Destinul unui militar

Citation preview

DESTINUL UNUI MILITAR MARIN GR. NASTASE V

DESTINUL UNUI MILITAR "' MARIN GR. NASTASE

~

-REGlAAUTONOMĂ -

MQNITQRUL OFICIAL

Îngrijitor ediţie: Dana BARE

Copyright: © Dana BARB - 2004 Costurile de editare şi tipărire ale acestei lucrări au fost suportate de către deţinătorul copyright-ului

.

Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a României NASTASE, MARIN GR. Destinul unui militar I Maiin Gr. Năstase Bucureşti: Regia Autonomă „Monitorul Oficial", 2004 ISBN 973- 567-481- 5 ~

821.135.1-94

Secţiunea

SPIRITUL UNEI ŞCOLI cuprinde texte din ediţia documentară Mănăstirea Dealu, Nicolae Roboiu, Sorin Enescu, Bucureşti 1993

Şoirnii

de la

BATERIA ALBASTRĂ, autor Marin Gr. Năstase, reproduce ediţia cu acelaşi nume apărută la Editura Militară în 1987 Apărut

la Bucureşti în luna noiembrie 2004 ISBN 973 - 567 - 481 - 5

Tipărit

la Regia Autonomă „Monitorul Oficial"

SUMAR

În loc de prefaţă I 7 Argument I 9 Un testament sui-generis I 11 Cronologie I 15 Spiritul unei Bateria

şcoli

albastră

/ 19

I 39

Ecouri / 127 Lista

publicaţiilor

/ 135

5

ÎN LOC DE PREFATĂ

'

Nusunt un paseist. Sunt mai degrabă un pragmatic care crede că viitorul se

construieşte

pe o metabolizare

corespunzătoare

a trecutului.

Există însă situaţii, locuri, oameni aparţinând trecutului, contenesc să exercite asupra mea o fascinaţie cu totul deosebită.

care nu

Aş vrea să mă refer în special la unul dintre acestea: Liceul Militar de Mănăstirea Dealu, ctitoria de excepţie a marelui om politic român

la Nicolae Filipescu, şcoala unde a avut şansa să înveţe tatăl meu. Faţă de multe instituţii de vârf ale învăţământului românesc, aceasta avea ceva în plus care-i conferea o unicitate inconfundabilă. Desigur, exista o rigurozitate ieşită din comun a selecţiei: în anul în care a intrat tatăl meu, pentru patruzeci de locuri cu bursă au concurat circa 1OOO de candidaţi. Atunci tatăl meu a reuşit pe locul întâi şi s-a menţinut astfel până la sfârşitul liceului, când a fost şef de promoţie. Exista, de asemenea, o pleiadă de profesori străluciţi. Acolo au predat între alţii Octav Onicescu, Nicolae Cartojan, D. Ionescu-Bujor, D.D. Botez, Aurel Bobescu, iar de soarta liceului s-au preocupat personal Nicolae Iorga, Simion Mehedinti, Barbu St. Delavrancea, C.C. Arian, ca să nu citez decât ' ' câteva nume ilustre, după cum nu poate fi trecută cu vederea nici calitatea excepţională a actului educaţional. Exigenţa de bază a şcolii era să dea ţării oameni nu numai bine pregătiţi fizic şi intelectual, ci în prin-iul rând caractere. Toate acestea îi

asigurau un prestigiu greu de egalat în peisajul timpului. Dar unicitatea venea de altundeva.

şcolilor româneşti

ale

Este de notorietate acel ritual de început de an şcolar când, din ordinul directorului şcolii, erau arse în faţa elevilor scrisorile de 7

recomandare, ,,pilele", indiferent de unde veneau. Nu este greu de imaginat impactul educaţional formidabil pe care-l genera acest gest asupra copiilor în formare . Era practic o execuţie publică, un adevărat autodafe al balcanismului. Mi-aş

permite să citez crezul lui Nicolae Filipescu la înfiinţarea liceului militar: ,, In acest locas de cultură, adumbrit de zidurile mănăstirii, ridicat prin cucernicia Radului' Voievod, călească-se întru vecie generaţii de eroi, de lei paralei, crescuţi aici, în frica lui Dumnezeu, dar numai a lui Dumnezeu. " A

Cred că tot ce s-a întâmplat mai târziu cu tatăl meu: participarea la acel episod eroic al războiului când, cu o mână de muncitori de la fabrica de muniţie din Tohanu, a constituit faimoasa „ baterie albastră", pregătirea profesională, doctoratul, invenţiile, modul în care şi-a construit viaţa, comportamentul exemplar în familie şi societate, toate îşi află explicaţia în forţa ger,ninativă acumulată în anii de formare de la Dealu. De asemenea, faptul că la 29 de ani a părăsit cariera militară din proprie iniţiativă în favoarea unor opţiuni civile: întemeierea unei familii şi desăvârşirea profesională, nu este străin de spiritul de la Dealu - războiul se terminase, iar în viaţa tatălui meu se consumase un episod eroic. Maurul îşi făcuse datoria şi putea să se ocupe cu aceeaşi sârguinţă şi de altceva. Eu, în calitate de fiu, nu pot rămâne indiferent la toate acestea. Viaţa tatălui meu mă onorează şi îmi produce o mândrie greu de stăpânit şi mă obligă într-o măsură egală. Cred că este ceva firesc . Sper că publicarea acestei cărţi, care cuprinde o scurtă prezentare a Şcolii minunate de la Mănăstirea Dealu, date biografice şi o reeditare a „Bateriei albastre", să ofere cititorului o imagine cât mai aproape de ceea ce a fost tatăl meu şi un motiv de meditaţie asupra rolului pe care îl poate avea şcoala în destinul unui om, cu toate conotaţiile care decurg de aici. ~

Adrian NASTASE

ARGUMENT D emersul editorial de faţă izvorăşte din necesitatea clarificării unui paradox referitor la viaţa tatălui meu. In acest fel cred că se justifică şi preocuparea, tot mai acaparatoare în ceea ce mă priveşte, de a restitui o imagine cu valoare de experienţă umană şi, de ce nu, de a-mi descărca într-un fel sufletul, ştiindu-mi datoria împlinită. A

Aşa

cum l-am cunoscut, dacă se poate spune astfel, tatăl meu a fost toată viaţa un civil, un intelectual cu gusturi şi preocupări pe ,năsură. A fost inginer, inventator, doctor în ştiinţe, secretar ştiinţific la Academia Română, un om sociabil, un estet rafinat, dar riguros şi disciplinat. Mi-amintesc, totodată, că era un adevărat partizan, zelos şi împătimit, al întâlnirilor cu colegii de liceu, cu diferite promoţii. Este vorba de Liceul Militar „ Mănăstirea Dealu". Li se spunea „ mănăstire ni". Aici intervine paradoxul. Tatăl meu, civilul de care amintea,n, absolvent al Liceului Militar „Mănăstirea Dealu", locotenent de artilerie, erou al unui episod cu conotaţii de istorie naţională în zilele ce au urmat imediat după 23 August 1944, comandant de baterie decorat la acea vreme cu cele mai semnificative distincţii militare, părăseşte totuşi, din proprie iniţiativă, o carieră militară ce se anunţa mai mult decât promiţătoare la vârsta de 29 de ani, pentru a se dedica activităţilor civile. Tot ce a urmat însă a stat sub semnul anilor petrecuţi în acest minunat aşezământ. Tot ce a învăţat acolo a fost pentru el ca o adevărată religie pe care niciodată n-a contenit să o practice. Întâlnirile periodice la care a participat erau tot atâtea elogii aduse acestei instituţii cu virtuţi profund educaţionale şi pleiadei de profesori iluştri de acolo. Camaraderia, patriotismul, simţul dreptăţii, eleganţa, dragostea şi credinţa în frumuseţe şi adevăr erau doar câţiva din pilonii şcolii înfiinţate de ,narele român Nicolae Filipescu. 9

Civilul de mai târziu - două treimi din viaţa sa - n-a fost altceva decât continuarea „ mănăstireanului" de la Dealu. De aceea am optat şi pentru titlul „ Destinul unui militar". Iniţial

voiam doar să fac o republicare a cărţii „Bateria Albastră", apărută la Editura Militară în anul 1987, dedicată episodului din august 1944. Pe parcurs însă conştiinţa paradoxului amintit mai sus a devenit tot mai acută încât m-a determinat să includ în acest volum, alături de ilustraţii, şi unele repere ale perioadei de formare, cu convingerea tot mai pronunţată că aceasta va fi în folosul tinerilor cititori, pentru că personal cred cu tărie în forţa bunului exemplu.

DanaBARB

10

UN TESTAMENT SUI-GENERIS

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Rândurile transcrise de pe coperta interioară a cărţii „ Bateria albastră" sunt nu numai o dedicaţie pentru nepoata autorului; ele sunt valabile în egală măsură pentru nepoţii Andrei şi Mihnea si se constituie ca îndemn si învătătură ,· ' ' pentru generaţiile care vor citi această lucrare.

Pentru Anda-Teodora ca - atunci când va putea amintească de bunicul său.

să citească această

carte

. sa-s1 ~

'

Si ca un îndemn întru dăinuirea în sufletul său a unor ' sentimente frumoase de cinste, modestie, dragoste de muncă, de învăţătură, de o permanentă instruire, ca astfel să se realizeze în viaţă ca un om cult, demn de respect şi cu un caracter ales. Să fii cuminte - în tot ce implică conţinutul bogat al acestei noţiuni! Să aduci părinţilor tăi numai satisfacţii şi bucurii, convins fiind că şi ei vor face din educarea şi pregătirea ta un ideal de viaţă - aşa cum am făcut şi eu şi bunica ta pentru mama ta şi fratele ei - chiar dacă aceasta îi va obliga uneori (ca o datorie, dealtfel !) la renunţări şi sacrificii. Să

ai grijă întotdeauna în alegerea cercului tău de prietene şi prieteni pentru a nu te influenţa în rele ci numai în bine şi frumos! Rog pe Dumnezeu să-ţi dăruiască ani mulţi cu sănătate şi fericire iar la rându-ţi să-ţi faci şi tu datoria faţă de copiii tăi, întru binele şi dăinuirea neamului nostru strămoşesc atât de încercat în întreaga sa istorie. Cu toată dragostea, 4 iulie 1989 - când ai împlinit vârsta de un an. 12

~

CRONOLOGIE SELECTIVA 31 mai 1917 Se naşte Marin, fiul lui Grigore şi al Profirei, familie de ţărani din comuna Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa. 1924-1928

A

Şcoala primară

în satul natal. Invăţătorul său, Constantin Popescu, va juca un rol determinant în viaţa elevului său. A

In clasa a IV-a face o excursie la Mănăstirea Dealu, pentru a vizita mormântul lui Mihai Viteazul, loc unde se afla liceul militar înfiinţat de marele patriot N. Filipescu (cel care, alături de Barbu Delavrancea, a militat pentru Marea Unire împlinită la 1 Dece1nbrie 1918. Ei nu aveau să mai ajungă la evenimentul de la Alba Iulia. N. Filipescu murise în toamna anului 1916). 1929-1937

Studiază

la Liceul Militar „N. Filipescu" din Târgovişte (Mănăstirea Dealu). La admiterea în liceu, din aproape o mie de candidaţi pentru 40 de locuri, obţine locul I şi bursa „General Marcu", bursă oferită şefilor de promoţii. Pe toată perioada liceului a rămas bursier ş i premiant.

1935

Societatea „Gazeta Matematică" îi concursului la care a participat.

conferă

diploma în urma

A

1937

In iunie obţine diploma de bacalaureat ca absolvent al Liceului Militar „N. Filipescu" din Târgovişte (Mănăstirea Dealu).

1937-1938

Urmează Şcoala pregătitoare

1938-1940

Şcoala

de

ofiţeri

din

Bucureşti.

de ofiţeri de rutilerie Regele Carol I din Timişoara unde îi are ca profesori pe: Ilie Murgulescu la chimie şi fizică, Remus Rădulet la electrotehnică si M. Ghermănescu la matematică. '

'

15

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

În anii II şi Ill ai Şcolii de ofiţeri din Timişoara face practică la Regimentul 2 Artilerie din Bucureşti.

1940

Absolvent al Şcolii de ofiţe1i de artilerie Regele Carol I, cu gradul de sublocotenent. Ca şef de promoţie avea dreptul la opţiuni, iar cum regimentul la care făcuse practică a fost mutat, alege Regimentul 2 Artilerie de gardă, cu sediul la Dadilov, între Bucureşti ş i Giurgiu, în apropiere de Comana.

1941

Sublocotenent la Regimentul 2 Artilerie de

1941-1945

Student la Institutul Politehnic din Bucuresti.

1942-1943

Mobilizat grupului 7

1944

Este trimis la Uzinele de armament Rogifer - Tohanu Vechi în calitate de ofiţer-recepţioner în comisia militară de recepţie a muniţiei; la comanda Corpului de Munte formează o baterie de artilerie alcătuită din 56 de muncitori din fabrică. Îmbrăcaţi cu salopete albastre, aceştia au intrat în istorie cu apelativul simbolic de „Bateria albastră"; pentru faptele lor de arme, au fost citaţi prin Ordinul de zi m·. 14 din 13 octombrie 1944.

1946

Este avansat la gradul de căpitan.

gardă.

' şi trimis la Târgşor, lângă Ploieşti , artile1ie antiaeriană.

La 25 septembrie este trecut, la cerere, în

în cadrul

rezervă.

La 13 octombrie i se acordă diploma de inginer electromecanic cu menţiunea „cum laude". După

terminarea războiului ing. Marin G. Năstase s-a dedicat cercetăiii stiintifice si învătământului universitar. '

'

'

'

1949

Se căsătoreşte cu Elena, fiica Amaliei Dragomirescu.

1949-1951

Inginer tehnic de specialitate la Ministerul Sănătăţii.

1950

La 22 iunie se

1951-1953

Institutul de proiectare

16

naşte

şi

a lui Gheorghe

fiul lor, Adrian. şi construcţii

speciale.

Cronologie selectivă

1953

La 10 februaiie se naste , fiica lor, Dana Marina.

1953-1955

Institutul de Petrol, Gaze

şi

Geologie - asistent universitar.

1955-1960 Academia Republicii Populare Române, consilier

ş tiinţific şi

secretar stiintific al Academiei. , ,

1960-1964 Institutul de Mecanică Aplicată „Traian Vuia", inginer pentru prototipu1i.

1964

La 10 august devine veteran de război. La 28 martie este avansat la gradul de maior.

1965

Este numit secretai· stiintific al Comisiei de coroziune a , , Academiei R.P.R.

1966-1972 Centrul de Mecanica Solidelor -

cercetător

principal.

La 26 septembrie 1969, Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic Timisoara îi conferă titlul stiintific de doctor , : ' inginer pentru teza „Contiibuţii în defectoscopia cu radiaţii electi·omagnetice penetrante" . ştiinţific

1971

La 29 septembrie este numit director adjunct Centiul de Mecanica Solidelor.

1972

La 6 decembrie obţine certificate de inventator pentru soluţia „Dispozitiv reglabil pentru control vizual", recunoscându-i-se calitatea de autor al invenţiei cu toate drepturile ce decurg din această calitate.

la

A

In toată cariera sa, dr. ing. Marin Năstase a lucrat cu nume prestigioase ale ştiinţei din România, ca de pildă: acad. Carafoli, acad. Ştefan Mileu, acad. Cajal; ulterior, aceştia i-au devenit buni colaborato1i şi prieteni. Publică

numeroase lucrări stiintifice în domeniul defecto, , scopiei nedistructive; cercetările sale au avut o largă aplicabilitate în industria din România.

1972-1977

A

Este numit director în Ministerul Educaţiei şi Invăţământului , în cadrul Direcţiei învăţământ superior şi cercetare ştiinţifică ; 17

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

conducător ştiinţific de doctorat în specialitatea „Încercă.ii nedistructive şi defectologie indu strială".

1977

Pensionat pentru limită de vârstă.

1990

La 9 octombrie este avansat la gradul de locotenent-colonel (r).

1994

Prin Ordinul m·. 235 din 25 noiembrie este avansat de la gradul de locotenent-colonel (r) la gradul de colonel în rezervă.

1995

La 2 aprilie se stinge din viaţă col. (r) Maiin Năstase. Este înmormântat la cimitirul Ghencea Militar. INMEMORIAM

1999

28 august - placă comemorativă amplasată la Podul Olt în memoria voluntarilor de la uzina din Tohanu Vechi, care în vara anului 1944 au format „Bateria albastră", comandată de lt. ing. Maiin Grigore Năstase .

La 18 septembrie se 1idică un monument la Tohanu Vechi, închinat celor 57 de luptători voluntari, membri ai legendarei ,,Bate1ii albastre". PREMII SI , MEDALII 1942

Decorat cu Ordinul „Coroana României", cu spade în grad de cavaler, cu panglică de „Virtute Militară", pentru curajul şi destoinicia de cai·e a dat dovadă pe câmpul de luptă.

1944

Prin Ordinul de zi nr. 16 din 27 octombrie i se conferă Ordinul „Steaua României", cu spadă şi panglică de „Virtute Militară" clasa a V-a pentru munca şi priceperea de care a dat dov adă în campania pentru dezrobirea Transilvaniei de Nord.

1962

La 5 noiembrie, p1in Decretul Consiliului de Stat m·. 829, i se conferă Ordinul „Steaua Republicii Române" clasa a V-a, pentiu fapte de ai·me săvârşite împotriva Germaniei fasciste.

18

SPIRITUL UNEI SCOLI

'

LICEUL MILITAR DE LA MANASTIREA DEALU V

V

Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu a luat fiintă în 1912, fiind ' ctitoria marelui patriot Nicolae Filipescu, pe atunci ministru de război. Mănăstirea

Dealu, necropolă voievodală şi sanctuar al neamului românesc, ce adăposteşte capul marelui Voievod Mihai V iteazul, este aşezată pe un pinten de deal, la picioarele căruia Ialomiţa se strecoară domol pe la marginea Târgovi ştei. Ieşind

din vechea cetate de scaun, plină de amintirile glorioase ale domnitorilor munteni, ale patrioţilor şi cărturaiilor români, cei 2 km de şosea trec peste liniştita Ialomiţă şi , străjuită de o parte şi de alta de Valea Voievozilor ş i Răzvad, urcă printre livezi de pruni şi însorite vii spre vârful semeată biserica Mănăstirii Dealu, zidită de Radu cel dealului, unde se înaltă ' , Mare la începutul anilor 1500. În acest loc mirific, inimosul patriot Nicolae Filipescu a înălţat un asezământ de scoală românească, unde tinerele vlăstare , venite din toate • • colturile tării, urmau să-si lumineze mintea si să-si călească sufletul si ' ' ' ' ' ' corpul. Din această şcoală, generatoare de elite, promoţii întregi de absolvenţi s-au integrat în viaţa neamului ş i au contribuit cu muncă şi abnegaţie la dezvoltarea tării în toate domeniile si au tinut sus renumele falnic al tării, ' ' ' ' peste hotare. Mulţi

dintre ei se odihnesc sub glia sfântă a ţătii, căzuţi în cele două războaie mondiale. 21

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

La acest liceu, elevii erau recrutati, din toate straturile sociale si , din toate păiţile ţării, prin serioase concursu1i de admitere, în care se aveau în vedere criteriile morale si excluzându-se orice , intelectuale ale candidatilor, , interventie. , A

Imi amintesc cu mândrie de concursul de admitere în liceu în 1932, la care am participat şi reu ş it, concurs ţinut la ANEF şi Şcoala Militară de Infanterie, sus pe Dealul Spirii, în Bucureşti. In careul şcolii, micii candidaţi (aproape 2000), însoţiţi de părinţii lor, aşteptau începerea examenelor. A

Eram copii veniţi din toate părţile ţării, aşa cum se vedea după frumoasele straie româneşti cu care erau îmbrăcaţi mai mult de jumătate din candidaţi, veniţi din satele frumoaselor noastre plaiuri româneşti. Îi văd şi acum în faţa ochilor, după mai bine de trei decenii, pe unii din actualii mei colegi astăzi în viaţă, alţii dormind de mult sub glia neamului - atunci nişte prichindei mici, îmbrăcaţi în frumoasele costume ale Banatului, Moldovei, Ardealului sau Muscelului etc., pe alţii în pantaloni scurţi, toţi ciripind plini de voioşie, dar şi îngrijoraţi de examenele care îi aşteptau. La un moment dat, murmurul general care domnea în curtea şcolii a încetat ca prin farmec. La un balcon a apărut un profesor îmbrăcat corect în haine bleumarin, cravată neagră, cu părul înspicat şi mustaţă tăiată scurt, însoţit de un coleg mai tînăr, care adusese un coş mare de nuiele, plin de plicuri multicolore. A

In liniştea mul timii: ,

palpitândă,

cu glas domol sau

răspicat,

se

adresează

- ,,Dragi candidaţi, sunt profesorul Ion Pavelescu, directorul de studii al liceului, şi am adus în faţa voastră un coş plin de scrisori de recomandare şi intervenţii , venite pe adresa comandantului liceului, a directorului de studii şi a unor profesori din comisia de examinare, din partea unor înalte personalităţi.

Scrisorile sunt nedeschise arătate , să fie arse. 22

şi

s-a

hotărât

ca,

după

ce vor fi astfel

Spiritul unei şcoli

Voi, care sunteţi cele mai bune mlădiţe pe care oraşele şi satele noastre le-au trimis astăzi la acest concurs, nu aveti, nevoie de ele, asa , că va trebui să depuneţi toată p1iceperea şi sufletul, într-o luptă dreaptă şi grea, pentru a ocupa cu cinste un loc printre elevii de la Dealu, numai şi numai p1in meritele voastre. Vă

repet, lupta va fi grea, 4 lucrări scrise şi 6 materii la oral, 2000 candidaţi pe 40 locuri, toţi sunteţi foarte buni, dar vor reuşi numai cei mai buni dintre cei mai buni. Comandantul liceului, colonelul Barbu Bălăcescu, si , comisia de examinare urează mult succes candidaţilor într-o luptă dreaptă!" ...

Şi

concursul a început p1intr-o prealabilă şi

serioasă vizită medicală.

Am amintit acest semnificativ episod pentru a se înţelege, ca un exemplu, spiritul de înaltă corectitudine ce era pus la baza începutului de viată , ca elev mănăstirean. O dată reuşit în clasa I ca elev la Dealu, de septembrie ca ceva minunat.

şcoala

ne-a

apărut

la început

De departe, pe vârf de deal, printre brazi şi stejari, turnul mare şi alb cu acoperiş conic de ţiglă roşie al liceului, cu tricolorul desfăşurat în vânt, străjuia majestuos lunca Ialomiţei. Intrând pe domeniul liceului, şcoala - fără garduri ş i fără porţi - se desfăşura înaintea ochilor ca un mic şi cochet orăşel, aşezat pe o serie de mici platforme tăiate şi amenajate în deal, şi ascuns printre mici pădurici de aiţar şi poiene cu flori. Până

unde se întindea liceul pe deal, printre copaci, nimeni nu precis, nici chiar Costică Postăvaru, simbolicul „portar" al liceului.

ştia

Biserica lui Radu cel Mare era încadrată de clădirea claselor ce avea o frumoasă terasă cu coloane, adumb1ită de plopi înalţi, cu vederea spre valea Ialomiţei şi Târgovişte.

Clădirea

claselor cuprindea la parter clasele propriu-zise, laboratoarele, cancelariile, iar la etaj sălile de muzică, sala de desen, unele din locuinţele profesorilor şi birouri administrative. 23

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Sus la etaj, pe sala unde era biroul comandantului liceului, se afla pe un soclu înalt de marmură roşie urna metalică, fiumos cizelată şi emailată, care adăpostise înainte de Primul Război Mondial şi până la aşezarea lui definitivă în mo1mântul de marmură albă din biserică craniul albit de inscripţii pe el al marelui voievod Mihai Viteazul. Această urnă

este Central din Bucuresti. ,

asezată ,

acum tot la loc de cinste, la Muzeul Militar

A

Inglobat în careul claselor, turnul sub el accesul în incintă.

pătrat

al lui Bibescu, deschidea pe

Plecând de la clase, din curtea mănăstirii şi trecând pe sub acest turn, drumul şerpuit trecea printre mici vile cochete, care erau locuite de către unii dintre ofiţe1ii şi profesorii liceului care nu şedeau în oraş şi se îndrepta spre locul sălii de mese, infirmerie etc. şi marele pavilion cu etaj al dormitoarelor. În spatele dormitoarelor, pe o altă platformă mai înaltă, se întindea stadionul, sala de gimnastică ş i celelalte dependinţe ale liceului (dormitorul trupei, spălătoria, grajdul, garajul etc.). Printre salcâmi, tei, stejaii ş i brazi erau presărate multiplele terenuri de sport. Liceul militar de la Dealu avea program şcolai· complex, ca al tuturor liceelor din ţară, de la matematică şi fizică la latină şi greacă, de la istorie ş i geografie la desen şi muzică, de la română la fi·anceză ş i germană, de la filozofie la educatie , fizică etc. Era dotat cu un utilat laborator de stiinte , , fizico-chimice, laborator de ştiinţe naturale, laborator psihotehnic, o bogată bibliotecă, sală de 1nuzică vocală şi instrumentală, sală de gimnastică, cinematograf etc., cai·e s-au dezvoltat şi perfecţionat pe parcurs. Iar secretul succesului înv ătământului la liceul de la Dealu a constat nu , numai în predarea cursurilor şcolare la un nivel ridicat de către cadre profesionale de mare selecţie şi în suşirea cunoştinţelor de către elevi ş i obţinerea de rezultate excelente la concursu1ile pe ţară - ci mai ales în modul cum a fost conceput şi organizat învăţăinântul în şcoală şi în timpul liber al elevilor. 24

Spiritul unei şcoli

Pentru a înţelege corect viaţa de la Dealu, voi trece în revistă în mod succint programul unei zile de lucru. După deşteptarea de la ora 6, timp de 1/2 oră elevii aveau programul de dimineaţă de la dormitor, apoi timp de 1/4 oră înviorarea de dimineaţă program de alergare, gimnastică, apoi 1/4 oră urma micul dejun. La ora 7 elevii intrau în clase, unde continuau pregătirea lecţiilor, iar de la orele 8-13 cursuri, cu o pauză mai mare pentru o mică gustare la ora 11, adusă la locul de clasă.

Între orele 13 -13 ,30 dejunul şi apoi pauză la dormitor până la orele 15. După masă între gustare (iarna şi ceai)

orele 15-16,45 program sportiv, iar între orele 17-20 pregătirea

după care lecţiilor la

o mică clasele

de studii. Seara 20-20,30 cina, iar apoi program liber de la orele 21,30 când se dădea stingerea.

seară

la dormitor până

Elevii claselor mai mari puteau merge la bibliotecă (aflată în clădirea dormitoarelor) şi continuau pregătirea lecţiilor sau citeau literatură până la ora 23. Sâmbăta după-amiază

era program liber la dormitoare, program administrativ sau cine voia putea merge la clasă sau sala de muzică etc. Duminicile şi zilele de sărbătoare deşteptarea era cu o oră mai târziu (ora 7), urmând apoi programul de dimineaţă şi câteva ore de clasă, apoi cinematograf, iar după-amiază diverse manifestări spo1tive între clase, plimbări libere, vizita părinţilor etc. Viaţa

de la Dealu cuprinzând un complex armonios de activitate, în cele ce u1mează depănarea amintirilor o voi face, descriind în ordine viaţa şcolar-didactică, cea cultural-artistică şi cea educativ-sportivă, amintindu-mi de profesorii şi ofiţerii care s-au împletit cu sufletul nostru pe parcursul senin al celor opt ani de liceu petrecuţi acolo. Ca un apendice la acest capitol, să-mi fie permis să amintesc dintru început despre un modest om, care, din tinereţe şi până la sfârşitul vieţii , a trăit şi a fost legat de plaiurile de la Dealu, fiind cunoscut de toate promoţiile de elevi. 25

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Cine nu l-a îndrăgit pe Costică Postăvaru, edecul liceului, rămas de la întemeierea din 1912, când fusese omul de serviciu al lui Nicolae Filipescu? Puita uniformă militară ş i gradele onorifice de plutonier major ,,portarul liceului", care nu avea nici porţi şi nici garduri.

şi

era

Când nu funcţiona sistemul de sonerii pentru anunţarea pauzei între kaki ore, nea Costică Postăvaru, cu fluierul lui de arbitru atârnat de un snur , la epolet, îndeplinea această funcţiune. De cele mai multe ori încurca pauzele, căci pe lângă că „bea" tutun fără încetare, mai iubea si , ... ,,H 2-tuica". , Era slab şi sbârcit ca o mumie, îndrăgit de toţi elevii cărora le spunea cu haz şi mând1ie că datorită tabacului şi zemii de prune i s-a afumat ş i conservat carnea ca o pastramă. După

câte îmi amintesc, şedea într-o cameră mică, lângă sala clasei 1 (se spunea că acolo găzduia Nicole Filipescu , atunci când venea la început pe la liceu), era singur, nu avea pe nimeni, doar amintirile. Când

şi

cum a

dispărut

dintre noi, ... nu

ştiu.

ANUL 1912 D espre Nicolae Filipescu, Delavrancea zicea că de ne-am prăpădi cu toţii şi ar rămâne numai el, neamul românesc ar fi încă perfect reprezentat. Generalul inspector de armată Marcel Olteanu (ca maior, primul comandant al liceului) în amintirile lui evoca figura marelui făurar ş i semănător de idei, capabil în cel mai înalt grad să conceapă şi să săvârşească o operă măreaţă, preocupat continuu de înălţarea neamului. Nicolae Filipescu ştia bine că scadenţa unor răfuieli se apropie - nu bănuia totuşi că aşa curând - dar ş tia bine că, abia ieşiţi din bezna îngrozitoare a unor vitregi fatalităţi istorice, ne lipsea încă multă lumină şi ne 26

Spiritul unei şcoli

lipsea mai ales tăria şi caracterul care mărirea neamului şi a patriei.

să poată

domina evenimentele întru

De aici ideea unei şcoli noi, a cărei temelie el o exprima în cuvinte: ,,Oameni de caracter, oameni de actiune". El însuşi era prin doctrinarilor.

excelenţă

om de

' acţiune şi

şase

desconsidera sterilitatea

Şi,

în frământările lui pentru realizarea acestei şcoli , a fost spiritul său îndemnat şi de sc1ierile francezului Demolins care, luptând în patria sa, Franţa, cu neînchipuite adversităţi , datorită rutinei, ridicase nu departe de Paris, la Roches, o scoală nouă. Cartea sa, care a făcut vâlvă în toată lumea, ' era intitulată: ,,A quoi tient la superiorite de la race Anglo-Saxone" şi în rezumat, zicea el, că această superioritate se datorează sistemului de educaţie a şcolii englezeşti , car·e făcuse deja pui şi în alte ţări: Elveţia, Germania, America. Nicolae Filipescu, vizitând asemenea şcoli în apus, şi în special pe cea de la Roches (era prieten cu Demolins), şi animat de puternicul său patriotism şi-a propus să creeze şi la noi o asemenea şcoală, pe principiile de bază ale şcolii noi, care în ultimă analiză se reduceau la două principale: a) Să acorde aceeaşi importanţă educaţiei morale, intelectuale şi fizice. b) Să scoată şcoala din atmosfera bolnăvicioasă şi viciată a centrelor mari poluate şi să o ducă afară, la ţar·ă sau în pădure, în cele mai prielnice locuri pentru o bună dezvoltare a tinerilor. Şi,

Nicu Filipescu, după ce a cutreierat ţara în căutarea unei asemenea localităţi , s-a oprit într-o bună dimineaţă cu mine la Mănăs tirea Dealu, pe culmea luminoasă, cu orizonturi largi care influenţează spiritul în cel mai fericit şi generos sens şi unde se găseşte şi un preţios izvor de educaţie naţională: ctitoria lui Radu cel Mare, adăpostind ţeasta lui Mihai Viteazul, prunul ctitor al unităţii noastre naţionale. Aici, la Dealu, a hotărât să zidească şcoala şi după trei zile a şi început transportul mate1ialelor, iar la 4 iunie 1912 va pune piatra fundamentală a acestui liceu. 27

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

A

In octombrie 1912, liceul nu şi-a putut deschide cursurile la Mănăstirea Dealu, deoarece clădirile necesare nu erau construite încă, asa , că şcoala a început cu două clase, şi a V-a într-o aripă a cazărmii Regimentului 6 Mihai Viteazul din Bucureşti unde a funcţionat până la vacanţa de Paşte din aprilie 1913, la terminarea acesteia elevii venind la Mănăstire. A

Incadrarea liceului la acea dată: Comandant: Maior Marcel Olteanu Ajutor de comandant: Căpitan Dumitru Grozeanu Directori de studii: Prof. Nicolae Bănescu Comandantul companiei de elevi: Cpt. Gh. Stănculescu Comandanţi de plutoane: Lt. Constantin Panait, Lt. David Popescu, Lt. Alex. Manolescu, Lt. Victor Iliescu. Profesori: Preot Alex. Dolinescu - religie, Nicolae CartoJan - limba română, Teodor Naum - limba franceză, Hans Platen - limba germană, Chiriac Furmuzache - limba latină, Gheorghe Lazăr - istorie, Ion Pavelescu - geografie, Valeriu Alaci - matematici, Cristea Niculescu Constantin - fizico-chimice, Dobre Ionescu-Bujor - ştiinţe naturale, Eduard Săulescu - caligrafie şi desen, Marcel Botez - muzică, iar profesori de educaţie fizică: Lt. David Popescu, Lt. Alex. Manolescu, D. Ciotori, Louis Blanc si , Julien Bussiere. În toamna anului 1913, liceul a funcţionat cu clasele I, a II-a, a IV-a, a V -a şi a VI-a, iar în toamna anului 1914 cu toate cele şapte clase. A

In iulie 1915 a ieşit prima iunie 1916 cea de-a doua. 28

promoţie

de

absolvenţi

ai liceului, iar în

Spiritul unei şcoli

V

ANII GREI AI RAZBOIULUI Primul Război Mondial, care angrenase din 1914 majoritatea din Europa, a cuprins şi mica noastră ţară.

ţărilor

În august 1916 se decretează mobilizarea generală şi intrăm în război alătu1i de tările Marii Antante. '

Visul lui Nicolae Filipescu, omul care a dorit şi a luptat cu tot sufletul şi toată fiinţa spre a dezrobi pământul sfânt al Ardealului, începe să se realizeze. Vitezele batalioane române încep să treacă Carpaţii ca să elibereze pământurile şi fraţii români de sub împilarea atâtor veacuri. Dar marele patriot român n-a avut bucuria să-şi vadă visul împlinit, căci în matură tinereţe închide ochii în 30 septembrie 1916, fiind înmormântat la cimitiiul Belu din Bucuresti. '

Liceul de la Mănăstirea Dealu a fost reprezentat de profesorul Teodor Naum şi o delegaţie de elevi. A

In ziua de 16 noiembrie 1916, s-a dat ordin de evacuare a liceului în Moldova, punându-i-se la dispoziţie în acest scop trei vagoane. La data sus-menţionată, funcţionarea liceului a fost formal întreruptă, elevii încadrându-se într-un liceu nou-înfiinţat la Dorohoi, ce cuprindea toţi elevii din liceele militare refugiate. Liceul Militar de la Dorohoi, mutat în toamna anului 1917 la Iasi, , a functionat în anul scolar 1917-1918 în clădirea Scolii Normale „Vasile ' ' ' Lupu" . Abia în toamna anului 1918 elevii Liceului Militar Mănăstirea Dealu au revenit „acasă". A

In timpul războiului, mulţi din ofiţerii liceului precum şi din profesori ofiţeri de rezervă - plecaseră pe front ca să-şi facă datoria. Alături de ei, primele două promoţii de absolvenţi mănăstireni , apoi ai şcolii militare, au 29

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

luptat alături de bravii noştii ostaşi acoperindu-se de glorie pentru şi dezrobirea gliei strămoşeşti. Mulţi

dintre ei dorm

liniştiţi că ş i-au făcut

apărarea

pe deplin sfânta datorie.

Pe piatra monumentului de la intrarea în incinta şco lii se văd săpate pe vecie numele eroilor pe care şcoala noastră i-a aruncat în focul luptelor pentlu reîntregirea neamului românesc pe care nu au apucat s-o mai vadă, pentiu că aşa cum au învăţat la Dealu, au căzut penti·u înfăptuirea acestui sfânt ideal. Destin comun cu al marelui Român care a fost ctitorul acestui strălucit lăcaş de cultură, răpus şi el în pragul reînu·egiiii de grijile, de frământările, de dăiuirea cu care s-a dedicat acestei nobile năzuinte. ,

V

PRIMII DASCALI LA DEALU A

lncepând cu anul 1912, an în care s-a înfiinţat liceul militar de la Mănăstirea Dealu de către marele Român, Nicolae Filipescu, a urmat o perioadă mare de avânt patriotic, ce a culminat cu începerea şi sfârş irea Primului Război Mondial care a dus la întregirea ţării noastre. În această scurtă perioadă (1912 -191 8) după cum am arătat la început, liceul a avut ca prim comandant pe maiorul Marcel Olteanu, iar ca director de studii pe prof. Nicolae Bănescu şi apoi pe Ion Pavelescu. A

In

această perioadă

corpul profesoral a avut următoarea încadrare:

Preotul Alex. Dolinescu - religia, de numele lui fiind legat meritul de căpetenie că în timpul războiului din 1916 şi al refugiului în Moldova a îndeplinit cu fidelitate sarcina faţă de neam şi de eroul românismului, transportând „ţeasta voievodului Mihai Viteazul" de la Mănăstirea Dealu la Iaşi - un drum plin de peripeţii - şi punându-l la adăpost la Miti·opolia din Iasi. , 30

Spiritul unei şcoli

Profesorul Nicolae Cartojan, care a funcţionat la catedra de limbă română (1912 -1913). Încadrat apoi ca profesor la universitate, s-a afirmat ca un ales istoric literar. Din operele sale pe care le avea în concept la ,D ealu" au văzut lumina tiparului „Cărţile populare în literatura română", ,,Istoria literaturii române" etc. Gheorghe Giuglea (1914-1919) a cinstit catedra de limba română; este „filologul cu spirit geometric", cum îl numeşte acad. Octav Onicescu. Un astfel de profesor i-a fost dat liceului unde „a pregătit elevi într-o armătură formativă a expresiei care se integra în modul cel mai natural în spiritul general al învăţământului". A fost profesor de filologie romanică la Universitatea din Cluj, sc1iind studii de isto1ia limbii române şi raporturile ei cu alte limbi romanice, studii de lexicologie şi de toponimie etc.

Au mai predat limba română: Teodor Naum, Vasile Hanes, Gheorghe Banea. Hans Platen şi bucovineanul dr. Ion predat limba germană.

Grămadă

(erou al neamului) au

Chiriac Furmuzache - profesor de limba latină - a editat cu I. Ionescu Bujor cele mai bune manuale de limba latină şi o gramatică latină morfologie şi sintaxă - foarte necesare cadrelor didactice şi studenţilor. Marin Liscu - seniorul de vârstă - pregătit foarte bine „ratione materiae" - profesor de latină. După obţinerea doctoratului la Sorbona cu teza „Marele istoric Tacit", a obţinut titlul de profesor universitar.

Dr. Teodor Naum, pe lângă limba română, a predat şi limba latină. Talentul de poet l-a consacrat ca un bun traducător al operei lui Ovidius. Făurea diferite versuri „valorificate estetic şi spiritual" (afirma academicianul Octav Onicescu). Limba franceză a fost predată de o serie de profesori pregătiţi: Teodor Naum, Petre Grim. Nicolae Bănescu, primul director de studii şi profesor de limba franceză, a fost propus de istoricul N. Iorga ş i confirmat de N. Filipescu. Erudit bizantinolog, a devenit rectorul Universităţii din Cluj (1919-1938) 31

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

apoi, la Bu cureşti (1938-1947), vicepreşedinte al Academiei Române. Este considerat printre acei învăţaţi pe care istoriografia românească i-a dat patrimoniului istoriografiei universale. Dr. Alexandru Vasilescu, a predat cu multă conştiinciozitate lecţiile de istorie, bogate în amănunte, care captivau pe elevii mănăstireni (1914-1940). Prototip de erudit, iubitor de arhivă, de manuscrise şi monumente legate de istoria românilor, totul era cunoscut prin sârgujnţa sa şi memoria-i prodigioasă. Istoria pentru profesorul Alecu Vasilescu nu constituia doar date, ci problemele social-economice din Ţările Româneşti în contact cu ţările megieşe. Lecţiile sale vibrau de patriotism, iar foştii săi elevi şi-au arătat valenţele istorice în luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti , Oituz şi în alte împrejurări care cereau curaj, temeritate şi vitejie, în cele două războaie

mondiale. Ultima sa carte „Oltenia sub Austrieci", capacitatea sa de cercetător adânc al istoriei.

teză

de doctorat,

atestă

Nicolae Gheorghiu (1913-1914), la geografie, a trecut apoi la Seminarul pedagogic Titu Maiorescu. A dat tipaiului diferite manuale didactice geografice şi a elaborat un documentat atlas geografic. Ion Pavelescu, titularul catedrei de geografie şi director de studii al liceului, este apreciat de fostul lui coleg de la Dealu, acad. Octav Onicescu, ca un dascăl „înzestrat cu multă ştiinţă şi cu imaginaţia vie care dădea lecţiilor sale de geografie şi filozofie un deosebit farmec". Dr. Valeriu Alaci (1912-1914) a funcţionat ca profesor de matematici la liceu, iar mai târziu în cadrul Universităţii , unde a depus o rodnică muncă la lucrările de specialitate elaborate, precum şi în reviste.

Cezar Spineanu (1914-1919) - profesor de matematici, doctor la Sorbona. Colegul lui mai mic de la Dealu, Octav Onicescu îl caracteriza: ,,El aducea, în învăţământul ce urma să profeseze, spiritul algebric al abstractei lui discipline". Octav Onicescu, venit la liceu ca tânăr profesor de matematică, cu gradul de soldat la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie şi Geniu din Bucureşti, a îmbrăţiş at dintr-un început cu căldură tinerească viaţa de la Dealu, 32

Spiritul unei şcoli

integrându-se spiritului iubit de către acestia. ,

mănăstirean.

A instruit pe tinerii lui elevi

şi

a fost

Nonagenar, decedat acum câţiva ani, profesor emerit, membru al Academiei Române, a adus o contributie remarcabilă la teoria , probabilităţilor, căreia i-a dat o nouă axiomatizare cu ajutorul noţiunii de ,,funcţie-sumă" .

Are lucrări în domeniul analizei matematice, geo1netriei, algebrei. Opera vestită „Teoria probabilităţilor şi aplicaţii" (în colaborare), ,,Numere si sisteme aleatoare" au făurit aureola savantului. '

Multele sale volume creatoare si rodnică.

şi lucrări atestă

vioiciunea sa

intelectuală,

'

Membru al Academiei Române, Academiei Legrange (Italia) ş i a altor academii, fondator si , rector al Institutului „Center of Mechanical Sciences" din Udine (Italia). La catedra de fizico-chimice s-au perindat o serie de profesori din care unii au devenit profesori la Universitate: Cristea Nicolescu-Ctin, dr. Dan Rădulescu, Gheorghe Pamfil, dr. D. Ionescu-Bujor, dr. D. Perieţeanu şi H. Savin. La stiintele naturale catedra a fost , ' Bujor.

ilustrată

de dr. Dobre Ionescu-

La filosofie - profesor la început a fost Ion Pavelescu. Disciplina dreptului a fost Marin Liscu.

încredinţată

profesorilor: Ion Pavelescu,

Muzica, încă de la înfiinţarea liceului, a fost predată de profesorul Marcel Botez (1912-1915; 1918-1919), talentat organizator al corului de la Dealu, ca mai târziu să conducă corala „Cântarea României", înfiinţată de el, cu sediul în Bucuresti. , Inspector general pe ţară, a elaborat o serie de manuale didactice, a organizat excursii în străinătate cu corala bucureşteană pe care a condus-o în mod strălucit, promovând melosul românesc în concertele organizate. 33

Năstase

Destinul unui militar - Marin Gr.

Pictorul Eduard Săndulescu a predat la Dealu timp de 30 de ani desenul şi caligrafia. Ca maestiu al artei, a prezentat tablourile sale în diferite expoziţii şi mai ales la sala Dalles. Era de o modestie rară şi de o eleganţă vestimentară aleasă.

Picturile sale se pot vedea la Ateneul Român şi la Mausoleul de la Mărăşeşti; sunt imagini „sub specie aeternitatis" ale celui ce a cultivat frumosul în sufletul tineretului de la Liceul Militar Mănăstirea Dealu.

V

V

SCOLARUL MANASTIREAN

'

Rândurile ce urmează sunt extrase din cartea „Portrete si , controverse", vol. I a lui Petre Pandrea - fost elev la Dealu (promoţia VIII - 1922), ele caracterizând pe ,,şcolarul mănăstirean". ,,În această şcoală model, întemeiată de Nicolae Filipescu şi organizată după tipul colegiilor franceze şi englezeşti (în special după Eton), selecţiunea era din cele mai riguroase, iar orgoliul suprem şcolar al vremii era ca să poţi intra.

Cum se defineşte tipul de

şcolar mănăstirean?

Un elev de la Mănăstirea Dealu, cu educaţie completă în liceul model, plin ca un stup de resurse materiale şi cu excepţionali pedagogi, poate fi portretizat cu europenismul, drept qualite maîtresse. Şcolarul

de la Dealu

imită

pe micul gentilom de la Eton.

Nu poartă joben sau jabou, ci beretă, dar nu-i lipsesc mănuşile; botinele strălucesc; face duş zilnic, se tunde săptămânal; hainele sunt călcate. Nu-i indiscret, nu înjură, politeţea i-a intrat în sânge. Se cultivă camaraderia, fraternitatea, larga toleranţă (cei câţiva străini inti·aţi , inclusiv evreii, erau pe picior de perfectă egalitate). Spo1tivitatea liceului n-a dus la brutalizare sau brutalitate animalică. 34

Spiritul unei şcoli

Şefii

clasei, acea protipendadă minoră, se selectau singu1i din şcolarii dotaţi la partea literară sau la matematici. Se respectă talentul. Munca excesivă, fără eleganţă vocaţională, n-avea nici o căutare. Un mănăstirean bun, blând şi tolerant de1iva din obligaţia şi comportarea etică impusă de tabla de valori a internatului. Greşelile copiilor nu se pedepseau. Se scoteau în evidenţă şi se iertau după o scurtă morală. A

In clasă functiona un tribunal format din cei mai buni scolari, care , , aplicau penitenţe , cea mai gravă era excluderea din comunitate prin refuzul oricărei conversatii. , Cel decretat „paria" pentru o săptămână se zvârcolea în chinurile dispreţului colectiv, în solitudine şi tăcere. Pedeapsa maximă se aplica „periuţelor", ,,feloniţilor" şi „carieriştilor" . educatorii erau supuşi unei selecţii riguroase, graţie salruizării mărite şi a unor princiare avantaje de locuinţă (gratuită) şi Nu numai elevii, ci

şi

hrană.

Biblioteca generală şi bibliotecile pe clase au fost şi au continuat a fi dintre cele mai bogate. Dascălii şi ofiţerii-pedagogi

formau o familie cu ritualuri europene occidentale şi cu politeţe englezească. Pilda mistuitoare era Eton. Ofiţeri inte1mediari erau „stat-majorişti" trecuţi în mod special pentru întemeierea ş i stilizarea şcolii prin Anglia, Danemarca şi ţările scandinave, de unde au adus gimnastica suedeză şi sportu1i engleze (tenis , rugby, volley, football, sc1imă, nataţie etc.). A

In şcoală nu se înjura, nu existau violenţe brahiale sau mitocănii caragealeşti. Se încerca instaurarea unui olimpianism de factură anglosaxonă sau de fiord norvegian, ceva glacial şi puritan, fără ironie şi zeflemea localnică balcano-levantină.

Pepiniera liceului model de la Dealu scotea un nou tip uman de şcolar al cărui „cachet" se cunoştea în cele peste 30 de serii ieşite de aici ş i revărsate în societatea românească, iar şcoala corespundea unui moment istoric inedit." 35

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Liceul Militar ,,Nicolae Filipescu" de la Mănăstirea Dealu 1929-1937 Clase: I. .. Vill

PROMOTIA a 22-a Absolvenţi:

Set: ' el. I... VID

'

Năstase

Gr. Marin

1. Atanasescu C. Radu Stefan ' 2. Badea N. Ion 3. Bocănele I. Nicolae 4. Cercel C. Ovidiu Petre 5. Daia N. Marin 6. Diaconescu V. Mihai 7. Dimian I. Constantin 8. Dumitrescu I. Teodor 9. Maiinescu M. Eugen Constantin 10. Mazilescu N. Constantin 11. Mănac D. Vasile 12. Năstase Gr. Marin 13. Negoescu T. Virgil 14. Pătru G. Ion 15. Peteu A. Gheorghe 16. Popescu M. Ion 17. Postelnicu C. Mircea Absolventi ' 18. Boiangiu I. Gheorghe (11... Vill) 19. Ilie P. Ion (II ...Vill) 20. Marin C. Aurel (V ... VIII) 36

Spiritul unei şcoli

21. Mihăilescu St. Gheorghe (ill ...Vill) 22. Nicolescu F. Gheorghe (II...Vill) 23. Popescu Nasta M. Dan Constantin Ion (IV ... VID) 24. Simion G. Dimitrie (ill ... Vill) 25. Zlăteanu G. Constantin (I, II, VI ...VIII) Elevi: diverse clase 26. Atanasescu Hr. Emil (I. .. VI) 27. Beiu Paladi G. Ernest (li) 28. Bogăţilă N. Zamfir (I. .. V) 29. Boroş C. Ilie Valentin (I, II) 30. Budac Gh. Ion (IV) 31. Budu Gh. Gheorghe (II ... V) 32. Constantinescu S. Radu Mircea (11. ..VI) 33. Daderlat D. Ion (II) 34. Eliad N. Nicolae (III) 35. Gănescu N. Rene (V) 36. Gâdea I. Badea (I. .. V) 37. Gtinther I. Erich Valeriu (1,11) 38. Ionescu D. Mihail (11. ..VI) 39. Marinescu G. Richard Constantin (I,II) 40. Mărgărit I. Ion (II) 41. Milea I. Gheorghe (I. .. VI) 42. Moscu D. Theodor (111. .. VI) 43. Muşat A. Gheorghe (I. .. VII) 44. Nicolescu Gh. Oraţiu (I. ..V) 45. Pârvănescu M. Gheorghe (I. .. V) 46. Perianu St. Petrache (I) 47. Petroşel St. Gheorghe (V) 48. Popa G. Virgil Mihail (I. ..V) 37

Destinul unui militar - Marin Gr.

49. 50. 51. 52. 53. 54. 55. 56. 57. 58. 59. 60. 61. 62. 63. 64. 65. 66. 67. 68.

38

Năstase

Popescu G. Spiridon (I. .. V) Popovici Gh. Florin Alexandru (IV.V) Prodan G. Constantin (I. ..IV) Racoţeanu Gr. Constantin (I. .. V) Rădulescu F. Dorin (I ... V) Runceanu N. Constantin (I. ..IV) Sârbu A. Alexandru (I. .. V) Sghibaiţ T. Ion (11, ID) Simniceanu D. Constantin Vlad (V, VI) Spacov Pipsi Nicolae (I, Stănescu I. Alexandru (I, II) Stroescu C. Vasile (II) Suzeanu I. Stefan (I ...IV) ' Ştefănescu N. Eugen (I ... VII) Teodoro V. Corneliu (IV) Tufă P. Marin (IV, V) Ţeposu A. Toma (I) Vasilescu C. Ernest (ID, IV) Voinescu M. Mircea (III ... V) Volodihin F. Sergiu (III)

m

'"'

BATERIA ALBASTRA

..,

PE FAGASUL AMINTIRILOR

'

Există amintiri vagi care te solicită când şi când, fugitiv şi vremelnic. Dar mai există si , altfel de amintiri, amintiri de o tenace consecventă, , atât de organic integrate fiinţei tale, încât îţi trebuie un mare efort de detaşare ca să le poţi aşeza la timpul trecut, spunând despre ele că „au fost". In ciuda timpului, neputincios să le altereze, acel „cândva", sfidând durata, nu conteneşte s ă-şi bată în tâmpla ta pulsul, făcându-te să crezi că totul se petrece încă hic et nune. A

Pentru mine, o astfel de amintire rămâne „bateria albastră" . O amintire nu numai a mea, dar si , a altora. A celor care, muncitori fiind în acele zile de grea confiuntare cu trupele fasciste, au devenit, peste noapte, servanţi, ochitori ş i comandanţi de tunuri, într-un cuvânt tunaiii acestei baterii. Ca şi a celor care, ocrotiţi de tiiul ei protector, au reuşit să reziste atacurilor dezlănţuite de trupele germane sau s ă-şi continue îndeletnicirile de zi cu zi. O amintire a oamenilor, dar şi a pământului. A acestui sfânt pământ românesc care, drept avertisment pentru orice duşman , are încrustată în fiecare brazdă, pe fiecare piatră, pe fiecare fir de iarbă, pe orice frunză, deviza a generaţii şi generaţii de eroi care, din acea vară fierbinte a anului 1917, la Mărăşti , Mărăşeşti şi Oituz, s-a dăltuit în memoria naţiunii, prin fapta părinţilor noştri , în cuvinte de foc: ,,Pe-aici nu se trece!" Amintiri azi .... Atunci însă... ? Atunci ... Ne aflam în acel an de mare răscruce a istoriei noastre: 1944. Venise ziua Eliberării: 23 August. Fierbinţile zile de vară îşi intensificau combustia pe măsură ce, angajat în insurecţia naţională declanşată, întregul nostru popor îşi apăt·a fiinţa şi demnitatea într-o luptă pe viaţă ş i pe moarte cu forţele Wehrmachtului ale detestatului dictator Hitler. A

In zilele lui august 1944, în acele zile de glorie naştere „bateria albastră" .

şi

sacrificiu, a luat

41

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Locul de obârşie: în Ţara Bârsei, la poalele Muntelui Piatra Craiului, la fostele uzine de armament „Rogifer" din Tohanu Vechi. Cum si , de ce

mă

aflam eu atunci la aceste uzine?

Cum a luat fiinţă această baterie? Cum s-a organizat? Cine erau componenţii ei şi cum au putut fi instruiţi „din mers", în condiţiile confruntării directe cu inamicul, pe diferitele funcţiuni necesare într-o baterie de rutilerie? Ce rol a avut, unde ş i cum a acţionat această subunitate de tip popular? Ce misiuni a avut? Cum a reuşit să facă faţă momentelor grele de confruntare cu trupele hitleriste ş i horthyste? Iată

deci întrebări 1n aceasta carte.

A

şi încă

multe altele - la care voi încerca să răspund

~

O fac pentru că am fost comandantul acestei baterii - primul ei comandant, precum şi... cel din urmă - , pentru că mă obligă memoria evenimentului ş i apoi simţământul că pot aduce, prin aceasta, un omagiu acelor rninunati, muncitori si , „bateriei albastre" - dintre care unii nu mai sunt în viaţă - , oameni care, fără o instrucţie prealabilă în arma rutileriei, au putut s ă săvârşească fapte de arme ce au îndreptăţit citarea lor prin ordin de z1 pe 1ntreaga armata romaneasca. •

A

""'

A

V

Timpul trece... Evenimentele însă rămân încrustate în sufletul ş i memoria noastră, incluzându-se, totodată, în destinul lru·g cuprinzător al Patriei. Am dat atunci o luptă. Dar n-am dat-o spre gloria noastră personală. Nici din orgoliu. Mândri de faptele noastre de arme, da, am fost. Orgolioş i ş i îngâmfaţi , niciodată. Şi noi - ca şi mulţi alţii - ne-am făcut datoria.

Sigur, în acele momente grele, de mare tensiune pentru întreaga ţară, au fost ş i alte locuri şi alte situaţii de încleştare unde s-au înfăptuit acte de eroism cel puţin similare cu cele ale „bateriei albastre" . Acte de eroism cunoscute sau necunoscute. 01icum, tot în făgaşul cel mare al istoriei ţării noastre se revărsau ... A

De la început vreau s ă cer îngăduinţă şi iertare cititorului. Ingăduinţă, pentlu că nu va fi o carte cu veleităţi literare. Iertru·e, dacă, pe parcursul celor ce le voi relata, mă voi lăs a chemat si , de mărturisirea altor amintiri si , sentimente legate indirect de acţiunea principală, dar care, într-un fel, o pot 42

Bateria albastră

face mai bine înţeleasă. La cei 27 de ani, pe care îi aveam în acel august 1944, trăisem totuşi o serie de momente şi fapte de viaţă, cu rol determinant în formarea mea ca mod de comportare, de atitudine. Amintiri... sentimente ... Da! Pentru că, precum este firesc, raţiune fiinţează, cu drepturi egale, şi impulsul+sentimentul.

alături

de

De altfel, numai aşa cred că am putut făptui, eu şi ceilalţi tovarăşi ai mei, actiunea care constituie momentul central al acestor evocări, moment , iesit ne-a fost reso1tul determinant; , din orice canoane si , la care nu ratiunea , raţiunea am chemat-o „la ordinele patriei", ale propriei noastre conştiinţe, acolo, în faţa inamicului, pentru a găsi cele mai bune răspunsuri, în funcţie de situaţiile apărute în timpul luptelor. Ce altceva poate fi dacă nu emoţia sentimentelor ce mă cuprind? De fiecare dată când îmi amintesc mă întreb: oare ce resorturi sufletesti , l-au determinat pe muncitorul Ion Octavian de a insista atât de mult să vină să lupte alături de noi, în ciuda faptului că era surdomut şi care, dându-i-se misiunea de trăgător, era atât de atent încât, la semnalul dat, o dată cu comanda „foc", imediat pleca spre fascişti şi lovitura tunului său? Nu este acesta un exemplu de deosebită dăruire - chiar până la sacrificiu - pornită din cel mai înalt şi ales impuls - sentiment al dragostei de ţară? Amintiri... Măiturisesc că de multe ori am rămas îndelung aplecat asupra colii de hârtie, copleşit de avalanşa acestor amintiri care mă presau, fiecare în parte, dorind să iasă la suprafaţă, să fie exprimate, de unde, poate, nu cea mai bună redare în succesiunea si , formularea lor. Oamenii au fost si , vor rămâne handicapaţi de faptul că, nu întotdeauna, exp1imarea - mai ales în scris - poate să urmărească şi să redea fidel gândurile, sentimentele... Aşadar,

paginile s-au adăugat cu greu. Fără îndoială că mult mai greu mi-a fost atunci în faţa inamicului. Dar, atunci, am reuşit, am învins. Acum aş fi mulţumit dacă această carte, prin rândurile sale, va reu ş i şi ea să transmită un modest, dar cald mesaj pentru dragostea de ţară, pentru apărarea libertăţii şi demnităţii ei, pentru pace între oameni şi popoare. Tristele lecţii ale istoriei obligă la singura alternativă înţeleaptă , cuminte: în loc de războaie cu milioane de victime nevinovate, să triumfe lupta pentru păstrarea şi consolidarea păcii. Pacea a fost şi rămâne, fără îndoială, cerinta s1 dorinta cea mai arzătoare a oamenilor-oameni ... Si ' ' ' ' 43

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

această cerinţă

este cu atât mai stringentă în situaţia la care s-a ajuns în prezent, când folosirea imensului arsenal de arme de distrugere în mas ă nucleare, chimice ş i de altă natură - ar duce, practic, la dispariţia vieţii pe planeta Pământ. Fără îndoială că această vrere a mea - ca unul din cei născuţi în timpul Primului Război Mondial, când tatăl meu se afla pe front şi apoi ca martor şi participant în marea conflagraţie a celui de Al Doilea Război Mondial - aparţine întregii mele generaţii , generaţiil or mai tinere, cvasitotalităţii omenirii. Dar, fiindcă aşa cum spune un dicton „pacea se cucereşte şi nu se dobândeşte", toate popoarele lumii trebuie să lupte, pentru a determina factorii de decizie - şefi de state ş i guverne - să ne dea liniştea necesară şi asigurarea unor condiţii echitabile de progres şi prosperitate prin hotărâri şi măsuri efective de dezarmare şi pace. Animat de gândurile expuse ante1ior, m-am simţit obligat să consult ş i să citez şi relatări din diverse lucrări publicate privind evenimentele de atunci, precum şi pe cele premergătoare sau ulterioare şi care pot constitui prilej de reflecţie şi meditaţie - aşa cum au constituit şi pentru mine - atât pentiu cei ce le-au trăit dar, mai ales, pentru generaţiile tinere care nu le-au cunoscut direct. Despre „bateria albastră" şi despre cei ce au alcătuit-o s-a mai scris în diverse lucrări şi publicaţii. Acum, eu - fostul ei comandant - am considerat de a mea datorie de a relata unele fapte şi evenimente, aşa cum le-am trăit ş i le-am văzu t eu, aşa cum s-au întipărit ele în conştiinţa mea...

DE LA FACULTATE LA UZINA DE ARMAMENT DIN TOHAN Era în ziua de 7 aprilie 1944. Mă aflam în trenul accelerat Bucureşti­ Braşov . Călătoream în picioare ... Nici nu s-ar fi putut altfel, când zeci de bătrâni, femei şi copii călătoreau în aceleaşi condiţii, plini de spaimă şi 1ornici să se pună la adăpost, de furia războiului , pe alte meleaguri ale ţării. Incepuseră evacuările - organizate sau neorganizate. 44

Bateria albastră

Scolile erau închise. Se evacuau si unele institutii. Trenul - desi ' ' ' ' accelerat - oprea aproape în toate staţiile , parcă dorind să-i ajute pe cei ce-şi căutau găzduire prin sate, pe la rude, pe la cunoscuţi sau ... oriunde puteau întâlni omenie, înţelegere. Unul din episoadele tulburătoare ale războiului ... Priveam la figurile marcate de clipele de groază trăite cu câteva zile în urmă şi gândurile mă purtau către puternicul bombardament al aviaţiei americane asupra Capitalei, din 4 ap1ilie 1944... Cel mai greu au fost lovite Calea Griviţei , Gara de Nord, Atelierele şi triajul C.F.R. Mă

aflam atunci printre ofiţerii activi - eram locotenent de artilerie. Pe baza aprobării Marelui Stat Major al Armatei şi în urma reuşitei la concursul de admitere, urmam cursurile Şcolii Politehnice din Bucureşti, Facultatea de electromecanică. Eram în anul IV. Acolo, la Scoala Politehnică ' situ ată în apropierea Gării de Nord - m-a prins bombardamentul. După încetarea lui şi după ce ne-am dezmeticit şi am ieşit în stradă, am pornit, nu spre casă (locuiam în cartierul Colentina), ci pe Calea Griviţei. Doream să aflu ce s-a întâmplat cu familia unui unchi de-al meu care locuia în apropierea atelierelor C.F.R. Imagini de infern! Poate că o comparaţie s-ar putea face - păstrând desigur proporţiile - cu clipele trăite la cutremurul din 4 martie 1977. Numai că unul a fost dezlanţuit de stihiile oarbe ale naturii, iar celălalt de oameni împotriva oamenilor! Pe Calea Griviţei, scene de groază... Case dărâmate, incendii, oameni morţi sau răniţi sub darâmături , plânsete, strigăte, tragedii. .. Cei valizi alergau unde şi cum puteau să ajute mai repede, mai cu folos. Pentru că solidaritatea oamenilor, în momente de grea încercare, s-a 1nanifestat, din plin, şi atunci. Am ajuns abia spre seară la casa unchiului meu. Era întreagă, dar acasă nu se afla decât un văr 1nai mic; toţi ceilalţi erau plecaţi în căutarea şi ajutorul prietenilor şi cunoscuţilor lor de-o viaţă, g1iviţenii ... Ce a însemnat acea zi - 4 aprilie 1944 - în

viaţa Bucureştilor?

Iată

o singură relatare din presa de atunci: ,,Era o zi f1umoasă de pritnăvară. Cu cer senin, cu soare mult. Prin curţile caselor, cei dintâi muguri se aninaseră îndrăzneţi şi tine1i de ramurile liliacului. Şi parcă era un făcut: 45

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

în dimineaţa aceea toate păreau f1umoase ... Nimic nu vestea grozăv ia care avea să vină în întâiul ceas al după-amiezii... Timp de o oră, moartea a domnit atotputernică, îngrozitoare, nebună pe străzile Capitalei. Au curs pumni de sânge nevinovat din vieţi tinere. Din vieţi spre apusul vieţii... " (,,Universul" din 9 aprilie 1944). Oraşul Ploieşti

fusese bombardat a doua zi, la 5 aprilie 1944, bombardament efectuat de la mare înăltime . • Gândurile m-au purtat însă ş i mai în urmă, la bombardamentul de la 1 august 1943, efectuat de la joasă înălţime , ş i la care fusesem martor eu însumi. Mobilizat de la Şcoala Politehnică, vara aceea comandam o secţie de artilerie antiae1iană, lângă fosta rafinărie Vega, când, pentru prima oară, în acea zi, am văzut venind imensele „fortăreţe zburătoare", la circa 100 m. înălţime. Erau atât de aproape de pământ încât se vedeau piloţii , se vedeau bombele lansate... Rezervoare de petrol şi benzină explodând, avioane în flăcări prăbuşindu-se... Aşa

cum s-a constatat şi recunoscut ulterior, a fost o acţiune deosebit de riscantă ş i temerară din partea aviaţiei ame1icane, o acţiune încheiată cu pierderi mari, deoarece această zonă petrolieră - obiectiv de importanţă strategică - era puternic apărată de artileria antiaeriană. Când oamenii au trăit sau văzut astfel de orori, ca şi altele, mult mai mari, care s-au petrecut î n cel de Al Doilea Război Mondial, aceeaşi concluzie unică, raţională şi responsabilă, se impune : între război şi pace, pentru viitor, oamenii-oameni nu au de făcut decât o singură alegere: pacea !

PE FRUMOASELE MELEAGURI ALE TĂRII BÂRSEI

'

Ajuns în gara Braşov, mi-am continuat drumul, cu un alt tren, către Zărneşti , pentru a mă prezenta la Uzina de armament „Rogifer" din Tohanu Vechi. După închiderea cursurilor la Şcoala Politehnică - în urma 46

Bateria albastră

bombardamentului din 4 aprilie - p1imisem ordin de la Direcţia superioară tehnică a armatei, de care aparţineam , să mă prezint la această uzină, ca membru în Comisia militară de recepţie a muniţiei. De asemeneAa, urma să efectuez - ca student - practica în producţie aferentă anului IV. In u zină se fabrica munitie de artilerie si , , de infanterie ; era situată între Tohan si ' Zărneşti, în partea dinspre Bran, la poalele Muntelui Piatra Craiului. La comisia militară am fost primit de către vicepreşedintele acesteia, căpitanul Ion Grama - un ardelean care mi-a câştigat de la bun început simpatia, prin felul lui de a fi sincer, modest, deschis. El m-a îndrumat tot timpul cu grijă şi afecţiune . Am fost instruit asupra îndatoriiilor pe care le avea co1nisia militară, mi s-a dat să studiez caietul pentru controlul ş i recepţia muniţiei de artilerie şi , nu după mult timp, am trecut efectiv la îndeplinirea acestei activităţi, atât în cursul procesului de fabricaţie cât şi , în faza finală, de încercare a proiectilelor de aitilerie prin trageri efectuate la poligon. Comisia militară de recepţie , al cărei preşedinte era colonelul Grigore Anastasescu, era formată din doi căpitani, doi locotenenţi ( dintre care unul eram eu - ,,prâslea", cum se spune) şi trei tehnicieni. ştiu

Director general al uzinei era colonelul în rezervă Chml Şerbu. Nu mai dacă era şi inginer. Director era ing. Dionisie Tatulea.

încadrată cu pregătire profesională , necesară

ingineri, maiştii şi muncitori cu o bună diferitelor procese de fabricaţie şi impu s ă de profilul respectiv. Muncitorii se formaseră, în general, din ţărani proveniţi din satele învecinate care, lucrând într-o astfel de uzină , erau mobilizaţi „pe loc". Existau secţii de uzinai·e a muniţiei şi secţii de încărcai·e şi montaj ale acesteia. Ultimele - ca şi depozitele de trotil şi de pulberi - erau aşezate la distanţe 1nai mari de primele, având un regim de lucru şi de siguranţă deosebite, desigur, în vederea evitării eventualelor explozii. Uzina era

Practica de student o făceam într-una din halele uzinei. O hală mare în cai·e se aflau zeci de maşini-unelte, aşezate pe mai multe rânduri paralele între ele, dar în diagonală faţă de culoarul de circulaţie a oamenilor, materialelor, semifabricatelor şi produselor finite. Toate aceste maşini erau destinate diferitelor operaţii de prelucrare : strunjiI·e, frezare, rabotare, mortezare, găurii·e, polizare... Operaţii deloc uşoare, pentru că se cerea o 47

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

precizie de prelucrare înaltă, deci o bună pregătire , concentrare şi atenţie din partea muncitorilor. Se lucra în trei schimburi. Deşi

eram unul din membrii comisiei militare de control şi recepţie a produselor uzinei, în scurt timp, relaţiile dintre mine, maiştrii şi muncitorii uzinei au devenit dintre cele mai bune, izvorâte din respect, încredere ş i afecţiune reciprocă. Cum a fost posibil ? Poate şi pentru că mi-am amintit ş i am pus în practică unele din sfaturile pe care mi le dăduse bunul meu tată : ,,Ai grijă cum te po1ţi ! Să nu fi îngâmfat ! Fii cuminte şi la locul tău ! Să nu uiţi niciodată de unde ai plecat !. .. " Deoarece maiştrii şi muncitorii aveau o pregătire practică mai bogată decât a mea, cunoştinţele pe care mi le însuş isem la cursuri fiind mai ales de natură teoretică, mi-am zis că nu voi pierde nici un galon dacă le voi mărturisi deschis acest lucru. - Ai vrea să-mi arăţi şi mie care sunt părţile componente, lanţurile cinematice, modul de funcţionare şi operaţiile ce se pot executa la acest strung revolver ? - l-am întrebat, într-o zi, pe şeful de atelier, maistrul Alexandru lonită. , - Păi, dumneavoastră nu le cunoasteti ? '

'

- Numai aş a... din cărţi. Teoretic, dar nu şi practic. - Dar n-o

să

vi le pot

arăta

pe toate

astăzi.

- Nici vorbă. O să mi le arătaţi treptat, după cum o să ai şi dumneata timp. Poate că, pe parcurs, o să-ţi arăt şi eu cum se calculează o camă, o roată dintată... '

- Bine, domnule locotenent. - Până la urmă, poate 1n-oi învaţa să şi lucrez, cât de cât, la strungul ăsta ! - Asta mai va ... Dar, de !. .. urma alege. - Nea Ioniţă, chiar dacă n-oi scoate strungar din mine, o palincă tot bem 1mpreuna... , aşa-1 ?. ~

A

Şi

'

tot astfel s-a întâmplat şi cu muncitorul Gavrilă Morea care lucra la o maşină de frezat, cu muncitorul Gheorghe Petruşe - la o maş ină de polizat, 48

Bateria albastră

cu muncitorul Iosif Drugă - la o maşină de găurit, cu muncitorul Ştefan Botorog de la sculărie... Ne-am împrietenit, din mers, învăţând unii de la alţii, muncind, glumind, ba chiar şi cinstindu-ne cu câte un păhărel în timpul nostru liber. De altfel, aşa s-a întâmplat, cred eu, că ne-am găsit „pe aceeaşi lungiine de undă", atunci, la ora H, când s-a format „bate1ia albastră". Uzina reprezenta, în fapt, o s ucursală a fostelor uzine ,,MalaxaRogifer" - societate mixtă româno-gennană în acei ani - din Bucureşti şi care se dezvoltase prin evacuarea unei părţi din utilaje şi muncitori, după începerea bombardamentului asupra Capitalei. Muncitorii, maiştrii, inginerii ş i funcţionarii uzinei locuiau în satele din apropiere, în Tohanu Vechi, în Zărneşti şi în Bran sau , ceva mai departe, Cristian si de unde făceau naveta cu trenul. în Râsnov, , , Brasov, , Tohanu Vechi - unde locuiam si , eu - era un sat de buni si , vrednici gospodari. Casele, construite în cunoscutul stil ardelenesc, erau pe cât de vechi, pe atât de bine întreţinute. Frumoasele livezi cu pomi fructiferi erau în acea primăv ară precum nişte tablouri mirifice de verdeaţă şi flori; dominant însă fiinţau prunii, din al căror rod tohănenii îşi făceau ţuica şi, mai ales, ,,faina" lor palincă. A

Intreaga regiune, parte componentă a Ţării Bârsei şi pe care o cunoşteam prima oară, era de un pitoresc şi o frumuseţe aparte. Nu trebuia să te deplasezi mult ca să vizitezi şi să admiri Branul, cu binecunoscutul s ău castel, loc atât de mult prezent în istoria poporului nostru, ca punct de trecere şi legătură între locuitorii din Ţara Românească a Munteniei şi cei din Ţara Românească a Transilvaniei ale căror drumuri treceau prin cetatea Braşovului. Sau ... s ă porneşti să urci Piatra Craiului; să urci mereu în spirală până unde te ţin puterile şi curajul, oferindu-ţi , ca răsplată, privelişti de neuitat. Sau ... să porneşti spre Plaiul Foii, aşezat la confluenţa a două văi ce coboară şerpuind printre munţi, unde natura e atât de dainică în fantastic şi splendoare ... şi unde, pe malul râului Bârsa, poţi asculta clipocitul cristalin al apei, vrând parcă să te facă atent la desăvârşita linişte din jur... Am multe ori

rămas

cu nostalgia acestor locuri pe cai·e le-am mai vizitat de şi după aceea, mâl!at atât de amintiri cât şi de dorul după frumuseţea acestui colţ de ţară. In anii ce au urmat, am avut adesea ocazia să 49

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

călătoresc si în alte tări si de fiecare dată am trăit sentimentul ' ' ' pe care ţi-l dă neasemuita frumuseţe a ţării noastre.

de satisfactie '

Timpul, când stăteam acasă, mi-l petreceam în tovărăşia cărţilor ş i muzicii. Plăcerea şi gustul pentru muzică le-am dobândit încă de când eram elev la liceul militar de la Mânăstirea Dealu, admirabil dascăl fiindu-mi Aurel Bobescu. Aveam un aparat de radio cu ajutorul căruia, prin intermediul diferitelor posturi de transmisie, căutam să aflu ultimele noutăţi şi evenimente de pe fronturile de luptă din est şi din vest. Rezulta tot mai clar că trupele fasciste sufereau înfrângeri grele, că erau împinse tot mai mult către bârlogul de unde plecaseră şi că victoria finală va fi de partea Naţiunilor Unite. Dar până atunci... încă noi jertfe, eforturi şi sacrificii! Uneori se transmitea muzică aparţinând unor cunoscuţi compozitori germani. Atunci, o crudă întrebare apărea în mintea mea: cum era oare posibil ca acest popor german, care a dat asemenea oameni de mare şi aleasă valoare pentru progresul culturii ş i ştiinţei universale, precum: Beethoven, Goethe, Schiller, Kant, Leibniz, Max Planck, Bach, Wagner, Schumann, Brahms, Kepler, Gutenberg, Dtirer ş i mulţi alţii , să dea şi oameni care, p1in concepţiile şi acţiunile lor iresponsabile, să aducă atâta rău semenilor lor? Mă gândeam, în primul rând, la acei propovăduitori şi exponenţi cruzi ai rasismului, la Rosenberg, Goebbels, Himmler, Goering şi la cei din anturajul lor, care i-au netezit drumul şi l-au sprijinit fanatic pe „ftihrerul" lor, colericul şi dementul dictator, Hitler. Răspunsul l-am găsit în cunoscutul proverb: ,,fiecare pădure cu uscăturile sale", uscături care în vreme de secetă se înmulţesc . Şi... mare „secetă" se abătuse atunci asupra poporului german! ... Ş i tot în înţelepciunea populară am aflat un al doilea răspuns: avem dreptul să urâm şi s ă „ardem" u scăturile popo1ului german, dar nu să extrapolăm, să generalizăm acest răspuns şi la ceea ce a fost ş i a rămas bun, sănătos şi valoros la acest talentat şi harnic popor. Acum, după anii scurş i de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, din această lecţie tristă, tragică a istoriei 1nondiale o singură concluzie firească, înţeleaptă se impune: fie ca din atâta rău şi suferinţă pricinuite de hitlerism poporul german să se reabiliteze şi să se afirme, alături de celelalte popoare, prin contribuţii active la o politică de pace, înţelegere şi colaborare, fără noi confruntări armate!. .. Pentru că încă o dată s-a dovedit că „cine scoate sabia de sabie va muri!" 50

Bateria albastră

PRELIMINARII Zilele primăverii, zilele verii se scurgeau, aducând cu ele mereu noi veşti în legătură cu evoluţia situaţiei pe diversele fronturi ale confruntării armate dintre tortele Axei si cele ale Natiunile Unite. Ascultând stirile la ' ' ' ' aparatul meu de radio puteam să-mi fac, cât de cât, o idee asupra mersului evenimentelor. De altfel, comentarii şi discuţii pe tema războiului aveau loc în cadrul uzinei. Armatele sovietice dădeau lovituri tot mai puternice celor hitleriste şi înaintau pe tot frontul; aliaţii debarcaseră în Normandia; aviaţia angloamericană bombarda tot mai intens oraşe şi obiective germane, slăbind şi dezorganizând astfel ma ş ina de război nazistă; la 20 iulie 1944 s-a produs atentatul împotiiva lui Hitler, deci manifestări de opoziţie chiar „la el acasă" ... Creşteau astfel speranţele noastre, optimismul nostru, încrederea în apropierea zilei de eliberare a ţării de sub jugul fascist. În ce mă priveşte, deşi un scriitor, înti·-o carte a sa, în care a relatat şi despre faptele de arme ale „bateriei albastre" m-a prezentat ca pe un tânăr comunist, cred că ar fi incorect să las să se creadă că acesta era, atunci, adevăiul. Imi iubeam ţara, pe care voiam să o văd reîntregită, liberă şi pe deplin independentă. Ca fiu de ţăran cunoscusem sărăcia şi umilirile... In plus, sentimentele care mă determinau să nu simpatizez armata hitle1istă ş i să doresc din tot sufletul eliberarea ţăi·ii mele de sub jugul fascist erau generate ş i de alte cauze. Aveam de plătit ni şte poliţe unor aroganţi ofiţeri nazisti care se si vedeau Gauleiteri în tara noastră si cu care mă înfruntasem ' ' ' , de câteva ori când fusesem obligat să paiticip la unele cursuri la cai·e ei apăreau în rol de instructori. In demnitatea mea de ofiţer român - şef de promoţie - mă simţisem obligat să le demonstrez că suntem mai bine pregătiţi şi că nu avem nimic de învăţat de la ei. Căutau să ne impresioneze prin dotarea lor militară supe1ioai·ă, însă eu înţelegeam să rămân totuş i pe poziţie „sărac dar mândru". Toate acestea, inclusiv refuzul de a pleca la A

A

A

51

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

specializare în Germania, mi-au adus, desigur, neplăceri? Le voi povesti mai târziu.

neplăceri.

Ce fel de

În acele zile îmi apărea tot mai evidentă ura muncitorilor din uzină, a întregului popor, faţă de regimul de dictatură care înhămase ţara, atât din punct de vedere economic cât şi militar, la nefastul car hitlerist, mereu nesătul în cucerirea şi asuprirea, prin forţă, a noi teritorii şi popoare. Românii erau împotriva războaielor de cotropire pu1tate de hitle1işti. Pentru a ilustra acest curs nefast al istoriei de atunci, să amintim că printre armele folosite cu perfidie şi fără mustrări de conştiinţă de către hitlerişti a fost şi crima î1npotriva oamenilor politici care îi deranjau în socoteWe lor - şi , după cum se ştie , nu numai împotriva acestora - atât în timpul războiului. Si înaintea cât si , ' ca o mostră în acest sens, iată ce aflăm de la un apreciat cronicar diplomatic interbelic care a cunoscut îndeaproape personalităţile politice ale timpului şi desfăşurarea evenimentelor în cadrul fostei Ligi a Naţiunilor de la Geneva: „Nu voi uita niciodată vizita pe care am făcut-o la Paris ambasadorului Germaniei, Roland Koester, o namilă de om înalt de doi metri [... ] Imi face cunoscut că a fost asasinat premierul României, Duca; şeful întregii politici francofile din Balcani a fost doborât cu două gloanţe de revolver [de legionari - M.N.] chiar în dimineaţa aceea, într-o gară [decembrie 1933, în gara Sinaia - M.N.]. A

Văzându-mi

indignarea şi tristeţea, îmi spune:

- Ei bine, aflaţi că la Berlin unii nazişti pretind că, cu cinci sau şase asemenea asasinate politice, Germania ar putea face economie de un război şi ar obţine tot ce ar vrea în Europa! [ ... ] Ambasadorul însira: , - Mai întâi e vorba de Dollfuss: singurul austriac care, după părerea Berlinului, se opune într-adevar Anschluss-ului. Dar se socoteşte că va fi asasinat de ai săi, căci numărul partizanilor Anschluss-ului creşte în fiecare zi în Austria! Al doilea asasinat indispensabil, după câte se spune, trebuie să fie cel al regelui Alexandru al Iugoslaviei. Ei pretind că după dispariţia lui se duce pe copcă unitatea Iugoslaviei şi întreaga politică de alianţă între Franţa si , Balcani. 52

Bateria albastră

Apoi ar voi să termine cu Titulescu, aliat credincios al Parisului şi Londrei. Poate că au socotit că asasinarea lui Duca era necesară, dar nu stiu nimic! In orice caz, pretind că în ziua în care va dispărea Benes, minorităţile germane din Cehoslovacia se vor întoarce cu iuţeala fulgerului la Republica de la Weimar! A

-

,

Până

acum nu sunt decât patru, domnule ambasador.

- Da, dar se pare că naziştii se gândesc că, atâta timp cât regele Albert va fi în viaţă, Belgia nu va intra niciodată în sistemul german. Koester face o

pauză lungă.

Apoi

continuă:

- Pe legea mea, cred că ar fi foaite fericiţi să vadă dispărând în Franţa pe unii dintre rninişttii sau preşedinţii voştri. Am scurtat vizita. Mi-am reamintit de această întrevedere cu ocazia sfârşitului tragic al regelui Albert şi a asasinării lui Dollfuss, a lui Alexandru al Iugoslaviei şi a lui BaJt!1ou [fost ministru de externe al Franţei şi partizan al alianţei cu ţările ,,Micii lnţelegeri" şi cu Uniunea Sovietică, împotriva pericolului nazist M.N.]". (Genevieve Tabouis, 20 de ani de tensiune diplomatică, p. 193). Odios! Diabolic! Şi

astfel a urmat întregul şir de asasinate, şantaje, ultimatumuri, dictate, înscenări, folosirea coloanei a cincea, sfidarea opiniei publice internaţionale etc. cai·e pentru noi cei ce am trăit acele vremuri au însemnat acumulări de resentimente ce trebuiau să- şi găsească într-o bună zi - ziua scadenţei - descărcarea, răzbunarea , precum un resort asupra căruia se exercită continuu noi presiuni şi care deodată se destinde brusc. Care român ar fi putut uita şi ierta acel odios Dictat fascist de la Viena? El a însemnat, în istoria poporului nostru, un moment pe cât de dureros pe atât de catalizator al conştiinţei de neam, al revoltei şi urii împotriva facismului. Iar sub o cenuşă de conjunctură mocnea în sufletul românuluiromân, aşteptând ora revanşei , ora dreptăţii. Într-adevăr, cum ai fi putut să concepi şi să accepţi o astfel de sentinţă! In ce mă priveşte - ca ofiţer român - trăisem din plin acele zile negre, cu aceleaşi sentimente de revoltă, de indignare şi ură pentru modul brutal cum A

53

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

se umblase pe harta ţării, mutilând-o. Personal, participasem la manifestaţia din Piaţa Universităţii iar, ulterior, am avut ocazia - împreună cu colegii de an de la Şcoala Politehnică - să ascult povestită toată desfăşurarea odiosului Dictat de la Viena de însusi , fostul ministru de externe al României, Mihail Manoilescu, care ne era profesor de economie politică. De altfel, vestea Dictatului de la Viena a fost primită cu adâncă mânie şi revoltă de întreaga noastră armată, militarii fiind alături de masele largi populare în marile adunări şi demonstraţii de protest organizate atunci în întreaga ţară. ,,Eliberarea părţii de nord a Transilvaniei" devenise cuvântul de conştiinţă, de ordine şi de acţiune ce polariza şi cataliza, de fapt, rezistenţa întregului nostru popor. Militarii români, începând cu soldaţii şi terminând cu cadrele din conducerea superioară a armatei, într-o strânsă unitate de voinţă şi de acţiu ne cu întreaga naţiune , în ciuda planurilor şi hotărâtilor aventuriste ale lui Ion Antonescu, au fost în permanenţă şi constant cu privirea spre Ardeal, spre fraţii lor aflaţi sub povara apăsătoare a ocupaţiei horthyste. Militarii români nu voiau să lupte decât în Ardeal şi pentru eliberarea Ardealului, nu pentru alte scopuri. Revolta poporului nostru împot.J.iva Dictatului de la Viena a început să crească şi mai mult pe măsură ce se aflau veşti p1ivind modul qe compo1tare al ho1thyştilor după ocuparea părţii de nord a Transilvaniei. In acest sens, este revelatoare sinteza în aintată de Serviciul special de informaţii Preşedinţiei Consiliului de Miniştri asupra atrocităţilor săvârşite între 1 septembrie 1940 şi 15 mai 1941 : A

„In septembrie, octombrie ş i noiembrie 1940, populaţia românească de baştină din Transilvania de nord, care ajunge din nou sub stăpânirea Ungariei, a trăit unele dintre cele mai grele încercări ale existenţei sale. Asasinatele, schingiuitile, ares tările, internările în lagăre, tâlhăriile, jafurile, devastările de sate româneşti , pângăririle , profanările, incendierile, dărâmările de biserici, expulzările, convertirile forţate şi alte acte de teroare comise de unguri împotriva populaţiei române îşi ating apogeul în lunile arătate , dar ele nu se sfârşesc aici, ci continuă [... ]. În intervalul de la 1 septembrie 1940 la 15 mai 1941, teroarea întreţinută de guvernul horthyst asupra populaţiei române din Transilvania de nord se oglindeşte în următorul sinistru lanţ de atrocităţi: omorun ş1 54

Bateria albastră

asasinate: 919; schingiuiri: 771 ; bătăi: 3 373; arestări : 13 359; profanări: 117; devastări în masă : 96; dev astări răzleţe : 405 [... ]. Din cauza terorii dezlănţuite de guvernul maghiar, între 1 septembrie 1940 şi 15 mai 1941, Transilvania cedată a fost evacuată de aproape 150 OOO de locuitori români, între care se aflau şi aproximativ 20 OOO de români expulzaţi . " (23 August 1944, Documente, p. 263). Şi

pentru ca imaginea s ă fie şi mai completă, iată ce putea să debiteze o minte turbată de horthyst, conform notei informative înaintate Preşedinţiei Consiliului de Mini ştri , la 30 octombrie 1943, de către Eugen Cristescu, şeful Serviciului special de informaţii: „În cadrul serbărilor naţionale organizate în Ungaria şi Ardealul ocupat cu ocazia zilei Sf. Ştefan , în ziua de 8 august a.c., baronul Atzel Ede a ţinut la Sirnleul Silvaniei un discurs cu atacuri neobisnuit de vehemente - chiar , , pentru mentalitatea maghiară - la adresa României şi a neamului românesc, spunând, printre altele, că: - Pe ... valahi ..., ca pe cei mai înverşunaţi duşmani ai noştri, trebuie să-i extirpăm, trebuie să- i asas inăm... - Vom organiza o noapte a Sfântului Bartolomeu copilul din pântecele mamei ... " (Ibidem, p. 600).

şi

vom extirpa

şi

În tot acest răstimp, revolta întregului nostru popor creştea, se manifesta. ( In tot mai multe glasuri se făcea simţită această revoltă.) A

Astfel, Nicolae Iorga, în septembrie 1940, a scris două articole pentru a fi publicate în „Neamul românesc", dar cenzura legionară le-a op1it să ajungă la cunoştinţa opiniei publice. A

In primul articol, marele nostru istoric scria: „Cei care au dat Ungariei un milion şi mai bine de români credeau poate că trecerea nedreaptă la un stat (Ungaria horthystă) , care n-avea în acea parte a Ardealului majoritatea populaţiei , va fi ceva asemănător cu schimburile de pământuri din lumea creştină şi civilizată. Dar încă o dată s-a dovedit că mari greşeli fac diplomaţii şi oamenii politici când dispun, fără nici o cunoştinţă a lucrurilor şi a oamenilor, de ţinuturi care au ajuns să atârne de vointa lor. '

55

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Ce s-a petrecut acolo, la luarea în stăpânire de armata şi stăpânirea ungară, sub ochii lor şi fără nici o încercare de a opri, ba chiar cu binevoitorul lor concurs, întrece orice închipuire ... Statul român va face ce crede. Din partea noastră, n-avem decât un sfat. A nu se clinti un fir de păr din capul unui cetăţean maghiar al României. E cea mai teribilă pedeapsă ce putem da chinuitorilor ŞI asasinilor." (,,Magazin istoric" nr. 4/1984, p.10) Iar în cel de-al doilea articol: „Împrejurările interne despre care se va putea vorbi cu deplină perspectiv ă

numai după multă vreme, 4acă nu ne mulţumim cu simple iluzii, reţin întreaga atenţie a naţiei noastre... In judecata lumii, care nu ne cunoaşte destul pentru a ne putea preţui , se rostesc cuvinte asupra prezentului ş i viitorului nostru, sentinte care ne dor! '

Preocupările noastre de astăzi ating statul, care poate suferi multe schimbări, dar aceste dureri şi jigniri ating trupul veşnic viu şi în temeiurile sale neschimbate ale naţiei. Ea ne cheamă pe cei de deasupra, a căror solidaritate s-a rupt tocmai acum, la rănile ei. Şi de dânsele trebuie să ne ocupăm, mai ales făcând să renască din suferinţa de azi, speranţele de

mâine." (Ibidem , p. 11) O confmnare a acestei atitudini generale a poporului nostru faţă de Dictatul de la Viena şi de urmările sale o găsim şi în telegrama pe care ,,Asociaţia românilor expulzaţi din Ardealul cedat prin verdictul de la Viena" o adresa, la 22 octombrie 1940, unor personalităţi ale v ieţii politice Ş I culturale din România: „Am lăsat pământul Ardealului în sânge, sub domnia tiranică ş i abuzivă a administraţiei maghiare. Armata (horthystă) ne-a ocupat toate averile, în stăpânindu- se pe locuinţele, birourile profesionale, moş iile noastre şi întreaga avere a societăţilor comerciale române... Toată suflarea românească, de la cel mai umil ţăran până la vlădicii noştri, este ţinută sub o teroare barbară prin vălul morţii , al arestărilor, al percheziţiilor în

miez de noapte cu ridicarea familiilor, prin acţiunea bandelor organizate de leventişti, de gărzi cetăţeneşti şi gărzile foştilor luptători (organizaţii paramilitare fasciste), ce ziua şi noaptea, prin omoruri şi bătăi, 56

Bateria albastră

spargeri de geamuri ş i percheziţiile ce le executau, răspândesc groaza, producând victime omeneşti, deteriorând bunurile româneşti, toate acţionând după programul şi cu ajutorul făţiş al armatei, al poliţiei şi al jandarmeriei ... Intelectualii, comercianţii, meseriaş ii ş i fruntaşii ţărani sunt expulzaţi cu miile, dezrădăcinându-i din mijlocul poporului lor, cu scopuri bine determinate ... " (Ibidem) Şi

în acest caz am face desigur o greşeală dacă am generaliza, dacă am identifica poporul ungar cu uscăturile lui horthyste de atunci, cu faptele reprobabile ale acestora sau ale altora de aceeaşi speţă. A

In legătură cu Dictatul de la Viena doresc să 1nai informez pe cititorii acestei cărţi că însuşi Hitler, actorul principal al întregului scenariu, a recunoscut până la urmă nedreptatea ce ni s-a făcut prin acest dictat, aşa cum rezultă din memoriile lui Otto Skorzeny. Când Hitler a fost info1mat că Horthy tratează în ascuns cu aliaţii , după ce până atunci i se arătase ca unul din ciracii s ăi devotaţi, el l-a chemat pe Skorzeny, căruia i-a dat ordin s ă-l captureze pe regentul Ungariei (,,Operaţiunea Panzerfaust" , 16 octombrie 1944, aşa cum îl ,,răpise" şi pe Mussolini). Sunt de reţinut cele spuse, cu acea ocazie, de Hitler lui Skorzeny: ,,- Aceasta nu se va întâmpla! spune Hitler cu o voce fe1mă. Regentul crede că este un mare politician. Se pare într-adevăr că există o memorie scu1tă la Budapesta! Fără îndoială s-a uitat că la 25 noiembrie 1941 s-a reînnoit pentru cinci ani pactul anti-comintern. - Dar s-a uitat şi că dumneavoas tră - el se întoarce către Ribbentrop aţi dat la Viena, la 29 august 1940, o anumită sentinţă arbitrară? Această sentinţă a permis Ungariei să p1imească cea mai mare parte a Transilvaniei." (Otto Skorzeny, La guerre inconnue, p. 282) După cum se ştie, după Dictatul de la Viena, poporul nostru a trebuit să supo1te şi alte, multe, momente triste în conjunctura istorică nefavorabilă

cu care am fost confruntaţi în acei ani: regimul de dictatură antonesciană, asasinatele comise de legionari, ocuparea ţării şi exploatarea bogăţiilor sale de către hitlerişti , târârea în războiul antisovietic, atitudinea arogantă a hitleriştilor faţă de poporul nostru şi faţă de armata română şi câte altele. 57

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

" CAND A VENIT „ORA H"

Mă

aflam acasă când, deodată, nu cu mult înainte de ora 22, emisiunea radio s-a întrerupt şi apoi, .. . vocea crainicului care anunţa ascultătorilor să nu închidă aparatele deoarece în curând va urma un comunicat foarte important. Emoţie... aşteptarea

transmitea muzică şi deoarece va urma...

care da clipelor dimensiuni atemporale... Se se revenea cu anunţul de a nu se închide aparatele

A

In fine, a urmat proclamaţia şefului statului* care aducea la cunoştinţa naţiunii - şi lumii întregi - vestea răsturnării dictaturii antonesciene şi a încetării ostilitătilor cu Natiunile Unite: ' , ,,Români,

În ceasul cel mai greu al datoriei noastre, am socotit, în deplină înţelegere cu poporul, că nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Natiunile Unite. , Un nou guvern de uniune naţională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărâtă a ţării de a încheia pacea cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din aceast moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile Unite ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea Dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită." (,,Universul" din 25 august 1944) Conţinutul

ei a fost difuzat de mai multe ori în acea noapte.

* Regele Mihai. 58

Bateria albastră

,,Români, Poporul nostru înţelege să fie singur stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre liber luate şi care nu atinge drepturile nimănui este un dusman al neamului nostru. , Ordon armatei şi chem poporul să lupte prin orice mijloace şi cu orice sacrificii împotriva lor. Toţi cetăţenii să

se strângă în jurul Guvernului pentru salvarea patriei. Cel care nu va da ascultare guvernului se opune voinţei popo1ului şi este un trădător de ţară." (Ibidem) Cei care au trăit acele clipe îşi amintesc, desigur, însemnătatea deosebită pe care au avut-o pentru poporul nostru. Era ca un imens oftat de uşurare , ca o descătuşare precum un resoit care a fost ţinut apăsat de o forţă exterioară şi care, o dată scăpat de sub apăsare, izbucneşte liber la adevărata sa vrere si dimensiune. Sentimente de adâncă si netărmurită bucurie îti ' ' ' ' stăpâneanu inima, inima în care până acum mocniseră resentimente, restrişte . . I s1 , tnstete , ....

,,Români, Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile ş i libertăţile tuturor cetăţenilor ţării sunt garantate şi vor fi respectate. Alături

de armatele aliate şi cu ajuto1ul lor, mobilizând toate forţele naţiunii , vom trece hotarele impuse prin actul nedemn de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţia străină."

,,Români, De curajul cu care vom apăra cu armele în mână independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul ţăiii noastre. Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc să păşim hotărâţi pe drumul înfăptuirii României de mâine, al unei Românii libere, puternice şi fericite." (Ibidem) 59

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Simţeam

nevoia să comunic cu cineva. Am pornit către camera în care locuiau gazdele mele. Era lumină, semn că nu dormeau. Am bătut la uşă şi am intrat. Ascultaseră şi ei proclamaţia şi erau stăpâniţi de aceeaşi puternică emoţie. Am ieşit apoi împreună la poartă. Pe stradă, ca şi noi, mulţi a]ţi tohăneni , care îsi manifestau bucmia si încrederea în noul viitor al tării. Isi ' ' ' ' strigau vecinii pentru a le comunica „marea veste", vorbeau, gesticulau, se îmbrăţişau şi ... probabil că n-a lipsit, în continuare, nici ciocnirea paharelor cu palincă. Cred că atunci s-a trăit o noapte albă de către toţi cei care au ascultat această mare veste a sfârsitului dictaturii antonesciene si a trecerii noastre ' ' alături de armatele aliate. A doua zi, o mare parte din personalul uzinei s-a prezentat la lucru mai devreme decât ora normală. Figurile destinse, gesturile, vorbele oamenilor exprimau, toate, bucuria şi fericirea trăirii acestei zile de adevărată sărbătoare. Se discuta aprins, se dădea glas sentimentelor de satisfacţie şi mulţumire, se transmiteau - de îndată ce se aflau - noile veşti asupra mersului evenimentelor. În aceste zile şi într-o astfel de atmosferă a apărut necesitatea formării „bateriei albastre". O dată cu ea s-au organizat şi alte formaţiuni populare de luptă între care un loc central le-a revenit gărzilor patriotice. Mai înainte însă de a trece la relatarea episoadelor legate de constituirea „bateriei albastre", pentru a fi situate şi înţelese în contextul general al insm·ecţiei naţionale armate antifasciste, consider necesar să ne reamintim - pe scurt - principalele acţiuni care au dus la declanşarea revoluţiei din august 1944 şi au făcut-o posibilă, precum şi modul cum s-au desfăşurat evenimentele - îndeosebi în oraşul şi regiunea Braşov - în orele şi zilele imediat următoare acelei ore „H" (ora 22, ziua 23 august).

60

Bateria albastră

MEMORIA UNOR ZILE FIERBINTI

'

A.

ln vara anului 1944, lupta de eliberare a poporului român se îndrepta cu paş i mari către deznodământul final, pe ~ăsură ce condiţiile interne ş i internaţionale deveneau tot mai favorabile. In ţară, cele mai largi forţe politice naţionale, democratice ş i antifasciste se aliau în acest scop. Acesta a fost un factor de o importanţă hotărâtoare pentru organizarea şi desfăşurarea cu succes a insurecţiei naţionale armate antifasciste. Pe plan extern se urmărea şi se evalua situaţia politico-militară, în est şi vest, cu deosebire loviturile zdrobitoare primite de trupele hitleriste din partea armatelor sovietice, pentru a se alege momentul cel mai potriv it pentru declanşarea insurectiei. '

A

„Intoarcerea armelor de către armata română şi participarea ei la înfăptuirea actului crucial de la 23 August 1944 se însc1iu între evenimentele cele mai interesante ale celui de Al Doilea Război Mondial, un astfel de eveniment, cu efectele imediate şi cu totul surprinzătoare pe care le-a avut, cu implicaţiile şi consecinţele sale asupra desfăşurărilor militare, fiind cu totul singular ş i fără precedent în istorie. Faptul că armata română, în totalitatea ei, fie că unităţile se găseau în dispozitiv de luptă, intercalate ş i încorsetate de unităţile germane, fie că se aflau în interior, în diferite garnizoane de pe cuprinsul ţării , a întors armele împotriva Wehrmachtului nazist a fost considerat o bună perioadă de timp, peste hotare, ca un fapt greu de explicat. ,,Cum a fost cu putinţă ca dintr-o dată - s-au întrebat şi poate se mai întreabă încă unii istorici de peste hotare - întreaga armată română, care avea o structură organizato1ică şi de conducere complexă, se afla dislocată pe spaţii geografice întinse, să întoarcă frontul cu 180 de grade, fără nici o defectiune de conducere sau de executie?" '

'

Conform directivei operativ-strategice adoptate, loviturile principale împotriva ocupanţilor hitlerişti urmau să se dea în B ucureşti, Ploieşti şi V alea Prahovei, unde aceştia aveau concentrate majoritatea trupelor din interiorul ţării ş1 unde, totodată, existau cele mai puternice forţe 61

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

insurecţionale.

S-a avut în vedere, de asemenea, necesitatea degajării de forţele inamice şi menţinerea celor mai importante puncte strategice care să asigure succesul întregii acţiuni. „După

3 zile de lupte îndârjite (24-26 august) care au reliefat un impresionant eroism popular, unităţile militare din Bucureşti, de sub comanda generalului Iosif Teodorescu, împreună cu formaţiunile patriotice de luptă, au curăţat Capitala de hitlerişti, stăpânind oraşul şi zădărnicind încercările acestora de a înăbusi insurectia. ,

.

La 28 august depuneau armele în apropiere de Ploieşti, constrânşi de comandamentul şi unităţile Armatei a 4-a române, generalii Reiner Stahel ş i Alfred Gerstenberg, comandanţii rămăşiţelor trupelor care încercaseră să ducă la îndeplinire misiunea dată de Hitler, în noaptea de 23 spre 24 august, de a înăbuşi în sânge insurecţia. Stahel, devenit expert în materie de reprimare a luptei de eliberare, îndeosebi p1in acţiunea împotriva insurecţiei de la Varşovia, punea punct carierei sale monstruoase pe malurile râului Prahova din România." (Marea conflagraţie a secolului XX, p. 384) După Bucureşti, zona Ploieşti şi zona Prahovei au cunoscut crâncene confruntăii cu inamicul. Atât forţele române cât şi cele ge1mane acordau o importanţă deosebită acestei regiuni petrolifere, la care se adăuga totodată şi importanţa strategică a căii ferate şi şoselei naţionale Bucureşti-Predeal­ Braşov.

Şi

aici trupele Corpului 5 teritorial, ajutate de diferite alte detaşamente înarmate, formaţiuni de luptă patriotice şi formaţiuni de premilitari, au reuşit să neutralizeze acţiunile forţelor hitleriste, să le dezarmeze şi să ocupe toate obiectivele importante din regiune.

. .

Care era însă situatia si cum se desfăsurau evenimentele în aceste zile , în oraşul şi regiunea Braşov , unde se localizează şi faptele de aime ale ,,bateriei albastre" ? Aici, conducerea şi desfăşurarea acţiunilor armate împotriva trupelor hitleriste au aparţinut Corpului de Munte, al cărui comandant era generalul de divizie Ion Dumitrache, şef de stat major fiind colonelul Atanase Chiriţă. „Braşovul

- important centru industrial al ţării - şi regiunea înconjurătoare trebuiau păstrate cu orice preţ de Comandainentul Român, deoarece formau o importantă bază de plecare pentru operaţiile ulterioare în 62

Bateria albastră

vederea eliberării părţii de nord a Transilvaniei." (colonel Atanase Luptele din zona Braşov, p. 86)

Chiriţă,

Concomitent cu acţiunile armate pentru dezarmarea inamicului şi ocuparea obiectivelor importante din oraş şi din regiune trebuiau luate măsuri pentru oprirea oricărei joncţiuni şi regrupări a foiţelor hitle1iste din acest centru strategic cu cele de la sud şi est de Munţii Carpaţi , prin închiderea celor cinci defilee care ar fi permis această afluire : pe Valea Buzăului , pe Avalea Teleajenului, p1in Predeluş, pe Valea Prahovei ş i prin Pasul Bran. In principal, trebuiau împiedicate forţele fasciste din zona Sf. Gheorghe şi cele în retragere de pe V alea Prahovei de a se regrupa şi pune stăpânire pe oraşul Braşov . „Comandamentul german fascist - în vederea sprijinirii tiupelor sale din regiunea petroliferă ş i apoi a asigurării retragerii acestor trupe de la nord de Carpaţi - a urmărit să transforme oraşul Braşov şi împrejurimile sale într-un bastion de apărare, una din misiunile imediate ale forţelor hitleriste fiind ocuparea Braşovului şi a pasului de la Predeal cu scopul de a organiza o poziţie de rezistenţă. " (Ibidem, p. 88) A

Incepând încă din noaptea de 23 august 1944 şi până în ziua de 25 august, în unna măsurilor luate de comandamentul Corpului de Munte, prin acţiunile de luptă curajoase duse de ostaşii români, ajutaţi de muncitori şi de alţi cetăţeni organizaţi în formaţiuni de luptă patriotice, s-a reu şit curăţirea Braşovu lui de trupele hitleriste şi , prin aceasta, luarea sub control a obiectivelor importante care se aflau sub stăpânirea acestora. Astfel, au fost cucerite prin lupte : clădirea telefoanelor, poşta, fabrica de ciocolată, gara centrală şi gara Bartolomeu, stadionul de lângă fabrica de cauciuc, depozitul de muniţii , depozitul de benzină, fabrica de bere Dârste, aeroporturile I.A.R. Braşov şi Ghimbav, au fost lichidate cuiburile de rezistenţă de pe dealul Warthe de la poalele Tâmpei, de pe străzile Mureşanu :.. Prundu, Gh. Dima, Calea Bariţiu şi de la dife1itele încrucişări de drumuri. ,,In ziua de 25 august, către ora 11 , ultimele trupe răzleţe au început s ă se retragă din oraş, îndreptându-se în direcţia Prejmer. Astfel, la 25 august, oraşul Braşov a fost curăţat complet de trupele hitle1iste. Prin aceasta ţelurile Comandamentului ge1man fascist de a pune stăpânire pe acest important centru industrial au suferit un eşec total." (Ibidem, p. 89) 63

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Lupte îndârjite s-au desfăşw·at şi pentru n1nnc1rea rezistenţelor hitleriste din împrejurimile Braşovului. După cum se ş tie , lupte grele s-au dat pentru apărarea şi păstrarea în stare de funcţiune a postului de radioemisie Bod, care la 28 august a fost bombardat şi de 16 avioane Stukas, având drept urmare avarierea clădirilor administraţiei , a unui pilon antenă , a unui post mobil de radioemisie, fiind omorâţi un copil, două femei ş i doi soldaţi. Sunt de amintit, de asemenea, luptele date pentru cucerirea aerodromului de la Ghimbav, a Gării Hărman şi a Gării Prejmer. Conform datelor comunicate de şeful de stat 1najor al Corpului de Munte, în luptele duse de trupele române pentru nimicirea forţelor hitleriste din Braşov şi împrejurimi s-a reuşit, până la 27 august, capturarea a circa 500 de prizonie1i, a unor însemnate cantităţi de armament, 36 de avioane de pe aeroporturile din Braşov şi Ghimbav, 10 tunuri a.a., autovehicule şi remorci, un depozit de medicamente şi instrumente sanitare, depozite de materiale auto, de echipament, de alimente etc. Începând cu 26 august, centrul de greutate al acţiunilor întreprinse a trecut pe apărarea şi stăpânirea trecătorilor din Carpaţi , pentru a opri fie retragerea trupelor hitleriste de la sud de munţi , fie atacurile efectuate din nord împreună cu trupe ho1thyste; apoi - după cum s-a arătat - stăpânirea acestora reprezintă o importanţă deosebită pentru desfăşurarea operaţiilor ulterioare în vederea ~liberării părţii de nord a Transilvaniei, răpită prin Dictatul de la Viena. In acest scop, conform ordinului de operaţii nr.1 al Corpului de Munte, s-au format trei grupări tactice - de est, de centru şi de vest - în componenţa cărora au fost incluse toate unităţile şi formaţiunile militare existente în regiune. Deşi , după cum se relatează, aceste grupări cuprindeau şi unităţi de recruţi, unităţi P.S. (părţi sedentare) ş i alte astfel de unităţi slab înarmate, fără armament automat şi fără artilerie, ele au luptat cu deosebită dăruire şi eroism pentru a duce la îndeplinire misiunile ce le fuseseră încredinţate, în acele zile de grea încercare pentru ţara noastră. Forţe hitleriste, întărite cu trupe care se retrăseseră din Braşov prin Prejmer, începuseră de acum să atace puternic din direcţia Sf. Gheorghe, în dorinţa lor de a ocupa Braşovul şi împrejurimile sale. În această situaţie a intrat în luptă şi „bateria albastră", aşa cum rezultă şi din relatările colonelului Atanase Chiriţă, şeful de stat major al Corpului de Munte: 64

Bateria albastră

„At~curile trupelor hitleriste şi horthyste au fost oprite de unităţile române. In luptele crâncene duse pentru respingerea ofensivei trupelor hitleriste şi horthyste, unităţile Corpului de Munte s-au bucurat în mod efectiv de sprijinul muncitorilor din fabrici şi al ţăranilor din comunele de pe teritoriul judeţului Braşov . Astei, în vederea aruncării în aer a podului de pe Olt au ajutat ş ase ţărani pe pionierii noştri la transportul dinamitei şi la minarea podului. Muncito1ii fostelor Uzine „Rogifer" din Tohan s-au încadrat în lupta împotriva nemţilor. Un număr de 56 de muncitori, sub comanda locotenentului Năstase Marin, animaţi de dragostea de patrie şi urând de moarte pe fascişti, s-au constituit într-o baterie de artile1ie şi , cu tunurile remorcate de maşini încărcate cu muniţii şi alimente, au pornit în sectorul Prejmer-Dobolii de Jos, unde au sprijinit prin foc bine condus unităţile de infanterie ale Corpului de Munte, provocând duşmanului numeroase pierderi." (Ibidem, p. 91) Generalul-maior Alexandru Tenescu, comandantul grupării tactice de est care avea misiunea de a apăra zona Întorsura Buzăului - Dobolii de Jos Sânpetru, relatează, de asemenea, despre luptele duse în această zonă , în care a acţionat şi „bateria albastră". ,,Începând din 27-29 august, Doboli şi Ilieni aveau să devină teatrul unor iinportante lupte, dată fiind aşezarea acestor comune pe calea de acces a văii Oltului spre oraşul Sf. Gheorghe (şi comunele Chichis şi Prejmer - n.n.). Zilele ce au urmat au fost mAartorele unor crâncene încercăii." (General maior Alexandru Tenescu, In zona oraşului Sf Gheorghe, p. 152) Din relatăiile sale, în cunoştinţă de cauză, aflăm cum la 30 august trupele noastre au reuşit să elibereze satul Ilieni, pentru ca la 31 august, fiind atacate de trupe inamice blindate, să fie obligate să cedeze această localitate şi să se retragă în Dobolii de Jos, după ce au provocat grele pierderi inamicului. Apoi, cum în ziua de 1 septembrie acţiunile ofensive au încetat, timp în care s-au primit întăiiri din ambele părţi, fasciştii aducând din spatele frontului noi unităţi blindate şi avioane, în dimineaţa zilei de 2 septembrie trupele Corpului de Munte au declanşat o puternică ofensivă pe toată linia frontului, cu intenţiJ de a tăia liniile de retragere ale forţelor inamice din zona Sf. Gheorghe. In această acţiune , ,,gruparea de est a suferit însă pierderi în teren şi oameni. Concentrându-şi forţele cu deosebire pe direcţia Doboli,

65

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

hitleriştii ,

infiltrându-se prin vest, au contraatacat şi, înfrângând un batalion al Regimentului 30 dorobanţi, au ocupat localitatea Dobolii de Jos şi au respins atacu1ile subunităţilor române de la sud de Chichiş ş i Micfalău. Fiind atacate cu tancuri, aceste unităţi şi subunităţi s-au retras pe alte poziţii. A doua zi inamicul a atacat pe tot frontul, folosind tancuri, dar n-a putut trece Oltul. .. " (Ibidem, p. 154) După o luptă îndârjită, deşi forţele erau inegale, subunitatea copandată de căpitanul Hajdeu a reuşit să recucerească localitatea Doboli. In acest sector, în zilele următoare trupele române au reuş it să păstreze poziţiile ocupate, până în ziua de 6 septembrie când în zonă au sosit alte forţe române, precum şi unităţi sovietice, care au afluit prin trecătorile Carpaţilor, menţinute

ferm de trupele noastre.

Şi

generalul maior Alexandru Tenescu subliniază ajutorul adus de muncitorii din această regiune, precum şi faptele de arme ale „bateriei albastre". ,,Şi acum îmi amintesc cu emoţie despre faptele vitejeşti ale «bate1iei albastre» (denumită astfel după culoarea salopetelor muncito1ilor), alcătuită din muncitori şi funcţionari de la Uzina Tohan care, în tot timpul bătăliei pentru eliberarea oraşului Sfântu Gheorghe, ne-a dat un neprecupeţit sprijin. Pe tot timpul luptelor voluntarii din „bateria albastră", alături de ostaşi, au dovedit curaj, iscu s inţă, bărbăţie şi eroism în luptă, izvorâte din dragostea lor fierbinte faţă de patria noastră scumpă. Pentru faptele lor eroice şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă luptătorii acestei baterii au fost citaţi prin ordin de zi pe armată şi decoraţi cu ordine şi medalii româneşti. Şi muncitorii altor întreprinderi din regiunea Braşov, ca şi ţăranii din acele păiţi , au adus o contribuţie preţioas ă la luptele duse în acea stă zonă, ceea ce reflecta puternicul ecou ce l-au avut în conştiinţa acestora chemările de a lupta cu arma în mâini, alături de armată, pentru eliberarea de sub jugul fascist a pământului scump al patriei.

Astfel şi-a încheiat Corpul de Munte, cu succes, misiunea sa în această zonă de luptă... " (Ibidem, p. 156-157) Prezentând acest cadru tactic operativ în care s-au desfăşurat luptele în zona de actiune a „bateriei albastre", voi relata în continuare desfăsurarea ' ' evenimentelor aş a cum le-am perceput şi înţeles eu, aşa cum mi le amintesc în calitate de participant nemijlocit, de comandant al celor care, în zilele de foc ale lui august 1944, au înţeles că, indiferent de locul de muncă, formăm cu toţii „oastea ţării" şi suntem implicaţi în destinele patriei. 66

Bateria albastră

CUM SI CÂND A INTRAT ÎN LUPTĂ ,,BATERIA ALBASTRA" '

V

A

ln dimineaţa zilei de 26 august 1944, capitanul Grama m-a chemat şi

mi-a dat s ă citesc u1măto1ul document pe care îl reproduc integral: V

V

NOTA TELEFONICA Nr. 236632 26. VIII.1944 Corpul de Munte Stat major Către ,

Fab1ica de munitii , Tohan Veţi

organiza cu personalul dumneavoastră, dotat cu muniţie şi armamentul pe care îl aveţi pentru experienţă şi instrucţie: 3 tunuri de 75 mm; 1 obuzier de 100 mm; 1 aruncător de 120 mm; 1 aruncător de 81 mm; 4 aruncătoare de 60 mm; 2 tunuri anticar şi 60 lovituri pentru tun anticar. Acest ar1nament încadrat va fi tractat de autocamioanele ce le veti , primi de la Divizionul 1 obuziere munte. Tot acest armament se va trimite la Brasov, la cazarma , munte.

v ânătorilor

de

Din ordin, Şeful de stat major (ss) Col. At. Chiriţă 67

Destinul unui militar - Marin Gr. După

ce a

văzut că

Năstase

l-am citit cu

atenţie ,

m-a întrebat: - Ce spui?

Iniţial

n-am răspuns. Am mai citit o dată documentul şi apoi l-am întrebat la rândul meu: - Dar dumneavoastră ce spuneţi ? - Păi, eu spun că momentul confruntării cu hitleriştii, de care tot vorbeain, a sosit. Intre timp am aflat că muncitorii sunt gata să răspundă la acest ordin adresat uzinei. Rămâne acum să actionăm si , , noi cei din comisia militară.

- Din tot ce văd eu în ordinul Corpului de Munte, soluţia ar fi să formăm o baterie de artilerie cu cele trei tunuri de 75 mm. La obuzierul de 100 mm trebuie renunţat pentru că o baterie formată din tunuri de diferite calibre este, din punct de vedere artileristic, de nedorit, date fiind greutăţile pe care le prezintă în stabilirea elementelor de tragere şi operativitatea în actiuni. , - Vezi, dragă Marine, tocmai de aceea am ţinut ca, mai întâi, să stau de vorbă cu tine. După cum bine ştii , eu sunt infante1ist, iar locotenentul Negoiţă e genist. Ar mai fi căpitanul inginer Costăchescu, dar el nu se bucm·ă de simpatia şi încrederea muncitorilor aşa cum te bucuri tu. In aceste condiţii , eu nu te văd decât pe tine ca fiind artileristul nostru , care ar putea prelua conducerea acestei bate1ii. Ei, ce zici? Eşti de acord? A

- Aş

putea oare să nu fiu de acord, domnule căpitan? Nu vorbeam noi că va sosi o zi când o să le putem plăti hitleriştilor toate poliţele? A

- Iţi mulţumesc! De altfel, nici nu mă aşteptam la alt răspuns. Acum mă voi duce la direcţia uzinei pentru a discuta celelalte aspecte legate de formarea, încadrarea si dotarea bateriei. Si-apoi tu încă de ieri ai făcut , ' botezul focului când, împreună cu muncitorii ş i cu cele două tunuri, aţi reuşit să dezarmaţi şi să capturaţi coloana de hitlerişti care venea dinspre Bran spre Brasov ... , Cum s-a desfăsurat această actiune? , , În seara zilei de 24 august, telefonista de la Bran a anunţat la Tohan că primise o comunicare referitoare la o coloană de trupe hitleriste care se îndrepta dinspre Rucăr spre Bran. Această veste a fost transmisă şi la uzina care - după cum am mai spus - era militai·izată şi, dată fiind noua situaţie în 68

Bateria albastră

care ne aflam, se f01mează de-acum la nevoie. S-a intrat în

ale1tă...

şi gărzile muncitoreşti,

gata

să

o apere

S-a dat alarma...

Asa , se face că m-am trezit acasă cu unul din muncitori - nu mai stiu , care. Cu vocea plină de emoţie îl aud că-mi spune: - Domnule locotenent, . .... uzina

~'

vă

rog, trebuie

să veniţi

urgent cu noi la

- Dar ce s-a întâmplat? - Am să vă explic pe drum... La poartă ne aştepta un camion în care cum ne-am urcat a şi pornit în viteză. Mi se relată informaţia primită în legătură cu coloana hitleristă, după care încheie: - Domnule locotenent, noi v-am simtit mereu alătrui de noi. Si-apoi, în , ' curând veţi fi inginer şi ori aici, ori în altă parte, tot cu noi, muncitorii, veţi lucra... Trebuie să ne ajutaţi să reuşiin oprirea şi dezarmarea acestei coloane. Inchipuiţi-vă ce-ar fi dacă „ăştia ar ajunge la Braşov!" A

Şi

atunci în mintea mea a început să se deruleze, precum un film, întreaga situaţie cu care eram confruntaţi în această parte a ţării... ocupat de nemţi, ar fi atârnat foarte greu în desfăşurarea operaţiunilor militare în zona la care ne referim. Oraşul cu cea mai puternică industrie de pe străvechiul pământ românesc al Transilvaniei, cu uzine de armament şi muniţie, cu fabrica de avioane, cu postul de radio Bod, cu aerodromul de la Ghimbav, ne-ar fi lipsit de o mare parte din mijloacele cu care trebuia să-i înfrângem pe ocupanţii hitlerişti. In plus, Braşovul însemna, din punct de vedere strategic, legătru·a directă cu Valea Prahovei, cu oraşul Ploieşti şi regiunea petroliferă, înţesată de nemţi; însemna drum de retragere sau de atac, sau de concentrare a forţelor fugărite din alte părţi; însemna posibilitatea pătrunderii în Transilvania a tiupelor hitleriste ce se retrăgeau de pe frontul din Moldova, pe la Întorsura Buzăului, sau a celor scăpaţi din vestul Munteniei, pe la Rucăr şi Bran. Era deci de aşteptat ca Braşovul să devină o ţintă principală şi imediată a forţelor Un

oraş

ca

Braşovul,

A

69

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

hitleriste din jur şi a celor hitleristo-horthyste din Cm·bura dincolo de Olt şi Mm·eş, dinspre nord.

Carpaţilor şi

de

Am simţit că o răspundere uriaşă ne aşteaptă. Implicit, mi-am dat seama că de acum intrasem în această mare şi fulgerătoare acţiune de luptă a poporului nostru împotriva cotropitorilor... Ajunşi

la uzină, un grup de muncitori ne aştepta. ~

Am început să discutăm, să ne sfătuim. In final, soluţia aleasă a fost

aceea de a pomi cu două tunuri şi muniţia respectivă ş i de a bloca drumul cu stiinta a dintre Tohan si Bran. Toate acestea însă si ' ' ' , conducerii uzinei si , căpitanului Grama. Se iveau zorile zilei de 25 august când am ajuns cu cele două tunuri, tractate de camioane, în care se aflau muncito1ii şi proiectilele noastre, la locul stabilit pentru a intra în poziţie de luptă. În spatele nostru se afla Tohanul Vechi, Râşnovul şi apoi Braşovul ; în faţă, Tohanul Nou şi Branul. Am ordonat ca turnurile să fie amplasate de o parte şi de alta a drumului şi să se ia măsuri de adăpost ş i camuflaj şi pentru tunuri şi pentru oameni, iar proiectilele să fie aduse şi depozitate lângă piese. Acum, la lumina zilei, am început să-i identific pe muncitorii veniţi cu mine. Erau acolo Sasu Ion, Morea Gavrilă, Secăreanu Ion, Poalelungi (ochitorul de la poligon), Petruşe Gheorghe, Ungm·eanu, Blaj, Marinescu, Pantea ş i alţii. Situaţia

era grea şi pentru mine şi pentru ei. Eu nu dispuneam de materialele necesare pentru observarea şi calculul elementelor de tragere, iar ei nu erau instruiţi pentru trageri în condiţii de luptă care, în nici un caz, nu se puteau compara cu cele de la poligonul pentru încercarea proiectilelor. Nu dispuneam nici de armament pentru apărarea apropiată (la uzină se fabrica numai muniţie , nu şi arme). Un sentiment de nelinişte mă stăpânea când mă gândeam la diferenţa de înarmare şi dotare dintre noi şi cei din coloana hitleristă pe care trebuia s-o înfruntăm. Singura soluţie de reuş ită consta în executarea unui bombardament puternic, prin surprindere, care s ă determine panică şi dezo1ientare la inamic. Am început să împart oamenii pe tunuri şi , în cadrul acestora, pe funcţii pentru asigurarea efectuării tragerilor, explicând ce trebuie să facă 70

Bateria albastră

fiecare, trecând apoi la exersarea operaţiilor respective. Am stabilit ca ochitori pe Poalelungi Constantin şi Sasu Ion. A

In acelaşi timp p1i_yirile ne erau îndreptate spre şoseaua de unde trebuiau să apară nemţii. In trecut, parcui-sesem de multe ori dTumul dintre Tohan şi Bran şi-i cunoş}eam împrejmimile; acum însă cercetam totul cu alţi ochi şi cu alte intenţii ... In faţa noastră era câmp deschis, ceea ce ne avantaja pentru a executa trageri directe, la vedere. De altfel, muncito1ii nici nu cunoşteau alt procedeu. Trebuia deci ochit direct asupra coloanei inamice, iar salvele de tragere să se succeadă foarte repede, pentru ca nemţii să creadă că dispunem de o mare putere de foc. Am stabilit totodată valoarea „înălţătorului" din cartea de tragere a tunului, corespunzător unei distanţe de aproximativ 500 m. Toate acestea le-am explicat şi tovarăşilor mei. Mai ştiam că în spate nu mai aveam pe nimeni ca să ne sprijine; totul depindea de cum vom acţiona noi. Ziua se dovedea a fi călduroasă, cu un cer limpede, senin, pe care se proiectau în dreapta noas tră, drepte şi alburii, crestele Pietrei Craiului; toată Tara Bârsei era în lumină. , Încordarea creştea în intensitate, pe măsma clipelor ce se scurgeau. Iată că

pe şosea apare o fată alergând spre noi, cu mâinile ridicate a

disperare. .. .... ' . ... vm . nemtu - V 1n • Fusese trimisă de telefonista din Tohanul Nou, care ţinuse legătura cu cea din Bran si care o anuntase că o coloană formată din mai multe ' autovehicule cu hitlerişti a trecut pe acolo şi îşi continuă drumul spre Braşov.

.

- La tunuri! am strigat eu autoritar. Pe fată am îndemnat-o să meargă mai departe spre Tohanul Vechi, pentru a nu fi în pericol. Deasupra poziţiei de tragere nu se mai vedeau decât ţevile tunurilor, uşor înclinate, îndreptate în direcţia şoselei. Eu m-am lungit pe 1nalul şanţului , lângă tunul lui Sasu Ion, cu binoclul la ochi. 71

Destinul unui militar - Marin Gr.

Au

apăiut,

în sfârş it,

Năstase

şi

siluetele primelor camioane nemţeşti ...

- Încărcaţi tunurile! Ochitorii să urmărească tot timpul, prin lunetă, coloana inamicului în mers! ... Coloana înainta ne stingherită, intrând din ce în ce mai mult în câmpul de tragere al tunurilor noastre. Emoţia mă stăpânea ş i,

sigur, nu numai pe mine.

- Dom' locotenent!. .. îl auzii pe Sasu, de parcă ar fi vrut să mă trezească dintr-o amorţeală. Ce facem? Uitaţi- v ă cum se apropie! Of! ... mama lor. .. - Linişte şi calm!. .. am strigat eu, fără să cobor binoclul de la ochi ş i destul de tare, ca să dovedesc că eram încă stăpân pe mine şi răspunzător de ceea ce fac ... ce capătul coloanei a ajuns la cei circa 500 de metri stabiliţi , în prealabil, ca distanţă de tragere la cele două tunuri. A1n mai

aşteptat până

- Atentiune! ... Ochiti asupra coloanei inamice!. .. Foc! ' Văzduhul

'

a vuit de bubuiturile tunurilor, cele două proiectile căzând şi explodând forute aproape de primele camioane şi ridicind pâlnii înalte de pulbere şi fum. Văzând că distanţa de tragere e bună, am mai tras o salvă şi încă una pentru a obţine asupra inamicului efectul pe care ni-l propusesem. Apoi am comandat încetarea tragerilor. Prin binoclu am observat cum printre maşinile din faţă au apărut vâlvătăi roşietice şi fum, iar nemţii săreau pe şosea şi alergau înnebuniţi pe câmp. Am cerut atunci tunului lui Poalelungi să continue tragerile de-a lungul coloanei, iar eu am trecut la tunul lui Sasu, ochind şi trăgând asupra pâlcurilor de hitlerişti care încercau să se regrupeze pe câmp. La un moment dat nemţii au reuşit să pună în bătaie o mitralieră pe marginea şanţului, în faţa maşinilor, şi gloanţele lor au început să şuiere pe deasupra noastră. Lupta se înteţi se!. .. Dar repede şi această mitralieră a fost redusă la tăcere cu o lovitură de-a noastră, bine ţintită. Şi-atunci

am văzut cum hitleriştii au început să fâlfâie un steag alb şi să se înghesuie pe şosea, înaintând cu mâinile ridicate. Am ordonat s ă se înceteze tragerile. Nemţii înţeleseseră desigur că orice luptă era pierdută de-acum pentru ei... Tunurile însă erau potrivite pe ei, cu proiectilele 72

Bateria albastră

încărcate,

gata s ă tragă. Când i-am văzut la o distanţă posibilă comunicării, m-am ridicat pe marginea şanţului, cu pistolul în mână, împreună cu alţi câţiva muncitori, gata să trag, la nevoie, în ofiţe1ii lor din faţă. - Kommen Sie! Ohne Waffen!

(Veniţi! Fără

arme!), le-am strigat eu.

Unii din cei care mai aveau arme au început să le arunce. Au continuat mersul la pas către noi, iar când au fost destul de aproape: - Halt! Alle mit den Handen hoch ! Keine Bewegung ! (Staţi! Toţi cu mâinile sus! Nici o mişcare !) Germana învăţată în liceu se dovedea a-mi fi de folos acum. A

In tot acest timp ş i eu şi muncitorii eram cu ochii pe ei. Când totul s-a dovedit a fi în ordine, fără pericol, la un semn, muncitorii (în afară de ochitorii ş i încărcătorii de proiectile de la tunuri) au ieşit din ş anţuri , pe şosea, unde s-au înaimat cu pistoalele şi aimele ai·uncate, după care am dispus conducerea hitleriştilor - sub pază - , inclusiv a maşinilor rămase în bună stare, către cazarma din Râsnov ... , Şi

acum, când scriu aceste rânduri, mă întreb cum a fost posibilă această actiune a noastră? , În afară de efectul swpriză şi panică pe care le-am produs asupra lor, cred totuşi că mai exista încă o explicaţie: noi ne aflam la noi acasă, în timp ce ei se aflau într-o ţară străină unde tot poporul, totul. .. totul, până şi frrul de iarbă le erau dusmani. ,

* După

*

*

ce s-a întors de la direcţie , căpitanul Ion Grama mi-a spus:

- Din partea uzinei a fost delegat Georgescu Florea care, împreună cu tine, urmează să alegeţi dintre muncitorii care se oferă să participe la această acţiune pe cei care ar fi mai indicaţi pentru încadrarea personalului necesar bateriei. Şi desigur, şi rezolvarea celorlalte probleme de organizare ş i pregătire de luptă. Când vei fi gata, te rog să vii să mă informezi. Sau dacă întâmpini greutăţi, de asemenea. 73

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

A

Intre timp, sosise la sediul comisiei militare şi delegatul uz1ne1 Georgescu Florea, pe care de altfel îl cunoşteam foarte bine. Am pornit deci împreună o febrilă activitate pentru organizarea pregătirea de luptă a bateriei, pentru că întreaga acţiune impunea urgenţă.

şi

Prima problemă a fost aceea a alege1ii muncitorilor care urmau încadreze bateria.

să

Am convocat în curtea uzinei pe toţi muncitorii care se ofereau să participe la această acţiune. O alegere se impunea şi pentru faptul că cei ce se ofereau erau mai multi decât numărul necesar. '

L-am ales mai întâi pe Poalelungi Constantin, care era utilizat ca ochitor atunci când încercam proiectilele la poligonul de trageri. Apoi pe cei care făcuseră armata la aitilerie şi, desigur, pe cei cai·e paiticipaseră cu mine în ziua precedentă la dezarmarea şi capturai·ea coloanei hitle1iste despre cai·e am relatat anterior; apoi, după cum îi cunoşteam şi eu şi Georgescu Florea şi încă după cum se recomandau sau se alegeau ei înşişi , orientându-se, desigur, şi după funcţiile necesare încadrării unei baterii de aitilerie. Un moment aparte, cai·e ne-a emoţionat pe toţi, a fost acela când a trebuit să cedăm la insistentele muncitorului surdomut Octavian Ion de a ' participa şi el alături de noi. Personal nu voi putea uita niciodată extraordinara lecţie de patriotism, de dragoste de ţară pe care ne-a dat-o atunci acest minunat 01n; aşa invalid cum era, prin hotărârea de neclintit de a ne însoţi, el a dat glas chemării întregii sale fiinţe de a lupta pentru eliberarea de cotropitori a ţării, a pămâ~tului nostru românesc, conştient fiind că în această luptă îşi riscă însăşi viaţa. In acele zile de confruntai·e, el a înţeles să răspundă prin fapte. Vorbele îi lipseau. Prin deosebita sa cinste sufletească, el a înţeles că patriotismul se manifestă ş i se dovedeşte prin fapte şi nu declarativ, prin vorbe. Mi-am întocmit o primă ordine de bătaie , impusă de încadrarea funcţiilor necesare într-o baterie, pe care mai apoi am definitivat-o pe parcursul luptelor.

74

Bateria albastră

~

ORDINEA DE BATAIE A „BATERIEI ALBASTRE" Nr. crt.

1.

Numele şi prenumele Năstase

Marin

Functia

îndeplinită in uzină

Functia îndeplinită î'n baterie

Gradul în armată

Contingent

Ofi\er în Comisia de recepţie

Comandantul bateriei

Locotenent

-

2.

Georgescu Horea

Sef , serviciu

Comandantul bateriei de tragere

Sergent T.R.

1927

3.

Poalelungi Constantin

Şef poligon

Comandant sec~e

Fruntas• T.R.

1936

Alexandru

Sef , serviciu

Comandant sectie

Caporal T.R.

1936

Marinescu Ioan

Functionar •

Sef , transmisiuni

Soldat

1916

Muncitor

Comandant tun

Sergent

1935

4. 5. 6.

Ioniţă

Secăreanu

Ion

'

7.

Sasu Ion

Muncitor

Comandant tun

Soldat

-

8.

Morea Gavrilă

Muncitor

Servant

Sergent

1938

9.

Buicalescu Dumitru

Muncitor

Servant

Sergent

1935

10.

Spirea Gheorghe

Muncitor

Servant

Sergent

1932

11.

Ivan Vasile

Muncitor

Servant

Sergent

1934

12.

Serban Petre ,

Muncitor

Servant

Fruntas

1937

13.

Stroie Gheorghe

Muncitor

Servant

Fruntas

1936

14.

Botorog Ştefan

Muncitor

Servant

Fruntas•

1933

'

'

75

Destinul unui militar - Marin Gr.

Nr. crt. 15.

Numele şi prenumele Dandarău

Alexandru

Năstase

Functia

îndeplinită În uzină

Functia îndeplinită în baterie

Gradul în armată

Contingent

Muncitor

Servant

Fruntas T.R.

1935

'

16.

Cotinghiu Miron

Muncitor

Servant

Fruntaş

1935

17.

Mojea Gheorghe

Muncitor

Servant

Fruntas•

1938

18.

Sperchez Ioan

Muncitor

Servant

Fruntas•

1930

19.

Blodan Pavel

Muncitor

Servant

Fruntas•

1936

20.

Masu Ioan

Muncitor

Servant

Soldat

1937

21.

Sfetea Ioan

Muncitor

Servant

Soldat

1932

22.

Obancea Ioan

Muncitor

Servant

Soldat

1935

23.

Doros Ioan

Muncitor

Servant

Soldat

1924

24.

Marcu Grigore

Muncitor

Servant

Soldat

1931

25.

Briota Octavian

Muncitor

Servant

Soldat

1936

26.

Gabor Petre

Muncitor

Servant

Soldat

1938

27.

Ioniţă Ioan

Muncitor

Servant

Premilitar

1936

28.

Tâmoveanu Vlad

Muncitor

Servant

Premilitar

1936

29.

Bloj Gheorghe

Muncitor

Servant

Premilitar

1947

30.

Niţă

Nicolae

Muncitor

Servant

Reformat

1947

31.

Octavian Ioan

Muncitor

Servant

Soldat

1947

32.

Ciobanu Ioan

Muncitor

Servant

Soldat

1939

33.

Mateescu Stelian

Muncitor

Artificier

Soldat

1932

34.

Marita Vasile

Muncitor

Artificier

Soldat

1936

35.

Petruşe Gheorghe

Muncitor

Artificier

Soldat

1931

76

'

Bateria albastră

crt.

Numele şi prenumele

Functia

îndeplinită În uzină

Functia îndeplinită î'n baterie

Gradul în armată

Contingent

36.

Pantea Ioan

Muncitor

Soldat

1934

37.

Unghianu Nicolae

Muncitor

Sef telefonist ' Telefonist

Sergent

1930

38.

Pandrea Iosif

Muncitor

Telefonist

Soldat

1931

39.

Binga Gheorghe

Muncitor

Telefonist

Caporal

1931

40.

Nicoarâ Gheorghe

Muncitor

Soldat

1935

41.

Tican Victor

Muncitor

Sef observator ' Observator

Soldat

1933

42.

Pavel Wilhelm

Muncitor

Observator

Soldat

1928

43.

Gatej Ilie

Muncitor

Servant

Sergent

1935

Muncitor

Planton muniţie

Sergent

1921

Nr.

44.

Drugă

45.

Suciu Mihai

Sofer

Artelnic

Sergent

1936

46.

Lazăr Ioan

Sofer

Soldat

1933

47.

Anghel Ioan

Sofer

Caporal

1928

48.

Sofer

Sergent

1936

49.

Micuda Stefan ' Dobre Dumitru

Sofer ' Sofer ' Sofer ' Sofer

Soldat

1940

50.

Nedelcu Marin

Muncitor

Caporal

1938

51.

Banucu Ioan

Muncitor

Sofer ' Ajutor şofer

Soldat

1936

52.

Băncilă

Ioan

Muncitor

Ajutor şofer

Soldat

1936

53.

Burtea Petre

Muncitor

Ajutor şofer

Soldat

1934

54.

Eftimie Nicolae

Muncitor

Ajutor şofer

Soldat

1934

55.

Druia Traian

Muncitor

Ajutor şofer

Soldat

1930

56.

Teleanu Constantin

Functionar

Distribuitor munitie •

Caporal

1937

57.

Cornea Gheorghe

Funcţionar

Distribuitor muniţie

Fruntaş

1937

Iosif

'

' '

'

Sofer '

'

77

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Pe toţi cei aleşi i-am trimis să se echipeze cu salopete conform înţelegerii cu direcţia uzinei.

şi

După

cum am mai spus, salopetele erau albastre, de unde simbolică a bateriei. Denumirea însă nu ne-am ales-o noi, ci ne-a fost infanteriştii pe care i-am sprijinit în timpul luptelor. Pentru tractarea tunurilor ne-am folosit de nemti, cu o zi înainte.

maşinile

bocanci noi, şi

denumirea

dată

de

către

capturate de la

Maşinile

au fost ridicate de la Râşnov de cinci şoferi, cu ajutoarele respective, trei pentru maşinile ce urmau să tracteze cele trei tunuri, iar două pentru a transporta, pe timpul luptelor, muniţia ş i alimentele necesare. După-amiaza

toate pregătirile noastre de plecare spre câmpul de luptă.

fuseseră

terminate

şi

eram gata

Eram gata de plecare, dar ne lipseau încă multe din cele necesare dotării normale a unei baterii de artilerie. Ne lipseau mijloacele de transmisiuni pentru legătura între bate1ia de tragere şi observator; armele pentru apărarea apropiată în cazul că bateria ar fi fost atacată; goniometru, planşetă etc. indispensabile co1nandantului de baterie pentru punerea în supraveghere a bateriei şi determinarea poziţiilor , distanţelor şi unghiurilor de tragere şi încă altele. Totuşi bateria noastră, formată „ad-hoc", era foarte bine dotată din alt punct de vedere, şi anume al moralului şi al sentimentelor de care eram animati. , Între timp mersesem şi acasă penttu a mă echipa şi eu corespunzător şi de unde mi-am luat pistolul ş i binoclul. A

Inainte de a părăsi uzina m-am prezentat la căpitanul Grama căruia i-am vorbit de modul cum au decurs pregătirile şi i-am raportat că bate1ia aşteaptă ordinul de plecare. Ne-am îmbrăţişat şi ne-a urat succes ş i... mult, mult noroc (şansa şi norocul în război sunt la ele acasă!). Cu tunurile remorcate de ne-am încolonat pentru plecare. O 78

bună

maş ini ,

cu

muniţia şi

alimentele

parte din personalul uzinei era prezent pe platou.

încărcate,

Bateria albastră

Au urmat strângeri de mâini şi urări de izbândă. Cei din baterie care erau căsătoriţi şi-au luat rămas bun de la soţii şi copii. În momentul în care fanfara uzinei a început să cânte un marş, am dat semnalul de plecare. Mulţi bărbaţi ,

femei şi copii ne-au însoţit încă o bună po1ţiune de drum după ce am ieş it pe poarta uzinei. Ne încredinţau astfel că cei rămaşi în uzină, acasă, erau cu gândul şi inima alături de noi; de altfel , în timpul luptelor, au răspuns cu promptitudine la toate cererile noastre transmise de pe câmpul de luptă. Sosise scadenţa ca mâhnirea şi revolta din sufletele noastre, în urma Dictatului de la Viena şi a atrocităţilor săvârşite de horthy şti pe pământul Ardealului românesc ocupat samavolnic, să-şi capete satisfacţia mult dorită. Seara, în jur de ora şapte, ne-am prezentat la comandamentul Corpului de unde de Munte, în cazarma Batalionului 3 vânători de munte - Brasov, , urma să primim ordine. Când treceam prin oraş, pe Calea Lungă , şi apoi pe Calea Bucureştilor, bateria noastră era u1mărită de populaţie, de cetăţenii oraşului cu uimire, dar si , cu încredere si , bucurie. Ordinele le-am primit de la colonelul Atanase Chiriţă , şeful de stat major al Corpului de Munte, care, după ce mi-a relatat situaţia existentă în zona Prejmer-Doboli, ne-a trasat misiunea de a acţiona prin trageri de artilerie pentru sprijinirea trupelor noastre de infante1ie şi pentru a-i opri pe hitlerişti să înainteze dinspre Sf. Gheorghe spre Braşov. Totodată, am primit şi planul director (harta) al regiunii, necesar pentru stabilirea distanţelor de tragere în funcţie de poziţia bateriei şi de cea a obiectivelor inamice. Ne-a mai spus că deocamdată nu există nici o altă unitate de artilerie românească în acea regiune şi că singurul sprijin pentru infanteri şti poate veni din partea noastră. N-a uitat să ne sublinieze şi importanţa strategică a zonei ce trebuia apărată.

A doua zi, 27 august, dis-de-dimineaţă, ne-am deplasat în zona respectivă. Eram însoţiţi de căpitanul Tănăsescu , cu sarcina de a ne indica obiectivele asupra cărora urma să efectuăm tragerile. 79

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Dar mai înainte de a continua

relatările,

consider necesar

să

fac o

paranteză.

Practic, în cadrul „bateriei albastre" eram singurul cu „instrucţia la zi", majoritatea personalului fiind formată din muncitori mobilizaţi „pe loc", din contingente şi arme diferite sau pre1nilitari. Instruirea a trebuit să le-o fac din mers, acolo, pe câmpul de luptă, faţă în faţă cu inamicul. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât tragerile pe care le efectuam la poligon, pentru recepţia proiectilelor, difereau radical de cele pe care trebuia să le executăm, acum, în situaţia de luptă, acestea solicitând o pregătire şi experienţă mult mai mari. Şi totuşi! Era o situaţie de excepţie! Urgenţa cu care trebuia să intervenim nu ne lăsa o altă alternativă. Mai întâi aşezarea tunurilor în poziţie de tragere, astfel ca ţevile să se afle iniţial într-un plan perfect orizontal iar cele două braţe ale tunului să fie bine fixate în pământ pentru a nu se deplasa la forţa de recul în timpul tragerilor. Apoi, cea mai grea încercare: instruirea ochitorilor. La început, am ochit eu personal, însă avându-i alături pe cei aleşi pentru această funcţie le-ain ai·ătat cum, privind prin luneta tunului, trebuie să acţioneze dispozitivul de rotire în plan 01izontal până se va observa reperul fixat pentru direcţia de ochire (un pom, turla unei biserici etc. şi, desigur, inamicul atunci când acesta apare în faţa noastră); urma apoi manevrarea dispozitivului pentru înclinarea ţevii la unghiul necesar pentru ca proiectilul să ajungă la ţintă, unghi stabilit de comandantul bateriei din cartea de trageri a tunului, în funcţie de distanţa respectivă. Mult mai uşor mi-a fost cu instruirea celorlalţi „servanţi": încărcătorii , trăgătorii etc. De asemenea, le-am atras atenţia că atunci când se comandă „foc", pentru protejarea timpanelor să-şi acopere urechile cu palmele sau să ţină gura deschisă spre a se egala presiunea din interior cu cea din exterior. Apoi, necesitatea măsurilor de camuflaj al bateriei şi de adăpostire a oamenilor şi munitiei. , Dând dovadă de o disciplină şi receptivitate exemplare, tovarăşii mei de luptă au putut fi astfel instruiţi foaite repede şi - repet - faţă în faţă cu inamicul. Nu numai că au ajuns să se achite fiecare admirabil de sarcina încredinţată, dar ştiau de acum ce este aceea o tragere directă sau o tragere indirectă, ce este o „de1ivă" , ,,un înălţător" , o „miime" etc.; în scurt timp au ajuns să execute - precum veritabilii aitilerişti - toate operaţiile care să ducă la îndreptarea ţevilor tunurilor în direcţia comandată şi să le dea înclinarea 80

Bateria albastră

pentru di stanţa de tragere dorită. Astfel că, până la urmă, - după cum voi arăta ulte1ior - mi-am permis să merg şi să conduc tragerile de la un observator înaintat, în timp ce muncitorii lăsaţi în poziţia de tragere (la tunuri) puteau răspunde prompt şi exact la comenzile transmise. Iniţiativă, perfectă colaborare, comuniune sufletească şi respect reciproc!... De necrezut, dar totuşi aşa s-au petrecut lucrurile. Ce calităţi ale acestor minunaţi muncitori au făcut posibile toate acestea!? Eu le-am apreciat şi atunci şi după aceea. Acum le las să fie apreciate de cititor. Revin acum la

desfăşurarea propriu-zisă

a luptelor.

Prima poziţie a bateriei a fost într-o lizieră de copaci (ca măsură de camuflaj), dincolo de gara Hărman, la stânga drumului ce duce către Prejmer. După ce am instalat tunurile, am efectuat operaţiile de ochire aşa cum am arătat anterior. Maşinile le ţineam în apropiere atât pentru a avea la îndemână muniţia necesară, cât şi pentru eventualele deplasări ale bateriei. Am

hotărât să efectuăm

trageri directe, la vedere - cum se spune -, situaţia dată penniţându-ne aceasta şi cu toate tunurile deodată, deci fără a face, în prealabil, o reglare a tragerii cu un singur tun, şi aceasta pentru a produce asupra inamicului efectul de surpriză şi a-l surprinde descoperit. Distanţele de tragere le stabileam de pe hartă (plan director). După

terininarea tuturor operaţiilor de punere a tunurilor în condiţii de tragere, ,,bateria albastră" îşi putea face simţită prezenţa. Subunităţile

române ocupau poziţii dincolo de Prej1ner, pe malul Râului Negru care curgea la stânga ~re Olt şi în faţa căruia se găsea satul Chichis, ocupat de unităţile fasciste. Intre fronturi era un pod de lemn peste care fascistii doreau să treacă. , De unde eram, vedeam, la lumina dimineţii, prin binoclu, dunga brună a podului şi marginea satului. Ai noştri îşi organizaseră poziţiile utilizând posibilităţile de mascare oferite de culturile de cartofi; dincolo de râu, dinspre inamic, încă nici o mişcare. Le-am explicat

tovarăşilor

mei cum vom acţiona.

- Aşa, dom' locotenent, trebuie auzit vocea unui muncitor.

să

le

luăm

piuitul de la început!. .. , am

81

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Soarele se ridicase peste crestele munţilor când nemţii au apărut la marginea satului, în linie, la început prin mişcări încete şi apoi tot mai repezi. Mergeau nestingheriţi , aproape fără teamă, îndreptându-se spre pod. Ii urmăream continuu prin binoclu. Georgescu Florea, care se afla lângă mine, si , ochitorii de la tunuri îi observaseră si , ei. Armele militarilor români din fata , noastră au început însă să pârâie mult prea devreme, făcându-i pe atacato1i să-şi mai răreasc ă rândurile, fără a-i opri totu şi din drumul lor către pod. A

- Ce facem, domnule locotenent, nu tragem? emoţie, Georgescu Florea.

mă întrebă,

plin de

- Încă nu! N-au ajuns încă în zona fixată de mine pentru executarea focului de baraj! ... M-am adresat apoi ochitorilor de la tunuri: - Urmăriţi ca tot timpul crucea de la gradaţiile de pe lunetele de ochire să fie pe tiupele inamice! După

care:

- Tunul 1, gata? - Gata! -Tunul 2? - Gata! -Tunul 3? - Gata! - Baterieeee... foc! Şi

primele proiectile au pornit spre inamic.

,,..

....,

...

I

.,.

...,

- Inca o salva... foc .... S1 1nca una... ' Privind la tovarăşii mei de luptă, am citit pe feţele lor emoţia ce-i stăpânea în aceste clipe de început când primi seră „botezul focului" . Deveniseră tunari. Alte şi mereu alte proiectile vor fi tiimise asupra hitleristilor. Cu o usurintă si o îndemânare din ce în ce mai mari. '

82

'

'

'

Bateria albastră

La tunul 3, trăgător era muncitorul surdomut Octavian Ion, de care am amintit. Deoarece el nu putea auzi comanda de „foc!", cu atenţia încordată ş i cu prezenţa sporită a celorlalte simţuri , privea la tunurile 1 şi 2 şi la mâna mea ridicată pe care o lăsam în jos o dată cu comanda „foc!"; imediat lovitura tunului său se alătura celorlalte. Pulbere ş i fum se ridicau în faţa podului, proiectilele noastre explodând în rândurile inamicului şi creându-i pierderi grele. Aln cerut tunului 1 să ochească asupra podului şi să tragă până ce-l va distruge; ceea ce a ş i făcut. Cu celelalte două tunuri am lungit tragerile, urmărindu-i pe nemţii care se retrăgeau spre sat. Câteva case de la marginea satului, lovite de proiectile, s-au aprins şi au început să ardă în flăcări. După aceea hitleriştii n-au .mai îndrăznit să iasă din sat şi să se avânte la atac, lăsându-şi chiar ş i . . ... . .. ,... morţn ş1 ran1ţ11 pe camp. Infanteriştii noştri, simţind

sprijinul artileriei şi văzând panica din rândurile inamicului, au izbucnit în urale şi au ieşit din gropi, pornind la atac. Bucurie! Dar şi durere, pentru că atunci au căzut şi dintre ai noştri. Tragerile le-am continuat - cu intermitenţă - în tot timpul zilei, oii de câte ori simţeam vreo mişc are a hitleriştilor şi horthyştilor în sat. O serie de salve am tras ş i la nord de Prejmer, pentru ca inamicul să fie pus la respect şi pe poziţii de retragere în această zonă. E adevărat că făcusem risipă de muniţie. Dar aveam din belşug şi apoi noi doream să creăm inamicului convingerea şi teama că artileria noastră dispune de o mare putere de foc. Soldaţii , agenţi de legătură p1in care comunicam cu infanteria, le-au spus şi celorlal ţi că tunarii din spatele lor nu sunt militari, ci 1nuncitori din uzină, în salopete albastre; şi aşa s-a ajuns ca ei să ne boteze „bateria albastră".

Tragerile bateriei noastre s-au concretizat prin efecte deosebite într-o întreită măsură. Mai întâi ridicarea moralului infanteristilor nostri care au ' încercat cunoscutul sentiment al s iguranţei că artileria a sosit ş i este alături de ei; apoi pierderile produse hitleriştilor şi panica produsă printre ei şi, în al treilea rând - dar nu ultimul - , marea bucu1ie pe care o trăiau românii din satele respective simţind că se apropiase momentul eliberării părţii de nordvest a Transilvaniei, acest pământ românesc ce fusese smuls din trupul ţării

.

83

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

de către fasciştii germani şi italieni şi de către horthyştii unguri. Sentimentul acestei mari bucu1ii îl trăiam de altfel ş i noi, componenţii „bateriei albastre". Sp1ijinul dat trupelor noastre din această zonă prin trageri de artilerie era cu atât mai bine venit cu cât acestea - aşa cum rezulta din prezentarea anterioară a relatării colonelului Atanase Chiriţă, şeful de stat major al Corpului de Munte - erau formate din recruţi, unităţi P.S. şi din alte câteva unităţi, modest înarmate, fără armament automat şi fără aitile1ie. La sfârşitul primei zile de prezenţă a „bateriei albastre" pe front puteam spune că ea îşi îndeplinise cu succes misiunea încredinţată. Plin efectul tragerilor noastre, executate fără economie asupra poziţiilor inamice, se putea considera că trupele hitleriste băteau în retragere în acest sector. pe foile de cort aşternute peste iarba de sub pomi, pregătindu-ne să luăm masa. Se mai schimbau încă impresii şi păreri asupra pregătirii şi efectuării tragerilor din cursul zilei. Seara ne-am

aşezat

Sosise ş i maşina cu alimente şi cu muniţie. Drugă Iosif, artileristul bateriei, îşi chema ajutoare pentru a distribui mâncarea. La un moment dat, unul din muncitori s-a apropiat de mine cu o de palincă în mână. - Domnule locotenent! Noi am gândit că e cazul asta. Vă rugăm să trageţi şi dumneavoastră o gură . Şi

să umblăm

sticlă

la sticla

m-am supus !

Iosif Drugă şi şoferii cai·e se întorseseră de la uzină erau asaltaţi cu întrebări despre noutăţi „de acasă"; de altfel, în tot timpul luptelor, ei au îndeplinit şi rol de curie1i. Unul din muncitori era anunţat că logodnica lui din Codlea, aflând că a plecat pe front, venise la u zină ş i îi transmitea gândurile ei bune, urări de izbândă şi să se întoarcă sănătos; un altul îş i amânase nunta... Dar, un alt muncitor : Ascultă, mă Drugă! Tu ştii dacă poţi să- mi spui tu mie ce e aia

-

I?

84

desigur ce e aia o mie o „miime".

şi

o mie

ţi-oi

da

Bateria albastră

- Lasă, mă, că ţi-oi spune eu pe gratis ca să nu mori prost. Mă !. .. Să ştii şi tu că acolo la tun, sub apărarea de ochire e un disc care este gradat în 6.400 de părţi, adică în „miimi" mă ! Şi noi la alea umblăm când domnul locotenent comandă: măriti , sau micsorati , , „deriva"! No, că acum te-am încurcat si , cu drăcia asta de derivă. - Bravo, mă! N-o deştept te-ai facut.

să

te mai

recunoască nevastă-ta

când o vedea ce

Umor specific muncitoresc. Pogoanele de pământ sădite cu cartofi de o parte şi de alta a lizierei în care ne aflam uni răscoliseră amintiri din copilărie când, la noi în sat, auzeam oamenii că merg la Hărman să cumpere cartofi „săpunari" pentru sămânţă, această regiune fiind cunoscută - după cum se ştie - în întreaga ţară pentru cultura de caitofi. Priveam la cerul senin împânzit de stele şi împreună cu tovai·ăşii mei am început să căutăm ş i s ă identificăm steaua polară, carul mare, carul mic, lu ceafărul. .. Prilej de a mă trezi că am ajuns să le vorbesc despre sistemul planetar, despre povestea mărului lui Newton şi, de aci, despre legea atracţiei universale, despre alte galaxii, miliardele de stele ş i imensele distanţe ce ne despait de acestea, cai·e au ajuns să se măsoai·e în ani lumină şi pentru a vedea ce înseamnă un an lumină să încerce să înmulţească 365 (zile) cu 24 (ore), cu 60 (minute), cu 60 (secunde) ş i cu 300.000 km/sec., care este viteza luminii. Desigur că n-au lipsit nici relatări şi mărturisi1i din viaţa personală. Eram ca la un cenaclu, dar fără profil sau manifestări dinainte stabilite. Totuşi

în jur de ora 22 a trebuit s ă le spun :

- E cazul s ă se sune, fără trompetă, stingerea, pentru că mâine dimineaţă trebuie să pornim să executăm trageri dintr-o altă poziţie. Noapte bună!

- Noapte bună! După prima zi urma acum şi prima noastră noapte pe câmpul de luptă, somn şi... gânduri sub cerul liber şi pe acest scump pământ al ţăiii cai·e îşi

cu strigase chemarea: acesta de sub trupurile noastre, pentru a fi dincolo de Olt, pentru a fi eliberat.

apăi·at;

cel de

85

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

"'

LUPTELE CONTINUA A

lncepând cu ziua de 28 august, atacurile inamicului s-au concentrat pe direcţia Ilieni-Doboli, localităţi aşezate pe şoseaua de acces de la Sf. Gheorghe spre Braşov, astfel că în zilele ce au urmat această zonă a devenit teatrul unor lupte crâncene. Dată fiind situaţia menţionată, bateria noastră deplaseze şi să acţioneze în această zonă .

a primit ordin

să

se

Faptul că tunurile erau tractate de maş ini ne permitea să facem rapide schimbări de poziţie, ceea ce i-a convins pe hitlerişti că asupra lor se acţionează cel puţin cu un divizion de artilerie (trei baterii) şi nu cum era situaţia reală, adică o singură bate1ie ş i aceea formată din muncitori. De altfel, în mod conştient ne-am propus această tactică de diversiune; posedam şi 1nijloacele necesare de deplasare şi muniţia din belşug cu care eram alimentati , de la u zină. Astfel, în dimineaţa zilei de 28 august bate1ia s-a deplasat în sectorul Doboli-Podul Olt; de data aceasta, ne-a însoţit căpitanul Ianculescu, urmând să ne indice obiectivele asupra cărora trebuia să efectuăm tragerile. Situaţia

fiind alarmantă, în acest nou sector ne-a întâmpinat chiar comandantul Co1pului de Munte - generalul Ion Dumitrache. A

Inţelegând necesitatea acţionării cât mai urgente, bateria a ocupat poziţie în spatele unei păduri de la 1narginea râului Olt, aproape de drumul ~e traversa peste podul metalic şi care constituia calea de acces către ~raşov .

In felul acesta bateria era în afara observatiei directe a inamicului. Intr-un , timp foarte scurt şi util situ aţiei, bateria a deschis focul, executând trage1i asupra liniilor inamice. Comandantul Corpului de Munte, văzând rapiditatea şi eficacitatea cu care s-a acţionat, precum ş i pe muncitorii în salopete albastre care executau într-o di sc iplină perfectă ş i cu atâta dăruire operaţiunile necesare instalării bateriei şi efectuării tragerilor, după ce a stat de vorbă şi s-a lămurit cine şi 86

Bateria albastră

de unde suntem, ne-a adresat cuvinte de laudă şi îmbărbătare; în acele clipe, figura sa radia de emoţie, încredere şi mulţumire. Ne-a atras însă atenţia că, în acel ceas de cumpănă, înaintarea ne1nţilor trebuia cu orice preţ oprită, motiv pentru care se hotărâse ca, la nevoie, podul metalic de peste Olt să fie aruncat în aer, luându-se chiar măsuri de a fi minat. - Nu va fi cazul domnule general, i-am spus noi. vom apăra cu orice sacrificiu !. ..

Vă asigurăm că-l

Ne-a privit cu un zâmbet blând, de oştean încercat, pe ume1ii căruia apăsa în aceste zile o mare răspundere . Ne-a strâns mâinile tuturor, gest în care se simţea parcă o dragoste de părinte, după care, îndreptându-se către maşină, ne-a urat: - Succes! Iar mai apoi, către mine care îl însoţeam: - Locotenente, ai g1ijă de aceşti oameni şi vezi cum acţionezi! Văd că în aceşti muncitori arde clocotul de luptă împotiiva hitleriştilor, dar dumneata, ca ofiţer, nu uita nici o clipă c-aici e vorba de război! Şi

de data aceasta - din mărturiile culese ulterior - efectul de panică s-a produs în rândul trupelor hitleriste încă de la primele lovituri căzute asupra lor. Trebuie să adaug că din această poziţie era necesar să executăm trageri indirecte, adică faţă de unghiul stabilit pe hartă ochirea se făcea pe turla bisericii din Hărman , iar ţevile tunurilor erau îndreptate în direcţia obiectivelor de tragere pe care nu le vedeam. Deci un procedeu mai dificil pe care tovarăşii mei ş i l-au însuşit la fel de repede. Trimisesem un muncitor să se urce într-un copac de la marginea pădurii dinspre inamic pentru a ne comunica dacă tragerile noastre se înscriu pe direcţia satelor Ilieni-Doboli. Mărind sau micşorând distanţa de tragere şi schimbând direcţia la dreapta şi la stânga, am efectuat trageri „de măturare" asupra întregii zone. Din această poziţie de tragere am fost martorii bombardării postului de radio de la Bod de către avioane germane Stukas. 87

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

- Mama lor de tâlhari! ... îl auzii pe unul din muncitori, manifestându-si , sentimentul de revoltă. Priveam indignaţi cum avioanele cu zvastică se roteau deasupra postului de radio şi cum porneau în picaj - cu zgomotul lor specific -pentru a-şi lansa bombele. Această scenă ne-a îndfujit şi mai mult!. .. Trebuia să le răspundem pe măsură ca să simtă şi ei, din plin, efectul proiectilelor noastre. De altfel, o primă u1mare a acestei indignăii de care eram cuprinşi a fost aceea că am schimbat poziţia tunurilor la liziera pădurii către inamic, pe marginea Oltului, de unde am putut efectua, în continuare, trageri prin ochire şi observare directă asupra obiectivelor şi poziţiilor acestuia. Trupele române de infanterie din această zonă, sprijinite de tragerile noastre de artilerie, au reuşit în această zi să elibereze satul Doboli, sat pe care cu o zi înainte - 27 august - o companie germană, susţinută de artilerie, pusese stăpânire , obligând forţele pichetului de grăniceri români să se retragă spre Lunca Cilnicului. Dată

fiind situaţia nou-creată, a doua zi - 29 august - ne-am deplasat dincolo de Olt, ocupând poziţie la poalele colinelor pe care era aşezat satul Doboli. Şi

de data aceasta

maş inile

le

ţineam în

apropierea tunurilor.

Între timp primisem, la cerere, şi materiale de transmisiuni şi, cum tovarăşii mei de luptă se formaseră şi căpătaseră experienţa necesară, mi-am putut permite iniţiativ a de a lăs a conducerea bateriei de tragere în seama lor, iar eu să merg ş i s ă ocup un post de observare în turla uneia din cele două biserici din satul Doboli. Aşadar, după ce am pus bateria în supraveghere, adică fixând punctul ochire şi unghiul necesar ca ţevile tunurilor să fie îndreptate pe direcţia de

de tragere, am stabilit diferitele funcţiuni pe oameni: Georgescu Florea comandantul bateriei de tragere; Poalelungi Constantin şi Ioniţă Alexandru comandanţi de secţii; Secăreanu Ion, Sasu Ion şi Morea Gavrilă comandanţi de tun, şi , în continuare, ceilalţi „servanţi" ai bateriei.

De asemenea, am stabilit indicative pentru cele două posturi telefonice: ,,Bârsa" pentru cel din bateria de tragere şi „Codlea" pentru cel de la observator. 88

Bateria albastră

Pentru buna desfăşurare a operaţiilor de transmisiuni şi observare după instructajul necesar al misiunilor ce le reveneau - am hotărât ca în baterie s ă rămână Marinescu Ioan ca sef de transmisiuni si , , Pandrea Iosif ca telefonist, iar eu să fiu însoţit la observator de: Petruşe Gheorghe - şef telefonist, Pantea Ioan şi Unghianu Nicolae - telefonişti, Binga Gheorghe şef observator, Nicoară Gheorghe şi Tican Victor - observatori. Am pornit deci către satul Do boli, întinzând totodată firul telefonic de legătură între baterie şi observator, oprindu-ne, din când în când, pentru a controla buna funcţionare. Ajunşi în sat, ne-am îndreptat către biserica din stânga drumului ce ducea către Sf. Gheorghe. Ne-am suit în turla bisericii pentru a constata posibilităţile de observare. Am dus binoclul la ochi şi am început să privesc zona către satul Ilieni prin ferestrele turlei. Nici nu-mi puteam dori o situaţie mai bună! Şi pentru a mi-i asocia şi pe tovarăşii mei la această constatare, i-am dat binoclul lui Bingă Gheorghe ca să p1ivească si , el. - Apăi, domnule locotenent, de aici îi vedem pe Fain, nu altceva,... îmi spuse el.

hitlerişti

ca-n palmă!

- Bun! Numai că în timpul tragerilor eu am să mai privesc şi prin binoclu, însă voi să fiţi atenţi ş i s ă observaţi cu ochiul liber ceea ce se petrece la inamic. De altfel, observarea va trebui să o facem tot timpul, aşa că pe rând vom fi câte unul de veghe. Între timp, telefoniştii instalaseră postul telefonic lângă noi, în turla bise1icii. Lui Unghianu Nicolae i-am dat pistolul meu ş i l-am trimis să stea de pază la u şa bisericii. Apoi lui Petiuşe Gheorghe i-am spus să anunţe bateria să fie gata de tragere. - Alo „B arsa . A.1c1· „C o dlea" , m-auz1·?. A

"

'

- Alo „Codlea" ! Aici „Bârsa", te aud. -

Fiţi

gata de tragere!

- Am înţeles. -

Rămâneţi

Şi după

Să

pe

fim gata de tragere!. ..

recepţie!

ce mi-am stabilit elementele de tragere, s-a transmis comanda: 89

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

- Alo „Bârsa" ! Încărcati tunurile, înăltător... Comunicati când sunteti '

gata.

'

'

- Alo „Codlea", am înţeles comanda: (comenzile trebuiau repetate pentru a fi siguri

'

încărcaţi

tunurile, înălţător. .. că au fost bine recepţionate).

- Alo „Codlea" ! Bateria e gata de tragere. - Foc!. .. S-a auzit şuieratul proiectilelor pe deasupra exploziile în poziţiile inamicului. - Aşa, domnule locotenent! lângă mine pe Nicoară Gheorghe. Prin binoclu îi vedeam pe satului Ilieni.

Să

le

dăm

hitlerişti

noastră şi

apoi am

văzut

la cap, mama lor, ... l-am auzit

cum alergau în lanurile din

faţa

Am continuat tragerile, în zonă, p1in schimbări ale distanţei de tragere şi

prin mărirea sau micşorarea derivei, adică schimbarea direcţiei pe plan orizontal, în funcţie de observarea mişcării trupelor hitleriste. După această pregătire

de artilerie, trupele noastre au po1nit la atac, atac pe care l-am sprijinit, în continuare, prin trageri, până ce au reuşit să elibereze satul Ilieni, care se afla dincolo de linia de demarcaţie impusă prin Dictatul de la Viena; clipe emoţionante în acest sector! ... La un moment dat am observat şi o baterie germană care începuse să execute trageri asupra trupelor noastre care atacau. Imediat am deschis foc de neutralizare asupra ei şi nu l-am oprit până ce n-am adus-o „la tăcere". În ziua de 30 august am mai executat trageri dincolo de satul Ilieni pentru a proteja infanteria noastră şi a păstra poziţiile cucerite. Între timp, în acest sector mai sosise şi bateria 42 a.a. (antiaeriană), aşa că de acum mi se alăturase la observator şi sergentul t.r. Colceriu, prin care transmiteam poziţiile inamicului şi acestei baterii. 90

Bateria albastră

După

cum aveam să aflu ulterior, în această zi Comandantul Corpului de Munte, general de divizie Ion Dumitrache, expedia către Marele Stat Major următoarea telegramă: „Astăzi,

30 august 1944, dată când se împlinesc patru ani de la cedarea primelor oraşe din Ardealul de nord, în sectorul Braşov s-a trecut graniţa şi prin lupte s-a ocupat p1imul obiectiv." (23 August. Documente, vol. IT, p. 617)

CLIPE GRELE .., PENTRU „BATERIA ALBASTRA" Ziua de 31 august avea

să fie plină de grele încercări pentru noi.

Trupele române din această zonă au trebuit să facă faţă unor puternice atacuri ale forţelor hitleriste. Astfel, pe direcţia Ilieni-Doboli, declanşarea de către inamic a unui atac cu blindate a obligat infanteria noastră să cedeze localitatea Ilieni, retrăgându-se la marginea dinspre Sf. Gheorghe a satului Doboli; în acelaşi timp, lupte înverşunate se dădeau şi la sud de satul Chichiş unde s-a reuşit să se respingă ofensiva inamicului. În ambele situaţii hitleriştii au suferit grele pierderi în oameni şi mate1ial de război. În cursul acestor lupte, ,,bateria albastră" şi bateria 42 a.a. au trebuit să sprijine prin trageri susţinute trupele noastre de infanterie pentru a putea face faţă puternicului atac inamic. Dar în ce conditii !. .. '

Asupra observatorului nostru a început să se tragă cu pistoale automate şi să se arunce cu grenade din casele vecine, autorii fiind, desigur, câţiva saşi hitlerişti ş i maghiari horthyşti. Şi, la informaţiile date probabil tot de aceşti dusmani, observatorul nostru a devenit cunoscut inamicului, astfel că lovituri ' de artilerie au început să cadă asupra bisericii, lovind ş i dărâmând turla în 91

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

care ne aflam. Totodată, mi s-a comunicat la telefon au început să cadă şi în jurul bateriei noastre.

că

lovituri de artilerie

Situaţia

era deci deosebit de alarman tă, mai ales că, după cum am mai spus, noi eram lips iţi de armament pentru apărarea apropiată. Mai întâi, am ordonat, prin telefon, ca bateria să-şi schimbe poziţia cu circa 500 m mai spre dreapta şi să aştepte până voi veni eu acolo. Apoi am trimis doi muncitori să se strecoare către trupele noastre de infanterie să le spună care este situaţia şi să aducă cu ei, la cealaltă bise1ică din sat, câţiva infanterişti cu rume. Noi, ceilalţi, am pornit, adăpostindu-ne după gardurile şi zidu1ile caselor, către cealaltă biserică din Doboli unde am reuşit să ajungem cu bine, deşi se mai trăgea asupra noastră. Nu după mult timp au sosit şi cei doi muncito1i - nu mai ştiu care dintre ei - cu soldaţii înarmaţi. Am pornit de îndată cu ei către casele de unde se trăsese asupra noastră şi prin somări - sub focul armelor - am început să-i culegem şi să-i ducem în cea de a doua biserică unde ne instalasem. După ce am terminat această operaţie, le-am spus: veţi sta ş i voi rămas să ştie că, dacă vor

aici, împreună cu noi, pentru ca cei care au mai mai trage asupra noas tră, vor trage şi asupra Acelasi lucru n-au decât să-l comunice si hitleristilor !

- Acum,

voastră.

'

'

'

Muncitorii revoltaţi voiau să- i molesteze. I-am oprit, pentru ştiam care dintre ei sunt autorii atacului banditesc asupra noastră.

că

nu

Unul din muncitori a po1nit chiar o anchetă printre ei pentru a-i afla pe cei ce trăseseră asupra noastră. Dar fără succes. Din răspun suri de „nu" nu-i putea scoate. În continuare a trebuit să mai facem faţă unei situaţii neplăcute. Legătura telefonică cu bateria nu mai funcţiona: ni se tăiase firul. A1n pornit imediat, împreună cu doi muncito1i-telefonişti şi cu o bobină de rezervă, pe urmele firului telefonic, am descoperit locul unde fusese tăiat. L-am reparat şi apoi am mers mai departe până la noua poziţie a bateriei. Aici m-au întâmpinat tovarăşii mei de luptă, cru·e şi ei trecuseră printr-o situaţie c1itică ş i care parcă mai mult din priviri decât prin vorbe voiau să ştie ce s-a întâmplat. După ce le-am relatat cele întâmplate şi noua situaţie de pe câmpul de luptă, am efectuat împreună cu ei punerea în supraveghere a bateriei, adică în condiţii de tragere, în această nouă poziţie . 92

Bateria albastră

Am revenit la observator, de unde am continuat, cu si , mai multă îndârjire, trage1ile asupra trupelor şi obiectivelor inamice. Eram însă tot mai conştient de faptul că v iaţa acestor tunuri ale noastre era spre sfârşite. Ele ş i aşa aveau o uzură iniţială datorită folosirii lor la tragerile de recepţie din cadrul uzinei, la care acum se adăugase o solicitare intensă prin cadenţa mare a trage1ilor efectuate în aceste zile de confruntare în luptele cu trupele hitle1iste. Date fiind puţinele noastre forţe faţă de cele ale inamicului, o astfel de solicitare se impusese de la sine. De aceea, am dispus ca o maşină să plece imediat la uzină şi la comandament, cu o cerere de a ne fi trimise patru tunuri noi - obuziere Skoda de 100 mm calib1u - de la fostele Uzine „Astra" din Braşov, al căror profil de fabricaţie, la vremea aceea, era tocmai acesta; de asemenea, ş i munitia , necesară de la uzina noastră. După

respingerea atacurilor lansate de inamic, situaţia pe front se restabilise, astfel că în ziua de 1 septembrie acţiunile ofensive au încetat de ainbele părţi. În aceste momente de răgaz parcă şi natura din jurul nostru arăta, se simţea altfel. Priveam la verdele copacilor şi la priveliştea multicoloră a lanurilor din acest frumos colţ de ţară românească care îşi exprima chemarea la viată. , Eram tineri si doream să trăim. Stiam însă că moartea ne pândea în , ' orice clipă, de unde ş i grija şi răspunderea mai mare ce-mi reveneau pentru viaţa „tunarilor" mei. Şi păs ările îşi

reluau liniştite zbo1ul ş i cântul. Nu 1nai alergau speriate, în acel zbor agitat de căutare a unui culcuş cât mai ferit şi ascuns, ca atunci când glasul armelor începea s ă se facă auzit. Probabil că în acele momente sărmanele de ele se întrebau ce se întâmplă cu fiinţele acelea mai mari oamenii - pe pământ. Ce ştiau ele, naivele, despre aceste „fiinţe mari, superioare", dotate cu inteligenţă!. .. A

Intre timp au sosit şi noile tunuri şi muniţia necesară. Numai că fiind tunuri de un alt model a trebuit s ă merg de la observator în bateria de tragere pentru a le arăta muncitorilor-tunari cum se manevrează, care sunt şi la ce 93

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

servesc diferitele dispozitive, cum se montează şi se demontează, cum se face ochirea şi cum se obţine înclinarea ţevii la valoarea de „înălţător" comandată etc. Evident că acum formarea şi instruirea lor s-au putut face şi mai repede. Căpătaseră experienţă.. . deveniseră tunari încercaţi, prin fapte, în faţa inamicului. După terminarea acestei instruiri şi după punerea bateriei în condiţii de tragere m-am întors la observator de unde am înceyut să transmit comenzi de tragere asupra liniilor ş i obiectivelor inamice. In plus, pentru producerea efectului de panică asupra hitleriştilor şi susţinătorilor lor, mi-am permis să execut şi trageri la distanţă, chiar până la marginea oraşului Sf. Gheorghe, deoarece noile tunuri - cu distanţă maximă de tragere mult mai 1nare - îmi permiteau aceasta.

CARE PE CARE ?

Dacă ziua de 1 septemb1ie fusese mai liniştită, în schimb în zilele de 2 şi 3 septembrie au avut loc lupte deosebit de grele, înverşunate, situ aţia ajungând până la acel punct maxim de tensiune şi confruntare: care pe care? În dimineaţa zilei de 2 septembrie trupele Corpului de Munte au dezlănţuit o ofensivă pe toată linia frontului. Hitleriştii însă şi-au concentrat forţele pe direcţia Doboli, contraatacând puternic, trupele lor fiind sprijinite nu numai cu trageri de artilerie, dar şi cu tancuri. Se ajunsese la un veritabil duel de aitilerie. Trăgeam şi noi, trăgeau ş i ei. La un moment dat, lovituri ale artileriei lor au început să cadă şi asupra observatorului nostru instalat în turla celei de a doua biserici din Doboli. Au bănuit, au fost informaţi!? Nu ştiu ... Cert este că „bateria albastră" îi deranja foaite mult şi a-i distruge observatorul sau poziţia de tragere constituia pentru ei un obiectiv important de atins. De data aceasta, muncitorul Petru şe Gheorghe, care se afla la telefon, lângă mine, a fost rănit la braţ şi picior, trebuind să fie transpo1tat la postul 94

Bateria albastră

de prim-ajutor din Hărman şi apoi la spital (după puţin timp a fost complet vindecat). De altfel, a fost singurul rănit pe care l-a avut „bateria albastră" . Şi pentru a respecta adevărul, trebuie să mai spun - fără nici un iz de a-1ni trage „spuza pe turtă" - că şi mie una din schije mi-a smuls binoclul de pe piept, mi-a rupt tunica, alegându-mă doar cu o mică zgârietură. Şi acum ca si , în alte situatii , din viata ' mea se dovedise că sunt un om norocos. Cum la puternicul atac al hitleriştilor, infanteria noastră, respectiv un batalion al Regimentului 30 dorobanţi , începuse să se replieze la ordin, am părăsit şi noi observatorul, îndreptându-ne către poziţia de tragere a bateriei, după ce, în prealabil, dădusem ordin prin telefon ca să ataşeze tunurile la maşini şi totul să fie pregătit pentru retragere. Ajunşi la baterie, am dispus ca trei tunu1i să plece imediat şi să ocupe poziţie dincolo de podul peste Olt (vechea poziţie) , în timp ce eu cu al patrulea tun şi cu servanţii respectivi am rămas să le acoperim retragerea, prin ocuparea de poziţii succesive şi executarea de trageri asupra forţelor inamice. Aceasta deoarece, între timp, trupele hitleriste reuşiseră să ocupe satul Doboli şi înaintau de-acum pe drumul care ducea spre pod, adică legătura directă spre Braşov dinspre Sf. Gheorghe. Nu pot uita că alături de ceilalţi muncitori-servanţi ai tunului, ce trebuiau să acopere replierea bateriei, a rămas - riscându-şi viaţa împreună cu noi - şi şoferul Micuda Ion care, mereu cu maşina alături , ajuta la tractarea tunului. Reveniţi

cu bine în vechea poziţie de lângă ,,Podul Olt", am instalat cât s-a putut mai repede tunurile în poziţie de tragere şi proiectilele noastre au început să pornească, cu cadenţă maximă posibilă, asupra hitleriştilor pentru a le opri înaintarea. După

cum s-a mai arătat, comandamentul Corpului de Munte dispusese ca acest pod să fie dinamitat şi la nevoie să fie aruncat în aer. Ne durea inima ca acest pod mare, metalic - greu de reconstruit după aceea - să fie distrus, mai ales că noi nutream convingerea redresării situaţiei grele în care se aflau trupele noastre acum. Tunarii-muncitori ai „bateriei albastre", în totalitate - aşa cum se angajaseră de altfel - , au luat hotărârea să-l apere cu orice sacrificiu şi să nu permită hitleriştilor să ajungă şi să treacă 95

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

peste el. Ca atare, s-a cerut prin ofiţerul de legătură ca podul să nu fie aruncat în aer, pentru că noi vom reuşi să-l apărăm. Şi

astfel a început episodul de

luptă

cel mai important al bateriei

noastre. Nu numai după cum îmi amintesc, dar ş i aşa cum rezultă din raportul înaintat la comandamentul Corpului de Munte, după încheierea misiunii şi a luptelor noastre pe front, la unul din tunuri ocheam personal. Ochirea se făcea direct, de-a lungul drumului, observând trupele inamice. Stabilisem ş i comandam numai distanţa de tfagere, adică valoarea de pus la „înălţător", după care urma comanda: Foc! In funcţie de observarea loviturilor noastre ş i de poziţiile trupelor şi blindatelor hitleriste, măream sau micşoram distanţa de tragere. Cele două tancuri le-am luat ca ţintă cu tunul la care mă aflam eu. Drumul şi câmpul din faţa podului vuiau de exploziile proiectilelor noastre ca o baie de foc din care se înălţau conuri de pulbere şi fum. ~tacatorii erau tocaţi într-una... dar alţii coborau şi înaintau dinspre sat. Incepuse chiar să mă încerce teama că, până la urmă, revărsarea asta de forţe ne va copleşi. Eram conştient că ei voiau să pună mâna pe pod pentru ca maşinile şi blindatele lor să-ş i poată continua apoi drumul spre Braşov, lucru pe care însă nu-l vroiam noi ... Aceasta cred că este explicaţia că hitle1iştii n-au încercat un atac prin unul din vadurile Oltului. Până

la urmă , nemţii , dându- şi seama de pierderile suferite şi că barajul făcut de bateria noastră se dovedise de netrecut, au renuntat s ă mai atace si ' ' au început retragerea către sat. I-am urmărit cu tragerile până pe colinele din faţa satului ş i apoi câteva salve încă deasupra satului, după care am comandat încetarea focului ... Cadenţa

de tragere fusese i1npusă însă la maximum posibil! Ne luptasem, cum se spune, pe viaţă şi pe moarte. Datorită

duratei tragerilor cu o astfel de cadenţă, impusă de situaţia cu care eram confruntati, tevile tunurilor se încălzeau foarte tare si - asa cum se ' ' ' ' spune în termeni de artilerie - reveneau tot mai greu în baterie. Pentru cititorul neavizat sunt dator cu o explicaţie: când se comandă „foc", cu ajutorul unui percutor se loveşte capsa de la tubul cu pulbere care o amorsează ş i o aprinde; presiunea mare a gazelor produse prin ardere 96

Bateria albastră

trimite înainte - la distanţa dorită - proiectilul, forţând şi ţeava tunului să în acelasi aibă o miscare , , sens, dar care este totusi , frânată de anumite dispozitive; totodată, se produce şi o forţă de recul care ar trimite tunul înapoi dacă n-ar fi bine fIXat în pământ prin braţele sale; după ce proiectilul a plecat, ţeava trebuie să revină în poziţia sa iniţială sub acţiunea frânelor ş i dispozitivelor respective, adică „să revină în baterie". A

In regulamentul artileriei sunt prev ăzute diferitele durate de trageri, în funcţie de cadenţă (numărul de lovituri pe minut) , după care trebuie să urmeze o pauză. Or, noi ne aflam în situaţia de a nu mai putea respecta prevederile regulamentului. Ţevile tunu1ilor se încălzeau până aproape de culoarea roşu-portocaliu. De aceea, o paite din muncitori alergau cu saci şi cârpe şi chiai· cu prelatele de la maşini, pe care le înmuiau în apa Oltului, după cai·e veneau şi le puneau pe ţevile tunurilor pentru a le răci. Şi astfel luptăto1ii „bateriei albastre" au reuşit, luptând cu dăruire şi abnegaţie, să-şi ducă la bun sfârşit misiunea pe care şi-au asumat-o, respectiv oprirea atacului trupelor hitleriste şi neocupai·ea podului de către acestea. A

Incă o dată o mână de români, simpli muncitori din să dovedească inamicului că: ,,Nici pe aici nu se trece !"

fabrici,

reuş iseră

Eram frânti, de oboseală si , tensiune nervoasă - dai· nu înfrânti! , -, sudoarea curgea pe noi, ne îmbrăţişam, bucuria şi emoţia se putea citi pe feţele tuturor. .. Rând pe rând am mers să ne spălăm ş i să ne răcorim în apa Oltului. .. ,,Of! Oltule, Oltuţule!" Am făcut apelul.

Toţi

se simţeau bine!

A

In timp ce trăiam aceste clipe de mulţumire şi satisfacţie pentru reuşita noastră, unul dintre muncitori (nu mai ştiu care) se adresă celorlalţi : - Mă, ... dar hitleriştii ăştia n-au bun simţ! Nu mai puteau să aştepte şi ei nitel , cu atacul ăsta ca s ă-mi termin si , eu nevoile ... N-am să uit, mama lor, că m-au făcut să alerg la tunuri cu pantalonii în vine. Râsete, veselie ... Contrast total: de la momentele de maximă încordare din timpul luptei la momente de destindere deplină! A doua zi - 3 septembrie - hitleriştii au reluat atacul în să, de data aceasta, mult mai slab, astfel că a putut fi oprit încă din faşă. Loviturile 97

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

bateriei noastre, trimise „cu dărnicie" asupra lor, i-au obligat să rămână pe loc, până după-amiază când subunitatea comandată de căpitanul Hajdeu, atacând pe flanc, din dreapta, după lupte îndârjite i-a obligat să se retragă, reusindu-se astfel să se elibereze din nou satul Doboli. De la sine înteles că , , tot timpul bateria noastră a sprijinit atacul infanteriei prin trageri de artilerie. Aşa se face că, în final, am trecut din nou dincolo de Olt, pe podul pe care îl apărasem, ocupând iarăşi poziţie în Lunca Câlnicului, la sud de colinele pe care se afla satul Doboli. De aici am continuat să efectuăm trageri care să protejeze infanteriştii şi să-i ajute să-şi consolideze poziţiile cucerite. A

In felul acesta, situaţia în sectorul nostru de luptă a rămas neschimbată până în zilele de 5 şi 6 septembrie când în zonă au sosit subunităţi din Regimentul 19 artilerie şi din Divizia „Tudor Vladimirescu" şi când „bate1ia albastră" le-a predat - metaforic spus - steagul, pentru a fi purtat spre noi bătălii.

În cursul luptelor duse în aceste zile, ,,bateria albastră" a tras asupra trupelor inamice 2.652 de proiectile (966 de 75 mm şi 1686 de 100 mm). Aceasta înseamnă că, în cele nouă zile de luptă ale „bateriei albastre", s-au tras în medie aproape 300 de lovitwi pe zi, adică 100 de lovituri de fiecare tun. Am spus „în medie" pentru că în unele zile a trebuit să u·agem mai mult, iar în altele mai puţin, în funcţie de situaţia de pe front. Orice artilerist îşi poate da seama că a fost un ritm anormal de u·age1i, încălcând prevederile oricărui regulament de u·ageri ale artile1iei. Dar noi, dată fiind situaţia luptelor din acest sector şi necesitatea acoperirii cu artileria a acţiunilor forţelor noastre, ne-am asumat riscul încălcării acestor prevederi. Şi cred că am ales soluţia cea mai bună. Nu se spune doar că nu întotdeauna se aseamănă cu cele descrise si situatiile cu care esti confruntat în viată ' ' ' , învăţate din cărţi sau de la profesori? Când apar astfel de dezacorduri, este necesar să apară şi iniţiativa de a găsi soluţii adecvate şi de a lua decizii benefice. Intrarea în dispozitivul de luptă a marilor unitaţi române şi sovietice, afluite de la sud de Carpaţi , a creat premisele favorabile trecerii la o nouă etapă a confruntărilor cu forţele hitle1iste şi horthyste invadatoare. Prin lupte grele, armata română, cot la cot cu armata sovietică, a reuşit, până la 98

Bateria albastră

25 octombrie 1944 să elibereze întregul teritoriu al Transilvaniei, acţionând apoi pe teritoriile Ungariei şi Cehoslovaciei, până la victoria finală (9 mai 1945). Iar noi ajunsesem la ultima comandă: . I

A

I

- Batene .... Incolonarea ....

. . Drrecţ1a

A

•

•

~,

Tohan... Inapo1 la uzina ....

ÎN MOMENTELE NOASTRE DE RĂGAZ Acolo, pe câmpul de luptă, după confruntarea cu inamicul, veneau şi momente de răgaz, când noi cei ce luptam în „bateria albastră" schimbam nu numai impresii şi trăgeam concluzii asupra celor petrecute peste zi, dar ne făceam şi unele mărtu1isiri din viaţa personală. Aşa am ajuns să ne cunoaştem mai bine, să se creeze o apropiere şi mai ma.re între noi. Posibilitatea de creştere a moralului şi a încrederii în forţele noastre, precum şi o destindere a încordării din timpul luptelor... Uneori, noaptea, insomnia. punea stăpânire pe tine şi amintiri din viaţa de până atunci începeau să ţi se deruleze ca un film scos din arhivă. Viaţa!. .. Da, viaţa, pentru că a doua zi nu se putea şti dacă vei mai fi sau nu printre cei vii ... Astfel, m-am aflat şi eu, în acele zile şi nopţi , în situaţia de a retrăi sau povesti crâmpeie din viaţa mea muncitorilor, tovarăşii mei de luptă de atunci, şi, implicit, relua.te pentru cititorul de acum... Deşi relata.te la timpul trecut, depăna.rea lor aparţine omului care le retrăieşte şi le scrie după 40 de ani de la momentul „bateriei albastre" ... Din satul meu natal, nu prea departe de Bucureşti, aşezat de-a lungul şoselei ce duce către Piteşti , dincolo de fostul codru al Vlăsiei, legătura cu oraşul se făcea totuşi greu. Iar cei ce reuşeau să-şi continue şcoala mai departe, la ora.ş, nu depăşeau degetele de la o mână. Ma.rea mea şansă a fost învăţătorul din sat, Constantin Popescu, un om de inimă, şi el originar din sat, dornic să ajute la promovarea şi trimiterea. mai departe la învăţătură a unora din elevii şcolii. În primele două clase primare trebuia să parcurg patru 99

Năstase

Destinul unui militar - Marin Gr.

kilometri până la cea nouă. scoala ,

şcoală;

apoi numai jumătate din

această distanţă până

la

Când eram în clasa a patra, învăţătorul nostiu a organizat o excursie la Mânăstirea Dealu de la Târgovişte pentru a vizita mormântul lui Mihai Viteazul; acolo se afla şi Liceul Militar înfiinţat de marele patriot Nicolae Filipescu. La excursie am participat şi eu. Era prima oară când ieşeam în afara satului natal. Impresii şi amintiri de copil. .. minunate ... de neuitat! După întoarcere, nu la mult timp, învăţătorul a venit la tatăl meu. „La un liceu ca ăsta trebuie să meargă băiatul tău" - spunea domnul învătător - ,,dacă reuseste si învată bine, obtine bursă si astfel, scutit de orice taxă, are asigurată şi înti·eţinerea ş i îmbrăcămintea." '

1

,,Fiindcă"

?

'

'

- zicea învăţătorul - ,,ar fi

'

păcat

'

ca un copil

aşa

de bun ..."

Penti·u învăţătoiul meu eram un copil „dotat", eram premiantul clasei. Asta m-a ajutat. Tata, deşi în sinea lui dorea din tot sufletul să-şi vadă feciorul „om cu carte", era totuşi conştient că nu are posibilităţi materiale pentiu a mă înti·eţine la liceu. Ţăran modest, dar foarte bogat ca suflet şi ca om, cu patru clase primare; cinci copii, dintre care doi au murit de mici din lipsă de asistenţă medicală. Eram cel mai mare copil, născut în 1917, în timpul Primului Război Mondial (şi iată-ne acum în cel de al doilea!). După

ce hotărârea de a da examen la liceu a fost lu ată, în vacanţa de vară am început să mă pregătesc. Din când în când mergeam la „domnul învătător" să mă verifice si îndrume. Săracul tata renuntase să mă mai ia la ' ' , munca câmpului; mă lăsa să învăţ. Ba, seara când se întorcea, lua cartea de istorie sau de geografie, alegea diferite lecţii şi eu ti·ebuia să i le spun „pe din afară". La română (compunere) şi la matematică nu se pricepea; acestea rămăseseră în seama învătătorului. '

A sosit ş i data examenului. Se ţinea la Bucureşti , sus în Dealul Spirii. Am venit însoţit de tata şi am fost găzduiţi la un frate al său, muncitor la atelierele C.F.R. La sfârsitul examenului, a fost una din zilele mari ale vietii mele; tata ' , lăcrima de bucurie şi de fericire. Din aproape o mie de candidaţi, pentru 40 de locuri, reuşisem primul; eram deci bursier. La întoarcerea în sat, fericirea 100

Bateria albastră

a fost împărtăş ită şi de mama, iar eu am alergat la „domnul să-i dau vestea cea mare si să-i multumesc. '

învăţător"

ca

'

Toamna, la deschiderea şcoWor, tata a mers cu mine la Târgovişte. Ne-am oprit mai întâi în oraş, la un restaurant, unde mi-a dat o friptură al cărei gust, atunci cu totul aparte, nu l-am uitat ; după aceea, cu o trăsură, am pornit către Mânăstirea Dealul, pe un drum mărginit de livezi şi de vii şi care în apropierea liceului începea să urce, în serpentine, prin pădurea de brazi şi fagi. Ajunşi

la poarta liceului am fost luat de către un locotenent, dirigintele clasei 1, am fost dus la baie, m-am îmbrăcat cu hainele militare - destul de greu am reuşit să- mi înfăşor moletierele - după care m-am întors la tata să-i aduc hainele civile. La despărţire , cu lacrimi în ochi, mi-a dat câteva sfaturi pe care nu le-am uitat niciodată. „Să

fii cuminte ( cine ar putea să definească întregul conţinut al acestei noţiuni «cuminte» ?); să înveţi; să fii cinstit şi bun (şi ce exemplu de bunătate era tata !); s ă nu uiţi de unde ai plecat." Am început cursurile liceului cele opt clase.

şi

premiant şi bursier am rămas în toate

Am fost si voi fi toată viata recunoscător dascălilor si instructorilor mei ' ' ' pentru învăţătura şi educaţia primită în acest liceu. Profesorii şi ofiţerii educatori aveau o pregătire deosebită şi erau de o ţinută morală de excepţie; profesorii, ca şi elevii, erau selectaţi prin concurs dintre cei mai buni din tară. '

De asemenea, trebuie să- mi exprim recunoştinţa ş i faţă de întemeietorul liceului, Nicolae Filipescu, care stabilise drept criteriu de bază, pentru concursul elevilor, ca 60% dintre bursieri să fie copii de ţărani, muncitori şi mici funcţionari. Cum altfel aş fi putut ajunge eu să merg mai depaite la învăţătură? ... Nu-l pot uita pe acest mare om (pe care nu l-am mai apucat în viaţă) despre care cunoscutul cronicar Leon Kalustian scria într-unul din volumele sale „Simple note" : ,,dintre patrioţii care au militat cu toată fiinţa lor pentru Marea Unire împlinită la 1 decembrie 1918, doi nu aveau să mai ajungă să plângă de bucurie la Alba Iulia: Nicolae Filipescu şi 101

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Barbu Delavrancea; Nicolae Filipescu murise în toamna anului 1916, la puţin timp după intrarea României în război" . A

Intregul proces de învăţământ şi de educaţie se desfăşura în jurul acelui lăcaş, atât de bogat în istorie şi cultură şi pentru neamul românesc, Mânăstirea Dealu. Acolo şi-a avut tiparniţa diaconul Coresi, acolo se află mormintele lui Radu cel Mare - întemeietorul mânăstirii - si al marelui ' voievod Mihai Viteazul, cel care, pentru prima oară, a fău1it la 1600 unirea celor trei ţări române. Pe lespedea mormântului său stă scris : ,,Aici zace cinstitul ş i răposatul capul creştinului Mihai marele voievod, ce au fost domn Tării Românesti si Ardealului si Moldovei". ' ' :

;

Pregătirea temeinică

a constituit o bază eficientă pentru profesiunile noastre ulterioare, cât şi pentru formarea noastră ca oameni, caractere, creşterea şi implantarea în fiinţele noastre a sentimentului patriotic, al dragostei de ţară. Şi câţi

dintre foştii profesori, ofiţeri şi elevi de la „Dealu" nu şi-au dat viaţa pentru apărarea şi întregirea ţării , în cele două războaie mondiale!. .. Criteriile de apreciere a elevilor se bazau numai pe valoare, pe rezultatele obţinute - pe merit - la învăţătură şi în comportare, indiferent dacă erai fiu de ţăran , de general sau de alţi deţinători de „înalte" funcţii de stat sau politice. O şcoală realmente democratică!. .. Au fost copii care la intrarea în liceu au venit în opinci, pentru ca apoi să termine şefi de promoţie. Un alt merit al liceului de la „Dealu" a fost acela de a fi reu şit să creeze şi să dureze sentimente de aleas ă afecţiune nu numai între foştii profesori, ofiţeri educatori şi elevi, nu numai între elevii aceleiaşi promoţii, dar şi - pe verticală - între elevii diverselor promoţii. După terminarea Timi şoara, după ce în

liceului am urmat prealabil trebuise

Şcoala de ofiţeri de artilerie de la să fac - împreună cu colegii din

toate armele - un an la Şcoala pregătitoare de

ofiţeri

din Bucureşti.

La Timişoara am avut profesori deosebiţi , între care aş aminti numai pe prof. Ilie Murgulescu - la chimie şi fizică, pe prof. Remus Răduleţ - la electrotehnică, pe prof. M. Ghermănescu - la matematică. La absolvire eram din nou 102

şef

de promoţie ...

Bateria albastră

În martie 1940 primeam gradul de sublocotenent. Ca şef de promoţie , la repartiţie aveam dreptul să-mi aleg regimentul. Voiam să-mi aleg Regimentul 2 artilerie grea-motorizat din Bucureşti , unde făcusem practica de instrucţie între anii II şi m. Dar cum acesta fusese mutat în altă garnizoană am ales Regimentul 2 artilerie de gardă, cu sediul la Centiul de instrucţie al artileriei de la Dadilov, între Bucureşti şi Giurgiu, în apropiere de Comana. După două saptămâni

de concediu, m-am prezentat la regiment. La puţin timp de la prezentarea mea la regiment am dat examen de admitere ş i am reuş it la Şcoala Politehnică. In toamna anului 1942 am fost mobilizat, împreună cu ceilalţi colegi ofiţe1i , ş i u·imis la Târgşor, lângă Ploieşti , unde urma să fim pregătiţi pentru artileria antiaeriană. A

La sfârşitul cursurilor, u·ebuia să se meargă pentru perfecţionarea pregătirii în Germania. Eu şi încă doi colegi am refuzat să merge1n. In consecintă, am fost trimis comandant de sectie într-o baterie de artilerie ' ' antiaeriană, in stalată lângă rafinăiia Vega din Ploieşti. A

Aprobându-mi-se detaşarea la Şcoala Politehnică am continuat cursu1ile până în luna aprilie 1944, când am fost trimis la uzina din T ohan, unde aveau să mă găsească evenimentele ce fac obiectul acestei rememorări.

~

NE-AM FACUT DATORIA! A

lntoarcerea noasti·ă la uzină a fost marcată prin momente deosebite. Muncitorii din uzină, membrii direcţiei şi ai comisiei militare ne-au întâmpinat cu urale şi flori, în sunetele fanfarei. Momente înălţătoare de mare bucurie, de adevărată s ărbătoare ; emoţia ne stăpânea , deopotrivă, pe toti. ' I'' . . . I'' Imbraţ1şan , ... fehc1tan ... ,,Bun verut. ,,Bun gas1t .... A

....

•

....

•

•

•

....

•

•

103

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

A

Increderea în victorie, în succesul luptelor împotriva inamicului, care sălăsluise în sufletele noastre, si a celor din baterie si a celor rămasi în uzină, ' ' ' ' se adeverise a fi fost semănată pe ogor bun. Me1itul acţiunii noastre aparţine tuturor. Dar şi celor rămaşi în uzină care, tot timpul, cu gândul şi cu fapta au fost alături de noi, răspunzând cu promptitudine la toate cererile noastre transmise de pe câmpul de luptă. Pentru că muncitorii din Tohan, ca ş i întreaga noastră armată, ca ş i întregul nostru popor, confrrmaseră prin faptele lor un mare adevăr, exprimat prin afirmaţia potrivit căreia „bătăliile se câştigă mai întâi în inimile oamenilor" . Cu totii acela al datoriei , încercam un sentiment de multumire, , împlinite, al faptului că am fost prezenţi şi ne-am adus modesta noastră contiibuţie în acele zile fierbinţi , de confruntare cu hitlerismul. Am luptat cu toate forţele , dăruirea şi priceperea noastră ş i am izbândit, dând o lecţie meritată ocupanţilor fascişti.

Pentru faptele sale de arme, ,,bateria albastră" a fost citată prin Ordinul de zi nr. 14 din 30 octombrie 1944 pe întreaga armată. Reproduc in extenso acest document. V

MINISTERUL DE RAZBOI Cabinetul Ministrului

ORDIN DE ZI Nr. 14 din 30 octomb1ie 1944 În zilele de la 25 august la 5 septembrie a.c. când se desfăşurau grele lupte de curăţirea teritoriului de trupele germane, unităţi germano-maghiare au atacat din Ardeal spre Braşov . Alături

de trupele care au luptat penti·u respingerea inamicului în zona Prejmer-Doboli, Uzinele Rogifer-Tohanu au intrevenit imediat la cererea Corpului de Munte, cu o baterie încadrată cu lucrători şi material propriu. Spontaneitatea cu care a intervenit Direcţia Uzinelor, elanul cu care a răspuns personalul acestei întrep1inderi şi dârzenia cu care au luptat pentru respingerea inamicului constituie un exemplu de îndeplinirea datoriei faţă de Ţară. 104

Bateria albastră

Pentru faptele deosebite arătate mai sus, ordon citarea pe Armată a Direcţiei Uzinelor Rogifer-Tohan şi a personalului care a încadrat bateria ,,Rogifer", după cum urmează : Năstase

1. Locot.

M. ,

Ofiţer recepţioner

2. Georgescu Florea, Sef serviciu '

3. Poalelungi C-tin, Şef de

4.

21. Sfetea Ioan, Lucrător

22. Obancea Ioan, Lucrător

23. Doros Ioan, Lucrător

poligon

Ionită

Alexandru,

24. Marcu Grigore, Lucrător

Sef atelier '

5. Marinescu Ioan, Functionar '

25. Biotă Octavian, Lucrător

6. Secăreanu Ioan,

26. Gabor Petre,

7. Sassu Ioan,

27. Ioni tă Ioan,

8. Norea Gav1ilă,

28. Târnoveanu Vlad,

9. Buiculescu D-tru,

29. BlojvGheorghe,

Lucrător

Lucrător

Lucrător Lucrător

10.

Spirţa

Gheorghe,

Lucrător

Lucrător

Lucrător

Lucrator

30. Mita Nic., Lucrător

Lucrator

11. Ivan Vasile,

31. Octavian I.,

12. Serban Petre,

32. Ciobanu Ion,

13. Stroie Gheorghe,

33. Mateescu Stel.,

14. Botorog Stefan,

34.

15.

35. Petruse Gh.

Lucrător

Lucrător

Lucrător

Lucrător ' Dandarău Lucrător

Alex. ,

Lucrător Lucrător Lucrător

Marită Vasile, Lucrător

Lucrator V

'

16. Cotinghiu Miron,

36. Pantea Ioan,

17. Moja Gheorghe,

37. Ungheanu Nic. ,

18. Sperchez Ioan,

38. Pandrea Iosif,

19. Blodan Pavel,

39. Bing_a Gh.

Lucrător

Lucrător

Lucrător

Lucrător

20. Misu Ioan, Lucrator '

V

Lucrător Lucrător

Lucrător

Lucrator

40. Nicoară Gh. Lucrător

105

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

41. Tican Victor,

50. Nedelcu Marin,

42. Pavel Wilhelm,

51. Banucu Ioan,

Lucrător

Lucrător

Lucrător

Lucrător

43. Gatei Ilie,

52.

Lucrător

Ioan,

Lucrător

44. Drugă Iosif,

53. Burtea Petre,

Lucrat or

Lucrător

45. Suciu Mihai, So , fer

54. Eftimie Nic. ,

Sofer ' Anghel Ioan, Sofer ,

55. Truia Traian,

Lucrător

46. Lazăr Ioan,

47.

B ăncilă

Lucrător

48. Micuda Stefan, So , fer

'

56. Teleanu C., Functionar '

57. Cornea Gheorghe,

49. Dobre D-tru, Sofer ,

Functionar '

V

MINISTRU DE RAZBOI General de Corp Armată !ssl M. Racovită ,

pt. conformitate Director de Cabinet Col. !ssl Caramitru

COMUNICAT: - Pt. Executare: Secret de Stat ale: A.U., Aer, Marină, Inz. Arm. si , Prod. Război , M.St.M., Armate, Corpul 1-7 Armată, Corpul de Munte, Corp. Gran. , Corpul Cavaleriei, Comand. Trupe Motomec. , Comand. Mil. al Capitalei, Insp. Gl. al Jandarme1iei. Corpurile Teritoriale, Divizii, Brigăzi, Direcţii ş i Servicii din Subsecretariatul de Stat al Armatei de Uscat, Secretariatul General al M.R. Regimentelor şi unităţilor corp aparte, prin grija Comandamentelor respective cărora li s-a transmis numărul necesar de exemplare. pt. conformitate Şeful Bir. Adjutanturei Căpitan /ssl Mircea Cucu L .S. După

îndeplinirea misiunii, toţi membrii bate1iei au fost decoraţi cu ordine si medalii. '

106

Bateria albastră

Au constituit faptele „bateriei albastre" acte de vitejie, de eroism? Nu ştiu ... Nici eu, nici tovarăşii mei de luptă nu am înţeles să facem caz de aceste fapte sau s ă le exagerăin se1nnificaţia. Personal am căutat să nu infinn unele principii de viaţă învăţate - şi exemplificate - de la unii din bunii mei profesori. Să nu intri în conflict cu modestia, cu bunul s imţ! ... Atunci când faci o faptă bună sau chiar una cu totul mai aparte s ă nu reclarni răsplata, pentru că îşi pierde din însăşi valoarea ei; să laşi să fie apreciată de alţii şi nu să o trâmbiţezi şi s ă te făleşti I tu 1nsut1 .... A

.

•

' Aşa

că după mulţi ani, când eram director adjunct într-un cercetări, unul din colaboratori - după ce v ăzu se un film despre

se face

institut de ,,bateria albastră" care rulase pe ecranele cinematografelor - m-a întrebat :

- Tov arăşe director, de ce la aniversarea zilei de 23 August veneau alte persoane din afară să ne vorbească despre insurecţie, când dumneavoastră erati si al nostru si în măsură să o faceti? ' '

'

'

La care i-am răspuns: - Si ce-ati fi vrut ' fost?' ... grozav am

să

fac?

Să

vă arăta

pun afis în institut pentru a '

ce

Dacă

m-am hotărât acum să scriu despre aceste fapte nu înseamnă că am abandonat aceste p1incipii. Am pornit s ă o fac pentru ca ele să fie cunoscute din sursă directă, cu înscrierea lor într-un context general intern şi extern, cu legătura inexorabilă ti·ecut-prezent şi viitor ş i cu posibilitatea de a-mi exprima unele gânduri şi sentimente personale. Aşadar,

au fost fapte de arme ... O acestei mari epopei a poporului nostru.

părticică

A

a „Marelui Intreg" ... , a

părticică în care „oră H", animaţi de

o mână de oameni au înţeles să-ş i facă datoria, la sentimentele lor de patriotism, de dragoste de ţară, acea de dragoste pentru păinântul lor. Sentimente care s ălăşluiau în sufletele acestor oameni simpli, nu prin poruncă sau demagogică vorbărie , ci ca rezultantă a acumulăi·ilor de viaţă, de zi cu zi, încă din copilărie, de pe meleagurile natale, din şcoală, din cunoaşterea faptelor de istorie ale neamului, din povestirile părinţilor şi bunicilor, din cunoaşterea şi trăirea O

107

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

f1umusetilor dăruite de orice colt din tară, din cântece si balade, din ' ' ' ' minunatul nostru folclor, din simple întâmplări şi fapte de muncă, din .. . Sentimente sedimentate pe imagini, exemple şi fapte de viaţă... Din viata ta, din viata familială si socială în care te-ai format, din viata si istoria ' ' ' ' ' poporului tău ... Am încercat un simţământ de satisfacţie când astfel de convingeri ale mele le-am regăsit într-un frumos pasaj din caitea lui Victor Tufescu „Popasuri prin ţară" : ,,Cititorul nu se încălzeşte la artificiale ori pompoase declaraţii despre dragostea de ţară, vibrează însă intens când sentimentul patriotic este exprimat cu sinceritate, uneori nici măcar prin vorbe, ci prin exemple directe, chiai· mărunte, dar de autentică trăire într-un depărtat colţ de ţară, care reprezintă dăruire totală ori sacrificiu de sine. Sentimentul patriotic nu este rupt de celelalte vibraţii sufleteşti cu care formează un întreg. El nu reprezintă un sunet izolat, ci un întreg acord de sunete, o succesiune de acorduri ca într-o complexă sinfonie". A

Intr-o astfel de succesiune de acorduri au acţionat, acolo, pe câmpul de luptă, componenţii „bateriei albastre". Au gândit şi au acţionat împreună ca un tot perfect sudat, după principiul unul pentru toţi şi toţi pentru unul şi într-o atmosferă de preţuire, de respect şi de încredere reciprocă. Disciplina exemplară care a existat a fost pe deplin conştientă şi liber consimţită. Aşa se explică faptul că am putut ieşi cu bine din situaţii destul de grele fără a înregistra pierderi. Printr-o astfel de comportare, prin astfel de exemple şi fapte au înţeles să răspundă şi în continuare cei din „bateria albastră". Întorsi la locurile lor de muncă, alături de ceilalti muncitori ai uzinei, ' ei şi-au făcut datoria - de asemenea patriotică - p1in contribu ţia şi efortul lor, fără rezerve, la fabricarea muniţiei , atât de necesai·ă (o ştiau din proprie experienţă de-acum!) unităţilor noastre de pe front.

.

Activitatea se desfăşura în ritm susţinut, printr-o participai·e generală şi plină de responsabilitate. Pentru că şi muncitorii de la Tohan, ca şi ceilalţi muncitori şi ţărani din ţara noastră, întregul nostru popor, îşi uniseră mâinile, minţile şi sufletele într-un efort comun de muncă şi de luptă, sub deviza: ,,Totul pentru front! Totul pentru victorie!" 108

Bateria albastră

După

ce muncitorii tunari s-au întors la locurile lor de muncă, lupta a continuat acolo, în uzină; nu mai luptau cu tunurile, ci prin muncă îndârjită în halele de fabricaţie, în cele de încărcare şi montare a muniţiei. Faptele săvârşite pe front constituiau un imbold mobilizator - în cunoştinţă de cauză pentru noi fapte concretizate prin furnizarea din plin ş i la timp a muniţiei de infanterie şi de artilerie atât de necesară trupelor române care au luptat ş i şi-au adus o importantă contribuţie, alături de tiupele aliate- cu mari sacrificii, după cum se ştie - , până la victoria finală asupra fascismului. Dar până atunci, câte milioane de vieţi nevinovate au trebuit să dispară!. .. După o atât de tristă lecţie a istoriei, s ă mai îndrăznească cineva s ă o repete?!. ..

V

DUPA PATRU DECENII S -au scurs de atunci patruzeci de ani. Şi o dată cu ei anii celor din „bateria albastră" . Uzinele de armament şi muniţie au trebuit să se reprofileze pentru producţia de pace. Muncitorii de la Tohan - după cum am aflat cu ocazia unor î ntâlniri ulterioare - au continuat să lucreze în cadrul aceleiaşi uzine sau în altele din Braşov, Câmpulung-Muscel, Piteşti , Craiova ... Unii dintre ei, originari sau stabiliţi cu familiile în Tohan sau Zărneşti, şi după ieşirea la pensie au ţinut să fie prezenţi mai departe, prin muncă, în gospodăria personală sau în agricultură. În septembrie 1984 am pornit din nou să vizitez locurile unde „bateria albastră" a luptat împotriva ti·upelor hitleriste în zilele de după 23 august 1944 şi , de asemenea, să mă reîntâlnesc cu o parte din muncitorii care au făcut parte din această bate1ie. Mă

înarmasem, de data aceasta, nu cu tunu1i, ci cu un aparat de fotografiat şi cu un mic casetofon. A

In prima zi am mers către Hărman , Podul Olt şi Doboli, oprindu -mă în diversele locuri unde bateria ocupase poziţii de trageri, zăbovind pentru a-mi reaminti momentele de atunci şi făcând fotografii. Parcurgeam acum acelaş i itinerar de pe aceste meleaguri, privind peisajul aşezărilor covăsnene . 109

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Străbăteam

aceste sate de pe Olt, cu case - foarte multe noi şi care nu existau atunci - zugrăvite în alb sau în albastru deschis şi înconjurate de pomi fructiferi şi grădini. În satul Doboli m-am oprit mai întâi la cimitirul eroilor. Stăpânit de puternice sentimente de emoţie şi reculegere, am început să mă strecor printre sutele de morminte unde îşi dorm somnul de veci cei căzuţi la dato1ie, în această zonă, în aprigele lupte pentru eliberarea ţării de sub jugul fascist. Le citeam numele înscrise pe cruci : soldat. .. , sublocotenent. .. , caporal ..., soldat. .. , soldat. ... Tineri ... , foarte tineri... Mărtw·isesc sincer că la un moment dat nervii mei au cedat ş i ochii mi s-au împăienjenit de lac1imi... Atunci m-a fulgerat şi gândul că printre acele morminte ar fi putut s ă figureze şi unele din ale noastre, ale celor din „bateria albas tră". După

ce m-am liniştit, aducând un ultim omagiu acestor eroi, am pornit - copleşit de amintiri - pe diurnul ce duce către centrul satului. De acolo, am mers către una din cele două biserici din sat, în turla căreia instalasem primul observator al bateriei. În timp ce căutam un loc mai bun pentru fotografierea turlei respective, au ieşit la poarta unei case o bătrâ.nică îmbrăcată în negru şi o femeie mai tânără. După ce ne-am dat „ziua bună !", bătrânica m-a întrebat de ce fotografiez biserica? Şi-am început să-i povestesc despre luptele bateriei noastre si că în turla acestei biserici instalasem atunci observatorul. '

- Deci dumneavoastră erati! Să stiti că v-am văzut. Noi stăteam ' ' ' ascunşi prin pivniţe ş i ne pregăteam s ă ne refugiem la Hărman. Vă ziceam teterişti pentru că eraţi în uniformele alea albastre şi nu în uniforme militare. - Nu, mătusico ! Nu erau teteristi, erau muncitori din uzină. '

'

- Stiu. C-am aflat si noi p-ormă... Eu aveam atunci 20 de ani. Abia mă , ' căsătorisem şi eu eram însărcinată , dar omul meu a murit în luptele de la Chichis; mai târziu am reuş it să-i aduc osemintele de acolo de pe câmp ş i acum e înmormântat în cimitirul eroilor de aici de la noi din sat. - Cum te 110

Mă

cheamă, mătusico? ,

numesc Berta Gringa.

Bateria albastră

După ce am mai

vorbit câte ceva despre trecut şi despre prezent, ne-am luat „rămas bun" , eu pornind către cea de a doua biserică în care mutasem observatorul, după ce - cum ain arătat - în prima fuseserăm atacaţi de artileria inamică; am fotografiat şi turla acesteia, după care m-am întors la Brasov. , A doua şi a treia zi am pornit către Zărneşti, pentru a-i revedea pe muncitorii cai·e au făcut parte din „bateria albastră", şi pentru a sta de vorbă cu e1. Din trenul care mă purta către Tohan-Zărneşti priveam şi gândurile, amintilile îmi năpădeau din plin fiinţa. La Zărneşti n-am reuşit să întâlnesc decât pe trei dintre muncito1ii componenţi ai bateriei. In prima din cele două zile, pe Micuda Ştefan şi pe Dru gă Iosif, iru· pe Mitică Nicolae numai în ziua următoare deoarece, lucrând încă în uzină ca maistru principal, trebuia să termine ş i să predea la termen unele piese ce reveneau ca sarcină secţiei de care răspundea. A

Ne-am revăzut... Ne-am strâns mâinile, ne-am îmbrătisat... Ne-am , , privit. .. Ne schimbasem mult, îmbătrânisem... Dai· bucuria revede1ii făcea ca inimile noastre să trăiască o altă vârstă. Văzând că

sunt numai aceştia , mirat, i-am întrebat despre ceilalţi ş i aş a - parcurgând împreună tabelul cu ordinea de bătaie a bateriei - am aflat că unii dintre ei au decedat, iar alţii au plecat, între timp, în diverse localităţi din ţară. Acum, aici la Tohan şi Zărneşti nu mai sunt decât ei trei şi încă doi care sunt suferinzi acasă şi nu se pot deplasa. Le-am spus ca vreau să scriu această carte şi că doresc ca în ea să apai·ă nu numai amintil-ile mele despre „bateria albastră" ci ş i cele ale lor. Mi-au spus că sunt gata şi le face plăcere să fie şi acum alături de mine. Ne-am fixat o serie de puncte, de întrebăii după care să ne ghidăm în discuţia noastră. Mă transformasem de data aceasta într-un fel de reporter; dai· nu ca cei de la ziare, au ţinut să sublinieze ei! Şi-am început s ă-i înregistrez la casetofon. Casetele respective, cu vocile lor, le voi păs tra ca un document - încă un document - scump şi drag mie. Acum să-i lăsăm pe ei să povestească. 111

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

,,- Mă numesc Mita Nicolae. Sunt născut în Calafat, judeţul Dolj, la 24 iunie 1926. Tatăl meu era muncitor la P.T.T., iar mama era casnică. Incă de copil - era p1in 1935 - uni amintesc cum fratele meu care făcea armata mă trimitea să-i cumpăr ziarul ca să vadă ce se sc1ie despre luptele din Spania. Ştiam că simpatizează cu comuniştii şi aşa mi-au rămas în minte acele evenimente ce se petreceau atunci în Europa. După

terminarea gimnaziului industrial, am venit şi m-am angajat la Uzinele Malaxa, devenite între timp societate româno-germană sub denumirea de Uzinele „Rogifer". Dup ă bombardamentele asupra Bu cureştiului , o parte de la aceste uzine, în special cea care fabrica muniţie şi armament, a fost evacuată la Uzina „Rogifer" din Tohan - judeţul Braşov, uzină care era o filială a celor din Bucureşti. Eram muncitor lăcătuş- aju stor şi aici la Tohan am lucrat de atunci şi până în prezent. Când a început războiul eram încă elev în clasa a 4-a la gimnaziul industrial. Îmi aduc aminte şi de Dictatul de la Viena care ne-a revoltat pe toţi ş i , de asemenea, când trupele hitleriste au intrat în ţara noastră. Eram acasă. Calafat fiind port la Dunăre, trupele germane transportate pe vase au debarcat în acest orăşel al nostru unde au stat 6 luni de zile, după care au plecat spre Moldova de unde u1mau să atace Uniunea Sovietică. Uzina „Rogifer" din Tohan era practic numai o u zină de încărcare a muniţiei. Numai după aducerea secţiilor de uzinare de la Bucureşti ea a luat proporţii. Şi , o dată cu aceasta, a luat amploare ş i mişcarea muncitoreasc ă. Atunci, când comandamentul Corpului de Munte a făcut apel la ajutorul uzinei, s-a trecut de îndată la formarea bateriei noastre. Celor mai vârstnici care au intrat în componenţa bateriei m-am alăturat şi eu, deş i aveam numai 18 ani, îndemnat de simţămintele mele de om care-şi iubeşte patria şi trebuie să o apere la nevoie. Aş

vrea să fac o paranteză referitoare la bateria noastră. Pentru a putea fi cunoscuti, de armată, s-au luat măsuri ca toti, acesti voluntari să fie , îmbrăcaţi într-o unifo1mă . Şi asta nu putea să fie decât ţinuta noastră muncitorească din uzină, respectiv, salopetele albastre. Cu astfel de salopete noi am fost echipaţi, nu numai cei din baterie, de unde şi denumirea ei simbolică, ci şi cei destinaţi pentru paza uzinei, circa 300 de muncitori. 112

Bateria albastră

Pe dumneavoastră v ă cunoşteam din vedere ca ofiţer în cadrul uzinei, conducerea dar mai bine v-am cunoscut atunci când ati luat comanda si ' bateriei din care făceam parte ş i eu.

.

.

.

Aveam functia de servant. Desi ' eram cel mai tânăr din baterie si nu cunoşteam bine armamentul din dotare, am putut totu ş i s ă-mi îndeplinesc ş i eu destul de bine această functie, alături de ceilalti muncitori. '

.

Instruirea ni s-a făcut de dumneavoastră, în special pentru cei care nu cunoşteau armamentul: modul de servire a acestor tunuri pe diferite funcţiuni necesare pentru amplasarea şi punerea în condiţii de tragere a bateriei, pentru camuflare ca să nu fim descope1iţi de inamic, care în timpul luptelor putea folosi şi avioane cu care să ne descopere; aceasta şi la început şi pe parcurs, fie în momente de răgaz fie în timpul luptelor când s ituaţia o cerea. Desigur că principala răspundere vă revenea dumneavoastră ca ofiţer de artilerie, ajutat şi de o parte din muncitorii care făcuseră armata, unii dintre aceştia chiar la artilerie. Numai astfel am putut răspunde la comenzile de trage1i asupra obiectivelor pe care dumneavoastră le alegeaţi ş i pentru care stabileaţi elemente de tragere, obiective care, în majoritatea lor, au fost atinse şi distruse de noi.

Îmi amintesc că după ce am plecat de la uzină am fost cantonaţi pe timpul nopţii la un regiment de vânători din Braşov. Apoi, dis-de-dimineaţă am mers şi am instalat bateria dincolo de gara Hărman. Tunurile au fost îndreptate spre satul Chichis unde se găseau trupele inamice şi în faţa căruia se afla un pod de lemn peste Râul Negru (atunci nu ştiam cum se cheamă!) şi peste care hitleriştii intenţionau să treacă, în dorinţa lor de a înainta spre Braşov . Dato1ită tragerilor noastre, podul a fost distrus, iar inamicul silit să se retragă , cu pierderi grele. A doua zi ne-am deplasat la Podul Olt unde am amplasat ş i aici tunurile şi am executat, de asemenea, trageri la comanda dv. Şi tot aşa în continuare ... Bateria noas tră avea o mare mobilitate, tunurile fiind tractate de maşini , ceea ce ne permitea o mare rapiditate în schimbarea poziţiilor de trageri, inamicul fiind încredinţat astfel că în acea zonă acţionează mai multe baterii. Ori de câte oii rememorez acele evenimente îmi revin parcă în auz ecou1ile salvelor de artilerie ale tunurilor noastre. Canonadele bateriei începeau de obicei în zori şi uneori durau în tot cursul zilei, cu mai mare sau 113

Destinul unui militar - Marin Gr.

mai mică intensitate, în duceam lipsă.

Năstase

funcţie

de

situaţiile apărute

pe front. De

muniţie

nu

Noaptea, în general, era linişte. Rareori răsunau focuri răzleţe de automate în linia infanteriştilor. Ne odihneam în adăposturi improvizate sau sub cerul liber, după împrejurări. Pe rând făceam de planton pentru a asigm·a paza sau eventuala alarmare a bateriei în caz de pericol. Dintre momentele mai grele ale bateriei noastre eu îmi amintesc de o noapte când a trebuit să facem pregătirile necesare pentru eliberarea comunei Ilieni. S-a făcut aprovizionarea cu muniţie, iar tunurile au fost pregătite pentru condiţiile respective de trageri. S-a hotărât ca tragerile bateriei noastre să înceapă la ora cinci dimineaţa, înainte ca infanteria să pornească la atac. Totul s-a executat cu mult succes. Pagubele inamicului au fost 1nari încât trupele noastre care se grupaseră în comuna Doboli au putut înainta, fără pierderi mari, eliberând comuna llieni, care se afla dincolo de linia de demarcaţie vremelnică stabilită prin Dictatul de la Viena. A

Imi amintesc apoi, în special, când într-o după-amiază, pe la orele 16,00-16,30, observatorul bateriei noastre a fost atacat de către hitlerişti cât si de artileria lor, lovituri ale acesteia căzând si în jurul bateriei. Hitleristii ' ' ,.,, doreau astfel să distrugă bateria noastră, care le dăduse mult de furcă!. .. Imi amintesc când telefonati , de la observato1ul din turla bisericii din Doboli, cerându-ne să mutăm poziţia bateriei mai spre dreapta până ce veţi veni dumneavoastră la noi, după ce situaţia se va restabili în sat. Vă aşteptam atunci cu emoţie ... Dar, până la urmă, totul s-a rezolvat cu bine. întâmplare care îmi vine acum în minte este aceea când maşina noastră care făcea legătura bateriei cu observatorul a fost atacată, de asemenea, de hitlerişti. Atunci, s-a făcut apel la o grupă de militari de la bateria de artilerie antiaeriană care sosise ulterior în zonă şi se găsea în preajma noastră. Această grupă, sub comanda unui sergent, a mers şi i-a lichidat pe aceşti hitle1işti care trăgeau dintr-o şură. O

altă

Într-adevăr, am avut zile şi nopţi foarte grele când a trebuit să ne mobilizăm cu toţii pentru ca, aşa cum am spus, cu pregătirea pe care o aveam să putem răspunde comenzilor primite din partea dumneavoastră şi să facem faţă tuturor situaţiilor ivite acolo pe front. Noi cei din bateria de trageri eram tare bucuroş i când dumneavoastră ne comunicaţi prin telefon de la 11 4

Bateria albastră

observator că ţinta aleasă ca obiectiv al tragerilor noastre fusese, după caz, atinsă sau distrusă. Printre alte distrugeri pe care ni le-aţi comunicat că le-am realizat au fost şi unele depozite de muniţii, maşini sau baterii inamice pe care dumneavoastră le observati , din turla bisericii. Atunci elanul, vointa , si , dorinţa noastră de victorie asupra duşmanului creşteau şi mai mult. Apoi Podul Olt pe care, cu toată voinţa şi dăruirea, noi ne-am hotărât să-l apărăm, pentiu că fusese minat în vederea aruncării lui în aer dacă inamicul ajungea să-l ocupe. Atunci ritmul de tragere a fost atât de mare încât ţevile tunurilor se încălziseră până la roşu. Imi amintesc şi de unele comenzi de specialitate date de dumneavoastră în acea situaţie şi când, pe lângă loviturile trase obişnuit, trebuia ţintit direct şi cât mai precis asupra maşinilor, blindatelor şi tancurilor pe care le aveau în dotare trupele ge1mane şi cu care atacau. Am văzut cum această coloană inamică se năpustea spre pod, adică spre Braşov, dar la fel am văzut, cu mare satisfacţie, cum hitleriştii , ca urmare a marilor pierderi suferite din cauza tragerilor bateriei noastre, au început „s-o ia la sănătoasa" înapoi... A

E adevărat apoi că la sesizarea făcută de noi, respectiv de dumneavoastră, atunci când tunurile cu care venisem de la uzină se decalibraseră si nu mai ' aveau precizia necesară din cauza uzurii şi a ritmului mare de trageri, foarte repede am primit patru obuziere noi de la uzinele „Astra" din Braşov şi care au functionat, în continuare, foarte bine. , De asemenea, aş vrea să arăt că bateria noastră a fost bine organizată din toate punctele de vedere. Aveam muniţia necesară asigurată de muncitorii noştri din uzină. Aveam maşini care făceau zilnic transport, dar mai ales noaptea, pentru aprovizionarea cu muniţia solicitată de noi. Ba, mai mult, vreau să spun că aceasta s-a făcut cu mare repeziciune şi atunci când s-a produs schimbarea tunurilor cu obuzierele. Momente de frică sau teamă nu prea am avut. Poate şi vârsta şi că nu cunoşteam prea mult pericolul frontului; poate şi dorinţa de a mă arăta la înălţime alături de ceilalţi tovarăşi de luptă... N-aveam de altfel nici timp să ne gândim. Aveam siguranţa în noi ş i în armamentul pe care îl aveam şi pe care îl mânuiam din ce în ce mai bine. Mai aveam siguranţa şi în infanteria care se găsea în faţa noastră şi pe care noi o sprijineam, prin ti·ageri de aitilerie. 115

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Mi-aduc aminte că mai erau şi unele momente de răgaz când dumneavoastră studiaţi terenul ş i s ituaţia de pe front, observ ată sau comunicată prin agenţii de luptă. Noi stăteam în aşteptare să primim noi ordine. Atunci ne adunam, mai vorbeam, mai glumeam, ne mai aduceam aminte de casă, de familie, de ce lăsasem în urmă... Aveam şi băieţi mai veseli, mai buni de glume şi astfel treceau repede, pe neş tiute , şi aceste momente de răgaz . Nopţile erau destul de scurte pentru noi şi căutam fiecare din noi să ne încurajăm şi să ne ajutăm. Aşa cum am mai spus, oameni unu şi unu , oameni cu curaj, oameni destoinici de care şefii şi comandanţii noştri, precum şi cei care au preluat în urma noastră această luptă, au fost mulţu1niţi apreciind faptele de arme pe care noi le-am săvârşit, chiar şi prin citarea prin ordin de zi pe întreaga armată. După

întoarcerea noastră la uzină, ceilalţi muncitori care cunoşteau faptele noastre de arme, prin intermediul şoferilor care ne aprovizionau cu muniţie şi alimente, ne-au p1imit cu urale şi cu urări de „bun venit", ne-au felicitat. Ne-am bucurat şi noi şi ei, după care am trecut din nou la lucru în uzină, cu multă abnegaţie , pentru a putea aproviziona armata noastră cu muniţie suficientă şi la tiinp, subscriind astfel şi noi la chemarea „Totul pentru front, totul pentru victorie!". După

aceea, pe parcursul anilor, eveniinente noi au intervenit şi în viaţa mea personală. M-am căsătorit şi am doi copii. Mă bucur pentru ei, că au fost ascultători şi au învăţat. Astăzi, băiatul cel maree tehnician principal, iar cel mic, absolvent al Universitaţii din Braşov, lucrează ca inginer la Uzinele „6 Martie" din Tohan, unde încă mai lucrez şi eu. Sper ca amândoi să-mi ducă mai departe cu cinste şi nu1nele şi dragostea pentru meserie ş i pentiu ţară, să dovedească muncitorilor cu care vor lucra şi colabora că au învăţat ceva de la mine şi că vor şti s ă respecte aceste învăţăminte. Aceasta va fi cea mai frumoas ă mulţumire şi pentru mine ş i pentru ei. - Mă numesc Micuda Ştefan. M-am născut în Zărneşti , strada Avram Iancu nr. 27, la 21 martie 1918. Tatăl meu era meseriaş, iar mama se ocupa cu gospodăria. Am fost angajat la u zină ş i mobilizat pentru lucru ca lăcătu ş la secţia de focoase. In prezent sunt pensionar. A

116

Bateria albastră

În august 1944 sosise momentul ca hitleriştii să fie scoşi din ţară, să ne apărăm patria şi să scăpăm de sub jugul hitlerist care ne-a adus numai rău de când s-a instalat în tara noastră. , Când comandantul Corpului de Munte din Braşov a apelat la ajutorul uzinei noastre, ne-am înrolat în „bateria albastră" cu care am pornit pe front. Simţeam în suflet chemarea de român pentru a participa şi eu la această luptă, mai ales că nu uitasem nici durerea provocată de Dictatul de la Viena prin care ni se luase paitea de nord-vest a Transilvaniei şi unde sufereau fraţii no ş tri ardeleni sub ocupaţia horthyştilor. Dumneavoastră aţi fost comandantul bateriei, ne-aţi instruit şi ne-aţi condus tot timpul. Vă cunoşteam din u zină ş i mi-a părut bine că sunteţi în fruntea noastră. Eu aveam atunci vârsta de 26 de ani, eram căsătorit şi aveam şi doi copii. În baterie funcţia primită era cea de şofer. Îmi amintesc cum, încă de la început, dumneavoastră ne-aţi trimis la unitatea noastră militară de la Râşnov ca să ridicăm maşinile capturate cu o zi înainte de la nemţi. Eu am preluat una din aceste maşini şi chiar şoferul german a trebuit să-mi spună unele caracteristici, pentru că era cu motor Diesel, funcţionând cu motorină. Mi-a arătat cum se porneşte, cum se opreşte şi altele... Maşina avea şi bandaje cu care, dacă se schimbau roţile, putea fi folosită ca locomotivă pe calea ferată. Am ridicat deci şapte 1naşini pe care le-am adus la uzină. Ne-aţi trimis la poligon să ridicăm tunurile, apoi să încărcăm muniţia necesară, după care, împreună cu muncito1ii care încadrau bateria, am pornit spre Braşov, în uralele şi urăiile de succes ale celorlalţi muncito1i din uzină. Pe front eu făceam legătura cu maşina între bateria de tragere şi observator; noaptea - la nevoie ş i ziua - aduceam muniţie ş i alimente de la uzină, unde le mai spuneam şi muncitorilor de aici despre cele ce se petreceau în luptele pe care bateria noastră le ducea împotriva hitleriştilor.

Îmi amintesc şi azi cum, la început, bateria executa trageri directe la comanda du1nneav oastră pentru ca mai apoi, după ce am primit telefoane, să mergeţi la observator în satul Doboli de unde acum conduceaţi tragerile prin comenzi date bateriei la telefon, în funcţie de mişcările şi obiectivele I?_e care le observati , în liniile inamicului de acolo, de sus, din turla bisericii. In fata , noastră luptau vânători de munte şi recruţi din Regimentul 30 infanterie Muscel şi din Regimentul 22 infanterie din Târgovişte. Mai toată populaţia 117

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

A

din sat era evacuată. Isi , luaseră oamenii si , animalele si , se retrăseseră către păduri sau satele dinapoia frontului. Nemţii

s-au străduit mult să distrugă bateria noastră, dar n-au reuşit. Au trimis si , un avion Stukas să ne caute. Noi aveam îns ă tunurile bine camuflate în lunca Oltului, acoperite cu crengi de sălcii. Avionul a fost poate derutat şi de zvasticele hitleriste de pe maşinile capturate de noi ş i care nu se aflau prea departe de tunuri, la umbra unor arbo1i. A

Imi amintesc apoi de unele momente grele cărora a trebuit să le facă faţă „bateria albastră". Unul din acestea a fost la observatorul instalat în turla uneia din cele două biserici din sat, când nemţii trăgeau cu artile1ia lor şi unul din proiectile a atins turla Atunci a fost rănit muncitorul-telefonist Petruşe Gheorghe, pe care chiar eu l-am dus cu maşina la postul de prim-ajutor din Hărman , iar dumneavoastră, îmi aduc aminte că una din schije vă perforase tocul de la binoclu.

Apoi de momentul acela când inamicul a pornit un atac puternic cu maşini blindate şi tancuri şi când noi a trebuit să ne retragem dincolo de Podul Olt. Cu tunul pe care eu îl remorcam, dumneavoastră aţi început s ă trageţi razant asupra coloanei in~ice şi sub barajul efectuat m-am dus şi am ridicat muniţia rămasă pe poziţie. Ii vedeam pe nemţi apropiindu-se. Sigur, şi ei ne vedeau pe noi. Probabil, observând prin binoclurile lor că noi eram îmbrăcaţi în salopete albastre şi că maşina era cu număr german şi cu zvastică pe capotă, au fost derutaţi că este vreo unitate de-a lor, pentru că altfel puteau să ne facă praf cu maşină şi cu muniţie cu tot... Au încercat ei mai târziu când s-au apropiat şi au tras cu un brand, dar era prea târziu pentru că noi eram de-acum pe şosea pe care ne-am putut retrage în viteză. Am ocupat poziţia dincolo de Podul Olt pe care l-am apărat prin tragerile de baraj efectuate de bateria noastră, cu un 1itrn extraordinar, astfel încât şi ţevile tunurilor se înroşiseră şi trebuia să le răcim cu pături udate în apa Oltului. Dar reuşisem... Coloana hitleristă, cu pierderi grele, a fost oprită şi apoi nevoită să se retragă, noi urmărind-o cu tragerile noastre şi în drumul ei înapoi spre Doboli. M-aţi

întrebat dacă atunci mi-a fost frică? Nu. Nu mi-a fost, penllu că dacă-mi era n-aş fi mers cu bateria. Am mers cu curaj ş i hotărârea de a învinge şi alunga duşmanul din ţara noastră. Apoi mai era şi vârsta aceea tânără care te îndeamnă la acte de curaj. Eram toţi uniţi , cunoscuţi şi prieteni din uzină. Era şi cumnatul meu Cornea Gheorghe. Ne încurajam, ne ajutam, 118

Bateria albastră

ne îmbărbătam unii pe alţii şi eram mândri de noi că suntem în stare să facem ceea ce am făcut. Când ne-am întors la uzină am fost primiţi cu multă dragoste şi bucurie, îmbrăţişaţi, apreciaţi pentru faptele de arme pe care noi le săvârşisem. Apoi ne-am reluat munca pe meseriile de mai înainte, făcându-ne mai departe datoria, în primul rând pentru aprovizionarea armatei noastre cu muniţie, până la victoria finală asupra fascismului. Personal nu m-am lăudat niciodată pentru paiticiparea mea la faptele de ai·me ale „bateriei albastre". Mi s-au luat însă multe interviuri care s-au publicat în presă, s-au făcut filmări, reconstituiri. Am citit chiar aprecieri în aceste publicaţii prin care se afirma că bateria noastră a intrat în legendă, în istorie. Dar după cum vedeţi, noi cei foarte puţini cai·e am mai rămas stăm modeşti la locul nostru, mulţumiţi că atunci ne-am făcut şi noi datoria cum am putut mai bine. Şi aşa

anii au trecut, sunt acum 40 de ani de atunci, noi am îmbătrânit, am ieşit la pensie şi port 66 de ani pe umeri de-acum. Între timp, băieţii mi s-au făcut mari, s-au căsătorit; unul lucrează la Uzina mecanică nr. 2 din Braşov şi celălalt la Grupul Şcolai· Săcele. Am mai vizitat de câteva ori locurile pe unde am luptat noi, cei din „bateria albastră" si chiar cu familia si măiturisesc că eram mândru atunci ' ' când le arătam aceste locuri şi le povesteam din arninti1ile mele. Dar, la fel, mărturisesc că n-aş mai vrea ca astfel de situaţii să se mai repete vreodată, iru· copiii şi nepoţii noştri să poată trăi în linişte şi pace ... numesc Drugă Iosif. M-am născut în comuna Fundata - judeţul Braşov, la 9 ianuarie 1913. Părinţii mei erau agricultori. Se ocupau şi cu creşterea vitelor şi pădurăritul. La pădure mai mult lucra tata. -

Mă

Sunt şi eu unul din membrii fo1maţiei de luptă „bateria albastră". Când s-a format, la 26 august 1944, s-au ales dintre cei ce se ofereau voluntar un numar de 56 de muncitori. Şi astfel am pornit pe front, pentru a ne alătura efortului unităţilor române angrenate în lupta de eliberare a patriei şi care aveau maii probleme cu forţele hitleriste în trecătorile din Caipaţi, iar dinspre Sf. Gheorghe să forţeze înaintarea spre Braşov. 119

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Vreau să mai spun că pentru a răspunde acestei chemări a trebuit să-mi amân căsăto1ia, pentru care trimisesem şi invitaţiile. Am plecat nesilit şi neforţat de nimeni şi cu toată hotărârea ca să particip şi eu la apărarea scumpei noastre patrii, împreună cu colegii mei de muncă. ,,Bateria

albastră" , condusă

de

dumneavoastră, organizată şi instruită

în condiţiile şi situaţia de atunci, a răspuns prompt şi eficace la toate cerinţele situaţiilor de luptă din sectorul pe care trebuia să-l apărăm. În baterie aveam sarcina de a aproviziona cu muniţie şi alimente de la uzină. Le transportam împreună cu Micuda Ştefan. Dacă vedeam că ne trebuie muniţie, porneam imediat spre uzină pentru a o aduce şi să putem face faţă tragerilor ce se cereau din diferitele poziţii pe care le-a ocupat bateria pe front. Că tare mult a mai tras bateria noastră atunci şi uneori într-o cadenţă extraordinară că, aşa cum s-a mai spus, se înroşeau ţevile tunurilor! Sau că a trebuit să schimbăm tunurile cu care venisem de la uzină cu altele noi luate de la „Astra" din Braşov. Oricine îş i poate da seama ce a însemnat aceasta, chiar nefiind artilerist, dacă în cele nouă zile de luptă „bateria albastră" a trebuit să tragă peste 2.600 de proiectile. Arnintiii avem multe ... Nu voi mai vorbi şi eu despre modul cum a luptat bateria noastră şi despre momentele grele prin care a trecut, pentru a nu mai repeta ce a spus mai înainteA p1ietenul meu Micuda Ştefan. Totuşi , asupra unor lucruri voi insista şi eu. In timpul luptelor ne organizam bine pe teren, luam toate măsurile ca s ă nu fim descoperiţi de inamic şi cred că am făcut-o foarte bine, pentru că tare mult ar fi do1it hitleriştii să lichideze această baterie care îi ţinea tot timpul la respect şi nu puteau s ă-şi realizeze planurile lor. Dormeam pe pământ sau în adăposturi pe paie adunate de noi. Spun ş i eu că în timpul luptelor nu ne-a fost frică deloc. Plecasem hotărâţi să facem treabă bună pe front şi să-i alungăm pe hitlerişti din ţară. Curajoşi am fost cu toţii şi foarte mulţumiţi de felul cum am fost conduşi de comandantul nostru, domnul locotenent Năstase, adică dumneavoastră , care vă aflati în tot mo1nentul alături de noi. Si astfel am , ' putut să ne întoarcem cu toţii s ănătoşi acasă la terminarea misiunii. Reîntoarcerea la uzină a fost un prilej de bucurie şi de satisfacţie ş i pentru noi care ne întorceam de pe front şi pentru cei rămaşi şi care ne ajutaseră tot timpul. Reuşita era a noastră, a tuturor muncito1ilor din uzină. că

Fiecare ne-am reluat activitatea la locurile noastre de muncă, mai ales atunci ştiam că proiectilele fabricate de noi sunt destinate a lovi în

120

Bateria albastră

continuare pe hitlerişti şi pe horthyşti. M-am căsătorit, am şi trei feciori care, între timp, au crescut. Acum, Florin e ofiţer de marină la Constanţa, Ion maistru principal la Colibaşi , iar Gheorghe - tehnician la Braşov. Am mai fost şi eu să vad locurile pe unde am luptat. O dată am fost cu mai mulţi ofiţeri, cu un autobuz, când am fost primiţi cu flori de către sătenii si , elevii din Doboli, la cimitirul eroilor de atunci. Aş

vrea s ă mai spun că în urmă cu câţiva ani, când de-acum eram pensionar, am fost chemat s ă predau steagul „bateriei albastre", ca veteran al acestei curajoase formaţiuni de luptă, către detaşamentul de pregătire militară a tineretului pentru apărarea patriei. Aceşti tineri de la Uzinele „6 Martie" poartă astăzi salopetele albastre şi pentru muncă şi pentru pregătirea militară. Am aici scris ce le-am spus atunci... -

Vă

rog

să

ne

spuneţi şi

acum!. ..

- Le-am spus: «Vin s ă vă felicit pentru rezultatele deosebite obţinute în pregătirea pentru apărarea patriei de către formaţiile tineretului în uniforme albastre pe care să le purtaţi cu drag. Sunt mânchu că numele „bateriei albastre" a fost preluat de tinerii din Uzinele „6 Martie". Am convingerea că veţi fi demni şi veţi păstra cu hotărâre ş i eroism denumirea de „baterie albastră" preluată de către noua voastră formaţie de astăzi. Vă recomandăm cu toată căldura să munciţi cu abnegaţie , să vă pregătiţi cât mai bine pentru ca atunci când ţara va avea nevoie şi vă va chema, să fiţi gata să vă jertfiţi viaţa pentru a-i apăra pacea şi integritate~ deoarece sunteţi stâlpi de nădejde ai naţiunii române, viitorul acestei ţări . Inchei, spunându-vă: Să t:răiti , , voi tineri minunati, , urmasi , ai „bateriei albastre"!» - Ai mai avea ceva de spus? aud şi eu cât de încordată este s ituaţia internaţională astăzi, parcă nu s-ar fi învăţat şi înţeles nimic după cel de Al Doilea Război Mondial. Noi şi copiii noştri dorim pace ş i linişte în lumea întreagă. Să nu ne mai luptăm cu tunurile; dorim să trăim în pace!. .. -

Văd şi

Atunci, noi ain luptat pentru a ne elibera ţara ş i nu pentiu a cuceri şi asupri pe alţii. Şi ain făcut-o fără a ne gândi la recompense sau laude. Ne-am f acut ~ datona . .... '" 121

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

După

ce am făcut înregistrăiile, rememorând chipurile tovarăşilor mei de luptă din acele zile de foc, m-am întrebat în sinea mea: Pe unde vă mai aflaţi , voi ceilalţi care mai sunteţi azi în viaţă? Pentru că n-am putut să vă rev ăd şi să stăm de vorbă înainte de a începe să scriu această carte, în speranţa că ea va ajunge şi în mâinile voastre, vă transmit pe această cale gândurile şi sentimentele mele de aleasă preţuire , afecţiune şi o caldă îmbrăţişare. Sunt sigur că aţi rămas la fel de vrednici, destoinici şi oneşti şi că tot timpul aţi muncit şi v-aţi făcut dato1ia cu aceeaşi abnegaţie dovedită atunci pe front, prin fapte de arme, constituind astfel - de ce nu! - un exemplu pentru oamenii de azi şi de mâine, din ţara noastră, pentru apărarea şi propăşirea ei. Referindu-mă la anii ce au urmat, pot spune că viaţa mea a avut un curs firesc. A

In toamna anului 1944 am revenit la Scoala Politehnică unde, în iulie , menţiunea „cum către Direcţia superioar·ă tehnică a armatei

1945, primeam diploma de inginer electromecanic, cu

laude", după care am fost trimis de să lucrez, ca ofiţer-inginer, la Uzinele Mărgineanca din judeţul Prahova. A

In anul 1946 am ieşit din armată „la cerere", cu gradul de căpitan (în prezent

maior în rezervă) cu hotărârea de a-mi consacra întreaga activitate noii mele profesiuni, cea de inginer. Astfel, în anii care au urmat, mi-am desfăşurat munca fie în activitatea de proiectare, de cercetare ştiinţifică şi în învăţământul superior, fie în diferite functii de conducere din institute de cercetare sau din Ministerul Educaţiei şi Invăţământului. Mi-am întemeiat o familie şi acasă, la locul de muncă, în societate am căutat să fiu util, să-mi îndeplinesc cu conştiinciozitate sarcinile şi îndatoririle. Acestea ar fi pe scurt principalele date din biografia unui om care s-a străduit pe tot parcursul vieţii să fie util ţării şi poporului său. A

,

EPILOG PRIN DIALOG Azter ego: Ce ai mai avea de spus, acum după elaborarea acestei cărţi? Ego: N-a fost deloc uşor. Cu multe fluxuri ş i refluxuri. Cu întreruperi ... cu reluări ... corecturi... completări ... Conştient de lipsa mea de experienţă ca 122

Bateria albastră

stil şi bogăţie de limbaj într-o astfel de tentativă; efectiv o încercare temerară pentru un doctor-inginer - fost ofiţer - obişnuit cu elaborarea de lu crări ştiinţifice sau specifice funcţiilor ocupate şi aceasta, mai ales, copleşit uneori de unele frumoase cărţi beletristice pe care le citeam. Apoi a mai fost o încercare: aceea de a nu mă putea rezuma strict numai la episodul „bateria albastră", furat fiind şi de unele mărturisiri ş i experienţe din viaţa mea personală.

Alter ego : Ştiu sentimentele de care ai fost animat atunci când ai pornit să-i înfrunţi pe hitlerişti cu „bateria albastră". Aş vrea să-mi spui însă sentimentele şi principiile după care te-ai condus în viaţă, după aceea. Ego: Ca orice om am avut şi calităţi şi defecte, dar cu grija să- mi înfrâng cât mai mult defectele şi cu bunul simţ de a-mi recunoaşte greşelile. „Viaţa şi-a dezminţit

adesea promisiunile", cum spune Pierre de Boisdeffre (critic şi scriitor francez) . De aceea, cu ocazia aniversării unui număr de ani a promoţiei mele de la liceu, mi-am permis ca în cuvântul meu adresat bunilor noş tii profesori, pe lângă mulţumirile bine-meritate, s ă le spun că ne-au prezentat mereu cele mai frumoase precepte şi virtuţi pentru o viaţă ideală, din care îns ă, până la urmă , ne-am trezit nu înarmaţi, ci dezarmati. Ne-au insuflat mereu modestia si că meritele trebuie să ni le ' ' recunoască alţii. Normal era să ne spună că viaţa nu este uşoară, că trebuie să ne facem datoria, să muncim cu toată dăruirea şi capacitatea noas tră, să nu fim venali, călcând pe cadavre, pentru a ne afirma, dar că, pentru ceea ce pe drept ni se cuvenea, trebuia să ne zbatem ca să le obţinem. Pentru că, ulterior, s-a dovedit că în viată drumul nu este lin, nu ' confirmă axioma din matematică si anume că drumul cel mai scurt înti·e două ' puncte este linia dreaptă... În viată te întâlnesti si cu bune si cu rele, cu oameni buni si cu oameni ' ' ' ' ' mai puţin buni, realitate cu care am fost confruntat şi eu personal, unele relatate şi în cup1insul cărţii; am reu şit să le depăşesc numai prin muncă, hotărâre ş i perseverenţă ş i , mai ales, - repet - fără a face greşeala dezarmantă de a generaliza, ci dimpotrivă că totdeauna copacii sănătoşi ai pădurii rămân la verticală si nu uscătmile. '

123

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Alter ego: Dar în relaţiile tale cu oamenii? Ego: După cum am mai spus, unul din defectele care mi se imputau era acela de a fi naiv, de a fi prea încrezător în oameni. L-am respins totdeauna, considerându-l a fi, dimpotrivă , o parte din averea fiinţei mele. Fără încredere în oameni m-aş fi considerat gol sufleteşte, pentru că trăind cu suspiciune şi suspectare permanentă a semenilor tăi ţi-ai pierde liniştea ş i omenia. Desigur că am avut în viaţă şi dezamăgiri , când încrederea mi-a fost luată drept slăbiciune, dar remediul a fost - comparativ cu cel din alte relaţii de viaţă - al divorţului, cu sau fără dispute. Apoi să nu uităm că pe unul căruia îi pui la îndoială încrederea îl demobilizezi, îş i pierde entuziasmul în muncă, ca ş i cum l-ai trece printre cei cărora li s-au închis usile către valori si reusita în viată. Iar când am detinut ' ' ' ' ' funcţii de răspundere , am ţinut seama că lucrând cu oameni (şi nu cu maşini sau aparate) nu voi pierde nici un galon dacă, atunci când trebuiau luate anumite hotărâri, voi accepta părerea unui subaltern, părere care se dovedea mai bună decât a mea; dimpotrivă, simţeam cum câştig în respect ş i afectiune. '

Am respectat totdeauna sfatul bunului meu tată de a fi şi eu bun, de a ajuta şi a face bine oamenilor, fără a urmări interese sau recunoştinţă. Una din virtutile la care am tinut mult a fost aceea de a-ti echilibra dorintele cu ' ' ' ' posibilităţile ; să doreşti mai mult, dar să şi găseşti noi şi cinstite posibilităţi prin muncă, instruire şi educaţie permanente. Iată de ce niciodată n-am subscris la compromisuri cu cinstea şi nici cu demnitatea, ceea ce uneori mi-a adus neplăce1i şi nu avantaje. Să trăieşti de acord cu tine însuţi, să nu te minţi nici pe tine nici pe semenii tăi , pentru că altfel conştiinţa ta- dacă ai vândut-o pe nişte tale1i murdari - îţi va da multe nopţi albe, iar perna de sub cap se va uda de transpiraţia remu şcărilor. Apoi, consider că a şti să ierţi şi să uiţi constituie o calitate benefică şi pentru tine însuţi ş i pentru semenii tăi. Care mi-a fost recompensa din toate acestea!?... Respect - pentru eu am respectat la rându-mi - şi mulţi... 1nulţi ... foarte mulţi prieteni ...

că ş i

S-ar putea ca din cele spuse mai sus să fiu tratat drept moralist!. .. Nu aceasta a fost însă intentia , mea si , nici să dau lectii , în acest sens, ci de a-mi mărturisi unele din principiile şi regulile mele de viaţă care - sunt sigur caracterizează pe majoritatea concetăţenilor mei. Şi aş fi tare mulţumit dacă 124

Bateria albastră

unii din cei obişnuiţi să trăiască v iaţa comod şi în mediocritate (ca să nu spun şi altfel!) - printre care, din păcate, ş i unii din tinerii noştri-, care cer de la societate mai mult decât sunt di spuş i să dea şi care se complac să trăiască din munca altora, ar reţine unele din aceste principii morale.

Alter ego:

Şi-acum,

în final!

Ego: Cum am mai spus, ca om născut în timpul Primului Război Mondial când tatăl meu era pe front, ca om care a trăit şi cunoscut tragediile celui de Al Doilea Război Mondial si , când în calitate de comandant al „bateriei albastre" am fost unul din comandanţii care, alături de sute de mii de fii ai pământului , au luptat pentru eliberarea ţării de sub jugul fascist, pentru libertatea, demnitatea şi independenţa ei, acum - ca cetăţean al ţării mele ş i prin ea al lumii întregi - consider de a mea datorie să rămân , în continuare, alături de toţi oamenii de bine de pretutindeni, tot combatant. .. dar un combatant î n lupta pentru pace!. ..

125

ECOURI

ALBASTRUL DE ARTILERIE* ,,Bateria albastră" s-a constituit la uzinele de armament de la Tohan pornindu-se de la faptul că uzina avea un poligon pentru încercarea proiectilelor de artilerie. Muncitorii executau trageri cu tunurile în acest poligon, trageri diferite de cele de luptă, dar oricum ei aveau o experienţă ş i o instruire în acest sens, iar uzina, care şi repara material de artilerie avariat pe front, avea în momentul respectiv pattu tunuri de artilerie de câmp. Trei dintre acestea au intrat în dotarea bateriei muncitoresti. Comandant al ' bateriei a devenit locotenentul Marin Năstase , ofiter de artilerie din comisia ' militară a uzinei. Dată fiind înţelegerea deplină de către muncitorii uzinei a necesităţii şi legitimităţii actului insurecţional cât şi a nevoilor operative din zonă, ,,întreaga masă a muncitorilor s-a ofe1it voluntar să fie încadrată în această baterie" îsi aminteste Marin Năstase. Sunt alesi doar 56 de ' ' ' muncitori. acţiune operativă

a „bateriei albastre" a fost bararea accesului spre Braşov dinspre Rucăr şi Bran a coloanelor armatei hitleriste, care se retrăgeau spre Braşov şi frontiera vremelnică. Bateria s-a dispus în poziţie de tragere în zona Tohan cu un tun în şosea orientat spre Bran, urmând ca acesta să tragă din faţă asupra capului coloanei inamice, iar celelalte două tunuri s-au dispus de o parte şi de alta a şoselei pentru a trage din lateral asupra întregii coloane. Misiunea nu era simplă. Puterea de foc a coloanelor germane era de regulă mare pe când cea a bateriei destul de redusă, muncitorii, deveniţi hitleri şti, nu erau instruiţi pentru trageri de luptă, aparatura de ochire a tunurilor era inexistentă sau incompletă, lipseau materialele de transmisiuni etc. Dar muncitorii si-au luat toate 1năsu1ile. La ' tunuri au fost plasaţi cei mai buni ochitori. Constantin Poalelungi, Ion Octavian şi Ion Sasu. În dimineaţa zilei de 24 august bate1ia era gata de luptă, iar cătt·e prânz au apărut primele maşini germane. Coloana hitleri stă Prima

* Mr. Ioan Vlad, Pagini de istorie braşoveană, Braşov, 1991. 128

Ecouri

înainta nestingherită. La momentul oportun se declanşează atacul bateriei muncitoreşti prin surprindere. Primele proiectile au avariat şi incendiat primele camioane. Întreaga coloană este sub tirul de artilerie. Nemţii ripostează cu mitraliere şi se încinge o luptă îndârjită, câştigată în cele din urmă de români. Întreaga coloană este capturată. Misiunea bate1iei a continuat cu alte succese pe aceeaşi poziţie până în dimineaţa zilei de 26 august, reuşind să oprească maşinile singuratice care mai scăpaseră peste munţi şi să-i dezarmeze pe nemţi. A

In seara zilei de 26 august bateria a părăsit uzina în uralele tovarăşilor de muncă şi s-a pus la dispoziţia Corpului de Munte comandat de generalul-maior Dumitrache aflat la Braşov. Bateria avea acum patru tunuri, cel de-al patrulea ochitor fiind muncitorul Dumitru Baiculescu. Noua misiune în sprijinul vânătorilor de munte prevedea dispunerea bateriei în apropiere de Prejmer şi executarea de trageri asupra coloanelor ge1mane care se retrăgeau spre nord. Muncitorii au ocupat cu repeziciune noua poziţie şi în cursul zilei de 27 august au tras în continuu pentru a intimida şi opri pătrunderea spre nord a trupelor germane. Dar în dimineaţa zilei de 28 august bateria a primit ordinul s ă se deplaseze în sectorul Doboli-Podul Olt unde în ziua precedentă trupele ge1mane, susţinute puternic de artilerie, au atacat pichetul de grăniceri români şi au reu ş it să ocupe satul Dobolii de Jos, obligând trupele române să se retragă prin luptă spre Lunca Câlnicului. Bateria s-a dispus lângă pădurea de lângă Podul Olt, mascată de cercetarea inamicului, şi şi-a coordonat acţiunile de luptă cu Detaşamentul Doboli. Tirul bateriei vizează satul ocupat ş i alte obiective din dispozitivul advers. Lupa continuă mai multe zile. La 31 august muncitorii uzinei „Astra" au trimis alte patru tunu1i noi, astfel că bateria îşi dublează puterea de foc, ajungând la dotarea specifică unei baterii din armată. A

In cursul celor câteva zile de lupte insurecţionale , bateria muncitorilor de la Tohan a desfăşurat importante acţiuni de luptă, a tras asupra poziţiilor hitleriste peste 2.600 de proiectile în zona Doboli, printr-o curajoasă acţiune a deschis calea înaintării infanteriei şi eliberării satului. După eliberarea satului, muncitorii bateriei au mers mai departe cu tunurile lor şi au sprijinit acţiunea eliberatoare de la Ilieni care deschidea, la exact patru ani de la 129

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

săvârşirea

raptului fascist de la Viena, epopeea eliberă.Iii părţii de nord-vest a României. Spre sfârşitul primei decade a lunii septembrie „bateria albastră" a fost înlocuită de artile1ia armatei române sosită în zonă. Fapta eroică a organizării şi angajării în luptă a acestei formaţiuni patriotice muncitoreşti ş i contribuţia sa importantă la reuşita acţiunilor insurecţionale din zona Braşov au fost răsplătite în epocă şi în istorie cu recunoştinţa binemeritată. Ordinul de zi pe armată nr. 14 din 30 octombrie 1944 menţionează: ,,Alături de trupele care au luptat pentru respingerea inamicului în zona Prejmer, Doboli, Uzinele ,,Rogi.fer" -Tohan au intervenit imediat, la cererea Corpului de Munte, cu o baterie încadrată cu lucrători şi material propriu. Spontaneitatea cu care a intervenit direcţia uzinelor, elanul cu care a răspun s personalul acestei întreprinderi şi dârzenia cu care a luptat pentru respingerea inamicului constituie un exemplu de îndeplinire a datoriei faţă de ţară". La numele deja menţionate mai adăugăm câteva consemnate în documente: Nicolae Mîţă, servant la tun, atunci în vârstă de 18 ani, Ştefan Micuda, şofer, însărcinat cu aprovizionarea cu muniţii şi armament, Iosif Drugă, tot şofer, Ion Secăreanu ş i Gavrilă Morea, ochitori.

130

ONORATĂ ASISTENTĂ*,

'

Mă prezint în faţa dumneavoastră ca participant direct la luptele care au

avut loc în zona Dobolii de Jos imediat după ziua de 23 august 1944, ziua alăturării României la Coalitia Natiunilor Unite în cel de Al Doilea Război Mondial.

' ' Vă mărturisesc că sunt stăpânit de calde emoţii sufleteşti în aceste momente, precum şi deosebit de onorat de a mă prezenta în faţa dumneavoastră.

Primul meu gând este acela de a mulţumi Tatălui Ceresc pentru faptul că mi-a dat zile şi putere de a participa la această manifestare. Spun acest lucru întrucât din investigaţiile mele recente am constatat că din circa 200 de oameni care au constituit „Gruparea de Artilerie" care a acţionat în zona citată, afară de mine doar un camarad, fost ofiţer ş i el, mai trăieşte la Braşov si este bolnav si unul la Bucuresti. '

'

'

La 23 august 1944 eram un tânăr sublocotenent în Bateria 42 W din Reg. 4 Art. AA. aflată în dispozitivul de apărare a Braşovului, amplasată pe soseaua Hărmanului unde acum este în constructie o benzinărie. '

'

Comunicatul M.S. Regele Mihai de ieşire din războiul nefiresc alături de Germania hitle1istă a fost primit cu mare entuziasm de toţi militarii bate1iei. Acest moment a coincis cu mobilizarea noastră dominată de o puternică motivaţie patiiotică, astfel încât ordinul ce a urmat de a părăsi misiunea antiaeriană şi a ocupa poziţie de luptă la sud de râul Olt, unde era graniţa României la acea dată şi unde s-a organizat dispozitivul de luptă terestră pentru apărarea Braşovului şi apoi pentru eliberarea Ardealului 1e Nord răpit prin Dictatul de la Viena în 1940, a fost executat întocmai. In condiţiile insuficienţei mijloacelor artileristice, Comandamentul Local a mijlocit completarea acestora cu o bate1ie constituită din tunu1ile deservite de muncitorii care verificau prin t1·ageri loturile de muniţie produse la Fabrica din Tohan, sub comanda locot. Marin Năstase, subunitate care a căpătat denumirea de „Bateria albast1·ă" (servanţii erau echipaţi în salopete albastre).

* Expurzere la ceremorzialul militar-religios desfăşurat cu prilejul comemorării a 5 arzi de la dezvelirea

şi sfirzţirea

Monumentului „Bateriei Albastre" .

131

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

Această

Baterie a ocupat poziţie chiar alătu1i de Bat. 42 W în care eu eram încadrat. Au urmat misiuni grele de luptă în cadrul cărora am cooperat în mod frecvent cu locot. Marin Năstase, în multiplele acţiuni de luptă executate. Această

Grupare de Artilerie a participat la lupte intense care au suprasolicitat capacitatea noastră de luptă. Din gurile de foc ale acestei grupări au plecat mii de proiectile pe durata acestor lupte. Dar luptătorii de toate gradele, inclusiv civilii în salopetele lor albastre, nu au slăbit efortu1ile lor de zi, de noapte, fără odihnă şi fără nici un confo1t uman. Cuvintele mi se par palide şi fără efect pentru a descrie înverşunarea în luptă, când împrejurăiile te obligau să fii martor la cele mai tragice momente, în care cei mai buni camarazi îşi dădeau jertfa supremă pentru îndeplinirea misiunii încredinţate. A

In luptele de la Doboli, Bateria 42 W a pierdut trei bravi ostaşi care-şi dorm somnul de veci în cimitirul eroilor al acelei localităti. , Asemenea scene s-au repetat până la finele războiului. Ele au lăsat pute1nice amprente în sufletele luptătorilor de toate gradele, dar au fost răsplătite prin succesul final, prin îndeplinirea misiunii încredinţate de Patrie, căreia azi, noi, întreaga comunitate îi sunte1n datori cu un comportament patriotic şi în primul rând prin muncă, în urma căreia să ne vedem Patria înfloritoare, cu cetăteni fericiti. , , O cale foarte dreaptă şi necesară pentru atingerea acestor ţeluri constă în a citi literatură din minunatele noastre file de istorie, adevărate comori de îndreptar civic şi patriotic şi să cultivăm prin orice mijloc asemenea deprinderi în rândul semenilor noştri. Să reflectăm şi să evaluăm cum se cuvine gestul camarazilor noştri căzuţi pe câmpul de luptă spre binele Patriei în care trăim azi. La fiecare ocazie de zile festive, sărbători religioase, momente aniversare ş .a. să depunem cu pioşenie câte o lumânare şi o floare la mormântul lor, la Monumentul lor, să-i slăvim p1intr-un moment de reculegere pentru jertfa lor supremă. Si să nu uităm că asemenea acestor camarazi trecuti în rândul eroilor ' , şi noi suntem datori Patriei cu muncă cinstită şi cu îndeplinirea obligaţiilor civice si , zilnic să ne achităm ceva din această dato1ie sfântă către Patiie. Vă mulţumesc

pentru audienţă,

Col. R. George Aurel Tohanul Vechi, 18.09.2004

132

PUBLICATII

'

în care sunt menţionate faptele de arme ale „Bateriei albastre" 1. V.O., O pagină din analele Cetăţii de sub Tâmpa, ziarul „Tribuna", Braşov, 9 octombrie 1944. 2. General colonel Ion Tutoveanu, Participarea României la războiul antihitlerist - o pagină glorioasă din istoria poporului nostru, ziarul ,,România liberă" din 21 august 1959. 3. Culegere de articole, 23 August 1944, Ed. Politică, 1964, pag. 10 2-105. 4. Locot. col. S. Asandei, Patriotism în luptă şi muncă, ziarul „Apărarea patriei" din 6 august 1964. 5. România în războiul antihitlerist, Ed. Militară, 1966, pag. 122-123. 6. Colonel M. Inoan, Amplă evocare a unei măreţe epopei, ziarul ,,Apărarea patriei" din 19 octombrie 1966. 7. Marin Gr. Năstase , Fasciştii au simţit mânia muncitorilor, ziarul ,,Scînteia" din 16 august 1964. 8. Armata română în războiul antihitlerist, Ed. Politică, 1965, pag. 93-95. 9. Aurel Mihale, Cronică de război, vol. 1, Ed. Militară, 1966, pag. 264-300. 10 . Ucrain, C. , Bateria albastră, în „Cuvîntul nou", nr. 520/ 1968. 11. Livia Dandara, Vasile Mocanu, Zile glorioase, Rev. Magazin istoric nr. 7-8, 1969, pag. 69-70. 12. Momente din lupta eroică a armatei române în timpul războiului antihitlerist, Ed. Militară, 1975, pag. 7. 13. La Roumanie dans la guerre antihitlerienne (Eugen Bartea, Const. Nicolae, Gh. Zaharia), Ed. Meridiane, 1975, pag. 51. 14. Artilleristîi v

Speţovkah,

Rev. Rumînia nr. 4/1975, pag. 44-45. 133

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

15. General col. Ion Popescu (coord. princ.) şi colectiv, Istoria artileriei române, Ed. Militară, 1977, pag. 293-297. 16. Co1neliu Leu, Romanul unei zile mari, Ed. Albastros, 1979, pag. 404. 17. Fl. Constantin, M. E. Ionescu, August 1944 - Repere istorice, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984, pag. 61. 18. Rev.

,,Viaţa militară"

nr. 8/ 1934.

19. Ziarul „Cuvîntul nou" , Sf. Gheorghe, nr. din 24

134

şi

27 iulie 1984.

LISTA PUBLICATIILOR

'

1. Pompe - compresoare - ventilatoare, Ed. Tehnic ă, 1953 2. Asupra parametrilor optimi în defectoscopia cu raze X

şi

î, în

,,Studii şi cercetări de mecanică aplicată" nr. 2, anul XIII, 1962, Ed. Academiei RPR

3. Unele aspecte privind controlul defectoscopie nedistructiv al bielelor de tractor prin gamagrafie, construcţia de maşini , 11, 1963 4. Unele rezultate privind coeficienţii de atenuare în defectoscopia nedistructivă prin gamagrafie, A V-a Conferinţă de sudură şi încercări de 1netale,

Timişoara,

1965

5. Verringerung der Bleichtungszeit bei der radiographischen Kontrolle durch Vorbelichtung, 5 - Werkstoffprtifertagungs, Magdeburg, 1966

6. La demonstration de la variation des coefficients d'absorbtion des rayons polychromatiques en fonction de l'epaisseur du materiei absorbant, Doc. IIS-V-340-66 7. Tendinte noi în aplicarea controlului nedistructiv cu radiatii ' la îmbinările sudate cap la cap, executate prin topire, 'în penetrante Referate prezentate la Consfătuirea p1ivind metode şi procedee î n controlul nedistiuctiv al instalaţi ilor şi realizarea regimului corect al apei la cazanele de abur, vol.I, Craiova 17-18 noiemb1ie 1967

8. Stabilirea pe cale radiometrică a condiţiilor de utilizare optimă a surselor radioactive în gamadefectoscopie, St. cerc. mec. apl., 2, 1967 9. Stadiul actual al cercetărilor în domeniul încercărilor nedistructive cu radiaţii penetrante, partea II, St. cerc. metalurgie, 2, 1967 10. Sur Ies essais sensitometriques des films radiographiques, Doc. IIS-V-40 1-68 135

Destinul unui militar - Marin Gr.

Năstase

judicioasă a parametrilor de expunere în radiologia industrială , în „Studii şi cercetări de mecanică aplicată", nr. 2/1969

11. Alegerea

12. Les implications de l'effet Compton dans la defectoscopie radiologique, în „Revue roumaine des sciences techniques", nr. 6/1969

13.

Formulă

pentru calculul coeficientilor de atenuare a radiatiilor X ' , Bucureşti, iunie 1969 ' utilizate în defectoscopia radiologică

14. Implicaţiile radiaţiilor împrăştiate în radiologia sudurilor, Timişoara, septembrie 1969

15. Aspecte privind caracteristicile de directivitate în defectoscopia ultrasonică (împreună cu D. Lucinescu), Bucureşti, iunie 1969 16.

Importanţa şi sarcinile defectoscopiei nedistructive în asigurarea calităţii produselor; Alegerea judicioasă a parametrilor de expunere

în roentgen şi gamagrafie; Defectoscopia nedistructivă a cusăturilor sudate, în volumul Colocviului organizat în cadrul CNIT privind „Metode modeme de control nedistructiv al îmbinărilor sudate, ale pieselor turnate şi laminate", 1969

17. Metode pentru determinarea timpului de expunere în radiografia industrială, Conferinţa Naţională de Mecanică Aplicată, Bucureşti, 1969 18.

Metodă

pentru calculul coeficientilor de atenuare a radiatiilor ' , roentgen utilizate în defectoscopia nedistructivă, Conferinţa Naţională de Mecanică Aplicată, Bucureşti, 1969

19. Studiu privind introducerea controlului ultrasonic la montajul conductelor magistrale (împreună cu D. Lucinescu şi I. Teodorescu), 1969 20. Bazele defectoscopiei radiologice, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1970 21. Methode pour le calcul des coefficients d'attenuation des rayons rrentgen utilises dans la defectoscopie non destructive, în „Revue roumaine des sciences techniques", nr. 5/1970 22. Methode de determination du temps d'exposition dans la radiographie industrielle, în „Revue roumaine des sc1ences techniques", nr. 6/1970

136

Nicolae Filipescu, întemeietorul Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu

Târgovişte,

Liceul Militar Mănăstirea Dealu

LEGENDA

~

16

80

.._ ~

fViH OE sifilîiE

HkWriREA tEALu - .... - '"'° LiCEUL NiLÎTM

~

....

--• • -~ -

• - ·

.-

+

-

Elevul Marin

Năstase

_Şnimi! dela MAnistirea Dealului

S.....40A-e.tt

Jela Uceal militar

lae Filipesou••. 12-oi-•m-~

--.-in~- . . - . . . _. . . . . . . .. !.,..., ... .,,,, ..... ... ..,.. - ..... -... ·- . . ..... - -. ,te,··•. ,.,.. ·- .......

\oo•

4 ._..

LJ• t'll4

ff n ,.-

.o-.'t..,...

~

,.._li..;_ 1.....................~- ~ · · I ......_._,. .....

.. -.

• • •4

t

,. fGlli• . . .._...,.. ,: .._ _.., • f ..,, .W ......-. ~ .--.. ....... :1,, ...." . . . . . . .. _• .. • ' ,,, ,W\t,. '-' U'Jt, ""''".... ....... ,__........ ...... - . ............ .... .,. • M rl.- ~ 11 (';l?d

Jlf2 ._,,ţt,,,~,,, ~,,:..,.,,,;&, .t' cb:E-'Ql :S• Japu.--4estot• ?lS,tll. 1e- ou• o. da.t ;.I

dC'Yd.&

--------. /4,~//,,/!_A

a11111111 1nllilplll_.... . . . Oola -A->O

,

·-'·

0.numlr