Vin americanii! : prezența simbolică a Statelor Unite în România Războiului Rece 1945-1971
 9789735012489, 9735012480

Citation preview

BOGDAN BARBU

VIN AMERICANII! PREZENTA SIMBOLICĂ A STATELOR UNITE . ÎN ROMÂNIA RĂZBOIULUI RECE

·-'f.

5 lei HUMA NIT AS

seria istorie

BOGDAN BARBU (n. 9 mai 1970). Absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti (1997), specializarea Istorie Universală Contemporană. Masterat în Studii Americane (Universitatea Bucureşti, 1998). Masterat în Istorie Modernă Europeană (Central European University, Budapesta, 1999). Doctorat în Studii Americane/Istorie (University of Birmingbam, Marea Britanie, 2003). Din 2003, predă la Centrul de Studii Americane al Universităţii Bucureşti. Bursier al European Association for American Studies (2001 ), Institute for Human Sciences, Viena (2002), John R Kennedy Institute, Berlin (2002). A publicat studii despre prezenţa americană în Europa în American Studies Journal şi în volumele colective Transatlantic Connections. Essays in Cultural Relocation (Bucureşti), American Studies Between Ea~t and West (Fraukfurtpe Main) şi Crossing Boundaries (Viena).Aparticipat la proiectul internaţional online Americanization and TeachingAmerican Studies, organizat de University of Central Lancashire, Marea Britanie.

BOGDAN BARBU

VIN AMERICANII f PREZENTA SIMBOLICĂ A STAT°ELOR UNITE ÎN ROMÂNIA RĂZBOIULUI RECE

1945-1971

li HUMANITAS BUCUREŞTI

Coperta GABI DUMITRU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale BARBU, BOGDAN

Vin americanii?: Prezenţa simbolică a Statelor Unite în România 1945-1971/Bogdan Barbu. -Bucureşti: Humanitas, 2006 Bibliogr.

Războiului Rece:

ISBN (IO) 973-50-1248-0; ISBN (13) 978-973-50-1248-9 94(498:73)"1945/1971"

© HUMANITAS, 2006 EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei

Libere 1, 013701

Bucureşti,

România

tel. 021/3171819, fax021/31718 24

www.humanitas.ro

Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ: tel. 021/31123 30, fax 021/313 50 35, C.P.C.E._: CP 14, Bucure,;ti

e-mail: [email protected] www.librariilehumanitas.ro

ISBN (1 O) 973-50-1248-0 ISBN (13) 978-973-50-1248-9

Pentru părinţii mei, Adela şi Mihai Barbu

MULŢUMIRI

Le sunt extrem de recunoscător tuturor celor cu care am colaborat de-a lungul anilor în care această carte a fost construită: Profesorul Ion Stanciu a fost cel care mi-a îndrumat primele eforturi în studiul istoriei americane la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Profesoara Rodica Mihailă, de la Centrul de Studii Americane al Universităţii, m-a încurajat în permanenţă şi m-a invitat să susţin cursuri în cadrul programului. Sprijinul profesorului SorinAntohi, de la Central European University, Budapesta, a fost întotdeuna prompt şi venit la momentul oportun. Mulţumesc îndrumătorilor mei de la Universitatea Birmingham, Marea Britanie, profesorii Scott Lucas şi Graeme Murdock, care au citit diferite variante ale proiectului şi mi-au sugerat direcţii de studiu interesante. Sunt recunoscător Asociaţiei Europene pentru Studii Americane, şi Open Society Archives, care mi-au oferit posibilitatea să cercetez în Arhivele Naţionale ale SUA şi respectiv în Arhivele Secţiei de Cercetare şi Analiză a postului Radio Europa Liberă. Multe mulţumiri profesorului Janos Matias Kovacs şi Institute for Human Sciences din Viena, pentru bursa în timpul căreia s-au conturat o parte însemnată a temelor cărţii; la fel Institutului John F. Keunedy al Universităţii Libere din Berlin şi profesorului Hans Bies. Mulţumiri speciale domnului Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, pentru capitalul de încredere pe care mi l-a oferit propunându-mi să scriu această carte.

INTRODUCERE

în 1901, un celebru ziarist britanic, William T. Stead, publica o carte cu titlul Americanizarea lumii sau tendinţa secolului XX. I Autorul prevedea dezintegrarea Imperiului Britanic şi transformarea Statelor Unite în principala putere mondială în cursul secolului care abia începea. El considera că această tendinţă era inevitabilă şi că puterile europene nu aveau cum să o împiedice. Stead a avut dreptate. Influenţa globală a SUA a crescut rapid, iar conceptul de americanizare, lansat de jurnalistul britanic, a făcut carieră. A fost Europa americanizată în secolul XX? E o întrebare la care specialiştii în studii americane vor oferi un set de răspunsuri acoperind întreaga scală a posibilităţilor, de la un «da» ferm la un «mD> hotărât. Ceea ce ştim cu siguranţă este faptul că Statele Unite au exercitat o influenţă majoră asupra Vechiului Continent, pe întreaga durată a secolului. Intervenţiile SUA în Europa în timpul celor două Războaie Mondiale au punctat decisiv istoria unui secol pe care Henry Luce, fondator al revistei Time, l-a numit, încă din 1941, secolul american. Prezenţa americană în Europa secolului XX este un subiect extrem de vast şi de complex. Din păcate, studierea sa s-a făcut în mod inegal, ceea ce a creat o distanţă considerabilă între corpusul bogat de lucrări dedicate Europei Occidentale şi cel, mult mai redus, care se ocupă de Europa Răsăriteană. Din cauza • William Stead, The Americanization ofthe World: The Trend ofthe 1\ventieth Century, Horace Markley, 1901.

10

INTRODUCERE

instalării comunismului, care a marginalizat inclusiv studiile americane, avem puţine lucrări despre impactul prezenţei Statelor Unite în partea de est a continentului. Cartea de faţă urmăreşte să contribuie la micşorarea acestui decalaj, propunând un studiu de caz est-european: cel al României în timpul Războiului Rece, mai precis în prima jumătate a acestuia. S-a discutat mult în spaţiul public românesc de după decembrie 1989 despre fenomenul „vin americanii", imprimat în memoria colectivă a unei generaţii care a trăit drama comunizării ţării. Speranţa că americanii vor veni şi vor elibera Europa de Est a însufleţit milioane de oameni din România şi din întreaga regiune ocupată de Armata Roşie. Cartea vorbeşte despre fenomenul „vin americanii", dar încearcă să facă mai mult decât atât: să arate că acest fenomen a fost doar una din multele forme în care America a fost prezentă în România Răz­ boiului Rece. în plus, cartea integrează perioada Războiului Rece, mai ales în cazul consumului de produse culturale americane, în contextul mai larg al secolului XX. Privită dintr-o perspectivă mai amplă, aceea a studiilor occidentale în domeniu, perspectivă ce ia în considerare şi perioada anterioară instalării comunismului, prezenţa americană în România apare ca o manifestare locală a unui fenomen mai amplu, acela al expansiunii americane în Europa secolului XX. fuevitabil marcată de realităţile Războiului Rece, ea are, pe de altă parte, o istorie proprie care precedă cu mult instalarea Cortinei de Fier. În ceea ce priveşte fenomenul „vin americanii", cartea oferă o perspectivă dublă. Pe lângă tabloul aşteptărilor şi reacţiilor românilor, ea prezintă şi povestea mai puţin cunoscută a atitudinilor Washingtonului faţă de Europa de Est şi în special faţă de România în acea perioadă. Consemnând dezamăgirea românilor produsă de faptul că venirea americanilor, aşa cum fusese ea imaginată, ca o intervenţie militară eliberatoare, nu s-a produs niciodată, lucrarea arată că au existat totuşi multe iniţiative prin care Washingtonul a încercat subminarea regimurilor comuniste. Dacă armata americană nu a „venit" în timpul

INTRODUCERE

11

Războiului Rece,

în schimb ideologia libertăţii, mitul modului de viaţă american, muzica, filmele şijeans-ii şi au reuşit să treacă de filtrele de cenzură ale Cortinei de Fier. Pe undele Vocii Americii şi ale Europei Libere, prin schimburi culturale şi comerciale şi prin canale neoficiale, America a „venit" într-un flux continuu către români şi ceilalţi est-europeni, contribuind la erodarea încrederii în comunism. Intervenţia militară a fost înlocuită astfel cu o ofensivă cultural-ideologică cu efecte pe termen lung. Eliberând subiectul de limitările unei perspective locale, paginile următoare îşi propun: -

să ofere câteva repere tematice ale

dezbaterii privind preîn Europa; _ să plaseze Europa de Est şi implicit România pe harta intelectuală a studiilor dedicate prezenţei americane pe Vechiul Continent; - să definească natura acestei prezenţe; - să identifice principalele sale forme de manifestare. zenţa americană

Începuturile prezenţei americane în Europa Dezvoltarea

economică spectaculoasă

a Statelor Unite la secolului XX a generat un proces de expansiune globală a SUA care continuă şi astăzi. în prima jumătate a secolului, componenta economică şi cea culturală s-au aflat în centrul acestei expansiuni, dimensiunea politică fiind mai redusă. După participarea la Primul Război Modial, Statele Unite s-au retras politic din Europa şi, punând în aplicare tradiţionala lor politică izolaţionistă, au refuzat să devină membru al Societăţii Naţiunilor. Deşi a evitat asumarea unor responsabilităţi de guvernare globală după primul Război Mondial, guvernul american s-a implicat activ în susţinerea companiilor americane care :făceau afaceri în străinătate. Oamenii de afaceri americani au pornit sfârşitul secolului XIX şi începutul

12

INTRODUCERE

să cucerească pieţe de desfacere în întreaga lume, punând în aplicare calităţi antreprenoriale ,,made in USA". împrumuturile acordate de băncile americane altor ţări, practică pe care istoricii au numit-o „diplomaţia dolarului", i-au transformat pe bancherii americani în veritabili ,,misionari financiari ai lumii" şi au dus, în mod previzibil, la creşterea in:!luenţei SUA în lume. Europa nu a făcut excepţie. Expansiunea economică a adus cu sine creşterea popularităţii produselor de consum şi a modelor americane pe Vechiul Continent şi a sporit influenţa politică americană în zonă.2 Jazzul, charlestonul şi foxtrotul, automobilele şi radiourile americane şi filmele de Ia Hollywood au avut mare succes în Europa perioadei interbelice, inclusiv în România, fiind percepute şi consumate ca repere ale modernităţii. Iniţial, statul american a acordat puţină atenţie promovării imaginii SUA în străinătate. Oamenii de afaceri, produsele de consum, filmele, sau activităţile fundaţiilor Ford sau Rockefeller au fost în perioada interbelică principalii creatori de imagine a Americii în Europa. în pragul începutului Războiului Rece însă, activităţile oficiale de promovare a imaginii SUA capătă un rol politic tot mai important şi devin un măr al discordiei între cei care le vedeau ca mijloace de promovare apă­ cii şi înţelegerii şi cei pentru care ele reprezentau instrumente de propagandă al căror principal rol era să sporească influenţa americană în lume.3

Războiul Rece

cultural-ideologic

Rolul componentei cultural-ideologice în politica

externă

americană a Războiului Rece a devenit relativ recent un subiect 2 Emily Rosenberg, Spreading the American Dream. American Economic and Cultural Expansion, 1890-1945 (New Ymk: Hill and Wang, 1982); Idem, Financial Missionaries Io the World. The Po/itics and Cu/ture o/Do/Iar Diplomacy (Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1999). 3 FrankNinkovich, TheDiplomacy ofldeas: US ForeignPolicy and Cultura/Relations, 1938-1950 (Cambridge: Cambridge University Press, 1981.

INTRODUCERE

13

de interes pentru istoricii de peste Ocean. Se discută mult asdespre felul în care valorile americane au fost utilizate în confruntarea ideologică cu comunismul, despre exportul ideologiei şi produselor culturale americane în lume. Ideologia folosită de guvernul american în lupta cu comunismul a avut în centru ideea libertăţii, iar eforturile de propagare a sa în afara graniţelor SUA au parcurs mai multe etape. Pentru intervalul care face obiectul acestei lucrări au fost identificate două perioade distincte: cea a războiului psihologic, care a dominat primul deceniu al Războiulni Rece, şi cea a „infiltrării graduale", după eşe­ cul revoluţiei maghiare din 1956. În prima perioadă, ofensiva ideologică americană a fost purtată mai ales pe calea undelor, prin intermediul posturilor VoceaAmericii şi Radio Europa Liberă. După 1956, schimburile culturale cu Europa de Est au că­ pătat un rol important în promovarea valorilor americane în spatele Cortinei de Fier.4 Rolul actorilor instituţionali americani în constrnirea şi răs­ pândirea unei imagini a SUA care să o concureze cu succes pe cea a Uniunii Sovietice a făcut obiectul unor analize academice de substanţă. Există studii ce prezintă activităţile unor instituţii precum Agenţia de Informaţii a Statelor Unite (USIA), Vocea Americii, Radio Europa Liberă, sau C!Aîn războiul cultural-ideologic împotriva Uniunii Sovietice. Una din ideile conturate este importanţa parteneriatului public-privat între agenţiile guverna- · mentale şi diferiţi actori privaţi (companii, fundaţii, etc.) interesaţi să sponsorizeze activităţi anticomuniste.s Astfel, ofensiva cultural-ideologică împotriva comunismului a devenit o alternativă „soft" la „venirea" militară a americanilor, foarte dorită în Europa de Est, dar nerealistă, în contextul internaţional al timpului. tăzi

• Walter Hixson, Parting the Curtain, Propaganda, Cu/ture and the Cold War, 1945-1961 (New York: SaintMartin's Press, 1997). s Scott Lucas, Freedom 's War: The US Crusade Against the Soviet Union, 1945-1956 (Manchester: Manchester University Press, 1999).

14

INTRODUCERE

Americanizarea Referindu-se la prezenţa politică, economică şi culturală tot mai pronunţată a Statelor Unite în lume, termenul e folosit cu o serje întreagă de conotaţii: de la viziuni critice care îl asociază cu relele imperialismului american, la imagini neutre, în care apare ca un proces istoric obiectiv şi până la contestarea i::onceptului în sine. Există o bibliografie bogată pe tema americanizării Europei, părerile fiind şi în acest caz foarte variate. Ralph Willet (The Americanization of Germany) consideră că, între 1945 şi 1949, Germania.de Vest a trecutprintr-un proces de americanizare, fiind reclădită după model american. Deşi procesul a avut în general succes, acceptarea prezenţei americane nu a fost niciodată totală. Cu toate că muzica americană, maşinile, coca-cola şi blue-jeans-ii au devenit foarte populare, mai ales printre tineri, au existat întotdeauna voci critice, venind mai ales din cercurile intelectuale germane. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în alte ţări vest-europene. Dilema americanizării Franţei, ţara europeană cea mai rezistentă la influenţele venite de peste Ocean, e discutată de Richard Kuisel (Seducing the French: The Dillema ofAmericanization), iar cazul Austriei e analizat de Reinhold Waguleitner ( Coca Colonisation and the Cold War). Rob Kroes, un important specialist olandez în studii americane, atrage atenţia asupra faptului că în procesul de americanizare, receptarea· este la fel de importantă ca şi transmisia. Departe de a fi receptori pasivi, europenii au făcut loc produselor americane „într-un context de sensuri şi semnificaţii care sunt ale noastre" 6, adaptând astfel importurile americane propriilor nevoi, o constatare valabilă şi în cazul discutat în această carte, al prezenţei americane în România. Richard Pells consideră americanizarea un mit, ,,un mit puternic şi de durată, adesea îndrăgit de europenii înşişi pentru că îl pot folosi pentru a explica 6

Rob Kroes, ed., Cultural Transmissions and Receptions: American Mass Cu/ture in Europe (Amsterdam: VU University Press, 1993).

INTRODUCERE

15

de ce s-au schimbat societăţile lor într-un fel care n!J le place". Ar-. gumentul său este că, de fapt, a existat o „fertilizare mutuală" între Statele Unite şi Europa, europenii reuşind nu doar să-şi păstreze o puternică identitate culturală ci şi să contribuie la europenizarea culturii americane. 7 Ri:înhold Wagnleitner respinge total termenul, considerând că acesta „reprimă şi ascunde mai mult decât dezvăluie". Din perspectiva sa, aşa-zisa americanizare este, de fapt, continuarea unui proces istoric de lungă durată de europenizare a lumii. Pentru a descrie prezenţa americană în Austria Războiului Rece, Wagnleitner foloseşte un alt termen, ,,coca-colonizare", utilizat pentru prima oară de Arthur Koesler în cartea Lotusul şi robotul. La Wagnleitner, termenul are rolul de a accentua componenta comercială a prezenţei americane în Austria. Wagnleitner subliniază însă şi receptarea entuziastă a produselor culturii populare americane, mai ales de către cei tineri. Aceştia le-au folosit adesea ca instrumente culturale prin care se puteau delimita de generaţia anterioară, puternic afectată de ideologia nazistă. Pentru tinerii austrieci ai anilor '50, America însemna un „amalgam de libertate, distracţie, modernitate, mobilitate şi rebeliune tinerească", oferindu-le tinerilor o alternativă izbitor de diferită de modelul identitar promovat de regimul nazist. s La fel, mulţi tineri din Europa de Est au folosit produse sau mode occidentale pentru a se delimita de modelul „omului de tip nou".

7 Richard Pells, Not Like Us. How Europeans Have Loved, Hated and Transformed American Cu/ture Since World War '.lwo (New York,

Basic Books, 1997). ''Reiohold Wagnleitner, Coca Colonisation and the Co/d War: The

Cultural Mission ofthe United States in Austria Ajler the Second World War (Chapel Hill: The University ofNorth CarolinaPress, 1994), XIII.

16

INTRODUCERE

Cultura americană: manipulează sau eliberează? Prezenţa produselor culturale americane în Europa şi în lume a fost şi continuă să fie obiectul unor aprinse dezbateri academice. Este cultura americană manipulativă sau eliberatoare? Un număr important de lucrări academice au analizat procesele de producţie, distribuţie şi recepţie a ceea ce a fost numit cultură de masă, cultură populară sau comercială americană. Cum astfel de categorii culturale nu pot fi fixe şi total separate, termenii sunt de obicei aleşi în funcţie de agenda politică a celui care îi foloseşte. Termenul „cultură de masă" este în general folosit de cei care critică mecanismele capitaliste de producţie şi distribuţie culturală, urmând tradiţia Şcolii de la Frankfurt, din anii '50, continuată de reprezentanţii Noii stângi americane. Din această perspectivă, cultura americană apare ca fiind manipulativă, promovând kitschul şi având tendinţa să transforme oamenii în consumatori pasivi. Alţi autori, mai interesaţi în studierea receptării produselor culturale americane, preferă să folosească termenul „cultură populară". Aşa cum am amintit mai sus, specialişti europeni în studii americane ca Rob Kroes şi Reinhold Wagnleitner, dar şi nume importante din zona studiilor culturale precum John Fiske au insistat asupra faptului că audienţele sunt departe de a fi pasive, că oamenii selectează şi folosesc muzica, filmele şi bunurile de consum americane, adaptându-le contextelor şi nevoilor locale. În această carte, în care studierea receptării produselor americane joacă un rol important, va fi folosit termenul cultură populară. De altfel, pentru perioada Războiului Rece, în Europa de Est nu au funcţionat mecanisme capitaliste de distribuţie în masă a produselor culturale occidentale. Cu toate acestea, cele care au reuşit să treacă de filtrele Cortinei de Fier s-au bucurat de o mare popularitate. Valoarea lor simbolică, de produse venind de „dincolo", a ţinut loc de marketing şi publicitate, făcându-le dorite într-un spaţiu dominat de cultura socialistă pentru mase.

INTRODUCERE

17

Dezbaterea legată de natura exporturilor culturale americane şi de cea în jurul termenului „americanizare" sunt adesea asociate cu chestiunea imperialismultui cultural american. Într-un studiu amplu în care analizează istoria problemei, Jessica Gienow-Hecht arată că dezbaterea, lansată în anii '50, a fost iniţial una strict politică, transformată treptat într-o dispută academică pe marginea relaţiei dintre cultură şi putere într-o lume tot mai globalizată.9 Interesant pentru publicul est-european este faptul că, sub presiunea mişcării pentru drepturi civile din Statele Unite, a războiului din Vietnam şi a afacerii Watergate, discursul academic din SUA a fost, după 1960, unul adesea critic la adresa acţiunilor guvernului american şi a expansiunii globale a SUA, termenul fiind folosit frecvent chiar de intelectualii americani de stânga. Paradigma imperialismului cultural american continuă să fie şi astăzi utilizată în Occident, în timp ce în Europa de Est ea este folosită cu ceva mai multă rezervă, după ce termenul a fost inclus în mod obsesiv în discursul propagandistic comunist. Prezenţa americană în Europa şi cazul Europei de Est

Imaginea produsă de Războiul Rece, a unui continent european divizat între o Europă de Vest afectată de americanizare şi o Europă Răsăriteană sovietizată, a dominat multă vreme scrierile istoricilor americani şi chiar vest-europeni. Geografic şi simbolic, dezbaterea din Occident legată de prezenţa americană în Europa identifică aproape întotdeauna Vechiul Continent cu partea sa vestică. De obicei, cealaltă parte a Europei e menţionată marginal, sau e pur şi simplu igoorată. Atunci când e luată în discuţie, prezenţa americană în Europa Răsăriteană e ' Jessica Gienow-Hecht, ,,Shame on US? Academics, Cultural Trans-

fer and the Cald War-A Criticai Review", în Diplomatic History, nr. 3, vara 2000.

18

INTRODUCERE

prezentată

arareori ca o temă autonomă, fiind de obicei foloîn contexte în care se dezbate eficienţa diplomaţiei culturale americane în timpul Războiului Rece. Discursurile occidentale despre impactul cultural şi ideologic al Statelor Unite în Europa secolului XX marginalizează Europa de Est chiar şi în cazul perioadei interbelice, când regiunea era bine conectată economic şi cultural cu restul continentului şi cu Statele Unite. A fost prea puţin studiat, de exemplu, impactul important pe care l-au avut în perioada interbelică filmele de la Hollywood şi muzica americană, devenite parte a vieţii cotidiene în zonele urbane ale Europei Răsăritene. Un motiv pe11tru marginalizarea sau chiar excluderea Europei de Est din dezbatere este acela că studiile americane în general şi studiul influenţei Statelor Unite în Europa în special s-au dezvoltat ca direcţii academice în perioada Războiu­ lui Rece. De aceea, discursul despre prezenţa americană pe Vechiul Continent a tins să reflecte bipolaritatea existentă în relaţiile politico-diplomatice între Est şi Vest. Un alt motiv, poate cel mai important, amintit deja mai sus, este lipsa cercetărilor în domeniu produse de specialişti din regiune. Tradiţia occidentală, veche de secole, de a prezenta cele două părţi ale Europei ca fiind fundamental opuse!O a încurajat şi ea tendinţa de a exclude Ră­ săritul din dezbaterea despre prezenţa americană în Europa. Aducând în discuţie un studiu de caz est-european, cel al României, lucrârea de faţă oferă argumente pentru reconsiderarea imaginii bipolare a unui continent divizat între o Europă de Vest americanizată şi un Est sovietizat. Validitatea conceptului de americanizare este, cum am văzut mai sus, foarte intens dezbătută şi chiar contestată în prezent, iar dezintegrarea Uniunii Sovietice a fost dovada finală a eşecului sovietizării în Europa de Est. Părăsind paradigma americanizare versus sovietizare, care exclude orice discuţie despre prezenţa americană în Europa Răsită

10 Larry Wolil; Inventing Eastem Europe. The Map ofCivilization on the Mind ofthe Enliglztenment (Stanford: Stanford University Press, 1994).

INTRODUCERE săriteană, această

19

carte propune imaginea unui continent eu-

ropean expus influenţelor americane la viteze şi cu intensităţi diferite. în privinţa Europei de Est şi în speţă a României, ca-

zu1 discutat aici, se poate vorbi despre o prezenţă americană imdivizarea continentului prin Cortina de Fier. De asemenea, pot fi identificate elemente de continuitate, de exemplu prezenţa şi în perioada Războiului Rece amuzicii jazz în regiune. Din această perspectivă, Războiul Rece nu mai apare ca o fractură istorică, ci mai degrabă ca o cauză a încetinirii expansiunii economice şi culturale americane că­ tre Europa de Est, un proces istoric de lungă durată început cu câteva decenii înaintea declanşării Războiului Rece şi continuat după căderea regimurilor comuniste.

portantă cu mult înainte de

Ce fel de prezenţă? Discuţia

despre prezenţa americană în Europa de Est în timpul Războiului Rece ridică din primul moment chestiunea naturii sale. Cu alte cuvinte, despre ce fel de prezenţă americană se poate vorbi într-o regiune ocupată de Armata Roşie şi căzu­ tă în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice? Diviziunile politice, ideologice, economice şi culturale dintre Vest şi Est au fost majore şi au avut un impact important asupra evoluţiilor de pe Continent. în consecinţă, în Europa occidentală prezenţa americană a fost una directă, masivă, tangibilă, vizibilă şi permanentă. Ea a continuat şi a amplificat tendinţe apărute în perioada anterioară şi s-a manifestat în plan politic, economic, cultural şi militar. Consolidarea regimurilor politice democratice, în special în ţările învinse (Germania,Austria, Italia), planul Marshall, investiţiile americane, bazele militare, produsele comerciale şi culturale de peste Ocean, înfiinţarea alianţei Nord-Atlantice (NATO), toate au fost legate de prezenţa Statelor Unite în Europa Occidentală după al Doilea Război Mondial. în Est însă, noile regimuri au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a elimina influenţa americană, într-un efort ce se înscria

20

INTRODUCERE

în războiul total declanşat împotriva a ceea ce sovieticii numeau . imperialism occidental, a cărui perfectă întruchipare erau Statele Unite. Dacă prezenţa americană directă ar fi unicul indicator al impactului SUA în lume, s-ar putea susţine cu uşurinţă că, pentru perioada Războiului Rece şi în special pentru primul său deceniu, avem de fapt de a face cu o absenţă şi nu cu o prezenţă americană în regiune. Cartea de faţă arătă, pe de o parte, că prezenţa directă nu e singurul element ce trebuie luat în calcul într-un astfel de demers. Pe de altă parte, încearcă să demonstreze că, dintr-o perspectivă est-europeană, chiar absenţa trupelor americane şi impactul politic, social şi cultural al acestei absenţe pot deveni fascinante obiecte de studiu. Speranţa într-o intervenţie americană eliberatoare a făcut ca America să devină o prezenţă constantă în minţile oamenilor, generând mitul Statelor Unite imaginate ca ţară ideală, uneori chiar ca paradis terestru şi ca unic salvator posibil al regiunii controlate de URSS. în acest context a căpătat amploare şi fenomenul „vin americanii", ideea fiind repetată în mod obsesiv la sfiirşitul anilor '40 şi începutul anilor '50. Obsesivă a fost-şi prezenţa SUA în presa românească. Era replica dată celor care-i aşteptau pe americani de propaganda comunistă, care transformase Statele Unite în principalul inamic al ţării. Nu exista zi în care presa să nu publice articole despre Statele Unite, în marea majoritate a cazurilor fiind vorba de critici aduse principalului oponent al comunismului mondial. Aşadar, în cazul Europei de Est, se poate vorbi despre o absenţă încărcată de semnificaţii a Americii, aşa cum se poate vorbi, în acelaşi timp, şi despre o prezenţă obsesivă a unei Americi deformate de mecanismele propagandei. Componenta tangibilă şi vizibilă a prezenţei americane a existat şi ea, în special în anii '60, când Europa de Est a devenit mai deschisă la produsele culturale şi comerciale venite din Occident. Totuşi, spre deosebire de Europa de Vest, în Est prezenţa directă a SUA nu a influenţat eşafodajul politic, economic sau cultural al ţărilor din regiune, rămânând întotdeauna marginală, controlată cu atenţie de autorităţi şi adeseori subversivă. Ceea a contat în acest

INTRODUCERE

21

caz nu a fost cantitatea produselor, ci mai degrabă ceea ce au simbolizat ele, felul în care au fost receptate şi folosite de populaţie şi de autorităţi. Cartea percepe prezenţa americană în România Războiului Rece atât ca pe o influenţă externă, cât şi ca pe o construcţie locală. Din această perspectivă, exporturile culturale, comerciale şi ideologice americane în spatele Cortinei de Fier sunt la fel de importante ca şi mecanismele locale care au construit imagineaAmericii în România, fie că e vorba de mitologii populare legate de fenomenul „vin americanii", fie de propaganda comunistă. În absenţa condiţiilor care au făcut ca prezenţa americană în Europa de Vest să fie directă, masivă, vizibilă şi tangibilă, pentru România şi în general pentru Europa de Est accentul ar trebui plasat pe studiul prezenţei simbolice a Statelor Unite. Conceptul are meritul de a explica faptul că, deşi nu a existat o prezenţă americană comparabilă cu cea din Vest, ,,America" în calitate de simbol al Occidentului, al „celeilalte lumi", a fost prezentă în permanenţă în vieţile celor aflaţi în spatele Cortinei de Fier. În această zonă a prezenţei simbolice a SUA pot fi incluse atât speranţa într-o intervenţie americană care ar fi urmat să înlăture ocupaţia sovietică, cât şi teama că o astfel de intervenţie ar fi putut avea loc, elemente care au dus, în România, la creşterea polarizării între suporterii puterilor occidentale şi cei ai Uniunii Sovietice. Posibilitatea imaginată a unei prezenţe militare americane în regiune a devenit motiv de tensiune politică, iar legăturile între partidele istorice şi reprezentanţii Statelor Unite şi ai Marii Britanii au fost unul din pretextele invocate pentru scoaterea acestor partide în afara legii. În contextul Războiului Rece, în care SUA erau liderul şi simbolul taberei opuse, atât consumul produselor culturale sau comerciale americane care ajungeau în România, cât şi construcţiile locale ale imaginii Statelor Unite au purtat amprenta acestei realităţi. Întotdeauna aceste produse şi imagini au avut o încărcătură simbolică, principala lor funcţie fiind să semnifice

22

INTRODUCERE

tabăra cealaltă, să simbolizeze principala forţă care se opunea

comunismului. Funcţia principală a articolelor despre Statele Unite în presa românească în timpul Războiului Rece nu era aceea de a prezenta situaţia reală din SUA, ci aceea de a reflecta poziţiile politice ale puterii comuniste faţă de America. La fel, produsele culturale americane care au ajuns în România prin acordurile culturale bilaterale senmate în anii '60, nu erau alese la întâmplare, erau de fapt selectate cu atenţie de agenţiile guvernamentale americane care se ocupau cu diplomaţia culturală. Astfel de produse erau folosite ca simboluri ale libertăţii, democraţiei şi prosperităţii asociate cu Statele Unite şi aveau rolul de a cuceri inimile şi minţile celor aflaţi în spatele Cortinei de Fier. Consumul produselor culturii populare americane, precum jazzul şi rockul şi adoptarea de piese vestimentare precum blue jeans-ii au fost folosite adesea ca forme simbolice de a sfida autoritatea şi regulile impuse de regim. Filmele de la Hollywood care ajungeau în România, care treceau atât prin filtrul exportatorilor cât şi prin cel al cenzurii comuniste funcţionau atât ca surse de mituri legate de modnl de viaţă american, cât şi ca instrumente, folosite de autorităţi, prin care erau prezentate aspecte negative ale vieţii în Statele Unite. Aşadar, un set întreg de manifestări ce pot fi incluse în sfera prezenţei simbolice. Fiecare din ele este tratată pe larg în cuprinsul cărţii care oferă, în măsura în care sursele avute la dispoziţie au permis-o, şi o imagioe a mecanismelor instituţionale sau informale ce au produs sau au facilitat această prezenţă.

Cum s-a manifestat? Cartea grupează formele de manifestare ale prezenţei Statelor Unite în România în patru părţi ce discută despre: politică, diplomaţie şi atitudini populare, imagioea SUA în presa românească, exporturile culturale şi ideologice americane în România şi impactul filmelor şi muzicii americane. Capitolul

INTRODUCERE

23

dedicat atitudinilor politice preziotă poziţii oficiale faţă de Statele Unite ale priacipalelor partide active în România în perioada care a urmat actului de la 23 august 1944. De asemenea, discută relaţiile existente între figuri marcaote ale partidelor pro-occidentale şi reprezentaoţii SUA în România. Ele au hră­ nit speraoţa liderilor partidelor istorice într-o intervenţie americaoă în Europa de Est, iar traosferul de speraoţă către electoratul acestor partide a fost una dia cauzele fenomenului „via americanii", amplificat apoi după interzicerea „istoriciJor'' de către comunişti. Studiul rezistenţei aoticomuniste, însufleţită de speraoţa venirii americanilor, temă încă insuficient explorată de istoricii români, dezvăluie o altă dimensiune a prezenţei simbolice a SUA în România. În sf'arşit, procesele publice înscenate de comunişti priacipalilor reprezentaoţi ai Vechiului Regim, au adus din nou SUA în prim plao, acuzaţiile de spionaj, sabotaj sau trădare fiind adesea asociate cu legăturile diotre membrii elitelor şi reprezentaoţii SUA. Capitolul dedicat relaţiilor diplomatice aoalizează particularităţile celor două faze parcurse de relaţiile diplomatice româno-americaoe în intervalul 1945-1971: cea în care politicile elaborate la Moscova erau preluate şi puse în aplicare de regimul de la Bucureşti şi cea a relaţiei speciale cu SUA, conturată după 1962, în contextul creşterii autonomiei României faţă de URSS. Reacţiile populare legate de fenomenul „via americanii" şi în general de felul în care Statele Unite erau percepute la nivelul opiniei publice reprezintă un alt capitol fascinaot al prezenţei simbolice a Statelor Unite în România. Zvonuri, manifeste, slogaouri şi acţiuni aoti-guvemamentale, ascultarea radiourilor străioe, toate sunt elemente ce schiţează tabloul a ceea ce a însemnat, la nivel popular, speraoţa că americanii vor elibera România. Partea dedicată imaginilor SUAîn presa românească urmă­ reşte felul în care direcţiile politice discutate în capitolul aoterior sunt reflectate în discursul publicaţiilor româneşti. Sunt aoalizate mecanismele pria care acţiunea politică era legitimată pria discurs, sunt identificate priacipalele teme ale diferitelor

24

INTRODUCERE

campanii de propagandă şi este discutată dinamica schimbă­ rii în prezentarea SUA, într-un spaţiu public controlat, la început doar parţial, apoi total, de regimul comunist. Pe lângă imaginile distorsionate oferite de propaganda comunistă, românii, ca şi ceilalţi est-europeni, au fost expuşi şi mesajelor produse de guvernul Statelor Unite, având ca scop câştigarea simpatiei celor aflaţi în spatele Cortinei de Fier. Aceste mesaje ajungeau la cei din Est fie pe calea undelor, fie prin schimburi culturale, mai ales după 1960. Partea a treia discută strategiile generale folosite de guvernul SUA în lupta cultural-ideologică împotriva comunismului, folosind România ca studiu de caz. Sunt identificate şi discutate principalele mecanisme instituţionale folosite de Washington pentru creşterea impactului mesajelor sale către locuitorii ţărilor comuniste. Ultima parte studiază impactul filmelor şi muzicii americane în România comunistă, urmărind în permanenţă contextul în care aceste produse au fost importate şi consumate. Sunt discutate atât rolul cheie jucat de puterea politică în controlul diseminării lor, cât şi particularităţile receptării lor în România. Fiecare capitol debutează cu o secţiune despre situaţia anterioară instalării comunismului, ce demonstrează că transferul de cultură populară americană către România a fost un proces de lungă durată şi că, la începutul Războiului Rece, o parte a notorietăţii de care se bucurau Statele Unite în România se datora şi popularităţii jazzului şi Hollywoodului, construită în deceniile anterioare.

De ce 1945-1971? În primul rând, o analiză care să acopere întreaga perioadă a Războiului Rece nu ar fi putut fi inclusă într-un volum de aceste dimensiuni. Ultimele două decenii ale Războiului Rece, cuprinse în perioada 1971-1989, ar merita tratate într-un volum separat, care să consemneze perioada declinului regimului Ceauşescu, proces care coincide cu deteriorarea lentă a ,,relaţiei spe-

INTRODUCERE

25

ciale" cu SUA, construită în anii '60. în al doiiea rând, accesul la documente originale este mult mai restrâns, în special pentru anii '80, atât în cazul arhivelor româneşti, cât şi al celor americane. în al treilea rând, povestea venirii americanilor este legată de începuturile Războiului Rece, continuă cu o oarecare intensitate în anii '50 şi se stinge, încet, între revoluţia maghiară şi primăvara de la Praga, momente de cotitură ale istoriei comunismului, care au dovedit că aşteptarea unei intervenţii în forţă a Occidentului era nerealistă. De ce 1945? Este anul în care, la 6 martie, primul guvern pro-comunist a ajuns, la presiunile Moscovei, la putere în România, o schimbare politică cu un impact major asupra relaţiilor româno-americane şi implicit a felului în care Statele Unite au fost percepute şi prezentate oficial în România. Cu exact un an mai târziu, la 5 martie 1946, Wmston Churchill anunţa la Westminster College, în Fulton, Missouri, instalarea Cortinei de Fier în Europa. Considerat momentul de start al Războiului Rece, discursul lui Churchill consemna ceea ce românii văzuseră, trăi­ seră şi ştiau deja: sovieticii controlau Europa de Est şi nu aveau de gând să piardă controlul asupra regiunii. Anul 1971 reprezintă începutul sfârşitu\ui perioadei de liberalizare limitată a regimului comunist din România, începută de Gheorghe Gheorghiu-Dej în jurul anului 1962. Este anul în care Nicolae Ceauşescu a lansat celebrele ',,teze din iulie", care au declanşat nu mai puţin faimoasa mini-revoluţie culturala. Rezultatele acestei schimbări de direcţie cultural-ideologică au fost limitarea importurilor culturale occidentale şi promovarea comunismului naţional, măsuri care au afectat semnificativ inclusiv relaţiile româno-americane şi prezenţa americană în România. Chiar dacă relaţiile politice româno-americane nu s-au deteriorat brusc, ele continuând să rămână relativ bune în prima jumătate a anilor '70, prezenţa culturală americană în România a fost vizibil afectată de direcţia impusă de tezele din iulie.

26

INTRODUCERE

Despre geneza

cărţii

Cartea reprezintă adaptarea pentru un public mai larg a unei teze de doctorat, devenind astfel un proiect gândit pentru două audienţe diferite. Susţinută înAnglia, teza se adresa unui public academic familiarizat cu dezbaterea legată de prezenţa americană în Europa Occidentală a secolului XX, dezbatere cu care studiul de caz românesc trebuia conectat. în forma actuală, ea se adresează unui public românesc pentru care fenomenul „vin americanii" este binecunoscut şi căruia i se propune o imagine mai cuprinzătoare a ceea ce a însemnat America pentru România perioadei 1945-1971. Intersectarea celor două direcţii a fost fructuoasă, îmbogă­ ţind setul de întrebări ce trebuiau puse. în Occident, dezbaterea despre prezenţa americană în străinătate în timpul Războiului Rece este adesea dominată de chestiunea „imperialismului cultural", fiind centrată pe componenta transmisiei şi mai puţin interesată de cea a recepţiei. în Europa de Est şi în speţă în România, receptarea are întâietate: un astfel de subiect e de obicei discutat într-un context de tip „procesul comunismului", în care fenomenul „vin americanii" sau consumul produselor culturale „made in USA" sunt privite ca forme de rezistenţă împotriva regimului. Dialogul Est-Vest pe un astfel de subiect nu este întotdeauna facil. Multor occidentali, de exemplu, le vine greu să creadă că românii i-au aşteptat cu atâta speranţă pe americani sau că Radio Europa Libera a fost ascultat de milioane de oameni. Est-europenilor le este greu, la rândul lor, să accepte o perspectivă critică de tip „procesul capitalismului", foarte populară mai ales în rândul istoricilor de stânga din Occident, conform căreia „the bad guys" au fost nu atât liderii comunişti, cât mai degrabă reprezentanţii guvernului american. Cartea poartă, în mod inevitabil, subiectivitatea autorului, care vine din Europa de Est, dar încearcă să ţină cont şi de alte perspective. Cititorul român va regăsi astfel povestea, familiară pentru mulţi, a felului în care a fost percepută America în România acelei perioade, dar

INTRODUCERE

27

va descoperi şi partea cealaltă a poveştii, cea a mecanismelor instituţionale puse în mişcare de guvernul american pentru câş­ tigarea Războiului Rece cultural-ideologic. Deşi vorbeşte despre prezenţa americană în România, cartea poate fi citită nu doar ca o contribuţie în.domeniul studiilor americane, ci şi ca una de istorie românească, un alt unghi de studiu al istoriei perioadei 1945-1971, prin prisma reacţiilor româneşti la impactul unei influenţe politice, ideologice şicul­ turale externe. Studiul forţelor transnaţionale ce influenţează evoluţiile din interiorul graniţelor statului naţional oferă perspective de cercetare anterior ignorate şi pot conecta discursul istoric local cu cel-internaţional, tot mai preocupat de fenomene suprastatale de tip europenizare, americanizare sau globalizare.

Surse Ca orice demers istoric, cartea este rezultatul consultării unui anumit set de surse originale, selectate, ordonate şi prezentate conform viziunii autorului despre subiect. Evident, perspectiva prezentată aici nu este şi nici nu trebuie să fie unica. În mod sigur că s-ar putea scrie o altă carte „Vin americanii!" bazată pe interviuri de, istorie orală, aşa cum se poate scrie încă o alta folosind documente aflate în arhiva fostei Securităţi, inaccesibilă autorului în perioada dedicată cercetării pentru acest proiect. Lucrarea este construită în mare măsură pe baza unor surse documentare originale colectate dinArhivele Statului din Bucureşti, Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naţionale ale Statelor Unite, Arhivele Open Society din Budapesta şi Bodleian Library din Oxford. Sursele secundare (cărţi, articole etc.) au fost adunate şi selectate în cursul mai multor stagii de cercetare în biblioteci din Bucureşti, Birmingham, Oxford, Viena şi Berlin. Capitolul despre atitudini politice în perioada imediat următoare lui 23 august 1944 foloseşte documente inedite pro-

28

INTRODUCERE

duse de Legaţia americauă din Bucureşti, identificate în Arhivele Departamentului de Stat al SUA din College Park, Marylaud. Informaţii foarte interesaute despre percepţiile populare în legătură cn „venirea americauilor" şi în general atitudinile populaţiei faţă de Statele Unite pot fi găsite în arhivele Poliţiei, devenită apoi Miliţie, care monitoriza cu atenţie toate aceste manifestări. Meritul de a fi folosit primul astfel de surse îi revine lui Gheorghe Onişoru, care a tratat subiectul „venirii americanilor" în câteva studii. O altă sursă de documente inedite legate de acest subiect sunt cele produse de Secţia de cercetare şi aualiză a postului Radio Europa Liberă, preocupat să ia în permauenţă pulsul atitudinilor românilor faţă de Occident. Partea dedicată imaginii SUA în presa românească foloseş­ te principalele jurnale şi reviste apărute. în România în perioada care face obiectul studiului: Scânteia şi România Liberă, principalele cotidiene ale regimului, dar şi mostre din presa partidelor tradiţionale, a marilor ziare din perioada interbelică, ce încercau să supravieţuiască în condiţiile instalării comunismului şi a revistelor de divertisment din perioada 1944-1947. Pentru anii '60 sunt folosite articole din săptămânale precum Contempora-

nul, Săptămâna culturală a capitalei, Lumea şi Viaţa Studenţeas­ că. Utile au fost şi colecţiile de articole alcătuite de Secţia de cercetare a Europei Libere, rezultate din monitorizarea presei româneşti, reflectând modul în care SUA şi celelalte ţări occidentale erau prezentate în România. În partea care se ocupă de războiul cultural-ideologic purtat de guvernul american împotriva comunismului, au fost folosite mai ales documente originale produse de Departamentul de Stat al Statelor Unite, Agenţia de Informaţii a Statelor Unite (USlA) şi alte agenţii guvernamentale, dar şi literatură secundară- cărţi apărute în Occident care discută programele şi strategiile guvernului americau în perioada Războiului Rece. Printre sursele inedite utilizate se află documente ale Oficiului de informaţii şi afaceri culturale al SUA în România care a funcţionat între 1946 şi 1947, documente privind politicile postului Vocea Americii vizând trausmisiile către Europa de Est, saura-

INTRODUCERE

29

poarte ale Misiunii/Ambasadei SUA la Bucureşti, reflectând temperatura relaţiilor româno-americane în diferite momente ale perioadei studiate. Secţiunea dedicată prezenţei produselor culturale americane în România foloseşte documente reflectând politicile culturale ale regimului comunist, emise de instituţii precumMmisterulArtelor şi Informaţiilor sau Uniunea Compozitorilor. Arhiva naţională de filme oferă statistici privind numărul de pelicule americane care rulau în cinematografe sau erau programate la televiziune. Date utile despre impactul filmelor şi muzicii americane aflăm şi din rubricile culturale ale periodicelor, mai ales pentru anii '60. Informaţiile obţinute în urma unor interviuri cu personalităţi ca Johnny Răducanu şi Florian Pittiş aduc completări interesante. în plus, pentru impactul muzicii occidentale în Europa de Est există o literatură ceva mai bogată publicată în Occident. Autori ca Frederick Starr, Tymothy Ryback, JosefJarab, Uta Poiger şiJ.D. Parks au analizat impactul jazzului şi rockului în URSS şi în unele din ţările Europei de Est.

Repere bibliografice publicate în România Bibliografia românească a subiectului nu este încă foarte dar în ultimii ani avem o creştere îmbucurătoa­ re a numărului lucrărilor dedicate problematicii relaţiilor româno-americane. Pentru perioada 1914-1939 beneficiem de cărţile profesorului Ion Stanciu, Aliaţi fără alianţă şi În umbra Europei, care reuşesc să ofere o imagine complexă a relaţiilor bilaterale în perioada anterioară celui de-al Doilea Război Mondial. Relaţiile politico-diplomatice în anii 1940-1990 sunt tratate în detaliu în cartea Relaţii româno-americane, 1940-1990 a istoricilor americani Joseph Harrington şi Bruce Courtney. Un excelent instrument de lucru este recenta Cronologie comentată a relaţiilor româno-americane a lui Mircea Răceanu. Dumitru Dorobăţ este autorul unei interesante istorii a receptării literaturii americane în România, Din ţara făgăduinţei, care se cuprinzătoare,

30 opreşte în

INTRODUCERE

1947. Ioan Chiper, Florin Constantiniu şi Adrian Pop au studiat reacţii politice ale reprezentanţilor SUA şi Marii Britanii în cartea Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane, 1944-1947. în ceea ce priveşte fenomenul „Vm americanii!", acesta a fost tratat sau amintit în diferite contexte, în capitole de carte sau articole semnate de autori printre care: Florin Constantiniu (în O istorie sinceră a poporului român), Stelian Tănase (Capitolul „Mitul american" în volumulRevoluţia ca eşec. Elite &societate), Gheorghe Onişoru (Articolul „Vin americanii! De la speranţă la iluzie" în cartea sa România între 1944-1948. Transformări economice şi realităţi sociale), Adrian Cioroianu (în volumul Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc), Ion Bălan (în Regimul concentraţionar din România, 1945-1964). Fe!!omenul a fost discutat şi în volumele de studii şi documente publicate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (Mişcarea armată de rezistenţă anticomunistă din România, 1944-1962 şi Bande, bandiţi şi trădători: grupurile de rezistenţă şi Securitatea, 1948-1968) şi Fundaţia Academia Civică (în Seria Analele Sighet).

Partea întâi POZIŢII

POLITICE, RELAŢII DIPLOMATICE, ATITUDINI POPULARE

Capitolul I Poziţii

politice: urmările războiului

Comuniştii şi

Statele Unite

Ascensiunea rapidă a comunismului în România s-a datorat în primul rând ocupaţiei militare sovietice şi dorinţei Moscovei de a institui un regim care să îi promoveze interesele. în România, stânga nu jucase niciodată un rol politic major, iar Partidul Comunist Român, scos în afara legii în 1924, nu participase până atunci la viaţa politică a ţării. La începutul anilor '40, partidul număra în jur de I OOO de membri, iar influenţa sa politică era practic inexistentă. I Succesele Armatei Roşii şi implicit creşterea influenţei Uniunii Sovietice în regiune au propulsat însă minusculul partid în prim-planul scenei politice româneşti. Beneficiind de sprijin masiv din partea Moscovei şi fiind susţinut de cei pentru care schimbarea regimului politic ar fi putut însemna şansa unei ascensiuni sociale, Partidul Comunist Român a devenit, după 23 august 1944, un actor politic principal. Printre cei care şi-au pus speranţe în capacitatea regimului comunist de a construi o lume mai bună au fost cei din grupurile sociale defavorizate, mai ales ţărănimea săracă şi o parte a muncitorimii de la oraşe. în aceste condiţii, atitudinile politice ale partidului faţă de Statele Unite au reflectat cu :fidelitate liniile de politică externă desenate de conducerea de la Moscova. într-o primă fază, pe parcursul ultimelor luni ale lui 1944, când Uniunea Sovietică se afla încă în poziţia de aliat al Statelor Unite, iar ostilităţile nu erau încheiate, comuniştii români percepeau încă SUA ca pe o mare I

reşti:

Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român (BucuUnivers Enciclopedic), p. 443.

34

VIN AMERICANII!

putere îndreptăţită să joace un rol în regiune după terminarea Statele Unite erau, de altfel, reprezentate în Comisia Aliată de Control, însărcinată cu implementarea prevederilor armistiţiului între România şi Aliaţi, semnat la 13 septembrie 1944. Comisia era însă puternic controlată de sovietici, avantajaţi de prezenţa trupelor Armatei Roşii în ţară, iar reprezentanţii americani şi britanici s-au dovedit neputincioşi în încercările de a schimba direcţiile impuse de Moscova. în mod firesc, comuniştii români au făcut tot ce le-a stat în putinţa pentru a-i susţine pe reprezentanţii sovietici în Comisie, atitudine prin care îşi consolidau de fapt propria poziţie politica. Prezenţa în Comisia Aliată de Control a reprezentanţilor sovietici, britanici şi americani a contribuit la accentuarea polarizării politice a României între susţinătorii Moscovei şi cei ai democraţiilor occidentale. Creşterea tensiunii dintre cele două tabere, către sf'arşitul lui 1944 şi începutul lui 1945, a însemnat şi primul pas în radicalizarea poziţiilor comuuiştilor români faţa de Statele Unite. Evoluţiile interne şi internaţionale au accelerat aceasta tendinţă. Reprezentanţii Statelor Unite şi ai Marii Britanii acceptaseră includerea în textul armistiţiului din septembrie 1944 a tuturor propunerilor sovietice, inclusiv plata unei despăgubiri de război în valoare de 300 milioane de dolari. fustalarea Ia 6 martie 1945, în urma presiunilor Moscovei, a primului guvern pro-comuuist din istoria României, condus de Dr. Petru Groza, însemna blocarea orientării pro-occidentale şi antisovietice pe care încercase să o imprime executivului fostul prim-ministru, generalul Nicolae Rădescu. Misiunea declarată a guvernului Groza era să pregătească România pentru alegeri libere şi democratice. Alegerile au avut Ioc Ia 17 noiembrie 1946 şi au fost falsificate masiv, pentru a asigura o victorie confortabilă a comuuiştilor.2 După alegeri, campania intensă de lichidare a opoziţiei politice declanşată de comunişti a fost legată de o alta, având ca scop defăimarea Statelor Unite şi Marii Britanii, puterile către care se îndreptau speranţele partidelor din opoziţie. în conserăzboiului.

2

Florin Constantiniu, O istorie sinceră... , pp. 466-470.

POZIŢII

POLITICE, RELAŢII DIPLOMATICE

35

cinţă, discursul comunist transformă SUA, peste noapte aproape, din aliat, aşa cum fuseseră prezentate după 23 august 1944, în principalul duşman al ţării. Propaganda a căutat să utilizeze încărc.ătura negativă a termenului „fascist" asociindu-l în mod forţat cu anti-comunismul (sau anti-sovietismul) şi pro-occidentalismul. Se încerca astfel legitimarea în faţa opiniei publice a atitudinilor tot mai dure ale autorităţilor împotriva celor care îşi asumau astfel de opţiuni politice. De asemenea, se urmărea blocarea canalelor de legătură între reprezentanţii opoziţiei anti-comuniste şi Washington sau Londra. Acţiunile erau coordonate de la Moscova, care a jucat rolul principal în orchestrarea de campanii antioccidentale în toate ţările Europei de Est. Pe lângă atacurile din presă împotriva ţărilor occidentale şi mai ales a SUA, guvernul comunist de la Bucureşti a iniţiat o serie de acţiuni având ca scop eliminarea influenţei politice a acestora în România. Una din formele de presiune folosite a fost implicarea reprezentanţilor americani la Bucureşti în procesele publice în care inamicii politici ai regimului erau acuzaţi de acţiuni subversive în colaborare cu parteneri occidentali, vizând răsturnarea puterii comuniste. Tăvălugul proceselor publice s-a pornit în 1946 şi a declanşat o vânătoare de vrăjitoare ce se va prelungi până în anii '50. Hărţuirea Misiunii/Legaţiei Statelor Unite la Bucureşti a fost o altă formă de presiune ce urmărea diminuarea influenţei politice americane în România. Adesea, atacurile politice îndreptate împotriva Legaţiei erau legate de procesele publice. Întâlnirile între diferiţi membri ai Legaţiei americane şi români percepuţi ca fiind inamici ai regimului erau în mod frecvent etichetate ca acte de spionaj, iar demascarea unor astfel de acte era urmată de măsuri restrictive, incluzând solicitări de reducere a personalului legaţiei. O altă direcţie în campania de eliminare a influenţei americane a vizat zona culturală. Filmele americane, muzica, literatura, considerate produse culturale cu grad mare de periculozitate ideologică au fost treptat marginalizate şi apoi eliminate total că­ tre sf'arşitul anilor '40. Ofensiva pe frontul cultural a culminat cu închiderea bibliotecii americane din Bucureşti în anul 1950.

36

VIN AMERICANII!

Atitudinea partidului comunist faţă de prezenţa americană în România după 23 august 1944 s-a modificat radical într-un interval de timp relativ scurt: între perioada poziţiilor moderate toamna anului 1944- şi radicalizarea politică ce a urmat alegerilor din noiembrie 1946 se scurseseră doar doi ani. Capitolele următoare vor analiza mecauismele care au generat această deteriorare accelerată a poziţiei comuniştilor, reluând şi detaliind fiecare din direcţiile amintite mai sus.

Partidele politice tradiţionale: între speranţă şi deznădejde Marginalizate politic din 1938, când regele Carol al-11-lea a instaurat dictatura regală, şi inactive în cea mai mare parte a războiului, partidele politice tradiţionale (Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal) au revenit pe scena politică de la Bucureşti după înlăturarea lui Ion Antonescu şi au jucat un rol important. Odată cu trecerea sa în opoziţie, Partidul Social Democrat, condus de Constantin-TitelPetrescu, s-a conturat ca un al treilea actor important în rândul grupărilor politice ce ofereau o alternativă la cea comunistă, popularitatea sa crescând simţitor după 1945, în condiţiile îngrădirii activită­ ţii PNŢ şi PNL. în perioada imediat următoare ieşirii României din alianţa cu puterile Axei, aceste partide au urmărit organizarea de alegeri libere, reinstaurarea unui sistem politic pluralist, stabilirea de legături puternice cu puterile occidentale şi evitarea sovietizării ţării. Acuzaţiile de cooperare cu anglo-americanii, aduse de comunişti în timpul proceselor politice intentate fruntaşilor partidelor din opoziţie, au fost susţinute cu probe ce demonstrau desele contacte între aceştia şi reprezentanţii americani şi britanici. în viziunea comuniştilor, ele erau dovada clară a încercărilor opoziţiei de a destabiliza situaţia politică a ţării. Pentru partidele tradiţionale însă, ele au însenmat eforturi legitime de a reveni la orientări de politică externă tradiţionale, încercări

POZIŢII

POLITICE,

RELAŢII

DIPLOMATICE

37

de a convinge ţările occidentale să sprijine construcţia unui sistem democratic în România. într-o ţară aflată sub ocupaţia Armatei Roşii, reprezentanţii partidelor pro-occidentale percepeau prezenţa şi activitatea reprezentanţilor americani şi britanici în Bucureşti ca pe un barometru politic, un instrument ce oferea indicii importante privind şansele unor schimbări politice susţinute de Occident. Creşterea rapidă a influenţei sovietice în România, după 23 august 1944, i-a convins pe cei aflaţi în opoziţie faţă de comunişti că trebuie să acţioneze cât mai repede, să folosească întregul registru politic de care dispuneau pentru a încerca schimbarea situaţiei. Cum confruntarea politică democratică deschisă devenea imposibilă, contactele cu oficialii americani rămâneau una din puţinele pârghii ce puteau fi încă folosite. Au fost utilizate canale de comunicare variate, de la consultări politice oficiale şi până la întâlniri secrete, unde erau luate în calcul chiar şi posibile modalităţi de înlăturare prin forţă a regimului comunist. în decembrie 1944, Iuliu Maniu îl întreba pe şeful misiunii americane în România, BurtonBerry, dacă SUA şi Marea Britanie doreau ca România să devină parte a Uniunii Sovietice.l Era o încercare de a afla poziţia exactă a anglo-americanilor, dar şi de a le atrage atenţia că situaţia din România se agrava. La 8 iunie 1945, într-o altă întâlnire cu Burton Berry şi cu reprezentantul militar al SUA în România, generalul Schuyler, liderul ţărănist îşi anunţa disponibilitatea de a iniţia o acţiune de înlăturare a regimului. După discutarea situaţiei politice rezultate în urma instalării guvernului Groza, Maniu se declara gata să-l convingă pe rege să demită guvernul. Totuşi, adăuga că „f'ară o asigurare formală şi categorică de suport a americanilor, el nu va provoca în nici o împrejurare o situaţie care ar putea fi considerată o rebeliune împotriva autorităţilor ruseşti" .4 3 Ioan Chiper, Florin Constantiniu, A. Pop, Sovietizarea României. Percep/ii anglo-americane (1944-1947), (Bucureşti: Iconica, 1993), p. 101. • Nicolae Baciu, Agonia României, 1944-1948. Dosarele secrete acuză (Bucureşti: Saeculum I. O., Vestala, 1997), p. 174.

38

VIN AMERICANII!

în 2 ianuarie 1946, la sediul Misiunii americane din Bucureşti, Dinu Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal,

îi ambasadorului american la Moscova, Averell Harriman, că situaţia din România se agrava cu :fiecare zi. Bră­ tianu solicita sprijinul Statelor Unite pentru organizarea de alegeri libere în România, exprimându-şi în acelaşi timp teama că astfel de alegeri vor fi imposibil de organizat, atâta vreme cât comuniştii continuau să se afle la putere. Conform unui document produs de misiunea americană din Bucureşti, în care este consemnată discuţia, liderului liberal îi era greu să creadă că: atrăgea atenţia

aceiaşi

oameni care au exercitat teroare asupra membrilor parti-

delor.istorice în ultimele zece luni îşi vor schimba atitudinile. De exemplu, chiar în momentul discuţiei, conform spuselor donmului Brătianu, secretarul şi uepotul său erau arestaţi. Secretarul era acuzat că este interesat de YMCA, iar nepotul fusese declarat spion al misiuuii Statelor Unite.'

în acest context, Brătianu încerca să demonstreze necesitatea unei intervenţii hotărâte a Statelor Unite, argumentând că „România a trecut prin trei invazii ruseşti. Ruşii nu au pă­ răsit niciodată România f'ară săfi fost forţaţi să o facă."6 în raportul său către Washington, Harriman consemna întâlnirile cu liderii partidelor tradiţionale, notând scepticismul acestora cu privire la corectitudinea alegerilor, în condiţiile în care Ministerele de Interne şi Justiţie se aflau în mâinile comuniştilor: ,,Ieri am avut lungi convorbiri cu Maniu, Brătianu şi Mihalache. Toţi trei sunt foarte sceptici că ar putea fi alegeri libere în România rară o schimbare a miniştrilor de Interne şi de Justiţie".7 După alegeri, încercările liderilor opoziţiei, şi în primul rând ale lui Iuliu Maniu de a-i determina pe americani să acţione„SecretMemorandare[garding] Moscow Commission", 1946, 2. Record Group 84, Foreign Service Posts of the United States, Bucharesţ US Mission, Box 19, File 800,Arhivele Naţionale ale SUA, College Park, MD. 5

6

Jbid., p. 3.

7 Nicolae Baciu, Agonia României,

ză (Bucureşti:

J944-1948. Dosarele secrete acu-

Saeculum I. O., Vestala, 1997), p. 210.

POZIŢII

POLITICE,

RELAŢII

DIPLOMATICE

39

ze au continuat cu şi mai mare intensitate. Memoriile şi protestele trimise ambasadei americane, întâlnirile cu reprezentanţii americani la clubul Marii Finanţe, la sediul legaţiei americane sau în alte locuri, mai mult sau mai puţin secrete, aduceau acelaşi mesaj, repetat obsesiv: America trebuie să acţioneze pentru a scoate România de sub influenţa sovietică. Consultările secrete cu maiorul Hali şi locotenentul Hamilton, prezentate la procesul lui Maniu ca dovezi ale unei conspiraţii ce viza răstur­ narea puterii comuniste, urzită de Maniu în colaborare cu americanii, semnalau situaţia dramatică în care se afla România, dar şi curajul liderilor opoziţiei de a continua lupta împotriva comunismului înfruntând mari riscuri. La 13 martie 1947, Maniu se întâlnea din nou cu Burton Berry, căruia îi înmâna un memoriu din partea PNŢ, PNL şi PSD. Cu această ocazie, liderul ţărănist revenea asupra ideii răstur­ nării prin forţă a guvernului Groza. Iată cum a receptat diplomatul american mesajul: ,,Maniu mi-a spus că partidul său vrea să răstoarne guvernul minoritar şi dictatorul actual ce ruinează ţara. Planul său nu implică o revoluţie, dar s-ar putea să fie şi oarecare vărsare de sânge. înlăturarea guvernului Groza nu se poate face decât cu concursul a trei elemente: poporul român, regele şi marile puteri"8. Era ultima încercare, aproape disperată, a lui Maniu de a-i convinge pe americani să sprijine înlăturarea prin forţă a guvernului. Reprezentanţii americani în România, martori ai comunizării ţării, înţelegeau foarte bine ce se întâmpla şi încercau cu onestitate să facă auzită Ia Washington vocea opoziţiei. Politica externă a guvernului american vizând Europa de Est era însă decisă şi nu se mai putea schimba mare lucru. Pe tot parcursul perioadei 1944-1947, atâta vreme cât au putut acţiona ca reprezentanţi de partide politice recunoscute oficial, liderii partidelor tradiţionale au continuat să aibă astfel de consultări cu reprezentanţii diplomatici americani. Expunându-se riscului de a fi arestaţi, liderii opoziţiei au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-i convinge pe americani să îi 'lbid., p. 244.

40

VIN AMERICANII!

susţină niţi

în lupta 'politică inegală cu de Moscova.

comuniştii,

puternic spriji-

Procesele publice: ,, reacţionarii" români, mână-n mână cu americanii Urmând modelul sovietic al „Marii Terori", justificat de teoria că lupta de clasă se ascute pe măsură ce socialismul avansează, regimurile comuniste din Europa de Est au trecut, imediat ce condiţiile au permis-o, la eliminarea „duşmanului de clasă". Procesele publice în care inamicii regimului erau „demascaţi" şi „înfieraţi", vizau pe de o parte crearea unui consens naţional în jurul liderilor comunişti, iar pe de altă parte menţinerea populaţiei într-o permanentă stare de teamă, transmiţând mesajul că toţi cei ostili regimului vor fi pedepsiţi.9 Dacă acţiunile grupurilor de rezistenţă, în România şi în alte ţări controlate de Moscova, transmiteau populaţiei semnalul că regimurile sunt vulnerabile, procesele publice urmăreau să dovedească contrariul. Pe lângă scopul lichidării opoziţiei politice interne, procesele vizau şi discreditarea imaginii Statelor Unite de lider al lumii occidentale şi principal susţinător al forţelor anti-comuniste. În România, primul mare proces public a fost declanşat în 1946, chiar în perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, împotriva grupului de rezistenţă „Sumanele Negre". Procesul a avut o evidentă încărcătură politică, urmărind să şifoneze imaginea partidelor tradiţionale, principalii competitori electorali ai comuniştilor. PNŢ şi PNL au fost acuzate de implicarea în acţiunile subversive ale „Sumanelor Negre" vizând răsturnarea regimul comunist, prin fumizarea de ajutor logistic „teroriştilor".10 Vladimir Tismăneanu, Reinventarea politicului. Europa răsăritea­ la Stalin la Havel (Iaşi: Polirom, 1997), p. 38. 10 Ion Bălan, Regimul concentra/ionar din România (Bucureşti: Academia Civică, 2000). 9

nă de

POZIŢII

POLITICE,

RELAŢII

DIPLOMATICE

41

Grupul de rezistenţă era, de asemenea, acuzat de menţine­ rea unor legături strânse cu reprezentanţi americani în România, cărora le ceruseră sprijinul în vederea organizării unor acţiuni de forţă împotriva regimului: Bandele teroriste menţineau legături directe şi lucrau sub coordonarea reprezentanţilor spionajului american. O întâlnire secretă a avut loc la 1 Mai 1946, la Vatra Domei, în casa avocatului Fedorciuc Octavian, vicepreşedinte al organizaţiei Câmpulung a Partidului Naţional Liberal, între John Hamilton, reprezentant al spionajului american şi aide-de-camp al generalului Schuyler (reprezentantul militar american în cadrul Comisiei Aliate de Control), şi lideri ai „Sumanelor Negre".11

Procesul a propagat ideea că regimul comunist este ameninţat de o reţea triunghiulară de forţe ostile, în care erau incluse partidele tradiţionale, grupurile de rezistenţă şi sprijinul american. Deşi s-a adus în discuţie posibilitatea implicării unor oficiali americani în activităţile „Sumanelor Negre", nu a fost formulată o acuzaţie deschisă la adresa statului american. În acea perioadă, regimul de la Bucureşti era încă interesat în menţinerea unor relaţii decente cu Statele Unite, urmărind să îşi asigure legitimitatea internaţională prin semnarea unui tratat de pace cu Marile Puteri. Următorul proces public de răsunet pus în scenă de puterea de Ia Bucureşti a fost cel al liderului PNŢ şi al opoziţiei anti-comuniste, Iuliu Maniu. Alături de Maniu, alţi importanţi lideri ţărănişti au fost judecaţi. Procesul s-a derulat Ia un an după cel al „Sumanelor Negre", în noiembrie 1947, şi a însemnat momentul anihilării opoziţiei anti-comuniste din România. Procese asemănătoare se derulau aproape simultan în întreaga Europă de Est, urmând modelul sovietic al eliminării adversarilor politici deveniţi „inamici ai poporului". 11 Aggressive Policy and Machinations of US Imperialism Against the Romanian People~ Republic (Ministry ofForeignAffairs: Bucha-

rest, 1951).

42

VIN AMERICANII!

Iuliu Maniu era acuzat de organizarea şi conducerea unei de coordonarea acţiu­ nilor şi activităţilor subversive ale reacţionarilor dinRomânia susţinuţi de Statele Unite şi Marea Britanie. Conform acuză­ rii, liderul ţărănist „pregătea răsturnarea prin violenţă a guvernului democrat, ales prin voinţa poporului". 12 Maniu, care a criticat în permanenţă abuzurile comise de regimul comunist şi a încercat în repetate rânduri să atragă atenţia puterilor occidentale cu privire la ceea ce se întâmpla în România, era de asemenea acuzat de furnizare de informaţii false către Misiunile Statelor Unite şi Marii Britanii în România, sub forma unor buletine de informaţii zilnice. Iată cum au fost prezentate aceste buletine cu ocazia procesului: conspiraţii îndreptate împotriva statului,

Buletinul conţiuea informaţii calomnioase despre armata română, despre flotanoastră, precum şi o serie de articole calomnioase împotriva regimului democratic, fliră a mai menţiona falsurile grosolaoe privind situaţia economică din România. (... ) Buletinul constituia o importantă sursă de informaţii false şi calomnii îndreptate împotriva ţării noastre, destinate presei trusturilor americane şi britanice. Multe din datele prezentate în acel buletin pot fi regăsite în notele de protest trimise de Statele Unite şi Ang!ia.13

Acuzarea îl învinuia pe Maniu şi de solicitarea implicării americane şi britanice în afacerile interne ale României postbelice, lăsând să se înţeleagă că o astfel de :intervenţie era rezervată în exclusivitate Uniunii Sovietice. Procesul s-a desfăşurat chiar în perioada în care Statele Unite oferiseră sprijin pentru refacerea economiilor ţărilor europene, sub forma planului Marshall, ajutor refuzat de ţările est-europene controlate de Moscova. O astfel de învinuire exprimată într-un proces public venea să reafirme poziţia oficială a regimului, care nu numai că refuza orice formă de ajutor venită de peste Ocean, dar urmărea să 12 File 800-Trial, 176, Record Group 84, Foreign Service Posts of !he Department of State, Bucharest, US Mission, General Records, 1948, Box 77, Arhivele Naţionale ale SUA, College Park, MD. 13 Ibid., p. 181.

POZIŢII POLITICE, RELAŢII DlPLOMATICE

43

elimine în totalitate influenţa americană în România. Mai mult, Maniu se făcea vinovat că ceruse nerecunoaşterea guvernării comuniste şi se oferise să contribuie la crearea condiţiilor necesare izbucnirii unni război civil: începând cu diverse apeluri şi proteste adresate reprezentanţilor misiunilormilitare şi diplomatice americane şi britanice în Bucureşti, în

care se cerea acestor ţări



nu recunoască guvernul le-

gal al României, prizonierul Iuliu Maniu a insistat de asemenea în solicitări repetate adresate în cadrul unor întâlniri confidenţiale cureprezentanţii străini, grăbirea intervenţiei străine cn·scopul răsturnării regimului nostru democratic şi s-a oferit în mod neruşinat să provoace condiţii favorabile unei astfel de intervenţii, prin crearea de tensiuni politice şi activităţi subversive în vederea declanşării unui război civil.14 Deşi Statele Unite nu erau încă acuzate în mod deschis că ar fi plănuit acţiuni având ca scop înlăturarea regimului din România, procesul concentrându-se asupra faptelor lui Maniu şi' ale colaboratorilor săi, discursul procurorului lăsa să se înţelea­ gă că SUA ar fi susţinut o astfel de acţiune în momentul în care condiţiile ar fi permis-o. Discursul menţionează răspunsul Secretarului de Stat american, Dean Acheson, la o scrisoare trimisă de Maniu, în care acesta afirma că este gata „să recurgă la violenţă, dar nu fără a cunoaşte mai întâi opinia americanilor". în răspunsul său, conform discursului acuzării, Acheson îi comunica lui Maniu că „guvernul Statelor Unite îl sfătuia pe D-l Maniu să nu folosească violenţa, deoarece nu era momentul propice pentru aşa ceva''.1 5 Actul de acuzare îi cita pe locotenentul James Hamilton şi pe maiorul Thomas Hall ca oficiali militari americani care stabiliseră legături secrete cu Maniu şi alţi lideri ţărănişti. Conform procurorului, după o serie de întâlniri secrete, cele două părţi au căzut de acord să înfiinţeze un Comitet Central Executiv compus din trei sau patru membri, la care să se adauge 14 Ibid. 15 Jbid.,

p. 183.

44

VIN AMERICANII!

un observator american, un Comitet Politic din care să facă parte reprezentanţi ai celor trei partide de opoziţie principale· (PNŢ, PNL şi PSD) şi un Comitet Militar care urma să includă la rândul său un observator american. 16 în condiţiile în care poziţia oficială a Statelor Unite în legătură cu situaţia din România continua să fie mai degrabă rezervată, limitându-se la condanmarea practicilornedemocratice ale regimului de la Bucureşti, partidele din opoziţie nutreau speranţa că cercuri politice influente de la Washington pun la cale acţiuni secrete pentru a forţa schimbarea regimului. Ofiţe­ rii americani cu care reprezentanţii opoziţiei intrau în contact le întreţineau, se pare, această speranţă. Conform lui Ioan de Mocsony-Stârcea, un alt lider aflat în boxa acuzaţilor, în timpul unei întâlniri care a avut loc la 18 septembrie 1946 „arnericanulHall ne-a spus că reprezintă Departamente foarte importante, care posedă autoritate independentă de cea a reprezentanţilor diplomatici şi a Mîsiunii americane în Bucureşti."17 Procesul lui Maniu transmitea întregii lumi fapul că puterea de la Bucureşti era în acel moment decisă să lichideze opoziţia care îşi punea speranţele în sprijinul Occidentului şi în primul rând al SUA şi că orice încercări de destabilizare similare cu cele ale lui Maniu urmau să fie aspru pedepsite. Odată cu condamnarea liderului ţărănist, urmată de abdicarea forţa­ tă a regelui Mihai I, se risipeau şi ultimele speranţe legate de o schimbare politică venită din interior, pe căi democratice. De acum încolo, cei nemulţumiţi de regimul comunist rămâneau doar cu speranţa intervenţiei din exterior, cu nădejdea că „vin americanii", singurii care ar mai fi putut face ceva. Următorul proces public de mari proporţii, procesul Popp-Bujoiu sau procesul „marii finanţe" a fost organizat tot în noiembrie, la un an după procesul grupului Maniu, conform unei reguli de programare - un mare proces public la srarşitul fiecărui an pe care propaganda comunistă se străduia să o transforme în tradiţie. Desfăşurarea procesului a arătat o vizibilă deteriorare a 16

Ibid., p. 165. p. 164.

11 Ibid.,

POZIŢII

POLITICE, RELAŢII DIPLOMATICE

45

atitudinii guvernului român faţă de Statele Unite. Deşi tactica folosită era aceeaşi ca şi în cazul Maniu şi anume „demascarea" acţiunilor ostile regimului pe care adversarii interni le pregăteau cu sprijin extern, acum acuzaţiile împotriva Statelor Unite şi Marii Britanii erau formulate în mod direct. Schimbarea tonului reprezentanţilor puterii era previzibilă, în contexul în care controlul comuniştilor asupra ţării era aproape total. După lichidarea opoziţiei politice şi îndepărtarea regelui, anul 1948 adusese, la 11 iunie, naţionalizarea mijloacelor de producţie. În acel moment, prioritatea regimului era lichidarea structurilor economice asociate vechiului regim. De aceea, procesul din noiembrie 1948 aducea în boxa acuzaţilor reprezentanţi importanţi ai elitei economice capitaliste, având în prim plan pe Alexandru Popp, director general al uzinei metalurgice Reşiţa, pe Ion Bujoiu, director general al minelor din Petroşani şi pe Max Auschnitt, unul din cei mai mari industriaşi ai României.18 Pe lângă ,,înfierarea" publică a reprezentanţilor vechiului sistem economic, procesul a fost folosit pentru a ataca Misiunile americane şi britanice în Bucureşti, acuzate de participare la acţiuni ostile regimului, în colaborare cu primii. De data aceasta, acuzarea a insistat asupra dezvăluirii legăturilor existente între membri ai Misiunii/Legaţiei americane şi capitaliştii români. Burton Berry, fostul şef al Misiunii, şi Rudolf Schoenfeld, Ministrul în exerciţiu al Legaţiei, Roy Melboume, prim-consilier, Robert Shea, ataşat economic, colonelul John R. Loveli, ataşat militar, Henry P. Leverich, consilier al Legaţiei, toţi au apărut în rechizitoriu în calitate de complici ai acuzaţilor, în încercările acestora de a bloca tranziţia către economia socialistă şi de a contribui la răsturnarea regimului.19 Astfel de contacte între reprezentanţii elitei economice aţă­ rii şi oficialii americani acreditaţi în România ar fi fost consi1, File 800-Trial, Record Group 84, Foreign Service Posts of the Department of State, Bucharest, US Miss ion, General Records, 1948, Box 77, Arhivele Naţionale ale SUA, College Park, MD. 19 Jbid.

46

VIN AMERICANII!

derate normale într-o ţară cu adevărat democrată, ţinând cont că prezenţa economică a firmelor americane în România era importantă, iar datoria oficialilor americani era să protejeze interesele acestora. O listă elaborată de Misiunea americană în 1946 menţiona treizeci şi patru de firme importante înregistrate în România, în care participarea americană se situa între 40% şi 100%. Domeniile de activitate principale erau extragerea petrolului, producţia de maşini agricole, textile, telefonie, distribuţie de produse cinematografice şi articole foto. Printre firmele menţionate se aflau subsidiare ale unor mari companii americane precum Standard Oil, Intemational Harvester, Singer Sewing Machines, Intemational Telephone and Telegraph, WamerBros şi Eastman Kodak.20 în contextul trecerii la o economie naţională planificată, urmând modelul sovietic, astfel de investitori străini şi partenerii lor români deveneau însă inamici periculoşi ai regimului ce trebuiau eliminaţi. După anihilarea elitelor vechiului regim, febra proceselor publice s-a mai diminuat. Totuşi, noul regim nu a ezitat să redeclanşeze teroarea, pornind un nou val de arestări la sfârşitul anilor '50, motivul fiind teama izbucnirii unei revoluţii după modelul maghiar. în 1960, la Bucureşti era organizată o uriaşă mistificare politico-judiciară, procesul grupului de intelectuali acuzaţi de „crimă de uneltire contra ordinii sociale". Cei trimişi în boxa acuzaţilor, printre care se aflau Constantin Noica, Dinu Pillat, Vladimir Streinu, Nicolae Steinhardt, Marietta Sadova, Păsto­ rel Teodoreanu şi Alexandru Paleologu, erau învinuiţi că primiseră din străinătate materiale „cu conţinut ostil la adresa regimului democratic popular". Ca la orice proces de tip stalinist, apărea inclusiv acuzaţia că membrii grupului menţinuseră legături cu Legaţia SUA şi cu alte reprezentanţe diplomatice occidentale. Toţi cei judecaţi au primit pedepse grele, cele mai aspre fiind 20

„American Interest in Rumania, Percentage of American Interest

in Rumanian Firms", Record Group 84, Foreign Posts of !he Department of State, Bucharest, US Mission, Box 15/Secret Files, File 350-1946, Arhivele Naţionale ale SUA, College Park, MD.

POZIŢII POLITICE, RELAŢII DIPLOMATICE

47

cele ale lui Constantin Noica şi Dinu Pillat, ambii condamnaţi la 25 de ani de muncă silnică.21

Grupurile de rezistenţă: în aşteptarea eliberatorilor O importantă formă de opoziţie faţă de regimul comunist, ce miza pe sprijinul venit din partea SUA, au fost grupurile de rezistenţă organizate şi pregătite 111 ideea alungării de la putere a comuniştilor în momentul în care situaţia ar fi permis-o.. Grupurile erau conduse de ofiţeri deblocaţi, membri ai partidelor tradiţionale sau foşti legionari. Deşi nu împărtăşeau întotdeauna aceleaşi convingeri politice, membrii grupurilor de rezistenţă erau uniţi de existenţa duşmanului comun, 111truchipat de regimul comunist. Istoria rezistenţei anticomuniste 111 România este un domeniu 111 curs de explorare. S-a vorbit ceva mai mult despre o serie de grupuri, precum Graiul Sângelui, Batalioanele Iuliu Maniu, Sumanele Negre sau despre 111cercarea de constituire a unei Mişcări Naţionale de Rezistenţă. Descoperite şi anihilate la sfărşitul anilor '40, grupurile au fost citate 111 actele de acuzare ale proceselor publice organizate 111 această perioadă cu scopul de a-i denigra pe reprezentanţii Vechiului Regim, iar propaganda comunistă a construit 111 jurul lor imagini menite să înspăimânte opinia publică. Pe lângă grupurile mari, au existat multe altele mai mici, unele din ele fiind active până spre sf'arşitul anilor '50. Marea speranţă a celorretraşi 111 munţi era izbu9_nirea unui nou război mondial, între anglo-ametjcani _şi URSS. Intr-un astfel de scenariu, trupele sovietice urmau să fie alungate din ţară cu ajutorul americanilor dar şi al rezistenţei locale. De aceea, 21

Mircea Răceanu, Cronologie comentată a relaţiilor româno-ame-

ricane (Bucureşti: Silex, 2005), p. 186. Pentru o analiză detaliată a procesului Noica-Pillat, vezi Stelian Tănase, Anatomia mistificării (Bucureşti: Humanitas, 2003).

48

VIN AMERICANII!

grupuri precum cele din Ardeal, conduse de Ion Dabija, Ioan Popşa, Leon Şuşman, Alexandru Maxim şi Lazăr Caragea, se pregăteau să participe la înlăturarea comuniştilor în momentul în care războiul urma să se declanşeze. Scopul principal era preluarea controlului asupra zonei în care acţiona grupul. Erau construite reţele de sprijin în rândul populaţiei din zonă, erau adunate armament, muniţii şi bani şi erau elaborate planuri vizând atacarea de instituţii sau căi de comunicaţii.22 Percepute aproape întotdeauna ca unelte prin care imperialiştii americani încercau să destabilizeze situaţia politică din România, grupurile de rezistenţă anticomunistă au fost în permanenţă o ţintă prioritară a Securităţii. Multe din grupurile mai mici nu au avut însă planuri concrete vizând acte de sabotaj şi nu au întreprins acţiuni îndreptate împotriva regimului. Adesea oamenii fugeau în munţi de teama represiunilor, pentru a evita arestările şi condanmările abuzive. Grupurile se închegau pentru că în echipă se putea supravieţui mai uşor decât pe cont propriu. Ca şi în cazul grupurilor „militante", fugarii mizau pe faptul că aşteptarea şi greutăţile prin care treceau urmau să fie răsplătite odată cu venirea americanilor. Un astfel de grup a fost cel al lui Theodor Şuş­ man, din Ţara Moţilor, un altul a fost grupulArnota, din nordul Olteniei. Ascunşi în munţi, în iarna lui 1949, membrii acestui din urmă grup plănuiau să reziste acolo până la venirea americanilor, pe ·care o aşteptau la începutul verii aceluiaşi an. După ce au fost capturaţi, în aprilie 1949, unul dintre membri declara anchetatorilor de la Securitate că „scopul organizării în munţi era să stăm, până prin iunie, când ni se spunea... că va fi o intervenţie armată din partea americanilor, care vor răsturna regimul, singurii care o vor face pentru că o intervenţie internă nu are nici o şansă de reuşită... ". 23 22 Liviu Pleşa, ,,Apartenenţa politicii a membrilor rezistenţei", în Miş­ carea armată de rezistenţă din România, 1944-1962 (Bucureşti: Kullusys, 2003), pp. 152-153. 23 Idem, Monica Grigore, ,,GrupulArnota", p. 103.

POZIŢII

POLITICE,

RELAŢII DIPLOMATICE

49

Toate grupurile de rezistenţă vedean sprijinul american ca pe o condiţie obligatorie a succesului acţiunilor lor. Una din acuzaţiile formulate deschis în procesul „Sumanelor Negre" a fost aceea că grupul stabilise contacte cu ofiţeri de informaţii americani, împreună cu care se studiau posibilităţi de colaborare în vederea unei acţiuni vizând răsturnarea guvernului. Acuzaţia urma să se repete în cazul majorităţii grupurilor anihilate ulterior. Surse americane confirmă faptul că CIA a urmărit să stabilească legături cu mişcările de partizani din România, la sfarşitul anilor '40. Conform lui E.W. Hazard, Office of Policy Coordination a început să recruteze refugiaţi din România aflaţi în Europa de Vest, începând din 1949. Refugiaţii erau pregă­ tiţi în vederea stabilirii de contacte cu grupurile de rezistenţă, cărora urmau să le fumizeze arme uşoare, muniţie, aparate de transmisie radio şi medicamente. În acest scop, OPC a creat tabere de antrenament în Italia, Franţa şi Grecia, unde cei recrutaţi învăţau să folosească radio-transmiţătoare şi să se paraşuteze.24 Există informaţii despre astfel de acţiuni organizate în exil de legionari, în cooperare cu americanii şi francezii. Planul viza pregătirea unui grup de 50 de persoane care urmau să fie paraşutate în România, unde aveau misiunea de a contacta grupuri de rezistenţă aflate în munţi. Pregătirea s-a desfăşurat în centre de instrucţie din zona franceză a Germaniei, în jurul Parisului şi în sudul Franţei, exerciţiile concentrându-se asupra tehnicii saltulni cu paraşuta, orientării pe timp de noapte şi tragerii cu arma. Paraşntările s-au făcut mai ales în Transilvania, între 1950 şi 1953, an în care comuniştii au capturat şi executat un grup de 10 persoane (Grupul Golea-Samoilă)25. Grupul !ni Constantin Săplă­ can, paraşutat pe muntele Negoiu în 1951, căpitanul Sabin Mare, 24 E.W. Hazard, Cold War Crncible: United States Foreign Po/icy and the Conflict in Romania. 1943-1953 (Boulder, CO: East European Monographs, 1996), p. 206, citată în Dennis Deletant, Communist Terror în Romania. Gheorghiu-Dej and the Police State, 1948-1965 (London: Hurst & Company, 1999), p. 227. 2s Liviu Vălenaş, Memorialul Stalinismului. România între anii 1949-1965 (Bucureşti: Saeculum, I.O., 2003), pp. 252-269.

~

50

VIN AMERICANII!

paraşutat în

1953 în Făgăraş, Tanţu Mihail şi echipa Tănase Popovici, au fost, la rândul lor, capturaţi de Securitate.26 Cei aflaţi în munţi îşi puneau mari speranţe în aceste paraşutări, de la care aşteptau bani, arme, muniţii, dar mai ales semnalul că America este gata să pornească asaltul împotriva comunismului. La începutul anilor '50 de exemplu, grupul Ioan Gavrilă, din Munţii Făgăraşului, încerca să contacteze Comitetul Naţional Român din SUA, printr-o scrisoare în care erau precizate coordonatele geografice unde urmau să fie paraşuta­ te arme şi alimente. Acelaşi grup încerca, fără succes însă, să transmită o scrisoare Legaţiei americane din Bucureşti, în 1955, scrisoare în care se vorbea despre situaţia grea în care se aflau membrii grupului.27 Sosirea avioanelor americane care îi aprovizionau pe partizani era uneori aşteptată cu nerăbdare şi de ţăranii sau ciobanii din zonele învecinate celor unde fugarii se ascundeau. Pe lângă speranţa unora că americanii vor veni, era vorba şi de chestiuni mai prozaice. Adesea, cei din grupurile d~ rezistenţă luau de la aceştia alimente pe care se angajau să le plătească din banii găsiţi uneori în pachetele paraşutate. în 1953, membri ai bandelor Ioan Gavrila şi Arsenescu-Arnăuţoiu, care activau în munţii Fă­ găraş şi respectiv Muscel, le spuseseră ciobanilor de la stânele Roşu şi Oticul că erau în căutarea unui pachet cu250 OOO lei, lansat dintr-un avion american. Dacă banii erau găsiţi, ciobanilor li se promitea o plată generoasă, 100 lei pe kilogramul de brânză. Nu ştim dacă pachetul a fost găsit sau nu, dar imaginea cău­ tării banilor paraşutaţi de americani, folosită poate ca scuză pentru neplata alimentelor, vorbeşte despre faptul că, în 1953, grupurile de rezistenţă şi populaţia care le susţinea erau încă motivate de speranţa că a~ericanii nu îi uitaseră.28 2, Liviu Marius Bejenaru, ,,Să lupţi pentru a muri: Mişcarea de rezistenţă armată anticomunistă

din România. O încercare de analiză'', în 1944-1962 (Bucureşti: Kul-

Mişcarea annată de rezistenţă din România,

lusys, 2003), pp. 397-398.

Idem, Iuliu Crăcană, ,,Grupul Gavrilă", p. 16. bandiţi şi eroi". Grupurile de rezistenţă şi Securitatea (1948-1968), (Bucureşti: Editura Enciclopedică, 2003), pp. 192-193. 21

28 „Bande,

POZIŢII POLITICE, RELAŢII DIPLOMATICE

51

De altfel, performanţa „partizanilor" de a supravieţui perioade îndelungate ascunşi în munţi s-a datorat în bună măsură şi sprijinului populaţiei, mulţi dintre cei care au ajutat grupurile de rezisteuţă nutrind şi ei speranţa că americanii vor veni în cele din urmă. Fenomenul „vin americanii" le era, desigur, cunoscut celor de la Securitate, care îl menţionau uneori în contextul relaţiilor dintre fugari şi locuitorii care îi susţineau. De exemplu, într-un raport din 1953, se spunea că grupul Ioan Gavrilă era susţinut, printre alţii, de „elemente duşmănoase, cu mentalităţi filo-americane". Cu sau rară speranţa venirii americanilor, au existat oameui care au riscat totul, inclusiv propriile vieţi, pentru a-i susţine pe cei din munţi. Oameni precum Elisabeta Rizea din Nucşoa­ ra au dat dovadă de o excepţională tărie de caracter, reuşind să ţină piept tuturor grozăviilor puse Ia cale de autorităţi pentru a captura grupurile rebele. în cazul Elisabetei Rizea a fost vorba de grupul Arnăuţoiu, pe care eroina şi familia sa I-au susţinut din toate puterile, plătind cu preţul unor suferinţe inimaginabile refuzul de a-i vinde Securităţii. Deşi eficienţa grupurilor de rezistenţă şi potenţialul lor de a schimba situaţia politică a ţării s-au dovedit a fi limitate în absenţa unui sprijin occidental masiv, existenţa lor a jucat un important rol simbolic. Pe de o parte, populaţia nemulţumită de instaurarea regimului comunist vedea în acţiunile de succes îndreptate împotriva reprezentanţilor puterii dovezi ale vulnerabilităţii regimului. Existenţa acestor ,jus_ţiţiari" ascunşi în munţi hrănea speranţa că nu totul era pierdut. In plus, activitatea gru. purilor de rezistenţă era direct legată de speranţa că „vin americanii". Mulţi români credeau că ac~ste grupuri al! legături strâuse cu reprezentanţii Washingtonului şi că organizarea unei acţiuni care să ducă Ia răsturnarea regimului nu este decât o chestiuue de timp. Posturile de radio occidentale, mai intâi Vocea Americii şi BBC iar ulterior şi Radio Europa Liberă, au întreţinut multă vreme speranţa într-o intervenţie americană care să elibereze Europa de Est. Pentru membrii grupurilor de rezistenţă înşişi, convingerea că „vin americanii" a reprezentat o puternică motivaţie pentru continuarea luptei, în condiţii din cele mai vitrege.

Capitolul II

Relaţii

diplomatice: de la confruntare deschisă, la redescoperirea Americii

Relaţii diplomatice după proclamarea Republicii Sfărşitul anilor '40 şi începutul anilor '50 a fost în România, ca peste tot în Europa de Est (cu excepţia Iugoslaviei lui Tito), perioada când anti-americanismul propagat de oficialităţi a atins cote maxime: partidele cu simpatii pro-americane erau deja scoase în afara legii, afacerile firmelor din SUA fuseseră lichidate în urma naţionalizării, produsele culturale americane dispăruseră de pe piaţă şi mulţi membri ai vechii elite având legături, interese sau simpatii peste Ocean fuseseră aruncaţi în închisorile comuniste. În doar câţiva ani, politica regimului de la Bucureşti transformase Statele Unite din membru al Comisiei Aliate de Control, implicat alături de reprezentanţii sovietici şi britanici în aplicarea prevederilor armistiţiului dintre România şi Puterile Aliate, în principalul inamic al ţă­ rii. În acest context nu e de mirare că, la începutul deceniului al şaselea, relaţiile diplomatice româno-americane atinseseră punctul confruntării deschise. Puterea de la Bucureşti a continuat să ducă politica de hăr­ ţuire a Legaţiei SUA în România începută în ultimii ani ai deceniului precedent, acuzându-i în permanenţă pe americani de colaborare cu forţele ostile regimului şi de spionaj. Acuzaţiile erau de fiecare dată urmate de solicitări de rechemare a diplomaţilor consideraţi ostili intereselor Republicii Populare Române. În urma acestor presiuni, în 1950, Legaţia americană ajunsese să funcţioneze cu un efectiv de doar unsprezece persoane, faţă de 53, câte folosise până atunci, număr rezultat în urma unei alte reduceri, operată în 1949. Tot în 1950, diplomaţilor ame-

POZIŢII

POLITICE,

RELAŢII

DIPLOMATICE

53

ricani li s-a îngrădit dreptul de liberă circulaţie în România. Practic, aceştia erau sechestraţi în Bucureşti, neavâud dreptul de a se deplasa în afara unei raze de 12 km în jurul capitalei. I Acuzaţiile de terorism şi sabotaj sau blocarea serviciului de mesagerie al Legaţiei au făcut şi ele parte din războiul nervilor declanşat de autorităţile de la Bucureşti. La râudul său, guvernul SUA a declanşat în 1950 o campanie de protest axată pe acuzaţii de violare a drepturilor omului în ltomâuia comunistă. Statele Unite acuzau Româuia, prin intermediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, că nu respectă drepturile omului şi libertăţile fundamentale specificate în prevederile Tratatului de Pace semnat în 1947. În octombrie 1950, ONU a inclus pe agenda sa, la cererea Statelor Unite, un document care condamna România, dar şi Bulgaria şi Ungaria pentru astfel de încălcări. Adunarea Generală a adoptat rezoluţia propusă de SUA la 3 noiembrie 1950.2 Guvernul de la Bucureşti a: pus în scenă un contraatac, învinuind Statele Unite pentru organizarea de activităţi ostile României, printre care acte de spionaj şi sponsorizarea grupurilor de rezistenţă. Ca răspuns la rezoluţia propusă de americani la ONU, Ministerul de Externe al României a elaborat o broşură de 150 de pagini, intitulată „Politica agresivă şi maşinaţiunile imperialismului Statelor Unite împotriva Republicii Populare Române" în care regimul de la ;!3ucureşti se dezvinovăţea de acuzaţiile aduse de americani şi trecea la contraatac, învinuind guvernul american de implicarea în activităţi ostile statului româu.3 Relaţiile diplomatice încordate dintre România şi Statele Unite au afectat şi schimburile comerciale bilaterale. Trecerea României la economia socialistă, refuzul regimului de la • Joseph F. Harrington, Bruce J. Courtney, Relaţii româno-americane, 1940-1990 (Bucureşti: Institutul European, 2002), pp. 126-127. 2 Jbid., pp. 131-132. ' Romanian Ministry of Foreign Affairs, Aggressive Policy and Machinations ofUnited States lmperialismAgainst Rumanian People:, Republic (Bucharest, 1952).

54

VIN AMERICANII!

Bucureşti de a plăti SUA reparaţii corespunzând pierderilor suferite de firmele şi cetăţenii americani în urma războiului şi a naţionalizării şi retragerea clauzei naţiunii celei mai favorizate acordată României au fost cauze care au dus la deteriorarea relaţiilor comerciale între cele două ţări. Drept urmare, în 1951 schimburile comerciale bilaterale erau aproape inexistente. Relaţiile culturale fuseseră de asemenea îngheţate, după închiderea bibliotecii americane, în 1950. în aceste condiţii, la sfârşitul anilor '40, americanii au hotă­ rât că era momentul să îşi redefinească politicile faţă de Europa de Est, cazul României nefiind unul singular. în 1949, Departamentul de Stat a transmis Legaţiei de la Bucureşti o variantă provizorie a documentului ce urma să definească noua linie politică a Washingtonului vizând România. în timp ce Departamentul de Stat îşi propunea ca obiectiv crearea unei Românii „libere şi independente, integrate într-o comunitate Balcanică armonioasă, alcătuită din state libere", C. Montague Pigott, însărcina­ tul cu afaceri al SUA la Bucureşti, considera că obiectivul era utopic. Pigott nu ezita să avertizeze Washingtonul în legătură cu poziţia slabă a reprezentanţilor americani în Bucureşti, ară­ tând că ,,nimeni în Legaţie nu îşi făcea iluzii cu privire la capacitatea acesteia de a proteja interesele americane". Comentariile lui Pigott, împreună cu cele venite de la reprezentanţii americani în celelalte ţări aflate în spatele Cortinei de Fier, au fost folosite la elaborarea noului document-cadru vizând politica SUA în Europa de Est. Cunoscut ca NSC (National Security Council) 58 şifinalizatîn25 august 1950, documentul nu aducea veşti bune pentru cei care îi aşteptau pe americani: principalul obiectiv al SUA în zonă era doar îngrădirea Uniunii Sovietice, în timp ce sateliţii acesteia erau consideraţi ca având o importanţă secundară.4 Deteriorarea relaţiilor cu Statele Unite între 1949-1953 s-a datorat în mare măsură tensiunilor internaţionale produse de începutul Războiului Rece. Nu trebuie uitat că relaţia

• Joseph Harrington, p. 106.

POZIŢII POLITICE, RELAŢII DIPLOMATICE

55

SUA-România era una asimetrică, în care Statele Unite acţio­ nan ca lider al lumii occidentale, în timp ce România nu era decât un satelit al Moscovei. Era o perioadă în care guvernul de la Bucureşti nu avea libertatea de a promova o politică externă proprie, nefăcând altceva decât să adopte linia politică impusă de Stalin. După moartea acestuia, în 1953, situaţia a început să se schimbe. România a început să testeze posibilităţile distanţării de Moscova, definindu-şi în anii '60 o agendă de politică externă proprie. Primele semne de îmbunătăţire a relaţiilor Statelor Unite cn ţările din blocul sovietic au apărut odată cu schimbarea de orientare politică imprimată de noul lider de la Kremlin, Nikita Hruşciov. Denunţarea crimelor lui Stalin, în februarie 1956, şi politica de destindere în relaţiile Est-Vest iniţiate de Moscova au permis sateliţilor să exploreze cu mai mult curaj posibilităţile de apropiere de Washington. În 1956, România a iniţiat o serie de contacte diplomatice cu oficiali americani, având pe agendă discutarea chestiunii reparaţiilor, a conturilor româneşti blocate ,în bănci americane, a reluării schimburilor comerciale şi a deschiderii de consulate pe bază de reciprocitate.s Washingtonul a răspuns solicîtărilor româneşti, anunţându-şi disponibilitatea pentru discuţii cu reprezentanţii guvernului de la Bucureşti în octombrie 1956. Izbucnirea Revoluţiei maghiare a blocat negocierile, dar evenimentele de la Budapesta şi urmările lor au convins guvernul american că ţarile aflate în orbita sovietică trebuie tratate cu atenţie sporită. Documentul NSC 5608/1, elaborat de Consiliul de Securitate Naţională al SUA, codifică această nouă prioritate, stipulând că ,;în lumina evenimentelor din Ungaria şi Polonia, Statele Unite vor trebui să exploateze diferenţele dintre state. Un mijloc principal în acest sens ar fi intensificarea contactelor bilaterale între Statele Unite şi naţiunile-satelit". 6 În 1958, acelaşi Consiliu al Securităţii Naţionale semnala campania Partidului Muncitorilor din România de construire s Ibid., p. 185. Ibid., p. 193.

6

56

VIN AMERICANII!

a unei noi baze de legitimitate pentru regim, apelând mai puţin la relaţia cu Uniunea Sovietică şi mai mult la cea cu propriul popor. în documentul NSC 5811, încercările conducerii României de a îmbunătăţi legăturile cu Washingtonul erau prezentate ca o modalitate de „a da substanţă pretenţiilor sale de legitimitate şi permanenţă în ochii propriului popor". Docnmentul trăgea conc1uzia că, în acel moment, România era „extrem de receptivă la ideea amplificării contactelor cu Occidentul".7 în contextul noii atitudini a Statelor Unite faţă de sateliţii URSS şi a dorinţei guvernului de la Bucureşti de a îmbunătăţi relaţiile bilaterale, cele ·două ţări au semnat la 20 martie 1960 un acord privind despăgubirile acordate de statul român cetăţenilor americani păgubiţi în urma războiului şi a instaurării regimului comunist în România. Acordul prevedea că România urma să plătească Statelor Unite suma de 2,5 milioane de dolari, împăr: ţită în cinci tranşe. Momentul a generat o încălzire semnifica~ tivă a relaţiilor româno-americane şi a fost urmat de semnarea unui alt acord, vizând schimburile culturale, la 9 decembrie 1960. Acordul cultural era primul de acest gen încheiat între Statele Unite şi o ţară din blocul sovietic, după cel semnat cu URSS, în 1958. Documentul crea o bază instituţională pentru schimburi culturale bilaterale, fiind vizate expoziţii de artă, spectacole de teatru, traduceri de cărţi, editarea de publicaţii, schimburi de filme, programe de radio şi de televiziune. Acordul oficializa astfel, pentru prima oară de la coborârea Cortinei de Fier, exportul de produse culturale americane în România. s

Moscova: Al treilea element al ecuaţiei Relaţia asimetrică dintre România şi

Statele Unite a fost în

permanenţă influenţată de politicile şi atitudinile Moscovei. Po-

litica Noului Curs şi ideea convieţuirii paşnice cu Occidentul au declanşat dezgheţul în relaţiile Est-Vest şi au oferit ţărilor 1

Ibid.

s Ibid., p. 203.

POZIŢII POLITICE, RELAŢII DIPLOMATICE

57

din Blocul comunist ceva mai multă libertate de acţiune în cău­ tarea unor modele alternative de socialism. Evoluţia relaţiilor bilaterale româno-sovietice a jucat, de asemenea, un rol cheie în defmirea poziţiei României faţă de Statele Unite şi Occident în general. . Condamnând crimele lui Stalin în februarie 1956, eliminându-i pe apropiaţii fostului dictator din poziţii de conducere şi încurajând partidele comuniste din ţările satelit să procedeze la fel, Hruşciov a declanşat un val al schimbării în Blocul comunist ce părea să ameninţe şi poziţiile liderului de la Bucureşti, Gheorghe Gheorghiu-Dej, un apropiat şi un discipol zelos al lui Stalin. Revoluţia din Ungaria a diminuat însă, într-o oarecare măsură, pericolul care plana asupra lui Dej. în timpul revoluţiei, liderul român şi-a dovedit loialitatea faţă de Uniunea Sovietică, condanmând evenimentele din Ungaria şi colaborând cu Moscova, inclusiv prin extrădarea guvernului Nagy, care iniţial primise azil politic în România. în comparaţie cu Ungaria, situaţia din România părea atât de sigură pentru URSS, încât la doar doi ani de la evenimentele de la Budapesta, Hruşciov şi-a putut permite luxul de a retrage Armata Roşie din România, în urma unor solicitări venite, se pare, de la Bucureşti. Astfel, România devenea, la sf'arşitul anilor '50, singura ţară din Europa de Est care nu avea trupe sovietice pe teritoriul său, o situaţie care a lucrat în favoarea PMR, a cărui ·cotă de popularitate internă a crescut în urma acestei măsuri. 9 Totuşi, coordonarea perfectă dintre Moscova şi Bucureşti era doar aparentă, iar creşterea tensiunilor dintre cele două partide a devenit curând vizibilă. Hruşciov nu putea trece cu vederea faptul că Dej era un stalinist din vechea gardă. Mai mult, se pare că liderul de la Kremlin avea o antipatie personală faţă de liderul comuniştilor români. De cealaltă parte, Dej considera ca acumulase suficientă putere şi experienţă în perioada petrecută la conducerea României, pentru a putea pretinde mai 9 Vlad Georgescu, Istoria românilor (Bucureşti: Humanitas, 1992), pp. 267-268.

58

VIN AMERICANII!

multă

autonomie faţă de Moscova. Dându-şi seama că noua orientare de la Kremlin ar fi putut să-i pună în pericol poziţia de lider al partidului, Dej a început să folosească tot mai des ideea autonomiei economice şi culturale ca pe o armămenită să-i consolideze poziţia, în cazul unei eventuale tentative de mazilire pusă la cale de Moscova.ID într-un context în care mutările lui Hruş­ ciov erau imprevizibile, iar sprijinul Kremlinului pentru conducerea de la Bucureşti putea fi pus sub semnul întrebării, Dej a simţit probabil nevoia să se protejeze căutând sprijin înaltă parte: în interior, unde a căutat să îşi apropie populaţia, şi în exterior, în parteneri de dialog având poziţii diferite de cele ale Moscovei, precum Iugoslavia, China sau chiar Statele Unite. 11 Astfel, retragerea trupelor sovietice a fost dublată de încercarea partidului de a-şi creşte cota de popularitate internă, prin modificări aduse schemei ideologice prin care regimul se legitima în faţa poporului. Pentru prima oară de la venirea la putere, în 1945, comuniştii români foloseau elemente similare discursurilor liderilor chinezi şi iugoslavi, insistând asupra dreptului fiecărei ţări de a-şi alege propria cale de construire a socialismului.12 Din această nouă perspectivă, Dej şi colaboratorii săi au decis ·că implementarea unui plan de industrializare rapidă era vital pentru a se asigura creşterea autonomiei ţării faţă de Moscova, ceea ce implicit urma să asigure şi o atitudine Iµai prietenoasă a populaţiei faţă de partid. Astfel, decizia de a susţine o industrializare rapidă a devenit pilonul principal al politicii de distanţare fl)ţă de URSS a guvernării Gheorghiu-Dej. Vladimir Tismăneanu observa pe bună dreptate că, pentru a lupta împo10 Joseph Rothscbild, Nancy M. Wingfield, Return to Diversity. A Politica/ Histo,y of East Central Europe Since World War II (Oxford:

Oxford University Press, 2000), p. 164. 11 David Floyd, Romania-Russia's Dissident Ally (London: Pall Mall Press, 1965), p. 67-95; Stelian Tănase, Elite şi societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej, 1948-1965 (Bucureşti: Humanitas, 1998), p. 167. 12 Confonn lui John Michael Montias, la plenara partidului din noiembrie 1958, Dej a susţinut ideea unei reorientări majore a politicii externe româneşti, vizând distanţarea de Moscova şi apropierea de Occident.

POZIŢII POLITICE, RELAŢII DIPLOMATICE

59

triva destalinizării iniţiate de Hruşciov, care îi punea în pericol Dej a construit o „platformă a anti-destalinizării". Ingredientele principale folosite au fost conceptele de industrializare, autonomie, suveranitate şi mândrie naţională. 13 Ambiţiile României vizând industrializarea veneau însă în dezacord cu planurile lui Hruşciov de a da CAER, organizaţia economică a blocului răsăritean, o dimensiune de planificare supranaţională. Conform acestor planuri, economiile ţărilor socialiste trebuiau să devină complementare, fiecare ţară urmând să se specializeze în anumite ramuri economice. într-un astfel de scenariu, România continua să joace rolul de furnizor de cereale şi materii prime, în timp ce grosul producţiei industriale urma să fie concentrat în Uniunea Sovietică, Germania Democrată şi Cehoslovacia, ţari cu o mai mare tradiţie industrială.14 Dej a refuzat să adopte planul şi a folosit conflictul dintre China şi Uniunea Sovietică, recent izbucnit, pentru a-şi justifica poziţia. Doctrina chineză ce proclama egalitatea tuturor statelor socialiste îi oferea o justificare ideală. în plus, opoziţia conducerii PMRîn problema planului de coordonare economică a primit sprijinul Chinei. în schimb, România a fost singura ţară din blocul sovietic care nu a susţinut Uniunea Sovietică în conflictul cu China, preferând să se declare neutră.15 în 1964, Uniunea Sovietică a lansat ideea creării unei regiuni economice integrate care urma să includă o parte a Moldovei sovietice, jumătate din România şi o parte a Bulgariei. Proiectul, cunoscut ca „planul Valev", după numele specialistului sovietic care l-a elaborat, a fost publicat în revista Universităţii „Lomonosov" din Moscova. Planul a fost perceput în România ca o ameninţare la independenţa ţarii şi a fost respins :imediat. La 24 aprilie 1964, Partidul Muncitoresc Român a dat publicităţii o. declaraţie oficială în care îşi exprima poziţia

poziţia,

Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie policomunismului românesc (Iaşi: Polirom, 2005), p. 205. 14 David Floyd, Romania-Russia ~ Dissident Ally, pp. 70-72. 1, Joseph Rothschild, Nancy M. Wmgfield,Retum to Diversity, p. 162. 13

tică a

60

VIN AMERICANII!

oficială

cu privire la „problemele mişcării comuniste şi munconsiderat declaraţia de autonomie a comuniştilor români faţă de Moscova, respingea în mod indirect iniţiativele de tipul planului Valev, invocând dreptul la independenţă al oricărui partid comunist şi principiul neamestecului în treburile inteme.16 Declaraţia a fost considerată, de asemenea, o indicaţie clară că România dorea o politică externă mai apropiată de Occident. Colaborarea economică cu vestul devenea o componentă vitală a industrializării rapide dorite de regim. Pentru a putea dezvolta ramuri industriale competitive, România avea nevoie de tehnologie modernă şi expertiză occidentală. Pe lângă Uniunea Sovietică, noua orientare a României a deranjat şi ţările mai avansate tehnologic ale blocului răsări­ tean, Cehoslovacia şi Germania Democrată, principale furnizoare de tehnologie şi produse industriale în Europa de Est. Cele două ţări au început să critice România pentru faptul că îşi cheltuie rezervele de valută forte pentru cumpărarea de tehnologie din Occident, în loc să o cumpere din interiorul Blocului. Românii replicau că procesul de industrializare necesita cea mai bună tehnologie existentă şi criticau calitatea produselor cehoslovace şi est-germanei? Politica de distanţare de Moscova a avut efecte vizibile şi în plan militar, diplomatic şi cultural. România şi-a redus participarea la exerciţiile comune ale Tratatului de la Varşovia şi nu a permis organizarea lor pe teritoriul ţării, a strâns relaţiile cu Iugoslavia lui Tito şi a oprit bruiajul posturilor occidentale. în 1963, Institutulrus din Bucureşti a fost închis, limba rusă a încetat să mai fie un obiect de studiu obligatoriu în şcoli, iar numele ruseşti de străzi şi instituţii au fost înlocuite cu nume româneşti. Graniţele culturale au devenit mai permeabile la procitoreşti internaţionale". Documentul,

16 Dennis Deletant, Romania Under Communist Rufe (Bucharest: CivicAcademy Foundation, 1998), p. 144; Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român (Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1997), p. 495. 17 David Floyd, Rumania-Russia's Dissident Ally, p. 73.

POZIŢII POLITICE, RELAŢII DIPLOMATICE

61

dusele culturale occidentale, iar numărul turiştilor vestici a început să crească.I& Deşi Hruşciov era deranjat de noile iniţiative ale Bucureştiu­ lui, nu a putut să le blocheze. Pe de o parte, astfel de atitudini în ţările satelit deveniseră posibile ca urmare a politicii sovietice a Noului Curs, ce promova inclusiv o mai mare deschidere faţă de Occident. Pe de altă parte, România, spre deosebire de alte ţări din sfera de influenţă sovietică, nu crease niciodată probleme serioase Moscovei. În comparaţie cu revoluţia din Ungaria şi cu ameninţarea chineză, dizidenţa românească apărea ca fiind inofensiva: Mai mult, Hruşciov însuşi şi-a pierdut poziţia de lider la J