Jurnalul lui Petre Sava, medic militar pe Frontul de Est (1942), și jurnalul soției sale, Luiza ( Stalingrad ) 9786060884019

Stalingrad 1942 De la Stalingrad, cu dragoste. Jurnalul lui Petre Sava, medic militar pe Frontul de Est (1942) și jurna

139 14

Romanian Pages [171] Year 2023

Report DMCA / Copyright

DOWNLOAD FILE

Polecaj historie

Jurnalul lui Petre Sava, medic militar pe Frontul de Est (1942), și jurnalul soției sale, Luiza ( Stalingrad )
 9786060884019

  • Commentary
  • Stalingrad
Citation preview

■■■■ FILIP-LUCIAN IORGA

(editor)

De la Stalingrad, cu dragoste Jurnalul lui Petre Sava, medic militar pe Frontul de Est (1942), și jurnalul soției sale, Luiza

BOOKS

Luiza Sava, portret de Tilla Russe, Balcic, 1939.

LUIZA SAVA (1916-1988), născută într-o familie burgheză din Constanța, economistă, absolventă a Facultății de înalte Științe Juridico-Economice din Cluj, a scris un jurnal dedicat copiilor ei, început în 1943. După terminarea facultății, a lucrat ca profesoară în Cadrilater, iar după 1963 a lucrat pe postul de contabil-șef.

Sigla firmei La Sava, anii 1920-1940.

FILIP-LUCIAN IORGA (editor)

De la Stalingrad, cu dragoste Jurnalul lui Petre Sava, medic militar pe Frontul de Est (1942), și jurnalul soției sale, Luiza

istorie tu blazon

Colecție inițiată și coordonată de Filip-Lucian Iorga

FILIP-LUCIAN IORGA

(editor)

De la Stalingrad, cu dragoste Jurnalul lui Petre Sava, medic militar pe Frontul de Est (1942), și jurnalul soției sale, Luiza

Corint BOOKS

-2023-

Coordonare editorială și redactare: Flori Bălănescu Tehnoredactare computerizată: Dan Crăciun Design copertă: Dan Mihalache Ilustrație copertă: In spate, în picioare, de la stânga la dreapta: Mircea Novac (diplomat, fratele Luizei Sava), Luiza Sava (născută Novac), Radu-Basarab Sava, Maria Novac (mama Luizei și a lui Mircea), Dan-Ioan Sava, Dr. Petre Sava. In față, Ecaterina-Lunella Novac, născută Tofan (soția lui Mircea Novac și fiica lui George Tofan, director la Agerpres), și fiica ei, Marina Novac. Poiana Țapului, august 1961. Colecția Dan-Ioan Sava. Toate imaginile din carte fac parte din colecția Dan-Ioan Sava.

Toate drepturile asupra ediției în limba română aparțin EDITURII CORINT BOOKS.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României SAVA, PETRE De la Stalingrad, cu dragoste : jurnalul lui Petre Sava, medic militar pe Frontul de Est (1942), și jurnalul soției sale, Luiza / ed.: Filip-Lucian lorga. - București : Corint Books, 2023 ISBN 978-606-088-401-9

I. Sava, Luiza II. lorga, Filip-Lucian (ed.) 821.135.1

Studiu introductiv

POVESTEA UNOR JURNALE INEDITE DIN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

e vom întâlni în această carte cu două jur­ nale inedite, cu două documente publica­ te pentru prima dată aici. Primul dintre ele, Jurnalul de campanie, scris în 1942 de medicul militar Petre Sava, pe Frontul de Est al celui de-Al Doilea Război Mondial, în timpul luptelor de la Cotul Donului. La 80 de ani de la sfârșitul bătăliei de la Stalingrad avem pentru prima dată sub ochi una dintre rarele mărturii scrise chiar în tim­ pul bătăliei. Soția lui Petre Sava, economista Luiza Sava, a scris și ea, începând din 1943, un jurnal dedicat celor doi copii ai familiei. O poveste despre dragoste și război, despre curaj și tandrețe, despre cum să-ți păstrezi umanitatea în cele mai inumane împrejurări. înainte de a citi jurnalele, să vedem cum a arătat drumul lor până la noi și cine au fost autorii lor. CÂND AM AUZIT PRIMA DATĂ DESPRE FAMILIA SAVA

Poate că prima întrebare ar trebui să fie când am auzit pentru prima dată despre cel de-Al Doilea Război Mondial. Nu cred că știam că se cheamă așa. Mă văd, copil de 5 ani,

6

De la Stalingrad, cu dragoste

ascultând uimit poveștile bunicului meu, despre cum trecu­ se prin război. Puneam degetul pe rănile lui, eram mândru, dar și îngrozit de ce ar fi putut să pățească. îmi imaginam tot felul de scene din acea încleștare glorioasă și barbară. Bunicul meu patern, Constantin (Costel) lorga s-a năs­ cut la 27 iulie 1921, în satul Coțatcu, comuna Jideni, jude­ țul Râmnicu Sărat (în prezent, comuna Podgoria, județul Buzău) și a trecut la cele veșnice la 25 iulie 2015, în București. Tatăl lui, străbunicul meu, a fost lordache lorga (18951949), primar PNL al satului Coțatcu și constructor al sediului primăriei, în perioada interbelică, picher care se în­ grijea de starea drumurilor din comună, proprietar de pă­ duri și de vii. A luptat în Primul Război Mondial, pe frontul din Moldova, la Mărășești. lordache lorga a fost primul născut al lui Ion lorga (1870-1946), ajutor de primar în co­ muna Jideni, combatant în Războiul Balcanic și în Primul Război Mondial, la rândul lui fiul lui Nițu lorga (cca 1835cca 1890), luptător în Războiul de Independență, și al Ruței lorga (1842-1892). Mama bunicului meu, străbunica mea, care joacă un rol foarte important în povestea noastră, a fost Aneta (Anica) Popescu (1894-1967). Bunicul a absolvit Școala Normală de învățători „Carol I” din Câmpulung Muscel, iar în iunie 1942 a devenit învăță­ tor. Ulterior, a urmat cursuri speciale de pregătire la Institutul de Perfecționare a Cadrelor Didactice din București și a de­ venit, în august 1962, profesor de istorie, geografie și con­ stituție. A lucrat ca învățător, profesor de istorie și director de școli timp de 36 de ani, în județele Maramureș și Buzău. In perioada în care a fost director al școlii din Coțatcu, a avut o contribuție esențială la construirea localului scolii. A fost director adjunct al prestigioasei Școli Gimnaziale „Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, în perioada 1969-1975.

De la Stalingrad, cu dragoste

7

Constantin lorga a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, cu gradul de sublocotenent, ca ofițer de rezer­ vă, comandant de pluton în Regimentul 1 Vânători Pitești. Urmase Școala de Ofițeri de Rezervă de Infanterie, în perioada 1942-1944. A luptat pe Frontul de Est (apri­ lie 1944, în Moldova) și pe Frontul de Vest (în Ungaria și Cehoslovacia). A fost rănit de trei ori: la 29 aprilie 1944, pe Dealul Copoului din Iași; la 8 noiembrie 1944, în satul Mezozombor din Ungaria; și la 28 ianuarie 1945, în Munții Tatra, Cehoslovacia. A fost decorat cu Ordinul Coroana României cu Spade și Panglică de Virtute Militară și Frunze de Stejar, în grad de Cavaler. In poveștile bunicului meu, despre istoria familiei noas­ tre și despre copilăria și tinerețea lui, au apărut și evocările despre rudele de la Poiana Țapului, familia Sava, proprietari de hotel și de restaurant. Bunicul petrecuse unele dintre cele mai frumoase momente ale tinereții, în timpul vacanțelor de la munte, împreună cu verii din familiile Sava și Negoiță. CAPCANELE UNUI NUME DE FAMILIE ȘI SURPRIZELE UNEI GENEALOGII

Bunicul meu deja nu mai era când mi-am dat seama că, de fapt, nu știam foarte multe despre aceste rude de la Poiana Țapului și nici măcar despre veriga care mă lega ge­ nealogic de ele, străbunica Aneta lorga, născută Popescu. In general așa se întâmplă, chiar și când ești preocupat de trecutul propriei familii. Te concentrezi asupra anumi­ tor ramuri, te preocupă mai mult anumiți strămoși care par să aducă informațiile cele mai pasionante, iar alte ra­ muri rămân multă vreme ignorate. Tocmai de aceea nu poți spune vreodată că știi tot despre propria familie. In cazul

8

De la Stalingrad, cu dragoste

meu, nici numele de familie nu era foarte încurajator: nu­ mele de fată al străbunicii, Popescu, este un patronim foarte răspândit, și este aproape imposibil să construiești o rețea de înrudiri pornind de la un astfel de nume, dacă îți lipsesc detaliile foarte precise și documentele. Am decis totuși să fac o încercare. Știam de la bunicui că un frate al străbunicii, Grigorc Popescu, fusese das­ căl al bisericii din Orația, sat vecin cu Coțatcu, parte din aceeași comună Podgoria. I-am telefonat Părintelui Mircea Panait, preotul bisericii de la Orația, care, într-adevăr, au­ zise de dascălul Popescu și mi-a spus că mai există urmași din familia lui, care locuiesc la Ploiești. Așa am ajuns la doamna Maria Lemnaru, fiica dascălului Grigore Popescu, și, aveam să aflu, verișoară primară a bunicului meu. Tot de la Maria Lemnaru am aflat si că numele initial al familiei nu fusese Popescu, ci Referendaru. însă patriarhul famili­

ei, Ene Referendaru, fusese preot, iar unii dintre urmașii lui luaseră numele de familie Popescu, tocmai pentru a marca faptul că erau descendenți de preot, caz foarte des întâl­ nit. în peisajul genealogic românesc, în special în Vechiul Regat, fenomenul modificării patronimelor de la o genera­ ție la alta este foarte frecvent și îngreunează mult trasarea filiațiilor. Uneori, aceste modificări pot fi identificate grație actelor de stare civilă. Alteori, singurele clarificări pot veni de la urmași cu o bună memorie genealogică, așa cum este si doamna Lemnaru. NEAMUL REFERENDARILOR

Pornind de la informația prețioasă și de la descoperirea numelui de familie mai vechi, am reușit să-1 identific pe stră­ moșul meu direct, preotul Ene Referendaru, în documentele

De la Stalingrad, cu dragoste

9

de stare civilă din județul Buzău și să aflu că s-a născut în 1831, la Ghergheasa, lângă Râmnicu Sărat. Iar soția lui, prezbitera Cristina, s-a născut în 1834. Documentele mai arată că, în 1869, Ene Referendaru era preot la Orația, în comuna Jideni. Cercetările lui Constantin Apostol, care pregătește o monografie a comunei Jideni, au mai arătat că în anul 1857, un preot Ene sin lordache era hirotonit la Orația, iar în 1859 era ridicată biserica din localitate. Cel mai probabil, Ene Referendaru era deci fiul unui lordache. Această informație confirmă și amintirea păstrată cu mân­ drie în familie, conform căreia Părintele Ene Referendaru .1 ctitorit Biserica de lemn din Orația, astăzi din păcate dis­ părută și înlocuită cu o biserică ridicată recent. Preotul Ene Referendaru și preoteasa Cristina au avut mai multi copii, printre care: Dumitru, Ion, Sofronie, Ruxanda și Smaranda (născută în 1869)1. Sofronie a studiat la Buzău și a devenit tot preot, ca și tatăl lui, slujind la biserica din Buda, jud. Buzău. A treia generație de preoți din familie a fost re­ prezentată de Părintele Bănică, fiul Părintelui Sofronie, care a slujit tot la Buda. Fiica lui Sofronie s-a măritat cu pre­ otul Gheorghe Moisescu din Dedulești, iar fiica acestora, (leorgeta, s-a măritat tot cu un preot din Dedulești. Avem aici exemplul clasic al unei „dinastii preoțești”, care vreme de cel puțin patru generații a slujit credincioșilor ortodocși din preajma orașului Râmnicu Sărat. Este posibil ca și tatăl preotului Ene Referendaru, acel lordache, să fi fost tot preot, așadar s-ar putea ca această continuitate în slujire să fi durat 1 Informații din Arborele genealogic inedit al familiei Referendaru-Popescu —județulRâmnicu Sărat (actualuljudeț Buzău), realizat de I îlip-Lucian lorga, pe baza actelor de stare civilă, a inscripțiilor fune­ rare și a informațiilor primite de la Constantin lorga, Maria Lemnaru, I )an Lemnaru, Eugenia-Beatrice Cristocea și Dan-Ioan Sava.

10

De la Stalingrad, cu dragoste

chiar 5 generații, doar din datele pe care le avem până acum. Preotul Sofronie a mai avut un fiu, Constantin, care a ajuns general de armată în perioada interbelică. Mă întorc la strămoșul meu direct, Dumitru (Tache) Popescu, unul dintre fiii preotului Ene Referendaru. Acesta a luptat în Primul Război Mondial și a murit în anul 1917, din cauza unei răni căpătate pe front. In același an a murit și soția lui, Neaga, de tifos exantematic, lăsând în urmă mai mulți copii orfani. Trecem în revistă copiii cuplului Dumitru și Neaga Popescu. Singurul lor fiu, Grigore Popescu (1890-1951), menți­ onat deja, a fost dascăl al bisericii din Orația (unde buni­ cul lui fusese preot). A luptat în Primul Război Mondial și a fost rănit într-o bătălie de pe Valea Jiului. A fost că­ sătorit cu Florica Apostu (1887-1977) și au avut împre­ ună 6 copii: Nicolae Popescu (1915-1993), combatant în cel de-Al Doilea Război Mondial, pe Frontul de Est, în Crimeea, în arma vânătorilor de munte; Traian Popescu (născut și mort în 1919, de dizenterie); Victoria Popescu (1921-2003), măritată cu marinarul Aurel Purdel; Aneta Popescu (1923-2009), măritată cu Cristea lonescu; Matei Popescu (1926-2018), ofițer; Maria Popescu (născută în 1928), măritată cu Niculică Lemnaru, interlocutoarea mea1. Dumitru și Neaga Popescu au mai avut patru fiice: Stanca, Aneta, Ruxanda si Ecaterina. Stanca Popescu (1888-1967) s-a măritat cu plutonierul-major Constantin Sava (1880-1942), originar din Dedulești, combatant în Primul Război Mondial, pensio­ nar militar, devenit în perioada interbelică un prosper co­ merciant la Poiana Țapului, pe Valea Prahovei, proprietar de 1 Interviu audio înregistrat cu Maria Lemnaru (n. Popescu), 17 noiembrie 2019, Ploiești.

De la Stalingrad, cu dragoste

11

hotel, restaurant și magazin de coloniale. Constantin Sava a I ■ h ut politică liberală, orientare politică pe care i-o va transn i i t e și fiului. Din spusele bunicului meu, Constantin și Si anca Sava au fost nașii lui de botez. Constantin si Stanca .111 avut un singur copil, pe Petre (Petrică) Sava, care avea •ai devină medic și care este autorul jurnalului de război pu­ blicat aici. O altă soră, Aneta Popescu, străbunica mea, s-a căsălorit cu lordache lorga, împreună cu care a avut doi copii: ('onstantin lorga, bunicul meu, și Ecaterina (Cati) lorga (1924-1992), măritată cu aviatorul Neculai Bratosin. Soră cu Stanca și cu Aneta, Ecaterina (Nina) Popescu (1900-1991) s-a măritat cu jandarmul Dumitru (Mitică) Negoiță (1897-1982), originar din Grebănu, lângă Râmnicu Sărat. Cei doi au fost oameni de încredere ai famili­ ei Sava, la firma din Poiana Țapului, și au avut doi copii: l 'lorica (Fifi) Negoiță (1922-2013), absolventă a Facultății de Geografie din București, cercetător geolog și, se pare, au­ toarea unor memorii care nu au fost identificate până acum in arhiva familiei, și Dumitru-Enel Negoiță (Nacu; 19311990), medic stomatolog la Bușteni, pasionat de volei și de schi. Constantin Sava a construit o casă și pentru familia Negoiță, tot în Poiana Țapului. Planul inițial fusese ca în acea casă să fie instalat și un staționar medical pentru Petre Sava, cu aparat Rontgen și toate dotările necesare, cu sală de așteptare și secretariat. Insă instaurarea comunismului a zădărnicit acest proiect. COMOARA DINARHIVA PRIVATĂ

După întâlnirea de la Ploiești cu familiile Lemnaru și Cristocea am plecat cu un nou contact. Familia Sava de

12

De la Stalingrad, cu dragoste

la Poiana Țapului, nașii bunicului meu, aveau un nepot în viată. M-am întâlnit la București cu Dan-Ioan Sava si cu ■> ■> •> soția lui, am povestit despre familie, despre tatăl lui Dan Sava, medicul Petre Sava, văr primar cu bunicul meu, pro­ fesorul Constantin lorga. Am aflat detalii pasionante des­ pre afacerile familiei din perioada interbelică, de la Poiana Țapului1. Am văzut documente, fotografii, portrete de fa­ milie și obiecte cu încărcătură istorică păstrate de familie. Printre acestea, o icoană a Sfântului Nicolae, adusă de Petre Sava de la Cotul Donului, un bust al lui Napoleon adus tot de pe front și o vază de flori făcută dintr-un obuz, de un rănit pe care doctorul Sava îl îngrijise pe front. Insă descoperirea cu adevărat spectaculoasă a apărut la momentul discuției noastre despre traseul doctorului Petre Sava pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial. în

mod miraculos, din război și după represiunea comunistă, după confiscări și mutări repetate, supraviețuise jurnalul de campanie al lui Petre Sava, din 1942, de la Cotul Donului. Bineînțeles că am fost curios să-1 văd, iar când l-am citit am fost convins că este o mărturie la care trebuie să aibă acces istoricii celui de-Al Doilea Război Mondial și publicul larg. Mi s-a dovedit încă o dată ce comori de memorie as­ cund în continuare arhivele private și cât este de urgent ca istoricii români de azi, dincolo de cercetarea arhivelor pu­ blice și de scrierea unor studii ample, în care să sintetizeze mărturii istorice deja publicate, să continue să caute urme­ le trecutului și în arhivele private, în casele urmașilor celor care au făcut istoria despre care scriem. Nu numai că arhi­ vele de familie pot completa informațiile din arhivele pu­ blice, dar de multe ori ele păstrează mărturii mai personale, 1 Interviu audio înregistrat cu Dan-Ioan și Elisabeta Sava, 17 septembrie 2021, București.

Vaza făcută dintr-un obuz, culcată.

Fundul vazei, cu detaliile tehnice ale obuzului.

Vaza făcută dintr-un obuz.

14

De la Stalingrad, cu dragoste

mai calde, mai complexe, care palpită de viață. în exemplul

de față, un jurnal scris la cald, chiar în timpul războiului, plin de reflecții personale și de detalii care nu mai pot fi gă­ site în nicio altă sursă. Nici în rapoarte militare, nici în me­ morii scrise la multi ani după desfășurarea evenimentelor. Dan Sava mi-a pus la dispoziție, în completare, și un scurt jurnal ținut de mama lui, economista Luiza Sava, în­ cepând din anul 1943, și dedicat celor doi copii ai cuplului, Radu-Basarab si Dan-Ioan. Aveam, astfel, acces si la verșiunea familiei rămase acasă pe timp de război. Cinste fami­ liei Sava, care a păstrat cu grijă aceste documente și care a fost dispusă să le ofere spre publicare, în această ediție. O AFACERE DE FAMILIE

Părinții lui Petre Sava au deținut, la Poiana Țapului, pri­ mul hotel din perioada interbelică. Se numea „Carpați - La Sava”și avea 45 de camere. Prima etapă de construcție a ho­ telului poate fi plasată, conform lui Dan Sava, în intervalul 1920-1925, iar a doua în 1925-1927. Afacerea a prosperat, s-a extins, au mers bine atât hotelul, cât și restaurantul, unde erau angajați bucătar și chelneri, și ma­ gazinul de coloniale, iar familia Sava a devenit una dintre cele mai respectate familii de comercianți de pe Valea Prahovei. La hotel, toaletele erau în capătul culoarului, și fiecare cameră era dotată cu lavoar și cană pentru spălat, cu oglindă, cu sobă de teracotă. Conform unui inventar, în beciul hotelului se găseau 67 de butoaie cu diferite băuturi, pentru restaurant. în Registrul de oaspeți al hotelului, din perioada 1927-

1936, păstrat în arhiva lui Dan-Ioan Sava, sunt nota­ te, pe lângă datele intrărilor și ieșirilor din hotel, numele și „pronumele” clienților, vârsta, calitatea sau profesiunea,

De la Stalingrad, cu dragoste

15

naționalitatea, numărul pașaportului sau documentului de legitimație, ultimul domiciliu. Printre clienții hotelului apar proprietari, funcționari, comercianți, ofițeri, profesori, pre­ oți, avocați, diplomați, studenți, casnice, menajere, fotografi, ziariști și chiar un... voiajor și un „preot turcesc”. Ca națio­ nalități, români, evrei, greci, armeni, polonezi, ceho-slovaci. Se disting și câteva nume sonore: actorul Haralambie Polizu (1928); Alexandru Cișman, fizician și viitor membru cores­ pondent al Academiei Române (1929); Dimitrie Cutava, profesor și cântăreț de muzică bisericească (1931); Ovid Densușianu fiul, „licențiat”, viitorul romancier (1931). Dar poate cel mai cunoscut (pentru noi) oaspete al familiei Sava, cel puțin dintre cei notați în registrul supraviețuitor, este ele­ vul Vintilă Caftangioglu, în vârstă de 15 ani în iulie 1931, când stă câteva zile la Poiana Țapului, nimeni altul decât vi­ itorul mare scriitor al exilului românesc, Vintilă Horia. La instaurarea regimului comunist, hotelul a fost des­ ființat, iar clădirea confiscată (rechiziționată fără plată) în 1949 și preluată de primărie, care a pus-o la dispoziția Consiliului General al Sindicatelor. Acesta a transformat-o în casă de odihnă pentru bolnavii care se recuperau după TBC. Dar o frecventau și mulți oaspeți cu relații în epocă și care nu fuseseră bolnavi, pentru a sta o lună de zile, gratis, la munte. Ulterior, fostul hotel a fost trecut în patrimoniul ministerului Sănătății. Dan Sava, care avea 3 ani și jumătate la momentul confiscării, îsi amintește: „îmi amintesc tot. îmi plăcea un dulap care se desfăcea în partea de jos și devenea pat. Acolo stătea servitoarea. îmi amintesc cum a venit într-o noapte un oarecare Căpitanu, de la miliție, și a luat lucruri din casă, tablouri, vaze, covoare. Așa am dus-o.

Hotel „LA SAVA’ Poiana Țapului ....

..

s

Calitatea

No. Pașaportului

sau documentului i

sau

PRONUMELE

NUMELE

8 o Z

>

Profesiunea

de legitimație

l

î

l

..^

L ,

L

^Ț/h.ll/Zzz.

Ă

Ț-iZăuMu. w

%.

/.

to 14 U J.

t-l.

'

~^0r1 Arfk'')

jd/ț'



y u

1

(HtOM-

■UiMnuu,

yt^. t

fi

4

*
a lucrat ca asistent al marelui medic și creator de școală, luliu Hațieganu, în Clinica Medicală din Cluj. întors acasă, pe Valea Prahovei, a avut următoarele locuri de muncă: medic șef al Dispensarului Asigurărilor Sociale Azuga, care deservea șapte fabrici din localitate (1 decembrie 1937-1 mai 1949), medic primar și director al Sanatoriului TBC din Brebu (mai 1949-aprilie 1951), medic șef al Dispensarului din Azuga (aprilie 1951februarie 1953), medic primar și director al Dispensarului Silvic din Sinaia (din februarie 1953), medic la Dispensarul din Telega. In 1956 a urmat, la Institutul de perfecționa­ re a medicilor din București, secția Boli interne, un curs de specializare în bolile profesionale. A făcut și politică, fiind membru al PNL (1932-1938) și al PNL-Tătărescu (19451947). în timpul războiului, în perioada 1941-1943, a fost

chiar primar al comunei Poiana Țapului. în dosarul per­

sonal de la Arhivele Militare Naționale Române se mentionează că deținuse o casă de 72 de camere, care îi fusese rechiziționată (este vorba despre hotelul, restaurantul și magazinul din Poiana Țapului; cifra este o exagerare, clădi­ rea avea de fapt 45 de camere; într-o altă fișă militară este notat că hotelul ar fi avut 32 de camere) și o altă casă cu 8 camere, 7 hectare de teren arabil în orașul Râmnicu Sărat si 1 500 m2 fâneată. A trecut la cele veșnice la 17 februarie 1963, în urma unei congestii cerebrale. Luiza-Antoneta Sava s-a născut la Constanța, în 10 mai 1916. Familia și apropiații îi spuneau Coca. Era fiica

De la Stalingrad, cu dragoste

23

comerciantului Tănase Novac si a Măriei Novac născută I )ragomir, originară din Ciocârlia, jud. Constanța. In ora■til Constanța, familia deținea o casă cu 7 camere, iar la ( 'iocârlia și Cobadin, 20 ha de teren arabil. Tănase Novac avea o mică tăbăcărie, în zona Tataia, de lângă Mamaia, iar pe str. Carol din Constanța ținea magazinul „La Tănase”, în care vindea pantofi de lux. Nepotul Dan Sava spune despre bunicul lui că vorbea șase limbi străine, printre care turca și tătara. Luiza Novac a absolvit, la Cluj, Facultatea de înalte Științe Juridico-Economice (Academia Comercială). Acolo l-a și cunoscut pe Petre Sava, cu care s-a măritat în 27 aprilie 1941, la Poiana Țapului. Era o femeie cultivată, cânta foarte frumos la pian, iar un frate al ei cânta la vioa­ ră. înclinația pentru muzică a moștenit-o fiul ei, Dan-Ioan

Sava, care a cântat la violoncel în orchestra semi-simfonică din Sinaia, dirijată de Acatius Fieldner. După termina­ rea facultății, Luiza Novac a fost profesoară în Cadrilater, la Balcic. Se afla acolo în 1939, când a cunoscut-o pe pic­ torița Tilla Russe, care i-a pictat portretul păstrat și azi în familie. După căsătorie nu a mai profesat, s-a dedicat creș­ terii și educării copiilor. Abia după moartea lui Petre Sava, în 1963, economista Luiza Sava a profesat din nou și a avut funcția de contabil-sef. A trecut la cele veșnice în 1988. PETRE SAVA PE FRONTUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Despre cariera militară a lui Petre Sava descoperim deta­ lii în Dosarul personal care se găsește la Depozitul Central de Arhivă al Arhivelor Militare Naționale Române1. A > 1 Editorul dorește să mulțumească doamnei Luminița Dumitru, pentru facilitarea consultării acestor documente.

24

De la Stalingrad, cu dragoste

absolvit, în 1938, Școala Pregătitoare de Ofițeri Sanitari de Rezervă, la Institutul Medico-Militar din București, si a avut următoarele grade militare: medic sublocotenent de rezervă (25 octombrie 1939), locotenent (20 martie 1943) și căpitan (10 mai 1946)1. După război a fost propus pen­ tru avansarea la gradul de maior, dar între timp a decedat1 2. In 1939 a fost medicul Batalionului 1 Infanterie ușoară Câmpina, în perioada aprilie-iunie 1940 a lucrat la Spitalul Militar din Brăila, între 9 iunie si 6 decembrie 1941 a fost medicul Detașamentului 4 Fortificatii Dorohoi din cadrul Diviziei 4 Infanterie (începând războiul, din 4 iulie 1941 a plecat pe front și a ajuns până în Transnistria). In perioa­ dele 24 iulie 1942-3 martie 1943 (de la 1 august 1942, pe Frontul de Est, de la Odesa la Cotul Donului) și 10 sep­ tembrie 1943-21 mai 1945 (între 12 aprilie și 12 august 1944 pe frontul din Moldova, apoi pe Frontul de Vest, în Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia, între 28 august 1944 și 21 mai 1945) a fost medic șef de secție la Ambulanța 41 Cavalerie (Compania a 7-a Sanitară), apoi medic șef al Diviziei 1 Cavalerie Instrucție3. In februarie 1943, în URSS, lângă Stalino (actua­

lul oraș Donețk, în estul Ucrainei), a suferit o degerătură la genunchiul drept4. A primit următoarele decorații: Ordinul Coroana României cu spade și panglică de Virtutea Militară, în grad de Cavaler, clasa a V-a (5 octombrie 1944), 1 Depozitul Central de Arhivă al Arhivelor Militare Naționale Române (DCA-AMNR), Fond 1419, CMR Câmpina, Inventar nr. 7499 (15.02.1968), 1937, crt. 291 Sava Petre, Dosar personal căpitan Sava Constantin Petre, ff. 1, 75, 78v, 95v. 2 Ibidem, f. 2 (Propuneri). 3 Ibidem, ff. 7,9,30,32,47,67. 4 Ibidem, ff. 39,47.

De la Stalingrad, cu dragoste

25

(frdinul Steaua României cu spade, clasa a V-a (26 aprilie 1945), Ordinul Crucea Regina Maria clasa a II-a (24 mar­ ne 1945), Medalia Victoria (URSS, 1945), Ordinul Steaua RPR (1954). Caracterizările din memoriul de ofițer sunt laudative. O primă astfel de caracterizare este semnată de medicul căpii.m dr. I. Popescu, directorul Școlii Pregătitoare de Ofițeri Sanitari de Rezervă, pentru anul 1938: „Elevul a absolvit cursul pregătitor de ofițeri sa­ nitari de rezervă cu mențiunea «bine». Este un ele­ ment foarte disciplinat, cu educație militară aleasă, depune mult zel în executarea ordinelor și are sim­ țul datoriei dezvoltat. Prezintă aptitudinile și capa­ citatea de a deveni un bun ofițer sanitar de rezervă”* 1.

în 1941, medicul colonel Vereanu, comandantul Spita­

lului Chirurgical nr. 625 scria: „Medicul sublocotenent de rezervă Sava Petre, cu toate că nu e încadrat la Spitalul de zonă in­ terioară nr. 625 Dorohoi, ci la Detașamentul 4 Fortificații, și-a aranjat serviciul în așa fel încât venea zilnic, între orele 9.00-13.00 și 16.00-20.00, la acest spital, de la data de 12 iulie până la 26 sep­ tembrie 1941, fiindu-ne de mare folos, căci, deși spitalul 625 funcționează cu 200 de paturi, nu avem decât 2 medici. Doctorul Sava Petre este un element de valoare, având calități superioare, energic, activ, dar blând și îngăduitor cu răniții, câș­ tigând toată simpatia acestora. Deși tânăr, cunoaște 1 Ibidem, f. 87 (Foaie personală de apreciere pe anul 1938, de la 1 noiembrie 1937până la 31 octombrie 1938).

26

De la Stalingrad, cu dragoste foarte bine meseria, făcând din ea adevărat aposto­ lat. Pentru ajutorul ce ni l-a dat în acest timp, mă simt mai mult decât obligat să-i aduc mulțumirile mele, recomandându-1 în același timp forurilor su­ perioare, spre a-1 avea în vedere”.

Aprecierile sunt întărite și de comandantul Detașamen­ tului 4 Fortificații: „Medicul sublocotenent dr. Sava Petre este mo­ bilizat la Detașamentul 4 Fortificații de la data de 4 iulie 1941. Este înzestrat cu un fizic plăcut și foarte rezistent pentru a suporta cu multă ușurință greută­ țile războiului. Are un spirit militar foarte dezvoltat și o educație militară desăvârșită. Asupra cultu­ rii sale profesionale nu mă pot pronunța, însă atâta timp cât îl am în subordine pot afirma precis că este la înălțime, tratând cu multă pricepere și conștiin­ ciozitate bolnavii care s-au prezentat în fața sa. A fost neobosit în tratarea răniților la Spitalul de zonă interioară nr. 625, cât timp detașamentul se găsea la Dorohoi. Nopți întregi le petrecea la căpătâiul ră­ niților, îngrijindu-i și îmbărbătându-i. în marșuri­ le grele, era totdeauna în fruntea detașamentului, dând sfaturi soldaților și glumind cu ei. Fire blân­ dă, fără vicii, nu cunoștea nimic altceva decât aceea de a-și ști soldații sănătoși. [...] Merită a fi înaintat excepțional la gradul de medic locotenent”1.

Medicul maior Eugen Dimitriu, șeful Ambulanței 41 Cavalerie, pe care îl vom întâlni în paginile jurnalului 1 Ibidem, f. 93 r-v (Foaie calificativă pe anul 1941, de la 4 iulie 1941 până la 1 octombrie 1941}.

De la Stalingrad, cu dragoste

27

medicului Petre Sava, îl caracterizează astfel, în 1942, penini un interval care se suprapune peste cel acoperit de furnalul de campanie'. „Rezistent, a suportat bine și poate să mai su­ porte asperitățile războiului. Hotărât, cu voință, inițiativă și caracter. Bun camarad. A fost întrebu­ ințat ca medic ofițer la Secția I. Neobosit în a da ajutor răniților și bolnavilor de la secția lui. Trimis la stațiile de trăsuri, a dat dovadă de mult curaj și devotament, atunci când, sub bombardament ina­ mic de aviație și artilerie, nu a pregetat un moment de a da ajutor răniților ce soseau la stația de trăsuri ce conducea. In mai multe rânduri, când se cereau ajutoare în medici și personal sanitar, de către me­ dicii de pe linia de luptă, s-a oferit voluntar să se ducă în linia întâi. Un element de valoare, cu fru­ moasă cultură medicală și generală. Fire veselă, a ajutat mult la ridicarea moralului în unele momen­ te. îl apreciez ca un foarte bun medic, ce merită a înainta la gradul de medic locotenent de rezervă”.

Caracterizarea maiorului Dimitriu este întărită de cea a locotenent-colonelului medic Gheorghe Dumitrescu, șeful Serviciului Sanitar al Diviziei 1 Cavalerie (îl vom întâlni și pe el în jurnalul lui Petre Sava): „De acord cu aprecierile medicului șef al Ambulanței 41 Cavalerie. Medicul sublocotenent Sava Petre a dat dovadă, pe front, de mult curaj și putere de muncă, contribuind la frumoasele rezul­ tate obținute de formația sa sanitară, în timpul gre­ lelor lupte de la Cotul mare al Donului, la îngrijirea

28

De la Stalingrad, cu dragoste

și evacuarea rănirilor și bolnavilor. Este un foarte bine pregătit medic de rezervă, cu multă dragoste și devotament pentru oștire și bolnavi. Merită cu pri­ sosință a fi înaintat la gradul de medic locotenent de rezervă”1.

Următoarea caracterizare, al cărei interval se suprapu­ ne peste finalul Jurnalului de campanie, îi aparține aceluiași maior Eugen Dimitriu, șeful Ambulanței 41 Cavalerie: „Sănătos, rezistent, a suportat bine greutăți­ le marșului în retragere din zona de operațiuni. La 5 noiembrie [1942] a fost trimis în concediu, întorcându-se la 12 decembrie, cu toate că ordine­ le erau să rămână la partea sedentară. Ambulanța nemaifuncționând, l-am întrebuințat ca medic al Regimentului 12 Roșiori și al Cartierului Diviziei 1 Cavalerie, achitându-se foarte bine de însărci­ nările date, depunând multă muncă și zel ca trupa încredințată lui să fie ferită de boli infecțioase con­ tagioase. In noaptea de 20 decembrie [1942], când rușii reușiseră din nou să facă o spărtură în front, i-am dat ordin să plece cu celălalt personal al am­ bulanței. M-a rugat și a stăruit să revoc ordinul, și astfel a rămas cu subsemnatul, riscând. în conclu­ zie, un foarte bun medic de rezervă”1 2.

Și pentru anul 1944, caracterizarea din partea medi­ cului maior dr. Victor Fisi, comandantul Ambulantei 41 Cavalerie, este la superlativ: 1 Ibidem, f. 94 r-v {Foaie calificativă pe anul 1942, de la 5 august 1942până la 31 octombrie 1942}. 2 Ibidem, f. 94 {Foaie calificativă pe anul 1943, de la 1 noiembrie 1942până la 26 ianuarie 1943}.

De la Stalingrad, cu dragoste

29

„Medicul locotenent dr. Sava Petre este sănătos, robust, cu înfățișare plăcută. Poate suporta greută­ țile campaniei. Are o ținută corectă și regulamenta­ ră. în fața inferiorilor se prezintă cu autoritate. Este

energic, temperament sanguinic, cu multă preve­ dere și inițiativă. Are hotărâre, voință și multă pu­ tere de muncă. Este foarte inteligent, cu judecată bună si > cu bun-simt.> Are memorie foarte bună si ’ cu spirit de discernere. Posedă o foarte vastă cul­ tură generală și o foarte frumoasă cultură profesio­ nală. Este foarte disciplinat și ordonat. Are simțul datoriei foarte bine dezvoltat și multă bunăvoință în îndeplinirea serviciului. Foarte bun camarad, cu simțul onoarei și curajul răspunderii. Este devotat, cu spirit de sacrificiu, foarte bun patriot. Execută ordinele cu promptitudine și pricepere. în servi­ ciu este foarte activ. Este medic ajutor la Secția I Ambulanță pe front, în care calitate a depus tot timpul o muncă intensă, deseori de zi și noapte, pentru a îngriji bolnavii și răniții internați în ambu­ lanță. Este un foarte bun ginecolog și are frumoase aplicațiuni pentru chirurgia de război. Etatea 33 de ani. Vechimea în grad, 20 martie 1943. Este căsăto­ rit. Are avere personală. Nu are patimi sau vicii. Nu a suferit pedepse. In concluzie, este un ofițer sanitar de rezervă foarte bun”1.

De la maiorul Dăscălescu, șeful de stat major al Diviziei 1 Cavalerie Instrucție, ne rămân detalii despre faptele de vi­ tejie ale lui Petre Sava, de această dată pe Frontul de Vest, în perioada 28 august-31 octombrie 1944: 1 Ibidem, f. 95 r-v {Foaie calificativăpe anul 1944, de la 1 noiembrie 1943până la 31 octombrie 1944).

30

De la Stalingrad, cu dragoste

„în acest timp, ofițerul a îndeplinit funcțiunea de șef al Serviciului Sanitar al Diviziei 1 Cavalerie Instrucție, luând parte la toate operațiunile din Ardeal și Ungaria. Cu ocazia luptelor de la Peregu Mic, ofițerul a mers în nenumărate rânduri până la plutoanele din prima linie, pentru a pansa și îngri­ ji personal răniții. In aceeași regiune, ofițerul, din proprie inițiativă, a luat parte la un contraatac dat pentru degajarea localității, cu care ocazie a dat do­ vadă de mult curaj și spirit de sacrificiu. Medicul locotenent în rezervă Sava Petre a dovedit în acest timp că posedă o mare putere de muncă, muncind zile și nopți întregi pentru a asigura asistența sa­ nitară a ostașilor noștri. Nedispunând decât de un foarte redus personal ajutător, neavând, de multe ori, la dispoziție nici mijloacele strict necesare, lo­ cotenentul medic în rezervă Sava Petre, datorită priceperii și devotamentului său, a realizat lucruri mai presus de orice laudă. [...] Sava Petre este un foarte bun ofițer medic, ale cărui calități îl situează printre cele mai valoroase elemente. Este un ofițer de foarte mare nădejde”1.

Pentru primăvara anului 1945, avem de la maiorul N. V. Popescu, comandantul Ambulanței 41 Cavalerie, rela­ tări despre prezența medicului Petre Sava pe frontul din Munții Tatra: „în luptele din Munții Tatra a făcut parte din echipa chirurgicală împinsă în imediata apropiere a frontului, unde și-a făcut pe deplin datoria, lucrând la salvarea rănirilor și sub bombardament de brand 1 Ibidem, f. 97 r-v.

De la Stalingrad, cu dragoste

31

și tunuri. In regiunea Zvolen, a fost trimis la stația de trăsuri, unde cu aceeași abnegație și spirit de sa­ crificiu s-a îngrijit de culegerea rănirilor și îndru­ marea cât mai rapidă la ambulanță”1.

Dar toate aceste caracterizări, toate faptele demne de admirație ale lui Petre Sava și cele peste 800 de zile petre­ cute pe front nu au mai contat odată ce regimul comunist s-a instalat la putere. Concluziile din 19 decembrie 1949 ale unei comisii care analizează dosarul ofițerului Petre •> Sava sună astfel: „Ofițerul nu prezintă încredere. Nu poate li întrebuințat în serviciul armatei RPR!”12 JURNALE ÎN OGLINDĂ

Despre cele două jurnale pe care urmează să le citiți nu vreau să scriu prea mult. Nicio analiză sau prezentare nu pot înlocui lectura unor mărturii atât de interesante. Avem două jurnale scrise de un medic militar și de soția lui, econo­ mistă. Este vorba, așadar, despre viziunea asupra războiului provenită de la doi intelectuali, de la doi oameni conștienți de zguduirea planetară prin care treceau. Veți citi jurnale în oglindă, pentru că unul dintre ele,.Jurnalul de campanie al lui Petre Sava, ne oferă accesul nemijlocit la experiența de zi cu zi de pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar jurnalul Luizei Sava ne ajută să auzim și vocea acelei părți a societății care nu a luptat cu arma în mână, dar care a în­ fruntat acasă greutățile și angoasele războiului. Cu atât este mai emoționantă mărturia Luizei Sava, cu cât ea surprinde 1 Ibidem, f. 105v {Foaie calificativă pe anul 1944-1945, de la 1 noiembrie 1944până la 31 mai 194$). 2 Ibidem, f. 67v.

32

De la Stalingrad, cu dragoste

ipostaza gingașă a maternității pe timp de război. Petre Sava scrie, în 1942, pe front, în așteptarea nașterii primului copil, iar Luiza Sava continuă povestea, începând din 1943, după nașterea băiatului. Ca și cum, înconjurați de moarte, Luiza și Petre Sava își dedică toate energiile perpetuării vieții. Mai multe elemente dau valoare jurnalului lui Petre Sava. în primul rând, însuși faptul că avem de-a face cu un jurnal. Nu cu memorii scrise la multi ani după desfășurarea eveni­ mentelor si constrânse, deseori, de comandamentele ideologice sau de interesele de la momentul redactării lor. Nu cu rapoarte oficiale sau cu expuneri tehnice. Nu cu răspunsuri la chestionare. Petre Sava scrie pentru el însuși, la cald, în timp real, pe măsură ce ia parte la război. Și nu la orice război, ci la una dintre cele mai importante și mai sângeroase încleș­ tări militare din istorie, la Bătălia de la Stalingrad, la luptele de la Cotul Donului. O ciocnire armată care avea să influ­ ențeze în mod decisiv deznodământul celui de-Al Doilea Război Mondial și evoluția ulterioară a istoriei Europei. Combatanții români nu au lăsat un număr foarte mare de jurnale scrise chiar în timpul luptelor de la Stalingrad, așa că adăugarea unei noi perspective asupra acestui eveniment dramatic din istoria lumii și a României este un eveniment editorial în sine. Chiar micile erori pe care le comentez în notele explicative cresc valoarea documentului, pentru că este evident că textul nu a fost cenzurat, nu a fost editat si nici corectat în deceniile ulterioare scrierii. Petre Sava este un medic militar care notează pe scurt tot ce trăiește și tot ce observă în jurul lui pe front. Zeci de medici militari români au participat la confruntarea de la Cotul Donului, printre ei personalități precum Ștefan Odobleja, Ion (Cuti) Juvara sau Corneliu Axentie, dar mărturiile consistente din timpul războiului sunt rare. Petre

De la Stalingrad, cu dragoste

33

Sava ia parte la război ca medic al Ambulanței de Cavalerie in. 41 a Diviziei 1 Cavalerie din cadrul Corpului 4 Armată, parte a Armatei a 3-a române, care a luptat la Stalingrad. Nașterea copilului său fiind iminentă, Petre Sava primeș­ te o permisie și pleacă de pe front în 6 noiembrie 1942, cu mai puțin de două săptămâni înainte de Operațiunea I Iranus, contraatacul din 19 noiembrie 1942, prin care ar­ mata sovietică a reușit să încercuiască trupele Axei, condu­ când la cel mai mare dezastru militar din istoria modernă a României1. Providența a vrut ca Petre Sava și jurnalul lui să sc salveze înainte de această catastrofa. De la începutul jurnalului, până să ajungă pe poziție la Cotul Donului, călătorim alături de Petre Sava prin locuri care reprezintă și astăzi subiect de știri, care sunt din pă­ cate din nou teatru de război: Odesa, Nicolaev, Zaporojie, Mariupol (unde vizitează combinatul Azovstal). Locuri greu încercate, atunci și acum. Mai găsim relatări despre Taganrog, Rostov-pe-Don, Novocerkassk (capitala cazaci­ lor) etc. Petre Sava este mereu atent și interesat de tot ce vede, descrie locuri și schițează portrete alerte ale oameni­ lor pe care îi întâlnește. Se află în permanență în preajma șefului ambulanței, medicul maior Eugen Dimitriu, care se bazează întotdeauna pe medicul Sava. 1 Pentru detalii, vezi, printre altele: Alexandre Thers, Stalingrad. O odisee românească (iulie 1942-februarie 1943), Editura Militară, București, 2023; Alin Spânu, Bătălia de la Stalingrad (1942-1943). Studii, analize și memorii românești, Editura Militară, București, 2023; Jipa Rotaru, Cornel Carp, Stalingrad și istoria unei armate sacrificate: Armata a IlI-a Română, Editura Miidecărți, Bragadiru, 2021; lonuț-Mihăiță Ocoleanu, Marius-Daniel Bojor, Noi am luptat in Cotul Donului. Mărturiile ofițerilor și subofițerilor scăpați din iad. Declarații, hărți, rapoarte, dări de seamă. Documente inedite integrale, Editura Militară, București, 2023.

34

De la Stalingrad, cu dragoste

Petre Sava este un om civilizat și vine dintr-o lume pros­ peră. Unele notații par să poarte și amprenta unei anumite naivități a omului din lumea bună: la un moment dat, con­ stată că nu mai are cine să-1 bărbierească, asa că decide să-si lase barbă. Doar că apartenența la o elită socială nu înseam­ nă răsfăț și huzur, cel puțin nu în viziunea lui Petre Sava. Intr-adevăr, civilizația interiorizată reiese din pasiunea cu care se îmbăiază, din dorința de a-și păstra curățenia cor­ porală. Insă Petre Sava este, în același timp, un bărbat pu­ ternic, care se adaptează greutăților vieții de război și care face față, fără să se plângă, unor condiții foarte dure (foame, frig, nesomn, boala și spectrul morții, scenele de cruzime ale războiului). Pentru medicul militar Petre Sava, apartenența la elită nu se traduce prin comoditate și confort, ci prin da­ toria de a fi mereu în linia întâi și prin spiritul de sacrificiu: „Așa, în frunte, am fost toată viața și așa vreau să fiu”. Autorul și eroul jurnalului valorizează curajul și onoa­ rea, îl întristează soldații care se automutilează pentru a scăpa de front, dar și bărbații rămași în România, care evită plecarea pe front prin tertipuri dezonorante, sau petrec și aleargă după câștiguri, în timp ce compatrioții lor luptă pentru țară. Este patriot și dornic de a-și face datoria față de România, dar în același timp rămâne lucid. Nu preia dis­ cursul propagandistic al autorităților. Nu face nici cea mai mică afirmație antisemită și nu are un discurs aspru la adre­ sa bolșevicilor. își iubește propriul popor, cu atât mai mult

cu cât împarte cu conaționalii lui cele mai dificile condiții omenește suportabile: „Oare știu cei din țară ce greu o ducem noi pe malul Donului? Că în pâine avem paie și este necoaptă? Că mâncăm mai nimica și soldații sunt

De la Stalingrad, cu dragoste

35

surmenați? Și totuși, moralul se menține, râdem, înjurăm, criticăm și ne facem datoria. Nu cred să mai fie vreun popor ca noi. Zău, aici, pe margine de șanț, constat și sunt mândru că sunt român”.

1 )ar patriotismul nu îl împiedică să fie sceptic în privința < auzei pentru care este nevoit să lupte: „Multe nu o fi reușit < ivilizatia, dar ca să ne facă subordonati intereselor reale sau fictive ale țării a reușit. îmbrăcat militar nu îți mai aparții”. I )c notat și ironia cu care scrie despre decorații și despre felul în care sunt acordate, dar si autoironia cu care îsi anaUzează propria nerăbdare de a fi decorat. Această privire lucidă și obiectivă îi permite să observe scăderile armatei române, mașinile care se defectează, lip­ surile de tot felul. Nu are nici vreo venerație pentru aliatul german, notează dificultățile pe care armata germană le are pe frontul rusesc, de la lipsa locomotivelor și slăbiciunea aviației, la mâncarea puțină și proastă. Destul de surprin­ zător este felul în care se raportează la inamic: departe de a adopta discursul de dezumanizare a dușmanului, Petre Sava isi’ arată chiar admirația fată de anumite realizări industriale > •> ale rușilor, iar la Zaporojie notează prezența femeilor care conduc tramvaiele electrice. în ciuda condițiilor inumane de pe front, Petre Sava își

păstrează echilibrul. Atrage atenția un episod în care, înfu­ riat de un mecanic de locomotivă neatent, maiorul Dimitriu scoate revolverul si vrea să-1 omoare, dar Petre Sava reușește să-l oprească și să-1 calmeze. Este eroul nostru imperturba­ bil? Nici vorbă. E sensibil si ■> nu se sfieste > să mărturisească asta în jurnal. După o noapte de coșmaruri se trezește plân­ gând, iar citirea scrisorilor venite de acasă îi umezește ochii. Absența acelorași scrisori îl îngrijorează.

36

De la Stalingrad, cu dragoste

Și totuși, care ar fi rețeta personală a medicului Petre Sava, care îl ajută să reziste, să îndure, să fie curajos, să ră­ mână om acolo unde toate condițiile pentru dezumanizare erau îndeplinite? In primul rând, credința. Creștin practicant (rădăcini­ le preoțești par să nu se dezmintă), se roagă, este conștient de nevoia de ritual religios și va aduce cu el în țară o icoa­ nă salvată de pe front. Și, cu toată opțiunea foarte clară, nu pare să fie deloc exclusivist sau rigid. In ciuda retoricii care cu siguranță îl înconjura, nu este europocentrist și arată un respect avangardist față de alte credințe și culturi. Sub ploa­ ia de bombe sovietice, îl citește pe Mahatma Gandhi și își exprimă admirația pentru spiritualitatea orientală. Credința nu se manifestă doar prin atașamentul față de ritualuri, ci și prin felul în care reacționează pus față în față cu suferința și cu moartea, prin empatia față de orice semen al lui, inclusiv fată de dușman. Tratează mai multi răniti ruși și este absolut îngrozit la vederea unui munte de cada­ vre ale unor ruși uciși de armele moderne ale germanilor. Intr-o secvență demnă de un film bun de război, Petre Sava se plimbă printre morți și vede fotografii ale acestora, cu mame, soții și copii ai lor. Dușmanul este om și, crede Petre Sava, trebuie tratat omenește. Revoltat de abandonarea cadavrelor, de faptul că germanii nu și-au îngropat victimele, medicul scrie în jurnal o declarație tranșantă împotriva ori­ căror arme de distrugere în masă. O atitudine vizionară și de mare altitudine morală. Un antidot împotriva dezumanizării este umorul. Un altul, esențial, este cultura. Petre Sava este un om cultivat, fără mari pretenții de erudiție, dar care face parte din acea categorie, atât de prețioasă pentru o societate, care a interi­ orizat cultura și care găsește plăcere autentică în literatură,

De la Stalingrad, cu dragoste

37

in muzică, în artele plastice. Referințele din istoria antică ui din literatura rusă, termenii în limba germană apar na­ nii.il pe parcursul jurnalului. Petre Sava, bun cunoscător al limbii franceze, citește și autori români, Jar de Rebreanu । un roman chiar mai recent, Sanda de Mihail Șerban. La ( klesa, vizitează magazine de antichități și se pasionează il< două tablouri, iar la Operă vede baletul Lacul lebedelor ilc Ceaikovski. Este pasionat de fotografie și face el însuși fotografii, care din păcate nu s-au păstrat. Cultura, arta, li mnosul nu sunt simple agremente, ci un remediu contra ii (surdului și a morții. Viața pare să se refugieze în sufletul । m ochiul obișnuit cu frumosul. In mijlocul carnagiului de la Cotul Donului, într-o noapte, pe drumul de la Orehovski la Kletskaia, Petre Sava e fermecat de frumusețea pe care o i aspândește în jur lumina lunii. Momentele lui de reverie nu îl transformă într-un marlor pasiv al evenimentelor din jurul său. El rezistă și su­ praviețuiește și pentru că este un om de acțiune, un om al datoriei, un medic dedicat vocației lui. Salvează răniti, face < iperații dintre cele mai dificile, ia măsuri energice pentru stoparea răspândirii unor boli precum dizenteria. Petre Sava trăiește în primul rând pentru că iubește mult. Gândul la copilul care urmează să i se nască, gândul la soția lui, la mama lui îl ajută să meargă mereu mai depar­ te. Tandrețea cu care scrie despre soția lui, folosind dimi­ nutive dintre cele mai delicate, este semnul unei mari iubiri salvatoare. Petre Sava respiră, parcă, prin scrisorile primite de la Luiza Sava, de la Cocuța. Atitudinea lui Petre Sava fată de război este una care demonstrează un profund umanism. Nu trăiește iluzia unei victorii definitive: „Germenii gâlcevilor între popoare sunt din natură si cauzelor războiului ■> un război dă naștere >

38

De la Stalingrad, cu dragoste

viitor”. Numește războiul „nebunie de sânge” și este preocu­ pat de uriașa risipă pe care o presupune: o risipă de resurse materiale, dar mai ales de energii și de vieți omenești. In centrul întregului discurs al Jurnalului de campanie se află respectul pentru viață. Dacă ar fi să aleg o imagine care să exprime cel mai bine profundul umanism al lui Petre Sava, m-aș întoarce la pasajele care povestesc pacea, nede­ clarată și fragilă, încropită de ostașii ruși și români în jurul unei fântâni pe care o folosesc și unii, și alții. O fântână a păcii, o oază a vieții în mijlocul infernului.

Jurnalul Luizei Sava, mult mai scurt, poate părea decon­ certant după dramatismul relatărilor lui Petre Sava. Sunt pa­ gini de mare intimitate, adresate de o mamă copiilor ei, prin care intrăm în universul domestic, cu emoțiile si bucuriile lui, cu inerentele greutăți și supărări. Aflăm cum iau copiii în greutate, prin ce boli trec, cum sună primele cuvinte pe care le rostesc, care sunt primii lor pași, la propriu, dar și la figu­ rat, pe drumul educației. Lucruri aparent banale, din veșnicul univers al maternității și al copilăriei, dar esențiale, atunci și acum. La începutul jurnalului Luizei Sava, în 1943, este încă război, iar Petre Sava se află încă pe front. Auzim astfel vocea celor rămași acasă, în contrast cu zgomotul asurzitor al arme­ lor. Contrapunctul pe care îl aduce jurnalul Luizei Sava, prin gingășie, jurnalului de front al lui Petre Sava, este semnul victoriei vieții asupra morții, a iubirii asupra urii dezlănțuite. împreună, cele două jurnale ne vorbesc despre dragos­ te și despre război, despre destinul unei familii și al oricărei familii, din România și de oriunde, atunci când răul pare să triumfe, iar salvarea vine numai din lucrurile simple și apa­ rent banale. Din tandrețe, din frumusețea lucrurilor mărunte de zi cu zi, din curajul faptelor bune.

De la Stalingrad, cu dragoste

39

„MANIFESTĂRI DUȘMĂNOASE"

Ne-am putea aștepta că, după zguduirea planetară pe care a reprezentat-o cel de-Al Doilea Război Mondial, în care Petre Sava a fost implicat direct, medicul militar să fi avut parte, dacă nu de gloria binemeritată, măcar de puți­ nă liniște. însă în România pacea a însemnat și instaurarea regimului comunist. Iar noua ideologie dominantă vedea in oameni ca Petre Sava amenințări. Erau multe aspecte ale biografiei lui Petre Sava care ar fi putut atrage atenția Securității: era urmaș de preot, era intelectual, aparținea marii burghezii din zona Prahovei, familia lui deținuse un hotel cu 45 de camere, el luptase și se remarcase pe Frontul de Est antibolșevic, iar în perioada 1932-1947 făcuse po­ litică liberală, în PNL si PNL-Tătărescu. Din dosarul de urmărire informativă aflat în Arhiva CNSAS, reiese că Petre Sava a intrat în vizorul Securității din cauză că fu­ sese primar al comunei Poiana Țapului, „stațiune climatică de interes general”, în perioada 1 februarie 1941-3 august 1943. A fost numit primar de către Ministerul Afacerilor Interne,prin decretul nr. 181 din 1 februarie 1941, a depus jurământul în fața lui Nicolae Berceanu, pretorul plășii Sinaia, și a preluat funcția la 5 februarie 1941, demisio­ nând în august 1943, „din cauza multiplelor ocupațiuni ca medic chirurg”1. Un alt motiv pentru care medicul Petre Sava a intrat în atenția Direcției Regionale de Securitate Ploiești, deschizându-i-se un dosar de urmărire la data de 9 noiembrie 1954 (sub pretextul „instigare și agitație cu caracter dușmă­ nos și manifestări dușmănoase la adresa regimului actual”), 1 Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS), Fond Informativ, dos. 138712 (Sava Petre).

40

De la Stalingrad, cu dragoste

au fost suspiciunile că ar fi acordat sprijin rezistenței anti­ comuniste din munți: „[...] în urma cercetărilor făcute asupra unor arestați ca Constantinescu Alexandru, Stanciu Șerban din problema «Cerna», au declarat că în anul 1952 au cunoscut pe Dr. Sava Petre la o petre­ cere, cu care ocazie Dr. Sava a afirmat că el are legă­ turi cu fugari în munți și ar fi trimis medicamente și chiar un doctor acestora”1.

Pe lângă aceste suspiciuni, care se refereau la o presu­ pusă legătură cu grupul de rezistență condus de colonelul Gheorghe Arsenescu (fost și el membru al PNL-Tătărescu), Securitatea mai dispunea și de material informativ din anii 1948-1949, din care rezultau „manifestări dușmănoase la adresa regimului actual din țara noastră”. Există la dosar si o notă informativă în care este citată o afirmație a lui Petre Sava, care ar fi spus, la 17 noiembrie 1948, în tim­ pul unei agape cu mai multi prieteni, că le dădea în fiecare lună 8 000 de lei luptătorilor din munți1 2. Pentru urmări­ rea lui Petre Sava au fost mobilizați agenții informatori ai Securității „Marian”, „Gheorghe”, „Dan”, „Costel” și „Hamlet”, iar pe baza informațiilor obținute de la aceștia Securitatea a conchis că Petre Sava nu avusese legături cu rezistenta din munți3. Cu toate acestea, dosarul de verificare a fost transformat, la data de 18 septembrie 1956, în dosar de acțiune informativă individuală4. 1ACNSAS, Fond Informativ, Prahova, dos. 70795 (Sava Petre), f. 1. 2 Ibidem, f. 85. 3 Ibidem, f. 2. 4 Ibidem, f. 7.

De la Stalingrad, cu dragoste

41

Pe parcursul cercetărilor, apar și detalii referitoare la ac­

tivitatea lui politică: „[...] cel în cauză, din anul 1945, luna august, și până în septembrie 1947, este cunoscut ca un ac­ tivist fruntaș al PNL-Tătărescu [peste tot în do­ cumentele Securității, numele este scris Tătărăscu, n.n.], deținând funcția de membru în delegația per­ manentă a organizației județene Prahova, având de asemenea funcția de șef al Sectorului Organizației PNL-Tătărescu din Azuga”1.

Intr-o Fișă personală întocmită lui Petre Sava la 16 oc­ tombrie 1959, organele de Securitate arată că: „[...] din materialul informativ furnizat de agen­ tul «Gheorghe», dar probat prin declarațiile luate de la numiții Miss Gheorghe, Drăgoi Constantin și Savu Ion, rezultă că are manifestări dușmănoase la adresa regimului democrat-popular. Astfel, cu oca­ zia evenimentelor din Ungaria, și-a manifestat fățiș simpatia față de rebeli, preconizând o asemenea re­ beliune și în țara noastră. In nenumărate rânduri și-a manifestat dorința de a se schimba regimul de­ mocrat-popular, pentru că sub celelalte regimuri se trăia mult mai bine, nu ca acum, cu un salariu destul de mic, iar bunurile și averea pe care a avut-o i-au fost luate. Mai afirmă că nu o să mai dureze mult și regimul actual va fi schimbat cu forța, cu ajutorul țărilor capitaliste, în frunte cu americanii, unde își va relua din nou funcțiile pe care le-a avut în PNL, aducând injurii la adresa regimului și conducătorilor. 1 Ibidem, f. 3.

42

De la Stalingrad, cu dragoste In legătură cu mărirea salariilor, a spus că comuniș­ tii și-au bătut joc de muncitori, că astea nu sunt mă­ riri de salariu, 10-20-30 de lei pe lună, de asemenea a mai afirmat, în legătură cu reducerea de prețuri, că au redus prețurile la articolele care nu trebuiau, iar care erau mai necesare le-au scumpit, așa că nu au venit cu niciun avantaj muncitorilor, aducând din nou injurii regimului și conducătorilor”1.

Pe baza acestor informații, ne spune un Plan de măsuri privind acțiunea informativă individuală dusă asupra numi­ tului Sava Petre, întocmit la 5 august 1962 de It. Ion (Nelu) Suliță, în data de 10 decembrie 1959 s-a propus arestarea lui Petre Sava, dar cererea nu a fost aprobată. Conform unui document din dosarul de urmărire, în decizia de respingere a propunerii de arestare au fost luate în calcul trei argumen­ te principale: faptul că Petre Sava primise recent Ordinul Steaua RPR, pentru merite deosebite pe frontul antifascist; faptul că avea un cumnat, Mircea Novac, care avea o func­ ție importantă în Ministerul Afacerilor Externe; și consta­ tarea că multe dintre declarațiile lui „dușmănoase” fuseseră făcute în restaurante, la un pahar de băutură12. S-a ordonat, totuși, „să se strângă material necesar pentru demascarea sa ca element dușmănos în fața publicului și să fie scos din serviciu”3. Din același Plan de măsuri aflăm că „în ziua de 24 septembrie 1960 s-a organizat demascarea sa, care a decurs în bune conditiuni”.

Dan Sava, fiul lui Petre Sava, își amintește că, în ziua hotărâtă pentru „demascarea” tatălui său, la casa din Poiana 1 Ibidem, f. 4. 2 Ibidem, f. 184. 3 Ibidem, f. 7.

De la Stalingrad, cu dragoste

43

I lipului, de pe str. Splaiul Zamorei, unde familia fusese tri­ misă după confiscarea proprietăților, și-au făcut apariția doi milițieni. I-au cerut lui Petre Sava buletinul și, după ce l-au primit, i-au spus că trebuie să meargă cu ei. Petre Sava le-a cerut răgazul pentru a se îmbrăca omenește. Casa avea două intrări, una în față și alta în spate, iar familia o folosea mai des pe cea din spate. Petre Sava a ieșit prin spate, dar a venit la intrarea din față și le-a spus milițienilor: „Aș fi putut să plec prin spate și nu m-ați mai fi găsit. Dar vă urmez”. Dintr-o Notă sinteză aflăm cum s-a desfășurat „demas­ carea” soldată cu darea afară din serviciu a medicului: „[...] numitul Sava Petre a fost demascat la Ocolul Silvic din Sinaia, ca fost membru în Comitetul Județean PNL și primar sub dictatu­ ra antonesciană, cunoscut cu manifestări la adre­ sa regimului democrat popular din țara noastră. La demascare au participat circa 350 de persoane, din rândul salariaților Ocolului Silvic Sinaia, Bușteni și Azuga. Din demascările făcute de către salariați, cu ocazia discuțiilor purtate, a rezultat că dr. Sava Petre nu-și îndeplinea cu conștiinciozitate sarcinile de serviciu și se manifesta dușmănos, în urma cărui fapt conducerea întreprinderii a hotărât înlătura­ rea lui din serviciu și punerea la dispoziția Secției Sănătate, de care aparține”1.

Dintr-un alt document, emis la 27 septembrie 1960, de MAI Regiunea Ploiești, Serviciul Raional Câmpina, aflăm că „demascarea” a avut loc la Poiana Țapului, că au mai participat și o serie de muncitori de la întreprinderea 1 Ibidem, f. 171.

44

De la Stalingrad, cu dragoste

„23 August”, și o parte dintre locuitorii comunei, că ședința a fost condusă de președintele sindicatului Ocolului Silvic Sinaia și că la discuții au luat parte cca 15 persoane, care „au confirmat manifestările dușmănoase ale lui Sava Petre si au cerut desfacerea contractului de muncă si darea lui în mâinile organelor de stat”1. Această „demascare” s-a făcut pe baza unui Referat12 ne­ semnat, realizat, conform unui document adresat, la 1 iulie 1960, de colonelul Mauriciu Ștrul, șeful Direcției Regionale MAI Ploiești, către MAI Raionul Câmpina, de ofițeri de Securitate, împreună cu un activist recomandat de prim-secretarul raionului de partid, care la acea vreme era Dumitru Balalia. Textul laudă realizările regimului comunist, după care îl înfierează pe Petre Sava și îi îndeamnă și pe colegii lui să îl demaște ca „dușman al clasei muncitoare”: „[...] Tovarăși, Dușmanii regimului nostru democrat popular, din rândul fostelor elemente exploatatoare și vechi­ le lor cozi de topor, servili ai acestora, nu se împacă cu gândul că socialismul înaintează și că speranțele reînvierii fostei orânduiri burgheze s-au spulberat odată pentru totdeauna. Ei nu se dau în lături de la nimic de a submina orânduirea democrat-populară, de a pune diferite piedici în bunul mers al înde­ plinirii sarcinilor ce stau în fața oamenilor muncii. Asemenea elemente, care urăsc regimul demo­ crat și care caută să întrețină psihoza războiului în rândul oamenilor muncii, se găsesc și în instituția Dvs. 1 Ibidem, £ 178. 2 Ibidem, ff. 51-58.

De la Stalingrad, cu dragoste

Astfel, de mult timp lucrează în instituția dvs. doctorul Sava Petre - cunoscut ca militant al par­ tidului liberal, unde a deținut funcția de membru în delegația permanentă a comitetului județean Prahova, deținând în același timp și funcția de șef de sector pe orașul Azuga, iar sub dictatura antonesciană a deținut funcția de primar în comuna Poiana Țapului. In ura lui față de regimul democrat-popular, doctorul Sava Petre în permanență a căutat să de­ făimeze realizările obținute de regimul popular din Patria noastră, căutând să scoată în relief că el este o victimă a regimului, întrucât acum este un simplu salariat, iar sub regimul burghez a deținut diferite posturi de conducere care îi aduceau venituri fără să muncească, așa cum este obligat să facă în prezent. In discuțiile pe care doctorul Sava Petre le face cu diferiți cetățeni, caută să preamărească modul de viață din țările capitaliste, scoțând în relief mai ales nivelul de viață american, precum și superioritatea acestora în domeniul științei, exprimându-se că în curând țara noastră va fi subjugată de imperialismul american, cu care ocazie partidul liberal va veni la conducerea statului și el va avea ocazia să-și recape­ te pozițiile pierdute la conducerea statului. Ca dușman înverșunat al regimului din țara noastră, în timpul evenimentelor din Ungaria, și-a manifestat simpatia față de rebeli, preconizând o asemenea situație și în țara noastră, iar când arma­ ta sovietică a intervenit, la cererea guvernului re­ voluționar ungar, doctorul Sava Petre a adus grave injurii la adresa conducătorilor Uniunii Sovietice, pentru că, așa după cum afirma el, vedea spulberate

45

46

De la Stalingrad, cu dragoste

speranțele lui de a se petrece și la noi situația din Ungaria. Doctorul Sava Petre s-a reliefat și ca un înră­ it instigator, difuzând în rândul cetățenilor cinstiți știri mincinoase, pe care pretindea că le cunoaște din revistele străine, pretinzând că în curând ame­ ricanii vor da o lovitură prin surprindere Uniunii Sovietice, cu care ocazie se va schimba și regimul din țara noastră și atunci el va avea prilejul să tragă la răspundere pe conducătorii comuniști de astăzi. Doctorul Sava Petre și-a manifestat nemulțu­ mirea sa și față de hotărârea plenarei CC a PMR din 13-14 iulie 1959, cu privire la mărirea salariilor și reducerea de prețuri la o serie de sortimente de mărfuri, pe care a interpretat-o de pe poziții duș­ mănoase, afirmând că comuniștii, prin aceasta, și-a [sic] bătut joc de muncitori și că nu le-a [sic] venit în ajutor cu nimic, și că în realitate mărfurile s-au scumpit, iar muncitorii, în loc să aibă de câștigat, au pierdut. De aici se poate vedea că doctorul Sava Petre este un element dușmănos, care nu urmărește decât posibilități de parvenire și care nu are nimic comun cu interesele clasei muncitoare, și de aceea el nu iu­ bește regimul și nutrește sentimente de ură față de toate realizările obținute sub conducerea înțeleaptă a Partidului nostru. Tovarăși, Atitudinea dușmănoasă manifestată de doc­ torul Sava Petre față de orânduirea democrat-populară din Patria noastră, calomniile aduse de el la adresa Partidului și Guvernului, precum și ura lui față de tot ce este nou, nu poate să nu provoace

De la Stalingrad, cu dragoste

47

indignarea tuturor oamenilor cinstiți din institu­ ția Dvs., de aceea este bine ca fiecare dintre dvs. să ia cuvântul și să arate în mod deschis și alte ma­ nifestări dușmănoase ale doctorului Sava Petre, pe care noi nu am reușit să le cunoaștem până în pre­ zent, pentru a-1 demasca ca [sic] un dușman al cla­ sei muncitoare”1.

După demascare, începând cu data de 11 noiembrie 1960, se continuă urmărirea lui Petre Sava, prin intermediul agcnților „Dorian”, „Costel”, „Constantinescu ” și „Wentzer”. Responsabili de această activitate sunt It. Nelu Suliță și It. maj. Gh. Călinescu. Astfel Ac planuri de muncă existaseră și în anii anteriori, spre exemplu în perioadele: 15 octombrie—30 decembrie 1955 (planul presupune folosirea unor cunoștin­ țe vechi ca informatori, exploatarea pasiunii lui Petre Sava pentru mersul pe munte și chiar interceptarea coresponden­ ței; responsabil de urmărire, It. maj. C. lonescu)1 2 sau 1 ianuarie-31 martie 1957 (responsabil, It. Ștefan Motoroiu)3. Pe măsură ce citești astfel de documente, păstrând re­ zerva obligatorie față de niște informații produse de un aparat represiv, înțelegi amploarea resurselor și energiilor i roșite pentru urmărirea unui om care avusese toată viața o conduită ireproșabilă. Desigur, tocmai acest lucru deranja și trebuia pedepsit de un regim care promova selecția inver­ să. Ne amintim cum deplângea Petre Sava, în jurnalul lui, irosirea energiilor pe timp de război. Nu putem decât să ne imaginăm ce ar fi crezut despre desfășurarea de forțe a Securității în vederea supravegherii lui: zeci de informatori 1 Ibidem, ff. 56-58. 2 Ibidem, f. 14. 3 Ibidem, ff. 12-13.

48

De la Stalingrad, cu dragoste

și de securiști, zeci de note informative, sute de pagini de dosar. Probabil că, dincolo de revolta și dezamăgirea pe care i le-ar fi produs citirea acestui dosar de urmărire, s-ar fi distrat copios să afle că unii dintre informatorii care îl tur­ nau purtau nume conspirative precum „Hamlet” sau „Dor”, iar securiștii responsabili cu urmărirea lui se numeau Nelu Suliță sau Wilson Georgescu... Insă abjecția regimului comunist nu se oprește la hăitu­ irea „obiectivului”. Securiștii includ în planul de măsuri și acțiunile pe care preconizau să le desfășoare în legătură cu copiii lui Petre Sava: „[...] vom lua măsuri de identificare a institutu­ lui unde studiază copilul dr. Sava Petre [este vorba despre Radu-Basarab Sava, n.n.] și vom face pro­ punere Dir. Reg. MAI Ploiești, spre a fi scos din facultate. De asemenea, și fiul cel mic, care este elev la școala medie din Sinaia [este vorba despre Dan-Ioan Sava, n.n.]”1.

In ciuda „demascării” prin care trecuse, Petre Sava conti­ nuă să sfideze Securitatea: „a continuat să se manifeste duș­ mănos”, iar Securitatea reacționează revenind la cele mai odioase metode de presiune asupra familiei: „Vom lua le­ gătura cu tov. secretar al comitetului PMR Bușteni și cu tov. președinte al Sfatului Popular și vom organiza chema­ rea la Sfatul Popular a fiului său care este student la Brașov [Radu-Basarab Sava], a fiului său care este elev la școa­ la medie din Sinaia [Dan-Ioan Sava], precum și a soției acestuia, și în fața lor să discutăm poziția numitului Sava Petre față de regim, cine este acesta și ce-1 determină să facă 1 Ibidem, f. 8.

De la Stalingrad, cu dragoste

49

aceste lucruri”1. Termen de îndeplinire, 25 noiembrie 1962; executant al acțiunii, It. Nelu Suliță, care va fi verificat de It. maj. Ion Toader. Securitatea încearcă să adune material compromițător despre Petre Sava și prin intermediul interogatoriilor. Astfel, in 14 decembrie 1959, la Câmpina, It. Ștefan Motoroiu îl interoghează pe Paul Clucerescu, șofer la Sanatoriul TBC din Sinaia12. Clucerescu relatează mai multe discuții avute cu doctorul Sava, la o sticlă de vin, la Restaurantul Parc din Sinaia, în cursul cărora medicul criticase regimul comunist și spusese că așteaptă victoria americanilor asupra URSS. La 12 decembrie 1959, tot la Câmpina, It. Nicolae Grigorescu îl interoghează pe Constantin Păsculescu, inginer constructor angajat la Predeal, care studiase în Belgia, între anii 1937 și 1941. Păsculescu relatează cum, la un pahar de țuică fiartă, Petre Sava îi arătase, într-o revistă străină, fotografii de ma­ șini occidentale de ultimă oră, ca argument pentru superiori­ tatea țărilor capitaliste și pentru iminenta lor victorie asupra comunismului3. Mai sunt interogați: „sifonerul” (ce ironie!) Constantin Drăgoi (care declară că Petre Sava asculta Radio Vocea Americii și că se mira cum de comuniștii, pe care îi urăște, i-au acordat decorația Steaua RPR)’, contabilul-șef Ioan Savu, de la Spitalul din Sinaia, fost membru al tinere­ tului țărănist, amic de pahar al lui Petre Sava (care oferă de­ talii despre injuriile aduse de medic la adresa conducătorilor comuniști și despre dorința acestuia ca șefii comuniști să fie trași la răspundere după victoria țărilor capitaliste); funcți­ onarul Gheorghe Miss, de la Fabrica de Postav din Azuga, fost legionar; tipograful pensionar Gheorghe Pîslaru (care 1 Ibidem, f. 17. 2 Ibidem, ff. 90—91v. 3 Ibidem, ff. 92-94v.

50

De la Stalingrad, cu dragoste

amintește de trecutul de liberal al lui Petrey Sava si de ura > acestuia față de regimul comunist); arestatul Ion Grigore, fost membru al PNL-Tătărescu. Din perioadele 1948-1949, 1954-1957 și 1959-1962 se păstrează numeroase note informative culese de It. maj. Constantin lonescu, It. Miron Păun, It. Ștefan Motoroiu, cpt. Gh. Marin, It. maj. Stan Constantin, plut. Dumitru Enuță, It. maj. Vasile Ion, It. maj. Gheorghe lancu, It. maj. Gh. Călinescu, It. maj. Traian Ivan sau de It. Nelu Suliță, în casele conspirative „Grivița”, „Postăvaru”, „Poiana”, „Caraiman”, „Carpați”, sau în alte locuri, de la informatorii „V. Wentzer” (cel mai productiv), „Dorian” (și el foarte har­ nic), „Hamlet”, „Valentin”, „Enache Ion”, „Popa Vladimir”, „M. lonescu”, „I. Constantinescu”, „Costel”, „Titi”, „Toma Petre”, „Marian”, „Gheorghe”, privitoare la întâlniri și dis­ cuții ale acestora cu Petre Sava. Sunt notate afirmatii ale y y medicului, făcute în tren, la cârciumă, pe stradă sau în timp ce se odihnea pe o bancă, referitoare la politica internațio­ nală, la războiul dintre comuniști si naționaliști în China, la criza Suezului, la Revoluția din Ungaria (1956)1, și în spe­ cial la raporturile dintre sovietici și americani: 1 Ibidem, f. 50. Referitor la Revoluția din Ungaria, agentul „Dorian” relatează, la 21 noiembrie 1956, că Petre Sava „consideră că intervenția URSS în Ungaria este un act contrar oricăror pacte internaționale, de asemenea prin care s-au încălcat în mod grosolan și abuziv asigurările de neintervenție în afacerile interne ale statelor. Uniunea Sovietică, după părerea sa, a procedat ca atare, deși a călcat asigurările ce le-a dat, pentru că altfel ar fi pierdut poziția strategică în Europa și deci trebuia să renunțe definitiv la comunizarea ei. [...] In linii generale, consideră că Uniunea Sovietică a pierdut în ultimul timp mult din poziția sa de până acum, nu în ceea ce privește partea militară, dar în ceea ce privește partea ideologică, și că treptat, treptat tot țările capitaliste vor învinge și își vor imprima politica în lume”.

De la Stalingrad, cu dragoste

51

„Numitul Sava Petre spunea că americanii fac bine că pun pumnul în gură imediat comuniști­ lor, pentru că aceștia nu vor ca în America să aibă o societate socialistă, care ar dăuna intereselor lor. Din această cauză, luptă pe toate căile ca comunis­ mul [sic] să nu prindă rădăcini în America. [...] Numitul Sava Petre spunea că, cu toată susținerea grevelor de către Rusia în lume, cu toată propagan­ da dusă de aceasta, americanilor nu le este teamă, fiindcă azi dispun de cel mai perfecționat arma­ ment și de o armată bine instruită”’.

Alt subiect discutat și raportat de „V. Wentzer”, la 25 octombrie 1961, sunt raporturile dintre Republica Federală

(lermană, Statele Unite si URSS: „[...] numitul Sava Petre spune că de aci va iz­ bucni totuși un război care, în mod sigur, va aduce clarificarea situației în Europa și care situație va fi favorabilă țărilor capitaliste care, pentru atingerea scopului, vor pune toate sforțările pentru ca socie­ tatea comunistă să dispară și să se revină la vechea societate, în care, după cum afirmă numitul Sava Petre, popoarele din nou vor fi libere și că își vor câștiga existența mult mai ușor ca acum, când mun­ cești până nu mai poți, fără să poți trăi cel puțin modest”2.

Mai scriu note informative, despre Petre Sava, Ortansa Dumitriu, responsabilă la cadre în comitetul orașului Sinaia, si Irina S. Cârlan. 1 Ibidem, f. 22 r-v. 2 Ibidem, f. 26.

52

De la Stalingrad, cu dragoste

Din multe turnătorii răzbate umorul lui Petre Sava si parcă intenția lui de a-și bate joc de prostia și de meschi­ năria informatorilor și a securiștilor. Spune pe șleau lucruri foarte riscante, nu-și ascunde părerile, ia peste picior parti­ dul,Z orânduirea comunistă, URSS. Evident, turnătorii si se7 7, curistii iau în foarte serios chiar si bancurile sau invențiile livrate de Petre Sava, cel mai probabil, în mod conștient. Se știe: diavolul este foarte prost și întotdeauna foarte serios. Iar Petre Sava pare foarte hotărât să nu-1 ia în serios și să râdă de el. O astfel de tiradă este cea transmisă de informa­ torul „Vladimir Popa”, la 12 februarie 1961. Venit în vizită la V. Popa, în casa acestuia de la Telega, la 8 februarie 1961, după ce se cinstesc cu o țuică, Petre Sava îi livrează gazdei, despre care mai mult ca sigur bănuia că era informator, ur­ mătorul discurs fantast: „Sunt neam de prinț din neamul Basarabilor. Am fost șeful tineretului liberal, ramura lui Tătărescu. Am fost cu Tătărescu când a semnat pacea, în 1947, la Paris. A făcut omul ce a putut (adică Tătărescu), altfel de pace nu se putea încheia. Pe urmă, când Tătărescu mai era ministru de externe, am fost tri­ mis ministru al țării la Lisabona, și aveam cu mine câteva kilograme de aur. Dacă mergea cu mine și familia, uitam să mai vin îndărăt. Când a picat Tătărescu de la putere, a trebuit să vin îndărăt. Am cumpărat un avion cu banii legației de acolo și, cu un pilot mexican, am venit la București”1.

Detaliile sunt atât de abracadabrante, încât este aproa­ pe sigur că scopul lui Petre Sava era pur și simplu acela 1 Ibidem, f. 38.

De la Stalingrad, cu dragoste

53

de a-și bate joc de prostia securiștilor. Dovadă că și reușea, este chiar comentariul lui „Vladimir Popa” din finalul notei i nformative: „Am încheiat discuția, fiind târziu, eu simțindu-mă măgulit că am găzduit un «Prinț», rămâ­ nând intrigat cum s-au jucat unii cu avutul statului, dând și cu această ocazie dreptate actualului regim, care le-a mai tăiat din pofte, și mâhnit în suflet că am fost pedepsiți oameni de-alde mine, care nu am cunoscut altă viață decât munca”.

Reverența umilitoare în fața regimului comunist a unui fost deținut politic devenit informator ne miră mai puțin decât incredibila lui credulitate. Turnătorul chiar a luat de bună povestea lui Petre Sava! Din aceeași categorie fac parte și istoriile relatate, la 13 decembrie 1948, de informa­ torul Ion Preda: „[...] fiind în restaurantul Marinescu din Azuga, [...] dr. Sava, puțin amețit, a început să spună că dumnealui a fost șeful organizației tineretului libe­ ral, pe vremuri, și că în această calitate avea la dis­ poziție mașini și trenul ministerial. Tot în această calitate, dumnealui a fost trimis la Veneția, unde a făcut chefuri formidabile, în care se cheltuiau sume enorme de bani”1.

Un alt informator, „I. Constantinescu ”, un medic, este mai uman în evaluările lui (menționează chiar și pasiunea lui Petre Sava pentru filatelie!) și mai perspicace. Intr-o notă informativă din 4 iulie 1960, acesta notează: 1 Ibidem, f. 111.

54

De la Stalingrad, cu dragoste „Calități personale: inteligență ascuțită și foar­ te sprinten la gândire; posedă un dezvoltat simț de observație și spirit critic. Defecte: flecar, vorbește mai mult decât trebuie, se poate spune că trăncă­ nește, nu atât pentru a face jocul reacțiunii, ci pen­ tru a crea ilaritate și a se crede om cu spirit; aceasta se vădește mai ales când e cu chef”1.

Faptul că Petre Sava era conștient că era urmărit, dar acest lucru nu îl făcea să-si schimbe conduita, este evident chiar din notele informative. Harnicul turnător „Wentzer” relatează, la 25 iulie 1961: „Numitul Sava Petre spune că până acum la Securitate are 84 de note informative, pe ches­ tiunea că vorbește prea mult, și că nu-i pasă dacă unul și altul dau note informative”1 2. Același informator transmisese, la 9 iunie 1961, părerea lui Petre Sava despre regimul comunist din România: „[...] toți sunt proști, care conduc treburile țării, și îi înjură (referitor la România), spune că sunt mai multi proștii decât deștepții, că proști a plouat cu găleata”3. Nu vom ști niciodată cât l-au afectat pe Petre Sava această hărțuire și urmărirea continuă, nedreptățile care i s-au făcut și transformarea adusă în societatea românească de comu­ nism. Putem doar încerca să intuim, dintr-un răspuns al lui, către un cunoscut care încerca să-l convingă să-și pondere­ ze discursul anticomunist (firește, replica lui Petre Sava este transmisă de informatorul „Wentzer”, la 18 aprilie 1961): „[...] numitul Petre Sava a spus că va muri, iar numitul Dinu P. Ion l-a întrebat de ce să moară, 1 Ibidem, f. 39v. 2 Ibidem, f. 32. 3 Ibidem, f. 34.

De la Stalingrad, cu dragoste

55

fiindcă nu este timpul; la care numitul Sava Petre a răspuns: «mor eu ca un deștept și să rămână proștii»”1.

Petre Sava avea să moară după nici 2 ani, în vârstă de mimai 51 de ani. încheiem călătoria prin catacombele Securității cu un raport întocmit de comandantul postului de miliție Brebu, plutonierul-major de miliție N. Garcea (din nou, ce iro­ nie!), în data de 14 iulie 1950, și adresat către circa de mili­ ție Câmpina, în care este menționat jurnalul de front al lui Petre Sava. Din fericire, jurnalul nu a fost confiscat, iar as­

tăzi noi îl putem citi pentru prima dată: „Raportăm că în seara de 13 iulie 1950, pe la orele 22.30, tov. director al Sanatoriului Brebu [Petre Sava, n.n.] a convocat o ședință cu pacienții, pentru a face critica unor pacienți care, spune, au părăsit sanatoriul fără nicio aprobare, plecând în orașul Câmpina la ora 14.00, și s-au înapoiat la orele 20.00. In timpul ședinței s-a produs un inci­ dent între acei pacienți și director, provocându-se o mare neliniște între toți pacienții. Am fost anun­ țați de la orele 01.00 și, ducându-ne la fața locului, ni s-a adus la cunoștință de pacienții care a avut [sic] discuție că directorul ar poseda în camera sa de locuit mai multe documente compromițătoare la adresa URSS și a Partidului. Ne-am prezentat la camera directorului, unde l-am găsit stând de vorbă cu doctorul Floru. Am fost invitați în cameră și, pentru a nu da posibilitatea a se ascunde materia­ lul, i-am cerut permisiunea să facem un control în

11bidem, f. 35.

56

De la Stalingrad, cu dragoste cameră. La controlul făcut s-a găsit [sic] niște cărți cu caracter fascist, scrisori și o notă cu diferite adre­ se din Ploiești și București, cum și un jurnal perso­ nal scris de el pe timpul războiului din Răsărit, din anul 1942. A fost anunțată telefonic Securitatea și se așteaptă a se prezenta pentru anchetă”1.

ÎNCĂ UN CUVÂNT

Mă grăbesc să închei, pentru a vă lăsa să citiți jurna­ lele familiei Sava, niciodată publicate până acum. Vă sunt dator, însă, cu o mărturisire. Am lucrat la editarea acestei cărți în momentul în care războiul nu mai este deloc o abs­ tracțiune, întrebându-mă dacă mai are vreun sens ceea ce fac. învățăm vreodată ceva din trecut? Din Ucraina si din Orientul Mijlociu, vești despre cruzimi de neimaginat ne îngrozesc. Orori asupra cărora suferințele bunicilor și ale străbunicilor ar fi trebuit să ne prevină sunt azi îmbrățișate ca metode legitime de reglare a unor conflicte. Deși ar tre­ bui să știm că războaiele nu rezolvă niciodată nimic. Viața e din nou batjocorită, chipul omului e din nou sluțit. Nu e greu să deznădăjduim, însă mărturii ca acestea publicate aici ne pot arăta că speranța nu e niciodată pierdută și că omul are întotdeauna resurse pentru a-și păstra umanitatea. Luiza și Petre Sava au traversat infernul și l-au sfărâmat prin iubire, cuvânt și memorie. Să-i lăsăm să ne fie călăuze.

Filip-Lucian Iorga 15 octombrie 2023, București

1 Ibidem, f. 161.

De la Stalingrad, cu dragoste

57

NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI

mbele texte publicate aici fac parte din arhiva familiei Sava și mi-au fost puse la dispoziție de Dan-Ioan Sava, fiul autori­ lor, economista Luiza-Antoneta Sava si medicul Petre Sava. Jurnalul de front al lui Petre Sava, denumit Jurnal de Campanie 1942, începe în data de 3 august 1942 și se încheie în data de 14 noiembrie 1942. Textul Jurnalului de Campanie 1942 este redat integral și este publicat pentru prima dată în această ediție, la 81 de ani de la momentul scrierii, la 80 de ani de la terminarea Bătăliei de la Stalingrad și la 60 de ani de la moartea autorului. însemnările sunt scrise de mână, pe foi de matematică, format A4, cu cerneală albastră. Textul este format din două fascicule, primul dintre ele cu pagini­ le numerotate de la 1 la 40, al doilea numerotat tot de la 1 la 40. In primul fascicul, pagina 31 poartă ștampila „Ambulanța de Cavalerie No. 41”, iar pe pagina 32 Petre Sava a desenat planul unui adăpost. In transcriere, am semnalizat, între pa­ ranteze pătrate, numărul paginii, dar am numerotat continuu paginile, de la 1 la 80, unificând cele două fascicule. Hârtia este îngălbenită de vreme și prezintă, pe alocuri, pete. însemnările Luizei Sava, dedicate celor doi copii ai cuplu­ lui Petre și Luiza Sava, Radu-Basarab și Dan-Ioan, poartă pe copertă titlul Răducu și încep la Azuga, în data de 22 martie 1943. Sunt scrise pe un caiet dictando, format A5, cu cerneală neagră și albastră și creion negru. Numerotarea paginilor este

58

De la Stalingrad, cu dragoste

făcută din două în două, de la 1 se sare la 3, apoi la 5, însă nu­ merotarea pare ulterioară scrierii textului. în transcriere am marcat numărul paginii între paranteze drepte, renumerotând toate paginile cu text, de la 1 la 26. Jurnalul Luizei Sava își menține firul și coerența pe parcursul notațiilor cu cernea­ lă, devenind mai lapidar spre sfârșit, acolo unde notează mai mult cu creionul. Textul principal este întrerupt deseori de notații rapide despre greutățile copiilor la diverse vârste, des­ pre bolile copilăriei sau despre felul în care copiii pronunțau

diverse cuvinte, după ce începuseră să vorbească. Pentru a nu fragmenta excesiv textul, am redat integral corpul jurnalului, eliminând acele notații marginale care nu au relevanță pentru cititor. Am rezumat conținutul acelor file cu notații mai puțin relevante si am transcris unele dintre notatii în note de subsol. Ambele texte le-am transcris cât mai fidel, păstrând lim­

bajul epocii și operând doar minime actualizări ortografice și gramaticale. Spre exemplu, am transcris: „într-o”, nu „întrb”; „am ieșit”, nu „am eșit”; „noiembrie”, nu „noembrie”; „Ploiești”, nu „Ploești”; „baie”, nu „bae”; „de la”, nu „dela”; „slt.”, nu „Sub. Lt.”; „care”, nu „cari”; „sub”, nu „subt”; „tri­ mit”, nu „trimet”; „atacat”, nu „atacat”; „parcă”, nu „parcă” etc. Am corectat forme gramaticale și dezacorduri, am adăugat cratime, acolo unde lipseau, și virgule acolo unde erau necesare pentru buna înțelegere a textului. Am adău­ gat majuscule la începutul unui enunț, acolo unde lipseau. Am completat textul peste tot, acolo unde mi s-a părut ne­ cesar și unde prescurtările erau inteligibile: „Regimentul 2 Roșiori”, în loc de „R. 2 R.” etc. Pe alocuri, am adăugat ali­ neate. Este evidentă nevoia autorului de a face economie de hârtie, dar din context se naște J uneori nevoia unor alineate care, în condițiile de pe front, ar fi însemnat risipă. Toate notele de subsol explicative aparțin editorului.

DR. PETRE SAVA

JURNAL DE CAMPANIE 1942

[p-1] 1942

JURNAL DE CAMPANIE

Luni, 3 august' Orele 8 fără 10, plecarea. Cocoloșii!1 2 meu drag merge până la Poiana3, unde în gară mă așteaptă, pentru bunul rămas, mama4, tanti5 și mult întristatul Mitică6 (ce im­ portă asta?). A fost (despărțirea) tare cu mult curaj, semn de bun augur. în București, It. dr.7 Georgescu îmi dă 1 în original, data este scrisă Luni 3. VIII și este subliniată. De aici înainte, vom nota numele lunii si vom renunța la sublinierea datelor, dar le vom marca prin caractere italice. 2 Numele de alint folosit, pe tot parcursul Jurnalului de Campanie, pentru soția lui, Luiza Sava, născută Novac. 3 Poiana Țapului, pe Valea Prahovei. La momentul scrierii Jurnalului de Campanie, era comună de sine stătătoare. In prezent, face parte din orașul Bușteni. 4 Stanca Sava (1888-1967), născută Popescu, nepoata de fiu a preotului Ene Referendaru din Orația. A fost căsătorită cu Constantin Sava (1880-1942). Cei doi au deținut, în perioada inter­ belică, la Poiana Țapului, hotelul, restaurantul, bodega și magazi­ nul universal de cereale, coloniale, băuturi și delicatese „La Sava”. Hotelul se numea „Carpați - La Sava”. 5 Sora mamei, Ecaterina Negoiță (1900-1991), născută Popescu. 6 Dumitru (Mitică) Negoiță (1897-1982), soțul Ecaterinei Popescu, sora Stancăi, mama lui Petre Sava. 7 în original, titlurile academice și gradele militare sunt scrise cu majuscule, noi le transcriem fără majuscule, respectând norma actuală din limba română.

64

De la Stalingrad, cu dragoste

fericita idee să merg cu trenul sanitar nr. 4, ce pleacă spre Simferopol1. In trenul sanitar nr. 4, comandant al trenului este cpt. dr. Dinu V. din Constanța. Un om simpatic, care mi-a pus la dispoziție un compartiment, fiind invitatul lor pe tot tim­ pul drumului. Au avut de toate, mâncare bună, vodcă, vin bun și afecțiune. Un început fericit. La Ploiești 2 si ■> am scris lui Coca1 > mamei.

Marți, 4 august M-am sculat la orele 5.303, sosisem în Chișinău, opri­ re 3 ore. Nu am ieșit în oraș, preferând să fac o baie recon­ fortantă. La orele 11.30, sosirea în Tiraspol. Scobor pentru două ore, pentru a mă informa de A. 41. C.45.„Bogdan” este la MelitopoF, iar formația mea încă prin jurul Odesei6, fără să se știe precis unde. Am scris Cocutei.

Hotărăsc să merg până la Razdelnaia. Aici cobor din „trenul minune” și doamnele de la Crucea Roșie a trenu­ lui mă recomandă celor de la gara Razdelnaia. Mă pri­ mesc bine, masă seara (salată orientală, ciorbă de pui, o ceașcă de surogat7, apoi niște caise mari și frumoase), 1 Simferopol, oraș din peninsula Crimeea, în sudul Ucrainei. 2 Coca (Cocuța), un alt nume de alint pentru soția lui, Luiza Sava. 3 In original, ora este scrisă 5%, dar în transcriere am optat, aici și în celelalte locuri, pentru formatul standard al orelor în limba româ­ nă, așadar aici 5.30. 4 Ambulanța 41 Cavalerie. 5 Melitopol, oraș în sud-estul Ucrainei. 6 Odesa, oraș în sud-vestul Ucrainei, port la Marea Neagră. La momentul scrierii Jurnalului de Campanie al medicului Petre Sava, Odesa se afla sub ocupație românească. 7 înlocuitor al cafelei. Se poate prepara din cicoare, malț, năut, orz.

De la Stalingrad, cu dragoste

65

[p. 2] dormitul bun. Plata benevolă, dau 100 de lei și par Cresus1.

Miercuri, 5 august Scularea 4.30. Plec cu trenul și tot bagajul (destul de mult) spre Odesa, dar în tren mă informează un ostaș din Roșiori că Ambulanta 41 Cavalerie este încă la Holodna Balka (Valea Rece) și că trebuie să mă dau jos la gara Dacinaia1 2. In gară găsesc pe farmacistul slt. Gh. Măcinic de la unitatea mea, plecăm spre ambulanță și pe drum în­ tâlnim pe dl maior dr. Eugen Dimitriu, șeful Ambulanței 41 Cavalerie. Fac cunoștință cu noii mei camarazi. Cpt. dr. Popescu, îl cunosc de la Misiunea Germană, în cursul verii 1941, București. Drăguț și binevoitor. Cpt. dr. R. Petri, îl cunosc din Cluj, fără culoare și sens. Nicio bucurie. Cpt. dr. Rotaru, activ, energic și simpatic. Impresie foarte împrăștiată. Se laudă și într-o oră mi-a povestit toată viața. îmi arată o afecțiune deosebită. Mă roagă să fac parte din secția sa. Ce să fac, o să primesc și o să văd ce va ieși. După-masă3, dl maior dr. [Dimitriu]4 mă invită să merg la Odesa cu mașina (20 km de aici). Orașul este mare, frumos, dar nu în genul nostru. Foarte puțin avariat. Este așezat în pantă, care merge lin spre mare. Golful care adăpostește portul este mare și minunat, 1 Personaj istoric din Antichitate, ultimul rege al Lidiei, cunoscut pentru bogăția și dărnicia lui. 2 Cel mai probabil, localitatea Dachne (Dacine) din regiunea Odesa. 3 Petre Sava scrie, peste tot în Jurnalul de Campanie, „după masă”, fără cratimă, însă este evident că sensul este acela de „după-amiază”, așa că am adăugat cratima. 4 Intre paranteze drepte, completările sau observațiile editorului.

66

De la Stalingrad, cu dragoste

cu instalații frumoase și bine amenajate. Vasul românesc „Ardealul” se [p. 3] odihnește după torpilarea suferită de la un submarin sovietic. Este încă pe linia de plutire. Gara este în spatele portului, acum se lucrează la refacerea ei. Din spatele gării, o alee cu trepte în pantă duce spre promenadă, într-un capăt fiind Richelieu, iar în celălalt Ovidiu (mai re­ ușit este al nostru, de la Constanța1). Din promenadă scoboară scara Langeron, până la plaja cu același nume. Opera este impozantă. Vizitez magazinele cu obiecte vechi de vânzare. Sunt lu­ cruri minunate, dar scumpe. îmi place un tablou reprezen­ tând un târg, lucrat în stil neomodernist. Costă 100 RKKS1 2 (adică cam 3 000 de lei, la cursul zilei). Și o copie de mână în acuarelă, din 1896, reprezentând actul suirii pe tron a lui Nicolae II, 75 RKKS. Nu mă hotărăsc pentru niciunul, banii fiindu-mi necesari pentru alte întrebuințări. Mănânc o înghețată bună, 2 RKKS.

Joi, 6 august

Scularea, ora 5.00. Plecarea la câmp, cu trupa, pentru un exercițiu de evacuare a rănirilor dintr-un teren gazat cu iperită3. La 11.00 mergem la liman, unde fac o baie minu­ nată. De fapt, am mare nevoie, fiind suferind de un pic de reumatism. Scriu o scrisoare mare lui Cocoloș, îmi este tare dor de ea. Ce o fi făcând? Dragă dragoste, aș vrea mult să te știu fără griji, [p. 4] 1 Este vorba despre statuia poetului latin Ovidiu, de la Constanța, realizată de Ettore Ferrari. 2 Reichskreditkassenscheine (RKKS), valută a armatei Germaniei naziste, utilizată în teritoriile ocupate de Germania, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. 3 Substanță toxică folosită ca armă chimică.

De la Stalingrad, cu dragoste

G7

Vineri, 7 august De la 7.00 plec spre liman, unde fac o baie până la 10.00. I )upă-masă, somn și iară baie. A fost tare cald. Dl maior este dus după ordine, care ne vor indica plecarea, care va fi curând. Spre Caucaz? Spre Moscova? Ce importă... Sâmbătă, 8 august De dimineață plec cu cpt. dr. Popescu și It. Timaru spre Odesa. După-masă văd la operă Lacul lebedelor de Ceaikovski. Sala mare, frumoasă. Baletul, minunat. A fost o după-amiază minunată. La operă am întâlnit mai mulți cunoscuți, printre care și It. dr. Nițescu, medicul portului Odesa, cu care seara iau masa la „Europa”.Toate sunt foarte scumpe, enorme chiar: salată de vinete, 3,50 m.1; chifteluțe cu smântână, 3,50 m.; compot, 1,50 m. Nu mai vorbesc de vin, care nu poate fi consumat, o sticlă costând 25 m. Duminică, 9 august Plajă la liman, încolo nimic deosebit. Luni, 10 august De dimineață încep pregătiri intense de plecare. Totuși, la prânz fac o baie.

Marți, 11 august împachetare și seara o masă prelungită, cu invitați de la

Divizie (dl maior Nicolai, om foarte drăguț și cult, cu care îmi face o mare plăcere să discut diferite probleme militare), [p. 5] Miercuri, 12 august Toată dimineața plajă, după-masă odihnă și citesc Jar de Rebreanu. 1 Probabil, prescurtarea de la „mărci”.

68

De la Stalingrad, cu dragoste

Joi, 13 august Azi trebuia să plecăm, totuși, se amână pentru mâine. Nimic important, fac plajă și am scris Cocuții și pe acasă, la Poiana si Constanta. Vineri, 14 august Ca niciodată, cu toții ne sculăm târziu, fapt care ener­ vează pe dl maior. Părăsim pijamalele, ne uităm cu regret la limanul pe care îl părăsim și începe facerea bagajelor. Cu o campanie la activ, am oarecare experiență. Trebuind să călă­ torim mult, le aranjez astfel ca necesarul să fie la îndemână.

La gară, mult de lucru cu îmbarcarea, mai ales a farmaciei și a mașinilor. Plecarea din gara Dacinaia la orele 6.45 seara, până la Odesa-Holovna, unde stăm încă cinci ore. Dl maior mă invită să stau cu domnia sa în mașina autobuz, numită de mine „Mașina Amiral”. Trenul ne zdruncină grozav și la plecare ne smucește în toate părțile. Termosurile și alte obiecte de sticlă sunt victime. Dl maior, cu revolverul în mână, după ce fusese, la o astfel de pornire, lovit la cap, se duce să-1 omoare pe mecanic. II rog să-1 ierte, că nu mai avem altul. Se face haz de necaz și zdranga-zdrang până a doua zi la orele 11.50, când ajungem la stația Trihati. [p. 6] Sâmbătă, 15 august Dimineața, în tren, în gara Berezovca, ne spălăm și luăm surogatul, și două cutii de conserve (fasole cu carne de porc) sunt devorate de dl maior, cpt. Rotaru și eu. Sosirea în Trihati se face cu opt ore mai devreme. Laude C.F.R.-ului și începe debarcarea. Aceasta este necesară pen­ tru că podul peste Bug este distrus. Aceasta se face uimitor de punctual și repede (în șapte minute debarcă din vagoane șase mașini). Totul se termină în două ore, deși în program

De la Stalingrad, cu dragoste

69

(i au trei și jumătate. Luăm masa pe câmp (a se vedea foto­ grafiile, de vor ieși1) și ne amintim că este Sf. Maria. Ofer tuturor vin, fiind ziua Măicuței (mama Cocuței)12. Toți îi urează, de departe, tot ce este frumos și bun. De aseme­ nea, eu îi scriu. După prânz plecăm spre Varvarovka (32 km de Trihati). Drum prost și pitoresc totuși, fiind în josul Rugului. Mașina Amiral rămâne în pană la vreo 16-20 km și plec cu o autosanitară. Varvarovka este un sat mare, frumos, așezat pe partea dreaptă a Bugului, în fața Nicolaevului3. Cantonăm la mar­ gine și dormim pe paie, afară, cei mai multi, iar eu cu dl maior trebuie, la orele 22.00, să plecăm spre mașina noas­ tră. O găsim cu cauciucurile explodate, ambreiajul stricat si acumulatorul descărcat. Lucrăm cu totii la ea si șoferul Ostoiu (?)4 face dovezi [p. 7] de pricepere a motorului. Cu chiu, cu vai, mai împingând-o, mai remorcând-o, la 2 noap­ tea ne putem culca, fiind frânți de oboseală, dar mândri că

am făcut bună treabă. Duminică, 16 august Azi vom sta pe loc, plecarea fiind mâine după-masă. Se hotărăște vizitarea Nicolaevului. Plec cu dl maior si dl It. col. Băcilă, șeful intendenței diviziei, care merge tot par­ cursul cu noi. Orașul este mare, cu clădiri impozante, fără ca vreuna să fie monumentală. Străzile pavate, largi și fru­ mos orientate. Aici este cel mai mare șantier naval din 1 Nu știm dacă au ieșit acele fotografii. Din păcate, în arhiva familiei nu s-a păstrat nimic. 2 Maria Novac, mama Luizei Sava. 3 Nicolaev sau Mikolaiv, oraș din sudul Ucrainei, port care asi­ gură accesul la Marea Neagră. 4 Transcriere incertă.

70

De la Stalingrad, cu dragoste

sudul Rusiei. In vremuri normale lucrau 45 000 de oameni. Orașul are circa 600 000 de locuitori. In prezent, pe șanti­ er este lăsat de ruși un cuirasat început (trebuia terminat în 1943, de 30 000 tone). Și un distrugător de 3 000 tone, care este scufundat. Ceva curios, ce nu am mai văzut si nici nu îmi închipuiam. Plăcile laterale au 30 cm grosime și totul este un uriaș bloc din fierărie dispusă în toate direcțiile și toate formele. Viața este redusă la minimum și domnește o scumpete de nespus. In piață (bazar sau talcioc) erau grămăjoare de 3-4 roșii și câțiva castraveți, găinile au prețuri astronomi­ ce. La întoarcere, vedem la capătul podului peste Bug (făcut din pontoane, care la mijloc se desface pentru a permite tre­ cerea vaselor și lung de [ilizibil]) o tabelă cu [p. 8] indicația: „Achtung, Grenze”1. Ne dăm seama că de mâine pășim pe veritabil pământ străin. Ce va vrea Dumnezeu... După-masă mergem cu autobuzul la Bug, unde facem plajă și o baie minunată. Dau ideea, și toți sunt de acord, ca să ne spălăm cu săpun, și am făcut și curățenie generală. Dacă ne-am îmbăiat în Prut, Nistru și Bug, să o ținem tot așa până în fundul fundurilor Rusiei. Luni, 17 august După-masă, la orele 3.00, plecăm cu toată coloana la Nicolaev, pentru îmbarcare. Aceasta se face foarte rapid, dar nu putem pleca, neavând mașină1 2. Noaptea o petrecem într-un vagon german de clasa a IlI-a. Sunt în compartiment cu dl maior și mă îmbrac la pijama.

1 „Atenție, graniță” (germ. în original). 2 Cel mai probabil, Petre Sava se referă la absența locomotivei.

De la Stalingrad, cu dragoste

71

Marți, 18 august Mă scol pe la 7.30 și stăm de foarte multă vreme (îmi spune ZugfuhreruF} în stația Dolineț. De aici mai mergem două stații și stăm până dimineața. Regiunea prin care tre­ cem este fără niciun relief, ses întins cât vedem cu ochii. In schimb, calea ferată este electrificată (acum nu funcționea­ ză) și industriile se țin lanț. Fabrici și uzine electrice, rampe de încărcare a cărbunilor și silozuri uriașe arată realizări pe care trebuie să le admirăm. Intr-o stație se vede o fabrică,

iar un neamț din Organizația Todt12 ne spune că are 18 km de instalații sub pământ, fabricând produse din [p. 9] oțel. Este ceva uriaș, un păienjeniș de fire pe zeci și sute de stâlpi. In tren, plictiseala își face drum și cu toții suntem indispuși. Zău, dar multe gânduri ne trec prin minte și multe mai discutăm. Ne depărtăm de mica, dar scumpa noastră tară si, deși suntem numai medici si farmaciști, ne întrebăm în fel și chip. Facem planuri de întoarcere, prin Turcia, Marea Neagră sau Persia-Siria-Egipt, și aventura, deși ne­ cunoscută, ne face să ne înflăcărăm din nou. Masa o luăm într-un vagon de marfa, unde este instalată popota. Este pi­ torească. înainte de noi fusese locuit de cai, „parfumul” lor

persistă încă. Mâncăm conserve (fasole cu carne de porc, 300 g) și la primus3 ni se face surogat. Ar fi bine să iasă fotografiile făcute în acest vagon-restaurant. Ah! Cocoloș mică și scumpă, ce ai mai spune să mă vezi cum înfulec tot ce mi se dă, cum mănânc slănină de aia groasă și cu gust de 1 „Conductorul” (germ. în original). 2 Organizație din Germania nazistă care s-a ocupat de construc­ țiile civile și militare, denumită după fondatorul ei, inginerul și liderul nazist Fritz Todt (1891-1942). Organizația a realizat proiecte ingine­ rești în teritoriile ocupate, folosind pe scară largă munca forțată. 3 Sobă cu arzător sub presiune, cu kerosen.

De la Stalingrad, cu dragoste

11

rânced, cu praf și zdrăngănelile continue date de trepidații­ le roților. Neavând cine să mă bărbierească, hotărăsc să îmi las barbă. Va fi mai comod. Miercuri, 19 august

Am avut o noapte cu coșmaruri, m-am trezit plângând, nu știu ce am visat exact, dar sunt indispus. Pe la 11.00 suntem în Nicopole1, de unde plecăm abia seara. Masa se compune dintr-o ciorbă de pasăre făcută la primus. Se ob­ servă lipsa de mașini de tren12 la nemți. Ne spun că plecarea noastră este în funcție de prezența și disponibilitatea lor. Ne ajung eșaloane [p. 10] din divizia noastră (1 Cavalerie)3, pe care noi le întrecusem noaptea. Nu plecăm decât la 9.30 seara, dar nu ne culcăm, pentru că mai avem puțin până la Zaporojie4, unde vom debarca pentru a reîmbarca. La orele 11.00 ajungem în gara Dnieprostroi. Ni se spune că vom începe debarcarea la orele 9.00. Joi, 20 august

La orele 4.00 suntem trași la rampă și debarcăm foar­ te iute. Ni se anunță să nu mai consumăm apă, fiind in­ festată. La 6.00 ne încolonăm, eu luând loc în mașina dlui maior. Sunt de serviciu și am mult de lucru. Trecem Niprul pe un pod de vase, drumul trecând printr-un defileu în stâncă, făcut de nemți cu prizonieri, la care se mai lucrea­ ză încă și ne îndreptăm, prin Novo-Zaporojie, spre zona (?) Zaporojie II (18 km de la debarcare). Se întâmplă două 1 Nikopol, oraș în sudul Ucrainei. 2 Adică de locomotive. 3 Divizia 1 Cavalerie avea să sufere pierderi grele și să fie distrusă aproape complet în Bătălia de la Stalingrad. 4 Oraș din sud-estul Ucrainei, situat pe râul Nipru.

De la Stalingrad, cu dragoste

accidente, din fericire fără răniri de oameni. Primul, un tu­ rism (fără frâne), se face pulbere în defileul Niprului, și al doilea, autobuzului sanitar cu medicii (cpt. Păpescu, cpt. Rotaru, sit. Miclea, It. Turianu, preot cpt. Popa Ilie și alții)

i se rupe direcția, se îndreaptă spre stânga, unde era un mal și, după ce se lasă pe roțile din dreapta și se înclină, făcând impresia că se va rostogoli, se oprește. Am asistat îngrozit, pentru că dacă nu ajuta bunul Dumnezeu, am fi avut de su­ ferit o mare nenorocire. Dl It. col. Băcilă, dl maior și eu plecăm să vedem orașul [Zaporojie], Este ceva magnific. Un oraș făcut [p. 11] în ul­ timii 10-15 ani, după cele mai moderne concepții. Clădiri mari, spațioase, în cartiere separate de fabrici cu alei și par­ curi, prin care se mai văd statui neutre (copii, aviatori parașutiști, animale etc.). Un spital ce ocupă un cartier întreg. Pe Nipru se găsește un baraj uriaș pentru furnizarea ener­ giei electrice (se spune că este cel mai mare din Europa). Un port care era artificial, apa fiind adusă prin ecluze, semn [rămânând] vaporașele, șlepurile și remorcherele care zac pe pământ, rugina începând a le cuprinde. In toate părțile, sute de coșuri și zeci și sute de clădiri, până departe în zare, indi­ că fabricile de tot felul. Se spune că orașul vechi, Zaporojie, precum și cel nou, Novo-Zaporojie, au avut peste 300 000 de locuitori. Fabrici mai importante sunt cele de avioane și mașini, în care lucrau peste 40 000 de oameni. In prezent, sunt repuse în funcțiune de către nemți (uzinele Junkers1 au aici o foarte importantă fabrică). In tot orașul circulă tramvaie electrice conduse de femei. Prin aceste părți este o climă tare curioasă. Ziua este foarte cald și suflă în perma­ nență un vânt care vâjâie ca iarna. Seara încetează ca prin 1 Fabrică germană de avioane.

74

De la Stalingrad, cu dragoste

farmec și se face foarte frig. Cred că este clima continenta­ lă, de care am învățat. Seceta este groaznică, porumbul este topit, frunzele fiind îngălbenite, iar rodul foarte mic. Scriu Cocuței. Acum toți sunt prin oraș, dar eu, fiind de serviciu, mănânc cu trupa supă de fasole. Este bună, căci îmi este tare foame. Lângă [p. 12] mine, pe rampă, îmbar­ că Regimentul 19 Artilerie, din Divizia 13 Ploiești1. Frați cu mine, din Prahova, ne întâlnim aici, departe, cu aceeași destinație ■> - Caucazul. Vineri, 21 august Două mașini (autobuzele) au fost duse la un atelier de reparațiuni și nu putem pleca decât mâine. La prânz luăm cu toții masa la Soldatenheim1. Aceasta este într-o clădire modernă, fost club sovietic. în sala de mese este un tablou 4

/ 3,5 m, reprezentând un banchet în tabăra lui Taras Bulba (originar din ținuturile zaporojene și făcut nemuritor de Gogol). Culorile erau vii, figurile foarte expresive, iar pla­ nurile bine gradate. Un tablou frumos la care mi-a rămas gândul. Masa a fost absolut insuficientă (o supă și două foi de clătită cu puțină marmeladă, 1 RKKS). Eu, care nu mă­ nânc mult, si totuși nu m-am săturat. Seara am dormit în mașină, pe aceeași bancă. Sâmbătă, 22 august îmbarcarea începe la orele 10.00, dar nu plecăm decât

după-masă și, încet, încet, zdrăngănind mereu, ajungem abia noaptea târziu (10.45123), într-o gară la 7 km de Mariopol4. 1 Este vorba despre Divizia 13 Infanterie. 2 „Casa soldaților” (germ. în original). 3 Evident, 22.45. 4 Mariupol, oraș în sud-estul Ucrainei, port la Marea Azov.

De la Stalingrad, cu dragoste

75

Am observat un lucru curios, anume cum circulă mecani­ cul trenului. Când i se dă drumul dintr-o statie, i se dă si un baston mic. Când soseste, i se ia bastonul. Deci el știe că dacă nu are bastonul, nu are voie să circule. Curios, dar foar­ te practic.

Duminică, 23 august Debarcarea începe la orele 5.30 dimineața. Aici ne aș­ teaptă delegatul Diviziei noastre, care ne comunică ordi­ ne. Deocamdată ne ducem la cazarma [p. 13] Școlii de Cavalerie. Mariopolul este așezat pe malul mării de Azov, întins până pe înălțimile dinspre nord, fiind oarecum eta­ jat. Clădirile sunt mari, făcute din cărămidă roșie, netencuite, iar industria grea este în sudul orașului, pe țărm. Aici voi căuta să mă duc să vizitez, căci de departe se arată a fi ceva colosal. Ni se citesc ordine multe și instrucțiuni des­ pre Caucaz și Armenia. După ce ni se face o descriere ge­ ografică, ni se expune un ansamblu hidrologic. In război, apa fiind strict necesară, pune de rezolvat o foarte grea pro­ blemă. Vom trece prin stepe și pustiuri cu apă la 80-200 m adâncime. Va trebui să ne aprovizionăm cu butoaie și să cărăm cu cămile și măgari, având grijă să o fierbem și să nu fie otrăvită de inamic. Seara, ne culcăm pe tărgi, într-o ca­ meră din cazarmă. Am scris Cocutei. 7 Luni, 24 august Din cauza materialelor multe ce avem, atât noi, cât și munițiile ce trebuie transportate prin Taganrog1 la Rostow12, se hotărăște să plecăm în două eșaloane, eu rămânând cu cel de-al doilea. Dl maior mă ia cu mașina și vizităm 1 Oraș din Rusia, port la Marea Azov. 2 Rostov-pe-Don, oraș din sudul Rusiei, așezat pe râul Don.

76

De la Stalingrad, cu dragoste

instalațiile industriale. Sunt grozav de mari, reprezentând o distilerie de petrol (petrolul este adus prin conducte, direct din Caucaz), o turnătorie de fier, cu opt furnale, precum și multe alte fabrici de construcții din oțel (astăzi, sub con­ ducere germană, și scot patru tancuri pe zi), o distilerie de cărbune și produse chimice, precum și un șantier naval. Le numesc Azov-stali-combinaȚ și o mare parte sunt din tim­ pul țarilor. Războiul le-a deteriorat puțin [p. 14], mai ales de către flota și aviația rusă, care până acum 10 zile veneau mereu. La Leisk (70 km depărtare și ocupat de curând de către români), aveau un aeroport subteran, iar unele unități ale flotei ruse din Azov rătăcesc încă pe mare, neputând să fugă prin strâmtoarea Kerci. Marea face un golf bine protejat, care se termină printr-o plajă lină. Am făcut și o baie, dar a trebuit să mă șterg cu benzină, apa fiind plină de păcură, mai ales nisipul de pe fund. După-masă găsesc în It. rez. Pucerea (comandantul unei secții auto din Compania 41 Auto a diviziei noastre) pe fratele bunului meu prieten Ionel Pucerea, fost farmacist în Azuga. Ne bucurăm amândoi și seara dorm la el (pentru prima oară dorm într-un pat ca lumea, de vreo 10 zile, am o senzație foarte curioasă că dorm pe moale și patul nu este limitat la o scândură). Marți, 25 august Ne ducem la HKP 632 (atelierul german pentru repa­ ratul mașinilor) și facem tot posibilul ca să ne repare patru mașini. Ne promit și asist la o scenă foarte instructivă. Sosește, cu un turism1 2, un german și cere să i se dea o roată de rezervă, pentru că a pierdut-o. Se caută și nu găsesc una 1 Combinatul Metalurgic Azovstal din Mariupol. 2 Autoturism.

De la Stalingrad, cu dragoste

77

la fel. El spune că fără roată de rezervă nu pleacă mai depar­ te. I se dă o mașină aproape nouă ca să-și continue drumul. Foarte instructiv pentru noi, care avem 40% din mașini de­ fecte după primele sute de kilometri. Masa o luăm tot la Soldatenheim si venim să ne săturăm la cazan. Fac remarca [p. 15] că noi vom fi hrăniți de nemți și că ofițerii au ace­ leași subzistente ca si soldatii.

Miercuri, 26 august Mașinile sunt aproape gata și se întorc mașinile plecate cu eșalonul întâi. Mă plimb prin Mariopol și drept să spun că vreau să plec. Sunt plictisit și de prea multă odihnă. Se aude că vom lupta la sud-vest de Krasnodar1, formând flan­ cul drept al armatei. Am vizitat redacția ziarului românesc Victoria (al armatei române de pe frontul de est), scos de o echipă, pe lângă Secția geografică a armatei. Mi-a plăcut pagina ultimă, desene și text, care este foarte amuzantă. Joi, 27 august Plecăm spre Taganrog la orele 10 fără un sfert, cu Opelul mic (numit de dl maior, după ce i s-au pus arcuri noi la spate, „Coana Olimpia cu spatele sus”) și cele două autobuze. La orele 2.30 p.m. suntem la Taganrog (128 km). Drumul merge paralel cu marea, fiind spre mare minat (de germani, cred) și este destul de lucru. Peisajul este plat, până departe în zare nu se vede un pom sau o ridicătură de pă­ mânt. Seceta (de 42 de zile nu plouă) a uscat porumbul și floarea-soarelui. Taganrogul este așezat în capul peninsulei cu același nume. Este mare, cu case frumoase, dar distrus de război. 1 Oraș din sudul Rusiei, așezat pe râul Kuban.

78

De la Stalingrad, cu dragoste

Aici a fost stabilizat frontul în timpul iernii și a fost aproa­ pe zilnic bombardat. Viața și-a urmat cursul, dar alimen­ tele sunt lipsă și populația civilă o duce foarte greu. Dorm bine. [p. 16] Vineri, 28 august Plecăm din Taganrog la orele 10 și un sfert. Până la Rostow (70 km) mergem pe un drum mai accidentat și foarte aglomerat. întâlnim coloane românești (cavalerie și infanterie) și vânători germani cu catâri (austrieci), fără a mai spune de sutele de mașini germane, de toate felurile. La 2.00 suntem în Rostow, și la „Bucovina” (Armata a 3-a) și „Ștefan” (Marele Cartier General) găsim și bem o sticlă de bere Bragadiru (prima de la plecarea din țară). De aici trecem Donul, care nu este prea lat, având un curs lin, si facem o baie. Rostowul este un oraș enorm de mare, așezat pe malul drept al Donului, pe trei mameloane, care formează tot atâtea orașe. Clădirile au fost mari si cu mai y y mult gust arhitectonic, pentru că acum cam 75% este dis­ trus, prin bombardamente, atât germane, cât și ruse, apoi fiind incendiat. Unele fabrici și acum ard. Văzut de pe malul stâng al Donului, prezintă o minunată panoramă. Pe la 3.30 p.m. plecăm, prin Bataisk, spre Koissug1, unde trebuia să ajungem divizia (14 km). De aici ni se spune (farmacist slt. Schinka, rămas cu o parte din material) că ni s-a schimbat direcția și nu vom mai merge în Caucaz, ci spre Stalingrad1 2. Ne înapoiem la Rostow și aflăm, la Marele Cartier General, 1 Probabil, Koisugski. 2 Oraș din sudul Rusiei, situat pe malul drept al râului Volga, unde s-a dat marea Bătălie de la Stalingrad (23 august 1942-2 februarie 1943), între URSS și trupele Axei. în prezent, orașul se numește Volgograd.

De la Stalingrad, cu dragoste

79

că dl general Dumitrescu1 va fi ministru de război, dl gene­ ral Dragalina12 comandant al Armatei a 3-a, iar dl general Pantazi3 va lua comanda Corpului VI, sub care vom lupta și noi4. Seara aflăm că un autobuz a rămas la circa 20 km, în pană de curent. Dl maior și eu ne ducem cu un acumulator și îl aducem. Pe la 11.00 noaptea suntem înapoi, frânți de obo­ seală. Ne culcăm [p. 17] la periferia Rostowului, într-o co­ cioabă, unde, în două cămăruțe, mai dorm vreo șapte copii, un bătrân și trei femei. Ploșnițele au avut un bun ospăț.

Sâmbătă, 29 august Plecăm din Rostow cu „Coana Olimpia”, la orele 10.45, prin nord-vestul orașului, spre bazinul Donețului. După pri­ mii kilometri, peisajul devine mai simpatic, ivindu-se mici delurețe și văi care dau un aspect plăcut monotoniei de până 1 Petre I. Dumitrescu (1882-1950), general de armată, coman­ dant al Armatei a 3-a române, pe frontul de est al celui de-Al Doilea Război Mondial. Vezi General Petre Dumitrescu, Considerații asu­ pra Bătăliei din Cotul Donului, noiembrie 1942, îngrijirea ediției și adnotări de colonel (r) Dan Gîju, Editura Favorit, București, 2022. 2 Corneliu Dragalina (1887-1949), general de corp de armată, fiul generalului erou Ion Dragalina, căzut în Primul Război Mondial. A comandat Corpul 6 Armată pe frontul de est al celui de-Al Doilea Război Mondial și a fost guvernator al Bucovinei (1943-1944). 3 Constantin Pantazi (1888-1958), general de corp de armată, ministru al Apărării Naționale (1942-1944). A fost condamnat, în „lotul Antonescu”, pentru crime de război, și a murit în penitenciarul de la Râmnicu Sărat. A fost nepot al filozofului Constantin Rădulescu-Motru. Vezi General Constantin Pantazi, Cu Mareșalulpână la moarte. Memorii, Text stabilit, ediție de Alexandru V. Diță, Studiu introductiv și note de Adrian Pandea, Paul Editions, București, 2020. 4 Credem că informările de la Marele Cartier General din Rostov-pe-Don au conținut erori sau că Petre Sava face câteva confuzii în privința acestor informații. în realitate, generalul Constantin Pantazi a fost ministru al Apărării, generalul Petre Dumitrescu a comandat Armata a 3-a, iar generalul Corneliu Dragalina a comandat Corpul 6.

80

De la Stalingrad, cu dragoste

acum. Șoseaua este pietruită (pietre cubice), în unele părți fiind și asfaltată. Războiul a trecut de curând pe aici și gro­ pile de obuze, tancuri și mașini distruse alternează cu cada­ vre de cai și muniții de tot felul, azvârlite. Câmpurile, până departe în zare, sunt presărate cu cazemate, șanțuri anticar, tranșee, linii de sârmă ghimpată și mine, din loc în loc cruci marcând morminte, avioane roșii și germane cu sânge încă pe ele. Timpul este frumos, dar seceta și pe aici a uscat totul. In Novocerkassk ajungem pe la orele 11.35. Acest oraș era centrul cazacilor de pretutindeni și, deși nu este prea mare, are un aspect plăcut, fiind așezat pe pantele unei depresi­ uni. Casele sunt avariate de bombe, iar în mijloc se află biserica-catedrală a cazacilor. Este enormă, are 2 turnuri mari și 4 mici, în formă de cruce, având capacitate de mai multe mii de credincioși. Pictura este încă bine păstrată, deși [p. 18] bolșevicii i-au luat acoperișul (cupole rotunde rusești), care era făcut din argint aurit, pentru ca intemperiile să o avarieze complet. In prezent se lucrează la refacerea ei. La

mijlocul orașului, un frumos arc de triumf, pe sub care trece drumul (nu știu ce semnificație are)1, ne face a lăsa în urmă orașul și a ne îndrepta spre Schahti12, unde sosim la orele 15.00 (70 km de Rostow). Aici începe bazinul carbonifer al Donețului. De jur împrejurul orașului sunt enorme mine de cărbune, care, fiind extras, este depozitat în uriașe piramide. Văzute de departe, fac impresia a fi ca și piramidele egipte­ ne (văzute prin poze, sau la cinema), negre și una mai mare ca alta (7-35 m înălțime). Un sistem de vagonete cu scripete pe una din laturile piramidei permite urcarea lor până în 1 Petre Sava se referă, probabil, la unul dintre cele două arce de triumf ridicate în 1817, pentru a onora contribuția cazacilor de pe Don la victoria Imperiului Rus asupra lui Napoleon I. 2 Șahtî.

De la Stalingrad, cu dragoste

81

vârf. La poalele lor sunt rampe pentru încărcarea în vagoane de căi ferate. De aici, plecăm spre Lihoi-Lutor (sat) [proba­ bil, Lihaia], spre deosebire de Lihoi-stanția (stația de cale ferată) și, având informații greșite, mergem mai mult peste câmp și drumuri de țară (indicatoarele atât de utile, germa­ ne, nu au fost încă puse), încât abia la orele 8 seara sosim la cartierul diviziei, unde o tocană cu carne (foarte bună, căci nu mâncasem nimic toată ziua) ne îndestulează și ne culcăm pe o masă. Dorm foarte prost, [p. 19]

Duminică, 30 august Mă scol de dimineață și o mare bucurie mă așteaptă, au sosit primele scrisori de la cei dragi - Cocuța, mama, Mircea1 și dl pretor M. N. Pațoc. Le citesc, după ce le-am așezat după date, le recitesc, mi se umezesc ochii de plăcere și ore întregi sunt cu gândul spre țară, spre dragii mei. Ah! Cât de mult răscolesc amintirile plăcute și cât de om mă simt. Totul este deranjat în mine... vreau să le răspund, o văd pe Cocoloș, drăguța, cea veselă, dar mai mult indispu­ să; pe mama, blajină și cu gândurile spre cele sfinte, cărora le imploră ajutorul; pe Mircea, cu frumoasa-i față, rămasă între un zâmbet și un început de supărare (căci va trebui să-și întrerupă studiile, pentru a deveni încă unul din ai noș­ tri); pe maica din Constanța12, mai albită, mai înaltă și mai tristă, după ultimele încercări, care vin în cascadă3; pe pretor, cu morga sa oficială, spunând un cuvânt pompos (numește 1 Cel mai probabil, este vorba despre Mircea Novac, născut în 1921, viitorul diplomat, angajat al ministerului de Externe și al Agerpres, președinte al Asociației Fotoreporterilor (1975), fratele Luizei Sava, deci cumnat cu Petre Sava. 2 Maria Novac, soacra lui Petre Sava. 3 Petre Sava se referă, în primul rând, la moartea celuilalt frate al soției lui, locotenentul Tănase (Titi) Novac, chiar în 1942.

82

De la Stalingrad, cu dragoste

plasa, arondisment) și spunându-mi lucruri care să-1 ridice în ochii mei, de care sunt sigur că se teme... și toate astea le scriu pe o terasă de casă rusească, unde am dormit azi-noapte, și o bătrână mi-a pus un ștergar curat, luat de lângă icoa­ ne, pe masă, iar pe drum, în nori de praf, se scurg zeci și sute de mașini germane, române, italiene, purtătoare de moarte sau candidați ai morții, iar sus, [p. 20] în albastrul înalt al ce­ rului, zbârnâie „păsările morții”, exasperant de monoton. în

zare, departe, Donețul, între un pod din piatră care își arată măruntaiele sfărâmate și unul pe pontoane, din scânduri noi și fragile, își duce molcom apele sale turburi și line mai la vale, fără să îi pese de cei plecați, de cei veniți. Știe el, filozo­ fic, că noi trecem, și mulți alții din armata Europei, iar el tot acolo va fi, și tot cu apa lui va spăla sângele ce nu stătea bine unde îl așezase Dumnezeu. Dar... prea risc să deviez milita­ rul din mine, prea mă fură gândul și uit că fabrica de hârtie Bușteni este la mii de kilometri și eu fac risipă. Cocoloșule drag, soțioară scumpă, poartă în tine fructul nostru, adu-1 pe lume, să-1 facem mare, voinic, frumos și in­ teligent, ca să poată fi el mândru de noi, iar noi să ne retră­ im viața prin el. Tu, acolo, în țară, cu ai noștri dragi, iar eu aici, departe, nu formăm decât un tot. Ne încălzește același frumos soare și aceeași bună noapte ne șușotește ceea ce noi simțim că ne-am spune. Este Sf. Alexandru, mă căznesc să găsesc pe cineva cu acest nume, dar nu am pe nimeni. Pe la 10.30 plecăm cu toată divizia (comandamentul în vreo sută de mașini), spre o nouă etapă - Kamensk1 (32 km), unde vom sta 2 zile. [p. 21] Sosim la 12.00. Orașul Kamensk este pe Doneț și mâine îl voi vizita. După-masă sosesc și mașinile cu bagajele noastre. 1 Kamensk-Șahtinski, oraș din Rusia situat pe râul Doneț.

De la Stalingrad, cu dragoste

83

Luni, 31 august Orașul Kamensk nu este decât un amărât de orășel, fără niciun pic de aspect. După-masă am văzut înmormântarea a doi soldați germani, în localitate fiind un spital german. In Rusia observ că orele nu corespund. Pe aici, la șase1 este întu­ neric, iar la orele 3.00-3.30 se luminează. Ar fi cam două ore față de orele noastre, dar noi ne ținem tot de ceasul nostru. Scriu Cocuței, mamei și dr. [nume ilizibil]. Primesc din nou o frumoasă și lungă scrisoare de la scumpa mea soție. Marți, 1 septembrie Se împlinesc trei ani și începe al patrulea de război. Cât va mai dura? Cum se va termina? Numai bunul Dumnezeu știe. După-masă primim ordinul să trecem Donețul la câți­ va kilometri, la Staria-Stanția1 2. Seara primim ordinul să fim din ceas în ceas gata de plecare. De fapt se anunță frontul și

prin faptul că a și început să plouă. Miercuri, 2 septembrie Cerul este înnorat, frigul s-a anunțat, azi-noapte am tre­ murat binișor. Azi vom sta încă pe loc. Stomacul meu a început să facă gălăgie după atâta hrană proastă și foar­ te neregulată. Buna dispoziție domnește însă. Azi am luat contact cu trupele italiene. Și-au anunțat sosirea prin focuri de armă trase ca la nuntă, și foarte periculoase (era să ne împuște un sergent), [p. 22] Joi, 3 septembrie Ne deplasăm spre est vreo 114 km. Seara ajungem la Iljinski-Marlevka, unde dormim într-o școală distrusă. 1 Ora 18.00. 2 Staraia Stanița.

84

De la Stalingrad, cu dragoste

Drumul a fost anevoios, prin râpe și regiuni nisipoase, praf mult și multe coloane românești ce se-ndreaptă spre front. Se vorbește de o mare presiune pe Don. Vineri, 4 septembrie Ajungem la Prokovsk1, vreo 45 km mai departe. Azi-noapte au venit avioane rusești, dar probabil că au lansat parașutiști. Azi-dimineață încep să se audă tunurile. înfundat

și încă departe (90-100 km), după indicațiile ce le avem. Pe seară, Tudor (medic căpitan activ dr. T. Rotaru) îmi spune secret că am fost ales să plec cu eșalonul înaintat al diviziei, pe front. Sunt deci primul din ambulanță care trebuie să pri­ mească botezul frontului. De fapt, am observat după sfatul de război ținut la divizie, după prânz, că dl maior se uita cam lung la mine. Tudor îmi spune că am fost ales eu, pentru că sunt nițel chirurg și că eram „cel cu mai multă încredere”, ales pentru a fixa locul unde va funcționa ambulanța și care voi indica ritmul evacuărilor, precum și necesitatea urgențelor. Desigur că am primit voios și mă rog bunului Dumnezeu să mă ajute și acum. Și când mă gândesc, Cocoloș drag și bună mamă, că am promis că nu voi mai fi în primele rânduri. Dar vă rog să credeți că așa vrea soarta, să nu [p. 23] fiu niciodată la coadă. Asa, în frunte, am fost toată viata si asa vreau să fiu. Altfel ce ar spune viitorul meu îngeraș de tăticul lui? Că, la proba cea mare, nu a fost la înălțime. Dar sunt vesel și liniștit, :um este marea înainte de furtună. Am terminat de citit Sanda de M. Serban1 2. Unul a iubit i fată si s-a căsătorit cu alta. Asta știa de iubirea din suflet era colegă de liceu cu ea) și suferă până ce rivala, cu care se 1 Posibil, Pokrovski. 2 Mihail Șerban (1911-1994), scriitor și jurnalist, autor al mai rultor romane. Cel citit de Petre Sava, Sanda, apăruse în 1941.

De la Stalingrad, cu dragoste

85

întâlneau în familie, se căsătorește cu un bătrân bogat, pen­ tru ca, văzându-si ratarea, să se sinucidă, lăsând celor doi o scrisoare. Romanul are mult nerv, cu veridic (face impresia a fi o autobiografie) care arată că iubirea este sugestie și că realul, pe cine găsește nepregătit pentru compromis - ucide, chiar prin propria sa mână. Citim romane, scriind istorie. Sâmbătă, 5 septembrie Mă scol la răsăritul soarelui (3.30). Am dormit bine, sunt calm și mă grăbesc să mă îmbrac. Chem frizerul să mă radă (am uitat să scriu că am renunțat la barbă. Nu îmi venea bine și era policoloră, cu fire albe, roșii, castanii... și care crescuseră tare răvășite), ca apoi să am încă timp a scrie dragii mele soții și mamei. In depărtare, tunul bubu­ ie, soarele este la vreo trei suliți1, a început să fie călduț (am încă bunda pe mine, căci scriu la o margine de drum), rouă

sclipește în jur și forfota [p. 24] se anunță în case și șurele din jur, unde harnicii noștri soldați au cantonat. Fumuri se văd prin luminișuri, însoțite de cârâituri de păsări (azi vom mânca friptură de găină) și sfârâituri de omlete făcute în gamele. Desertul va fi tot pepene și porumb copt. Este pi­ torească viața în Cotul Donului... Miercuri, 9 septembrie De patru zile mergem puțin câte puțin între coloanele regimentelor noastre (1 și 2 Roșiori și 1 Artilerie călăreață, și antiaeriană, anticar, pionieri etc.), spre front. A început să ne sâcâie foarte des aviația rusă. Ieri au venit doi soldați din Regimentul 1 Artilerie călăreață, iar două bombe au căzut 1 Suliță, unitate de măsură a timpului, egală cu cca. o oră și jumă­ tate, calculată după spațiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui.

86

De la Stalingrad, cu dragoste

la 200-300 m de noi. De azi vom merge numai noaptea. Toți suntem surprinși de lipsa aviației germane, pentru că rușii prea se mișcă în voie. Ieri, dl maior a întrebat un ger­ man dacă putem lua o curea dintr-un tanc de-al lor dis­ trus. Acesta a răspuns că putem lua tot tancul, că el păzește doi cai. Dl maior Dițescu (șeful serviciului auto al diviziei), care este un om voinic și face mare caz de grad și autori­ tate, lipsindu-i inteligența, și prin asta este obiectul ironi­ ei tuturor, comandase să i se facă un adăpost antiaerian. Dl maior al nostru, întrebând soldatul care săpa ce face, acesta a răspuns: „Fac groapa dlui maior Dițescu”. Acesta, care era alături, după înjurătura de rigoare, îi spune: „Șanțul, dobitocule, [p. 25] nu groapa mea!” S-a făcut mult haz.

Joi, 10 septembrie Azi sunt trist, aseară am primit poștă și nu am avut decât o carte poștală de la mama, iar de la Cocuța nimic și atâta așteptam... Am să îi scriu cât am fost de necăjit. Azi-noapte am dormit în mașină cu dl maior, a fost tare frig. Au bâzâit mereu avioanele, iar dimineața am găsit pe indispensabili primul păduche din această campanie. îmi

revăd lada, pentru a o aranja pentru mai departe și dau de borcanul cu dulceață de caise, făcută de Cocuta. îl ofer tu-

turor ofițerilor. A fost o clipă de delir și omagii pentru soți­ oara mea, căreia i s-au urat ani mulți și fericiți (bineînțeles, cu mine). Din nord se aud avioane dușmane (au un huruit aparte, le știm cu toții). Au trecut, acum facem haz de Tudorică, care de cu noapte robotește pe la un adăpost, acum a fost primul acolo. Ce viteaz era lângă Odesa! Dar aici... spune că nu vrea să moară, ca să nu lase pensie soției cu care este în divorț. După masă ni se citește următorul:

De la Stalingrad, cu dragoste

87

Ordin de zi nr. 109 din 9 septembrie 1942 Ostași ai Diviziei I Cavalerie, După un an de zile de pregătire, intrăm din nou pe front. înainte de a pune piciorul în tranșeele de pe Don, mă adresez astăzi tuturor. Vouă, călăreți, tunari, tancbiști, transmisioniști, pionieri, luptători călare, [p. 26] pe jos sau pe mașini, precum și vouă, celor ce veți ducefrontului pâinea și muniția zilnică. Crunt lovi­ tă, hidra bolșevică se zvârcolește neputincioasă, strâns încleștată de armatele române și aliate. încleștarea nu trebuie slăbită nicio clipă, pentru a nu-i da timp să-și revină. Fiecare ostaș trebuie să știe că, până ce nu vafi strivită cu desăvârșire, ea se va putea ridica spre a ne lovi la rândul ei, cu mai multă îndârjire. Și ați văzut, de-a lungul sutelor de kilometri străbătuți prin stepele Rusiei, cum știe să lovească. Ați văzut peste tot urgia, ruina și pârjolul... Femeile și copiii noștri, frații și su­ rorile noastre, părinții noștri nu trebuie să simtă răz­ bunarea jidovilor comuniști1. Căminurile noastre nu trebuie pângărite. Intrând acum pentru a doua oară pefront, găsim drumul victoriei bătut de călăreții ce­ lorlalte divizii. Pe undele văzduhului, a mers in toată lumeafaima vitejiei cavaleriei române, în stepa Nogai, la Kerci și Feodosia, pe Cuban, Anapa, Novorosisk și spre crestele Caucazului. Vă este dat vouă să duceți ace­ eași faimă și pe apele Donului. Ostași! Când mâine veți pune piciorulpe malul Donului, faceți ca să se știe de toată lumea, să simtă aprig hoardele comuniste că înfront a intrat o divizie transilvană. Și nu uitați că, străjuindpe malul Donului, străjuițifruntariile țării.

1 Ordinul de zi poartă amprenta discursului oficial antisemit, discurs care însă nu se regăsește nicăieri în însemnările medicului Petre Sava.

88

De la Stalingrad, cu dragoste Ardealul răpit în împrejurări dureroase, aici și nu în altă parte îl veți câștiga. Pentru cruce, Țară, Rege și mareșal. Pentru [p. 27] redobândirea Ardealului și păstrarea granițelor străbune. Ostași ai diviziei, cu Dumnezeu înainte! Comandantul Diviziei I Cavalerie Colonel C. Brătescu'

Vineri, 11 septembrie Suntem în Zymlow (?), plecăm cu mașina mică, dl maior, dl It. col. dr. Dumitrescu12, medicul șef al diviziei, și eu, spre Orechowskij Krainij3, sediul comandamentului diviziei și front pentru a face recunoașterea. Peisajul devine mai puțin monoton, începând a fi dealuri calcaroase, care din depăr­ tare par a fi acoperite cu zăpadă. Drumul este numai nisip fin, care se ridică în valuri. Cu toții suntem ca și pudrați. Ne oprim la cota 124,2 m, unde este un observator german al artileriei. Privesc prin luneta-foarfecă frontul, la vreo 2 ki­ lometri de noi. In acest timp, nemții trag două obuze grele, care vâjâie pe deasupra noastră. înjur sunt urme proaspete de obuze dușmane. în dreapta, pe un platou, ard buruienile, 1 Constantin Brătescu (1892—1971), ofițer ajuns la gradul de general de brigadă, șef al propagandei în cadrul Marelui Stat Major General (1941), ofițer de legătură pe lângă misiunea militară germa­ nă din România și comandant al Diviziei 1 Cavalerie (1942-1943). Luat prizonier de război în 1943, după Bătălia de la Stalingrad, a fost eliberat de URSS în 1948. Vezi și scrisoarea lui Constantin Brătescu :ătre generalul Socrate Mardari, subșef al Marelui Stat Major, din 18 lecembrie 1942, în lonuț-Mihăiță Ocoleanu, Marius-Daniel Bojor, Voz am luptat în Cotul Donului. Mărturiile ofițerilor și subofițerilor căpați din iad. Declarații, hărți, rapoarte, dări de seamă. Documente nedite integrale, Editura Militară, București, 2023, pp. 370—373. 2 Gheorghe Dumitrescu. 3 Orehovski Kraini.

De la Stalingrad, cu dragoste

89

trimițând limbi spre cer. Partizanii dau foc, ca să anunțe bolșevicilor linia frontului, mai ales noaptea. La reîntoar­ cere vedem cadavre de ruși, care s-au uscat la soare, munițic peste tot, rămășițe de cai și o căruță care a ars complet. Ducea muniție și a fost lovită în plin. Caii morți sunt încă un spectacol jalnic. Ajungem seara înapoi, nu mâncasem nimic toată ziua. La cota de mai sus hotărâm stația II de trăsuri. Este cam în dreptul satului [p. 28] Osinki. Voi face o hartă pentru a arăta sectorul diviziei noastre. Aici Donul fusese atins, dar italienii au avut grijă să mai mănânce o bătaie (a câta?) și apoi nemții au restabilit puțin situația. Frontul face un intrând, care la nord, est și sud-vest este în­ conjurat de ruși. Ni s-a dat un sector foarte greu, mai ales că avem efective foarte mici (6 000-7 000 de oameni), iar nemții se retrag complet. Dar avem mare încredere în noi și sper că totul se va termina cu succesul nostru. Sâmbătă, 12 septembrie O noapte agitată. Abia culcați, la 9.30 vine ordinul de operație. Ai noștri au intrat pe poziție și trebuie să fim gata pentru orice eventualitate. La orele 2.30, dl maior pleacă cu patru autosanitare pentru cele două posturi de stații de tră­ suri. Primim ordinul să ne deplasăm la Orechowskij (8-9 km de front), unde vom funcționa. Sosește pe la 10.00 dl maior lordăchescu, pretorul diviziei, cu o mașină pentru a-1 lua pe preotul cpt. Popa Ilie, să înmormânteze primul căzut. Este un sergent-major TR dintr-un regiment de ar­ tilerie grea, originar din județul Râmnicu Sărat. împreună cu un sublocotenent (grav rănit la abdomen) și doi soldați erau într-un observator și au fost loviți de un Brandt greu, în plin. Eu trebuie să merg la Krainij, pentru a vedea pe dl It. col. Voicescu, șeful de stat major al diviziei, care este

90

De la Stalingrad, cu dragoste

bolnav. I se pusese diagnostic greșit de pleurezie stânga. Are o corticopleurită stânga. In câteva [p. 29] zile va fi restabi­ lit. După-masă plec cu dl maior din nou pe front, la flancul stâng, unde nu fusesem. împingem până sub un deal cretos, în care dl maior dr. Bonciocat1, medicul Regimentului 1 Roșiori, își instalase postul de prim ajutor. Este la 600 m de linia întâia a frontului. Venim apoi vreo 3 km înapoi, la postul de comandă al Regimentului 1 Roșiori, unde hotă­ râm să fie stația I de trăsuri. Se aud mitraliere și o canonadă înăbușită. Sigur că au început rușii să tragă, văzând praful care se ridica pe drum. Mașini germane care se retrag de pe poziție și căruțe de-ale noastre au făcut să le atragă atenția că se produce ceva. Duminică, 13 septembrie Am dormit în autobuz și mă scol la 5.00, pentru că în­ cepuseră să sosească primii răniți. Rușii au atacat unde fusesem ieri. La început cu artileria, apoi, la 11.30, prin infanterie. Nu știu precis ce s-a întâmplat, dar se aude că avem morti > si > răniti > destui. De la 6.30 dimineața, încep să sosească răniți cu auto­ sanitarele. Avem cam 60-70 până seara. Cu toții, deși cu cărnurile sfârtecate, au dorința de a-i ști pe bolșevici scoși din dispozitivul nostru, unde, prin surprindere și cu o mare superioritate numerică, au reușit să pătrundă. Au venit de pe o culme de deal în valuri, urmați de cavalerie. Aceștia au atacat călare. Ai noștri, după primul șoc, au contraata­ cat și au sosit în [p. 30] mare grabă și nemții. Seara, frânți de oboseală, ni se comunică că, deși totul s-a liniștit, să ne odihnim îmbrăcați. înțelegem că este ceva grav, pentru că se iau măsuri ca trupa să nu intre în panică. De jur împrejur, ’ Nicolae Bonciocat.

De la Stalingrad, cu dragoste

91

frontul se vede bine. Tragerile cu trasoare și artileria mar­ chează frontul, care din când în când este luminat de ra­ chete, cărora pretindem că le știm secretul. Verdele anunță atac româno-german, roșul atac rusesc. Când admiram acestea, ne apare prima bucurie, sosește poșta. Am scrisoa­ re de la buna și drăguța mea soțioară și de la mama. Sunt tare vesel și parcă am uitat toate grijile, chiar și pe cele de peste zi. Zău, ce de sânge! Am făcut cu dr. Rotaru amputația unui picior, apoi cu dr. V. Popescu o castrare. Am lu­ crat că nici nu am știut când a trecut ziua. Până la 11.30 au sosit mereu răniți, deoarece rușii atacă mereu. Plângem mai ales pe cei care au căzut prizonieri. Printre ei este și It. rez. Tomoșoiu din Regimentul 1 Roșiori, originar de prin Dobrogea. La 12.00 noaptea sosește dl maior lordăchescu, pretorul, care ne spune că situația este totuși serioasă. In sectorul Regimentului 2 Roșiori, 13 tancuri rusești ne-au atacat, dar două au fost distruse, zece s-au înapoiat, iar de unul nu se știe pe unde o fi rătăcind. Aviația lor este foarte activă. Rata1 se aud distinct si cu ele în urechi, de oboseală, adorm în mașină. M-am trezit noaptea. îmi era tare frig. Am [p. 31] pus pătura pe mine și am dormit mai departe. Luni, 14 septembrie Mă scol la 6.00. Sosise o nouă mașină cu răniți. Evacuăm pe cei rămași spre interior și mă apuc a scrie Cocutei si mamei. Ziua este mult mai liniștită, totuși, mai ales până în prânz, avem de lucru. Au sosit răniți (7) și de la Regimentul 2 Roșiori, printre care și un sublocotenent, cu o schijă în ochiul stâng. Ii evacuăm. Ni se aduce și un 1 Porecla dată de naționaliștii spanioli, în timpul Războiului Civil din Spania, avionului de vânătoare de mici dimensiuni, de producție sovietică, Polikarpov 1-16. înseamnă, în spaniolă, „șobolan”.

■o£

W

9D^. . t&njc. /CCt

^y/U&A,

/l :.-.CAA^

-

, _

J/Vt^C4\ l^d^.

A

-#■

'A4-g

De la Stalingrad, cu dragoste

93

rănit rus. Este iscodit de [ilizibil], dar nu spune mare lucru. Are 52 de ani, originar de pe lângă lacul Baikal. Refuză a indica regimentul și divizia. Fusese rănit ieri, la orele 10.00 dimineața. Are piciorul stâng fracturat în treimea superi­ oară a gambei. II îngrijim, doar și el este om care a luptat

pentru țara sa. Marți, 15 septembrie A început să se diminueze ritmul sosirii răniților și ne bucurăm. Toate pozițiile noastre sunt intacte și un calm re­ lativ domnește. în rest, nimic deosebit. Miercuri, 16 septembrie Plec la orele 7.00 spre front, în sectorul Regimentului 2 Roșiori, unde trebuie a sta 48 de ore cu statia de trăsuri. Drumul merge pe un mic deal, apoi se transformă într-un adevărat deșert. Nisipul ne inundă. Ne face rău de două ori, prin prezența lui și prin indicarea mersului nostru dușma­ nului, norul iscat putând fi văzut de foarte departe. Sosesc la postul de comandă, unde las autosanitara cu personalul ei, iar cu mă îndrept spre postul de prim ajutor al regimen­

tului. [p. 32] Aici găsesc pe medicul regimentului, dl maior dr. Cioran. Este un om mic de stat, cu fața rotundă, poartă ochelari și este originar din Reșița. Are un tip clasic de [ilizibil] și este un om tare simpatic. îmi arată adăpostul său și mă invită a-i fi mosafir. Primesc cu plăcere și găsesc că este tare drăguț a locui în pământ, într-un spațiu de 3 x 2 m și înalt de 1,5 m. Acoperișul este făcut dintr-o fostă sanie. Mă asigură că gloanțele nu trec prin acest acoperiș, dar bombele... Pe la 10.00 plecăm să facem o vizită liniei întâia și pe la observatoare. Mergem pe sub o cotă, în panta căreia este

De la Stalingrad, cu dragoste

95

postul de comandă al dlui maior Dolejan. Aici cunosc pe dl căpitan de artilerie Balasache, un maestru, nu altceva. Am avut ocazia a constata imediat, căci ochise niște branduri rusești și din patru lovituri le-a redus la tăcere. Cu o seară înainte, trăsese la o încercare a rușilor de a ataca cu tancurile, 312 lovituri. I-a oprit, a distrus două și de unul nu se știe nimic (probabil că rătăcește printre linii), iar 10 au făcut cale întoarsă. De aici înaintăm prin șanțuri spre observato­ rul cel mai înaintat, unde cu trei zile înainte ne omorâseră un elev sergent T.R. și răniseră încă doi, printr-o lovitură de brand. De aici se vede prin lunetă întreaga panoramă, până la Don și mai departe. Sub noi (suntem [p. 33] pe cota .. ?) se întinde o luncă, până într-o pânză de pădure. In dreap­ ta este satul Periscaia12, cu o biserică albă (în care rușii au un observator), iar în spate Donul. Pe malul lui se disting două tancuri. Ei le cred probabil camuflate de păduricea din dreapta Donului. Liniile lor sunt la liziera pădurii și se văd lucrări noi de pământ. Ne întoarcem pe la prânz, luăm masa (conserve și miere artificială cu pâine tare ca fierul). Vreau să mă culc, dar artileria nu mă lasă. Pe seară, mă duc la co­ mandament si ■> de aici se vede din nou intensă activitate la stânga, în sectorul Regimentului 1 Roșiori. Ne așezăm pe tărgi, dar la 3.00 și apoi la 5.00 ne sosesc doi răniți destul de grav, apoi a fost așa de frig că...

Joi, 17 septembrie Dimineața fiind calmă, plec cu dl maior înapoi și la dreapta, după un deal, unde văd cea mai groaznică scenă ce îmi puteam închipui. Pe zeci de metri pătrați se văd mor­ mane de cadavre de ruși, în diferite poziții, carbonizați, și 1 Lipsește în original. 2 Corect, Perekopskaia.

96

De la Stalingrad, cu dragoste

apoi de la soare s-au pergamentat. Au fost atacați cu noua armă germană, Nebel-\A („Ceața”), care arde și face să plez­ nească venele în om. Groaznic. Lângă ei se văd măștile de gaze, probabil au crezut că sunt atacați cu gaze, dar a fost ceva mult mai groaznic și mai... modern. Ici colo hârtii, printre ele fotografii cu soții, iubite, mame, copii. îmi stă mintea în loc si, deși îmi fac datoria către tara mea, dar asta nu pot [p. 34] să aprob. Măcar de ar fi pus să îi îngroape, căci nemții stau de două luni aici. Dar... Alții vor lămuri cauzele acestor măceluri, pentru care nu sunt suficiente cu­ vintele pentru a le zugrăvi. Am făcut și fotografii. Ele poate vor fi mai cuvântătoare. Nu mai am chef nici de masă, dar ciugulesc dintr-o cutie de heringi norvegieni. O dau unui sergent, care îmi spune că sunt minunați și îmi mulțumește. Avea și de ce, pentru că îi dădusem și ultima jumătate de lămâie ce o mai aveam. Seara începe un concert aerian. De jur împrejur, rache­ te fixe marchează teatrul ales pentru ținte. Avioane rusești cu grohăituri dese trec mereu spre ai noștri. Bombele se aud când mai tare, când mai surde, după distanțele față de noi. Antiaeriana, cu trasoarele, completează decorul, înspre sud-est se vede o și mai mare activitate. Acolo este balul mare - Stalingradul. Dl col. Brătianu, comandantul

Regimentului 2 Roșiori, ne spune că s-a observat activi­ tate intensă la ruși. Deci în zilele următoare ne așteptăm la noutăți. De! Ca pe front, unde de monotonie nu te poți plânge.

Vineri, 18 septembrie Pe la 9.00 vine schimbul și, împreună cu un rănit, plec spre ambulanță. Aici aflu că aseară, în timpul atacului

De la Stalingrad, cu dragoste

31

aerian, am avut ghinionul să ne ia foc casa cu bucătăria. Dar au stins-o imediat, mai mult cu pietre, că apă abia avem de băut. La prânz [p. 35] mănânc ciorbă și friptură de vacă. Sărbătoare, nu altceva (pentru stomac), dar îmi este frică să nu am dureri gastrice. De! Nu mai este obișnuit. Seara pri­ mesc o carte poștală de la dl Cazzaro. Sâmbătă, 19 septembrie Dormeam dus în autobuz și pe la 5.30 mă trezesc în niște zgomote ciudate, parcă se bătea cu ceva într-o tablă. Mă dezmorțesc si observ că suntem mitraliati din avion, iar

antiaeriana trage la disperare. Sar de pe bancă pe dl maior Dimitriu, care dormea jos, îl trezesc și, pe burtă, coborâm, iar de acolo, sub mașină. După mine, dl maior, și ăla ne cio­ cănește încă câteva minute. Mă hotărăsc să fac o baie. Mi se fierbe apă într-o mar­ mită, avem o copaie de tablă, o pun în autobuz și fac o baie teribilă. M-a ajutat Dumnezeu, căci era un soare care m-a încălzit si m-am uscat. Mă schimb si mă simt un altul. Ce impresie ciudată și ce bucurie am după ce mă simt curat. Pe la 11.00 încep din nou să ne sosească răniți, tot din sectorul Regimentului 1 Roșiori. Rușii atacă prin branduri și reușesc, după spusele rănirilor, câteva lovituri bune. Ne vin 18 răniti, si sunt si morti. Seara, când eram cu totii în sala comună, sosesc avioanele. Ne încadrează prin rache­ te și încep să arunce bombe, de se cutremură totul prin jur. Ne refugiem în șanțuri și este atât de frig, că dârdâim (unii poate și de frică, de?). Durând, ne ducem în autobuz (care acum este băgat într-o fostă pivniță) și, deși bombardamen­ tele continuă, [p. 36] adorm. Dimineața mi s-a spus că niște Rata au și mitraliat foarte aproape de noi.

98

De la Stalingrad, cu dragoste

Duminică, 20 septembrie Mă scol târziu, să tot fi fost 7.00, și iau un ceai rece (fu­ sese de mult făcut, căci la noi scularea este la 4.00), apoi mă apuc a-mi aranja lada. Intre timp ne vin câțiva răniți, apoi Părintele sosește să ne boteze (așa bine îmi fac chestiunile religioase, mai ales că acum, mai mult ca oricând, suntem în puterea bunului Dumnezeu). Poșta nu a mai sosit de o săptămână și atât aș vrea să am de la Cocuța o scrisoare, dar mă apuc să îi scriu. îmi este atât de dor de dânsa. Dar „ăla mic” ce o mai fi făcând? Rusii au adus în sectorul nostru o divizie nouă, care trebuia să se ducă la Stalingrad, dar nu a mai putut ajunge. Ne așteptăm la noi acțiuni. Râdeam de o carte poștală a unui sas, care îi scrie nevestei că nu poate să îi spună unde sun­ tem, dar începe cu „Stalin’și se termină cu „grad”. încolo, el nu spusese mare lucru.

Miercuri, 23 septembrie

Nu am mai scris de câteva zile pentru că nu au fost în­ tâmplări demne de reținut, în afară doar de faptul că noap­ tea este așa de frig că nici nu putem să dormim. Va trebui în curând să părăsim vestitul „Hotel Imperial” pentru a ne găsi o cocioabă în care măcar să fie cald. De lucru avem mai puțin, pentru că, din fericire, rănirii sunt puțini. Trist este că au început să apară automutilații (mai toți împuș­ cări în mâna stângă și picioare), care pretextează diferite accidente: că au vrut să își [p. 37] șteargă arma, că nu știau că este încărcată și câte alte motive puerile. Deci vor trebui luate severe măsuri pentru ca asemenea mișelii să fie repe­ de reprimate. Seara, mare bucurie, pentru că primim poșta. îmi scriu

Cocuta, mama, Nicu si Mitică Bulete. Sunt tare fericit,

De la Stalingrad, cu dragoste

99

poate ca veștile primite să îmi țină de cald la noapte. Seara a început o canonadă... care a durat până azi-dimineață.

Joi, 24 septembrie Zi calmă. După-masă, dl maior lordăchescu, pretorul diviziei, ne invită a dormi la dânsul. Are și căldură. Am să dorm din nou la pijama. Vineri, 25 septembrie De dimineață plec spre Regimentul 1 Roșiori, unde voi sta 48 de ore. Mă pregătesc de front și sunt foarte calm.Toți îmi doresc petrecere bună și să vin sănătos. Tudorică îmi spune să nu trimit mult de lucru (răniți). Sosesc pe poziție pe la 9.00 și, împreună cu dl maior dr. Bonciocat, plecăm în cel mai încercat sector, al escadronului II, unde găsim pe dl maior Lupu1, un veritabil ofițer, care în câteva zile și-a căpătat o propunere pentru „Mihai Viteazul”12. In zi­ lele de 12 și 13 septembrie, deși rănit, nu părăsește pozi­ ția, i se cere să se retragă și, cu orice risc, respinge pe ruși și până acum le dă la cap, de câte ori mai încearcă. Un căpitan neamț de alături spune că, dacă acest maior pleacă, el își re­ trage compania imediat. Soldații sunt binedispuși, dar plini de praf și naivi până peste cască. Toți îmi dau sfaturi să nu mă ridic peste șanț, căci bolșevicii ochesc grozav. Au vesti­ tele lor puști [p. 38] cu lunete și îmi arată locuri, pe buze de adăpost, cu sânge al imprudenților. La stânga, se găsește Regimentul 22 Infanterie, din Divizia 13 Infanterie, care de 4 zile duce lupte crâncene. 1 Maiorul Lupu avea să ajungă comandant al Regimentului 1 Roșiori. Vezi scrisoarea colonelului Constantin Brătescu către gene­ ralul Socrate Mardari, din 18 decembrie 1942, în lonuț-Mihăiță Ocoleanu, Marius-Daniel Bojor, op. cit., p. 371. 2 Pentru a fi decorat cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul”.

100

De la Stalingrad, cu dragoste

Masa o iau fiind invitat de dl col. Suțu1 în adăpostul co­ mandamentului, care este un „Maginot”1 2 în miniatură. A fost, în adevăr, un intermezzo plăcut. După o masă copioasă (supă, șnițel, cafea veritabilă, servite ca la restaurant), înce­ pem a discuta despre... front, bineînțeles. Seara este calmă și pe la 11.00 ne ducem în adăpostul sanitar, care este săpat într-o jumătate de vale, având pentru dormit niște firide, care, deși cu paie și două pături, după o oră abia mai îmi simt picioarele. Mă scol, mă plimb pe afară, fiind o lună minunată. încerc din nou să adorm si reusesc. Dar la 3.10 y y începe a se zgudui totul. Bubuituri de diferite tonuri se aud din ce în ce mai aproape. Mitralierele latră, puștile șuieră, iar „plecările” noastre sâsâie prin apropiere, ducând scrisori dușmanului. Ne sculăm imediat și ne echipăm, pentru orice eventualitate. îmi fac cruce, gândurile sunt toate dispăru­ te. Frigul nopții îmi face bine, iar la vreo 100 m în față, de după deal, se văd trasoarele, care vin pe deasupra noastră. La postul de comandă, mare activitate: „Alo! Taifun? (arti­ leria) Dă drumul la ansamblu! Alo! Tăticu? (escadronul II) Cum merge? Ține bine. Bomboane aveți? Aveți grijă să nu împingă. Alo! Tata? (escadronul I) S-a liniștit? Bine. Alo! Trică? (escadronul III) Vin mereu? Fiți liniștiți [p. 39] Ce este? Imediat! Alo! Taifun? Lungește 200 m obiectivul 4, caroul 86”. Peste tot, de aici, din creierul regimentului, totul se aranjează ca printr-o minunată înlănțuire. In acest timp, rușii, care făcuseră o pregătire de artilerie și branduri, au trecut la o incursiune în care au alternat sectoa­ rele. Ai noștri au replicat dârz, artileria a început să împrăștie 1 Cel mai probabil, colonelul prinț Sergiu Suțu (1893-1954), des:endent al domnitorului Țării Românești și al Moldovei, Mihail I Suțu. 2 Referire la linia de fortificații construite de Franța la granița cu Sermania, înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial.

De la Stalingrad, cu dragoste

101

groaza în ei, și vacarmul din față se calmează încet, încet, pentru ca să zbârnâie din nou telefoanele, de astă dată cei din spate, divizia, cerând lămuriri și dând ordine. Te miri ce mi­ nunat funcționează această mașină de război. Apoi, la urmă, se întreabă despre pierderi (răniți, morți). Nu sunt multi, dar ne chinuie gândul că se aude că sunt facuți unii prizonieri. S-a făcut ziuă, deși liniște, nu ne mai arde de somn si mă duc să aranjez evacuarea răniților și a morților. In timp de război, suferința, moartea sunt banale. Nu contează decât rezultatul. Sâmbătă, 26 septembrie Kta vine după o noapte agitată. Prânzul încă nu ne gă­ sește liniștiți. Un sublocotenent de la observatorul artileriei a căzut dintr-o nenorocită întâmplare, căutând să se retra­ gă, prizonier. Și avea la el toate hărțile și schițele cu am­ plasamentele noastre. Acum inamicul va ști totul. Deci se muncește pentru a schimba totul. Numai de ar fi tare, ca să nu dea indicații verbale. Săracul, este pierdut. Nimeni nu își pierde capul, dar [p. 40] la noapte ne așteptăm la un mare atac. Pe la 5.00 se semnalează mișcări de trupe lângă Don, 6, apoi 8 tancuri mergând spre sud-est, ieșind din Perekopskaia (satul cu biserica albă). Seara vine pe ne­ simțite. Nimeni nu doarme, și așa până spre dimineață. Nu a fost nimic, doar că suntem morți de oboseală. Duminică, 27 septembrie Plec spre Orecowski1, unde cu toții mă așteaptă, să audă, „de la unul care a fost martor”, cum a fost. Nici ei nu au dor­ mit ieri noapte. Aflu chiar că 100 de ruși se infiltraseră pe o vale și că s-au auzit împușcături individuale chiar de aici. 1 Orehovski.

102

De la Stalingrad, cu dragoste

Pe la 4.00 după-masă, vine o muzică germană care concer­ tează. Se aude că din nou vom schimba poziția. încotro? Nu se știe încă, dar în niciun caz spre casă. Așa că... Scriu Cocuței, îmi este așa de dor de dânsa. Acum, după front, aș vrea să o am alături și să îi povestesc totul. Ce o fi visat ea în acea noapte? Seara, dl maior și eu trebuie să plecăm a recunoaște noul sector al Regimentului 2 Roșiori. Se întinde spre stânga, unde a fost Regimentul 22 Infanterie, și acum va fi luat de noi. în locul Regimentului 1 Roșiori au venit nemții. Vecina

noastră de până astăzi, Divizia 13 Infanterie, a suferit ata­ curi și pierderi simțitoare (aproape 2 000 numai răniți) și noi îi vom muta frontul cu 10-12 km. Plecăm pe o lună mi­ nunată, pe la 9.00, în direcția Klescaia1, care se află în mâi­ nile noastre. Drumul este încântător, fiind [p. 41] lumină ca ziua. Pe sus, „Martin”1 2 geme spre interior. Samaliotele3 rusești (avioanele) toată noaptea ne dibuie și, după ce lan­ sează rachete stabile (ard 14-20 de minute), dau și bombe, care până astăzi nu ne-au făcut prea mare rău. Pe la 10.304 ajungem la destinație, frontul fiind la 500-600 m. Dl maior Dolejan ne spune că zi de zi au fost bombardați de ruși, care pe malul Donului au cazemate, drumul fiind foarte bine reperat. Aici este și dl It. col. Pelin, din Regimentul 22 Infanterie, prieten din tinerețe cu maiorul meu. Scena în­ tâlnirii pe front a fost de toată duioșia. Plecăm pe la 11.30, cu mult mai multe precauțiuni. 1 Klețkaia (Kletskaia), localitate rurală, centrul administrativ al districtului Klețki, regiunea Volgograd, Rusia. 2 Este posibil să fie vorba despre un bombardier de producție americană. 3 „Samolet” - avion, în limba rusă. 4 22.30.

un.

' vremea rea continuă. Drumurile s-au transformat în băltoace și mașinile derapează. Seara, frigul strânge noroiul și parcă am dori să vină înghețul, să se termine cu șleampătul ăsta. Casa în care stăm este din lemn și este su­ ficient de călduroasă. Față de alte locuri, stăm excelent. Ni se anunță că din nou sunt permise trimiterile de colete din țară, spre noi.

De la Stalingrad, cu dragoste

123

Marți, 20 octombrie 7a cu soare. Nici nu-mi vine să cred. Norii s-au împrăș­ tiat și o lumină vie ne face să ne alungăm gândurile tris­ te. Mă îmbrac repede și ies afară. Dar revin repede, pentru a-mi lua mantaua. Este un soare cu dinți. La masă avem vin negru, 1 kg de cap. Ne-a fost adus de la Harcov1 și costă 1 marcă kilogramul. II beau cu multă plăcere și ne dispunem. Dar dl maior ne comunică că a venit ordin că se suprimă toate concediile, până la noi ordine. A fost un duș rece. Deși niciunul nu plecam curând, totuși vestea ne-a întristat peste măsură. Seara este luminoasă. O lună mare si ovală domină rece întinderile violet-albăstrii. Mă plimb și gândurile îmi sunt departe. Ce sacrificați suntem. La Stalingrad am citit azi că au ajuns de cuceresc odaie cu odaie. Până acum se luau străzi, case... Când vom termina de a merge astfel? As vrea să fiu din nou în tară, să revină vremurile liniștite, să pot da un scop energiei [p. 58] ce pe aici se risipește astfel.

Miercuri, 21 octombrie Mă scol târziu,7 să fi fost 8.30,7 mă îmbrac si, ,7 neavând ce face, mă duc să văd ce vom mânca la prânz. Aș vrea să zugră­ vesc o imagine a ceea ce constituie alimentarea unei trupe imense, la așa de mari depărtări. Nu voi spune că regimul alimentar german nu este potrivit pentru noi, dar trebuie să îi admir pentru inventivitatea lor. Bucătarul îmi arată varză, fasole păstăi, ceapă, zarzavaturi felurite, uscate și compri­ mate în blocuri, care puse în apă se umflă și se fac ca și cele proaspete. Cartofii sunt uscați și au aspectul unor lamele. Supa se face din apă caldă, fiartă 15 minute cu niște prafuri. 1 Harkiv (Harkov), al doilea oraș ca mărime din Ucraina, situat în nord-estul țării.

124

De la Stalingrad, cu dragoste

Mierea și marmeladele sunt artificiale (Farbenindustrie1). Morcovii vin conservați din Franța, spanacul din Belgia, sardelele din Portugalia, heringii din Norvegia, țigările de peste tot: Olanda, Cehia, Serbia, Austria, Franța etc. Ceaiul este de două feluri: din diferite plante și un fel de compri­ mate. Ni se dau din când în când și 5 g de cafea boabe, în rest surogat. In plus, zilnic avem 120 g de carne și 400 g de pâine. Se mai dau fasole, mazăre, linte boabe, pulbere de albuș și gălbenuș de ouă pentru pudding, dar pe poziție soldații noștri fierb grâu și se hrănesc. Acum câteva zile, m-au invitat și pe mine, dar nu am luat, căci îmi amintea de coli­ vă, pe care nu o pot suporta. Am uitat [p. 59] să adaug brânzeturile. Sunt de cele mai felurite calități și proveniențe: șvaițer din Elveția, Bavaria, Danemarca, brânză în staniol, care nu are un miros prea plăcut și pe care soldații refu­ ză net să o mănânce. Desigur că toate acestea ne dovedesc efortul unui întreg continent pentru ducerea acestui crân­ cen război. Adăugați la acestea și problema transportului și veți vedea cât de complex și de greu este un război în zilele noastre. Cât costă? Sume fantastice: dacă în războiul mon­ dial (1914-1919), un om mort costa 4 milioane de lei, acum cred că a depășit cu mult această sumă. Un soldat pe front nu produce, în schimb mănâncă, poartă haine și întrebuin­ țează un material imens. Un glonț de pușcă costa, numai fa­ bricația, 7 lei în 1938. Un obuz mijlociu, 10 000-12 000 de lei, plus tunurile, tancurile, avioanele, automobilele care se uzează. O zi de luptă și s-ar face sume enorme. Dar... fata­ litatea care ne conduce este mai tare decât rațiunea. 1 I.G. Farbenindustrie AG, companie chimică și farmaceutică germană, activă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A contribuit masiv la efortul german de război, fiind implicată și în crimele regimului nazist.

De la Stalingrad, cu dragoste

125

Joi, 22 octombrie ZA calmă, dar sunt tare necăjit, căci nu am vești de la Cocuța. De fapt, și poșta ne vine foarte greu, trebu­ ind a fi adusă cu avionul până la Rostov, de acolo cu tre­ nul la Morozovskaia (220 km de aici). De acolo până la Cernîșevskaia (15 km), la Corpul 4 Armată, și până aici cu mașina. In mod regulat, 10 zile face o scrisoare din țară până aici, dar se întârzie și până la 20 de zile. La ambulanță, pe lângă răniți, care din fericire sunt mai puțini, [p. 60] am început a avea și bolnavi. îmi face im­ presia că a izbucnit o gripă gravă, pe care dr. Miclea o nu­ mește toxică. Printre bolnavi este si dr. Sărăteanu, care este elevTR la noi. Se manifestă cu diaree, dureri de cap, apatie, somnolență și febră mare (38,5°, 39°, 40°). Starea generală se ameliorează în 3-4 zile, dar persistă febra. Nu prezintă cefalee. Urina este puțină și foarte roșie. Tratamentul este cel obișnuit, cardiotonice, febrifuge, diuretice și regim hidric, lacto-hidric. Cordul nu este atins.

Sâmbătă, 24 octombrie După-masă hotărăsc să fac o baie și iau măsuri ca pen­ tru un mare eveniment. Cer de la plutonierul Vâlceanu o cadă, făcută din jumătate de butoi de benzină. Vorbesc cu bucătarul Dușa, ca după ce dă masa să curețe o marmită și să-mi fiarbă apă, iar Pavel, „Moșul”, cum îl numim (ordo­ nanța comună a dlui cpt. Popescu și a mea), să facă cald. Mă scol pe la 3.30, fac baia, mă îmbrac la pijama și mă apuc să citesc, hotărât fiind să mănânc în cameră și să nu mai ies afară până mâine. Dar omul propune și Dumnezeu dispune. La 5.30 sosește un transport de răniți din secto­ rul Klescaia și mă îmbrac peste pijama cu câte ceva, pen­ tru a-i pansa. La 10.00 noaptea, altă mașină ne aduce 8

126

De la Stalingrad, cu dragoste

răniți și vestea că rușii au atacat, și în parte cucerit, Klescaia și că, situația fiind gravă (un batalion din Regimentul 89 Infanterie în parte distrus și încercuit, care ținea Klescaia), este nevoie de un medic si 4 brancardieri. Cine se duce? Mă ofer și, după ce mă înfofolesc cum pot mai bine, îm­ preună cu [p. 61] brancardierii și Bernatzki, șoferul (ma­ rele șmecher al ambulanței; este de la „Zidul Morții” din Moși1), o pornesc spre poziție. O lună cât carul ne-a ușu­ rat mersul, iar din ce în ce mai aproape armele de tot felul țăcăneau și luminau orizontul cu felurite culori. La orele 1.20 ajung într-o viroagă, unde dl maior medic Cioran de la Regimentul 2 Roșiori îmi expune situația frontului și de­ cidem a împărți sectorul în două, eu urmând a sta la dreap­ ta, 1 200 m în spatele Melo-Kleskiului, făcând și o stație de trăsuri cu un post de prim ajutor, dumnealui trecând în stânga, în spatele Klescaiei, spre a putea da ajutor și celor de la Regimentul 89 Infanterie, căci medicul lor a sosit la noi fără bagaje, fără material și într-o stare de disperare groza­ vă. Pe la 2.30 ajungem la locul hotărât și acolo găsesc un sergent sanitar de la Regimentul 2 Roșiori, care săpase un mic adăpost. Mă scobor în linia frontului și ridic 4 răniți care se strecuraseră printre ruși (Regimentul 89 Infanterie, compania II) și îi evacuez spre ambulanță. Lupta s-a calmat pe la 4.00. Adorm pe o targă și mă trezesc repede. îmi era

frig și mă dureau tare genunchii. Afară se luminase puțin. A fost o noapte groaznică.

1 Este posibil ca Petre Sava să se refere la una dintre atracțiile Târgului Moșilor din București, organizat în zona actuală a Pieței Obor. „Zidul Morții” presupunea ca un motociclist aflat pe fundul unui butoi de mari dimensiuni să meargă cu mare viteză și să urce cu motocicleta pe pereții butoiului.

De la Stalingrad, cu dragoste

127

Duminică, 25 octombrie Ajun de Sf. Dumitru și eu sunt aici, în mijlocul vârteju­ lui. Nu știu precis ce mai este pe front, dar văd că artileria noastră bate mult mai aproape, semn că ne-au dat înapoi. Acum, aici, unde sunt, este front în față, la dreapta, și chiar puțin [p. 62] la stânga, formând un intrând sprijinit pe Don (este singurul loc unde mai avem frontul până în apă). Pe la 10.00 încep a se auzi uruituri puternice de avioane. Sunt 6 minunate IAR românești care ne aduc salutul si îmbărbătarea. Zboară paralel cu linia frontului, apoi iau înălțime și se reped spre dușman. Țiuitului puternic al motorului în plin îi urmează o scurtă liniște, după care bubuituri (bum bum - m - bummm) ridică, până sus înspre cer, trombe de fum și praf. O salvă de antiaeriană rusească face să-nflorească printre nori fumul alb al proiectilelor, care caută șoi­ mii noștri. Ei însă au alunecat jos de tot, spre noi, și mereu revin, repetând același joc aducător, la ruși, de moarte, iar nouă de curaj și bucurie. Peste vreo oră, la 200 m în spate și puțin la stânga noastră, artileria grea (divizia blindată) își începe tragerea. La început, câte un țiuit subțire și prelungit anunță obuzele ce duc răvaș de moarte, apoi câte 3—4 deo­ dată își suprapun melodiile și toată valea Klescaiei este un infern. Rușii răspund prin branduri de 120 (grele), care se sparg în malul din fața noastră. Balul este în toi, uit că nu am ce să mănânc, uit că am făcut aseară baie și că pe dede­ subt am încă pijamaua, chipurile roșie, și aștept, [p. 63] aș­ tept mereu ceva nou, ceva definitiv. Dar pe la 2.00 soarele ardea așa de tare și îmi era așa de somn, că m-am așezat pe o costișă și am adormit, cu tot zgomotul infernal. Nu știu de am visat ceva, dar când m-am trezit îmi era frig, soarele scăpătase spre apus și, la câțiva metri de mine, pe două pie­ tre fierbeau, într-un obuz tras, prânzul, brancardierii mei.

128

De la Stalingrad, cu dragoste

Nici ei nu mâncaseră nimic și culeseseră grâu, l-au zdro­ bit cu mâna, au improvizat, dintr-un obuz și două pietre, o plită cu cazan, iar artileriștii le-au dat apă și acum, prin­ tre pâlpâirile vesele ale focului, par mai puțin obosiți, mai fără griji. Văd că mai este un soldat cu ei și-1 întreb ce face acolo. îmi spune că este rănit de ieri, că abia ne-a găsit și că nu a îndrăznit să mă scoale, spunându-i-se că sunt mort de oboseală. A așteptat și un brancardier îi făcuse la rană, la jumătatea brațului drept, un pansament curat și acum căra și el surcele, căci și lui îi era tare foame și grâul fiert îl facea să-și uite durerea. II expediez cu mașina, imediat, la am­ bulanță, spunând șoferului să ne aducă mâncare și pături. Intre timp, sergentul și oamenii mei făcuseră un veritabil bordei, improvizând, din cazanul unei mașini de treierat, o sobiță, iar din lăzile de muniție, goale, lemne de foc. Pe la 7.00 sosește mașina, aducând mâncare (sardele, șvaițer, marmeladă și pâine), pături [p. 64] și ordinul dlui maior ca mâine dimineață, cu mașina și eventual răniții, să merg la Selivanov, pentru a fi schimbat. Mâncăm boierește, soldații mi-au oferit grâul lor fiert, în care puseseră marmeladă, dar i-am refuzat, cu neputând suferi nici coliva, care îmi amin­ tește de mort. Povesteam în adăpost, când sentinela, capo­ ralul Hențea, de prin Târnave, mă strigă. Ies repede, urmat de toți, și văd valea, transformată pentru o clipă într-o mare de flăcări. Ne echipăm repede, șoferul trece la mașină și aș­ teptăm. Mirarea a fost mai mare ca spaima, căci flăcările dispăreau și apăreau, rămânând numai în două locuri ar­ zând. Era ora 8.00 fix. Au început să bubuie tunuri de toate calibrele, să latre gros și mult mitralierele rusești, și subțire și prelung ale noastre. Trasoarele brăzdau cerul. Rachete de diferite culori vesteau pe ei, sau pe noi, lungiri și scurtări de tir, cereau ajutoare. Dungi roșii se opreau în cota 156,2 din

De la Stalingrad, cu dragoste

129

fața Klescaiei. Rușii, de la mine se vedea precis, trăgeau cu toată artileria. Se distingea conul de foc al gurilor, când tri­ miteau obuzele. Erau în fața Donului, în spatele lui și o a treia linie mult în spate, după niște înălțimi. Un infern care concerta, o Valpurgie înscenată ca de cel mai renumit regi­ zor. Jocul luminilor era depășit de acordurile wagneriene, căci atacul fusese început (atunci când au [p. 65] debușat), cu vestitul lor aruncător montat pe mașină și numit de către nemți „orga lui Stalin”, iar de ai noștri „Stalingrad și Volga”. Totul a durat aproape o oră, care nici nu știu când a trecut, si încet, încet, totul a reintrat în liniște, ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ne-am retras în adăpost, am trimis bran­ cardierii pe front și până dimineața mi-au adus 6 răniți, cu care în zori am pornit spre ambulanță. Luni, 26 octombrie Ceața era groasă și frigul ne pătrundea. Mă bucuram to­ tuși de dânsa, căci trebuia să trecem de-a curmezișul drumul spre Klescaia, care trecea peste dealul luptei de aseară. Dacă rușii îl ocupaseră, fiind protejat de ceață, aveam șanse să trec neobservat. Cu multe precauțiuni, la 6.15 sunt în Selivanov. Aici mă așteptau cu nerăbdare, căci tremuraseră nu numai de soarta mea, dar și de a lor, căci nu lipsise mult ca rușii să reușească azi-noapte să rupă frontul și să ne taie retragerea. Avem răniți multi și trebuie, după ce mă spăl, să mă apuc imediat de lucru, căci dl cpt. Popescu este sin­ gur, iar dr. Sărățeanu, deși încă nerestabilit, trebuie a pleca în locul meu, pe poziție. Seara ne găsește tot lucrând, iar noaptea abia pot fura, îmbrăcat fiind, 2 ore de somn. Ne-au venit mereu răniți, aproximativ [p. 66] 60, mai ales de la Regimentul 89 Infanterie și după-masă de la Regimentul 2 Roșiori, escadronul căpitan Artemon, care la orele 4.00

130

De la Stalingrad, cu dragoste

p.m. a contraatacat. Avem, din fericire, răni minune. La unul, glonțul a intrat într-o tâmplă și a ieșit prin obrazul opus, fără a răni creierul sau ochii. Altuia i-a intrat glon­ țul în umărul stâng, a trecut prin plămâni, pe deasupra ini­ mii, și a ieșit prin piept. Unul a fost lovit dinainte înapoi, pe când mergea la atac, în fosa supraclaviculară, [glonțul] a trecut peste omoplat și a ieșit la baza hemitoracelui stânga, fața posterioară, făcând o rană de 6 centimetri, însă fără a prezenta gravitate. Altuia, un glonț i-a traversat plămânul. Pe unul, originar din Prahova, de pe lângă Văleni, l-a lovit un glonț în obrazul drept, i-a sfărâmat 2 măsele și i-a ieșit prin gură, fără să-i lezeze limba sau buzele. Dar remarc că avea o dantură de toată frumusețea. Altuia i-a trecut un glonț prin cască și i-a intrat în cap, deasupra ochiului drept, oprindu-se în creier. Vorbea, vedea normal, și nici nu își dădea seama de gravitatea rănirii. Câți nu erau de aceștia... Un prizonier rus avea un glonț intrat prin față în cap și ieșit în spate, cu creier cu tot, și totuși vorbea și mergea. Ar tre­ bui să umplu pagini multe cu toate ororile astea, [p. 67] Marți, 27 octombrie Dimineață ne sosesc iarăși câțiva răniți, dar nu mai sunt așa multi, căci lupta pare că s-a mai domolit. Ai noștri au reușit să reia cota ce domina Klescaia, precum și colhozul ce se află la 1 km de orășel, rușii retrăgându-și grosul peste Don. Avem și mulți prizonieri. Acum, că am puțin răgaz, să reconstitui, din informațiile culese de la divizie si răniti, precum și din cele trăite de mine, cum s-a întâmplat aceas­ tă luptă a Klescaiei. De multe zile noi știam că rușii reuși­ seră să cucerească câteva sate din stânga ei, și că Divizia 13 avea pierderi serioase. Aici, rușii aveau linia la câțiva zeci de metri de ultima casă spre Don și trăiau cu ai noștri într-un

De la Stalingrad, cu dragoste

131

fel de armistițiu. De exemplu, între linii era un puț de unde luau, și ei, și noi, apă. Când unii vreau să se ducă, scoteau găleata din șanț, îi dădeau un buș (?) și se duceau, la fel și ei. Tot între linii erau câmpuri cu cartofi și pepeni. Se duceau cu toții și dezgropau sau culegeau. Slt. activ Sirca (?), din Regimentul 2 Roșiori, îmi spunea într-o zi că numai după el trag rușii și că imediat ce îl văd deschid focul. Enervat, vede pe malul Donului vreo trei cioloveci1 care se plimbau în voie și ordonă puștii mitraliere să îi ia la ochi, dar sergen­ tul unei grupe spune ochitorului: „Lasă-i, mă, că nici ei nu trag când ne văd”. Și i-a lăsat, căci și războiul are legile lui

nescrise, [p. 68] Așa mergeau lucrurile, și unitățile care își schimbau po­ ziția comunicau și aceasta. Bineînțeles că noaptea mai ales se trăgea al naibii, la cel mai mic zgomot, și rachetele spăr­ geau mereu întunericul, să evite orice surpriză. Vineri seara, după spusa răniților, s-a auzit la ruși mare gălăgie. Muzică și chef la toartă, de parcă le părea rău alor noștri că nu sunt și ei acolo, apoi totul părea, pe la 12.00, că s-a liniștit. Când, la 4.00, se aud câteva împușcături în stânga satului. Apoi deodată a început a hui tot frontul din față, rușii trăgând cu toate armele. Ai noștri (Regimentul 89 Infanterie) au deschis și ei foc viu și au așteptat să vadă pe ruși atacând, când văd, în stânga și în spate chiar, ruși. Reușiseră să se infiltreze, loviseră și încercuiseră grupele izolate, și acum a început o luptă disperată. Bravii noștri infanteriști, deși încercuiți, au luptat și vor lupta astfel trei zile, sprijinindu-se pe noi la dreapta, pe unde au și reușit să își evacu­ eze o parte din răniți. Bineînțeles că am avut pierderi și chiar prizonieri, pierzând Klescaia și cota care o domină și 1 Soldați sovietici.

132

De la Stalingrad, cu dragoste

amenințând a intercepta o cruce de drumuri care veneau de pe front și mergeau spre Platonov și Orechowskij în stân­ ga, și Zimlow și Selivanov în stânga (?). Divizia noastră a repliat plutonul vecin cu Klescaia, ridicându-1 pe [p. 69] culme, pentru a nu fi lovit din flanc, a regrupat resturile companiilor I, II și III din Regimentul 89 Infanterie, care au făcut, la 400 m de deal, o linie de rezistență, iar la 1,5-2 km în spate au fost aduse escadroanele cpt. Artemon și de marș, precum și tanchetele diviziei, antiaeriana, pionierii și compania de asanare. Deci cam tot ce aveam, pregătind de a intra și Regimentul 1 Roșiori, care abia fusese scos de pe poziție de câteva zile și adus la Zimlow, pentru odih­ nă. Sâmbătă noaptea și duminică până seara, rușii reușesc a ne respinge complet din Klescaia; companiile încercuite, prin lupte crâncene, revin prin dreapta la noi. Contraatacul nostru a început luni, fiind pregătit de aviație duminică și susținut și luni. Prin stânga, Divizia 13 a atacat cu Grupul 54 Cercetare, care îi pierde în această luptă pe comandan­ tul său, col. Lovinescu1, pe un căpitan, plus soldați morți si răniti, iar frontal Klescaia este contraatacată de resturile Regimentului 89 Infanterie, la 4.00 după-masă intrând în foc escadroanele noastre. Se recucerește cota, se iau vreo 800 m de teren, ajungându-se până la colhoz. Ultimele ciocniri de astăzi au fost la liziera dinspre vest a Klescaiei, rușii ocu­ pând-o încă. Mi s-a spus că ei au atacat cu 500-600 de oa­ meni și că au avut un noroc extraordinar, căzându-ne în 1 Locotenent-colonelul Constantin Lovinescu (1894—1942), ofi­ țer de carieră care a luptat în Primul Război Mondial și a căzut eroic în cel de-Al Doilea Război Mondial, la Cotul Donului. Făcea parte din familia Lovinescu de la Fălticeni, care a dat personalități cultu­ rale precum Eugen Lovinescu, Horia Lovinescu, Monica Lovinescu și, prin femei, Anton Holban.

De la Stalingrad, cu dragoste

133

spate. Totuși s-a rezistat bine, putând fi și mai rău, căci nu trebuie [p. 70] uitat că de aici până la Stalingrad nu sunt decât 100 și ceva de kilometri și că pe aici ar fi putut să le cadă nemților în flancul stâng.

Miercuri, 28 octombrie Merg cu dl maior la Orechowskij, unde cpt. dr. Rotaru are puțini răniți, dar Părintele are foarte mult de lucru, ve­ nind multi morți din sectorul Regimentului 12 Roșiori, fost al Regimentului 1 Roșiori. Zilnic sunt între 7-12 morți, mai multi decât răniți, și majoritatea loviți în cap. Cimitirul, pe care îl lăsasem cu o lună în urmă cu câțiva zeci de morți, acum numără aproape 100, iar nemții au făcut un altul, la vreo 150 m de al nostru, al Regimentului ...1 Infanterie, și au deja 60 de morți. La înapoierea prin Platonov, dl maior Nicolae spune dlui maior al nostru că trebuie să se depla­ seze vreo 80 km înapoi, spre a recunoaște noua zonă, unde ne vom retrage. Am uitat, cu grozavele evenimente ce au fost, să mențio­ nez că am vești bune și multe de la Cocoloșelul meu scump și drag și de la mama. Mâine îi voi scrie. Joi, 29 octombrie De dimineață ne vin de pe poziție 3 răniți nu prea grav. Frontul s-a stabilizat, fiind la vreo 1 400 m de Klescaia, rușii ocupând colhozul dinaintea ei și unde noi avusesem postul de prim ajutor al Regimentului 2 Roșiori. După-masă îi scriu mult dulcii, dragei și de departe soțioare. Mii de gân­ duri mă frământă si să ■>fac cumva si să obțin o > mă căznesc t mică permisiune, să o văd. Nu mai am liniște până nu voi avea din nou [p. 71] vești multe și bune. 1 Lipsește în original.

134

De la Stalingrad, cu dragoste

Sâmbătă, 31 octombrie Să tot fi fost 5.00 dimineața când toată casa s-a zguduit. Sar din pat și dl căpitan Popescu, colegul meu de cameră, îmi strigă să mă culc. O nouă serie de 3 bombe ne face să ne lipim de dușumea și fugim afară în șanț. Un uruit puternic trece pe deasupra noastră. Un bombardier greu, de origine englezească, cu toate luminile aprinse, trece sub 100 m și mitraliază puternic. Face un ocol și „se mai ouă trei bombe”, la vreo 40 de metri de noi. Frigul ne-a cuprins, că suntem numai în pijama, dar nici nu mă gândesc la asta. Timp de 40 de minute ne sâcâie, până ce ne lasă în pace. Ne-am luat de gânduri, căci de acum încolo ne vor vizita regulat. Seara niciunul nu ne dezbrăcăm. Peste zi am amenajat adăpostul, căci... nu se știe. Duminică, 1 noiembrie Trebuie a merge pentru 2 zile la Platonov, la divizie. Am dormit prost. Sosit în Platonov, găsesc o atmosferă greoa­ ie. Aflu că rușii au început construirea unui pod peste Don în dreptul Klescaiei și cară mereu trupe. Nouă ne-a sosit Regimentul 12 „Cantemir” și a luat poziția escadroane­ lor de marș și cpt. Artemon. Noi lucrăm intens în spate, la amenajarea unei a doua poziții cu sârmă ghimpată și mine. Va trebui să rezistăm cu orice preț, căci aici spart frontul, totul ar fi periclitat. Suntem puțini, dar cu toții [p. 72] ma­ nifestăm dorința de a nu ne lăsa. Văd îngrijorare pe fețele comandanților, dar și hotărâre să facem chiar imposibilul. Luni, 2 noiembrie Toată noaptea a fost mare activitate pe front. Armele de toate felurile și-au cântat melodiile. Timpul este superb. Soare și cald ziua, iar nopțile înstelate nu sunt răcoroase.

De la Stalingrad, cu dragoste

135

Frumosul timp probabil că îmbie pe ruși la o acțiune. După informațiile observatorilor noștri, azi-mâine podul este gata. Au fost reperate o dată 10, și apoi 15 tancuri ce se în­ dreptau spre noi. Și noi nu avem decât 6 mici tanchete, cu câte o mitralieră. Pe seară, aud că rușii au început încă un pod. După-masă, o bombă de-a noastră a lovit podul în plin (este lung de 200 m) și i-au făcut o gaură, pe care însă vor putea să o repare repede. Marți, 3 noiembrie De dimineață plec pe poziție, pentru 2 zile. Dl maior îmi dă sfaturi, mai mult decât ordine. îmi spune să fiu gata pentru orice și să fac așa fel să mă retrag. Dă ordin să mi se facă plinul la mașină. Mare lucru, căci benzină avem puțină. Sosit [pe poziție], găsesc adăpostul așa cum l-am lăsat. Doar că era să fie lovit, căci într-o seară au uitat să camufleze ferestruica și un samaliot s-a ouat de trei ori1, foarte aproape. Citesc pe Gândi12 și îi dau dreptate. Când lucrurile se vor liniști, îl voi reciti. Mare om. Are proporții de Crist. Asemenea genii nu pot da decât popoarele cu [p. 73] origini adânci în negura vremurilor, cu secole multe de gândire, nu ca noi, europenii, care ne credem definitivi dacă descoperim ceva care să distrugă mai mult, să omoare mai repede. Am câțiva răniți din escadronul It. Uritescu (?), Regi­ mentul 2 Roșiori. Noaptea îmi aduce pe soldatul Winter Andrei, cu un glonț în cap. Vrusese să se ducă după cartofi, îmi spune sanitarul, și... acum se va prăpădi. Nici nu îl eva­ cuez, căci i-as mări suferința si as consuma si benzina. 1 Adică avionul sovietic a aruncat 3 bombe. 2 Mahatma Gandhi (1869-1948), jurist, activist politic și autor indian, adept al rezistenței nonviolente, lider al mișcării de indepen­ dență a Indiei.

136

De la Stalingrad, cu dragoste

Miercuri, 4 noiembrie Spre ziuă, Winter a murit. Brancardierii sunt foarte obo­ siti, căci s-a chinuit mult, el fiind în bordeiul lor. îmi vine apoi un altul, de la Armament greu, rănit de un dum-dum1 în articulația cotului. Groaznică rană și, spre deosebire de alte proiectile, cele de dum-dum dau senzația de arsuri. După-masă plec cu 2 oameni spre viroaga unde fusese rezerva și care acum se deplasase spre Klescaia. îmi procur un pat cu somieră, o masă, scaune și 2 frumoase icoane. Una o voi da dlui maior medic. Noaptea se lasă repede și liniștea nu este tulburată decât de avioanele cu du-te-vino-ul lor, si de împușcături rare. Joi, 5 noiembrie Plec, cum se luminează, spre Selivanov. Folosesc ceața dimineții să mă strecor pe drum, căci rușii ne-au reperat drumul. Ieri au încadrat cu 4 obuze sanitara, la un loc unde drumul trece prin fața unei viroage care se termină în [p. 74] lunca Donului și unde ei au tranșee și, desigur, obser­ vatoare. Ajuns, dl maior îmi dă formidabila veste că i s-a aprobat concediul și că să fac repede și eu un raport. Nu mai știu ce să zic de bucurie. Numai bunul Dumnezeu a făcut minunea să pot să-mi văd draga soțioară și pe „ăla mic”, care curând trebuie să ne sosească. După-masă ne prezentăm dlui colonel comandant C. Brătescu, care, cu o înțelegere de părinte al nostru, îmi aprobă. Bagajul nu a trebuit mult aranjat, doar totdeauna suntem gata cu el.

1 Glonț care se fragmentează la impact.

De la Stalingrad, cu dragoste

137

Vineri, 6 noiembrie Noaptea abia am dormit, dar la 5.00 sosește dl maior și: „Scoală, Trică1, că trebuie să plecăm, băiete”. In 2 minute sunt gata și abia la 7.00 Iară un sfert, cu mașina Plymouth, în care ia loc și Ion, ordonanța dlui maior, de prin jud. Arad, luăm dragul și mult doritul drum spre țară. Vom merge prin Perelazovski (45 km) - Cernîșevskaia - Morozovskaia (200 km). Aici este Armata 3 și de acum vom merge cu trenul. Ajungem la 2.00 după-masă, având doar o pană de cauciuc și de înfruntat, înjumătățea a doua a drumului, o ploaie to­ rențială. De nu plecam, adio concediu, căci drumul începu­ se a se desfunda și mașina patina. Ne interesăm de tren, dar [p. 75] funcționarii germani din gară sunt puțin binevoitori, ca să nu zic altfel, iar un gras locotenent de rezervă, șeful militar român al gării, ni se plânge nouă, că nu i se dă nicio relație. Luăm loc în sala comună a gării și invităm pe Ion, ne așezăm să mâncăm. Pe la 6.00, mare fierbere. A sosit un Dinstzug12 ce merge spre Lihaia. Plouă cu găleata, ne face ciuciulete si, cu chiu, cu vai, reușim să ne instalăm într-un vagon fără geamuri. Frigul ne-a chinuit grozav toată noap­ tea. Nu am închis ochii, de frică să nu înghețăm. Sâmbătă, 1 noiembrie La 2.30 p.m. sosim în Lihaia, mai mult morți. Aici nu se știe cu ce vom putea merge mai departe, căci trenurile de permisionari vin neregulat. Ne adăpostim într-un birou al gărzii militare românești, ni se dă de la nemți cafea caldă, fără zahăr, dacă mai este nevoie să spun, și după ce mâncăm ceva, ațipim. 1 Probabil, diminutiv de la prenumele lui Petre Sava (Petrică, Trică). 2 Corect, Dienstziige, „tren de serviciu”, în limba germană.

138

De la Stalingrad, cu dragoste

Larmă mare, nemții strigă: „Zug fur Heimat”1. Sărim, luăm repede bagajele și hai pe linii (stația este lungă de 8-10 km și linii câte vrei). După vreo 40 de minute de că­ utare, ne reîntoarcem plouați înapoi. Unii nu au mai venit. Deci tren a fost si, neavând altceva mai bun de făcut, adormim. Dă Dumnezeu și, pe la miezul nopții, un ser­ gent, Celmare se numea, ne spune că va veni un tren spre [p. 76] lasinovataia. Afară, ploaia încetase și se instalase un frig veritabil rusesc. Pufnind și cu mustăți de gheață, ma­ șina1 2 se oprește obosită. încercăm la un vagon să ni se des­ chidă, nimic. La un altul, scandal, cpt. Constantinescu din Cavalerie este în luptă cu unul. Ne dăm seama că nemții nu vor să ne primească. Maiorul meu și cu dl maior Bălteanu, sefol transmisiunilor Armatei 3 română, forțează o usă si, cu mare tămbălău, reușim cu disperare să ne urcăm. Viitorul tren nici nu se știe când ar fi putut veni, și apoi erau locuri destule, dar „camarazii”3 doreau să doarmă comozi. Luni, 9 noiembrie Ieri am mers mereu, ca și azi-noapte. A fost un frig groaznic, — 21°, mai ales ne chinuim [din cauză] că un geam e spart. Nu am putut dormi. Ieri după-masă caută nemții prin alte vagoane și găsesc un soldat din Organizația Todt, pe care îl aduc să facă ceva cu o scândură și să astupe gea­ mul. După vreo oră de pregătiri, începe să bată primul cui care să fixeze scândura. Dar îl bate în sticla ce mai rămăsese intactă și reușește să îl strice complet. Punem o foaie de cort și tremurăm mai departe. Bine că avem pe cine să-njurăm. Sosirea este la orele 6.00. Bucurie mare, căci găsim o cantină 1 „Tren spre casă” (germ. în original). 2 Locomotiva. 3 Militarii germani.

De la Stalingrad, cu dragoste

139

românească, condusă de madam Călinescu, o bătrânică din Vaslui (să nu audă cumva că am facut-o bătrână!), care este tare înțepată, cu mine chiar se hârâie nițel, [p. 77] dar ne dă cafea cu lapte, unt, caltaboși și pâine. Cred că această can­ tină a Crucii Roșii o cunoaște toată armia română ce a trecut pe aici. Mă bărbieresc și la prânz mâncăm tot la cantină, omenește (ciorbă și macaroane cu brânză). Este drept că am văzut că se făceau la bucătărie și prăjituri cu mere, dar mi-a fost teamă să întreb pentru cine erau, că madam Călinescu ar fi explodat, și... cum este, dar face bună treabă. Nemții nu vor să ne primească în Schnellzugy-\A lor, deși avem tichete, dar ne bucurăm, căci găsim o garnitură româneas­ că, care la 7.00 seara pleacă spre Zaporojie. Avem vagon de clasa a Il-a, dar foc deloc. Din nou vom tremura. Frigul pare că s-a întețit. Nu ne încălzește decât gândul că mai este puțin până în țară. Marți, 10 noiembrie La prânz sosim în Zaporojie, ni se spune că vom fi trași până lângă Nipru, unde mașinile ne vor transporta bagaje­ le, iar noi, pe jos, vom merge 7 km până la Niprostroi, unde vom lua un alt tren. Ni se spune că nu vom mai avea tren românesc, căci a mers numai 3 zile si a fost desființat. Abia seara la 6.00, când se întunecase bine, ne duc să debarcăm, și era un frig de ne tăia respirația. Ne urcăm peste bagaje în mașini, și în Niprostroi ne cantonează într-o cameră [p. 78] neîncălzită, cu paie pe jos. Apoi vine un domn colo­ nel, care se repede în noi și ne spune să ne adunăm afară cu trupa. Cei care nu au băut ceaiul să treacă în față; cei ce nu au hrană pe zilele următoare, în spate. Eu zic ceva cam pi­ cant de această aranjare și mă aude: „Să nu fii obraznic, că 1 „Trenul rapid” (germ. în original).

140

De la Stalingrad, cu dragoste

te trimit pe front înapoi!” îmi sare țandăra și îi spun că nu mi-e frică de front, că de acolo vin, poate celor de pe aici le este frică. Și ce, frontul este o pedeapsă? Este o onoare! Că dacă ar fi pedeapsă, alde cei ce stau pe aici ar trebui să fie acolo. Până să mă calmez, a dispărut. Nu îl vom mai vedea până plecăm. La culcare ne-am așezat în paie și am dormit buștean. Era prima noapte, după nu mai știu câte de ne­ somn si chin. Miercuri, 11 noiembrie Scularea la 5.00. Ni se spune că avem tren până la Balta1. Găsim cu greu soldații noștri pentru bagaje și ne instalăm confortabil într-un vagon minunat, cu locuri suficiente și încălzit si cu calorifer, si cu sobă cu cărbuni. Călătorim nesperat de bine, jucăm poker, câștig vreo 40 de mărci și, prin Nicopole, Krivoi Rog1 2, Dolinskaia, Pervomaisk3, mergem cu acest tren până la Balta, urmând a merge la Premysl4, în Polonia, iar noi, fiind pe pământ românesc, să ne luăm tre­ nuri proprii, [p. 79]

Joi, 12 noiembrie Sosim în Balta la orele 8.20 dimineața, ne dăm repe­ de jos, căci imediat pleacă un tren spre [ilizibil]. Sosim aci la 9.40 și ne urcăm în vagon de clasele I și a Il-a, direct București. Mare bucurie. In fine la noi în țară, după luni de pribegie, pericol și lipsuri de tot felul. Găsim în fine fruc­ te, mâncăm mere, pui prăjit, bem vin. Eram ca niște copii care ne bucuram de tot. Frigul era grozav. Ningea mult și 1 Oraș în regiunea Odesa, Ucraina, așezat aproape de râul Nistru. 2 Oraș din sudul Ucrainei, în regiunea Dnipropetrovsk. 3 Oraș în regiunea Nicolaev, Ucraina, pe cursul Bugului de Sud. 4 Przemysl, oraș în sud-estul Poloniei.

De la Stalingrad, cu dragoste

141

era minunat. Apoi m-am culcat și am dormit vreo 2 ceasuri. Ajunsesem în Tiraspol. Trecem Nistrul și suntem pe verita­ bil pământ românesc. Mergem în vagon-restaurant și luăm, după zile lungi și grele, prima masă în regulă, udată cu bere, cu vin. Intre Chișinău și Iași stăm 3 ore înzăpeziți. Dar ce ne pasă... suntem la noi.

Vineri, 13 noiembrie La 10.00 suntem în Focșani, se dă jos dl maior dr. Dimitriu, cel mai simpatic și mai drăguț comandant. Hotărâm să vin să mergem tot împreună, la întoarcere. La 4.15 suntem în București. Nu am decât mâine dimineață, la 5.55, tren spre Constanța. îmi iau cameră la Hotel

Dorobantu si mă duc în oraș. Intru la Gambrinus, unde mă întâlnesc cu scriitorul Rusu Șirianu1. Este încântat de cele ce îi povestesc. Spune că mă va imortaliza într-o scriere ce o are în pregătire. încolo, nepăsare groaznică. Toți pe­ trec și umblă nebuni [p. 80] după câștiguri mari și ușoare. Din păcate, foarte mulți reușesc și peste tot este un dans nebun de plăceri și cheltuieli, care pe cei ce venim de pe front ne jignesc, ne fac să vedem minciuna celor de aici și

ne înrăiesc. 1 Cel mai probabil, este vorba despre dramaturgul, memorialis­ tul, poetul și publicistul Vintilă Russu-Șirianu (1897—1973), secretar al lui Nicolae lorga la Liga Culturală, voluntar în Primul Război Mondial și editor al Revue franco-roumaine, la Paris, în perioada interbelică. Cea mai cunoscută carte a lui este Vinurile lor, în care strânge laolaltă amintiri ale tatălui său și amintiri proprii despre personalități ale culturii românești pe care le-au cunoscut perso­ nal. Vintilă Russu-Șirianu a fost fiul ziaristului, scriitorului și poli­ ticianului Ioan Russu-Șirianu (1864-1909), nepot de soră al lui Ioan Slavici și luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Austro-Ungar.

142

De la Stalingrad, cu dragoste

Sâmbătă, 14 noiembrie

Sosesc la 3.301 în Constanța. Lada mi-o aduce un om, negăsind nicio trăsură. La noi îmi iese înainte măicuța12, care îmi spune marea și grozava bucurie. Cocuța mi-a dăru­ it un băiețel. Zbor la dânsa. Este în pat. A născut miercuri, 11 noiembrie, la orele 23.00. Este palidă, obosită și fericită. Domnul Radu-Basarab3, fiul meu, a venit pe lume. Doamne, ai grijă și ocrotește-1! Dă-ne sănătate, Cocuței și mie, să-1 facem voinic și mare, inteligent și frumos. Să fim mândri de el și [să fie] folositor țării.

1 15.30. 2 Maria Novac, soacra lui Petre Sava. 3 Petre Sava scrie cu litere mai mari și subliniază, în original, numele fiului său nou-născut.

ÎNSEMNĂRILE LUIZEI SAVA ÎNCEPUTE ÎN 1943

i ■

1

RĂDUCU

Azuga, 22 martie 19431 [p. 1] Scumpete mică, ai venit pe lume, în luna noiembrie, ziua a 11-a, într-o miercuri noaptea, la ora 11.00. Și ploua afară... turna cu găleata. Dac-ar fi după cele ce se spun, în­ seamnă că ești un copil tare norocos. Să dea Dumnezeu! Mai mult ca oricând doresc ca tu, băiețelule drag, să ai mult noroc în viață, să-ți fie toate împrejurările ușoare, să desfizi lumea și obrăznicia ei, să fii numai veselie și curaj. Dacă ai

semăna lui taică-tău12, ar fi destul. Și cum îți spun, odorașule, ai venit pe lume, te-ai născut la Constanța, în casa bunicilor tăi3. Ai fi fost mai sărbătorit decât un prinț dacă erau vremurile cel puțin numai cu un an în urmă. Trăia unchiul tău, Titi4. Sunt numai șapte luni de când a murit (socotit timpul, la data când te-ai născut tu) și de când jalea [p. 2] din sufletul nostru și [din] casa 1 Aceasta este data la care încep notațiile economistei LuizaAntoneta Sava. în original, data este scrisă 22 III 1943. 2 Medicul Petre Sava. 3 Părinții Luizei Sava, Tănase Novac (1884-1944) și Maria Novac (1893-1964). 4 Fratele Luizei Sava, locotenentul Tănase (Titi) Novac (19141942), licențiat în Drept, ofițer de jandarmi.

148

De la Stalingrad, cu dragoste

noastră n-au mai contenit. Și... cât te aștepta, Răducule! Ai fi fost cel mai răsfățat nepoțel din lume, căci el iubea mult de tot copiii, dar mai ales pe tine, care erai copilul surioarei lui dragi, și când te-ar fi văzut atât de dulce și de scump... Să nu uiți, Răducule, si să mă-ntrebi cât de des si cât de mult despre el, căci prea am multe de povestit despre el — despre chipeșul ofițer de jandarmi. Răducule scump, ai avut 3,8 kg greutate la naștere, deci voinic. Erai tot rozaliu, cu părul mare și negru, și cu doi ochișori mici și jucăuși, pe care îi plimbai prin toate colțu­ rile camerei. Ce căutai oare? Pe tăticul tău. Era departe, pe front, în Rusia. In ce vremuri triste ai venit, Răducule. Dar parcă te-a trimis Dumnezeu, să ne mai împrospătezi viața, să ne aduci mai multă speranță de [p. 3] mai bine și ceva mai mult, te poți numi chiar norocul tatălui tău. Căci la trei zile ale tale, a venit tăticul tău într-o permisie, știa că barza te va aduce. Și dacă n-ar fi venit să te vadă, ar fi căzut pri­ zonier, la fel ca și colegii lui ce au rămas în acel timp pe po­ ziție, de unde venea el. De când te-ai născut, surâdeai în somn, apoi la o lună ai surâs si treaz, iar în somn râdeai cu hohote. Te-am botezat la o lună și jumătate, la Constanța, a treia zi de Crăciun, și au fost copii mulți la botezul tău. Sia [Caludi] și Horică ti-au fost nași, si se certau care să te tie mai întâi în brațe, iar Lulu ținea lumânarea. S-a băut șampanie și s-au mâncat multe bunătăți. Toți erau veseli, în afară de cei din familie si în special de mine, care nu mai aveam vești de la tăticul tău de vreo 3 săptămâni. Ce să-ți mai spun, că apoi această tă­ cere s-a prelungit 2 luni. [p. 4]1. 1 Bolile copilăriei lui Radu-Basarab Sava: bronșită (3 luni și jumătate), tuse convulsivă (pe la 6 ani), icter virotic (8 ani), pojar

De la Stalingrad, cu dragoste

149

[p. 5] Când aveai 2 luni, urmăreai orice mișcare și ai că­ pătat prima jucărie, pe Mickey Mouse, de la mama mare de la mare1. Vai, dar ce rău erai, Răducule mic, mămica ta nu știe ce-nseamnă somnul si odihna. Când aveai 3 luni fără câteva zile (11), a venit tăticul tău de pe front, am mai stat 2 săptămâni la Constanța și apoi am venit la munte, întâi la Poiana Țapului, cu gândul ca după câteva zile să venim la căsuța noastră, la Azuga. Dar nu e după cum gândești. Vremea s-a schimbat în rău și după o săptămână te-ai îmbolnăvit. Cât de bolnavi eram toți pe lângă tine, Răducule mic. Ai căpătat o bronșită care

a ținut o săptămână. Când ai împlinit 4 luni, te-am cântărit. Aveai 5,54 kg. N-ai crescut decât cu 140 g în acea lună cu boală și eu eram tare necăjită. Bine că ne-a ajutat Dumnezeu de te-ai făcut bine, căci în greutate, dacă [p. 6]*12, [p. 7] mănânci cu poftă, desigur că vei fi gras și frumos. Iți dau alături un tabel cu creșterea lunară în greutate. Am vrut să scriu tot ce e în legătură cu tine, de când te-ai născut. împrejurările nu mi-au permis. Acum, când ai

4 luni, si stau cu tine în brațe si scriu toate acestea, vorbesc de ele la trecut. Voi continua cu tot ce se va mai întâmpla de acum înainte, până la vârsta când te vei interesa singur de copilăria ta și-mi vei cere să citești tot ce e în legătură cu tine. ușor (8 ani și 5 luni, 12 martie 1951), oreion (8 ani și 6 luni, 3 mai 1951). La 8 ani și 9 luni, la mare, avea greutatea de 27,3 kg. 1 Maria Novac, mama Luizei Sava. 2 Tabel cu creșterea în greutate a copilului Radu-Basarab Sava, de la naștere la 7 ani și jumătate. Luiza Sava mai notează pe această pagină: „dinți la 11 luni, la 1 an și 5 luni vorbește, merge la 1 an și 1 lună”.

150

De la Stalingrad, cu dragoste

La 4 luni, stă pe burtică și ridică căpșorul în sus. Râde cu hohote și îl interesează jucăriile și tot ce se mișcă, încă de la 3 luni. Țuculica mea, tare ești curios și stricător. Toate jucăriile le ciocănești, le rupi picioare, cap, și dai cu ele în ce găsești, până ce le faci praf. Maică dragă, dar ce să-ți mai spun [p. 8] de nopți nedormite!? Cel puțin cu dințișorii, care de la 4 luni tot ar fi vrut să-ți iasă, dar ți-au apărut abia la 11 luni1. Noaptea parcă ai fi un sfredel, nici tu nu știi cum ți-e bine; te sucești de colo până colo și mârâi întruna. Când ne vei face plăcuta surpriză de a dormi toată noaptea? Am uitat, dulceață mică, ce înseamnă să am o noapte liniștită. Țuculică, dar tu știi că dormi în pijama? încă de la 7 luni ești un mare cavaler, pen­ tru că altfel ar fi însemnat să stai toată noaptea dezgolit. De scutece am făcut uz numai 6 luni, fără să te înfașurăm chiar în ele până la această vârstă, dar te mai înfofoleam. Țucușor scump, e 27 iunie [1944] când mă apuc din nou a scrie, acum ai 1 an, 7 luni și jumătate. De foarte multă vreme n-am mai scris, [p. 9] dar așa sunt evenimentele și împrejurările. Cred că n-am mai scris de când aveai un an și vreo lună de zile. Maică dragă, începând din 15 februarie anul trecut și până în martie anul acesta am avut un an fe­ ricit, căci Tăticul tău a fost desconcentrat si a stat mereu cu noi. A luat parte la creșterea ta. Câte nopți nu te-a legănat, căci erai tare rău... — De-abia de la 1 an si 3-4 luni ai început și tu să dormi mai bine. Dar tot te trezești de vreo 2 ori pe noapte, după1 2 ce faci pipilică!? - Și doar era destul de obosit, sărmanul, după munca de toată ziua. 1 Luiza Sava nu mai notează peste tot datele la care scrie, dar perioadele aproximative sunt indicate de vârsta lui Radu-Basarab Sava. De exemplu, acest pasaj este scris, probabil, în decembrie 1943. 2 Subliniat în original.

De la Stalingrad, cu dragoste

151

Și așa, Țuculică... Apoi Tăticul, începând din martie, este iar concentrat, e în apropiere de Iași, unde este frontul acum. Sunt așa de îngrijorată de soarta lui, bine că ne scrie destul de des si că este sănătos. Asa că, vezi tu de ce nu am mai scris de multă vreme în aceste însemnări. Știu că odată le vei citi cu foarte multă plăcere și curiozitate, de aceea fac tot posibilul ca să mai [p. 10] adaug câte ceva. Ducu - Țucu - Pucu (așa îți spune tăticul), știi că tu ai căzut de mai multe ori. Prima dată, din pat, de lângă mine, la 7 luni. A doua oară, de lângă tăticul, tot din pat, la 8 luni. De două ori, din căruț. O dată te-ai sculat din somn si, când am venit în odaie, erai în picioare, agățat cu mânuțele de țarc (7 luni și jumătate). Altă dată, jucându-te în ochii mei, la Constanța, tot din căruț. Apoi încă o dată, din pat. Aveai tu o specialitate, de a cădea în ochii omului, și cu toată grija ce o aveam doar pentru tine. Vai, cât de mult îți plăcea baia! Adormeai în ea și ți-am facut-o zilnic, până pe la 10 luni. Apoi ți-am rărit-o și, odată cu înțărcatul (la 10 luni și jumătate), ți-am redus-o la 2 ori pe săptămână, apoi numai o dată. Dar odată cu aceas­ ta, ți-ai schimbat și bunul obicei de a sta [p. 11] frumos în baie și ai început cu o serie de urlete că mi-era groază să te scald. Acum parcă iar te-ai cumințit, căci mi se pare [că] am descoperit secretul. Ți-era groază de săpun în ochi. Cu oala de noapte te-am învățat cam rău și abia la 9 luni, ba nu, pe la 7 luni și jumătate-8 luni am început a te obișnui. Ai fost copil ascultător și te-ai obișnuit curând. Surprize mi-ai mai făcut tu: când te îmbrăcam ca pe o floare și mă mai dichiseam și eu, pentru a pleca împreu­ nă la plimbare, atunci îmi făceai câte o „poveste” de trebu­ ia să te schimb din nou complet. Of! Ducule, cât mă mai supărai.

152

De la Stalingrad, cu dragoste

Ți-am spus că de pe la 6 luni și jumătate-7 luni te-am îmbrăcat numai în costumase. Și te îmbrăcam tare drăguț. Toată lumea te iubește, se joacă cu tine, pentru că ești dră­ gălaș și foarte comunicativ. Am uitat să-ți spun că ai avut și țarc, de la 7 luni și până la 1 an și 5 luni. [p. 12] Te închideam acolo, eu îmi vedeam de treabă, iar tu te jucai foarte frumos cu toate jucărioarele. De câte ori nu te găseam murdar până la urechi! De când te-am înțărcat, am început să-ți dau de toate. Ouă de la 8 luni, și supă de oase de asemenea, oase de vițel, zarzavaturi fierte, cești de zeamă de roșii, struguri, mere ră­ zuite, vitamine (vigantol) și calciu. Dinții ți-au ieșit la 11 luni (2 sus și 1 jos), și multe tul­ burări din cauza lor nu ai avut.Ti-au crescut frumoși si albi. Deși ești fiu de doctor, vaccinul nu ti l-am făcut decât la 1 an și 4 luni și jumătate. Te-a vaccinat dr. Danciu. După vreo 10 zile s-a prins și ai cam suferit nițel, dar totul a fost bine. De frizer nu-ți mai vorbesc, de cum ai împlinit anul am și chemat frizerul acasă și te-a aranjat frumos. E o mai [p. 13] mare nostimadă, câte maimuțăreli trebuie să facem în jurul tău, ca tu să stai cuminte și să-ți taie bretonul drept. De mers, te-ai ridicat în picioare pe la 6 luni, poate chiar și mai înainte, și, ținându-te de pat și [de] alte margini, până la urmă alergai de nu mai puteai. Făceai multe ne­ bunele și erai tare drăguț. Dar pe propriile tale piciorușe ai pornit abia pe la 1 an și 1 lună. La 1 an și 2 luni înțelegi orice îți spun și începi a vorbi în limba ta, iar pe la 1 [an] și 5 luni vorbești drăgălaș1, cum numai tu poți vorbi. De când te-ai născut îți umblă limbuță 1 „1 an și 2 luni”, „începi a vorbi în limba ta” și „1 [an] și 5 luni vorbești” sunt subliniate în original.

De la Stalingrad, cu dragoste

153

în gură ca la o mică șopârlă, iar mama mare de la mare spu­ nea că ai să fii un mare guraliv. Acum să înșir ceva din vocabularul tău: mama, papa, tata [...] [p. 14]1, [p. 15] [...] Dănut1 2

In 27 martie [1946], înțărcat definitiv, dar cu vreo 2 săp­ tămâni mai înainte tot n-a mai vrut să sugă. Prin urmare, a supt numai 7 luni. [...] [p. 16] Este de o nervozitate accen­ tuată, are personalitate, dar mai multă încăpățânare. Până înspre 4 ani, [zice] „atografiezi” (fotografiezi), iar iavion = avion. La 4 ani, [întreabă] de ce se zice cățel de usturoi și cum se face el. Dar cățelul de pe stradă cum se face? 11 aruncă

Dumnezeu din cer? „Mămico, cum se naște?” La 4 ani are 16,5 kg greutate. La 5 ani și jumătate,

18,1 kg. La 3 ani și jumătate încep dinții a se caria, [p. 17] Dinți la 8 luni. La 1 an și 3 luni merge. Pe la 1 an și 6 luni începe a bodogăni. Vorbește pe la 2 ani. La 5 ani și ju­ mătate, tratament la dentist, plombă [pentru] carii.

1 Continuă înșiruirea de cuvinte copilărești începută pe pagina anterioară. Selectăm câteva dintre ele: ua, Ghiba, Ghibule = Chiva, bele = bere, acălă = zahăr, Ladule = Radu, Balab Sava = Basarab Sava, cocuona = cucoana, ițu = căruțul, iciu = cuțitul, lungândă = lingura, gundânde = ascunde-te, mă = băiat, cătela = lanterna (1 an și 8 luni), chifla = fotografia, cuțălă mălu = curăță mărul (2 ani și 2 luni). Frază la 1 an și 6 luni și jumătate: „Cocule, papa, iciu, piine, tai” = „Cocule, mi-e foame, dă cuțitul să tai pâine”. 2 Subliniat în original. Luiza Sava începe aici să noteze detalii despre cel de-al doilea fiu, Dan-Ioan Sava. însemnările devin mai lapidare.

154

De la Stalingrad, cu dragoste

Boli: tuse convulsivă pe la 3 ani; scarlatină la 4 ani și 4 luni; icter virotic la 5 ani; pojar ușor (1951); oreion la 5 ani și 9 luni. La 6 ani, la mare, are 22,5 kg. [p. 18]

Născut în 14 august 19451, marți, pe la 3.00 după-masă. Un copilaș de 4,25 kg, tare vioi, grăsuț și bun. Părul brun de tot, iar ochișorii albaștri. Semn, un „u” sau „v” în mijlo­ cul frunții. La o lună, râde. Și din zi în zi se face tot mai frumușel.

In 7 octombrie (1 lună și jumătate) l-am botezat la Catedrală, în Brașov, și Părintele, în cele câteva cuvinte frumoase, rostite părinților trupești și sufletești, l-a numit „prinț”. Ce curios?! Așa cum îl numeam noi pe Răducu, când era mic. La 2 luni gângurește, iar la 1 lună și jumătate încearcă să-și ridice capul. La 5 luni se ridică bine și se rostogolește pe burtică. [,..]1 2 [p. 19] La 1 an și o lună și jumătate (29 septembrie [1946]) i-am tăiat moțul. A pus mâna întâi pe șpriț, apoi pe cozo­ nac, creion, bani. [...] înțelege și arată de toate, dar nu vor­

bește. La 1 an si 4 luni are 16 dintisori. La 1 an si 6 luni îl strigă pe Radu: „Lalu”. [...] Pe mine,„Cuca”, „Cocu”. [...] Către 2 ani, începe a vorbi în limba lui. II pronunță pe -r foarte clar și îi face plăcere să se tot rârâie3, rrrr... [...] Pancănă = scarpină (când îl gâdilă ceva); unoia = linguriță; cicu = tăticu; perca = ciuperca; Nuț Fava = Dănuț Sava; [p. 20] naorea ut = adineauri am făcut (pipi); două ani = am doi 1 Este vorba tot despre Dan-Ioan Sava. Născut la Azuga, jud. Prahova. 2 Pagina mai conține câteva informații, care se repetă, și un tabel cu câteva greutăți corporale ale lui Dan-Ioan Sava, de la naștere și până la vârsta de 4 ani și 9 luni. 3 Subliniat în original.

De la Stalingrad, cu dragoste

155

ani; dotor = sunt doctor; taru Luță = bucătarul Chifteluță (i l-a adus Moș Crăciun, căci e mâncăcios) - acestea la 2 ani și 5 luni; cior = picior; mălâi = lămâie; acele = șoarecele; meg, duce pa = plimbare; eu ec = eu sunt; Zucurică = Azorică; să aculeg = să culeg; „Mica, Radu zis mie «mă»” = spune foarte

revoltat că Radu i-a spus „mă”. Când era mai mic, îi zicea lui Radu, „Alu”, și când vrea să îl alinte, „Aii”. [...] Are manie de a face la toți injecții. Pentru el personal, însă, are frică să i se facă. [p. 21] E cam obraznic, bătăuș, ducăreț. Ne-am mutat pe Zamora1. Are 5 ani1 2 și din curte dispare mereu. Doarme cu Radu și Marep3 și vrea să i se spună în fie­ care seară poezii. Tăticul e foarte rar cu noi (e cu serviciul la Brebu) și când vine, toată casa e în picioare și copiii sunt foarte bucuroși. Răspunde (la 5 ani și jumătate-5 ani și 9 luni), e obraz­ nic și încăpățânat. în același timp, și Radu. Au pornit-o

cam razna. Probabil e influența mediului școlar. Stăm în Zamora și toată ziua sunt prin fânețuri. I-am adus și de la gârlă, unde erau plecați după pești. Dănuț e atașat tare de Marep. Dânsa vrea să plece la Constanța și el se intitulează „bagajul”4 ei, ca să-1 ia și pe el. Acum i-a rămas numele de băgăjel. Spune că se va face un inventator. Anume, va învia morții: pe Lenin. Și-1 va plăti Stalin în aur, și nu-1 va aresta ni­ meni [p. 22] când va auzi că are aurul de la Stalin. Câtă judecată!?

1 Strada Splaiul Zamorei, nr. 19, Poiana Țapului, jud. Prahova. 2 Ne aflăm, așadar, în perioada 1950—1951. 3 Diminutiv pentru Maria Novac, bunica de la Constanța. 4 Subliniat în original.

156

De la Stalingrad, cu dragoste

Cred că Dănuț are aplicații pentru modelaj. Face o mul­ țime de lucrușoare din ceară înmuiată: automobil, barcagiu, fotoliu, cal la căruță. Mai târziu în plastilină. Franceză prin­ de destul de ușor. Ii place pianul, dar nu mă prea pot ocupa așa de mult. [p. 23]', [p. 24]12, [p. 25] Pentru Radu3

Copil foarte inteligent și dornic de a citi cât mai mult. Franceză face de prin clasa I. La limba rusă are mari aptitu­ dini, e si cel mai bun din clasă. In clasa a V-a tine o conferință la Geografie (mișcările Pământului), foarte bine prezentată. Contează cel mai bun pe școală și, deși numai în clasa a V-a, este numit șef de unitate (pe școală) la pionieri, împreună cu Dănuț, sunt președinți pe clasele respective4. Desenează frumos. Marea nemulțumire o am pentru înclinarea spre fotbal. Nu mă mai ascultă [...]. (S-a purtat necuviincios față de dirigintă, în prezența mea).

Pentru clasa a VUI-a, examen la Sinaia. Iese primul la concurs. Impresii foarte bune face chiar din prima jumătate a anului școlar. [...] [p. 26]s. 1 Pagina conține alte detalii despre bolile din copilărie ale lui Dan-Ioan Sava, din perioada grădiniței (1951-1952): febră ganglionară, amigdalite etc. 2 Pagina conține alte detalii despre bolile din copilărie ale lui Radu-Basarab Sava, în special din anul școlar 1951-1952, dar și din 1953 și 1954: răceală tratată cu ventuze, operație de apendicită, întindere de ligament după un meci de fotbal etc. 3 Subliniat în original. 4 Frații Sava au făcut liceul la Sinaia și au absolvit Facultatea de Mecanică, secția de Automobile și Tractoare din Brașov. 5 Ultima pagină a carnetului de însemnări al Luizei Sava conține descrierea regulilor unei pasiențe cu cărți de joc.

De la Stalingrad, cu dragoste

Frații Radu și Dan Sava, Poiana Țapului, august 1959.

157

Istoria elitelor autentice Titlu

Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane

Autor

Constantin Gane

Amintiri și icoane din trecut

Olga Gigurtu

Aristocrația

William Doyle

Bijuteriile Reginei Maria

Diana Mandache

Carnete de război (1916-1917)

Grigore Romalo

Carol al ll-lea al României. Regele trădat

Lilly Marcou

Cartea curajului și a candorii

Ana lorga, Filip-Lucian lorga

Cărluță și primul lui dascăl. Din ucenicia Principelui Carol al României

Stanca Scholz-Cionca

Ce am văzut în România Mică. Anecdote istorice

Archibald (Gheorghe Rădulescu)

Copilărie regală

Filip-Lucian lorga, Arhivele Naționale ale României

De pe Valea Motrului

Sarmiza Cretzianu

De la Palatul Domnesc de pe Podul Mogoșoaiei la Palatul Regal de pe Calea Victoriei

Gabriel Badea-Păun

De peste mări și țări. Amintiri din viața diplomatică de odinioară

Andrei Filotti

Din istoria familiei Ghika

Mihai Sorin Rădulescu

Din Moldova

Wilhelm de Kotzebue

Din zbuciumul captivității

Maior Gheorghe Caracaș

Dulce-amar

Sergiu Flondor

Familia Moruzi din Trapezunt. Scurt studiu genealogic

Florin Marinescu

Gustul amar al ciocolatei

Olimpia Zamfirescu

lașii de odinioară

Rudolf Suțu

Ileana, Principesa României

Diana Mandache

însemnări din timpul ocupației germane (1916-1918)

Pia Alimăneștianu

însemnările unui aiurit

Gabriel Dumitru Culcer

însemnări zilnice. 1929

Regina Maria a României

întoarcerea Regelui Mihai

Danielle Maillefer

între două miercuri

Maria Popescu

Jurnal 1879. Cernăuți - Stupea

Ciprian Porumbescu

La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine

Tudor Vișan-Miu

Lumea era toată a mea. Amintirile unei prințese

Ana-Maria Callimachi

Lumea Majestății Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române

Alexandru Muraru și Daniel Șandru (coord.)

Mareșalii Palatului. Demnitari ai Curții regilor României, 1866-1947

Tudor Vișan-Miu

Autor

Titlu

Martha Bibescu și vocile Europei Corespondență și dosar CNSAS 1941-1945

Alina Pavelescu

Mănăstirea română. Sărbătorind comunitățile spirituale ale

Principesa Sofia a României

României/The Romanian Monastery. Celebrating Romania’s Spiritual Communities

Medicină de pionierat în Țara Românească

luliu Barasch

Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moșilor

Ana lorga și Filip-Lucian lorga, Arhivele Naționale ale României

Mese și meniuri regale

Ștefania Dinu

Nobili și artizani

Rudiger von Kraus

Ocolul Pământului în șapte luni și o zi. Jurnalul de călătorie al

C. Găvănescul

Principelui Carol. Volumul I • Egiptul

0 viață... Tudor Vișan-Miu în dialog cu Dinu Zamfirescu

Tudor Vișan-Miu

Pagini de jurnal. I (1923-1930)

Simona Lahovary

Pagini de Jurnal. II (1931 -1936)

Simona Lahovary

Povestea unei iubiri. Jurnalul Ellei Filitti, adnotat de

Ella Filitti

Principele Carol

Carmen Sylva

Poveștile Peleșului Prin Cetatea lui Bucur. Trecutul viu

Pia Alimăneștianu

Regina Maria. însemnări din ultima parte a vieții

Sorin Cristescu

Regina-mamă Elena

Simona Preda

Reginele scriitoare ale României. Regina Elisabeta (Carmen

Silvia Irina Zimmermann

Sylva) și Regina Maria Românce văzute de străini

Vasile Panopol

Sânge din sângele lui Dracula. Saga boierilor Florescu

Radu R. Florescu, Matei Cazacu

Sertarele cu secrete. Din istoria familiilor boierești Budișteanu și Skeletti

Despina Skeletti-Budișteanu

Stirpea Drăculeștilor. Pseudocronică a Familiei Suțu (dialog

Radu Negrescu-Suțu

imaginat cu colonelul principe Dimitrie Scarlat Suțu)

Șalul negru

Andrei Olsufiev

Tată iubit și cel mai credincios prieten

Silvia Irina Zimmermann

Tovarășul baron. 0 călătorie în lumea pe cale de dispariție a

Jaap Scholten

aristocrației transilvănene Un cântec de lebădă. Vlăstare boierești în Primul Război Mondial

Filip-Lucian lorga

Ultimele zile ale aristocrației ruse

Douglas Smith

Viva Regina Maria! Un destin fabulos în reîntregirea României

Diana Mandache

în curs de apariție: • Un destin singular Simeon al ll-lea al Bulgariei împreună cu Sebastien de Courtois • Principele Nicolae. Exil și rivalități Diana Mandache

Pentru comenzi și informații, contactați: GRUPUL EDITORIAL CORINT Departamentul de Vânzări

Str. Mihai Eminescu nr. 54A, sector 1, București, cod poștal 010517 Tel./Fax: 021.319.47.97; 021.319.48.20 Depozit

Str. Gării nr. 11, Mogoșoaia, jud. Ilfov Tel.: 0758.053.416 E-mail: [email protected] Magazin virtual: www.edituracorint.ro

ISBN: 978-606-088-401-9

9

786060 884019

Format: 16/54x84; Coli tipo: 10 Tiparul executat la MONITORUL OFICIAL R.A.

Hotelul „Carpați - La Sava”. Restaurantul, Bodega și Magazinul universal „La Sava”, Poiana Țapului, Bulevardul Independenței, nr. 76, jud. Prahova, în perioada interbelică.

Jos, de la stânga la dreapta: Tatăl lui Petre Sava, comerciantul Constantin Sava, cu căciulă pe cap, încadrat de Florica (Fifi) și Dumitru-Enel (Nacu) Negoiță (copiii Ecaterinei și ai lui Dumitru Negoiță); Stanca Sava născută Popescu (Referendaru), mama lui Petre Sava. Sus, de la stânga la dreapta: Dr. Petre Sava, Ecaterina Negoiță (sora Stancăi Sava) și soțul Dumitru Negoiță. în dreapta, așezați sau în picioare, rude ale familiei Negoiță, familia Bodea (el în uniformă) cu cele două fiice. Cea 1938, Poiana-Țapului.

Petre Sava, elev, în straie naționale.

Petre Sava, elev în clasa a Vll-a la Liceul Sf. Petru și Pavel din Ploiești.

Petre Sava, primul de sus, în picioare.

Petre Sava, primul din dreapta, așezat.

Luiza Sava, portret de Tilla Russe, Balcic, 1939.

Dr. Petre Sava, ofițer în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Tănase Novac (1884-1944), tatăl Luizei Sava.

Maria Novac (1893-1964), mama Luizei Sava.

Locotenentul Tănase (Titi) Novac (1914-1942), licențiat în Drept, fratele Luizei Sava.

Dr. Petre Sava la maturitate.

I >e la stânga la dreapta: RaduBasarab Sava, Luiza Sava, Dr. Petre Sava și Mai ia Novac.

Familia Sava. De la stânga la dreapta: Luiza, Radu-Basarab, Petre și Dan-Ioan.

Dr. Petre Sava, ofițer în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

PETRE SAVA (1912-1963), născut în familia care a deținut primul hotel din Poiana Țapului, a fost doctor în medicină și chirurgie, absolvent al Facultății de Medicină din Cluj, în 1936. A profesat ca medic primar și ca director de dispensar și de sanatoriu la Azuga, Brebu și Sinaia. Membru PNL și PNL-Tătârescu, primar al comunei Poiana Țapului (1941-1943), ofițer de rezervă, combatant în cel de-Al Doilea Război Mondial (în est, până la Stalingrad, și apoi în vest, până în Cehoslovacia), medic șef de secție la Ambulanța 41 Cavalerie și medic șef al Diviziei 1 Cavalerie Instrucție. Cavaler al Ordinelor Coroana României, Steaua României și Crucea Regina Maria. A scris, în 1942, pe Frontul de Est, un Jurnal de campanie.