Cartea nuntii

Citation preview



CARTEA

NUNÞII

G. C Ã L I N E S C U

G.C{LINESCU

CARTEA

NUNÞII

CARTEA NUN|II

!

Colec\ie ini\iat[ =i coordonat[ de Anatol Vidra=cu =i Dan Vidra=cu Concep\ia grafic[ a colec\iei =i coperta: Vladimir Zmeev REFERIN|E ISTORICO-LITERARE:

G. C Ã L I N E S C U

Marian Papahagi, Ion Negoi\escu, S. Damian, Dumitru Micu

"

#

CARTEA

NUNÞII

Editura „Litera Internaþional“ O.P. 61; C.P. 21, sector 1, Bucureºti, România tel./fax (021) 3303502; e-mail: [email protected] Grupul Editorial „Litera“ str. B. P. Hasdeu nr. 2, mun. Chiºinãu, MD-2005, Republica Moldova tel./fax +(3732) 292932, 294110, fax 294 061; e-mail: [email protected]

G. C Ã L I N E S C U

Difuzare: S.C. David D.V. Comprod SRL O.P. 61; C. P. 21, sector 1, Bucureºti, România tel./fax +(021) 3206009 Prezenta ediþie a apãrut în anul 2003 în versiune tipãritã ºi electronicã la Editura „Litera Internaþional“ ºi Grupul Editorial „Litera“. Toate drepturile rezervate. Editori: Anatol ºi Dan Vidraºcu Lector: Tudor Palladi Tehnoredactare: Lorina Gîncu

$

Tiparul executat la Combinatul Poligrafic din Chiºinãu. Comanda nr. 30668 CZU 821.135.1 C 14 Descrierea CIP a Camerei Naþionale a Cãrþii Cãlinescu, G. Cartea nunþii / George Cãlinescu; (Bibl. ºcolarului, serie nouã / col. iniþ. ºi coord. / Anatol ºi Dan Vidraºcu; conc. gr. col. ºi cop. / Vladimir Zmeev; nr. 403). – B.: Litera Internaþional; Ch.: Litera, 2003 (Comb. Poligr.). – 296 [p]. ISBN 9975-74-600-4 ISBN 973-7916-90-5 821.135.1

ISBN 9975-74-600-4 ISBN 973-7916-90-5

© LITERA INTERNAÞIONAL, 2003 © LITERA, 2003

CARTEA

1899 19 iunie (stil vechi) / 2 iulie (stil nou). Se na=te la Bucure=ti Gheorghe Vi=an, fiul Mariei Vi=an =i al lui Tache C[pit[nescu. 1907 17 martie. Gheorghe Vi=an este adoptat de familia Constantin =i Maria C[linescu (n[scut[ C[pit[nescu, sora lui Tache C[pit[nescu). Copilul, în clasa a doua primar[, va purta de acum numele Gheorghe C[linescu. Toate lucr[rile sale viitoare vor fi isc[lite G. C[linescu. În acela=i an moare tat[l adoptiv. 1908 Maria C[linescu se mut[ de la Ia=i, unde locuise pân[ atunci împreun[ cu fiul ei, la Bucure=ti, în casa surorilor sale (ce va fi descris[ de viitorul romancier în Cartea nun\ii). 1910–1914 Gheorghe C[linescu este elev la Gimnaziul „Dimitrie Cantemir“. 1914–1916 Elev la Liceul „Gh. Laz[r“, sec\ia modern[ (printre profesori: C. Giurescu, Gr. T[u=an, H. Frollo). 1919 octombrie. Se înscrie la Facultatea de litere =i filosofie a Universit[\ii din Bucure=ti, sec\ia filologie modern[. 1920 Debuteaz[ în publicistic[, în ziarul „Diminea\a“. 1921 Începe seria traducerilor din limba italian[ cu o nuvel[ din Decameronul lui Boccaccio, ap[rut[ în revista „Roma“, nr. 3. Colaboreaz[ la ziarul „Dacia“. 1923 Apare în traducerea sa romanul lui Giovanni Papini, Un om sfâr=it, cu o prefa\[ a autorului scris[ pentru aceast[ traducere =i cu un cuvânt înainte de Al. Marcu. 1926 Debuteaz[ în „Universul literar“ cu poezia Nova mihi apparuit Beatrix. 1927 Colaborator la tot mai numeroase publica\ii: „Vremea“ (director: I. Valerian), „Gândirea“ (de care se va desp[r\i polemic în 1929), „Sinteza“, „Politica“.

NUNÞII

TABEL CRONOLOGIC

%

G. C Ã L I N E S C U

&

1928 Colaboreaz[ la „Universul literar“, „Opozi\ia“, face cronica literar[ la „Via\a literar[“. 1930 Redactor la revista „Roma“ (cu colabor[ri pân[ în 1932). 1931 Colaboreaz[ la „Adev[rul literar =i artistic“, „Cuvântul“, la „Via\a româneasc[“. Începe s[ publice în foileton în ziarul „Mi=carea“ Via\a lui Mihai Eminescu. 1932 Apare Via\a lui Mihai Eminescu, la Editura Cultura Na\ional[. Numit codirector al revistei „Via\a româneasc[“, al[turi de Mihai Ralea. 1933 Apare Cartea nun\ii, la Editura Adev[rul. Inaugureaz[ în „Adev[rul literar =i artistic“ Cronica mizantropului, semnat[ la început Al., apoi Aristarc, pseudonim frecvent pân[ în 1947. (O replic[ a ei o va constitui Cronica optimistului, publicat[ în „Contemporanul“ începând din 1955. Începe s[ publice fragmente din Opera lui Mihai Eminescu, în „Via\a româneasc[“ =i „Adev[rul literar =i artistic“. Edi\ia a doua din Via\a lui Mihai Eminescu. 1934 Primul volum din Opera lui Mihai Eminescu. Bolnav de astenie nervoas[, p[r[se=te redac\ia „Vie\ii române=ti“. 1935 Volumele II =i III din Opera lui Mihai Eminescu. 1938 Apare romanul Enigma Otiliei, 2 vol. Apare Via\a lui Ion Creang[. Apare edi\ia a treia din Via\a lui Mihai Eminescu. Apare M. Eminescu. Poezii, edi\ie întocmit[ =i comentat[ de G. C[linescu. 1939 În Editura Jurnalului literar îi apar studiile Liviu Rebreanu =i Tudor Arghezi. Public[ Principii de estetic[. 1940 Public[ fragmente din Istoria literaturii române de la origini pân[ în prezent, în „Revista Funda\iilor Regale“. 1941 iulie. Apare la Editura Funda\iilor Regale (director: Al. Rosetti), Istoria literaturii române de la origini pân[ în prezent, lucrare monumental[, care a stârnit discu\ii foarte vii, pro =i contra, de la publicare pân[ ast[zi.

NUNÞII CARTEA

A doua edi\ie a Istoriei... va ap[rea postum, abia în 1982, la Editura Minerva, edi\ie îngrijit[ de Al. Piru, care a introdus în text toate modific[rile operate de autor începând din anul 1946 pân[ la moarte. 1943 Apare +un sau Calea neturburat[. Mit Mongol. 1944 Scoate ziarul „Tribuna poporului“. Public[ în „Vremea“ 12 poeme; colaboreaz[ la „Ecoul“. Numit profesor titular la Catedra de Istoria literaturii române moderne la Universitatea din Ia=i. 1945 Apare Istoria literaturii române. Compendiu. 1946 Apare volumul Impresii asupra literaturii spaniole. Edi\ia a doua din Istoria literaturii române. Compendiu. 1947 Edi\ia a doua din Enigma Otiliei. Scoate manualele de limb[ român[ pentru clasele I-III de gimnaziu =i pentru cl. a IV-a de liceu. 1948 Este ales membru activ al sec\iei literare a Academiei Române, în locul lui Sextil Pu=cariu. Este ales deputat în Marea Adunare Na\ional[, din partea Frontului Democra\iei Populare; începe lunga, controversata, chinuita colaborare a lui G. C[linescu cu regimul comunist. În toate func\iile publice ce le va de\ine pân[ la sfâr=itul vie\ii va fi secondat de un ideolog-supraveghetor din partea partidului unic. 1949 Este deta=at la Institutul de Istorie Literar[ =i Folclor, recent înfiin\at. 1951 Este numit director la Institutul de Istorie Literar[ =i Folclor. 1953 Apare romanul Bietul Ioanide. Apare revista „Studii =i cercet[ri de istorie literar[“, conceput[ ini\ial ca buletin anual al Institutului. Cu sfera de preocup[ri =i de colaboratori mult l[rgit[, publica\ia va ap[rea pân[ ast[zi, sub titlul Revista de istorie =i teorie literar[ =i sub egida Academiei Române. Apare manualul de Istoria literaturii române pentru clasa a VIII-a, elaborat de un colectiv condus de G. C[linescu, din care f[ceau parte I. Vitner =i Ov. S. Crohm[lniceanu. 1954 Apare manualul de Istoria literaturii române=ti pentru clasa a IX-a de aceia=i autori.

'

G. C Ã L I N E S C U



Ion Creang[. Opere, edi\ie îngrijit[ =i prefa\at[ de G. C[linescu. 1955 Apare volumul Am fost în China nou[. Monografia Gr. M. Alexandrescu, litografiat[. 1956 Apar volumele Studii =i conferin\e, Trei nuvele, Enigma Otiliei, edi\ia a III-a =i, tip[rite în revista Institutului, monografiile Nicolae Filimon =i Gr. M. Alexandrescu. Membru în Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor. 1959 Enigma Otiliei, edi\iile a IV-a =i a V-a. Monografia Nicolae Filimon, în volum. Numit responsabil al colectivului de redactare a tratatului de Istorie a literaturii române. S[rb[torit în =edin\[ solemn[ de c[tre Academia Român[, cu prilejul împlinirii a 60 de ani. I se acord[ ordinul Steaua Republicii, cl. a II-a. C[l[torie la Praga. 1960 Apare romanul Scrinul negru. Numit Profesor onorific la catedra de Istoria literaturii române a Universit[\ii din Bucure=ti. 1961 Enigma Otiliei, edi\ie definitiv[. C[l[torii în Fran\a =i la Moscova. Deputat în Marea Adunare Na\ional[. 1962 Apare monografia Gr. M. Alexandrescu. |ine un curs despre Eminescu la Facultatea de filologie, Bucure=ti. C[l[torie la Floren\a, la Adunarea General[ a Comunit[\ii Europene a Scriitorilor. Adreseaz[ Biroului Politic al C. C. al P. M. R. o scrisoare prin care solicit[ intrarea în rândurile membrilor de partid. Este primit f[r[ a efectua stagiul de candidat, al[turi de Mihai Ralea =i Demostene Botez. 1963 Apare volumul de versuri Lauda lucrurilor. Scrinul negru, edi\ia a II-a. Ion Creang[, Opere, edi\ie bilingv[ româno-francez[, îngrijit[ de G. C[linescu. Public[ Tragedia Regelui Otakar =i a Prin\ului Dalibor =i fragmente din Ludovic al XIX-lea. 1964 Apare Via\a lui Eminescu, edi\ie definitiv[. Tratatul de Istoria literaturii române, vol. I. |ine cursul Ion Creang[ la Facultatea de filologie, Bucure=ti.

NUNÞII CARTEA

Numit =ef de catedr[ onorific. Prime=te Premiul de Stat „pentru activitate literar[ =i publicistic[“. Internat la Sanatoriul Otopeni cu diagnosticul ciroz[ hepatic[. 1965 Apare monografia Ion Creang[, rev[zut[. Propus candidat de deputat în M. A. N. Membru în Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Apare primul volum din seria de Opere. 12 martie. Se sfâr=e=te din via\[, la Sanatoriul Otopeni. Institutul pe care l-a condus se va numi Institutul de Istorie =i Teorie Literar[ „G. C[linescu“. În acela=i an apar volumele: Vasile Alecsandri, Impresii asupra literaturii spaniole, Estetica basmului, Eminescu, Bietul Ioanide, Enigma Otiliei, Teatru, Iubita lui B[lcescu. Începe destinul postum al operei.



G. C Ã L I N E S C U

O S{RUTARE ÎN TREN



Când salcâmii sta\iei începur[ s[ alunece pe dinaintea trenului, lovind u=or cu frunzi=ul strea=ina vagonului, Jim trase u=a compartimentului =i merse s[ se a=eze la locul s[u de lâng[ fereastr[. Mirosul de piei încinse =i de unsori îl f[cu s[ priveasc[ cu mai mult[ repulsie plu=urile groase ale fotoliilor de culoarea tutunului uscat. Pe spetezele =i pe bra\ele lor, eroziunile se pref[cuser[ în ulcera\ii negre, lipicioase, adev[rat[ lepr[ a stofelor b[trâne. Jim acoperi cu batista plaga rezem[torii sale, apoi se l[s[ pe spate, într-o pozi\ie calm[, rece =i meditativ[. Destul de lucid pentru ca s[-=i dea seama de mi=c[rile sale suflete=ti =i s[ în[bu=e la vreme impulsiunile de vanitate vulgar[, el nu putu s[ nu recunoasc[ invazia unui sentiment de atrac\ie personal[, caracteristic în clipele în care se b[nuia observat. În aceste împrejur[ri el sim\ea nevoia s[-=i compun[ o masc[ sever[ =i abstract[ =i s[ se ilustreze printr-o contempla\ie de neuitat, r[nind lumea cu atitudinea sa moral[. Încerc[ dar s[ se smulg[ contingen\elor, examinând tavanul alburiu al compartimentului, recenzând f[r[ familiaritate pe tovar[=ii de c[l[torie, rezemându-se când într-o mân[, când într-alta, dar aceste sfor\[ri de a-=i g[si o \inut[ fireasc[ îi v[dir[ =i mai mult stâng[cia. În cele din urm[, se ridic[ =i trase cristalul gros al ferestrei. Aerul uscat, nisipos îi plesni în obraji, iar compartimentul se umplu cu aburi de cocs =i de fân incendiat. Perdelele fâlfâir[ ca ni=te flamuri, p[rul domni=oarei din fa\[ se umfl[ spulberat =i gazeta vecinului de banc[ explod[ în mâini. Jim scoase capul afar[ =i privi. Locomotiva alerga adulmecând traversele, sfor[ind la pode\e, \ipând prelung la

NUNÞII CARTEA

ivirea capetelor albe de pod, iar pistoanele zvârleau ritmic lucioasele articula\ii de-a lungul înaltelor =i multiplelor ro\i. Hurducarea monotn[, cioc[nitul ascuns de lan\uri =i tampoane care b[tea neostenit m[surile se pref[ceau la poduri în pr[bu=iri asurzitoare de mari pl[ci de fier, dup[ care urma iluzia unei lini=ti curg[toare, de izvor. Terasamentul luneca pe dedesubt, smulgând dup[ sine stâlpii de telegraf =i pomii, =i Jim se trudea zadarnic s[ pun[ un punct fix în prundi=ul anonim, p[r[sind cu regret o grind[ înnegrit[ de catran, o tuf[ pipernicit[ sau o cremene l[ptoas[ cu care ochiul se familiarizase din goan[. Aerul îi usca fa\a, împro=cându-l cu un nisip fin de zgur[, dar senza\ia vântului sfâ=iat =i a spa\iului devorat cu fiece stâlp aruncat în urm[ îi f[cea pl[cere. În cele din urm[, temându-se ca =ederea sa la fereastr[ s[ nu produc[ vreo sup[rare celorlal\i pasageri, se a=ez[ din nou la loc, continuând s[ urm[reasc[ goana câmpurilor cu privirea. Pe retina îngust[ a ferestrei, stâlpii de telegraf alergau, în[l\ând =i coborând fasciculul de fire, urcându-le pe un mal înalt =i pr[bu=indu-le în râpe lutoase, în vreme ce peisajul se învârtea încet în jurul unui punct imperceptibil mi=c[tor. Câmpurile se întindeau linse cu un verde arhaic, ca în picturile primitivilor italieni, pierzându-se în dep[rt[ri oceanice, =i nesfâr=ita lor perspectiv[ ar fi p[rut pierdut[ într-o cea\[ aurie dac[ turme de tufe n-ar fi alergat circular pe dinaintea ochilor, tr[dând rota\ia planurilor. Veneau în cirezi mici, fumurii, aproape sau în marginea z[rii, ori c[deau în stoluri numeroase, înnegrind solul neted, infinit. Câ\iva copaci, r[sucindu-se pe loc, în dep[rtare, alc[tuiau o m[sur[ a imensit[\ii acesteia, de-o pustietate a=a de idilic[, încât apari\ia unei cornute placide pe orizont ducea gândul la epoci str[vechi geologice. Deodat[ în superficia câmpurilor se ivea o cavalcad[ de valuri, care se rostogoleau încetul cu încetul în degrad[ri spirale, coborându-se apoi vertiginos într-o mare pâlnie, plin[ cu cirezi de arbu=ti =i tufe. Solul se rupea acum

!

G. C Ã L I N E S C U

"

în gropi, în ruine, în surp[turi neregulate, mi=cându-se ca undele în sus =i în jos, acoperind brusc orizontul =i descoperind deodat[ pr[v[liri lungi de terenuri spre v[i pierdute în genune, iar trenul c[dea între maluri de lut, sub firele de telegraf, sau ie=ea pe marginea unor râpe pr[p[stioase, st[pânind parc[ o mare secat[. Jim întoarse în treac[t capul spre fotoliul dimpotriv[. Domni=oara st[tea rezemat[ într-un cot, cu fruntea lipit[ de geam, asemeni unui copil, pierdut[ în peisaj ca într-un vis. Locomotiva scoase un \ip[t prelung de spaim[, =i aproape în acela=i timp aripile înalte =i albe ale unui pod fâlfâir[ în sus =i în jos în tunete surde, metalice, c[zând apoi fulgerate. Înaintea ochilor se =[n\uia pe sub tren o albie lat[ de râu, de n[moluri împietrite =i cr[pate, în mijlocul c[reia =erpuia încet un fir de ap[ tulbure, ro=ietic[. Lâng[ linia de s[lcii, vite, înfipte cu copitele în n[mol, mi=cau placid cozile, ad[pându-se. Jim arunc[ din nou ochii înspre domni=oar[ =i putu s[ observe c[ îngenunchease cu un picior pe fotoliu, îndoindu-l sub sine, în a=a fel încât rotula mic[, gra\ioas[ se contura sidefie sub transparen\a ciorapului. Pantofii mici trotteur, aproape b[ie\e=ti, rochia plisat[, ce-i c[dea pân[ la concavitatea încheieturii gambei, bluza alb[, prin care se str[vedeau umerii nedezvolta\i înc[ =i panglicile c[m[=ii, gulerul circular, ondulat, în jurul unui gât metalic, sub\ire, oxidat de vânt, îi d[deau aerul unei adolescente, crud[ înc[, elev[ de =coal[ poate, deghizat[ în „domni=oar[“. Ascuns[ între palme, fa\a contemplativ[ îi r[mânea nedefinit[ în liniile ei morale. B[g[ de seam[ îns[ c[ fata, distrat[ de priveli=te, î=i turtise nasul mic pe geam, încercând r[ceala cristalului. În configura\ia peisajului st[pânea acum o cald[ geometrie vegetal[. Solul circula mereu în jurul trenului, lungind sau apropiind orizonturile. +esuri f[r[ sfâr=it, netede =i verzi, roteau în perspective imense vegeta\ie uniform[ de copaci rotunzi, pierzându-se dincolo de z[ri cu o claritate de minia-

NUNÞII CARTEA

tur[. Întinderile r[mâneau mult[ vreme într-o singur[tate ascetic[ de ierburi scurte, ro=cate, apoi câmpul se încre\ea în smârcuri mi=c[toare de buruieni, =i tufele \â=neau cenu=ii din toate p[r\ile, în stoluri r[zle\e sau în turme continue, pentru ca s[ se risipeasc[ în zbor planat spre zare, sau invadate de unanimitatea furtunatic[ a p[durilor, prevestite prin copaci care veneau în goan[, aci =uier[tori =i s[lbatici, fug[rindu-se =i culcându-=i coamele la p[mânt, aci diafani =i idilici, lunecând singuratici într-o rou[ luminoas[. Planurile se înclinau oscilatorii, când într-o parte, când într-alta, dând o impresie de plutire, =i lungile lanuri, tunse, de august, prin regularitatea geometric[ a petelor, p[reau mari chilimuri aruncate peste holde. Asfin\ise, =i în urma soarelui stins nu mai r[m[sese decât un fum de aur pulverizat, pe fundul unor solitudini imense, iar cerul f[r[ unde stagna ca o ap[ ve=ted[. Domni=oara dormita îngândurat[ în b[taia apelor eterice, explorând nemi=cat[ spre linia orizontului regiuni îndep[rtate, ca =i cum ochii i-ar fi r[mas într-un port vag, în a=teptarea unui transatlantic imens de neguri albastre. O întoarcere involuntar[ a fe\ei îi dezv[lui deodat[ fizionomia pân[ atunci negat[. Casca neted[, lucioas[ a p[rului încercuia simetric ovalul neverosimil =i gra\ios de geometric, =i în vreme ce bretonul c[dea dintr-o singur[ lam[ pân[ deasupra ochilor, asemeni unei viziere de lac negru, triunghiul în care sfâr=ea p[rul tuns la spate l[sa gol grumazul b[ie\esc, al c[rui imperceptibil =an\ se pierdea în candoarea circular[ a gulerului. Profilul de smal\ m[sliniu, ce servea de sprijin greului coif de p[r, umplu pe Jim de mirare =i de u=oara voluptate pe care \i-o provoac[ desfoierea pe nas a unui trandafir matur c[zut de sus. Ochii rotunzi, speria\i, verzi ca bobul de strugure, dar p[rând în r[stimpuri întuneca\i, a=a de rotunzi sub liniile drepte, mongolice ale sprâncenelor, încât pe punctul lor cel mai proeminent str[lucea mereu câte un focar argintiu, nasul drept în profil, pu\in protuberant din fa\[, cu nervoase evaz[ri ale sub-

#

G. C Ã L I N E S C U

$

\irilor n[ri, gura f[r[ carnalitate, tras[ cu fine\e într-un contur minim, compuneau o fizionomie blând[ =i impertinent[ totodat[, gata s[-=i aureoleze în lacrimi bilele uimite ale ochilor =i s[ sfideze cu mânie pe privitor printr-o tremur[tur[ a n[rilor =i o sub\iere a buzelor. Nu era desigur un copil, ci o adev[rat[ domni=oar[ de vreo optsprezece ani, îns[ masculinitatea stilului punea mai mult[ cruditate =i inocen\[ pe un chip cu unda iritabil[ la cele mai u=oare emo\ii. Surprinzându-se observat[, ea trase repede în jos piciorul sub\ire, silindu-se s[ acopere cu marginea rochiei scurte umerii genunchilor, =i-=i lipi din nou nasul cu putere de geam. În lividitatea amurgului cete continue de s[lcii se târau în =an\urile mari de lâng[ linia ferat[. Terenul inundabil era plin de mla=tini cu ape coclite, putrede, în a c[ror spum[ verde trunchiurile copacilor înfipseser[ picioarele lor r[sucite. O ultim[ lic[rire a orizontului bronza suprafa\a cangrenat[ a smârcurilor, sco\ând la iveal[, din mu=i\a lor verde, monstruozitatea câte unei r[d[cini exhumate din n[mol =i r[mase în aer ca o ghear[ crispat[. Balta se l[\ea pe alocuri prin porumbi=tile p[lite, culcate la p[mânt, str[b[tând prin lungile garduri de nuiele împletite ce hot[rniceau lanurile în fug[. Apoi apele se zvântar[ =i câmpurile fumurii, alternate de dealuri, reap[rur[ eliberate, învârtind u=or în dep[rtare cuburi albe de sate, st[pânite de turnurile gotice ale bisericilor. Un b[iat descul\ =i îndesat mâna cu o nuia, din urm[, trei vaci greoaie, înl[crimate, =i un pâlc de cai =edeau pe coama unui dâmb, aruncând neosteni\i capetele încomate în b[taia vântului. Sfor[itul locomotivei împro=ca solul cu rotocoale grele de fum, în vreme ce t[lpile trenului b[teau în tact, pe dedesubt: zdup-zdup, zdup-zdup, zdup-zdup, zdup-zdup. Vecinul f[cu deodat[ o mi=care =i se ridic[ greoi, întinzând mâinile scurte spre plasa de bagaje. Trase de sus o geant[ de piele groas[, o desf[cu pe genunchi =i scoase din ea felurite pachete de hârtie, pe care le în=ir[ pe un jurnal. Jim auzi pârâitul hârtiilor desf[cute, clef[itul surd al f[lcilor,

NUNÞII CARTEA

=i o curiozitate irezistibil[ îi întoarse ochii c[tre c[l[torul masiv =i stâncos, care, r[suflând greu, rumega încet =i mu=ca din când în când dintr-o felie mare de mortadel[ c[r[mizie, privind vis[tor cu ochii alba=tri contemplativi. F[lcile uleioase îi c[deau rupte sub nivelul gurii unse, dându-i un rictus autoritar în ciuda placidit[\ii întregii sale figuri. Spre a nu vedea, Jim se întoarse energic spre fereastr[, obsedat de gândul c[ pa=nicul rumeg[tor ar fi putut s[ întind[ cu mâna sa gras[ câte-o felie rotund[ de mortadel[ la toat[ lumea, pentru ca în ritmul neostenit al tampoanelor, zdup-zdup, zdup-zdup, toat[ lumea s[ mestece încet =i vis[tor. +uierul locomotivei se pref[cu într-un muget prelung de bou r[zle\, iar p[mântul tremur[ de copite. Veneau cirezile de la p[=une, mânate cu b[\ul de ciurdari. Pline de n[mol uscat pân[ sub pântec, vitele se leg[nau rumegând ultimele fragmente de iarb[ r[mase între din\i, speriind cu cornul =i cu coada mu=tele acute lipite pe sub coapse. Înotau lent în pulberea drumurilor, stârnind scurte ciclonuri de colb, îndesându-se =i r[zle\indu-se =i disp[rând încetul cu încetul în fumul cenu=iu al marginilor de sat. Câte o vac[ cu n[ri ro=cate întorcea ochii uzi întreb[tori, chemând cu r[get prelung, mai mult ghicit, un vi\el pierdut pe lâng[ cocenii unei porumbi=ti, în vreme ce altele, împunse cu bâta de v[car, se înc[p[\ânau s[ aspire cu nasul apa scurs[ printre cr[p[turile unei lungi troace de lemn. Cu lini=tea marilor bestii lacustre, un bou cu bust de zimbru =i cu coarne lungi în semilun[, pe pântecele c[ruia marele tendon al sexului s[u se l[sa întrun \ur\ur de noroi, privi sângeros =i nemi=cat trenul, =i din pântecele s[u curse ca dintr-un jgheab, inundând raza picioarelor, o ap[ de pu\uri st[tute. Clef[itul placid al omului cu ochi alba=tri, coborârea de pe dâmburile cu p[=uni a vitelor, mugetele presim\ite în drumul satelor, continua izbitur[ de cazmale a ro\ilor se amestecau într-un singur cutremur surd, prelung, de pun\i de lemn zguduite de trecerea neîntrerupt[ a mii de vite vesperale.

%

G. C Ã L I N E S C U

&

Sufocat[ de duhoarea de piele rânced[, domni=oara vru s[ coboare mai jos geamul, dar mâna prea mic[ nu izbuti s[ urneasc[ placa groas[ de sticl[. Era aproape s[ renun\e, ru=inat[, când Jim, ridicându-se, apuc[ cu o mân[ inelul de sus =i cu alta cordonul de pânz[ =i d[du voie deplin[ în[untru mirosului de pulbere ud[ =i r[corilor de prund. În timpul mi=c[rii atinse f[r[ s[ vrea degetele sub\iri ale fetei, întârziate pe marginea pervazului, amândoi se a=ezar[ la loc, domni=oara – cu un surâs timid de recuno=tin\[ în umbra pleoapelor plecate, Jim – cu o u=oar[ febr[ tactil[. Concupiscen\e vagi îl încercau când arunca ochii spre chipul din fa\a lui =i-i d[deau o ascuns[ ebrietate pulsului. S-ar fi sim\it toropit ca de o succesiune de valuri calde dac[, putând s[-=i apropie obrazul de acela al fetei, ar fi fost lovit de ploaia de fire moi a p[rului tuns =i adiat de r[sufletul micilor n[ri nervoase. L-ar fi tentat de asemenea s[ încerce cu podul palmei netezimea p[rului pe locul rotund al vârtejului din cre=tet, a umerilor sau a genunchilor. Sim\indu-=i mâinile vinovate, el le ascunse în dosul perdelei =i-=i purific[ ochii în spectacolul poienilor aprinse pe margini de vârfurile celor din urm[ raze. Locomotiva \ipa în fa\a unor pr[p[stii nev[zute =i sufla din greu fum cu scântei. Trecea acum printre diguri înalte de bolovani ro=ca\i, pr[fo=i, cu b[rbi de buruieni \epoase =i pl[gi mari de p[cur[ =i funingine sclipitoare. }n vreme ce ro\ile b[teau surd caden\a drumurilor înc[lcate cu plesnituri de pânze ude în vânt =i zorn[it de fier[rie, Jim se l[sa dus de gânduri pe alte peisaje interioare. Peste câteva ore se vedea oprindu-se în fa\a unei porti\e oloage de z[brele ro=ii =i intrând într-o curte lung[, r[coroas[ de prea multe zorele, întinse pân[ peste stre=inile carbonizate ale casei. Întâmpinat de glasurile ascu\ite =i mirate, r[sunând din diferite ascunzi=uri, avea s[ doarm[ în odaia cu miros de patchouli de lâng[ gr[din[, la geamul c[reia suspina toat[ noaptea ci=meaua =i tres[reau din somn g[inile în cote\e, speriate de pa=ii m[run\i ai =obolanilor. Amintirea locului putred în care î=i petrecuse

NUNÞII CARTEA

copil[ria nu-i de=tept[ decât imagini de umiditate: hume t[iate cu un cu\it, în inima galben[ a c[rora se zvârcolesc dou[ fragmente dintr-o lung[ =i proasp[t[ râm[, bure\i vine\i de ziduri =i urechelni\e cu zeci de picioare, fugind pe o tencuial[ friabil[. Se vedea înconjurat de =apte fe\e scrut[toare de b[trâne, examinat din cap pân[ în picioare, l[trat pe deosebite glasuri, tras de haine pentru demonstra\ii estetice. Îndeosebi trench-coat-ul avea s[ întâmpine un rictus dispre\uitor din partea tantei Agepsina, ale c[rei concep\ii în materie de croitorie \inteau la o elegan\[ matur[ =i o nobil[ austeritate. „Nu =tii s[ te îmbraci – era s[-i zic[ desigur. Parc[ e=ti un =ofer!“ La gândul acestui conflict acut între genera\ii, Jim se propti tare cu picioarele în podeaua vagonului, ca spre a-l opri =i a-l deranja de la destina\ie, dar trenul m[cina drumul, cântând inexorabil: te-duc, te-duc, te-duc, te-duc.. Se întunecase de-a binelea, iar pe geam nu se mai vedea decât un fum des de nuan\e efemere. Dungi scânteietoare de t[ciune învârtit în aer, ploi m[runte de cenu=[ vi=inie se topeau în lumini=uri de b[l\i opace, sau se îngr[m[deau în cirezi =i vegeta\ii de umbre tremur[toare. Un \ârâit prelung de greier învingea înd[r[tnic m[cinatul trudnic al osiilor, mereu altul =i mereu acela=i, din lanuri a c[ror mireasm[ de pai pârlit venea la r[stimp pe fereastr[. În gr[dina tantei Ghenca înfloriser[, nici vorb[, daliile, legate la mijloc cu o sforicic[, pentru ca mijlocul lor feciorelnic s[ nu se frâng[, =i str[luceau acum în lun[ de broboanele de ap[ cu care fuseser[ stropite pe înserat. Jim era curios s[ vad[ dac[ în acelea=i ghivece concentrice =i ceaune g[urite î=i duceau mai departe inocen\a vegetal[ un cactus pitic, un l[mâi sterp =i câteva mu=cate anemice, ap[rate de o bomb[ ruginit[, de un obuz plin cu p[mânt =i alte câteva resturi de instrumente metalice preistorice, p[strând o nuan\[ aproximativ[ între p[mânt =i rugin[. Ro\ile trenului tunau surd pe dedesubt, ca mii de copite uria=e. Jim închisese ochii, pierzând în întuneric sentimentul

'

G. C Ã L I N E S C U



l[murit al lucrurilor. Tunuri, chesoane, cavalerii nesfâr=ite alergau pe drumuri f[r[ funduri, prin noroaie, dune de nisip sau pânze late de ap[. O grindin[ alb[ b[tea în acoperi=ul sub\ire al vagoanelor, apoi osii grele de care scâr\âiau pe un drum bolov[nos, ciocane mari c[deau pe nicoval[, =i totul se topea într-un \ârâit inumerabil =i strident de greieri pierdu\i într-un câmp s[lb[ticit cu scaie\i. Credea uneori c[ liniile ruginite =i cantoanele ruinate l[saser[ trenul s[ alunece pe traverse înfrunzite, spre mâluri f[r[ ape, prin tufe încâlcite, cu trosnet de r[d[cini smulse =i plesc[it de papuri c[lcate. Ghicea în minte, între cele dou[ ro\i, pietri=ul n[p[dit de b[l[rii, =inele acoperite cu mu=chi, suspinul tulpinelor groase, rupte de lan\urile grele ale trenului, care alerga nebune=te ca o reptil[ rece, fluierând printre nuiele. În hopuri, horc[ieli, trosnituri =i =uier[turi, vagonul se cl[tina zdruncinându-se în acela=i ritm monoton: te-duc, te-duc, te-duc... „Unde m[ duci, unde m[ duci?“ pocnea sacadat un glas în urechea lui Jim, care se lungise într-o rân[, culcând capul în unghiul dinspre fereastr[ al sofalei. Sub lumina albastr[ a becului, compartimentul se pref[cuse în dormitor. Un ofi\er întinsese picioarele în cizme grele ro=ii pe fotoliul de peste drum, pe un jurnal, baricadând astfel u=a, =i dormea cu b[rbia în piept =i cu bra\ele încruci=ate. Vecinul cel gras se pr[bu=ise pe spate, cu mâinile pe pântece. C[rnurile obrajilor, devenite livide, gura întredeschis[ =i luciul uns al fe\ei îi d[deau un aspect cadaveric. Horc[ia în sugrum[ri scurte, =i gura umplut[ de aer se umfla deasupra din\ilor într-o b[=ic[ efemer[, ce plesnea ritmic, descoperind vârful din\ilor. Sfor[iturile =uier[toare ale celor adormi\i se amestecau cu toaca necontenit[ a tampoanelor, încât \i se p[rea c[ zeci de pive de lemn în=irate de-a lungul unui pârâu de munte î=i izbesc de fundul troacei maiurile mucede de lemn, ridicate în învârtirea ro\ilor de c[tre apa n[ruit[ de pe lungi jgheaburi. Când în vreo sta\ie pustie, vegheat[ de o lamp[ de petrol, trenul î=i încetinea pe nea=teptate goana ro\ilor, horc[-

NUNÞII CARTEA

ielile adormi\ilor m[surau singure lini=tea nop\ii, salutate dinspre \arini de \ârâitul greierilor. C[zut într-o somnolen\[ rece din cauza anul[rii lumii externe, Jim nu dormea. Cu ochii deschi=i, privea în penumbra compartimentului, în care reveriile sale î=i confundau contururile cu suprafe\ele incerte ale lucrurilor. Domni=oara î=i lipise un obraz de perdeaua ghemuit[ în chip de pern[ =i pu\in aplecat[, cu ochii închi=i, dormea sau încerca poate s[ uite oboseala unei nop\i chinuite, simulând somnul. Respira\ia era aproape invizibil[, =i fa\a, r[mas[ vie, îi era numai aburit[ de o sub\ire sudoare, ce absorbise pudra =i carminul. Astfel culcat[, fata p[strase toat[ gra\ia rafaelit[, sporit[ prin copil[reasca dezordine reflex[, ce-i aducea p[rul scurt peste ochi =i-i tr[gea piciorul obosit sub sine, descoperind tivul de sub pulpa str[vezie al unui ciorap. Acest serafim f[r[ aripi, amor\it acolo între râturile fierb[toare a dou[ trupuri muncite de grelele agonii ale somnului, nu trezea lui Jim – cel pu\in a=a credea el – nici o irita\ie voluptoas[, ci numai o neîn\eleas[ nevoie de a proteja =i mângâia. Se sim\ea u=urat deodat[ =i ridicat ca un fum prin fereastra compartimentului. Plutind deasupra câmpurilor în proiec\ia lunii, z[rea trenul lunecând ca un licurici pe suprafa\a solului, crescând vertiginos într-un astru uria= =i r[zând apoi cu pere\ii vagoanelor trupul s[u aerian. La o fereastr[ se vedea pe sine însu=i în fa\a unui seraf umil, înconjurat de o pav[z[ de lumin[ albastr[ =i care zâmbea cu ochii închi=i, pierdut în propriile visuri. Când îns[ ie=ea din pu\ul adânc al reveriei =i se sim\ea greu =i material pe canapea, asemeni contempla\ii angelice i se p[reau fade. Î=i d[dea seama c[ mâinile i-ar fi fost mai mul\umite dac[, vârâte pe sub umerii =i genunchii fetei, ar fi ridicat-o pe jum[tate adormit[ în bra\e, a=a încât capul s[-=i reverse pletele în jos, iar picioarele-i sub\iri s[ cad[ abandonate peste bara mu=chiuloas[ a bra\ului s[u drept. I-ar fi pl[cut s-o întind[ u=or de-a lungul fotoliului moale, s[-i pun[ sub cap sulul dur, demontabil =i, îndreptându-i p[rul =i rochia plisat[,



G. C Ã L I N E S C U

s[ alunece cu mâna ocrotitoare peste fluierele picioarelor, spre a elibera degetele mici, infantile, din strânsoarea îngu=tilor pantofi. Ar fi v[zut-o atunci l[sând cu un scurt suspin reflex de alintare capul pe o parte, sub t[ietura latului breton, =i îndoind un picior lustruit, delicat ca un arc. Jim încerc[ s[ se smulg[ din aceste ispite absurde, gândindu-se din nou la casa copil[riei sale, spre care mergea. În mirajul geamului opac ograda larg[ se întindea str[juit[ pe o latur[ =i pe alta de dou[ rânduri de case scunde, lungi ca un tren de vagoane declasate trase pe linii moarte. Din loc în loc, câte un baldachin de tabl[ ruginit[ ar[ta o intrare, astupat[ de cascade grele de iederi. Hârdaie verzi cu oleandri se în=irau de-a lungul zidurilor ude, leproase de apa prelins[ prin stre=inile ciuruite, în rugina c[rora cre=teau ciubucuri de buruieni, =i în luciul ferestrelor se z[reau sc[ri de surcele, de care se rezemau cercelu=i =i mu=cate. Verdea\a prea crud[ de umbr[ =i ud[tur[ \â=nea în fl[c[ri violente. Nesmulse de nimeni, troscotul, p[p[diile =i scaie\ii gra=i, alba=tri ie=eau printre bolovani, la temelia zidurilor =i în jurul chepengurilor de tabl[ ale unor pivni\e în form[ de cavou =i în[bu=eau straturile cu flori, îndeosebi dalii =i cr[i\e, cultivate în fronturi prea compacte pe sub ferestre. Un z[plaz de lemn cu scândurile orizontale =i în parte c[zute închidea în fund curtea, desp[r\ind-o de o alta, înecat[ de frunza duzilor, pe sub crengile c[rora se z[rea tabla ars[ de ploi a unei c[su\e cu cerdac pe stâlpi îmbr[ca\i în vi\[ de vie. Totul p[rea un maidan p[r[sit =i un han de mult pustiu, uitat cu drugi =i lac[te la u=[, prad[ ierburilor =i ploilor. Gândul presupunea grinzi c[zute în[untrul od[ilor cu tavan mâncat pân[ la coastele putrede ale gr[tarelor de trestie =i cercevele lunecoase de mu=chi asemeni ghizdurilor unui pu\. Transperantele de =ipci verzi c[zuser[ cu sforile rupte peste ochiurile superioare ale ferestrelor cr[pate, lipite cu hârtie. În timp ce canapelele s[ltau necontenit capetele inerte ale c[l[torilor scufunda\i în somn, aerul rece, intrat pe

NUNÞII CARTEA

geamul înc[ deschis, vestea apropierea mun\ilor. Trenul l[sase de mult valea Târnavei =i se îndrepta spre zonele reci ale Bra=ovului. Aerul se rarefiase, devenind transparent =i palid, iar ro=ea\a de focuri îndep[rtate pe linia z[rii prevestea zorile. Din când în când, sclipeau în semicercuri fragmentele ie=ite din s[lcii ale întortocheatului Olt, rece =i lucios ca o lam[. Învine\ite de frig, buzele =i n[rile fetei, adormit[ de-a binelea, tr[dau prin mici convulsiuni penetra\ia r[celii. De bun[ seam[ visa c[ trece printr-o ap[ curg[toare sau c[ e surprins[ de z[pezi mari într-o poian[ pân[ atunci înflorit[. Caritatea =i acel sentiment de prietenie ascuns[ l-ar fi îndemnat pe Jim s[ arunce trench-coat-ul s[u pe umerii ei înfrigura\i, l[sându-i afar[ numai nasul evazat =i casca =treng[reasc[ a p[rului, dar discre\ia îl opri. O alt[ primejdie amenin\a pe domni=oar[. Ofi\erul, pân[ atunci întins transversal, se sculase deodat[ cu ochi defunc\i, =i într-un gest instinctiv, f[r[ s[ se de=tepte, se lungise de-a lungul sofalelor, reluându-=i dup[ un scurt groh[it fier[straiele sfor[iturilor. Picioarele cu grele cizme, îndoite cu un ultim rest de convenien\[ pe cuprinsul a dou[ locuri, se descordar[ de încle=tarea somnului =i împinser[ trupul mic de al[turi. Adormitul î=i c[uta acum, dezmor\it, pozi\ii comode în somn, =i o întoarcere incon=tient[ îi arunc[ talpa unei cizme în poalele cu genunchi delica\i ai domni=oarei. Aceasta s[ri speriat[ în sus. Gestul trecu neobservat pentru cei doi b[rba\i c[zu\i în fundul celor mai pr[p[stioase vise, =i picioarele ofi\erului, lipsite de rezisten\[, alunecar[ încet pe toat[ banca. Jim se trase numaidecât de la fereastr[ =i zâmbind f[cu semn fetei, palide de spaim[, s[ se a=eze. Ea mul\umi cu o gra\ioas[ înclinare masculin[ =i se a=ez[ sfioas[ pe locul ar[tat. Încerc[ strângând picioarele =i umerii s[ se sub\ieze, dar era evident c[ f[cea aceasta nu pentru a evita atingerea vecinului, ci spre a-i r[pi cât mai pu\in loc. Jim îi sim\ea de ast[ dat[ um[rul, linia =oldului =i respira\ia cald[ amestecat[ cu mirosul

!

G. C Ã L I N E S C U

"

p[rului parfumat =i vedea linia =irei spin[rii lunecând sub gulerul rotund, =i nu o dat[ fu ispitit s[-i strecoare mâna pe sub umeri. În curând domni=oara închise din nou ochii, în vreme ce astrul ro=u, plat ca o tabl[ de cupru, al zilei ie=ea de dup[ dealuri. Terenul accidentat în unde mai blânde de o parte, cu umerii negri, încrusta\i de z[pad[, ai mun\ilor pe de alta, dezvelea în lumina alb[ a dimine\ii arabescurile lanurilor galbene, cosite, întrerupte de pl[gi verzi de rapi\[. Turlele de tabl[ ale bisericilor din satele risipite în v[i luceau din loc în loc. În cele din urm[, la poalele unor creste negre de p[duri se v[zur[ \iglele ro=ii ale Bra=ovului. Cei doi tovar[=i de c[l[torie, de=tepta\i cu pu\in înainte, î=i dreser[ figurile v[roase =i trupurile, c[scând =i trosnind oasele. Apoi î=i luar[ valizele =i ie=ir[ pe culoar. Jim c[l[torea acum cot la cot cu mica tovar[=[, care, înviorat[, î=i reluase zâmbetul de =treng[rie =i timiditate, f[r[ s[-=i dea seama de ce, inima lui pocnea cu putere în piept, con=tient[ de un gând vinovat. Presim\ea o sclipire prietenoas[ în pleoapele piezi=e ale vecinei, care, de=i compartimentul era aproape gol, ezita s[ se întoarc[ la loc. C[uta zadarnic o punte de familiaritare, când fata privi cu coada ochiului cli=eele unui num[r din Die Dame, pe care el îl r[sfoia nervos. I-l oferi cu brusche\e de teama unui refuz. Ea întinse vesel[, ca un copil, mâna =i mul\umi cu un „merssi“ gale= =i franc. Ghea\a i se p[ru lui Jim spart[, dar inima îi b[tea =i mai puternic, c[ci ispita, cu for\e noi, îl f[cea s[ tremure în fa\a acelor ochi întuneco=i, amuzant încrunta\i, ce urm[reau pozele revistei. Cu cât încerca s[ alunge din minte imaginea crimei îndr[zne\e ce-i lua contur în subcon=tient, cu atât sângele, hot[rât, îi înv[luia tâmplele într-o re\ea de congestii calde. Cele dou[ orizonturi ale trenului erau acum acoperite în întregime de povârni=uri înalte, îmbl[nite cu perii \epo=i ai molif\ilor, printre care se scurgea la r[stimpuri câte un =an\ drept, t[iat de apa ploilor. Pere\i mari de stânc[ se ridicau

NUNÞII CARTEA

vine\i, întrerupând labirintul p[durilor, =i în curând un =uier prelung aduse dup[ sine mai repede decât te-ai fi a=teptat un întuneric rece, aburit =i funinginos. Bezna \inu un veac, =i când lumina str[punse din nou cald[, îi trecu un p[ienjini= cald peste ochi, iar zvâcnirea aortei nu-l l[sa s[-=i înghit[ saliva. Un fluier =i mai acut sfâ=ie aerul, vestind al doilea =i cel mai lung tunel. Domni=oara se repezi s[ închid[ fereastra, chemând din ochi ajutorul lui Jim. Când acesta întinse mâinile spre cordonul lat al geamului, întunericul sp[rsese fulger[tor globul zilei, =i el sim\i un cap rotund =i umeri debili a=teptând între bra\ele sale ridicate spre fereastr[. Îmb[tat în întuneric, Jim trase cu putere la piept trupul cald, ce palpita lâng[ sine, =i-i c[ut[ fa\a. Sim\i închizându-se pe obrazul s[u genele ude ale fetei =i întoarcerea înd[r[tnic[ a capului. S[rutarea c[zut[ pe un col\ al gurii i se p[ru de voluptate indicibil[. F[r[ un strig[t, ea î=i întoarse buzele, mângâind cu obrazul =i cu bretonul fa\a atentatorului, care sim\i urechea mic[ în fa\a gurii sale, =i cu o mân[ îl dep[rt[ u=or, pân[ ce, alunecându-i dintre bra\e, se pierdu în bezna total[. Se auzi un huruit de u=[, =i când lumina r[zb[tu iar[=i, fata =edea pe culoar, privind, întoars[ cu spatele, pe fereastr[. Cât[va vreme Jim st[tu tulburat de satisfac\ia îndr[znelii, de ru=ine =i de fric[. Îi era team[ de vulgaritatea unui scandal, dar privirea blând[, r[t[cit[ a fugarei, c[reia o u=oar[ îmbujorare îi =tersese aerul îndr[zne\, îl lini=ti =i-l înduio=[. Î=i d[dea socoteala c[ trebuie s[ repare impresia faptei prin scuze prietene=ti =i amabile =i s[ profite de violen\a consumat[, f[când cuno=tin\a ginga=ei victime. Curajul îns[, de prea mult[ delibera\ie, îl p[r[sise. Dup[ un r[stimp, poate jignit de aceast[ rezerv[ mai insult[toare decât agresiunea, capul cu breton mare pieri de pe culoar, =i Jim r[mase pironit locului, privind distrat zarea. Culmile mun\ilor, aci ple=uve, aci împ[durite, se dezumflau încetul cu încetul, coborându-se =i v[lurindu-se în spin[ri de dealuri din ce în ce mai pu\in coco=ate, în vreme ce

#

G. C Ã L I N E S C U

prundi=ul lat al Prahovei se l[rgea secetos. Catargele sondelor negre r[maser[ înd[r[t =i o câmpie neted[, acoperit[ cu un porumb crud =i pipernicit, rupt[ pe alocuri de pârloage, stârpi cel din urm[ pitoresc. În fa\a Chitilei, cu înf[\i=are de grajd de cazarm[, lumea începu s[-=i scoat[ bagajele pe coridor. Jim î=i lu[ trench-coat-ul pe mân[ =i u=oara, unica valiz[, =i când vagonul intra în umbra =i larma hamalilor alba=tri din Gara de Nord, care se repezeau spre sc[ri, chema\i cu strig[te energice – „Hamal! Hamal!“ – s[ri toate treptele deodat[ =i se amestec[ în mul\ime.

$

CARTEA

Ion Marinescu, zis =i Jim, fu l[sat de tr[sur[ în fa\a casei preistorice din str. Udricani, pe vremea când l[ptarii colind[ cur\ile cu bidoanele, iar împ[r\itorii de jurnale înfig Universul în clan\a u=ii. }n huruitul ro\ilor pe caldarâm, o femeie b[trân[ l[s[ din mâini un cotor de m[tur[, cu care strângea frunzele îng[lbenite c[zute dintr-un dud r[muros. Era baba Chiva, servitoare b[trân[ a familiei, p[zind de peste treizeci de ani acel Herculanum acoperit de lava anilor. Când Jim împinse poarta scâr\âitoare, baba î=i desf[cu masca micenian[ într-un râs mut, pân[ la urechi, =i alerg[ =chiop[tând în chip ridicol, din cauza pantofilor b[rb[te=ti pe care-i purta, s[ ia din mâinile tân[rului valiza =i trench-coat-ul. – Veni=i! Zise ea proste=te din buzele scuturate de convulsiuni senile. – Venii! Confirm[ Jim, ascunzând sub asprimea vorbelor =i gesturilor emo\iile oficiale. Dup[ acest scurt dialog, baba porni cu lucrurile spre fundul cur\ii, urmat[ de Jim, care observ[ în treac[t schimb[rile. U=ile =i cercevelele caselor erau vopsite proasp[t, dar pentru c[ crusta cea veche nu fusese ars[, epiderma groas[ a lemnului sem[na cu coaja pomilor b[trâni. Un nuc mare de lâng[ gard fusese t[iat, ceea ce explica aerul de goliciune al locului. În dosul nucului, pe un loc viran plin mai înainte cu troscot =i moloz de la o construc\ie d[râmat[, v[zu straturi regulate de zarzavat =i cozile drepte =i verzi ale cepelor. În sfâr=it, pe dâmbul de p[mânt dinspre fereastra cu gr[tar a unei case vecine, pe care odat[ se târa s[lb[t[cit[

NUNÞII

CASA CU MOLII

%

G. C Ã L I N E S C U

&

o vi\[ de vie, z[ri împletitura de =ipci a unei bol\i, pe care atârnau lujeri mari înc[rca\i cu ciorchini de struguri. Aceste reforme i se p[rur[ anacronice. Baba Chiva, ghicindu-i gândul, zise din mers: – Astea dom’ Popescu le-a f[cut! Urcar[ dou[ trepte de lemn elastic sub cel din urm[ baldachin de tabl[, trecur[ printr-o sal[ auster[, cu l[zi =i cufere mari de-a lungul pere\ilor, apoi intrar[ într-o odaie semiobscur[. Un aer st[tut, mucegos, amestecat cu adieri de naftalin[ =i patchouli, în\ep[ n[rile lui Jim. Baba smulse hârtiile albastre de la geam. Lumina alb[ a dimine\ii ilumin[ interiorul, descoperind suprafe\ele împulberate ale mobilelor. Un p[ianjen, speriat de vibra\ia nea=teptat[ a aerului, î=i d[du drumul pe un fir în dosul unei perdele de dantel[. Baba d[du s[ ias[ în grab[, spre a vesti pe cei ai casei de nea=teptata sosire, dar Jim o opri. Voia s[ se lini=teasc[ de c[lc[tura metalic[ a trenului =i s[-=i cultive în singur[tate s[rutarea din tren. De altfel exclama\iile revederilor, interogatoriul lung al sosirii îl însp[imântau =i dori s[-=i g[seasc[ mai întâi o formul[ sufleteasc[ pentru toate acestea. Ceru dar ap[ proasp[t[, cu recomanda\ia de a fi l[sat apoi s[ se odihneasc[ pân[ la prânz. Dup[ câteva minute baba îi aduse pe o tav[ o can[ de sticl[ cu ap[, câ\iva ciorchini de struguri, trei prune =i un m[r, prad[ f[cut[ la repezeal[ în gr[din[. Un pisoi alb se strecur[ prin întredeschiz[tura u=ii, frecându-se cu spatele de piciorul babei. – Ptru\! F[cu aceasta cu fals[ autoritate, luând totu=i mâ\a în bra\e. Apoi, f[r[ s[ fie întrebat[, d[du drumul unui material informativ ce-i tremura de mult pe buze, descoperindu-i =tirbenia din\ilor. {sta-i Pufi, nu-l cuno=ti, a venit pe urm[ singur =i n-a vrut s[ mai plece, l-am dus de dou[ ori pe maidan învelit în sac =i s-a întors =i ne-a fost mil[ s[-l gonim, c[ tocmai a murit Negru\u, c[lcat de otomobil, de-am plâns din cauza lui (aci ochii babei se umplur[ într-adev[r de lacrimi), =i Zizi s-a f[cut ca dracu, c-a c[zut pe co= =i s-a ars

NUNÞII CARTEA

de fum (baba î=i ar[t[ gingiile într-un zâmbet mare), c[ tocmai voiam s[ scutur[m prin cas[ =i s[ zugr[vim, c[ =tiam c-o s[ vii, dar n-am putut, c-a c[zut =i =i-a scrântit piciorul coana Lisandrina, =i a stat în pat o s[pt[mân[, =i a murit fata lui Dumitrescu din col\, pe care o =tii (Jim nu =tia de nici o fat[), =i mâine se cunun[ la biserica din Udricani b[iatu lui Tomescu (!!), care e avucat, =i dac[ =tiam c[ vii a=a devreme, f[ceau cucoanele dulcea\[, c-au fost poamele ieftine, da’ cine a =tiut... Bodog[nind astfel, baba scotocea de zor prin buzunarele =or\ului, din care scoase în cele din urm[ câteva obiecte pe care le întinse lui Jim. Acesta le lu[, obi=nuit, =i constat[ c[ erau un crâmpei de creion, un condei de piatr[ pentru pl[ci de ardezie =i dou[ peni\e ronde... De pe când era mic, baba Chiva aduna cu ochiul ei de uliu fel de fel de nimicuri, d[ruindu-le, =i continua s[ fac[ aceasta =i acuma, f[r[ considera\ie de vârst[. Jim se pref[cu deci foarte interesat de valoarea obiectelor =i le puse pe mas[, spre mul\umirea babei. Când fu s[ ias[, aceasta d[du semne de sfial[ =i nelini=te, =i sco\ând din buzunar o hârtiu\[ galben[, o întinse lui Jim cu mici râsete înfundate: – Uite – zise – asta am tras-o pentru d-ta, f[r[ =tirea cucoanelor. Când Chiva târî tu=ind u=a dup[ sine, Jim privi hârtiu\a =i constat[ c[ era o planet[ de tân[r. Întinzându-se pe patul de nuc cu ciubucuri mari =i suluri ro=ii peste macatul cu ciucuri, privi rotativ b[trâna înc[pere. Acela=i „gardirop“ masiv de nuc în linii severe, a c[rui coaj[ descheiat[ pe alocuri se umflase în b[=ici, scrinul de acela=i lemn, pe care se aflau mereu cele dou[ sfe=nice de argint aburit, ceasul cu muzic[, o pisic[ de teracot[ =i un m[gar de pâsl[ care clatin[ capul. Oglinda bun[, de Vene\ia, cu apa ei verzuie livid[, era împ[nat[ în partea de jos a lamei, de culoarea argintului, cu fotografii vechi, sp[l[cite, pe carton =i reprezentând domni rezema\i de fotolii de catifea, cu \ilindru =i cu

'

G. C Ã L I N E S C U

!

redingote =i cu pantaloni cenu=ii c[zând plini de încre\ituri pe trup, precum =i doamne în malacoafe atenuate, c[rora bluze bufante la mâneci le sugrumau talia =i le acopereau tot gâtul, închizându-l în mari agrafe de os sculptat. Un album cu pagini groase, aurite, învelit în catifea ro=ie =i cu balamale de argint con\inea o alt[ colec\ie de fotografii. La fereastr[, între perdele, o mas[ de nuc, dintr-o plac[ groas[, oval[, sus\inut[ de patru picioare de leu, era acoperit[ cu o combina\ie de petice multicolore de tafta =i m[tase, legate cu broderie. În sfâr=it, lâng[ u=a cu canaturi prea înalte, dominate de un fronton grec, soba de zid[rie v[ruit[, cu coloane ionice =i ornamenta\ii bombastice, sus\inea mereu pe mensola înnegrit[ de fire de fum prelins prin u=a de alam[ un m[nunchi de pene de p[un. Cele câteva fotolii de lemn l[cuit în negru, cu prea multe protuberan\e ornamentale =i îmbr[cate în plu= ro=u, se ar[tau mai atinse de vreme. Arcurile descordate l[saser[ gropi mari în mijlocul lor, p[rul plu=ului chelise pe unele por\iuni =i picioarele se mi=cau din încheieturi. Mirosul caracteristic al od[ii de=tept[ toate amintirile lui Jim. Era o duhoare închis[ de cire=i muceg[ite, de butoi b[hnit, de salpetru amestecat cu bale de melc f[r[ cas[, de lemn[rie putred[, de =oareci, de gândaci strivi\i, de stofe alterate, peste care plutea adierea parfumului de patchouli =i naftalin[. Jim coborî din pat spre a pip[i lucrurile mai de aproape. Lu[ în mâini ceasul de pe scrin, prin sticla c[ruia se vedea în fund sulul cu ace al muzicii, a=ezat în fa\a unui pieptene de o\el, întoarse cheia =i r[suci o limb[ pe cadran, pân[ ce un fluture auriu începu s[ fâlfâie sfârâind pe loc. Apoi, clarificate de lemnul uscat al mobilei, sunete m[runte metalice începur[ s[ picure în ritmul unui vals de Strauss, provenit dintr-o orchestr[ liliputan[ ascuns[ undeva, printr-o galerie de cari, =i compus[ din lire cu coarde de sârm[ sub\ire, cioc[na=e de sticl[ =i talgere ca fluturii de ie. Dulcele cântec metalic era cu atât mai melancolic cu cât p[rea înv[luit într-o racl[ mic[ de cristal, învelit în scam[ =i paralizat în rugini. Cu

NUNÞII CARTEA

urechea lipit[ de lemnul scrinului, Jim ascult[ vr[jit arhaica melodie, din ce în ce mai lent[, pân[ ce ultimul clinchet muri într-un scâr\âit de greier. Apoi trase un sertar al scrinului, din curiozitatea ce-o avea întotdeauna de a scotoci col\urile casei. V[zu pachete de ruf[rie inactual[, p[strat[ acolo dintr-un spirit de conservare =i de ordine, cutii cu jeuri =i cu dantel[ neagr[, pene de stru\, nasturi mari de os îng[lbenit, m[nu=i de dantel[ f[r[ degete, totul ars de prea mult[ =edere, cu tendin\a de a se preface în scrum. Desf[cu u=a grea a =ifonierului =i un iz de postav muceg[it îl n[v[li în fa\[. Hainele aflate acolo n-aveau nici o ra\iune de a mai fi conservate decât doar pentru un muzeu familial. Mantelele de stof[ deas[, croite în chip de clopot, corsajele de tafta, man=oanele de astrahan, toat[ h[in[ria aceasta vetust[ intrase de mult în putrefac\ie. Un colb sclipitor ploua m[runt în dunga luminii =i ni=te scame mari, cenu=ii, zburar[ deodat[. Etau moliile. Jim strivi una în mân[, pref[când-o în polen. De-abia atunci b[g[ de seam[ friabilitatea stofelor, carbonizarea lor s[vâr=it[ lent, în întunecimea dulapurilor. Identitatea \es[turilor cu fluturii era a=a de perfect[, încât el se a=tepta ca tot con\inutul =ifonierului s[ zboare afar[ într-un roi de molii argintii, l[sând goal[ racla ciuruit[ de cari a hainelor. Totul p[rea acolo mâncat de molii, pân[ =i valsul din ceas, =i Jim, sim\indu-=i n[rile uscate de fluturi pulveriza\i, deschise geamurile de perete. Aceast[ înd[r[tnicie de a cultiva în umbr[ obiectele decedate era caracterul esen\ial al familiei, compus[ mai cu seam[ din femei b[trâne, mai toate celibatare, dar strânse printr-o solidaritate de spe\[ sub acela=i acoper[mânt. Existen\a lor se scurgea dup[ un ritm secular =i cu nuan\a unui provizorat ce avea în vedere epoci viitoare de prosperitate, niciodat[ îns[ recunoscute. Dac[ mutându-se cu l[zi mari de sticl[rie =i obiecte casnice =i mobile vaste =i grele, se a=ezau în mijlocul noii locuin\e, ele socotind aceasta ca o simpl[ tranzi\ie de câteva luni, l[sau l[zile nedesf[cute, mobilele aproape îngr[-

!

G. C Ã L I N E S C U

!

m[dite laolalt[. Dar treceau luni, treceau ani =i apoi decenii, =i oamenii =i lucrurile prindeau mu=chi pe locul unde c[zuser[, =i schimbarea ve=nic visat[ nu se producea decât dac[ ruinarea casei silea pe locatari s[-=i schimbe domiciliul pentru al\i treizeci de ani, tot a=a de provizorii. În chipul acesta, s[lile, pivni\ele =i podurile erau ticsite cu l[zi pline cu argint[rie coclit[ =i farfurii engleze=ti sparte, de acelea împodobite cu gra\ioase vignete negre în tu= reprezentând lacuri, porturi =i castele, cu pahare grele de cristal, =lefuite geometric, cu sfe=nice, al[m[rie =i ar[m[rie. Tingiri =i tablale de aram[ rugineau pe sub paturi, =i perne mari de fulgi, stratificate peste cufere, râncezeau de igrasie. Din cauza umezelii =i a apei de ploaie prelinse prin tavan, obiectele de metal prindeau cocleli verzi cleioase de fier[rie arheologic[ îngropat[ în lut. Pânzeturile se îng[lbeneau =i se destr[mau, p[strând intacte îndoiturile, jilave =i muceg[ite. Pentru a sc[pa de uzur[ lucrurile destinate acelei ere ce nu venea niciodat[, femeile le sustr[geau pe nesim\ite, a=a încât încetul cu încetul disp[rur[ cele mai însemnate efecte casnice, luând drumul mormintelor etrusce din s[lile întunecoase, pivni\[ =i pod. Hainele erau înghi\ite de sertare, nepurtate înc[, dar conservate cu str[=nicie ca piese de carnaval, ridicule =i anacronice. În aceast[ cas[ cu no\iunea timpului alterat[, alimentele urmau soarta lucrurilor dure. Familia sim\ea nevoia de a p[stra nutriment pentru secolul anonim =i dosea în acest scop ceea ce p[rea mai de soi, imitând pe egipteni, care puneau alimente în mormintele faraonilor în inten\ia de a-i feri de foamea postum[. Când Jim deschidea din curiozitate u=a unor dulapuri ascunse printre magazii, g[sea, îmb[ls[mate în aroma de chimen, chimion, enibahar =i scor\i=oar[, diferite piese alimentare, datând din ani greu de precizat. Brânzeturi desicate, de t[ria cremenii, fripturi osificate, cozonaci pietrifica\i, asemeni pâinii milenare aflate într-o piramid[, borcane cu miere pref[cut[ în ciment =i dulce\uri complet carbonizate.

Înecat de pulberea stofelor, Jim închise u=a =ifonierului =i strivi dou[ boabe de strugure pe cerul gurii. Sub impresia de r[coreal[ acid[ se sim\i întors iar[=i la aerul proasp[t al prezentului. Lu[ hârtiu\a babei Chiva =i citi pe ea acest oracol:

Cu toat[ con=tiin\a =ireteniei prezic[torului, care ticluise cazuri suflete=ti universal valabile, Jim se l[s[ furat de ispita supersti\iei. Oare nu este cu putin\[ – gândea – ca o anume conjunc\iune de astre s[ determine din leag[n traiectoria vie\ii? Oare întâmplarea din tren =i prezen\a nea=teptat[ a acestei hârtii galbene în mâinile sale nu aveau toat[ semnifica\ia unui oracol? Rechem[ în minte ochii rotunzi, speria\i =i n[rile tremur[toare, casca neagr[ de p[r cu breton =i-i pl[cu s-o =tie – oricât de absurd era lucrul – a sa, prin hot[rârile zodiacale. Micii genunchi sidefii ar fi lucit foarte frumos pe patul macat ro=u, mâinile sub\iri ar fi tras febrile de mânerele tuturor sertarelor spre a oferi ochilor mira\i =i veseli privele=tea vechiturilor mâncare de molii, =i el, Jim, ar fi ridicat-o pe sus, îmbr[\i=ându-i fluierele picioarelor pentru ca ea, curioas[, s[ m[ture cu p[rul scurt praful de pe dulapuri în c[utarea nimicurilor colb[ite =i ruginite. Se preg[tea tocmai s[ plimbe prin odaie povara închipuit[, când u=a se d[du de perete =i în cadrul ei ap[ru, zâmbind prin înl[crimarea ochilor mici =i speria\i, mam[-sa, c[reia îns[, dintr-o r[ceal[ protocolar[ obi=nuit[ familiei, el =i

CARTEA

Te gânde=ti cu st[ruin\[ la îndeplinirile tale de a face o afacere mai serioas[ =i mai bun[. Dar ideile tale sunt bune =i vei reu=i, dar trebuie s[ te st[pâne=ti a te l[uda printre prietenii t[i, c[ci sunt câ\iva din ei care nu î\i voiesc binele, =i du=m[nia aceasta o au pe tine c[ le-ai dovedit de multe ori c[ e=ti mai capabil =i mai de=tept ca ei =i vei tr[i vârsta de 150 ani, =i vei lua pe fata Lenu\a.»

NUNÞII

«2. PLANET{ DE T~N{R

!!

G. C Ã L I N E S C U

!"

to\i îi ziceau numai tanti Magdalina. Jim o privi cu mil[ ascuns[ repede sub o masc[ de indiferen\[ =i afec\iune respectuoas[, c[ci trupul scurt =i bombat cu demnitate se împu\inase, iar c[run\eala mai accentuat[ a p[rului, abia ascuns[ cu fum de lumânare, =i zbârcirea unui col\ de buz[ vesteau senilitatea. Se l[s[ udat de saliva gurii pe amândoi obrajii, de=i aceasta îi displ[cea. În m[sura în care Jim ar[ta reten\ie fa\[ de efuziunile materne ale unei b[trâne cu care, prin educa\ia rigid[, avea pu\in[ comunicare sufleteasc[, cu atât aceea, dezam[git[ în elanurile ei sentimentale, f[cea o fa\[ mai plâng[rea\[, frecând cu un deget sfârcul vân[t al nasului. Ea se sim\ea jignit[ nu numai în sentimentele ei materne, dar =i în reputa\ia ei oficial[ de „mam[“, deoarece îi era ru=ine – zicea ea – când vedea alte „mame“ ie=ind mândre „la bra\“ cu b[ie\ii lor, în vreme ce ea nu putea sta nici de vorb[ cu „al ei“. Fie din pricin[ c[ sentimentul filial se sf[râmase între femeile aspre în mijlocul c[rora tr[ise, fie completul dezacord intelectual, Jim se înc[p[\âna într-o ursuzenie de care nu se mai putea dezb[ra =i cu care erau to\i obi=nui\i ca fiind „s[lb[ticie“, de=i ei fuseser[ pedagogii în spiritul protocolului distant. Consolat[ cu acest diagnostic, tanti Magdalina suspina uneori, cu fric[, pe la u=i sau încerca timid s[ strecoare, prin aluzii naive, ispita unei vie\i mai pu\in ascetice, încredin\at[ c[ „Jean“ era incapabil de a sta de vorb[ cu o femeie =i a lega prietenie cu cineva. Când seara, târziu, la lamp[, Jim compunea scrisori sentimentale pentru Lola, sau râdea pe înfundate de farsele pe care avea de gând s[ le pun[ la cale cu prietenii s[i de universitate, tanti Magdalina trecea cl[tinând jalnic din cap pe sub ferestre =i vorbind singur[, blestema soarta posac[ a acestui b[iat, care în loc s[ colinde ora=ul „înv[\a“ pân[ dup[ miezul nop\ii. – Veni=i, mam[? Zise tanti Magdalina, ca =i când sosirea lui Jim avea nevoie de vreo confirmare. Dar lucrurile unde le-ai l[sat?

NUNÞII CARTEA

– Le-am dat la bagaje =i sunt la gar[. (Jim f[cuse aceasta cu gândul de a se muta în ora=, f[r[ aerul unei desp[r\iri patetice, cu camion =i alai la poart[.) – +i te-ai sim\it bine printre str[ini, mam[? continu[ tanti Magdalina, care era ferm încredin\at[ c[ dincolo de pragul casei sale Jim nu putea tr[i decât nemâncat, în frig =i neînvelit noaptea; poveste=te-mi =i mie cum ai petrecut. Faptul de a fi luat[ cu violen\[ jovial[ de bra\ =i de a i se spune din fir în p[r toate nimicurile f[cea deliciul b[trânei, dar nu era deloc în firea lui Jim, astfel încât, resemnat[, tanti Magdalina se l[s[ pe marginea patului =i începu s[ boscorodeasc[ încet: – Noi am dus-o cum =tii, dar a fost cald zilele astea de credeai c[ crap[ pietrele. Trebuie s[ plou[, mam[, c[ m[ dor încheieturile =i se ling pisicile de foc. (Apoi, deodat[, jeluindu-se.) C[ m-au ros reumatismele =i mi s-au ruginit oasele de când stau în casa asta ud[, =i toate lucru=oarele mi s-au putrezit. (Visul tantei Magdalina era s[ se mute într-o locuin\[ proprie cu Jim, unde s[-=i poat[ pune în valoare mobilele vechi, pe care în acest scop îndep[rtat le ascundea =i proteja cu str[=nicie.) (În =oapt[.) S[-\i ajute Maica Domnului, m[ rog zi =i noapte (închin[ciune lent[) s[ m[ sco\i dintre femeile astea rele (gest de dispre\ cu mâna înspre u=[), s[ ne vedem =i noi cu lucru=oarele noastre în casa noastr[... (Tanti Magdalina era ve=nic nemul\umit[ de surori =i gata s[ plece numai cu vorba, în realitate îns[ nu suferea s[ se vorbeasc[ de r[u de ele =i nu le p[r[sea niciodat[.) (Brusc înveselit[ =i tare.) Cât ai lipsit \i-am scuturat c[r\ile =i \i-am adunat hârtiile, c[ erau într-un hal f[r[ hal. (Cu mândrie.) Când e o mân[ harnic[ la mijloc, nu stau lucrurile trântite în toate ungherele. Ia prive=te! +i ridicându-se de pe marginea patului merse la un fel de dulap cu rafturi dintr-un col\ al od[ii =i deschise amândou[ u=ile. Ticsite una peste alta, =edeau acolo o sumedenie de c[r\i, a=ezate dup[ m[rime =i acoperite, spre a fi ferite de praf, cu jurnale. Foile volante =i manuscrisele erau legate cu

!#

G. C Ã L I N E S C U

!$

sfoar[ într-un singur pachet învelit în hârtie albastr[. Lui Jim îi n[v[li de necaz sângele în obraji, nu atât pentru proasta a=ezare a c[r\ilor, cât pentru preten\ia b[trânei de a se amesteca în lucrurile sale. Un volum de Shakespeare =edea al[turi de volumul II, desperecheat, din Istoria literaturii italiene a lui De Sanctis, =i un volum din Scrisorile lui Byron, traduse în nem\e=te al[turi de volumul I al lui Ion de L. Rebreanu. – Asta nume=ti dumneata ordine – izbucni nec[jit Jim – s[-mi încurci toate c[r\ile? Cine te pune pe dumneata s[ te amesteci în treburile astea? Ce =tii dumneata de ordine =i de dezordine în materie de c[r\i? Aveam socotelile mele, ordinea interioar[ sub aparen\a dezordinii, estetica culorii =i a formatului, =i-mi pusesem la o parte unele volume cu însemn[ri în[untru! De unde s[ iau eu acum – exager[ Jim dezastrul – pe Rebreanu? unde mi-ai pus pe Sterne? mi-ai pierdut edi\ia mic[ din Cymbalum mundi! =i cu un gest r[sturn[ pe jos un raft întreg, umplând casa de praf =i de p[ianjeni. – Mam[ drag[, mam[ drag[, se c[ina cu mâna la inim[ tanti Magdalina, cu ochi mici speria\i =i înl[crima\i. Eu am vrut s[-\i fac bine, mam[ drag[, le-am =ters de praf =i le-am a=ezat cum le-am g[sit, =i tu, în loc s[-mi mul\ume=ti, le trânte=ti pe jos. Sunt femeie b[trân[ – ad[ug[ ea jignit[ – =i „m[ cost[“. Apoi se repezi s[ acopere cu un jurnal covorul de mult tocit, spre a-l feri de praf. – Tanti Magdalino – \ip[ Jim, râzând cu comp[timire – cum te-am l[sat, a=a te g[sesc. De ce acoperi cu jurnal zdrean\a asta buboas[? De ce strângi boarfe =i tinichele ca tanti Coliv[reasa? Ce este asta? zise el, deschizând =ifonierul =i aruncând afar[ o mantel[ ciuruit[ de molii ca o tunic[ de gloan\e. Dar asta? =i din sertarul scrinului trase un bolero de postav ro=u ars de vechime. Dar buturuga asta la ce-o mai \ii? =i c-o mân[ frânse crunt piciorul putred al unui fotoliu. Tanti Magdalina tres[rea livid[ la fiece gest al lui Jim, sfâ=iat[ de dureri l[untrice.

NUNÞII CARTEA

– Mam[ drag[, mam[ drag[ – zicea ea, culegând de pe jos obiectele aruncate – nu face voia du=manilor! P[strez, c[ orice lucru e bun la ceva, =i sunt b[trân[ =i altele nu mai pot face, =i s[ avem =i noi ce pune în casa noastr[, c[ eu mâine închid ochii, =i astea toate \ie-\i r[mân. Ea spuse asta cu atât de convins sentiment al valorii inestimabile a vechiturilor, încât Jim râse îmblânzit de naivitatea ei =i l[s[ dulapurile în plata Domnului. La u=[ se auzir[ pa=i =i accese de tuse =i un glas ascu\it zise cu umor: – A venit nebunu! O clip[ dup[ aceea intrar[ în odaie dou[ femei în vârst[, urmate de dou[ pisici negre. Cea mai înalt[, tanti Ghenca, îmbr[cat[ cu îngrijire, cu p[rul înc[ negru, foarte frizat, =i agraf[ mare de argint la gâtul peste tot acoperit, avea din cauza profilului icteric =i sarcastic mare asem[nare cu Dante Alighieri. Cealalt[, mai scund[, tanti Fira, =tirb[ =i bonom[, î=i v[dea neglijen\a în scâlcierea pantofilor =i r[sfirarea p[rului alb peste ureche, cu toate c[ rochia scurt[ =i bluza decoltat[ ar[tau veleit[\i de lux. – Bine-ai venit, tinere! zise în glum[, dar în\epat[, tanti Ghenca, s[rutând pe Jim pe amândoi obrajii. Tanti Fira îns[ î=i izbi palmele în chip admirativ, se retrase doi pa=i, pungindu-=i gura, =i apoi, apropiindu-se =i s[rutându-l, zise patetic =i pre\ios: – Jim, mândru te-ai f[cut! Jim, nobil e=ti! =i se a=ez[ s[ contemple pe tân[r din cap pân[ în picioare, spre jena lui. – Ei! zise documentat[ tanti Ghenca, nu-i a=a c[-i mai bine în bârlogul t[u?! (Ca =i când ar fi surprins pe figura lui Jim vreun semn de dezgust.) Nic[ieri nu-i mai bine ca-n \ara româneasc[! Cine =tie câte-ai îndurat pe unde ai fost! – O mai fi îndurat – interveni împ[ciuitor tanti Fira – dar îns[ a v[zut ce noi nu ne-am învrednicit s[ vedem; a v[zut Fran\a, Italia... Frumos e=ti, Jim! ad[ug[ ea în chip de încheiere.

!%

G. C Ã L I N E S C U

!&

– A v[zut pe dracu! ripost[ acru tanti Ghenca. Parc[ noi nu =tim ce e în Italia! întreab[ pe madam Morandini, s[-\i spun[: ap[ împu\it[ cu l[turi în loc de str[zi; oamenii dorm ca vitele =i m[nânc[ pisici =i broa=te. Pe unde trec italienii dispar pisicile; =i nou[ ne-au furat dou[ când au lucrat la bina, lâng[ biseric[. Spunând aceasta, apriga etnograf[ privi ocrotitor cele dou[ pisici negre ce se învârteau printre scaune. – Cum v[d, e=ti bine informat[! zise ironic Jim. – Sunt! s[ri Ghenca, sim\ind acul; c[ sunt mai b[trân[ =i m-am =ters mai de mult la nas. Pe vremea noastr[ lumea era mai a=ezat[ =i =edea acas[ =i era bine... (Cu inten\ie.) Nu-i mirosea nim[nui urât în casa m[sii =i tinerii respectau pe b[trâni!... – Tanti Ghenca, strig[ Jim, rumegând o r[zbunare grozav[; =tii ce-am mâncat eu în Italia? – Ce? întreb[ b[trâna sarcastic. – Cozi tocate de =oarec, fierte în zeam[ de broasc[ (Ghenca, aplec[cioas[ din fire, îng[lbeni), gândaci în sos de tomat, =obolan copt cu macaroane, tocan[ de p[ianjeni îndulcit[ cu râme. – Ih! f[cu Ghenca alb[ ca varul, îmi vine r[u! +i scuipând în batist[, se n[pusti pe u=[ afar[. – De=tept e=ti, Jim! îngân[ Fira admirativ; las[-m[ s[ te privesc. – Am uitat s[ v[ întreb – schimb[ vorba Jim – mai tr[ie=te Iaca? – Tr[ie=te, r[spunser[ în cor cele dou[ femei r[mase, e tot a=a cum o =tii. – Vreau s-o v[d! hot[rî tân[rul, =i ie=i gr[bit din odaie. Jim merse spre fundul cur\ii, deschise o porti\[ mic[ legat[ cu cercuri de butoi =i se afl[ într-o livad[ umbroas[, printre copacii c[reia ra\e, g[ini =i bibilici ciuguleau o iarb[ de mult tocit[. Gr[dina era cu totul p[r[ginit[. Ici un morman de bolovani, colo gunoaie gr[m[dite, p[mântul scormonit de g[ini, gardurile rupte. O c[su\[ =ubred[ cu cerdac îmbr[cat în vi\[ de vie =edea într-o rân[, chiar lâng[ gard. Pe o

NUNÞII CARTEA

latur[ a casei erau în=iruite cote\e mari de g[ini, v[ruite, =i pe un par, un gr[tar de porumbei. În s[li\a ce desp[r\ea cele dou[ od[i ale c[su\ei =edeau unele peste altele l[zi mari, cenu=ii, =i pe deasupra scaune împerecheate. În zgomotul de pa=i, o u=[ lateral[ se deschise, =i tanti Mali, fata Iachii =i m[tu=a m[tu=ilor lui Jim, ap[ru surâz[toare. Era o b[trân[ de vreo 70 de ani, uscat[ =i dreapt[, cu p[rul tare, nu de tot alb, înnodat pe vârful capului, peste care, când ie=ea, punea un bonet de catifea cu jeuri. Mica pelerin[ de pe umeri, înverzit[ de vechime, =i nasul ascu\it, cu neg, o f[ceau hr[p[rea\[. Nu d[dea nici un semn de senilitate, umbla toat[ ziua pe drumuri, vorbea limpede =i cu c[utare =i era totdeauna prudent[ =i politicoas[. – Bine ai venit, zise ea zâmbind cu blânde\e de cardinal lui Jim, care se sim\i obligat s[-i s[rute mâna scorojit[, p[tat[ =i vânoas[ ca o frunz[ uscat[. Vrei s[ vezi pe Iaca? +i cu o mân[ împinse cealalt[ u=[, a=teptând ca Jim s[ intre întâi. Acesta c[lc[ cu piciorul cu mult în jos sub nivelul pragului, r[mânând o clip[ dezorientat din cauza obscurit[\ii. Când ochii i se obi=nuir[ cu lumina incert[ a od[ii, r[mase înm[rmurit de priveli=te. Odaia joas[, cu scândurile du=umelii pe jum[tate mâncate de =oareci =i cu tavan de grinzi, era aproape goal[. Pe o sob[ înalt[ de fier =i pe un dulap mare mieunau însp[imântate vreo opt pisici negre, umflate =i s[lb[ticite, cu ochii de chihlimbar tulbure. Câ\iva porumbei ciuguleau pe du=umea. L[zi bra=ovene=ti erau întinse de-a lungul peretelui, cu fereastra închis[ în drugi de fier, iar pe ele z[ceau perne mari sparte de ghearele pisicilor =i murd[rite de porumbei. Lâng[ sob[, într-o lad[ lung[, joas[, ce era un fel de banc[ cu sertar, slujind =i de pat, =edea întins[ ca într-un sicriu, între \oale învechite, o mumie vie, desc[rnat[ pân[ la ivirea \estei. Pielea fe\ei =i a mâinilor, uscat[ ca un pergament, era str[b[tut[ de sfori mari de vine negre, iar ochii p[reau scur=i în fundul capului. Liniile scheletului se vedeau a=a de limpede prin pielea scorojit[, încât Jim ar fi crezut pe b[trân[

!'

G. C Ã L I N E S C U

"

de mult osificat[, dac[ o mi=care înceat[ a capului n-ar fi dezmin\it asemenea opinie. – Tu e=ti, Amalio? =opti Iaca privind în gol. Cu cine vorbe=ti? – A venit Ion s[ te vad[, strig[ tare în ureche-i tanti Mali. – A venit Ion? bolborosi r[t[cit[ b[trâna. Care Ion? – Ion al Magdalinii, l[muri \ipând tanti Mali. – Da, da, da! cl[tin[ din cap, f[r[ convingere, Iaca. Ce faci Ioane? – Am venit s[ te v[d, \ip[ la rându-i Jim. Cum te sim\i? – Sunt b[trân[, zise ca-n vis Iaca; sunt tare b[trân[! Mult am tr[it, mult am tr[it! – Vrei ceva, Iaca? Î\i lipse=te ceva? – Vai, ce b[trân[ sunt, vai ce b[trân[ sunt! Cânta mai departe b[trâna, neîn\elegând. – Te îngrijesc m[tu=ile? repet[ din nou Jim. – M[ îngrijesc, m[ îngrijesc, puiu, Dumnezeu s[ le dea s[n[tate! Centenara întinse mâna aspr[ spre Ion =i-l pip[i încet de-a lungul bra\ului, apoi scânci =optit, înfundat: – S-au copt strugurii, Ioane? În timp ce din ochii tantei Mali sc[p[rau mici fulgere de mânie, Jim se repezi afar[, smulse un ciorchine mai copt =i-l aduse Iachii... Aceasta îl lu[ în mâna tremur[toare =i începu s[ mestece avid în gingii bob dup[ bob. Ochii i se învioraser[ =i p[rea mai pu\in adormit[. – Tanti Mali – vorbi aspru Jim c[tre b[trâna cu pelerin[ – nu da\i de mâncare Iachii! – Ba-i d[m – r[spunse mieros aceasta – da-i lacom[ =i se plânge la to\i. – Jim ie=i ro=u de mânie afar[. – Nu-i da\i de mâncare Iachii! \ip[ el în mijlocul cur\ii, =i zicând aceasta trânti poarta a=a de tare, încât ra\ele zburar[ m[c[ind speriate =i g[inile începur[ s[ cotcod[ceasc[. – A venit nebunu! se auzi atunci glasul în\epat al tantei Ghenca, =i clan\a unei u=i se închise cu putere.

CARTEA

Erau orele dou[ =i nimeni nu venea s[ vesteasc[ masa. Jim se plimba nervos prin odaie, cu un cui rece, de foame, în stomac. Se uit[, din distrac\ie, pe =ifonier, suindu-se pe un scaun, se culc[ pe pântece =i explor[ dedesubtul patului, sub care z[ceau în fulgi negri de praf suluri de covoare jilave, descoperi în vatra sobei un borcan cu miere invadat de furnici =i în sfâr=it învârti din nou ma=in[ria ceasului =i dezl[n\ui mica orchestr[ de sârme de pe scrin. Cuiul din stomac devenea din ce în ce mai lung. „Mumii ambulante, ma\e uscate“, oc[rî el în gând pe b[trânele absente =i mu=c[ dintr-o prun[ mu=chiuloas[, prea acr[. Apoi, plictisit de atâta a=teptare, ie=i din odaie, travers[ curtea =i intr[ în ceea ce numea „refectoriu“, cu gândul la azilurile de b[trâni =i la internate. Într-o odaie mare, v[ruit[, dar cu tavanul zugr[vit în stilul unei vagi Rena=teri, cu casetoane =i rozete, de cârligul c[ruia atârna o lamp[ enorm[ de petrol cu multe stalactite de cristal, era întins[ la mijloc o mas[ lung[ de stejar, cu stinghiile de jos tocite. La marginile ei, pe dou[ fe\e de mas[ înn[dite, erau în=iruite zece tacâmuri, câte patru pe laturi =i câte unul în capete. Odaia p[rea aproape goal[ din cauza m[rimii =i-a lipsei perdelelor, de=i un perete întreg era acoperit cu un =al turcesc, peste care atârnau iatagane =i pistoale, =i un dulap voluminos astupa locul dintre cele dou[ ferestre. Un pendul octogonal sfârâia într-un perete sub ap[sarea greut[\ilor de tuci legate cu lan\uri, rupte pe alocuri =i înnodate cu sârm[. Jim arunc[ o privire dispre\uitoare asupra mesei. Ultimele vestigii ale farfuriilor engleze=ti =i ale paharelor vechi de cristal disp[ruser[ înghi\ite de l[zi. Fe\ele de mas[ prea scurte, tocite

NUNÞII

MASA CELOR ZECE

"

G. C Ã L I N E S C U

"

de atâta sp[l[tur[, erau cârpite în ochiuri, la rândul lor iar[=i cârpite, iar tacâmurile nu sem[nau deloc unele cu altele. Cu\ite =i furculi\e mici cu coad[ de lemn sau de os se amestecau cu altele de alam[, mai rar de nichel, farfuriile plesnite de piatr[ groas[ reprezentau diferite grade de evazare, iar paharele erau o adev[rat[ colec\ie de recipiente, începând de la blocul greu de sticl[ scobit în fa\ete pân[ la feligeanul sub\ire poleit pe margini. Chiar =i aceste epave casnice p[reau b[trânelor demne de p[strat, deoarece acoperiser[ fa\a de mas[ pe sub farfurii cu buc[\i de hârtie alb[. O coard[ l[b[r\at[ de \iter[ b[tu în pendul o jum[tate de ceas peste dou[, =i în cas[ nu se mi=ca nimeni. Toat[ lumea decedase prin od[i =i st[ruia în recluziune =i t[cere. Jim cuno=tea bine înc[p[\ânarea aceasta bizar[, care ascundea pe fiecare în vremea prânzului, spre a simula pierderea no\iunii timpului =i a ie=i cât mai târziu cu putin\[ din vizuin[, dar acum, când sosise dup[ o lung[ lips[, întârzierea i se p[ru afar[ din cale ursuz[. Ie=i din duhoarea de untdelemn rânced a refectoriului =i se îndrept[ spre buc[t[rii, care se aflau în fundul trenului de case, între ultimul peron =i gardul rupt al gr[dinii. Tanti Agepsina, econoama =i chel[reasa casei, se pref[cu preocupat[ printre vasele unei buc[t[rii scunde, ceea ce însemna c[ auzise pa=ii lui Jim. – Hei! strig[ acesta, a\i adormit, a\i murit? Nu m[nânc[ nimeni în casa asta de moa=te? – Ce-i, ce-i? tres[ri în chip pref[cut o femeie de vreo 50 de ani, cu fa\a p[trat[, zbârcit[ =i totu=i lucioas[, cu gura sub\ire, rea, dar cu ochii ca=ti =i blânzi ai unei c[lug[ri\e. Era fat[ b[trân[ =i i se zicea „domni=oar[“. – Mi-e foame, declar[ scurt Jim. Ori aduce\i odat[ la mas[, ori plec s[ m[nânc în ora=! – Bat[-te s[ te bat[! zâmbi cu afec\iune rigid[ tanti Agepsina. Tot cu iu\eal[ ai venit, =i zicând aceasta veni c[tre tân[r =i-l s[rut[ u=or pe obraz, în chip de bun venit.

NUNÞII CARTEA

– Se culc[ g[inile, iese luna =i d-voastr[ nu v[ mi=ca\i! se scandaliz[ Jim. „Domni=oara“ bolborosi câteva impreca\ii la adresa celor ascun=i prin cas[ =i, speriat[ de ora înaintat[, începu s[ colinde pe la u=i, cioc[nind, zgâl\âind =i \ipând la pensionare. – Ie=i\i, frate, odat[, c[ s-a f[cut noapte! Cea dintâi care ie=i din odaia ei fu tanti Magdalina. Avea în lacrimozitatea ochilor =i în strângerea buzelor o nemul\umire oprimat[. Ea f[cu cu mâna semn de dispre\ în direc\ia celorlalte camere, voind s[ notifice lui Jim c[ a=a î=i ducea ea amarul de ani de zile, r[bdând =i plângând în t[cere. Apoi ap[ru zâmbind cu noble\e, într-o toalet[ schimbat[ de m[tase cu multe cercule\e, dar foarte =ifonat[, tanti Fira, care zise lui Jim cu excesiv[ polite\e, nu îns[ f[r[ u=oar[ ironie: – Vai, Jim, trebuie s[ ne ier\i! Tu e=ti luminat =i umblat =i treci cu vederea tabieturile unor biete femei de mod[ veche... Deschise în sfâr=it u=a =i tanti Ghenca, mai g[tit[ ca oricând. – Bine c[ v-a\i trezit! zise ea în\epat, sco\ând din cordonul lat al rochiei un ceas mic de aur, legat pe dup[ gât cu l[n\i=or. Vai, dar nebune sunte\i – izbucni deodat[ constatând ora – voi nu vede\i c[ e ceasul trei?! =i punându-se în capul insurec\iei, porni r[zboinic spre refectoriu, dup[ ce f[cu un semn autoritar c[tre Jim: Hai, domnule! Nu era decât actul întâi al unei comedii jucate de treizeci de ani. Actorul principal =edea ascuns în una din casele cu baldachin de tabl[. – Caterinoo! strig[ tanti Agepsina de afar[, b[tând cu mâna într-un geam aproape astupat de vârfurile unui smochin, hai s[ mânc[m, Caterino, c[ e târziu! La început nu se auzir[ decât ni=te tunete înfundate ca de bolovani rostogoli\i de pe munte de piciorul unei capre s[lbatice, apoi se deslu=ir[ propozi\iuni frânte, bomb[nite de mânie:

"!

G. C Ã L I N E S C U

""

– Ce mas[! Ce târziu! Parc-a\i înnebunit! Au venit turcii! V[ trezi\i cu noaptea-n cap! De-abia ne-am sculat, =i iar mas[! N-ave\i decât s[ merge\i la mas[! – Caterino, e trei! insist[ „domni=oara“ obi=nuit[. – Ce trei?! tun[ de ast[ dat[ vocea în prag, voi nu vede\i c[ n-a venit nici Popescu?! Vorbind astfel, tanti Caterina, zis[ =i madam Popescu, fiindc[ era m[ritat[ =i singura cu b[rbatul în via\[, scoborî treptele încruntat[ =i autoritar[. Când intr[ în refectoriu, cei patru insurgen\i =edeau \epeni la mas[, privind cu r[bdare reprobativ[ fundurile goale ale farfuriilor. Pisicile miorl[iau agitate, frecându-se de picioarele scaunelor =i ar[tându-=i ro=ul cer al gurii. Baba Chiva, îmbufnat[, le domolea cu evidente aluzii: „Ptru\, pisic[, ai r[bdare, c[-n casa asta =i-un dobitoc moare de foame“. Tanti Caterina f[cu un salut mic de recunoa=tere fa\[ de Jim, f[r[ s[ mic=oreze presiunea aburilor ce-i fierbeau în gur[. – Ce v[ pripi\i a=a, frate?! E devreme! – E trei, retez[ scurt Dante Alighieri, alias tanti Ghenca. – Ce vorbi\i?! se însp[imânt[ atunci tanti Caterina. +i schimbând repede tonul, î=i însu=i indignarea ob=teasc[. Dar ce-a=tept[m pân[ acum? Dar voi n-ave\i ceas s[ privi\i? a=tepta\i pe |ar[lung[ (adic[ pe dom’ Popescu, b[rbatul ei)? Cine =tie pe unde-=i bea min\ile?! Aduce\i la mas[, c[ ne-apuc[ noaptea! „Domni=oara“ împreun[ cu baba Chiva se precipitar[ spre buc[t[rii, precedate =i urmate de ceata miorl[itoare a pisicilor. Tanti Caterina se înfipse seniorial[ pe un scaun. Fa\a rotund[, masiv[, de=i cu vagi umbre de senilitate, era de o luciditate cvasiartificial[, efect a îndelungi tratamente cu unsori alc[tuite în tain[ din cear[, ulei de migdale =i sperman\et. Re\ele dese de vini=oare br[zdau umerii obrajilor, astupându-i cu pl[gi ro=ii, ca la p[pu=i, dar cu toat[ aceast[ înflorire

NUNÞII CARTEA

exterioar[, expresia general[, ajutat[ =i de ochii mici, serio=i, era lipsit[ de feminitate. Obrazul ei de eunuc sem[na cu un m[r prea rumen pe dinafar[ =i prea acru la mu=c[tur[, =i de bun[ seam[, având în vedere sterilitatea =i lipsa afectivit[\ii, glandele ei interioare pluteau ca ni=te prune uscate într-un vin o\etit. În curând î=i f[cu apari\ia în cadrul u=ii pelerina m[slinie a tantei Mali. B[trâna p[=i uscat[ =i cu demnitate la locul s[u, zâmbind neutru la toat[ lumea =i f[r[ s[ tr[deze nici o nemul\umire. Un miros de lumânare =i de coliv[ se exala din rochia sa, ce p[rea de carton gudronat din cauza vechimii, =i ochii ei vine\i ocroteau cu religiozitate tacâmurile. În clipa în care tanti Agepsina vâra o lingur[ galben[ de sup[ în castronul fumeg[tor, spre a face distribu\ia primului fel, dou[ persoane intrau t[cute pe u=a refectoriului. Erau Silivestru =i tanti Lisandrina, cei mai tineri dintre b[trâni. Om ca de vreo 50 de ani, Silivestru, b[rbat înalt =i viguros, purta p[rul tuns m[runt ca o perie =i o barb[ p[trat[, funinginos de neagr[, =i numai pe ici, pe colo argintat[ de câteva fire albe. Încruntarea ochilor penetrabili =i încovoierea de plisc a nasului îi d[deau un aer mai degrab[ ursuz =i timid. El merse repede c[tre mas[, suflând pe nas câteva vorbe ininteligibile, =i se a=ez[ lâng[ Jim, c[ruia îi întinse mâna osoas[, întrebându-l simplu =i morm[it: „Când ai venit?“ f[r[ s[ a=tepte îns[ vreun r[spuns. Tanti Lisandrina i se p[ru lui Jim suspect[. N-avea înc[ patruzeci de ani =i era nem[ritat[, dar în col\ul pleoapelor prea lungi tremura o sfial[ vinovat[. P[rul negru îi era împletit în coade groase în jurul capului, ca la fete, =i fa\a prea fraged[ =i ro=ie îi era de stare\[ tân[r[. P[=i t[cut, plecându-=i molatic pleoapele =i, =tergându-=i buzele cu limba, asemeni unei pisici care a lins pe furi= lapte, se a=ez[ pe un scaun, salutând cu modestie exagerat[ pe Jim =i pe to\i ceilal\i, care l[sar[ capul în jos cu indiferen\[.

"#

G. C Ã L I N E S C U

"$

T[cu\i ca ni=te c[lug[ri în trapez[, to\i comesenii mânuiau lingurile între farfurii =i gur[, pe diferite grade de înclina\ie deasupra mesei. Clipoceala tacâmurilor, zgomotul de sorbire se amestecau cu hârâitul pendulei, al c[rui lan\ se pr[bu=ea vizibil la r[stimpuri. Silivestru \inea capul aproape deasupra farfuriei =i înghi\ea supa în mi=c[ri repezi, dezordonate, privind-o cu du=m[nie =i =tergându-=i din când în când barba udat[. Tanti Mali î=i p[strase dimpotriv[ =i pe scaun perpendicularitatea de plop =i sorbea lent, cu satisfac\ie, con\inutul lingurii, frecând apoi de câteva ori falca de sus asupra celei de jos, ca s[ biruie în din\ii galbeni =i rari duritatea boabelor de orez. Tanti Magdalina =i tanti Fira înghi\eau lacom =i îmbujorate la fa\[ buc[\ile de pâine pe care le l[saser[ s[ se umfle ca ni=te bure\i în zeama din farfurie. Numai Ghenca r[m[sese galben[ =i aspr[ în fa\a farfuriei, =i scuturând lingura lua în ea, farmaceutic, cantit[\i mici de lichid, pe care îl sorbea f[r[ acustic[, încet, obiectiv, protocolar. Pe Jim clocotul acesta al gurilor îl irita de moarte. De grea\[, v[zu noroi în toate farfuriile. Porci mari loveau cu râtul în tinicheaua unor g[le\i din care curgeau l[turi cu coji de pepeni. Un mascur mare =edea îngropat cu pântecul în noroiul unui =an\, =i râtul lui sfor[itor de mul\umire scotea b[=ici groase deasupra mocirlei. Jim vârî lingura silnic ca-ntr-o troac[ în restul r[cit al supei, =i sub imperiul asocia\iei de imagini o p[r[si definitiv acolo. – Am impresia – zise iritat =i desc[rcându-=i nervii în alt[ direc\ie – c[ nu da\i de mâncare Iachii. Am g[sit-o uscat[ ca o mumie =i înfometat[. – De unde \i-a mai intrat =i asta în cap – se o\[rî Agepsina – c[ nu-i d[m de mâncare?! M[nânc[ toat[ ziua =i nu se mai satur[! – Nu cred eu asta, la asemenea vârst[ l[comia are nevoie de prea pu\ine lucruri. Are o voracitate de g[in[ uitat[ în cote\ – a\i în\eles? – ar face praznic dintr-un m[r!

NUNÞII CARTEA

– Cine \i-a spus dumitale pove=tile astea, domnule? S[ri înfuriat[ tanti Caterina, =i vorba îi pulveriz[ supa din lingur[; =tiu eu de unde vine asta! În acest timp Silivestru privea încruntat fundul farfuriei, iar Lisandrina, umil[, avea un mic râs de satisfac\ie în lumina ochilor. – Ea singur[ mi-a spus – zise Jim – =i nu e greu de v[zut c[ nu minte. – Jim – vorbi atunci tanti Fira cu mult[ distinc\ie =i calm afectat – cum se poate ca tu, om înv[\at =i umblat prin lume, s[ b[nuie=ti astfel de lucruri? Iaca e b[trân[, uitat[ de Dumnezeu, a c[zut în mintea copiilor. Se plânge la to\i =i ne ferim s[ o vaz[ lumea, c[ ne ies vorbe. Nu trebuie s[ te potrive=ti ei =i s[ dai de bârfit vecinilor. Tanti Mali, fata septuagenar[ a Iachii, aproba tocmai din cap, zâmbind cu onctuozitate episcopal[, când Silivestru, f[r[ s[-=i ridice ochii din farfurie, zise aspru =i f[r[ putin\[ de replic[: – Nu da\i de mâncare Iachii! – Ei! interveni acru Ghenca, d[-i =i dumneata ap[ la moar[! =i s[ zicem c[ e a=a! Iart[-m[, Doamne! =i-a tr[it traiul, =i-a mâncat m[laiul. Decât a=a via\[, lips[! Mai bine s-ar îndura Dumnezeu =i Maica Domnului s-o ia odat[, s[ se odihneasc[ =i oscioarele ei!... Mâncarea pentru ea e crim[ – a=a s[ =tii dumneata, domnule – c[-i lunge=te canonul =i n-o las[ s[-nchid[ ochii. – Iaca – vorbi Silivestru cu aceea=i asprime senten\ioas[ =i ironic[, spre Jim, f[r[ s[ priveasc[ pe ceilal\i – n-a =tiut s[ strâng[ bolovani în lad[ dup[ ce =i-a împ[r\it boarfele urma=ilor, =i de aceea se usuc[ acum ca Keops în piramid[. Dac[ ar fi dat sfoar[ c[ în lada cu pietre mai are galbeni =i scule de aur, ea ar sta azi în capul mesei, pe scaun cu roate, =i dumnealor i-ar s[ruta mâna pe rând, cum f[ceau acum treizeci de ani, când Iaca, crezându-se pe sfâr=ite le-a împ[r\it cu mâinile ei banii, argint[ria, care cocle=te acum pe fundul

"%

G. C Ã L I N E S C U

"&

scrinurilor. Dumnezeu o pedepse=te s[ se zgârceasc[ de b[trâne\e într-o cutie veche, cu ma\ele f[cute coarde de vioar[, ca s[ vad[ cu ochii ei pe fetele fetelor îmb[trânind în sculele ei. Urm[ o t[cere ap[s[toare, m[surat[ de clinchetul furculi\elor, apoi Ghenca, afectat[ de câte ori venea vorba de vârst[, explod[: – Bine c[ e=ti tu tân[r! – A\i început iar s[ dezgropa\i mor\ii, zise sup[rat[ tanti Caterina. Întotdeauna scandal la mas[! Magdalina, cu ochii plâng[re\i, f[cea semne disperate lui Jim s[ închid[ discu\ia. Tocmai atunci se auzir[ =ters[turi de picioare la u=[, =i dom’ Popescu ap[ru pe u=[ cu melonul pe-o ureche. Având în vedere aprinderea fe\ei =i tulbureala ochilor =ire\i, nu mai înc[pea îndoial[ c[ era „cu chef“. Toate femeile î=i f[cur[ semne repezi de pruden\[, iar Caterina zise în =oapt[: – T[ce\i din gur[, c[ iar a venit afumat. – Bine v-am g[sit, „fetelor“! salut[ galant dom’ Popescu. (Surprins.) Ce, v-a\i =i a=ezat la mas[?! De=i tanti Caterina recomandase pruden\[, fierbând ca de obicei pe loc, r[spunse cu umor: – Doar nu era s[ a=tept[m pe pa=a de la Vidin! Popescu înghi\i saliva jignit. – D[-mi voie! Ce vorb[ e asta, pa=a de la Vidin? A=a m[ primi\i d-voastr[, va s[ zic[?! Târa vorba nazalizând-o, dar era lini=tit =i plin de demnitate. – Prive=te ceasul, domnule, înainte de a vorbi. Patru zbârnâituri scurte c[zur[ una dup[ alte într-un sfârâit precipitat. – Nu privesc eu râ=ni\a d-voastr[ ruginit[. V-am spus s[ v[ lua\i un ceas ca lumea. Scoase din buzunar ceasul s[u, spre a demonstra c[ nu era târziu, dar, observând ora, îl l[s[ s[ cad[ la loc, decretând: E devreme! Când d[du s[ se a=eze în capul mesei, observ[ pe Jim. Hei, lume nou[, îmi pare bine,

NUNÞII CARTEA

m[ bucur! Dar când veni=i, nene? Aduce\i, frate, o sticl[ de vin, s[ beau în cinstea noului-venit. Caterina, Magdalina =i Agepsina f[cur[ semne repezi babei Chiva, care se preg[tea s[ se repead[ la pivni\[, de a nu se mi=ca. – Nu mai este vin, domnule, s-a ispr[vit! Pe unde ai fost tot vin ai b[ut... – Cum nu mai este vin?! N-am pus eu alalt[ieri cinci sticle pe lada cu nisip? =i dom’ Popescu se scul[ s[ mearg[ singur în pivni\[. – Nu se poate, domnule – ordon[ imperios Caterina – noi nu bem vin. – A=aaa! nu be\i vin! foarte bine! beau eu =i cu Jim! vreau s[ m[ bucur de sosirea lui! Ca s[ curme conflictul, Jim declar[ c[ nu bea alcooluri, =i Popescu se rea=ez[ cu greu la mas[. Apropiindu-se mult de tân[r, lâng[ care =edea, îi zise confiden\ial =i didactic: – În fond, ele au dreptate. Alcoolul vat[m[ organismul. Dac[ vrei s[ ai putere de munc[, ascult[-m[ pe mine, s[ bei ap[. Apa e cel mai bun aliment =i medicament. Doctorul Kneipp vindec[ cu ap[ toate boalele. Gura îi mirosea a vin ca o vran[ de butoi. Lui Jim nu i se p[ru deloc îmb[trânit, poate =i din cauza p[rului ro=cat. Obrazul îi era rumen =i s[n[tos, musta\a adus[ caligrafic peste buz[. Era acela=i om pa=nic pân[ =i în vi\iul capital, cic[litor, didactic =i în fond pasiv =i r[bd[tor. Dup[ o s[pt[mân[ de regularitate casnic[ disp[rea deodat[ timp de dou[zeci =i patru de ore. Când reap[rea, ziua sau noaptea, „dezgropa mor\ii“. F[cea teorii medicale sau politice, dojenea =i sf[tuia pe toat[ lumea =i voia veselie =i tinere\e în cas[. De=teptat din blajina be\ie, petrecea zile întregi de poc[ire, f[când gr[dini de zarzavat în toate col\urile ogr[zii, reparând u=ile =i ulucile, t[ind lemne =i bineîn\eles justificând aceste ac\iuni printr-un principiu de munc[ igienic[, expus îndeosebi la mas[. Apoi iar disp[rea, iar gr[din[rea =i a=a mai departe. Acest ritm de

"'

G. C Ã L I N E S C U

#

via\[ devenise necesar întregii familii, =i un dom’ Popescu „neafumat“ n-ar fi avut nici un haz. Când asceza era prelungit[ prea mult, d[dea na=tere deopotriv[ la repro=uri din partea neveste-si Caterina, care zicea: „Îmi st[ toat[ ziua pe cap! Nu-i d-a bun[! Pesemne c-a intrat în anul mor\ii!“ =i-l gonea pentru ca s[-l poat[ certa la întoarcere. – Bine, frate – observ[ indignat dom’ Popescu – viu obosit =i fl[mând acas[ =i nu-mi da\i nimic de mâncare? Aduce\i la mas[. – S-a adus =i s-a ispr[vit. Cine întârzie, lingura de gât! zise sever Caterina. – Da\i-mi voie, ce înseamn[ asta? V[ a=eza\i la mas[ înaintea mea? Ce fel de respect ave\i fa\[ de mine? Nu sunt eu capul familiei, n-am eu r[spunderea d-voastr[ în fa\a legilor? Nu semnez eu contractul de închiriere =i toate actele care v[ privesc? – Dac[ e=ti capul familiei, s[ vii devreme la mas[, avertiz[ Ghenca. – N-o s[ stau toat[ ziua cu masa întins[... bomb[ni Agepsina, cotrob[ind prin dulap. – M[ rog – se mir[ dom’ Popescu – câte neveste am eu? E harem aici, sau ce e? =apte femei împotriva mea?! În loc s[-i ia ap[rarea, Caterina îi d[du lovitura de gra\ie. – Taci din gur[, vulpoi b[trân, s[ te duci s[ m[nânci unde-ai fost pân[ acum. Fiind învins în lupta dreapt[, dom’ Popescu se refugie în filosofie. – Jim, ascult[ vorba mea. Femeia este fiin\a cea mai slab[ la minte. N-ai v[zut g[ina? Coco=ul bate mândru din pinteni cu creasta în sus, =i g[inile alearg[ c[piate, cârcâind cu ou[le în ele. Uite-a=a m[ cârcâiesc dumnealor pe mine de treizeci de ani! Bag[ de seam[ când te-nsori, Jim, s[ nu iei cârcâiala în cas[. Mai bine r[mâi ca Silivestru! Dumnealor nu întreab[: „Unde-ai fost Popescule, ce-ai lucrat, Popescule“! numaidecât (imitând r[stirea Caterinei): „Acum se vine? S[ te duci de

NUNÞII CARTEA

unde-ai venit! Vulpoi b[trân! facu-\i =i dregu-\i!“ (Persuasiv.) B[rbatul nu trebuie s[ stea în cas[. Trebuie s-alerge, s[ afle. Tragi cu urechea de ici, prinzi de colo, bei un p[h[ru\ de vin, te-mprietene=ti cu oamenii =i î\i faci treburile. Ini\iativ[! Trebuie s[ ai spirit de ini\iativ[! De=i nu cam în\elegea ce fel de afaceri f[cea dom’ Popescu, care era pensionar, ca s[ aib[ atâta nevoie de ini\iativ[, Jim se pref[cu c[-l ascult[ cu mult[ aten\ie, ceea ce pricinui retardatarului deosebit[ pl[cere. Când tanti Agepsina puse înaintea lui dom’ Popescu friptura, sub cuvânt c[ celelalte mânc[ruri erau reci, acesta protest[: – Iar carne, frate! Mereu carne! Carne =i iar carne! Nu-mi trebuie otrav[. Eu vreau vegetale. D-aia s-a zgârcit pielea pe d-voastr[. V[ pânde=te guta. – Neam de neamul nostru – declar[ Ghenca solemn – a mâncat carne =i a tr[it =i mai tr[ie=te. M[nânc[ dumneata ierburi ca vacile, =i s[ dea Dumnezeu s[ ai câte zile a avut Iaca. Popescu nu se d[du învins. – Vegetalele crude au vitamine, scrie =i-n Universul, demonstr[ el. D[-mi o ceap[, fiindc[-i radioactiv[, un usturoi, c[ are arsenic, un m[r cu coaj[, fiindc[ con\ine valerian[. Astea vreau eu, cucoan[, nu hoit. – Ei bine, na iarb[ =i ad[ încoace carnea! =i zicând aceasta, tanti Caterina arunc[ în fa\a lui dom’ Popescu dou[ cepe mari, crude =i-i trase de dinainte farfuria cu friptur[. Dom’ Popescu r[mase deconcertat, dar sf[râmând ceapa cu mâna, încerc[ totu=i s-o m[nânce în sil[. În curând, îns[, începu s[ devasteze cu furculi\a por\iile vecinilor, a=a încât i se înapoie friptura cu concluzia: – Ei vezi, domnule, c[ nu te mul\ume=ti cu iarb[? – Fiindc[ m-a\i obi=nuit r[u d-voastr[ – se scuz[ Popescu – =i nu vre\i s[-mi face\i alt regim. – Domnule – schimb[ el deodat[ vorba, adresându-se lui Jim, în om curios – ai fost în Italia, va s[ zic[! Ia spune-mi, domnule, =i mie: Ce-i cu Mussolini?

#

G. C Ã L I N E S C U

#

Luat repede, Jim r[mase încurcat. – Vezi – îl imput[ cel[lalt – cum sunte\i d-voastr[, [=tia tineri, genera\ie nou[, de! P[i dumneata n-ai spirit de ini\iativ[? N-ai putut s[ tragi cu urechea, s[ vezi ce =i cum? – Las[ omul în pace! interveni grav Silivestru. – Ce s[ las în pace? izbucni atunci dom’ Popescu indignat. Ce s[ las în pace? parc[ pe d-voastr[, care v[ pretinde\i intelectuali, v[ doare inima de \ara asta cum m[ doare pe mine? Un Mussolini ne trebuie nou[, m-a\i în\eles? =i zicând astfel, plesni dictatorial cealalt[ ceap[. Moara pornise. De acum toat[ lumea se a=tepta la o lung[ diserta\ie politico-sociologic[, în care orice moment istoric era determinat prin raportul a patru factori constan\i: englezu, americanu, neam\u =i rusu. Ceea ce se =i întâmpl[. – Americanu, domnule, are ini\iativ[ =i-o s[ ne distrug[. De mic copil el porne=te la lupta pentru existen\[ =i se c[le=te în via\[. Vinde jurnale, face, drege =i ajunge ca Ford. Da’ dumneata ce faci, cucoan[? se adres[ dom’ Popescu c[tre tanti Ghenca, al c[rei zâmbet sarcastic îl sup[ra mai cu seam[ – cu ce-îi justifici dumneata existen\a pe p[mânt? – Da’ dumneata ai vândut jurnale când erai copil, domnule? îl provoc[ Ghenca. – N-am vândut, c[ n-am avut p[rin\i lumina\i s[ m[ ia de mân[ =i s[-mi zic[: „te-am f[cut, te-am crescut, acum dute =i agonise=te-\i pâinea“! Vorba este, ce face\i d-voastr[ ca s[ ave\i dreptul s[ v[ a=eza\i la mas[ =i s[-mi cere\i socoteal[ mie, care muncesc? Eu în\eleg a=a: munce=ti, m[nânci, nu munce=ti, nu m[nânci, rabzi! – E=ti bol=evic, domnule! îl denun\[ atunci tanti Fira, ca s[-l a\â\e. – Sunt bol=evic, cucoan[, când e vorba de munc[, sunt bol=evic! Când stai toat[ ziua ca o clo=c[, cum faci dumneata, nu-\i dau voie s[ te a=ezi la sfânta mas[ =i s[ pui mâna pe sfânta pâine. +i zicând aceasta, dom’ Popescu puse într-adev[r mâna pe bucata de pâine de dinainte, dar r[mânând

NUNÞII CARTEA

nesatisf[cut de ea, întreb[ intrigat: Dar de unde lua\i voi pâinea asta de e a=a îndesat[? – E=ti s[tul =i nu-\i place nici pâinea! îi t[ie apa de la moar[ Agepsina. De la Gagel, de unde vrei s-o lu[m?! Acum intr[ în joc factorul neam\. – De la Gagel? Lua\i pâine de la neam\, va s[ zic[! Bravo, cucoan[, da\i-i înainte, da\i-o de râp[, mama ei de \ar[, c[ atâta a=teapt[ neam\u =i cu americanu! Nu-mi trebuie pâine fr[mântat[ de mâini str[ine, cucoanelor, m-a\i în\eles?! Trebuie s[ înv[\[m odat[ s[ tr[im prin noi în=ine, cum a zis Br[tianu. De mâine încolo s[-mi face\i numai m[m[lig[. Dom’ Popescu continu[ s[ deplâng[ astfel destinele patriei, asmu\it de cele =apte femei, dar Jim, sim\indu-se obosit, se ridic[ de la mas[ =i ie=i. Dup[ el venir[ Silivestru =i Lisandrina, apoi tanti Mali, care se strecur[ pe porti\a din fund, a=a încât dom’ Popescu r[mase numai între câteva femei, pe care c[ut[ s[ le câ=tige la doctrina sa. În cei câ\iva pa=i pe care îi f[cur[ împreun[ prin curte, Silivestru întreb[ posomorât pe Jim: – +i acum ce-ai de gând s[ faci? Ai venit s[ te îngropi aci sau ce? +i, cum Jim nu =tia ce s[ r[spund[, încheie ironic: — Fere=te-te de molii =i de igrasie cât mai e=ti tân[r! Pentru mine e prea târziu. +i cu aceste vorbe puse mâna pe clan\a u=ii sale. Jim se închise în odaie =i frunz[ri c[r\ile pân[ ce se-ntunec[. Oboseala c[l[toriei sale se l[sase acum în oase =i se gândi cu sil[ la ideea de a se mai duce la mas[ cine =tie când. Întoarse cheia în u=[ =i se dezbr[c[ în lumina lunii. Nici o lamp[ nu era aprins[ pe nic[ieri, =i curtea p[rea pustie. Numai un miros suav de regina-nop\ii adia dinspre straturile de flori, udate de curând. Jim se întinse pe pat, cu mâinile sub cap. În lini=tea p[r[ginit[ a cur\ii nu se auzeau decât greierii. Scâr\âiau pretutindeni ca într-o miri=te, t[ind sârme sub\iri cu feres-

#!

G. C Ã L I N E S C U

#"

traie minuscule. |ârâituri limpezi =i scurte r[s[reau aci în sob[, aci în scrin =i chiar în peretele de lâng[ pat. „Gri-grigri-gri“, se auzea printre scândurile du=umelelor, =i de departe, din cur\i, alte ferestraie r[spundeau: „gri-gri-gri-gri“. |ârîiturile erau a=a de numeroase =i sub\iri, încât lui Jim i se p[ru c[ stelele scâr\âiau astfel tremurând pe firmament. Câmpurile str[b[tute cu trenul pe înserat îi fulgerau pe dinainte. Nu-i trecuse înc[ hurduc[tura, =i în prima somnolen\[ sim\i b[tându-i în tâmple zdup[itura ritmic[ a ro\ilor. Imaginile se amestecau în nebuloasa ochilor. Domni=oara cu breton purta pelerina m[slinie a tantei Mali, dom’ Popescu, cu melonul pe cap, dormea în tren, cu capul în bra\ele ei, Iaca era pus[ în re\ea la bagaje, iar v[carii mânau spre sate turme de pisici negre. Sfe=nice mari de argint purtau procesiuni de lumini fumeg[toare de-a lungul unei alei incomensurabile de abis, =i Jim putu s[ citeasc[, în ultima c[dere sub aripile negre ale somnului, în scriere de fl[c[ri: „Vei tr[i vârsta de 150 ani =i vei lua pe fata Lenu\a“.

CARTEA

A doua zi Jim s[ri în sus, de=teptat de cotcod[citul alarmat al g[inilor, speriate cine =tie de ce. Ceasornicul de pe scrin, uitat cu limba muzicii la ora nou[, cânta m[runt din \iter[ pr[fuitul vals. Jim se sim\i s[n[tos =i tân[r ca un arc. De bucuria pe care soarele i-o aprindea în artere, f[cu o s[ritur[ atletic[ peste t[blia de fier a patului =i c[zând în fa\a oglinzii emise din toat[ adâncimea gâtlejului, baritonând, primele note ale mar=ului din Aida. Nu era închipuit =i nu se credea frumos, dar un instinct de conservare fizic[ îl f[cu s[-=i umfle bicep=ii =i co=ul pieptului =i s[ fandeze plastic cu piciorul drept înainte, pentru a ob\ine maximul de volum al pulpei. Era îmbr[cat americ[ne=te într-un combinezon de crep, ceea ce-i d[dea aerul unui sportiv. Ca s[-=i atenueze pu\in trepida\ia sângelui, începu s[ fac[ figurile gimnastice din Mon système. Se r[suci din =ale cu mâinile în sus, de jur-împrejurul bazinului, se l[s[, îndoind genunchii, pe vârful picioarelor, cu pumnii strân=i, fand[ înainte, înapoi, la dreapta =i la stânga. Încheieturile îi trosneau, dându-i o senza\ie de liberare a membrelor. Când vru s[ se a=eze pe spate, spre a încerca în aer suple\ea picioarelor, praful din covoarele vechi ale tantei Magdalina îi înec[ r[suflarea. Vru s[-=i încerce puterea bra\elor rezemându-se cu toat[ greutatea trupului pe speteaza unui scaun, dar acesta trosni a=a de tare, încât, spre a evita un accident, Jim renun\[ =i se mul\umi s[ boxeze arcurile desfundate ale canapelei =i pernele din pat. Înc[lzit de mi=care, Jim se îndrept[ spre lavoar s[ se spele. Îi trebuia ap[ mult[, un lac, un bazin, o baie larg[ de por\elan

NUNÞII

LOLA, DORA ªI MEDY

##

G. C Ã L I N E S C U

#$

cel pu\in, s[ se simt[ n[v[lit de ap[ pân[ =i-n n[ri =i-n urechi, s[ simt[ în\ep[tura deas[ a du=ului rece. Casa cu molii n-avea îns[ asemenea instala\ii moderne, pe care tanti Ghenca le dispre\uia, zicând: „Iaca =i bunicul au tr[it =i f[r[ baie în cas[ =i a fost bine! A\i venit dumneavoastr[ mai cu mo\!“ Ibricul con\inea atâta ap[ cât s[-=i stropeasc[ obrazul, adic[, în termeni patriarhali, s[ se spele „pe ochi“. Z[rind pe baba Chiva prin curte, Jim îi f[cu semn. – Adu-mi ap[, Chivo, îi zise el, când aceasta intr[ râzând proste=te de costumul lui. – P[i n-ai ap[? Ce-\i mai trebuie alta? – Îmi trebuie ap[ mult[, nu pe fundul ibricului. Apoi, iluminat de o idee genial[: – S[-mi aduci stropitoarea plin[ cu ap[ rece. – Ce stai de vorbe=ti? se scandaliz[ baba. Cum s-aduc eu stropitoarea în cas[? – S[ mi-o aduci, c[ altfel nu e de tr[it cu mine! Baba ie=i crucindu-se =i mirându-se cu un „Maica ta, Cristoase!“ de acest bizar capriciu. Peste câteva minute ap[ru îns[ cu apa, intimidat[ oarecum de a fi complice la o astfel de tr[snaie. Inten\ia ei evident[ fu de a a=tepta lâng[ prag consumarea faptei, dar Jim o învârti pe u=[ afar[ =i întoarse cheia în broasc[. St[tu pu\in s[ se gândeasc[, fiindc[ nu vedea înc[ modul de întrebuin\are. S[ atârne stropitoarea de cuiul din tavan =i apoi s[-i dea înclinare deasupra capului, n-avea nici cu ce-o lega =i îi era team[ s[ nu se surpe cumva tavanul. S[ toarne apa în lighean, ligheanul era prea mic. Alese solu\ia cea mai simpl[. Puse ligheanul în mijlocul casei, acolo unde covorul i se p[rea mai pre\ios tantei Magdalina, intr[ cu picioarele în el, se dezbr[c[ de combinezon =i, \inând stropitoarea cu mâinile întinse deasupra capului, l[s[ s[-i curg[ peste fa\[, ceaf[ =i de-a lungul trupului firele reci ale apei. Jim ie=i din baie înviorat ca un arm[sar tân[r t[v[lit prin iarb[, dar odaia tantei Magdalina nu era preg[tit[ pentru

NUNÞII CARTEA

instala\ii de genul acesta. Apa c[zut[ mai toat[ pe jos se îndrepta în râuri repezi pe sub pat =i scrin, =i din cauza ud[turii du=umeaua mirosea a colb plouat. Ca s[-=i salveze t[lpile din mla=tin[, Jim se urc[ în pat, =i acolo, în picioare, fredonând aria din Jeannine, î=i continu[ toaleta, privind în oglinda ce era atârnat[ pe peretele dimpotriv[, deasupra scrinului. Î=i linse p[rul cu peria neted peste cap, î=i înnod[ cravata =i puse costumul de stof[ Burberry, a c[rui culoare aspr[ de frunz[ uscat[ îi d[dea o siluet[ foarte londonez[. De=i bine a=ezate de cu sear[ pe um[rul unui scaun, hainele îl nemul\umeau prin mirosul de naftalin[ ce-l luaser[ din odaie. Când replica din oglind[ a persoanei sale i se p[ru satisf[c[toare, f[cu un calcul vizual =i s[ri cu t[lpile drept în pantofi, spre a evita umezeala. Tanti Magdalina s-ar fi îng[lbenit ca de priveli=tea unei crime dac[ l-ar fi v[zut cum î=i cufund[ piciorul în inima fotoliului dezacordat ca s[-=i lege =ireturile la pantofi. Din fericire, îns[ Jim avu vremea s[ p[r[seasc[ locul crimei înainte de venirea cuiva =i s[ se refugieze în „refectoriu“. Acolo pahare cu resturi de lapte, ce=ti de cafea, f[râmituri de pâine pr[jit[ risipite pe mas[ tr[dau reuniunea matinal[ a celor din cas[. Acela=i sim\ de igien[ corporal[, care îl f[cuse pe Jim s[ transforme odaia de dormit în sal[ de du=, îl dezgusta aici la vederea mesei cu resturi de mâncare, de=i =alul turcesc de pe perete, iataganele =i un dulap de nuc d[deau înc[perii oarecare elegan\[ arhaic[. Voia pere\i netezi, lumina\i din col\uri de sub pl[ci ascunse de sticl[, fotolii confortabile de nichel, foarte înclinate pe spate, ca scaunele de clinic[, mobile joase, masive, geometrice. A=tepta dejunul adus pe o table à roulettes din planuri de cristal gros, în boluri =i recipiente masive =i cu tacâmuri neprev[zute =i decorative ca ni=te instrumente chirurgicale. Voia, fire=te, o subret[ în stilul mobilei: tuns[ m[runt, cu fa\a oval[ de por\elan de Saxa, în uniform[ de satin fin negru =i cu ciorapi negri a=a de metalici, încât mâna s[ alunece cu gândul pe ei ca pe rezem[toarea de nichel a foto-

#%

G. C Ã L I N E S C U

#&

liului. Aprins de asemenea deziderate de lux igienico-estetice, nu putu decât s[ deteste apari\ia babei Chiva cu un pahar de lapte cu cafea, pe care scria: „Suvenir din C[lim[ne=ti“, pus pe o tav[ de tabl[ ruginit[. – |i-am adus ni=te ou[ – zise baba Chiva – c[ =tiu c[ n-ai mâncat asear[. – Oeufs à la coque? declam[ Jim glumind. – Cum le coc? Le fierb, nu le coc! R[mase nedumerit[ baba. – Ah, bab[ Chivo – continu[ el mai mult pentru sine decât pentru bab[ – când o s[ fiu eu servit cu mare ceremonial pe platouri de argint: sandwich-uri savant combinate de barmani în smoching =i subrete în lamé, dup[ re\ete de laborator, bun[oar[: Chargez la tartelette avec du jambon en morceaux; remplissez avec de la fondue, cayenéez; gratinez à la salamandre. Laitance de hareng salé, hachée avec des noix et de la pomme reinette. Vreau ni=te tartelette inedite, pricepi, ni=te canapés absurde! – Vorbe=ti de canapea? Zise aiurit[ baba Chiva. A scos-o cucoanele, c[ era plin[ de plo=ni\e. Jim sorbi laptele dintr-o înghi\itur[, râzând, =i trimise pe bab[ s[-i aduc[ cheia lac[tului de la magazie. Când avu cheia, o lu[ spre fundul cur\ii, unde lâng[ cote\ele de p[s[ri se aflau trei =oproane închise cu por\i late, prev[zute cu mari r[sufl[tori. Unul din ele servea drept hangar “ma=inii” sale. Trase cu zgomot u=a grea =i privi din prag în[untru, unde între mormane de lemne de fag pentru foc sta\iona un minuscul „Peujeot“ pr[fuit. Abia apuc[ s[ pun[ mâna pe clan\a cupeului, =i o clo=c[ n[pârlit[ \â=ni de pe fotoliul de piele, umplând curtea de vaiete =i cotcod[celi. Jim arunc[ cu un lemn dup[ ea =i scoase din inima cald[ înc[ a pernei trei ou[ g[lbicioase =i mânjite. „Ma=ina“ lui Jim era, în fond, o hodorogitur[ lovit[ =i zgâriat[, cump[rat[ pe nimic =i în rate de la un prieten. Dar scund[ =i solid[, rezista în chip uimitor la toate experien\ele, mergea m[runt ca o broasc[-\estoas[, ie=ea nev[t[mat[ din

NUNÞII CARTEA

hopuri =i se hr[nea cu benzin[ pu\in[. De=i ru=inat de înf[\i=area ei mizer[, Jim o b[tu cu familiaritate pe pneuri =i o ciupi amical de claxon. Timp de o jum[tate de ceas o supuse unui minu\ios examen medical. Ridic[ un capac s[ vad[ cilindrii, inspect[ bateriile =i radiatorul, vârî capul sub =asiu =i puse la încercare tr[inicia caroseriei, se sui la volan =i pilot[ ro\ile pe loc, cu picioarele înfipte în pedale. Convingându-se c[ m[runtaiele ma=inii erau intacte, î=i scoase haina de pe el =i proced[ la lubrificare, trimi\ând în acela=i timp pe baba Chiva, cu un bidon, s[-i aduc[ benzin[ de la un depozit din apropiere. Un ceas mai târziu, cei =ase cilindri pocneau repede în magazia de lemn, spre îngrijorarea regal[ a coco=ului. Jim porni cu juc[ria lui spre poarta deschis[ de bab[, s[ltând în sus din cauza bolovanilor. În mers d[râm[ un leandru înfipt într-un hârd[u la u=a tantei Caterina. – Fi-\i-ar ma=ina afurisit[! blestem[ aceasta din dosul perdelei, dar Jim ie=ise în strad[. Trecu claxonând pe lâng[ prispa bisericii, ocoli rondul f[r[ iarb[ din pia\[ =i se îndrept[ spre Lucaci cu inten\ia de a merge în centru... „Ah, gândea Jim, de-a= avea un „sport“ elegant, un Renault m[car, un Mercedez Benz tip „Stuttgart 260“, un Stoewer 8 cilindri tip kabriolett, ori un Graham-Paige, galben, enorm =i turtit ca o =alup[, alergând silen\ios pe asfalt, sans bruit et sans heurt. “ +i se vedea înfundat aproape cu totul în moalele capitonaj, monoclat sub p[l[ria de fetru gri =i manevrând neglijent volanul, cu o mân[ vârât[ pe jum[tate într-o m[nu=[ „Nicolet“. La pârâitul surd al pneurilor, fetele ar fi întors capul cu invidie, dar el le-ar fi privit flegmatic, ca prin\ul de Walles. Tocmai când îi era visul mai dulce =i ma=ina GrahamPaige se transformase într-un Sumbeam de curse, verde =i lung ca o torpil[, un stop îi t[ie calea =i un agent de circula\ie imit[ cu emfaz[ înaintea sa ni=te semnaliz[ri savante de

#'

G. C Ã L I N E S C U

$

poli\ist german. Frân[ scurt =i r[mase între celelalte automobile, ca un c[rucior de copil printre locomotive Maffei. Dup[ trei ani de lips[ din \ar[, Bucure=tii i se p[rur[ uimitor de moderniza\i. Numeroase construc\ii moderniste pres[rau ora=ul cu pun\i de vapor =i cuburi albe. Palatul Asigur[rii Generale se ridica în chipul unui masiv de sare babilonic[ spre cer, transformând bulevardul, împreun[ cu palatele Ciclop =i Lido, în arter[ de mare metropol[. În josul peretelui drept =i ame\itor al enormului turn, scundele cl[diri vecine p[reau bar[ci de scânduri. Micul zgârie-nori în fier =i blocuri de piatr[ al Palatului Societ[\ii de telefoane aruncase pe por\iunea strâmt[ a C[ii Victoriei o umbr[ de Broadway. Ferestrele scunde =i late de cabin[ de vapor, planurile suprapuse, cu acoperi= plat, barele de fier alb, suprafe\ele colorate în terrasit cafeniu sau albastru, vitrinele enorme înconjurate cu pl[ci de sticl[ colorat[, barurile automate, toate acestea erau elementele unei lumi noi, iubind spa\iul alb, igienic, interiorul marmorean al unor terme simplificate, sticla, nichelul, lemnul neted, neornamentat, lumina prelingându-se pe pere\i. În acest decor de monumente geometrice, mijlocul de locomo\ie cerut de ochi era Lincolnul spa\ios, corespunzând în severitatea lui mecanic[ vechiului landou. Mai mult din curiozitate decât din nevoie, Jim stop[ în fa\a automatului „Presto“. Luciditatea ghe\oas[ a interiorului îi d[du fiorul intr[rii într-un bazin translucid. Coloanele de aluminiu, decora\iile pe sticl[, mesele de cristal, scaunele de nichel p[reau piesele unui laborator luxos. Înd[r[tul unor sicrie mari de sticl[, aburite de intestinele unui frigider, gra\ioase infirmiere în uniforme verzi împ[r\eau în boluri groase felurite licori. Jim se opri în fa\a unei etuve de por\elan =i metal emailat în care se conservau câteva variet[\i de înghe\at[. Prezent[ gra\ioasei subrete fi=a, =i aceasta, luând între degetele ei sub\iri, cu unghii l[cuite, un instrument de metal sem[nând a lingur[ sferic[ =i a forceps, îl introduse într-o urn[ congelat[, închis[ ermetic, ca un safe. Bolidul de ghea\[

NUNÞII CARTEA

nu i se p[ru îns[ lui Jim la în[l\imea recipientelor ce-l con\inuse, dar spre a privi cât mai mult în ochii alba=tri ai subretei, îl consum[ încet, rezemat de aripa de sticl[ a contoarului. Z[rind u=a unei cabine de telefon, Jim se instal[ curând dup[ aceea înaintea aparatului =i c[ut[ adresa Dorei, singura cu telefon dintre cele trei prietene pe care dorea s[ le vad[. Când ajunse cu degetul în dreptul numelui Schulz (tat[l Dorei era medic, austriac de origine), ridic[ receptorul de pe furc[, combin[ num[rul =i a=tept[. – Aloo! se auzi un glas pi\ig[iat, pierdut în dep[rtare. – Alo! M[ rog, domni=oara Schulz? Inima îi b[tea cu emo\ie. – Chiar dânsa! – A=a? Aci sunt chiar eu! – Chiar cine? Alo! M[ rog, cu cine dori\i s[ vorbi\i? – Chiar cu tine! – Cine e=ti? zise înciudat[ convorbitoarea. – Jim imit[ glasul spicheri\ei de la postul radiofonic: – A-ten\iune! Se transmit salut[ri de la Jim prin doz[ electromagnetic[! – Jim! Ce bine-mi pare, ce bine-mi pare! se auzi glasul afectuos al fetei, =i un zgomot surd de trop[ituri pe du=umea. Vino la patru la Lola! Neap[rat! Vine =i Medy! – La patru? Bine! +i Jim anun\[ iar rar: A-ten\iune! Emisiunea s-a terminat. Se va reîncepe la orele patru cu urm[torul program: Lola, Dora =i Medy! Apoi ie=i din bar, se urc[ în ma=in[ =i porni vesel spre bulevard, încercând s[ concureze în vitez[ cu un tramvai electric. La orele patru =i un sfert academic, Jim sun[ la u=a marchizei de fier a casei din str. Toamnei, =i, ca s[ fie mai sigur, butonul p[rându-i-se înfundat, b[tu cu degetul în geam. Dup[ câteva clipe o umbr[ se ivi din dosul sticlei mate =i o cheie se întoarse repede. Medy ap[ru ro=ie la fa\[ în prag. – Eja, Eja, Eja, alala! strig[ Jim, b[tând milit[re=te c[lcâiele =i f[când salutul fascist.

$

G. C Ã L I N E S C U

$

Medy repet[ salutul =i întreb[ ceremonios: – Come state, ilustrissimo, preziosissimo, pregiatissimo, amabilissimo, signor cavaliere? – Benissimo, giocondissimo e poverissimo! Amândoi pufnir[ de râs, reamintindu-=i orele de la cursurile lui Ramiro Ortiz. – Medy – zise Jim, luând pe fat[ de mân[ =i expunând-o ca pe o candidat[ la un concurs de frumuse\e – Medy, de ce nu-\i tunzi odat[ p[rul? Pân[ când ai de gând s[ pasti=ezi pe mama lui +tefan cel Mare? Când ai s[ renun\i la comer\ul de frânghii? Într-adev[r, cozi mari, negre, strâns împletite, se învârteau în jurul capului fetei în chip de calot[, spre a scoate cât mai mult cu putin\[ goliciunea tâmplelor. Nu-i =edea îns[ r[u. Fa\a s[n[toas[, cu obraji plini =i ochi în migdal[, trupul pietros ascuns în rochia de stof[ auster[ erau de domni\[ tân[r[, zugr[vit[ în biserici. Medy – fat[ de provincial conservativ din Constan\a – î=i l[muri trist[ situa\ia: – Nu pot s[ m[ tund, Jim... Nu m[ las[ tata. Din marchiz[ trecur[ într-o s[li\[ ocupat[ aproape pe jum[tate de un larg divan, pe chilimul c[ruia z[ceau aruncate cursuri litografiate, pantofi, rochii =i caiete. Un zgomot ciudat se auzea din înc[perea de al[turi: lovituri înfundate în du=umea, clinchet de fier[rie, =i din când în când un glas cunoscut de fat[ strigând touché, dup[ care urma o scurt[ încetare a oric[rui zgomot. – Dora =i cu Lola – explic[ Medy lui Jim intrigat – î=i fac lec\ia de scrim[. S-au înscris la Educa\ia fizic[. Poftim de le vezi! Jim intr[. Într-o odaie larg[, f[r[ nici un covor pe jos, în costume sumare =i cu m[=ti negre de sârm[ pe obraz, dou[ fete fandau ritmic cu t[lpile pe parchet, retr[gându-se =i înaintând, cu mâna sting[ în sus, în vreme ce cu mâna dreapt[ încruci=au floretele flexibile, lovindu-le des în garda semisferic[.

NUNÞII CARTEA

– Halt! ordon[ Jim din prag. M[=tile =i frig[rile jos! Una din fete puse mâna la inim[ în semn de: „Vai, cum m-am speriat!“ Amândou[ încetar[ ostilit[\ile =i-=i scoaser[ m[=tile. Dora f[cu câteva fand[ri în direc\ia lui Jim, înfigându-i ipotetic nasturele floretei în piept, pân[ când, exclamând touché, Jim d[du ochii peste cap, simulând decesul. – Ce e asta pe voi, n-ave\i ru=ine? le mustr[ el, dar apoi, privindu-le mai bine, exclam[ sincer: Dar =ti\i c[ v[ =ade bine? +i pentru ca s[ aib[ perspectiv[ le f[cu semn cu mâna s[ se dea câ\iva pa=i înapoi, ceea ce ele executar[ cu docilitate. Fetele erau foarte dr[gu\e. Dora era îmbr[cat[ într-un fel de pijama scurt[ de scrim[, un Fech-tanzug de crêpe-satin albastru, încheiat ruse=te la gât, =i cu pantaloni scur\i de boxeur, care l[sau complet goale gambele zvelte, bronzate =i foarte arcuite. Avea sandale romane în picioare. Tuns[ m[runt b[ie\e=te, cu c[rare, sclipea =treng[re=te din ochii negri ca un c[rbune ud, =i, umflându-=i obrajii, trop[ia pe loc, asemeni alerg[torilor. Lola era mai înalt[ =i mai placid[. Avea p[rul lung, ondulat rafaelitic pân[ la umeri, =i a=a de blond, încât p[rea alb. Ochii erau palizi ca ametistul, iar ovalul prelung =i roz al fe\ei =i ondulozitatea de plop a trupului o f[ceau vaporoas[. Îmbr[cat[ cu un pulover de lân[ alb[ =i chilo\i bufan\i de satin negru, strân=i cu =ireturi deasupra genunchilor, l[sa s[ i se vad[ sub\ierea dreapt[ a picioarelor de la jaret în jos. Râsul ei era mai rezervat, =i din cl[tinarea lenevoas[ a =oldurilor se putea deduce o mare =i rece mândrie de sine. – Michey Muse! o porecli Jim, cu degetul spre chilo\ii de satin. Dora, nemaiputându-=i domina neastâmp[rul, începu s[ fr[mânte parchetul cu picioarele =i s[ arunce înspre obrazul lui Jim câte o figur[ de box. Acesta o apuc[, în râsetele tutu-

$!

G. C Ã L I N E S C U

$"

ror, de mijloc, o ridic[ pe sus, în vreme ce ea agita picioarele ca o musc[ picat[ în ap[, =i o arunc[ u=urel pe o sofa: – E=ti nebun[ ca Dolly Haas! Dora râdea din toat[ inima, f[r[ sup[rare. Cele dou[ fete gonir[ apoi pe tân[r în sal[, de unde smulser[ în grab[ rochiile =i se baricadar[, chicotind, în odaie, ca s[ se îmbrace. R[mas cu Medy, care p[rea pu\in cam indispus[ de a nu fi fost =i ea eroin[ a jocului, Jim r[sfoi cursurile risipite pe canapea. – Dar ce-nv[\a\i voi aci? întreb[ el pe Medy (fetele erau studente la Litere). – D[m examen la Mihalache Dragomirescu =i nu ne intr[ în cap deloc +tiin\a Literaturii. – Ce spui? Las’, c[ v[-nv[\ eu ce s[ face\i! Lola =i Dora reintrar[, prima în rochie lung[ aerian[ de voal, ce-i d[dea un aer de p[pu=[ solemn[, a doua în rochie de jersey cu bretele. Lola aducea totodat[ o tav[ cu dulce\uri =i pahare. – Ia s[ v[d – zise Jim pedagogic, mestecând dulcea\a de zarz[re verzi – cum sta\i cu tricotomia. Bun[oar[, cum este avântul din Somnoroase p[s[rele din punct de vedere al intensit[\ii? – Sublim! se hazard[ Lola. – Ce vorbe=ti? interveni silitoare Medy, aia-i la „concep\ie“! – Domol, rectific[ Dora. – Da’ calitativ? – E fantastic! zise Medy. – Fugi d-acolo – s[ri Dora – e scurt. – Dar din punct de vedere al tonalit[\ii? – Turmentat, spuse într-o doar[ Lola. – Ba e calm, protest[ Dora. – Ce ne facem – se v[it[ Medy îngrijorat[ ca un copil cu p[rin\i severi – nu le \in defel minte. +i num[rând pe degete începu s[ recite repede, ca un crez, continuând în =oapt[:

NUNÞII CARTEA

sublim, umoristic, naiv, patetic, optimist, retoric, primitiv, imaginativ, incisiv, fantastic, exploziv, calm, vibrant, chinuit, st[pânit, viguros, domol... Râsul celorlal\i fu a=a de mare, încât Dorei, care era cu paharul la gur[, îi intr[ ap[ pe nas. – +ti\i ce, fetelor? consilie Jim. Face\i cum am procedat eu la licen\[. Scrie\i-le toate pe o fi\uic[ =i înfige\i-o cu un ac în catedr[ când veni\i s[ v[ a=eza\i pe scaun în fa\a lui Mihalache. Dora disp[ru în odaia vecin[ =i dup[ pu\in se auzir[ m[surile unui tango cântat la patefon. – Sunt s[tul[ de atâta filosofie, zise ea, deschizând larg u=ile =i punând mâna mic[ pe um[rul drept al lui Jim. Acesta îi ridic[ cu stânga bra\ul cel[lalt, iar cu dreapta îi înconjur[ talia sub\ire. Patinar[ apoi în caden\[ pe parchet, f[când din când în când mici knixuri =i piruete. Ca adev[rat[ student[ la Educa\ia fizic[, Dora f[cea pa=i atletici =i ducea dansul prin toate col\urile od[ii. Ca s[ nu fie mai prejos, Jim imit[ pe Rodolfo Valentino din Cei patru cavaleri ai apocalipsului =i execut[ mexic[ne=te câteva figuri fanteziste. Apoi încheie sprijinind pe sub talie pe Dora, care, intuind mi=carea, se l[s[ à la Lupe Velez pe spate, cu capul în jos, ridicând piciorul drept în sus. Num[rul fu viu aplaudat =i dansatorii f[cur[ reveren\e în dreapta =i în stânga. Medy fugi iute s[ schimbe placa, ce începuse s[ hârâie. De data aceasta se nimeri un foxtrot. Jim petrecu acum mâna pe sub bra\ul stâng al Lolei =i începu s-o poarte u=or =i ritmic prin odaie, trotând m[runt, cu vârful t[lpii lipit de parchet, =i balansându-se pu\in în dreapta =i în stânga. Spre deosebire de Dora, Lola aluneca lene= =i vaporos, ame\it[ de o voluptate rece, care-o f[cea s[ lase în jos pleoapele str[vezii =i s[ întoarc[ privirea de la Jim cu seriozitate hieratic[. Ea p[rea p[truns[ de frumuse\ea ei, =i zâmbetul pu\in dispre\uitor din col\ul buzelor roze ca m[r-

$#

G. C Ã L I N E S C U

$$

geanul, precum =i langoarea cu care plutea în aburul larg al rochiei de voal revelau veleit[\i de vedet[. Placa fiind cântat[ =i Medy refuzând s[ danseze, sub cuvânt c[ „=i-a pierdut mi=c[rile“, se a=ezar[ to\i turce=te pe sofa, flec[rind. Sufletul lui Jim era plin de contrariet[\i, =i-n vreme ce povestea întâmpl[ri =i anecdote din c[l[toria sa, înso\indu-le cu demonstra\ii mimice =i muzicale, spre hazul în special al Dorei =i al cumintei Medy, mintea lui c[uta s[ prind[ datele antinomiei. Cuno=tea pe aceste fete de când era student, =i ele erau înc[ în liceu, =i familiaritatea cu ele mersese a=a de departe =i de fr[\e=te, încât închisese aproape orice cale c[tre intimit[\i de un ordin mai afectiv. La drept vorbind, nu se gândise nici el, nici ele la nimic, cum nu se gândesc copiii când se s[rut[, ele fiind vesele de o tov[r[=ie plin[ de anima\iune, el satisf[cut de reputa\ia de a fi înconjurat de fete frumoase. Vârsta =i dep[rtarea îi schimbaser[ îns[ optica interioar[. Se gândise adesea cu tulburare la aceste fete, pe care le \inuse de atâtea ori strânse la bra\, f[r[ umbr[ de inten\ie erotic[, =i se socotise neghiob. Se sim\ise retrospectiv îndr[gostit de umbrele colective ale prietenelor, f[r[ s[ =tie bine de care mai mult, =i ele îi r[s[reau în minte cu atribute feminine r[scolitoare, pe care le ignorase atâta vreme. Acum problema =edea în fa\a sa. Întâmplarea din tren i-o revelase. Sim\ea nevoia s[ iubeasc[, s[ aib[ o fat[ a lui, pe care s-o ocroteasc[ =i s-o \in[ închis[ în casa lui, în st[pânirea lui. Vorba babei Chiva, când îl vedea venind distrat =i fluierând: „Hei, hei, mi se pare c[ \i s-a f[cut de-nsur[toare!“ Vorba era trivial[, dar inima i se bucura, =i acum, privind pe Lola =i pe Dora, avu sentimentul c[ amândou[ îndeplineau condi\iile unei viitoare propriet[\i afective, dar întrebarea era: care mai mult decât cealalt[? R[spunsul era greu de dat. Amândou[ f[ceau ca pulsul lui Jim s[ bat[ r[scolit de vagi sentimentalit[\i. Pentru ca una din ele s[ înving[ pe cealalt[, era de-ajuns ca întâmplarea s[ provoace o apropiere fa\[ de una înaintea

NUNÞII CARTEA

alteia, deoarece Jim sta vr[jit =i neutru, ca-n fa\a unui corp de balet în care toate picioarele sunt frumoase. Era hot[rât s[-=i încerce planeta spre a vedea unde va fi mai norocos. Lucrul îns[ nu era deloc u=or din cauza nuan\ei de camaraderie a prieteniei lor, =i ideea unui gest ca acela din tren i se p[rea aci mai primejdioas[ ca oriunde. Î=i puse în gând s[ aduc[ conversa\ia pe un teren mai sentimental, ca s[-=i noteze reac\iile fetelor, =i, fiindc[ =tia din experien\[ c[ mijlocul infailibil de a capta interesul unei femei e de a-i m[guli amorul propriu, comparând-o cu altcineva, zise deodat[ c[tre Lola: – Lola, s[ =tii c[ te-ai f[cut grozav de frumoas[. Semeni cu Joan Crawford. Nu-i a=a? ceru el confirmarea de la ceilal\i. Ochii Lolei sclipir[ repede, =i capul î=i scutur[ odat[ coama blond[ într-o satisfac\ie mut[ =i rece. Lauda nu p[ru deloc bombastic[, =i celelalte fete nu ar[tar[ invidie, din cauz[ c[ toat[ lumea avea obiceiul s[ remarce frumuse\ea Lolei. – Ia vino încoace, Lola, =i Jim trase pe fat[, docil[, în dreptul oglinzii. Ca s[ semeni bine cu Joan Crawford, trebuie s[-\i tai p[rul a=a, peste ureche. +i cu mâna trase m[tasea crea\[ a buclelor =i le d[du peste cap. Apoi gulerul [sta e prea închis la gât, =i-l desf[cu, descoperindu-i umerii ca-ntr-o rochie de sear[. Rochia trebuie s[ \i-o faci mai aderent[ pe talie, =i Jim, apucându-i-o în dreptul =irei spin[rii, i-o strânse pe sâni. Ei, acum, vezi, î\i st[ admirabil! Lola privi cu ochii ei de ametist, lumina\i de recuno=tin\[, în ochii lui Jim =i apoi, scuturându-=i din nou p[rul peste urechi, se rea=ez[ pe sofa. („S[ =tii, gândi naiv Jim, c[ m-am insinuat.“) Dora =i Medy tocmai ie=eau din odaie în chip suspect, râzând pe înfundate =i =optindu-=i la urechi. („Te pomene=ti – b[nui el – c[ au ie=it dinadins ca s[ ne lase singuri!“) Urm[ o clip[ de t[cere, în care fata p[ru intimidat[ ca de a=teptarea unei declara\ii neobi=nuite. – Lola – invent[ Jim, cu glas sc[zut =i confesional – ai un aer languros de pisic[ de Angora, o umbr[ albastr[ în jurul



%$ G. C Ã L I N E S C U

$&

ochilor, în sfâr=it, o prelungire molatec[ a fe\ei. N-oi fi cumva îndr[gostit[? Lola se ar[t[ mândr[ de aceast[ b[nuial[, dar zise strâmbând u=or din gur[: – Ei, =i ce-\i pas[ \ie? – Cum s[ nu-mi pese? Auzi vorb[! Nu suntem noi prieteni buni? – Ei, poate c[ sunt, ce =tii tu? – Mai =tii – se sperie Jim – te pomene=ti c[ e adev[rat! Pot s[ aflu =i eu cine este Lancelotul inimii tale? („Dac[ sunt eu – gândi – te citesc în ochi.“) – Cum o s[ afli, dac[ nu-l =tiu nici eu!? – Aha! opin[ Jim, e numai o aspira\ie vag[, o dorin\[ de dragoste. E =i firesc. A venit vremea s[ cuno=ti via\a, iubirea. („Bun, foarte bun!“) Lola se strânse languros între perne, r[sfirându-=i p[rul cu degetele. – +i cum ai vrea tu s[ fie b[rbatul pe care l-ai iubi? continu[ Jim interogatoriul. – Parc[ eu =tiu, e destul s[-mi plac[ mie! – +i pân[ acum nu \i-a pl[cut nimeni, n-ai tres[rit fa\[ de nimeni? =opti Jim cu glasul cel mai liric al lui Bulandra (iar în gândul lui: „Te-am prins!“). – Ei – se sup[r[ amical Lola, dar cu o ciudat[ indiferen\[ în privire – ce-\i pas[ \ie? Asta =tiu numai eu... A=a =i era în fond. Ce-i p[sa lui? „Curios – î=i chinui Jim gândurile – poate c[ nici nu b[nuie=te unde vreau eu s-ajung, sau poate c[, b[nuind, se sfie=te din pudoare s[-=i dezv[luiasc[ gândurile. În orice caz, e ciudat cum la ea cuvintele cele mai clare r[mân f[r[ în\eles =i familiaritatea e un bazin comun cu sloiuri de ghea\[. E mult mai =ireat[ =i mult mai pu\in copil decât îmi închipuiam.“ În sfâr=it, celelalte fete d[dur[ buzna pe u=[, g[tite de plecare. Medy plec[ mai înainte (=edea pe aproape =i-i era fric[ s[ se întoarc[ târziu acas[). Râse pu\in când întinse

NUNÞII CARTEA

mâna lui Jim, c[ruia i se p[ru schimbat[ la fa\[. Dora se rug[ de Jim b[tând din palme s-o duc[ acas[, în str. Dionisie, cu Peugeotul s[u. Dup[ ce f[cur[ câte o reveren\[ larg[ Lolei, care r[spunse printr-o reveren\[ tot a=a de reveren\ioas[, Jim =i Dora se urcar[ în micul automobil =i pornir[ fluturând din mân[. „Fetele astea sunt foarte complexe – î=i m[rturisi Jim – nu e cum credeam! S[ vedem ce gânde=te aceast[ mic[ atlet[ cu ochi de c[rbune. B[nuiesc c[ ar putea s[-mi devin[ tare drag[.“ +i când ma=ina intra în lini=tita strad[ Dionisie, pilotând încet, Jim vorbi astfel c[tre Dora: – Dora, ia spune-mi mie, ce-ai f[cut tu doi ani de zile în lipsa mea? – Jim – r[spunse ea cu mare afec\iune în glas – m-am gândit mult detot la tine, tare mult! Lui Jim începu s[-i bat[ inima mai tare ca moto­rul. („ S[ =tii c[ asta e planeta!“) – +i ce-ai gândit tu despre mine, scumpa mea Dora? – M-am gândit c[ e=ti frumos =i inteligent =i c[ f[r[ îndoial[ vei face carier[. („A=a se începe dragostea – recunoscu în sine Jim – prin încredere în viitorul b[rbatului.“) – Exagerezi, Dora. De altfel, =i eu m-am gândit la tine mereu. – Vreau – zise fata strângându-se lâng[ tân[r – s[ fim toat[ viata prieteni ca acum. Nu-i a=a, Jim? – Fire=te. („Suntem ca =i logodi\i“, tremur[ de emo\ie Jim.) – Chiar =i când voi fi c[s[torit[? – Se în\elege. (În realitate Jim nu pricepu bine, dar, din fire optimist, socoti: „Se sfie=te s[ spun[ când vom fi c[s[tori\i din pudoare, dar vrea s[-mi dea a în\elege c[ trebuie s[ ne iubim =i dup[ c[s[torie, dat fiind c[ de obicei so\ii devin indiferen\i unul altuia. Asta e =i p[rerea mea.“) Ajunser[ în fa\a casei Dorei. Fata zise înc[ o dat[ lui Jim, strângându-l de bra\:

$'

G. C Ã L I N E S C U

%

– Jim, sunt foarte fericit[ de ce-mi spui, e=ti dr[gu\ cu mine ca întotdeauna, =i, s[rutându-l repede pe obraz, ca o adev[rat[ fiic[ de vienez, s[ri jos din ma=in[. Jim r[mase perplex, ca-n fa\a unui oracol al Pitiei de la Delfi. S[rutarea Dorei nu era mai descifrabil[ ca zâmbetul enigmatic al Lolei. Întoarse vorbele pe toate fe\ele, supunându-le unui riguros control logic, dar sufletul îi era iritat =i îndoit. „M[ iubesc cumva fetele astea =i nu mi-am dat seama pân[ acum? (N-ar fi cu neputin\[.) +i dac[ e a=a, cine dintre ele, Dora sau Lola? Dar eu pe cine a= putea iubi? Pe Lola sau pe Dora?“ Muncit de aceast[ dilem[, Jim ajunsese în ne=tire cu Peugeotul s[u la Arcul de Triumf. Când, în sfâr=it, pe întuneric debarc[ în fa\a casei din Udricani, tanti Magdalina îl lu[ de la poart[: – Aide, frate, c[ te-a=teapt[ Popescu cu masa! Vrea s[ te-ntrebe de Kemal-pa=a.

CARTEA

Bobby ie=i de la „Lido“ cu p[rul înc[ ud de apa bazinului. De prea mare grab[, î=i tr[sese hainele ultramoderniste cu umeri înal\i de-a dreptul peste costumul de baie, a c[rui r[ceal[ jilav[ o sim\ea pe piept =i pe pântece. „Chiulise“ trei ore de =coal[ =i se gr[bea s[ prind[ recrea\ia cea mare, ca s[ intre neobservat la ora de muzic[, în care s[ poat[ r[sfoi pu\in cartea de istorie, deoarece se a=tepta ca Silivestru Capitanovici s[ le dea extemporal. Mergând în jos pe bulevard, cu pa=i gimnastici, arunca ochii vicleni spre vitrinele cu furnituri de sport sau de biciclete =i-i întorcea cu dezgust de la cele cu c[r\i. Se opri îns[ în dreptul unui afi= lung, care anun\a pentru duminica urm[toare, la Arene, un meci între Spakow =i Pavelescu. Ajungând la „Cartea româneasc[“, examin[ de aproape vitrina sportiv[ =i îndeosebi dou[ m[nu=i mari de box, ca ni=te picioare de elefant, =i blestem[ în gând manualul de Istoria românilor pentru uzul =coalelor secundare, de prof. S. Capitanovici, ce se afla în vitrina cu material didactic. Pentru Bobby, evenimentele istorice pluteau într-o cea\[ deas[ ca aceea care cade câteodat[ iarna, umplând cu bumbac vân[t toate str[zile. Confunda r[zboiul de la 77 cu campania din Bulgaria, =i credea în doi Mihai, Mihai Bravul =i Mihai Viteazul. Era convins c[ Grigore Alexandrescu a scris În=ir-te m[rg[rite =i c[ Eminescu a murit de curând. De altfel, tot ce data dinainte de 1914, anul na=terii sale, pierdea orice precizie cronologic[. Iuliu Cezar devenea contemporan cu Mircea cel Mare, =i Napoleon I, cu Vlad |epe=. Bobby nu era deloc sensibil la ru=inea surprinderii în ignoran\[, =i când un coleg îl f[cea

NUNÞII

„ORACOLUL“ LUI BOBBY

%

G. C Ã L I N E S C U

%

atent asupra erorii, el r[spundea incredul =i indiferent, cu una din expresiile sale favorite: „Aiurea“ sau „Zexe“. În schimb, erudi\ia lui Bobby în materie sportiv[ era considerabil[, =i, cititor asiduu al Gazetei sporturilor =i al Vremiisport, =tia pe degete toate asocia\iile, toate meciurile, pe to\i campionii, outsider-ii =i challenger-ii Numele lui Spakow, Axioti, Lucian Popescu, Mielu Doculescu, Fulea, Ciocan îi erau mai familiare ca ale domnilor na\ionali, =i gloria ringului i se p[rea incomparabil[. Când a venit Gardebois a fost, se-n\elege, la gar[. L-a condus de asemeni pe Lucian Popescu atunci când a plecat la Paris s[ se întâlneasc[ cu Huat. Putea da oricând informa\ii asupra vie\ii lui Genne Tunney =i Georges Carpentier. Acum îns[ idolatriza pe Max Schmelling, ale c[rui fotografii le p[stra cu sfin\enie. Deoarece îns[ Max era logodnicul Annyi Ondra, interesul pentru ring se combina la Bobby cu adora\ia fa\[ de vedetele ecranului, c[rora le colec\iona fotografiile. Visul s[u era s[ soseasc[ la Berlin à la Harry Piel, pe motociclet[, atunci când prezen\a sa ar fi p[rut mai pu\in probabil[, s[ fac[ knock-out pe Schmelling, =i apoi, îmbr[\i=at cu admira\ie de Lillian Harvey, Marlene Dietrich =i Anny Ondra, idolele sale, s[ stea s[ se gândeasc[ pe care s-o aleag[. În speran\a unei asemenea eventualit[\i, Bobby contempla gloria altora. Se posta în zorii zilei în pia\a cimitirului „Bellu“, la startul vreunei curse cicliste Bucure=ti-GiurgiuBucure=ti, =i nu lipsea de la nici un meci de fotbal pe arenele „Ciocanul“ sau „Obor“. Întrucât prive=te stelele de cinematograf, neputându-le poseda în original, le cultiva sub forma c[r\ilor po=tale ilustrate. Ajuns în dreptul Ci=migiului, Bobby scoase din buzunar num[rul de ordine, brodat cu fir de aur pe o bucat[ de postav albastru-deschis, =i =i-l prinse în dou[ ace de g[m[lie pe mânec[. Apoi p[=i îndr[zne\ pe u=a cea mare a Liceului Laz[r, dup[ ce avu grija s[-=i vâre p[l[ria în serviet[ =i s-o înlocuiasc[ cu o =apc[ reglementar[. Era recrea\ia cea mare de dou[zeci de minute, c[ci curtea interioar[ a liceului era

NUNÞII CARTEA

plin[ cu b[ie\i din cursul inferior, care se zbenguiau rumegând resturile câte unui corn. Bobby o lu[ pe unul din recile coridoare laterale, înconjurând p[tratul pe care-l face curtea intern[, trecu prin fa\a s[lii de gimnastic[ =i intr[ în amfiteatru. Acolo îl înl[crima un miros p[trunz[tor de amoniac =i gaz aerian, ce venea dinspre tejgheaua de tabl[ ce \inea loc de catedr[. Colegii erau risipi\i care-ncotro. Unul =edea lungit pe banc[, ascuns cu totul privirilor din cauza pupitrelor îndoite în hemiciclu, altul fredona tumultuos c[lare pe banc[, doi boxau lâng[ una din u=ile care duceau la laborator, înconjura\i de un grup de curio=i. Al\ii, în fine, =edeau între catedra-tejghea =i cuptorul acoperit pe jum[tate cu tabla neagr[, interpelând pe cei din susul amfiteatrului sau imitând pe diferi\i profesori la catedr[. Unul singur, tuns m[runt, în uniform[ complet[, citea =opoc[ind la istorie, cu palmele a=ezate deasupra cefei. Era de altfel poreclit Tocilescu. Când Bobby ap[ru în capul treptelor care duc de la u=a din fund pân[ jos, la catedr[, un elev înalt, cu p[r furtunos =i mic[ musta\[ american[ îl strig[ de jos, de lâng[ pompa de f[cut vid: – M[, te-a strigat Constantinescu (profesorul de fizicochimice). – Aiurea! – Pe onoarea mea, întreab[ =i pe Dumitrescu! – Zexe! Cu toate aceste interjec\iuni dispre\uitoare, Bobby nu-=i putu ascunde o vag[ îngrijorare =i presim\irea unei catastrofe, ce avea s[-i întunece gloria de viitor Schmelling. Se sui în banca cea mai de sus de lâng[ peretele de scânduri al intr[rii pentru elevi, se întinse pe spate înd[r[tul pupitrului =i începu s[ r[sfoiasc[ manualul de istorie, oprindu-se la Întemeierea principatelor \erii Române=ti =i Moldovei, lec\ia din urm[. Nefiind deloc familiarizat cu elementele istoriei române înainte de evenimentul capital pentru el, al meciului Spakow-Gardebois,

%!

G. C Ã L I N E S C U

%"

str[b[tea rândurile cu nervozitate, neizbutind s[ lege într-un tot datele =i numele proprii. În timp ce Bobby se chinuia astfel sub banc[ cu Litovoivoievod =i cu Tihomir, se auzi odat[ un tropot surd de trupe în retragere. To\i =colarii se repezir[ la locurile lor, r[mânând în picioare. – Sta\i jos, r[sun[ o voce ascu\it[ =i sonor[, =i un alt zgomot de trupe culcate la p[mânt se risipi câteva clipe printre b[nci. Pe u=a joas[ a laboratorului intrase un omule\ de vreo 50 de ani, cu capul ras t[t[re=te (din care cauz[ era numit... Ostrogotu), cu ochii mici, sp[l[ci\i, dar sfredelitori, în haine largi, uzate, ai c[rui pantaloni, coco=a\i la genunchi, acopereau carâmbii ghetelor cu nasturi. Depuse catalogul, prea mare pentru mâna lui, pe tejghea =i, a=ezându-=i ochelarii pe nas, privi pe deasupra lor înspre b[nci. – Nemernicilor, tic[lo=ilor – strig[ el cu o violen\[ cu totul profesional[, înro=indu-se pân[ în zgârciul nasului – de ce nu intra\i la vreme în clas[? hai? derbedeilor, haimanalelor! – Am ie=it târziu din ora de chimie, spuse cu glas de bas profund unul de sus, ca s[-l provoace. Omul ras în cap s[ri ca un câine r[u, legat în lan\ =i asmu\it de copii. – Taci, dom’. Cine te-a-ntrebat? Am s[ te dau afar[! Obraznicule, nemernicule! S[ vii cu corespondentul. Apoi, potolindu-se ca prin farmec, se a=ez[ în marginea tejghelei, deschise catalogul, privindu-l foarte de aproape, =i strig[, înghi\ind cu umor dup[ fiece nume =i zâmbind ironic: – Paraschivescu, Panaitescu, Pârâianu, Patriciu, Penescu, Petra=incu, Petrescu Gh. I, Petrescu Gh. II, Pi=culescu =i Pogonatu. S[ pofteasc[ la lec\ie. Cei chema\i coborâr[ alene, tra=i de haine =i pi=ca\i de cei din banc[, =i venir[ s[ se în=iruie în fa\a maestrului de muzic[. Cei mai mul\i d[deau din umeri =i îndoiau buza c[tre cei din banc[, în semn de „nu =tiu nimic“.

NUNÞII CARTEA

Ostrogotu î=i frec[ repede-repede mâinile, vesel cu anticipa\ie de pr[p[dul pe care avea s[-l fac[, =i zise clipind accelerat =i privind peste ochelari: – S[ vedem întâi la partea teoretic[. A=a! Paraschivescu! Ia s[ ne spui d-ta cum se nume=te gama major[ cu patru bemoli la cheie? Paraschivescu gusta aerul cu buzele, f[când ocheade disperate c[tre clas[: – Aha! se bucur[ diabolic maestrul, n-ai înv[\at la teorie? Spune-mi care sunt bemolii... Neizbutind s[ g[seasc[ nici un r[spuns în mintea sa, Paraschivescu c[zu într-un fel de prostra\ie. Ostrogotu întreb[ pe rând din ochi pe ceilal\i, =i abia Pogonatu r[spunse: „Si, mi, la, re“, fiindc[, mai aproape de b[nci, prinsese cu urechea =oapta unui coleg. – Ei, cum se cheam[ gama cu patru bemoli? Paraschivescu! D-ta, Panaitescu! D-ta, d-ta! Tic[lo=ilor! nemernicilor! nu-nv[\a\i nimic. Nota unu la partea teoretic[! +i, zicând acestea, omul cu cap t[t[resc însemn[ notele în catalog. S[ vedem acum la partea aplicat[. Execut[ d-ta, Paraschivescu, piesa muzical[ de la pag. 15. Paraschivescu deschise cu dezgust cartea =i începu s[ cânte nesigur =i fals, b[tând m[sura cu scandaloas[ lips[ de sincronitate. – La-si-do-la-mi. La-si-do-re-do-si. – Nu este a=a! Bate m[sura bine! La-sido-laa-miii. Cântând demonstrativ „piesa muzical[“, Ostrogotu apucase mâna dreapt[ a lui Paraschivescu =i o purta larg spre apus =i r[s[rit, nadir =i zenit, pe m[sura 4/4, num[rând „unu, doi, trei, patru, la-sido-la-mi la-sido-redo-si“. – Cânt[, dom’! – Nu pot, domnule profesor, s[ cânt, sunt r[gu=it. Ostrogotu privi deasupra ochelarilor =i înghi\i satisf[cut, sorbindu-=i amândou[ buzele, ca mo=ii f[r[ din\i.

%#

G. C Ã L I N E S C U

%$

– Aha, suntem r[gu=i\i! juca el comic înaintea amfiteatrului, privindu-l peste ochelari, avem r[gu=eal[ la ochi! Toat[ sala izbucni în râs caricatural: H[, h[, h[! – Taci, dom’, obraznicilor, nemernicilor! Cite=te, dom’! Prin „citit“ Ostrogotu în\elegea recitarea numelor notelor în m[sur[, f[r[ intonare. Dup[ ce lovi nesigur aerul de câteva ori cu palma, Paraschivescu c[zu din nou în prostra\ie. – Tic[losule, nota unu la partea aplicat[! Dup[ ce puse nota în catalog, Ostrogotu se scul[ de la tejghea =i se a=ez[ în fa\a unei mici orgi, c[reia îi trase afar[ registrele, c[lcând-o totodat[ viguros pe pedale. – Veni\i încoace, nemernicilor! Cei zece b[ie\i se a=ezar[ în jurul =i la spatele Ostrogotului, care, înfundat cum era în capacul orgii, scotea numai din când în când bila capului afar[. Petrescu Gh. I scuip[ în dou[ degete =i simul[, spre hazul clasei, actul de a lipi un timbru pe \easta lucie a Ostrogotului, care, neb[nuind nimic, \ip[ numai: – Taci, dom’! Înfigând degetele în clapele orgii, Ostrogotu începu s[ execute vocal =i instrumental piesa, acompaniat de cei zece =colari. La r[stimpuri scotea capul afar[, dându-l înfiorat de sim\uri pe spate, =i, cu ochii închi=i, urm[rea în gol fumul aerian al sunetelor. Cu m[runtaiele r[scolite de degete, orga groh[ia profund, gemea prelung =i \ipa câteodat[ sfâ=ietor, c[zând iar[=i în morm[ieli =i gemete. Când ultimul deget se ridic[ de pe clape, alinând ca prin farmec durerile abdominale ale orgii, din fundul clasei se auzi un miorl[it de pisic[ uitat[ la u=[. Un clocot de râs umplu toat[ clasa =i din toate col\urile plesnir[ cl[p[ituri de barz[. Ostrogotu s[ri ro=u ca m[rgelele curcanului fluierat =i, potrivindu-=i nervos ochelarii pe nas, amenin\[ violent spre b[nci:

NUNÞII CARTEA

– Taci, dom’! Nemernicilor, tic[lo=ilor, obraznicilor! Am s[ v[ dau în conferin\[! Apoi, reluându-=i culoarea normal[, se a=ez[ în fa\a catalogului =i, cu acela=i sorbit de satisfac\ie al buzelor, începu s[ strige: – Policrat Bobby, Popescu Mircea, Popescu Emanoil, Porumbescu Henri. S[ pofteasc[ la lec\ie. (+i c[tre ceilal\i zece.) Merge\i la loc, tic[lo=ilor! Trei in=i se d[dur[ boc[nind pe treptele amfiteatrului =i se a=ezar[ în fa\a Ostrogotului cu expresii de oameni scula\i din somn la miezul nop\ii. – Policrat! Unde e Policrat? strig[ Ostrogotu. Toate privirile se îndreptar[ spre fundul s[lii, unde, în jurul unei por\iuni goale de banc[, to\i pufneau de râs. – Scoal[, m[! se auzi un glas pe înfundate, n-auzi? te cheam[ la lec\ie. Ostrogotu pironi diabolic ultima banc[ =i apoi, ridicându-se, se îndrept[, ca o pisic[, în vârful picioarelor, spre banca cu pricina, în complicitatea mut[ a întregii clase. Ochii mici, gura, b[rbia, chelia, totul îi râdea de bucurie. Când ajunse sus, mogâldea\a \â=ni urse=te pe sub pupitru =i o zbughi pe una din u=ile laterale. Ostrogotu s[ri iute la cealalt[ u=[ care d[dea în s[li\a de intrare =i disp[ru pe ea. Fu o clip[ de urlete, de chiote grozave, miorl[ituri, cucuriguri =i salturi atletice peste b[nci, curmate brusc de intrarea pe cealalt[ u=[ a lui Bobby, care fugea în jos, urm[rit cu aere comice de detectiv de c[tre Ostrogotu. – Nemernicule, derbedeule, tic[losule! \ip[ acesta ultraviolet la fa\[ =i arunc[ cu diapazonul înspre tejghea. Un bâzâit sonor =i prelung de musc[ prins[ în pânza unui p[ianjen ocup[ o clip[ t[cerea clasei. Îndat[ îns[ chiotele izbucnir[ =i mai tumultuoase. Oprit în dreptul cuptorului pentru experien\e, Bobby se revel[ clasei într-o postur[ hilariant[. Gulerul hainei îi era ridicat, f[lcile legate cu batista =i obrajii umfla\i într-un chip nenatural.

%%

G. C Ã L I N E S C U

%&

– Las’, c[ te-nv[\ eu minte, derbedeule! amenin\a gâfâind Ostrogotu, rea=ezându-se pe scaun, s[-mi dormi în banc[! Treci la lec\ie! Cânt[ piesa coral[, tic[losule! Luând loc lâng[ ceilal\i, Policrat Bobby învârti de câteva ori mâna în aer, sco\ând din gât sunete ininteligibile. – Sunt r[gu=it, m[ doare m[seaua, ar[t[ el cu degetul mai mult decât vorbi. Ostrogotu se apropie de Bobby =i-l examin[ de aproape, pe deasupra ochelarilor, comunicând rezultatul întregii clase: – Aha! e=ti r[gu=it, ai f[cut prea mult clapa-clapa (=i cu mina imit[ ciocul berzei), s[ vedem de n-ai cumva r[gu=eal[ la ochi! (Toat[ clasa f[cu din f[lci clapa-clapa.) Ostrogotu înfipse repede degetul în obrazul lui Bobby, din care \â=ni afar[ un cocolo= de hârtie. Bobby se d[du iute înd[r[t, Ostrogotu puse mâna pe bagheta ce-o avea totdeauna cu sine =i o vibra c[tre capul lui Bobby, acesta se feri mereu, pân[ ce fugi pe una din u=ile laboratorului, Ostrogotu se lu[ dup[ el, îl scoase pe cealalt[ u=[, îl urm[ri pe scara din stânga a amfiteatrului, îl izgoni pe u=a din stânga, îl reintroduse pe cea din dreapta =i-l goni în jos pe scara din dreapta pân[ în dreptul tejghelei, sub care Bobby se ascunse, în timpul acestei urm[riri senza\ionale, clasa striga „cucurigu“, „miarlau“, „clapa-clapa“ =i unul se ridic[ chiar în mâini cu picioarele în sus. În sfâr=it, ajungând pe delicvent, îl scoase afar[ =i-l mustr[ cu umor în fa\a clasei: – Ia privi\i-l pe tic[losul! E r[gu=it dumnealui! S[ faci clapa-clapa nu e=ti r[gu=it. Ostrogotu f[cu din mâini ciocul berzei. Plecat cum era cu team[ simulat[, Bobby mi=c[ f[lcile =i cl[mp[ni deodat[ lemnos =i cu o aparen\[ de adev[r uimitoare. Toat[ clasa fu un moment numai clemp[nit, =i unii imitau sunetul cu creioanele lovite în pupitre. De data aceasta Ostrogotu se f[cu vân[t.

Bobby a=tept[ câtva timp înd[r[tul u=ii, ascultând bubuiturile piesei corale, apoi ie=i pe coridor, trase cu urechea la u=a s[lii de gimnastic[, de unde se auzeau r[zbufnituri colective =i ritmice =i comenzi: „un-doi, mâinile înainte, un-doi, fandaa-re“; privi pe gaura cheii într-o clas[ de la parter =i apoi se plimb[ prin curte, mu=când dintr-un sandwich cump[rat de la bufet, pân[ ce soneriile =i clopo\elul zbârnâir[ în toate col\urile =coalei, urmate aproape imediat de chihote =i n[v[liri de copii pe s[li. – M[ Bobby – îi zise Tocilescu când îl întâlni – s[ =tii c[ \i-o coace Ostrogotu! – Aiurea! – Crezi c[ nu? – Zexe! Bobby =i cu to\i colegii din a =aptea B se urcar[ la etaj, s[rind câte dou[ trepte de piatr[ deodat[, =i intrar[ în larga

NUNÞII

Bubuie tu-nul, tu-nu-ul tr[sneee=te +i ne cheaa-m[ laa r[zboiii, În piept azi inima mi se m[re=te, C[[-s nepot de mari eroooi.

CARTEA

– Ie=i afar[, m[garule! zbier[ el scos din fire c[tre Bobby. Ie=i afar[! Ie=i afar[! +i, împingându-l de umeri, îl îmbrânci în sus pe sc[ri cu mare repeziciune, pân[ ce-l d[du pe u=[ afar[. Apoi se reîntoarse calmat spre org[, mergând în vârful picioarelor =i cu spinarea încovoiat[. Trimise la loc pe elevii striga\i mai înainte =i, pip[ind m[runtaiele orgii în vederea unor acorduri, strig[ strident c[tre clas[: – Aten\iune, dom! Vocile întâi! Vom executa partea sopranului de la Bubuie tunul! Hai, dom’ ! Înfigând mâinile în claviatura instrumentului, Ostrogotu începu s[ cânte, acompaniat de toat[ clasa, umflând obrajii, stropind aerul cu saliv[, închizând ochii cu voluptate =i întorcând bila neted[ a capului de la org[ spre clas[ =i viceversa.

%'

G. C Ã L I N E S C U

&

sal[ de desen. Din cauza aglomera\iei de clase, erau purta\i peste tot =i plasa\i mai ales în amfiteatru =i în sala sus pomenit[. B[nci mari de form[ tabular[, vopsite în verde =i scrijelate de inscrip\ii, ocupau prima jum[tate a s[lii. Cealalt[ jum[tate era aproape goal[, mobilat[ de jur-împrejur de vreo banc[ r[zle\it[, \intind c[tre centrul sec\iunii, unde pe cuiere erau expuse modele de ipsos, nasuri, urechi, bra\e mu=chiuloase cu oasele de fier ie=ite, precum =i vegetale stilizate. Un enorm tablou de pânz[ zugr[vit în ulei de profesorul Bran î=i ar[ta cus[tura unei repara\ii ce dezv[luia c[ pânza fusese sfâ=iat[ cu briceagul. Tabloul reprezenta pe Pene= Curcanul povestind acas[ ispr[vile din r[zboi =i era un adev[rat muzeu etnografic. Cus[turi \[r[ne=ti, scoar\e, =tiule\i de porumb atârnau de grinzi, =i asisten\a sta vr[jit[, de team[ parc[ s[ nu-=i bo\easc[ ve=mintele drapate cu îngrijire de pictor. Totdeauna un grup de b[ie\i se strângea înaintea tabloului, comentând: – Bine, m[ – zise Popescu Emanoil, mai tare la desen – toat[ zestrea satului e întins[ pe grinda bordeiului? Bobby contempl[ cu o strâmb[tur[ din nas enorma pânz[, care-l l[sa rece din orice punct de vedere posibil, =i-=i d[du opinia estetic[: – Aiurea! În fond era îngrijat de extemporalul de care era sigur =i care, deloc improvizat, lua la Silivestru Capitanovici propor\iile unei teze trimestriale. Bobby î=i alese un loc mai izolat între u=[ =i fereastr[, ca s[ poat[ mânui la nevoie cartea, =i atrase cu greutate în fa\a lui =i pe Tocilescu, tob[ de carte, ca de obicei. Abia sunase de intrare, =i Silivestru Capitanovici î=i f[cu apari\ia pe u=[, mai încruntat ca oricând. Ursuzul frate al m[tu=ilor din casa cu molii p[rea ie=it dintr-un tablou de Ribera. Redingota neagr[ de dinainte de r[zboi luase str[luciri =i îndoituri geometrice de foi de zinc, =i pe acest fond funebru, de un realism halucinant, barba lui p[trat[ =i fa\a

NUNÞII CARTEA

dur[ =i sidefat[ ca o lumânare mare de nunt[ ie=eau în relief cu atât mai p[trunz[toare cu cât erau mai patinate. De=i n-avea imagina\ie poetic[, de fric[ Bobby intui just ce lipsea cadrului pentru a completa impresia de teroare ce se l[sase peste clas[. Un postav negru brodat peste catedr[ =i patru sfe=nice mari cu lumân[ri aprinse în jurul lui Silivestru. Dup[ ce puse absen\ele, Capitanovici închise catalogul =i anun\[ în cuvinte pu\ine =i aproape bolborosite extemporalul. Scrise el însu=i cu creta pe tabl[ tema: Petru =i Asan, apoi se a=ez[ pe scaun =i r[mase zugr[vit pe umbra metalic[ a redingotei sale, ca un sfânt sumbru muncit de îndoieli grele. Bobby scrise în partea de sus a paginii Extemporal, î=i desen[ numele =i data, apoi a=tept[. Aceste nume proprii nu-i de=teptau nimic în minte, dar absolut nimic. „Petru, Petru – gândea el – Petru =i Pavel, nu se poate, [=tia sunt sfin\i... Asan, Asan... moara lui Asan, î=i d[du cu p[rerea. Ce-are de-a face moara lui Asan cu istoria românilor?“ Un gol i se pusese în cre=tetul capului =i se vedea =ov[ind în funiile unui ring. – M[ Tocilescu – =opti el cu precau\ie vecinului din fa\[ – spune-mi, m[, =i mie: pune caietu mai a=a, s[ v[z =i eu! Tocilescu f[cu pe „scârbosu“ =i nu se clinti, de fric[ s[ nu fie v[zut. De-abia mai târziu îi arunc[ într-o doar[ vorbele: „Aromâni, fra\i aromâni“, pe care Bobby =i le însemn[ pe sug[toare. Privea la vecini, auzea scâr\âitul peni\elor =i o sudoare rece i se l[s[ pe frunte. – +tii ceva? îl întreb[ =optit vecinul din spate. – Aiurea! În speran\a dezordinii cu predarea lucr[rilor, Bobby se hot[rî s[ atace introducerea. „Istoria patriei este una din preocup[rile cele mai de seam[ ale unei na\ii. Prin cunoa=terea trecutului noi ne d[m seam[ de vitejiile poporului românesc =i ne preg[tim pentru viitor. Noi trebuie din aceast[ pricin[ s[ ne cultiv[m eroii

&

G. C Ã L I N E S C U

&

neamului. Unii dintre cei mai importan\i viteji ai trecutului nostru sunt =i fra\ii Petru =i Asan, acei fra\i aromâni care au înscris o pagin[ de glorie în cartea neamului. Când zicem Petru =i Asan zicem“... „Ce zicem?“ se munci Bobby, epuizat de atâta sfor\are, =i cu mâna trase repede pe genunchi cartea de istorie. În vremea aceasta, b[tând încet darabana pe scoar\a catalogului, Silivestru observa pe =colari pe rând =i medita. Se vedea pe sine elev de liceu la Sf. Sava cu treizeci =i cinci de ani în urm[, stând la geam cu De bello gallico înainte =i ascultând ciripitul vr[biilor pe fereastra deschis[. Al[turi de el, un tân[r palid =i pistruiat sta absorbit în lectura unui manual francez de istorie, cu care înfunda adesea pe profesor. Titi Apostolescu, a=a de dotat la istorie, murise de mult de tifos, =i el, care atunci nu avea nici o tragere de inim[ pentru aceast[ materie, urmase apoi istoria pe vremea când N. Iorga, tân[r cu barba tuns[ m[runt pe sub b[rbie, debuta la Universitate. Surorile lui erau atunci domni=oare tinere, sugrumate de corsaje prea strâmte, iar Iaca, de=i foarte b[trân[, alerga sprinten[, încoronat[ peste conciul bine împletit cu o bonet[. +edeau în aceea=i cas[, cu acelea=i mobile =i acela=i refectoriu =i înc[ de pe atunci surorile îl în[bu=eau cu sfaturi =i epitropisiri. Într-o zi le-a vârât îns[ în toate spaimele. Ca s[ experimenteze presiunea aburului, înfundase bine cu un dop un bidon de untdelemn umplut cu ap[ =i-l pusese pe ma=ina de g[tit. Un tunet grozav se auzi dup[ o jum[tate de ceas, =i ma=ina de g[tit se pr[bu=i la p[mânt cu toate oalele. Frica pe care a sim\it-o atunci l-a \inut mut o jum[tate de zi. De atunci a r[mas îns[ cu o sl[bire a voin\ei =i cu o neputin\[ moral[ de a se dep[rta de familia sa. De câte ori încercase s[ se smulg[, c[dea învins de o r[d[cin[ prea lung[, neb[nuit de subteran[. Judecata, sim\irea, voin\a lui deveniser[ ecouri ale sufletului colectiv. Când fiorii dragostei încol\ir[ în sufletul s[u =ters, el ceru avizul înaltului consiliu familial.

NUNÞII CARTEA

– Ei – zise acr[ de nem[ritare una – tocmai pe asta ai g[sit-o? Pe ofticoasa asta? – Silivestru, tu nu e=ti om s[ \ii cas[ – decret[ alta – bag[ bine de seam[ când faci pasul [sta. Judec[\ile altora deveneau toate ale lui, se b[teau cap în cap =i-l l[sau apoi istovit =i nehot[rât. Treizeci de ani Silivestru a judecat =i iubit femeile cu mintea =i cu sufletul uscat al surorilor, a compus scrisori =i a condus tratative încete ca acelea prin Liga Na\iunilor, cu femei din ce în ce mai în vârst[, deci mai „a=ezate“. Dar când supunea cazul înaltului for, se izbea de aceast[ sentin\[ implacabil[, n[scut[ din egoismul familial amenin\at cu dezagregarea grupului: – Silivestru, nu te-ai a=ezat tu la casa ta pân[ acuma, slab[ n[dejde de aci înainte! Silivestru privi sumbru pe =colari scriind =i se gândi c[ ar fi putut avea copii de vârsta lor. O ur[ crunt[ împotriva soartei îi ceruia fa\a, =i barba i se umfla fioroas[. Sim\ea nevoia imperioas[ a procre[rii, a perpetu[rii familiei sale pe pragul extinc\iunii, =i în acela=i timp avea sentimentul umilit c[ nu e un om întreg. În mintea lui încol\i din nou ideea de a reîncepe tratative matrimoniale cu o v[duv[ relativ tân[r[ =i pa=nic[, de la care primise câteva misive. La gândul c[ ar fi putut muri a=a, virgin în toate func\iunile sufletului viril, inferior multora poate din =colarii lui, care cuno=teau dragostea, se cutremur[. V[zu înaintea ochilor numai cripte de piatr[ ca acelea de la Biserica Domneasc[ din Curtea-de-Arge=, =i în ele oase îng[lbenite – oasele sale – încurcate în firele destr[mate ale stofelor, amestecate cu paftale =i nasturi de metal, stând acolo, nerecunoscute de nimeni, necerute de nimeni, pierdute în întunericul nimicniciei. Î=i scutur[ capul ca s[ spulbere înfiorarea mor\ii. Privirea îi c[zu asupra lui Bobby, care, cu un ochi sub banc[ =i altul spre caiet, scria de zor. – Policrat! zise profund =i grav Silivestru.

&!

G. C Ã L I N E S C U

&"

Bobby încremeni =i se auzi limpede plesnitura unei c[r\i c[zute pe du=umea sub banca lui. Silivestru porni rigid ca un prelat în procesiune mortuar[ =i, oprindu-se lâng[ Bobby, ridic[ manualul de istorie de jos. Apoi, inspectând cutia pupitrului, trase un caiet cartonat ce i se p[ru suspect =i-l r[sfoi înghe\at. Sufletul lui Bobby se pref[cu în frigider când din caiet zbur[ pe podea un vraf de fotografii de actri\e de cinematograf. Silivestru le ridic[ impasibil de jos, f[cu o cruce ro=ie pe foaia lui Bobby =i se reîntoarse la catedr[ f[r[ s[ spun[ o vorb[. Rea=ezat pe scaun, deschise caietul =i r[sfoi. Fotografii de femei din vis, cum nu gândise niciodat[ Silivestru, îl priveau zâmbitoare. Brigitta Helm, Liliian Harvey, Nathalie Kovanko, sta scris dedesubt, dar aceste nume îi erau necunoscute, pentru c[ nu fusese niciodat[ la cinematograf. Masca sculptat[ în ghea\[ =i încoifat[ în lame de aur a Brigittei Helm i se p[rea o apari\ie din Nibelungi. Îmbr[cat[ ca subret[, Lilian Harvey se ar[ta nebunatic[ cu picioare lungi, sub\iri ca de paj, iar Nathalie Kovanko avea gura ud[ de s[rut[ri. Silivestru întoarse repede fotografiile, tulburat =i ru=inat totodat[ în inima lui inocent[, =i începu s[ frunz[reasc[ suspectul caiet, pe coperta c[ruia era scris Oracol. În pagina întâi citi: „Aten\iune! Persoanele care vor scrie în oracol sunt rugate a-l \ine în bun[stare. Drele vor scrie la numere cu so\, iar dnii la numere f[r[ so\. Persoanele care au scris în oracol sunt rugate a scrie =i câteva amintiri, cuget[ri. Posesoarea, Mimi Mu=atescu, elev[ clasa a Vll-a.“

Întoarse pagina =i sub întrebarea „Cum v[ numi\i?“ deslu=i câteva nume ca Milly, Titi, Mimi, Marioara, Vera, a=ezate sub diferite numere. Fiecare pagin[ avea în frunte

Omul când se na=te zice: A, Iar când moare zice: mor, A=a c[ toat[ via\a se cumpune din: A-mor,

NUNÞII CARTEA

câte o întrebare: „Unde locui\i? Ce etate ave\i? Dar ocupa\ie? Ce ideal ave\i? Iubi\i? Defini\i iubirea. Idem s[rutul. Ce este amorul? Cum v[ plac fetele? Dar b[ie\ii? Cum g[si\i fetele acum? Dar b[ie\ii? Ce sunt oamenii? Ce prefera\i: teatrul sau cinematograful? Ce arti=ti simpatiza\i? Dar artiste? Ce filme va (sic) pl[cut mai mult? Ce fel de lectur[ prefera\i? Ce autori sau scriitori v[ plac? Prin ce v[ remarca\i? Ce a\i dori în prezent?“ etc. Întâi Silivestru avu o reac\ie de ru=ine, apoi, prins de curiozitatea pedagogic[ de a afla ce-i preocup[ pe ace=ti tineri de 16–18 ani, citi mai cu aten\ie. La „Ce ideal ave\i?“ o fat[ r[spundea: „S[ m[ fac artist[ de cinematograf“. La „Iubi\i?“ unul scria: „Iubesc p[tima= ca Romeo“. Iubirea era definit[ de cineva astfel: „Un pi=cot mic, ron\[it în treac[t la bufetul volupt[\ii“, iar s[rutul: „Voluptatea magnetic[, corelativ[ în sunetele atractive“. La „Cum v[ plac fetele?“ altul r[spundea: „Îmi plac ca fetele s[ fie... fete“. Toat[ lumea prefera cinematograful =i simpatiza în chip arbitrar pe Willy Forst sau pe John Gilbert, pe Ramon Novarro =i pe Maurice Chevalier, iar dintre vedete pe Marlene Dietrich, Greta Garbo, Clara Bow =i Billie Dove. Silivestru r[mase =i scârbit de platitudinea cuget[rilor, dar =i mirat de o precocitate pe care el n-o cunoscuse. Aceast[ haimana simpatic[, r[spunzând la numele de Policrat Bobby, care nu înv[\a niciodat[ nimic, spre deosebire de galbenul, ambi\iosul Tocilescu, îi inspira admira\ie. Înc[ de pe acum cuno=tea intimitatea fetelor =i era ini\iat în perversit[\ile vie\ii, în vreme ce el învârtea de zece ori condeiul =i fraza în ocolitele =i ceremonioasele tratative matrimoniale. Privindu-l aproape cu du=m[nie, ca pe un rival, mai citi o cugetare:

&#

G. C Ã L I N E S C U

&$

apoi închise definitiv caietul =i st[tu îngândurat pân[ la sunare. Bobby puse în joc toat[ puterea sa de seduc\ie spre a ob\ine înapoi „oracolul“. – Domnule profesor – pled[ el cu demnitate – este în joc o chestiune de onoare, în\eleg c[ am f[cut o impruden\[ aducându-l aici, dar vina este numai a mea, domnule profesor, =i e penibil pentru mine s[ pierd... s[ n-a... Silivestru îi t[ie vorba aspru: – Pentru încercarea de fraud[ vei fi grav pedepsit. Cât prive=te depozitul d-tale sentimental, el poate fi ridicat de posesoare oricând de la mine personal... – Ce zice\i, m[? se consult[ Bobby cu colegii s[i dup[ plecarea lui Silivestru, o s[-mi pun[ nota unu la extemporal? – Asta n-ar fi nimic – zise Tocilescu – dar poate s[ te dea în conferin\[. – Aiurea! – Z[u! A=a a p[\it-o =i Paraschivescu! Dar Bobby era un optimist. Dup[ câteva clipe sumbre se însenin[ la fa\[, î=i lu[ servieta =i =apca =i porni pe u=[ regenerat de o „idee genial[“, aruncând clasei cobitoare un formidabil „Zexe!“.

CARTEA

„Ideea genial[“ a lui Bobby consta în a trimite acas[ la Silivestru pe sora sa Vera, absolvent[ proasp[t[ a Liceului de fete Regina Maria =i pe curând student[ în anul I la Litere, care trebuia s[ declare c[ „oracolul“ fusese luat de la ea, fapt ce îi producea nepl[ceri cu foste colege de =coal[. Cu acest prilej avea s[ ating[ =i chestiunea extemporalului, neglijen\a produs[ de o deprimare sufleteasc[ în urma unui deces în familie etc. Bobby era hot[rât s[ treac[ în rândul mor\ilor pe oricine din familie, =i în acest scop î=i propusese pentru scenele hot[râtoare o band[ de crep negru la mânec[. +tia c[ Vera avea întotdeauna succes grozav pe lâng[ b[rba\i prin aerul de nevinov[\ie îndr[znea\[, prin ochii str[lucitori de uzi =i bretonul lat pe frunte, ce o f[ceau s[ semene cu Colleen Moore, =i asta îi d[dea bune speran\e. Temperamentul politic se dovedea matur la Bobby înc[ de pe acum prin aceast[ convingere c[ cel mai bun avocat pe lâng[ cei mari este femeia. – Femeie, femeie – declam[ Bobby când v[zu pe Vera – am nevoie de seduc\iile tale. Apoi, con=tient de calitatea ieftin[ a retoricii, o anul[ printr-un: Aiurea! În acest timp Jim se plimba prin odaia tantei Magdalina r[pus de grava problem[: Dora sau Lola? Reîntâlnirea cu cele dou[ studente dezl[n\uise în el un instinct de care nu-=i d[duse pân[ atunci socoteal[: era nubil. Iubea abstract pe oricine ar fi corespuns satisf[c[tor sim\ului s[u estetic, dar nu era fixat. Era ca fiul de împ[rat care chemase cele mai frumoase fete din împ[r[\ie în scopul de a-=i alege o so\ie. Îi trebuia o fat[ frumoas[, o tovar[=[ tân[r[ de escapade =i de gânduri serioase, în sfâr=it, voia s[ trag[ planeta. Se mira

NUNÞII

PLANET{ DE TÂNÃR

&%

G. C Ã L I N E S C U

&&

chiar de falsa psihologie a dragostei din romane, care e determinat[ prin obiect. La el nu era a=a. Dac[ tanti Magdalina ar fi venit cu zece fotografii =i i-ar fi zis în stil patriarhal: „Mam[ drag[, a venit vremea s[ te a=ezi =i tu la casa ta, cu lucru=oarele tale =i cu femeia ta“, =i l-ar fi pus s[ aleag[, Jim ar fi ales. Ar fi procedat ca un regizor de filme sau ca un membru în juriul unui concurs de frumuse\e =i ar fi oprit-o pe aceea care i s-ar fi p[rut mai frumoas[ =i mai dulce în privire. Jim visa s[ fie miliardar, spre a putea învinge orice piedic[ vastei sale dorin\e de selec\ie. Atunci ar fi pornit pe str[zi =i prin cartiere într-un „sport“ masiv =i, cu mâna înm[nu=at[ pe volan, ar fi urm[rit încet marginea trotuarelor, privind în u=i, în vitrine =i la ferestre, =i când ar fi g[sit fata zâmbitoare =i timid[ în rochia s[rac[ de crêpe-de-Chine ieftin =i cu ciorapi remaia\i la genunchi, care s[-i plac[, ar fi stopat brusc ma=ina =i-ar fi întrebat-o, cu satisfac\ia de a o speria: „Vrei s[ fii so\ia mea?“ =i, zicând aceasta, ar fi suit-o în ma=in[, sub ochii holba\i ai celor de pe strad[, ar fi purtat-o pe la toate magazinele, îmbr[când-o ca pe o p[pu=[ de mare pre\ =i, mirat[ de nea=teptata somptuozitate ar fi depus-o pe o canapea ro=ie din sala de ceremonii a ofi\erului de stare civil[ din Pia\a Sf. Gheorghe. Din p[cate, realitatea era alta, =i Jim nu putea opri pe drum nici un chip frumos din atâtea câte veneau =i se pierdeau în anonimat. De=i îns[ nu putea face o selec\ie mai larg[, Dora, Lola =i chiar Medy îi pl[ceau, =i gradul de intimitate ce exista între ele =i el era o poart[ deschis[ c[tre dragoste. Nu se mai îndoi c[ iubea nel[murit pe una din ele, judec[ fapte vechi în lumina cea nou[ =i trase concluzia c[ se jucase cu vorbele, în=elându-se pe sine. Ideea de prietenie i se p[ru din ce în ce mai absurd[, dându-=i seama c[ n-ar fi primit cu bucurie =tirea c[ una din ele s-a m[ritat. Nefiind l[murit pentru nici una, Jim era provizoriu gelos de toate =i recunoscu c[ încercase sub masca prieteniei s[ savureze emo\ia intimit[\ii cu fiecare.

„Scumpa mea Dora, Convorbirea noastr[ de ieri m-a f[cut s[-mi dau seama c[ simt nevoia s[-\i spun lucruri =i s[-\i dest[inuiesc sentimente pe care, cu toat[ prietenia noastr[, n-am avut prilejul s[ \i le împ[rt[=esc. Cine =tie dac[ =i tu nu e=ti în aceea=i necesitate sufleteasc[? D[-mi dar prilejul s[ st[m amical de vorb[, f[r[ martori =i proces-verbal. O strângere de mân[ prieteneasc[, Jim“

D[du scrisoarea babei Chiva s-o pun[ la cutie =i ie=i s[-=i inspecteze Peugeotul. În alt[ parte a casei, Silivestru era prad[ unor gânduri înrudite cu cele ale lui Jim. Via\a seac[ =i f[r[ sens în mijlocul

NUNÞII CARTEA

Cu cât contempla în gând siluetele gra\ioase ale celor dou[ combatante cu floreta, cu atât urgen\a unei îmbr[\i=[ri îl biciuia. Hot[rât s[ taie nodul gordian, recurse la calea la=[ a coresponden\ei. Lola era f[r[ îndoial[ foarte frumoas[, dar prea rece =i hieratic[. Dora se potrivea mai bine temperamentului s[u. Gândindu-se la ea, Jim se entuziasma. Ce nebunii n-ar fi f[cut aceast[ Dora Schulz cu pijama scurt[ în casa lui? Ce scrim[, ce box, ce lupte atletice n-ar fi improvizat cu zveltul =i zv[p[iatul efeb? Cum ar fi l[sat-o la volanul noii ma=ini pe care ar fi cump[rat-o, pentru ca ea, cu basc în cap =i figur[ serioas[ de sportsman, s[-l poarte în vitez[ pe bulevarde, în vreme ce el ar fi scos melodii din claxon? „Vreau pe Dora“, se obstina Jim în gând, =i în acela=i timp concepu de prob[ pe hârtie o carte de vizit[ ce ar fi sunat a=a: Dora =i Jim Marinescu. Lucrul era foarte probabil, deoarece Dora ar[tase totdeauna afec\iune =i intimitate în scris =i în gest, =i apoi s[rutarea din ma=in[ era semnificativ[. De=i ciudate presim\iri îi abureau înc[ optimismul, Jim a=ternu pe hârtie urm[toarele rânduri, care, pline de în\eles pentru cine în\elegea, puteau r[mâne conven\ionale în stadiul rela\iilor lor prietene=ti.

&'

G. C Ã L I N E S C U

'

atâtor femei b[trâne se transforma încetul cu încetul întrun urât hidos, ca un mare p[ianjen împulberat =i cu cruce pe spate. Oricare dintre =colarii lui din curs superior gustase mai mult din otr[vurile dulci ale vie\ii decât el, care =tia pe degete câ\i Henrici a avut Anglia =i în ce an s-a încheiat pacea de la Passarovits. Incapabil de altfel de mari perversit[\i, Silivestru voia cel pu\in s[ moar[ cu sentimentul de a fi fost om, de a fi putut s[-=i fac[ o familie a lui în locul celei abuzive =i tiranice a surorilor. Încerc[rile f[cute în atâtea rânduri r[m[seser[ infructuoase. Silivestru î=i recruta „viitoarele“ printre femei tomnatice de vârsta lui, fete b[trâne sau v[duve, cu care f[cea cuno=tin\[ prin casele prietenilor s[i sau în reuniunile „Cercului profesorilor secundari“. Se în\elegeau din ochi =i-=i confirmau numai gândurile prin aluzii delicate =i îndep[rtate la triste\ea singur[t[\ii, la curajul de a sus\ine o familie =i a da buna pild[ a îndeplinirii îndatoririlor civice. Apoi urmau lungi tratative prin coresponden\[, în care cuvintele „dragoste“, „c[s[torie“ nu intrau niciodat[, ocolite cu îndemânare, =i în care, cu infinite precau\ii =i ging[=ii, c[utau s[ se pun[ în curent asupra averii personale, a greut[\ilor familiale, a gusturilor =i infirmit[\ilor. Prelungeau aceast[ coresponden\[ ani de zile, savurând-o ca o logodn[ paradisiac[. În acest stadiu, întrebate asupra s[n[t[\ii lui Silivestru, surorile aveau obiceiul s[ r[spund[: „E bine. E în vorb[ cu cineva!“ Tratativele mergeau în aluzii pân[ la ultimele consecin\e, pân[ la trusou =i am[nuntele ceremoniei de nunt[, a persoanelor de invitat =i de evitat. Apoi încetau brusc, din sil[ de bârfeala surorilor =i de frica lucrului pe cale de realizare. Silivestru cuno=tea de câ\iva ani o profesoar[ secundar[ de geografie (materie înrudit[), cu care, pornind de la considera\ii pedagogice =i de la schimburi de c[r\i, „trata“ îndelung =i pe ocolite eventualitatea unei c[s[torii. Colega avea 42 de ani, era timid[ =i refractar[ modernismului, tr[ia retras[ de rude, care o bârfeau, =i avea deosebit[ stim[ pentru „onora-

Silivestru deschise fereastra, strig[ aspru pe baba Chiva =i-i d[du scrisoarea s-o pun[ la cutie. Remarcând abunden\a coresponden\ei, Chiva zise ironic =i ap[sat: – Azi m-am f[cut po=tar! Jim î=i scoase ma=ina în mijlocul cur\ii =i, aprinzându-i motorul, îi asculta b[t[ile, plecat asupra cilindrilor, când poarta scâr\âi =i Vera Policrat p[=i în curte, dezorientat[ de atâtea apartamente =i intr[ri. Prezen\a unei domni=oare în casa cu molii era un lucru atât de neobi=nuit, încât la început Jim nu pricepu cine poate fi domni=oara cu rochie simpl[, strâns[ lipit pe trup, =i cu epole\i în dou[ petale, la umeri, care îi l[\eau spatele în chip a=a de gra\ios. Când îns[ domni=oara înaint[ hot[rât[ spre el, înlemni =i sim\i stingerea brusc[ a motorului inimii. Era fata din tren.

CARTEA

„Stimat[ amic[, Îndr[znesc s[-\i scriu iar[=i în chestiunea =tiut[ („chestiunea“ era la el sinonim cu „dragoste“) cu regretul de a nu mai avea de mult[ vreme =tiri de la d-ta. Vremurile se fac din ce în ce mai aprige =i oamenii din genera\ia noastr[, nepreg[ti\i pentru noile condi\ii de via\[, pier dac[ nu se strâng laolalt[ =i nu s-au îngrijit din vreme s[-=i fac[ o stare independent[. A= putea spune c[ sunt în afar[ de grijuri, dup[ ani de chibzuin\[, în ce prive=te partea material[, =i a= fi putut s[-mi iau r[spunderea altor fiin\e (Silivestru se sim\i obligat s[ fac[ aluzie =i la „zestrea“ sa), doar sufletul meu are nevoie de un tovar[=. Cu bucurie a=tept gândurile d-tale, scump[ =i pre\ioas[ amic[. Al d-tale preadevotat, Silivestru C. N. B. Nu-mi scrie, te rog, acas[.“

NUNÞII

tul coleg =i membru de seam[ al corpului didactic“, Silivestru Capitanovici, ale c[rui manuale le consulta evlavios. Dup[ o întrerupere de câteva luni sceptice, Silivestru se hot[rî s[ reia tratativele. Lu[ o foaie mare de hârtie =i a=ternu pe ea ortografic, caligrafic urm[toarele:

'

G. C Ã L I N E S C U

'

„Vine s[ se plâng[“, b[nui în grab[ el, nu atât de speriat de consecin\ele prea pu\in grave ale unei asemenea ac\iuni, cât mirat de a fi fost descoperit în numele =i adresa sa. Ca s[ împiedice de la început o scen[ nepl[cut[, ie=i curajos în întâmpinarea fetei. Aceasta se înro=i pân[ sub breton =i r[mase încurcat[, cu po=eta subsuoar[, în sfâr=it, recit[ cu glas sugrumat de emo\ie: – Caut pe domnul... pe domnul profesor Capitanovici... A= dori s[-i vorbesc. Jim prinse curaj: – E chiar unchiul meu. E acas[! Vera se învior[ =i ea: – Da? Atunci poate c[ mi-a\i fi de ajutor la ceva! – Cu pl[cere, cu cea mai mare pl[cere. Vera îi expuse în câteva cuvinte p[\ania lui Bobby =i-l rug[ s[ vorbeasc[ singur, deoarece ei îi era fric[. Jim pofti pe domni=oar[ s[ ia loc în ma=in[, ceea ce ea primi bucuros, iar el intr[ în cas[ la Silivestru. – Ascult[ – îi zise acesta dup[ ce îi ascult[ pledoaria – ai vreo leg[tur[ cu fata, \i-e prieten[ cumva? – A= – se dezvinov[\i Jim – nici n-o cunosc! – Atunci nu fac nimic. Policrat [sta e o haimana! – Ba o cunosc – rectific[ repede Jim – voiam s[ spun n-am cu ea alt[ leg[tur[ decât de prietenie, de.... cum s[ zic... – Am în\eles. Pofte=te-o în[untru. Când Vera intr[ în odaia de lucru a lui Silivestru, r[mase speriat[ de figura aspr[ =i p[roas[ a profesorului, cât =i de mul\imea c[r\ilor =i revistelor ce erau aruncate în dezordine pe lungi rafturi de lemn de tei în=irate de-a lungul pere\ilor. Silivestru =edea într-un fotoliu mare de plu= ro=u, înf[=urat într-un halat ros de postav cafeniu =i cu picioarele pe un taburel de asemenea de plu=. |inea în mâini Istoria critic[ a românilor de Hasdeu =i o r[sfoia înc[ atunci când cei doi tineri intrar[. – Domni=oar[ – zise el c[tre fat[ – fratele d-tale e un tân[r norocos, n[scut sub o stea favorabil[. Numai ace=tia au

NUNÞII CARTEA

surori duioase ca d-ta care s[-=i piard[ vremea pentru ei =i favoarea astral[ ca sora s[ fie prietena unui nepot al profesorului respectiv. +i, privindu-i pe amândoi cu aer de complicitate, întinse Verei „oracolul“ cu vorbele: – Cred, domni=oar[, c[ de-acum încolo ai dep[=it vârsta albumelor =i „oracolelor“ =i ai intrat în epoca sentimentelor tr[ite. Spunând aceasta, îi privi iar[=i cu complicitate =i cu un zâmbet cu atât mai fioros cu cât se silea s[ fie amabil =i galant. Vera mul\umi din ochi, ca un copil iertat dup[ admonestare, =i ridic[ spre Jim ochi recunosc[tori, nu se =tie dac[ pentru favoarea ob\inut[ sau pentru c[ fusese presupus[ prieten[ a lui. Acesta, profitând de situa\ie, o prinse de bra\, o împinse încet pe u=[ =i o conduse pân[ la mica ma=in[, în care îi f[cu semn s[ se urce. Apoi se sui =i el al[turi =i, aprinzând motorul, porni pe poart[ afar[, spre panica tovar[=ei. – Unde s[ te duc? întreb[ Jim, st[pân de acum pe sine =i cu sentimentul unei autorit[\i indiscutabile, dedus[ din îns[=i lipsa de reac\ie a fetei. Unde stai? – Nu e nevoie! M[ duc =i pe jos, protest[ Vera. Stau pe str. Polon[. Jim p[ru preocupat numai de pilotarea ma=inii =i nu scoase cât[va vreme nici o vorb[. Trecu prin Pia\a Sf. Gheorghe, pe la Universitate, o lu[ pe lâng[ Lido =i intr[ în Doroban\i. Vera =edea ghemuit[, cu genunchii dezgoli\i aproape de b[rbie din cauza îngustimii locului, =i arunca din când în când o privire furi=[ c[tre Jim, scuturându-=i pletele lucii =i bretonul =i umflându-=i sub\irile n[ri. – Ia spune-mi – întreb[ Jim când intrar[ pe Roman[ – ce-ai zis de mine atunci în tren? Vera l[s[ capul în jos, aproape ru=inat[. – A\i fost foarte îndr[zne\ =i am plâns în urm[ de necaz. Dar fiindc[ avea\i ceva distins în purtare, mi-am închipuit c[ nu sunte\i un... r[uf[c[tor de rând =i v-am... iertat.

'!

G. C Ã L I N E S C U

'"

– Eu r[uf[c[tor?! se indign[ Jim. Îmi pare r[u! Ce-ai zice dac[ te-a= s[ruta din nou? – M-a= sup[ra! zise Vera cu totul moale. Ce drept ai dumneata s[ m[... s[ru\i pe mine? – Dreptul pe care \i-l d[ emo\ia de a strânge în bra\e o fat[ dr[gu\[. Vera scutur[ pletele, ro=ie la fa\[, =i l[s[ capul în jos. Jim vorbea a=a nu din tactic[ sau sensibilitate, ci cu indiferen\a pe care i-o d[dea sentimentul c[ fata nu mai însemna nimic fa\[ de el, fiind cu totul învins[ din momentul îndr[znelii lui din tren. Dac[ Vera s-ar fi ar[tat mândr[ =i rece, ar fi fost bineîn\eles intimidat, dar a=a î=i d[dea seama de sl[biciunea ei, ba mai mult, de pl[cerea de a se l[sa învins[. Fata i se p[rea =i acum foarte frumoas[, mai frumoas[ ca în tren, dar fa\[ de convingerea de dat[ recent[ a irezistibilit[\ii sale, nu mai credea c[ este un prilej pentru victorii. Îi vorbea în ne=tire, spunându-i toate enormit[\ile =i impertinen\ele posibile, din curiozitate =i voluptate psihologic[, spre a vedea cum reac\ioneaz[, dar convins c[ o fat[ a=a de naiv[ nu e în stare s[ se supere dup[ ce a acceptat familiaritatea cu agresorul ei. Într-un cuvânt, Jim credea c[ face cu ea numai exerci\ii de dialog erotic îndr[zne\ =i, în m[sura în care jocul reu=ea, interesul lui intrinsec pentru victim[ sc[dea. Vera asculta totul ro=ind, zâmbind, clipind din ochi, aci =treng[re=te, aci intimidat[, =i mai ales aruncându-=i mereu dintr-o mi=care a capului pletele de pe ochi =i umflându-=i n[rile. Deodat[, Vera zise: „aci“, =i Jim opri ma=ina în fa\a unei case f[r[ etaj, dar înalt[ din cauza unui demisol, cu aparen\[ de decen\[ =i confort. – Vreau s[ stau cu dumneata mai îndelung de vorb[. Vin s[ te iau disear[ la =ase în col\ul str[zii, s[ mergem la =osea. Jim spuse aceste vorbe f[r[ sfial[ =i aproape autoritar. Fiindc[ fata se codea, întreb[: – |i-e fric[ s[ mergi cu mine? Nu-\i face pl[cere?

Cu un sfert de ceas înainte de =ase, Jim a=tepta în ma=in[ în col\ul str[zii Polone cu =oseaua +tefan cel Mare. Privea mereu în susul str[zii =i tres[rea la orice siluet[ feminin[ ce se contura în dep[rtare printre coloanele copacilor. Interesul lui pentru Vera era destul de mediocru, =i singurul lucru care îl preocupa pân[ la anxietate era r[spunsul Dorei Schulz. Cu toate acestea, nevenirea Verei l-ar fi jignit ca o dovad[ de

NUNÞII CARTEA

– Nu mi-e fric[... dar oare nu e ru=ine ca o „fat[“ s[ ias[ singur[ cu un „b[iat“?! – A=, ru=ine! Prejudec[\i! St[m de vorb[ ca doi prieteni! – Mi-e fric[ de mama, obiect[, convins[, Vera. – Îi spui c[ te întâlne=ti cu o prieten[. – Îmi dai cuvântul de onoare c[ nu e nici o ru=ine s[ merg singur[ cu dumneata? – Jur! – S[ v[d, ad[ug[ Vera =i s[ri jos din ma=in[. Intrase pe poart[ când Jim =i-aduse aminte c[ nu =tie cum o cheam[. – Domni=oar[ Policrat – strig[ el c[tre fata întoars[ =i gândul îi fugi la planeta de tân[r tras[ de baba Chiva: „=i vei lua pe fata Lenu\a =i vei tr[i 150 de ani“ – nu te cheam[ cumva... Lenu\a? Domni=oara râse amuzat[: – Lenu\a? Ce idee ... M[ cheam[ Vera, Vera Policrat. „E un lucru de care îmi dau seama bine de-abia acum – medita Jim întorcând ma=ina – am succes la fete. Explica\ia nu este decât una: îndr[zneala. {sta e oul lui Columb în materie de iubire.“ Încântat de aceast[ descoperire, intr[ cu ro\ile într-o b[ltoac[, pe care o transport[ integral pe rochia unei doamne b[trâne ce trecea pe trotuar. – Imbecilule! strig[ o\etit[ cucoana. Uit[-te pe unde mergi! Dar Jim nu vedea. Sufletul s[u era tulburat de discordii, =i termenii problemei sporiser[ cu unul: Dora, Lola sau Vera... Lola, Vera sau Dora.

'#

G. C Ã L I N E S C U

'$

independen\[ pe care n-o mai admitea, atât era de convins de naivitatea ei =i puterea lui de seduc\ie. Deodat[, în fundul trotuarului ap[ru o siluet[ zvelt[ =i pu\in dansant[ în mers, ce nu putea fi decât a unei tinere fete. Pe m[sur[ ce se apropia, Jim c[p[ta confirmarea unui adev[r ce-i da o c[ldur[ interioar[ =i o mul\umire de sine pe care nu se încerca s[ le explice. Era Vera. Î=i schimbase toaleta =i p[rea alta, mai pu\in b[ie\oas[, mai vaporoas[ în rochia lung[ de voal roz, strâns[ pe sub sânii mici =i cu larga pleureuse de pai alb în jurul pletelor scurte. Zâmbi v[dit încurcat[ când se afl[ în fa\a lui Jim =i spuse încet, cu îmbufnare, =tergându-=i buzele cu limba: – Mi se pare c-am f[cut r[u venind! Mi-a spus cineva c[ nu e frumos! Jim o trase amical de mân[ =i o f[cu s[ se a=eze lâng[ el. Candoarea acestei fete începea s[-i plac[ =i un început de simpatie fr[\easc[ încol\i în sufletul lui. – Ai fra\i, nu-i a=a? constat[ el afectuos. – Da! – Atunci presupune c[ eu sunt fratele d-tale! Vrei? – Vreau! Pornir[ apoi înspre Pia\a Victoriei, l[sar[ Monumentul Corpului Didactic, în care trei indivizi duc în spate un om copt pe tav[, =i lunecar[ f[r[ acustic[ pe banda lung[ a =oselei, neted[ ca un linoleum =i de=art[. Copacii alergau de o parte =i de alta în fa\a botului ma=inii =i se pr[bu=eau apoi înd[r[t. Jim nu opri decât în fa\a vilei lui Minovici, ai c[rei clopo\ei de sticl[ izbi\i de vânt umpleau aerul rural de clinchete. – Î\i place be\ia vitezei? întreb[ Jim. – Îmi place. Dar vreau un automobil mare. A=a m[ dor genunchii! Se d[dur[ amândoi jos râzând =i se plimbar[ pe marginea p[duricii din fa\a vilei. Ca s[ alunge t[cerea =i spre a face o mic[ anchet[ asupra spiritului fetei, Jim întreb[ de una, de alta =i apoi veni la literatur[.

NUNÞII CARTEA

– Ce poet român î\i place mai mult? întreb[ el. Vera se ro=i detot =i spuse ca la examen: – Eminescu, Vlahu\[... (Î=i închipuia desigur c[ ar fi fost ru=ine s[ afirme c[ nu-i plac clasicii din manualul de =coal[.) – Bine, [=tia sunt mai vechi, dar din cei actuali? Ce zici de Arghezi? Vera î=i linse buzele cu limba, =i ochii îi sclipeau de fraud[. – Arghezi? îmi place foarte mult. – Ce anume, în special? – Nu =tiu – zise ea încurcat[ – nu mai mi-aduc aminte bine, =i la =coal[ ne pedepsea când auzea c[ citim pe Arghezi. (Apoi repede.) Am citit La Medeleni de Ionel Teodoreanu. Jim în\elese c[ fata nu era familiarizat[ cu literele române moderne =i schimb[ vorba. Omul cult din el, incapabil s[ se transpun[ în sufletul fraged al unei absolvente de liceu pe pragul universit[\ii, era st[pânit de oarecare dispre\, mai accentuat la gândul sprinteniei intelectuale a Dorei sau Lolei. Se urcar[ din nou în ma=in[, s[ se odihneasc[. Ca s[ savureze intimitatea fetei, Jim recursese la o mul\ime de mici trucuri. G[sind c[ p[rul îi cade prea pe ochi, îl d[du cu mâna peste urechi. Îi îndrept[ gulerul. Îi a=ez[ rochia ghemuit[ peste genunchi cu aerul de a o ap[ra de ochii indiscre\i spre glezne. Îi spuse c[ are profil frumos =i-i întoarse fa\a, prinzând-o delicat de b[rbie. Vera se l[sa contemplat[ f[r[ vanitate =i f[r[ revolte, clipind numai =i râzând copil[re=te. Ochii ei rotunzi =i mari pân[ la uimire, umbri\i de breton, amenin\au =treng[re=te, se umezeau de o brusc[ timiditate, î=i schimbau necontenit apele, în vreme ce delicate\ea de cântar fin a emo\iilor oscila pe fa\[ în tremur[ri ale n[rilor, îmbufn[ri ale buzelor =i l[s[ri ale capului pe piept. Nu avea deloc aerul de a fi în=elat[ de vorbe, =i asta se vedea din micile ironii ale ochilor, dar avea f[r[ îndoial[ sentimentul unei siguran\e depline lâng[ Jim, pe care i-l ar[ta tr[gându-l distrat[ de un nasture al hainei.

'%

G. C Ã L I N E S C U

'&

Jim g[si c[ e momentul de a începe dulcele joc al intimit[\ii. Îl încerc[ f[r[ nici o sfial[, sigur de lipsa primejdiei =i a consecin\elor, de=i exerci\iul sentimentelor nu era f[r[ voluptate. – Spune-mi drept – îi zise Jim încet, dar judec[tore=te, luând-o de m`n[ =i s[rutându-i vârful degetului mic – m[ iube=ti? Vera deschise ochi speria\i – gen Collen Moore – =i-=i umfl[ n[rile r[zboinic[: – S[ te... (de ru=ine, evit[ expresia „iubesc“) a=a de repede? De-abia ne cunoa=tem! Ce pot s[ =tiu eu? – Fire=te. A=a e. Dar eu te întreb: M-ai iubi cu vremea, când m-ai cunoa=te mai bine? Vera l[s[ capul în jos =i, devenit[ deodat[ serioas[, zise cu glas tremurat: – Ce întrebare? Dar altfel a= fi avut eu curajul s[ vin?... Emo\ionat, Jim îi petrecu mâna pe sub umeri =i o strânse spre el pân[ ce îi sim\i parfumul pletelor =i suflul n[rilor pe obrazul s[u. Gestul din tren nu îndr[zni s[-l mai repete. Vera nu protest[, ci zise numai cu mai mult[ confiden\[: – Fii cuminte. Ne vede lumea. Hai s[ plec[m. „Instinct etern al ap[r[rii“, gândi Jim, =i fu de p[rere s[ nu mearg[ prea departe. Intuise sinceritatea inocent[ a fetei =i-=i d[dea seama c[ jocul lui tulbur[tor era o perversitate cât[ vreme nu era spontan. – S[ fim prieteni pân[ la noi dispozi\ii, decret[ el. Dar prietenie cu formule ceremonioase nu se poate. De ce s[ nu ne spunem pe nume? Ce zici, vrei? Vera f[cu din cap c[ vrea. – Atunci, zi-mi tu. – Tu. – Jim. – Jim. – Bravo, Vera! Tu e=ti o fat[ foarte cuminte. – Dac[ zici tu!

NUNÞII CARTEA

Amândoi râser[ ferici\i de eliberare, =i Jim începu s[ simt[ c[ nu se mai juca. De bucurie, urni brusc din loc, dând maximul de vitez[ ma=inii, care alerga pe sub copacii seculari ai =oselei iute ca un =oricel. Ajuns[ acas[, Vera goni repede pe Bobby s[-i aduc[ poeziile lui Arghezi, =i acesta, r[spunzând cu punctualitate serviciilor aduse de ea în conflictul cu Silivestru, îi strecur[ înainte de culcare prin întredeschiz[tura u=ii mica edi\ie a Cuvintelor potrivite. Vera aprinse becul electric de pe m[su\a de noapte =i începu s[ se dezbrace, aruncându-=i lucrurile în toate col\urile od[ii. Apoi se urc[ în patul îngust de bronz tapisat cu opal roz =i st[tu cât[va vreme întins[ ca pe un fotoliu, f[r[ s[ se înveleasc[. Î=i strânse genunchii goi cu mâna lâng[ b[rbie =i se întoarse cu gândul pe =osea, în odaia lui Silivestru, în tren. Un fior îi str[b[tea toate oasele =i pulsul îi b[tea mai tare. Sim\ea o nelini=te în trup, o bucurie de a alerga, de a sta goal[ în vânt, de a încle=ta mâinile în ceva. Îmbr[\i=[ perna, î=i încorda picioarele în baghetele patului, apoi, înfiorat[ de bustul moale al pieptului, pe care îl sim\ea pe obraz, puse buzele pe sinuozitatea um[rului =i, f[r[ s[ =tie de ce, îl s[rut[ =i-l mu=c[ totodat[.

''

O PARTID{ DE NATAÞIE

G. C Ã L I N E S C U

Acas[ Jim g[si urm[toarea scrisoare de la Dora:



„Drag[ Jim, +i eu am s[-\i spun atâtea lucruri, pe care numai \ie pot s[ \i le încredin\ez. Medy te invit[ prin mine pentru duminic[ la Constan\a. Vine =i Lola. La ora 8 precis s[ fii la Gara de Nord. Nu uita costumul de baie. Prietena ta, Dora“

Cu toat[ sobrietatea stilului, Jim deduse din ea c[ Dora consim\ea la interpretarea pe care el o d[duse în chip acoperit gestului ei. Era sigur c[ sprintena duelist[ îl iube=te. De aceea gândurile lui alergar[ ca pilitura de fier c[tre ea, p[r[sind pe Vera. Se gândi cu b[taie de inim[ la eventualitatea unei c[s[torii cu Dora =i g[si c[ pentru o fat[ a=a de nebunatic[ =i sportiv[ ca ea trebuie un interior ultramodernist: o cas[ de c[r[mid[ ro=ie, cubic[ =i sumbr[, proiectat[ pe o peluz[ sem[nat[ cu gazon. Ferestrele mari =i scurte =i u=ile largi cât peretele =i acoperite cu pl[ci de sticl[ în chenare albe de metal ar fi dat casei un aer de sanatoriu. Pentru nebunia ei trebuiau mobile simple, grele, parchete =i linoleuri vaste, spre a da spa\iu picioarelor ei goale la s[ritul din pat, în sfâr=it, o sal[ de gimnastic[, pentru ca diminea\a, în ritmul pl[cii de patefon, s[ poat[ s[ se mi=te ritmic =i s[-=i vibreze picioarele în aer, sprijinit[ cu =alele în mâini. Jim vedea în mijlocul peluzei un p[trat de bazin verde, în care ar fi înotat amândoi vara. Ar fi cerut Dora aceste lucruri, sau erau visurile lui de estetic[ interioar[? Erau mai mult completarea imaginii fetei într-un cadru fictiv, dar adecvat. Dora, cu capul

NUNÞII CARTEA

tuns, =ezând calm[ în fotoliul lui Silivestru printre c[r\i, sau al[turi de Iaca, i se p[rea o imposibilitate, o piatr[ pre\ioas[ încadrat[ în plumb. Medita prin urmare o c[snicie cu totul american[, evitând ceremoniile =i contactul cu putreziciunea: o plimbare la Oficiul de stare civil[, o gustare la bar, o =edin\[ de înot la Lido sau la =trand =i dou[ ore la cinematograf. Apoi ar fi luat trenul la întâmplare =i s-ar fi oprit în cel dintâi ora=, s[ doarm[ la un hotel în acela=i pat. Toat[ noaptea Jim vis[ pe cele trei fete. Dora, Lola =i Vera =edeau în peplumuri grece=ti înaintea sa =i cu picioarele goale în sandale, iar el, nou Paris în costum de baie Iantzen, cu o minge de tenis în mân[, sta la îndoial[ pe cine s[ loveasc[. A doua zi de diminea\[, cu trench-coat-ul pe bra\ =i cu basc bleumarin pe cap, î=i f[cu apari\ia în sala caselor de bilete a G[rii de Nord, primit cu ova\ii de Lola, Dora =i Medy. Privi cu în\eles pe Dora =i-i ar[t[ o aten\ie deosebit[, ostentativ[, pe care ea p[rea a o accepta ca pe ceva firesc. Se urcar[ într-un vagon Pullman al rapidului Fulger, =i peste câteva minute mahalalele bucure=tene defilau înaintea marilor vitrine. Râser[ cu to\ii de aerul interna\ional al impiegatului vagonului, care, cu o înclinare de mare protocol, le ceru în fran\uze=te tichetele, =i sorbir[ apoi prin pai limonad[, servit[ cu mare aparat în lungi pahare grele, dar care nu era decât ap[ zaharat[, acidulat[ excesiv cu sare de l[mâie. Tulburat de apropierea confiden\ei decisive, Jim nu mai vedea ca alt[dat[ pe unde trecea. Saharele de praf alb ale B[r[ganului cu tristele lor turme de bordeie africane, lagunele verzi din apropierea Dun[rii, unde abund[ ra\ele s[lbatice =i alte p[s[ri acvatice cu picior lung =i ro=u, podul de la Cernavoda, minaretele Medgidiei, toate lunecar[ =terse la marginea din urm[ a ochilor absen\i. Abia când peste trei ore aspir[ în pl[mâni aerul s[rat al Constan\ei, Jim î=i reg[si st[pânirea de sine. Medy îi l[s[ s[ se plimbe pu\in prin ora= =i se duse s[ le preg[teasc[ primirea acas[. D[dur[ o rait[ prin fa\a lui Ovidiu, care îi privea pier-



G. C Ã L I N E S C U



dut în gânduri ca pe ni=te delfini în valuri, se oprir[ în fa\a sarcofagului grezios din fa\a Palatului Comunal, se învârtir[ în jurul moscheii, =i apoi, luându-se dup[ o tr[sur[ al c[rei clopot de tramvai îi distra grozav, ie=ir[ pe digul promenad[ din fa\a Cazinoului. Marea era lini=tit[ =i albastr[, =i numai sulurile lungi de pânze spumoase ce se desf[ceau pe stâncile digului cu plesnituri surde acuzau oscila\ia apei. Adierea amar[ =i salin[ a aerului gros =i ap[s[tor nelini=ti membrele lui Jim. Î=i sim\ea hainele murdare =i grele pe el, =i, de nu l-ar fi oprit convenien\ele, =i-ar fi smuls cu chiot cârpele de pe sine =i ar fi intrat în ap[, agitându-=i picioarele sub valuri ca un centaur tân[r. Pe \[rmul acela pres[rat cu cl[diri albe =i unele chiar cubice, se sim\ea aerul grec antic al Sci\iei minor. Din fiece val luminat de fulgi sidefii i se p[rea c[ un Ulise jegos de sare scoate bra\ele p[roase într-un înot clocotitor, sau o turm[ de centauri n[v[le=te deodat[ peste spuma apei. Îi venea s[ se t[v[leasc[ gol pe nisipul aprins al plajei ce se z[rea în apropiere, s[ destind[ îngenunchind arcuri lungi în talgerul soarelui, s[ alerge cu t[lpile goale din pulberea drumului pân[ în sâmburele de sticl[ al valului. Cl[dirile =i lumea îi ap[reau anacronice. Trebuiau ziduri grece=ti de piatr[, coloane albe, oameni înf[=ura\i în pânze albe, o civiliza\ie în sfâr=it de stânc[ alb[, pe margine de ap[. Numai când un grup zgomotos de domni=oare în costume de baie =i înc[ ude de ap[ trecur[ pe lâng[ el dinspre plaj[ recunoscu popula\ia fireasc[ a str[vechii Tomis. Soarele =i aerul liber au efecte panteistice. Jim se gândea f[r[ oroare pref[cut în scrum în unul din marile sarcofage antice de piatr[ cu capac cu stre=ini, scufundat în câmpul de nisipuri, printre buruienile fibroase mirosind a cimbru, în monotona zbârnâire a greierilor. Încerca în fond voluptatea tuturor or[=enilor anemia\i de haine de a se l[sa ars de soare, zgâriat de pietre =i udat de ap[, spre a rec[p[ta astfel pe epiderm[ sentimentul dependen\ei sale de lume.

NUNÞII CARTEA

Aceast[ be\ie fu de scurt[ durat[, c[ci un nor stinse soarele pl[pând de toamn[. Marea se învine\i deodat[, transformându-se într-un lac funebru cu valuri de \i\ei. Digul de piatr[ verde-închis[ p[rea un monument funerar, =i Jim î=i aduse aminte de Ovidiu =i de Sci\ia minor, de bastarni =i de sauroma\i n[v[lind peste Istrul înghe\at. Z[pezi dese transformau Pontul în Scandinavie, =i crusta de ghe\uri pe sub care mugeau valurile m[rii sclipea în triste\i de pol. – Brrr, ce sinistr[ e Marea Neagr[! se înfiora Dora. Hai s[ mergem la Medy. Dup[ amiaz[ cei patru tineri ie=ir[ în port, trecând peste liniile ferate, =i se l[sar[ lâng[ un mic bazin între dou[ diguri, în ale c[rui ape murdare de huil[ se cl[tinau încet câteva =alupe vechi. S[rir[ cu to\ii în cea mai bun[ din ele, care apar\inea tat[lui Medyei, primi\i cu salut la =apc[ de un mecanic b[trân, =i se a=ezar[ de jur-împrejurul b[ncilor c[ptu=ite cu piele scorojit[. Mecanicul trase peste botul =alupei o ancor[ sub\ire legat[ cu funie nou[ =i control[ sforile baldachinului de pânz[ alb[ al b[rcii. Apoi d[du drumul motorului, stând în picioare lâng[ volan. Barca lunec[ pe apa murdar[ =i plin[ de cangrene vinete de huil[, bubuind încet pe dedesubt, =i începu s[ ocoleasc[ lin baia portului pe sub pântecele leproase ale vapoarelor de comer\. Apoi, trecând pe lâng[ far, ie=i în larg. Bubele apei r[m[seser[ înapoi =i întinderea acvatic[ era albastr[ =i numai spre \[rmuri luminat[ de reflexe verzi. Vântul scutura pânza baldachinului =i s[lta =alupa în sus =i în jos cu o oscila\ie lent[ de ascensor, sup[r[toare pentru viscere. Mi=carea b[rcii nu era sensibil[ decât prin ridicarea planului apei la orizont, care nelini=tea pulsul =i am[rea saliva. To\i deveniser[ de bronz, usca\i de r[sufletul salin al apei, =i î=i târau mâinile excitate în lichidul verzui, îmb[ta\i de aroma lui de alge. Merser[ astfel timp de mai bine de o or[, pân[ ce Constan\a, cu silozurile sale enorme =i promontoriul alb al Cazinoului, r[mase în urm[, ca un decor de teatru vopsit pe o singur[ pânz[. Pe \[rmul

!

G. C Ã L I N E S C U

"

din dreapta ap[ruser[ pâlcuri de cuburi albe, =i mai în fund un far în chip de sond[. Dup[ un sfert de ceas mecanicul încetini motorul îndreptându-l spre \[rm =i trase ancora de pe pror[. Înainte ca cei din barc[ s[ fi prins de veste, suit pe botul =alupei, aruncase ancora, a=a încât barca, lipsit[ de libertate, se ridica în sus =i în jos cu o violen\[ a=a de mare, încât fetele se f[cur[ galbene la fa\[ din cauza r[ului visceral. Abia acum î=i d[dur[ seama c[ în apropierea litoralului marea era agitat[ =i v[zur[ faliile netede ale mareei desf[=urându-se url[tor spre \[rm. Mecanicul explic[ lui Jim c[ din lipsa unui dig nu putea trage la mal, spre a nu primejdui elicea, =i c[ trebuiau s[ a=tepte un caic spre a debarca. Aceast[ idee nu surâse deloc fetelor învine\ite de iminen\a r[ului de mare, dar din mândrie nu f[cur[ nici o obiec\ie. Jim =i mecanicul f[cur[ semne spre \[rm, unde vedeau b[rci, =i fluierar[ pân[ când una începu s[-=i mi=te labele de musc[ pe deasupra spumelor înfuriate. Când luntrea, îndoit[ ca un papuc turcesc, fu lâng[ =alup[, Jim transport[ cu oarecare greutate pe fetele care \ipau la fiece zvâcnire a valului =i apoi s[ri =i el în barc[. Aceasta, mai mult împins[ de sulul valurilor decât de vâsle, î=i înfipse prora în nisip, în vreme ce =alupa ancorat[ se cl[tina pe suprafa\a apei ca o coaj[ de nuc[. Erau la Eforie. Urcându-se pe sc[rile de descindere la plaj[, pe lâng[ pavilionul în beton, privir[ construc\iile albe de pe litoral, cu terase în pun\i de comand[, ce d[deau impresia de port cu vapoare, precum =i blocul de zid[rie plan[ al hotelului sta\iunii, cu ferestre mici, în serie, de cabin[, înd[r[tul c[rora ghiceai confortul modern, umbra =i ventila\ia, chaise-longue-ul =i m[su\a portativ[ cu lichioruri =i r[coritoare. Era cald =i mirosea a nisip ud =i a scoic[, dar toamna d[dea o rugin[ aerului =i o tremurare de pânz[ de p[ianjen cerului. Din cauza anotimpului înaintat =i a orei, plaja era goal[, =i numai câ\iva copii complet nuzi î=i târau picioarele prin floarea de spum[ a valului, \ipând =i împro=cându-se cu ap[.

NUNÞII CARTEA

Ner[bd[tori de voluptatea valului, Jim =i cele trei fete alergar[ spre cabin[ s[ se dezbrace =i reap[rur[ peste câteva minute într-o ordine ce ar[ta gradul de trepida\ie =i de pudoare. Jim =i Dora ie=ir[ cei dintâi. F[r[ indiciul hirsuteniei =i al mu=chiulozit[\ii mai anguloase a lui Jim, i-ai fi crezut pe amândoi b[ie\i. Tuns[ rotund la ceaf[, în costum viril, ce-i l[sa umerii descoperi\i, l[\indu-i în chip atletic, cu bazinul supt =i cu t[lpile mici goale, cu toat[ acea prelungire a membrelor de copil repede crescut, acoperite îns[ în sidefuri =lefuite la încheieturi, Dora era un mic Adonis, c[ruia numai t[ciunii uzi ai ochilor =i buzele cu epiderma prea sub\ire îi d[deau lascivit[\i feminine. Ie=ir[ în sfâr=it =i Lola cu Medy, o Venera =i o amazoan[. De=i zvelt[ =i ea, Lola era femeie, precum ar[tau proeminen\ele sânilor în costumul prelung, adus peste coapse ca o rochie scurt[, palorile c[rnurilor cutremur[tor de netede =i mai ales sinuozit[\ile dulci ale liniilor. R[sfirându-=i cu mâna p[rul lung, serafic, alb-auriu, Lola f[cu pe nisip câ\iva pa=i cl[tina\i, privind ru=inos =i mândru, =i apoi se culc[ pe spate în nisipul fierbinte, în pozi\ie de vedet[, sprijinindu-=i capul în mâini =i agitându-=i în aer sub\irile =i albele picioare. De departe p[rea o statuet[ de por\elan de Saxa uitat[ în nisip. În schimb Medy, neagr[ ca un mulatru de =edin\ele de soare de peste var[, era de o vigoare fizic[ de piatr[ statuar[. Numai propor\ia des[vâr=it[ dintre umerii, bra\ele =i gambele mu=chiuloase, acoperite cu un imperceptibil puf de p[r asemeni piersicilor, o f[cea s[ nu par[ grosolan[ =i pierdea în întreg masivitatea c[lcâielor de erou troian. Intrar[ cu to\i în spuma apei, Jim =i Medy curajo=i, Dora despicând valul cu muchiile trupului, Lola cu mici \ipete de fior din cauza r[celii apei. Sulurile sub\iri în dep[rtare se desf[ceau în dâmburi mari, mi=c[toare, =i apoi se pr[bu=eau în cl[buci pe albia joas[ a plajei. Chiuind =i s[rind lent pe elasticitatea lichidului, Jim, Dora =i Medy a=teptau izbitura valului =i se aruncau piezi= în spuma lui, l[sându-se azvârli\i înd[r[t. Jim înainta mereu,

#

G. C Ã L I N E S C U

$

s[rind pe vârful piciorului dincolo de faliile valurilor, urmat din urm[ de Dora, tot a=a de bun[ înot[toare ca =i el, =i amândoi s[reau în sus, \ipând când peretele translucid se pr[bu=ea peste ei, r[mânând lini=ti\i dincolo, sau intrau cu capul în sticla lui, ie=ind dup[ trecerea sulului cu capetele ude la suprafa\[. Cu toate îndemnurile =i conjur[rile c[ nu e primejdie, Lola nu vru s[ înainteze, sim\ind cu oroare cum unda puternic[ îi lovea =i zdruncina gleznele sub\iri. Medy r[mase cu ea. Dincolo de zona re\elelor de spume, acolo unde apa atingea în[l\imea unui om, suprafa\a era aproape lini=tit[ =i coama valului imperceptibil[. Lichidul era translucid =i Jim î=i vedea trupul tremur[tor ca umbra unui pilor pe lagun[, precum =i fundul de nisip fin, u=or v[lurat. – Jim! strig[ Dora, s[ vedem cine merge mai iute pe sub ap[. +i zicând acestea t[ie cu palma dreapt[ suprafa\a apei =i f[cu un plonjon cu capul la fund, l[sând deasupra o bulboan[ concentric[. Gâlgâitura începu s[ circule ar[tând direc\ia înot[toarei, pân[ ce mâna =i apoi capul brumat al fetei ie=ir[ la câ\iva metri dep[rtare. Dora î=i scutur[ p[rul muiat =i scuip[ afar[ am[r[ciunea ce-i umplea gura. – Unu, doi, trei! strig[ la rândul lui Jim, =i amândoi sparser[ cu capul c[ma=a sticloas[ a apei. Închizându-=i respira\ia, intrar[ în elementul acvatic cu ochii deschi=i =i în cea mai lent[ alunecare. B[teau scurt cu t[lpile apa, în vreme ce cu mâinile r[scoleau pe sub piept lichidul dens =i salin, care îi respingea. Ca pe=tii ro=ca\i-aurii perforând lin lichidul azuriu al unui glob de sticl[, trupurile se cufundau oblonge, se îndoiau f[r[ durat[ =i ie=eau sub suprafa\[ cu p[rul risipit în alge negre. Jim auzea gâlgâitul amplificat al apei =i vedea limpede ca printr-o lentil[ mare atât fundul apei, cât =i trupul s[u propriu, care b[tea ritmic apa cu picioarele. În transluciditatea cristalului elastic z[rea din când în când câte un mic =i monstruos crab, ce fugea cu o îndemânare admirabil[ =i comic[

NUNÞII CARTEA

totodat[, lunecând lateral =i intrând în fundul nisipului fin atunci când voia s[ întind[ mina spre el. Un pui de calcan vân[t =i lat r[dea ca o torpil[ fundul, fugind fulger[tor. Îmb[ta\i de vinul salin al m[rii, Jim =i Dora înaintar[ câ\iva pa=i, unde apa era ceva mai adânc[, =i f[cur[ un nou plonjon. De data aceasta se vedeau amândoi prin ap[ dilata\i =i lucio=i. Dora arunca picioarele ca o batracian[ =i aducea palmele sub pântece, sonorizând apa, =i în clipa când voia s[ se avânte spre fund era îndoit[ de elasticitatea lichidului =i scoas[ prelung spre suprafa\[. Dup[ ce se odihnir[ câteva minute, Jim =i Dora înaintar[ din nou pân[ unde apa atingea b[rbia =i se l[sar[ cu mâna pe luciul apei. Lichidul gros =i s[rat îi f[cea s[ pluteasc[ f[r[ sfor\are. Cu mâinile îndoite în chip de echer, despicau amândoi apa, tr[gând-o pân[ la =olduri, în vreme ce picioarele înso\eau alternativ mâinile, izbind cu t[lpile înclinate spre fund. Pentru ca s[ poat[ aluneca mai repede =i respira, se culcau adânc pe urechea stâng[, sco\ând gura =i ochii spre cer, iar Dora, c[reia apa s[rat[ nu-i pl[cea, umfla în chip comic obrajii =i arunca lichidul din gur[. La r[stimpuri, spre a se odihni, se întorceau pe spate, f[când planche =i c[lcând numai apa, regresiv, cu t[lpile picioarelor. Dora vru s[ se ia la întrecere cu Jim, =i atunci, lungindu-se amândoi pe superficia apei cu capul în lichid, drep\i ca torpilele, b[tur[ m[runt apa cu vârfurile picioarelor, umplând de spume valul, iar cu mâinile înfipte repede =i alternativ dinaintea capului, lunecar[ accelerat =i clocotitor, ca o barc[ cu motor. În curând îns[ Dorei îi intr[ ap[ pe nas =i fu nevoit[ s[ se întoarc[ pe spate spre mal. În acest timp Lola =i cu Medy se jucau s[rind pe deasupra clocotului de spume, de=i Lola se ferea cu langori =i ceremonii coregrafice ca apa s[ nu-i ude p[rul lung =i cre\. Dora =i Jim s[rir[ în pas alerg[tor spre ele, =i, când fur[ aproape, se n[pustir[ în valuri =i le împro=car[ cu stropi, lovind apa cu latul palmelor. Fu un chiot general =i to\i fugir[ pe plaj[, unde

%

G. C Ã L I N E S C U

&

se aruncar[ în nisip. Jim f[cu o tumb[ peste cap, iar Dora, ridicând un picior pân[ la în[l\imea mâinii, c[zu brusc pe gambele descordate, ca o nereid[ cu dou[ cozi. Jim era îns[ nelini=tit. A=tepta momentul de a vorbi singur cu Dora, fiind sigur c[ fata avea s[-i dest[inuiasc[ ceva, de vreme ce-l chemase înadins. Merse de-a lungul plajei, lovind pietricelele =i scoicile cu vârful piciorului =i pref[cându-se a c[uta ceva. – Dora – strig[ el când z[ri un picior enorm de crab – vino s[-\i ar[t ceva! Dora l[s[ pe celelalte fete =i alerg[ spre Jim. Se plec[ jos, l[sând s[ i se umfle în chip gra\ios pulpele în îngenunchere, =i privi curioas[. – Ia te uit[ ce cochilii fantastice! observ[ ea. Jim strig[ mai de departe, unde plecase inten\ionat : – Vino s[ vezi altele =i mai frumoase! Într-adev[r, într-un anume punct al litoralului, smulse probabil de pe stâncile interioare ale m[rii, mormane mari de scoici sclipitoare f[ceau din plaj[ o aren[ de sidefuri. Dora vârî vesel[ mâinile în ele. Unele erau mici, albe-violacee, altele bronzate sau trandafirii, =i unele chiar cu reflexe de aur =i erau a=a de numeroase, încât picioarele intrau în ele ca într-un nisip. Fura\i astfel de sclipirea scoicilor, cei doi înaintau aten\i, c[lcând cu picioarele în limbile sub\iri ale valului, pân[ ce se dep[rtar[ mult de-a lungul \[rmului. Malurile erau abrupte =i galbene ca lutul, dar de aproape straturile rocilor se vedeau a fi alc[tuite din mici scoici galbene. În alte împrejur[ri Jim ar fi meditat asupra imensei str[vechimi a acestor relicve antediluviene peste care c[lca, dar acum erau amândoi prea absorbi\i cu gândul, nelini=ti\i c[ trebuiau s[-=i spun[ ceva. Din loc în loc, gr[mezi mari de buruieni acvatice negre murd[reau plaja =i o umpleau de un miros fetid de pe=te putred =i linti\[. Roiuri compacte de mu=te lucitoare bâzâiau deasupra gunoaielor marine în care se z[rea câte un guvid sau crab ve=tezi, a=a încât Jim =i Dora o luar[ înapoi =i se a=ezar[ pe un bolovan mare ce ie=ea din ap[.

NUNÞII CARTEA

– Dora – zise Jim c[tre fata care se juca cu picioarele prin ap[ – ai spus c[ vrei s[-mi dest[inuie=ti ceva! Inima îi zvâcnea pe loc de emo\ie. – Da – r[spunse Dora – de=i îmi vine a=a de greu; mi-e oarecum ru=ine s[-\i spun! – Curaj! îndemn[ Jim. Unui prieten ca mine po\i s[-i spui! – Fire=te! Sim\eam chiar nevoia s[ m[ dest[inuiesc cuiva de aproape, =i tu e=ti mai aproape de mine ca oricare. – Ei bine? insist[ ner[bd[tor Jim. Dora t[cu mult[ vreme cu capul în jos. – Vroiam s[-\i spun – îndr[zni ea târziu – c[ sunt foarte fericit[... a=a de fericit[, c[ nu =tiu pe ce lume m[ aflu... Îmi vine s[ \ip de bucurie =i de nelini=te. Trebuia s[ m[ descarc de bucuria asta cuiva =i de aceea te-am chemat pe tine, fiindc[ de colege mi-e fric[... Sunt logodit[... în sfâr=it iubesc pe cineva =i sunt bolnav[ de fericire. Jim r[mase înm[rmurit în fa\a acestei fete care se dest[inuia lui cu naivitate, în clipa chiar în care voia s[-i smulg[ m[rturisirea c[-l iube=te. Aceast[ lips[ de perspicacitate a lui îl buim[ci cu totul. Dora p[ru a observa o paloare pe fa\a lui, =i din instinct feminin ad[ug[: – +tiam c[ tu n-ai pentru mine decât sentimente de prietenie... de aceea \i-am spus. Sunt sigur[ c[ vei fi prieten =i cu... el, c[ruia i-am vorbit despre tine. De altfel, seam[n[ cu tine, =i, afar[ de el, tu e=ti acela la care \iu mai mult. Dora îi povesti apoi ca o nebun[ c[... logodnicul se afla la studii în str[in[tate, c[-l v[zuse peste var[ în vacan\[ =i c[-l a=tepta s[-=i termine în curând studiile spre a se c[s[tori. Îi f[cu portretul fizic =i moral, divulg[ unele am[nunte idilice, =i privind gale= la Jim, cu capul ei tuns b[ie\e=te, zise râzând =i b[tând din palme: – Seam[n[ grozav cu tine, când pirone=ti privirea a=a mirat, ca acum! Zicând acestea, intr[ cu picioarele în ap[ =i ajungând mai la adânc începu s[ înoate voinice=te. Jim porni =i el dup[ ea,

'

G. C Ã L I N E S C U



spintecând apa cu furie de Neptun, dar f[cea astfel ca s[-=i spele în apele m[rii veninurile ce-i veneau din adâncul sufletului, de uimire, de deprimare =i mai ales de mândria viril[ jignit[ de a se fi l[sat pân[ într-atâta în=elat de aparen\e, încât s[ se cread[ iubit de Dora. Dora, Lola, Medy =i Jim se adunar[ din nou laolalt[, întinzându-se pe nisip, dar st[teau to\i stingheri\i =i t[cu\i, ca =i când s-ar fi sim\it vinova\i cu ceva. Ca s[-=i alunge ciuda, Jim privea mereu spre Lola =i i se p[ru chiar c[ fata era mai afectuoas[ =i mai pu\in hieratic[ de cum crezuse la început. O întreb[ de mici nimicuri, dac[ i-e fric[ de ap[, ce sport îi place mai mult, pân[ când Medy, s[rind în picioare, zise: – Haide\i, copii, s[ mergem, c[ e târziu =i m[ ceart[ tata! Ajunser[ cu barca întocmai ca la sosire, pe valul mai potolit, pân[ la =alupa ce a=tepta ancorat[, =i în bubuitul surd al motorului =i ebuli\ia apelor la cârm[ se îndreptar[ spre Constan\a, care se profila ca un decor de fier înro=it pe pânza violacee a amurgului. Un iaht alb trecea încet pe orizont =i cârduri de pesc[ru=i t[iau cu aripile întinse suprafa\a apei verzi. „De ce oare m[ tulbur[ atât întâmplarea asta? medita Jim câteva ore mai târziu, plimbându-se singur pe întuneric de-a lungul digului. Pe Dora, la drept vorbind, nici n-o iubesc! Pân[ acum câteva zile nici nu m-am gândit la ea. A fost un joc încrezut =i o încercare vanitoas[ a puterilor mele =i atâta tot. În trei zile nu se na=te o dragoste.“ Cu toate acestea, îi p[rea r[u, f[r[ s[-=i dea seama de ce, c[ pierduse pe Dora, fie dintr-o obi=nuin\[ care te face s[ regre\i un lucru abia când nu-l mai ai, fie din ciuda de a fi fost astfel în=elat în prevederile lui. Mult[ vreme st[tu pe o banc[, ascultând mugetul m[rii =i hâr=âirea frunzelor uscate târâte de vânt, apoi, cutremurat de frig, hot[rî c[ mentalitatea germanic[ a Dorei nu se potrivea cu sufletul s[u clar latin. Consolat cu aceast[ descoperire, se sili s[-=i evoce în minte latinitatea sub chipul eterat al Lolei =i porni regenerat spre cas[.

CARTEA

– Ai s[ prime=ti o veste pe drum de sear[ de la un crai de ghind[. Parc[-\i cade în a=ternut. |i-e inima îndoit[ de ni=te vorbe de la o dam[ de verde. Ai s[ dai bani. Zicând acestea, tanti Magdalina pocnea c[r\ile cu unghiile =i le privea cu o l[sare de circumspec\ie savant[ a buzelor. Tanti Lisandrina asculta evlavioas[ la cel[lalt cap[t al mesei de nuc, credul[ ca la un consult medical. De jur-împrejurul mesei, a=ezate pe fotolii de plu= ro=u, tanti Mali, tanti Ghenca, tanti Agepsina, tanti Fira =i tanti Caterina a=teptau grave uscarea drojdiei din ce=tile de cafea r[sturnate în farfurioare, în vederea consulta\iei viitorului de c[tre tanti Magdalina. În „salonul“ pe ai c[rui pere\i atârnau portrete în ulei ale familiei, executate la Viena dup[ fotografii, mirosea a spirt denaturat, a cafea =i a gutui. Fiind duminic[, cele =apte femei se strânser[ aci dup[ mas[, afar[ l[sându-se pe nea=teptate vânt t[ios =i frig. O ploaie m[runt[ se pulverizase pe geamurile zgâl\âite de vânt, =i prin cea\[ trei ulmi nem[sura\i =i aproape desfrunzi\i se z[reau cl[tinându-se elastic pe loc. – Bani? medita o clip[ tanti Lisandrina. O s[ dau chiria de Sfântul Dumitru, asta trebuie s[ fie. – A naibii carte, frate – se entuziasma Magdalina de propria-i art[ – cum a ie=it ea tocmai la pont! Apoi strânse cu amândou[ mâinile c[r\ile de pe mas[ =i începu s[ le amestece, descântându-le în =oapta buzelor. „Voi, 24 de c[r\i ca 24 de fra\i, cum zugravul v-a zugr[vit, a=a s[-mi spune\i, cum v[ descânt, a=a s[-mi ar[ta\i, s[-mi soroci\i de Ioan, de soarta lui, de casa lui, de viitorul lui...“

NUNÞII

PITIA MODERNÃ +I CÃILE SOARTEI



G. C Ã L I N E S C U



Dup[ aceasta întinse c[r\ile una dup[ alta, plesnindu-le pu\in la a=ezare, =i cu glas confiden\ial, ca pentru sine, d[du verdictul: – Îi d[ drumuri scurte cu îndoial[ =i vorbe rele de la o dam[ de tob[. O s[ aib[ izbând[ în dragoste la o dam[ de cup[. Asta cine-o fi? Plânge cu lacrimi pentru el =i-i trimite o veste pe drum de sear[. Are el ceva – coment[ tare Magdalina oracolul – de-o vreme încoace vine mereu târziu acas[ =i z[p[cit. – Ei – zise tanti Ghenca cu umor – =i-o fi g[sit vreo nebun[ de astea tunse, care sucesc capul tinerilor =i stric[ casa oamenilor. – Tot ce se poate, reflect[ Magdalina. Cum este el s[lbatic =i fat[ mare, îl z[p[cesc femeile numaidecât. (Magdalina nu ar fi crezut în ruptul capului c[ Jim era mai ini\iat în domeniul erotic decât p[rea.) Când întinse din nou mâna s[ strâng[ c[r\ile de pe mas[, f[cu deodat[ o strâmb[tur[ =i exclam[: – Vai de mine, um[rul! – Reumatism, diagnosticar[ celelalte. – S-a schimbat vremea, zise Magdalina cu suferin\e exagerate =i satisfac\ie =tiin\ific[. Cum o da un nor sau o ploaie pe undeva, simt ace în os. Um[rul meu e ca un barometru. (Strâmbându-se =i mi=când precaut bra\ul.) Vai de mine! În acest moment z[ri una din pisici, care, cuib[rit[ pe un fotoliu, î=i lingea de zor blana cu limba ro=ie =i aspr[. – Ptru\, nebuna dracului, nu te mai linge – o izgoni Magdalina – c[ destul a plouat! Oricât ac\iunea aceasta ar fi mirat pe cineva str[in de casa cu molii, ea era o aplica\ie legitim[ a unei constat[ri cu caracter =tiin\ific. Tanti Magdalina observase un raport de cauz[ =i efect între pisic[ =i temperatur[. Ori de câte ori pisica se lingea, ploua sau c[dea cea\[, =i, fire=te, Magdalinei îi treceau ace-ace prin um[r. Pisica fiind un antecedent, era deci cauza varia\iilor climaterice, =i ca atare, eliminând cauza (în spe\[ pisica), se înl[tura =i efectul (adic[ reumatismul).

NUNÞII CARTEA

– Cum te ia? întreb[ cu interes tanti Ghenca. – Întâi îmi d[ ni=te fulgere reci prin încheieturi, pe urm[ îmi trece un ac =i apoi altul =i m[ \ine a=a în ace, pân[ ce simt un cui fierbinte care îmi str[punge um[rul =i nu m[ las[ s[-l mi=c. (Încercând s[ se mi=te.) Vai de mine! – Ai r[cit! opin[ tanti Agepsina. – (Plâng[re\.) M-a tras umezeala din peretele de lâng[ pat, c[ suge apa =i a crescut ciuperci pe el. (Închinându-se.) Doamne, Maica Domnului =i sfânta duminic[ de azi, ajut[mi, Doamne, s[ m[ v[d odat[ în casa mea, cu lucru=oarele mele... – Ce te plângi tu? se r[sti tanti Caterina; parc[ eu sunt mai zdrav[n[? Uite, eu genunchiul drept nu pot s[-l mi=c deloc, mai ales când plou[. Parc[ mi-a intrat o a=chie în el. Am pus salicilat, camfor, mu=tar, =i nimic. – Ai r[cit! diagnostic[ iar[=i Agepsina. – Mai e =i vârsta! zise tanti Fira. De-acum încolo nu ne putem a=tepta la altceva. Tanti Ghenca deveni vân[t[ ca o meduz[. – B[trân[ e=ti tu dac[ vrei! Neamul nostru nu e co=covit =i putred ca lumea de azi, =i la vârsta noastr[ Iaca era cu p[rul negru =i tân[r[. – Eu n-a= avea nimic – se dest[inui tanti Fira – dac[ n-ar fi înec[ciunea asta. Când urc sc[rile sau m[ sup[r, mi se pune un nod în gât =i m[ în[bu= =i toate vinele îmi pocnesc. – Din sup[rare vin toate – se c[in[ Magdalina. Când m[ nec[jesc, toat[ noaptea îmi tremur[ inima =i se zguduie patul. Din sup[rare poate s[-\i vin[ – Doamne fere=te! – dambla! – Fugi\i d-acolo! interveni Agepsina. A r[cit; ai r[cit la piept. Tanti Lisandrina g[si cu cale s[-=i spun[ =i ea suferin\ele: – Eu, când m[ sperii de ceva, m[ aprind la fa\[ =i am palpita\ii =i nu pot s[ m[ lini=tesc dou[ ceasuri. Noaptea m[ ia cu c[lduri =i cu frig =i m[ doare capul. Am s[ m-ar[t la doctor!

!

G. C Ã L I N E S C U

"

– S[ te ar[\i la doctor?! s[ri tanti Caterina. S[-l v[d cer=ind, =i nu m[ duc la doctor! Doctorii î\i n[scocesc câte n-ai =i te omoar[ cu zile. P[rin\ii no=tri n-au mai fost la doctori =i au tr[it pân[ la 80 de ani. Când era Iaca tân[r[, un doctor a g[sit-o ofticoas[. A râs femeia =i-a zis: „O s[ te îngrop pe dumneata =i pe copiii copiilor dumitale, a=a ofticoas[ cum m[ vezi“. +i a=a a fost! În tot acest timp tanti Mali, fata septuagenar[ a Iachii, st[tu dreapt[ =i uscat[ pe fotoliu, zâmbind ironic. Scurta pelerin[ cardinalesc[ îi mirosea a coliv[ =i t[mâie, c[ci fusese de diminea\[, în calitate de consilier[, la un parastas. – Eu – zise ea – mul\umesc lui Dumnezeu, pân[ acuma sunt s[n[toas[! Confiden\ele medicale urmar[ câtva vreme, tanti Agepsina explicând totul prin „r[ceal[“, iar tanti Magdalina temându-se îndeosebi de „dambla“, maladie larg[, în care intrau le=inul, z[cerea la pat, paralizia =i imbecilitatea senil[. Dup[ aceea toate în=irar[ ce=tile de cafea în ordine în fa\a tantei Magdalina, care, cu extaz de Pitie, începu consult[rile destinului negru de drojdie, întâi în cea=ca Lisandrinei, cea mai pasionat[ întreb[toare a misterelor, în c[r\i, în plumb topit, în oglind[, în cenu=[, în palm[, în ghioc sau în cafea. Magdalina ridic[ cea=ca în dreptul ochilor =i, dup[ o îndelung[ contempla\ie, zise edificat[: – Î\i d[ foarte bine! Uite, ici e ca un cap de om cu must[\i mari lâng[ un brad =i o salcie =i deasupra o floare =i o stea. Ai s[ faci cuno=tin\[ cu un b[rbat care se gânde=te la tine cu dragoste =i cu temei =i plânge din cauza ta. +i parc[ la urm[ o s[ izbândi\i. Lisandrina se f[cu =i mai piersic[ decât era, l[sându-=i ho\e=te =i cu ironie interioar[ pleoapele în jos. – De unde pân[ unde b[rbat?! Fleacuri! – Nu mai spune a=a! Soarta! Soarta le face =i le desface. Cine =tie de unde sare iepurele! Tân[r[ e=ti, frumoas[ e=ti!

NUNÞII CARTEA

– Ce \i-e scris... în frunte \i-e pus! declar[ solemn tanti Ghenca. Noi, slav[ Domnului, frumoase am fost, ceva avere am avut =i nu ne-am m[ritat, fiindc[ nu ne-a sunat ceasul. Altele sunt slute =i neispr[vite =i se m[rit[ cu b[rba\i buni. Soarta! – Nu e numai soarta – îndr[zni încet =i mieros Lisandrina – mai sunt =i altele. Când stai a=a închis[ ca la mân[stire, fugind de lumina zilei ca o cucuvea, cine vre\i s[ mai îndr[zneasc[ s[ te cear[? Se sperie =i lumea de atâtea c[lug[ri\e. – Ba e soarta, fato! se o\eti Ghenca. A venit cineva s[ te cear[ =i te-am împiedicat noi? Dac[ \i-era sil[ de mân[stire, de ce nu te-ai dus în lume? – L[sa\i cearta acum! interveni tanti Magdalina conciliant. Vremea ta nu e pierdut[. Uite, î\i d[ aici un vapor sub ni=te ramuri =i p[s[ri pe deasupra. Ai s[ faci drumuri cu izbând[ =i cu fericire. – Apropo! zise tanti Caterina, s[ nu uit! S[ vede\i ce vis curios am visat ast[-noapte. Se f[cea c[ =edeam lâng[ o ap[ tulbure, =i Iaca, întins[ într-un co=ciug, trecea pe râu, f[cându-mi semn cu mâna, =i parc[ un câine negru, cum era Milord, urla =i l[tra de zor. Pe urm[ parc[ =edeam la m[su\[ în gr[din[ =i mâncam cire=i amare, mângâind un cal cenu=iu. (Poate unde m-am gândit c[ n-am f[cut anul [sta dulcea\[ de cire=i amare!) – Câinele negru e necaz, dar co=ciugul arat[ t[m[duire, zise Agepsina. Vise de noapte, fleacuri, cine =tie cum te-ai culcat! – Ba eu cred în vise! r[spunse Magdalina. Când a murit Marinescu – Dumnezeu s[-l ierte! – trei nop\i în =ir am visat numai nunt[ =i sc[ri întinse la p[mânt =i mi s-a izbândit. Iaca e femeie b[trân[, te po\i a=tepta oricând... Ghenca protest[ energic =i cu umor: – Mai l[sa\i =i voi gândurile negre! Mai bine uit[-te în cea=ca mea, s[ vezi dac[ m[ m[rit. Toate femeile traser[ fotoliile =i mai aproape de mas[ =i ascultar[ rând pe rând oracolul, comentând.

#

G. C Ã L I N E S C U

$

Pendulul b[tu de cinci ori =i cânt[ apoi o melodie cu orchestra\ie difuz[ =i în[bu=it[. – Cum trece vremea! constat[ filosofic tanti Fira. Se auzeau stre=inile curgând =i câte un huruit de ro\i pe caldarâmul col\uros. Ploaia c[dea în fire vizibile, reci, într-o mare =i universal[ urzeal[, lustruind acoperi=urile de tabl[ ruginit[ ale bisericii din apropiere. Sc[pat[ prin stre=inile ciuruite, apa se prelingea pe pere\i, umplându-i de o mu=i\[ verzuie. Se sim\ea în aer frigul =i umiditatea toamnei, simbolizate într-un oltean zdren\uros, care =edea zgribulit cu un sac în cap, lâng[ una din coloanele peronului din fa\a bisericii. Jim se învârtea în colivia od[ii, nervos c[ nu putea ie=i. Cu Vera se învoise s[ vin[ la =osea, pe înserat, numai dac[ era vreme bun[, iar la Lola nu îndr[znea s[ se duc[, pe ploaie, a=a, f[r[ nici un pretext. +i-o închipuia pe Vera plimbându-se, ca =i el, agitat[ în odaia ei, privind pe fereastr[ de nu cumva ploaia s-a oprit =i chinuindu-se s[ rezolve problema dac[, oprindu-se ploaia, trebuia sau nu s[ se duc[, de=i era cea\[ grea =i umezeal[. Îi f[cea pl[cere s-o vad[ pe Vera, =i întâlnirea îi devenise chiar o necesitate. O socotea îns[ o prieten[ mic[ sau un fel de sor[ a c[rei simpatie era indiscutabil[ =i obligatorie, =i nu se tulbura prea mult de absen\a ei. Amorul propriu viril al lui Jim fusese jignit =i avea nevoie de o satisfac\ie. C[ut[ s[ se conving[ c[ Dora îi era indiferent[, ba chiar antipatic[, =i c[ nu-i pl[cuse în ea decât estetismul pozelor fizice; =i c[, în sfâr=it, fa\[ de completa lui neutralitate, gestul fetei însemna o victorie gratuit[ a lui, o dovad[ de marea lui putere de persuasiune. Dar tocmai din cauza aceasta era furios. Fusese în genere atât de alintat de fete cu intimitatea lor, încât credea c[ are asupra lor un drept senioral pe care îl putea transmite altora. F[r[ s[ le iubeasc[, era gelos de ele când le vedea familiare =i cu al\ii. Pentru ca întâmplarea cu Dora s[ fi fost în conformitate cu amorul lui propriu, ea trebuia s[ se petreac[ a=a: Dora ar fi trebuit s[-i

NUNÞII CARTEA

dea a în\elege c[-l iube=te, dar c[ ar fi în stare s[ înve\e a iubi =i pe altcineva, dac[ el, Jim, n-ar împ[rt[=i sentimentele ei. Atunci el, generos, ar fi mângâiat-o =i, dovedindu-i c[ avea înc[ de luptat spre a-=i face cariera, i-ar fi îng[duit s[ iubeasc[ pe altcineva, dându-i sfaturile =i binecuvânt[rile sale. Jim izbuti s[ se consoleze pu\in cu aceste naive inven\ii ale imagina\iei, dar nu atât încât s[ nu sufere la gândul c[ =i Lola putea s[-l resping[. Aceast[ presupunere îl îndârji, =i cu toate c[ î=i d[dea seama foarte bine c[ Lola nu se potrivea deloc temperamentului s[u, jur[ în inima lui s-o cucereasc[, pentru ca apoi s[ fac[... pe indiferentul. Cu aceste idei satanice în minte =i cu o antipatie violent[ împotriva înving[torului necunoscut al Dorei, pe care, pe aceast[ ploaie de urât dezolant, l-ar fi f[cut cu un pumn knock-out, la p[mânt, ie=i din odaie cu gândul de a colinda toat[ casa pustie. Era o ocupa\ie totdeauna distractiv[ pentru el, fiindc[ descoperea mereu vechituri ascunse pân[ atunci, litografii, fotografii =i romane vechi aruncate pe scrinuri sau în pervazul ferestrelor. Trecu prin câteva s[li =i od[i semiobscure. În iatacul tantei Ghenca era o ordine de muzeu. Deasupra patului mare de nuc, cu suluri mari de catifea, privea dintr-o fotografie m[rit[ o femeie cu bonet pe cap, înc[ tân[r[ totu=i, prelung[ =i dulce la fa\[. Era Iaca la 70 de ani. Totul era a=ezat dup[ principiul simetriei. Unui tablou în dreapta îi corespundea unul în stânga; în cele patru puncte cardinale ale mesei erau patru fotolii; în fa\a sobei cle=tele contrasta cu un cârlig. De tavan nu atârna o lamp[, ci un candelabru cu lumin[ri vechi de sperman\et, de care vibrau sclipind ciucuri de cristal. Pe un scrin mic Jim v[zu un vraf de c[r\i a=ezate cu mult[ chibzuial[ decorativ[. Deschise una legat[ în piele =i descoperi c[ era o traducere veche cu litere chirilice a Reginei Margot de Al. Dumas. Mai în jos era o colec\ie întreag[ din revistele Cimpoiul =i Belgia Orientului, cu foile pu\in îng[lbenite la margini, de care nu mai auzise. G[si =i un Paul et Virginie, precum =i La clef des songes par Mademoiselle Lenormand. În odaia tantei

%

G. C Ã L I N E S C U

&

Fira toate erau în neorânduial[. U=ile de la =ifonier deschise, jupoane de tafta neagr[ aruncate pe spetezele scaunelor, cutii de cercei în fa\a oglinzii, iar pe masa rotund[ din mijloc, câteva perechi de jocuri de c[r\i. La tanti Agepsina înc[perea era mai vast[ =i mai auster[. N-avea fotolii, nici candelabru. În schimb, pere\ii erau plini de icoane =i candele aprinse ca într-un paraclis, iar pe o mas[ lung[ =i înalt[ de stejar, întinse la un perete, erau aruncate în neorânduial[ o sumedenie de sfe=nice de argint =i de alam[, de potire de cupru, bizare, =i de chesele de cristal gros, pline cu dulcea\[. Jim lu[ o linguri\[ îngust[ de argint cu mânerul r[sucit =i o vârî într-un =erbet pietrificat =i zaharisit, f[cându-i trei g[uri profunde. Printre sfe=nice se aflau fel de fel de c[r\i biserice=ti cu scoar\e de piele înnegrit[ =i cu miros de t[mâie =i lumânare. Erau minee, molitvenice, agheasmatare, Via\a sfântului Vasile, Visul Maicii Domnului. Aceast[ din urm[ c[rticic[ avea paginile slinoase de prea mult[ lectur[, c[ci tanti Agepsina, fiind mistic[, o citea în fiece diminea\[ =i în fiece sear[, sperând, dup[ sfatul fostului pop[ de la Udricani, s[ for\eze hot[rârile soartei. Jim observ[ c[ într-una din c[r\i dou[ pagini erau mai negre ca celelalte, îndoite la col\uri =i cu o jurubi\[ de m[tase =i o iconi\[ de hârtie ca semn, ceea ce dovedea c[ paginile în chestiune erau des consultate. Descifrând cu dificultate slova chirilic[, deslu=i urm[toarele: „Pentru robii lui Dumnezeu (cut[rii), care acum se logodesc unul cu altul, =i pentru mântuirea lor, Domnului s[ ne rug[m. Pentru ca s[ se dea lor fii spre mo=tenire neamului =i toate cererile cele c[tre mântuire, Domnului s[ ne rug[m. Pentru ca s[ li se trimeat[ lor dragoste des[vâr=it pa=nic[ =i ajutor, Domnului s[ ne rug[m. Pentru ca s[ se p[zeasc[ =i s[ se binecuvânteze ei într-un gând =i credin\[ tare, Domnului s[ ne rug[m.“

Va s[ zic[ asta citea de ani de zile domni=oara de aproape 60 de ani Agepsina! Jim c[ut[ în zadar s[ =i le închipuiasc[ în

NUNÞII CARTEA

postùri sentimentale. Fantasme grote=ti din Albrecht Dürer îi r[neau imagina\ia, înc[l\ate în ciorapi lungi =i dubli de lân[, aceste trupuri învine\ite =i pergamentoase, cu încheieturile oaselor bulbucate =i c[rnurile c[zute, cu pântecele umflat asemeni unei tumori, trebuiau s[ fie lipsite de orice fior tactil =i îmbr[cate într-o epiderm[ indurat[ =i rece ca o unghie. Singura voluptate posibil[ era aceea de a expune o parte a trupului la temperatur[ înalt[, de a-l unge cu uleiuri camforate, cu salicilat sau cu Franzbranntwein, înc[lzindu-l o clip[ =i toropindu-l. Dac[ se mai gândeau înc[ la existen\a c[s[toriei, vedeau în ea un raport cu totul abstract, îndeplinirea unui comandament moral la care nu le învrednicise soarta. Toate aveau pentru b[rbat o opinie foarte favorabil[ =i vedeau în el un st[pân al casei =i al lumii, fa\[ de care o femeie nu avea niciodat[ dreptate. Un b[rbat frumos însemna pentru ele un ins „impozant“, cu must[\i mari =i eventual cu barb[, voinic =i mai ales matur, ceilal\i ra=i fiind ni=te „neispr[vi\i“. Jim vru s[ vad[ =i pe Silivestru =i întâmpl[tor s[-i cear[ vreo carte. Când, dup[ câteva b[t[i în u=[, intr[ în odaia lui plin[ cu c[r\i, g[si pe singuraticul unchi la mas[, cu mâinile deasupra unor hârtii luminate de circumferin\a abajurului unei l[mpi. Silivestru p[rea speriat =i bolborosi câteva cuvinte ininteligibile, încercând s[ ascund[ cu mâna hârtia de dinainte-i. Era în obi=nuitul halat, p[rul =i barba îi erau zburlite de trecerea degetelor prin ele =i ochii nu izbuteau s[-=i g[seasc[ un punct fix. Mirat de aceast[ timiditate, Jim zise repede, neîndr[znind s[ se mai a=eze ca de obicei spre a sta de vorb[: – +tiu c[ ai pe Saint-Simon, d[-mi primele dou[ volume s[ m[ uit ast[-sear[ prin ele. Silivestru se scul[ z[p[cit =i începu s[ c[trob[iasc[ plecat în genunchi spre rafturile de jos, de=i Jim z[rea volumele, care erau legate în piele, într-un raft mijlociu. Cum Silivestru era întors la el cu spatele, Jim arunc[ o privire spre hârtia de pe

'

mas[, ce nu putuse fi ascuns[, =i constat[ c[ cuprindea versuri, transcrise caligrafic în chip de epistol[:

G. C Ã L I N E S C U

„ Stimat[ prieten[, Inima mea e trist[ ca salcia pe maluri, Ce prins[-n r[d[cin[ se scutur[ pe loc, +i neagr[, despletit[, se oglinde=te-n valuri +i se-mplete=te c-umbra de ap[-n tainic joc. +i-n timp ce apa trece rotindu-se-n bulboane Pe funduri mai înguste sau albie mai lat[, Stropit[ cu a brumei sau ploilor broboane, Ea vara ca si iarna st[ sumbr[, dezolat[.“

 

„Va s[ zic[ f[cea poezii de dragoste“, gândi Jim, =i, ru=inat de a-l fi surprins asupra faptului, scoase repede cele dou[ volume din raft, zicând: – Las[, c[ le-am g[sit, în vreme ce Silivestru scotocea inutil în toate p[r\ile. De aci trecu în salon, unde auzise vorb[. – Uite =i pe boier Furtun[, zise tanti Ghenca. Plânge, domnule, dama de cup[ pentru dumneata =i-\i trimite veste pe drum de sear[! Jim f[cu un semn cu mâna prin aer c[ nu-l intereseaz[ femeile, iar tanti Magdalina, printr-un semn asem[n[tor c[tre celelalte, confirm[ „s[lb[ticia“ lui. De fapt, el venise s[ vad[ dac[ tanti Mali era aci, spre a putea merge în od[ile ei de la strad[, pe care nu le mai v[zuse de mult =i în care se aflau multe curiozit[\i. Ie=i deci din salon =i, trecând printrun geamlâc lung, intr[ în apartamentele „Moliei“, zis[ =i Coliv[reasa. O duhoare de =oarec =i de gândac strivit îi gâdil[ n[rile =i-l f[cu s[ str[nute când intr[ în una din od[i, care era plin[ de o sumedenie de mobile =i obiecte: fotolii desfundate, taburele, scaune cu speteaz[ mare ca de tron, scrinuri, c[r\i =i cutii numeroase, iar pe pere\i fotografii mari înr[mate =i o mul\ime de pânze pictate, neîncadrate, =i unele neter-

NUNÞII CARTEA

minate chiar. Pe o m[su\[ se afla un fonograf cu sul de cear[, iar în col\uri, pene de p[un. Jim vru s[ stea pe un fotoliu mare, îmbr[cat în pânz[ pân[ jos, dar se pr[bu=i într-o rân[. Ridicând însp[imântat acoper[mântul spre a repara neajunsul, constat[ c[ fotoliul poseda numai trei picioare, al patrulea fiind înlocuit prin câteva c[r[mizi suprapuse. Privi sub pat =i v[zu c[ era plin cu lemne de foc. Într-una din cutiile mari de pe mas[ g[si mii de be\e de chibrituri, unele de mult ie=ite din uz. Într-alta se aflau cuie. Într-o lad[ de lâng[ sob[ descoperi, în fine, o cantitate apreciabil[ de mangal. Toate acestea îl f[cur[ s[ râd[, nu îns[ s[ se mire, deoarece cuno=tea vi\iile b[trânei. Tanti Mali închiria pe vremuri aceste înc[peri în care locuia ca od[i mobilate =i-=i supunea chiria=ii, de obicei studen\i sau impiega\i, la un control =i o v[muire riguroase. De câte ori intra în camer[, sustr[gea un lemn din lada de lâng[ sob[ =i-l ascundea sub o canapea din sal[. Nu se lini=tea pân[ ce nu scotea m[car dou[ chibrituri din cutie. T[ia cu un briceag o parte din lumânare =i smulgea, dac[ putea, o foaie de hârtie. Încetul cu încetul, scotea din înc[pere toat[ mobila, înlocuind-o cu mese =chioape, oglinzi sparte =i petice de covor, lucruri pe care le cerea de la al\ii sau le dibuia prin gunoaie. Avari\ia ei atingea forme fabuloase, =i lumea o numea Coliv[reasa. C[rbunii din lad[ fuseser[ strân=i de pe drum, bucat[ cu bucat[, în sute de rânduri. Tot a=a =i cuiele. Tanti Mali =i-ar fi construit o cas[ cu c[r[mizile pe care le-ar fi cerut ani de zile de pe la binale. Într-un raft al scrinului avea câteva kilograme de crâmpeie de lumân[ri. Cu des[vâr=ire nesim\itoare la frig, f[cea focul numai cu jurnale, iar lemnele adunate din v[muiri datau din epoci îndep[rtate. Asidu[ martor[ la botezuri, nun\i, înmormânt[ri =i parastase, ea p[stra drajeuri de la festivit[\i imemoriale, precum =i un num[r înfrico=[tor de farfurii =i pahare, adic[ „vase“ de la diferitele pomeni la care asista. Politicoas[ =i chiar distins[, tanti Mali cerea, pe oriunde se afla, bomboane, pr[jituri,

 

G. C Ã L I N E S C U



nimicuri, ca s[ duc[ la ni=te „nepo\i mici“, =i în felul acesta se explica prezen\a în dulapurile ei a fragmente de cozonac pietrificat, praline =i chiar juc[rii. Tablourile din perete le avea de la un chiria=, elev la Bele-arte, c[ruia i le sustr[sese în parte =i în parte i le ceruse. Tanti Mali, atât de sobr[ în toate, devenea de o l[comie nemaipomenit[ când mânca la al\ii, ca =i când ar fi voit s[-=i fac[ o rezerv[ de alimente în viscere. Nu fusese bolnav[ niciodat[ de nimic =i nu =edea mai deloc în pat, =i odat[, scrântindu-=i piciorul, a mers mereu din odaie în odaie ca o barz[ =ontoroag[, de teama z[cerii. Decesele n-o întristau deloc, ba dimpotriv[, vorbea cu voluptate =i cu admira\ie de luxul =i ceremonialul mortuar, ca de ceva important numai din punct de vedere administrativ. Aceast[ r[ceal[ profesional[ o f[cea se vede util[, c[ci era foarte des chemat[ s[ prezideze cu bonetul =i pelerina ei scurt[ cu miros de coliv[ evenimentele triste. Jim r[mase înm[rmurit când z[ri într-un col\ al od[ii, într-un morman mare de jurnale, câteva reviste pe care le c[utase în zadar. Tanti Mali colecta cele mai mici hârtii =i jurnale spre a le vinde apoi cu kilogramul ca maculatur[. Se întunecase de-a binelea, când Jim tres[ri de o b[taie u=oar[ în geamul dinspre strad[. În acela=i timp auzi pa=i u=ori afar[ =i învârtirea clan\ei. Fugi repede în cealalt[ odaie, cu gândul de a ie=i pe o a doua u=[, ce d[dea într-o s[li\[, dac[ ar fi fost tanti Mali. Era îns[ Lisandrina, a c[rei fa\[ rotund[ =i lucioas[ o recunoscu în întuneric. Aceasta deschise încet geamul =i începu s[ vorbeasc[ repede =i în =oapt[ cu cineva de afar[. Jim nu putu deslu=i bine convorbirea. Un glas profund dinafar[ argumenta în surdin[: – Trebuie s[ te hot[r[=ti odat[... m-am gândit la toate... am casa mea... pân[ când ai s[ stai aici? (Mai în =oapt[.) Ce-\i pas[ de lume... vreau s[ te am cu mine... Lisandrina r[spundea cu glas sugrumat:

NUNÞII CARTEA

– Vorbe=te încet, s[ nu ne-aud[... mi-e fric[ s[ fac pasul [sta... s[ m[ mai gândesc... îmi scrii la persoana =tiut[... Dac[ te gânde=ti cinstit la cununie... „Hei – gândi Jim – casa asta e mai dramatic[ decât îmi închipuiam!“ =i fugi repede pe u=[, ca s[ evite o întâlnire penibil[. Nici nu intrase bine în salonul acum iluminat, =i unde toate b[trânele, afar[ de Agepsina =i de Lisandrina, absente, jucau loto, astupând numerele, din lips[ de fi=e, cu boabe de porumb, când Agepsina intr[ senza\ional[ pe u=[ =i zise ascu\it din prag: – Fetelor, nu =ti\i una: a murit Iaca! – Nu m[-nnebuni! spuse calm Ghenca, ridicând capul din cartel[. – Nu minte visul! declar[ aproape satisf[cut[ de coinciden\[ Magdalina. Când visezi nunt[ ori cal negru nu e de-a bun[! Jim se repezi pe u=[, str[b[tu în goan[ curtea =i intr[ în c[su\a din fund a b[trânei. În lumina tremur[toare a unei lumân[ri groase de cear[ înfipt[ într-un sfe=nic, Iaca =edea întins[ în sicriul ei, ca întotdeauna. P[rea complet osificat[, =i epiderma îi era lucioas[ ca un sidef îng[lbenit. Buzele sub\iri îi c[zuser[ peste din\i în a=a fel, încât \easta capului se contura în toate concavit[\ile. Moart[ încet de treizeci de ani, aceast[ mumie în vârst[ de un secol intrase în sfâr=it în lumea nemi=cat[ a rocilor, cu care sem[na atât de mult. Lungindu-se =i coborându-se, flac[ra lumân[rii ridica =i dobora umbrele de pe pere\i, descoperind prin col\uri pisicile însp[imântate de lumin[: =i când Jim vru s[ înainteze în mijlocul od[ii, un cotoi negru începu s[ miorl[ie gros pe fereastra în geamul c[reia b[teau, prelungindu-se în lacrimi, firele ploii reci de toamn[.

 !

G. C Ã L I N E S C U

CE ARE VERA NOASTRÃ?

 "

De cât[va vreme Vera p[rea cu totul schimbat[. Sl[bise, =i pe fa\a prelung[ de paloarea crinilor, ochii mari, umezi intraser[ în eclipse violacee. Impertinen\a gra\ioas[ din privire îi disp[ruse =i tremur[tura n[rilor =i a buzelor sub\iri tr[da o excitabilitate infinitezimal[ de lac tulburat concentric de rare pic[turi de ploaie. Vera se pref[cuse în madon[ livid[ boticellian[ =i c[dea în contempla\iuni somnolente =i febrile sub intoxica\ia a mii de tuberoze cu c[rnuri de sidef. Mersul ei se cl[tina plutit pe deasupra solului, =i-i mai lipseau aripile =i aureola ca s[ poat[ fi angelizat[ pe un tron brodat în aur, cu un mare lujer de crin în mâna sub\ire =i prelung[. La mas[ Vera venea totdeauna târziu =i cu aer de vinov[\ie. Privea pe sub sprâncenele devenite lungi =i languroase =i n-auzea întreb[rile ce i se puneau, tres[rind ca dintr-o toropeal[ malaric[. Lua mâncarea în cantit[\i pentru p[pu=i, pe vârful furculi\ei sau al lingurii, =i din pâine ciupea dou[ mici f[râmituri. Clinchetul tacâmurilor o durea în urechi =i în inim[ cu sonorit[\i amplificate pân[ la o explozie imens[, =i chiar gâlgâitul apei din caraf[ în pahar o sup[ra ca un torent cu spume. Micile r[ut[\i sau observa\iile îi aduceau sângele în obraz, =i nu rareori se ridica repede de la mas[ =i mergea s[ plâng[ singur[ în odaie. Lui Bobby, care, conjurat s[ nu se ating[, îi scosese dintr-o carte un semn de m[tase pe care era brodat cuvântul „Jim“, îi trase o palm[, dup[ care izbucni pe dat[ în plâns. Se închidea de obicei toat[ ziua în cas[ =i se înc[p[\âna într-un gând ca dup[ un fluture. Se suia pe patul ei mic =i, îmbr[\i=ând perna în mâini, c[uta s[ evoce scena din tren. În

NUNÞII CARTEA

tremurarea fantasmei ap[rea chipul tân[r al lui Jim, dar în momentul când gura lui se apropia de a ei, lumina zilei îi r[nea ochii =i ea r[mânea cu buzele înfierbântate =i cu o cunun[ de metal greu, ap[s[tor, pe tâmple. Cu cât strângea pleoapele mai tare, cu atât nebulozele negre din ochi se învârteau în forma florilor de veninuri =i catifele, de bronzuri =i metale incandescente =i refuzau s[ iveasc[ în sâmburele lor de explozii luminoase figura zâmbitoare a tân[rului. Acest steril efort de a visa îi v[rsa în membre oboseli grele =i fierbin\eli, =i uneori somnul o surprindea astfel, încle=tând-o într-o catalepsie general[, din care visa c[ vrea s[ se smulg[ =i nu putea. O de=tepta o u=[ trântit[ sau hurducatul unui camion, =i atunci inima îi pocnea cu putere în piept =i-=i sim\ea timpanele \iuind de agita\ia arterelor. Un gândac ce s-ar fi târât printre hârtii, un fluture gras de polenuri izbit în geam o înfiorau =i o f[ceau s[ sar[ la u=[. În sala goal[ a sufletului ei orice vibra\ie se propaga în fioruri dureroase. O garoaf[ \inut[ lâng[ n[ri îi d[dea mici le=inuri voluptoase cu sentimentul de a se preface în fum =i de a se ridica asupra propriei imagini. Vera sim\ea des o sl[biciune în tot trupul =i senza\ii oscilatorii de r[cire a membrelor =i îmbujorare a obrajilor, precum =i o sc[dere a sim\ului de gravita\ie. Stând cu ochii închi=i, a=tepta, astfel îmb[tat[ de parfumuri, ca ceva s[ fâlfâie în aer =i asupra obrajilor s[i s[ se a=eze o r[suflare str[in[ =i cald[. Aerul îi mirosea a vin de cuminec[tur[, =i urechea vibra de orgi îndep[rtate. Se a=eza din când în când în fa\a pianului, c[ruia îi pl[cea s[-i mi=te clapele din gamele joase, larg vibratoare, sau pe cele de sus, b[tute în cioc[nele de sticl[. Nu o mul\umea nici o muzic[ prestabilit[, nici o compozi\ie, ci numai varia\iune monoton[ dezvoltat[ în acorduri circulare dintr-o singur[ tem[ obsedant[. O repeta mereu pân[ ce un val de fioruri se ridica din piept în lacrimile ochilor, dându-i voluptatea de a se evapora în sunete. Un nod îi ap[sa respira\ia =i-i f[cea râsul =i plânsul convulsive, volubile. Sunetele prelungi ale

 #

G. C Ã L I N E S C U

coardelor o dureau =i o sfâ=iau, f[când-o s[ doreasc[ le=inul ca o be\ie. – Ce are Vera noastr[? întreb[ într-o zi mme Policrat pe fetele ei mai mari, stând pe canapea cu o \igar[ în gur[ =i cu p[rul în papillote. Mi se pare schimbat[! Acest interes neobi=nuit pentru Vera provenea la mme Policrat din rezervele unui sentimentalism neutilizat. De câteva zile pisica ei favorit[ de Angora, anume Puffi, disp[ruse din cuibul de delicii al canapelei. Dup[ strig[te de tragedie =i impreca\iuni la adresa probabililor r[pitori, mme Policrat d[du la Mica publicitate urm[torul anun\ patetic:

 $

„Disp[rut joi diminea\a pisic[ de Angora alb[. Are un ochi albastru =i altul verde. R[spunde la numele „Puffi“. Pisicii n[scu\i au r[mas f[r[ mam[. Ofer recompens[ mare denun\[torului sau aduc[torului. Str. Polon[, 13 bis, primul apartament.“

Prin expresia „denun\[tor“ credea c[ va speria pe c[pitanul de al[turi, pe care îl socotea autor moral. Prin aluzia la orfani spera s[ înduio=eze sufletul crunt al r[pitorului. Lipsit[ de c[ldura de blan[ a pisicii, mâna dnei Policrat c[ut[ pentru prima oar[ o satisfac\ie în pletele Verei, pe care o atrase într-o dup[-mas[ pe canapea. – Ce-i cu tine, fato? De ce-ai sl[bit a=a? Neputând =ti singur[ de ce sl[bise, Vera r[mase îmbufnat[ =i mut[ =i, dup[ o =edere de câteva clipe dictate de decen\[, fugi în odaia ei. Cât[ vreme nu cunoscuse pe Jim, Vera tr[ise cu ru=inea propriului trup, f[r[ s[-l priveasc[ =i f[r[ s[-=i dea seama c[-l are. Ea se dezbr[ca pe întuneric =i se îmbr[ca f[r[ s[ se uite în oglind[, =i niciodat[ nu r[mânea atât de goal[ încât s[ nu poat[ fi surprins[ decineva. C[ma=a lung[ de noapte o ferea de priveli=tea coapselor =i de indiscre\iile oglinzilor, =i când se urca în patul ei, senza\ia de curat a pânzeturilor o f[cea s[ cread[ c[ omul e alc[tuit din suflet =i ruf[rie. Î=i aducea

NUNÞII CARTEA

aminte cu spaim[ cum, atunci când era mai mic[, un doctor cu must[\i mari albe îi înfipsese degetele în micul ei pântece =i-=i lipise urechea enorm[ =i p[roas[ sub sânii ei tremur[tori. Vera dormea în pat ca într-un morman de petale reci de trandafir, =i diminea\a s[rea iute jos, înainte de a fi biruit[ de c[ldura mole=itoare a plapumei. Acum îns[ fioruri =i volupt[\i neîn\elese o cutremurau =i-i d[deau sentimentul vinov[\iei. +edea mult[ vreme înaintea oglinzii, lipit[ cu um[rul gol =i cu obrazul de cristalul rece, tulburat[ de cealalt[ sor[, lipit[ de trupul s[u. Sânii mici o dureau, cu coresponden\e dulci de-a lungul coapselor. Când î=i tr[gea ciorapii, prelungea cât mai mult alunecarea mâinii de-a lungul pulpelor =i-i pl[cea s[ mearg[ cu piciorul gol pe parchet. Se ducea cu febrilitate la baie, pentru voluptatea dezbr[c[rii =i a lipirii trupului de por\elanul rece, g[sind în aceast[ inocent[ libidine o tain[ înrudit[ cu m[rul =arpelui din Eden. Seara se culca mai devreme =i adesea se urca în pat f[r[ c[ma=[, spre a se cuprinde singur[ în bra\e =i a se culca cu b[rbia pe propriul um[r gol. Dar în aceast[ autoîmbr[\i=are suferea de o nelini=te de ceva neatins =i steril, de chinul lui Tantal, c[ruia îi fuge apa de la gur[. Mâinile, gura o dureau de a nu putea îmbr[\i=a =i s[ruta altceva, ce nu putea îns[ determina =i care o f[cea s[ suspine adânc de dorin\[ =i a=teptare f[r[ r[spuns. Se scula târziu, =ezând în c[ldura patului =i a=teptând parc[ o arip[ str[in[ de-a lungul trupului. Inocent[ ca un copil mai înainte =i deci incon=tient impudic[, acum \ip[ cu groaz[ când Bobby n[v[li în odaie f[r[ s[ bat[ =i o g[si pe jum[tate dezbr[cat[ în pat. Nu se lini=ti decât când îl v[zu ie=it, =i în ziua aceea nu-i vorbi deloc. Îi era ru=ine de tot ce o privea corporal: î=i ascundea rufele, batistele =i tr[gea de dou[ ori cheia când intra în odaie sau în sala de baie, punând ca ultim[ rezisten\[ un scaun în dreptul u=ii. Vera suferea alternativ de dou[ st[ri contradictorii: de o toropeal[ ce o f[cea s[ caute patul sau canapeaua =i s[ stea a=a în semiincon=tien\[, în vagi reverii; sau de o nelini=te de a

 %

G. C Ã L I N E S C U

 &

umbla pân[ la istovire. Atunci colinda locurile pe unde se plimbase cu Jim, tres[rind la orice p[l[rie de fetru gri, =i spera în chip absurd s[-l întâlneasc[ f[r[ s[ se fi învoit de mai înainte, dup[ ce va fi num[rat rar pân[ la zece. În aceste împrejur[ri, întâlnirea cu vreo coleg[ îi era grozav de nepl[cut[, fiindc[ i se p[rea c[ a surprins-o asupra faptului sau c[-i stric[ probabilitatea unei întâlniri miraculoase. Ca niciodat[, începu s[ mearg[ la biseric[, s[ se înfioare de coruri =i s[ s[rute cu tres[riri ale inimii fiin\a de aur =i lumin[ a icoanei sfintei Fecioare. Când ie=ea din cea\a de t[mâie a bisericii, se sim\ea sprinten[ =i era încredin\at[ c[ ceva neobi=nuit, de mare =i divin[ spaim[, avea s[ se petreac[ cu ea. Vera suferea c[ n-o mângâia nimeni, c[ nici o mân[ nu-i netezea p[rul =i nu-i strângea umerii. Se voia ridicat[ în bra\e =i leg[nat[, certat[ =i alintat[, îmbr[cat[ =i dezbr[cat[, în sfâr=it, sub st[pânirea unei puteri mari, posesive =i ocrotitoare, în sânul c[reia s[ poat[ plânge. +i faptul c[, fiind trist[, nimeni n-o întreba ce are spre a putea s[ suspine =i s[-=i atrag[ mângâieri, o întrista =i mai tare =i o f[cea încruntat[ =i solitar[. Somnul Verei, atât de asem[n[tor cu al fiorilor alt[dat[, era acum agitat =i intermitent. Visa c[ vrea s[ alerge =i plumburi grele îi ap[sau picioarele; plângea =i ofta în somn. Alteori, dimpotriv[, visa c[ zboar[ peste ape =i c[zând era p[truns[ de r[celi. Se de=tepta atunci =i se g[sea dezvelit[ =i rece de o sub\ire sudoare. C[l[rea b[ie\e=te de-a lungul unei =osele interminabile, pe un imens cal normand, care întorcea din când în când capul, ce sem[na cu al doctorului cu must[\i albe, sau Puffi, pisica pierdut[, confundându-se cu un copil gol cu aripi, =edea încol[cit[ =i cald[ în unghiul dintre pulpe al bazinului. Uneori îns[ r[mânea treaz[ timp îndelungat, privind din pat pe fereastr[ nuf[rul lunar, =i atunci se îmb[ta de gândul unor be\ii sentimentale indicibile, ca plutiri în valuri, suspine pe pieptul cuiva =i îmbr[\i=[ri în[bu=itoare. Se cuprindea singur[ în bra\e =i a=tepta pentru buze o s[rutare anonim[

NUNÞII CARTEA

din aer. Dup[ asemenea veghe se scula diminea\a mai obosit[ =i cu cearc[ne mari la ochi. Vera se întâlnea acum aproape în fiecare zi cu Jim. Orice întârziere o umplea de nelini=te =i de b[nuieli mari =i nu mai avea st[pânirea de sine care o f[cea îndr[znea\[ =i ironic[. Privea la Jim pe sub gene lungi, zâmbind cu supunere, =i analiza în toate consecin\ele orice cuvânt spus de el. Ceea ce o contraria =i-i înghe\a inima de triste\e era rezerva ciudat[ a lui Jim. Acesta, îndr[gostit abstract =i nehot[rât, obsedat înc[ de problema Dora-Lola, venea s[ se întâlneasc[ cu ea din nevoia unui exerci\iu sufletesc, din vanitatea de a putea dispune oricând ar fi voit de o fat[. De=i Vera îi pl[cea, nu se însp[imânta la ideea de a nu o mai vedea, =i asta îl f[cea indiferent, superficial. Vera sim\ea c[ întâlnirile ei cu Jim trebuiau s[ aib[ o ra\iune, =i a=tepta ca pe zi ce trecea s[ se întâmple acel eveniment de spaim[ pe care îl visa =i-l credea normal în aceste împrejur[ri. Jim ar fi trebuit s[-i spun[ o vorb[ care s-o tulbure =i s[ decid[ de soarta ei, s[ fac[ un gest care s-o supere =i s-o fericeasc[ totodat[. În mintea ei cu totul inocent[ nu se afla imaginea clar[ a ceea ce avea s[ fac[ Jim, dar b[nuia c[ ceva înrudit cu gestul din tren trebuia s[ se repete. Jim îns[ nu f[cea =i nu spunea nimic neobi=nuit între doi cunoscu\i =i ar[ta o tendin\[ nesuferit[ c[tre discu\ii de principii. În chipul acesta, faptul de a-i zice =i a i se zice tu nu mai avea nici o semnifica\ie =i din sfial[ îl ocolea mereu. Tu îi zicea =i lui Bobby =i mergea cu el la bra\, dar de la Jim a=tepta intimit[\i inedite =i nemaiîng[duite ei pân[ în acel ceas, ceva care s[-i aline suspinul repetat ce-i tres[lta adâncul pieptului =i-i dogorea obrajii. Pe Bobby îl socotea inferior sie=i =i-l b[tea la nevoie, dar de Jim îi era team[ =i voluptate ca de un st[pân =i-i pl[cea s[ gândeasc[ suferin\a pentru =i din cauza lui. Rezerva lui Jim îi stârnea deci mari mâhniri =i încerc[ într-o zi s[ se smulg[ incertitudinii, provocând în acela=i timp =i

 '

G. C Ã L I N E S C U

!

sinceritatea acestuia. Când el îi fix[ ora pentru a doua zi, ea zise cu glas murind: – Nu pot mâine... N-am s[ mai pot veni de acum înainte. M[ ceart[ de acas[... =i =tiu =i eu c[ nu e frumos s[ merg a=a cu... tine. – Fii serioas[, cine \i-a mai vârât în cap asemenea idei? – +i de ce s[ ne mai vedem? zise Vera în toat[ sinceritatea, m[rind ochii uimi\i =i scuturându-=i nervos pletele, ce avem noi s[ ne vorbim =i ce nevoie ai... tu... s[-\i pierzi vremea cu mine? Ochii i se udar[ de un email fin de lacrimi =i a=tepta cu durere în gât ca Jim s[-i spun[: „într-adev[r, la ce s[ ne mai întâlnim?“ Dar acesta o prinse strâns de bra\ =i, cu aerul lui autoritar =i optimist, îi zise: – Nu fi copil, Vera! Ne întâlnim fiindc[ ne pare bine la amândoi s[ st[m de vorb[, fiindc[ e ceva care ne atrage unul c[tre altul! \ie nu-\i face pl[cere s[ te plimbi cu mine? – Ba da, dar... – Atunci, nici un dar. S[ faci bine s[ vii mâine la orele =ase foarte precis, c[ci altfel te trag de urechi. Vera sim\i un val binef[c[tor de fericire care îi eliber[ respira\ia =i un proces de transfigura\ie ce schimb[ toat[ fa\a p[mântului. Abia atunci începu s[ vad[ pe unde mergea. Începur[ amândoi s[ târasc[ picioarele în troienele de frunze uscate, care d[deau =oselei aspectul crepuscular al unui interior de catedral[ gotic[ cu vitrouri galbene, =i s[ râd[ de toate nimicurile =i mai ales de o englezoaic[ înalt[ ca un plop, în costum-tailleur de stof[ ruginie foarte elegant =i cu pantofi aproape b[rb[te=ti, care p[=ea sever[ =i ro=ie în obraji ca o piersic[ r[scoapt[, între doi ogari mari sub\iri, animale decorative fictive, ce p[reau înrudite deopotriv[ cu ur=ii albi =i cu c[prioarele. În seara aceea dormi lini=tit[ =i vis[ c[ mângâia =i s[ruta pe rând o ceat[ de copii mici, buc[la\i =i rumeni, ce ie=eau neîncetat dintr-un lan mare de garoafe.

CARTEA

Cu cât ploile de toamn[ se f[ceau mai dese =i mai monotone, cu atât hot[rârea lui Jim de a cuceri pe hieratica Lola devenea mai dârz[. Pentru el, toamna era un anotimp de lupt[ =i bucurie, =i c[derea frunzelor pe asfaltul sclipitor de ap[ era semnul reînceperii vie\ii active or[=ene=ti: teatrul =i universitatea, dancing-ul =i cinematograful. Îi pl[cea s[ ias[ în ora= pe ploaie, când se întuneca, fiindc[ lampioanele electrice =i reclamele luminoase r[sfrânte în trotuare ca într-un asfalt de sticl[ d[deau str[zilor un aspect feeric de palat de artificii, iar tunetele guturale ale difuzoarelor de radio erau ca un ecou îndep[rtat al marilor înv[lm[=eli cosmice. Pe ploaie Jim putea s[ urm[reasc[ pe marginea trotuarului, din micul s[u Peugeot, pe câte o domni=oar[ f[r[ umbrel[, c[lcând cu pantofii mici =i cu ciorapii transparen\i într-un ochi de ap[ =i s[ izbuteasc[ adesea s-o conving[ s[ se suie sus spre a o conduce acas[ cu mari ocoluri pe str[zi l[turalnice. Se ducea acum în fiece dup[-amiaz[ la Lola, care îl a=tepta în chipul cel mai firesc, invitându-l întotdeauna =i pentru a doua zi. Pentru ce anume îl primea Lola =i dac[ în\elegea sensul asiduit[\ii lui, iat[ o problem[ pe care n-o putuse înc[ rezolva. Jim începu s[ vad[ în Lola un exemplar înc[ nedezvoltat de femeie fatal[, care cheam[ =i respinge =i alunec[ pe sub cele mai fine undi\e. Acest sentiment îi f[cea asediul mai savuros. Lola ap[rea în u=[ cu schimb[ri decorative de fiece zi: aci într-un chimono lung de m[tase neagr[, brodat[ cu mari crizanteme albe, =i cu p[rul blond, lung =i ondulat dat peste urechi cu un pieptene mare japonez (în acest caz î=i l[cuia

NUNÞII

EROS ASIATIC

!

G. C Ã L I N E S C U

!

proasp[t unghiile =i f[cea în obrajii prea fragezi dou[ rotocoale de carmin); aci în pijama alb[ de crêpe-satin cu pantaloni marin[re=ti foarte evaza\i, care-i scoteau în eviden\[ cu ingenuitate platoul bazinului, =i cu bluz[ acoperit[ cu o mare pelerin[ de dantel[. Atunci î=i l[sa p[rul s[ curg[ în râuri aurii peste umeri =i-=i scotea în eviden\[ numai candoarea fe\ei prelungi, cu slabe contur[ri ale pleoapelor. Uneori se l[sa ca =i întâmpl[tor surprins[ în rochie de sear[, decoltat[ pân[ la începutul concavit[\ii dintre sâni =i sprijinit[ pe bretele delicate de flutura=i metalici. Rochiile simple îi repugnau. C[uta c[deri solemne, str[luciri de satin sau de lamé, voalul vaporos, iar în urechi î=i atârna cercei lungi din cristale false, f[r[ îndoial[, dar decorative. Pe degete strânsese, probabil de la to\i ai casei, atâtea inele, încât degetele ei p[reau ale unor sfinte moa=te în racl[ de aur. Oricât inten\ia de a epata =i a face pe „fatala“ era evident[, Lola era prea din cale-afar[ frumoas[, ca s[ nu plac[ lui Jim =i s[ nu-l tulbure. Când el venea, Lola trecea în camera de la strad[, ce servea drept salon, =i se cuib[rea în mijlocul unei mari sofale, culcându-=i capul într-un morman de perne-fantezie. Jim f[cea acela=i lucru =i „=edin\a“ începea. Ca s[ mic=oreze distan\a material[ =i moral[, Jim recurgea la trucurile sale infailibile, f[r[ s[ ob\ie propriu-zis vreun progres real de intimitate. El lua, de pild[, în mâna sa mâna prelung[ =i sidefie a Lolei =i începea s-o observe. Îi remarca cu glas tare sub\irimea =i elegan\a degetelor, consilia un lac pentru unghii mai transparent, d[dea Lolei lec\ii de stil în întinderea mâinii, dar când încerca s[ s[rute vârfurile degetelor, Lola, devenit[ de z[pad[, î=i luneca u=or mâna, f[r[ nici un repro=, dar cu un zâmbet inexpresiv asiatic, de o glacialitate polar[. Jim era convins atunci c[ aceast[ fat[ nu putea avea nici un fel de afec\iune pentru el, sim\ea c[ ap[rarea de gesturi îndr[zne\e a unei femei care iube=te se face cu zâmbete de repro= cald =i cu apeluri volubile la cumin\enie. Cu toat[ aceast[ asprime, Lola asculta cu voluptate =i cu zâmbet serafic comentariile lui Jim asupra

NUNÞII CARTEA

piciorului ei, asupra platitudinii pântecelui, asupra crudit[\ii sânilor =i toate diserta\iile estetice n[scocite de acesta spre a-i capta interesul. Jim îi lua uneori mâna =i, privind în palm[, începea s[-i citeasc[ viitorul. Era o „undi\[“ pe care o mânuia cu foarte mult[ dexteritate, bazat pe o intui\ie sigur[ a temperamentului =i aspira\iilor persoanei =i prin care ob\inea întotdeauna mari succese. – Lola – îi spunea el, pref[cându-se c[ studiaz[ atent liniile palmei – linia inimii e palid[ =i sub\ire, ceea ce înseamn[ c[ e=ti rece =i capabil[ de perversitate în a face pe al\ii s[ sufere. E=ti înclinat[ c[tre luxul de mare gal[ =i e=ti n[scut[ spre a fi cel pu\in so\ie de maharadjah. Tu nu iube=ti pe nimeni =i suferi de lipsa ceremonialului, pe care instinctul t[u îl vrea. M[ tem c[ vei avea o existen\[ plin[ de dezam[giri =i f[r[ afec\iuni. Lola asculta oracolul a=ezându-=i mai bine capul între perne =i p[rând foarte mul\umit[ de firea excep\ional[ ce i se recuno=tea. De câte ori de altminteri i se repro=a indiferen\a, ea confirma juste\ea observa\iei cu mândria stranie de a i se aduce un compliment. Nefiind sensibil[ decât în direc\ia amorului propriu, Jim o între\inea mai numai cu privire la frumuse\ea ei, cu glas didactic =i sigur: – Lola, pe zi ce trece m[ conving c[ e=ti cea mai frumoas[ fat[ din câte am cunoscut pân[ acum. Pari o statu[ antic[ de marmur[ colorat[ =i cu p[rul aurit. Întoarce-\i pu\in capul! Profilul \i-e s[pat în ghea\[ =i ar trebui s[-\i strângi umerii =i gâtul în tunici simple de catifea neagr[ ca s[ ai un câmp de proiec\ie pentru c[derea buclelor. Cum sunt ochii t[i? Nici alba=tri, nici verzi, ci de o piatr[ limpede ca un vin, care las[ sufletul nedezlegat. Toat[ lumea î=i întoarce pe drum ochii spre tine, =i cunosc atâ\ia colegi de-ai t[i care s-au z[p[cit din cauza ta. Sunt un om st[pân pe mine =i destul de ironic ca s[ nu m[ ame\esc de o feti\[ ca tine, pentru care am vechi sentimente prietene=ti, dar î\i m[rturisesc c[ ai ceva care m[ tulbur[ =i m[ face s[ în\eleg îndr[zneala unora. Dac[ nu ar fi

!!

G. C Ã L I N E S C U

!"

temerea de a nu periclita o prietenie sigur[ pentru un sentiment incert, mi-a= pierde cump[tul =i te-a= strânge în bra\e. Cu tot aerul de indiferen\[ =i teribilitate glumea\[, Jim era în fond sincer =i min\ea numai presupunându-=i scrupule prietene=ti =i st[pâniri de sine pe care nu le avea. F[cuse în realitate o declara\ie complet[ cu ie=iri onorabile =i nu g[sea fire=ti decât dou[ r[spunsuri, unul timid, stins, în modul Verei, =i anume: „Ia-m[ în bra\e, dac[ vrei!“, sau „Exagerezi din prietenie, nu merit atâta interes din partea ta!“ – amândou[, în extremitatea lor, r[spunsuri clare =i lini=titoare. Lola îns[, l[sându-=i hieratic pleoapele în jos =i r[sfirându-=i buclele pe umeri, r[spundea, ocolind esen\ialul: – Ce sunt de vin[ de z[p[ceala lor dac[ nu-mi plac?... Atunci începea o întreag[ trecere în galerie a „tipilor“ inoportuni, la evocarea c[rora contribuiau amândoi. Fiecare avea o porecl[ inventat[ de obicei de Jim =i adoptat[ de to\i, bineîn\eles f[r[ =tirea pacientului, =i care trezea râsete convulsive. – Ei, ce mai face Sonetu întreba Jim, \i-a mai dedicat vreo poezie? Lola râdea cu dispre\: – Vai, toat[ seara s-a \inut dup[ mine pân[ acas[ =i mi-a recitat sonete pe dinafar[, dedicate Madonei de sidef =i aur. – Nu prea e rea imaginea, m[rturisi sincer Jim. Poate te iube=te =i-l faci s[ sufere. De ce nu-i rupi toate pun\ile de la început? Lola f[cea un gest de dezgust total: – D[-l... dracului! Râdeau amândoi, iar Jim, îngenunchind comic în fa\a Lolei, cu o mân[ la piept =i una c[tre stele, declama: Te-ador ca un spumos =i alb centaur Ie=it din oceanicele limfe, Rostogolit în fa\a unei nimfe: Madon[ mic[ de sidef =i aur.

NUNÞII CARTEA

Recitind versurile, Jim era furat de ele =i se gândea la autor. Sonetu era într-adev[r ridicol prin privirea plâng[rea\[ a fe\ei lui scobite în f[lci, osoase =i ro=cate, =i printr-un m[r al lui Adam proeminent de prea multe emo\ii. Dar avea talent =i putea face carier[. – Lola – observ[ odat[, devenit serios – e=ti nedreapt[ cu Sonetu. Sonetu e un b[iat sub\ire, cu delicate\e =i talent, în sfâr=it, un b[iat de viitor. E ridicol fiindc[ nu-=i poate disimula sentimentele, dar e dintre pu\inii, suflete=te, la în[l\imea frumuse\ii tale. În definitiv, cum vrei tu s[ fie cineva ca s[-\i plac[, fiindc[ gândesc c[ vrei s[ fii iubit[ =i nu inten\ionezi s[ te faci ursulin[? Lola râse amuzat[ de cuvântul „ursulin[“, dar spuse cu indiferen\[: – Nu =tiu cum trebuie s[ fie, dar =tiu c[ nu-mi place =i m[ plictise=te. – Bine, dar atunci =i eu te plictisesc, dac[ e=ti a=a de preten\ioas[! Lola protest[ cu oarecare prietenie afectuoas[: – Ei, tu nu... cu tine este altceva! – Nu... fiindc[ nu-\i fac sonete =i declara\ii de dragoste; dar dac[, bun[oar[, ai afla c[ te iubesc, cum m-ai g[si? – De vreme ce nu m[ iube=ti, nu-mi pun problema asta. – Ei bine – lu[ Jim taurul de coarne – te iubesc! A=tept[ cu o u=oar[ emo\ie arterial[ s[ vad[ cum va sc[pa Lola din nodul strâns al problemei puse de el, dar fata, scuturându-=i capul de p[pu=[ prelung[, alunec[ totu=i în glum[: – Spui asta... a=a, din interes psihologic... îmi iei un interogatoriu pentru un roman pe care vrei s[-l scrii. – Deloc... m[ crezi prea infernal... î\i exprim sentimente adev[rate. – Min\i... tu e=ti prea ironic... prea intelectual, ca s[ po\i iubi. Dac[ ai iubi, poate nu mi-a= schimba opinia favorabil[, dar cum nu e cazul...

!#

G. C Ã L I N E S C U

!$

– +tii c[-mi placi?! se irit[ Jim. De unde \i-a intrat în cap c[ eu nu pot iubi?... Ce sunt eu?... omul paleolitic cu p[r pe inim[? – +tiu eu?... de altfel, chiar tu ai spus-o! – Am spus-o în glum[... sau fiindc[ îmi repugn[ s[ dau ochii peste cap ca Sonetu... – O =tiu =i al\ii mai în m[sur[ s[ o =tie, zise Lola, strâmbând pu\in buza cu ambi\ie. – Lola! strig[ Jim înciudat, te somez s[-mi spui cine e individul care mi-a radiografiat sufletul; de unde nu, te trag de p[r! – Cine? Dora, de pild[! – Dora? De unde poate =ti Dora dac[ eu sunt caloric sau glacial? Ce-am avut eu de-a face cu Dora mai mult decât cu tine? – Tocmai de aceea î\i spun c[ e=ti incapabil de sentiment... Toat[ lumea =tie c[ erai îndr[gostit de Dora, numai tu nu... Cât[va vreme Dora era convins[ de asta. – |i-a spus \ie Dora asemenea lucru? – Da! – Când? – Mai demult. Jim r[mase consternat. Somat[ de el, Lola îi dest[inui c[ Dora credea în aceast[ iubire cu doi ani în urm[ înainte de a se desp[r\i =i c[ o indusese în eroare purtarea familiar[ =i asidu[ a lui Jim. – Dar bine – protest[ acesta – era numai o familiaritate prieteneasc[ fa\[ de ni=te surori mai mici, f[r[ nimic ascuns, =i niciodat[ n-am avut impresia c[ a în\eles mai mult... – Când cineva se poart[ a=a cum te-ai purtat tu cu ea, lumea e îndrept[\it[ s[ cread[ c[ sunt în joc sentimente mai serioase decât prietenia... – Atunci =i tu trebuie s[ crezi când î\i spun c[ te iubesc. – Nu te cred, fiindc[ tu singur m[rturise=ti c[ familiaritatea ta e numai... prieteneasc[.

NUNÞII CARTEA

Jim arunc[ o pern[ înspre Lola. Aceasta se feri f[când haz, dar apoi se scul[ =i se duse la pianul cu coad[, în clapele c[ruia începu s[ picure câteva acorduri incerte. Jim se ridic[ =i el =i lu[ o vioar[ de pe capacul pianului =i începu s[ o acordeze. Lola î=i puse mâinile la urechi în glum[, în semn c[ o a=teapt[ un atentat la urechile ei, iar Jim, drept r[spuns, vârî capul în perne, ca s[ nu aud[ pianul. Dup[ aceea se împ[car[ =i executar[ amândoi cu mari conflicte de sincronitate Menuetul lui Boccherini, pân[ ce Lola, enervat[ de clasicitate, abandon[ brusc duetul =i o d[du într-un tango. Cânta mecanic =i f[r[ sensibilitate muzical[, ca un tapeur, =i se vedea din agita\ia ritmic[ a picioarelor c[ o tenta langoarea dansului. Jim o ridic[ de pe taburetul pianului =i, =uierând melodia printre din\i, o purt[ în pa=i len\i =i reveren\io=i prin toat[ odaia, urmat docil, cu ochii aproape închi=i de voluptatea ritmului, de c[tre Lola. Jim se gândea c[ o avea în bra\ele sale, preg[tit[ dinainte pentru o eventual[ agresiune sentimental[, =i c[ ar fi putut-o strânge, sprijinindu-se cu obrazul de sideful obrajilor s[i reci. Cu toate acestea, a=a de îndr[zne\ de obicei, Jim nu îndr[zni, atât de abstract[ =i de capabil[ de dispre\ i se p[ru Lola. – Pot s[ vin =i mâine? o întreb[ el când fu s[ plece. – Se în\elege c[ da! r[spunse Lola cu o scurt[ fixitate ironic[ în ochi. Pe drum Jim întoarse vorbele fetei pe toate fe\ele, f[r[ s[ poat[ trage vreo concluzie. C[ Lola îl iubea era deocamdat[ exclus, dar nici certitudinea contrar[ n-o avea, de vreme ce ea îl chema mereu =i se abandona îndr[znelilor lui analitice. Descoperirea cu dragostea Dorei nu i se p[rea verosimil[, Dora fiind o fat[ de mare sinceritate, capabil[ de orice îndr[zneli afective. Totu=i, un element i se înf[\i=[ ca o adev[rat[ revela\ie în aceast[ învinuire. Crezuse c[ purtându-se prietene=te va intra cu mai mult[ u=urin\[ în sufletul lor, în scopul de a-=i alege printre ele pe cea mai aproape de sufletul lui, =i în realitate =i le îndep[rtase pe toate. „Are dreptate

!%

G. C Ã L I N E S C U

!&

Lola – gândi el – fetele nu vor fr[\ii =i prietenii, ci adoratori, =i cel mai plat donjuan are mai mul\i sor\i de izbând[ decât fadul prieten =i coleg. Jos ipocrizia colegial[!“ – Lola – intr[ el de-a dreptul în chestiune a doua zi – nu mi-ai r[spuns ieri la întrebare. Ceea ce \i-am spus este perfect adev[rat. M-am în=elat când am crezut c[-\i pot fi prieten. Te iubesc, fiindc[ vreau s[ sfâ=ii chiar =i pe inofensivul Sonetu. Lola p[li pu\in de solemnitatea momentului, înghi\i de dou[ ori saliva =i cu un gest de mare temperament, al capului, zise: – Dac[ mi-ai fi spus asta acum doi ani, ar fi fost altfel. Acum îns[ mi-e mai greu s[ am încredere în atitudinea ta nou[. Trebuie s[ m[ la=i s[ m[ obi=nuiesc. – Ca s[ vrei s[ te obi=nuie=ti cu ceva, trebuie s[ ai o înclinare principial[ c[tre acel ceva. Va s[ zic[, nu prive=ti cu spaim[ ideea de a fi iubit[ de mine! Lola se refugie în vagul ironic: – Nu e=ti a=a de fioros încât s[ m[ însp[imân\i! – Lola, nu fi nebun[! apuc[ s[ spun[ Jim, când deodat[ se auzi soneria. Lola se repezi la u=[ =i d[du drumul în cas[ vocilor vesele ale Dorei =i Medyei. Dora intr[ poli\iene=te în odaie =i f[când bum strig[: – V-am prins! Era\i în intimitate! Spune drept, Lola, nu \i-a f[cut Jim nici o declara\ie de dragoste? – Nu! r[spunse Lola cu un zâmbet glacial. – Atunci are s[ \i-o fac[, nu e timpul pierdut. Zicând aceasta îl chem[ pe Jim lâng[ ea, trase =i pe Lola cot la cot cu Jim =i-i m[sur[ cu privirea: – Sunte\i tocmai potrivi\i la în[l\ime. Apoi unul brun =i altul blond... asta contrasteaz[ bine. Lola! continu[ ea comic de rug[toare, ia-l pe Jim, ca s[ facem dou[ nun\i deodat[! Lola râse silit, iar Medy se adumbri pu\in.

NUNÞII CARTEA

– Dora – strig[ Jim, devenit deodat[ mu=c[tor – ia treci aici la pian =i cânt[-ne ceva turcesc, în sfâr=it, oriental, caut[ printre note pe Rimski Korsakov... s[ v[ ar[t eu ce viseaz[ Lola. Apoi f[cu semn Lolei s[ se a=eze pe sofa cu picioarele strânse dedesubt turce=te =i-i întinse mâinile hieratic ca unui Brahma. Dup[ aceea îi f[cu trei temenele, s[rutând p[mântul =i punând mâna la frunte, la inim[ =i la gur[. Entuziasmate de aceast[ demonstra\ie oriental[, Dora =i Medy c[zur[ =i ele în genunchi =i se prosternar[ în fa\a Lolei, în lungi plec[ciuni. Dora trecu din nou la pian =i atac[ melodia arab[ din +eherazada. Atunci Jim, a=ezându-se în fa\a Lolei cu mâinile ridicate în sus, începu s[ se onduleze în spiral[ tr[gând lent mâinile în jos, înspre pântece, pe care îl învârtea pe loc, ca o baiader[. Dup[ câteva ondula\ii locale, porni în pa=i ritma\i la dreapta =i la stânga, împleticindu-se decorativ, pân[ ce, reluându-=i spirala hieratic[, se r[suci în sus =i în jos, asemenea unui =arpe stupefiat de =uierul unui fluier, =i c[zu jos într-o temenea total[, în vreme ce Dora b[tea în pian un final monoton. Dora, Medy =i chiar =i Lola b[tur[ din palme =i felicitar[ pe dansatorul improvizat. Jim le f[cu semn s[ tac[ =i, executând din nou trei temenele Lolei, care râdea acum cu un aer mai binevoitor, îi \inu urm[torul logos: – M[ria-ta Lola, stea a stelelor =i regin[ a reginelor! Cu capul culcat în pulberea picioarelor tale de filde=, te rog s[ arunci asupra mea o mic[ scânteie din marile ametiste ale ochilor t[i pre\io=i! Spune, regin[, ce vrei s[ fac ca s[ m[ învrednicesc de privirea ta divin[? S[-mi rad jum[tate din cap în semn de umilin\[? („Ioc!“ r[spunse Lola.) S[-mi scot trei din\i =i s[ \i-i ofer pe o tav[ de aur? („Ioc!“) Vrei s[ p[zesc un an în lan\ la u=a ta? („Ioc!“) S[ tai nasul =i urechile lui Sonetu? („Ioc! Ioc!“)

!'

G. C Ã L I N E S C U

"

Sau vrei bog[\ii? î\i d[ruiesc un palat cu 365 de od[i cu pere\ii de oglind[, una pentru fiece zi a anului, ca s[ te po\i vedea repetat[ în mii de coloane de regine. (Lola aprob[ din cap.) Î\i d[ruiesc o rochie miraculoas[, care la cuvintele „schimb[-te, toalet[!“ se preface în orice costum vrei, de la tricoul de baie pân[ la mantoul de astrahan. („Amin!“ zise Lola.) – Asta mi-ar trebui =i mie! ad[ug[ Dora. – Î\i d[ruiesc o piatr[ pre\ioas[ de \inut în gur[, care î\i sufl[ în ureche tot ce vrei, inclusiv cursul lui Mihalache. – D[-mi piatra, tinere – declar[ Lola – =i ridic[-te! Profitând de buna dispozi\ie general[, Dora propuse un joc. Unul legat la ochi cu o batist[ trebuia s[ ghiceasc[ cine b[tea în clapele pianului. Dac[ nimerea, avea dreptul s[ s[rute pe cel descoperit. Jim pricepu numaidecât c[ absurdul =i copil[rescul joc era o inven\ie a Dorei spre a provoca oarecare apropieri de intimitate. Avusese prilejul s[ constate c[ printre fete asemenea petreceri erau foarte gustate, bineîn\eles când erau de fa\[ =i b[ie\i, =i c[ fetele se abandonau la libidini publice destul de riscate, cu toat[ rezerva lor în particular. Cea dintâi legat[ la ochi fu Dora. Ceilal\i f[cur[ semne lui Jim s[ se a=eze el la pian. La micul acord al acestuia, Dora strig[: „Lola!“, dar i se r[spunse cu râsete: „N-ai nimerit!“ Jocul se reîncepu, simulându-se schimbarea pianistului, =i dup[ alte dibuiri Dora ghici pe Jim. Acesta se ridic[ în emo\ia v[dit[ a celorlal\i =i se îndrept[ c[tre Dora, dar nu îndr[zni s[-=i ia r[splata. Atunci Dora, cu un gest franc, cuprinse gâtul lui Jim =i-l s[rut[ pe buze. Medy l[s[ capul în jos, iar Lola privi cu un zâmbet ironic, ghe\os. Dup[ aceea Dora ghici pe Lola =i o s[rut[, iar Medy fu descoperit[ de Jim. Când acesta se apropie de fat[, ea, a=a de ro=ie de obicei, se pârgui =i mai tare =i începu s[ râd[ nervos =i sacadat. Jim o s[rut[ cu ging[=ie pe obraz =i putu s[ observe în ochii ei o lucire de simpatie =i recuno=tin\[. Dup[ înc[ dou[ reprize, Jim fu din nou legat la ochi, =i de data aceasta, intuind degetul rece ap[sat pe clap[, zise hot[rât: „Lola!“ Ghicise. St[tu

NUNÞII CARTEA

cu oarecare emo\ie la îndoial[ dac[ trebuia sau nu s[ se apropie de ea, dar celelalte dou[ fete, râzând =i strigând, îl capturar[ de bra\e =i-l împinser[ c[tre Lola, care a=tepta cu r[ceal[ =i cu un u=or dispre\ în lividitatea buzelor. Când Jim, mai mult pentru salvarea aparen\elor decât de bun[ voie, vru s[ simuleze gestul, Lola întoarse capul =i se feri într-un chip de-a dreptul jignitor. Jim se f[cu de purpur[ =i ridic[ numai mâna fetei, spre a o s[ruta cu ceremonie excesiv[. – Nu mai m[ joc – declar[ el adumbrit – de vreme ce nu se respect[ regulamentul petrecerii. Dora lu[ pe Lola la o parte =i o întreb[ destul de tare ca s[ se poat[ auzi: – Spune drept, sunte\i sup[ra\i? Lola avu o strâmb[tur[ minim[ a gurii. Medy, la rândul ei, se apropie de Jim =i începu s[ zâmbeasc[ naiv la el, f[r[ s[ =tie ce s[-i spun[. Urmar[ câteva clipe jenante de convorbire indiferent[ =i fragmentar[, pân[ ce Medy se ridic[ =i declar[ c[ pleac[. Jim f[cu =i el acela=i lucru, =i cei doi plecar[, luându-=i r[mas bun de la Dora =i Lola, aceasta din urm[ excesiv de protocolar[. – Jim – îndr[zni Medy pe drum – de ce e=ti trist? – Nu sunt trist! zâmbi silnic Jim. – E=ti îndr[gostit de Lola! spuse ca pentru sine =i cu regret Medy. Jim protest[: – Nu sunt deloc îndr[gostit! Este o eroare. M[ sup[r c[ v[ purta\i cu mister, a=a ca =i când a= fi. Medy ad[ug[ încet =i blând: – Lola nu e pentru tine... ea are alte fumuri în cap... sunt altele care te stimeaz[ mai mult... în sfâr=it... nu-\i sade bine s[ fii trist... La revedere. +i-i întinse mâna b[ie\e=te, râzând încurcat =i l[sând capul în jos. Mergând pe jos, spre cas[, Jim î=i r[scolea ultimele impresii în prada celei mai acute nervozit[\i. Purtarea Lolei era o

"

G. C Ã L I N E S C U

"

batjocur[ cu atât mai mare cu cât nici nu-=i luase în serios rolul de îndr[gostit. Vesel[ de a fi adorat[, fata î=i exercita farmecele de viitoare femeie fatal[, luându-l ca juc[rie tocmai pe el, care se credea mare psiholog. +i se preta la asemenea comic[rii; se l[sa legat la ochi =i ironizat fa\[ de al\ii! Jim sim\i tot ridicolul lui, provenit numai din prea marea încredere în sine =i dintr-o vanitate viril[ naiv[. N-avea nimic comun cu fetele acestea, =i toate c[ile sufletului îl chemau c[tre pasiune =i intimitate. Î=i d[dea foarte bine seam[ c[ Lola nu era în linia aspira\iei lui =i c[ dac[ Lola ar fi r[spuns da, l-ar fi pus într-o mare încurc[tur[. Vanitatea din el era îns[ prea mare. Declarase într-o doar[, f[r[ sinceritate, Lolei, c-o iube=te, crezând c[ fata se va tulbura, dar când constatase rezisten\a, se ambi\ionase. Nu-i putea ie=i din cap cum o fat[ ca Lola putea s[-l dispre\uiasc[ pe el, care se sim\ea inteligent =i frumos. Se hot[ra deodat[ s[ renun\e la prinsoare, dar când se gândea la afront, ciuda îl cuprindea din nou. O logic[ perfid[ veni s[-i ruineze hot[rârile mândre. Dac[ Lola nu-l iubea, de ce-l chema? De ce-i spusese s-o lase s[ se obi=nuiasc[? Asta se cheam[ cochet[rie =i este tocmai un indiciu de dragoste. Deodat[ i se p[ru c[ o lumin[ îi însenineaz[ creierul. Lola îi f[cuse aluzii la Dora =i-i spusese c[ nu credea în sinceritatea lui, fiindc[ ar fi indus-o în eroare =i pe aceea. Nu cumva era geloas[ pe Dora? Dar desigur. Afrontul din seara asta era cauzat de gelozie, deoarece Dora îl s[rutase în chipul =tiut. Aceast[ argumenta\ie îi d[du înapoi toat[ mândria de sine =i-l lini=ti. Devenit prudent, î=i zise îns[ c[ era de-ajuns s[ se mul\umeasc[ de a tulbura în acest chip sufletul Lolei, f[r[ s[ împing[ mai departe un joc steril =i primejdios pentru sine. Din acea zi nu se mai duse la Lola. Se întâlnea acum în fiece zi cu Vera, cu care colinda cinematografele, =oseaua sau aleele Ci=migiului, =i era încântat de docilitatea religioas[ =i infantil[ a dr[g[la=ei lui victime din tren. La vreo zece zile de la întâmplarea cu s[rutul negat, Jim primi un plic lung, parfumat, tapetat cu foi\[ aurie. În[untru g[si acest bilet:

CARTEA

De=i vindecat de veleit[\ile de Casanova, Jim sim\i o bucurie mali\ioas[. „Va s[ zic[, îi pare r[u c[ nu mai vin! Expresia A ta regin[ e un fel glume\ =i onorabil de a-mi redeschide u=a intimit[\ii. Nu m[ duc!“ se o\[rî el victorios. Dar ideea de a brava pe Lola, alimentat[ în fond =i de o incontentabilitate a lui fa\[ de multiplicitatea aspectelor feminine care îl f[cea s[ g[seasc[ firesc haremul, îl tent[. În ziua aceea de noiembrie vremea era rece =i uscat[, =i fulgi m[run\i de z[pad[ ca o brum[ începuser[ s[ cad[. Vera îl a=tepta la 6 la =osea. De o parte vedea pe bl`nda =i ascult[toarea Vera învârtindu-se pe sub teii desfrunzi\i, de alta pe buc[lata Lola, întins[ hieratic pe sofa. Convins c[ Vera nu s-ar fi sup[rat =i s-ar fi întors acas[, cum mai f[cuse, Jim î=i lu[ paltonul =i porni spre strada Toamnei. Lola îi ie=i jovial[ =i aproape seduc[toare înainte, l[sându-se strâns[ îndelung de mân[, dar care nu fu mirarea lui Jim când în „salonul“ Lolei g[si un tân[r ofi\er cu musta\[ sub\ire pe sub nas. Lola f[cu prezent[rile: – Dl sublocotenent Popescu, dl Jim Marinescu, doctor în litere de la Paris. Tân[rul ofi\er p[ru destul de emo\ionat de titlurile lui Jim =i, rea=ezându-se cu o lovire a pintenilor pe scaun, începu s[ vorbeasc[ foarte volubil =i în stilul „cavaler la pe\it“, a=a de pl[cut celor mai multe femei. – Îmi pare bine c[ v[ cunosc, domnule Marinescu! +i mie – cum spuneam dudui\ei Lola – îmi place literatura, dar n-am vreme s[ citesc. Am cump[rat zilele astea Cocaina de [sta, cum îi zice, Pitigrilli, dar pân[ acum n-am t[iat-o. Cazarma, calul la manej... superiorul te cheam[, trebuie s[ te duci...

NUNÞII

„Lumea este îngrijorat[ de dispari\ia ta =i se întreab[ dac[ n-ai intrat în ordinul franciscan. Te a=tept luni dup[ amiaz[ la orele 6. A ta regin[, Lola“

"!

G. C Ã L I N E S C U

""

Dienst ist Dienst... seara cad ca un bu=tean... de-abia m[ scoal[ diminea\a ordonan\a! Jim se uit[ la Lola s[ vad[ de zâmbe=te, dar Lola era foarte serioas[ =i interesat[. Sim\i cum îi n[v[le=te sângele în obraz. Pentru ce-l chemase Lola? S[ ia parte la o sindrofie penibil[ în care era ridicol? S[-i fac[ în ciuda, spre a-i stimula gelozia? S[-i dea a în\elege c[-i este indiferent? Lola nu avea nici o expresie în ochii deveni\i deodat[ burghezi =i se adresa la fiecare cu aten\ie, f[r[ nuan\[, de fat[ de m[ritat. Sim\indu-se ridicol, Jim se fr[mânta nervos =i indispus pe scaun. Sublocotenentul z[ri patefonul =i întreb[ pe Lola ce pl[ci noi mai avea. Aceasta aduse un vraf de discuri =i începur[ amândoi s[ r[scoleasc[, citind cu aprob[ri =i fredon[ri titlurile. Lola învârti manivela patefonului =i puse un tango. Sublocotenentul se sim\i obligat s[ loveasc[ pintenii înaintea ei =i s-o invite la dans. Începur[ s[ pirueteze în mijlocul od[ii, ghemuind covoarele sub ochii sumbri ai lui Jim. – D-voastr[ nu dansa\i? se adres[ ofi\erul politicos c[tre acesta. – Nu! zise Jim cu hot[râre. – Ba danseaz[ – interveni Lola f[r[ nici o ironie – dar mi se pare c[ e cam indispus azi. Neputând pricepe deloc adev[ratul sens al lucrurilor =i iritat de a fi ridicol, Jim se scul[ de mai multe ori s[ plece, dar Lola îl rug[ cu multe =i gale=e insisten\e s[ mai stea. Dup[ dou[ ore de fr[mântare, se ridic[ cu energie =i se îmbr[c[. – Îmi pare r[u c[ pleca\i, regret[ ofi\erul, b[tând pintenii. Iar Lola ad[ug[ cu un fel de intimitate rar[ la ea =i în contrast cu situa\ia: – Ce ai azi? Când mai vii? Jim se uit[ înc[ o dat[ la fata zvelt[ =i elegant[, cu ochi de ametist =i plete blonde rafaelitice, care-i zâmbea asiatic, f[r[ nici o expresie, plutind în rochia lung[ de voal, =i strângându-i repede mâna ie=i pe u=[. Ca s[-=i potoleasc[ nervii =i s[-=i consolideze sufletul, porni cu Peugeotul spre =osea. Era întuneric =i frig =i în

NUNÞII CARTEA

pâlnia de raze a becurilor se vedea c[derea alb[ a fulgilor de z[pad[. Când intr[ pe =osea, în cap[tul din dreapta al primului rond i se p[ru c[ z[re=te o siluet[ cunoscut[. Cl[tinarea lampionului electric descoperi un cap mic, cu basc, vârât într-un guler mare de astrahan alb. „Vera, tres[ri Jim. Ce caut[ ea aci, la ora asta?“ Se d[du jos din ma=in[ =i se îndrept[ spre ea. – Vera, ce faci tu aici noaptea? Scuturat[ de un scurt circuit de tremur, cu bascul =i umerii albi de z[pad[, fata izbucni într-un plâns amar, de copil oropsit. – De ce plângi? Ce a=teptai aici ? – Pe tine – suspin[ ea – n-ai spus tu c[ vii la 6? Jim r[mase consternat de uitarea lui, =i un fior cald, indicibil de simpatie îi dilat[ pieptul. O idee brusc[ îi str[fulgera ca un far sufletul, incon=tient pân[ atunci de dorin\ele lui. Lu[ pe fat[ de bra\, o urc[ în ma=in[ =i-i =terse ochii =i nasul, precum =i promoroaca ce i se a=ezase pe gene. – Vera – întreb[ el emo\ionat – tu m[ iube=ti? – Da! izbucni ea în plâns, sorbindu-=i micul nas înghe\at. – Atunci vrei s[ te iau de nevast[ ? Aceast[ întrebare banal[ i se p[ru solemn[ =i mi=c[toare în cel mai înalt grad. Vera, vârându-=i b[rbia în piept =i suspinând mereu, r[spunse: – Vreau! – Cui trebuie s[ te cer? întreb[ Jim. – Mamei! îngân[ mai potolit[, dar incredul[ Vera. – Atunci s[ mergem. – Unde? – La mama! – Acuma? zise speriat[ fata. – Dar când, peste un secol? +i-n vreme ce Vera prindea pe Jim de bra\ =i-=i mângâia cu recuno=tin\[ fa\a de um[rul lui, acesta, înfigând mâinile în volan, strig[ victorios: „Avanti!“ =i porni cu ma=ina pe =oseaua alb[ de z[pad[ =i de lumina mi=c[toare a becurilor.

"#

G. C Ã L I N E S C U

MME POLICRAT ET C-NIA

"$

Poate c[ în ninsoarea sideral[ a haosului fiecare suflet î=i are planeta sa, închegat[ din limfa genunilor în noaptea dintâi a ivirii sale pe lume, =i care î=i îndepline=te ursita ascuns[ în criptograma fulgilor c[z[tori =i în \ârâitul m[runt al greierilor cere=ti. +i atunci zadarnic alerg[m s[ ne înf[ptuim via\a, c[ci tot ce gândim =i tot ce tr[im e un vis de departe, din ghe\urile stelare. Atunci =i Dora =i Lola =i celelalte fete care r[niser[ o clip[ sufletul lui Jim nu erau decât gre=eli, c[ci acolo, în necunoscut, a=tepta Vera cea însemnat[ de raza planetei =i care, poate, de-a lungul anilor, trecuse de atâtea ori s[rind într-un picior pe dinaintea lui, în =or\ de =coal[ =i cu ghiozdan subsuoar[. O or[ mai devreme sau mai târziu, =i trenul în care d[duse întâia s[rutare acestei noi ivite ar fi fost pierdut, =i acordul ocult între toate punctele lumii s-ar fi spulberat. Asemenea gânduri platonico-umaniste st[pâneau pe Jim în vreme ce conducea ma=ina pe str[zile pustii =i albe ca ni=te c[r[ri de lun[. Iar Vera nu se gândea la nimic, uimit[ de miracolul lumii =i de zvâcnirea dulce a inimii. I se p[rea c[ un eveniment nemaiauzit s-a petrecut în univers =i ghicea o alergare febril[ de trenuri =i limuzine fabuloase, meteorice, de mii de facle ude prin noapte, mi=cate de mul\imi nev[zute, care toate =uierau, pocneau, =opteau: „Vera e mireas[, Vera e mireas[!“... – Jim – întreb[ ea înc[ o dat[ cu glas pierit, strângând pe tân[r de bra\ – e chiar adev[rat? Vrei... s[ m[ iei? – Se în\elege c[ da. Nu crezi? Vera f[cu numai un semn din cap =i mi=c[ buzele mute: „Ba da!“

NUNÞII CARTEA

Când ajunser[ în fa\a u=ii de la intrare, fata î=i pierdu capul. L[s[ pe Jim în vestibul =i se n[pusti în[untru, smulgându-=i din mers bascul =i mantoul. În curând i se auzi din nou tropotul, urm[rit de ecoul unei voci feminine din[untru, care repro=a: – Vera, e=ti nebun[!... Se poate s[ la=i pe domnul afar[?!... Condus de fat[, Jim intr[ într-o mare anticamer[-salon, luminat[ a giorno de un candelabru r[muros de sticl[. Un miros p[trunz[tor de parfum =i pudr[ îi gâdil[ n[rile. Înc[perea era decorat[ cu elegan\[ demodat[ =i chiar cu oarecare frivolitate de salon de mode, cu mobile fragile din lemn =i pai poleit. Pe canapea =i fotolii =i pe o mare sofa, învelit[ cu o bucat[ de brocart, erau îngr[m[dite o mul\ime de pernefantezie =i de p[pu=i de stof[ de un gust îndoielnic, pisici, c[\ei cu funde la gât sau câte un Pierrot prelung cu o Colombin[. Pe pere\i, tablouri lungi reprezentau buchete de maci =i de trandafiri =i erau probabil oper[ de amatori. Pe un perete era întins chiar o imita\ie de goblen, crud[ =i cu \es[tura prea col\uroas[. O u=[-vitrin[ se deschise, =i pe ea ap[ru, zâmbind cu distinc\ie înd[r[tul unui face-à-main de sidef, o doamn[ în vârst[, dar îmbr[cat[ în chip \ip[tor. Era tuns[ =i frizat[ ca astrahanul, fardat[ gros =i umbrit[ cu mastic în jurul ochilor, iar gâtul, urechile =i mâinile îi erau împodobite cu multe =i complicate bijuterii. Trupul îi era strâns crunt în corset =i ridicat pe tocurile unor pantofi scandalos de înal\i, pentru ca s[ dea rochiei de satin c[deri plastice. La prezentarea f[cut[ de Vera, ea întinse mâna dreapt[ cu unghiile lungi l[cuite, pe care Jim o s[rut[ cu precau\ie =i ceremonie. – Doamna Policrat? se mir[ Jim, devenit prin instinct =iret =i galant, sunt uimit! Eu am crezut c[ sunte\i o sor[ mai mare a domni=oarei Vera! Mme Policrat clipi voluptos =i zise încântat[: – Sunte\i prea gentil, domnule Marinescu! Lua\i loc!

"%

G. C Ã L I N E S C U

"&

Jim se l[s[ pe marginea unui fotoliu, iar Mme Policrat se tol[ni pe sofa =i desf[cu o tabacher[ de argint, pe care o întinse tân[rului. – Fuma\i, domnule Marinescu? – Nu, mul\umesc. – Oh, ce cuminte! Dna Policrat înfipse o \igar[ într-un port\igaret lung, albastru =i se apropie pu\in de Jim, care aprinsese un chibrit. Dup[ câteva clipe de t[cere =i rotocoale de fum, Jim, c[utând din ochi pe Vera, care disp[ruse, intr[ în chestiune cu calmul marilor momente. De altfel, formalit[\ile pe care le f[cea acum i se p[reau neglijabile. Sim\ea c[ putea face orice cu Vera, c[ l-ar fi urmat oricum =i oriunde. Fata era îns[ minor[, =i aventura putea cauza nepl[ceri =i scandal. – Doamn[ – începu el – am cunoscut pe dra Vera într-o împrejurare pe care v-a povestit-o poate =i m-am încredin\at dup[ o relativ scurt[ prietenie c[ în\elegerea între noi este atât de perfect[, încât c[s[toria merit[ s-o p[streze mai departe. Poate c[ a= fi a=teptat s[ mai treac[ oarecare vreme, spre a v[ fi dinainte cunoscut, înainte de a m[ prezenta în chipul acesta neprev[zut =i americ[nesc, dar am observat c[ dra Vera sufer[ =i ascunde adev[rul. Cred prin urmare de datoria mea s[ v[ rog s[ încuviin\a\i =i s[ înlesni\i hot[rârea noastr[ de a ne c[s[tori cât mai curând. Jim debit[ totul cu o siguran\[ care nu admite replic[. Dna Policrat d[du fumul pe nas ca s[-=i disimuleze emo\ia =i-=i scutur[ scrumul de pe genunchi. – Domnule, sunt încântat[... îmi face pl[cere s[ am un ginere ca d-voastr[... Dar desigur... – Cred – ad[ug[ Jim demn – s[ v[ pot dovedi onorabilitatea =i putin\a de a lua asupra mea grija unei familii. – Oh, e inutil... mi s-a vorbit de d-ta... e=ti, dac[ nu m[ în=el, nepotul profesorului Capitanovici... mi-a spus Bobby... eu sunt o femeie modern[ =i iubesc curajul, c[ci este, evident,

NUNÞII CARTEA

un curaj s[ vrei s[ te c[s[tore=ti a=a tân[r... în fine, asta v[ prive=te! – Nu pot decât s[ m[ bucur – zise Jim, s[rutându-i vârful degetelor – de a avea une belle-mère a=a de tân[r[ =i de original[. – Oh – chihoti Mme Policrat – e=ti un =trengar! Dup[ ce mi-ai sedus fata vrei s[ m[ cucere=ti =i pe mine! Jim râse cu deferen\[, apoi ad[ug[: – A= dori s[ ne c[s[torim cât mai curând =i cât mai sportiv cu putin\[. Am oroare de ceremonii... a=a ca un eveniment zilnic neînsemnat... sper c[ nu \ine\i la asta... – Oh! deloc... sunt perfect de p[rerea d-tale... te aprob... dar vezi... pot interveni unele piedici... Jim se întunec[ pu\in. – Oh, nu de ordin moral, fire=te, îns[ m[-n\elegi, nu am fost preg[tit[ pentru un asemenea eveniment... m[ iei pe nea=teptate... am unele îndatoriri fa\[ de voi (îmi permi\i, nu-i a=a, s[ te tutuiesc)... sunt unele greut[\i materiale care m[ pun în încurc[tur[... Oh, banca asta Blank! Domnule, am avut opt sute de mii de lei în depozit... =i nu mai am nimic... în fine... tu în\elegi... trebuie s[-mi dai timp s[ fac sfor\[ri... s[ apelez la celelalte fete ale mele pentru a-\i da pe Vera de-o manier[ decent[... Mme Policrat puse \igara în gur[ =i p[ru cuprins[ de disperare. Jim, în schimb, se înro=i pân[ în vârful urechilor: – Doamn[, \iu s[ v[ declar c[ n-am venit decât s[ v[ cer învoirea de a ne c[s[tori =i de a pleca apoi unde vom crede de cuviin\[. Nu numai c[ nu trebuie s[ v[ îngrijora\i, dar v[ cer permisiunea de a m[ ocupa eu în chip exclusiv de acest eveniment =i favoarea de a nu se mai vorbi de chestiuni materiale. Mme Policrat se lumin[ la fa\[ =i deschise bra\ele cu entuziasm: – Oh, ce gentil e=ti!... Tinere\ea e generoas[... Vino s[ te s[rut! +i înainte ca Jim s[ poat[ face vreo mi=care, se ridic[ =i

"'

G. C Ã L I N E S C U

#

îl s[rut[ tare pe obraz, înv[luindu-l în parfumuri. Apoi se duse la u=[ =i strig[: Vera, Vera, vino încoace, Vera! Vera, care poate =edea ascuns[ în camera vecin[, ap[ru ro=ie la fa\[ =i se a=ez[ lâng[ canatul u=ii, stând într-un picior ca barza. Î=i schimbase rochia =i se piept[nase. Gulerul mare de dantel[ =i casca neted[ a p[rului îi f[ceau ochii mai uzi =i fa\a mai copil[reasc[ =i mai oval[. Jim se sim\i mi=cat rev[zând-o dup[ cele ce vorbise cu mme Policrat =i în\elese c[ de acum înainte ceva solemn se petrecuse în existen\a lui. – Hei, domni=oar[ – zise mme Policrat – uite, domnul Marinescu, în loc s[ m[ prefere pe mine, te cere pe d-ta în c[s[torie! Ce ai de spus? De=i =tia c[ consim\[mântul ei era presupus de la sine, Vera se sim\i gâtuit[ de solemnitate: – Eu vreau... – Ah, z[p[cit[ ce e=ti! Cred =i eu c[ vrei! =i eu a= vrea s[ m[ mai m[rit o dat[ dac[ a= avea 18 ani ca tine! Copii, fi\i ferici\i! B[trâna galant[, cuprins[ de o subit[ sentimentalitate, puse mâinile pe pletele Verei =i începu s-o mângâie: – Eu o vedeam – inform[ ea pe Jim – trist[, obosit[, cu cearc[ne la ochi =i plâns[. Nu mai mânca, nu mai dormea! Închis[, sup[r[cioas[! De unde s[ b[nuiesc eu c[ era îndr[gostit[? Petite folle! =i, m[ rog, unde v[ întâlnea\i d-voastr[? – La =osea! declar[ Vera, prinzând curaj. – Oh! tinere\ea! Oh! tinere\ea! Vera =opti ceva în urechea mam[-sei, care aprob[ tare: – Dar desigur... +i cum Jim, crezând c[ este inoportun, se ridic[ s[ plece, aceasta din urm[ protest[: – Dar r[mâi la mas[, pentru Dumnezeu! Trebuie s[-mi dai o satisfac\ie: am crezut c[ vii pentru mine, =i când colo îmi iei fata! Vera f[cu din deget lui Jim: – M[ sup[r, stai aci; ori te bate acas[?!...

NUNÞII CARTEA

– Dac[ crede\i c[ nu produc sup[rare, r[mân. Vera b[tu din palme, iar mme Policrat plec[ s[ dea instruc\iuni. – Jim – întreb[ Vera când fur[ singuri – spune-mi drept, pentru ce m-ai cerut a=a, deodat[, f[r[ s[-mi spui nimic înainte? Eu am crezut c[ tu nu m[ iube=ti! Pentru c[ am plâns? – Nu, Vera, pentru c[ te iubesc, dar pân[ acum un ceas, când te-am g[sit plângând, nu mi-am dat seama c[ trebuia s[ fac ceea ce am f[cut acum! Dar \ie î\i pare bine c[ vei fi nevasta mea? – Sigur! – Cum sigur? Ai s[ m[ iube=ti întotdeauna? Ai s[ fii cuminte? – Pân[ vom fi b[trâni detot, Jim! zise Vera cu ochi lumino=i =i, tr[gând pe tân[r de un nasture al hainei, î=i puse capul rotund pe pieptul lui. Mme Policrat veni =i anun\[: – S[ trecem în sufragerie! Trebuie s[ vie =i Camelia cu Emil. E una din fetele mele cu b[rbatul ei. Vera fugi înainte, iar mam[-sa lu[ pe Jim de bra\ =i-l conduse în odaia învecinat[. Pe masa mare din mijloc erau a=ezate cu destul aparat =ase tacâmuri. Vera puse o crizantem[ în farfuria destinat[ lui Jim =i o pern[-fantezie pe scaunul de piele =i se învârtea în toate p[r\ile, ca s[ vad[ ce ar putea s[ mai fac[ pentru a m[guli pe Jim. Servitoarea cu =or\ alb =i cu bonet, v[zând pe tân[r, râse de simpatie. Vera clipea din ochi, î=i mi=ca n[rile, scutura pletele =i se fr[mânta pe loc de fericire, sorbind pe Jim cu privirea. Peste o clip[ u=a se deschise =i ap[rur[ un b[rbat =i o femeie în preajma vârstei de treizeci de ani. Jim se ridic[, =i mme Policrat f[cu prezent[rile: – Emilian Protopopescu, ginerele meu, Camelia, fata mea mai mare, =i... dl Jim Marinescu, alt ginere al meu. Cum ceilal\i zâmbeau nedumeri\i, explic[ cu umor: – Domnul mi-a cerut pe Vera =i i-am dat-o!

#

G. C Ã L I N E S C U

#

– Oh – înaintar[ ceilal\i – felicit[rile noastre sincere; ce surpriz[, noi nu =tiam nimic! – Nici eu nu =tiam nimic pân[ acum un ceas – zise mme Policrat – am crezut c[ junele vine s[ m[ cear[ pe mine! – Dar bine, tu, Vera, s[ nu-mi spui tu nimic! f[cu Camelia cu repro=. Vera strâmb[ pu\in din buze =i privi pe Jim pe sub gene, ca spre a-i ar[ta cât de pu\in o interesau ceilal\i. O dat[ a=eza\i la mas[, Jim putu s[ observe pe noii-sosi\i. Ceea ce-l mira era c[ nici mme Policrat, nici Camelia nu sem[nau cu Vera =i n-aveau blânda sinceritate a ochilor ei. Camelia era înalt[, prelung[, sup[r[tor de alb[ =i rotund[ la fa\[, f[r[ s[ fie fardat[, =i din cauza p[rului net[iat, a=ezat într-o construc\ie savant[ deasupra capului, ca la japoneze, avea un aer de guvernant[. Dl Emilian era mic, negrugalben, pu\in adus din spate, cu nas lung =i obraji scobi\i =i cu doi fluturi negri de musta\[ sub n[ri. Un guler tare, grozav de înalt, în care cravata =edea spânzurat[, îi f[cea gâtul nem[surat de lung. – Bine face\i c[ v[ c[s[tori\i de tineri – zise el – numai c[snicia î\i conserv[ for\ele =i te face capabil de munc[! Eu, dac[ nu m[ însuram, eram de mult mort. Dl Emilian privi recunosc[tor c[tre Camelia, iar aceasta îl mângâie matern pe p[r =i-l s[rut[ pe frunte. Vera zâmbi cu în\eles c[tre Jim. Când servitoarea aduse la mas[, Jim observ[ c[ d-lui Emilian i se serveau alte alimente. Pe o farfurie cu patru compartimente se aflau ceap[ crud[ t[iat[ m[runt, morcovi felii, varz[ ro=ie tocat[ =i salat[ verde. Camelia turn[ deasupra untdelemn dintr-un bidon mic =i transport[ apoi în farfuria lui Emilian toc[tura în por\iuni mici, supraveghindu-l continuu. Acesta mesteca bine buruienile, freca f[lcile una deasupra alteia =i urm[rea cu limba printre din\i cel mai mic firi=or, înghi\ind rar =i =tiin\ific. – M[mic[ – zise apoi c[tre Camelia – pune-mi pu\in vin!

NUNÞII CARTEA

Aceasta îi turn[ într-un pahar un deget de vin alb, din care gust[ s[ vad[ de nu era prea acru =i apoi i-l d[du cu recomanda\ia: – Bea pu\in, puiule, s[ nu-\i fac[ r[u! Când celorlal\i li se aduse friptura, dlui Emilian i se puse înainte un pilaf de orez fiert în ap[ cu pu\in zah[r =i prune. – M[mic[ – se îngrijor[ el – s[ nu fi pus lapte în[untru! – Nu, îngera=ule, îl asigur[ so\ia-guvernant[. Camelia începu s[-i dea apoi cu linguri\a din pilaf, ca unui copil, de=i d. Emilian p[rea în deplin[tatea for\elor sale fizice =i morale. B[nuind mirarea lui Jim, l[muri: – Cine munce=te mult cu creierul ca mine trebuie s[ nu se oboseasc[ inutil. Eu tr[iesc =i m[ nutresc în mod ra\ional, =tiin\ific. Nu m[nânc carne, lapte, gr[sime =i în genere nimic fiert, ca s[ nu-mi obosesc stomacul. M[ nutresc cu vegetale crude, care cuprind vitamine, =i pentru a înlocui caloriile pe care le pierd din celelalte alimente, beau pu\in vin. Astfel, organismul meu face un minimum de travaliu cu maximum de efect nutritiv, p[strându-se intact pentru munca intelectual[. Am ajuns la regimul [sta dup[ lungi studii =i coresponden\e cu savan\ii str[ini, dar ast[zi sunt perfect s[n[tos. M[mic[, mai pune-mi pu\in vin! Jim =i Vera se privir[ lung unul pe altul, =i ochii lor râdeau, c[ci spuneau: „Mul\i nebuni sunt pe lumea asta! Noi n-o s[ mânc[m vitamine!“ În momentul acela intr[ fluierând pe u=[ =i sco\ându-=i repede paltonul Bobby, care, v[zând pe Jim, r[mase deodat[ amu\it. – Nu \i-e ru=ine, Bobby, s[ intri astfel pe u=[? repro=a mme Policrat. Unde-ai fost pân[ acum? (Apoi c[tre Jim.) Î\i prezint pe protejatul =i viitorul t[u cumnat, cu care ai fost a=a de bun. Bobby, care cuno=tea pe Jim fiindc[ îi înmânase în diferite rânduri mesaje de la Vera, clipi cu =iretenie dintr-un ochi

#!

G. C Ã L I N E S C U

#"

=i întinse cavalere=te mâna. Vera îi privi cu simpatie pe amândoi =i, tr[gând de mânec[ pe Bobby, îl puse s[ stea lâng[ ea. – M[ ierta\i c[ v[ întreb – se adres[ Jim c[tre d. Emilian – ce studii face\i? Emilian Protopopescu p[ru încântat de întrebare =i începu s[ explice cu toat[ convingerea, mu=când dintr-un m[r rumen, necur[\at: – Domnule, cercetez de câ\iva ani o problem[ foarte interesant[, =i anume, pervertirea =i distrugerea sim\ului moral în toate domeniile culturii, dar mai ales în literatur[. Am strâns un material extrem de important =i variat =i a=tept numai din Germania un num[r de c[r\i ca s[ pot privi chestiunea dintr-un punct de vedere european. Am lucrat =tiin\ific, \inând seam[ de p[rerile criticilor. Când îns[ trebuia s[ spun adev[rul, am t[iat în carne vie. Eu cred c[ aduc o contribu\ie frumoas[ artei, care trebuie s[ fie curat[ =i s[ nu zdruncine temeliile s[n[toase ale societ[\ii. Am cercetat o mul\ime de tratate medicale, am consultat somit[\ile medicinei =i am ajuns la convingerea c[ cele mai multe din manifest[rile acestea nes[n[toase sunt de ordin patologic. – Nu în\eleg bine... a= vrea o pild[, zise Jim. – Pilde? Câte vrei! replic[ dl Emilian mu=când din m[r. Ascult[: Pe la trei, Vin p[duchii mititei; Pe la cinci, Plo=ni\ele cu opinci. +obolanul te miroase Pe la =ase. Gâlcile dac[ \i-au copt, Doctorul vine la opt.

Dl Emilian se uit[ circular, spre a vedea efectul. Mme Policrat ridic[ ochii spre tustrei. – Fi donc, ce oroare! Cine e [sta, Emil? – Unul Arghezi, trebuie s[-l =tie dumnealui!

NUNÞII CARTEA

Camelia râse cu hohote servile, apoi se uit[ cu admira\ie =i devotament la dl Emilian, =i mângâindu-l iar[=i pe p[r zise: – Puiule, prea munce=ti mult, s[ nu te surmenezi! (C[tre Jim.) S[racul, a avut o tenie lung[ de l4 metri! Jim, temându-se de violen\a discu\iei, se mul\umi s[ dea din cap cu interes =i s[ declare de polite\e: – Studiul d-voastr[ trebuie s[ fie foarte interesant. Sunt ner[bd[tor s[-l citesc. De ce nu-l publica\i? – A! zise Emilian, trebuie s[-l pun la punct întâi =i s[ mai fac unele cercet[ri. Când mai vii am s[-\i citesc un capitol. Jim era ner[bd[tor s[ stea de vorb[ cu Vera, s[ priveasc[ pu\in în ochii ei acum, când erau ca =i logodi\i, dar nu putea. Din când în când, Vera se uita gale= la el, scuturându-=i p[rul, ba o dat[ îi atinse mâna pe sub mas[. Când consuma\ia fu pe sfâr=ite, Vera î=i apropie gura de urechea lui Jim =i-i =opti: – Vrei s[ mergem s[-\i ar[t ceva? Apoi zise tare: Mam[, noi ne ducem dincolo! – Duce\i-v[, scumpilor... Ah... v[ invidiez!... Vera lu[ de mân[ pe Jim =i-l trase afar[. Trecur[ din nou în hol, de acolo într-un coridor =i intrar[ apoi într-o alt[ odaie. Un clic-clac al butonului electric dezv[lui din neguri o od[i\[ mic[, simplu mobilat[, dar cu aer nevinovat de celul[ monacal[. Un pat îngust de bronz, cu perdele de opal, un =ifonier =i o m[su\[ de lac alb, dou[ scaune =i o oglind[ deasupra m[su\ei – acesta era tot mobilierul, luminat de un bec simplu, acoperit cu un abajur de dantel[. – Asta e odaia mea! declar[ Vera, =i, cu mâinile împreunate, se leg[n[ pe loc în chip de alintare. Jim, care nu intrase niciodat[ în odaia unei fete, se sim\i invadat de un sentiment nou de intimitate =i de mister sentimental. Vera începu s[ fac[ ca un ghid ocolul od[ii ei. – Uite, aici am toate c[r\ile de care mi-ai vorbit tu... =i pe Arghezi... tu nu m[ întrebai decât de astea... ca la examen...

##

G. C Ã L I N E S C U

#$

aci e o fotografie de când eram în =coal[... eram în cursul inferior atunci... Jim privi =i v[zu o feti\[ mic[ în =or\ cadrilat, cu p[rul lung pân[ la umeri =i cu ciorapi scur\i... o miniatur[ mai vis[toare =i =tears[ a Verei de acum... într-o alt[ fotografie se vedeau un ofi\er osos =i mare ca un urs =i o femeie brun[, frumoas[, foarte asem[n[toare cu Vera, de=i obosit[ la fa\[. „Cine-i?“ întreb[ el din ochi. – Este o sor[ a mea m[ritat[ din Arad... de unde m[ întorceam atunci când m-am întâlnit cu tine în tren. Faptul de a cunoa=te al\i oameni de care avea s[ fie socotit legat în curând pl[cea lui Jim ca o c[l[torie f[r[ destina\ie hot[rât[. – Uite, vezi desenul [sta? continu[ Vera. Ce zici? Jim v[zu un animal nedeslu=it, între pisic[, purcel =i câine, cu fund[ la gât, dar, prudent, zise: – E foarte frumos! îmi place! – Asta eu l-am f[cut! declar[ mândr[ Vera, sco\ând vârful limbii afar[ =i leg[nându-se pe loc. Apoi îi ar[t[ fotografiile de vedete, albumurile de =coal[, inelele, dantelele pe care le lucra, se îmbr[c[ cu uniforma de =coal[, care o f[cea =i mai dulce, acum, c[ fa\a îi era u=or fardat[, =i apoi, dezam[git[, se a=ez[ pe marginea patului, m[rturisind: – Nu mai am ce s[-\i ar[t! Jim se a=ez[ =i el lâng[ ea =i începur[ s[ se priveasc[ zâmbind unul pe altul. Nu =tiau ce s[-=i spun[, dar erau amândoi ame\i\i de o be\ie suav[ de puritate =i confesiune. – Vera – zise Jim, cuprinzând pe fat[ pe dup[ umeri =i l[sându-=i capul peste vârtejul p[rului ei parfumat – de aci încolo vom fi totdeauna împreun[, ca acum, =i nu vei mai plânge a=teptându-m[! Zicând acestea, îi r[sturn[ p[rul peste cap =i o privi în ochi: Cum sunt ochii t[i, Vera? Verzi ca apa de lac, sau alba=tri ca Adriatica? Cum ai putut tu s[ m[ vr[je=ti, serafim de express-orient? Cine =i-ar fi închipuit, fat[ cu

NUNÞII CARTEA

plete negre, atunci când =edeai cu nasul lipit de geamul vagonului, c[ vei ap[rea într-o zi pe poarta casei mele, ca Bunavestire, =i vei fi a mea? Mângâiat[ de Jim, Vera t[cea fermecat[. Apoi, vrând s[ vad[ =i ea culoarea ochilor lui Jim, se apropie de obrazul lui, acoperindu-l cu suflarea ei cald[: – Vai – strig[ ea înveselit[ – ochii t[i nu sunt la fel! Unul bate în verde =i altul în cafeniu. +i noi am avut o pisic[ cu doi ochi deosebi\i, care s-a pierdut. – Ei bine, a fugit pisica =i am venit eu... Dup[ câteva clipe de t[cere, Vera vorbi din nou cu glas tremurat. Ochii i se f[cuser[ profunzi =i rotunzi. – Jim, sunt a=a de fericit[, c[ nu-mi vine s[ cred c[ e adev[rat c[ tu e=ti aci în odaia mea, unde am plâns de atâtea ori din pricina ta... Parc[ sunt beat[... Pune mâna s[ vezi! +i, luându-i mâna, i-o duse la inim[. Sub sânul ei mic =i crud un iepure cald se zvâcnea s[ sar[. Apoi puse =i ea mâna pe inima lui Jim, s[ vad[ dac[ bate mai tare. Astfel petrecur[ cât[va vreme, privindu-se în t[cere sau spunându-=i nimicuri, îndreptându-=i unul altuia gulerul sau cravata, descoperindu-=i semne particulare =i contemplânduse, cuprin=i de o nelini=te nel[murit[ =i de-o chinuitoare emo\ie. În cele din urm[, Jim crezu c[ e timpul s[ plece =i, recomandând fetei s[ fie cuminte, îi f[g[dui c[ a doua zi chiar îi va aduce inelul de logodn[, =i în acest scop îi lu[ m[sura degetului cu un fir de a\[ ro=ie. Vera se învârti de bucurie de trei ori pe loc =i cuprinse pe Jim în bra\e. Acesta o îmbr[\i=a =i lipi numai fa\a de obrazul ei de plu=. – S[ nu bem tot vinul dragostei din prima zi, Vera! S[ a=tept[m cura\i la gânduri ceasul cel mare! Toat[ familia conduse pe Jim pân[ la u=[, inclusiv dl Emilian, c[ruia Camelia îi \inea mâna pe cap, s[ nu r[ceasc[. Mme Policrat îl îmbr[\i=a o dat[ cu patos =i-l salut[ ca dintrun port, cu mâna plin[ de inele, când motorul porni =i ma=ina ie=i pe poart[.

#%

G. C Ã L I N E S C U

Ningea cu fulgi mari =i felinarele p[reau îmbr[cate în vat[. Jim î=i sim\ea sufletul înv[lm[=it de impresii multiple. Lola =i ofi\erul, =oseaua =i dna Policrat, dl Emilian, clinchetul de pahare =i parfumul p[rului Verei se amestecau într-un vis de =ampanie. Era a=a de ame\it =i plin de euforie, încât cu încetul pierdu sentimentul existen\ei sale terestre =i, pilotându-=i mecanic ma=ina, vis[ c[ trece pe sub meri în floare, printre parcuri imense de crizanteme albe.

#&

CARTEA

Peste noapte Jim avu visuri feerice. Vera, într-o rochie alb[, vaporoas[, ce-i da înf[\i=are de fluture, zbura pe deasupra unui nem[rginit lac verde, înconjurat de mun\i înal\i, înz[pezi\i. Fata se pref[cea în spum[ =i se pierdea în ap[, care, în gândul vis[torului, era Adriatica. Jim, în costum de baie, s[ri în ap[ =i începu s[ se dea afund în lichidul translucid, care îi risipea p[rul =i-l refracta prelungit. Departe, pe funduri, un candelabru enorm cu bra\e multe, ca o sepie de lumini, tremura sclipitor =i cre=tea vertiginos, pe m[sur[ ce Jim b[tea apa cu picioarele. Cu cât se apropia de fund, cu atât apa se rarefia =i becurile candelabrului se îndep[rtau. Dintr-un glob mare se desf[cu un =arpe lung din lame de argint =i bijuterii, care începu s[ se învârteasc[ în spiral[ =i s[ se ridice spre înot[tor. Jim recunoscu în capul reptilei pe mme Policrat. Apoi toate luminile c[zur[ în abis, rotindu-se în sisteme planetare =i cântând o muzic[ suav[ de orgi =i clopo\ei. Când se scul[, ceasul potrivit la orele opt era în plin[ activitate muzical[. Jim se întinse în c[ldura patului =i se l[s[ în voia gândurilor. În sob[ pocnea focul de curând aprins =i geamurile erau înflorite de z[pad[. Se sim\ea atât de bine, încât i se p[rea c[ îngerii zboar[ prin aer. Ideea c[ era logodit cu Vera îl n[v[li, îmb[tându-l cu vinuri necunoscute pân[ atunci, mirându-l c[ într-o hot[râre a=a de neprev[zut[ se poate g[si atâta fericire. Dragostea pentru Vera se strânsese în el pic[tur[ cu pic[tur[, =i acum era uimit s[ se vad[ plin de un lac lini=tit =i limpede. Râse la gândul c[-=i închipuise posibil[ o leg[tur[ cu Dora sau Lola, fete independente, c[ut[toare de stiluri personale, lipsite de ingenuitatea pe care temperamen-

NUNÞII

MARELE DIVAN

#'

G. C Ã L I N E S C U

$

tul lui autoritar o cerea. Dar ceea ce îl f[cu s[ se simt[ nou era un sentiment de suavitate =i protec\ie pudic[, ce-i d[dea scrupule de con=tiin\[ =i-l îndemna s[ sf[râme orice insinua\ie lasciv[ a imagina\iei. Pe Dora =i pe Lola le dezgolise în gând, dorise s[ le seduc[ în chip rece, ca s[-=i satisfac[ o vanitate viril[, =i se sim\ea tulburat lâng[ ele de parfumul lor feminin =i de viziunea fugitiv[ a unui genunchi sc[pat de sub rochie. Când în apa m[rii v[zuse încordarea =i descordarea pulpelor albe ale Dorei, înotase cu o voluptate rece, c[utând s[-=i sincronizeze mi=c[rile cu ale ei =i sim\indu-i de departe vibra\ia trupului. Dac[ îns[ o mân[ a închipuirii tr[gea ciorapul de pe pulpa Verei, alt[ mân[ se gr[bea s-o acopere, =i Jim încerca o emo\ie nou[, înrudit[ cu aceea a paternit[\ii. U=oarele lascivit[\i ale gândului aveau ceva idilic =i auster. Se întreba bun[oar[ cum erau genunchii Verei, ce siluet[ ar fi avut în costum de baie, se minuna c[ putea avea în curând dreptul s[ cerceteze toate aceste lucruri, la care nu se gândise =i care erau ale sale. Dar deducând-o din capul ei prelung =i vioi =i sub\irile glezne =i închipuindu-=i-o zvelt[ =i încordat[, nu era nelini=tit de dorin\e tulburi, ci cuprins de o mare afec\iune la ideea c[ trupul acela fragil era de acum în grija =i în st[pânirea lui. Ca o fat[ care a c[p[tat o p[pu=[ =i se gânde=te cum s-o îmbrace, Jim lu[ fotografia Verei, o foaie de hârtie =i un creion =i, cuprins de snobism, începu s[ fac[ schi\e =i proiecte de toalete. Îi desen[ o pijama scurt[ ca un tricou, în care ar fi pus-o de diminea\[ s[ fac[ exerci\ii de suple\e =i coregrafie, în tactul b[tut de el; un costum de c[l[rie b[ie\esc, cu bluz[ alb[, încheiat[ ruse=te (de=i nu avea cal), c[ci b[gase de seam[ c[ asta cadra bine cu casca ei de p[r; un costum yachting dintr-o fust[ alb[ plisat[ =i un veston cu galoane marin[re=ti, sau un mare pulover de lân[ alb[ peste pantaloni de schi, în vederea zbenguirii pe z[pad[. Jim îmbr[ca =i dezbr[ca pe Vera în imagina\ie, o r[sucea ca pe un manechin, o socotea un simplu obiect decorativ, f[r[ s[ presupun[ o clip[ m[car ideea vreunei rezisten\e. Alc[tui =i un plan de

NUNÞII CARTEA

activitate zilnic[, al c[rui scop era s[ fac[ din Vera o mic[ Dian[ modern[. La =apte s-ar fi sculat =i, luându-=i tân[ra so\ie în bra\e, ar fi trecut în sala de baie, unde ar fi stat câteva clipe sub grindina de ap[ a du=ului. În ritmul unei pl[ci de patefon, ar fi f[cut împreun[ o serie de mi=c[ri ritmice, dup[ care, îmbr[cându-se, ar fi trecut în sufragerie. Acolo s-ar fi între\inut amândoi, respectându-=i reciproc personalitatea, =i =i-ar fi dat la sfâr=it s[rutarea de desp[r\ire pentru o jum[tate de zi. Vera ar fi fost obligat[ s[ citeasc[ dup[ un anume program hot[rât de el, sau s[ se plimbe în aer liber =i în b[taia vântului, la volanul unui „sport“, având al[turi, pe banchet[, un ogar, pentru ca fa\a s[ i se îmbujoreze în chip firesc =i s[ ia ro=ea\a pieli\ei de m[r cre\esc, s[ înoate, s[ trag[ cu arcul =i s[ fac[ acroba\ii plastice pe un platou de gazon, în fa\a unui bazin nemi=cat de mercur. Dup[ amiaz[, îns[, îmbr[cat[ în costum simplu de impiegat[, ar fi devenit secretara sa în fa\a unei mici ma=ini de scris, al c[rei \[c[nit ar fi fost din când în când întrerupt de o îmbr[\i=are prelung[. Seara trebuia s[ ias[, pentru ca prezen\a lor în culoarele teatrelor sau în lume s[ produc[ invidie: „Vai, ce tineri, =i c[s[tori\i!“ „Vai, ce so\ie tân[ra ai!“ Imagina pentru Vera costume de sear[ albe =i foarte decoltate, a c[ror feminitate ar fi trebuit s[ contrasteze cu masculinitatea capului, ob\inut[ prin tunderea b[ie\easc[ a p[rului, a=a încât rotunditatea fe\ei =i fruntea bombat[ s[ r[mân[ speriat[ =i gra\ioas[, cu marii ochi cristalini umbri\i de gene prelungi. Aceste visuri se complicau cu planuri de existen\[ general[ =i de conduit[ afectiv[, determinate toate de sentimentul c[ Vera era proprietatea lui, dar o proprietate ginga=[, ce trebuie cultivat[, ceva ca o pas[re a paradisului în colivie sau ca un pe=ti=or exotic într-un glob verzui. Îmb[tat de aceste gânduri, Jim s[ri jos din pat =i începu s[ se plimbe în jurul od[ii, uitând s[ se îmbrace. Pe m[sur[ ce adâncea analiza evenimentului, be\ia noii st[ri cre=tea. Îi venea s[ râd[ de satisfac\ie =i s[ se mire de emo\iile ce le

$

G. C Ã L I N E S C U

$

încerca la gândul unor probabilit[\i pentru care fusese pân[ atunci orb. Nu ideea de a avea pe Vera (la gândul acesta se mustra de tic[lo=ie) îl încânta, ci aceea c[ fata avea s[ doarm[ acolo zgribulit[ lâng[ el, s[ poarte numele s[u, s[ pretind[ a face parte din via\a lui. Ciudat =i tulbur[tor! Acum în\elese Jim elementul conjugal din dragostea lui =i se socoti om, pricepând într-o clip[ ceea ce miliarde de oameni au încercat, ilumina\i tot într-o clip[. Se sim\i „so\“, protector =i p[rinte, =i ispita sexual[ îl n[v[li ca un sim\ religios de procrea\ie. Lola =i Dora erau =arpele =i pas[rea din p[dure ce nu pot fi domesticite, pe când Vera, porumbi\a care se a=eaz[ cu picioarele ro=ii pe degete =i ciugule=te din palm[. În vreme ce se plimba astfel prin odaie, u=a se deschise încet =i în cr[p[tura ei se ar[t[ capul de piele-ro=ie al babei Chiva, care n-avea obiceiul s[ bat[ înainte de a intra... – Hei! =opti ea, inten\ionând s[ fie discret[ =i p[trunzând în odaie cu miros de z[pad[ =i înf[=urat[ într-un strat gros de haine =i broboade – a venit cu o scrisoare, zice c[ de la domni=oara Vera. – Unde este, cine a venit? – A plecat... a fost o servitoare... ce te mai faci?... Parc[ eu n-am întrebat-o? de la logodnica... de!... Baba Chiva râse cu mister pân[ în pl[selele din\ilor =i scoase de sub =or\uri un plic lunguie\ =i roz, înl[crimat pu\in de fulgii de z[pad[. Nu le-am spus nimic... la cucoane! Apoi se scotoci din nou =i întinse un toc rezervor de culoarea gu=terului, ud: Ia vezi, asta ce mai e? L-am g[sit pe drum, în z[pad[. Când baba Chiva ie=i cu iarna afar[, Jim, pu\in nelini=tit de ce putea cuprinde scrisoarea, se apropie de sob[ =i, lovit în piept de dogoarea jarului, st[tu mult[ vreme meditând asupra probabilului con\inut, înainte de a desface plicul. Se hot[rî, în sfâr=it, =i citi, dup[ ce, aruncându-=i ochii asupra sfâr=itului, se convinse c[ nu aducea nici o veste rea:

„Bravo!“ gândi Jim m[gulit în amorul propriu la lectura primei scrisori a Verei. Nu-i b[nuise deloc adâncimea sufletului =i-=i închipuia c[ trebuie s[ scrie frivol =i conven\ional ca în „oracolul“ pe care i-l confiscase Silivestru Capitanovici. Cât devotament =i ce ginga=[ =i naiv[ sentimentalitate! „Voi fi, într-un cuvânt, ca o umbr[ a ta, care va merge cu tine =i se va opri cu tine.“ Bravo, Vera! Dulce =i necunoscut[ Vera! Ce fade i se p[rur[ scrisorile de alt[dat[ ale Dorei =i Lolei, pline de considera\ii generale preten\ioase sau fragmente de idei, aruncate pe toat[ hârtia în caractere \epoase, fa\[ de aceast[ m[rturisire plin[ de sinceritate =i scris[ aproape caligrafic. Aceast[ nou[ satisfac\ie de ordin critic spori euforia lui Jim =i sentimentul abscons c[ o planet[ comun[ îi scosese ca din întâmplare pe acela=i drum. Când Jim intr[ la prânz în sufragerie cu cele dou[ inele ascunse în buzunarul vestei, g[si asisten\a agitat[ =i g[l[gioas[ ca o mare rea. Tanti Ghenca se f[cuse p[mântie =i nasul

NUNÞII CARTEA

„Drag[ Jim. N-am dormit toat[ noaptea cu gândul la „evenimentul“ nostru de asear[, dar acum am avut o insomnie feeric[, a=a cum trebuie s[ fie când iei opiu. Am stat lini=tit[ =i m-am sculat lini=tit[ cum n-am mai fost decât în copil[rie. Nu-mi vine nici acum s[ cred c[ ceea ce se petrece cu mine este adev[rat. Pentru ce? m[ întreb. Ce ai putut tu g[si la mine care s[ te hot[rasc[ s[ faci acest lucru? M-am privit în oglind[ mereu, s[ v[d dac[ pot s[-\i plac \ie. Drag[ Jim, oricum ar fi, sunt fericit[, fiindc[ te închipui prea bun ca s[ glume=ti cu mine, =i apoi eu voi fi cuminte, voi citi ce-mi vei spune tu, voi gândi cum gânde=ti tu, voi fi, într-un cuvânt, ca o umbr[ a ta, care va merge cu tine =i se va opri cu tine. Toat[ noaptea am meditat cum trebuie s[ m[ port ca s[-\i plac \ie =i am a=teptat cu ner[bdare, dup[ cântatul coco=ilor, s[ se lumineze de ziu[, ca s[ pot s[ cânt de bucurie, f[r[ s[ fiu socotit[ nebun[. Î\i scriu acum ca s[ nu m[ faci s[ suf[r a=teptându-te prea mult. Vreau s[-\i spun o mul\ime de lucruri, o mul\ime de lucruri! A ta, Vera“

$!

G. C Ã L I N E S C U

$"

dantesc îi c[dea spre gur[, tanti Caterina l[tra, tanti Mali zâmbea enigmatic ca un faraon de bazalt, iar Magdalina se c[ina cu =oapta =i cu ochii. Silivestru, livid, îmbuca nervos =i în ne=tire, iar dom’ Popescu =edea în capul mesei, cu seriozitate de arbitru. Numai Lisandrina t[cea, stacojie =i obstinat[. – Neamul nostru a avut ru=ine – declar[ tanti Ghenca – strica\i în familie la noi n-au fost! Tanti Fira confirm[: – Ei, unde mai sunt vremurile când fetele =edeau închise în cas[ =i nu ridicau ochii la b[rba\i pân[ la nunt[!... – D-aia nu v-a\i m[ritat =i v-a\i uscat fete b[trâne; fiindc[ a\i fost rele =i s[lbatice! izbucni Lisandra cu o violen\[ pe care Jim nu i-o b[nuise. Agepsina se sim\i insultat[ personal =i strig[ furioas[ =i amenin\[tor: – Fat[, =tii ce? Noi nu ne-am m[ritat fiindc[ am fost bine crescute =i modeste =i n-am tras lumea de hain[ ca dezm[\atele de azi. Noi din vorba p[rin\ilor n-am ie=it =i nici de râsul lumii nu ne-am f[cut. |ie, dac[ \i s-a f[cut de m[riti=, du-te, fato, unde te-o lumina Dumnezeu, da’ aci b[rba\i noaptea s[ nu ne-aduci, c[ nu e tractir! – Agepsino – implor[ Magdalina sperioas[ – nu spune =i tu vorbe grele! (Explicativ.) Vezi, d-aia mi se b[tea mie pleoapa stâng[ =i-mi ie=ea în c[r\i vorbe rele =i necaz de la un crai de tob[! Cartea nu minte niciodat[! – Eu n-am adus nici un b[rbat, dar nici fat[ b[trân[ nu vreau s[ mor! Vreau s[ intru în rândul lumii! – N-ai decât! A venit =i te-a cerut =i nu te-am l[sat noi? – Ar fi venit, dar s-a speriat lumea de atâtea pustnice! – Ba nu \i-a venit soarta, fato! Când î\i bate ceasul, omul t[u î\i pic[ =i în foc! Nu ne-a fost scris la nici una s[ ne m[rit[m, =i asta-i! – Ba soarta nu vine dac[ nu-i deschizi u=a! C[ au vrut s[ m[ ia atâ\ia, =i la unul i-a\i râs în fa\[, la altul i-a\i întors

NUNÞII CARTEA

spatele =i a\i umblat cu vorbe pân[ m-a\i dezgustat. Soarta =i-o croie=te omul! Eu vreau s[ intru în rândul lumii! – Dac[ vrei s[ intri în rândul lumii – predic[ Ghenca – trebuia s[ spui dezm[\atului s[ vin[ aici ca oamenii, la lumina zilei, s[ declare aici c[ are gânduri serioase, nu s[ te ame\easc[ pe la col\ de strad[ =i s[-\i bat[ noaptea în geam, s[ se scoale to\i vecinii! Cine =tie ce stricat este, care a sim\it c[ ai ceva bani!... Toate femeile se uitar[ circular =i afirmativ una la alta, a=a cum se salut[ ra\ele, cu în\elesul: „Asta este!“ Lisandrina se aprinse =i zise cu lacrimi în ochi: – Ba nu e dezm[\at, nici stricat; e om a=ezat =i cu situa\ie =i a venit =i el s[ întrebe ce fac, c[ i-a fost fric[ s[ dea ochi cu d-voastr[. +i-apoi n-are s[ dea socoteal[ nim[nui, =i eu la fel! Nu-mi sunte\i nici tat[, nici mam[ =i nu sunt datoare s[ cer binecuvântarea nim[nui! – Dac[ n-ai p[rin\i, nu trebuie s[-\i faci de cap, s[ ne vâri în vorbele lumii! Uite-aici, m[tu=i-ta, pe ea s-o întrebi, c[ ea \ine locul mamii! Tanti Mali renun\[ ironic la tutela ei, scuturându-=i pelerina cardinalesc[: – Nu mai e acum vremea când tinerii întrebau =i pe cei b[trâni, cu experien\[. Acum e lumea nou[! Domnul Popescu î=i unific[ barba cu mâna =i crezu c[ a venit momentul s[-=i pun[ în valoare însu=irile lui de mediator: – Frate, voi sunte\i prea pripite. În definitiv, fata are dreptate. E înc[ tân[r[ =i frumoas[ =i vrea =i ea s[ se m[rite. Dac[ nu v-a\i m[ritat voi, nu înseamn[ c[ altul trebuie s[ v[ imite! Tanti Ghenca s[ri în\epat[: – N-are decât! Dar o fat[ cuminte nu prime=te noaptea pe to\i neispr[vi\ii de pe strad[... – D[-mi voie, frate, a venit omul în vizit[, s[ se vad[, ce Dumnezeu, doar n-o s[ se cunoasc[ de la distan\[! Parc[ eu, când am luat-o pe dumneaei, nu veneam f[r[ =tirea d-voastr[!

$#

G. C Ã L I N E S C U

$$

Toat[ lumea, unit[ într-un glas, l[tr[ asupra lui dom’ Popescu: – Taci din gur[, domnule, nu te-amesteca în lucrurile femeilor! Pe dumneata te =tia lumea cine e=ti, te d[duse=i în vorb[ prin al\ii, cum se obi=nuie=te, dar [sta =tie cineva cine-i? Nu vezi c[ e nebun[?... Dac[ o fi însurat! Daca umbl[ s-o în=ele =i o las[ f[r[ cununie! Dom’ Popescu î=i stric[ din nou barba =i se adres[ Lisandrinei: – De! aici au =i dumnealor pu\in[ dreptate... dumneata e=ti mai tân[r[ =i trebuie s[ le ascul\i, c[ au mai mult[ experien\[... ele î\i vor binele, ca surori... O fat[ trebuie s[ apere onoarea familiei... temelia \[rii... pe urm[ ne distruge neam\u =i americanu! Dom’ Popescu, ca s[ ias[ onorabil din afacere, se adres[ brusc lui Jim: – Ia ascult[, domnule, ce zici, o s[ ne ierte americanu datoriile? Jim îns[ nu sim\ea nici o atrac\ie pentru problema datoriilor Europei fa\[ de America =i se gândea numai c[ „individul“ Lisandrinei trebuia s[ fi fost acela cu care în duminica ploioas[ ea vorbise în =oapt[ pe geam, din odaia tantei Mali. În tot acest timp, Silivestru st[tuse rigid =i stins în priviri, ca pierdut într-o zon[ alpin[. În fa\a lui, cea=ca de cafea fumega ca un crater de bitumuri, de mucurile de \igar[ aruncate în ne=tire în[untru. Când tanti Ghenca se preg[tea s[ se repead[ cu masca ei sarcastic[ =i ceroas[, Silivestru, f[r[ s[ ridice capul, bolborosi aspru în barb[: – L[sa\i pe Lisandrina în pace =i nu-i mai purta\i de grij[! V-a\i a=ezat ca moliile pe sufletul ei =i nu o ierta\i pân[ nu i-l face\i pulbere. Du-te, Lisandrino, în lume, cu sau f[r[ cununie, =i ie=i din putreziciunea asta! =i eu am s[ fac la fel! V[ vestesc c[ m[ însor cu o coleg[ profesoar[ =i c[ am vorbit cu proprietarul s[ cump[r casa asta. Trebuie s[ intru =i eu, ca Lisandrina, în rândul lumii!

NUNÞII CARTEA

Silivestru t[cu =i strivi un alt muc de \igar[ în pasta neagr[ a ce=tii. Fu o clip[ de t[cere =i uimire... Tanti Mali se a=ez[ =i mai drept pe scaun =i r[mase nemi=cat[, cu mâinile fibroase a=ezate una peste alta. – N-ai decât s[ te însori =i tu – rupse t[cerea Agepsina – noi nu te \inem! – Nu m[ \ine\i? M[ a=teptam s[ v[ bucura\i, nu s[-mi da\i voie! Tanti Ghenca se învine\i: – Las[, domnule, c[ cunoa=tem noi însur[toarea d-tale! De ani de zile te tot logode=ti, =i nu te mai însori niciodat[! Nu e=ti bun pentru asta, domnule, fuge femeia de c[r\ile d-tale! Tanti Agepsina zise cu o jale rea: – Sigur, acum, când î\i vine bine, te însori, dup[ ce ne-ai \inut pe noi în loc de nu ne-am m[ritat, pentru c[ a trebuit s[ avem grij[ de b[trâni =i de d-ta! – L[sa\i-m[ în pace! se irit[ Silivestru. L[sa\i-m[ în pace! Pân[ când o s[ m[ \ine\i legat aci cu lan\uri? Vreau s[ respir aer curat! – +tii ce, domnule? zise Ghenca cu confiden\[ sarcastic[, \i-a f[cut farmece! Las[, c[ =tiu eu pe cine iei dumneata! Pe sfrijita aia f[r[ c[ma=[ pe ea, care î\i a\ine calea de ani de zile fiindc[ =tie c[ ai avere! Profesoar[! Mereu pe drumuri! Nu =tie ce e cas[, nu =tie ce e mas[! Du-te =i te însoar[ cu ea, ca s[ te c[ie=ti pe urm[! Eu, una, nu m[ bag, nu m[ amestec! Fiecare î=i croie=te soarta cum îl taie capul! Fa\a lui Silivestru se f[cu de zinc. – T[ce\i din gur[, scorpiilor! strig[ el fioros, =i cu un pumn sf[râm[ cea=ca de cafea =i farfuria de sub ea. Apoi se ridic[ repede de la mas[ =i ie=i izbind u=a de perete a=a de tare, c[ geamurile =i farfuriile din dulap zbârnâir[, =i lampa cu stalactite de cristal se cl[tin[ deasupra mesei, clipocind. – Vai de mine! se v[it[ galben[ Magdalina, punându-=i mâna la inim[. Fric[ mi-a fost de scandal =i de oameni prici-



%$ G. C Ã L I N E S C U

$&

no=i! Din sup[rare – Doamne fere=te! – poate s[-\i vin[ o dambla... Dom Popescu îndr[zni: – Frate, ce v[ amesteca\i d-voastr[ în treburile omului cu asemenea vorbe jignitoare?! – Tu s[ taci din gur[! îl cert[ brutal Caterina. E fratele nostru =i =tim noi ce trebuie s[-i spunem! – Aici cam au dreptate – se adres[ dom’ Popescu lui Jim – ele au socotelile lor de familie, drepturile lor de surori mai mari, în care noi nu trebuie s[ ne amestec[m! Jim î=i pip[i inelele în buzunar =i, satisf[cut de a putea turna gaz peste foc, zise râzând: – Ce curioas[ coinciden\[! Trei evad[ri deodat[! C[ci am uitat s[ v[ spun, =i eu m[ însor! Nimeni nu d[du importan\[ declara\iei =i Agepsina spuse: – Acum te-ai g[sit =i tu s[ glume=ti! – Cum glum[?! râse mefistofelic Jim. Crede\i c[ eu glumesc? =i scoase inelele din buzunar, le încerc[ în din\i, le arunc[ în aer =i le prinse zorn[ind în farfurie, apoi le puse pe amândou[ în degete. Uite aici: Ion =i Vera, 1 decembrie l931. Spre deosebire de unchiul Silivestru =i tanti Lisandrina, eu v[ comunic fapte împlinite! – Felicit[rile mele! se înveseli sincer dom’ Popescu. Bine faci, omul trebuie s[-=i fac[ datoria în via\[! Tanti Magdalina îns[ începu s[ se c[ineze =i s[ se jeluiasc[: – Mam[ drag[, când ai f[cut tu asta, f[r[ s[ m[ întrebi? S[ fi =tiut =i eu pe cine iei =i cum! Lucrurile astea se fac cu socoteal[ =i f[r[ prip[! – S[ =tii =i dumneata? Dar pentru ce? se mir[ cu toat[ sinceritatea Jim. Ce folos ar fi fost s[ =tii dinainte ceea ce în nici un caz nu po\i împiedica dac[ vreau eu? Te informez numai, ca s[ fii în curent cu starea mea civil[, s[ nu cumva s[ uit! – Mam[ drag[ – continu[ v[itatul de g[in[ care a ouat de curând, Magdalina – se poate s[-mi faci mie a=a ceva? Eu

NUNÞII CARTEA

sunt b[trân[ =i cu experien\[ =i \i-a= fi deschis ochii! Te-ai întrebat tu dac[ are fata zestre ca pentru înv[\[tura ta, dac[ e partid[ bun[ pentru tine? =i cum te logode=ti a=a, f[r[ s-o v[d =i eu? Jim se sup[r[ de-a binelea: – D-ta crezi c[ eu am cump[rat-o din târg =i pentru al\ii =i c[ m-am tocmit? Am întrebat-o numai pe ea =i apoi am comunicat hot[rârea p[rin\ilor, cum fac =i aci, a=a, ca o curiozitate care poate s[ v[ intereseze! Prin urmare, s-a terminat! Cu aceste vorbe, Jim se ridic[ râzând de la mas[, aprobat de baba Chiva, care se învârtea pe lâng[ bufet, =i ie=i lini=tit din odaie. Tanti Ghenca îl apostrof[ de la distan\[, în vreme ce Magdalina î=i =tergea ochii în lacrimi. – Hei, domnule, d-voastr[ a\i stricat lumea; nu mai e respect de p[rin\i, nici ru=ine în ziua de azi! Apoi tanti Mali, tanti Ghenca, tanti Caterina =i tanti Agepsina învârtir[ drojdia cafelei pe fundul ce=tilor, pe care le r[sturnar[ pe farfurioare =i le împinser[ în ordine în fa\a tantei Magdalina. Aceasta, cu ochii ro=ii =i întunecat[ la fa\[, lu[ prima cea=c[ =i, privind în fundul ei cu ramuri negre, începu s[ consulte drumurile întortocheate ale destinului.

$'

G. C Ã L I N E S C U

NELINIªTI PRENUP|IALE

%

–Vera – strig[ Jim dup[ amiaz[, intrând în odaia fetei – închide ochii =i întinde mâna stâng[! Fata se apropie râzând =i strânse pleoapele tare detot. Jim îi lu[ mâna mic[, îi s[rut[ pe rând vârfurile degetelor sub\iri =i apoi îi petrecu verigheta rece pe inelar. Vera deschise ochii mari =i se uit[ speriat[ la mân[. R[sfir[ degetele în aer, alerg[ la fereastr[, se privi în oglind[ =i, în sfâr=it, veni ame\it[ înspre Jim, l[sând capul în jos. Jim o puse s[ stea pe un scaun =i se a=ez[ =i el în fa\a ei, cu genunchii lipi\i de genunchii ei. Apoi îi cuprinse amândou[ mâinile =i o privi în ochi. Pupilele Verei sclipeau ca boabele de struguri negri în rou[ =i n[rile îi tremurau de emo\ie. Sub casca de lac negru a p[rului, obrazul naiv, fin ardea îmbujorat. – Vera – zise Jim cu voce schimbat[ – î\i dai tu seama ce clip[ mare este asta pentru noi? De acum tu nu mai ai nici p[rin\i, nici fra\i =i copil[ria ta s-a sfâr=it. De acum tu e=ti numai a mea =i soarta mea este =i a ta. Vom dormi unul lâng[ altul =i vom trece prin via\[ îmbr[\i=a\i. Când tu vei fi bolnav[, eu te voi veghea toat[ noaptea =i tu vei face acela=i lucru cu mine. Orice bucurie ne va bucura pe amândoi =i triste\ea unuia va fi =i a celuilalt. Eu nu am de acum încolo alt scop în via\[ decât s[ te ocrotesc pe tine, iar tu trebuie s[ m[ aju\i =i s[-mi fii credincioas[, ca s[ pot izbuti în via\[. Uit[-te în ochii mei, Vera, =i spune-mi drept: î\i va fi dor de cineva, mai iube=ti pe cineva câtu=i de pu\in în afar[ de mine? Vera se uit[ în ochii lui Jim cu o penetra\ie indicibil[ =i spuse:

NUNÞII CARTEA

– Nu mi-e dor de nimeni, nu-mi pas[ de nimeni. Eu numai pe tine te iubesc! Statur[ a=a, în t[cere religioas[, =i prin genunchi î=i presim\eau în trup zvâcnirea întregului sânge. Sim\eau ritmul lini=tii, =i asta le d[dea o beatitudine paradisiac[. Aerul c[dea în jurul lor în straturi de m[tase, =i lina ninsoare de afar[ li se p[rea o desfoiere universal[ de flori de meri =i cai=i. Timpul clipocea lent, st[t[tor, unduindu-se în rotocoale mari, ame\itoare. Jim =i Vera se a=ezar[ pe micul pat, culcându-se unul în fa\a altuia, =i Jim vru s[ trag[ pe fat[ lâng[ sine =i s-o s[rute. Ea îns[ se feri rug[toare: – Jim, n-ai spus tu s[ fim cumin\i pân[ la nunt[? E ru=ine s[ ne s[rut[m acum! Tân[rul consim\i la ascetism în privin\a s[rut[rilor, dar ad[ug[: – Sunt cuminte, î\i f[g[duiesc, dar de acum încolo trebuie s[ ne obi=nuim cu ideea de a fi împreun[. Între noi amândoi apropierea va fi a=a de mare de acum înainte, încât ru=inea va r[mâne un cuvânt gol. Tu nu =tii c[ vom dormi împreun[ =i c[ nu vei mai avea nimic s[-mi ascunzi? De ce te-ai înro=it a=a la fa\[? Într-adev[r, obrazul fetei ardea, =i în ochi îi sclipeau mici lacrimi. – Eu nu =tiu ce se petrece cu mine, Jim – zise ea pierit[ – dar =tiu c[ te iubesc. Tu po\i s[ faci de acum încolo cu mine ce vrei! Cu sângele aprins =i voluptos de inocen\a fetei, Jim spuse mai încet, strângându-i mâinile: – Când vei fi a mea, ai s[ vrei s[ avem copii? Vera nu =tia l[murit nici ce înseamn[ a fi a cuiva, nici cum se fac copiii, dar fiori nemaicunoscu\i ei pân[ atunci îi trecur[ prin trup. Aprob[ numai din cap =i din închiderea pudic[ a pleoapelor. – Vera – se rug[ Jim – î\i promit c[ sunt cuminte, m[ la=i s[ te strâng în bra\e?

%

G. C Ã L I N E S C U

%

Buzele, pleoapele, n[rile, toat[ fa\a îmbujorat[ a fetei tremurau de emo\ie =i ru=ine, dar glasul stins spuse cu hot[râre: – Jim, tu po\i s[ faci cu mine ce vrei! Jim o trase cu o mân[ lâng[ sine, iar cu cealalt[ îi netezi p[rul. Degetele îi intrau în pletele moi ca în ciucurii unei mari crizanteme l[\oase. P[rul Verei avea un parfum stins de cafea crud[ sau de castane, care îmb[ta. Î=i lipir[ vârfurile nasurilor unul de altul, într-o s[rutare japonez[ =i se privir[ în ochi. În micile discuri cu chenar verzui ai ochilor fetei Jim se vedea liliputan. Apoi coborî mâna pe spate. Pip[i umerii mici =i omopla\ii, num[r[ cu degetele coastele =i strânse tare mijlocul, str[b[tut de un fior nu atât voluptos, cât de proprietate. Dup[ aceea trecu repede mâna pe glezne =i o ridic[ u=or spre genunchi. |inu mult[ vreme în podul palmei rotula rece =i sidefoas[ din cauza ciorapului de m[tase =i a încord[rii instinctive a piciorului. Acum arterele îi zvâcneau de o dorin\[ mai insidioas[, fiindc[ i se p[rea grozav[ ca o coloan[ de fum divin. F[cuse de atâtea ori lucrul acesta, în sil[, cu femei ironice =i generoase, dar de data aceasta, în fa\a nevinovatei, tremur[toarei de ru=ine =i iubire Vera, se sim\i plin de religiozitate, ca în fa\a unui mister. Ceea ce dorea în fundul con=tiin\ei era mai presus de ru=ine =i pl[cere, =i nu avea s[ se întâmple decât o singur[ dat[ în via\[, ca na=terea =i moartea. Jim lunec[ mâna în sus, peste marginea ciorapului, =i netezi deodat[ epiderma cald[ a pulpei caste, pentru întâia oar[ atins[ de o mân[ str[in[. Vera d[du un mic \ip[t =i-=i ascunse obrazul înfierbântat în pieptul lui Jim, cutremurat[ de un suspin u=or, asem[n[tor plânsului. Erau amândoi tulbura\i ca de un eveniment mare =i îmb[ta\i c[ deschiseser[ poarta înfrico=at[ a ru=inii, pentru a se apropia în toat[ goliciunea sufleteasc[ unul de altul. Cum Vera î=i ascundea cu înd[r[tnicie obrazul, Jim o îndep[rt[ cu energie =i c[ut[ s[ o priveasc[ în fa\[: – Vera – zise el mi=cat – \i-e ru=ine de mine? Fata nu ridic[ ochii, dar r[spunse încet =i rug[toare:

NUNÞII CARTEA

– Jim, vreau s[ m[ iei cât mai curând, cât mai curând! Acum îns[ erau schimba\i suflete=te, c[ci o perdea grea ce-i desp[r\ise se tr[sese la o parte. Se sim\eau de pe acum so\i =i se doreau – Jim, ner[bd[tor de a avea o fiin\[ cu des[vâr=ire inocent[, Vera, ne=tiutoare înc[ de adev[r, dar presim\ind c[ trebuia s[ fac[ un mare sacrificiu, cu trupul ei tot, cu tot ce fusese pân[ atunci neatins =i nerostit. Vera î=i trase rochia strâns peste genunchi =i, devenit[ pe jum[tate femeie, începu s[ zgâl\âie un nasture din haina logodnicului s[u. – Jim – zise – spune-mi drept, s[ nu m[ min\i, tu... ai mai s[rutat fete... a=a cum ai f[cut cu mine? – Am mai s[rutat, Vera, de ce s[ te mint... dar nu a=a ca pe tine... f[r[ s[ le iubesc! – Dar de ce? se mir[ fata, adumbrindu-se. Jim nu vru s[ jigneasc[ inocen\a fetei cu considera\ii fiziologice: – Nu pot s[-\i explic acum pentru ce... mai târziu... dar tu trebuie s[ m[ crezi pe mine... numai pe tine te iubesc! +i, cuprinzându-i amândou[ mâinile =i s[rutându-i-le, le puse în dreptul inimii lui. – Jim – =opti fata dup[ câteva clipe de medita\ie – =i o s[ facem =i copii? – Se în\elege, dac[ vrei tu! – Eu vreau! Vera se înveseli =i râse cu capul pe spate, copil[re=te. – Vreau un b[iat, s[ semene cu tine, s[ aib[ ochii întuneca\i ca ai t[i! – +i eu vreau o feti\[, nebun[ ca tine =i cu ochi oceanici! – Atunci s[ facem =i b[iat, =i fat[! S[ m[ joc cu ei! – Bine, consim\i Jim, dar tu =tii cum se fac copiii? Vera pufni cu pudoare, ar[tând c[ =tie, dar nu poate s[ spun[ =i =opti cald în urechea lui Jim: – +tiu... ne s[rut[m mult!

%!

G. C Ã L I N E S C U

%"

Tân[rul pufni la rându-i în râs de naivitatea fetei =i o strânse cu patim[ de mijloc. Apoi o lu[ în bra\e ca pe un copil =i o purt[ prin odaie, leg[nând-o. Vera se l[sa dus[ =i se \inea cu amândou[ mâinile de gâtul tân[rului, acoperindu-i un obraz cu pletele sale netede. Era u=oar[ =i delicat[, =i suflul ei cald adia pe fa\a lui Jim ca un vânt de iunie cu mireasm[ de trandafiri. Se l[sar[ astfel pe un scaun =i r[maser[ a=a mult[ vreme îmbr[\i=a\i =i ascultându-=i reciproc b[t[ile arterelor. Vera încrunt[ ochii =i întreb[: – Jim, e adev[rat c[ o s[ îmb[trânim =i eu o s[ m[ fac urât[ =i zbârcit[? Când n-am s[ mai fiu tân[r[, tu n-ai s[ m[ mai iube=ti! – Ba da, Vera! – Ba nu, =tiu eu! Nu vreau s[ tr[iesc pân[ când voi îmb[trâni! Tân[rul se însp[imânt[ de spectrul senilit[\ii =i astup[ gura Verei. – S[ nu mai spui asta! Noi nu vom îmb[trâni niciodat[, ci vom r[mâne tineri =i sprinteni ca =i acum. Numai cine nu poate s[ iubeasc[ îmb[trâne=te =i moare! Vera p[ru convins[ =i începu din nou s[ mediteze cu sprâncenele încruntate. – Jim – întreb[ ea din nou =treng[re=te – dar tu ai s[-mi faci rochii multe, multe, nu e a=a? Vreau s[ fiu frumoas[! – Am s[-\i fac, fire=te, dac[ vei fi cuminte! Dup[ o clip[ de reflec\ie, fata se r[zgândi: – Nu mai vreau rochii, Jim! S[ m[ iube=ti tu, atâta vreau. Privir[ amândoi pe fereastr[, =i Vera î=i lipi nasul mic de geam. Afar[ ningea lini=tit cu fulgi de p[p[die =i naftalin[, =i toat[ strada era învelit[ cu bl[ni de urs alb. O sanie cu zurg[l[i clinchenitori lunec[ repede, tras[ de doi cai nervo=i, acoperi\i cu re\ea. În urma ei, c[lare pe s[niu\e mici remorcate una de alta, o droaie de copii chiuiau =i fluierau, îmb[ta\i de iarn[. Fa\a le era ro=ie ca merele domne=ti =i pe sprâncene

NUNÞII CARTEA

=i în n[ri gerul îi pudrase cu cristale. Vera chihoti de bucurie =i tropoti pe loc. – Jim, nu e a=a c[ dac[ m[ m[rit cu tine, am voie s[ m[ mai joc cu z[pad[? – Auzi vorb[! Î\i cump[r =i o sanie sau un schi =i costum de alpinist[, cu pantaloni, s[ mergi =i la Polul Nord! La ideea ghe\urilor eterne, ochii Verei se împânzir[ iar[=i de gânduri noi: – Jim, a= fi curioas[ s[ =tiu cum e la Polul Nord! Trebuie s[ ning[ mereu =i s[ sune numai zurg[l[i de s[nii. – Închipuie-\i un pustiu acoperit cu blan[ moale de hermin[ =i întrerupt din loc în loc de oglinzi masive de ghea\[, în jurul c[rora se mi=c[ molatic turme de ur=i albi. Din când în când, un ren cu coarne r[muroase apare la orizont, ca o tuf[ desfrunzit[, =i câte un stol de pinguini, cu fracuri negre, se îndreapt[ c[tre parchetele de cristal ale ghe\urilor. =i peste tot cad neîntrerupt fulgi de naftalin[, ca acum! – Vai, ce mult mi-ar pl[cea un pinguin, Jim, s[ sar[ prin cas[... Dup[ un r[stimp, Vera vorbi din nou, în vreme ce cu mâinile potrivea cravata lui Jim: – De când te iubesc pe tine, Jim, a început s[-mi fie fric[ de moarte! Nu e a=a c[ n-o s[ murim curând? Vreau s[ te iubesc mult detot, =i apoi nu-mi mai pas[! F[r[ tine acum mi-e urât =i mi-e fric[. Asear[ m-am uitat pe fereastr[, spre cer, la stele =i m-au cuprins fel de fel de gânduri. Jim, ia spune-mi, sunt departe stelele? În =coal[ n-am înv[\at. – Asta-i acum, sunt departe, se-n\elege! – Bine, dar dincolo de ele ce este? – Probabil o alt[ pulbere de lumi, pe care n-o z[rim. – Dar dincolo? – Nimic. – Cum nimic? Pân[ unde \ine nimicul [sta? – Ia ascult[, Vera, de când ai devenit lunatic[? Ce-\i pas[ \ie de stele?

%#

G. C Ã L I N E S C U

%$

– Nu-mi pas[ de stele, dar m[ cuprinde o triste\e =i un urât când m[ gândesc ce mici suntem. A= vrea s[ avem o putere mare, s[ tr[im câteva mii de ani! Jim trecu de câteva ori mâna peste pletele Verei =i zise: – Ce comedii î\i trec \ie, Vera, prin c[pu=orul [sta? S[ nu te mai gânde=ti la stele, nici la moarte, c[ nu e bine! Oamenii cumin\i nu se gândesc la nimic =i tr[iesc numai cu evenimentele m[runte ale orei. Dac[ mu=uroaiele de furnici ar vedea ochiul enorm al omului \intit ca un astru ro=cat asupra \arinii, n-ar încremeni toate pe loc? Dac[ am avea urechi =i sim\uri s[ auzim mecanica huruitoare a cerurilor, inimile noastre n-ar înghe\a de spaim[? De ce s[ ne sucim noi mintea cu întreb[ri inutile când, stând a=a, cu obrajii lipi\i =i îmbr[\i=a\i, ne sim\im atât de ferici\i? – Jim, tu ai dreptate, tu nu po\i s[ ai decât dreptate! Sunt o proast[ =i trebuie s[ m[ ier\i! Se întunecase =i în odaie focul aprins în sob[ arunca prin intersti\iile capacului câteva fâ=ii de lumin[. Vera aprinse becul de pe noptier[ =i odaia se umplu de o lumin[ verzuie, blând[ ca un du= m[runt. Erau amândoi a=a de vr[ji\i =i p[trun=i de miracolul vie\ii lor, încât dac[ de sub plapuma roz ar fi ie=it un înger cu aripile înf[=urate, sau Cupido ar fi intrat gol pe u=[, cu arcul în mân[, nu s-ar fi mirat. Examinar[ din nou inelele, sco\ându-le =i punându-le de câteva ori pe degete. – Vera – întreb[ Jim – ia spune-mi tu mie, cum ai început tu s[ m[ iube=ti? Fata î=i l[s[ pleoapele în jos =i-=i d[du cu mâna p[rul de peste ochi. – Ceea ce m[ întrebi tu e un lucru pe care mi-e greu s[-l spun, fiindc[ mie mi se pare c[ te-am cunoscut =i te-am iubit întotdeauna. – Dar ce-ai gândit tu atunci, în tren, când te-am s[rutat? – Mi-a fost fric[... dar apoi mi-a fost drag de tine... te v[zusem cu coada ochiului =i-mi pl[cuse=i... mi-era =i ru=ine de întâmplare =i-mi era =i ciud[ c[ nu vii s[-mi vorbe=ti.

NUNÞII CARTEA

– Ei, =i apoi? – Apoi te voiam mereu =i m[ rugam lui Dumnezeu s[-mi ie=i înainte... nu mai dormeam noaptea =i mi-era dor de tine, =i dac[ ai fi venit atunci s[ m[ furi, mergeam cu tine pân[ la cap[tul lumii... – Dar dac[ nu te întâlneam? – +tiu eu ce se întâmpla dac[ nu te mai g[seam?... Poate m[ aruncam undeva într-un râu... poate cu vremea a= fi uitat... dar =tiu c[ mi-era sil[ de toat[ lumea =i n-a= mai fi ridicat ochii asupra nici unui b[rbat... Pentru c[ tu e=ti a=a cum te-am visat eu =i trebuia neap[rat s[ vii ca s[ nu mor! Zicând acestea, Vera puse capul pe um[rul lui Jim =i oft[ u=or, zâmbind înl[crimat. – Dar tu cum ai început s[ m[ iube=ti? întreb[ ea. – Eu, Vera, veneam mereu la tine, f[r[ s[ în\eleg de ce, în vreme ce alergam cu gândul la alte fete, pe care în realitate nu le iubeam. Nu-mi închipuiam c[ într-o fiin\[ a=a de mic[ =i sfioas[ ca tine se poate ascunde atâta dragoste. Dar f[r[ îndoial[ c[ în cele din urm[ s-ar fi întâmplat ceea ce s-a întâmplat, pentru c[ sim\eam în mine o nemul\umire =i o c[in\[ ori de câte ori te p[r[seam. Dar în sfâr=it, ce-\i pas[ \ie cum am ajuns eu s[ te iubesc dac[ eu te iubesc cum te iubesc =i simt c[ f[r[ tine lumea e ca un univers cu soarele stins? Cu aceste vorbe, cei doi se îmbr[\i=ar[ din nou, se frânser[ tare în bra\e, se leg[nar[ pe loc, î=i lipir[ obrajii, î=i sorbir[ r[suflarea =i se privir[ lung în ochi, chinui\i de a nu putea s[ se p[trund[ mai tare, nes[tura\i unul de altul. +i ar fi stat a=a ceasuri întregi =i zile întregi, =i stelele s-ar fi aprins =i s-ar fi stins deasupra lor dac[ mme Policrat n-ar fi cioc[nit tare în u=[ =i nu le-ar fi strigat: – Copii, de-ajuns cu dragostea... veni\i la mas[! În sufragerie, Jim =i Vera continuar[ coresponden\a mut[. Uitau pe rând s[ m[nânce =i se pierdeau în contemplarea celuilalt, ori î=i strângeau mâna pe sub mas[. Vera zâmbea

%%

G. C Ã L I N E S C U

%&

gale= Iui Jim =i s[rea la fiece gest al lui s[-i dea un =ervet, o furculi\[ sau ceea ce credea c[-i lipse=te. – Oh, oh! exclama mme Policrat, mai pudrat[ =i încondeiat[ ca oricând, ce tandre\e! =i f[cea din mâna plin[ de inele un gest comic de gelozie. De=i domnul Emilian Protopopescu =i Camelia li se p[reau celor doi logodnici foarte ridicoli, îi priveau cu simpatie =i fiindc[ ar fi iertat gre=elile întregului univers, =i pentru c[ aprobau solidaritatea lor. De aceea le suportau sfaturile cu îng[duin\[. – S[ v[ iubi\i – zicea moral dl Emilian – c[ci f[r[ iubire nu se face nimic în via\[! (Ar[tând înspre Camelia.) Dac[ nu era ea, care cu dragostea ei s[ în\eleag[ cu ce om are de a face, de mult m[ pr[p[deam! Nu e a=a, m[mic[? – A=a e, puiule! Nu vorbi mult, s[ nu te obose=ti! – Domnule, când eram fl[c[u ajunsesem numai 45 de kilograme! Nu puteam mânca nimic =i o durere surd[ îmi în\epenea ceafa. Stomacul, inima, pl[mânul, nimic nu mai func\iona bine. M-am c[utat cu doctori mari, am f[cut fel de fel de analize, a sângelui, a sputei, a lichidului cefalorahidian, a urinei, =i nimic. Am fost =i la Viena, într-un sanatoriu. Ei bine, n-ai s[ crezi! Ea mi-a sugerat ideea c[ am tenie, =i întradev[r, dup[ câteva încerc[ri infructuoase, c[ci capul r[mânea mereu în[untru, am dat afar[ o tenie de vreo l4 metri. De când m-am însurat am via\[ lini=tit[, m[nânc ra\ional, m[ culc devreme, nu sunt agitat de problema sexual[ =i pot s[ lucrez câteva ore pe zi. Am crescut cu 20 de kg. C[s[toria e mare lucru, nu e a=a, m[mic[? Dl Emilian vorbea despre c[s[torie ca despre un sanatoriu =i se uita la Camelia ca la o doic[. Jim =i Vera se strângeau de mâini pe sub mas[, hot[râ\i s[ n-aib[ tenie =i s[ tr[iasc[ f[r[ ra\iune. În fiecare zi cei doi se închideau în odaie, =i acolo, mân[ în mân[ =i um[r la um[r, î=i =opteau fel de fel de nimicuri, r[scolindu-=i toate col\urile sufletului, întrebându-se de toate

NUNÞII CARTEA

=i gustând dinainte cu închipuirea bucuriile c[sniciei. Deveniser[ mai pu\in sfio=i unul de altul, =i Vera mai concesiv[, de=i mereu pudic[, =i într-o zi Jim s[rut[ pe fat[ deasupra genunchiului, dup[ ce tr[sese ciorapul, în vreme ce ea î=i acoperise ochii cu mâna, s[ nu vad[. Sfiala fetei fa\[ de Jim disp[rea zi cu zi, f[r[ s[-i r[peasc[ ingenuitatea, transformându-se într-o patim[ fanatic[ capabil[ de orice. Într-o zi ea puse capul pe pieptul lui Jim =i aproape plângând =opti: – Vreau s[ fiu a ta, cu tot trupul! Jim o mângâie =i o s[rut[ pe frunte, ne=tiind bine dac[ fata î=i d[dea seama de ceea ce dorea =i spunea. Ochii ei erau îns[ limpezi =i nevinova\i =i f[r[ umbr[ de tulburare ascuns[. De la o vreme, odaia Verei era plin[ de lenjerie nou[ =i cutii. Era zestrea ei, pe care o a=eza vrafuri, o cataloga =i o punea în rafturile =ifonierului, stropind-o cu ap[ de colonie =i pres[rând-o cu floare de patchouli. Jim lua =i el parte la aceste inventarii, desfoind petalele spumoase ale c[m[=ilor, sau desf[când, spre ru=inea cu lacrimi a Verei, un combinezon îndantelat, fin ca pentru picioare de nimfa. Vera s[rea asupra lui, i-l smulgea din mân[ =i-l ascundea, implorând: – Nu te uita, Jim, mi-e ru=ine! – Ce ai tu s[-mi ascunzi mie? o mustr[ într-o zi Jim foarte serios. Nu e=ti tu de acum a mea? Nu sunt eu tovar[=ul t[u de via\[ =i de moarte? Mai mult decât aceste dantele voi vedea, Vera! În ziua cea mare te voi vedea goal[! Vera l[s[ capul în jos =i zise îmbujorat[: – Atunci tu po\i s[ faci cu mine ce vrei, dar acuma mi-e ru=ine! Amândoi î=i f[ceau pe hârtie liste de avutul lor =i sim\eau o bucurie nou[ la vederea pachetelor lucioase de lenjerie bine c[lcat[ =i legat[ cu panglici, care era a lor. Scoteau de prin sertare tot felul de nimicuri, pe care hot[rau s[ le re\in[, spre a-=i spori inventarul. Se sim\eau egoi=ti =i pl[nuiau fiecare s[=i însu=easc[ ceva din casa celor b[trâni. Vera alerga tiptil prin cas[ =i venea cu câte un obiect, zicând:

%'

G. C Ã L I N E S C U

&

– Asta o lu[m noi. Mama nu are ce mai face cu el! Ar fi devastat toat[ casa dac[ n-ar fi manifestat dispre\ pentru gustul b[trânilor. Voiau lucruri noi, mai frumoase, =i-=i mobilau cu închipuirea od[ile. C[ci nu numai dorin\a de contopire, ci =i aceea de a reprezenta un c[min îi f[cea ner[bd[tori. +i într-o zi, Jim surprinse pe Vera exercitând de zor pe o hârtie, \inând vârful limbii afar[, semn[tura ei viitoare de femeie: Vera Marinescu, doamna Vera Marinescu. – Am s[ fiu doamn[, am s[ fiu doamn[! strig[ ea vesel[, piruetând prin cas[. – Da, Vera! confirm[ Jim. Doamna =i femeia mea! A=a î=i petreceau zilele nelini=tite de a=teptare, pân[ ce ceasul cel mare b[tu, =i ziua nun\ii se deschise înaintea lor, ca un =ir dublu de genii întraripate.

CARTEA

Bobby se n[pusti pe u=[, ro=u de emo\ie la fa\[ =i cu musta\[ american[, =i strig[ din prag: – +efule, disear[ e box la Circ! St[tu astfel o clip[, cu p[l[ria de fetru (cu care alterna în cursul zilei =apca reglementar[) înclinat[ spre ceaf[, a=teptând efectul senza\ionalei =tiri. V[zuse pe gardurile de lâng[ Lido un afi= mare, lung, pe care scria cu litere de foc Mo\i Spandau – H. Breitkopf, =i ca la comunicatul mobiliz[rii generale a armatei alergase în pas gimnastic acas[, spre a tapa pe Jim sau pe Vera. Ace=tia îl primir[ pu\in tulbura\i în intimit[\ile de logodnici, dar transmi\ând =i asupra lui zâmbetul fericirii lor. Bobby le era la amândoi simpatic, pentru c[ era oarecum agentul, destinat de soart[, al reîntâlnirii. Vera, care iubea acum pe toat[ lumea =i vedea numai paradisuri cu flori =i îngeri p[zitori peste tot, î=i amintea cu duio=ie cum Bobby s[rea în foc pentru ea când era vorba de vreo misiune secret[, ca, de pild[, de a pândi scrisorile ce-i veneau de la Jim =i a i le da f[r[ =tirea celorlal\i. Jim îl simpatiza fiindc[ era fratele Verei, cu care sem[na de altfel, =i fiindc[ orice tân[r independent care î=i b[tea joc de curiozit[\ile celor b[trâni îi pl[cea. Intuind acest efluviu de simpatie, Bobby îl comercializase, percepându-l în bani. La început el numea pe viitorul lui cumnat domnul Jim, dar apoi, dându-=i seama de însemn[tatea gradului s[u de rudenie prezumtiv, începu s[-i zic[ de-a dreptul: =efule, evitând totdeauna =i domnule, =i tu. – Bobby, nu \i-e ru=ine!? îl mustrase Vera. Dar Jim nu era sup[rat de aceast[ inocent[ impertinen\[, fiindc[ Bobby nu era prea detot tân[r fa\[ de el =i în curând avea s[ fie student, =i apoi spunea asta cu a=a mari agita\ii

NUNÞII

O GAL{ DE BOX

&

G. C Ã L I N E S C U

&

confiden\iale ale sprâncenelor, încât stârnea râsul. De câte ori dar Bobby îl lua tainic la o parte =i-i spunea clipind comic: „+efule, e un film stra=nic cu Anny Ondra la Capitol!“, Jim în\elegea aluzia =i, p[rându-i r[u c[ nu poate s[ mearg[, îi d[dea bani. Auzind de box, Vera, care nu fusese niciodat[ la un meci =i era curioas[ de orice aspect al vie\ii dup[ ora 9 seara, când i se impunea s[ fie acas[, zise alintat[ =i gale= rug[toare: – Jim, haide s[ mergem =i noi o dat[ la Circ. Vreau s[ v[d =i eu cum se bat! – S[ mergem! aprob[ Jim, satisf[cut =i el de a dispune o sear[ de logodnica lui, în chip de repeti\ie general[ a apropiatei c[snicii. Bobby, în culmea jubila\iei, ghemui în buzunar banii întin=i de Jim =i alerg[, l[sând toate u=ile de perete, s[ cumpere dinainte bilete. La orele 8 jum[tate seara Jim veni s[-=i ia logodnica =i pe Bobby. Acesta din urm[ se zvârcolea ca un tigru tân[r în cu=c[, pe sal[, în fa\a u=ii Verei, care nu mai ie=ea, în vreme ce aceea, în fa\a oglinzii, scotea =i îmbr[ca rochii peste rochii, nemul\umit[ de cusururi pe care le observa acum pentru întâia oar[. Voia s[ fie elegant[, s[ plac[ lui Jim =i s[ epateze lumea =i avea impresia c[ totul e strâmb =i ridicol pe ea. I se p[ru c[ vede pete pe obraz =i, acoperindu-le cu pudr[, fu sup[rat[ de lividitatea v[roas[ a pulberii de orez, care nu adera. Nasul ei mic i se ar[ta strâmb =i bulbucat =i-l turti nervos cu mâna, l[crimând de necaz. O însp[imânt[, când sta s[ ias[, bo\irea rochiei la spate, =i tocmai atunci observ[ c[ p[l[ria nu se asorta cu costumul. Toate aceste mici catastrofe produceau cu atât mai mult[ alarm[ cu cât inexorabila limb[ a ceasului nu-i d[dea r[gaz s[ repare neajunsurile. Când Jim, îngrijorat de ora târzie, b[tu în u=[, strigând: „Hai mai repede, Vera!“, fata ie=i îmbufnat[ =i cerându-=i iertare din ochii mari =i uzi: „N-am nici o rochie cumsecade!“

NUNÞII CARTEA

– Nu fi copil[ – o consol[ protector Jim – î\i =ade foarte bine! Nu v[d ce-ar fi r[u! Într-adev[r, Vera era ca o p[pu=[ mare îmbr[cat[ sub indica\iile vârstei. Micul basc înclinat cu ciucure, l[sând toat[ casca p[rului liber[, =i gulerul mare, alb, cu funde înguste de velur, îi f[ceau un cap de por\elan, cu ochi din inimi de pansele =i cu buze emailate. Jacheta de catifea albastr[ cu nasturi aurii îi îngusta bustul =i-i d[dea aerul unui ofi\er de operet[. Jim o prinse de bra\ul sub\ire, ridicând-o u=or în sus, =i porni cu ea în pas gimnastic, urmat de Bobby. Se suir[ în tramvai, fiindc[ n-aveau unde =i cu cine l[sa Peugeotul în fa\a Circului. Vagonul era ticsit de lume, =i Vera trebui s[ stea în picioare, sprijinit[ pe sub talie de mâna lui Jim. Domni b[trâni =i tineri =edeau înfip\i cu indiferen\[ pe b[nci, iar cei tineri priveau în gol sau pe fereastr[, pref[cându-se c[ nu v[d pe femeile de lâng[ ei, care se cl[tinau spânzurate de curelele tavanului. Jim, galant din fire =i înclinat c[tre misticism sentimental, fierbea în el de indignare, mai ales când v[zu cum un individ neras =i cu privirea cinic[ î=i f[cu drum violent cu coatele =i se a=ez[ repede pe un loc, eliberat chiar atunci lâng[ el. Pentru Jim Vera era un arhanghel de candori =i lumini =i se mira, jignit totodat[, c[ lumea din tramvai nu se tr[gea însp[imântat[ de fulgere la o parte, în gest de umilin\[ =i adora\ie. Ca o mângâiere pentru insulta turmei, o prinse încet de um[r pe Vera =i o întreb[ de nu era obosit[. Fata, obi=nuit[ s[ nu i se dea prea mare aten\ie, r[spunse alintat c[ nu, zâmbind cu fericire lui Jim din cauza unei constat[ri pe care o f[cuse în sinea ei. Observase ostentativ pe to\i b[rba\ii din tramvai, pe cei de pe drum, de pe platformele de a=teptare =i ajunsese la încheierea c[ nimeni nu era a=a de frumos =i inteligent la privire ca logodnicul ei. Gloria, averea, pozi\ia social[ a oricui nu erau în stare s[ umbreasc[ oricât de pu\in sentimentul ei profund c[ n-ar fi putut iubi pe altcineva afar[ de Jim, =i dac[ cineva i-ar fi vorbit r[u de el, ar fi ascultat indignat[ de intensitatea invidiei omene=ti. Fericit[ de soarta ei, se uita din când în

&!

G. C Ã L I N E S C U

&"

când adânc în ochii lui Jim =i-l prindea de mân[, l[sându-=i la rându-i degetele strânse în mâna puternic[ a acestuia. Bobby mi=ca ho\e=te capul în toate p[r\ile, preocupat de ceva, =i tres[rea la fiecare gest de mi=care al pasagerilor. Când o doamn[ înalt[ d[du s[ se ridice, Bobby se repezi ca un ogar =i se a=ez[ pe banc[, întorcându-se apoi spre Jim =i Vera, cu semne comice din coada ochilor: „+efule, am g[sit loc pentru Vera!“ +i se ridic[ s[ dea locul surorii lui, mul\umit în sine de a putea r[spunde =i el într-un fel aten\iilor ce i se ar[tau. Pe splaiurile Dâmbovi\ei, pe dreapta apei, coloane întregi de oameni se îndreptau pe sub copaci spre Circ. Erau în majoritate tineri cu uit[turi vulgare =i bestiale, p[rând, din cauza bascurilor =i trench-coat-urilor murdare ce purtau, o ceat[ de b[ie\i de pr[v[lie. Mul\i dintre ei, în haine charleston de postav gri-pulbere =i cu musta\[ sub\ire cu mult pe deasupra buzelor, trebuiau s[ fie elevi de liceu, judecind dup[ expresiile =efule, fraiere, zexe =i aiurea, precum =i dup[ aluziile la campionatele =colare. Erau în grupuri =i oameni mai în vârst[, cu fizionomii masive de instalatori, m[celari sau agen\i secre\i, care discutau cu aprindere, pariind moralmente pentru un as sau pentru altul. Erau chiar =i fete cu o înf[\i=are ciudat de ambigu[. Ochiul impertinent, buzele groase erau de vânz[toare, bascul, p[rul tuns erau de sportive, dar în genere nu le puteai gândi decât printre fotbali=tii unei societ[\i de tejghetari, ca moderniste ale mahalalei sau ca încurajatoare la startul unei curse de bicicli=ti. Gestul, conversa\ia tuturor erau a=a de p[tima=e =i ireductibile, încât Jim se gândi numaidecât la plebea roman[ r[u mirositoare din circuri, urm[rind cu aviditate luptele de gladiatori. Aceast[ impresie c[p[t[ forma unei uimitoare iluzii când, coborând treptele hemiciclului care înconjura arena închis[, se afl[ în fa\a mu=uroiului circular de capete. De=i era frig din cauza iernii, circul mirosea a grajd, a sudoare acr[ =i a piele cadaveric[, =i un murmur surd de mii de glasuri vibra

NUNÞII CARTEA

pe deasupra largii pâlnii a amfiteatrului. Jim, Vera =i Bobby se a=ezar[ pe cea mai de jos treapt[ a circului, încercând s[ ocupe cât mai r[m[sese neacoperit de picioarele desf[cute =i inerte ale celor de deasupra. În mijlocul amfiteatrului se afla o estrad[ p[trat[ de scânduri, înconjurat[ de un z[plaz f[cut din trei frânghii, iar deasupra, prinse de dou[ cabluri încruci=ate, patru becuri electrice se cl[tinau la cea mai mic[ mi=care a podiumului, mi=când umbrele frânghiilor. În jurul ringului se vedeau scaune =i public mai „select“. Erau domni care, fiindc[ sunt ra=i =i îmbr[ca\i bine, par intelectuali, precum =i câteva femei în rochii de crêpe-satin solemn. În a=teptarea spectacolului, lumea mânca portocale =i bea limonada pe care vânz[torii o aruncau de jos cu dexteritate în sticlele groase ce le primeau de asemeni peste capetele spectatorilor. Jim fierbea în el de ciud[, dar ideea unui protest i se p[ru primejdioas[ în prezen\a Verei, deoarece privirile vecinilor erau crunte =i sarcastice. Blestem[ numai în sinea lui pe Bobby c[ nu luase bilete în[untrul amfiteatrului. Peste câteva minute ringul se umplu de indivizi cu pieptul abia acoperit de tricouri rare =i cu prosoape în jurul grumazilor late de bivoli. Erau soigneurii. Curând dup[ ei s[rir[ peste frânghii doi b[ie\i tineri în halate lungi de baie =i cu ghete moi de forma copitei în picioare, care se a=ezar[ pe câte un scaun în dou[ unghiuri opuse ale ringului, înconjura\i pe dat[ de soigneuri. Combatan\ii se dezbr[car[ de halate =i, rezema\i cu mâinile de balustrada de frânghie, ascultau acum sfaturile soigneurilor, întinzând în acela=i timp picioarele spre a fi cât mai odihni\i. Din privirile sfioase pe care le aruncau pe furi= publicului se vedea îns[ c[ aveau trac. Un spicher înalt cu pulover alb =i freza foarte lins[ se apropie de marginea ringului =i începu s[ strige r[gu=it printr-o pâlnie de tinichea datele luptei. Spectacolul se începea prin trei meciuri de amatori. Dup[ ce repet[ pe toate laturile numele =i greutatea combatan\ilor, spicherul se trase la o parte,

&#

G. C Ã L I N E S C U

&$

iar cei doi lupt[tori, c[rora li se legaser[ m[nu=ile între timp, se apropiar[ în mijlocul ringului urma\i de droaia de soigneuri =i-=i f[cur[ salutul protocolar, strângându-=i mâinile. Arbitrul, punând mâna pe umerii amândorura, le vorbi ceva confiden\ial, dându-le instruc\iuni; apoi se retrase, l[sând pe boxeri fa\[ în fa\[, cu mâinile ridicate defensiv. Cei doi s[rir[ ca ni=te coco=i, b[tând iute du=umeaua cu picioarele =i înfierbântându-se mai repede decât cerea nevoia spectacolului. Unul din ei se repezi cu pumnii mari de piele spre f[lcile adversarului, cel[lalt îl cuprinse cu mâinile pe dup[ mijloc. Urm[ o înc[ierare în toat[ regula, cu mâini nimerite =i încle=tate în cap, cu înv[lm[=eal[ corp la corp =i o chelf[neal[ aritmic[ de =trengari care se bat pentru un m[r. Lumea urla: „Arde-l, Gorune! Nu te da, Ciocane!“, în vreme ce arbitrul s[ri s[-i descurce. Dup[ câteva îndes[ri pe loc, gongul sun[, =i combatan\ii c[zur[ fiecare în col\ul s[u pe scaun, înconjura\i de soigneuri. Unul, muind un burete într-un lighean, ud[ pe lupt[tor pe piept, al\ii le vânturau cu tehnic[ savant[ prosoapele pe dinaintea obrajilor. În sfâr=it, gongul b[tu din nou =i coco=ii \op[ir[ iar[=i pe du=umele în urletele amfiteatrului. O b[taie în toat[ regula se isc[ între ei, fa\a le era ro=ie de congestie, =i unul din ei, exaltat, trase în ne=tire pumni în capul celuilalt, în vreme ce acela îl lovi dosnic în =ale. Gongul întrerupse lupta =i arbitrul îi concedie pentru inferioritate. Combatan\ii se salutar[ din nou =i coborâr[ gâfâind peste frânghii, oarecum ru=ina\i. – Ei, ce zici? întreb[ Jim pe Vera. – Dar asta e b[taie pur =i simplu! r[spunse aceasta deziluzionat[. Bobby îns[ fu de p[rere c[ arbitrul fusese nedrept =i c[ combatan\ii erau elemente de viitor, capabile de un „bogat palmares“. Celelalte dou[ meciuri urm[toare de amatori fur[ mai animate. Trupuri mai consolidate, epiderme mai viril lucioa-

NUNÞII CARTEA

se, o ritmic[ mai armonioas[ =i mai agil[ d[deau senza\ia unei lupte concertate, geometrice ca un dans. Adev[ratul spectacol începea de-abia de acum încolo prin patru întâlniri interna\ionale. Dup[ o lung[ pauz[, în care Jim =i Vera suferir[ moralmente de pe urma arunc[rii pe deasupra lor a sticlelor de limonad[, ringul se umplu de indivizi =i doi boxeri în halat s[rir[ peste frânghii. Unul era blond, ro=cat, cam molâu, altul oache=, suplu =i sprinten. Spicherul prezent[ prin pâlnia de tinichea pe Fritz Pfeffer =i pe Mielu Doculescu cu respectivele greut[\i. Apoi se strânser[ cu to\ii în grup, soigneurii cu prosoapele la gât, =i la explozia alb[ a magneziei f[cur[ un instantaneu fotografic. Dup[ multe ceremonii, preg[tiri =i frec[ri ale t[lpilor pe talc, adversarii se aflar[ fa\[ în fa\[ =i gongul b[tu. La început combatan\ii se mul\umir[ s[ danseze unul în fa\a altuia, trotând m[runt =i ap[rându-=i fa\a cu pumnii. Blondul îns[ manifesta o tendin\[ v[dit[ de a evita lupta corp la corp =i refuza mereu, spre exasperarea publicului, de a ie=i din dansul defensiv. Mielu, cu mâna stâng[ întins[ deasupra capului, încerc[ s[ fandeze c[tre adversar, apropiindu-se =i retr[gându-se cu mi=c[ri iu\i =i încercând s[ plaseze o lovitur[. Izbutise s[ schi\eze un crochet spre obrazul drept, când blondul Fritz îl îmbr[\i=[, împiedicându-l s[-=i dezvolte mulineurile. Desp[r\i\i de arbitru, cei doi alergar[ din nou unul dup[ altul; dar blondul se eschiva întruna, fugind în frânghii. Lumea începu s[ fluiere impacientat[ =i s[ râd[, =i primul round se termin[ în nemul\umirea general[. Comedia b[tutei pe loc continu[ =i în celelalte round-uri, spre indignarea spectatorilor. Când românul aplic[ un uppercut în b[rbia germanului, îmbujorându-i fa\a, publicul url[ de satisfac\ie =i se auzir[ strig[te: – D[-i ’nainte, d[-i la mir! Cu toat[ suple\ea calm[, prudent[ cu modera\ie =i cu ini\iativ[ în mi=c[ri, Mielu î=i consuma energiile în vânt, c[ci

&%

G. C Ã L I N E S C U

&&

Fritz b[tea ve=nic în retragere, îmbr[\i=a pe adversar sau fugea spre frânghii. În cele din urm[, tactica germanului începu s[ fie evident[ tuturor =i s[ arunce ridicolul =i asupra celuilalt combatant. Dur =i rezistent în defensiv[, germanul î=i obosea adversarul, constrângându-l s[ se agite steril pe dinaintea sa. Într-adev[r, lupta dur[ inconcludent[ pân[ la sfâr=it, =i Mielu Doculescu se retrase înving[tor numai la puncte, în vreme ce germanul, ro=u la fa\[ =i asudat, se l[sa înconjurat cu solidaritate patriotic[ de prietenii =i soigneurii s[i. Al doilea meci interna\ional fu precedat de acelea=i lungi ceremonii =i fotografieri la lumina magneziei. Spicherul url[ în pâlnie numele combatan\ilor, Georg Fising =i Lucian Popescu, =i dup[ ceremoniala strângere de mân[ se a=ezar[ fa\[ în fa\[, cu pumnii întin=i, un „=mecher“ oache= de Dealul Spirei, cu o zâmbire =ireat[ în coada ochilor, ceva între spaima clasei =i cavalerul de industrie, =i un tân[r neam\ decolorat la fa\[, cu nasul întors în sus, cu ceva domol =i naiv de Gretchen cu cozi împletite. Întâiul round revel[ un calm des[vâr=it, ironic, care exalt[ arena, din partea românului, =i o industrie de mi=c[ri, repede, complicat[ de prea mult[ metod[ din partea germanului c[ruia îi lipsea elanul vital în fa\a lini=tii brune a adversarului. Fluiere prelungi =i strig[te dezaprobar[ lâncezeala luptei =i round-ul se termin[ în huiduieli. Un individ gras, cu vag aer de b[can, declar[ competent: – Asta e porc[rie, nu box! În al doilea round îns[ Lucian începu s[ atace, schi\ând accelerat cu toat[ alonja bra\elor lovituri c[tre maxilarele lui Georg, care dansa m[runt =i =tiin\ific, eschivându-se mereu. Plictisit de ridicolul tacticii în care era atras, se n[pusti deodat[ asupra adversarului =i cu un pumn în nas îi umplu obrazul de sânge. Un urlet prelung, delirant, de satisfac\ie, se ridic[ din pâlnia amfiteatrului, =i Lucian, încurajat de strig[tele de îndemn ce veneau din public, începu s[ toarne asupra capului celuilalt o grindin[ de pumni ce sc[pa oric[rei deno-

NUNÞII CARTEA

mina\iuni tehnice. Ame\it, Georg încerc[ s[-i opreasc[ elanul, cuprinzându-l de =ale =i împiedicându-i rota\ia mâinilor, dar sângele imprimat pe m[nu=i îl mânji peste tot cu purpur[. Când Lucian vru s[-l descle=teze de pe sine, germanul se cl[tin[ pe picioare =i se pr[bu=i însângerat pe podea. Arbitrul num[r[ pân[ la zece, dar cel doborî f[cu un semn de dezgust =i de refuz. Publicul ova\ion[ frenetic pe oache=ul înving[tor, care f[cu complimente, clipind =iret din ochi, cu sensul de: „Cu mine se pune neam\u?“ – Bravo, \igane! strig[ cineva de sus în hazul ob=tesc. – Vai – zise Vera miloas[, strângând mâna lui Jim – nu-mi place, prea e crud! Un murmur de curiozitate zbur[ printre b[nci. Pe ring s[riser[ doi noi combatan\i, G. Zuliotis =i un mulatru cu p[rul ca piperul, Jack Beverley. Se f[cu obligatoria fotografie =i în sfâr=it gongul b[tu. De data aceasta Jim avu un sentiment nel[murit estetic =i impresia de lupt[ de gladiatori un=i cu ulei. Zvelt, statuar, cu pântecele supt =i umerii la\i, Zuliotis nu ap[rea ca o for\[ brutal[ =i masiv[ din cauza distinc\iei =i sclipirii studioase din privire. }n fa\a negrului dinainte trupul s[u p[rea principial osândit. Sub\ire, drept =i fibros, ca un palmier cu pielea unsuroas[ =i neted[ de abanos, Jack zâmbea ar[tându-=i dantura alb[ de felid[. Zuliotis începu s[ schi\eze în aer mulineuri =i defensive prudente =i p[rea înverzit de lumina becurilor electrice =i pu\in preg[tit s[ primeasc[ lovituri grave. Forma sa de lupt[ era =tiin\ific[ sau „cerebral[“, adic[ se întrevedea în ea inten\ia de a suplini prin inteligen\[ ceea ce-i lipsea în vigoare. Lupta îns[ cu o for\[ ferin[ de natura cangurilor boxeri, care, sprijinindu-se pe coad[, lovesc în om cu patru picioare deodat[. Cu o lini=te de r[zboinic african, obi=nuit sa \in[ lungul arc în mân[, s[ treac[ înot Nilul printre crocodili =i s[ vâneze lei, s[ltând lin pe t[lpi, Beverley urm[rea agita\ia cu sudori a adversarului, zâmbind inocent =i mirat ca de o musc[ mare ce bâzâia în

&'

G. C Ã L I N E S C U

'

jurul pumnului s[u. O întindere admirabil[ a mâinii, o des[vâr=it[ lini=te defensiv[, lipsa total[ a oric[rei umbre de oboseal[ d[deau fiin\ei sale elegan\a exotic[ a unui dansator în fa\a unui hamal zdrobit de saci. Celelalte round-uri se desf[=urar[ în t[cerea tuturor, f[r[ nici o lovitur[ neprev[zut[. Flexibilitatea negrului r[mânea virgin[, de=i defensiv[, în vreme ce adversarul se trudea cu fel de fel de ingeniozit[\i stilistice, ce-l umpleau de sudori, s[ ating[ pielea unsuroas[ a negrului, care se eschiva miraculos, ca o mare l[cust[. Jim se gândi la dul[ul cu ochi one=ti care tremur[ =i schel[l[ie=te de ciud[ jos în curte c[ nu poate pune laba sa viguroas[ pe pisicu\a catifelat[ care p[=e=te scuturând labele cu distinc\ie =i dispre\ pe coama gardului. Dup[ o îndelung[ =i steril[ lupt[, gongul b[tu, =i mulatrul fu proclamat înving[tor la puncte =i ova\ionat de public, pe care el îl salut[ ridicând mâna în sus, ca un r[zboinic scutul. În tot timpul acesta Bobby disp[ruse nu se =tie unde, spre a se întâlni probabil cu prietenii s[i. Acum ap[ru =i el ro=u la fa\[, cam r[gu=it =i cu cravata în neorânduial[ =i, a=ezându-se lâng[ Jim, zise fanatic: – +efule, s[-l vezi pe Spandau! Vine acum! Pe ring se urc[ =i se a=ez[ pe scaunul din col\, înconjurat de soigneuri, un atlet îndesat f[r[ caricatur[, cu cap taurin =i nas sub\ire turtit, inteligent =i ager în priviri, dar cu o ironie semit[, p[rând a fi f[cut s[ apuce cu o mân[ pe adversar, s[-l învârteasc[ cu u=urin\[ prin aer =i s[-l zdrobeasc[ surd pe du=umea. În cel[lalt unghi se sui înconjurat nu numai de soigneuri, dar =i de fo=tii combatan\i germani învin=i, un teuton înalt, rumen =i blond, cu c[rnuri pline, moi. Rumoarea din public ar[ta c[ acest meci era clou-ul serii. Spandau atac[ de la început repede =i cu putere, hot[rât s[ termine cât mai curând, dar germanul, cu aceea=i gravitate profesional[ a tuturor, b[tu în retragere, ascunzându-se dup[ pumni =i ap[rându-se meticulos =i savant. O încercare de

NUNÞII CARTEA

lovitur[ în maxilar d[du gre=, adversarul eschivându-se, dar în acela=i timp mâna stâng[ îl plesni în stomac. Incinta url[ =i fluier[ încurajând. Cineva \ip[ în spatele lui Jim: – Jos cu el, lovitur[ joas[, huoo! Individul masiv cu înf[\i=are de b[can s[ri ars: – Ce lovitur[ joas[, domnule, unde vezi dumneata lovitura joas[?! Cel[lalt îi contest[ calitatea de a se amesteca; acesta declar[ c[ individul nu =tia cu cine vorbe=te, deoarece fusese „profesionist“ =i avea idee ce e o lovitur[ joas[, =i discu\ia ar fi degenerat într-un pugilat lateral dac[ ofensiva grindinoas[ a lui Spandau asupra lui Breitkopf n-ar fi ridicat urlete. În al doilea round Spandau continu[ s[ atace furibund, plesnind din când în când obrazul rumen al germanului, dar acesta, îndârjit în mimica lui defensiv[, primea loviturile ca o minge flexibil[ f[r[ s[ se resimt[ =i tentând zadarnic s[ r[zbat[ printre bra\ele mu=chiuloase ale adversarului. Spectacolul \inea toate piepturile în tensiune =i fluierele se amestecau cu strig[tele de îndemn. De la începutul acestui meci Bobby intrase în delir. Cu p[rul vâlvoi =i cu glas r[gu=it, \ipa frenetic, neostenit: – Bravo, Mo\i, d[-i, Mo\i, a=a, Mo\i, d[-i, Mo\i, d[-i, Mo\i! =i tot astfel la infinit, ca =i când odat[ cu stingerea glasului s[u boxerul avea s[ cad[ dezumflat jos pe podea. Jim se uit[ la el =i observ[ c[ nu =edea pe banc[, ci, agitându-se pu\in aplecat deasupra treptei, învârtea mâinile în aer, schi\ând mi=c[rile =i lovind ipotetic în trupul lui Breitkopf. Când cu un pumn viguros Spandau zvârli pe german în frânghii, Bobby url[ dezl[n\uit: – Mo\i, d[-i, Mo\i, arde-l, Mo\i, d[-i, Mo\i! – Bobby, taci din gur[! îi =opti Vera tr[gându-l de mânec[. Dar Bobby se smulse posedat =i începu s[ strige cu mai mult[ vigoare.

'

G. C Ã L I N E S C U

'

Nimeni nu p[rea de altfel scandalizat de aceste ie=iri, =i de sus detot se auzir[ aplauze =i strig[te în caden\[: – Bra-vo, Mo-\i, bra-vo, Mo-\i, bra-vo, Mo-\i! Celelalte round-uri r[scolir[ sala f[r[ s[ solu\ioneze lupta. Iritat de rezisten\a nea=teptat[ ce i se opunea =i care îl f[cea s[ gâfâie de o u=oar[ agita\ie a inimii, Spandau se n[pusti furios asupra germanului, aplicându-i cu repeziciune toate loviturile profesionale, crochete de dreapta =i de stânga, directe, swing-uri =i uppercut-uri, urm[rindu-l pân[ în frânghii =i f[cându-l s[-=i acopere fa\a cu m[nu=ile sau s[ se apuce cu mâinile de adversar, dar cu toate acestea, gâfâind, înro=indu-se, agitându-se, plesnit, ghiontit, lipit, trântit, nu voia s[ cad[ jos knock-outat. Spectacol exasperant de rezisten\[ =i de ridicol dramatic! În cele din urm[, ultimul gong b[tu, punând cap[t unei lupte inegale =i monotone între un atlet a c[rui elegan\[ consta în faptul de a culca la p[mânt dintr-o lovitur[ =i un individ care refuza totu=i s[ se întind[ pe scândurile ringului. Bobby ie=i din circ istovit ca dup[ o =edin\[ de extaz religios. Vera îi îndrept[ p[rul =i cravata, în vreme ce el î=i strângea pumnii de ciud[ inconsolabil[ c[ nu sf[râmase, prin mâna lui Spandau, f[lcile ro=ii ale neam\ului. Pe Vera spectacolul în sine o l[s[ indiferent[ =i chiar îi era odios. Dar era satisf[cut[ c[ asistase la ceva neobi=nuit la o or[ neîng[duit[. Erau orele dou[, moment al nop\ii când dormea de mult în patul ei. Faptul de a veni pe str[zile de=erte a=a de târziu, la bra\ cu un om pân[ mai ieri necunoscut, îi d[dea o mândrie echivalent[ cu aceea a primei \ig[ri pentru un b[iat. Era fericit[, =i-=i exprim[ acest sentiment strângându-se tare de bra\ul lui Jim. Ajun=i în centru, Jim fu de p[rere s[ se abat[ la un bar, ceea ce Vera primi cu entuziasm. Nu fusese niciodat[, fire=te, într-un asemenea local =i la asemenea or[. Scaunele înalte de metal, aspectul de laborator al tejghelei, ceremoniozitatea barmanilor în uniform[ alb[ o amuzar[, ca de altfel =i femeile cu decolteuri =i farduri strig[toare ce se uitau mirate la aceast[ apari\ie lilial[. Vera

NUNÞII CARTEA

întreb[ naiv ce erau „doamnele“ fardate, îns[ Jim, autoritar, devenit de pe acum so\, îi ordon[ s[ întoarc[ privirea. Influen\at[ de experien\a cinematografic[, Vera fu dispus[ c[tre desfrâuri mari ca acela de a bea cocktail, totu=i Jim refuz[ s[-i fac[ capriciul =i consim\i s[-i dea numai un pahar de vermut, b[utur[ pe care fata n-o mai consumase. În vreme ce Bobby, punând picior peste picior =i cu p[l[ria de fetru într-o ureche, degusta grav =i blazat un pahar de malaga, Vera sorbea prin pai, strâmbând nasul mic, vermutul amar, declarând c[ e „r[u“. Dup[ câtva vreme îns[, excitat[ =i de veghea excep\ional[, începu s[ clipeasc[ din ochi =i s[ simt[ o ame\eal[ dulce =i o bucurie ce o f[cea s[ râd[ de orice nimic. Devenit moralist, Jim hot[rî retragerea, spre ciuda fetei, care voia s[ asculte jazul, =i porni spre strada Polon[. Vera, uimit[ de aspectul nocturn al ora=ului, scotea exclama\ii la tot pasul =i punea pe Jim s[-i promit[ c-o va duce la „Cabaret“, ceea ce acesta promise, hot[rât cu egoism s[ nu fac[ asta niciodat[. Ajunser[ în apropierea casei, =i Bobby, inteligent, intuind situa\ia, porni înainte =i disp[ru în[untru. Jim =i Vera statur[ câteva clipe în fa\a u=ii, privindu-se în t[cere =i zâmbind, iar Vera tr[gând întruna de un nasture al hainei pe Jim. A=teptau ceva =i nu îndr[zneau s[-=i m[rturiseasc[ ce. În cele din urm[, Vera, aprins[ de cel dintâi alcool, î=i apropie gura cald[ de urechea lui Jim =i-i =opti tremurând de emo\ie: – Acum î\i dau voie s[ faci... ce-ai f[cut...în tren! Înfiora\i ca de un act solemn, de mari destine, Jim se apropie sfios de Vera =i cuprinzând-o pe sub um[r îi s[rut[ gura cu parfum de virginitate =i vermut. Apoi o mângâie pe p[r =i cu un „fii cuminte“ o urm[ri cu privirea pân[ ce u=a se închise înd[r[tul ei =i lumina electric[ aprinse geamul unei od[i de la strad[.

'!

G. C Ã L I N E S C U

VINO DIN LIVAN, MIREASÃ!

'"

Abia începuser[ s[ cânte coco=ii, trezi\i de zorile albite de z[pad[, =i ferestrele casei cu molii sclipir[ una dup[ alta de l[mpile =i lumân[rile aprinse în[untru. Pisicile miorl[iau pe s[li, presim\ind mi=c[rile din od[i, =i se frecau de canaturile u=ilor. Era ziua nun\ii =i to\i s[rir[ din pat de grija acestui eveniment. În curte se auzeau râcâituri surde =i bufnituri de lopat[ alternate de icnete de tuse. Jim =terse somnoros cristalele de ghea\[ de pe geam =i privi în semiîntunericul sidefiu de afar[. Baba Chiva, înf[=urat[ întrun num[r incalculabil de broboade, =i dom’ Popescu, cu m[nu=i mari, f[r[ degete, în mâini, s[pau mormanele de z[pad[ adunate peste noapte =i-=i t[iau în ele un drum alb, glorios ca o Via Appia. În odaia tantei Ghenca, toate lumân[rile candelabrului erau aprinse, =i apele ciucurilor de cristal, trecând prin sarea de ghea\[ a geamurilor, se pref[ceau într-o ploaie fin[ de scântei albe. Prin fundul cur\ii trecur[ dou[ mogâlde\e cu o lad[ mare în mâini, pe care cu =optiri =i semne o vârâr[ în refectoriu. Jim aprinse un chibrit =i se uit[ la ceas. Era ora cinci. Neîn\elegând bine ce se petrece în cas[ =i p[truns de frig, se înveli în plapum[ =i c[ut[ s[ prind[ din nou firul visului ce-l purtase prin mun\i de z[pad[, dup[ Vera, care îl striga, îmbr[cat[ în bl[ni albe de hermin[, de pe piscuri îndep[rtate. Cea dintâi care se trezise era tanti Agepsina. Dându-se jos din pat, aprinse dou[ lumân[ri =i îndrept[ iasca numeroaselor candele din odaia ei paraclis. Apoi începu s[ se închine pe rând la fiecare icoan[, f[când câte o metanie cu mâna atins[ de du=umea. Deschise o Via\[ a sfântului Vasile cel nou, cu slov[ chirilic[, veche =i slinoas[, =i citi la întâmplare din

NUNÞII CARTEA

trecerile Theodorei prin cele dou[zeci de v[mi ale v[zduhului, mai mult =optind, c[ci =tia pe dinafar[ orice rând. Când ajunse la rândurile: „Deci fiind eu a=a, f[r[ de nici o n[dejde, iat[, v[zui doi îngeri lumina\i la chip, carii venir[ la mine în chipul a tineri foarte frumo=i, ale c[rora frumusea\e nu iaste cu putin\[ a o spune: fe\ele lor era prea luminate, ochii lor cu mult[ mângâiare privia, p[rul capului lor alb ca z[pada, hainele lor ca fulgerul, brâele lor de aur =i era încin=i preste \â\e în cruci=“, se uit[ cu mare eres la icoane =i spre u=[, ca =i când în prag ar fi putut s[ apar[ odat[ cu zorile, dinspre mormanele de z[pezi ale cur\ii, cei doi îngeri lumino=i, =i se închin[ larg, cu punctua\ii la fiece um[r =i cu o mic[ reveren\[. Dup[ îndeplinirea acestor ceremonii mistice, î=i mai trase pe picior o pereche de ciorapi de lân[ aspr[, sparse o nuc[ pe du=umea =i o mânc[ =i lu[ cu o linguri\[ dintr-o chisea un bulg[re de dulcea\[ zaharisit[. În sfâr=it, privind pe geam, redact[ mental buletinul meteorologic =i compar[ în amintire ziua prezent[ cu cele corespunz[toare din ultimii treizeci de ani. Tanti Agepsina, care nu citea decât c[r\i sfinte =i consulta natura nemijlocit, sculându-se cu noaptea în cap, avea o memorie calendaristic[ neobi=nuit[ =i =tia pe dinafar[ data s[rb[torilor, precum =i a na=terilor =i mor\ilor din familie, cuno=tea toate constela\iile de pe cer cu mecanica lor, semnele zodiacale =i cele dou[sprezece case solare, conjunc\ia, cvadratura =i opozi\ia planetelor, începutul =i sfâr=itul decadelor astrologice. |inea minte când c[zuse în fiece an prima z[pad[, când d[duser[ mugurii =i în ce zodie se n[scuse fiecare. Tanti Agepsina deschise un dulap lat, scund, în\esat cu icoane de lemn a=ezate una peste alta. Lu[ dou[ icoane mari, stinse, =i un triptic, reprezentând pe Ioan Botez[torul, le =terse de praf =i le înf[=ur[ într-o bucat[ de atlas ro=u. Tot din dulap scoase o candel[ de argint pu\in aburit[ =i o frec[ bine cu cret[ pisat[. Acestea erau darurile de nunt[ destinate pentru Jim =i Vera. Apoi începu s[ scotoceasc[ într-o lad[ lung[ de sub pat, în c[utarea rochiei de gal[.

'#

G. C Ã L I N E S C U

'$

Sub candelabrul cu opt lumân[ri =i în fa\a unei oglinzi livide, în ram[ argintat[, tanti Ghenca se piept[na rar =i tacticos, sco\ând de pe pieptene fiece fir de p[r rupt =i depunându-l într-o cutie. Din când în când, ridicându-se în picioare, trecea fundul unei farfurioare pe deasupra unei lumin[ri, pân[ ce acesta se înnegrea de fum. Cu o periu\[ lua apoi funinginea =i o depunea pe p[rul abia c[runt pe ici, pe colo. Rochia =i mantelul îi erau cu grij[ a=ezate pe marginea unui fotoliu, de cu sear[, =i se gândea acum numai la dar. Dup[ ce termin[ toaleta =i privi cu grij[ pe geam, goni pisicile din odaie, ca martori inoportuni, =i trase de dup[ sob[ un fotoliu cam desfundat, din t[râ\a c[ruia, vârând mâna pe dedesubt, scoase un ciorap de lân[ umflat. R[sturn[ con\inutul ciorapului pe mas[ =i-l orândui dup[ categorii. Erau acolo inele cu broderie complicat[, cercei masivi =i l[n\uro=i, precum =i mari agrafe, în ierb[ria metalic[ a c[rora înfloreau flori sclipitoare: ro=ii grenade, alb[strii safire, sau galbene ca zeama de portocale topaze. Tanti Ghenca alese câteva obiecte =i, strângând ciorapul la loc, îl ascunse din nou în inima fotoliului. Tanti Mali, sculat[ ca de obicei de la patru diminea\a, se întorsese tocmai atunci din explora\ie, cu miros de z[pezi în pelerin[. Ascunse dup[ sob[ un vraf de surcele înghe\ate, pe care le culesese din curte, câteva jurnale vechi, iar din buzunar scoase un pumn de chibrituri furate din buc[t[rie. Se învârti mult[ vreme pe lâng[ l[zile =i cutiile din sal[, pân[ ce, hot[rându-se, scoase dintr-o cutie plin[ cu petice, dantele =i penajuri un =al turcesc enorm, cu desene în cozi de p[un. |es[tura era pe alocuri m[cinat[ de molii =i stins[ de umezeal[, dar efectul coloristic, de departe, era cu atât mai somptuos. Tanti Mali o întinse, o strânse, iar o desf[cu, comb[tut[ de dou[ porniri adverse, apoi, conciliind extremele, lu[ un foarfece ruginit =i t[ie în dou[ =alul, punând jum[tate la loc =i înf[=urând cealalt[ jum[tate într-un fragment de jurnal. Într-o sal[, tanti Magdalina se silea s[ descuie, la lumina unei lum`n[ri, o lad[ lung[, verde. Neizbutind, scoase bala-

NUNÞII CARTEA

malele putrede cu cle=tele. Când d[du capacul la o parte, o priveli=te de mormânt preistoric i se înf[\i=[ înaintea ochilor. Îngropate într-o mucilagine verzuie de cocleli =i rugini =i acoperite cu o \[rân[ fin[ de gândaci, molii, omizi m[runte, negre =i p[roase ca scama de catifea, toate uscate, precum =i cu pudra m[runt[ a lemnului rumegat de cari, se aflau acolo, unele peste altele, tablale de aram[, cupe, sfe=nice, linguri de argint, feligene mici turce=ti, farfurii de Birmingham, datate 1828, =i fel de fel de ibrice, piuli\e, talere de alam[ =i de aram[. Topite, încleiate, plutind într-o m[tase a broa=tei, p[reau ie=ite din mâlul unei b[l\i secate, =i nu te-ar fi mirat s[ g[se=ti printre ele câteva lipitori, un melc negru =i un mormoloc. Tanti Magdalina le scoase rând pe rând afar[, v[ietându-se =i vorbind singur[, blestemându-=i, fire=te, ziua =i ceasul când intrase în casa aceea; le întinse pe du=umeaua tocit[, c[utând perechile. Câteva vase erau sf[râmate, unele tacâmuri îndoite, dar putu s[ aleag[ =ase feligene sub\iri, cu mici desene rubinii, dou[ sfe=nice de argint cu flori de stejar, =ase pahare de cristal grele ca bulg[rii de ghea\[ =i un vraf de talere de aram[ sm[l\uit[ de diferite dimensiuni, cu inscrip\ii otomane. Ca „mam[“, gândea ea, trebuia s[ dovedeasc[ vechimea =i noble\ea neamului ei, d[ruind cât mai multe scule. Pe când ie=ea în curte cu ele în bra\e, ca s[ treac[ în refectoriu, dom’ Popescu îi ie=i înainte cu un iatagan turcesc întors ca un bumerang =i cu un pistol lung =i ruginit într-o alt[ mân[. – Vai de mine! strig[ ea speriat[, l[sând s[-i cad[ un sfe=nic în z[pad[. Ce glume te-ai apucat s[ faci =i d-ta! Din spaim[ poate s[-\i vin[ =-o dambla! Din zorii zilei =i pân[ dup[ amiaz[, femeile se îmbr[car[. Ie=eau atât de rar din cas[, încât toaleta de strad[ devenise un eveniment. (Ultima dat[ când c[lcaser[ pragul por\ii fusese cu patru ani în urm[, la înmormântarea unei rude colaterale.) În ziua aceea masa fu abolit[, =i toat[ lumea st[tu închis[ în cas[, cotrob[ind, încercând =i bomb[nind. Neie-

'%

G. C Ã L I N E S C U

'&

=ind în lume, nu prea uzau lucrurile =i nici n-aveau sentimentul evolu\iei modei. Î=i f[ceau bun[oar[ o rochie în l900, pe care n-aveau prilejul s-o poarte decât în l914, =i-=i cump[rau ciorapi de broderie în l913, spre a-i purta în l925. Când, la orele patru, se adunar[ toate în salon, gata de plecare, dom’ Popescu, de=i obi=nuit, izbucni în râs. P[reau ie=ite dintr-un muzeu de mode retrospectiv. Tanti Mali avea pe cap, în jurul nodului de p[r bine consolidat, o bonet[ de jeuri negre str[lucitoare ca coxul ud. O mantel[ lung[, format[ din dou[ clopote suprapuse, o acoperea de sus pân[ jos ca un sarcofag de mumie egiptean[. Ghenca avea c[ciuli\[ =i man=on de lutru =i gâtul îi era sugrumat într-o zgard[ lat[ de mici m[rgele. Tanti Caterina purta ciorapi de broderie neagr[, pu=i pentru a doua oar[ în via\[, iar celelalte purtau un fel de surtuce de astrahan cu mânecile bufante =i tichii mici din aceea=i blan[, de sub care p[rul c[dea în stre=ini mari, groase. Rochiile le erau la toate lungi pân[ în du=umea =i rotate, =i din obi=nuin\[ le ridicau într-o parte cu o mân[, l[sând s[ se vad[ ni=te ghete prelungi, ridicole, cu nasturi mul\i, carâmbi mari, noi =i str[vechi totodat[. Salonul se umplu de un miros p[trunz[tor de naftalin[ =i molii, =i dom’ Popescu începu s[ str[nute ostentativ. Silivestru ap[ru =i el mai de=irat =i încovoiat în lunga redingot[ lucioas[ ca tuciul lustruit =i cu semijoben pe cap. Mânecile nu-i acopereau îndeajuns lungile =i tarile man=ete =i, intimidat, în hainele de mult nepurtate, sem[na cu Monsieur de Paris, melancolicul c[l[u. – Haide\i, frate, odat[, c[ se face târziu! strig[ dom’ Popescu. Dup[ îndemnuri repetate, asisten\a se urni, a=ezându-se de la început într-un pluton ordonat. Dom’ Popescu deschise convoiul, c[lcând bine dispus, cu melonul pe-o ureche, cu iataganul înfipt într-un buzunar =i cu pistoalele la sân. Dup[ el, tanti Mali, la distan\[ de un metru, ca în marile parade, î=i cl[tina bonetul =i ducea lin cele dou[ clopote. Dup[ alt[ distan\[ de un metru urmau dou[ câte dou[,

NUNÞII CARTEA

monahal, Caterina cu Ghenca, Agepsina cu Magdalina =i Lisandrina cu Fira. Convoiul era, în sfâr=it, închis de sumbrul Silivestru. Trecur[ astfel încet prin fa\a bisericii, privite de pe geam de mahalagiii curio=i, o luar[ pe lâng[ Lucaci =i continuar[ neosteni\i drumul pe jos pân[ în strada Polon[, c[ci pensionarele din casa cu molii ie=eau rar în lume, dar erau în stare s[ fac[ de trei ori ocolul ora=ului pe jos, ca o demonstra\ie de ostilitate împotriva lumii noi „co=covite“, care nu se mai d[ jos din tramvai =i automobil. Convoiul intr[ cu demnitate =i ostilitate în casa din strada Polon[, privit de mme Policrat, prin lorgnon. Vera îns[, intimidat[ de atâtea femei b[trâne =i înc[ respectuoas[ fa\[ de cei mai în vârst[, s[rut[ mâna la toate, fapt ce stârni admira\ie. Cele =apte femei o s[rutar[ pe rând pe amândoi obrajii, o mângâiar[, o învârtir[ =i o contemplar[ =i, strânse în cerc, î=i d[dur[ în sfâr=it verdictul: – E un copil! Jim era îns[ furios. Un moment se gândi de-a binelea s[ le dea pe u=[ afar[, în pluton, a=a cum veniser[. Ideea de a se da în spectacol îl îmboln[vea, =i numai cu mult[ greutate Vera îl convinsese s[ fac[ cununia religioas[, m[car în cas[, f[r[ al\i martori decât cei care nu puteau fi evita\i, a=a, pentru ca s[ fie lini=tit[ =i s[ nu li se întâmple ceva r[u. Casa era toat[ luminat[ a giorno =i u=ile date de perete. Spa\iile fuseser[ l[rgite prin retragerea mobilelor spre col\uri, iar în salon fotoliile imita\ie Aubusson fuseser[ orânduite lâng[ perete, ca într-o sal[ de consiliu. Toat[ lumea se a=ez[ jos de jur-împrejur =i a=tept[ în t[cere, cu pachetele în mân[, ca unul s[ deschid[ vorba. În cele din urm[, tanti Ghenca se ridic[ în picioare =i zise solemn: – S[ fie într-un ceas bun! Apoi, sco\ând dintr-un s[cule\ de m[tase =i broderie neagr[ un pumn de agrafe, cercei =i inele, cele mai multe de argint, în lucr[tur[ veche, dar cu foarte mari pietre galbene, ro=ii =i sinilii, le puse pe masa Louis XV din mijloc. To\i se

''

G. C Ã L I N E S C U



ridicar[ pe rând =i depuser[ ofranda lor, a=a încât masa se pref[cu în tarab[ de antic[rie plin[ cu icoane, talgere de aram[, sfe=nice de argint, feligene, linguri\e, pahare de cristal, =i, fire=te, cu =alul înjum[t[\it al tantei Mali. Dom’ Popescu, desf[când misteriosul corp contondent, depuse iataganul, precum =i pistoalele. Silivestru fu cel din urm[ care se ridic[. Sfios, r[t[cit, puse pe un col\ al mesei o c[rticic[ cu scoar\e scorojite =i se retrase pe scaunul s[u. Mme Policrat examina cu lorgnon-ul piesele =i exclama entuziasmat[ la fiece lucru: – Oh, oh, dar e minunat! Ce de lucruri vechi! În vreme ce tanti Magdalina, ie=ind din odaie, începuse inspec\ia casei, strâmbând din nas din când în când, din obliga\ia pe care =i-o credea, „ca mam[“, s[ „deschid[ ochii“ lui Jim, tanti Ghenca f[cu, cu ironie, la cererea dnei Policrat, istoricul obiectelor. – Asta – declar[ ea punând mâna pe o pereche de cercei – este de la sora bunichii noastre, Iaca. A=a se purta pe vremea aia. Lucruri solide, nu ca acum. Sfe=nicele astea sunt de la nunta mamii bunichii. În talerele astea mâncau str[bunicii no=tri. Neamul nostru – observ[ cu mândrie Ghenca – a fost de oameni avu\i. Unul era Silivestru, zarafu din Udricani! A venit lumea asta nou[, care umbl[ tot dup[ ce e str[in, =i b[trânii au sc[p[tat. Hei, hei, la nunta Iachii a venit =i vod[! Uite, vezi =alul [sta? [sta l-a adus bunicul din Persia! Ghenca desf[cu demonstrativ =alul, dar r[mase mirat[ de scurtimea lui. – Da’ bine, \a\[ Mali – observ[ ea – [sta parc[ era mai mare! Tanti Mali l[s[ capul pudic =i zise mieros: – A c[zut t[ciuni pe el =i s-a ars, Ghenco! Jim, trecând prin salon, arunc[ un ochi în aparen\[ dezinteresat, dar care stabilise intuitiv rostul fiec[rei piese în viitorul lui interior, =i se opri deodat[ la c[rticica lui Silivestru. Fa\a acestuia se f[cu de tabl[ =i barba i se s[lb[tici. Jim întoarse

NUNÞII CARTEA

coperta de pergament =i v[zu c[ era un tratat de Geografie universal[ al iezuitului Buffier, tip[rit la Vene\ia în 1752. La tabla de materii g[si =i Valachia. Ie=i din salon =i se îndrept[ spre odaia Verei, spre a r[sfoi în lini=te, când deodat[ din filele c[r\ii se desprinse o hârtiu\[ albastr[. O ridic[ de jos =i constat[ uimit c[ era o bancnot[ de o mie de lei nou[, împ[turit[. Vru s[ se înapoieze în salon ca s[ dea hârtia r[t[cit[ lui Silivestru, dar alte dou[ hârtii la fel c[zur[ jos. Frunz[ri filele =i observ[ c[ fiec[rei pagini îi corespundea câte o bancnot[ =i c[ volumul avea 444 de pagini. St[tu un moment la îndoial[ dac[ trebuia s[ întrebe pe Silivestru de rostul banilor, sau nu era mai bine s[ în\eleag[ ceea ce era mai firesc: c[ banii îi fuseser[ d[rui\i lui, evitând darea în vileag a gestului fa\[ de m[tu=i, când la u=[ se auzir[ tropote =i tuse, =i în hol n[p[di un pop[ masiv, cu barb[ mare afumat[ =i închiciurat[ =i ochii gro=i =ire\i, care zise tare =i jovial: – Bun[ seara, taic[! Jim strecur[ cartea în buzunar =i fugi vesel, nu atât de pop[, cât de bani, s[ caute pe Vera. Dup[ o jum[tate de ceas ceremonia de care avusese atâta sil[ Jim începu. În picioare, de jur-împrejurul salonului, =edeau cei nou[ pensionari ai casei cu molii, mme Policrat, foarte fardat[ =i seniorial[, domnul Emilian Protopopescu cu „m[mica“, Bobby, în smoching împrumutat =i, în apropierea mesei, gata pentru func\iunea de na=i, un ofi\er înalt ca un ulan, dar cu fa\a copil[roas[ =i zâmbitoare, care intrase de curând b[tând din pinteni =i salutând milit[re=te asisten\a, =i o femeie tân[r[, elegant[, dar blând[ în ochi =i în încovoierea nud[ a =irii spin[rii. Erau cumnatul =i sora Verei. Jim veni =i el încruntat =i a=tept[, la un semn al popii cu barba afumat[, lâng[ mas[. Dac[ n-ar fi iubit-o pe Vera, ar fi f[cut extravagan\e, ar fi s[rit bun[oar[ pe geam sau s-ar fi ag[\at de candelabru, l[sându-i pe to\i cu gura c[scat[. Atâ\ia martori la solemnitatea vie\ii lui i se p[reau odio=i. Sup[rarea îi trecu îns[ pe dat[ ce Vera, intimidat[, p[=i pragul, în rochie



G. C Ã L I N E S C U



de mireas[, condus[ de dou[ tinere fete, pline de importan\a misiunii lor. Un fior de gravitate îi trecu prin inim[ =i a=tept[, cu spiritul critic mai potolit, ca evenimentul s[ se petreac[. Îmbr[cat[ în alb =i cu cununa grea de beteal[ în jurul luciosului breton, Vera era angelic[. Ochii îi sclipeau ca panselele ude, =i col\ul gurii îi tremura într-un zâmbet continuu de sfial[, uimire =i fericire. Veni cu atâta smerenie înspre Jim, încât acesta se gândi s-o ia în bra\e =i s-o învârteasc[ prin cas[, sub ochii holba\i ai popii =i ai dasc[lului galben ca de icter. Barba afumat[ a popii =i pântecele lui masiv i se p[rur[ lui Jim demoniace. În jurul Verei ar fi voit o gard[ str[lucitoare de dou[sprezece genii =i deasupra o ploaie de artificii planetare, c[zând lent, languros, ca ninsoarea de afar[, nu îns[ aci, în mijlocul atâtor fe\e zbârcite, ci undeva pe plaja m[rii, sau într-un pat de mic hotel de provincie, ca o binecuvântare înainte de întâia atingere corporal[. P[rintele începu s[ c[delni\eze în jurul mesei pe care erau cununiile, în vreme ce galbenul dasc[l îngâna pe nas, cu ochii pe tavan: „Slav[ \ie, Dumnezeul nostru, slav[ \ie.“ Slujba porni încol[cit[ =i cu fum de t[mâie, p[rintele mârâind profund, dasc[lul învârtind melodia nazal[ în chip de melc. Din când în când, una din b[trâne se închina rar =i cucernic, r[mânând apoi pironit[ spre miri. Vera =edea smerit[ =i urm[rea cu ochi ascult[tori punctele ceremoniei =i Jim îi sim\ea al[turi r[suflarea aburoas[ =i cald[. P[rintele tu=i tare =i recit[ apoi cu glas mârâitor: „St[pâne, Dumnezeule, cel preacurat =i ziditorule a toat[ f[ptura, care pentru iubirea ta de oameni ai pref[cut coasta str[mo=ului Adam întru femeie =i i-ai binecuvântat =i ai zis „cre=te\i =i v[ înmul\i\i =i st[pâni\i p[mântul“, =i pre amândoi i-ai ar[tat un trup prin înso\ire, c[ pentru aceasta va l[sa omul pre tat[l s[u =i pre muma sa =i se va lipi de femeia sa =i vor fi amândoi un trup =i pre cari i-au înso\it Dumnezeu, omul s[ nu-i despart[. Cela ce ai binecuvântat pre robul t[u

NUNÞII CARTEA

Avraam =i ai deschis pântecele Sarrei =i l-ai f[cut tat[ a multor neamuri; carele ai d[ruit pre Isaac Rebechei =i ai binecuvântat na=terea ei =i ai înso\it pre Iacob cu Rahila =i dintr-însul ai ar[tat doisprezece patriarhi; cela ce ai înso\it lui Iosif pre Asineta =i le-ai d[ruit roada na=terii de prunci pre Efrem =i pre Manasi... trimite darul t[u cel ceresc preste robii t[i Ioan =i Vera =i d[ roabei tale acesteia întru toate s[ se plece b[rbatului s[u =i robului t[u acestuia s[ fie cap femeii =i s[ vie\uiasc[ dup[ voia ta.“ Jim f[cu u=or cu cotul Verei, iar dom’ Popescu le clipi la amândoi =iret din ochi. Vera asculta tulburat[ =i ru=inat[ înso\irile lui Isaac cu Rebeca =i ale lui Moisi cu Semfora, îns[ era fericit[ =i avea sentimentul c[ o misiune mare, înfrico=at[ i se încredin\a. Ridic[ pe furi= ochii la Jim =i zâmbi. „Adu-\i aminte – continu[ cânt[tor p[rintele – DoamneDumnezeul nostru, de robul t[u Ioan =i de roaba ta Vera =i-i binecuvânteaz[ pre dân=ii; d[-le road[ pântecelui, prunci buni, o tocmire în gând sufletelor =i trupurilor, înal\[-i ca chedrii Livanului, ca o vie odr[slit[, d[-le s[mân\[ de spic, ca toat[ îndestularea având, s[ sporeasc[ spre tot lucrul bun =i bine pl[cut \ie =i s[ vad[ pre fiii fiilor lor ca ni=te ml[di\e tinere de m[slin împrejurul mesei lor =i bine pl[când înaintea ta s[ str[luceasc[ ca lumin[torii pre cer, întru tine, Domnul nostru.“ Tanti Magdalina se închin[ cu mare evlavie, bolborosind ceva în sine, iar Vera, emo\ionat[, jur[ în gândul ei, f[r[ s[ =tie de ce, c[ va face copii. Apoi p[rintele, f[când cu cununia cruce asupra lui Jim, zise de trei ori: „Cunun[-se robul lui Dumnezeu Ioan cu roaba lui Dumnezeu Vera, în numele Tat[lui =i al Fiului =i al Sfântului Duh.“ Toat[ asisten\a se închin[, afar[ de Bobby. P[rintele repet[ ceremonialul cu Vera: „Cunun[-se roaba lui Dumnezeu Vera cu robul lui Dumnezeu Ioan, în numele Tat[lui =i al Fiului =i al Sfântului Duh.“

!

G. C Ã L I N E S C U

"

„Amin“, încheie pe nas dasc[lul. Jim era emo\ionat de gândul c[ Vera era acum pe deplin a lui, dar ar fi vrut s[ se termine totul mai iute =i s[ fug[ de acolo, condu=i de garda celor dou[sprezece genii nup\iale, pe care le credea, printre lumân[ri, în juru-i. P[rintele îi sf[tui cu solemnitate, dup[ Epistola c[tre efeseni a sf. ap. Pavel: „B[rba\ilor, iubi\i-v[ femeile voastre, precum =i Hristos a iubit biserica, =i pre sine s-a dat pentru dânsa, ca s[ o sfin\easc[... A=a sunt datori b[rba\ii s[-=i iubeasc[ femeile lor, ca =i trupurile lor, cel ce-=i iube=te pre femeia sa pre sine se iube=te.“ Jim =i Vera gustar[ de trei ori dintr-un pahar de vin =i apoi, \inându-se de mâini, se învârtir[ în jurul mesei, împreun[ cu nunii, care-i purtau, =i cu p[rintele, care cânta clamoros: „Isaia d[n\uie=te“. Trecând prin fa\a oglinzii, Jim se v[zu pe sine împ[rat bizantin =i pe Vera, împ[r[teas[ cu mari cununi de aur greu pe cap. Dup[ ocol, p[rintele sili pe Jim s[ se aplece în fa\a evangheliei =i \inându-i, cu ofi\erul, cununa deasupra capului, zise: „M[rit s[ fii, mire, ca Avraam =i binecuvântat s[ fii ca Isaac =i s[ te înmul\e=ti ca Iacov, umblând în pace =i lucrând întru dreptate poruncile lui Dumnezeu.“ La fel f[cu =i cu Vera, c[reia îi ur[: „ +i tu, mireas[, m[rit[ s[ fii ca Sarra =i s[ te vesele=ti ca Reveca =i s[ te înmul\e=ti ca Rahila, veselindu-te cu b[rbatul t[u =i p[zind hotarele legii, c[ a=a bine a voit Dumnezeu“. Sfâr=ind ceremonia, p[rintele î=i netezi barba afumat[, se ciupi de nasul tumefiat =i se adres[ familiar c[tre cei doi tineri: – La mul\i ani! S[ tr[i\i! Cele dou[sprezece genii ale lui Jim î=i luar[ zborul. To\i f[cur[ roat[ în jurul mirilor =i femeile s[rutar[ iar[=i zgomotos pe Vera. Dom’ Popescu înainta spre ei =i începu s[-i moralizeze: – A\i auzit ce-a zis Sfin\ia sa... Femeia s[ se plece b[rbatului =i acesta s[ fie cap femeii... Nu-i a=a, p[rinte?

NUNÞII CARTEA

– A=a-i, a=a-i! aprob[ acesta. – S[ te înmul\e=ti ca Rahila... ai auzit?! vorbi dom’ Popescu Verei, care, ro=ie ca purpura, asculta totu=i supus[ de prea mult[ fericire. S[ faci copii, s[ spore=ti neamul, [sta e rostul femeii, nu s[ mori c[lug[ri\[ b[trân[, ca dumnealor! – Da’ dumneata de ce n-ai f[cut copii? zise ironic[ tanti Ghenca. Dom’ Popescu se uit[ fix la b[rba\i, spre a-i chema ca martori ai soartei sale: – Fiindc[ n-am avut nevast[ care s[ m[ în\eleag[! Tanti Caterina, atins[, interveni cu violen\[: – Las[, domnule, mirii în pace =i nu te amesteca în treburi femeie=ti! Profitând de discu\ie, Jim =i Vera se strecurar[ afar[ din salon =i se închiser[ în odaia lor. Jim d[du geamurile de perete, l[sând s[ intre în odaie aerul rece de z[pad[. Totul p[rea de zah[r afar[, =i stelele sclipeau m[runte ca un mu=uroi de furnici luminoase. Jim trase pe Vera lâng[ el =i zise încet =i blând: – Ce gânde=ti tu acum, Vera? Vera ezit[ o clip[. – Nu gândesc nimic, Jim! r[spunse ea în =oapt[. Vreau... Vreau s[ fiu nevasta ta! Se îmbr[\i=ar[ prelung =i în t[cere, în fâlfâirea perdelelor, =i st[tur[ a=a pân[ ce frigul îi p[trunse. Apoi Jim închise geamurile, se uit[ la ceas =i, hot[rât deodat[, zise: – Vera, repede, îmbrac[-te ca pentru drum! Strân=i în sufragerie în jurul unei mese lungi, nunta=ii beau =i discutau despre institu\ia c[s[toriei: – Pe vremea noastr[ – declar[ tanti Ghenca – lumea nu era ca azi. Casa era cas[, femeia î=i vedea de treburile ei =i nu umbla pe drumuri vopsit[ ca acum. Iaca, bunica noastr[, s-a m[ritat la =aisprezece ani =i nu =i-a v[zut b[rbatul decât înaintea nun\ii. P[rin\ii f[ceau, p[rin\ii desf[ceau. Se isc[ o controvers[ aprins[ între b[trâne =i ofi\er, c[ruia mme Policrat îi zicea, cu nume z[ng[nitor ca o sabie, Zizi,

#

G. C Ã L I N E S C U

$

acesta sus\inând liberul arbitru al tinerilor, celelalte datoria supunerii. – Eu – zise ofi\erul aprins la fa\[ – n-am întrebat pe nimeni când am luat-o pe Chichi. Zicând acestea, lu[ pe nevast[-sa de talie =i cu o mân[ îi zburli p[rul. Am întâlnit-o într-o zi la cinematograf =i am intrat de-a dreptul în vorb[. Nu-i a=a, Chichi? M-am \inut de ea pân[ acas[, am pândit-o trei zile în =ir, iar a patra zi am intrat de-a dreptul aci în cas[ =i am cerut-o. Dac[ nu mi-o da, o furam! Ofi\erul se repezi la Chichi =i o s[rut[, sub ochii protectori ai dnei Policrat. – Zizi – zise aceasta cu dojana gale=[ – stai frumos, nu \i-e ru=ine? Toate m[tu=ile se încruntar[, afar[ de Lisandrina. Dom’ Popescu f[cu teoria autorit[\ii: – Temeiul c[sniciei este ordinea, ierarhia... Coco=ul s[ cânte =i g[ina s-asculte. Unde nu e respect de b[rbat vine anarhia =i distruge tot. Fiecare b[rbat trebuie s[ fie Kemalpa=a la el în cas[. Zizi fu de acord în principiu, dar emise p[rerea c[ metoda de domina\ie trebuie s[ fie blânde\ea =i iluzia libert[\ii. Toate acestea le spuse \inând cu mâna lui uria=[ pe Chichi de talie. – Eu am avut încredere în ea =i am l[sat-o s[ fac[ ce vrea =i s[ mearg[ oriunde. De câte ori avea o dorin\[, i-o satisf[ceam. Judecata ei singur[ îi spune ce e cu putin\[ =i ce nu. A=a încât =tiind amândoi c[ putem face orice, nu mi=c[m un deget unul f[r[ =tirea altuia. – Judecata femeii e slab[! zise dom’ Popescu. Nevasta d-tale se vede c[ e femeie de în\eles, dar cu a mea am avut de furc[. Dumneaei de colo nu pricepe diviziunea muncii: b[rbatul cu ini\iativa =i femeia cu ging[=ia. Eu alerg în dreapta =i-n stânga, trag cu urechea s[ aflu ce e prin lume, =i dumneaei, în loc s[ m[ primeasc[ cu vorbe bune =i mângâieri, m[

NUNÞII CARTEA

ia cu gura de la poart[! Evident c[ atunci trebuie s[ recurg la autoritate. Ai v[zut – zise dom’ Popescu c[tre Caterina – cum se iubesc dumnealor? A=a a= vrea s[ te v[d =i pe dumneata, cocoan[... Dom’ Popescu încerc[ s[ îmbr[\i=eze pe tanti Caterina, dar aceasta îl lovi cu mare dispre\ peste mân[: – Ptiu, nu \i-e ru=ine! – Domnule – declar[ tanti Ghenca în numele familiei =i cu în\eles – în neamul nostru oamenii au obraz. Fac ce fac în cas[ la ei =i nu se dau în spectacol! – Cum – s[ri îndârjit dom’ Popescu – aici nu sunt în familie? Nu poate omul s[ se ating[ de d-voastr[? =i, f[când cu ochiul c[tre ofi\er, se întoarse spre Magdalina, pe care se pref[cu c[ o îmbr[\i=eaz[. Aceasta trase repede scaunul înd[r[t, \ipând; – Fugi de-aici! – Un Kemal-pa=a ne trebuie nou[, domnule! încheie profetic dom’ Popescu, s[ îndrepte \ara asta! V[zând pe domnul Emilian mâncând numai mere crude =i bând vin, dom’ Popescu se entuziasm[: – Ei, a\i v[zut? Când v[ spuneam eu!? Dumnealui e om în\elept =i =tie ce face. Vitamine, asta ne trebuie, nu hoit! Totu=i dom’ Popescu refuz[ s[ m[nânce mere, în schimb se compensa copios cu vin. Femeile =i Silivestru, care st[tuser[ mereu t[cu\i, se ridicar[, =i tanti Lisandrina se scuz[ chiar c[ o doare capul =i plec[ mai înainte. Cei trei b[rba\i r[maser[ la mas[, bând =i discutând. – Domnule – zise dom’ Popescu prinzând limb[ =i mutând paharul pe mas[ la diferite distan\e – omul trebuie s[ se însoare de tân[r, s[-=i întemeieze familia, dar s[ nu cad[ sclavul ei. În casa mea – în\elege\i d-voastr[? – eu cânt, =i-mi place c[ d-voastr[ sunte\i de aceea=i p[rere cu mine! Apoi le turn[ la amândoi în pahar: B[rbatul trebuie s[ bea pu\in vin – cum bine spune dumnealui! – s[ prind[ putere =i voie bun[, fiindc[ el e cârmaciul în via\[!

%

G. C Ã L I N E S C U

&

Ca s[ poat[ cârmi cât mai bine în via\[, cei trei b[ur[ cât mai mult vin. Dup[ dou[ ceasuri =edeau foarte apropia\i unul de altul =i se ascultau cu un interes extrem, de=i ceea ce-=i spuneau era frânt =i disparat. Zizi, în culmea exalt[rii, f[cea m[rturisiri complete: – Eu sunt un om cinstit... =i ca om cinstit te-am ghicit numaidecât ce fel de b[rbat e=ti... sinceritatea... asta-i sl[biciunea mea... eu ce-am pe suflet spui... eu pe Chichi am luat-o fiindc[ e curat[ la suflet, cum e =i Vera lui Jim... ea-mi spune tot ce gânde=te =i eu îi cer iertare în genunchi când fac vreo escapad[... eu sunt un sentimental... carier[... fleacuri... dac[ nu e dragoste, lumea nu face dou[ parale... Chichi a mea doarme toat[ noaptea cu capul pe pieptul meu... are un picior ca de c[prioar[... da-mi place c[ =tie s[ s[rute! (Confiden\ial.) Domnule, soacr[-mea a fost femeie =i jum[tate, a f[cut fete cu temperament... când te strânge în bra\e î\i taie r[suflarea! Zizi î=i continu[ înfl[c[rat confiden\ele, ascultat =i aprobat de ceilal\i doi, apoi începu s[ cânte cu mult sentiment. Peste un ceas î=i dezgropa copil[ria, povestea suferin\ele lui ca s[-=i fac[ carier[, dragostea =i sacrificiile surorilor pentru el =i plângea cu hohote. Peste alt[ jum[tate de ceas, electriza\i, jucau câte=itrei o sârb[ fantezist[ în jurul mesei. Când, spre zori, convoiul diminuat cu un membru se întoarse în Udricani, g[si odaia Lisandrinei luminat[. – S[ =tii c[ a uitat lampa aprins[! zise Agepsina =i o lu[ înainte s[ bat[ în geam. U=a od[ii era îns[ deschis[ =i casa în neorânduial[. Dulapurile, deschise, fuseser[ scotocite în grab[. Agepsina vru s[ strige „ho\ii“, dar pe mas[ g[si un bilet înfipt în sfe=nic: „R[mâne\i cu bine, surorilor, vreau s[ intru în rândul lumii“... Ca la =tirea unei catastrofe nemaipomenite, trupul Agepsinei fu cuprins de tremur[turi =i, ie=ind în curte, strig[:

CARTEA

Jim =i Vera disp[ruser[ de mult de acas[. Cu câte o mic[ valiz[ în mân[, se plimbar[ la bra\ unde-i ducea pasul. Statur[ pe-o banc[ la =osea =i se s[rutar[, merser[ pe Calea Victoriei, îmbr[\i=ându-se în orice col\ umbros, apoi se duser[ la gar[ =i luar[ bilete pentru cel dintâi tren care pleca =i care se întâmpla s[ aib[ direc\ia Bra=ov. Vera era vesel[ c[ pentru întâia oar[ nu dormea în patul s[u, fapt ce-i d[dea sentimentul libert[\ii. – Jim – întreb[ ea – nu e a=a c[ eu sunt acuma doamn[? – Da =i nu, Vera – r[spunse Jim – nu e=ti doamn[ cu adev[rat decât în clipa în care vei dormi cu mine. Vera se îmbufna: – Atunci vreau s[ m[ culc! Se urcar[ în vagonul cu des[vâr=ire gol =i se cuib[rir[ într-un compartiment, tr[gând perdelele =i stingând lumina. Dup[ câteva minute de a=teptare, f[r[ vreo prealabil[ agita\ie, trenul se urni =i începu s[ macine aerul pe dedesubt, =i cum întunericul construi toat[ noaptea un lung =i neîntrerupt tunel, Jim comise asupra Verei al doilea =i cel mai suav atentat.

NUNÞII

– Fetelor, a fugit Lisandrina, fetelor!

'

G. C Ã L I N E S C U

OGLINDA



CONSTELAT{

Trei zile dup[ nunt[, Silivestru st[tu închis în cas[. A patra zi, pe înserate, ie=i cu ochii tulburi =i barba r[zle\it[, =i cu fa\a pe jum[tate ascuns[ în gulerul paltonului, porni pe str[zi. Era ger =i cea\[ în\ep[toare =i z[pada scâr\âia sub picioare. Merse în ne=tire =i f[r[ popas =i nu se întoarse decât târziu, obosit =i plin de z[pad[ murdar[ pân[ sus. A doua zi f[cu acela=i lucru, luând-o pe aleile pustii ale =oselei Kiseleff =i se întoarse ca niciodat[ aproape de miezul nop\ii. Din ce în ce Silivestru se f[cea mai distrat =i mai risipit la vorb[, iar la =coal[ întârzia sau nu venea deloc. Dup[ dou[ s[pt[mâni de întârzieri sau prezen\e sumbre =i mute, Silivestru î=i lu[ concediu =i trimise un suplinitor, spre bucuria s[lbatic[ a elevilor. La început, cele cinci b[trâne r[mase se mirar[ de purtarea lui Silivestru =i emiser[ fel de fel de b[nuieli. Dar, indiferente de prezent =i tr[ind numai din trecutul îndep[rtat =i dintr-un viitor niciodat[ realizabil, se obi=nuir[ =i cu asta, cum se obi=nuiser[ =i cu lipsa Lisandrinei. Tanti Ghenca explic[ cu umor cauza r[t[cirilor: – I-a f[cut nebuna fermece, fetelor! În realitate „nebuna“ nu-i f[cuse nici un fermec, dar Silivestru intrase în vraja unor instincte tulburi, combinate cu ra\iuni din ce în ce mai cabalistice. Ca întotdeauna, criticile =i r[ut[\ile surorilor îl tulburaser[, =i sim\ise c[ hot[rârea lui de a se c[s[tori cu colega profesoar[ nu putea fi dus[ la îndeplinire. Tr[it atâta vreme lâng[ p[rin\i =i apoi lâng[ surori, îi era fric[ s[ se dep[rteze de teritoriul natal, cum i-e team[ =oarecelui s[ înainteze prea mult dincolo de orificiul dintre zid =i du=umea. Dac[ toat[ familia l-ar fi aprobat =i sus\inut

NUNÞII CARTEA

=i l-ar fi chemat s[-=i întemeieze c[minul pe acela=i loc, ar fi avut curaj. De aceea cump[rase casele. Dar a=a, cu primejdia ostilit[\ii propriei familii, se temea ca nu cumva, îmbiat s[ ias[ pe u=a mare a obi=nuin\elor lui, aceasta s[ se închid[ ermetic, =i el s[ r[mân[ afar[ =i în mâinile unei fiin\e necunoscute. H[r\uit de strig[tele instinctelor lui virile, care îl împingeau s[ se c[s[toreasc[, =i de frica de necunoscut, Silivestru, dup[ o lupt[ de for\e contrare, c[zu într-un urât negru =i o sil[ grea de via\[ =i de sine. Lumea i se p[rea f[r[ sens =i trecea pe lâng[ garduri =i case ca pe lâng[ cavouri pustii de cimitire. Nu mai citea, nu mai pl[nuia nimic, îi era urât singur, dar nu putea înfrunta nici ochii oamenilor. Un cerc greu de dureri îi ap[sa fruntea, =i prin tendoane =i oase îi treceau oboseli de plumb. Fuma \igar[ dup[ \igar[ =i nu dormea =i, neputând sta locului, b[tea drumurile =i =oseaua. Trecând astfel printre scheletele gro=ilor copaci seculari =i v[zând în fiece sear[ fierul înro=it al soarelui stingându-se în apele înghe\ate ale aerului, Silivestru se p[trunse de adev[rul unei determina\iuni superioare a faptelor omene=ti =i de care, sub numele de soart[, surorile lui erau de mult convinse. Ca istoric =i om de cultur[ ce era, el crezu a descoperi c[ supersti\iile b[trânelor aveau în fond un substrat de experien\[ milenar[ =i c[ în forme naive ele exprimau un adev[r etern! Cine îl împiedicase pe el în atâtea rânduri s[ se însoare? N-ar fi trebuit decât s[ spun[ vreau, =i acum ar fi avut de mult cas[ =i copii! Cine ar fi crezut c[ Lisandrina î=i va g[si la vârsta aceea un b[rbat care s-o vrea, când zeci de a=tept[ri =i încerc[ri în tinere\e d[duser[ gre=? O ivire întâmpl[toare la geam =i o trecere întâmpl[toare pe strad[, =i voin\a soartei se f[cuse! Meditând la nunta lui Jim, Silivestru se sim\i filosof. A trebuit ca Jim =i Vera s[ c[l[toreasc[ în acela=i tren, ca Bobby s[ fie elevul lui =i s[ copieze în anume zi, pentru ca totul s[ se orânduiasc[ dup[ un gând prestabilit! Da! F[r[ îndoial[ c[ soarta e totul, dar ea poate fi întârziat[ =i poate chiar fi împiedicat[, dac[ nu mergi, con=tient, pe c[ile ei.



G. C Ã L I N E S C U



Soarta e latent[ =i facultativ[, =i dac[ f[r[ colaborarea ei nu se poate nimic în via\[, e cu putin\[ totu=i s[ nu te folose=ti de semnele ei. Treci de atâtea ori prin fa\a colecturii de loterie =i nu te hot[r[=ti s[ intri s[-\i reînnoie=ti num[rul. Iar când mâine afli c[ num[rul abandonat de tine era câ=tig[tor =i te-ar fi îmbog[\it, de vin[ nu e norocul sau soarta, ci tu, fiindc[ n-ai îndeplinit condi\ia probabilit[\ii. Ca s[ =tii dac[ ai noroc la vânat sau la pescuit, trebuie s[ tragi alice multe =i s[ arunci n[vodul de multe ori. Numai atunci po\i s[-\i dai seama dac[ norocul te-a favorizat s[ întuneci cerul de p[s[ri moarte =i s[ tragi misterele b[l\ilor la mal. A=adar, soarta trebuia consultat[, =i Silivestru se hot[rî s[ ias[ în calea ei. Cât[va vreme crezu c[ ea st[ în locurile dosnice =i s[lbatice, acolo unde o c[utau în genere tinerii. De aceea se post[ la =osea, aci lâng[ bustul enorm al lui Barbu Delavrancea, aci lâng[ scorbura unui trunchi gros de copac. +edea nemi=cat =i pândea orice umbr[ care trecea, presim\ind pa=ii. Becurile electrice, cl[tinându-se în mijlocul aleii, scurtau =i lungeau pe z[pad[ umbrele pomilor =i umpleau noaptea de monstruozit[\i antediluviene. Din când în când trecea vreun pieton: un \igan cu picioarele înf[=urate în cârpe, un biciclist, o femeie b[trân[ cu broboad[, nu rareori o pereche de îndr[gosti\i. Când se întâmpla s[ treac[ o femeie mai bine îmbr[cat[ sau vreo fat[ tân[r[, Silivestru tres[rea =i privea cu insisten\[ ca un hipnotizator, spre a întreba soarta. Fata se uita speriat[ la acea fa\[ zincoas[ cu barba împr[=tiat[ =i iu\ea pa=ii, l[sând pe Silivestru întristat. Sub globul mi=c[tor ce plutea ca o lun[ mic[ deasupra =oselei înz[pezite, printre cr[cile crispate de ger, cea\a se învârtea în nouri repezi, albi, ie=i\i parc[ dintr-un crater de cenu=[ plumburie. Se vedea cum fumul se strecoar[ printre pomi =i se târ[=te pe jos =i cum, spart de umbra unui necunoscut pierdut în ninsori, se reconstruia înd[r[tu-i, în alte suluri dinamice. Silivestru =edea nemi=cat =i înghe\at în acest univers de fumuri, =i un sentiment de z[d[rnicie =i de

NUNÞII CARTEA

sfâr=it de lume îl n[p[dea. I se p[rea, a=a de pu\in legat de via\[ cum era, c[ se de=teptase numai pentru pu\in dintr-un somn f[r[ durat[ =i c[ aceast[ nebuloz[ învârtitoare o mai v[zuse de mult în vis, poate înainte de a se na=te. A=a trebuia s[ fie lumea acolo, în spa\iile interplanetare: suluri mari de fum alb într-un ger alb selenar, învârtindu-se =i rupându-se în fâ=ii, =i care, v[zute apoi de departe de con=tiin\a de=teptat[ =i localizat[, p[reau fum cu scântei ie=it din fundurile f[r[ fund ale lumii. N-avea decât s[ închid[ ochii, =i totul s-ar fi pref[cut în cea\[ umed[ =i universal[, f[r[ margine =i f[r[ durat[. Într-o sear[, pe când a=tepta soarta lâng[ un pom, trecu pe lâng[ el o femeie bine îmbr[cat[, de=i cam \ip[tor =i foarte fardat[. V[zându-l insistent în priviri, femeia îi zâmbi imperceptibil, îl m[sur[ cu ochii =i o lu[ de-a lungul =irului de pomi, încetinindu-=i pa=ii. Lui Silivestru i se aprinser[ obrajii de tulburare, =i picioarele începur[ s[ tremure sub el. Nu avusese niciodat[ leg[turi cu vreo femeie =i nu putea b[nui nici o inten\ie venal[ în aceasta de acum. St[tu locului, cu inima pocnitoare, ne=tiind ce s[ fac[ spre a se folosi de soart[, dar când necunoscuta, spre a-i da curaj, se întoarse, fu cuprins de fric[ =i fugi. În curând Silivestru se convinse c[ metoda lui de a consulta destinul era gre=it[ =i putea da na=tere la gesturi nechibzuite. Ca s[ poat[ s[ recunoasc[ soarta, îi trebuia o imagine =tiut[, un semn, un nume sau cel pu\in un moment unic, dinainte hot[rât, pentru ca în el s[ nu poat[ s[ se r[t[ceasc[ elemente accidentale. În loc s[ se posteze la =osea, g[si c[ e mai nimerit s[ adopte un vechi obicei al surorilor sale, acela de a ie=i la miezul nop\ii în r[scrucea str[zilor, în noaptea Anului nou. El îns[ ie=i în fiece noapte timp de o s[pt[mân[. De trei ori îl întâmpin[ sergentul de strad[, o dat[ un chefliu beat, de dou[ ori pustietatea rece, sonorizat[ de zgomotul îndep[rtat al tramvaielor, =i o singur[ dat[ o pisic[ ce trecea alene drumul de pe un trotuar pe altul.

!

G. C Ã L I N E S C U

"

Miezul nop\ii dovedindu-se mut, Silivestru recurse la alte mijloace de divina\iune. Într-o zi disp[rur[ din cas[ toate pisicile. Femeile c[utar[ peste tot, prin pod =i prin pivni\[, prin gr[din[ =i prin vecini, dar totul fu în zadar. A doua zi diminea\a, baba Chiva, trecând prin fa\a od[ii lui Silivestru, auzi miorl[ituri disperate =i v[zu în geam dou[ dintre pisicile negre frecându-se de geam, în semn de apel. Deschizând u=a, toate pisicile, în num[r de opt, agitate =i cu cozile rigide, zbucnir[ afar[. Femeile se strânser[ în odaia lui Silivestru, care era plecat, crucindu-se =i mirându-se. – S[ =ti\i c-a intrat în anul mor\ii! zise profetic tanti Ghenca. Erau îns[ departe de a pricepe cauza prezen\ei pisicilor în odaie. Silivestru, pornind de la ideea asem[n[rii dintre felide =i femeie, g[sise cu cale s[ consulte viitorul prin ele. Dândule un nume la fiecare, le încuie în odaie, ca s[ vad[ care din ele se va l[sa convins[ de c[ldura patului =i se va încol[ci între perne. Numele acesteia avea s[ fie fatidic =i s[-i serveasc[ pentru identificarea soartei. Experien\a cu pisicile e=uând, Silivestru n[scoci un alt oracol. Închizându-se în cas[, puse un morman de c[r\i lâng[ fotoliu =i a=ezându-se începu s[ deschid[ fiecare carte la întâmplare. Acolo unde i se p[rea c[ propozi\ia are un caracter profetic, punea ca semn o =uvi\[ de hârtie. Oracolele aflate erau cam de acest fel: „Ménélas retrouve en Egypte son épouse, parfaitement chaste et fidèle.“

*

„Le mariage fut célébré le 16 decembre 1491.“

* „În zilele acelea am v[zut jidovi, cari =i-au luat femei azotinence, amanitence =i moavitence.“

* „Dar tu veni=i, Mario, uni=i jocul cu firea: +i-o \ar[ ren[scut-ai în pieptul meu: iubirea!...“

*

CARTEA

Silivestru, om cu sim\ul realit[\ilor, nu credea cu tot dinadinsul c[ din rândul însemnat avea s[ ias[ o schimbare întocmai a vie\ii sale, dar timbrul de fatalitate istoric[ a acestor citate îi f[cea bine. Avea sentimentul hot[rât c[ =i soarta sa avea s[ se îndeplineasc[ pe nea=teptate, când limba va atinge pe cadranul existen\ei num[rul s[u, =i asta îi d[dea o speran\[ =i o încredere în viitor. Când într-o zi baba Chiva putu în sfâr=it s[ p[trund[ în odaie, spre a face cur[\enie, g[si du=umeaua plin[ de mormane de c[r\i =i rafturile mâncate de goluri. Nemul\umit de rezultatele neînsemnate ale improviza\iilor sale ocultiste, Silivestru î=i procur[ c[r\i de magie, spiritism =i necromancie, ca Istoria =tiin\elor oculte de contele de Résie, =i o mul\ime de alte opere de Papus, Léon Denis, Eliphas Lévi, Jollivet-Castelot, Gabriel Delanne, De Rochas, Myers, Annie Besant, Barlet, Chouasnard, Pierre Piobb, Iohanny Bricaut, Ely Star, Desbarolles, Durville, Rem, Gaslin, Jagot, precum =i Manualul bibliografic al =tiin\elor psihice =i oculte de Albert Caillet, c[r\i pe care izbuti s[ le dibuiasc[ intrând în coresponden\[ cu un anticar din Paris. Tot prin acesta î=i comand[ la un Siméon Biennier, „bijoutier lapidaire“ din Clermont-Ferrand, rue des Gras l8, un inel de argint cu gema Atzel, „pierre vivante taillée et sertie d’après les lois astrologiques... gravée specialement selon la nativité de chaque personne“. Urmând instruc\iunile c[r\ilor, Silivestru f[cu tot felul de formule, ca s[ produc[ =i s[ stimuleze dragostea în jurul s[u.

NUNÞII

„Evadne figliuola di Marte, e di Thebe, mogliera d’Asopo, fu consorte di Capaneo Capitano.“

#

G. C Ã L I N E S C U

$

Î=i procur[ verbin[ =i parfumul respectiv (verveine), stropindu-=i patul, c[r\ile =i p[rul, deoarece aceast[ plant[ numit[ în magie pistorion e una din cele =apte buruieni planetare =i depinde de Venus. Fur[ din scrinurile b[trânelor inele, cercei, agrafe cu pietre pre\ioase, =i a=ezându-le seara pe o tabl[ de aram[, în cerc, în jurul unei lumân[ri de cear[ scurt[, aprins[, observ[ întâia piatr[ prin care treceau sclipiri. Lumina ar fi trebuit s[ treac[ printr-o grenad[, ca s[ prevesteasc[ o c[s[torie, dar flac[ra, lungindu-se =i pâlpâind la r[suflarea lui, aprinse de scântei =i smaragdele, =i agata ro=ie, =i safirul, =i topazul. Atunci Silivestru se mul\umi s[ \in[ într-un buzunar al vestei o turcoaz[ =i un rubin, semne de izbând[ =i dragoste aprins[, =i strecur[ la loc în scrinuri bijuteriile tocmai când tanti Ghenca se mira unde pusese o agraf[ cu onix. Totodat[ î=i cump[r[ =i purt[ pe degete trei verighete. Când vremea fu mai bun[, ie=i pe câmp la B[neasa, s[ caute r[d[cin[ de m[tr[gun[, care inspir[ dragoste, dar din cauza z[pezii, p[mântul fiind glodos =i buruienile uscate, nu putu distinge dintre multele ierburi aduse în batist[ care era adev[rata m[tr[gun[. În schimb, veni plin de noroaie de sus pân[ jos, =i baba Chiva se cruci când în buzunarul paltonului s[u g[si un pumn de \[rân[ =i b[rbi puturoase de bulbi =i r[d[cini. C[ut[ în pivni\[, pe sub hârdaiele de leandri în fundul cur\ii, pe lâng[ gardurile putrede, o broasc[ râioas[. Din p[cate, gerul gonise aceste viet[\i leproase. Atunci începu s[ bat[ marginile lacului Her[str[u, lung =i vân[t ca o lagun[, =i pe margini cu p[puri= des, în inima c[ruia m[c[ia din când în când câte-o ra\[ s[lbatic[. L[sându-se pe malurile de hum[ cleioase, p[tate ici cu o bub[ verde de iarb[, colo cu o limb[ de z[pad[, \intea marginile apei cangrenate de linti\[, cu miros p[trunz[tor de pe=te putred. Dup[ câteva zile de explora\ie, descoperi un broscoi mare, supt printr-o gaur[ ro=ie de un =arpe de ap[, =i care, uscat de soare =i de vânt, i

S[rb[torile Cr[ciunului fur[ sumbre. Jim =i Vera lipseau, Lisandrina fugise, iar dom’ Popescu, sub pretext de apro-

NUNÞII CARTEA

se p[ru satisf[c[tor de râios. Învelindu-l într-o bucat[ de jurnal, îl aduse acas[ =i îl coapse în sob[ pân[ la carbonizare. Apoi, luând pe furi= din buc[t[rie o piuli\[ larg[ ca un clopot, îl pis[ pe înfundate, pân[ ce îl pref[cu în pulbere. Neg[sind în c[r\i suficiente instruc\iuni de felul cum trebuia întrebuin\at praful spre a produce efectele erotice, îl strânse într-o tabacher[ pân[ la noi instruc\iuni. În sfâr=it, profesa catoptromancia, adic[ divina\iunea prin oglinzi. În noaptea de Anul nou f[cu =i el ceea ce Ghenca, Fira, Agepsina =i Lisandrina f[cuser[ de ani de zile. Stinse lampa =i închise capacul sobei, =i în fa\a oglinzii vinete puse de-o parte =i de alta câte un sfe=nic cu lumin[ri aprinse. Apoi se a=ez[ =i el pe un scaun dinaintea cristalului =i privi nemi=cat în el. În tremurarea =i lungirea fl[c[rilor, chipul s[u osos =i hirsut r[s[rea din întunecimi ca fa\a unui înecat pe ap[. P[rul =i barba îi erau fioroase, ochii adânci\i în fundul unor iri=i viole\i =i epiderma umflat[ =i cadaveric[, asemeni unei buc[\i de pergament dospite în ap[. Privindu-se fix, Silivestru aproape nu se mai vedea. În luciul oglinzii se ridicau la început aburi de=i, plumburii, învârtindu-se vertiginos, =i str[b[tu\i de fulgere iu\i de lumin[. Înd[r[tul norilor se mi=cau incendii mari, ca ni=te p[duri de fl[c[ri. Limbile se alb[streau, apoi se înverzeau, =i mi=carea lor se pref[cea într-o agita\ie de val marin, pres[rat cu meduze. Apa se r[rea încetul cu încetul, devenea translucid[, =i meduzele r[mâneau b[tute într-un cer de safir. Din ochii lui Silivestru se desf[ceau flori mari negre, care cre=teau =i înf[=urau toat[ goliciunea od[ii, amestecânduse cu cea\a care curgea din barb[ =i din p[r. Apoi, deodat[, mi=carea se opri, =i Silivestru se v[zu întins cu ochii închi=i =i cu mâinile pe piept, mort, între patru lumân[ri. Un fior îi zbârli to\i perii =i, înghe\at, se n[pusti pe u=[ afar[...

%

G. C Ã L I N E S C U

&

vizionare, lipsea zile întregi =i venea plin de concep\ii politice, de precepte morale =i de aperitive. – Frate – zicea el, oprindu-se în pragul sufrageriei cu melonul pe-o ureche – vreau s[ v[ v[z =i pe d-voastr[ mai sociabile, mai primitoare! Nu v[ vine nici naiba în cas[, nu invita\i =i voi pe nimeni de s[rb[tori! N-am =i eu cu cine ciocni un pahar de vin! – Vin? \ipa Caterina. Pe unde-ai fost, ce-ai b[ut? Nu vezi c[ miro=i ca un dop de damigean[? – Nu te prive=te pe d-ta ce fac eu pe unde m[ duc! zicea emancipat dom’ Popescu. Eu vreau s[ =tiu cum p[stra\i d-voastr[ datinele str[mo=e=ti. Cu cine fac eu Revelionul? A\i chemat copiii cu Mo= Ajunul s[ v[ cânte? A\i cump[rat ce trebuie? – Nu mai sunt, domnule, vremurile de alt[dat[, când cu un franc f[ceai petrecere! declara Agepsina. S-au dus! Acum sunt vremuri grele! Primit cu ostilitate, dom’ Popescu pleca de acas[ =i, sociabil din fire, trecea pe la mesele tuturor cunoscu\ilor. Casa cu molii r[mânea t[cut[, =i Cr[ciunul trecu f[r[ nici un semn care s[-l disting[ de zilele obi=nuite, afar[ de acela c[, fiind s[rb[toare, femeile se sculau târziu =i numaidecât dup[ mas[ se înfundau în od[ile lor. Plictiseala, =arpe obi=nuit al indivizilor, le era necunoscut[, sau mai bine zis provenea la ele din cauze opuse celor clasice. Prezen\a persoanelor str[ine, vizitele decenale la al\ii, lectura, spectacolele (la care, de altfel, nu asistase din epoci pierdute din memorie), jocurile, le plictiseau. Le pl[cea „s[ =eaz[ ca oamenii“, s[ dormiteze, s[ doarm[ dup[ mas[, s[ vegheze t[cute pe întuneric, s[ nu se gândeasc[ la nimic, s[ fie – dup[ cum spunea tanti Ghenca – tihnite. Nu f[cuser[ niciodat[ nimic, nu visaser[ decât s[ tr[iasc[ vegetând, =i cum aceast[ via\[ nu era esen\ial deosebit[ de moarte, decesul nu le însp[imânta deloc, =i de altfel îl credeau imposibil. Lini=tite ca hele=teiele, ele nu puteau b[nui în al\ii fr[mânt[rile =i problemele, a=a încât marea tulburare a sufletului lui Silivestru trecu neobservat[.

NUNÞII CARTEA

„Datinele str[mo=e=ti“ fur[ totu=i respectate. În vreme ce Silivestru cocea broasca-râioas[ =i colecta m[tr[gun[, femeile topeau cositor în ibric =i-l turnau în ap[, citeau în cafea, d[deau în c[r\i =i ie=eau la r[spântie la miezul nop\ii dinspre Anul nou. Tocmai se întorceau r[coroase de ger în „refectoriu“, unde Silivestru, speriat de mortul din oglind[, se refugiase, =i dom’ Popescu ap[ru =i el ro=u =i bine dispus. – Silivestru – zise el – ia hai, frate, s[ consult[m norocul! Aduce\i lotonul! Fiind singurul joc, cu caracter oarecum mistic, profesat de casa cu molii, femeile se în=irar[ în jurul mesei, =i Silivestru nu putu, =i de data asta nici nu vru s[ se sustrag[. Fiecare î=i alese câte dou[ cartele, însemnate pe dos cu creionul, =i folosite cu fidelitate de zeci de ani, =i tanti Agepsina puse într-o farfurioar[ un pumn de m[rgele mari negre, în chip de fi=e. Dom’ Popescu \inu s[ aib[ el punga cu numerele, deoarece avea îndoieli în onestitatea celorlal\i, =i mestecând bine, începu s[ scoat[ cu pruden\[ num[r dup[ num[r =i s[ strige. La început, jocul merse spre satisfac\ia tuturor, dar mai apoi dom’ Popescu, înainte de orice a=teptare, acoperea cartela =i striga lot. Controlul nu scotea la iveal[ nici o fraud[, =i dom’ Popescu râdea mul\umit în barba lui ro=covan[. Dup[ câteva =edin\e, îns[, tanti Caterina, tr[gând cu ochiul, observ[ cum dom’ Popescu, vârând mâna în sac, oprea în pumnul închis toate numerele ce-i trebuiau =i apoi, pref[cându-se c[ mestec[, scotea din pumn, la momentul oportun, numerele sale. – Ho\ule! se r[sti indignat[ Caterina, =i-i smulse sacul din mân[, noi vrem s[ afl[m norocul fiec[ruia, =i tu... – Ce noroc? se ap[r[ dom’ Popescu. Norocul e cum =i-l face omul! Dac[ eu sunt mai iste\ =i îndemânatic, am =i noroc! Ini\iativa, [sta-i secretul vie\ii! Nu-i a=a? întreb[ el cu ochii pe Silivestru.

'

G. C Ã L I N E S C U



Acesta r[mase mut =i cu fa\a obosit[. Dom’ Popescu îl lu[ sub obl[duirea sa: – Domnule, omul e dator s[ intre în rândul lumii! Nu te lua dup[ dumnealor! Uite, te v[d galben =i tras la fa\[! î\i trebuie aer, via\[! \i-a luat Jim înainte =i bine a f[cut... Hai =i dumneata prin lume, s[ vezi ce =i cum... =tiu eu ni=te persoane cumsecade, care \i-ar conveni. Apoi deveni confiden\ial =i depravat: – Domnule, a ie=it o mod[ acum prin Germania... nudism... a=a-i spune... umbl[ lumea goal[ ca Adam =i Eva... zice c[-i mai igienic... mi-a dat =i mie un cunoscut ni=te reviste... ai dracului... om e=ti... te ia cu fiori. (+i cu acestea îi strecur[ în buzunar dou[ numere din Pelagius.) Ce =tiu dumnealor?... via\[... aer... igien[... f[r[ prejudec[\i... [sta e rostul lumii... Altfel, la ce mai tr[ie=ti? Întors în odaia lui, Silivestru desf[cu =i r[sfoi revistele lui dom’ Popescu =i, neprih[nit la suflet, r[mase tulburat =i ru=inat. Cu un genunchi la p[mânt, într-un teren cu ierburi \epoase, o femeie albastr[, cu des[vâr=ire nud[, întindea spre cer un arc mare de alun. O barb[ fin[ asirian[ îi tivea pântecele neted, =i sânii îi erau puncta\i cu dou[ boabe de agri=i. În fa\a ei un b[rbat nud privea lini=tit, rezemat într-o trestie lung[, =i trupul îi p[rea f[cut din sfori lungi împletite. Silivestru se gândi o clip[ s[ arunce revistele pe foc, dar o putere mai mare decât el îl opri. Pe alt[ pagin[, un trup feminin lucios =i întunecos ca de bronz =edea întors cu spatele, cu gestul de a vârî un picior în spuma m[rii. O alt[ femeie despletit[ scotea într-o aspira\ie larg[ pieptul gol în afar[ =i, ridicând un picior în sus, î=i expunea carnea umflat[ =i neted[ a pulpei. Lui Silivestru i se împânzir[ ochii =i tâmplele începur[ s[-i pocneasc[. Ascetic o via\[ întreag[ =i virgin, sim\i acum, cu nervii sl[bi\i =i îmb[trâni\i, o furnic[tur[ prelung[ în =ira spin[rii =i nevoia de a rupe ceva cu bra\ele. Se învârti ca un leu înfometat prin odaie =i, f[r[ s[ =tie bine cu ce scop, se n[pusti pe u=[ afar[.

NUNÞII CARTEA

Merse pe str[zile pustii, luminate, =i ie=i în bulevard. Multe localuri erau înc[ populate =i un =ir lung de automobile sta\iona lâng[ trotuar, în vederea bandelor matinale. La un col\ de strad[, o fat[ tân[r[, simplu =i dr[gu\ îmbr[cat[, ie=i deodat[ înaintea lui Silivestru =i-l întreb[: – Ce faci, micule? Barba lui Silivestru se zbârli toat[ înfiorat[, în vreme ce picioarele înlemnir[ pe loc. Fata, al c[rui nas era învine\it de frig, îl prinse de bra\ =i-l târî dup[ sine: – Haide la mine, s[ ne dezghe\[m! Silivestru se l[s[ purtat cu un zâmbet grozav de timiditate =i ru=ine. Merser[ câ\iva pa=i pe o strad[ dosnic[, intrar[ într-o curte pustie. Suir[ sc[rile =i se aflar[ pe un coridor curat, luminat de un bec înnegrit. Fata întoarse o cheie în broasca unei u=i albe =i împinse pe Silivestru în odaia cald[ ca un cuptor. La întoarcerea butonului, Silivestru se v[zu într-o odaie curat[, prea parfumat[, cu un pat de bronz jos =i flexibil =i multe fotografii pe pere\i. Pe o m[su\[ se afla un patefon de c[l[torie. Fata întoarse mecanismul =i d[du drumul unui tango eclectic, în ritmul c[ruia se apropie de Silivestru, care r[m[sese pironit =i livid în mijlocul od[ii. Îi scoase paltonul =i-l împinse u=or pe marginea patului. Apoi, a=ezându-se pe genunchii lui, î=i trase rochia =i-=i desf[cu o ma=in[ a jartierei, care o sup[ra, =i apoi cuprinse pe Silivestru pe dup[ gât =i începu s[-i netezeasc[ râzând barba. Acesta o privi somnoros de aiurire, ca bufni\a pus[ deodat[ în fa\a unui bec electric. Fata u=oar[ care =edea pe genunchii s[i avea ochi alba=tri =i p[r m[runt, foarte blond, =i râdea cu gropi\e în obraz, cu totul nevinovat. Un miros de carne tân[r[ =i parfumat[ se exala din trupul s[u. P[rea o fat[ „onest[“ =i nu putea avea mai mult de dou[zeci de ani. Cum niciodat[ o femeie nu se atinsese de trupul lui =i niciodat[ o mângâiere feminin[ nu-i trecuse prin p[r, Silivestru sim\i un cutremur combinat de emo\ii virile =i duio=ii paterne. Întinse mâna spre capul fetei =i i-o trecu u=or



G. C Ã L I N E S C U

pe obraz. Fata râse copil[re=te =i, cu o mi=care =treng[reasc[, \inându-se cu amândou[ mâinile de umerii lui =i l[sându-se pe spate, îl întreb[: – Î\i plac? Era prea mult pentru Silivestru. Î=i l[s[ capul în palme =i st[tu a=a, ca s[ i se opreasc[ pu\in huruitul din creier. Fata s[ri sprinten[ de pe genunchiul s[u =i se apropie de soba cald[ de teracot[. Acolo, în picioare, î=i scoase rochia, pantofii, c[ma=a, aruncând toate pe jos, apoi ridicând pe rând picioarele, î=i trase ciorapii lucio=i, =i când r[mase, râzând, ca nudistele din Pelagius, întoarse butonul electric.

CARTEA

Geamurile se albir[ din ce în ce, o lumin[ apoas[ f[cu s[ luceasc[ în odaia de hotel col\urile mobilelor =i din pia\[ se auzi primul =uier al unui tramvai cu aburi. Jim, care nu putuse a\ipi din cauza emo\iilor =i gândurilor ce-l n[v[leau, f[cu o mi=care precaut[ s[ se a=eze mai confortabil în pat, f[r[ s[ de=tepte pe Vera, care dormea cu obrazul lâng[ pieptul lui. O privi lung =i ocrotitor, tr[gându-i u=or cu mâna plapuma peste um[rul dezgolit. Vera avea u=oare cearc[ne alb[strii în jurul ochilor, =i p[rul negru, scurt se risipise pe perna alb[, dar obrajii, pu\in sup\i de vis =i de voluptate, erau proaspe\i. Respira\ia îi era a=a de lini=tit[, încât p[rea c[ glume=te numai, stând cu ochii închi=i. Doar degetele mâinii st`ngi tremurau pu\in, voind s[ se închid[ sub mi=carea din vis, asemeni ghearelor mici ale pisoilor care viseaz[ c[ prind =oareci. Somnul acesta îngeresc pl[cu lui Jim. Dac[ Eros sau un înger feminin dintre aceia care cânt[ din viole în frescele lui Melozzo da Forli s-ar fi strecurat peste noapte, sub plapum[, al[turi de Jim, n-ar fi dormit mai u=or =i mai f[r[ chinuri ca Vera. Trandafirul din poveste aruncat în a=ternutul ei ar fi r[mas proasp[t pân[ în zori. Jim, mare n[scocitor de „teorii“, avea =i aci teoria lui, =i anume: „Spune-mi cum dormi, ca s[-\i spun cine e=ti“. Observase somnul la in=i de temperamente =i vârste deosebite. Oamenii egoi=ti, comuni dorm pe abdomen, cu pumnii strân=i sau înfip\i posesiv în pern[. Zgudui\i, dezveli\i sau strân=i într-un spa\iu îngust, ei mârâie din vis, trag perna sub ei, se r[sucesc ca o cl[tit[ în plapum[, dezvelind pe vecinul eventual =i se l[\esc groh[itor în c[ldura a=ternutului. Fiin\ele vulgare cap[t[ înf[\i=[ri bestiale. Capul le cade moale pe spate, o sudoare

NUNÞII

ÎN PATUL MEU NOAPTEA AM C{UTAT PRE CEL CE IUBE+TE SUFLETUL MEU

!

G. C Ã L I N E S C U

"

sub\ire le învine\e=te fa\a, =i gura le r[mâne c[scat[, cu inegalit[\i de maxilare, ca la =obolanii mor\i. Obezii, b[trânii au un somn vecin cu agonia. Membranele nasului fierb necontenit =i gazele care tumefiaz[ obrajii r[zbat din când în când prin col\ul gurii, într-o plesnitur[ scurt[ de b[=ic[ deasupra unui catran în clocote. Femeile sunt mai hidoase. P[rul jilav de sudoare li se lipe=te de frunte, fa\a, devenit[ cadaveric[, î=i revel[ ca sub lup[ =an\urile epidermei, =i un picior gol alunecat afar[ din pat î=i r[sfir[ degetele p[trate, b[t[torite. Vera era îns[ pur[ ca îngerul fraged, n[scut dintr-o substan\[ paradisiac[, înrudit[ cu carnea crinilor, r[coroas[, parfumat[ =i f[r[ greutate. Jim sufl[ încet p[rul care c[dea în ochii tinerei lui so\ii =i o contempl[ mirat. Ce c[uta aceast[ fiin\[ mic[ – gândea el – acolo, lâng[ el? Ce încredere miraculoas[ o f[cea s[ doarm[ – r[pit[ din patul ei copil[resc – cu capul lâng[ pieptul lui, cu genunchii strân=i lâng[ =oldul lui, fericit[ =i cu simplitate, ca =i când l-ar fi cunoscut de mult? Gândul c[ aceast[ fiin\[ mic[ avea s[ vin[ întotdeauna lâng[ el, s[-l urm[reasc[ ziua =i noaptea ca o umbr[ docil[ îl f[cea s[ vibreze de muzica solemn[ a zeci de viori de=teptate odat[ cu zorile. Era fericit de a sta astfel întins ca paznic al somnului Verei, dup[ cum era fericit gândindu-se chiar =i la moarte. Sub ulmi care se plecau lent =i se lungeau, pe margini de lacuri placide, umflându-se =i retr[gându-se, mercuriale, într-o orchestr[ a tuturor câmpurilor, se vedea purtat în zbor pe spate, cu Vera al[turi, care îi zâmbea. Sufletul îi vibra de sentimentalitate, asemeni unui pianoforte r[sculat deodat[ în toate m[runtaiele de coarde =i pref[cut în cascad[ înalt[ de sunete minore. În timp ce medita astfel, privind vârfurile copacilor înz[pezi\i =i firele telefonice din fa\a ferestrei, Vera întredeschisese ochii =i-l observa pe furi=. Dormise visându-l =i acum îl avea aievea lâng[ ea. Ce frumos e – se gândea ea sincer – ce puternic, ce lini=tit e =i ce privire ager[ are! Oare to\i b[rba\ii vor fi având piciorul a=a de mu=chiulos =i de sub\ire ca acela

NUNÞII CARTEA

pe care-l sim\ea lâng[ ea? La ce se gânde=te el, când prive=te a=a de încruntat? +i de ce oare îi cre=te p[rul pe obraz a=a de repede, de vreme ce asear[ nu-l avea? Vera ar fi întins chiar mâna s[ pip[ie trupul lui Jim, a=a, din curiozitate, dar îi fu ru=ine. F[cu un scurt examen al întâmpl[rilor din ultima sear[ =i se sim\i o alt[ Vera, desprins[ =i înstr[inat[ de Vera de pân[ ieri. O nelini=te grozav[, o aprindere a sângelui amestecat[ cu team[ o cuprinsese în ultimele zile =i dorise ca Jim s[ fie mai repede al ei, f[r[ s[ aib[ nici cea mai mic[ b[nuial[ de ce avea s[ se întâmple. Tot drumul, în tren, s-a l[sat s[rutat[, dar inima îi era înfrigurat[, f[r[ s[ =tie de ce. A doua zi, la Bra=ov, au hoin[rit toat[ ziua, ca =i mai înainte, s-au dus la cinematograf, \inându-se pe întuneric de mâini =i chiar s[rutându-se. Era mul\umit[, de=i se întreba dac[ asta este toat[ c[snicia. Fiorul continuu din inim[ îi spunea c[ nu. Seara s-a strecurat cu sfial[ de delicvent în odaia înc[lzit[ a hotelului, ru=inat[ de prezen\a unei cameriste b[trâne ca de un martor al unei escapade. Îi era ru=ine s[ se dezbrace în fa\a lui Jim =i totu=i sim\ea c[ trebuia neap[rat s[ fie lâng[ el în toat[ goliciunea, precum spusese p[rintele cu barba afumat[ la cununie: „Va l[sa omul pre tat[l =i pre muma sa =i se va lipi de femeia sa =i vor fi amândoi un trup“. Se a=ezase pe marginea patului râzând. Jim se apropiase atunci de ea, =i, sco\ându-i p[l[ria =i pantofii, îi spusese aproape în =oapt[: „Dezbrac[-te, Vera!“ Apoi stinsese lumina. Se dezbr[case mai mult sub plapum[, ascunzându-=i lucrurile sub pern[. Apoi a=teptase pân[ ce Jim veni lâng[ ea =i, cu o îndr[zneal[ blânda =i afectuoas[, pusese st[pânire a=a de dureros, de neprev[zut =i de voluptos pe trupul ei. Din clipa aceea ru=inea trupeasc[ îi pieri =i î=i d[du seama pentru prima oar[, devenit[ femeie, ce înseamn[ a fi a cuiva =i ce voise de la Jim. – Vera! zise deodat[ acesta, tu nu dormi? La ce te ui\i a=a? – M[ uit la obrazul t[u! De ce-\i cre=te a=a p[rul? – Fiindc[ sunt b[rbat!

#

G. C Ã L I N E S C U

$

Vera începu atunci s[ examineze cu aten\ie =tiin\ific[ pe Jim. Îi trecu o dat[ mâna pe fa\[, ca s[ m[soare duritatea perilor, pip[i cu degetele bicep=ii bra\elor, se mir[ c[ degetele lui erau a=a de fibroase =i de p[roase, mai ales se entuziasma de marele volum al pieptului lui Jim, pe care acesta inten\ionat îl umfla. Terminând examenul, zise încet =i simplu, în chip de constatare fireasc[: – Tu e=ti frumos! Jim arunc[ brusc plapuma la o parte =i l[s[ pe Vera aproape goal[, ca un triton r[mas inert pe nisip dup[ retragerea apelor: – M[ prive=ti de un ceas ca pe un urs de gr[din[ zoologic[! Ia s[ te vedem =i pe tine! Vera î=i întoarse fa\a în pern[ =i strânse instinctiv un picior peste cel[lalt. Un trup sub\ire, dar mu=chiulos =i alunecos, st[tea pe jum[tate îngropat în lenjeria patului. – Vera! se mir[ foarte serios Jim, dar tu e=ti mic[ detot! +i într-adev[r se gândea mi=cat la cruditatea Verei, cu oasele a=a de sub\iri =i genunchii rotunzi de p[pu=[. N-avea nici o libidine, nu i se p[rea deloc c[ se afl[ în fa\a unui spectacol lasciv, nu privea cu ochii concupiscen\i ai b[rbatului. Juc[ria fin[ dinaintea lui îi pl[cea =i-i d[dea o satisfac\ie l[untric[ de proprietar care î=i prive=te parcul cu statui. Îi era mil[ de ea, de=i nu ar fi putut l[muri bine rostul acelui sentiment absurd. O sim\ea fragil[ =i f[r[ alt mijloc de ap[rare în via\[ decât devotamentul =i o vedea a=a de încrez[toare în el, a=a de ireductibil fericit[ de a fi a lui, încât ideea numai de a putea gândi lâng[ ea desp[r\irea i se p[rea o amenin\are de ochi ro=u de balaur asupra unei mici p[s[ri a paradisului. – Jim, d[-mi drumul – se rug[ Vera – mi-e frig! Jim îns[ o trase lâng[ sine =i o acoperi cu mâinile. Cu urechea pe pieptul ei, f[cu ausculta\ia inimii, care pocnea lin ca un motor surd. Epiderma îi era moale, iar la umeri sidefoas[, =i Jim îi puse cu gura numeroase sigilii de proprietate, cu toat[ împotrivirea Verei, care îl prinsese de p[r. O netezi

NUNÞII CARTEA

cu obrazul pe pieptul îngust =i pe platoul metalic al pântecelui cald, ornamentat în centru de melcul ombilical =i pe margini cu astrahanul negru al pubert[\ii. Pe umerii goi, capul rotund al Verei, cu ochii mari, uimi\i =i umbri\i de marele breton, p[rea zugr[vit pe por\elan. Jim schi\[ o mic[ s[rutare în col\ul gurii, gustând parc[ dintr-un lichior. Vera gust[ =i ea din col\ul gurii lui Jim. Acesta gust[ =i din cel[lalt col\, imitat de Vera. Apoi începur[ s[-=i pecetluiasc[ unul altuia cu gura buzele, obrajii, gâtul, umerii, repede, frenetic, cu ochii închi=i. Pe m[sur[ ce se gustau cu buzele, setea gurii cre=tea. Jim cunoscuse, fire=te, voluptatea s[rut[rii, dar s[rutarea de pân[ atunci fusese o ventuz[ sexual[, o irita\ie, o desc[rcare a nervilor, amestecat[ foarte adesea cu repulsie. Mirosul c[rnurilor cuiva, oricât de volatil, umiditatea buzelor, c[ldura trupului, exala\ia pl[mânilor îi repugna. Se ferea s[ bea din paharul altuia sau s[ se apropie de raza r[sufl[rii cuiva, oricât de aproape i-ar fi fost. Asistase la autopsii, v[zuse viscere desf[cute =i trase afar[ cu aburi calzi, ca lungi cabluri albe împletite, =i orice om îi de=tepta de aproape oroarea animalit[\ii. Sila era cu atât mai accentuat[ cu cât omul de aproape era mai obez. Într-o femeie masiv[, cu „forme“ plastice, a=a cum plac în genere vulgului, ghicea putrezirile fetide din alambicul r[sucit al intestinelor =i emana\iile urice ale epidermei. În fond, aceast[ repulsie îi venea lui Jim din faptul c[ nu iubea, dintr-un dezacord sufletesc ce se tr[da printr-o du=m[nie fiziologic[. Pentru întâia oar[ se apropia de un trup cu bucuria fizic[ cu care intri într-un pârâu limpede, al c[rui prundi= sclipitor îl vezi. Sângele Verei b[tea în acela=i tact cu al s[u, viscerele sale se presim\eau ginga=e, asemeni c[rnurilor vegetalelor, =i gura îi era parfumat[ ca potirul unei flori. S[rutarea era zemoas[ =i astringent[, ca un pulp de cais[. S[rutând-o în serii de câte o sut[, Jim se îmb[ta din ce în ce mai mult de limfa inodor[ care uda buzele, din\ii tari =i albi =i petecul ro=u =i aspru al limbii. La început inexpert[, Vera se l[sa numai

%

G. C Ã L I N E S C U

&

sigilat[ pe gur[, închizând înfiorat[ ochii. Încetul cu încetul, instinctul feminin se trezi, =i cu ap[s[ri din ce în ce mai energice =i cu strângeri slabe ale mâinilor petrecute dup[ gâtul lui Jim, stabili respira\ii între s[rut[ri, a=tept[ri, prelungiri =i ap[s[ri care le f[ceau mai voluptoase. În cele din urm[, prinzând curaj, Vera refuz[ s[ mai primeasc[ s[rut[rile, vrând s[ le dea ea singur[, în care scop apuc[ pe Jim de p[r =i de gât. Se s[rutar[ astfel f[r[ întrerupere =i f[r[ oboseal[, cu scurte deriva\ii pe umeri =i pe piept, frenetici, nemul\umi\i =i insa\iabili. Când unul din ei voia s[ se ridice, cel[lalt îl \inea strâns în bra\e, =i împreunarea buzelor era luat[ de la cap[t, cu c[deri pe o parte =i pe alta =i pr[bu=iri în moliciunea patului. Odat[ cu be\ia s[rut[rilor, Jim =i Vera se v[zur[ cuprin=i de o insatisfac\ie de ordin mu=chiular. Atletismul u=or al îmbr[\i=[rilor, care îi apropia =i-i îndep[rta în grupuri statuare, în mijlocul od[ii, unde s[riser[ aproape goi, speria\i de ora târzie, în loc s[-i lini=teasc[, le d[dea o enervare care nu era de natur[ sexual[, fiindc[ nici gândul, nici trupul nu le era iritat. Aceast[ enervare era – cum în\elese îndat[ Jim – o nevoie de unitate. Î=i trebuiau unul altuia, trupurile lor se a=teptaser[ mult[ vreme, voiau s[ respire al[turi, s[ schimbe saliva vinoas[ a gurilor, s[ se apropie pân[ la sentimentul contopirii unul într-altul. Se strânser[ în bra\e, lipindu-=i piepturile, se apropiar[ =i desf[cur[ cu violen\[ de nenum[rate ori. Jim observ[ c[ strânsoarea cea mai voluptoas[ este peste mijlocul sub\ire =i pe sub bra\e, în vreme ce Vera prefera s[ se atârne cu mâinile de grumazul lui Jim =i s[ se lase îndoit[ =i în[bu=it[ în bra\e. Jim î=i d[dea foarte bine seama c[ descoperise America. Milioane de in=i – gândea el – î=i îmbr[\i=au la acea or[ femeile, =i lucrul era dintre cele mai banale. De câte ori, de altfel, nu se de=teptase el în patul unei femei str[ine =i nu se abandonase la amplexiuni asem[n[toare? Cu toate acestea, se petrecea cu el acum un eveniment inedit, ce n-avea s[ se mai repete =i care era întâia c[utare conjugal[, încerca un orgoliu

NUNÞII CARTEA

ascuns c[ de=teptase la volupt[\ile dragostei o fiin\[ sigilat[, neatins[, care înv[\a pentru întâia dat[ s[rutarea =i îmbr[\i=area =i care m[rturisise, privindu-l drept în ochi, c[ nu mai fusese niciodat[ s[rutat[ pe gur[ de cineva =i nu avusese niciodat[ prilejul s[ afle de la colege în ce const[ cu adev[rat dragostea din noaptea nun\ii. Din cauza inocen\ei ei, Vera nu era acum cochet[, ca toate femeile experimentate, nu c[uta s[ fug[ =i s[ excite, prin zâmbete provocatoare, ci cu gra\ioas[ impudoare de amant[ recent[, se l[sa îmbr[\i=at[ =i uza f[r[ m[sur[ de fiorii posesiunii. Îl iubea pe Jim =i era a=a de p[truns[ de ideea c[ trebuie s[ i se supun[, încât fericirea de a fi violentat[ c[p[ta la ea un sens sacru. Cu gura în urechea lui Jim, ea îl întreb[ în =oapt[, ascunzându-se apoi într-un um[r al lui: – Acum sunt femeie, nu e a=a? +i Jim era str[b[tut de acest fior grav, care-i spunea c[ ceea ce face e cu mult mai mult decât un act de mul\umire fiziologic[. Percepea deosebirea dintre impuritatea actului s[vâr=it în afar[ =i puritatea îmbr[\i=[rii conjugale. Strân=i în bra\e, atât Jim, cât =i Vera, a=a de indiferen\i fa\[ de problema procrea\iei, acum, când erau îmb[ta\i numai de ei în=i=i, se sim\eau n[v[li\i de o nevoie str[veche, care îi îndemna s[=i =opteasc[ unul altuia rug[tori: „Vreau un copil, Jim!“, „F[-mi un copil, Vera!“ Câteva b[t[i violente în u=[ îi f[cu s[ tresar[. Vera se ascunse din nou în plapum[, iar Jim întredeschise u=a. Era camerista, care întreba dac[ sunt acolo, intrigat[ c[ nu ie=iser[ din cas[ pân[ la amiaz[. Se repezir[ s[ se îmbrace cu lucrurile aruncate peste tot prin odaie. Jim privi pe Vera =i o ajut[ la îmbr[cat, încântat la fiecare am[nunt nou fizic pe care i-l descoperea. Lenjeria Verei era sub\ire =i de dimensiuni foarte mici, încât c[ma=a ca o spum[ str[vezie abia îi acoperea bazinul. Astfel ascuns[ în fumul m[t[sii sub\iri, care îi l[sa umerii goi strân=i cu dou[ panglici =i picioarele lungi =i drepte neacoperite, Vera pl[cu

'

G. C Ã L I N E S C U

!

din nou lui Jim =i fu r[sturnat[ pe bra\e, îmbr[\i=at[ =i sufocat[ în s[rut[ri. Dup[ aceea c[utar[ amândoi pe sub pat ciorapii Verei. Când îi aflar[, Jim g[si pl[cere s[-i trag[ el însu=i pe piciorul ei, care era neted =i pu\in brun =i f[cea câte o gropi\[ suav[ ca de gura-leului la fiece jaret. Ajungând deasupra genunchilor cu tivul ciorapilor, lui Jim îi pl[cu puful m[runt al pulpelor =i naiva =i prelunga lor lipire =i, cuprinzându-le cu mâinile, le mângâie cu obrazul, ceea ce îndemn[ pe Vera s[ se aplece asupra lui =i s[-l s[rute în urechea opus[. Trupul tân[r al Verei mirosea a=a de frumos a floare de câmp, f[r[ parfum, a s[lb[ticiune! Se petrecea cu Jim un proces comun tuturor b[rba\ilor, de=i neanalizat. Vera era a lui, ca un fel de completare a propriului trup, =i voia dac[ nu s-o îmbrace singur, cel pu\in s[ asiste la îmbr[carea ei, s-o contemple =i s[-i g[seasc[ ve=tmintele cele mai potrivite pentru membrele ei. De aci încolo nu mai socoti indiscre\ie faptul de a umbla cu mâinile pe trupul Verei, de a-i ridica ciorapii, de a-i potrivi rochiile. Gesturile care pentru al\ii, privind de departe, ar fi putut fi interpretate ca lascivitate, concupiscen\[, afemeiere pentru el erau mult mai simple =i nevinovate. Trupul Verei era totuna cu trupul lui, =i ei amândoi aveau numai o pudoare colectiv[ fa\[ de al\ii. Vera îi era a=a de necesar[ fiziologice=te, încât, în lips[-i, c[m[=ile, rochiile ei îi \ineau loc cu mirosul lor, sau perna pe care ea dormise îl mângâia ca un adev[rat obraz. Vera era foarte p[truns[ de dependen\a ei, =i în be\ia senza\iilor noi ale vie\ii conjugale, se dezbr[ca =i se oferea privirilor f[r[ sfial[, zicând lui Jim: – Acum, când suntem c[s[tori\i, tu singur ai spus c[ nu e ru=ine! De al\ii, îns[, Vera se ru=ina tot a=a de tare ca =i înainte =i era pudic[ în gesturi =i în vorbe. Când Jim =i Vera, dup[ alt[ serie de s[rut[ri, pornir[ în sfâr=it pe u=[, camerista b[trân[ le zâmbi cu protec\ie =i le zise în fa\[:

NUNÞII CARTEA

– Vai, ce tineri sunte\i! Toat[ lumea de altfel îi proteja =i-i urm[rea cu zâmbetele. Fie c[ strângerile furtive de mâini =i s[rut[rile chiar pe drum, în acel ora= îng[duitor de provincie, îi tr[da ca îndr[gosti\i; fie c[ lumea intuia dup[ vârst[ adev[rul, peste tot erau întâmpina\i cu aten\ii deosebite. La restaurant fur[ obiectul interesului general =i observar[ c[ patroana îi fixa râzând cu simpatie =i întrebându-i parc[ din ochi cine erau. În cele din urm[, nu mai putu rezista curiozit[\ii =i, apropiindu-se de masa lor, îi întreb[: – S[ m[ ierta\i c[ v[ întreb, sunte\i fra\i sau c[s[tori\i? Aflând adev[rul, b[tu din palme cu surpriz[: – C[s[tori\i! Vai, ce tineri! O doamn[ a=a de tân[r[ =i frumoas[! Vera se convinse în curând c[ interesul pentru starea ei mergea pân[ la insinua\ii care dovedeau c[ lumea =tia cum î=i petrece ea nop\ile. Acest lucru o ru=ina pu\in, era totu=i fericit[ c[ e femeie =i deci suporta indiscre\ia f[r[ încrunt[ri. Jim afl[ în ora= prieteni de =coal[, c[s[tori\i =i ei, =i-=i d[dur[ întâlnire seara într-o mare cafenea. Acolo, cele dou[ femei tinere luar[ la o parte pe Vera =i începur[ s[ o supun[ la felurite întreb[ri: – Vai, ce tân[r[ e=ti! Cum te-a g[sit? – Spune-ne, e sentimental, îmbr[\i=eaz[ mult? Vera, intimidat[, r[spunse ceea ce =tia sigur: – El m[ iube=te! – Ce vorbi\i d-voastr[ acolo? întreb[ Jim, intrigat de a vedea pe Vera smuls[ de lâng[ el. – Ce-\i pas[ d-tale?! r[spundeau îndr[zne\ femeile. Avem vorbele noastre... b[rba\ii n-au ce c[ta! Vera constat[ c[ aceste tinere femei erau mult mai lipsite de pudoare decât ar fi putut ea s[ fie vreodat[. Ele îi povestir[ cum le iubesc b[rba\ii lor, în ce chip le s[rut[ =i le îmbr[\i=eaz[, cum le posed[ =i ce le =optesc, ce simt ele în timpul acesta.

!

G. C Ã L I N E S C U

!

– Ah – =opti una – Paul (pronun\[ Pol) e a=a de delicat! M[ dezbrac[ singur =i m[ s[rut[ de-a lungul pulpelor pân[ m[ înnebune=te! E ca un copil... m[ dor =i acum sânii! (Vera afl[ înm[rmurit[ c[ Pol, întors în vârsta sugacilor, f[cea lucruri îng[duite pruncilor.) Eu trebuie în tot timpul s[-l gâdil în ureche cu vârful limbii. Vera, atins[ în inocen\a ei sufleteasc[ =i pu\in palid[, f[cu gestul de a se elibera din cercul femeilor =i a se a=eza sub protec\ia lui Jim; din nefericire, acesta era absorbit cu ceilal\i într-o discu\ie mult mai inofensiv[: despre „poezia pur[“. Ea f[cu intuitiv constatarea c[ b[rba\ii erau mai nevinova\i în gânduri =i se sim\i din ce în ce mai stingherit[. – Dumneata \ipi? o întreb[ cealalt[ tân[r[ femeie, foarte serios. Vera privi la amândou[ r[t[cit[. – Cum s[ \ip? – Nu \ipi, nu spui nimic, atunci când... în\elegi? – De ce s[ \ip? mai spuse Vera în ne=tire, =i o sudoare i se puse pe frunte. – Ah – zise tân[r[ doamn[ – Ticu al meu e brutal, m[ arunc[ =i m[ prinde pe nea=teptate... Atunci m[ zvârcolesc, mu=c, \ip =i spun vorbe în ne=tire... Nici n-a= putea dormi cu un b[rbat care s[ nu =tie s[ m[ brutalizeze. Femeile o mai întrebar[ dac[ Jim era hirsut, dac[ ini\iativa lui erotic[ era de lung[ durat[, dac[ era gelos =i alte de aceste, chestiuni la care Vera, fiind vorba de Jim, r[spunse mândr[: – El e frumos! Noile prietene se sim\ir[ obligate s[ educe pe Vera din punct de vedere sexual. Ele condamnar[ pasivitatea ei =i recomandar[ rezisten\a, întoarcerea gurii la s[rut, strângerea coapselor în îmbr[\i=area conjugal[, iritarea b[rbatului prin acoperirea trupului =i descoperirea lui par\ial[ =i metodic[. Mai recomandar[ apoi reînnoirea =i rafinarea stilului erotic: amânarea savant[ a actelor, ceremoniile tactile =i alte mijloace „tehnice“ speciale, de care Vera ro=i pân[ la urechi, f[r[ s[ le

NUNÞII CARTEA

în\eleag[. Ea s-ar fi smuls de mult din bârfeala acestor femei neru=inate pentru ea dac[ o vorb[ spus[ de ele nu i-ar fi dat de gândit. – El te iube=te acum fiindc[ e=ti tân[r[ =i ai fost virgin[ =i ne=tiutoare... A=a-s to\i b[rba\ii... vor naivitate... dar pe urm[ are s[ se plictiseasc[ =i are s[ umble dup[ femei mai rafinate! De=i i se p[ruser[ odioase, lec\iile celor dou[ femei cinice nu fur[ f[r[ efect incon=tient pentru Vera. Chiar în noaptea aceea Jim constat[ cu surprindere, dar =i cu o pl[cut[ irita\ie, c[ tân[r[ lui so\ie uza ni=te cochet[rii subtile de care n-o crezuse în stare. A=a, de pild[, în loc de a se dezbr[ca de-a dreptul =i în dezordine, cum avea obiceiul, cu gândul de a se ascunde mai repede în pat, z[bovi câtva vreme în fa\a oglinzii, observându-se =i a=ezându-=i p[rul. Apoi deodat[, ca =i când o jartier[ i s-ar fi sl[bit, ridic[ rochia pân[ deasupra pulpei drepte, descoperindu-=i un picior de paj, de jos pân[ sus. De=i Jim îi cuno=tea tot trupul cu familiaritate, viziunea acelei coloane lucioase =i a por\iunii de carne alb[ dintre tivul ciorapului =i marginea roz[ a culottei îi d[du o senza\ie inedit[. Un picior unic, numai pe jum[tate gol, proiectat pe stofa rochiei =i l[sând într-o perfec\iune teoretic[ b[nuiala restului, era mult mai voluptos decât nuditatea complet[, întinse mâna spre el, Vera îns[ d[du numaidecât drumul rochiei, râzând, =i cu mâinile pe un um[r î=i desf[cu bluza. Când ea r[mase numai în c[ma=[ =i ciorapi, ca într-un costum de mare gal[, Jim sim\i cu mult mai mult[ atrac\ie pentru umerii, gâtul =i obrajii calzi, m[rgini\i între bretonul drept =i broderia c[m[=ii. Jim o trase cu violen\[ de mijloc =i vru s-o s[rute, ea î=i feri gura, întorcând obrazul, a=a încât capul lui Jim alunec[ între um[r =i gât, în umbra parfumat[ a p[rului. Vera, gâdilat[, î=i d[du în panic[ bustul pe spate, =i Jim, pentru a o putea avea aproape, o lu[ în bra\e, strecurându-i repede mâna pe sub pulpele picioarelor. În bra\e, Vera, strângându=i picioarele încordat =i \inându-se de gâtul lui Jim, se p[stra viclean[ la o dep[rtare iritant[, care îl împiedica pe acesta s[-i

!!

G. C Ã L I N E S C U

!"

aib[ gura sub toat[ ap[sarea. Jim o arunc[ atunci pe pat =i lupt[ cu înd[r[tnicia atletic[ a mâinilor =i a picioarelor care se încordau, se împleticeau, acoperind suprafe\ele s[rutabile. Aceast[ rezisten\[ zvârcolitoare =i ironic[ îndârji într-atât pe Jim, încât fu nevoit s[-i întoarc[ fa\a cu o înfigere a mâinii în plete =i s[-i descle=teze picioarele, vârând cu brutalitate palma viguroas[ între cele dou[ pulpe. Atunci Vera se f[cu livid[, închise ochii, î=i descord[ tot trupul ridicând un genunchi =i murmur[ pentru prima oar[ dou[ vorbe îngrozitoare, femeie=ti, de o încânt[toare expresie a compenetra\iunii: – Tu... te vreau... Când, mai târziu, Jim vru s[ se desfac[ din îmbr[\i=are, Vera îl opri strâns cu o mâna. Avea ochii mereu închi=i. +opti o vorb[ de o incorectitudine gramatical[ de neevitat, având în vedere exactitatea sentimentului: – Vreau un copil din tine! – Pentru ce – întreb[ Jim – dore=ti mereu copii când te îmbr[\i=ez? – Nu =tiu, a=a-mi vine... Atunci ai s[ fii mai legat de mine =i ai s[ m[ iube=ti mai mult! – Ce gând! Te iubesc oricum. Vera se gândi pu\in =i apoi zise cu simplitate: – Jim, dar atunci pentru ce ne iubim? A=a a l[sat firea... F[r[ asta, e ru=ine ceea ce facem... „Într-adev[r – gândi în sinea lui Jim – cât[ dreptate are instinctul Verei! Toat[ nelini=tea noastr[ nu are decât un scop: procrea\ia, =i fericirea sexual[ nu e deplin[ decât în atingerea finalit[\ii sexuale. Pentru mine, actul devenise fornica\ie, libidine disociat[ de scopul ei. De aceea eram a=a de tulburat =i doream o femeie pur[, a mea. Instinctul m[ f[cea s[ caut un pântece curat, în care s[ depun sucurile mele creatoare. Aceasta este în fond dragostea =i într-asta st[ toat[ puritatea ei!“ Jim d[du la o parte c[ma=a de pe pântecele supt =i neted al Verei =i-=i a=ez[ urechea cald[ pe el.

NUNÞII CARTEA

„Tot misterul vie\ii – gândi el mai departe – aci este, în acest pântece. Acolo, sub astrahanul negru al p[rului puberal, în viscere, este un mic potir fierbinte, numit barbar uter, =i care este leag[nul omenirii, tot a=a dup[ cum nucleul solar este leag[nul lumilor siderale. Acolo am stat eu însumi încol[cit, când lumea se f[cea pentru mine, =i de acolo se vor desface în miriade de foi genera\iile viitoare. Eu cred cu vanitate pueril[ c[-mi satisfac nevoile fiziologice =i c[-mi dovedesc puterea mea de insinua\ie asupra femeii. În realitate, misterul vie\ii m[ împinge atât pe mine, cât =i pe aceast[ tân[r[ =i dr[g[la=[ neru=inat[ s[ rodim uterul avid de s[mân\[. Dac[ n-am fi decât noi doi pe acest p[mânt, roadele lui ar fi totu=i miraculoase. Din noi ar ie=i zece trupuri, din cele zece, o sut[, din cele o sut[, o mie =i a=a mai departe, =i peste câteva mii de ani p[mântul ar fi din nou un furnicar de oameni, ie=i\i to\i din noi doi. Fiecare b[rbat este, prin urmare, un Adam, =i fiecare femeie o Ev[, =i cea mai mare durere este de a fornica în sterilitate, ceea ce se nume=te prostitu\ie, =i cea mai mare voluptate de a gândi la facere în clipa împreun[rii.“ – Ai dreptate, Vera mea! zise Jim, s[rutându-i ombilicul =i mângâindu-i vintrele. Vreau =i eu ca în micul t[u uter s[ se mi=te un copil! – Vino! =opti Vera, întinzând cu îndr[znea\[ nevinov[\ie mâna spre el. +i, ca un animal de câmp r[sculat de fo=netul excitant al ierburilor, Jim cuprinse din nou pe Vera =i f[cu ceea ce de incalculabile milenii b[rbat =i femeie fac spre a se înmul\i.

!#

G. C Ã L I N E S C U

ÎNGERUL DIN CASA CU MOLII

!$

Silivestru se întoarse din prima lui aventur[ erotic[ obosit =i deprimat. Un urât ciudat, un sentiment de a fi str[in de via\[ îi întunecau sufletul. Organismul lui îmb[trânit f[r[ exerci\iul viril se dovedise inert =i incapabil de voluptate. Privise încruntat cum acea fat[ de o r[bdare modest[ de infirmier[, numai cu o u=oar[ ironie în ochi, încerca s[ trezeasc[ în el ni=te sim\uri stinse =i ruginite. Moliile îi mâncaser[ =i lui pe nesim\ite virilitatea, =i b[rbatul din el fu cuprins de ru=ine. La început îl scârbi ideea de a se fi „murd[rit“, pierzând puritatea de care credea c[ are absolut[ nevoie spre a întemeia o familie. Mai apoi îns[ îl cople=i cu totul gândul sterilit[\ii lui. Va s[ zic[, el dorea s[ se c[s[toreasc[, s[ aib[ copii =i nu b[nuise c[ nu este un om întreg, ca ceilal\i. Ca istoric, stabili pe dat[ unele raporturi ereditare. Majoritatea surorilor lui erau nem[ritate. O parte dintre m[tu=i, la fel. +i-n fiecare genera\ie câ\iva membri r[mâneau celibatari, ca ni=te mere închircite înainte de a se rupe din pom. Prin urmare, era =i el steril, f[r[ seve creatoare, nerodnic. Atunci el purta în el moartea unei rase, putreziciunea, =i ucidea, odat[ cu el, cr[cile mari =i posibile ale genera\iilor viitoare. Zadarnic consulta a=adar „ soarta“. El era o crac[ uscat[ dintr-un copac b[trân, în care înverzea acum numai l[starul lui Jim. Obsesia sterilit[\ii deschise deodat[ în con=tiin\a lui Silivestru o problem[ pe care n-o înfruntase niciodat[ în fa\[: moartea. La început îl nelini=ti, =i încetul cu încetul îl teroriza sub forma extinc\iei. Nu putea pricepe cum el, care tr[ia =i gândea, avea s[ devin[ nimic. Acest nimic îl îngrozi întâi fizice=te. S[ nu mai simt[, s[ nu mai respire, s[ n-aud[, s[ nu

NUNÞII CARTEA

vad[, iat[ lucruri ininteligibile. Oricât somnul =i le=inul i-ar fi demonstrat posibilitatea inexisten\ei, trupul, înc[ zdrav[n, se cutremura la gândul golului etern, începu s[ se exerciteze pentru repaosul ve=nic, încercând s[ se anuleze par\ial sau s[ reg[seasc[ în con=tiin\a lui un moment de nulitate. Se întindea pe pat cu mâinile pe piept =i-=i încetinea voit pulsa\iile sângelui, respirând din ce în ce mai lent. O r[ceal[ îi cuprindea vârfurile membrelor, tâmplele îi zvâcneau =i pl[mânul comprimat îl în[bu=ea atât de tare, încât, nemaiputând rezista, respira o dat[ larg, umflând tot co=ul pieptului. În loc îns[ ca aceast[ experien\[ s[-l fac[ s[ iubeasc[ via\a, îl umplea =i mai mult de teroare. Se gândea c[ timpul alerga vertiginos =i c[ în curând nu va mai putea, voind, s[ reumfle pl[mânul. Atunci se va petrece acea surpare groaznic[ în gol, acel înec în nimic pe care nu-l va putea amâna =i care îl va împiedica s[ =tie m[car ca a murit. A muri! Dar acest cuvânt era însp[imânt[tor! Niciodat[ nu meditase bine la soarta uman[ =i nu în\elesese în moartea altuia destinul irevocabil ce-l pândea. Moartea fusese pentru el o vorb[ goal[, amintirea unui om sau a unei ceremonii, =i avusese, ca =i copiii în genere, ca =i surorile lui, sentimentul c[ e un fenomen fabulos, cu totul îndep[rtat. Avea totu=i cincizeci de ani, =i de la aceast[ vârst[ oamenii încep s[ moar[. Silivestru deschidea cu febrilitate Universul la anun\urile mortuare, ca s[ se conving[ c[ oamenii mor la o sut[, dou[ sute =i mai multe de ani. Dar deceda\ii aveau 18, 30, 41, 52 de ani, rar mai mult, ceea ce însemna c[ el ajunsese de mult în raza mor\ii. Silivestru se str[dui s[ g[seasc[ în con=tiin\[ momentul cel mai blând pentru în\elegerea mor\ii. Înc[ din copil[rie avusese oroarea extinc\iei, =i la gândul de a-=i pierde toate sim\urile pentru câteva ore se înd[r[tnicea s[ nu doarm[, de teama unui somn f[r[ vise. Acest somn a=a de firesc în timpul func\iunii lui îl însp[imânta a doua zi la analiz[. Silivestru avea oroare de gol, de inexistent, =i somnul îi pl[cea numai când îl fura. În forma stupefiant[ a somnului vru s[ g[seasc[

!%

G. C Ã L I N E S C U

!&

o analogie împ[ciuitoare a mor\ii. Într-adev[r, dup[ o zi întreag[ de alerg[turi în copil[rie, de trud[ la maturitate, i se întâmpla nu rareori „s[ pice de somn“, s[ simt[ neputin\a de a mai suporta imaginea lumii, nevoia de a intra în neant. Acest somn era pl[cere, =i dac[ nefiin\a mor\ii era de natura aceasta, atunci ea era suportabil[. Alteori, în copil[rie mai ales, dup[ un somn greu, se sim\ea cuprins de trând[vie =i de voluptatea de a se întoarce din nou în întuneric, f[r[ nevoia fiziologic[ a odihnei. Atunci închidea ochii cu putere, se încol[cea, asfixiindu-se, sub plapum[, =i luând instinctiv forma atât de recent[ a fetusului din uter, tr[ia din c[ldur[ =i nimic, pân[ ce mam[-sa îi smulgea plapuma de pe el =i-l transforma subit în fiin\[ evoluat[. Pe atunci Silivestru în\elegea foarte bine existen\a râmelor, a cârti\elor, a pe=tilor, a animalelor t[cute =i aproape incon=tiente de sine, =i noaptea visa chiar c[ este una din aceste fiin\e. Încerc[ =i acum s[-=i reduc[ con=tiin\a pân[ la recea stupiditate a unei râme, dar con=tiin\a era acum un fenomen dureros de acut =i ireductibil, =i cu cât o analiza mai mult, cu atât ea se umfla cu fl[c[ri mai mari, f[cându-i cu neputin\[ acceptarea neantului. Când un pahar de vin îi înc[lzea inima =i creierul =i-i d[dea acea voluptate panteistic[ ce face ideea mor\ii dulce, avea un început de în\elegere pentru fenomenul decesului. Extinc\ia i se p[rea grozav[ numai fiindc[ era brusc[. Dac[ îns[ fiecare element al con=tiin\ei s-ar fi stins pe rând, ca lumân[rile unui mare sfe=nic, atunci intrarea în nimic s-ar fi petrecut cu aceea=i bucurie vital[ cu care pruncul se desface din viscerele materne. Silivestru începu s[ moar[ ipotetic în acest chip: întâi renun\[ la orice gând despre lumea înconjur[toare, =i, întins pe pat, în obscuritatea vesperal[ a od[ii, tr[i numai fiziologice=te, respirând =i fixând pe sub pleoape un nucleu negru de neant. Dac[ ar fi stat a=a mult[ vreme – f[r[ s[ =tie c[ moare – orice leg[turi cu lumea înconjur[toare s-ar fi rupt =i ar fi r[mas ca într-o barc[ p[r[sit[ pe un imens ocean de nimic. Atunci somnul l-ar fi cuprins, transformându-l într-un

NUNÞII CARTEA

vis confuz, asemeni gândului divin ce plutise peste ape înainte de facerea lumii. Visul s-ar fi sub\iat =i el ca un fum =i dispari\ia s-ar fi f[cut pe nesim\ite =i pentru totdeauna. Când îns[ gândul lui Silivestru ajungea la acest punct suprem, con=tiin\a zbucnea brusc însp[imântat[. Pentru ca acest proces de degradare a vie\ii s[ se întâmple f[r[ revolte, ar fi trebuit ca con=tiin\a s[ se prefac[ de la sine cu vremea =i s[ piard[ t[ria analitic[. A=a se întâmpl[ cu b[trânii care refac invers drumul spre nivelul copil[riei, pierzând inteligen\a, afec\iunile, dorin\ele =i r[mânând într-o imbecilitate vecin[ cu somnul. Dac[ oamenii ar fi trecut rând pe rând în stadiul animalelor de pe întreaga scar[ zoologic[, scoborându-se pân[ la amibe =i apoi c[tre plante, moartea aceasta prin metamorfoz[ n-ar fi avut nimic grozav. Dar c[derea brusc[ din sâmburele de foc al con=tiin\ei în nimicul fizic al p[mântului îl cutremura. Nici m[car speran\a mor\ii naturale, prin îmb[trânire, a=a de posibil[ în familia lui, unde Iaca murise centenar[, nu-l mângâia, fiindc[ acum con=tiin\a îi era a=a de dureros ascu\it[, încât îl treceau sudorile la gândul c[ tot ce iubise în via\[ avea s[-l lase indiferent. Chiar regresiunea cu imagina\ia spre copil[rie îl îndurera. Acum n-ar mai fi vrut – fiind ce era – s[ redevin[ copil. I se p[rea absurd s[ se revad[ prunc printre c[r\ile strânse în rafturi =i s[ nu în\eleag[ ce cuprind, tot a=a cum i s-ar fi p[rut curios s[ devin[ vrabie =i s[ nu mai =tie bun[oar[ c[ exist[ disciplinele istoriei =i geografiei. Con=tiin\a e un fenomen ireductibil, =i cu cât Silivestru o scruta, cu atât ea durea. Neputând s[ gândeasc[ extinc\ia =i nimicul, Silivestru introducea în medita\ia lui despre moarte elemente fizice externe ce nu-i apar\ineau propriu-zis =i care presupuneau d[inuirea sub form[ latent[ a mai tuturor sim\urilor. A=a, de pild[, îl f[cea s[ sufere nemi=carea mor\ii, de=i, nemaiavând con=tiin\a mi=c[rii, n-ar mai fi avut-o nici pe aceea relativ[ a rigidit[\ii. Moartea pe ninsoare sau pe ploaie îl cutremura. Sim\ea dinainte deger[turile membrelor, pietrificarea =i învi-

!'

G. C Ã L I N E S C U

"

ne\irea lor la ger, c[derea în p[mântul înghe\at =i împulberat cu z[pad[. Ploaia =i umiditatea autumnal[ îi descompunea trupul, dinainte, în imagina\ie. Noroiul se întindea pe el, îl p[trundea în gur[ =i în ochi, îl ve=tejea ca pe o frunz[, apoi îl umfla, îl putrezea =i-l umplea de viermi. De-ar fi c[zut de viu într-un canal, într-o hazna de murd[rii, soarta nu i s-ar fi p[rut mai grozav[ decât aceast[ dospire subteran[, pe care o vedea cu ochii de dincoace. Incinera\ia str[veche i se înf[\i=a mai blind[ decât inhuma\ia, dar =i acolo oroarea de coacere îl tortura. Se apropia de gura ardent[ a sobei spre a înfrunta marile temperaturi, dar se tr[gea repede înapoi, doritor de r[ceal[ =i integritate. Examinând mereu =i cu febrilitate problema mor\ii, Silivestru izbuti s[ disocieze oroarea absurd[ a sim\urilor carnale de sim\ul de dincolo, care f[r[ îndoial[ era indiferent fa\[ de agen\ii fizici. Acum extinc\ia i se p[rea un moment secundar =i-l chinuia numai forma existen\ei sau inexisten\ei dup[ deces. El nu credea în suflet, în via\a viitoare =i în rai nu fiindc[ ar fi ajuns la aceast[ convingere pe cale dialectic[, ci fiindc[ instinctul îi spunea c[ moartea înseamn[ anularea oric[rei con=tiin\e de sine. Aceast[ presim\ire g[sea sprijin chiar în medita\ie. „Este cu neputin\[ ca sufletul s[ existe, î=i zicea el. Eu vreau ca spiritul meu s[ d[inuie mai departe, cu tot ce alc[tuie=te esen\a lui: cu dragostea =i cu ura, cu foamea =i cu setea, cu c[ldura =i cu frigul. Dar f[r[ trup aceste func\iuni n-au nici o probabilitate de a fi =i fiindc[ nu mai este aparatul care s[ le produc[, =i fiindc[ nu mai au un scop. Atunci ar însemna c[ \ip[tul pe care îl scoatem în momentul na=terii dureaz[, independent, în eternitate. F[r[ organele corporale, sufletul nu este nimic. Dar presupunând totu=i c[ func\iunea creierului nostru dureaz[ =i dup[ uscarea \estei, ar trebui ca =i p[s[rile, =i pe=tii, =i câinii, =i toate animalele cu o con=tiin\[ s[ aib[ o via\[ viitoare, ceea ce nimeni nu crede. Dac[, prin urmare, pisica aceasta neagr[ care se freac[ de um[rul meu, murind, intr[ în nimic, nimicul este cu putin\[, =i atât e de-

NUNÞII CARTEA

ajuns ca instinctul nostru s[ presimt[ absurditatea sufletului nefunc\ional.“ Silivestru mai avea îns[ o speran\[, fundat[ pe ni=te specula\ii filosofice originale. El î=i zicea c[ în univers exist[ o con=tiin\[ permanent[, una =i multipl[ în acela=i timp, adic[ abstract[ în totalitatea ei, =i individual[ în diferite aspecte. Când un om moare, piere o con=tiin\[ individual[, dar în univers r[mâne tot atâta con=tiin\[, dup[ cum pierind un val, în albia lacului r[mâne tot atâta ap[. Noi vedem numai cadavrul, dar nimeni nu =tie c[ a murit, pierind numai unele determina\iuni istorice =i r[mânând acela=i suflet, acela=i sentiment de a exista în ceilal\i r[ma=i. Cu alte cuvinte, lumea va avea totdeauna atâta suflet cât s[ ia con=tiin\[ de sine =i moartea nu e decât un fenomen, adic[ o aparen\[. În momentul chiar în care un om î=i d[ duhul, un copil se na=te, =i cele dou[ acte pot fi a=a de bine îmbinate între ele încât între o existen\[ =i alta s[ nu fie nici o clip[ de moarte. Silivestru c[zu îns[ repede la întristare, recunoscând c[ omenirea e un fenomen recent =i c[ a fost o er[ pur geologico-mineral[, în care con=tiin\a n-a existat. El sper[ atunci într-un suflu universal din care omul iese =i în care cade, f[r[ întreruperi de întuneric pur. Bun[oar[, î=i închipuia c[ în momentul mor\ii, redevenit corp fizic, ar fi intrat în sensibilitatea lumilor siderale =i ar fi sim\it zgomotul =i mi=carea stelelor, sau c[, putrezit în p[mânt, ar fi redevenit ierburile =i scaie\ii crescu\i din el =i s-ar fi înfiorat în obscuritate de picurii ploii. Dar chiar aceast[ ipotez[ a continuit[\ii între toate sim\urile lumii nu-l satisf[cea. N-ar fi vrut ca murind, de pild[, s[ r[mân[ pe lume sub chipul tantei Ghenca, sau pierind sub chipul omenirii s[ r[mân[ în stadiul animalelor inferioare. Silivestru voia s[ fie el, =i dac[ l-ar fi întrebat cineva ce ar fi vrut s[ fie, de n-ar fi fost el, ar fi r[spuns c[ nu dorea altceva decât s[ fie ceea ce este. A=a fiind, orice fel de abstrac\iuni filosofice îl l[sau rece, =i presim\ind c[ nici o religie, nici o

"

G. C Ã L I N E S C U

"

filosofie nu puteau s[-i promit[ c[ va r[mâne neschimbat, a=a cum este, Silivestru fu cuprins de mâhnire =i de sil[ de via\[, =i atâta dorin\[ de a tr[i îl f[cu s[ doreasc[ moartea. Fiind mai mult istoric decât filosof, Silivestru nu c[uta s[-=i satisfac[ ra\iunea =i nu umbla dup[ convingeri. În el sufereau sim\urile, inima, sufletul tot de oroarea mor\ii, =i nu f[cea altceva decât s[ dibuie o stare de con=tiin\[ prielnic[ pentru moarte. Când se împ[ca cu ideea neantului privit ca un somn lung, se r[scula de incomensurabilitatea lui. Dup[ moartea lui avea s[ treac[ o sut[ de ani, o mie, un milion, p[mântul avea s[ se zbârceasc[ =i s[ înghe\e, stelele aveau s[ cad[ în haos, ca scânteile unei tor\e pe sfâr=it, =i apoi totul s-ar fi stins f[r[ sunet, ca într-o vat[, =i apoi tot a=a la infinit; iar el, Silivestru, n-ar mai fi ie=it niciodat[ din gol. F[r[ îndoial[ c[ intelectualul din el î=i d[dea seama de absurditatea =i sterilitatea unor asemeni preocup[ri, dar omul era obsedat de nimic =i îngrozit de durata lui. Nu de moarte m[ cutremur, ci de ve=nicia ei.

Acest vers al lui Vlahu\[ impresiona acum pe Silivestru ca o sentin\[ de foc, de=i înainte i se p[ruse o vorb[ goal[, poetic[. El încerc[ s[ ucid[ spaima eternit[\ii, analizând ve=nicia prenatal[, de care nimeni nu se îngrozea. Dar între aceste dou[ infinituri era o mare deosebire. C[ci una este s[ te scoli dintr-un somn lung =i odihnitor, =i alta s[ cazi într-un le=in greu. Pr[pastia nu te însp[imânt[ v[zut[ de jos, din poale, ci de pe vârf, =i Silivestru în\elegea na=terea din genuni, dar nu suferea gândul ve=nicei nefiin\e. La început lent[, meditativ[, obsesia mor\ii deveni atât de violent[ la Silivestru, încât, ca s[ nu fie prins de moarte, se gândi s[ o preîntâmpine. +i astfel ideea sinuciderii prinse r[d[cini din ce în ce mai puternice în el, pân[ ce se pref[cu în hot[râre nestr[mutat[. Din acel moment orice groaz[ de

NUNÞII CARTEA

infinit îi disp[ru =i, redevenit calm, sociabil =i chiar viclean, Silivestru nu mai cuget[ decât la tehnica mor\ii. De=i distrat ca =i mai înainte, Silivestru nu mai era sau nu mai p[rea celorlal\i a=a de ursuz. Zâmbetul ironic din col\ul gurii =i o lucire neobi=nuit[, febril[ a ochilor îl f[ceau, în ciuda taciturnit[\ii, mai familiar. În realitate, el încetase de a mai iubi =i de a mai urî =i c[uta un mijloc de extinc\iune. Ie=i afar[ din ora= pe lâng[ lacuri, privi îndelung oglinda ve=ted[, coclit[ a apei infectate de linti\[ =i p[roase de stuf, cu toate astea ideea de a se arunca în ea nu-i zâmbi, din motive estetice. Se vedea umflat =i putred pe suprafa\a apei, cu pielea cr[pat[ ca coaja de pâine ud[, cu ochii plesni\i ca prunele prea coapte, mânjit de m[tasea-broa=tei =i pu\ind a pe=te alterat. S[ se arunce înaintea unei locomotive imense cu dou[sprezece roate t[ioase? Imaginea c[rnii zdrobite amestecate cu buc[\i de stof[ era hidoas[ =i acoperea identitatea la care \inea atâta chiar =i în moarte. S[-=i taie vinele în baie, ca anticii, nu era cu putin\[ în casa cu molii, neexistând baie =i unde expunerea trupului s[u gol la atâtea femei îi repugna. Otrava i se p[ru tot a=a de nepotrivit[ fie pentru elementul dureros =i trivial, fie pentru c[ putea s[ nu-=i fac[ efectul, discreditându-l. Într-o zi Silivestru izbuti s[ fure dintr-o lad[ de campanie a lui dom’ Popescu un revolver mare =i câteva gloan\e. Cum nu mânuise niciodat[ o astfel de arm[, î=i d[du numaidecât socoteal[ c[ pentru a nu da gre=, provocând scene penibile, trebuia s[ fac[ exerci\ii. Dup[ oarecare chibzuire înc[rc[ cu pruden\[ revolverul, deschise porti\a sobei =i trase un foc în vatr[. O zguduitur[ surd[ =i un pocnet opac se auzi în toat[ casa, =i cristalele l[mpii din odaia în care erau adunate toate femeile începur[ s[ clipoceasc[. Tanti Magdalina îng[lbeni: – Vai de mine, cutremur! – Cutremur! =opti încremenit[ =i tanti Fira. – Ia fugi\i d-acolo =i voi, a trecut vreun camion! zise cu calm aparent Ghenca.

"!

G. C Ã L I N E S C U

""

– Ce camion =i tu, tu nu vezi c[ a tunat ceva?! zise Caterina. Trebuie s[ fie explozie la Arsenal. – Haide\i, frate, afar[, Doamne fere=te, casa asta veche cade pe noi! strig[ alarmat[ tanti Magdalina, =i se n[pusti pe u=[ afar[, urmat[ de celelalte surori. Agepsina b[tu în geamul lui Silivestru. Acesta ap[ru palid =i z[p[cit la geam, dând din umeri: – N-am auzit nimic! – Îh! f[cu Ghenca pe furi= cu mâna spre el. Parc[ [sta tr[ie=te pe lumea noastr[! Haide\i în cas[, fetelor, c[ nu e nimic! Reintrar[ una dup[ alta în odaie, înviorate de frig, =i Caterina zise: – Da’ =tii c[ s-a l[sat ger! – Când î\i spuneam eu! decise cu superioritate tanti Magdalina. Mie-mi spune um[rul. Cum s-o schimba vremea, îmi d[ ace prin os. Un ger alb, sclipitor acoperea ca sticla toate suprafe\ele, =i cerul era uscat =i incolor, asemeni unei cupole de tabl[. Silivestru arunc[ revolverul sub un raft de c[r\i, aprinse lampa =i se întinse pe pat, cu mâinile sub cap. În vreme ce =edea astfel, cu ochii pironi\i spre fereastr[, înspre întunericul incert de afar[, i se p[ru c[ vede un lic[r auriu, care se apropia din ce în ce de geam, m[rindu-se vertiginos. O adiere rece îi trecu peste frunte. Când Silivestru se urc[ în capul oaselor, vedenia se lipise de fereastr[ =i privea în[untru. Era un tân[r cu mari bucle blonde, c[zând pe umeri, îmbr[cat într-un talar alb de velur sclipitor. Ochii f[ceau ape ca briliantele, iar la umeri, dou[ aripi mari =edeau întredeschise ca la un imens cocostârc. Tân[rul f[cu semn de chemare cu mâna, =i Silivestru, vr[jit, se l[s[ pe marginea patului. Atunci vedenia se d[du înapoi, lumina se r[ri, =i când Silivestru merse la geam i se p[ru c[ vede pe marele întraripat alunecând pe z[pad[ printre pomii desfrunzi\i din fundul cur\ii =i urcându-se apoi ca un abur sub\ire în lun[.

NUNÞII CARTEA

Dou[ zile dup[ aceasta nu se mai întâmpl[ nimic deosebit, =i Silivestru crezu c[ a avut o halucina\ie. A treia zi îns[, intrând seara dup[ mas[ în odaia luminat[ numai de pâlpâitul focului din sob[, v[zu un lucru de spaim[. Îngerul cu bucle blonde =edea întins pe spate în patul s[u, cu mâinile încruci=ate pe piept =i cu ochii închi=i, =i în jurul lui aerul tremura ca flac[ra unor lumân[ri. Silivestru d[du un \ip[t instinctiv de groaz[ =i ie=i repede în curte, galben, tocmai când ceilal\i ie=eau doi câte doi din refectoriu. – E pe pat... E pe pat... avu el timp s[ bolboroseasc[, =i se pr[bu=i ame\it în z[pad[. Când î=i veni în fire se afla pe un scaun din refectoriu. Ghenca, Agepsina, Caterina, Fira, Magdalina =i baba Chiva erau strânse în cerc în jurul lui, =i Magdalina îi freca tâmplele cu o\et aromatic. Nim[nui nu-i trecuse prin cap s[ cheme vreun medic =i nimeni nu credea în gravitatea faptului. – Nu e nimic! decret[ medical tanti Magdalina. Cine =tie cum \i-a venit ame\eal[! Te-a b[tut soba la cap! – Ai r[cit! zise serios Agepsina. – Fugi\i =i voi de-acolo cu r[ceala! se r[sti Ghenca. {sta e un n[duf care vine din urât. Mai du-te =i tu =i te plimb[ ca oamenii. Prea stai închis în cas[ ca un pustnic... Silivestru, cu barba ud[ de o\et =i cu ochii r[t[ci\i, bolborosi slab: – Mai este... pe pat? Femeile se uitar[ una la alta nedumerite: – Ce s[ fie pe pat? Apoi, deodat[, Caterina, luminat[ la fa\[ de o mare descoperire, izbucni str[puns[ de adev[r: – Pisica a fost, frate! A înv[\at s[-=i fac[ culcu= în pat! =i pe mine m-a speriat! Silivestru se ridic[ de pe scaun =i ie=i cl[tinându-se pe u=[ afar[. De aci încolo îngerul îl vizit[ =i-l chem[ în fiecare zi. În zorii zilei, când privea pe fereastr[, îl vedea stând pe un

"#

G. C Ã L I N E S C U

"$

morman de z[pad[ în lividitatea dimine\ii, cu fa\a în mâini. Când trecea pe str[zile t[cute =i pustii îl z[rea în fundul drumului trecând transparent =i cu aripile deschise. De cele mai multe ori îngerul îl a=tepta în fundul cur\ii pustii din jurul casei Iachii, cu buclele aurii sub talerul lunii. Încetul cu încetul, îngerul se multiplic[, desf[cându-se în dou[ umbre albe, apoi în patru, în opt, în dou[sprezece, pref[cându-se în legiune, care ap[rea pe înserat =i =edea pân[ în zori, topindu-se cu întâiul zgomot =i cu întâia lic[rire. Din cauza paznicilor de lumin[, Silivestru nu numai c[ nu mai dormea noaptea, lucru ce i se întâmpla de mult, dar nu mai îndr[znea s[ se urce în pat. +edea zgribulit pe un scaun lâng[ mas[, cu lampa aprins[, =i privea un punct apropiat, de teama fl[c[rilor eterice pe care le presim\ea lâng[ ferestre. El în\elese curând c[ îngerul îl cheam[ la el =i c[ existen\a lui pe p[mânt era încheiat[. În timp ce sta astfel, desprins cu totul de lume, ca un om în mijlocul cuferelor, într-o cas[ pe care st[ s-o p[r[seasc[ pentru totdeauna, mâinile îi c[zur[ pe cordonul gros al halatului s[u ro=u. Atunci, lini=tit de gândul care luase fiin\[ în el, î=i aprinse o \igar[, lu[ tocul =i scrise caligrafic mai multe hârtii, pe care le împ[turi bine într-un plic, scriind deasupra numele =i adresa lui Jim, mai rupse unele foi, pe care le arunc[ în sob[, =i apoi, când z[pada începu s[ str[luceasc[ afar[ de zorile înc[ pâlpâitoare, f[când un semn amical de a=teptare îngerului din curte, se urc[ pe un scaun, leg[ cordonul ro=u de cârligul din tavan, îl petrecu în nod solid în jurul gâtului =i, scuipând mucul de \igar[, d[du cu piciorul brânci scaunului, r[mânând în gol. A doua zi diminea\a baba Chiva, vrând s[ intre în odaie, b[tu în u=[, dar nu-i r[spunse nimeni. Crezând c[ Silivestru doarme, trecu peste un ceas, dar =i de ast[ dat[ b[tu în zadar. – Ce-a p[\it c[ doarme atâta? bomb[ni ea c[tre tanti Magdalina.

NUNÞII CARTEA

Aceasta, mare amatoare de a pândi la u=i =i la ferestre, deschise bini=or u=a =i, neg[sind pe nimeni pe pat, o d[du de perete. – Vai de mineee! r[cni ea când v[zu greutatea ro=ie ce atârna de tavan. Ie=ind, mai mult jalnic[ decât îndurerat[, în curte, începu s[ strige din r[sputeri: – Fetelor, ie=i\i, fetelor, c[ s-a spânzurat Silivestru! Vai de mine, s-a spânzurat Silivestru! Vai de mine, vai de mine! Toate femeile ie=ir[ din od[ile lor =i n[v[lir[ spre odaia sinucisului. – Cu\itul, repede cu\itul! strig[ Agepsina autoritar. Baba Chiva veni z[p[cit[ =i înl[crimat[ cu cinci cu\ite deodat[. – S[ cheme un doctor! se hazarda Fira când trupul fu dat jos. – Ce doctor! se r[sti Ghenca însp[imântat[ de aceast[ perspectiv[. Aduce\i o\etul aromatic, s[-l frec[m la gât. Toate ie=ir[ ca ni=te z[p[cite pe u=[, ne=tiind bine ce s[ fac[ =i l[sând cadavrul întins pe du=umea. Numai tanti Mali, care st[tuse aspr[ =i solemn[ în pelerina ei de cardinal, r[mase pe loc. Privi cu precau\ie în dreapta =i-n stânga, se aplec[ spre Silivestru, lu[ cu o mân[ cordonul (pe care-l credea aduc[tor de noroc) =i-l ascunse repede în sân. Apoi se strecur[ pe u=[ în vârful picioarelor, =i înainte ca celelalte femei s[ prind[ de veste, fugi ho\e=te în od[ile ei.

"%

G. C Ã L I N E S C U

MOARTEA

"&

LUI

SILIVESTRU

Silivestru =edea întins în racla sa, c[ptu=it[ cu hârtie brodat[, între patru lumân[ri mari. Fl[c[rile se lungeau, sub\iindu-se, =i se l[\eau, f[când aerul s[ tremure u=or, cum tremur[ prim[vara deasupra câmpurilor. Mirosul de cear[ =i de frunze de brad f[cea respira\ia funebr[. Silivestru, îmbr[cat în redingota sa de zile mari, era foarte grav =i \inea mâinile la piept, a=a cum obi=nuia la solemnit[\ile =colare. A=ezate în cerc pe scaune, tanti Mali, tanti Ghenca, tanti Magdalina, tanti Agepsina, tanti Fira =i tanti Caterina, în rochii negre cu multe cercule\e, datând de la str[vechi decesuri, contemplau mortul cu seriozitate. Nici una nu plângea. Conform tradi\iei familiale, ele voiau s[ tr[iasc[ toate momentele „evenimentului“, care în forme sumbre era pentru ele totu=i o schimbare, =i mai ales doreau s[-=i întip[reasc[ bine în minte =i pentru ultima dat[ chipul lui Silivestru. În acest scop, priveau cu aten\ie =i cu metod[ mortul. Îl priveau drept ca pe un tablou, apoi l[sau capul pe un um[r, îl scuturau a jale =i-l pironeau din nou asupra sicriului. La început palid =i inert, dar totu=i carnal, Silivestru se pref[cu încetul cu încetul în os. Globurile ochilor se cufundar[ în gropile orbitelor =i buzele se lipir[ de din\i, sco\ând în eviden\[ conturul dur al maxilarelor. Osul deveni unsuros =i str[veziu, =i pe alocuri prinse pl[ci de sidef, iar perii b[rbii p[rur[ înfip\i într-o epiderm[ de cear[. Din acest moment Silivestru nu mai sem[na cu el însu=i de pân[ ieri, =i complet sidefizat, se confund[ cu florile =i lemnul din jurul capului s[u.

NUNÞII CARTEA

Pe m[sur[ ce femeile îl priveau sub pâlpâirea lumân[rilor din sfe=nice, r[mâneau nedumerite de înstr[inarea mortului, care fugea de lâng[ ele pe încetul, furându-=i asem[narea =i l[sând în locu-i o masc[ str[in[. O fotografie de pe un scrin a lui Silivestru se uita vie la originalul ciudat dintre sfe=nice =i p[rea c[ zâmbe=te de grosolana imita\ie. Dup[ ce contemplar[ în t[cere pe decedat cât[va vreme, femeile d[dur[ drumul medita\iilor care le oprimau: – Muri =i Silivestru, s[racu! oft[ Magdalina cl[tinând din cap. – Ca mâine murim =i noi! spuse ca pentru sine Agepsina. – S[ ne fereasc[ Dumnezeu =i Maica Domnului! protest[ închinându-se cu evlavie Ghenca, indignat[, ca =i cum moartea ar fi fost un eveniment accidental, de care ar fi putut sc[pa. Tanti Mali, cu des[vâr=ire ostil[ oric[rei specula\ii filosofice, se ridic[ =i rupse cu dou[ degete uscate mucul scrumit al unei lumân[ri. – Ce-ai avut tu, Silivestru, ce-ai avut tu, s[ faci tu asta? se jelui Magdalina, cl[tinând din cap cu ochii la r[posat. Nu trebuia, fetelor, s[-i facem inim[ rea când a vrut s[ se însoare! Nu trebuia! Ghenca =i Caterina s[rir[, atinse, aproape amândou[ deodat[: – Ia taci =i tu din gur[, c[ te-aude lumea =i ies vorbe! Ce? l-am împiedicat eu s[ se însoare? N-avea decât s[-=i fac[ de cap, Doamne iart[-m[! Astea-s p[catele! Cine =tie ce-a f[cut el în tinere\ea lui, Dumnezeu s[-l ierte, =i l-a pedepsit Dumnezeu tocmai acum! – Ba eu cred c[ a avut vreo racil[ ascuns[, care l-a ros pân[ când n-a mai putut r[bda! Agepsina puse cu cea mai mare seriozitate unicul ei diagnostic: – O fi r[cit!

"'

G. C Ã L I N E S C U

#

Magdalina se înl[crim[ brusc, f[r[ tranzi\ie, =i începu s[ se jeluiasc[: – De ce n-ai spus tu, Silivestru, ce te roade, de ce n-ai spus? Poate c[ azi era altfel =i nu te duceai în p[mânt, tocmai acum, în floarea vârstei! Frumos erai, stare aveai... E mai bine a=a, s[ putrezeasc[ oscioarele tale? La aceast[ întrebare mustr[toare, Silivestru nu r[spunse, fire=te, nimic. Luminat la fa\[ =i transfigurat, dormea zâmbind între fuioarele mi=c[toare ale celor patru lumân[ri, pierdut într-o ceremonie de arhangheli. – Fetelor! zise Caterina, dând expresie prin asocia\ie unei preocup[ri ce-i sta de mult în încre\itura frun\ii, eu =tiu c[ el a avut bani. Unde-or fi, c[ eu nu i-am g[sit! Am întors toate c[r\ile, =i nimic! – S[ v[ spun eu ce este! se o\eti Ghenca. L-a tocat nebuna! I-a sucit capul =i i-a mâncat banii, pân[ ce =i-a f[cut omul seam[. Asta este, na! — Tot ce se poate! confirm[ Agepsina. A=a sunt astea. N-a p[\it la fel bietul Costic[, Dumnezeu s[-l ierte? Tanti Fira avu o tres[rire zâmbitoare, ca atunci când vine în convorbire un punct interesant, pe care de mult voiai s[-l atingi: – Ce-a mai fost =i cu Costic[, s[racul! Adev[rat! – De care Costic[ vorbe=ti =i tu? întreb[ Caterina. Nu-mi mai aduc bine aminte! Atunci toate femeile traser[ scaunul cu interes. – Tu nu =tii de Costic[ al Leonorii, care avea hotel în Gabroveni? – +tiu! – Ei! Costic[ =i Leonora se luaser[ din dragoste. El era b[rbat în putere, parc[-l v[d, înalt, voinic =i cu musta\a neagr[ r[sucit[. Ea n-avea decât optsprezece ani. Ce nunt[! Ce cupeuri! Cum era pe atunci! – Am =i acum cornetul cu bomboane, spuse cu satisfac\ie tanti Mali.

NUNÞII CARTEA

– Au tr[it a=a doi-trei ani lini=ti\i. Ea a f[cut doi copii. Unul a murit de mic, dar fata tr[ie=te, o =ti\i voi. Leonora avea o veri=oar[ mai mic[ decât ea cu vreo doi ani, orfan[. Asta a venit la ei =i a început s[ se roage: C[ n-am pe nimeni =i mi-e fric[ ca fat[ singur[, c[ s[ m[ lua\i pe lâng[ dumneavoastr[, c-am s[ v[ fiu ca o slug[ în cas[, =i tot a=a, pân[ a înduplecat pe Leonora! Ce s[ vezi? I-a sucit capul lui Costic[, pân[ l-a înnebunit! =i-a gonit omul nevasta =i copiii =i =i-a tocat toat[ averea cu desfrânata =i pe urm[ a fugit =i ea =i l-a l[sat f[r[ un ban. Atunci s-a împu=cat =i el. +i-acum miaduc aminte, c[ eram copil, când a venit Leonora la mama \ipând: „Madam Capitanovici, mi-a omorât stricata b[rbatuuu, mi-a omorât b[rbatuuu!“ Povestirea Agepsinei f[cu asupra asisten\ei o impresie profund[, manifestat[ printr-o lung[ t[cere meditativ[. A=a vor fi r[mas curtenii unui castel medieval când poetul r[t[citor povestea dragostele nefericite ale perechilor legendare Tristan =i Isolda, Lancelot du Lac =i Regina Ginevra, =i pentru cele =ase femei, Costic[ =i Leonora nu erau mai prejos de Romeo =i Julieta sau Paolo Malatesta =i Francesca da Rimini. Cu o singur[ deosebire! Aceste femei nu credeau în diavol =i soart[, ci pentru ele cauza tuturor relelor era femeia. B[rbatul, chiar depravat, era o victim[, =i vinovat de pierzarea lui trebuia s[ fie o „nebun[“ oarecare. Anecdota Agepsinei produse atâta interes, încât fiecare pe rând începu s[ povesteasc[ un exemplu ilustrativ, reeditând în mod spontan principiul circular al Decameronului. – Ascult[ – întreb[ Magdalina înseninat[ – voi =ti\i de Greceanu? – Parc[ mi-aduc aminte... – Greceanu [sta a fost un muieratic pân[ la b[trâne\e. A avut trei neveste =i pe toate le-a îngropat. Umbla toat[ ziua dup[ fete, =i în cas[ avea numai tablouri cu fie la el acolo! Îl =tiau toate desfrânatele, =i la el în cas[ era nunt[ toat[ noaptea. La b[trâne\e detot – o fi avut =aptezeci de ani – s-a legat

#

G. C Ã L I N E S C U

#

de el una, Lenu\a, de vreo optsprezece ani, =i nu l-a l[sat pân[ ce n-a luat-o de nevast[! – Bine – gl[sui bunul-sim\ în tanti Fira – dar el, dac[ se sim\ea cu piciorul în groap[, de ce umbla dup[ prostii? – Da’ stricata – s[ri în\epat Ghenca – de ce umbla dup[ un b[trân, s[-l ame\easc[ =i s[-l mo=teneasc[? Eu pe ea a= fi omorât-o! – S[ vede\i! A cheltuit el o gr[mad[ de parale pentru nunt[, a dat mas[ mare la salon, a adus l[utari. Când s[ intre în odaia miresei =i s[ fac[ isprava, l-a lovit Dumnezeu pe ghiuj, chiar în bra\ele ei, a=a gol cum era. Râs ce-a fost atunci n-am mai pomenit! Îl ducea lumea la groap[ =i râdea. Ea îns[ a r[mas cu averea =i tr[ie=te =i acum. Râser[ to\i din inim[ de aceast[ întâmplare ciudat[, =i Caterina chiar zise: – Doamne iart[-m[, mortul în cas[, =i am râs cu lacrimi! Tanti Fira privi cu melancolie la fotografie. – Ei, asta-i via\a; râzi, plângi, te zba\i, =i pentru ce? Ca mâine vine rândul la to\i! Dup[ o pauz[ de lini=te absolut[, în care se auzi clar cum ardeau lumân[rile sfârâind, Fira, f[când o asocia\ie între ciclul anecdotic =i o fotografie a lui Silivestru tân[r =i imberb, care era pe scrin, zise: – Fetelor! Voi v[ mai aduce\i aminte de Marioara, pe care era s-o ia Silivestru când ie=ise din =coal[? – Ce-a mai fost =i atunci! continu[ nostalgic Magdalina. De-abia ie=ise din =coal[, n-avea decât nou[sprezece ani, =i nu, s[ se însoare! Asta avea el, s[ se însoare de tân[r! Ce nebunii n-a f[cut! St[tea toat[ noaptea în fa\a casei fetei, a c[zut în genunchi la p[rin\ii ei s[ i-o dea, a amenin\at pe tata c[ se împu=c[! „Silivestru – zicea biata mama – tu de asta e=ti bun acum? A=teapt[ s[ te faci b[rbat în putere, s[ ai =i tu rostul t[u, nu a=a! Ce s[ faci tu cu o fat[ crud[ de =aisprezece ani?“ Un an a fost a=a z[p[cit =i pe urm[ i-a trecut!

NUNÞII CARTEA

– A=a sunt b[rba\ii, observ[ Ghenca. Umbl[ dup[ fete crude! Ce =tiu astea de cas[ =i de greut[\ile vie\ii? Unui b[rbat îi trebuie femeie voinic[, serioas[, s[ =tie s[ creasc[ copii. Eu, dac[ aveam b[iat, îl însuram cu o femeie mai în vârst[ decât el! Tanti Fira privi cu melancolie la fotografie. – Cum se schimb[ omul! Ce vioi era Silivestru când era mai tân[r! Cânta toat[ ziua =i ne povestea tot ce f[cea. Acum, în urm[, se f[cuse t[cut =i posac. – Fiindc[ i-a f[cut fermece „nebuna“! zise Ghenca. S[ dea Dumnezeu s[ nu moar[ pân[ n-oi dezlega-o eu! În timpul acesta dom’ Popescu intr[ pe u=[. Era sumbru =i grav, dar din oscila\ia pa=ilor se vedea c[ =i acum era „afumat“. Î=i scoase p[l[ria =i se închin[ cu evlavie excesiv[, r[mânând cu mâhnire mare în fa\a sicriului. – Unde-ai fost pân[ acum, domnule? se r[sti încet la el Caterina. Ne la=i aci =ase femei singure? – A=a-mi trebuie! declar[ dom’ Popescu potolit =i solemn. Toat[ via\a m-am l[sat dus de nas de d-voastr[! Eu am crezut c[ d-voastr[, ca surori, =ti\i ce se întâmpl[ în cas[ =i v[ da\i seam[ de boala unui frate. Dac[ a= fi =tiut eu a=a ceva, l-a= fi luat, l-a= fi descusut, =i nu l-a= fi l[sat pân[ ce nu-l puneam pe calea bun[. A=a se distrug elementele de elit[! D-aia ne iau înainte americanii =i piere \ara de criz[... Dom’ Popescu ar mai fi spus multe, dar toate femeile f[cur[ un gest de dispre\, =i Caterina ordon[ cu mare asprime: – Ie=i afar[ de aici =i s[ vii când te-oi trezi! Dom’ Popescu se mai închin[ înc[ o dat[ cu evlavie =i cu plec[ciune =i apoi ie=i afar[ cucernic, ca dintr-o biseric[. Cât[ vreme mortul fu în cas[, femeile vorbir[ =i chiar râser[ cu familiaritate. Li se p[rea c[ vegheaz[ la c[p[tâiul unui om care doarme =i care va r[mâne în aceast[ stare mult[ vreme. Îi potriveau cu mult[ aten\ie florile, îl priveau ca pe o mobil[ =i-i înviorau din când în când fl[c[rile lumân[rilor. Când îns[ venir[ cioclii s[-l ridice =i s[-l scoat[

#!

G. C Ã L I N E S C U

afar[, se produse repede o nelini=te grozav[, ca de ceva smuls pe nea=teptate. Ochii tuturor începur[ s[ picure =i buzele s[ tremure. Apoi urlar[ toate ca ni=te vite surprinse de fl[c[ri în grajd =i se precipitar[ dou[ câte dou[ jalnice =i chiuitoare pe treptele casei. Afar[ se auzea clopotul bisericii, =i copii =i femei se îngr[m[deau la poart[ cu lacom[ curiozitate. Silivestru fu dus astfel împ[r[te=te pe drumuri cu z[pezi murdare =i, salutat de toat[ lumea, opri pentru întâia oar[ circula\ia tramvaielor. Apoi, c[tre sear[, fu purtat lin pe umeri, sub lungi alei de pomi, depus în groapa ud[ =i bombardat cu bulg[ri în sunetele clopotelor =i r[cnetele rudelor.

#"

Bobby î=i trase repede p[l[ria de fetru mai pe fa\[ =i-=i rectific[ nodul cravatei, c[ci v[zuse înaintea lui o elev[ de liceu, mergând alene cu servieta în mâna dreapt[. Fata, de=i îmbr[cat[ în =or\ cadrilat de uniform[, prezenta gra\ii de am[nunt ce dovedeau cochet[ria. Avea ciorapi negri foarte sub\iri, în pantofi cu tocuri joase, dar supli, ca de bal, =i cascheta îi era întoars[ =treng[re=te în stil chasseur, l[sând s[ i se vad[ pletele blonde foarte bine frizate. Când mergea î=i cl[tina lent =oldurile, înc[ înguste, =i scotea înainte sânii tari, proeminen\i sub =or\. „E bine!“ gândi Bobby str[fulgerat, =i-=i iu\i pa=ii. De când înfloriser[ liliecii =i aerul sufla c[ldu\, mi=când acele verzi ale ierburilor proaspete, Bobby era tulburat de o nelini=te general[, de un fior ce-i trecea prin =ira spin[rii, învârtindu-se în jurul coapselor =i ramificându-se spre genunchi. Nu-=i g[sea loc =i lipsea mereu de la =coal[, hoin[rind prin Ci=migiu, Parcul Carol =i la =osea. În fond, destul de ini\iat în tainele sexuale, =tia ce voia. Avea nevoie de o „dam[“, de o „tipes[“, îns[ nu din acelea pe care le-ar fi g[sit a=a de u=or, ci de o fiin\[ deosebit[, care s[-i satisfac[ amorul propriu juvenil. Într-un cuvânt, Bobby voia „s[ dea o lovitur[“. Domni=oara p[=ea mereu înainte, f[r[ vreun scop anumit, =i Bobby deliber[ repede, cu arterele în fl[c[ri, cum s[ înceap[. În sfâr=it, î=i înghi\i nodul emo\ional =i, a=ezându-se aproape în rând cu fata, zise: – Sunte\i bine, duduie! Fata nu întoarse capul, nu se gr[bi, nici nu r[spunse, dar fa\a toat[ îi tremura într-un zâmbet r[u disimulat, de vanitate m[gulit[. Bobby prinse inim[:

NUNÞII

LUMII

CARTEA

FACEREA

##

G. C Ã L I N E S C U

#$

– Dac[ nu m[-n=el, v-am mai cunoscut! Domni=oara pufni de râs f[r[ s[ întoarc[ ochii =i iu\i pu\in pa=ii. Bobby iu\i =i el mersul =i se a=ez[ în rând cu ea. Apoi, sco\ând p[l[ria =i descoperindu-=i frizura lucioas[ de pomezi, spuse ceremonios: – Îmi da\i voie s[ m[ recomand, duduie, sunt sigur c[ ne cunoa=tem! Fata încerc[ s[ fac[ un gest de sfidare =i întoarse capul într-un mod original, plecându-l pe o parte, dar v[zându-l pe Bobby, care clipea din ochi à la Maurice Chevalier, se ro=i toat[ =i încerc[ în zadar s[ simuleze indiferen\a =i seriozitatea. Bobby se \inu scai dup[ ea, îi puse o floare de liliac pe bra\, pe care ea o l[s[ s[ cad[ jos, =i n-o sl[bi din complimente. – Sem[na\i foarte mult cu Greta Garbo! declar[ el în sfâr=it. Domni=oara p[ru sensibil[ la aceast[ identificare =i f[cu pa=i mai rezonabili, cl[tinând servieta în dreapta =i-n sting[, prin fa\a genunchilor. – Duduie, v[ place cinematograful? Fata strâmb[ pu\in din gur[ =i... o victorie!... r[spunse: – Îmi place, ce-\i pas[ dumitale? Atât îi trebui lui Bobby! Cu o volubilitate uimitoare, începu s[ pun[ întreb[ri =i s[ vorbeasc[ singur despre vedetele de cinematograf, despre Anny Ondra =i Lilian Harvey se în\elege, apoi de boxeri, de Max Schmelling îndeosebi, f[cu neîntrebat profesiuni de credin\[, m[rturisi c[ visa un automobil mare =i un bazin de înot propriu. Încetul cu încetul, fata fu cucerit[ la intimitate, =i Bobby m[rturisind c[ era =i el licean, începur[ s[-=i povesteasc[ unul altuia întâmpl[ri din =coal[, temeri, simpatii =i antipatii. Dup[ o jum[tate de ceas =edeau amândoi pe o piatr[ din Ci=migiu =i domni=oara ar[ta lui Bobby fotografii de prietene. Acesta scrise în albumul ei cu oracol o dedica\ie. Ceva mai târziu î=i declarau natura sufletului. Domni=oara zicea c[ e „ sincer[“ =i c[ a suferit din cauza aceasta, iar Bobby o asigur[ c[ este pentru dragostea

NUNÞII CARTEA

idealist[, chiar cu sacrificiul mor\ii, precum a spus „Eminescu“ (?!). În sfâr=it, î=i deter[ unul altuia numele =i-=i promiser[ s[ se revad[. La desp[r\ire, Bobby lu[ mâna fetei =i vru s-o s[rute, aceasta trase de ea, de team[ s[ nu fie v[zut[. Bobby trase =i el mai tare =i în sfâr=it izbuti s[ i-o s[rute, ceea ce intimid[ de moarte pe domni=oar[. Când r[mase singur, Bobby o lu[ în sus pe bulevard. Inima îi era parfumat[ de un mare lan de trandafiri. „ D[duse lovitura“, avea adic[ cu ce se l[uda la colegi, dar mai era o tres[rire necunoscut[ pân[ atunci, care îl îndemna dimpotriv[ s[ tac[, s[-=i ascund[ pentru sine victoria =i s[ nu vat[me „reputa\ia“ domni=oarei. Ging[=ii inedite înflorir[ în sufletul lui, =i el, care pân[ acum în\elegea prin femeie „o dam[“, adic[ un mijloc de bravad[ genital[, î=i goni imaginea sexului =i vis[ pentru prima oar[ s[ îmbr[\i=eze ca la cinematograf =i mai ales s[ s[rute. Cu aceast[ s[rutare în suflet porni sprinten spre casa lui Jim, a=a de încrez[tor în gra\iile sale virile, încât, trecând pe lâng[ trei tinere doamne, le f[cu cu ochiul =i-=i netezi locul virtualei must[\i. Doamnele râser[ =i se uitar[ cu mult umor dup[ el. Ajuns în Udricani, Bobby intr[ pe poarta nou[ de fier =i sun[ în fa\a unei u=i scunde moderniste de stejar. Dup[ câteva clipe, u=a se deschise, =i Vera ap[ru în cadrul ei zâmbind. Casa =i interiorul lui Jim erau acum tot ce poate fi mai paradoxal pe locul acela. În plicul lui Silivestru se g[si o dispozi\ie testamentar[ care l[sa toate casele din acea curte întins[ lui Jim =i Vera, cu condi\ia de a g[zdui, la dorin\[, =i pe m[tu=i într-unul din apartamente. Silivestru mai ruga pe Jim s[ rad[ pân[ la p[mânt, în m[sura putin\elor, toate acele locuin\e =i s[ „cure\e locul de molii“, ridicând deasupra case noi, pentru oameni noi. Aceast[ mo=tenire produse spume la gurile b[trânelor. Ele se adunar[ în casele din fund, scoaser[ toate l[zile cu lucruri vechi =i ascunse de prin od[i =i le depozitar[ în casa Iachii, ca într-un cavou. Apoi rupser[ orice leg[turi cu Jim =i Vera =i nu le mai vorbir[. De altfel, nici nu

#%

G. C Ã L I N E S C U

#&

aveau prilejul, fiindc[ în afar[ de dom’ Popescu =i baba Chiva nimeni nu mai ie=ea din curte. La început din entuziasm, apoi de voluptatea facerii în necaz, Jim =i Vera f[cur[ ni=te inova\ii scandaloase. Transformar[ apartamentele putrede =i afumate din fa\[, dar trainice totu=i, în cuburi moderniste, cu ferestre late ca la cabinele de vapor =i cu terase m[rginite cu bare de metal. F[cur[ un gard de fier acoperit cu tabl[, ca s[ închid[ vederea str[zii, =i-n chiar mijlocul cur\ii, tapetate cu gazon englezesc, s[par[ un bazin destul de înc[p[tor. Acolo, în v[zul „babelor“ =i în costume de baie, se b[l[ceau toat[ ziua, alternând înotul cu =ederea pe chaise-long-uri de pânz[, spre indignarea tantei Ghenca, din fund, care f[cea observa\ii tari, s[ se auz[: – Femei tinere =i neru=inate! Astea stric[ b[rba\ii! Deseori venea chiar Bobby, =i to\i trei f[ceau „plaj[“, =i uneori chiar coregrafie atletic[. Jim î=i mobilase od[ile într-un mod excesiv de igienic, punând sticl[ =i zinc pe mucegaiul rasei Capitanovici, oglinzi fixate în perete, l[mpi ascunse în intersti\iile du=umelei, mese de cristal gros, fotolii plate din metal =i piele ro=ie. Toate mobilele cariate =i desfundate ale lui Silivestru fur[ rupte =i aruncate inten\ionat în fundul cur\ii, spre furia m[tu=ilor, care se v[itau prin od[ile lor de acest sacrilegiu. Peste noapte îns[ toate cioburile =i fragmentele de scaune =i lucruri disp[rur[. Tanti Mali, zis[ =i „Coliv[reasa“, le furase. Dar ceea ce forma mândria casei Jim era vesela. Î=i cump[raser[ pu\ine, dar complete truse de por\elan =i cristal, pentru toate momentele unei consuma\ii de aparat, în forme curajoase, neprev[zute pân[ la derutarea ochiului. De=i ve=nic în „lun[ de miere“ =i nevoind s[ primeasc[ pe nimeni, Jim =i Vera se jucau de-a via\a, oferindu-=i unul altuia recep\ii, la care uneori era admis =i Bobby. În urma unei asemeni invita\ii venise acum junele cuceritor. Jim pofti pe Bobby ca pe un b[rbat matur =i-i oferi o \igar[, pe care i-o =i aprinse. Acesta trase din ea cu aer critic

NUNÞII CARTEA

=i se întinse în fotoliu ca un mare financiar. De altfel, Jim însu=i era îmbr[cat în smoching, \inând s[ respecte în chip abstract, pe locul moliilor, ceremonialul oamenilor vii. Vera reap[ru în rochie de sear[ decoltat[ pân[ la cap[tul de jos al =irii spin[rii, cu atât mai gra\ioas[ cu cât capul îi era ve=nic copil[resc, numai cu o lucire de femeie în pupile. – Domnii mei – anun\[ ea, înclinându-se ceremonios – ceaiul este servit! Trecur[ în sufrageria cu pere\ii netezi, vopsi\i cu ro=u pompeian, =i în care, în jurul unei lungi mese de cristal, fixat[ pe bare de metal poros vopsit în albastru de bronz, se aflau o mul\ime de scaune simple din drugi de acela=i metal =i de piele. Pe masa neacoperit[, translucid[, un ceainic =i câteva ce=ti, întinse ca ni=te cochilii, fumegau de un ceai pur, vinos, neadulterat cu felii de l[mâie. Sorbir[ ceaiul în picioare, întrecându-se în polite\i comice, apoi Jim, înclinându-se în fa\a Verei, o compliment[ pentru gra\ia des[vâr=it[ cu care f[cuse onorurile casei =i-i întinse bra\ul. Bobby potrivi aparatul de radio Atwater Kent – evitând postul Bucure=ti, ca fiind, dup[ p[rerea lui, execrabil – pân[ ce talgere =i plângeri de saxofon r[sunar[ în odaia al[turat[, lipsit[ de orice covoare =i mobile complicate =i ornamentat[ de jur-împrejurul pere\ilor cu cele mai confortabile, mai joase =i mai bizare fotolii. Jim prinse atunci de talie pe Vera =i începu s-o poarte lin prin odaie, strângându-i imperceptibil =alele =i s[rutându-i u=or lobul urechii stângi. Jim, Vera =i Bobby petrecur[ astfel pân[ seara târziu, alternând glumele cu dansul =i audi\iile cu consuma\ia. Bobby se produse solo, executând cu mult[ frenezie rumba =i schi\ând platonic câteva lovituri de box. Erau to\i tineri =i erau ferici\i s[ se simt[ tr[ind. Când Vera încerc[ din nou cu Jim câ\iva pa=i de dans, sim\i deodat[ o ame\eal[ =i o senza\ie de dezgust visceral =i fu pe punctul de a se pr[bu=i. Însp[imântat, Jim o lu[ în bra\e =i o întinse pe pat =i, neobi=nuit cu boala, trimise dup[ doctor pe Bobby, care alerg[ ca din pu=-

#'

G. C Ã L I N E S C U

$

c[. Un tremur interior zgudui pe Jim, sl[bit de atâta fericire, încât, de=i Vera nu se mai sim\ea r[u, a=tepta cu ner[bdare doctorul. În curând Bobby sosi cu un b[trân zâmbitor complet depilat pe fa\[ =i pe cap, care întreb[ foarte familiar: – Unde-i bolnava, tinere? Dus în fa\a Verei, care îng[lbenise din nou, de ast[ dat[ de frica doctorului, b[trânul se a=ez[ pe un scaun în fa\a patului =i zise râzând: – Cum, dumneata e=ti bolnava? Fugi de-acolo! Apoi f[cu semn lui Bobby, care se îndesa curios, s[ ias[ afar[. Ascult[ pu\in inima Verei, pip[i pântecele în toate p[r\ile =i mai ales în dreptul ovarelor, o puse s[ scoat[ limba, se uit[ în ochii ei, apoi spuse ca pentru sine: – Mda! Jim =i Vera a=teptau tremurând o sentin\[ nea=teptat[ =i absurd[. – Câ\i ani ave\i? întreb[ doctorul. – Eu 25 =i ea 18 ani. – Felicit[rile mele! zise doctorul. +i de când sunte\i c[s[tori\i? – De vreo câteva luni! – Uite ce e, amicilor, a\i lucrat bine, nu v-a\i încurcat! Tân[ra dumitale doamn[ e îns[rcinat[! S[ v[ fie de bine =i s[ consulta\i un mamo=! Zicând acestea, b[trânul doctor le strânse mâna la amândoi, îi ciupi de obraz =i fugi pe u=[, smulgând din mâna lui Jim =i strecurând în buzunar bancnota pe care acesta i-o întindea. – Jim – strig[ Vera când tân[rul so\ se întoarse de la u=[ – sunt a=a de fericit[! Tu nu? – Se în\elege, Vera! – Nu e a=a c[ acum o s[ avem un scop în via\[? – Se în\elege, Vera! +i Jim o s[rut[ lung pe gur[, în vârful nasului, în orbitele ochilor, tulburat profund de dragoste, dar altfel, indicibil altfel.

NUNÞII CARTEA

– Acum tu trebuie s[ te odihne=ti! zise el. Îi scoase pantofii din picioare, îi trase ciorapii, îi desf[cu =i dezbr[c[ rochia, =i dând la o parte plapuma, o depuse în inima patului. În mi=carea picioarelor lungi =i zvelte, c[ma=a c[zu la o parte, =i pântecele r[mase dezgolit ca un mare taler de sidef. Gândindu-se c[ acolo, dedesubt, se concepea acea fiin\[ mic[, ce avea s[ strige în curând tulbur[toarele vorbe tat[ =i mam[, Jim îngenunche la marginea patului =i, prinzând pe Vera de mijloc, o s[rut[ în mijlocul pântecelui. – Vezi tu – zise el, mângâind-o pe p[r =i s[rutând-o – aci, în viscerele tale, este principiul universal al facerii! Cât[ vreme tu vei rodi, universul exist[. Dintr-un astfel de uter au ie=it la facere a=trii =i stelele, p[mântul =i natura. Dac[ viscerele tale s-ar usca =i împreunarea noastr[ ar fi seac[, atunci odat[ cu moartea noastr[ s-ar produce moartea virtual[ a genera\iilor. P[mântul s-ar r[ci =i zbârci, stelele ar c[dea la loc spre nucleele lor, ca fulgii de cenu=[ în vatr[, scânteile lumii eterice s-ar strânge într-o singur[ flac[r[ tremurat[ =i chircit[, care la rândul ei, învins[ de ghe\urile golurilor eterne, s-ar încleia într-o zgur[ de neguri, restabilind întunericul f[r[ margini =i f[r[ sfâr=it. Vera îl privi cu cea mai profund[ recuno=tin\[ =i, întinzând mâna spre mâna lui, =opti: – Jim, te iubesc ca pe nimeni pe lume!... Te iubesc fiindc[ tu e=ti tat[l copilului nostru!

$

G. C Ã L I N E S C U

REFERIN|E ISTORICO-LITERARE

$

DAMIAN: Scriind, G. C[linescu se abandona cu voio=ie unui joc. Nu neg[m, Doamne fere=te, cazna =i gravitatea actului de crea\ie, f[r[ de care romanele prestigioase nu s-ar fi z[mislit. Acum, îns[, solicit[m permisiunea de a prezenta acele forme ale îndeletnicirii de prozator care au constituit, suntem convin=i, una din marile încânt[ri ale existen\ei sale. A p[truns vreodat[ cineva, f[r[ s[ fie observat, în orele dedicate scrisului, în camera de lucru a lui G. C[linescu? De altfel, ceea ce ar putea s[ relateze un eventual martor indiscret are acum mai pu\in[ însemn[tate decât legenda. A=ezat la mas[, noi îl vedem scrutând cu un aer jubilativ foaia alb[ de hârtie; un zâmbet =iret, atot=tiutor, îi flutur[ în col\ul buzelor, iar la intervale mâinile danseaz[ deasupra capului în ritm gra\ios =i triumfal. Din câteva semne exterioare, cu un efort de imagina\ie, putem deduce ringul interior fabulos, în mijlocul c[ruia autorul, angajat într-o disput[ loial[ cu propriile progenituri, savureaz[ totodat[ ca privitor peripe\iile luptei. E notoriu faptul c[ primul roman, Cartea nun\ii, a fost alc[tuit ca un prilej de recrea\ie =i cuprindere, dup[ cum recunoa=te autorul, fapt amintit, elemente de clar[ facilitate menite s[ între\in[ petrecerea. O fi o doz[ de cochet[rie în aceast[ m[rturisire, dar nu putem s[ ne închipuim c[, istorisind ispr[vile lui Jim, el umplea paginile st[pânit de o încruntare a spiritului. Ideea întocmirii unor nara\iuni în vederea purei delect[ri personale i-a surâs adesea lui G. C[linescu. Într-o prefa\[ la un roman de tip foileton, Fata r[pit[ (Revista Funda\iilor, nr. 7, 1946), pe care l-a retip[rit în anii trecu\i =i Luceaf[rul, el dest[inuie pl[cerea pe care o resimte când pl[smuie=te fantastice întâmpl[ri, în care senza\ionalul evolueaz[ c[tre straniu =i c[tre simbolul fatidic, concomitent „cu o cert[ alunecare, inevitabil[, spre burlesc“. În aceste exerci\ii de divertisment (vezi =i Miste-

NUNÞII CARTEA

rul castelului de Tristenberg, Jurnalul literar, 1939), în care mistica genului coexist[ cu parodia lui, descoperim în stare nedisimulat[ predilec\ia pentru joc =i pentru spectacol. Alte exemple ulterioare men\ionate înt[resc aceast[ constatare. Ca o contracarare a spiritului de fars[, în aceea=i prefa\[ e definit extrem de laconic =i impulsul care va r[mâne dominant în Enigma Otiliei, Bietul Ioanide, Scrinul negru =i, la o lectur[ minu\ioas[, chiar în Cartea nun\ii. Preocuparea major[ în romanele serioase continu[ a fi aceea de a reconstitui o epoc[, de a studia morfologic componen\a unor grup[ri umane („Fiindc[ sunt latin =i setea de a cunoa=te =i deci de a clasifica oamenii m[ devor[“). Nimeni nu poate îns[ t[g[dui c[ =i în scrierile în care reflectarea realist[ a istoriei =i studiul caracterologic sunt hot[râtoare, subsist[, sub diverse chipuri, tenta\ia desf[=ur[rilor narative. Neîndoios c[ multe episoade ale romanelor au fost concepute de G. C[linescu într-o dispozi\ie de nepotolit[ exuberan\[. Ce se întâmpla atunci în laboratorul secret scriitoricesc? Înfigând pe retina min\ii stegule\ele câmpului de b[t[lie în necontenit[ prefacere, nu se putea ca, în fa\a priveli=tii, strategul-narator, care inventa subtile manevre =i disloc[ri de trupe, s[ nu se amuze totodat[ copios. Ac\iunea cap[t[ un contur, înainteaz[, fiindc[ personajele, împinse de un resort tainic, se îndreapt[ c[tre \inta fixat[ de autor în dep[rtare. Drumul e pres[rat de primejdii – capcane pe care el însu=i le-a me=terit =i le-a mascat dibaci. Ascuns în întuneric, el prevede noile întors[turi captivante, renghiuri ale sor\ii, motive de dezl[n\uire a râsului. A=adar, vesel, spectator, dornic s[ tr[iasc[ ni=te ore agreabile, e înainte de toate însu=i scriitorul. Cine atunci dac[ nu el trebuie s[ între\in[ vâlv[t[ile sclipitoare ale reprezentan\iei? Dintre toate puterile cu care putea fi investit un demiurg, avem încredin\area c[ G. C[linescu a vrut s[ o posede pe aceea a magicianului. Un magician-prestidigitator! Interpre\ii trec pe lâng[ trusa cu scule fermecate =i, machia\i, farda\i, împodobi\i cu peruci, îmbr[ca\i în ve=minte pestri\ colorate intr[ în arena luminat[ =i încep programul lor acrobatic. E de presupus c[ tabloul dinamic care l-ar fi satisf[cut emotiv pe G. C[linescu (nu singurul, desigur) ar fi fost un uria= pan-

$!

G. C Ã L I N E S C U

$"

tomim, cu nenum[ra\i clovni, într-un circ fastuos. Trapezele mi=c[toare, caii în galopuri ritmice, baloanele =i cercurile aeriene ar fi electrizat spiritul lui tân[r, ve=nic amator de extraordinare jonglerii. În fa\a filei înc[ nescrise, G. C[linescu =i-a construit în imagina\ie circul copil[riei. Aten\ie! Aten\ie! O trompet[ d[ de veste c[ se înal\[ cortina =i porne=te parada burlesc[. De-a lungul arenei apar, rânduri dup[ rânduri, pe =inele de fier, f[pturile mecanice mi=cate de roti\e din\ate. Iat[, se ivesc, cu surâsul de superioritate n[tâng[, pe care nimic nu-l poate alunga, membrii clanului Hangerliu, invita\ii fostei prin\ese +erica B[leanu, înf[=ura\i în mantiile lor ponosite care mai poart[ înc[ urmele distinc\iei aristocratice, cu privirile întoarse spre amintirile consolatoare, d[ruind publicului numai o prezen\[ fictiv[. Despicând pânzele p[ianjenilor, praful coloanelor, se strecoar[ afar[ m[tu=ile lui Jim; din firidele posomorâte ies Aglae =i cohorta ei, cu ochii umbri\i de urzelile tenebroase, cu fe\ele supte, stafidite, încremenite de protocolul hilar. În urma lor, se târ[sc cei care au c[p[tat o paloare cadaveric[, înf[\i=area strigoilor – Silivestru, Simion, Hagienu= –, cei care au c[zut prad[ fantasmelor. Nu se alung[ impresia de teroare decât când convoiul sumbru nu mai poate st[vili ie=irea la suprafa\[ a tinere\ii, care irumpe în momentele de feerie cromatic[, imagini de basm. În caden\a muzicii, fiin\e vii, Jim o îmbr[\i=eaz[ pe Vera; dup[ ei, Felix =i Otilia se \in de mân[ =i se plimb[ ca =i cum ar inhala mirosul cl[ilor de fân de pe mo=ia lui Pascalopol; în spatele lor, la distan\[, solitar, Ioanide str[bate cu un pas de profet c[ile arhitectonice trasate pe nepre\uita machet[. Apoi totul reîncepe, defilarea ve=tedelor siluete de muzeu. În nemaipomenitul spectacol, razele reflectoarelor se îndreapt[ =i c[tre fundurile grotelor =i c[tre piscurile mirifice. Înc[ o dat[ preciz[m c[ aici ne referim la ceea ce este dezl[n\uire scenic[, balet al m[=tilor în viziunea româneasc[ a lui G. C[linescu. Nu c[ izvorul tuturor acestor întruchip[ri n-ar fi concretul istoric. Coresponden\ele se dovedesc precise, veridicitatea e respectat[, lumea real[, palpabil[, cu re\eaua ei de fire, cu sacrific[rile umane o identific[m imediat (ar fi o eroare de negra\iat s[ uit[m resortul fundamental al epicii:

NUNÞII CARTEA

analiza caracterologic[ – „setea de a cunoa=te =i deci de a clasifica oamenii“). Doar c[ ideii c[reia scriitorul îi r[mâne fidel, ideea de cauzalitate, de suit[ logic[, m[surat[ =tiin\ific, i se asociaz[ pl[cerea spectacolului cu „minunile“ lui =i bizare =i =treng[re=ti: ochiul hipnotizator str[punge viet[\ile =i lucrurile =i, odat[ cu aura magic[, le confer[ o \inut[ de carnaval. Am ar[tat cum romantismul tainei =i al groazei la care apeleaz[ adesea G. C[linescu este minat, în esen\a lui, prin pocnetele glumei. Domesticite, fantomele se strâmb[, se dau peste cap, a=teapt[ izbucnirea aplauzelor. Vraja demoniac[ se transpune în circ =i circul în vraj[ demoniac[. Ce face G. C[linescu? S[ ni se ierte metafora prea simplificatoare pe care o risc[m: el trece pove=tile fantastice ale lui Hoffmann prin filtrul caragialian pân[ le aduce la stadiul bufoneriei lui Jarry. (De altfel, chiar la Hoffmann, autorul Cronicilor optimistului vede caricatur[ febril[, metafizic[, ironie romantic[ la adresa idealismului magic =i a ira\ionalismului). Înc[ o dat[ nastratinismul lui Anton Pann este, probabil, punctul de pornire în uimitoarea metamorfoz[. În ultim[ instan\[, spectacolul burlesc exprim[ dec[derea unei lumi =i el nu contrazice deloc realismul de ansamblu =i de detaliu al romanelor cu veleit[\i de fresc[. Fiind materializarea comicului c[linescian, spectacolul e o triere =i o ordonare în vârtejul dezax[rilor, provocate de epoc[. Noi b[nuim c[ cineva alege cu migal[ m[=tile: rictusul enigmatic =i crepuscular, râsul inocen\ei tembele, mohoreala urâtului. Când conturul se întip[re=te memorabil, mi=carea e oprit[ în poza cea mai expresiv[. Dup[ aceea, rotirea de caleidoscop continu[. Nimic nu s-ar în\elege din aceast[ perindare dac[ nu am =ti c[, din culise, fiecare învârtire a manivelelor e dirijat[, supravegheat[. Dac[ autorului îi place s[ conduc[ machiavelic destinele spre un sfâr=it implacabil – într-un joc diavolesc de perversit[\i =i bucurii –, chipul lui nu e surprins de luminile denun\[toare ale rampei. Nu mai e nevoie s[ repet[m, ac\iunea are în toate romanele o curgere obiectiv[, =i scriitorul refuz[ s[ participe direct la evenimentele zugr[vite, p[streaz[ un sever anonimat. Scenele se deruleaz[ autonome, neutre fa\[ de creatorul care le-a n[scocit, le-a =lefuit. Lor le-a inculcat îns[ în cele din urm[ spiritul s[u incandescent. Când figurile =i pei-

$#

G. C Ã L I N E S C U

$$

sajele sunt pe deplin însufle\ite de aburul miraculos, luminile rampei se aprind, =i pe scen[ nu mai poate fi z[rit regizorulvr[jitor. Totu=i, la o „lectur[ infidel[“, cum ar spune N. Manolescu, faptele se pot interpreta =i altfel. De aceea declar[ c[ nu putem urm[ri întregul carnaval, decât dac[, neîncetat, ni-l imagin[m undeva prezent pe sardonicul =i n[zdr[vanul s[u rege. Deasupra coloanelor care se aliniaz[, peste spaim[ =i euforie, sus, în dep[rtare, în vârful uria=ului circ al fanteziei, îl vedem, de=i se crede ap[rat de orice observator indezirabil, pe acrobatul care execut[ salturi =i tumbe, salutând reveren\ios vidul, ca =i cum el ar fi plinul mul\imii. Îndr[zne\ zbur[tor, clovn, saltimbanc, iluzionist, el anim[ de fapt reprezenta\ia. Ba mai mult, alchimist, Satan funambulesc, tot el roste=te formulele cabalistice prin care poarta se deschide. S[ fie el solist principal într-un program în care numele s[u nici nu figureaz[? Adoptat[ ca o premis[ de lucru relativ[, provizorie, p[rerea nu dezminte atât de violent solidele comentarii analitice pe care opera narativ[ le inspir[. Oricum, un farmec al „lecturilor infidele“ rezid[ =i în turnurile =i cupolele pe care cititorul, incitat, le zide=te la rândul s[u, cu toate c[ arhitectura în sine a operei, rotund[, împlinit[, neatârnat[ în existen\a ei, pare aprioric refractar[ oric[rei complet[ri în „restaurare“. Ad[ugând o nou[ arip[ edificiului, criticul între\ine longevitatea artei, cum ne demonstreaz[ Mihai Ralea. De extensiunea sensurilor neb[nuite de la o genera\ie la alta, de la o epoc[ la alta depinde posteritatea operei. Deliberat, G. C[linescu a recurs la structura obiectiv[ a construc\iei, respingând posibilitatea interven\iei directe a autorului =i inerent, a oric[rei confesiuni. Nu se desf[=oar[ în Sensul clasicismului o pledoarie pentru excluderea biograficului din literatur[, pentru separarea omului de oper[? Catalogat un gen conven\ional, chiar jurnalul intim e depreciat. St[pânit un timp de gândul de a transmite altora impresiile sale zilnice, Ioanide înl[tur[ tenta\ia. Procedeul îl calific[ ridicol =i infatuat („Numai actri\ele î=i scriu amintirile“). Dintre toate artele, el e creatorul care, de îndat[ ce pilonii cl[dirii s-au în[l\at, se pierde necunoscut în mul\ime. Cei care contempl[ m[re\ia monumentului nu

NUNÞII CARTEA

mai sunt curio=i s[ cunoasc[ fizionomia artistului. Acesta =i-a încheiat misiunea. „Memoriile arhitec\ilor care au în[l\at piramidele ar fi r[pit ceva din mu\enia enigmatic[ a acestor monumente. Arti=tii î=i las[ secretul lor prin tradi\ie oral[ =colarilor =i copiilor.“ Alt[ dat[, criticul G. C[linescu denumea Iliada =i Don Quijote opere paricide, atât de gigante prin for\a lor intrinsec[, încât îl ucid, ca biografie real[, pe cel care le-a dat na=tere. Flaubert, citat de Tudor Vianu într-un interesant articol despre devorarea artistului de c[tre propria lucrare, spunea: „Cele mai mari opere ale umanit[\ii sunt acelea care te fac a crede c[ autorii lor n-au existat niciodat[.“ Elaborate în spirit clasicist, romanele lui G. C[linescu par deta=ate de destinul individual al creatorului lor. S[ se fi conformat îns[ întru totul scriitorul preceptelor teoretice enun\ate? Oricât de simetrice, de impar\iale, de indiferente s-ar întinde aleile nara\iunii, cititorul avizat remarc[ umbra uria=[ care se profileaz[ la orizont. O m[rturisire e cuprins[ implicit, voluntar sau involuntar, în întreaga epic[ a lui G. C[linescu. Cum este ea transmis[? Nu e o noutate: în primul rând, prin intermediul eroilor pe care îi iubea, emisarii s[i, Jim, Felix =i Ioanide. Premeditat ori nu, scriitorul se dest[inuie, divulg[ preferin\ele personale, st[ri de spirit care-i apar\in. Func\ia confesiv[ indirect[ a acestor personaje nu stânjene=te aproape niciodat[ realizarea lor tipologic[ unitar[, coerent[ (excep\ie fac doar unele episoade din Scrinul negru, unde autorul p[r[se=te impar\ialitatea relat[rii). Multe ipoteze se pot sprijini tocmai pe similitudini de comportament =i de viziune între scriitor =i personajele favorite. Transla\ii, travestiri, nimeni nu-l reprezint[ îns[ integral, =i indicii fertile sunt amestecate cu altele în=el[toare, astfel încât iar[=i misterul revine, nu se dezleag[ pân[ la cap[t, =i între autorul cu însu=iri de n[luc[ =i de aceea cu o înf[\i=are imposibil de descifrat total =i între puzderia de detectivi amatori, cititorii, eschivele, jocul de-a v-a\i ascunselea nu se termin[ niciodat[, se integreaz[ =i el în spectacol. Atitudini =i cuget[ri incluse în romane le g[sim apoi atestate de articole, opinii r[zle\e, interven\ii ale criticului G. C[linescu. Putem nota felurite coinciden\e între punctul de vedere al



%$ G. C Ã L I N E S C U

$&

eroilor =i declara\iile ocazionale ale autorului: optica asupra fericirii conjugale (Jim, din Cartea nun\ii), dificult[\ile educa\iei amoroase =i rezisten\a în fa\a presiunii pe care o exercit[ mediocritatea =i filistinismul burghez (Felix, în Enigma Otiliei), lucida =i p[trunz[toarea categorisire a tipurilor umane, care dezv[luie racilele unei lumi în declin, reflec\iile grave asupra coruptibilit[\ii de care a dat dovad[ o parte a intelectualit[\ii între cele dou[ r[zboaie, condamnarea fascismului =i apelul la demnitate =i intransigen\[ etic[, elogiul muncii =i al crea\iei, adeziunea la for\ele înnoitoare democrate (Ioanide în Bietul Ioanide =i Scrinul negru) etc. Nu mai insist[m aici asupra paralelismului vizibil pe toate aceste planuri. Fiindc[ încerc[m acum s[ explor[m fiin\a intim[ a creatorului, ne revendic[ cu deosebire aten\ia o particularitate a eroilor favori\i: atrac\ia spre joc =i spectacol. Nu am identificat-o mai înainte în însu=i procesul de elaborare scriitoriceasc[, deci ca o stare de spirit caracteristic[ autorului? Jim a dep[=it cu pu\in faza adolescen\ei, Felix e un tân[r medicinist, iar Ioanide, sexagenar în Scrinul negru, are pletele c[runte. Deosebirile de vârst[ nu se arat[ a fi determinante. La to\i trei, profilul juvenil pare fixat pentru totdeauna =i nici b[trâne\ea, nici amenin\area mor\ii nu-l mai pot altera. La etatea senectu\ii, arhitectul p[streaz[, cum afirm[ autorul, o expresie statuar[, de faun de bronz, care produce o infailibil[ fascina\ie. Protagoni=tii, =i în special Ioanide, ac\ioneaz[ ca =i cum ar fi în posesia unui elixir de tinere\e perpetu[. Maturi, serio=i, angaja\i în c[ut[ri creatoare complexe, eroii lui G. C[linescu nu renun\[ la voio=ia =i expansivitatea jocului. Am men\ionat acest aspect când am descris destinderea spiritelor active. Ne reîntoarcem, deci, ca pe o spiral[, la func\ia creatoare a jocului în promovarea vitalit[\ii. Poate c[ nu suntem prea intriga\i de faptul c[ Jim, sc[pat de sub tutela m[tu=ilor, se ded[ abia atunci zburd[lniciilor nevinovate. La mare, se zbenguie cu fetele în valuri, apoi, acas[ la una din prietene, accept[ s[ fie legat la ochi =i bâjbâie s[-l descopere pe cel ascuns. Chiar seducerea fetelor e, în Cartea nun\ii, un joc =i revendic[ un protocol cu savante genuflexiuni =i temenele, în stil oriental. Admitem c[ Jim este un june avid

NUNÞII CARTEA

de pl[cerile vie\ii =i c[ asemenea n[zbâtii nu d[uneaz[ prestigiului s[u de pretendent la c[s[torie. Ce s[ spunem îns[ despre Ioanide, care, tat[ venerabil =i arhitect erudit, e dispus oricând s[ participe la cele mai n[stru=nice =otii? O justificare? Câteva clipe de încercare a r[bd[rii. Mai întâi, cum am remarcat, copil[ria r[mâne în toate romanele lui G. C[linescu o pat[ alb[. Suntem introdu=i f[r[ vreun preambul în vremea tinere\ii =i a maturit[\ii eroului. Nici unul dintre protagoni=ti nu las[ impresia c[ ar fi tr[it o copil[rie veritabil[. Presupunem c[ întotdeauna tutori =i supraveghetori au cenzurat efuziunile =i au impus vârstei ingenue o t[cere =i o austeritate de temni\[. Din primele pagini, în Cartea nun\ii, Jim î=i manifest[ mul\umirea c[ va fi mânuit de o corvoad[. Am conchis, în alt[ parte, c[ anii petrecu\i pân[ atunci în „casa cu molii“ au constituit pentru el o epoc[ posac[. Despre Felix, orfan de timpuriu, nu afl[m prea multe detalii. Extrem de prudent, Ioanide înconjoar[ cu un val opac anii s[i de formare. Într-o carte veche, de =colar, arhitectul g[se=te un citat din La Bruyère, pe care el, copil, îl transcrisese în întregime. Moralistul francez pomene\te despre unii p[rin\i ciuda\i, a c[ror întreag[ via\[ pare închinat[ grijii de a da copiilor motiv s[ se mângâie repede de moartea lor. Criz[ trec[toare de inimici\ie a fiului în fa\a tat[lui s[u? se întreab[ scriitorul. Dar el ocole=te r[spunsul. În afara acestei consemn[ri, care permite unele supozi\ii, nici un element nu ne ghideaz[ fantezia când inten\ion[m s[-i schi\[m traseul vie\ii. Trebuie s[ c[dem de acord c[ el n-are o istorie, o biografie, c[ a atins direct nivelul marilor =i înfriguratelor aspira\ii. „E curios, scrie G. C[linescu, c[ Ioanide, imaginându-se mai tân[r, se vedea nu altfel decât cel de acum, cu gândurile =i experien\a actual[ =i chiar cu fizionomia consolidat[, sculptural[ =i focoas[ a maturit[\ii.“ În concluzie, copil[ria nu e recunoscut[ în aceste romane ca o surs[ epic[ rodnic[. R[mâne doar micul Filip, a c[rui peregrinare pe la diferite gazde e amplu istorisit[ în Scrinul negru. Episoadele citate reprezint[ îns[ mai curând o ilustrare caustic[ a nefericirilor unei perioade când nu-\i po\i decide singur soarta. Oameni f[r[ copil[rie, eroii lui G. C[linescu nu se prezint[ totu=i în postura unor fiin\e infirme. Handicapa\i de bineface-

$'

G. C Ã L I N E S C U

%

rile unui timp fericit al vie\ii, pe care de obicei constitu\ia uman[, dup[ inevitabile trieri, le conserv[, le sedimenteaz[ în insul de sine st[t[tor de mai târziu, ei arboreaz[ cu toate acestea o senin[tate a împlinirii. E firesc? Da, dac[ ne gândim c[, generos, autorul le-a oferit prilejul unei revan=e. Fiec[ruia i s-a acordat o a doua =ans[, un fel de pornire de la zero, la o alt[ etap[ a dezvolt[rii. Nimic nu pare îns[ =tirbit din aspectul biologic firesc. Se sugereaz[ chiar c[ infuzia de spontaneitate la trepte succesive e un vivificator al organismului, altfel amenin\at de usc[ciune. Euforia lui Ioanide creeaz[ un climat favorabil elanurilor cutez[toare. Dac[ extravagan\a în purtarea eroilor înseamn[ o negare a conven\iei osificate, ea exprim[ =i dorin\a de a reabilita „toanele“ copil[riei. S[ nu omitem, de asemenea, faptul pe care l-am invocat, c[ Ioanide e un artist =i c[ jocul e o supap[ a artei, o ciud[\enie legitim[ a creatorului de frumos. Vom reîntâlni în forme destul de explicite acest punct de vedere în pledoariile care au, poate f[r[ inten\ie, =i un caracter de autodezv[luire. Multe din Cronicele optimistului proclam[ astfel suprema\ia spiritului juvenil, în expresiile lui durabile, =i necesitatea jocului ca un auxiliar al crea\iei. „Îmi plac oamenii care =tiu s[ se joace, eu însumi pun r[bdare =i o frenezie extraordinar[ (ce mir[ pe cei din jurul meu) în jocuri. Le preg[tesc, le repet, le umplu de semnifica\ie, atrag pe to\i în hora mea exuberant[.“ Nici nu se poate o m[rturisire mai net[, mai sincer[! Rostul jocului, ca stimulent pedagogic, este caracterizat chiar din prefa\a Cronicelor optimistului. G. C[linescu se pronun\a împotriva apatiei, schematic tangen\ial[ vie\ii. Nu din pur amuzament sau pentru izgonirea urâtului e bine s[ recurgem la pl[cerile jocului. Departe de a fi o distrac\ie, el reprezint[ o concentrare a sufletului, un moment de zvâcnire a energiilor. „Aptitudinea jocului dest[inuie la om copil[ria lui funciar[, ingenuitatea care-l pune în m[sur[ s[ se fereasc[ de blazare =i s[-=i înt[reasc[ for\ele pentru luptele =i construc\iile de mâine.“ Iat[ semnalat antidotul salvator. În men\inerea (sau recuperarea) „copil[riei funciare“, autorul g[se=te virtutea unei filosofii stenice, optimismul ei inocent =i aprins. De la Cartea nun\ii pân[ la Scrinul negru, str[bate aceea=i nostalgie a unei Elade a

1

Prefa\[ la Cronicele optimistului.

NUNÞII CARTEA

spiritului, în care privirea senin[ solar[, contempla\ia voioas[, jocul erau privilegiile umanismului. Sinceritatea =i candoarea jocului se exprim[ adesea, prin repetare, în imagini decorative, de ceremonial stilat. Autorul ne previne: „teatralitatea, patetismul ce înso\esc câteodat[ gesturile mele sunt departe de a fi teatru =i proz[: ele sunt exact corelatele fizice ale sufletului meu avântat =i solemn“.1 Circul[ numeroase anecdote cu privire la apari\iile publice ale profesorului =i la rela\iile sale cu colaboratorii apropia\i. Reuniunile institutului pe care îl conducea se desf[=urau de multe ori cu un ritual, în cadrul c[ruia solemnitatea se învecina cu comedia pur[. În via\a de toate zilele, autorul Bietului Ioanide îndr[gea ceremonialul, f[r[ s[-i refuze o doz[ de ghidu=ie, =i tolera poznele în atitudine, f[r[ s[ abdice în cele din urm[ de la gravitate. În maniera sa aparte G. C[linescu continu[ o tradi\ie, aceea a unor cavaleri ai înaltului ordin al Artei, care, îmbr[ca\i ca într-o armur[ de Don Quijote, respect[ un cod de audiere a Operei. În timp ce la Macedonski, bun[oar[, totul e oficiere \eap[n[, strident[, de un monumentalism care anuleaz[ azi ridicolul =i n[ruie orice tentativ[ de umor =i fiindc[ retroactiv risipa de grandoare s-a dovedit rentabil[ literar – G. C[linescu, în colocviile dintre amici sau întrunirile de cenaclu, ceremonialul tinde spre reprezenta\ie, spre „enormitate“, spre „neseriozitate“, ca o exteriorizare a vivacit[\ii intelectuale. N-are rost s[ mai subliniem c[ excep\ionala adâncime de gândire poate fi detectat[ neîntrerupt =i c[ tocmai fulgerele spectaculare ale frazelor explic[ modul rapid de difuziune a ideilor. L-am intercala =i pe Mateiu Caragiale în aceea=i galerie, bogat[ în literatura român[, de „suflete princiare“ (expresia e a criticului G. C[linescu =i e o acolad[ cu care îl investe=te cavaler pe Macedonski, în vreme ce la autorul Crailor remarcase, mai degrab[ cu o ironie r[ut[cioas[, o \inut[ de majordom). Ceremonialul se constituie la acesta din urm[ dintr-un ciudat amalgam de dandy baudelairian, de ostenta\ie heraldic[, de volupt[ri filtrate, în care

%

G. C Ã L I N E S C U

%

artificiul nu mai e recep\ionat ca atare, deoarece se produce o identificare structural[ cu fastul pl[smuit. G. C[linescu e un prin\ al teritoriilor în care fantasticul =i tenebrosul se acoper[ adesea cu chipul farsei. Ceea ce el rezerv[ diavolului nu e str[in de actorie, de ilaritate. De atenuat rigiditatea, de prevenit excesul de cerebralitate arid[, de înlesnit marile irup\ii ale spiritului – acestea sunt atribu\iile jocului scenic. În gesturi, în mimic[, în costuma\ie, profesorul exprima acea teatralitate jovial[, prin care î=i canaliza rev[rs[rile de energie vital[. Interven\iile sale erau regizate. Calculate milimetric, „improviza\iile“ aveau un rezultat maxim. Dac[ ne referim =i la gustul „provoca\iei“ intelectuale =i al paradoxului, de care nu s-a lep[dat niciodat[, în\elegem natura reprezenta\iei care facilita comunicarea – p[strând înalta tensiune a gândirii – cu auditoriul larg. Caracterizând reac\ia admirativ[ a cititorului în fa\a imensei mobilit[\i intelectuale, în fa\a „marelui spectacol de personalitate“, Vladimir Streinu afirm[ c[ „spaima nu lipse=te nici ca realitate =i nici ca inten\ie din compunerea ei“.1 Dac[ în mecanica =i în for\a creatoare a contradic\iei rezid[ dinamica operei lui G. C[linescu, atunci el e un baroc asiat, „care viseaz[, adesea, compensator, câte o Acropole“. În încheiere, Vladimir Streinu scrie: „c[ci la puterea de a gândi =i a sim\i genial... a ad[ugat de asemenea voin\a de a tr[i genial“. Am auzit de audi\iile rezervate unui cerc de musafiri, familiari ai casei. (Sunt elocvente relat[rile animate de sim\ul autenticit[\ii, cuprinse într-o evocare de Dinu Pillat.2) Au r[mas benzile de magnetofon =i p[pu=ile pe care le mânuia magistrul – interpret polivalent al propriilor produc\ii artistice. Ni-l închipuim înaintând prin înc[pere, ca =i cum ar fanda gra\ios cu spada unui muschetar al lui Ludovic al XIX-lea, fug[rind pe adversarii intimida\i de impetuozitatea =i agerimea o=teanului de rang. Trebuie s[ fi fost în camera de lucru =i o oglind[ masiv[ care r[sfrângea profilul leonin: el putea astfel s[ studieze de dinainte loviturile cele mai eficace, s[ ob\in[ efectul =i pozi\ia dorit[. Gesturile savant preparate erau acompaniate de 1 2

Revista de istorie =i teorie literar[, nr. 3 – 4, 1965. Mozaic istorico-literar, cap. G. C[linescu.

NUNÞII CARTEA

vocea cântat-leg[nat[, cu acorduri de org[, atât de cunoscut[ de publicul entuziast =i supranumeric al prelegerilor profesorului – vocea care anun\a biruin\a final[. (G. C[linescu n-a locuit într-un palat, ci într-o cas[ mic[, în înc[peri scunde. Miniatural e reprodus îns[ decorul maiestos, =i chiar în strâmta cl[dire exist[ o scar[ care urc[ spre turnul solitudinii crea\iei, iar în curte un bazin sugera \â=niturile arteziene grandioase). Aceste pu\ine detalii de decor biografic, dac[ ne întoarcem la opera scris[, le redescoperim transpuse mai ales în episoadele consacrate lui Ioanide. Osmoza dintre scriitor =i literatura lui nu mai poate fi contestat[. Nu tat[l (creatorul operei) este sacrificat. Departe de a fi paricide, romanele graviteaz[ în multe momente în jurul autorului, ca un omagiu adus paternit[\ii lor. +tim c[, simbol de fertilitate, paternitatea e la G. C[linescu un motiv central al prozei (datoria fa\[ de fiu, ocrotirea lui etc.). În rela\iile dintre autor =i oper[, Telemac se afl[ în c[utarea lui Ulysse, întregul edificiu epic resimte for\a magnetic[ de atrac\ie a scriitorului. Trecând dincolo de aparen\e, construc\ia sobr[, echilibrat[, indiferent[ celebreaz[ în fond voin\a zeiasc[ a arhitectului ei. Efigia lui apare s[pat[ pe înaltele ziduri crenelate ale palatului, efigia unui nou Me=ter Manole. Proiec\ie direct[ sau aproape direct[, prin eroii exponen\i ai vederilor sale, proiec\ie extrem de mijlocit[ prin ansamblul de ogive =i frontoane – capitole întregi ale romanelor devin pentru G. C[linescu un fel de „joc secund“, un act de narcisism voios. În orice mod am examina faptele, o constatare se impune: prin vizeta protectoare ghicim mai mult chipul vesel, luminos al autorului. Tot ce e mâhnire, durere, r[v[=ire intim[ nu r[zbate sau se neutralizeaz[ pân[ ajunge la suprafa\[. Are dreptate critica: romanele lui G. C[linescu sunt „c[r\i triste“. Un univers – societatea veche – se pr[bu=e=te, =i autorul înf[\i=eaz[ deruta, ororile, neputin\ele. Sunt expuse oprobriului public barbaria legionarilor, spiritul meschin profitor al claselor avute, dezertarea moral[ a unor intelectuali, cu for\ele creatoare amor\ite, secate. Etapa de prefaceri e reconstituit[ cu veridicitate, cu un sim\ al gravit[\ii =i responsabilit[\ii. Spirit eminamente democratic, crescut la =coala umanismului, G. C[linescu are con=tiin\a

%!

G. C Ã L I N E S C U

%"

angaj[rii în Istorie. Dac[ vrem s[ deslu=im îns[ cutele vie\ii personale a scriitorului, straturile ei de suferin\[, de vibra\ie tragic[, ce indicii ne ofer[ opera epic[? Revenim, din alt unghi, la unele date înregistrate =i în analizele anterioare. Distan\ându-se de copil[rie, Jim tr[ie=te o exaltare netulburat[. Nici un moment nu pare s[ fie r[scolit de sentimentul frustr[rii. El =tie c[ locuin\a-închisoare a m[tu=ilor i-a întunecat fatal anii copil[riei. Totu=i convingerea dramatic[ a pierderii o transmite foarte vag. Poate indirect, prin sarcasmul cu care sunt prezentate înc[perile muceg[ite, pe care le las[ în urm[, putem b[nui existen\a unui spirit vindicativ =i a unei am[r[ciuni subterane, anevoie de alinat. Totul e disimulat îns[ de frenezia emancip[rii. Felix îndur[ un calvar, dar nefericirea lui sentimental[ e istorisit[ deta=at, aproape clinic, f[r[ s[ putem înregistra pulsa\iile autorului. Imense dificult[\i pe t[râm socialprofesional întâmpin[ Ioanide în epoca burghez[. Concep\ia lui despre art[ =i despre misiunea artistului contravine mentalit[\ii mediului. Dar în afara acestei opozi\ii primordiale (zugr[vit[ în profunzime), se îndoie=te el vreodat[ de propriul talent, de traiectul ales? Estetic, Ioanide e întotdeauna infailibil, e=ecul apare inimaginabil. Nenorocirea îi zdruncin[ din temelii familia. Cum reac\ioneaz[ eroul la suferin\[? Ne amintim c[ la moartea lui Tudorel, tat[l schi\eaz[ la infinit siluete de biserici, revenind des asupra cupolei sferoidale de sticl[. Când sun[ pendulul, se ridic[ palid în picioare: „Tudorel nu mai exist[“. Lapidar, discret, momentul de cutremurare sufleteasc[ e conving[tor. Se mai ivesc =i alte situa\ii cu caracter dramatic în via\a arhitectului, tratate în aceea=i manier[ re\inut[, voit avar[ în detalii. Dac[ întâmplarea propriu-zis[ revendic[, în viziunea narativ[ a lui G. C[linescu, o asemenea relatare, pe plan sufletesc, pe o durat[ mai mare de timp, nu remarc[m consecin\ele devastatoare produse. Nu afl[m dac[ ravagiile interioare, traumatismele au modificat structura intim[ a eroului. S-au adâncit r[nile dup[ scurgerea vremii, ori s-au cicatrizat pân[ la vindecare definitiv[? În rela\iile sentimentale, Ioanide are pu\ine clipe de descump[nire, seduce adesea prin simpla prezen\[, surclaseaz[ pe to\i rivalii. Escapadele amoroase sunt

NUNÞII CARTEA

pline de farmec, dar a cunoscut el cu adev[rat chinurile dragostei? Permanenta efuziune de tinere\e ne înt[re=te în convingerea c[ arhitectul nu resimte povara înaint[rii în vârst[. E adev[rat c[ el avertizeaz[ în\elept: „tinere\ea se înva\[“. Cu un ochi perspicace, observ[ la doamna Valsamaki noua str[lucire a f[lcilor, usc[ciunea pergamentoas[ a pielii, bra\ul violaceu =i flasc. „Peripe\iile organice ale prietenei sale îl tulburau ca un aviz pentru sine citit în oglind[“. Ca de obicei, o veselie caustic[ înl[tur[ repede fiorul, =i arhitectul palpeaz[ carnea s[mân\oas[ a fructelor, declarând: „Smochinele, curmalele îmi calmeaz[ frica de putrefac\ie. Toate sucurile care puteau s[ fiarb[ =i s[ descompun[ \esuturile s-au evaporat =i au l[sat o mumie vegetal[ îmb[ls[mat[“. Intransigent, el dezaprob[ psihoza impacien\ei de care sufer[ acei amici la care vârsta ac\ioneaz[ distructiv. Disperarea mut[, sl[birea tendoanelor morale le raporteaz[ la lipsa de roade în activitatea creatoare. Despre Con\escu bolnav crede c[ el e la o etate când ar trebui s[ se exerciteze în sentimentul z[d[rniciei. Numai el, Ioanide, pare scutit de metehnele îmb[trânirii. Mi=c[rile lui sunt viguroase, atletice, profilul superb d’annunzian se arat[ imun în fa\a timpului. Agasat doar de observa\ia c[ p[rul i-a înc[run\it, se rade complet în cap. Argumentul real c[ arhitectul e cucerit de perspectivele muncii creatoare =i se d[ruie f[r[ rezerve construc\iei – nu poate explica absen\a clipelor naturale, omene=ti, de nelini=te. Victim[ a unui atentat cam naiv-senza\ional, tat[l lui Tudorel înfrunt[ curajos soarta. G. C[linescu rezolv[ laconic situa\ia: „În scurt, f[r[ a se fi schimbat nimic, Ioanide, care era în fond un optimist =i nu se temea de moarte, c[p[tase preocuparea de a-=i înf[ptui cât mai repede opera“. Via\a înseamn[ pentru el elan nest[vilit, pieirea în neant r[mâne o abstrac\iune, moartea contrariaz[ viziunea geometric[ despre o lume exclusiv plastic[. A sim\it el groaza golului, fâlfâirea de aripi cu sumbre amenin\[ri? Pe chipul ardent =i exuberant, nu citim aceste temeri. Ioanide poart[ o masc[ sublim[ a deta=[rii euforice, care, în afara câtorva circumstan\e, nu i se clinte=te de pe fa\[. De=i se consider[ un adept al nara\iunii clasiciste, unde autorul se separ[ net de personajele sale =i le judec[ sever, nemilos, G. C[-

%#

G. C Ã L I N E S C U

%$

linescu vegheaz[ atent fiecare mi=care a lui Ioanide, îl dispenseaz[ totu=i de cumplite r[suciri (devast[rile au loc la suprafa\[), îl împiedic[ s[ ias[ prea pronun\at din contempla\ia senin[. De ce se abate scriitorul de la principiile estetice enun\ate public? Probabil fiindc[ prin aceste m[suri de prevedere o vam[ a subcon=tientului p[ze=te îns[=i pacea lui intim[, cl[dit[ exterior pe aceea=i fervoare juvenil[. Ea opre=te spre str[funduri orice convulsie de panic[ sau de durere. Pudoarea face imposibil[ orice spovedanie. Ioanide e în fond un alter-ego, cum ar spune Mateiu Caragiale despre Pantazi: „un alt euînsumi“. Între autor =i erou s-a încheiat tacit un pact de alian\[. Printr-un fel de solidaritate ocult[, arhitectul ac\ioneaz[ ca un complice al scriitorului, precaut s[ nu desconspire secretele celui care l-a z[mislit. Cuirasa nu poate fi perforat[. La Gaittany, G. C[linescu recunoa=te emo\ia veritabil[, comp[timirea onest[, dar precizeaz[: „adev[rul este c[ n-avea deloc sensul tragicului“. Din pricina unei contagiuni generalizate, s[ se fi manifestat =i la celelalte personaje, chiar la cele preferate, aceea=i caren\[? Sau premeditat, nelini=tea e atenuat[ =i naratorul prive=te întâmpl[rile din acel unghi din care ceea ce ar putea trezi angoasa cap[t[ un aspect derizoriu, neînsemnat. Folosit ca un feti=, jocul st[vile=te accesul spre regiunile tabu. Comicul pân[ la formele lui grote=ti invadeaz[ episoadele =i d[ voie autorului, sub motivarea unit[\ii de relatare, s[ evite sistematic abordarea tragicului pe un anume plan, s[ reteze confesiunea, astfel încât la vedere s[ ajung[ numai faptele intime reconfortante. Mai trebuie s[ st[ruim asupra ideii c[, întrupare a unui artist de geniu care întâmpin[ evenimentele cu o filosofie radioas[, Ioanide semnific[ riposta fecundit[\ii spirituale în fa\a sterilit[\ii =i a imposturii, riposta frumosului în fa\a dezordinii dizgra\ioase =i dezumanizante? Aici, preocupa\i de disjunc\ia personalit[\ii, am c[utat doar reparti\ia voit[ a fascicolelor de lumin[ =i de umbr[ în descrierea vie\ii suflete=ti. [...] S. DAMIAN, G. C[linescu – romancier, B., Editura Minerva, 1971, pag. 336–350.

NUNÞII CARTEA

PAPAHAGI: Într-unul din cele mai frumoase eseuri ale sale – Poezia realelor (1948) – C[linescu putea a=adar s[ releve =i la nivel teoretic urm[toarele: „Problema sexualit[\ii este capital[ într-o literatur[, totul pivotând în jurul ei...“ (Principii de estetic[, 1968, p. 233). Într-adev[r, reprezentarea tipologiei feminine poate fi indicativ[ în multe direc\ii; literatura romantic[, de pild[, se poate ordona tocmai în func\ie de acest criteriu, =i acela=i lucru e valabil =i pentru perioade mai apropiate de noi. Într-un articol din 1935 dedicat lui Liviu Rebreanu, criticul semnala existen\a unui anumit „fond instinctiv“ în romanele române=ti, cu implica\ii chiar asupra reprezent[rii tipului feminin: femeia nu e inferioar[, dar nu e înc[ „virilizat[“, n-are adic[ apeti\ii intelectuale =i – spune mai departe C[linescu – „eroii tuturor romanelor române=ti se dedau cu ea la opera\iuni lipsite de orice complica\ii cazuistice“ (Ulysse, p. 66). În Cartea nun\ii ritualul erotic ar putea s[ aib[, a=a cum este prezentat, =i misiunea de a înf[\i=a dragostea într-o viziune mai elaborat[, compensatorie în raport cu aceea descris[ ca fiind tradi\ional[ în spa\iul literar românesc. Cu toate acestea nici C[linescu nu creeaz[ un tip feminin prea complicat; a transporta în alcov o lec\ie de filosofie (a=a cum, într-un articol, îl rezum[ – cu simpatie – pe Camil Petrescu) i se pare nepotrivit, artificial poate. Formula invocat[ este aceea a inocen\ei =i genul tutelar idila lui Longos Daphnis =i Chloe. Scriitorul î=i aproximeaz[ tipul prin variante: Lola, Dora =i Medy sunt ni=te schi\e de personaj, prin unilateralizare. Vera îmbin[ în schimb frumuse\ea de efeb a Dorei cu castitatea de amazoan[ a lui Medy; c[s[torit[, are volupt[\i =i moliciuni care o amintesc pe Lola. Desigur ar fi remarcabil felul în care C[linescu în\elege s[-=i individualizeze personajul prin reminiscen\e livre=ti: presim\irea erosului =i aspira\ia spre iubire sunt concretizate la Vera într-o anume descenden\[ care trimite la Sbur[torul lui Eliade, la poezia mai senin[ eminescian[ sau chiar la idilele co=buciene. Dar am putea g[si o mai sugestiv[ în\elegere a cuplului Jim =i Vera printr-o comparare cu Nora =i Helmer din Nora (Casa cu p[pu=i) a lui Ibsen. C[linescu s-a ocupat în dou[ rânduri de dramaturgul scandinav, dar nu ne va interesa conferin\a târzie despre opera acestuia, ci un mic foileton din „Via\a literar[“ (1928)

%%

G. C Ã L I N E S C U

%&

intitulat Nora =i feminismul. Scriitorul pleac[ de la opozi\ia ireductibil[ între b[rbat =i femeie =i o caracterizeaz[ astfel pe Nora: „Nora [...] e mânat[ de o singur[ preocupare: s[-=i conserve b[rbatul =i s[-=i îndeplineasc[ indirect rostul sexului s[u. Ea n-are decât o logic[: aceea a pasiunii, în care nu intr[ nici un element de luciditate“ (Gâlceava..., I, p. 36). Asemenea Norei, Vera este u=ur[tatea =i inocen\a; obiect al unei viziuni exclusiviste =i, în ultim[ instan\[, un manechin în mâinile lui Jim. Acesta viseaz[ s[-=i „construiasc[“ personajul, e posesiv =i paternalist, îi dicteaz[ felul în care s[ se îmbrace, îi concepe literalmente existen\a, iar ea se complace în jocul astfel imaginat, în care îi revine rolul p[pu=ii. Prelungind imaginar destinul celor dou[ personaje, a=a cum C[linescu însu=i face adesea comentând destine fictive, putem prevedea o posibil[ revolt[ a Verei. Idila s-ar putea rupe în momentul în care Vera ar refuza s[ se mai recunoasc[ în proiectul matrimonial al lui Jim. Ea ar putea câ=tiga adâncime ca personaj în clipa în care ar în\elege s[-=i fac[ acceptat[ „contribu\ia sa la via\[“, cum spune C[linescu însu=i despre Nora în pomenitul articol. În carte Vera este complet subjugat[ ideii pe care =i-o face Jim despre ea; ini\iat[ de câteva cuno=tin\e experte în rafinamente pe care ingenuitatea ei le refuza, le pune totu=i în aplicare tocmai pentru c[ scopul ei, instinctual =i ra\ional în acela=i timp, este s[ se propun[ ca personaj lui Jim, s[-i anticipeze felul de a o vedea. Nimic nu este mai potrivit din aceast[ cauz[ decât o comparare a Verei cu Otilia; aceasta din urm[ este, cel mult, o Vera care a ajuns deja, prin ra\ionament ascuns, la motivele care, în opera dramaturgului norvegian, o f[ceau pe Nora s[ evadeze. Simplificând, Vera =i Otilia sunt deci ipostaze diferite ale Norei, Nora în momente diferite. Logica Verei, ca personaj, este aceea de a se recunoa=te într-un proiect =i de a se „construi“ mai mult sau mai pu\in con=tient pe datele lui: o logic[ a supunerii. Paralela invit[ spontan la compararea lui Jim cu Helmer =i ea poate p[rea nepotrivit[. S-a spus despre Jim c[ ar fi doar o schi\[ sau o inten\ie de personaj (V. Ardeleanu); Lovinescu vedea în Cartea nun\ii o scriere autobiografic[ =i, între criticii actuali, N. Manolescu a preluat, tangen\ial, aceast[ idee, accep-

NUNÞII CARTEA

tând posibilitatea ca tân[rul C[linescu s[ poat[ fi recunoscut în Jim; pentru al\i critici, Jim ar fi Ioanide tân[r. Jim este totu=i de situat, ca personaj, în contextul precis pe care îl relev[ aspira\iile sale. Vorbind despre sensul pe care îl are în proz[ „natura“ sau mediul, C[linescu spune într-un articol din 1938: „Mediul nu e un adaos decorativ, ci aburul, fragran\a, umbra, pe care oamenii le trimit înaintea lor“ (Ulysse, p. 446). În acord cu aceast[ concep\ie, Jim trebuie interpretat în consonan\[ cu dorin\a sa de a tr[i în lux, într-un mediu modern =i „interna\ional“, snob de fapt. Epoca era dealtfel str[b[tut[ de un gust estetic, inedit la noi pân[ la acea dat[, pentru obiectele cubiste de mobilier =i decor; campionul acestui nou gust în arhitectur[ =i art[ este, între litera\i, Ion Vinea, =i revista sa „Contemporanul“ dusese o sus\inut[ campanie în aceast[ direc\ie, C[linescu se reg[se=te deocamdat[ în aceast[ campanie pentru modernism; într-o anume m[sur[ chiar Jim poate fi asem[nat personajului crepuscular din târziul roman al lui Vinea (Lunatecii). Într-adev[r, asemenea lui Lucu Silion, Jim pare a nu se îndeletnici cu altceva decât cu discu\ii amabile în grupul prietenelor sale, sau cu proiecte matrimoniale, cu plimb[ri la =osea =i vizite în baruri =i teatre. Departe de a avea geniul fertil al lui Ioanide, Jim este un destul de mediocru personaj. El are în acela=i timp mediocritatea autosuficient[ a dandy-ului (ceea ce îng[duie o comparare cu Lucu Silion) =i mediocritatea arivist[ a lui Helmer. El este un Helmer incipient, înzestrat poate cu mai mult[ fantezie, aspirând la o solid[ situa\ie economic[ =i mul\umindu-se deocamdat[ cu surogatele pe care i le îng[duie condi\ia prezent[. Egoismul lui este funciar (=i, în subsidiar, s-ar putea interpreta chiar psihanalitic raporturile lui Jim cu „tanti Magdalina“, oricât[ oroare de psihanaliz[ ar fi demonstrat, în mai multe împrejur[ri, C[linescu însu=i); o arat[ dealtfel =i falsul s[u umanitarism, manifestat numai în vorbe, fa\[ de Iaca. Evident, nu e vorba de a face un proces personajului: dar trebuie precizat c[, departe de a fi totu=i un alter ego al autorului, el reprezint[ unul din tipurile care l-au preocupat pe C[linescu. Într-o list[ de posibile subiecte de roman (considerat[ ca foarte naiv[ de un cercet[tor atât de subtil cum a fost Dinu Pillat), din schemele men\ionate i s-ar

%'

G. C Ã L I N E S C U

&

putea potrivi urm[toarele: „Un tân[r sufer[ din cauza b[trânilor, c[zând în revolu\ionarisme, î=i propune s[ prefac[ scoar\a lumii, apoi încetul cu încetul se contureaz[ =i devine avar, ambi\ios, burghez ca =i p[rin\ii, în orice caz ca cineva de pe lume. Aceast[ trecere de la amorf la format, la închistat, este toat[ scena pe care se poate mi=ca romanul unui tân[r“ (Ulysse, p. 439). Articolul este din 1937 =i ar putea fi invocat eventual pentru explicarea lui Felix Sima din Enigma Otiliei, romanul ce avea s[ apar[ un an mai târziu. Dar în acela=i timp îl vedem edificator =i pentru Jim. Exuberan\a de la început se transform[ în orgoliu, ini\ial în simplu orgoliu viril (dup[ e=ecul proiectelor matrimoniale cu Lola =i Dora), în orgoliu social ulterior, prin distan\a pe care o p[streaz[ fa\[ de umanitatea pulberoas[ din casa cu molii sau fa\[ de cele trei exemple ale rat[rii sociale =i umane pe care le reprezint[, în mod diferit, Silivestru, dl. Popescu sau Emilian. Trecerea „de la amorf la format“ se face prin identificarea =i precizarea între aspira\iile sale a unei voin\e de ordine =i situare social[. C[s[toria, cu tot aerul ei „modern“, r[spunde acestei voca\ii de fixare =i consolidare; iar cadoul substan\ial al lui Silivestru e întâmpinat cu nedisimulat[ bucurie. Arivismul lui Jim este deocamdat[ incipient, dar virtualit[\ile sale sunt consistente. Jim este un Helmer la început de carier[, un dandy pe cale de a da mediocrit[\ii sale aparen\ele =i siguran\a solidit[\ii sociale. Toate acestea pot fi, la urma urmelor, =i simple specula\ii. De fapt chiar programul scrierii c[r\ii îl împiedica pe C[linescu s[-=i doteze personajele cu prea multe am[nunte de particularizare. Pe autor îl intereseaz[ mai mult „tinere\ea“ ca stare pentru „a-i surprinde func\iunea etern[ a sufletului“, dragostea ca procesualitate finalist[. O spune explicit în interviul luat de I. Valerian, unde î=i caracterizeaz[ cartea: „Romanul trateaz[ despre dragoste =i moarte, în dou[ acte, unul idilic =i cel[lalt sumbru“ (loc. cit., p. 1). Acest „f[r[ ironie, f[r[ aprobare“ poate fi extins =i în\eles ca o indica\ie de impar\ialitate =i obiectivare, de neparticipare la destinul personajelor. Spre deosebire de proza cu adolescen\i =i tineri (Jim are 25 de ani, Vera 18) a=a cum era ea realizat[ în contemporaneitate, C[linescu încearc[ o cale proprie. Pentru a-i analiza consisten\a, s[ rele-

NUNÞII CARTEA

v[m c[ dou[ erau modalit[\ile posibile de abordare ale subiectului: în cheie problematic[, a=a cum se va întâmpla la pu\in[ vreme dup[ apari\ia romanului c[linescian (peste doi ani, pentru exactitate) în Huliganii lui Mircea Eliade, sau prin ap[sare pe momentul naivit[\ii =i candorii, deschis pe nea=teptate senzualit[\ii, ca la Ionel Teodoreanu. Formula lui C[linescu este antigidian[; parafrazând pasajul din Istoria literaturii române în care trateaz[ despre romanul lui Mircea Eliade, vom remarca faptul c[ adolescen\ii s[i sunt banali, n-au vicii, nu comit crime, n-au nimic exotic, erotismul lor este cast =i matrimonial. Jim nu tr[ie=te experien\e decisive, el urmeaz[ o traiectorie previzibil[; conflictul între genera\ii nu este ridicat la semnifica\ia unei rupturii dramatice, ci are accentele unei rezonabile ireductibilit[\i, admisibil[ =i comprehensibil[ la urma urmelor. Pe de alt[ parte, nici maniera lui Ionel Teodoreanu nu este cea urmat[, de=i pericolul ei nu e cu totul înl[turat. Cu pruden\[, C[linescu introduce termenul de „lirism“ înc[ din interviul ce precede apari\ia romanului =i el este consecvent reluat de to\i comentatorii. Modelul invocat (Daphnis =i Chloe) e aproape o abstrac\ie, o trimitere posibil[, dar nu decisiv[, sau decisiv[ numai în m[sura în care romanul elenistic cuprinde totu=i o schem[ de raporturi umane cu valoare universal[. S[ remarc[m totu=i c[ citarea acestei opere s-ar putea face foarte bine =i în leg[tur[ cu Ionel Teodoreanu, despre care nimeni nu va spune c[ ar avea vreo constant[ temperamental[ „clasic[“, dac[ lu[m în considerare ca simpl[ licen\[ lungimea inadmisibil[, care îl exaspera pe Lovinescu, a romanului scriitorului moldovean. În realitate C[linescu este antiliric în m[sura în care este =i antigidian. Optând pentru o anume tematic[, el era obligat s-o orchestreze epic prin reac\ie la formulele posibile. Am putea spune c[, dincolo de înclina\iile intelectuale =i temperamentale, clasicismul lui C[linescu, a=a cum începe s[ se constituie el la nivelul crea\iei narative, este mai degrab[ rezultatul unor respingeri succesive decât cel al unei rela\ii de ordinul poeticii prozei. Acel „f[r[ ironie, f[r[ aprobare“ este deviza unei atitudini de a=teptare, deocamdat[, care arat[ c[ scriitorul =tia foarte exact ce anume nu dorea s[ fac[, f[r[ s[ aib[ totu=i intui\ia foarte precis[ a c[ii de urmat.

&

G. C Ã L I N E S C U

&

Romanul trateaz[ a=adar „despre dragoste =i moarte“: perechea Eros–Thanatos este, mai pu\in decât un nucleu tematic universal, un modul, un sistem de referin\e reciproce. C[s[toria lui Jim =i Vera urmeaz[ mor\ii Iac[i pentru a simboliza putin\a perpetu[rii speciei; sinuciderea lui Silivestru este un moment „thanatic“ subsecvent celui erotic din capitolul În patul meu noaptea...; sarcina Verei este pandantul actului „sumbru“ al mor\ii lui Silivestru. Aceast[ oscilare e un capriciu al construc\iei: de=i motivarea actelor personajelor este logic[, compozi\ia romanului las[ o impresie de confec\ionat. Destinele personajelor din „actul“ idilic =i din cel sumbru sunt paralele, intersec\ia lor este destul de întâmpl[toare =i un critic iubitor de experien\e de laborator ar putea citi foarte bine pe rând capitolele încadrabile în primul act =i apoi, unitar, pe cele din actul al doilea, f[r[ ca logica în\elegerii s[ sufere prea mult. Paralelismul e evident =i voit. Dar dac[ la nivelul rela\iilor dintre personaje conflictul se limiteaz[ la o opozi\ie între genera\ii, pe planul temelor (Eros – Thanatos) unificarea este dat[ de cel dintâi termen al rela\iei. Erosul este, într-o form[ sau alta, mereu prezent. Umanitatea vetust[ din casa cu molii este preocupat[ de c[s[torie pân[ la obsesie maniacal[; la fel, cu nuan\ele de rigoare, cele trei „gra\ii“ (Dora, Lola, Medy); cupluri maritale =arjate sunt Caterina =i dl. Popescu sau cumna\ii lui Jim. În toat[ aceast[ reluare a motivului C[linescu justific[ într-adev[r acea afirma\ie proprie a „exemplific[rii universalului“ ca activitate caracteristic[ pentru prozatorul clasic. Ceea ce merit[ remarcat este îns[ faptul c[ preocuparea matrimonial[ devine scop în sine, activitate exclusiv[. Toate personajele c[r\ii sunt într-un fel sau altul teoreticieni ai c[s[toriei; fiecare î=i expune opiniile despre aceast[ chestiune, le teoretizeaz[, î=i regleaz[ via\a în func\ie de ele. C[s[toria este a=adar suportul unui activism steril care unific[ în mediocritate toate personajele, dându-le, într-adev[r, un „aer de familie“. Nu fac excep\ie nici chiar Jim =i Vera, în raport cu care toate celelalte figuri ale romanului au, în inten\ia autorului, rostul unor elemente de contrast. Considera\i sub unghiul acestei preocup[ri dominante, dl. Popescu, Emilian, Silivestru sau Jim nu sunt radical deosebi\i; ei exemplific[ variante posibile. L[sând la o parte =arjarea primelor dou[

NUNÞII CARTEA

personaje, autentic prin logica sa interioar[ este mai cu seam[ Silivestru. Nu lipsesc termenii de referin\[ în ceea ce-l prive=te, în literatura interbelic[: personaje ca Mircea Balmu= (La Medeleni) sau mai ales, Emil Codrescu (Adela) sunt u=or de apropiat de Silivestru. El are inhibi\iile personajului lui Ibr[ileanu, f[r[ a avea îns[ =i romantismul sau adâncimea psihologic[ a acestuia. Credibilitatea sa uman[ este poate mai profund[ decât cea a lui Jim, chiar dac[ sinuciderea sa, cu tot caracterul ei melodramatic, apare, chiar motivat[ logic, ca o ironie. E posibil ca scriitorul s[ fi trecut, în ce prive=te acest personaj, pe lâng[ un subiect de zile mari; nu e îns[ mai pu\in adev[rat c[ Ibr[ileanu a abordat tema cu mân[ de maestru. Silivestru r[mâne, nu mai pu\in, o figur[ memorabil[ a romanului c[linescian. Totu=i el „exemplific[“ în mai mic[ m[sur[ „universalul“ decât m[tu=ile din casa cu molii. Modelul balzacian este, evident, invocabil în ce le prive=te, =i cuvintele lui C[linescu despre Cousine Bette („Veri=oara Bette este etern[“ – Ulysse, p. 442) pot fi reamintite aici =i pentru a releva m[sura în care autorul în\elege s[ nu-=i ascund[ modelul. Nu vom intra în detalii pe acest traseu, pentru c[ analiza critic[ dedicat[ romanului c[linescian a considerat în modul cel mai pertinent =i exhaustiv întreaga lume de personaje a casei cu molii. Am remarca mai degrab[ preocuparea fiec[ruia din aceste personaje pentru via\a celuilalt. Din solidaritate de grup, m[tu=ile se supravegheaz[ reciproc =i îi supravegheaz[ pe to\i cei intra\i în aria lor de aten\ie. Voca\ia lor secret[ este aceea a intermedierii =i controlului; porniri rufiane=ti sublimate fac din ele ni=te Celestine nerealizate care tr[iesc cu nostalgia de a putea mijloci sau anula rela\ii matrimoniale. Din amintirile uneia la c[p[tâiul lui Silivestru, pe care, mort, îl vegheaz[, afl[m c[ l-au împiedicat s[ se c[s[toreasc[ atunci când era tân[r. Aventura de tinere\e a lui Silivestru, dac[ s-ar fi dus la cap[t, ar fi avut cu toat[ probabilitatea conturul idilei lui Jim cu Vera. Este dealtfel motivul pentru care asem[narea între Jim =i Silivestru este mai mare decât s-ar putea crede. F[r[ independen\a dispre\uitoare pe care =i-o construie=te =i ap[r[, Jim ar fi avut cu toat[ probabilitatea destinul unchiului s[u. În aceea=i m[sur[ în care este un ideal al tuturor personajelor, familia e, în romanul c[linescian, organism tutelar

&!

G. C Ã L I N E S C U

&"

amenin\[tor, în interiorul c[ruia individualitatea se anihileaz[. Intrat în angrenajele sale, individul e dizolvat ca umanitate, redus la mecanism. Pe acest teren argumentele demonstra\iei acelui des invocat clasicism al lui C[linescu g[sesc justificarea cea mai deplin[ =i consensul unanim al criticii. Precizând, în 1939, c[ „obiectivul romanului este omul ca fiin\[ moral[“ (Ulysse, p. 447) =i clarificând ce anume în\elege prin „via\[ moral[“, C[linescu se înscrie deliberat într-o foarte determinat[ modalitate a epicii. Cu toate acestea nuan\area c[linescian[ cu privire la „umorul clasic“ nu pleac[ numai dintr-o analiz[ proprie a fenomenologiei comicului. S-a vorbit despre comicul c[linescian, în subtile disocieri, de c[tre S. Damian. De precizat este faptul c[ defini\ia lui C[linescu în aceast[ direc\ie trimite la Bergson, filosoful pe care, altminteri, îl respinge în m[sura în care ofer[ un fundament teoretic proustianismului, fa\[ de care difiden\a c[linescian[ e cunoscut[. C[ci atunci când, într-un articol din 1938, se precizeaz[: „Din contrastul dintre tipic =i individual, din perfida strecurare a mecanismului în via\a moral[ liber[ (s. n.) se na=te umorul clasic, în care intr[ totdeauna un element de commedia dell’ arte, o simplifica\ie de m[=ti“ (Ulysse, p. 444), în argumenta\ia scriitorului se poate g[si, topit[, celebra defini\ie bergsonian[ a comicului din Le Rire („Du mécanique plaqué sur du vivant“). Automatismul, în\eles ca reduc\ie ultim[ a gesturilor =i activit[\ilor personajelor, se concretizeaz[ la m[tu=ile din casa cu molii într-o staz[ permanent[, în acea stare de „tihn[“ despre care, în afara personajelor din Cartea nun\ii, criticul vorbe=te =i într-un articol din 1932 (Despre plictiseal[ sau de ce nu se citesc c[r\ile, în Gâlceava..., I, p. 139 – 141), din care un fragment a trecut, cu u=oare modific[ri, în roman. „Tihna“ acestor personaje nu are nimic de-a face cu acel „otium“ clasic: ea este reduc\ia activit[\ii la via\a vegetativ[, automatism al nemi=c[rii. E îns[ o stare a vigilen\ei, în acela=i timp, un fel de a=teptare a evenimentului. În roman, îns[, nu este opus acestei „tihne“ sterile un dinamism al activit[\ilor din partea lui Jim; cel mult el realizeaz[ în mai mare m[sur[ ideea acelui o\iu clasic, care nu sfâr=e=te în oblomovism (a=a cum, în schimb, se petrec lucru-

NUNÞII CARTEA

rile cu Lucu Simion în Lunatecii lui Vinea) decât din lipsa de adâncime a personajului. Alternativele romanului sunt pân[ la urm[ dou[: c[s[toria, ca „activitate“ sau preocupare propriu-zis[, sau „tihna“, ca resemnare mai mult sau mai pu\in aparent[, sau ca renun\are la posibilitatea unei atari „activit[\i“. S[ revenim îns[ la afirma\ia c[linescian[ din Poezia realelor cu privire la esen\ialitatea „sexualit[\ii“ (ca problem[) pentru literatur[. Considerând în func\ie de reprezentarea femeii câ\iva scriitori români, criticul constat[ existen\a la ace=tia a unei suficien\e virile care confineaz[ cu misoginia. Poe\ii pot fi „ideali=ti“ =i „didactici“ (=i deci pesimi=ti sau meliori=ti) =i „reali=ti“ sau „gnostici“; pentru cei din urm[ caracteristic[ e „imagina\ia metafizic[“: sunt „contemplatori ai realelor, poe\i crezând în rota\iile fatale, care nu fac nici o sfor\are spre a se deplasa în fenomenalitate“ (Principii de estetic[, ed. cit., p. 225). Tipul e rar la noi; C[linescu îl exemplific[ cu Costache Conachi, dând totodat[ conota\iile „micii poezii“ a=a cum e cultivat[ de acesta: „elogiul o\iului“, „evocarea unei vârste de aur“, „idila juvenil[“. Providen\ialist prin structur[, poetul „realist“ crede în fatalitatea fixit[\ii universale, pe care nu caut[ s-o modifice. Încununarea geniului s[u e pastorala, profes`nd o filosofie a o\iului care se poate întoarce spre metafizic, a=a cum se întâmpl[ la Eminescu =i Blaga. În tipologia amintit[ C[linescu =i-ar fi g[sit locul printre „reali=ti“, =i prin Cartea nun\ii el d[ un echivalent modern al acelei „mici poezii“ atât de bine descris[ de el însu=i. Elementele de caracterizare sunt integral aplicabile primului roman c[linescian: oper[ de „mic[ poezie“, paradoxal n[scut[ ca „oper[ minor[“, prelucrând o\iul în variantele sale (de la „tihna“ lânced[ la hedonismul pseudoactivist al lui Jim), imaginând o utopie a vie\ii moderne relaxate, suple =i neproblematice, a=ezând în centrul ei „idila juvenil[“ a lui Jim =i a Verei, construind un fundal de culori mai întunecate pentru a da, pe cât posibil, relief, prin contrast luminos, unor momente care, prin sine, prin mi=carea lor interioar[, nu-l pot ob\ine, =i totul „f[r[ ironie, f[r[ aprobare“, f[r[ chiar acea „slav[ st[t[toare“ care d[dea otium-ului barbian dimensiunea sa de filosofie a vie\ii.

&#

G. C Ã L I N E S C U

&$

Providen\ialiste sunt toate personajele c[r\ii; ele cred întrun destin de mult stabilit =i op\iunile lor, atunci când exist[ (str[dania Verei de a fi a=a cum vrea Jim s-o vad[, sinuciderea lui Silivestru), nu reprezint[ altceva decât un efort de adaptare. În cheie sceptic[ Silivestru teoretizeaz[ acest providen\ialism ineludabil, î=i consult[ destinul prin cele mai bizare forme de divina\ie =i, în cele din urm[, îi anticipeaz[ inten\iile. Un providen\ialist este, dealtfel, =i Jim, pentru care toate micile întâmpl[ri =i ezit[ri care îl duc la nunta cu Vera au o semnifica\ie logic[, ocult[ momentan doar din cauza str[baterii prin interior a evenimentelor, altminteri îns[ evident[ =i limpede. În fine, b[trânele din casa cu molii refuz[ orice gest care ar însemna altceva decât conservare, =i consult[ =i ele oracole din simpl[ lips[ de preocup[ri. Clasicul e providen\ialist, ne spune, implicit, C[linescu: el e scriitorul omniscient, acel scriitor împotriva c[ruia se revolta Camil Petrescu; ca atare î=i poate permite s[ comit[ chiar =i „gre=eala“ (imputat[, de fapt, de un critic foarte serios) de a „aranja“ întâlnirea dintre Jim =i Vera printr-o întâmplare care are toate aparen\ele unui „deus ex machina“. Mijloacele de realizare în planul epicului a ceea ce, oricum, trebuie s[ se întâmple, sunt la un moment dat indiferente cât[ vreme scriitorul î=i cunoa=te personajele =i =tie prea bine soarta care le este rezervat[. Într-un moment ]n care personajul intr[ în criz[, scriitorul g[sea calea de a-l consolida =i propune în concrete\ea lui. Asemeni marelui s[u model care, pentru a crea, dispunea de un întreg joc de figurine =i p[pu=i, imaginându-=i rela\iile dintre ele, C[linescu organizeaz[ o scen[, un decor pe care dispune acea „simplifica\ie de m[=ti“ care joac[ înc[ o dat[ piesa dinainte =tiut[. Rezultatul evident al unei atari concep\ii este, în concordan\[, dealtfel, cu opinii teoretice exprimate întro serie de articole, transformarea personajelor în „m[=ti“, în forme. Nici un personaj c[linescian nu are o lume interioar[ cu adev[rat: el devine exemplar dintr-o serie. De undeva de sus scriitorul î=i contempl[ jocul, „f[r[ ironie, f[r[ aprobare“, f[r[ a intra în pielea nici uneia dintre figurile sale. De va fi existând vreun element biografic în Jim, el este cu siguran\[ întâmpl[tor, putând s[ apar[ doar pentru c[ scriitorul în\elege

NEGOI|ESCU: […] În Cartea nun\ii, fragmentele de descrip\ie peisagistic[ =i cele de analiz[ erotic[, manifestând acela=i viguros senzorialism al expresiei, înc[rcate de poezie, \in cump[na portretelor de m[tu=i arhaice (proza din Cartea nun\ii se leag[ strâns, e din acela=i aluat translucid cu versurile c[linesciene, cristalinul fream[t din Vân[toare sau Herodot, IV, 8 – 9 mineralul zaharat al portretelor ritmate din Ghenca, sau Rochia de moar), dar romanul ar fi fost, dac[ s-ar fi m[rginit la mediul sugestiilor epice ale corolei de m[tu=i, în acea cas[ de molii =i dulce\uri vetuste, roman tragi-comic l[sat pe seama cititorului s[ =i-l construiasc[, pornind de la cariatidele senile ridicate de autor. Marele erou al acestui roman, profesorul Silivestru, poate fi socotit o cheie critic[ pentru Enigma Otiliei, ce a urmat: umorul c[linescian atinge maxima tensiune în întâlnirea profesorului cu Îngerul Mor\ii (versurile intitulate Melancolia par un joc nu f[r[ comic al gratuit[\ii tehnice, o desf[=urare liric[ mecanic[ ce îmbrac[ viul liric, spre a împrumuta termeni celebrei defini\ii a lui Bergson). Ion NEGOI|ESCU, Scriitorul G. C[linescu, în vol. Alte însemn[ri critice, B., Editura „Cartea româneasc[“, 1980. p. 77.

NUNÞII

Marian PAPAHAGI, Postfa\[, în vol. G. C[linescu, Cartea nun\ii, B., Editura Minerva, 1978, p. 292-303.

CARTEA

eventual s[ se exemplifice a=a cum ar fi exemplificat orice alt tip. Desigur, în general personajele c[rora C[linescu le întocme=te în primul s[u roman fi=a caracterologic[ nu sunt suficient de pregnante ca tipuri. Scriind Cartea nun\ii criticul în\elege îns[ ce anume le lipse=te pentru a deveni într-adev[r a=a ceva. În con=tiin\a creatorului spiritul critic intervine deci: el se las[ furat de fapte – cum spune într-un articol, vorbind despre misiunea romancierului – dar cu luciditate, din ra\ionament, p[strând mereu personajul în limitele predestinate. Scriitorul afirm[ undeva c[ atunci când scrie literatur[ uit[ c[ este critic; dimpotriv[, criticul e mereu prezent; „uitarea“ îns[=i nu este altceva decât procedeul critic al unei puneri temporare între paranteze. Dac[ primul roman c[linescian este într-adev[r un „exerci\iu“, a=a cum sus\inea autorul, atunci exerci\iul este înc[ al criticului, nu al creatorului.

&%

G. C Ã L I N E S C U

&&

MICU: […] Înainte de editarea primului volum de versuri, G. C[linescu s-a relevat – în 1933 – ca romancier. Parodie a literaturii desuet-patriarhale a „întoarcerii la cuib“, Cartea nun\ii e, în acela=i timp, o scriere în care la ad[postul fic\iunii, autorul se autoportretizeaz[ =i zugr[ve=te ambian\a familial[ dintr-un mediu mic-burghez analog celui în care el însu=i copil[rise =i î=i tr[ise adolescen\a. Nara\iunea evolueaz[ pe un fond de poezie a vetustului, a increatului =i a dezagreg[rii, idila încheiat[ prin c[s[torie a cuplului Jim – Vera fiind înf[\i=at[ ca o nega\ie a mediului sufocant în care vie\uie=te înainte de nunt[ viitorul mire. Lista de babe celibatare, m[tu=ile lui Jim, locatarele „casei cu molii“, simbolizeaz[ sterilitatea. Edificiul cu pere\i în care ele vegheaz[ ca într-o trist[ vizuin[, ocrote=te un mod de existen\[ propriu unor rânduieli anacronic balcanice, un climat moral perpetuat din epoca matriarhatului. Prin opozi\ie, c[snicia celor doi tineri devine simbolul prefacerii înnoitoare, al instaur[rii lumii moderne pe ruinele celei vechi, al triumfului civiliza\iei asupra naturii primare. În urm[toarele romane, scriitorul, valorificându-=i plenar darurile de creator epic, î=i aplic[ totodat[ integral concep\ia despre roman: o concep\ie clasicizant[, diametral opus[ celei profesate de adep\ii „autenticit[\ii“. Gidismul =i proustismul au fost dezavuate de C[linescu, explicit, în deceniul al patrulea. În urm[toarele decenii, propria sa crea\ie romanesc[ avea s[ beneficieze totu=i de inova\iile introduse de c[tre Proust =i Gide, acestea fiind integrate îns[ modalit[\ii clasicizante, concretizat[ mai cu seam[ în crea\ia tipologic[. […] Dumitru MICU, Varianta caracterologic[ („balzacian[“). G. C[linescu, în Scurt[ istorie a literaturii române, B., Editura Iriana, 1995, p. 141–142.

SUMAR

Referin\e istorico-literare ............................................................................... 261

CARTEA

O s[rutare în tren .......................................................................................... 12 Casa cu molii ................................................................................................. 27 Masa celor zece ............................................................................................. 41 Lola, Dora =i Medy ...................................................................................... 55 „Oracolul“ lui Bobby .................................................................................. 71 Planet[ de t`n[r ............................................................................................ 87 O partid[ de nata\ie .................................................................................. 100 Pitia modern[ =i c[ile soartei ................................................................... 111 Ce are Vera noastr[? .................................................................................. 124 Eros asiatic ................................................................................................. 131 Mme Policrat et C-nia .............................................................................. 146 Marele divan ............................................................................................... 159 Nelini=ti prenup\iale ................................................................................. 170 O gal[ de box ............................................................................................. 181 Vino din Livan, mireas[! ......................................................................... 194 Oglinda constelat[ .................................................................................... 210 În patul meu noaptea am c[utat pre cel ce iube=te sufletul meu ................................................................................................ 222 Îngerul din casa cu molii .......................................................................... 235 Moartea lui Silivestru ................................................................................ 247 Facerea lumii ............................................................................................... 254

NUNÞII

Tabel cronologic ................................................................................................. 7

&'