentru logic\, cât [i pentru psihologie. De-a lungul timpului s-au men]inut numeroase confuzii între aportul celor dou\ discipline la elucidarea procesului racionativ. Logica clasic\ considera c\, descoperind cele trei principii fundamentale (principiul noncontradic]iei, al ter]ului exclus [i al ra]iunii suficiente), a descoperit legile fundamentale ale gândirii reale, efective. Chiar un logician de talia lui G. Boole î[i intitula cartea în care pune bazele algebrei logice moderne An Investigation into the Laws of Thought (O cercetare asupra legilor gândirii). El nu a avut nici un dubiu c\ ra]ionamentul se efectueaz\ în mintea oamenilor, dup\ legile algebrice pe care le-a stabilit. Cadrul de analiz\ pe care l-am adoptat pe parcursul acestei lucr\ri ne permite s\ vedem sub un alt unghi decât cel tradi]ional rela]ia dintre logic\ [i psihologia ra]ionamentului. Reamintind nivelurile la care poate fi analizat\ func]ionarea cognitiv\, cel al cuno[tin]elor, nivelul computa]ional, reprezenta]ional-algoritmic [i nivelul implementa]ional, consider\m c\, într-o teorie a ra]ionamentului, logica reprezint\ analiza computa]ional\ a acestuia. Logica ne arat\ pe baza c\ror calcule, din anumite premise se pot deduce anumite concluzii, adic\ stabile[te rela]ia func]ional\ dintre premise [i concluzii. Tot logica stabile[te care sunt func]iile racionative

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

305

corecte [i care sunt cele eronate, deci care sunt argumentele valide [i care sunt paralogisme. Din aceast\ perspectiv\, psihologia ra]ionamentului vizeaz\ celelalte niveluri: modul cum ra]ionamentul este influen]at de cuno[tin]ele noastre, modul în care ne reprezent\m premisele în concluzie [i procedura efectiv\ de realizare a inferen]ei, precum [i structura neurobiologic\ sau artificial\ capabil\ s\ execute o astfel de procesare. Rezult\ c\, într-o teorie unitar\ asupra ra]ionamentului, rela]ia dintre logic\ [i psihologie este, de fapt, rela]ia dintre analiza computa]ional\ a ra]ionamentului [i celelalte niveluri posibile de analiz\ a acestuia. Aceast\ integrare simpl\ [i elegant\ a logicii [i psihologiei este un argument în plus în favoarea convergen]ei lor spre o [tiin]\ cognitiv\ unificat\.

9.2.2. Tipuri de ra]ionament Ra]ionamentul, numit adesea [i inferen]\, este o procedur\ prin care se ob]in informa]ii noi din combinarea celor deja existente. Deci ra]ionamentul (inferen]a) reclam\ o trecere dincolo de informa]ia dat\, o producere de cuno[tin]e din cele deja existente. Nu orice trecere dincolo de informa]ia dat\ este îns\ inferen]\. De pild\, de[i la un moment dat vedem numai dou\ fe]e [i trei muchii ale unui cub, [tim c\ e vorba de un cub. La aceast\ cuno[tin]\ nu ajungem îns\ printr-o inferen]\, ci printr-o opera]ie de gestalt sau o serie de proces\ri descendente incon[tiente. În mod tradi]ional, ra]ionamentele se împart în dou\ mari categorii: inductive [i deductive. Vom analiza succesiv fiecare dintre ele.

9.2.3. Ra]ionamentul inductiv Inferen]a sau ra]ionamentul inductiv const\ în producerea unei ipoteze generale pe baza unor date particulare [i a unor cuno[tin]e (tacite). În func]ie de obiectul induc]iei, adic\ de ce anume se induce, avem trei tipuri de ra]ionament inductiv: (1) de inducere a unei propriet\]i; (2) de inducere a unei reguli; (3) de inducere a unei structuri.

9.2.3.1. Inducerea unei propriet\]i Ra]ionamentul de inducere a unei propriet\]i const\ în inducerea sau generalizarea unei caracteristici constatate la câ]iva dintre membrii unei categorii, pentru to]i membrii categoriei. De pild\, dac\ constat\m c\ de fiecare dat\ când vedem un corb el are penajul negru, vom generaliza, spunând: „to]i corbii sunt negri”. O proprietate a unor instan]e ale categoriei respective a devenit caracteristic\ pentru to]i membrii s\i. Concluzia unui ra]ionament inductiv nu este necesar valid\. Ea r\mâne sub un anume provizorat, putând exista elemente ale categoriei respective care nu împ\rt\[esc proprietatea indus\. De aici caracterul ei ipotetic. De[i nu este logic

306

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

necesar\, induc]ia are o valoare pragmatic\, permi]ând adaptarea noastr\ la un mediu dinamic, în condi]ii de economie de timp. Capacitatea noastr\ de investigare a mediului este întotdeauna limitat\, nu numai sau nu atât de resursele interne, cât de timpul de care dispunem pentru a investiga mediul. Avem o via]\ finit\, trebuie s\ ne satisfacem mai multe trebuin]e complementare sau contradictorii, suntem solicita]i s\ efectu\m mai multe sarcini într-un interval de timp dat etc. În aceste condi]ii, foarte rar se întâmpl\ s\ avem r\gazul de a investiga dac\ fiecare membru al unei categorii are o anumit\ proprietate, iar apoi s\ conchidem c\ to]i au proprietatea respectiv\. De regul\, nu putem investiga decât un e[antion, o parte a extensiunii unei categorii. Pe baza acestei investiga]ii facem ra]ionamente inductive. Una dintre cuno[tin]ele tacite care stau la baza inferen]ei inductive, semnalat\ înc\ de J.S. Mill, este convingerea noastr\ despre uniformitatea sau omogenitatea lumii în care tr\im: elementele unei categorii tind s\-[i men]in\ acelea[i propriet\]i, în orice cadru spa]io-temporal. În exemplul oferit anterior, simpla constatare a unei propriet\]i la o submul]ime din exemplarele unei categorii nu ar putea genera singur\ inferen]a inductiv\. La cazurile particulare mai trebuie ad\ugat\ cuno[tin]a (tacit\) despre omogenitatea lumii în care tr\im. Ele nu sunt exprimate explicit în premisele induc]iei. În plus, au fost dobândite printr-o înv\]are neinten]ionat\, în majoritatea cazurilor, de aceea le numim tacite. Al\turi de aceast\ convingere tacit\ general\, medierea dintre cazurile particulare [i concluzia ra]ionamentului inductiv reclam\ [i alte cuno[tin]e, specifice, despre clasa asupra c\reia poart\ induc]ia. De pild\, cuno[tin]ele noastre despre faptul c\ la corbi coloritul penajului nu se schimb\ în func]ie de anotimp sau de mediul în care tr\iesc, c\ este determinat de o anumit\ combina]ie cromozomial\, c\ are importan]\ în c\utarea partenerului [i împerechere etc. Rezumând, schema general\ a inducerii unei propriet\]i cuprinde urm\toarele elemente: (a) o mul]ime de constat\ri particulare, exprimate în propozi]ii atomare (P1, P2..., Pk); (b) o mul]ime de cuno[tin]e tacite, generale sau specifice despre clasa asupra c\reia poart\ induc]ia (C0, C1, C2..., Ci); (3) o concluzie general\, non-necesar\ logic, dar plauzibil\ (Q). Pe scurt: (P1..., Pk) & (C0..., Ci) ® Q. Remarc\m înc\ o dat\ rolul determinant al bazei de cuno[tin]e a subiectului în desf\[urarea efectiv\ a proces\rii informa]iei. Obiectul induc]iei poate fi format dintr-o singur\ proprietate, dintr-o conjunc]ie de propriet\]i sau dintr-o disjunc]ie logic\ a acestora. În primul caz, se realizeaz\ induc]ia cea mai rapid\, care solicit\ cel mai pu]in resursele de procesare ale subiectului. Induc]ia unei conjunc]ii de propriet\]i reclam\ o prelucrare mai laborioas\. De pild\, pentru a ajunge la o induc]ie de genul: „Toate vinurile ro[ii creeaz\ bun\ dispozi]ie”, trebuie luate în calcul dou\ propriet\]i ale unei b\uturi: de a fi vin [i de a avea culoarea ro[ie. Asocierea constant\ a conjunc]iei acestor propriet\]i cu starea de bun\ dispozi]ie ne face ca, pe baza cuno[tin]elor tacite (ex: despre compozi]ia chimic\ a vinurilor ro[ii [i efectul acesteia asupra sistemului nervos etc.), s\ inducem o concluzie mai general\. Prezen]a doar a uneia din cele dou\ propriet\]i nu e suficient\ pentru ini]ierea procesului inductiv.

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

307

Induc]ia unei disjunc]ii de propriet\]i presupune o procesare [i mai laborioas\. De pild\, dup\ o experien]\ bogat\ în domeniu, putem face o induc]ie de genul: „Toate vinurile ro[ii sau seci creeaz\ bun\ dispozi]ie”. Pentru a ajunge la o astfel de concluzie a trebuit s\ lu\m în calcul, în plus fa]\ de exemplul anterior, [i o caracteristic\ alternativ\ a vinurilor – aceea de a fi seci, ceea ce presupune o procesare adi]ional\. Cercet\rile efectuate de J. Bruner ºi colab. (1956) asupra înv\]\rii inductive a conceptelor concord\ cu observa]iile de mai sus: gradul de dificultate în dobândirea unui concept cre[te progresiv dac\ se bazeaz\ pe inducerea unei singure propriet\]i, a conjunc]iei sau a disjunc]iei logice a dou\ sau mai multe caracteristici ale membrilor s\i (vezi Radu, 1974).

9.2.3.2. Inducerea unei reguli În afar\ de o proprietate sau combina]ie de propriet\]i, ra]ionamentul inductiv poate avea ca obiect o regul\. Se d\, de pild\, seria: ABMCDMEFMGHMI [i se cere subiec]ilor s\ precizeze care liter\ ar putea ocupa urm\toarea pozi]ie în serie. R\spunsul corect va fi ob]inut dac\, din examinarea seriei, subiectul induce regula (R1): „Dup\ fiecare dou\ litere consecutive din alfabet, urmeaz\ litera M”. Induc]ia unei reguli permite generarea unui num\r nelimitat de combina]ii care satisfac regula respectiv\. Aceste reguli pot fi induse explicit, con[tient, ca în cazul sarcinii oferite mai sus, sau implicit, incon[tient (4.4). Regulile de producere [i utilizare a limbajului natural sunt, în mare m\sur\, rodul unor induc]ii incon[tiente. Erorile cele mai frecvente care apar în cazul induc]iei de reguli se datoreaz\ faptului c\ subiectul tinde s\ ignore informa]ia care contravine ipotezei sale. Dup\ investigarea câtorva cazuri, el face o ipotez\ despre regula subiacent\ cazurilor respective, apoi tinde s\ o aplice f\r\ s\ mai ia în seam\ contraexemplele. Aceast\ miopie a ipotezei a fost bine ilustrat\ într-un experiment efectuat de Wason (1960). El a prezentat mai întâi subiec]ilor o serie de trei cifre (= o triad\): 2, 4, 6, men]ionând c\ la baza seriei respective se afl\ o anumit\ regul\, pe baza c\reia a fost generat\. Sarcina subiec]ilor era de a descoperi regula respectiv\. Pentru a realiza acest lucru ei erau invita]i s\ produc\ ei în[i[i triade, pe baza regulii pe care pretind c\ au descoperit-o. Experimentatorul oferea un feed-back pozitiv („DA”), dac\ o triad\ se supunea regulii pe baza c\reia el a generat triada 2, 4, 6, sau negativ („NU”), dac\ se ab\tea de la aceast\ regul\. În acest fel, subiec]ii din grupul experimental puteau s\ verifice dac\ ipotezele care au stat la baza propriilor lor triade concord\ cu regula stabilit\ de Wason. Red\m mai jos protocolul unuia dintre subiec]ii cu care a lucrat psihologul britanic. În protocol sunt cuprinse: triadele generate de subiect, justificarea pe care el le-a dat-o, feed-back-ul experimentatorului [i regula ipotetic\ pe care el o sus]inea. În parantez\ se specific\ dac\ regula postulat\ este corect\ sau nu.

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

308

Triad\ 8 10 12 14 16 18 20 22 24 1 3 5

Justificare Feed-back-ul experimentatorului Se adun\ „2” la termenul precedent al seriei. DA Numere cu so] în ordine cresc\toare. DA Aceea[i justificare. DA DA Se adun\ „2” la termenul precedent al seriei.

Regula postulat\: „La termenul precedent din serie se adun\ «2» pentru a genera urm\torul termen” (gre[it). În acest moment, subiectul examineaz\ din nou triada ini]ial\, c\utând s\ induc\ o alt\ ipotez\ pe care s\ o poat\ testa. Apoi produce urm\toarele triade: 2 6 10 1 50 99

Termenul mijlociu este media aritmetic\ a termenilor extremi. Aceea[i justificare.

DA DA

Regula postulat\: „Triada se formeaz\ astfel încât termenul mijlociu s\ fie media aritmetic\ a celorlal]i doi” (gre[it). Urmeaz\ o nou\ analiz\ a triadei ini]iale. Apoi subiectul continu\: 3 10 17 0 3 6

Se adaug\ acela[i num\r (7) de fiecare dat\. Se adaug\ „3” de fiecare dat\.

DA DA

Regul\ postulat\: „Într-o triad\, diferen]a dintre dou\ numere consecutive trebuie s\ fie aceea[i” (gre[it). Urmeaz\ o reexaminare a triadei ini]iale. Apoi se produc seriile urm\toare: 12 8 4

Se scade aceea[i cantitate dintr-un termen pentru a produce termenul urm\tor.

NU

Regul\ postulat\: „Se scade un num\r, întotdeauna acela[i, la membrul precedent al triadei pentru a genera pe urm\torul” (gre[it). 1 4

9

Oricare trei numere a[ezate în ordinea m\rimii.

DA

Regul\ postulat\: „Construc]ia triadei se face înseriind oricare trei numere în ordinea m\rimii” (corect). Cel mai important lucru care trebuie re]inut din acest protocol este faptul c\ subiec]ii î[i formeaz\ o ipotez\ (o regul\ ipotetic\) pe care caut\, apoi, s\ [i-o confirme, generând exemple congruente cu ea. Or, dimpotriv\, pentru a verifica dac\ regula indus\ este corect\, trebuie c\utate contraexemple la ea. Abia în penultima triad\ subiectul încearc\ acest lucru. Comportamentul s\u este tipic: subiec]ii tind s\ genereze sau s\ ia în considerare doar exemplele care le confirm\ regula. Ei tind s\ ignore datele care contravin regulii induse.

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

309

9.2.3.3. Inducerea unei structuri Inducerea unei structuri este cea mai dificil\ form\ de induc]ie. Ea nu presupune doar luarea în considerare a unei tr\s\turi (combina]ii ale tr\s\turii) sau a unei reguli, ci se bazeaz\ pe descoperirea unei re]ele constante de conexiuni între elementele unei mul]imi. Aceast\ structur\ este apoi aplicat\ la o nou\ situa]ie. S\ consider\m urm\torul exemplu: „Avocatul este pentru clientul s\u ceea ce medicul este pentru: (a) bolnav; (b) medicin\”. Sarcina const\ în a stabili care dintre cele dou\ variante este corect\. Rezolvarea acestei probleme este posibil\ dac\ subiectul reu[e[te s\ descopere rela]iile (= structura) dintre primii doi termeni [i apoi s\ o induc\ asupra urm\torilor termeni. Pentru a în]elege mai bine opera]iile de gândire implicate în ra]ionamentul analogic, s\-l scriem la forma general\: A:B:C (D1, D2). („A este pentru B, ceea ce este C pentru D1 sau D2.”) Dac\ descompunem ra]ionamentul reclamat de aceast\ sarcin\ în componente (= opera]ii primitive, minimale), atunci induc]ia pune în joc [apte componente: codarea (encoding), inferen]a, punerea în coresponden]\ (mapping), aplicarea structurii descoperite, compararea, justificarea, r\spunsul. În cazul ra]ionamentului analogic de mai sus, subiectul procedeaz\ astfel: codeaz\ A [i B, infereaz\ mul]imea de rela]ii dintre A [i B; codeaz\ C; pune în coresponden]\ prima parte a analogiei (A:B) cu cea de a doua: C (D1, D2); aplic\ rela]ia descoperit\ între A [i B la dubletul format de C [i o variabil\ ideal\ (I) care satisface aceast\ rela]ie; codeaz\ D1 [i D2; compar\ D1 cu I [i D2 cu I; justific\ selec]ia f\cut\; r\spunde. Inducerea unei structuri ne e cunoscut\ din (9.1.4.2). Rezolvarea prin analogie a problemelor reclam\ inducerea structurii de scopuri a problemei surs\ la problema ]int\. Detectarea [i transferul structurii de la o problem\ surs\ la o problem\ ]int\ sunt dependente de schemele cognitive ale subiec]ilor (capitolul 7).

9.2.4. Ra]ionamentul deductiv În ra]ionamentul deductiv nu se pune problema inducerii unor reguli sau structuri – ca în cazul ra]ionamentului inductiv – ci, pe baza unor reguli stabilite, se urm\re[te ob]inerea de noi cuno[tin]e. Aceste reguli se numesc reguli de deduc]ie. A[adar, inferen]a deductiv\ const\ într-o serie de calcule guvernate de regulile de deduc]ie, astfel încât, din anumite premise, o concluzie deriv\ cu necesitate logic\. Studiul ra]ionamentului deductiv la nivel computa]ional (= studiul func]iei dintre premise [i concluzie) este apanajul logicii. Psihologiei îi r\mâne sarcina de a stabili: (a) modul în care premisele [i concluzia sunt reprezentate în sistemul cognitiv [i procedura efectiv\ de transformare a inputului (= premisele) în output (= concluzia), adic\ analiza la nivel reprezenta]ional-algoritmic; (b) analiza de nivel implementa]ional; (c) impactul cuno[tin]elor (tacite) asupra procesului deductiv. Exist\ trei tipuri principale de ra]ionament deductiv: (1) ra]ionamentul silogistic; (2) ra]ionamentul ipotetico-deductiv; (3) ra]ionamentul liniar. Modelele psihologice

310

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

elaborate pentru explicarea lor sunt dezvoltate diferen]iat, de aceea ele vor fi prezentate succesiv. Toate aceste model\ri au o caracteristic\ comun\: ele reconsider\ statutul erorii în ra]ionament. Dac\ pentru logic\ (= analiza computa]ional\ a inferen]ei) eroarea era considerat\ pur [i simplu ca abatere de la norm\, ca un calcul gre[it rezultat din înc\lcarea regulilor de deduc]ie, pentru psihologie eroarea este principala „piatr\ de încercare” a modelelor propuse. Un model al ra]ionamentului deductiv care nu poate s\ explice [i s\ reproduc\ erorile de ra]ionament întâlnite la subiectul uman este lipsit de validitate psihologic\.

9.2.4.1. Ra]ionamentul silogistic Silogismul const\ în deducerea unei concluzii din dou\ premise prin mijlocirea unui termen mediu. Atât premisele, cât [i concluzia sunt judec\]i categorice, în care despre cineva (= subiect, S) se aserteaz\ ceva (= predicat, P). Pe scurt, S ® P. Termenul care apare (fie ca subiect, fie ca predicat) în ambele premise, f\când astfel leg\tura dintre ele, se nume[te termen mediu (M). În func]ie de pozi]ia termenului mediu, rezult\ patru figuri silogistice: figura I:

M®P S ®M S ®P

figura III: M ® P M®S S ®P

figura II:

P ®M S ®M S ®P

figura IV: P ® M M® S S ®P

În func]ie de cuantificarea dintre subiectul [i predicatul logic, rezult\ patru tipuri de judec\]i: – universal afirmative (A): To]i A sunt B. – universal negative (E): Nici un A nu e B. – particular afirmative (I): Unii A sunt B. – particular negative (U): Unii A nu sunt B. Derivarea concluziei din premise se face pe baza unor reguli numite reguli silogistice. Prezentarea detaliat\ a acesteia, precum [i a analizei computa]ionale exhaustive a silogismului, poate fi aflat\ în remarcabila monografie scris\ de Didilescu [i Botezatu (1976). Presupunând cunoscut\ logica silogismului, ne oprim asupra principalelor abord\ri reprezenta]ional-algoritmice: modelul lui Erickson [i modelul analogic al lui Johnson-Laird. Modelul lui Erickson. Erickson (1978, apud Johnson-Laird & Wason, eds.) consider\ c\ efectuarea unui silogism cuprinde urm\toarele etape: a) reprezentarea (= proiec]ia informa]iei din premise în mintea noastr\), care ia o form\ similar\ cu diagramele Venn; b) combinarea reprezent\rilor; c) alegerea etichetei verbale, pentru descrierea concluziei.

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

311

S\ consider\m urm\toarea schem\ de ra]ionament: To]i M sunt P. To]i M sunt S. Deci, unii S sunt P. Aceast\ schem\ Fig. 9.5. Reprezentarea informaþiei din ilustreaz\ un silogism de figura a treia, premise sub forma diagramelor Venn modul Darapti (AAI). El are la baz\ o reprezentare a informa]iei analoag\ diagramelor Venn prezentat\ în figura 9.5.a. Dar informa]ia con]inut\ în premise mai poate fi reprezentat\ [i în alt mod (figura (a) (b) 9.5.b), în condi]iile în care M=P=S. În acest caz, mai sunt posibile înc\ dou\ concluzii: To]i S sunt P. To]i P sunt S. Exemplu:

To]i oamenii sunt ra]ionali. To]i oamenii sunt poten]ial creatori. To]i cei poten]ial creatori sunt ra]ionali. Toate fiin]ele ra]ionale sunt poten]ial creatoare.

A[adar, din acelea[i premise se pot extrage trei concluzii în loc de una, dac\ facem uz de o alt\ reprezentare a informa]iei din premise. Cercet\rile întreprinse de Erickson [i Mayer (1983) au ar\tat c\ nici unul din subiec]ii investiga]i nu a folosit ambele reprezent\ri ale informa]iei (60% au preferat s\ o codeze sub forma identit\]ii sferei no]iunilor din premise, 40% sub forma incluziunii). Pe baza acestor date, se consider\ c\ erorile de ra]ionament se datoreaz\ limitelor de reprezentare a informa]iei. Cu alte cuvinte, oamenii în general procedeaz\ logic, dar sunt extrem de limita]i în extragerea (reprezentarea) informa]iei con]inute în premise. Cînd exist\ mai multe interpret\ri posibile ale modului în care pot fi combinate premisele, subiec]ii tind s\ recurg\ doar la una singur\, ignorând pe celelalte. Modelul lui Erickson poate s\ prezic\ unele performan]e la sarcinile de ra]ionament silogistic (vezi Moyer, 1973, pp. 129-131), precum [i s\ explice unele erori – de pild\, tendin]a (eronat\) de a extrage o concluzie din dou\ premise particulare. Totu[i, analiza pe care el o întreprinde se aplic\ numai la o parte din silogisme. În plus, unele date experimentale contrazic modelul lui Erickson (vezi, de pild\, Neimark ºi Chepman, 1975). Silogismul [i modelele mintale. Johnson-Laird [i colaboratorii s\i (1987) au reu[it s\ ofere o modelare mai complet\ a silogismului, a[a cum este el efectiv realizat de fiin]a uman\. Criticând metodologia psihologic\ tradi]ional\ de cercetare a deduc]iei silogistice, ei au stabilit patru cerin]e metodologice pe care trebuie s\ le satisfac\ investiga]iile din acest domeniu: (a) subiec]ii trebuie solicita]i s\ derive ei în[i[i concluziile din premise, nu numai s\-[i exprime op]iunea pentru cea corect\ dintr-un set de concluzii prezentate de experimentator; (b) cercet\rile trebuie

312

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

efectuate pe un e[antion semnificativ din cele 512 silogisme posibile; (c) sarcinile silogistice trebuie exprimate în limbaj natural, în termeni neutri, nu sub forma unor simboluri logice; (d) trebuie analizate proces\rile realizate pentru fiecare silogism în parte, în loc s\ se aglutineze diferen]ele cu scopul de a descoperi un mecanism omogen. C\utând s\ satisfac\ aceste cerin]e, modelarea propus\ de Johnson-Laird arat\ c\ deduc]ia silogistic\ se realizeaz\ în mai multe etape: (1) reprezentarea premiselor prin construc]ia unui model mental corespunz\tor. Psihologul britanic consider\ c\ „subiec]ii î[i reprezint\ o clas\ prin imaginea unui num\r arbitrar dintre membrii s\i” (Johnson-Laird, 1980, p. 134); (2) combinarea euristic\ a reprezent\rilor premiselor; (3) asertarea unei mul]imi de concluzii sub forma experimentului mental; (4) testarea concluziilor = selectarea numai a acelor (acelei) concluzii care sunt conforme cu regulile logicii. Deci, regulile logicii nu apar în ghidarea efectiv\ a ra]ionamentului ce se desf\[oar\ dup\ reguli euristice, ci în selectarea concluziilor, în stadiul final, ca norm\ de validare. Dac\ la Erickson omul procedeaz\ logic, dar erorile survin ca urmare a deficien]elor în reprezentarea informa]iei, în modelul lui Johnson-Laird omul procedeaz\ euristic, iar erorile sunt rezultatul insuficien]ei resurselor (de timp, aten]ie etc.) necesare pentru testarea logic\ a concluziilor ob]inute euristic. Modelul lui Johnson-Laird, numit uneori „modelul analogic al silogismului”, este cel mai viabil, de[i este pasibil de perfect\ri continue. El poate da seama de majoritatea erorilor de ra]ionament, atât legate de forma logic\ (ex.: eroarea termenului mediu nedistribuit), cât [i legate de con]inutul premiselor (ex.: tendin]a subiec]ilor de a deduce mai greu concluzii care, de[i logic valide, contravin cuno[tin]elor lor anterioare). Nu înseamn\ c\ modelul lui Erickson prezint\ un interes istoric. Ambele abord\ri reprezenta]ional-algoritmice ale silogismului sunt viabile, numai c\ modelul analogic este mai comprehensiv, explic\ mai multe date experimentale. Diferen]ele interindividuale în performan]ele de ra]ionament silogistic pot ap\rea atât din motivele reliefate în modelul lui Erickson, cât [i datorit\ func]ion\rii cognitive relevate de modelul lui Johnson-Laird.

9.2.4.2. Ra]ionamentul ipotetico-deductiv Inferen]a ipotetico-deductiv\ const\ din dou\ premise [i o concluzie. Prima premis\ este o implica]ie (o propozi]ie condi]ional\) de genul „dac\ p atunci q”, unde p se nume[te antecedent, iar q – consecvent. A doua premis\ const\ în afirmarea sau negarea fie a antecedentului („p este adev\rat”; „p este fals”), fie a consecventului („q este adev\rat”; „q este fals”). Analiza psihologic\ a ra]ionamentului condi]ional este mai pu]in avansat\ decât în cazul celorlalte forme de ra]ionament. Acest fapt se datoreaz\, în primul rând, naturii ambigue a condi]ionalului. Sub una [i aceea[i expresie condi]ional\ se pot ascunde:

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

313

a) o rela]ie de antrenare logic\. Exemplu:

Dac\ e ziu\, atunci e lumin\. E ziu\. Deci, e lumin\.

b) o rela]ie cauzal\. Exemplu:

Dac\ plou\, asfaltul e ud. Plou\. Deci, asfaltul e ud.

c) o regul\ de producere. Exemplu:

Dac\ e frig, atunci aprinde focul. E frig. Deci, aprinde focul.

Ascunzând rela]ii diferite, e de presupus ca [i procesul efectiv de ra]ionare s\ se desf\[oare diferit. Deocamdat\, cercet\rile asupra ra]ionamentului condi]ional au pus în eviden]\ faptul c\ multe erori provin din interpretarea propozi]iilor condi]ionale ca bicondi]ionale, din inabilitatea de a utiliza informa]ia din enun]urile condi]ionale negative [i din gre[ita reprezentare a operatorului „non” (Sternberg, 1985).

9.2.4.3. Ra]ionamentul liniar Ra]ionamentul liniar este o specie de ra]ionament tranzitiv. El are dou\ premise, fiecare descriind o rela]ie dintre doi itemi. Cel pu]in un item este prezent în ambele premise. Subiectului i se cere s\ determine rela]ia dintre doi itemi neadiacen]i (= care nu apar în aceea[i premis\). De exemplu, se dau premisele: Ion este mai mare ca George. Nicu este mai mic ca George. Se cere subiec]ilor s\ stabileasc\ cine este cel mai mare din cei trei. R\spunsul corect este: „Ion este cel mai mare”. În locul rela]iei „mai mare”, se pot pune alte genuri de rela]ii: „mai bun”, „mai inteligent”, „deasupra”, „dedesubt” etc. Pentru a explica modul în care subiec]ii au ajuns la aceast\ concluzie, s-au elaborat mai multe modele ale ra]ionamentului liniar. Cel mai bine articulat este modelul imagistic care sus]ine c\ deducerea concluziei are la baz\ opera]ii asupra imaginilor (De Soto, 1965). Subiec]ii codeaz\ primii doi itemi sub forma unor imagini stilizate, ordonate dup\ rela]ia: „mai mare”. Aceste imagini sunt „fixe”. Cel de-al treilea termen este reprezentat – dup\ cum arat\ rapoartele de introspec]ie – printr-o imagine mobil\, care e plasat\ fa]\ de celelalte dou\ conform cu rela]ia de ordonare dup\ m\rime. Concluzia, spun adep]ii modelului imagistic, const\ în traducerea în expresie verbal\ a informa]iei extrase din aranjarea spa]ial\ a imaginilor.

314

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

În replic\, modelul lingvistic (Clark, 1980, Evans, 1984) pune accentul pe aspectele lingvistice ale ra]ionamentului. H.H. Clark porne[te de la premisa c\ „dificult\]ile principale inerente în multe probleme de ra]ionament nu se datoreaz\ proceselor cognitive specifice acestor probleme, ci limbajului în care acestea sunt exprimate” (1980, pp. 112-113). Pentru a ilustra influen]a factorilor lingvistici în procesul de ra]ionalizare, vom considera doar principiul congruen]ei elaborat de H.H. Clark. Potrivit acestui principiu, înainte de a deduce concluzia ra]ionamentului liniar, subiectul procedeaz\ la o reformulare a premisei a doua. În loc de „Nicu este mai mic ca George”, va formula „George este mai mare ca Nicu”. În acest fel, informa]ia con]inut\ în a doua premis\ e f\cut\ congruent\ cu premisa I [i cu întrebarea pus\ subiec]ilor. Abia apoi, dup\ stabilirea congruen]ei informa]iilor, se deduce concluzia. Exist\ o serie de dovezi experimentale care sus]in acest proces (Evans, 1984). În ultima vreme se mar[eaz\ pe o teorie mixt\ asupra ra]ionamentului liniar. Se consider\ c\ în ra]ionamentul liniar subiec]ii fac apel atât la opera]ii lingvistice, cât [i la opera]ii spa]iale. Mai întâi, ei decodeaz\ informa]ia exprimat\ verbal în premise; apoi o recodeaz\ în imagini spa]iale într-o form\ care permite efectuarea inferen]ei tranzitive. În cele din urm\, procedeaz\ la recodarea verbal\ a concluziei (Sternberg, 1985).

9.2.5. Remarci generale În finalul acestei analize a ra]ionamentului în cadrul sistemului cognitiv uman merit\ f\cute câteva remarci mai generale. Întâi, a[a cum am mai spus, este timpul pentru o abordare unificat\ a ra]ionamentului în interiorul [tiin]ei cognitive. Logica [i psihologia, confundate sau contrapuse pân\ acum, î[i g\sesc fiecare locul într-o analiz\ multinivelar\ a procesului racionativ. Logica vizeaz\ nivelul computa]ional, rela]ia func]ional-logic\ dintre inputuri (premise) [i outputuri (concluzie), în vreme ce psihologia abordeaz\ nivelurile reprezenta]ional-algoritmic, implementa]ional [i cel al cuno[tin]elor. În al doilea rând, orice ra]ionament depinde de structura cognitiv\ în interiorul c\reia se desf\[oar\. Atât inferen]ele inductive, cât [i cele deductive presupun o mul]ime de cuno[tin]e, adesea neexplicitate în premise, dar care sunt absolut necesare pentru desf\[urarea ra]ionamentului. Baza de cuno[tin]e se dovede[te, din nou, un factor esen]ial al oric\rei proces\ri cognitive. Din p\cate, tocmai m\surarea ei este imposibil de f\cut în momentul de fa]\. Întotdeauna avem acces doar la o parte din cuno[tin]ele de care dispune subiectul – cele relevante sarcinii [i o mic\ parte din cele nerelevante, dar care se pot detecta prin inferen]a lor cu primele. E greu îns\ de conceput un instrument de m\surare sau m\car de estimare a întregii baze de cuno[tin]e. Punerea la punct a unor astfel de metode ar însemna un progres imens în [tiin]ele cognitive. Oricum, luând în considerare [i alte date – cele oferite de descenden]a piagetian\, de pild\ (Lamouroux, 1983) –, putem conchide c\

REZOLVAREA DE PROBLEME {I RA}IONAMENTUL

315

dezvoltarea abilit\]ii de a ra]iona se face întotdeauna în strâns\ leg\tur\ cu un anumit tip de cuno[tin]e. În al treilea rând, s\ mai remarc\m c\ prelucr\rile care au loc în cazul ra]ionamentului, care duc la transformarea inputului (premisele) în output (concluzia), opereaz\ asupra simbolurilor [i sunt guvernate de anumite reguli. Ca atare, analiza ra]ionamentului ([i a rezolv\rii de probleme) d\ câ[tig de cauz\ paradigmei clasic-simbolice. Modelele subsimbolice (conexioniste) devin tot mai inadecvate pe m\sur\ ce ne deplas\m de la prelucr\rile periferice spre cele centrale.

9.3. Sumar Rezolvarea de probleme este rezultanta func]ion\rii interactive a tuturor componentelor sistemului cognitiv. O problem\ apare atunci când subiectul inten]ioneaz\ s\ realizeze un scop sau s\ reac]ioneze la o situa]ie stimul pentru care nu are un r\spuns adecvat în memorie. Spa]iul problemei (= reprezentarea intern\ a mediului problemei) este format din: starea ini]ial\, starea final\ [i st\ri intermediare. Operatorii transform\ o stare a problemei în alta. Dac\ sunt specificate toate componentele spa]iului problemei, avem de-a face cu o problem\ bine definit\. Dac\ cel pu]in o component\ este nespecificat\, problema este insuficient definit\. Principala metod\ de cercetare a procesului rezolutiv este protocolul gândirii cu voce tare. Ca metode adjuvante, se recurge la: înregistrarea mi[c\rilor oculare, analiza sarcinii, analiza produselor intermediare ale activit\]ii etc. Dup\ vectorul lor, strategiile rezolutive sunt prospective [i retrospective. Dup\ certitudinea de ob]inere a solu]iei, distingem proceduri algoritmice [i euristice. Euristicile sunt generale sau specifice, dependente de un domeniu de cuno[tin]e. Expertiza const\ în mare m\sur\ în îmbog\]irea repertoriului de strategii euristice specifice. Sistemele de producere sunt formalisme utile de descriere a procesului rezolutiv. Un sistem de producere con]ine o secven]\ de reguli de producere. O regul\ de producere este un dublet de tipul „dac\... atunci”, în care antecedentul este format dintr-o mul]ime de condi]ii, iar consecventul dintr-un set de operatori care se aplic\ dac\ aceste condi]ii se realizeaz\. Ra]ionamentul este o metod\ de a produce noi cuno[tin]e din cele deja existente pe baza unor mecanisme inferen]iale. Exist\ trei tipuri de ra]ionament: inductiv, deductiv [i liniar. Se poate induce o proprietate, o rela]ie sau o structur\. Deduc]ia este analizat\ la nivel computa]ional de logica simbolic\, iar la nivel reprezenta]ional-algoritmic, de psihologie.

316

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

317

Capitolul 10

ARHITECTURA SISTEMULUI COGNITIV UMAN Motto: Don’t bite my finger, look where I’m pointing!1 (Mc Cullogh, 1965)

În finalul acestei lucr\ri, vom c\uta s\ integr\m rezultatele ob]inute pân\ acum într-un model sintetic. Interesul va c\dea nu pe proces\rile [i structurile cognitive analizate în capitolele anterioare, ci pe modul în care ele interac]ioneaz\ în cadrul sistemului cognitiv. Altfel spus, vom încerca s\ oferim o schi]\ a arhitecturii cognitive. Aceasta e o întreprindere riscant\, dat\ fiind complexitatea cuno[tin]elor ce trebuie integrate [i constrângerile lor reciproce, dar e de preferat unui rezumat cuminte [i nestimulativ. În plus, arhitectura sistemului cognitiv uman poate constitui o surs\ de inspira]ie pentru proiectarea arhitecturii unor sisteme artificiale inteligente.

10.1. Constrângeri metodologice Arhitectura sistemului cognitiv, o sintagm\ împrumutat\ din inteligen]a artificial\, denot\ un ansamblu de mecanisme stabile, subiacente comportamentului cognitiv în diverse situa]ii. Aceste mecanisme sunt necesare [i suficiente pentru a avea un comportament inteligent, fiind invariabile la cuno[tin]ele sau inten]iile care anim\ subiectul, adic\ sunt impenetrabile cognitiv. Pe scurt, arhitectura cognitiv\ este format\ din totalitatea mecanismelor, cognitiv impenetrabile, necesare [i suficiente pentru realizarea unui comportament inteligent. Mecanismele pe care le-am analizat pân\ acum – cu excep]ia celor modulare – depind de baza de cuno[tin]e sau inten]ionalitatea subiec]ilor, adic\ sunt cognitiv-penetrabile. De pild\, modul de organizare în chunksuri, categorizarea, c\utarea în spa]iul problemei, organizarea informa]iei sub form\ de re]ele propozi]ionale sau scenarii cognitive, recunoa[terea obiectelor etc. sunt influen]ate de cuno[tin]ele de care dispune subiectul. Ce structur\ [i mecanisme r\mân, totu[i, invariabile, cognitiv-impenetrabile, în spatele acestor prelucr\ri? 1.

Nu m\ mu[ca de deget, uit\-te încotro ar\t!

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

318

Înainte de a oferi câteva r\spunsuri posibile la aceast\ întrebare, s\ stabilim mai întâi constrângerile de care trebuie s\ ]in\ seama orice modelare a arhitecturii cognitive. E greu de stabilit o list\ complet\ a acestor cerin]e la care ar trebui s\ se raporteze orice propunere de modelare a arhitecturii sistemului cognitiv uman. A. Newell, mult\ vreme preocupat de aceast\ chestiune, a stabilit o list\ minimal\ de cerin]e (Newell, 1980, 1992). Orice model al arhitecturii cognitive a subiectului uman trebuie construit în a[a fel încât: 1. S\ manifeste un comportament flexibil, în func]ie de dinamica mediului. 2. S\ fac\ dovada unui comportament inten]ional, adaptativ. 3. S\ opereze în timp real. 4. S\ a) b) c)

opereze în medii complexe: s\ poat\ percepe o cantitate imens\ de detalii; s\ utilizeze o baz\ de cuno[tin]e considerabil\; s\ controleze un sistem motor cu mai multe grade de libertate.

5. S\ utilizeze simboluri [i abstractiz\ri. 6. S\ foloseasc\ limbaje naturale [i artificiale. 7. S\ înve]e din mediu [i/sau din propria experien]\. 8. S\-[i poat\ dezvolta abilit\]ile o dat\ dobândite (înv\]ate). 9. S\ tr\iasc\ autonom, dar în interiorul unei comunit\]i sociale. 10. S\ posede con[tiin]\ [i identitate de sine. Modelele de arhitectur\ cognitiv\ poart\ marca paradigmei de cercetare pentru care au optat cei care le-au propus. Arhitecturile neoconexioniste sunt insuficient articulate, psihologii conexioni[ti centrându-[i deocamdat\ aten]ia pe demonstrarea viabilit\]ii modelelor lor pentru cazuri particulare. Generaliz\rile pe care ei le fac sunt prea vagi [i con]in mult\ „ideologie”, mult\ pledoarie pro domo. Cel mai bine articulate sunt arhitecturile simbolice, care pornesc de la ideea c\ sistemul cognitiv uman este un sistem fizico-simbolic, iar arhitectura cognitiv\ urmeaz\ s\ surprind\ mecanismele de procesare a informa]iei, impenetrabile cognitiv, care guverneaz\ operarea cu simboluri [i structuri simbolice. Deocamdat\, exist\ doar modele notabile care merit\ schi]ate în acest context. Cel dintâi apar]ine lui J.R. Anderson [i poart\ denumirea de ACT* (se cite[te ACT stelu]\, deoarece este perfec]ionarea unei teorii prealabile ACT, Anderson, 1983, 1985). Cel de-al doilea apar]ine lui A. Newell [i se nume[te sistemul SOAR (Newell, 1992).

ARHITECTURA SISTEMULUI COGNITIV UMAN

319

10.2. ACT* {i SOAR În figura 10.1 e prezentat\ schi]a arhitecturii cognitive conform modelului ACT* (Anderson, 1983). Fig. 10.1. Modelul ACT* al arhitecturii cognitive

La baza modelului propus de J.R. Anderson se afl\ sistemele mnezice [i modul de accesare a acestora. Se presupune c\ sistemul preia informa]ia codat\ simbolic [i o stocheaz\ în memoria de lung\ durat\. Exist\ dou\ tipuri de MLD: a) memoria declarativ\, organizat\ sub form\ de re]ele semantice sau propozi]ionale [i b) memoria procedural\, organizat\ în sisteme de producere. Memoria de lucru este partea activat\ a memoriei de lung\ durat\. Ea con]ine produc]ii sau cuno[tin]e declarative din MLD, precum [i structuri simbolice noi, create prin regulile de produc]ie. Dac\ un anumit stimul, codat simbolic, intr\ în memoria de lucru, atunci sunt activate anumite cuno[tin]e sau produc]ii din memoria declarativ\ sau procedural\. A[adar, accesul la MLD din memoria de lucru se face pe baza regulilor de produc]ie, care vectorizeaz\ activarea (= arat\ ce cuno[tin]e din MLD trebuie activate la un moment dat, fiind date anumite condi]ii). De exemplu, dac\ subiectul se confrunt\ cu o anumit\ problem\ (problem\ ]int\), atunci se activeaz\ structura de scopuri a problemei surs\ (9.1.4.2). Dac\ trebuie activat\ o anumit\ regul\ de producere din memoria procedural\, atunci cuno[tin]ele din memoria de lucru care reclam\ aceast\ produc]ie sunt puse în coresponden]\ cu antecedentul regulii de producere din memoria procedural\, care activeaz\ ac]iunea sau opera]ia corespunz\toare din consecvent. Tot pe baza regulilor de producere se construiesc noi proceduri rezolutive în memoria de lucru. Se pot dobândi produc]ii noi prin memorarea procedurilor rezolutive încununate de succes. Activarea regulilor de producere din memoria procedural\ este un proces de activare competitiv\: din mul]imea de proceduri activate se desf\[oar\ doar aceea care are valoarea de activare cea mai

320

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

ridicat\. Aceasta înseamn\ c\ ea corespunde cel mai bine cuno[tin]elor [i scopurilor pe care le are subiectul în memoria de lucru. Înv\]area const\ în modificarea [i diversificarea (contextualizarea) regulilor de producere de care dispune subiectul. Sistemul SOAR, construit de A. Newell [i echipa sa de cercetare (vezi Newell, 1992), este prezentat succint în figura 10.2. Spre deosebire de modelul ACT*, arhitectura SOAR presupune c\ exist\ Fig. 10.2. Schiþa arhitecturii cognitive, dupã SOAR (vezi Newell, Rosenbloom un singur tip de MLD, cuno[tin]ele ºi Johnson-Laird, 1990) fiind organizate în sisteme de producere (memoria declarativ\ este asimilat\ cu antecedentul regulilor de producere). Memoria de lucru con]ine o structur\ ierarhizat\ de scopuri, un set de preferin]e pentru ceea ce trebuie dus la îndeplinire la un moment dat [i în ce ordine, con]inuturi perceptive [i comenzi motorii. Interfa]a cu lumea extern\ e realizat\ de sistemele perceptive [i motorii. Când subiectul se confrunt\ cu o problem\, datele problemei din memoria de lucru sunt puse în coresponden]\ cu un sistem de producere. Regulile de producere nu se activeaz\ secven]ial, selectându-se doar cele cu valorile de activare mai ridicate – ca în modelul ACT* –, ci se activeaz\ în paralel. Selec]ia lor se face pe baza preferin]elor [i a structurii de scopuri pe care subiectul le are în memoria de lucru. Înv\]area se realizeaz\ prin gruparea în chunksuri a procedurilor rezolutive eficiente. Comportamentul subiectului e v\zut ca o deplasare în spa]iul problemei, ghidat\ de structura de scopuri din memoria de lucru [i de sistemele de producere din memorie. Cele dou\ tipuri de arhitectur\ sunt similare sub mai multe aspecte. Ambele presupun reprezentarea simbolic\ a stimulului [i ambele utilizeaz\ sistemele de producere ca modalitate de stocare [i construc]ie de noi cuno[tin]e. De asemenea, în ambele cazuri, memoria de lucru este v\zut\ ca o parte activat\ a memoriei de lung\ durat\. Nu ne propunem analiza detaliat\ a acestor modele. Cei interesa]i pot g\si deplin\ satisfac]ie parcurgând studiul Symbolic Architectures for Cognition elaborat de Newell, Rosenbloom ºi Johnson-Laird (în Posner, 1990, cap. 3). Vom c\uta, mai degrab\, s\ vedem spre ce fel de arhitectur\ cognitiv\ ne îndreapt\ rezultatele experimentale [i analizele teoretice prezentate pe parcursul acestei lucr\ri.

ARHITECTURA SISTEMULUI COGNITIV UMAN

321

10.3. Schi]a unei noi arhitecturi cognitive S\ not\m mai întâi c\ arhitectura sistemului cognitiv nu este omogen\. S-a putut observa c\ re]elele conexioniste î[i dovedesc viabilitatea în modelarea recunoa[terii stimulilor, a proceselor cognitive periferice în general (1.4.2, 2.3.5), precum [i în descrierea anumitor modalit\]i de organizare a cuno[tin]elor în memorie (7.3). Pe de alt\ parte, rezolvarea de probleme [i ra]ionamentul au pus în eviden]\ importan]a structurilor simbolice [i a calculului simbolic (9.1.2, 9.1.4, 9.2). Coroborând aceste date, rezult\ c\ sistemul cognitiv uman are o arhitectur\ dual\: neuromimetic\ – pentru proces\rile periferice [i simbolic\ (sau majoritar simbolic\) – pentru proces\rile centrale. Deci, la realizarea unei sarcini particip\ atât mecanisme conexioniste, neuromimetice, cât [i mecanisme simbolice. Ca atare, regulile de producere se dovedesc insuficiente pentru modelarea func]ion\rii sistemului cognitiv, al\turi de ele trebuind s\ admitem [i reguli pe baza c\rora func]ioneaz\ re]elele neconexioniste – regula delta, regula lui Hebb, regula retropropag\rii erorii etc. (1.4.2.1). Stimulii pe care îi recep]ioneaz\ subiectul uman prin organele sale de sim] pot fi de dou\ categorii: a) stimuli inedi]i – cu care sistemul cognitiv nu s-a mai confruntat; b) stimuli cunoscu]i – asimila]i deja în structurile cognitive ale subiectului. Dup\ impactul lor2 asupra receptorilor, ambele categorii de stimuli sunt re]inute în memoriile senzoriale (6.1), timp în care se ini]iaz\ mecanismele modulare implicate în procesarea primar\ a informa]iei perceptive (pentru informa]ia vizual\, vezi 2.2). Caracteristicile nonaccidentale ale stimulilor [i organizarea lor pe baza principiilor gestaltiste activeaz\ o mul]ime de cuno[tin]e din memoria de lung\ durat\ a subiectului. Aceste cuno[tin]e activate formeaz\ memoria de lucru sau memoria de scurt\ durat\. Stimulii inedi]i reclam\ o procesare mai laborioas\, deci activarea mai intens\ a unor unit\]i cognitive din MLD. Acestea, prin inhibi]ie lateral\, reduc valoarea de activare a altor unit\]i, aflate totu[i în memoria de lucru. Cele mai activate informa]ii [i mecanisme de procesare formeaz\ „câmpul aten]iei” (3.3.4). „Aten]ia” nu este o „facultate” autonom\ pe care o putem manipula volitiv, ci o rezultant\ a activ\rii mai puternice a unei submul]imi din unit\]ile cognitive aflate în memoria de lucru. „Focalizarea” sau „comutarea” aten]iei înseamn\, de fapt, activarea unor con]inuturi din memoria de lucru. Aceast\ activare se poate realiza fie în situa]ia în care stimulul este inedit (activare automat\, tradi]ional numit\ „aten]ie involuntar\”), fie în situa]ia în care, de[i este cunoscut, stimulul este relevant pentru structura de scopuri pe care subiectul o are la un moment dat în memoria de lucru (în termeni tradi]ionali – „aten]ie voluntar\”). Activarea unor unit\]i datorit\ relevan]ei sau pertinen]ei lor pentru scopurile subiectului (3.4) se poate modela pe baza regulilor de producere (9.1.5). Dac\ exist\ anumite scopuri sau inten]ii, atunci se activeaz\ anumite proceduri [i cuno[tin]e declarative. 2.

Ne vom referi în special la stimulii vizuali, pentru care exist\ rezultate mai concludente în literatura de specialitate.

322

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Cuno[tin]ele [i proces\rile ce se pot activa prin reguli de producere formeaz\ memoria explicit\. E probabil ca memoria implicit\ s\ se activeze conform regulilor specifice re]elelor conexioniste. Cuno[tin]ele din memorie sunt organizate sub mai multe forme: re]ele semantice, re]ele propozi]ionale, scheme [i scenarii sau re]ele neuromimetice (7.2.4-7.3). Modalitatea de organizare depinde de interac]iunea cu mediul [i natura materialului memorat. Organizarea cuno[tin]elor nu este un proces strict intern, ci se desf\[oar\ la interfa]a dintre mediul intern [i mediul extern al subiectului (7.4). Categorizarea, procesarea imaginilor vizuale, rezolvarea de probleme, decizia [i ra]ionamentul se desf\[oar\ fie în „câmpul aten]iei”, fie în memoria de lucru. Cuno[tin]ele din memoria de lucru influen]eaz\ proces\rile din câmpul aten]iei (6.3.2). Ac]iunile sau comportamentele pe care le realizeaz\ subiectul sunt fie automate, fie controlate. Cele automate sunt determinate de cuno[tin]ele din memoria de lucru. Cele controlate sunt rezultanta proces\rilor cuno[tin]elor [i structurii de scopuri din partea cea mai activat\ a memoriei de lucru, adic\ „aten]ia”. Figura 10.3 prezint\ schi]a arhitecturii cognitive, a[a cum poate fi ea inferat\ din analiza teoretico-experimental\ întreprins\ în aceast\ carte. Fig. 10.3. Un model posibil al arhitecturii cognitive: a, b – stimuli cunoscuþi; c – stimul inedit; RP – reguli de producere; RC – reguli care guverneazã reþelele conexioniste.

Evident, arhitectura propus\ nu este complet\, dar este o tentativ\ de a surprinde interac]iunea dintre principalele mecanisme subiacente proceselor cognitive analizate pe parcursul lucr\rii. Cel pu]in ca exerci]iu util, merit\ s\ o compar\m cu constrângerile metodologice formulate de A. Newell. 1. Modelarea propus\ permite un comportament flexibil, în func]ie de dinamica mediului. Orice stimul nou, inedit, intr\ direct în „câmpul aten]iei”, fiind supus unei proces\ri mai laborioase. Stimulii cunoscu]i sunt procesa]i sumar, dar ei pot face obiectul unor intense prelucr\ri în func]ie de inten]ionalitatea subiectului. Schimbarea structurii de scopuri modific\ relevan]a stimulilor, deci, implicit, gradul lor de prelucrare.

ARHITECTURA SISTEMULUI COGNITIV UMAN

323

2. Arhitectura propus\ poate „subîntinde” un comportament teleologic. În afar\ de natura stimulilor, structura de scopuri (motiva]ia) aflat\ în memoria de lucru este principala modalitate de activare a cuno[tin]elor [i de coordonare a comportamentului. 3. Arhitectura permite func]ionarea cognitiv\ în timp real. Ea ]ine seama de datele experimentale asupra duratei de desf\[urare a fiec\ruia dintre mecanismele prezentate. 4. Pe baza ei, un sistem cognitiv poate opera în medii complexe. Mecanismele modulare de prelucrare primar\ a informa]iei permit asimilarea unei cantit\]i imense de stimuli, f\r\ efort deosebit. Ele sunt preaten]ionale, irepresibile [i impenetrabile cognitiv. Întreaga arhitectur\ consacr\ bazei de cuno[tin]e un rol esen]ial, atât în procesarea secundar\ a informa]iei senzoriale, cât [i în toate prelucr\rile ce au loc la nivelul memoriei de lucru sau „aten]iei”. Accesarea bazei de cuno[tin]e se face fie prin reguli de producere, fie pe baza regulilor conexioniste. Modul de organizare a cuno[tin]elor în memorie faciliteaz\ una sau alta dintre aceste tipuri de reactualiz\ri. Comportamentul este ghidat de cuno[tin]ele [i scopurile din „câmpul aten]iei” (comportament controlat) sau de cuno[tin]ele [i structura de scopuri activate în memoria de lucru. 5. Arhitectura permite operarea cu simboluri [i structuri simbolice dar, spre deosebire de ACT* [i SOAR, postuleaz\ [i mecanisme subsimbolice, neuromimetice. Unul dintre minusurile arhitecturii propuse const\ în faptul c\ ea nu rezolv\ problema rela]iei dintre structurile [i proces\rile simbolice pe de o parte, re]elele [i proces\rile neuromimetice – pe de alt\ parte. 6. Arhitectura propus\ permite receptarea [i producerea limbajului natural sau a limbajelor artificiale. Din p\cate, limbajul este marele absent al acestei lucr\ri. 7. Arhitectura permite sistemului cognitiv uman s\ înve]e din mediu sau din propria experien]\. Pentru structurile simbolice, înv\]area const\ în contextualizarea regulilor de produc]ie mai generale sau în dobândirea [i stocarea în memorie de noi reguli. Pentru structurile subsimbolice, înv\]area const\ în modificarea ponderii conexiunilor dintre neuromimi pe baza regulilor cunoscute. Ambele tipuri de înv\]are sunt dependente de modul de organizare a bazei de cuno[tin]e prealabile. 8. Arhitectura face posibil\ dezvoltarea cognitiv\. Aceast\ dezvoltare vizeaz\, în primul rând: (a) argumentarea bazei de cuno[tin]e; (b) dezvoltarea m\rimii memoriei de lucru; (c) modificarea (optimizarea) regulilor de producere; (d) optimizarea accesului la cuno[tin]ele din MLD. O sc\dere a modelului propus const\ în faptul c\ nu explic\ modul în care dezvoltarea cognitiv\ este influen]at\ de dezvoltarea metacognitiv\. (Metacogni]ia cuprinde cuno[tin]ele pe care subiectul le are despre func]ionarea propriului s\u sistem cognitiv [i care pot optimiza func]ionarea acestuia.) 9. Arhitectura propus\ îi permite subiectului uman s\ duc\ o via]\ social\, men]inându-[i autonomia intern\. El poate selecta influen]ele sociale, poate împ\rt\[i sau nu structura de scopuri care anim\ comunitatea din care face parte, poate decide pe baza propriilor sale cuno[tin]e [i capacit\]i de calcul.

324

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

10. Arhitectura permite emergen]a con[tiin]ei [i construc]ia identit\]ii proprii, prin activarea [i procesarea cuno[tin]elor despre via]a intern\ a subiectului. E îns\ destul de neclar cum se realizeaz\ efectiv acest lucru. La sfâr[itul acestei confrunt\ri cu cerin]ele metodologice ridicate în fa]a oric\rui candidat la titlul de „arhitectur\ a sistemului cognitiv uman”, s\ observ\m c\ modelul propus aici le satisface în mare m\sur\. El are îns\ [i minusuri, unele semnalate deja în text. Comparat\ succint cu ACT* [i SOAR, modelarea propus\ pare mai flexibil\ [i mai concordant\ cu rezultatele experimentale, admi]ând structuri [i mecanisme subsimbolice. Ea este îns\ insuficient articulat\, reclamând numeroase detalieri, precum [i validare experimental\. Mai degrab\ decât comprehensiv\, arhitectura schi]at\ se dore[te stimulativ\ pentru noi investiga]ii. Oricum, detectarea arhitecturii sistemului cognitiv uman este una dintre problemele majore ale cercet\rilor actuale [i de perspectiv\ din psihologia cognitiv\. Cu tot riscul simplific\rii, integrarea masei imense de date experimentale [i modele locale acumulate pân\ în prezent într-o arhitectur\ unic\ este o sarcin\ care trebuie abordat\, altfel devine, pe zi ce trece, tot mai greu de surmontat, c\ci din construc]ia unor modele stângace [i incomplete va ap\rea, în cele din urm\, modelul optimal, capabil s\ reduc\ toat\ complexitatea func]ion\rii cognitive la o arhitectur\ elegant\ [i simpl\. În [tiin]\, ca [i în via]\, singura op]iune viabil\ este construc]ia.

325

GLOSAR ACT* = (Adaptive Control of Thought), teorie propus\ de J.R. Anderson pentru arhitectura cognitiv\ simbolic\, bazat\ pe postularea a dou\ tipuri de memorie de lung\ durat\ (declarativ\ [i procedural\), accesate din memoria de lucru pe baza regulilor de producere. Se cite[te ACT*, fiind o variant\ îmbun\t\]it\ a unei teorii ini]iale ACT. activare = (în paradigma neoconexionist\) valoare care indic\ nivelul de activitate a unui neuromim. Ea se define[te printr-un scalar pe un anumit interval, de c\tre exploratorul re]elei. algoritm = procedur\ rezolutiv\ dintr-un num\r finit de pa[i, pe baza c\reia solu]ia se ob]ine cu certitudine. Aceea[i func]ie poate fi realizat\ de mai mul]i algoritmi. amnezie anterograd\ = incapacitatea de a înv\]a noi cuno[tin]e declarative dup\ o traum\. Cuno[tin]ele procedurale (motorii) nu par a fi afectate de amnezia anterograd\. amnezie retrograd\ = pierderea memoriei despre evenimentele pe care le-ai tr\it anterior unei traume. amorsaj = efectul cuno[tin]elor anterioare asupra recunoa[terii sau reamintirii itemilor test. Intensificarea r\spunsului la un stimul prin administrarea prealabil\ a unui stimul din aceea[i categorie (engl.: priming; franc.: amorsage). analiz\ ascendent\ = tip de proces\ri cognitive ini]iate de caracteristicile fizice ale stimulului. De regul\, sunt impenetrabile cognitiv (engl.: botom-up analysis, data driven analysis; franc.: analyse ascendante). analiz\ descendent\ = tip de proces\ri cognitive monitorizate de baza de cuno[tin]e a subiectului (engl.: top-down analysis, knowledge-driven analysis; termen sinonim: procesare descendent\; franc.: analyse descendante). analiza Fourier = metod\ matematic\ de reprezentare a func]iilor periodice prin serii de func]ii trigonometrice periodice (serii Fourier). O func]ie periodic\ e descompus\ în armonicele sale, apoi recompus\ prin sinteza lor. În ultimii ani, acest formalism se folose[te pentru modelarea mecanismului de extragere a contururilor din varia]iile periodice ale luminozit\]ii. analiza mijloace-scop = strategie rezolutiv\ euristic\ bazat\ pe compararea succesiv\ a st\rii-scop cu starea actual\ [i reducerea diferen]ei prin aplicarea unor operatori. bias = un input constant indus neuromimilor, independent de valoarea netinputului. Este asimilat cu o conexiune pe care re]eaua studiat\ ar putea s-o aib\ cu o alt\ re]ea; utilizarea lui reduce posibilitatea unei explozii computa]ionale (engl.: bias; franc.: biais). calcul = combinare de simboluri sau valori de activare scalare pe baza unor reguli. calculabilitate = proprietate a unei func]ii de a fi calculabil\. O func]ie e calculabil\ dac\ e general recursiv\.

326

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

categorie = clas\ de elemente instituit\ de subiect prin calculul similarit\]ii, ghidat de baza de cuno[tin]e. câmp receptor = o mul]ime de receptori (vizuali) care moduleaz\ activitatea unui neuron. celule off-on = celule din zonele de proiec]ie cerebral\ ale analizatorului vizual, cu activitate maxim\ înregistrat\ atunci când stimulul luminos este format dintr-un punct negru m\rginit de un fond luminos. celule on-off = celule din zonele de proiec]ie cerebral\ ale analizatorului vizual, cu activitate maxim\ în condi]iile în care stimulul luminos e m\rginit de benzi negre. chunks = modalitate de organizare a informa]iilor în unit\]i de sens, în func]ie de scopurile sau baza de cuno[tin]e a subiectului. ciclu = durata unei modific\ri complete a tuturor valorilor de activare ale unit\]ilor dintr-o re]ea. Trebuie deosebit de epoc\ (= durata necesar\ pentru o reponderare a conexiunilor dintre unit\]ile re]elei). Ciclul se refer\ la modificarea valorilor de activare; epoca – la modificarea ponderii conexiunilor (engl.: cycle). concept = proiec]ie mental\ a unei categorii care specific\ toate caracteristicile esen]iale, necesare [i suficiente pentru ca un obiect s\ poat\ apar]ine categoriei respective. conexionism = (cunoscut uneori sub numele de neoconexionism) paradigm\ de cercetare din [tiin]ele cognitive bazat\ pe reprezentarea cuno[tin]elor prin re]ele neuromimetice, semantic-opace [i mecanisme paralele de procesare a informa]iei (engl.: (neo)connectionism; termen analog: prelucr\ri paralele distribuite). constrângeri naturale = caracteristici ale mediului fizic [i ale biologiei organismului care circumscriu modul de prelucrare a informa]iei (engl.: natural constraints). detectori de tr\s\turi = neuroni care se activeaz\ de fiecare dat\ când apare o anumit\ caracteristic\ a stimulului fizic. Conform cu Hubel ºi Wiesel, ei se împart în simpli, complec[i [i hipercomplec[i (engl.: feature detectors, traits detectors). efectul FAN = o explica]ie a interferen]ei (J.R. Anderson); cu cât sunt mai multe cuno[tin]e alocate unui nod dintr-o re]ea semantic\, cu atât mai dificil\ este activarea lor. efectul spa]ierii = îmbun\t\]irea performan]elor mnezice prin interpolarea unor itemi din alte categorii între itemii ce trebuie memora]i. epoc\ (itera]ie) = durata de reponderare a conexiunilor dintre neuromimii unei re]ele. Trebuie deosebit\ de ciclu (= durata modific\rii valorilor de activare a tuturor neuromimilor). Ciclul se refer\ la activarea unit\]ilor, epoca la modificarea conexiunilor (engl.: epoch). eritabilitatea tr\s\turilor = caracteristic\ a re]elelor semantice, prin care o proprietate asociat\ cu un nod din re]ea este mo[tenit\ de toate nodurile subordonate. eroare = diferen]a dintre outputul dezirabil [i outputul actual (în paradigma conexionist\). euristic\ = strategie rezolutiv\ care poate duce la ob]inerea unei solu]ii corecte, dar nu ne garanteaz\ dac\ aceasta e cea optim\, nici dac\ se va ob]ine cu certitudine. faza de antrenament = faz\ în care o re]ea este înv\]at\ s\ ofere un output actual cu abatere cât mai mic\ de la outputul dezirabil. Se prezint\ succesiv perechi input-output [i se moduleaz\ ponderea conexiunilor pe baza regulilor de înv\]are (engl.: training mode; training trial).

GLOSAR

327

faza de testare = faza în care unei re]ele i se administreaz\ inputuri diferite de cele date în faza de înv\]are, pentru a vedea dac\ outputul ei are o eroare neglijabil\ fa]\ de outputul dezirabil. fluid sangvin local = metod\ de diagnostic bazat\ pe compararea debitului fluxului sangvin dintr-o zon\ cerebral\ cu rata optim\ sau normal\, pentru a constata eventualele disjunc]ii. Se utilizeaz\ [i ca metod\ de stabilire a ariilor cerebrale implicate în realizarea anumitor sarcini cognitive: se administreaz\ sarcina [i se noteaz\ zonele cerebrale în care fluxul sangvin s-a modificat. geon = (geometrical ion) p\r]ile în care se poate descompune un obiect pe baza segment\rii sale în zonele de maxim\ concavitate local\. Dup\ Biederman, descompunerea obiectelor în geoni st\ la baza recunoa[terii. grup de cuaternalitate = grup algebric utilizat de J. Piaget pentru reprezentarea propriet\]ilor pe care le au opera]iile logico-matematice sau formale (INRC – I = identitatea, N = nega]ia, R = reciproca, C = corelativa). habituarea = reducerea intensit\]ii r\spunsului la o stimulare repetat\, care nu prezice impactul unor noi stimul\ri. hart\ psihologic\ = reprezentarea mental\ a unei arii geografice, saturat\ în cuno[tin]ele [i reac]iile emo]ionale ale subiectului fa]\ de diverse puncte de pe aceast\ hart\. Proiec]ia subiectiv\ a unei h\r]i cartografice. imagine mintal\ = reprezentare cognitiv\ a formei [i configura]iei relative a unei mul]imi de obiecte, în absen]a ac]iunii stimulilor vizuali asupra receptorilor specifici. inhibi]ie lateral\ = inhibarea activit\]ii unui neuron datorit\ activ\rii neuronilor vecini. Prin extensie, reducerea valorii de activare a unor unit\]i cognitive datorit\ sporirii valorii de activare a unit\]ilor învecinate. interferen]a proactiv\ = deteriorarea reamintirii cuno[tin]elor recent înv\]ate datorit\ influen]ei cuno[tin]elor anterioare. interferen]a retroactiv\ = deteriorarea reamintirii cuno[tin]elor anterior înv\]ate datorit\ memor\rii de noi cuno[tin]e. ipoteza codului dual = ipotez\ lansat\ de A. Paivio, potrivit c\reia configura]iile spa]iale sunt mai bine reamintite decât cuvintele, datorit\ cod\rii lor atât imagistic, cât [i verbal. ipoteza codului triadic = ipotez\ (generat\ prin extensia teoriei lui A. Paivio asupra codului dual) potrivit c\reia la stocarea scenelor sau a configura]iilor spa]iale concur\ trei tipuri de reprezent\ri: imagistic\, semantic\ [i verbal\. logica predicatelor de ordinul I = logica legilor de ra]ionare în func]ie de structura propozi]iilor elementare. Propozi]iile elementare sunt descompuse în predicate despre variabile individuale (ex.: „x are proprietatea P” sau „x se afl\ în rela]ia R cu y”) [i pot fi afectate cu cuantificatori. Logica predicatelor include [i logica propozi]iilor. memorie de lucru = partea activat\ a memoriei de lung\ durat\, implicat\ în rezolvarea de probleme. Termen similar cu memoria de scurt\ durat\. memorie de lung\ durat\ = cuno[tin]ele de care dispune sistemul cognitiv pe o durat\ mai lung\ de timp (ex.: mai mare de 30 de secunde), cu o capacitate practic nelimitat\. memorie de scurt\ durat\ = vezi memoria de lucru.

328

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

memorie ecoic\ = memorie senzorial\ pentru stimuli auditivi, cu durat\ de pân\ la 1,5-2 secunde. memorie episodic\ = memoria evenimentelor autobiografice, incluzând contextul (timpul, locul) în care au avut loc (engl.: episodic memory). memorie iconic\ = memorie senzorial\ pentru stimuli vizuali cu durat\ de aproximativ 200 milisecunde. memorie procedural\ = totalitatea cuno[tin]elor despre cum s\ faci ceva. Se dobânde[te prin practic\, este greu verbalizabil\ [i poate fi m\surat\ prin teste de memorie implicit\ (engl.: procedural memory). memorie senzorial\ = tip de memorie specific\ fiec\rei modalit\]i senzoriale, cu o durat\ de pân\ la 1,5-2 secunde [i capacitate nelimitat\. Func]ia ei probabil\ este de a re]ine prezen]a stimulului în sistemul cognitiv pân\ la ini]ierea unor proces\ri mai complexe. memorie semantic\ = memorie pentru cuno[tin]ele generale, factuale. Tip de cuno[tin]e prezent în dic]ionare [i enciclopedii. Nu cuprinde informa]iile despre obiecte particulare (engl.: semantic memory). modelul computa]ional-geometric al categoriz\rii = modelare a constrângerilor implicate în categorizarea bazat\ pe prelucrarea similarit\]ii. Constrângerile sunt exprimate sub form\ de axiome (axioma minimalit\]ii, axioma simetriei [i a minimalit\]ii în triunghi). Similaritatea se exprim\ spa]ial [i se m\soar\ geometric. modelul computa]ional ansamblist al categoriz\rii = model elaborat de A. Tversky, care consider\ c\ procesarea similarit\]ii pentru a institui categorii e guvernat\ de o singur\ axiom\ ansamblist\ (vezi cap. 4). modul cognitiv = mecanism de prelucrare a informa]iei, irepresibil, preaten]ional, cu loca]ie neurofiziologic\ precis\, încapsulat [i impenetrabil cognitiv. Numai outputul acestui mecanism este accesibil celorlalte componente ale sistemului cognitiv. Modularitatea este specific\ proces\rilor „periferice” (perceptive). modelul filtrelor aten]iei = clas\ de modele conform c\rora aten]ia const\ în selectarea unui semnal din mai multe semnale disponibile, în vederea unei proces\ri mai elaborate. Are trei variante: filtrajul timpuriu (Broandbendt), filtrajul târziu (Norman) [i filtrajul atenuant (Treisman). Modelarea neuromimetic\ a aten]iei [i considerarea func]iei sale de asigurare a unui comportament coerent face superfluu apelul la „filtre”. memorie explicit\ (declarativ\) = totalitatea cuno[tin]elor factuale despre ce sunt anumite lucruri. Este u[or de verbalizat, testabil\ prin probe de recunoa[tere [i reproducere (engl.: explicite/declarative memory). memorie implicit\ (nondeclarativ\) = totalitatea cuno[tin]elor care influen]eaz\ comportamentul, nonverbalizabile sau greu verbalizabile, testabile prin teste implicite. Cuprinde cuno[tin]e procedurale, amorsajul [i condi]ionarea clasic\ (engl.: implicit/non-declarative memory). metoda loci = metod\ clasic\ de memorare care const\ în asocierea itemilor ce trebuie memora]i cu diverse repere ale unui traseu binecunoscut de subiect. nediscriminabile experimental = modele diferite care genereaz\ acelea[i predic]ii validate experimental, astfel încât pe baza acestor predic]ii nu se poate selec]iona modelul cel mai potrivit. Modelele neuromimetice [i cele simbolice ale categoriz\rii sunt (deocamdat\) nediscriminabile experimental, dup\ L.W. Barsalou.

GLOSAR

329

netinput = suma tuturor inputurilor receptate de un neuromim. ~n cazul cel mai simplu, valoarea sa este egal\ cu valoarea nivelului de activare a unei unit\]i u. La modul general, se calculeaz\ prin ponderarea valorilor outputurilor unor unit\]i cu t\ria conexiunilor lor cu unitatea pentru care se calculeaz\ netinputul (engl.: netinput). nivel algoritmic-reprezenta]ional = nivel de analiz\ a sistemului cognitiv centrat pe investigarea modului de reprezentare intern\ a inputului [i outputului unei func]ii, precum [i a algoritmului care o poate implementa. nivel computa]ional = nivel de analiz\ a sistemului cognitiv care vizeaz\ stabilirea rela]iei func]ionale dintre inputul [i outputul unei func]ii care trebuie calculat\, precum [i a regulilor (constrângerilor) pe baza c\rora inputul se converte[te în output. nivelul cuno[tin]elor = analiza scopurilor [i cuno[tin]elor declarative sau nondeclarative, care penetreaz\ modul de procesare a informa]iei sau de realizare a unui comportament. nivel implementa]ional = analiza sistemului cognitiv la nivelul structurii sale fizice (ex.: neurobiologic, electronic) care realizeaz\ o anumit\ procesare a informa]iei. operator = ac]iune sau opera]ie mental\, care permite transformarea unei st\ri a problemei în alt\ stare, în condi]iile satisfacerii unor constrângeri. penetrabilitate cognitiv\ = proprietate a unui mecanism cognitiv de a fi influen]at de baza de cuno[tin]e [i inten]iile subiectului. Proces\rile modulare [i arhitectura cognitiv\ sunt cognitiv-impenetrabile (dup\ Z. Pylyshyn) (engl.: cognitive penetrability). perceptron = re]ea neuromimetic\ binivelar\, cu valori binare ale inputului [i outputului, în care propagarea valorii de activare se face pe baza unei func]ii liniare (engl.: perceptron). pixel = unitate minimal\ în care se poate descompune o imagine perceptiv\. plauzibilitate neuronal\ = caracteristic\ a modelelor cognitive de a fi compatibile cu principalele date din neurobiologie. poten]iale evocate = activitatea electric\ a unui neuron ca r\spuns la o stimulare senzorial\. Se înregistreaz\ adesea, cu ajutorul unor electrozi implanta]i. prelucr\ri paralele distribuite (PDP) = paradigm\ de cercetare a sistemului cognitiv care consider\ c\ informa]ia nu e localizat\, ci distribuit\ pe conexiunile dintre nodurile unei re]ele, iar procesarea ei se face concomitent, de c\tre mecanisme paralele (termen analog: neoconexionism; engl.: parallel distributed processing – PDP). principiul economiei stricte = principiul de construc]ie a re]elelor semantice (Collins ºi Quillian), potrivit c\ruia o proprietate era stocat\ o singur\ dat\ în re]ea, la nivelul nodului care ocup\ pozi]ia cea mai înalt\ în ierarhie. problem\ bine definit\ = problem\ în care sunt specificate clar starea ini]ial\, starea final\ [i operatorii de transformare a st\rilor problemei (engl.: well-defined problem). problem\ insuficient definit\ = problem\ în care una dintre componentele spa]iului problemei (datele, starea final\ sau blocul de operatori) nu este precizat\ (engl.: ill-defined problem). problem\ = situa]ie care apare atunci când subiectul inten]ioneaz\ s\-[i realizeze un scop sau s\ reac]ioneze la o situa]ie stimul pentru care nu dispune de un r\spuns adecvat în memorie.

330

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

procesare descendent\ = tip de prelucrare a informa]iei dependent de baza de cuno[tin]e a subiectului. Tip de analiz\, complementar analizei ascendente (engl.: top-down processing, knowledge-driven procesing; franc.: analyse descendante). propriet\]i nonaccidentale = caracteristici ale schi]ei 21/2 D, relativ invariante în raport cu punctul de vedere al subiectului. protocolul gândirii cu voce tare = metod\ de studiere a procesului rezolutiv bazat\ pe verbalizarea opera]iilor [i cuno[tin]elor utilizate de subiect (engl.: thinking aloud protocol). prototip = exemplar tipic al unei categorii. Poate avea referent real, fiind unul dintre elementele categoriei sau poate fi o construc]ie compozit\, un „portret robot” al „elementului” unei categorii. rata degrad\rii = deteriorare spontan\ a st\rii de activare a unui neuromim în func]ie de timpul scurs de la ultima activare. De regul\, ea se stabile[te de c\tre exploratorul re]elei (engl.: decay rate). rata înv\]\rii = rata de modificare a ponderii conexiunilor unei re]ele neuromimetice în faza de înv\]are (engl.: learning rate). regula delta = regul\ de înv\]are bazat\ pe discrepan]a dintre outputul actual [i outputul dezirabil. Pentru reducerea erorii se modific\ ponderea conexiunilor dup\ formula DWu,i = lr (du – au) ai. Termen similar: regula Widrow-Hoff (engl.: delta rule). regula retropropag\rii erorii = regul\ de înv\]are în re]elele multinivelare, rezultat\ din generalizarea regulii delta. Pe baza erorii (= abaterea outputului actual de la outputut dezirabil) se modific\ ponderea conexiunilor dintre unit\]ile de la fiecare nivel, în func]ie de gradul lor de participare la apari]ia erorii (termen sinonim: regula delta generalizat\; engl.: back-propagation, generalized delta rule). regula lui Hebb = regul\ de înv\]are a re]elelor care specific\ cu cât va cre[te ponderea conexiunilor dintre dou\ unit\]i în func]ie de produsul valorilor lor de activare. Se bazeaz\ pe sugestia lui D. Hebb c\ intensitatea sinapsei dintre doi neuroni cre[te dac\ ei sunt activa]i simultan. reguli de înv\]are = algoritmi sau ecua]ii pe baza c\rora se modific\ ponderea conexiunilor unei re]ele neuromimetice, în vederea reducerii erorii. Ex.: regula lui Hebb, regula delta, regula retropropag\rii erorii etc. (engl.: learning rules). reguli de producere = perechi de tipul „dac\... atunci...”, în care antecedentul con]ine o mul]ime de condi]ii, iar consecventul – o ac]iune sau opera]ie ce trebuie executat\ dac\ aceste condi]ii sunt îndeplinite (engl.: production rule). reprezentare = proiec]ia intern\, într-un sistem cognitiv, a mediului s\u extern. Reprezent\rile pot fi simbolice (= semantic transparente) sau subsimbolice (semantic opace). rest de activare = valoarea de activare a unei unit\]i rezultat\ în urma deterior\rii de la ultima stimulare (engl.: activation rest). re]ea interactiv\ = o re]ea neuromimetic\ în care unit\]ile sunt conectate bidirec]ional, iar valorile lor de activare se modific\ într-o secven]\ de cicli. Sunt formate din unit\]i ascunse [i unit\]i vizibile (engl.: interactive network). re]ea propozi]ional\ = modalitate de organizare a cuno[tin]elor în memorie [i formalism de reprezentare a acestei organiz\ri. Unit\]ile de baz\ ale re]elei sunt propozi]iile sau aser]iunile simple. Ele sunt interconectate prin intermediul termenilor lor,

GLOSAR

331

între care se stabilesc rela]ii func]ionale („obiect”, „subiect”, „rela]ie”) sau rela]ii de tipul „este un (o)” (engl.: propositional network). re]ea semantic\ = modalitate de organizare a cuno[tin]elor în memorie ([i formalism de reprezentare a acestei organiz\ri), format\ din noduri [i arce. Nodurile reprezint\ concepte, iar arcele – rela]ii semantice dintre concepte sau dintre acestea [i propriet\]ile lor (engl.: semantic network). re]ea unidirec]ional\ = re]ea neuromimetic\ cu cel pu]in dou\ niveluri (input [i output), în care activarea se propag\ unidirec]ional, de la unit\]ile input (prin unit\]ile ascunse) spre unit\]ile output (engl.: feedforward network). SOAR = model al arhitecturii cognitive, propus de A. Newell. Se consider\ c\ exist\ un singur bloc mnezic, organizat în sisteme de producere. Activarea cuno[tin]elor se face în paralel, iar selec]ia e realizat\ pe baza structurii de scopuri sau preferin]e din memoria de lucru. strategie prospectiv\ = strategie rezolutiv\ pe baza c\reia, aplicând diver[i operatori de la starea ini]ial\ a problemei („ce se d\”), se ob]ine starea final\ („ce se cere”). strategie retrospectiv\ = strategie rezolutiv\ în cadrul c\reia, pe baza cunoa[terii st\rii finale a problemei, se aplic\ blocul de operatori pentru a genera starea imediat anterioar\ celei finale [.a.m.d., pân\ la generarea st\rii ini]iale. Scopul se împarte în subscopuri, pân\ când unul dintre ele corespunde datelor problemei (engl.: working backward; franc.: stratégie retrospective). strategie rezolutiv\ = metod\ de rezolvare a unei probleme. Principalele tipuri de strategii rezolutive sunt euristicile [i algoritmii. sistem de producere = o mul]ime organizat\ de reguli de producere. Formalism utilizat pentru descrierea modului de organizare a cuno[tin]elor în memorie sau de accesare a lor (engl.: production system). sistem fizico-simbolic = ipotez\ lansat\ de H.A. Simon ºi A. Newell potrivit c\reia orice sistem fizic care opereaz\ cu simboluri [i structuri simbolice e capabil s\ se comporte inteligent. Aceast\ idee se afl\ la baza paradigmei simbolice din [tiin]ele cognitive (engl.: physical symbol system). stereopsis = disparitate retinian\, faptul c\ cei doi ochi v\d acela[i obiect din unghiuri diferite. St\ la baza calculului adâncimii. testul Turing = test pe baza c\ruia se consider\ c\ un sistem este inteligent dac\ un observator extern nu poate discrimina outputurile sale de outputurile subiectului uman. texton = mecanism modular de procesare a textului; unitate minimal\ a unei texturi. unit\]i cognitive (neuromimi) = nodurile dintr-o re]ea conexionist\. Se caracterizeaz\ printr-o valoare de activare [i prin mul]imea conexiunilor cu alte elemente din re]ea. validitate ecologic\ = calitate a unui model sau construct teoretic de a prezice comportamentele subiectului în lumea real\, natural\, din afara laboratorului (engl.: ecological validity).

332

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

333

Referin]e bibliografice Allport, A. (1990), „Visual attention”, `n Foundation of Cognitive Science, M.I. Posner (ed.), MIT Press, Cambridge, 1990. Anderson, J.R. ºi Bower, G.H. (1973), Human Associative Memory, Whashington DC, Winton. Anderson, J.R. (1976), Language, Memory and Thought, Hillsdale, N.J., Lawrence Erlbaum ASS. Anderson, R.C. ºi Pichert, J.W. (1978), „Recall of previously unrecallable information following a shift in perspective”, `n Journal of Verbal Learning and Verbal Behaviour, 17. Anderson, J.R. (1983), The Architecture of Cognition, Cambridge, MA, Harvard University Press. Anderson, J.R. (1985), Cognitive Psychology and Its Implications, New York, W.H. Freeman. Anderson, J.R. (1987), „Skill aquisition: Compilation of weak-method problem solutions”, `n Psychological Review, 94, pp. 192-210. Arkes, H.R., ºi colab. (1981), „Hindsight bias among physicians weithing the likelihood of diagnosis”, `n Journal of Applied Psychology, 66, pp. 252-254. Arseni, Golu, Dãnãilã (1983), Psihoneurologie, Ed. Academiei, Bucureºti. Atkinson, R.C. ºi Shiffrin, R.M. (1968), „Human memory: A proposed system and its control processes”, `n K. Spence ºi J. Spence, The Psychology of Learning and Motivation, vol. 2, New York, Academic Press. Baddeley, A.D. (1982), „Domains of recollection”, `n Psychological Review, p. 89. Baddeley, A.D. (1986), Working Memory, Oxford, Claredon. Bahrick, H.P. ºi Wittlinger, R.P. (1975), „Fifty years of memory for names and faces”, `n J. of Exp. Psychology General, vol. 104. Banks ºi Flora, J. (1977), „Semantic and perceptual processes in symbolic comparisons”, `n Journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance, 3, pp. 278-290. Barsalou, L.W. (1990), „On the indistinguishability of exemplar memory and abstraction in category representation”, în Advances in Social Cognition, vol. III, T.K. Srull ºi R.S. Wyer (eds.), Cambridge University Press. Barsalou, L.W. (1992), Cognitive Psychology, Hillsdale, Lawrence Erlbaum ASS. Bechtel, W. (1985), „Contemporary connectionism: are the new parallel distributed processing models cognitive or associationist?”, în Behaviorism, nr. 1. Bechtel, W. ºi Abrahamson, A. (1991), Connectionism and the Mind, Basic Blackwell, Cambridge. Beck, A.T. (1976), Cognitive Therapy and the Emotional Disorders, New York, International University Press. Biederman, I. ºi colab. (1982), „Scene perception: Detecting and judging objects undergoing relational violations”, `n Cognitive Psychology, 14, pp. 143-177. Biederman, I. (1987), „Recognition by components: A theory of human image understanding”, `n Psychological Review, 94, pp. 115-147. Biederman, I. (1988), Aspects and extentions of a theory of human image understanding, în Z. Pylyshyn, (ed.). Biederman, I. (1990), „Higher-Level Vision”, în An Invitation to Cognitive Science, vol. I. Bindra, D. (1984), „Cognition, its origin and future in psychology”, `n Annals of Theoretical Psychology, J.R. Royce ºi L. Moss (eds.), Plenum Press, New York.

334

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Bisach, E. ºi Luzzatti, C. (1978), „Unilateral neglect of representational space”, în Cortex, 14. Bonnet, Cl. (1989), „La perception visuelle des formes”, în Bonnet Cl., Ghiglione R., Richard J.E. (eds.), 1990, Traité de psychologie cognitive, Dunod, Paris. Bonnet, Cl. (1990), „La perception visuelle des formes”, în Bonnet Cl., Ghiglione R., Richard J.F. (eds.), Traité de psychologie cognitive, vol. I, Dunod, Paris. Bower, G.H. ºi colab. (1979), „Scripts in memory for text”, `n Cognitive Psychology, 11, pp. 177-220. Bower, G.H. (1981), „Mood and memory”, `n American Psychologist, 36, pp. 129-148. Brewin, C.R. (1988), „Attribution therapy”, în The New Development in Clinical Psychology, F. Watts (ed.), Chicester. Broandbendt, D.E. (1958), Perception and Communication, New York, Pergamon. Brooks, L.R. (1968), „Spatial and verbal components of the act of recall”, `n Canadian J. of Psychology, 2. Brown, J.S. ºi van Lehn, K. (1980), „Repair theory: A generative theory of bugs in procedural skills”, `n Cognitive Science, 4, pp. 397-426. Bruce, C., Desimone, R., ºi Gross, C.G. (1981), „Visual properties of neurons in a polysensory area in superior temporal sulcus of the macaque”, `n J. of Neurophysiology, 46. Bruner, J.S., Goodnow, J. ºi Austin, G.A. (1956), A Study of Thinking, New York, Wyley. Budsen, C. ºi Larsen, A. (1975), „Visual information of size”, în J. of Exp. Psychology General, nr. 1. Bunge, M., Ardila, R. (1987), Philosophy of Psychology, Academic Press, New York. Butler, B.G. (1974), „The limits of selective attention in tachistoscope recognition”, în Canadian J. of Psychology, vol. 28. Campione, J.C., Brown, A. [i Bryant, N. (1985), Individual differences in learning and memory, in R.J. Sternberg (ed.), Human abilities: An information-processing aproach, New York, Freeman. Card, S.K. ºi colab. (1983), The Psychology of Human-Computer Interaction, Hillsdale, NJ, Lawrence Erlbaum Associates, 1983. Carmichael, L., Hagan, H.P. ºi Walter, A. (1932), „An experimental study of the effect of language on the reproduction of visually perceived forms”, `n J. of Exp. Psychology, vol. 15. Cavanagh, P. ºi Leclerc, Y.C. (1989), „Shape from shadows”, `n Journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance, 15, pp. 3-27. Ceauºu, V. (1972), De la incertitudine la decizie, Bucureºti, Ed. Militarã. Chace, W.G. (1973) (ed.), Visual Information Processing, New York, Academic Press. Cherry, E.C. (1953), „Some experiments on the recognition of speech with one and with two ears”, `n Journal of the Acoustical Society of America, 25, pp. 975-979. Churcland, P.S. (1986), „Some seductive strategies in cognitive neurobiology”, `n Mind, vol. 95. Claristensen-Szalanski, J. (1984), „Physicians use of probabilistic information in a real clinical setting”, `n J. of Exp. Psychology: Human Perc. and Perf., nr. 7. Clark, H.H. (1980), Linguistic Processes in Deductive Reasoning, în Johnson-Laird, Wason (eds.). Cole, M., Perez-Cruet (1964), „Prosopagnosia”, Neuropsychologia, 2, pp. 237-246. Conrad, R. (1964), „Acoustic confusion in immediate memory”, `n British Journal of Psychology, 55, pp. 75-84. Cooper, L.A. ºi Shepard, R.N. (1973), „The time required to prepare for a rotated stimulus”, `n Memory ºi Cognition, 1, pp. 246-250. Cowan, N. (1988), „Evolving conceptions of memory storage, selective attention and their mutual constrains within the human information-processing system”, în Psychological Bulletin, nr. 2. Craik, F.I. ºi Lockhart, R.S. (1972), „Levels of processing: A framework for memory research”, `n J. of Verbal Learning and Verbal Behaviour, 11.

REFERIN}E BIBLIOGRAFICE

335

Crowder, R.C. ºi Morton, J. (1969), „Precategorial acoustic storage (PAS)”, în Perception ºi Psychophysics, nr. 5. De Soto, C.B. ºi colab. (1965), „Social reasoning and spatial paralogic”, `n J. of Pers. and Soc. Psychology, nr. 2. Dillon, J.T. (1988), „Levels of Problem Finding vs Problem Solving”, în Questioning Exchange, 2. Donahoe, J., Palmer, D. (1989), „The interpretation of complex human behavior: some reaction to Parallel Distributed Processing”, edited by J.L. McClelland, D.E. Rumelhart and PDP research group în Journal of Experimental Analysis of Behavior, nr. 3. Dunker, K. (1945), „On problem-sohing” (translated by L.S. Lees), Psychological Monographs, 58, nr. 270. Dumitriu, A. (1973), Teoria logicii, Ed. Academiei RSR, Bucureºti. Eich, J.E. (1985), „Context, memory and integrated item/context imagery”, `n Journal of Experimental Psychology: Learning, Memory and Cognition, 11. Einstein, A. ºi Infeld, L. (1938), The Evolution of Physics, New York, Siomn ºi Schuster. Ellis, A. (1962), Reason and Emotion in Psychotherapy, New York, Lile Stuart. Erickson, K.A. ºi Simon, H.A. (1984), Protocol Analysis: Verbal Reports as Data, Cambridge, MA, MIT Press. Evans, J.St. (1984), Thinking and Reasoning, London, Routledge and Keogon Paul. Farah, M.J. (1984), „The neurological basis of mental imagery: A componential analysis”, în Cognition, 18. Farah, M.J. (1988), „Is visual imagery really visual? Overlooked evidence from neuropsychology”, `n Psychological Review, 95. Feuerstein (1993), L.P.A.D. – Learning Potential Assessment Device, în S. Ionescu ed. Finke, R.A. ºi Shepard, R.N. (1986), „Visual functions of mental imagery”, în Handbook of Perception and Human Performance. Fischhoff, G. (1982), „For those condemned to study the past: Heuristics and biases in hindsight”, `n D. Kahneman, P. Slovic and A. Tversky (Eds.), Judgement under Uncertainty: Heuristics and Biases, Cambridge, England, Cambridge Univ. Press. Fodor, J.A. ºi colab. (1984), The Psychology of Language, New York, McGraw-Hill. Gardiner, H. (1987), The Mind’s New Science, Basic Book, New York. Gelman, S.A. ºi Markman, E.M. (1986), „Categories and induction in young children”, Cognition, 23, pp. 183-209. Gentner, D. ºi Landers, R. (1985), „Analogical reminding: A good match is hard to find”, `n Proceedings of the International Conference on Systems, Man, and Cybernetics, Tucson, AZ. Gibson, J.J. (1950), Perception of the Visual World, Boston, Houghton. Gibson, J.J. (1966), The Senses Considered as Perceptual Systems, Boston, Houghton. Gick, M.L. ºi Holyoak, K.J. (1980), „Analogical problem solving”, `n Cognitive Psychology, 15, pp. 1-38. Glanzer, M. ºi Cunitz, A.R. (1966), „Two storage mechanisms in free recall”, `n Journal of Verbal Learning and Verbal Behavior, 5, pp. 351-360. Godden, D.R. ºi Baddeley, A.D. (1975), „Context-dependent memory in two natural environments: on lands and underwater”, în British Journal of Psychology, vol. 6. Gorman, R.P., Sejnowski, T.J. (1988), Learned Classification of Sonor Targets Using a Massively-Parallel Network, IEEE transactions (apud Churcland, 1990). Gray, J.A. ºi Wedderbrum, A.A.I. (1960), „Grouping strategies with simultaneous stimuli”, `n Quarterly Journal of Experimental Psychology, 12, pp. 180-184. Greenwald, R. (1992), „New Look 3: Unconscious cognition reclaimed”, `n American Psychologist, 6.

336

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Gross, C.G. (1973), „Inferotemporal cortex and vision”, Progress in Physiological Psychology, vol. 5, New York, Academic Press. Haber, R.N. (1983), „The impending demise of the icon: A critique of the concept of iconic storage in visual information processing”, `n Behavioral and Brain Sciences, 6, pp. 1-54. Hadamard, J. (1975), Essai sur la psychologie de l’invention dans le domaine mathématique, Bordas, Paris. Hao, W. (1972), Studii de logicã matematicã, Ed. {tiinþificã, Bucureºti. Heckhousen, H. ºi Beckman, J. (1990), „Intentional action and action slips”, `n Psychological Review, 97, pp. 36-48. Held, R. (1987), „Visual development in infant”, `n The Encyclopedia of Neuroscience, vol. 2, Boston. Hirst, W. (1986), „The psychology of attention”, `n J.E. Le Doux ºi W. Hirst (Eds.), Mind and Brain: Dialogues in Cognitive Neuroscience, Cambridge, Cambridge Univ. Hoc, J.M. (1987), Psychologie cognitive de la planification, Grenoble, PUG. Hoffman, D.D. ºi Richards, W. (1985), „Parts of recognition”, `n Cognition, vol. 18. Hoggarth, R. (1988), Judgement and Choice: The Psychology of Decision, Chichester, Wiley. Holyoak, K.J. (1985), „The pragmatic of analogy and transfer”, în G.H. Bower (ed.) The Psychology of Learning and Motivation, New York, Academic Press. Hubel, D.H. ºi Wiesel, T.N. (1959), „Receptive fields of single neurons in the cat’s striate cortex”, `n J. of Physiology, 148. Hubel, D.H. ºi Wiesel, T.N. (1961), „Integrative action in the cat’s lateral geniculate body”, `n J. of Physiology. Hubel, D.H. (1988), Eye, Brain, and Vision, New York, W.H. Freeman. Hubel ºi colab. (1982), „ADDH asymetrically dominated alternatives: Violation of regularity and similarity hypothesis”, `n J. of Consumer Research, nr. 9. Hyde, T.S. ºi Jenkins, J.J. (1969), „Differential effects of incidental tasks on the organization of recall of a list of highly associated words”, `n Journal of Experimental Psychology, 82. Hyde, T.S. ºi Jenkins, J.J. (1973), „Recall for words as a function of semantic, graphic and syntactic orienting tasks”, `n Journal of Verbal Learning and Verbal Behavior, 12, pp. 471-480. Ingram, A. (ed). (1987), Information-Processing Approach to Clinical Psychology, Cambridge. Ionescu, {. (1991), Quatorze approches de la psychopatologie, Nathan, Poitiers. Ionescu, {. (ed.), (1993), La déficience intellectuelle, Ed. Agence d’Arc, Otawa. Janet, P. (1915), Médication psychologique, Paris, Armand Colin. Johnson-Laird, P.N. ºi colab. (1978), „The psychlogy of syllogisms”, `n Cognitive Psychology, 10, pp. 64-99. Johnson-Laird, P.N. ºi Wason, P.C. (eds.), (1980), Thinking: Reading in Cognitive Science, Cambridge University Press, Cambridge. Johnson-Laird, P.N. (1980), „Mental models in cognitive science”, `n Cognitive Science, 4. Johnson-Laird, P.N. (1988), The Computer and the Mind, Cambridge, MA, Harward University Press. Johnson, E.J. (1989), „Effort and accuracy in choice”, `n Management Science, vol. 31. Jules, B. (1971), Foundations of Cyclopean Perception, Chicago, Univ. of Chicago Press. Jules, B. (1981), „Textons, the elements of texture discrimination and their interactions”, `n Nature, 81. Kahneman, D. (1973), Attention and Effort, Englewood Cliffs, Prentice Hall. Kahnei, H. (1986), Problem Solving: A Cognitive Approach, Milton Keynes, England, Open University Press. Kalat, J.W. (1988), Biological Psychology, Wadworth Publ. Co., California. Kelly, H.H. (1992), „Common-sense psychology and scientific psychology”, `n Annual Rev. of Psychology, vol. 34.

REFERIN}E BIBLIOGRAFICE

337

Kerr, N.H. (1983), „The role of vision in «visual imagery» experiments: Evidence from the congenitally blind”, `n Journal of Experimental Psychology: General, 112, pp. 265-277. Kihlstrom, J.F., Bornhart, T.M. [i Tataryn, D.J. (1992), „The Psychological Unconscious, Found, last and regained”, American Psychologist, 6. Kinchla, R.A. ºi Wolf (1979), „The order of visual processing”, `n Perception & Psychophysics, vol. 25. Kinchla, R.A. (1992), „Attention”, `n Annual Review of Psychology, vol. 43. Köhler, W. (1927), The Mentality of Apes, New York, Harcourt, Brace. Kolers, P.A. (1979), „A pattern analysing basis of recognition”, `n L.S. Cernack ºi F.I.M. Craik (eds.), Levels of Processing în Human Memory, Hillsdale, N.J., Lawrence Erlbaum Associates. Kosslyn, M.S. ºi colab. (1978), „Visual images preserve metric spatial information: Evidence from studies of image scanning”, `n Journal of Exp. Psychology: Human Perception and Performance, 4, pp. 47-60. Kosslyn, M.S. ºi colab. (1984), „Individual differences in mental imagery ability: A computational analysis”, `n Cognition, vol. 18. Kosslyn, M.S. (1990), „Mental imagery”, în An Invitation to Cognitive Science (vol. 2), D.N. Osherson, S.M. Kosslyn, J.M. Hollerbach (eds), MIT, Cambridge. Kuhn, Th. (1976), Structura revoluþiilor ºtiinþifice, Bucureºti, Ed. ªtiinþificã ºi Enciclopedicã. Kulcsar, T. (1988), „Implicaþii ale neurochimiei în psihologie”, în Revista de Psihologie, nr. 2. Lamouroux, G. (1983), Perspectives piagetiennes, Ed. Privat, Genève. Larkin, J. ºi colab. (1980), „Models of competence in solving physics problems”, `n Cognitive Science, 4, pp. 317, 345. Larkin, J. (1981), „Enriching formal knowledge: A model for learning to solve textbook physics problems”, în J.R. Anderson (ed.) Cognitive Skills and Their Acquisition, Hillsdale, New York, Lawrence Erlbaum Associates. Le Doux, J.E. ºi Hirst, W. (1986) (eds), Mind and Brain: Dialogues in Cognitive Science, Cambridge, Univ. Press. Leplat, J. (1985), „Les représentations fonctionelles dans le travail”, în Psychologie francaise, vol. 30. Lettvin, J.J., Maturana, H.R., McCullogh, W.S. ºi Pitts, W.H. (1959), „What the frog’s eye tells the frog’s brain”, `n Proceedings of the Institute of Radio Engineers, 47, 1940-1951. Lindsay, P.H. ºi Norman, D.A. (1977), Human Information Proccesing, New York, Academic Press. Loftus, E.F. (1974), „Activation of semantic memory”, `n American J. of Psychology, vol. 86. Lowe, D.G. (1984), Perceptual Organisation and Visual Recognition, Ph.D. Standford, CA. Lynch, K. (1960), The Image of the City, Cambridge, MOSS, MIT. Madigan, S.A. (1969), „Intraserial repetiton and coding processes in free recall”, `n Journal of Verbal Learning and Verbal Behavior, 8. Malt, B.C. ºi Smith, E.E. (1984), „Correlated properties in natural categories”, `n J. of Verbal Learning and Verbal Behavior, vol. 23. Mandler, J.M. ºi Ritchey, G.H. (1977), „Long-term memory for pictures”, `n Journal of Experimental Psychology: Human Learning and Memory, 3, pp. 386-396. Marr, D. ºi Poggio, I. (1976), „Cooperative Computation of Stereo Disparity”, Science, vol. 194. Marr, D. (1982), Vision, San Francisco, W.H. Freeman and Company. Marga, A. (1991), Raþionalitate, comunicare, argumentare, Dacia, Cluj. Martindale, C. (1991), Cognitive Psychology – A Neural Network Approach, Pacific Grave, California. McClelland, J.L., Rumelhart, D.E. (1981), „An interactive model of context effects in letter perception: I. An account of basic findings”, `n Psychological Review, 88, pp. 375-407.

338

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

McClelland, Rumelhart ºi PDP Research Group (1986), Parallel Distributed Processing: Exploration in the Microstructure of Cognition, vol. I, II, Cambridge MA, MIT. McClelland, J.L. ºi Rumelhart, D.E. (1988), Explorations in the Parallel Distributed Processing: A Handbook of Models, Programs and Exercises, Cambridge, MIT Press. Mc Kay, D.G. (1973), „Aspects of the theory of comprehension, memory and attention”, `n Quarterly Journal of Experimental Psychology, 25, pp. 22-40. Mc Neil ºi colab. (1982), „On the elicitation of preferences for alternative therapies”, `n New England Journal of Medicine, 306, pp. 1259-1262. Medin, D.L. (1989), „Concepts and Conceptual Structure”, în American Psychologist, 12. Medin, D.L. ºi Ross, B. (1991), Cognitive Psychology, San Diego. Merikle, Ph.M. (1992), „Perception without awareness – Critical issues”, American Psychologist, 6. Metzler, J. ºi Shepard, R.N. (1974), „Transformational studies of the internal representations of three-dimensional objects”, `n R.L. Solso (ed.), Theories of Cognitive Psychology: The Loyola Symposium, Hillsdale, NY, Lawrence Erlbaum Associates. Meyer, D.E. ºi Schvaneveldt, R.W. (1971), „Facilitation in recognition pairs of words: Evidence of a dependence between retrieval operations”, `n Journal of Experimental Psychology, 90, pp. 227-234. Moyer, R.S. (1973), „Comparing objects in memory: Evidence suggesting in internal psychophysics”, `n Perception and Psychophysics. Miclea, M. ºi Radu, I. (1987), „Une perspective psychologique sur le «probleme»”, in Revue Roumaine des Sciences Sociales-Psychologie, 1. Miclea, M. (1991), Creativitatea, în I. Radu (coord.), Sincron, Cluj. Miclea, M. (1991), Creativitatea ºi arhitectura cognitivã, în I. Radu (coord.), 1991. Miclea, M. (1997), Stres [i ap\rare psihic\, Presa Universitar\ Clujean\, Cluj-Napoca. Milgram, S. (1970), „The experience of living in cities”, `n Science, vol. 167. Milgram, S. ºi colab. (1972), „A psychological map of New York city”, `n American Scientist, 2. Minsky, M. ºi Papert, S. (1969), Perceptrons, an Introduction to Computational Geometry, MIT Press. Minsky, M. (1975), „A framework for representing knowledge”, `n P.H. Winston (ed.), The Psychology of Computer Vision, New York, Mc Graw Hill. Montgomery, H. (1983), „Decision rules and the search for a dominance structure”, în P. Humpreys (ed.), `n Analysing and Aiding Decision Process. Moran, J. ºi Desimore, R. (1985), „Selective attention gates visual processing in the extrastriate cortex”, `n Science, vol. 229. Moray, N. (1953), „Attention in dichotic listening: Affective cues the influence of instruction”, `n Quart. J. of Exp. Psychology, vol. 11. Murdock, B.B. Jr. (1961), „The retention of individual items”, `n Journal of Experimental Psychology, 62, pp. 618-625. Nadel, L. (1992), „Multiple memory systems: what ºi why?”, în Journal of Cognitive Neuroscience, 3, 1992. Naish, P. (1986), What is hypnosis, Academic Press, Oxford. Narayanan, A. (1986), „Memory models of man and machine”, în Artificial Intelligence: Principles and Application, M. Yazdani (ed.), London. Neimark, E.D. ºi Chapman, R.H. (1975), „Development of the comprehension of logical quantifiers”, în Falmage R.C. (ed.), Reasoning: Rrepresentation and Processes, Hillsdale N.J. Neisser, U. (1967), Cognitive Psychology, New York, Appleton.

REFERIN}E BIBLIOGRAFICE

339

Nelson, D.L. ºi McEnvoy, C.L. (1979), „Doubts about depth”, `n Journal of Experimental Psychology: Human Learning and Memory, 5. Nelson, D.L. ºi colab. (1979), „Encoding context and set size”, `n Journal of Experimental Psychology: Human Learning and Memory, 8. Nelson, T.O. (1971), „Savings and forgetting from long term memory”, `n Journal of Verbal Learning and Verbal Behavior, 10. Nelson, T.O. (1977), „Repetiton and depth of processing”, `n Journal of Verbal Learning and Verbal Behavior, 16. Nelson, T.O. (1978), „Detecting small amounts of information in memory: Savings for non-recognised items”, `n Journal of Experimental Psychology: Learning, Memory and Cognition, 4. Newel, A. (1973), Production systems: Models of Control Structures, în W.G. Chace (ed.), New York. Newell, A. (1992), „Precis of Unified theories of Cognition”, în Brain and Behaviour Science, vol. 15, nr. 3. Norman, D.A. (1968), „Toward a theory of memory and attention”, `n Psychological Review, 75, pp. 522-536. Norman, D.A. (1969), „Memory with shadowing”, `n Quarterly Journal of Experimental Psychology, 21, pp. 85-93. Norman, D.A. ºi Rumelhart, D.E. (1975), Explorations in Cognition, New York, W.H. Freeman and Company. Norman, D.A. (1986), Reflections on Cognition and Parallel Distributed Processing, în McCleland ºi Rumelhart (eds.). Nosofsky, R.M. (1987), „Attention, similarity and the identification-categorisation relationship”, `n J. of Exp. Psychology, vol. 115. Oden, G.C. (1987), „Concept, knowledge, and thought”, în M.R. Rosenzweig ºi L.W. Porter (eds.), `n Annual Review of Psychology, 38, pp. 203-227. Osherson, D., Kosslyn, S.M. ºi Hollerbach, J.M. (1990), „Visual cognition and action”, în Invitation to Cognitive Science, vol. 2. Osherson, D.N., Kosslyn, S.M., Hollerbach, J.M., Smith, E.E. (1991), An Invitation to Cognitive Science, vol. I-III, The MIT Press, Cambridge Massachusetts. Paivio, A. (1971), Imagery and Verbal Processes, New York, Holt, Rinehart ºi Winston. Palmer, S.E. (1975), „The effects of contextual scenes on the identification of objects”, `n Memory & Cognition, 3, pp. 519-526. Palmer, S.E. (1977), „Hierarchical structure in perceptual representation”, `n Cognitive Psychology, 9, pp. 441-474. Payne, J.W. ºi colab. (1982), „Contingent decision behavior”, `n Psychological Bulletin, vol. 92. Payne, J.W. ºi colab. (1988), „Adaptive Strategy Selection in decision making”, `n J. of Exp. Psychology: Learning, Memory and Cognition, vol. 14. Penfield, W. (1955), „The permanent record of the stream of consciousness”, `n Acta Psychologica, 11. Penfield, W. ºi Perot, P. (1963), „The brain’s record of auditory and visual experience”, `n Brain, vol. 86. Petterson, L.R. ºi Petterson, M. (1959), „Short-term retention of individual items”, `n Journal of Experimental Psychology, 62, pp. 618-625. Pichert, J. ºi Anderson, R.C. (1977), „Taking different perspectives on a story”, `n J. of Educational Psychology, vol. 69. Plomp, R. (1964), „Rate of decay of auditory senzation”, în J. of the Acoustical Society of America, vol. 36. Pollack, J. ºi Pickett, J.M. (1964), „Intelligibility of excepts from fluent speeck: Auditory vs structural context”, `n Journal of Verbal Learning and Verbal Behavior, 3, pp. 79-84.

340

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Pomeratz, J.P., Sager, L.C. ºi Stoever, R.J. (1977), „Perception of wholes and their component parts: Some configural superiority effects”, `n Journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance. Posner, M.I. (1969), „Abstraction and the process of recognision”, în G.H. Bower (ed.), The Psychology of Learning and Motivation, vol. 3, New York, Academic Press. Posner, M.I. (ed.), (1990), Foundation of Cognitive Science, Cambridge, MIT Press. Preda, V. (1988), Explorarea vizualã. Cercetãri fundamentale ºi aplicative, Ed. ªtiinþificã ºi Enciclopedicã, Bucureºti. Preda, V. (1991), „Atenþia”, în Introducere în psihologia contemporanã, I. Radu (coord.), Sincron, Cluj. Predescu, C., Radu, I. (1990), „Valoarea ºi limitele exemplelor prototip în predarea fizicii”, în Revista de pedagogie, 1. Pylyshyn, Z., Fodor, J.A. (1988), „Connectionism and cognitive architecture: A critical analysis”, `n Cognition, vol. 28. Radu, I. (1974), Psihologie ºcolarã, Ed. ªtiinþificã, Bucureºti. Radu, I. ºi Miclea M. (1991), „Gândirea”, în I. Radu (coord.), Introducere în psihologia contemporanã, Ed. Sincron, Cluj. Radu, I., Miclea, M., Albu, M., Moldovan, O., Nemeº, S., Szamosközy, ªt. (1993), Metodologie psihologicã ºi analiza datelor, Ed. Sincron, Cluj. Ratliff, F. (1965), Match Bands: Quantitative Studies on Neural Networks in the Retina, San Francisco, Holden-Day. Reber, A.S. (1973), „What cliks may tell us about speech perception”, `n Journal of Psycholinguistic Research, 2. Reber, A.S. (1989), „Implicit learning and trait knowledge”, `n Journal of Experimental Psychology: General, 118, pp. 219-235. Reed, S.K. (1974), „Structural description and the limitations of visual images”, `n Memory and Cognition, 2, pp. 329-336. Reed, S.K. ºi Johnson, J.A. (1975), „Detection of Parts in Patterns and Images”, în Memory and Cognition, 1. Reed, S.K. ºi Johnson, J.A. (1977), „Memory for problem solutions”, în G. Bower (ed.), The Psychology of Learning and Motivation, vol. 11, Academic Press, New York. Regan, D. ºi colab. (1986), „Motion in depth and visual acceleration”, `n Science, 13. Reicher, G. (1969), „Perceptual recognition as a function of meaningfulness of stimulus material”, `n Journal of Experimental Psychology, 81, 99-118. Richard, J.F. (1990), Les activités mentales: comprendre, raisonner, trouver des solutions, Armand Colin, Paris. Rosch, E. (1973), „Natural categories”, `n Cognitive Psychology, 7. Rosch, E. (1976), „Basic objects in natural categories”, `n Cognitive Psychology, 3. Rosch, E. (1980), „Classification of real world objects: origin and representation in cognition”, în Thinking, Reading in Cognitive Science, P.N. Johnson-Laird, D.C. Wason (eds.), Cambridge University Press. Roºca, Al. (1981), Creativitatea generalã ºi specificã, Ed. Academiei RSR, Bucureºti. Roth, E.M. ºi Shoben, E.J. (1983), „The effect of context on the structure of categories”, `n Cognitive Psychology, vol. 15. Roznovski, M. (1993), „Measures of Cognitive Processes: Their Stability and other Psychometric and Measurement Properties”, `n Intelligence, 3. Rumelhart, D.E., Lindsay, P. ºi Norman, D.A. (1972), „A process model for long-term memory”, `n E. Tuling ºi W. Donaldson (eds.), Organisation of Memory, New York, Academic Press. Rumelhart, D.E. ºi Siple, P. (1974), „Process of recognition tachistoscopically presented words”, `n Psychological Review, 81, pp. 99-118.

REFERIN}E BIBLIOGRAFICE

341

Rumelhart, D.E., Smolensky, McClelland, J.L. ºi Hinton, G.E. (1986), Schemata and Sequential Thought Processes in PDP Models, în McClelland ºi Rumelhart. Russell, B. ºi Whithead, A.N. (1915), Principia Mathematica, Cambridge University Press. Santa, J.L (1977), „Spatial transformation of words and pictures”, `n Journal of Experimental Psychology: Human Learning and Memory, 3, pp. 418-427. Schank, R.C. (1982), Dynamic Memory, Cambridge, England, Cambridge University Press. Segal, S.J. ºi Fueselo, V. (1970), „Influence of imaged pictures and sounds on detection of visual and auditory signals”, `n Journal of Experimental Psychology, 83, pp. 458-464. Selfridge, O.G. (1959), „Pandemonium: A Paradigm for learning”, `n D.V. Blake ºi A.M. Uttley (eds.), Proceedings of the Symposium on the Mechanization of Thought Processes, London, H.M. Stationery Office. Seligman, M.E.P. (1975), Helplessness: on Depression, Development and Death, San Francisco, Freeman. Shallice (1982), „Specific impairement of planing”, în The Neuropsychology of Cognitive Functions, London. Shepard, R.N. (1962), „The analysis of proximities: Multidimensional scaling with an unknown distance function”, `n Psychometrika, vol. 27. Shepard, R.N. (1967), „Recognition memory for words sentences and pictures”, Journal of Verbal Learning and Verbal Behavior, 6, pp. 156-163. Shepard, R.N. ºi Metzler, J. (1971), „Mental rotation of three-dimensional objects”, Science, 171, pp. 701-703. Shepard, R.N. (1974), „Representation of structure in similarity data. Problems and prospects”, `n Psychometrika, vol. 39. Shepard, R.N. ºi Cooper, L.A. (1982), Mental Images and Their Transformations, Cambridge, MIT Press. Simon, H.A. ºi Newell, A. (1972), Human Problem-Solving, Englewood Cliffs, Prentice Hall. Simon, H.A. (1977), Models of Discovery, Cambridge Univ. Press, C.A., New York. Simon, H.A. (1981), The Science of the Artificial, 2nd ed., Cambridge, MA, MIT Press. Simon, H.A. (1990), „Invariants of human behavior”, `n Annual Review of Psychology, vol. 41. Simon, H.A. ºi Kaplan, C.A. (1990), „In search of insight”, `n Cognitive Psychology, vol. 22. Skinner, B.F. (1977), „Why I am not a cognitive psychologist”, `n Behaviorism , 3, 1977. Slovic, P. ºi colab. (1980), Facts versus fears: Understanding perceived risk, în R. Schwing ºi W.A. Albers (eds.). Slovic, P. (1990), „Choice”, în Invitation to cognitive science, Osherson D. ºi colab., (eds.), vol. 3. Smith, S.M. ºi colab. (1986), „Environmental context-dependent recognition memory using a short term memory task for input”, `n Memory ºi Cognition, 14. Smith, E.E. ºi colab. (1988), „Combining prototypes: A selective modification model”, Cognitive Science, 12, pp. 485-527. Smith, E. (1990), „Categorisation”, în Invitation to Cognitive Science, vol. 3. Spelke, E.S. (1990), „Principles of object perception”, `n Cognitive Science, 14, pp. 29-56. Sperling, G.A. (1960), „The information available in brief visual presentation”, `n Psychological Monographs, 74, Whole No. 498. Standing, L. (1973), „Learning 10,000 pictures”, `n Quarterly Journal of Experimental Psychology, 25, pp. 207-222. Sternberg, S. (1975), „Memory scanning: New findings and current controversies”, `n Quarterley Journal of Experimental Psychology, 27, pp. 1-32. Sternberg, S. (1985), Beyond IQ, Cambridge University Press, MA New York. Stilling, S. ºi colab. (1987), Cognitive Science: An Introduction, Cambridge, MA, MIT Press. Szamosközy, ªt. ºi Miclea, M. (sub tipar), Strategii de procesare a informaþiei vizuale.

342

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Squire, L.R. ºi colab. (1993), „The Structure and organisation of memory”, `n Annual Review of Psychology, vol. 44. Tinbergen, N. (1951), The Study of Instinct, Oxford, Oxford University Press. Townsend, J.T. (1990), „Serial vs Parallel Procesing: Sometimes they look like Tweedledeem and Tweedletee but they can (and should be) distinguished”, `n Psychological Review, nr. 1. Treisman, A.M. (1960), „Verbal cues language and meaning in selective attention”, `n Quarterly Journal of Experimental Psychology, 2, pp. 242-248. Treisman, A.M. (1969), „Strategies and models of selective attention”, în Psychological Review, vol. 76. Treisman, A.M. ºi Gormican, S. (1988), „Feature analysis in early vision: Evidence from search asymetries”, în Psychological Review, vol. 95. Tulving, E. (1983), Elements of Episodic Memory, New York, Oxford University Press. Tulving, E. (1984), „Precis of Elements of episodic memory”, `n The Behavioral and Brain Science, 7. Turing, A.M. (1936), „On computable numbers”, în Proc. London Math. Soc., serie 2, 24. Tversky, A. ºi Kahneman, D. (1974), „Judgements under uncertainity: Heuristics and biases”, `n Science, 185, pp. 1124, 1131. Tversky, A. ºi Kahneman, D. (1981), „The framing of decisions and the psychology of choice”, `n Science, 211, pp. 453-458. Tversky, A. ºi Kahneman, D. (1983), „Extensional versus intuitive reasoning: The conjunction fallacy in probability judgement”, `n Psychological Review, 90, pp. 293-315. Tversky, A. ºi Hutchinson, J.W. (1986), „Nearest neighbour analysis of psychological spaces”, `n Psychological Review, vol. 93. Vallesten, Th. (1980), Cognitive Processes in Choice and Decision Behavior, Lawrence Erlbaum, Hillsdale, New Jersey. Volpe, B.T., Le Doux, J.E., Gazzaniga, M.S. (1979), „Information-processing of visual stimuli in an «extinguished field»”, `n Nature, vol. 282. Vorey, J.R. (1985), „Subliminal messages: between the Devil and the Media”, `n American Psychologist, 11. Waern, V.J. (1985), „Learning computerized tasks as related to prior task knowledge”, `n International J. of Man-Machine Studies, vol. 22. Waern, V.J. (1989), Cognitive Aspects of Computer Support Tasks, Chichester, Wiley. Wason, P.C. (1960), „On the failure to eliminate hypotheses in a conceptual task”, `n Quarterly Journal of Experimental Psychology, 12, pp. 129-140. Wason, P.C. (1970), „A conflict between selecting and evaluating information in an inferential task”, în British J. of Psychology, vol. 61. Wason, P.C. (1970), „Regression in reasoning”, în British J. of Psychology, vol. 60. Weber, R.P. (1985), Basic Content Analysis, Beverly Hills, C.A., Los Angeles. Weiskranz, L. (1984), „Neuroanatomy of memory and amnesia: A case for multiple memory systems”, `n Human Neurobiology, 6. Weistein, N., Harris (1974), „Visual detection of line segments: An object superiority effect”, `n Science, vol. 186. Wickens, D.D. ºi colab. (1963), „Proactive inhibition and item similarity in short-term memory”, `n Journal of Verbal Learning and Verbal Behavior, 2. Wickens, D.D. (1972), „Characteristics of word encoding”, în A.W. Melton ºi E. Martin (eds.), Coding Processes in Human Memory, Washington D.C. Yulle, A.L. ºi Ulmann (1990), „Computational theories of low-level vision”, în Invitation to Cognitive Science, vol. 2. Zimbardo, V.R. (1992), Introduction to Psychology, Cambridge, M.A.

REFERIN}E BIBLIOGRAFICE

343

Seria : Psihologie au ap\rut: Adrian Neculau (coord.) – Psihologie social\. Aspecte contemporane Andrei Cosmovici – Psihologie general\ W. Doise, J.-C. Deschamps, G. Mugny – Psihologie social\ experimental\ Adrian Neculau, Gilles Ferréol (coord.) – Minoritari, marginali, exclu[i Constantin Cuco[ – Minciun\, contrafacere, simulare. O abordare psihopedagogic\ Mielu Zlate (coord.) – Psihologia vie]ii cotidiene R.Y. Bourhis, J.-P. Leyens (coord.) – Stereotipuri, discriminare [i rela]ii intergrupuri Serge Moscovici – Psihologia social\ sau ma[ina de fabricat zei Adrian Neculau (coord.) – Câmpul universitar [i actorii s\i Adrian Neculau (coord.) – Psihologia câmpului social. Reprezent\rile sociale J. Barus-Michel, F. Giust-Desprairies, Luc Ridel – Crize. Abordare psihosocial\ clinic\ Andrei Cosmovici, Lumini]a Iacob (coord.) – Psihologie [colar\ {erban Ionescu – Paisprezece abord\ri `n psihopatologie Serge Moscovici (coord.) – Psihologia social\ a rela]iilor cu cel\lalt W. Doise, G. Mugny – Psihologie social\ [i dezvoltare cognitiv\ Ana Stoica-Constantin, Adrian Neculau – Psihosociologia rezolv\rii conflictului A. Sirota – Conduite perverse `n grup A. Neculau, G. Ferréol – Psihosociologia schimb\rii Mircea Miclea – Psihologie cognitiv\. Modele teoretico-experimentale `n preg\tire: Mielu Zlate – Psihologia mecanismelor cognitive Adrian Neculau, Pierre De Visscher (coord.) – Dinamica grupurilor. Texte de baz\

344

PSIHOLOGIE COGNITIV|. MODELE TEORETICO-EXPERIMENTALE

Bun de tipar: aprilie 1999. Ap\rut:1999 Editura Polirom, B-dul Copou nr. 3 • P.O. Box 266, 6600, Ia[i • Tel. ºi Fax (032) 214100; (032) 214111; (032) 217440 (difuzare); E-mail: [email protected] Bucure[ti, B-dul I.C. Br\tianu nr. 6, et. 7; Tel.: (01) 3138978 E-mail: [email protected] Tiparul executat la Polirom S.A. 6600 Ia[i Calea Chi[in\ului nr. 32 Tel.: (032) 230323; Fax: (032) 230485