Silently seduced : when parents make their children partners [Rev. & updated ed.] 0757315879, 9780757315879

Citation preview

          Seducția Ascunsă  Când Părinții Fac Din Copiii Lor Parteneri           

Dr. Kenneth M. Adams 

1  Ce este seducția ascunsă?    ​Atâta

timp cât copilului interior nu îi este permis să conștientizeze ce i

s-a întâmplat, o parte din viața sa emoțională va rămâne paralizată… toate apelurile la iubire, solidaritate și compasiune vor fi inutile. — Alice Miller, For Your Own Good   Tom  a  ajuns  acasă  după  o  zi  lungă  la  birou  și  aștepta  cu  nerăbdare  să  ia  cina  liniștită,  intimă,  pe  care  el  și  soția  sa  o  plănuiseră.  Telefonul  a  sunat.  Era  mama  lui.  „Acum  ce  mai  este?”  -  se  gândea.  În  continuare  a  ascultat-o  cum  i-a  descris  evenimentele  petrecute  în  ziua  respectivă.  În  cele din urmă, a  început  să  discute  despre  cât  de  singură  și  nefericită  se  simte  cu  tatăl  lui.  În  acel  moment  Tom  a  simțit  cum  furia  lui dă în clocot, dar a rămas paralizat de  vinovăție.  El  a  căutat  o  scăpare  din  tirada  ei,  cumva  să  se  scuze  politicos  și  să-și mănânce cina, îndelung așteptată.  Cum  pot  trece  de  acest  moment?  Tom  s-a  gândit  în  timp  ce  mama  lui  continua  să-și  descrie  sentimentele  de  nemulțumire  față  de  tatăl  său.  Nerăbdător  și  indignat,  făcea  pași  prin  casă  în  speranța  că  mama  lui  va  închide  telefonul.  Când  i-a  spus:  „Nu  știu  ce  m-aș  face  dacă  nu  te-aș  avea pe  tine.  Mi-aș  dori  ca  tatăl  tău  să  mă  asculte  așa  cum  faci  tu”,  Tom  nu  a  mai  rezistat.  A  închis  fără  niciun  cuvânt  și  a  aruncat  telefonul  pe  podea,  cu  furie.  Cu  ochii  înăbușiți  de  lacrimi,  a  țipat  către  soția  sa:  „Nu  vreau  să  știu  despre  problemele  ei  personale!  Urăsc  asta,  dar  nu  știu  ce  să  fac.”  Așa  cum  se  întâmplase de atâtea ori, seara lui Tom împreună cu soția sa fusese distrusă.  În  calitate  de  terapeut,  am  învățat  că  povestea  lui  Tom  nu  este  unică.  Frecvent,  aud  comentarii de genul: „Nu pot să suport atunci când tata încă îmi  spune  cât  de  mult  își  iubește  ,micuța  prințesă‘  ”  sau  „aș  dori  ca  mama  să  nu-mi  mai  spună  despre  singurătatea  ei;  nu  este  treaba  mea”  sau  „știu  că  tata  nu  face  intenționat  asta,  dar  mă  simt  ciudat când pare atât de preocupat  de felul în care mă îmbrac și devine gelos când ies cu bărbați.” 

Lista  este  interminabilă,  dar  tema  este  aceeași: un sentiment invaziv de  încălcare  și  depășire  a  barierelor  psihologice.  Aceste  încălcări  se  fac  de  obicei în numele iubirii și grijii față de copil.  Nu  există  o  legătură  de  iubire  sau  de  grijă  într-o  relație  strânsă  părinte-copil  atunci  când  aceasta servește nevoilor și sentimentelor părintelui  și  nu  ale  copilului.  „Legătura strânsă” cu părinții, în special cu părintele de sex  opus,  nu  este  o  sursă  de confort așa cum pare. Este o relație în care individul,  atât  în  copilărie,  cât  și  mai  târziu  ca  adult,  se  simte  în  mod  tăcut  sedus  de  părinte.  Sentimentele  de  apreciere  și  recunoștință  nu  predomină  în  aceste  relații „apropiate”. În schimb, ele sunt o sursă de confuzie și furie progresivă.   În  cadrul  prelegerilor  mele  despre  acest  subiect,  unii  participanți  sunt  destul  de  vocali  în  reacția  lor.  Aceștia  își  exprimă  ușurarea  și  abia  atunci  înțeleg  de  ce  uneori  urăsc  cu  mânie  același  părinte  care  i-a  iubit  întotdeauna  „atât  de  mult”.  Unii sunt amorțiți pe scaunele lor și nu pot vorbi, în timp ce alții  abia  așteaptă  să  plece.  Câțiva  părinți  curajoși  vorbesc,  sugerând  că  abia  acum încep să înțeleagă de ce fiii sau fiicele lor au probleme în relații.  Alții  ascultă  prelegerile  și  insistă  că  nu  există  nimic  rău  în  relația  lor  strânsă  cu  părintele  lor  de  sex  opus.  De  fapt,  ei  pretind  că  se  simt  speciali  și  privilegiați.  Acestor  copii  li  s-a  oferit  o  poziție  specială  fiind  idealizați  de  părinte.  Însă  nu  există  niciun  privilegiu  în  a  fi  constrâns  din  copilărie  prin  faptul că ești partenerul-surogat al părintelui tău. Ca și adulți, acești indivizi își  idealizează  părinții  pentru  a  înlocui  durerea  copilului  interior  abandonat  și  victimizat.  A  fi  partenerul-surogat  al  unuia  dintre  părinți înseamnă a fi victima  incestului emoțional ascuns.  Această  carte  descrie  experiența  de  seducție  tăcută  a  victimelor  incestului  emoțional  ascuns  și  efectul  acesteia  asupra  sexualității,  intimității  și relațiilor lor.  În  mod  constant  de-a  lungul  acestei  cărți  folosesc  exemple  ale  supraviețuitorilor  incestului  emoțional  ascuns  cu  părintele  său  de  sex  opus.  Acest  lucru  evidențiază  mai  bine  tensiunea  sexuală  și  romantică  inadecvată  creată  de  incestul  ascuns.  Cu  toate  acestea,  un  copil  poate  fi,  de  asemenea,  partenerul-surogat  al  părintelui  de  același  sex.  Capitolele  patru  și  opt,  abordează  probleme  specifice  incestului  ascuns  care  implică  părintele  de  același sex.   Dacă  un  individ  devine  partenerul-surogat  al  unuia  dintre  părinți  în  copilărie  și  continuă  să  joace  acest  rol  la  maturitate,  viața  lui  va  fi  profund 

afectată. Dacă te regăsești în următoarele descrieri, această carte este pentru  tine.      

C ​ aracteristici comune ale seducției ascunse   

Relația  de  dragoste  /  ură.  ​Adesea  ai un sentiment intens de dragoste și  de  ură  pentru  părintele  de  sex  opus.  Pe  de  o  parte  te  simți  special  și  privilegiat  datorită  relației;  pe  de  altă  parte  ai  frecvent  impresia  că  nu  faci  suficient  pentru  acel  părinte.  Acest  conflict  dezvoltă  sentimente  de  vinovăție  ce provoacă furie, care rareori este exprimată direct.  Distanță  emoțională  față de părintele de același sex. ​Spre deosebire de  relația  de  dragoste  /  ură  cu  părintele  de  sex  opus,  aici  te  simți  abandonat  de  către  părintele  de  același  sex.  Această  relație  este  adesea  competitivă,  iar  părintele  este  tratat  ca  un  adversar.  Sentimentul  de  dispreț  față  de  acest  părinte apare ca fiind normal.  Vinovăție  și  confuzie  față  de  nevoile  personale.  Te  simți  rușinat  de  nevoile  tale  și  ai  probabil  dificultăți  să  identifici  care  sunt acestea. În general,  încerci  să  fii  „puternic”,  oferind  grijă  sau  întotdeauna  „să  fii  de  ajutor”  pentru  ceilalți ca un mod de a-ți satisface propriile nevoi.  Sentimente  de  inferioritate.  Este  posibil  să  ai  sentimente  cronice  de  inferioritate  și  nonvaloare.  Crezi  că  valoarea  ta  ca  bărbat  sau  femeie  este  determinată de ceea ce poți face și nu de cine ești.  Relații  multiple.  Este  posibil  să  fi  fost  în  multe  relații  și  nu  te-ai  simțit  niciodată  mulțumit.  Ești  mereu  în  căutarea  partenerului  sau  relației  perfecte.  Găsirea unui echilibru în intimitate este dificil pentru tine.  Dificultate  de  angajament.  În  general,  ești  ambivalent  în  privința  angajamentului  în  relații.  Pare  că  ești  întotdeauna  „pe  picior  de  plecare”,  pentru siguranță.  Relații  pripite.  Te  angajezi  rapid  într-o  relație  nouă,  apoi  îți  dai  seama  mai  târziu  că  nu  a  fost  o  alegere  bună.  Te  simți  prea  vinovat  să te desparți și  încerci să faci relația „să meargă”.  Regret  pentru  relațiile  trecute.  ​Descoperi  că  te  uiți  înapoi  la  o  relație  anterioară și te întrebi dacă ar fi putut funcționa dacă ai fi rămas.  Disfuncție  sexuală.  Te  simți  blocat  sexual  sau  compulsiv  în  căutarea  unor experiențe intense sau aventuri sexuale. Sexul poate deveni dependență. 

Compulsii  /  Adicții.  Ai  alte  compulsii  sau  dependențe.  S-ar  putea  să  fii  exagerat  de  ambițios  când  vine  vorba  de  profesie,  succes  și  realizări.  S-ar  putea  să  devii  dependent  de  mâncare,  fie  alimentație  exagerată  compulsivă,  fie înfometare. 

 

2   

Când un copil este trădat de dragostea părintelui  Copiii voștri... sunt fiii și fiicele dorului de viață. Ei vin prin tine, dar nu de la tine și, deși sunt cu tine, totuși nu îți aparțin. —Khalil Gibran, The Prophet   Incestul  ne  produce  confuzie  și  tulburare.  Cuvântul  este  folosit  de  obicei  pentru  a  descrie  contactul  sexual  dintre  un  părinte  și  un  copil.  Dicționarul  ​Webster’s  New  World  definește  incestul ca „actul sexual între rude  prea  apropiate  pentru  a  se  putea  căsători  legal.”  Există  atât  forme  de  incest  explicit cât și ascuns.   

Incestul explicit   

Incestul  explicit  apare  atunci  când  există  contact  sexual  în  orice  relație  dependentă  care  implică  rude  de sânge, cea mai evidentă fiind între părinte și  copil.  O  definiție  mai  incluzivă  este  dată  de  Mike  Lew  în  „Victims No Longer”,  care  afirmă:  „Incestul  este  o  încălcare  a  unei  poziții  de  încredere,  putere  și  protecție”.  Dependența  din  aceste  relații  este  exploatată  de  adult  pentru  nevoile  lui  sexuale  și  prin  acest  lucru  se  traversează  linia  incestuoasă.  După  cum  vom  discuta  mai  târziu,  aceasta  este  aceeași  dependență  care  este  folosită de părinte pentru a transforma un copil într-un partener-surogat.  Contactul  sexual  în  relațiile  dependente  nu  este  niciodată  justificabil,  deoarece  există  întotdeauna  o  pierdere  a  libertății  de  a  alege.  Persoanele  aflate  în  relații  dependente  rareori  îi  provoacă  pe  cei  aflați  în  poziții  de  autoritate,  chiar  și  dacă  se simt victimizați și invadați. Acest lucru este valabil  mai  ales  atunci  când  părintele  manifestă  abuzul  asupra  copilului.  Unul  dintre 

 

modurile  în  care  părinții  își  justifică  comportamentul  este  să  creadă:  „Acesta  este copilul meu, așa că pot face ceea ce vreau.”  Copiii  nu  sunt  o  proprietate.  Se  simt  îngroziți  și  degradati  atunci  când  un  părinte  sau  orice  adult  manifestă  vreun  comportament  sexual  cu  ei.  Cooperarea nu înseamnă o plăcere egală. Sunt prea speriați, prea nevoiași din  punct de vedere emoțional sau prea înfometați după afecțiune pentru a spune  nu.  Chiar  dacă  copiii  raportează  că  la  un  anumit  nivel  s-au  bucurat  de  contactul  sexual,  acesta  dăunează  emoțional.  În  general,  copiii  sunt  prea  nevoiași  și  confuzi  pentru  a  înțelege  atingerea  sexuală  necorespunzătoare.  Distracția  lor  este,  la  un  anumit  nivel,  o  sursă de vinovăție și rușine mai târziu  în  viață:  „A  fost  vina  mea  pentru  că  mi-a  plăcut  și  nu am spus nu. Toată viața  am  purtat  vinovăția  pentru  că  am  crezut  că  l-am  sedus  pe  tatăl  meu.  Abia  când  am  reconstituit  epava  vieții  mele,  am  realizat  că  sunt  o  victimă  a  incestului.”  Din  punct  de  vedere  istoric,  cele  mai  multe  rapoarte  despre  incestul  explicit  au  implicat  fete.  Cu  toate  acestea,  mulți băieți au fost agresați sexual  atât  de  femei,  cât  și  de  bărbați.  Din  păcate,  cazurile  de  băieți  agresați au fost  slab  raportate.  Acest  lucru  începe  să  se  schimbe,  datorită  eforturilor  unor  grupuri  precum  Bărbatul  Supraviețuitor.(A  se  vedea  anexa  și  bibliografia  pentru  resurse  și  cărți  despre  abuzuri  sexuale  la  băieți.)  Cazurile  raportate  implică,  în  general,  un  bărbat  adult  cu  un  băiat;  cu  toate  acestea,  mulți  băieți  raportează  că  au  fost  agresați sexual de mame, mame vitrege, mătuși, vecine  și  bone.  Stereotipurile  sexuale  despre  bărbați  contribuie  la  raportarea  redusă  a  băieților  ca  victime  ale  incestului.  De  exemplu,  mitul potrivit căruia „bărbații  sunt  mai  sexuali  decât  femeile  și  își  doresc  întotdeauna  sexul”  sugerează  că  un  băiat tânăr ar fi bucuros să fie stimulat sexual de o femeie adultă și nu s-ar  simți  neapărat  victimizat.  Dimpotrivă,  un  băiat  tânăr  care  doar  ce  a  aflat  despre  corpul  său  și  sexualitate  ar  fi  copleșit  să  fie  atins  de  o  femeie  într-o  manieră sexuală.  Un  bărbat  și-a  descris  rușinea  și  confuzia  în  timpul  relației  din  copilărie  cu mama sa:  “​Mama  a  insistat  întotdeauna  să-mi  spele  organele  genitale,  chiar  și  atunci  când  eram  suficient  de  mare  pentru  a  mă  descurca  singur.  Uneori  era  jenant;  alteori  mi-a  plăcut.  Nu  știam  ce  să  gândesc.  Uneori  îmi  dădea  sărutări  pe  buze  care  păreau  să  dureze  prea  mult.  De  multe  ori  m-am  trezit  excitat  sexual  când  mă  uitam  la  ea.  Am  simțit  că  sunt  ciudat  și  m-am  îngrijorat  că  va   

afla  cineva.  Până  în  ziua  de  azi  simt  că  aș  fi  un  fel  de  pervers,  pentru  că  am  fost excitat sexual de prezența mamei mele.”    Victima  unui  incest  explicit  reacționează  în  mod  obișnuit  prin  internalizarea  greșelii  —  cu  alte  cuvinte,  victima  se  simte responsabilă pentru  ceea  ce  s-a  întâmplat.  Această  internalizare  a  vinovăției  sau  a  greșelii  inhibă  exprimarea  sănătoasă  a  furiei.  În  schimb,  ura  de  sine  o  chinuie.  Exprimarea  furiei  este  însă  necesară  în  procesul  de  vindecare  și  eliberare  a  victimei  incestului.  Incestul  explicit  este  una  dintre  cele  mai  înfricoșătoare  și  traumatice  experiențe  pe  care  trebuie  să le îndure o fată sau un băiat. Un mit comun este  că  incestul  explicit  este  excepția  mai  degrabă  decât  regula  în  familiile  americane.  Nu  este  cazul.  Centrul  Național  pentru  Victimele  Criminalității  raportează  că  una  din  patru  fete  și  unul  din  șase  băieți  vor  fi  subiectul  unui  episod de abuz sexual până la vârsta de optsprezece ani.  Un  alt  mit  este  că  majoritatea  abuzurilor  sexuale  sunt  comise  de  către  persoane  necunoscute  sau  din  afara  familiei.  De  fapt,  potrivit  Childhelp,  șaizeci  și  opt  la  sută  din  toate  abuzurile  sexuale  din  copilărie  sunt comise de  către membrii familiei.  Cu  toate  acestea,  oricât  de  traumatizant  și  vătămător  ar  fi  incestul  explicit,  vindecarea  este  posibilă  dacă  adulții  sunt  ghidați  cu  blândețe,  susținuți  să  își  depășească  durerea  și  apoi  să  își  exprime  sentimentele.  Victimele  trebuie  încurajate  să-și  exprime  supărarea  cauzată  și  să  înlăture  rușinea  și  vinovăția.  Trebuie  să  rămână  împăcați  cu  gândul  că  nu  ei  au  provocat  incestul.  În  timp,  această  abordare  ajută  victimele  să  îndure  pierderea  inocenței  lor  sexuale.  Acceptând  tristețea  și  vărsarea  lacrimilor  se  permite  o  curățare  din  experiența  incestului.  Astfel,  apare  confortul  dat  de  acceptarea  propriei  sexualități,  crescând  și  speranța  pentru  un  viitor  sănătos  al relațiilor romantice.   În  general,  victimele  incestului  care  nu  se  recuperează  sunt  cele  care  păstrează  secretul  experienței,  neagă că a avut loc vreodată sau minimizează  efectele  acesteia.  În  aceste  cazuri,  comentariile  includ  frecvent  afirmații  precum:  „Ei  bine,  s-a  întâmplat  o  singură  dată.  .  .  poate  de  câteva  ori  ”  sau  „Este  mai  ușor  să  uiți  de  asta.”  Drept  urmare,  victima  rămâne  blocată  în  vinovăție  și  rușine.  Aceasta  contribuie  la  relații  intime  și  sexuale  nesatisfăcătoare.    

Victimele  au  nevoie  de  sprijin  și  de  îndrumări  profesionale  adecvate  pentru  a  se  recupera  după  abuz.  Victimele  incestului  (atât  copii  cât  și  adulți)  care  raportează  experiențele  lor  unui  ajutor  profesionist  (terapeut,  medic,  preot,  asistent medical sau profesor) pot constata că nu sunt crezuți. Mai rău,  uneori  sunt  acuzați  că  ei  sunt  de  fapt  seducătorul.  Acest  lucru  favorizează  rușinea  și  reprezintă  un  alt  abuz.  Este  necesară  o  îndrumare  profesională  adecvată,  care  să  nu  favorizeze  rușinea.  Grupuri  de  asistență  precum  Supraviețuitorii  Incestului  și  Supraviețuitorii  Incestului  Anonimi  sunt  disponibile  pentru  ajutor.  (Consultați  anexa  pentru  lista  acestor  grupuri  de  suport și a altor grupuri de asistență.)  Dacă  copiii  sunt  ignorați  când  apelează  la  ajutor  profesionist  sau  la  oricare  alt  adult,  ei  cad  într-o  disperare  profundă.  Profesioniștii  adecvați  trebuie  să  fie  dispuși  să  asculte  și  să  intervină  atunci  când  este  necesar.  Un  profesionist  care  primește  un raport de incest și alege în mod conștient să nu  ia  măsuri  adecvate,  participă  la  procesul  de  victimizare.  Acest  lucru  este  valabil  și  dacă  un  copil  merge  la  un  părinte  care  se  plânge  de  celălalt  părinte  că  este  abuziv  sexual.  Dacă  acel  părinte  minimizează  sau  neagă  abuzul  înseamnă  că  este  participant  la  incest.  În  felul  acesta,  copilul  este  abuzat  de  ambii  părinți  prin  contactul  sexual  direct  al  unuia  și  prin lipsa de protecție din  partea celuilalt.     

Incestul ascuns   

Victimele  incestului  ascuns,  denumit  și  incest  emoțional,  suferă  dificultăți  și  dureri  similare  cu  cele  ale  victimelor  incestului  explicit.  Înțelegerea  incestului  ascuns  ca  un  abuz  sexual  este  mai  puțin  clară,  deoarece  contactul  sexual  direct  nu  are  loc  efectiv.  Aceasta  nu  înseamnă  că  implicațiile  incestului  explicit  sunt  ușor  de  identificat  sau  de  evidențiat:  nu  sunt.  Cu  toate  acestea,  există  sentimente  și  dinamici  asemănătoare  cu  cele  ale  incestului  ascuns.  Deși  există  un  număr  estimat  de  victime  ale  incestului  explicit,  nu  sunt  disponibile  statistici  similare  cu  privire  la  victimele  celui  ascuns.  Numerele  sunt  potențial  uimitoare, deoarece posibilitatea unui incest  ascuns  există  oricând  are  loc  o  ruptură  în  legătura  emoțională,  spirituală  sau  sexuală dintre părinți.  Incestul  ascuns  apare  atunci  când  un  copil  devine  obiectul  afecțiunii,  iubirii,  pasiunii  și  preocupărilor  unuia  dintre  părinți.  Părintele,  motivat  de   

singurătatea  și  golul  interior  creat  de  o  căsătorie  sau  o  relație  cu  probleme,  face  din  copil  un  partener-surogat.  Granița  dintre  iubirea  grijulie  și  iubirea  incestuoasă  este  traversată  atunci  când  relația  cu  copilul  există  pentru  a  satisface  nevoile  părintelui  și  nu  pe  cele  ale  copilului.  Pe  măsură  ce  deteriorarea căsătoriei progresează, dependența de copil crește, iar răspunsul  părintelui  de  sex  opus  către  copil  devine  tot  mai  caracterizat  de  disperare,  gelozie  și  o  ignorare  a  limitelor  personale  ale  copilului.  Copilul  devine  un  obiect  care  trebuie  manipulat  și  folosit,  astfel  încât  părintele  să  poată  evita  durerea și realitatea unei căsnicii cu probleme.  Copilul  se  simte  folosit  și  captiv  iar  acestea  sunt  aceleași  sentimente  pe  care  le  experimentează  și victimele incestului explicit. Încercările de joacă,  autonomie  și  prietenii  fac  copilul  să  se  simtă  vinovat  și  singur,  niciodată  capabil  să  se  simtă  bine  în  legătură  cu  nevoile  sale.  În  timp,  copilul  devine  preocupat  de  nevoile  părintelui  și  se  simte  protector  și  îngrijorat.  De  aici  rezultă  o  căsătorie  psihologică  între  părinte  și  copil;  copilul  devine  soțul-surogat al părintelui.  O  legătură  emoțională,  sexuală  și  spirituală  sănătoasă  între  părinți  creează  limite  invizibile,  nerostite  care  canalizează  în  mod  corespunzător  sentimentele  și  energiile  sexuale.  Când  un  copil  crește  într-o  familie  în  care  relația dintre părinți este perturbată cronic, sentimentele și energia sexuală nu  sunt  niciodată  puse  în  perspectivă.  Pentru  copil,  iubirea  părintelui  este  percepută  mai  mult  restrângătoare  decât  eliberatoare,  mai  mult  solicitantă  decât  generoasă  și  mai mult invazivă decât purtătoare de grijă. Relația devine  abuzivă  și  energizată  sexual,  chiar  și  fără  insinuări  sexuale,  atingere  sexuală  sau  sentimente  sexuale  conștiente  din  partea  părintelui.  Lipsa  cronică  de  atașament  în  căsătorie  este  suficientă  pentru  a  crea  o  atmosferă  de  energie  sexualizată care se revarsă peste copil.  Energia  sexuală  sau  tensiunea  creată  într-o  relație  a  incestului  ascuns  este  mai  mult  asemănătoare  cu  dragostea  din  adolescență  decât  cu  dragostea  grijulie  părinte-copil.  Eric  a  descris  povestea  lui,  cum  a  crescut  cu  un tată alcoolic și o mamă care l-a ținut aproape.  Mama  și  cu  mine  ne-am  certat  de  multe  ori,  dar  aș  fi  ucis  pe  oricine ar fi  pus  mâna  pe  ea  —  inclusiv  pe  tatăl  meu.  Uneori  am  avut  probleme  de  gelozie  când  ea  acorda  mai  multă atenție tatălui meu sau vreunui alt bărbat. Era a mea  și nu aveam de gând să o împart.       

Monica și-a descris experiența în acest fel:  Întotdeauna  m-am  simțit  specială  fiind  fetița  lui  tata,  mai  ales  când  aducea acasă cadouri doar pentru mine și nimeni altcineva. Am vrut să fiu cu el  oriunde ar fi mers; eram foarte îndrăgostită de tata.    Există  o diferență importantă între incestul explicit și cel ascuns: în timp  ce  victima  celui  explicit  se  simte  abuzată,  victima  celui  ascuns  se  simte  idealizată  și  ​privilegiată​.  Cu  toate  acestea,  sub  masca  subțire  a sentimentului  de  a  fi  special  și  privilegiat  se  află  aceeași  traumă  a  victimei  incestului  explicit:  furie,  mânie,  rușine  și  vinovăție.  Sentimentul  de  exploatare  care  rezultă  din  a  fi  partenerul  sau  soțul-surogat  al  părintelui  este  îngropat  în  spatele unui zid de iluzie și negare.  Victima  adultă  a  incestului  ascuns  rămâne  blocată  într-un  model  de  viață  care  are  ca  scop  menținerea  relației  speciale  cu  părintele  de  sex  opus.  Este  un  mod  de  a  încerca  mereu  să-i  mulțumească  pe  mami  sau  pe  tati.  În  acest  fel,  victima  adultă  continuă  să  fie  idealizată  de  către  părinte.  Se  menține  o  poziție  privilegiată  și  specială,  iar  durerea  și suferința unei copilării  pierdute  sunt  negate.  Separarea  nu  apare  niciodată  și  sentimentele  de  a  fi  captiv  în  căsătoria  psihologică  se  adâncesc.  Acest  lucru  interferează  cu  capacitatea victimei pentru intimitate și sexualitate sănătoasă.  Descrierea lui James despre divorțul său este o poveste comună.  Ann  tocmai  s-a  săturat  de  obiceiul  meu  de  a  o  pune  pe  mama  mea  înaintea  ei.  Duminica  obișnuiam  să  o  petrec  cu  Ann,  fiind  singura  noastră  zi  liberă  împreună;  cu  toate  astea,  dacă  m-ar  fi  chemat  mama  eu  aș  fi  fugit  imediat  la  ea.  Știam  că  îmi afecta căsnicia, dar nu puteam suporta vinovăția de  a  nu  face  ceea  ce  dorea  mama  mea.  Mă  simțeam  încolțit.  Atunci  mă  supăram  pe  soția  mea  și  o  acuzam  că  era  egoistă  când  se  plangea.  În  cele  din  urmă,  Ann  a  divorțat  de  mine.  Nu  am  înțeles niciodată că relația mea cu mama a fost  atât  de  dăunătoare.  Mereu  m-am  simțit bine că sunt „bărbatul casei” al mamei.  Sentimentele  mele  pentru  ea  obișnuiau  să  fie  speciale  pentru  mine,  dar  acum  mă simt vinovat, confuz și furios.    Luați  în  considerare  povestea  lui  Bonnie.  O  profesionistă  sclipitoare,  atrăgătoare,  de  patruzeci  de  ani,  nu  poate  înțelege  de  ce  nu  s-a  căsătorit  niciodată, în ciuda faptului că a vrut.  Încă  de  când am început să am întâlniri, am adus bărbați acasă pentru ca  tata  să-i  aprobe,  dar  el  nu  a  făcut-o  niciodată.  Am  trecut  prin  relații  una  după   

alta.  Am  simțit  că  nu  voi  găsi  niciodată  un  bărbat  la  fel  de  bun ca tatăl meu. În  consecință  relațiile  mele  au  devenit  din  ce  în  ce  mai  puțin  semnificative  și  exclusiv  sexuale.  Am  devenit  dependentă  de  sex.  Când  am  început  să  am  nevoie  să  fiu  abuzată  fizic  pentru  a  fi  excitată  sexual,  am  căutat  în  cele  din  urmă  ajutor.  Călătorisem  departe  de  visul  meu  original  de  a  mă  căsători  cu  un  bărbat  la  fel  de  bun  ca  tata.  În  timpul  terapiei  am aflat că dragostea specială a  tatălui  meu  pentru  mine  m-a  lăsat, de fapt, cu rușine și furie. Habar n-aveam că  a  fi  „fetița  lui  tati”  nu era ceva normal și că rolul ăsta mi-a oferit o viață plină de  durere și singurătate.    Aceste  povești  și  altele  similare  sunt  spuse  de  bărbați  și  femei  care  au  fost  partenerii  părinților  lor.  Seducția  inerentă  în  aceste  căsătorii  psihologice  este  subtilă  și vicleană, la fel ca efectul ei asupra capacității omului de a duce  o  viață  sexuală  și  intimă  sănătoasă.  Întrucât  relația părinte-copil este folosită  pentru a răspunde nevoilor părintelui în căsătoria psihologică, copilul se simte  rușinat  de  nevoile  personale  și  se  teme  că  îl  nemulțumește  pe  părinte. Oricât  de  nesănătos  este,  copilul  nu  are  de  ales  decât  să  participe  activ  la  satisfacerea  nevoilor  părintelui.  Copilul  se  simte  deja  abandonat  emoțional,  iar  exprimarea  nevoilor  personale  ridică  teama  de  mai  mult  abandon.  Copiii  își  atribuie  vina  lor  înșiși  și  le  este  greu  să  înțeleagă  sau  să  vadă  că  nevoile  părintelui  sunt  egocentrice.  Se  simt  vinovați  și  obligați  și,  fără  nicio  altă  opțiune, ei se străduiesc să-i mulțumească. Sunt captivi.  Pe  măsură  ce  copiii  devin  adulți,  această  acțiune  continuă  atâta  timp  cât  este  refuzată  realitatea  de  a  fi  o  victimă  a  incestului  ascuns.  Astfel,  victimele  adulte  continuă  să  se  simtă  rușinate  de  nevoile  lor  și  caută  să  îndeplinească  nevoile  părinților,  cu  prețul  propriei  lor  capacități  de  a  fi  intimi.  Un  ingredient  important  în  învățarea  de  a  fi  intim  este  acceptarea  propriilor  nevoi personale.  Seducția  tăcută,  dacă  nu  este  abordată  direct,  continuă  ulterior  să  saboteze dorința naturală de intimitate și iubire în relația de cuplu.     

Sistemul familial   

Toate  familiile  funcționează  ca  un  sistem  în  care  acțiunile  unei  persoane  afectează  pe  o  alta  și  invers.  Deși  fiecare  membru  funcționează   

independent,  acel  membru  afectează  și  este  afectat  de  întreg.  Salvador  Minuchin,  în  „​Families  and  Family  Therapy​”,  spune  că  sistemul  familial  are  ca  funcție  sau  ca  scop  căutarea  de  a  reveni  în  echilibru  sau  stabilitate  atunci  când  este  perturbat.  Deci,  în  cazul  unei  căsătorii  care  nu  este  legată  într-un  mod  sănătos,  dependența,  intimitatea  și  nevoile  emoționale  ale  părinților  vor  fi satisfăcute de restul sistemului — copiii.  Într-o  relație  ascunsă  incestuoasă,  părintele  se  plânge  copilului  de  dificultățile  din  căsătorie.  Copilul  devine  confidentul  părintelui.  Astfel,  singurătatea,  amărăciunea  și  nemulțumirea  față  de  căsătorie  și viața sexuală  sunt subiecte comune în aceste discuții.  Copilul  se  simte  „dezgustat”  în  acest  sens,  dar  participă  repede  la  salvarea  părintelui  și  începe  să  servească  drept  soțul-surogat  care  lipsește  din  sistem.  Ambii părinți sunt participanți activi la această relație incestuoasă  ascunsă.  Unul  își  împlinește  anumite  nevoi  prin  intermediul  copilului,  iar  celălalt  este  ușurat  să  nu  aibă  de-a  face  cu  realitatea  partenerului  nesatisfăcut.  Victimele  incestului  ascuns  raportează  adesea  că  părinții  de  același  sex  i-au  încurajat  să-l  mângâie  pe  părintele  de  sex  opus  după  un  conflict  conjugal  sau  în  absența  lor  cu  declarații  de  genul:  „Ai  grijă  de  mama  ta  cât  timp  sunt  plecat;  Mă  bazez  pe  tine.”  Copilul,  sperând  să-și  îndeplinească o parte din nevoile sale, se supune imediat.  Odată  ce  granița  dintre  părinte  și  copil  este  încălcată  într-o  relație  ascunsă  incestuoasă,  există  potențial  de  și  mai  multă  exploatare.  De  exemplu,  dacă  cel  mai  în  vârstă  băiat  este  într-o  căsătorie  psihologică  cu  mama  sa,  el  poate  exterioriza  energia  ascunsă  sexualizată  cu  o  soră  mai  mică  într-un  mod  sexual  explicit.  Ceea ce a început ca o răspândire a nevoilor  intime  și  sexuale  nesatisfăcute  din  căsătorie  cu cel mai în vârstă băiat într-un  mod  ascuns,  devine  incestul  explicit  dintre  frați.  Acest  exemplu  demonstrează  clar  modul  în  care  comportamentul  unei  persoane  dintr-o  familie afectează sistemul familial în ansamblu.  Sistemul  familial  caută  să  găsească  echilibrul  și  încearcă  să  se  corecteze,  chiar  și  la  vârsta  adultă.  Atâta  timp  cât  abuzul  sau  neglijarea  experimentată  în  copilărie  rămân  îngropate  în interior, ne reconstituim familia  în  relațiile  cu  adulții.  Acesta  este  un  efort  de  a  rezolva  și  dizolva  durerea  din  copilărie.  Da,  sistemul  familial  continuă  să  afecteze  viața  cuiva,  chiar  dacă  acela  nu  mai  locuiește  acasă  și  își  consideră  perioada  copilăriei  ca  fiind  încheiată și cu atât mai bine, uitată.     

  După cum a spus Emily:  Nu  puteam  să  cred  că  m-am  căsătorit  cu  un  bărbat la fel ca tatăl meu. . .  cel  puțin  așa  îl  percepeam  eu.  Când  m-am  căsătorit  cu  el,  părea  opusul  tatălui  meu,  dar  după  un  timp,  am  început  să  ne  răspundem  reciproc  așa  cum  se  întâmpla  cu  tata.  Soțul  meu  a  început  să  mă  trateze  ca  pe  „prințesa  lui”,  la  fel  cum  o  făcea  tata.  Nu  am  putut  să  suport  comportamentul  ăsta  la  el,  cu  toate  astea  eu  îl  determinam  prin  felul  meu  de-a  fi.  Abia  când  am  intenționat  să  divorțez  de  el,  terapeutul  meu  m-a  ajutat  să  văd  că  nu  de  soțul  meu  voiam  să  divorțez, ci de trecutul meu ... de tatăl meu.    Sistemul  de  relații  incestuoase  ascunse  continuă  să  afecteze  alegerea  partenerilor,  deciziile  legate  de  separare  și  divorț,  sexualitatea  și  toate  încercările  de  împlinire  emoțională  până  când  adevărul  este  înfruntat  și  rezolvat.  Nu  este  vorba  de  a  blama  sau  a  acuza  părinții.  Este  vorba  despre  repartizarea  responsabilității  la  locul  ei  de  apartenență:  relația  părintelui  cu  copilul.  Copiii  nu  aleg  această  relație  ci  le  este  creată.  Chiar  și  ca  adulți,  nu  câștigăm  libertatea  de  alegere  până  când  nu  vedem  trecutul  în  mod  clar  și  până  când  nu  experimentăm  sentimentele  noastre  legate  de  el.  Relațiile  continuă  să  fie  dictate  de  senzația  de  captivitate  experimentată  din  rolul  de  partener-surogat  al  părintelui.  Repartizarea  responsabilității  la  locul  ei  corect  de  apartenență  este  primul  pas  crucial  în  obținerea  accesului  la  adevăratele  sentimente, nevoi și dorințe.  Este  important  să  înțelegem  că  părinții  își  reconstituie  sistemele  propriilor  familii.  Cei  mai  mulți  părinți  nu  sunt  răuvoitori  și  nu  sunt  conștienți  de  efectul  pe  care  îl  au  asupra  copiilor  lor,  deoarece  o  parte  din  propria  lor  copilărie este îngropată adânc.  Din  păcate,  dacă  propria  copilărie  nu  este  văzută  pentru  ceea  ce  a  fost  cu  adevărat,  durerea  acestor  relații  incestuoase  este  transmisă  de  la  o  generație  la  alta.  Dacă  părinții  nu  își  recuperează  niciodată  propria  copilărie  pierdută,  durerea  lor  se  adâncește.  Ei  continuă  să  se  aștepte  ca,  copiii  lor  să  fie  prezenți  pentru  ei,  în  felul în care și-ar fi dorit să fie părinții lor. Atunci când  această  așteptare  nu  se  îndeplinește,  părinții  își  văd  copiii  ca  nerecunoscători,  lipsiți  de  iubire  și  egoiști.  Rezultatul  sporește  dificultățile  dintre  copiii  adulți  și  părinții  care  îmbătrânesc.  Puterea  sau  setul  potrivit  de  standarde  morale  nu  sunt  suficiente  pentru  a  produce  schimbări  sănătoase  de  durată.  Doar  înfruntând  trecutul  propriu,  poți  să-ți  asumi  responsabilitatea   

pentru  sine  și  să  recuperezi  vitalitatea  pierdută  în  rolul  de partener-surogat al  părintelui.  Să  ne  uităm  la  două  tipuri  specifice  de  sisteme  familiale  care  produc  o  relație  ascunsă  incestuoasă  între  un  părinte  și  un  copil  —  familia  alcoolică  și  familia disfuncțională.     

Familia alcoolică   

Ann  este  o  profesionistă  în  vârstă  de  treizeci  și  șase  de  ani  și  mamă  a  doi  copii.  La prima vedere părea mereu fericită și că totul funcționează pentru  ea.  Când  căsătoria  ei  a  început  să  se  prăbușească,  a  intrat  în  grupuri  de  terapie  și  sprijin  pentru  copiii  adulți  cu  părinți  alcoolici.  Ann  a  descris  cum  a  crescut în familia ei alcoolică.  Mama  mea  a  fost  alcoolica  din  viața  mea. Eram cea mai în vârstă din cei  patru  copii  și  aveam  mereu  datoria  de  a  avea  grijă  de  frații  și  surorile  mele,  de  casă  și  de  tata.  Nu  o  suportam  pe  mama  pentru  asta.  Dar  tata  m-a  lăudat  atât  de  mult  și mi-a acordat atâta atenție specială pentru că eram „mama cea mică”  din  casă  pentru  el,  întrucât  până  la  urmă  nu mi s-a părut că mă mai deranjează  alcoolismul  mamei  mele.  Pentru că eram „fata lui”, tatăl meu mă lăsa mereu să  stau  în  poala  lui  seara,  îmi  pieptăna  părul  și făcea lucruri speciale pentru mine.  Simțeam  ca  e  ceva  în  neregulă,  dar  erau  singurele momente de atenție pe care  le primeam.   Ca  adult,  mi  se  părea  că  totul  îmi  merge  bine  și  păream  că  dețin  controlul.  Dar  soțul  meu  m-a  confruntat  într-o  zi  și  a  spus  că  este  nemulțumit  de  dificultățile  mele  de  a  fi  afectuoasă  cu  el.  El  dorea  schimbări  sau  dacă  nu,  să  divorțeze.  Am rămas șocată. Așa am descoperit că provenind dintr-o familie  alcoolică  mi-a afectat capacitatea de a fi intimă. M-am gândit că dacă mă ocup  de  sentimentele  și  problemele  mele  referitoare  la  mama  mea,  lucrurile  s-ar  îmbunătăți.  Până  la  urmă,  ea  era  cea alcoolică. Ei bine, m-am ocupat de ea, dar  lucrurile  tot  nu  erau  bine.  Mi-am  dat  seama  că  toată  acea  atenție  specială  din  partea  tatălui  meu  a  fost  într-adevăr  o  sursă  de  durere  și  adevăratul  motiv  din  spatele dificultății mele de a fi aproape de soțul meu.  Acum  îmi  dau  seama  că  mi-am  trăit  viața  pentru  el.  Mi-am  ales  soțul  pe  care  am  crezut  că  tatăl  meu  îl  va  aproba.  Cariera  și  familia  pe  care  am  construit-o  au  scopul  de  a  câștiga  admirația  și  dragostea  tatălui  meu.  Chiar  și  ca  adult,  răspundeam  invitației  lui  de  a-i  destăinui  detaliile  intime  ale  vieții   

mele.  Doamne, începusem să mă simt dezgustată de tot. Eram speriată și plină  de  vinovăție.  Știam  că  dacă  vreau  să  mă  salvez  pe  mine  și  căsătoria  mea,  trebuie  să  încetez  să  mai  fiu  „fata  lui  tata”.  A  fost  cea  mai  dificilă  decizie  pe  care  am  luat-o  vreodată  în  legătură  cu  viața  mea:  să  mă  despart  de  omul  care  fusese  singura  sursă  de  confort  în  timp  ce  creșteam.  Cu  toate  acestea,  a  fost  și cea mai eliberatoare decizie pe care am luat-o vreodată.    Se  estimează  că  în  această țară se află 26,8 milioane de copii cu părinți  alcoolici,  potrivit  Asociației  Naționale  pentru  Copiii  Alcoolicilor.  Din  acest  grup,  mulți  au  jucat  rolul  de  partener  al  părinților  pentru  a  completa  absența  emoțională  sau  fizică  a  celuilalt  părinte.  Aceștia  sunt  cei  care  par  să  aibă,  ca  adulți,  totul  sub  control  și  organizat.  Ei  sunt  dinamici  și  ambițioși,  se  controlează,  reușesc  și  dăruiesc.  Ei  sunt,  de  asemenea,  cei  care  se  luptă  intens  cu  propriile  sentimente,  că  sunt  nedemni  și  incapabili  de  intimitate.  Această  durere  și  luptă  este  adesea  ascunsă  în  spatele  unei  măști  de  competență  și  pricepere  în  a-i  ajuta  pe  ceilalți.  Aceștia  sunt  copiii  părinților  alcoolici care sunt descriși ca fiind „eroi” și „responsabili”.  Acestea  sunt  roluri  care  se  dezvoltă  în  toate  familiile  în  perioadele  de  stres,  deoarece  sistemul  încearcă  să  se  readucă  în  echilibru.  În  familia  alcoolicilor,  copiii  se  blochează  în  roluri,  cu  excepția  cazului  în  care  există  recuperare  atât  a  alcoolicului,  cât  și  a  partenerului  alcoolicului.  Alcoolismul  este  un  proces  progresiv  de  boală,  în  care  alcoolicul  devine,  în  timp,  din  ce în  ce  mai  atașat  de  sticlă.  Cineva  al  cărui  atașament  este  de  sticlă  nu  poate  fi  atașat  emoțional  de  un  partener.  Postul  vacant,  creat  de  boala  care  progresează,  face  loc  unui  soț-surogat.  Eroul  sau  copilul  responsabil  umple  acel spațiu fără a alege acest lucru.  Copilul  este  obligat  să  joace  rolul  partenerului-surogat,  deoarece este o  sursă  satisfăcătoare  de  stimă  de  sine  într-o  familie  cu  puține  valori  de  împărtășit.  Din  nou,  acest  model  rămâne  valabil  și  la  vârsta  adultă.  Dacă  partenerul  nu  este  în  recuperare,  acesta  invită  și  seduce  un  parteneriat  cu  copilul,  din  disperarea  de  a-și  satisface  nevoile  și  pentru  a  fugi  de  realitatea  alcoolismului  în  progres.  Familiile  alcoolice  sunt  un  adevărat  teren  fertil  pentru  incestul  ascuns.  Mulți  eroi  și  copii-adulți responsabili au fost victimele  sale.  Eroii  și copiii adulți responsabili au beneficiat de procesul de recuperare  oferit  de  grupurile  de  asistență  pentru  copii adulți și de programele de terapie  specializată.  Aceștia  au  reușit  să  renunțe  la  o  parte  din  perfecționismul  lor  și   

să  capete  un  sentiment  de  apartenență,  poate  pentru  prima  dată  în  viața  lor.  Cu  toate  acestea,  mulți  încă  suferă  în  tăcere,  datorită  dificultăților  cu  intimitatea.  În  această  tăcere  se  găsește  „repulsia”  pe  care  o  simt  și  luptele  pe  care  le  experimentează  în  continuare  cu  partenerul  alcoolicului.  Cei  mai  mulți  se  tem  că  dacă  vorbesc  despre  asta la reuniunile grupului de sprijin, vor  fi  înlăturați  de  persoanele a căror acceptare au muncit atât de mult pentru a o  câștiga.  La  întâlnirile  lor,  ei  fac  ceea  ce  fac  cel  mai  bine:  „fac  pe  plac  celorlalți”  pentru  a  fi  acceptați.  Ei  nu  vorbesc  despre  adevăr,  spunând  în  schimb  doar  ce  știu  că  va  fi  acceptat.  Dacă  ar  face  altfel  s-ar  putea  „zdruncina  barca” la întâlnirile lor. Grupurile de susținere pentru copii adulți au  uneori  propriile  lor  reguli  nerostite,  care  blamează  alcoolicul  pentru  durere  și  continuă  să  idealizeze  și  să  venereze  partenerul  pentru  toate  sacrificiile  oferite  în  perioada  de  creștere  a  copilului  adult.  Din  propria  lor  disperare de a  umple  golul  personal,  eroii  sau  copiii  adulți  responsabili  care  au  fost  victime  ale  incestului  ascuns,  perpetuează  durerea respectând regula familiei pe care  Claudia  Black  o  rezumă  în  ​It  Will  Never  Happen  to  Me!  —„Nu  vorbiți, nu simțiți  sau nu aveți încredere.”  Una  dintre  sarcinile  mai  dificile,  pentru  eroii  sau  copiii  adulți  responsabili,  constă  în  a  se  îndepărta  de  pe  piedestalul  idealizat  și  privilegiat  pe  care l-au primit de la părintele de sex opus. A fi așezat pe un piedestal este  de  fapt  a  fi  iubit  pentru  ceea  ce  pot  oferi  părintelui  lor,  nu  pentru cine sunt. În  realitate,  eroii  sau  copiii  adulți  responsabili  care  au  suferit  incest  ascuns  au  fost  abandonați  emoțional  și  invadați  sexual.  Individualitatea  lor  (sentimente  și  sexualitate)  a  fost  obiectificată  sau  folosită  în  scopul  altuia,  lăsându-le  cicatrici  emoționale  și  sexuale.  Pentru  ei,  lupta  nu  este  în  primul  rând  cu  alcoolicii, ci cu cea a partenerului alcoolicului.  Caracteristicile  și  tiparele  familiei  alcoolice  sunt  valabile  și  atunci  când  un  părinte  este  dependent  de  droguri  (inclusiv  medicamente  care  modifică  starea  de  spirit  sau de conștiință), alimente, sex, cumpărături, cheltuieli, jocuri  de  noroc  sau  muncă.  La  fel  ca  alcoolicul,  părintele  este  absent emoțional din  cauza  dependenței.  Drept  urmare,  există  potențial  pentru  incestul  ascuns.  Alte  situații  potențiale  includ  un  părinte  bolnav  cronic  sau  un  părinte  care  respectă  rigid  regulile  dictate  de  o  tradiție  religioasă  sau  etnică.  Absența  emoțională  în  cel  de-al  doilea  caz  se  întâmplă  deoarece  părintele  este  mai  interesat  în  menținerea  principiilor  morale  ale  religiei  sau  ale  ritualurilor  și  drepturilor  de  fond  etnic  decât  în  ​luarea  în  considerare  a  nevoilor  indivizilor.   

Viața  emoțională  a  părintelui  se  pierde,  producând  în  final  o  ruptură  în  legătura emoțională, spirituală și sexuală cu partenerul său.  Incestul  ascuns  este  o  posibilitate în orice familie disfuncțională în care  există  un  gol  imens  în  relația  maritală.  Am  discutat  despre  sistemul  familial  creat  de  alcoolism  și  de  abuzurile  de  substanțe;  acum,  să  aruncăm  o  privire  mai atentă asupra sistemului familial disfuncțional.     

Familia disfuncțională   

Mark,  un  avocat  de  succes  în  vârstă  de  treizeci  și  patru  de  ani,  a  avut  relații  semnificative  de-a  lungul  anilor.  Acum  se  regăsește  singur  și  lipsit  de  intimitate. Mark descrie copilăria sa.  Am  crezut  că  am  părinții  perfecți.  Mi-a  plăcut  în  mod  deosebit  mama,  pentru  că  mi-a  fost  mereu  alături,  pentru  a  mă  mângâia  și  a  vorbi.  Vorbeam  despre  orice.  Deseori  vorbeam  despre  tata.  M-am  simțit  mereu  special  în  jurul  ei  pentru  că  a  avut  încredere  să-mi  dezvăluie  informații  personale. Tatăl meu a  fost  un  avocat  care  și-a  iubit  munca.  Părea  mai  căsătorit cu slujba lui decât cu  mama  mea.  Dar  s-a  asigurat  că  avem  de toate — cele mai bune haine, cele mai  bune  școli  și  orice  ne-am dorit. Era greu să fii supărat pe el. De altfel, ca familie  păream  bine.  Eram  invitați  în  toate  locurile  „potrivite”  și  spuneam  și  faceam  toate  lucrurile  „ca la carte”. Aveam tradiții etnice puternice și le-am urmat ca pe  o  lege.  Nu  au  existat  niciodată  certuri  familiale  sau  conflicte.  Păream  foarte  apropiați.  Și  întotdeauna  găseam  ceva  timp  singur  cu  mama  la  adunările  familiei noastre. Mă simțeam mereu special după discuțiile noastre.    Când  Mark  a  început  să  recunoască  durerea  singurătății  sale  și  a  intrat  în terapie, el și-a descris familia în mod diferit.  Habar  n-aveam  că  există  oameni  care  vorbesc  direct  despre  sentimente  și  probleme.  Am  fost  șocat  să-mi  dau  seama  că  familia  mea  a  fost  disfuncțională.  Dar  era  adevărat.  Nimeni  nu  vorbea  vreodată  despre  probleme  decât  atunci  când  mama  se  plângea  de  tatăl  meu.  Nu  am  știut  niciodată  că  în  căsătoriile  funcționale,  partenerii  își  vorbesc  între  ei  despre  nemulțumirile  lor.  Am  crezut  că  a  mă  include  este  modalitatea  mamei  de  a  mă  face  să  mă  simt  special.  Habar  n-aveam  că  mama  mă  seducea  pentru  că  era  singură.  De  asemenea,  am  început  să-mi  dau  seama  de  insistența  familiei  mele  de  a  urma  tradiția,  având  o  regulă  nerostită  care  spunea:  „Uite,  suntem  o  mare  familie   

fericită  și  nimeni  să  nu  îndrăznească  să  conteste  asta  vorbind  direct  despre  sentimente  sau  probleme.”  A  fost modul nostru de a nu „zdruncina barca” și de  a  ascunde  toate  grijile.  În  spatele  acestei  măști  se  găsea  singurătatea  atât  a  părinților  mei  cât  și  a  mea.  Deoarece  nu  aveam  cunoștințe  că  este  bine  să  vorbesc  despre  sentimente  și  probleme,  pe  măsură  ce  creșteam,  nu  m-am  gândit  niciodată  să  pun  la  îndoială  relația  strânsă a mamei mele cu mine, chiar  dacă uneori mi se părea ciudat să fiu tratat atât de special.    Mark  a  continuat  să  descrie  modul  în  care  relațiile  sale  cu  familia,  în  special cea cu mama sa, l-au afectat în dezvoltarea intimității.  Am  avut  multe  relații  romantice  și  semnificative  cu  femeile.  Uneori,  am  fost  implicat  în relații cu mai multe femei în același timp. Abia când am început  să  pun  la  îndoială  familia  mea  și  să  văd  sistemul  așa  cum  era  de  fapt,  mi-am  dat  seama  că  încheiam  sau  distrugeam  o  relație  după  alta,  deoarece  niciuna  dintre  femei  nu  mă  făcea  să  mă  simt  cum  o  făcea  mama  mea  ​—  „prințul”  ei  și  „cavaler  în  armură  strălucitoare”.  Dacă  m-am  simțit  „special”  într-o  relație,  de  obicei,  acel  sentiment  nu  dura  mult.  Deși  păreau  să  existe  multe  femei  interesate  de  un  „prinț”  care  să  le  „salveze”,  euforia  și  entuziasmul  de  a  pretinde  și  a  fi  tratat  ca  unul  nu  au  durat  niciodată.  Când  se  încheia  dragostea  nebună,  mă  confruntam  cu  realitățile  acelei  persoane  și  cu  cerințele  intimității  reale.  Așa  că  renunțam  sau  distrugeam  relația  pentru  a  căuta  în  continuare  femeia  care  m-ar  fi  făcut  să  mă  simt  special  pentru  totdeauna.  Desigur,  acest  lucru  nu  s-a întâmplat niciodată și am devenit mai singur decât mi-am imaginat  că  pot  fi.  Eram  disperat.  Nu  mi-am imaginat niciodată că acesta este rezultatul  sistemului  meu  familial.  Pentru  mine,  această  conștientizare  a  fost  atât  enervantă, cât și eliberatoare.    Mulți  bărbați  și  femei  au  crescut  în  familii  în  care  nu  există  părinți  alcoolici  sau  dependenți  de  substanțe,  totuși  lupta  lor  pentru  dragoste  și  intimitate  sunt  similare.  De  fapt,  multe  dintre  aceste  familii  par  a  fi  familia  ideală  sau  perfectă  din  exterior.  O  astfel  de  iluzie  face  mult  mai  dificilă  confruntarea  cu  trecutul,  găsirea  rădăcinilor  actualelor  chinuri și recuperarea.  Aceste  familii  disfuncționale  au  fost  descrise  drept  codependente.  În  Co-dependency ​, Robert Subby și John Friel oferă această definiție:  Codependența  este  un  model  disfuncțional  de  viață  și  de  rezolvare  a  problemelor,  care  este  obținut  dintr-un  set  de  reguli  în  cadrul  sistemului  familial. Aceste reguli se pun în funcțiune rapid și se schimbă foarte greu.   

    Regulile descrise de Subby și Friel sunt:  1. Nu este în regulă să vorbim despre probleme.  2. Sentimentele nu trebuie exprimate în mod deschis.  3.  Comunicarea  este  mai  bună  dacă  este  indirectă,  cu  o  singură  persoană care acționează ca mesager între alte două (triangulație).  4. Fii puternic, bun, corect, perfect. Fă-ne mândri. (așteptări nerealiste)  5. Nu fi egoist.  6. Faceți cum spun eu, nu așa cum fac eu.  7. Nu este în regulă să te joci sau să fii jucăuș.  8. Nu zdruncinați barca.    Practicate  colectiv  sau  separat,  aceste  reguli  împiedică  persoanele  să  fie  apropiate  sau  intime.  Dorința  de  a  se  dărui  pe sine (adică prin sentimente,  gânduri,  preferințe, dorințe și nevoi) devine un efort înspăimântător. Masca de  perfecțiune  și  idealism  a  sistemului  familial  este  amenințată.  Cu  codurile  lor  de  tăcere,  aceste  familii  suferă  de  tensiune  cronică  și  de  anxietatea  care  pândește  să  iasă  la  suprafață.  Nu  sunt  puține  observațiile  precum:  „Ați  fi  putut  tăia  tensiunea  cu  un  cuțit”.  Membrii  familiei  care  se  află  în  aceste  sisteme  sunt  de  obicei  ușurați  că  nimeni  nu  a  spus  nimic,  de  teamă  de  ceea  ce s-ar fi putut întâmpla — „Sunt fericit că am scăpat de asta înainte ca cineva  să spună ceva.”  Discuțiile  despre  sentimente  sau  probleme  ajută  la rezolvarea tensiunii.  Totuși,  aceste  familii  cred că, dacă nu vorbesc despre probleme, tensiunea va  dispărea  de  la  sine.  Orice  fel  de  legătură  emoțională  între  membrii  familiei  este imposibilă atâta timp cât aceste reguli sunt respectate.  La  fel  ca  familiile  cu  un  părinte  absent  din  cauza  consumului  de  alcool  sau  de  droguri,  familiile  care  sunt  în  conformitate  cu  regulile  codependenței  creează  potențialul  pentru  relații  incestuoase  ascunse.  Familiile  codependente  provin  din  căsătoriile  în  care  există  un  cod  al  tăcerii.  Chiar  dacă  nu  există  o  ruptură  evidentă, intimitatea și sexualitatea sănătoasă nu au  nicio  șansă  să  crească.  Unul  sau  ambii  parteneri  se  simt  nemulțumiți.  Forțat  de  un  set  de  reguli  care  nu  permit  exprimarea  sănătoasă  a  sentimentelor  și  problemelor,  un  părinte  poate  apela  cu  ușurință  la  un  copil  pentru  a-și  satisface  nevoile.  Acest  copil  diminuează  singurătatea  părintelui  și îl ajută să  renege  declinul  brusc  al  unei  căsătorii  construite  pe  baza  regulilor   

codependente.  Este  ușor  de  observat  cum  un  părinte  își  poate  canaliza  pasiunea  și  energia  în  copil  și  cum  îl  poate  percepe  pe  acel  copil  ca  pe  un  partener-surogat.  Pentru  copilul  adult  provenit  dintr-o  familie  disfuncțională,  sarcina  de  a  vedea  familia  așa  cum  este  ea  devine  dificilă  datorită  respectării  rigide  a  imaginii  idealiste  sau  perfecte.  A  recunoaște  incestul  ascuns  care  a  rezultat  este  mult  mai  dificil.  Totuși,  ruperea  zidurilor  tăcerii  și  negării  este  cu  mult  mai  bună  decât  păstrarea  durerii  și  suferinței  de  a  fi  în  secret  partenerul-surogat al unuia dintre părinți pentru restul vieții.               

 

3  Bărbatul casei  Î​ n copilărie percepem femeile ca fiind cele care ne ajută, care ne mângâie și se îngrijesc de noi, lipsiți fiind de șansa să ne maturizăm... ca să ne simțim cu adevărat separați de femei. — Samuel Osherson, Finding Our Father Când  a  intrat  în  terapie,  Ed  era  învăluit  cu  un  aer  despre  sine  care  spunea:  „Nu  încerca  să  mă  ajuți.  Pot  să  mă  descurc  și  singur.”  Serios  și  de  o  manieră  rigidă,  el  a  răspuns  la  întrebări  mai  degrabă  ca  un  soldat  bun  decât  cineva  în  căutare  de  ajutor.  Nu  era  sigur  de  ce  se  afla  în  cabinetul  unui  terapeut,  cu  excepția  faptului  că  se  simțise  deprimat  prea  mult  timp  și  nu  putea  să scape de acest sentiment. După multe ședințe, Ed a devenit din ce în  ce mai confortabil și a început să se relaxeze.     

M ​ icul sprijin al mamei    Într-o manieră aproape mândră și lăudabilă, Ed și-a descris copilăria.  Aveam  șapte  ani  când  tata  a  plecat  de  acasă.  Nu  am  știut  niciodată  de  ce  și  nu  am  multe  amintiri înainte de acea vârstă. Știam doar că sunt cel mai în  vârstă  dintr-o  familie  cu  opt  copii  și  aveam  impresia  că  sunt  noul tată. De fapt,  încă  îmi  amintesc  cuvintele  mamei  mele  a  doua  zi  după  plecarea  tatălui  meu:  „Tatăl  tău  nu  se  va  mai  întoarce  și  va  trebui  să  mă  ajuți  cu  copiii.”  A  fost  un  moment  atât  de  încântător  să  fiu  ajutorul  mamei,  dar  și  confuz  cu  privire  la  ce  s-a  întâmplat  cu  tata.  Când  încercam  să-mi  limpezesc  confuzia  întrebând-o  pe  mama  mea  ce s-a întâmplat cu tata, eram întâmpinat de obicei cu replici scurte  și  furioase  despre  ce  bărbat  „bun  de  nimic”  a  fost  tata.  Nici până în ziua de azi  nu  înțeleg  de  ce  a  plecat.  Ceea  ce  știu  însă,  este  că  tristețea  pe  care  am  simțit-o  cu  privire  la  plecarea  tatălui  meu  a  fost  repede  înlocuită  de  mânie,  hrănită  încontinuu  de  mama.  M-am  hotărât  imediat  că  o  să-i  arăt  că  pot  fi  un 

tată  mai  bun  decât  a  fost  el  vreodată.  Deși  nu  realizam  asta  la  vremea  respectivă,  încercam  deopotrivă  să  fiu  și  un  soț  mai  bun  decât  el  —  un  rol  la  care mama mea a reacționat întotdeauna ca fiind binevenit.  Mi-am  asumat  rolul  cu  multă  atenție  și  devenisem  mai  mult  un  sergent  de  instrucție  decât  un  frate  pentru  frații  și  surorile  mele.  Mă  asiguram  că  își  făceau  temele,  că  își  curățau  camerele  și  că  o  ascultau  ​pe mama. Când nu mă  ascultau,  strigam  și  țipam  și  îi  loveam  uneori.  Odată,  am  lovit-o  pe  sora  mea  mai  mică  pentru  că  nu  a  spălat  vasele.  Toți  ceilalți mă urau, dar pe moment nu  părea  să  conteze.  În  schimb  mă  simțeam  puternic  și  admirat  pentru  că  mama  mă  susținea  întotdeauna  în  disciplinarea  copiilor.  De  asemenea,  începusem  să-mi  caut  de  lucru  prin  cartier  și  am  obținut  un  post  de  curier  de  ziare,  astfel  încât să o ajut pe mama cu cheltuielile familiei. Eram serios și de încredere, așa  că  am  primit  cu  ușurință slujbe care erau destinate pentru cineva mai în vârstă.  Când  aveam  unsprezece  ani,  dădeam  alocații  fiecăruia  dintre  frații  și  surorile  mele.  La  școală,  mă  simțeam  întotdeauna distras de responsabilitățile mele de  acasă  și  nu  aveam  niciodată  timp  să  mă  joc  sau  să  mă  înscriu  în  activități  extra-curriculare.  La  vârsta  de  doisprezece  ani  eram  deja  un  băiat  matur,  care  nu cunoscuse niciodată sensul jocului și distracției.    Este  clar  că  Ed  și-a  pierdut  copilăria  cu  mult  timp  în  urmă  și  a  devenit  „bărbatul  casei”  într-o  familie  disperată  după  structură  și  direcție.  Anii  săi  adolescenți au continuat același model.  Din  ce  în  ce  mai  frecvent,  mama  și  cu  mine  rămâneam  seara  târziu,  vorbind.  Îmi  plăceau  discuțiile  noastre.  Îmi  povestea  despre  ziua  ei  și  cât  de  bucuroasă  era  că  o  așteptam  acasă.  Uneori  plângea  despre  cât  de  singură  se  simte  și  se  sprijinea  de  mine  pe  canapea  până  adormea.  O  acopeream  și  o  sărutam  de  noapte  bună  înainte  de  a  mă  culca. Au fost momente în care mi-aș  fi  dorit  să  pot  rămâne  cu  ea.  Deși  acele  sentimente  m-au  alarmat,  m-am simțit  prea  rușinat  să  spun  ceva  oricui.  De  altfel,  în  viața  mea  nu  era  nimeni  cu  care  să pot vorbi, cu excepția mamei mele.  Într-un  an,  de  Crăciun,  am  decis  că  o  voi  face  pe  mama  să  se  simtă  specială,  astfel  încât  să  nu  se  mai  simtă  atât  de  singură.  Am  mers  și  i-am  cumpărat  un  parfum  scump,  o  cămașă  de  noapte  specială  și  un  colier  extravagant.  A  fost  încântată  de  cadourile  primite  și  părea  să  mă  iubească  și  mai  mult.  M-a  ținut  aproape  de  ea  în  timp  ce  îi  priveam  pe  toți  ceilalți  deschizându-și  cadourile.  În  noaptea  aceea  m-a  sărutat  de  noaptea  bună  și 

mi-a  spus  că sunt „bărbatul ei mic”. Mi s-a părut extraordinar că sunt tratat atât  de special. Mi-a dat un sentiment de putere.  Abia  când  am  început  să  am  întâlniri  cu  fete  și  să  aduc  prietene  acasă,  am  început  să  simt  furie  față  de  mama.  La  început  mi  s-a  părut  frumos  să  pot  reveni  acasă  și  să  vorbesc  cu  mama  despre  experiențele  mele,  dar  apoi  a  început  să  fie  geloasă.  De  fapt,  când  am  devenit  serios  în  legătură  cu  Susan,  mama  mi-a  interzis  să  o  mai  văd  și  a  acuzat-o  că  este  o  „femeie  ușoară”.  Am  ieșit  din  casă  și  am  pornit  spre  casa lui Susan. Când am ajuns acolo, furia mea  a  fost  acoperită  de  un  sentiment  de  vinovăție  care  a pătruns în fiecare celulă a  corpului  meu.  Spre  surprinderea  mea,  am  rupt  relația  cu  Susan  și  am  plecat  acasă  ca  un  cățeluș  cu  coada  între  picioare.  Eram  încă supărat și mă simțeam  copleșit.  În  cele  din  urmă,  când  aveam  douăzeci  și  patru  de  ani,  am  plecat  de  acasă  pentru  a  mă  căsători  cu  Karen.  Ea  era  o  fată  drăguță.  Mama  mea  nu  părea  prea  amenințată  de  ea  dar  a  acceptat-o  cu  greu.  Mi  s-a  părut  un  act  de  jonglerie  să  încerc  să-mi îndeplinesc nevoile și să nu mă simt vinovat în același  timp.  La  scurt  timp  după  ce  m-am  căsătorit,  am  devenit  dependent  de  munca  mea.  Eram  puternic,  competent  și  de  succes  la  suprafață  dar  mă  simțeam  incapabil și furios pe dinăuntru. Căsătoria mea nu avea vitalitate și pasiune. Mă  simțeam  la  fel  de  prins  în  căsătoria  mea,  așa  cum  mă  simțeam  în  relația  mea  cu  mama,  care  avea  grijă  să-și  facă  mereu  prezența ei cunoscută în viața mea.  La  locul  de  muncă,  am  început  să  mă  simt  din  ce  în  ce  mai  supărat  pe  subordonații  de  sex  feminin,  în  cele  din  urmă  fiind  văzut  ca  un  șovin.  În  alte  momente,  m-am  trezit  că  acționez  seducător  și  contemplez  idile  cu  aceste  femei.  Când  nu  am  reușit  să  obțin  o  promoție  din  cauza  problemelor  mele  de  atitudine  la  locul  de  muncă,  lumea  mea  părea  să  se  destrame.  Am  devenit  din  ce  în  ce  mai  deprimat.  În  interior  strigam:  „Ajutor,  acesta  nu  sunt  eu!”  Cu toate  acestea,  nu  aveam  habar  cine  sunt.  Vinovat,  confuz  și  supărat,  am  căutat  în  cele din urmă ajutor.    Povestea  lui  Ed  este  asemănătoare  cu  cea  a  multor  bărbați  care  și-au  petrecut  copilăria  fiind  „bărbatul  casei”.  Bărbații  ca  Ed  sunt  indisponibili  emoțional  pentru  intimitate.  Adesea  își  ascund  durerea  și  suferința în spatele  unei  fațade  arogante,  lăudabile.  Bărbaților  ca  Ed  le  lipsește  împlinirea  emoțională  și  identitatea  afectivă  din  cauza  încălcărilor  repetate  ale  limitelor 

personale  de  către  mame,  corelate  cu  abandonul  cauzat  de  absența  taților  lor.  Datorită  rușinii  și  confuziei  lor,  „micuții  bărbați  ai  mamei”  își  îngroapă  furia  și  rănile  lor  prin  negare.  Sentimentele  reprimate  în  copilărie  își  găsesc  adesea  expresia  în  tipurile  de  personalitate  și  comportament  defensiv  la  vârsta  adultă.  Ulterior,  la  maturitate,  aceste  sentimente  dureroase  și  furioase  din  copilărie  le  provoacă  dificultăți  majore  să  se  simtă  confortabili  cu  apropierea și intimitatea.  Efectul  incestului  ascuns  al  lui  Ed  poate  fi  văzut  și  în  alegerea  sa  de  parteneri  romantici.  Soția  sa,  Karen,  a  avut  propriile  dificultăți  cu  intimitatea.  Ascunsă  în  spatele  imaginii  „amabilității”,  Karen  era  îngrozită  de  apropierea  emoțională.  A  fi  drăguță  era  singurul  mod  în  care  Karen  știa  să-și  exprime  dragostea.  În  general,  încercările  de  pasiune,  bucurie  sau  conflict  sănătos  erau  suprimate.  Căsătoria  lui  Ed  cu  Karen  a  fost  mai  mult  alegerea  mamei  sale  decât  a  lui.  Alegând-o  pe  Karen,  ce  avea  propriile  lupte  cu  intimitatea,  căsătoria  a  fost  nesatisfăcătoare  pentru  Ed.  Nu  a  fost  o  amenințare  pentru  mama  lui,  care  a  rămas  partenera  sa  principală.  Karen  a  devenit  „cealaltă  femeie”.  Depresia  lui  Ed  a  rezultat atât din durerea pe termen lung cauzată de  o  copilărie  pierdută,  cât  și  din  incapacitatea  de  a  se  implica  emoțional  într-o  relație  romantică.  Pentru  ca  Ed  să  își  recupereze  posibilitatea  de  se  împlini  emoțional  și  intim,  el  trebuie  să  facă  față  durerii  și  mâniei  de  a  fi  partenerul  mamei  sale.  A  face  față  cu  superficialitate  problemelor  de  atitudine  nu  va  produce nicio schimbare de durată.  Pentru  ca  această  căsătorie  să  devină  satisfăcătoare,  Karen  va  trebui,  de  asemenea  să  se  schimbe.  Nu  a  fost  întâmplător  că  ea  l-a  ales  pe  Ed  să-i  fie  soț.  Abuzul  și  neglijența  din  copilăria  lui  Karen  ar  fi  obligat-o  oricum să se  căsătorească  cu  cineva  precum  Ed.  Cel  mai  probabil  se  simte  obligată  să  rămână  la  marginea  relației  dintre  Ed  și  mama  lui  pentru  a  evita  conflictele.  Va  trebui  să  învețe să se afirme și să solicite schimbări în căsătorie. Odată ce  Ed  începe  să  se  desprindă  de  mama  sa,  el  va  experimenta  căsătoria  în  mod  diferit.  El  ar  putea  începe  să  observe  propriile  dificultăți  de  apropiere  ale  lui  Karen,  deoarece  pentru  prima  dată  ar  încearca  să  fie  pe  deplin  intim  în  căsătorie. 

     

Băiatul mamei   

 

Tom  a  început  terapia  cu  reticență  și  doar  pentru  că  devenise  compulsiv  sexual  cu prostituatele. El avea o istorie de masturbare obsesivă și  consum  de  pornografie  pentru  a  obține  extaz  sexual.  Cu  toate  acestea,  recent,  aceste  metode  nu  păreau  să  mai  funcționeze.  El  și-a  promis  că  nu  va  mai  vizita  niciodată  prostituatele,  dar  a  descoperit  că  nu se putea opri singur;  devenise  tabu  să  aibă  relații  sexuale  cu  prostituatele  și  îi  aducea  starea  de  extaz pe care o căuta. Era confuz și speriat.  Când  i  s-a  cerut  să  descrie  relația  din  copilărie  cu  mama  sa,  Tom  a  spus:  Da,  am  fost  băiatul  mamei.  Am  fost  cei  mai  buni prieteni, cred. Știu sigur  că  eram  special  pentru ea. Mă duceam peste tot cu ea: la cumpărături, la prânz  cu  prietenii  ei  și,  uneori,  chiar  să  dorm  cu  ea  când  tata  era  plecat  din  oraș  cu  afaceri.  Părea  că  mă  tratează  mereu  ca  și  cum  aș  fi  fost  „copilul  ei  mic”,  chiar  și  după  ce  am  crescut.  Mă  proteja  de  frații  mei  când  aceștia  încercau  să  mă  provoace  la  ceartă.  Mama  mă  ținea  acasă  de  la  școală, chiar și atunci când nu  eram  bolnav.  Îmi  spunea  că  are  nevoie  de  companie  și  că  îmi  pot  face  temele  mai  târziu.  Nu mi le mai făceam niciodată. Eram fie acasă cu mama, bolnav, fie  distras  de  la  munca  școlară  pentru  că  eram  îngrijorat  de  ea.  Școala  era  ca  o  luptă  și  aveam  porecle precum „copilaș” sau „bebeluș”. Frații mei de asemenea  mi-au pus porecle și mă urau deoarece eram atât de special pentru mama.    Tom a continuat să-și descrie creșterea în familia sa.  Eram  cel  mai  tânăr  din  cei  patru  copii,  ceea  ce  părea  să  contribuie  la  faptul  că  sunt  „băiatul  mamei.”  Privind  în  urmă,  cred  că  mama  și  tata  nu  au  avut  niciodată  o  relație  foarte  bună.  Tata era alcoolic, iar mama mea era foarte  religioasă.  Erau  în  contradictoriu  mereu.  Rar  dormeau  împreună,  iar  când  o  făceau,  deseori  eram  între  ei.  Eu  am  fost  cel  care  primea  sărutul  de  bună  dimineață  când  ne  trezeam,  nu tata. Deși părea un pic ciudat, mi-a plăcut să fiu  tratat atât de special.  Mama  m-a  răsfățat  toată  viața.  Aveam  orice  doream.  Am  ajuns  să nu-mi  pese  de  frații  și  surorile  mele  și  practic,  de  lume  în  general.  Tot  ce  părea  să  conteze  era  să  fiu  lângă  mama  mea.  Mă  simțeam  ca  și  cum tatăl meu mă ura.  Mi  se  părea  că  era  de  fapt  gelos.  Chiar  și  astăzi, tatăl meu îmi reproșează că a  fost vina mea că au divorțat. 

Încă  îmi  amintesc  scena  când  mama  l-a  dat  afară  pe  tata.  M-a  ținut  în  fața  ei  ca  un  scut  cu  mâna  împrejur,  în  timp  ce  i-a  spus  că  este  obosită  de  băutul  lui  și  că  dorește  să  plece.  Tatăl  meu  a  țipat la ea că nu ar fi băut atât de  mult  dacă  ea  i-ar fi acordat măcar jumătate din atenția pe care i-o oferea acelui  „nenorocit  de  copil”,  arătând  spre  mine.  A  trântit  ușa.  Îmi  amintesc  că  m-am  simțit  îngrozit  și  confuz  de  ce  tatăl  meu  era  atât  de supărat pe mine. A doua zi  dimineață  s-a  întors,  și-a  împachetat  lucrurile  și  a  plecat.  M-a  uimit  faptul  că  nici  măcar  nu  mi-a  fost  dor  de  el.  Nu  l-am  cunoscut  prea  bine.  Mama mă ținea  aproape de ea atât de mult, încât nu știam cum e să ai un tată.  Nu  aveam  prea  multe  întâlniri  cu  fete  în  liceu,  deoarece  m-aș  fi  simțit  vinovat  față  de  mama.  Totuși,  am  început  o  viață  secretă  de  masturbare  la  fotografii  cu  femei  din  reviste  și,  în  cele  din  urmă,  la  pornografie.  Nu  știam  exact  ce  se  întâmplă,  dar  mă  ajuta.  Am  început  să mă simt iritat că ea mă voia  aproape de ea. Masturbarea părea să mă ajute să fac față sentimentelor mele.  Nu  sunt  sigur  ce  m-a  provocat,  dar  am decis că trebuie să plec de acasă.  Așa  că  la  vârsta  de  douăzeci  și  cinci  de  ani,  am  plecat.  A  fost  atât  de  dificil  —  mama  a  fost supărată iar eu am avut un sentiment de vină teribil. A trebuit să o  fac.  În  plus,  începusem  în  secret  să  mă  întâlnesc  cu femei. Nu voiam să-i spun  mamei  mele,  pentru  că  nu  credeam  că  ar  înțelege.  De  asemenea,  mă  masturbam  și  mai  des,  până  în  punctul  în  care  nu  aș  fi  putut  trăi  fără  acest  obicei.  Am  descoperit că dacă jucam un rol caraghios, drăguț, de băiețel, pe care  l-am  învățat  de  la  mama,  femeile  „se  dau”  la  mine.  Își  doreau  de  fapt  să  aibă  grijă  de  mine  așa  cum  o  făcea  mama.  Era  o  metodă  ușoară  de  a  obține  sex.  Am  devenit  obsedat  de  sex  și  nu  am  reușit  niciodată  să  am  o  relație  serioasă  sau  intimă.  Mama  și  cu  mine  am  continuat să vorbim des, deși nu mai locuiam  la  ea.  A  crezut  că  ar  fi  o  idee  bună  dacă  am  petrece  mai  mult  timp  împreună,  așa  că  am  început  să  petrec  o  parte  din  weekend-urile  mele  cu  ea.  Cred  că  acela  a  fost  momentul  când  masturbarea  compulsivă  nu  a  mai fost suficientă.  Frecvent,  după  un  weekend  petrecut  cu  mama,  căutam  să  fac  sex  cu  prostituate.  Doamne,  chiar  am  început  să  mă  simt  confuz.  Chiar  dacă  nu  doream  să  recunosc,  relația  mea  specială  cu  mama  a  fost  o  sursă  de  durere  și  invazie  personală.  Am  început  să  mă  înfurii  pe  ea,  dar  nu  voiam  să  renunț  la  atenția  specială pe care o primeam. Parcă nu aș fi putut trăi fără mama.   

Povestea  lui  Tom  este  cea  a  unui  dependent  sexual  —  cineva  a  cărui  viață  este greu de stăpânit datorită urmăririi compulsive a extazurilor sexuale.  (Va  exista  o  discuție  mai  detaliată  despre dependența sexuală în Capitolul 5.)  Povestea  lui  Tom  reflectă  angajarea  în  activitățile  sexuale  care  sunt  caracteristice  dependenței  sexuale.  A  face  sex  cu  prostituate  a  reprezentat o  încălcare  a  sistemului  său  de  valori  personale.  Relația  incestuoasă  ascunsă  cu  mama  sa  a  reprezentat  un  factor  major  în  compulsivitatea  sa  sexuală.  Faptul  că  dependența  sa  se  manifesta  după  ce  se  întorcea  din weekend-urile  petrecute  împreună  cu  mama  lui,  sugerează  că  furia  lui  de  a  fi  sedus  s-a  agravat.  Fiind  obsedat  de  sex  era  modul  în  care  Tom  își  distrăgea  atenția  de  la suferința incestului ascuns.  Datorită  percepției  că  totul  se  întâmplă  din  vina  sa,  Tom  a  găsit  dificil  să-și  accepte  furia  ca  fiind  legitimă.  Cu  toate  acestea,  toate  sentimentele  își  găsesc  singure  o  cale  de  exprimare,  în  ciuda  faptului  că  o  persoană  le  reprimă.  În  cazul  lui  Tom,  dependența  lui  sexuală  era  o  expresie  a  furiei  și  a  rușinii  sale.  Manipularea  femeilor  pentru  a  face  sex  cu  ele  a  reprezentat  o  atitudine  de  exploatare  a  lor.  Faptul  că  trata  femeile  ca  pe  niște  obiecte  pe  care  le  „obține”  și  le  „folosește”  era  supapa  pentru  furie  de  care  avea  nevoie.  Pe măsură ce seducția mamei sale a crescut, la fel a făcut și furia lui Tom.  De  remarcat,  de  asemenea,  în  povestea  lui  Tom  este  competiția  dintre  el  și  tatăl  său.  Seducția  mamei sale l-a întărâtat pe Tom împotriva tatălui său.  Tatăl  lui  Tom  s-a  simțit  în  mod  natural  gelos și competitiv față de el. Această  competiție  este  o  dinamică  frecventă  în  incestul  ascuns,  părintele  de  același  sex  jucând  de  obicei  rolul  personajului  negativ.  Tatăl  lui  s-a  simțit  alungat,  sentiment  declanșat  în  parte  de  intenția  inconștientă  a  mamei  lui  Tom.  Furia  legitimă  pe  care  Tom  a  simțit-o față de tatăl său se datora lipsei de intenție și  inițiativă  a  tatălui  său  să  intervină  pentru  a-l  separa  pe  Tom  de  mama  sa.  Tatăl lui a perceput relația ascunsă incestuoasă ca fiind prea puternică pentru  a  o  rupe  sau  a  fost  ușurat  de  ea,  deoarece  i-a  dat  o  scuză  să  părăsească  relația  cu  soția  sa.  Unii  tați  își  pot  împinge  în  mod  conștient  fiii  în  brațele  mamei  pentru  a  scăpa  de  căsătorie,  sau  s-ar  putea  exterioriza  dând  curs  vreunei  aventuri.  Ei  își  abandonează  fiul  mamei urmărind propriile interese. În  acest caz, ambii părinți au ratat să-și protejeze fiul de povara care a rezultat.   Chiar  dacă  dinamica  și  sentimentele  sunt  complet  înțelese,  terapia  nu  este  suficientă  pentru  un  dependent  sexual.  Dependența  sexuală,  ca  toate  dependențele,  nu  răspunde  cu  ușurință  la  sfaturi,  argumente  logice,  intuiție  sau  conștientizare.  Un  proces  de  recuperare  similar  cu  cel  utilizat  în 

tratamentul  alcoolismului  este  necesar  pentru  a  opri  comportamentul  sexual  compulsiv.  Alcoolicii  Anonimi  este  programul  de  recuperare  folosit  de  alcoolici,  dar  există  programe  separate  în  doisprezece  pași  și  pentru  dependența  sexuală.  Cea  mai  mare  dintre  aceste  comunități  include  Dependenți  Sexuali  Anonimi,  Nimfomani  Anonimi  și  Dependenți  de  Sex  și  Iubire Anonimi. (Consultați anexa pentru informații de contact.)     

Prințul   

Frumos,  fermecător  și  „priceput  la  vorbe”,  Jeffrey  a  început  să  discute  de ce și-a dorit să meargă la terapie.  Am  fost  șocat  când  am  descoperit  că  se  zvonea  la  locul  de  muncă  că,  deoarece  nu  eram  căsătorit,  nu  voi  primi  promovarea  pe  care  o  așteptam.  Nu  păream  potrivit  pentru  imaginea  companiei.  Lucrasem  ca  să  obțin  acest  post  de  mult  timp  și  mă  bazam  pe  el.  Calificările  mele  erau  excepționale.  Nu  înțelegeam  ce  legătură  are  viața  mea  personală  cu  meseria?  Inițial,  am  fost  supărat  și  m-am  gândit  să-mi  contactez  avocatul.  Totuși,  după  ce  m-am  trezit  plângând  acasă  în  seara aceea, m-am gândit mai bine la asta. Nu-mi aminteam  să  fi  plâns  vreodată,  nici  măcar  în  copilărie,  decât  atunci  când  îmi  doream  să  fie neapărat ca mine. Știam că ceva nu este în regulă.  Nu  am  pus  niciodată  la  îndoială  pofta  mea  nepotolită  pentru  compania  femeilor.  Nu  păream  niciodată  mulțumit  de  o  relație  doar  cu  o  singură  femeie.  Întotdeauna  eram  implicat  în  mai  multe  relații  simultan.  În  mare  parte  eram  sincer  cu  partenerele  în  privința  asta,  așa  că  nu-mi  băteam  capul.  În  plus,  femeile  păreau  mai  mult  decât  dispuse  să  concureze.  Adoram  atenția.  Mă  făcea  să  mă  simt  ca  un  rege.  În  felul  acesta,  întâlnirile  deveniseră  mai  mult un  sport  decât  o  încercare  de  a  dezvolta  o  relație.  În  general  nu  petreceam  mai  mult  de  una  sau  două  zile  la  rând cu o femeie, fiind atent să nu mă atașez prea  mult.  Cu  toate  acestea,  dacă  într-o  anumită  zi  nu  mă  vedeam  cu  nimeni,  îmi  plănuiam  deja  următoarea  întâlnire.  Viața  mea  devenise  consumată  de  căutarea  experiențelor  cu  femei.  Faptul  că  nu  eram  căsătorit, bănuiesc că nu a  fost  singurul  motiv  pentru  care  nu  am  fost  promovat.  Mă  întreb dacă reputația  de afemeiat pe care am avut-o a fost cea care a decis cu adevărat.  Dacă  o  femeie  cu  care  mă  întâlneam  începea  să-mi  ceară  mai  mult  din  timpul  meu  sau  își  dorea  un  angajament,  încetam  să  o  mai  văd.  La  scurt  timp,  începeam  să  caut  o  înlocuitoare,  de  obicei  mă  simțeam  panicat  și  disperat 

până  umpleam  spațiul  lăsat  de  plecarea  ei.  În  acele  rare  perioade  în  care  aveam  o  prietenă  de  lungă  durată,  mă  simțeam  sufocat  și  nu  îi  rămâneam  niciodată  loial.  La  douăzeci  de  ani,  îmi  ziceam  „Sunt  prea  tânăr  pentru  un  angajament”,  la  treizeci  de  ani,  „A  mai  rămas  ceva  timp”.  Acum,  la  patruzeci  și  șapte  de  ani  mă  găsesc  spunând:  „Nu  sunt  potrivit  căsătoriei.”  În  secret,  așteptam  femeia  perfectă.  Îmi  dau seama pentru prima dată cât de singur sunt  și  cât  de  frică  îmi  este  cu  adevărat.  Se  pare  că  mi-am  petrecut  cea  mai  bună  parte a vieții alergând de ceva, deși nu văd ce este.    Jeffrey  a  găsit  dificil  să  relaționeze  cu  un  terapeut  bărbat.  Bărbați  precum  Jeffrey  se  raportează,  de  regulă,  la  alți  bărbați,  lăudându-se  despre  escapadele  lor  și  discutând  despre  femei  la  fel  cum  se  discută  despre  obținerea  unui  trofeu  sportiv.  A  se  destăinui  și  a  împărtăși  la  nivel  intim  este  înfricoșător  și  este  de  evitat  cu  orice  preț.  Cu femeile, Jeffrey mai degrabă se  lăuda  pe  el  însuși,  înflorea  povești  și  vorbea  „intim”  doar  ca  un  mijloc  de  a  seduce.  Interacțiunile  cu  bărbați,  cât  și  cu  femei  fac  bărbații  ca  Jeffrey  să  se  simtă  singuri  și  goi.  În  timp,  Jeffrey  și-a  dezvoltat  suficientă  încredere  pentru  a începe să identifice din ce cauză fugea.  Nu  mi-am  imaginat  niciodată  copilăria  mea  să  aibă  mare  legătură  cu  dificultățile  pe  care  le  trăiam  cu  femeile  și  cu  intimitatea.  În  familia  mea,  am  fost tratat ca un prinț, mai ales de mama mea. Aveam o soră mai mare care era  „a  tatălui  meu”  și  eu  eram  „al  mamei”,  creând  aparent  o  împărțire  a  loialității.  Mama  a  fost  mereu  de  partea  mea  oricând  a  existat  un  conflict.  M-a  acceptat  mereu.  Orice  îmi  doream,  primeam.  Era  mereu  la  dispoziția  mea.  Mi-a  oferit  multe  cadouri,  îmi  acorda  atenție  și  îmi  spunea  cât  de  arătos  eram.  Mai  spunea: „Într-o zi, vei fi un bărbat seducător”.  A  fost  mereu  preocupată  de  aspectul  meu  și  îmi  vorbea  despre  corpul  meu.  Îmi  amintesc  odată  când  eram  adolescent  că  a  făcut  un  comentariu  despre  cât  de  bine  arătam  în  blugi  strâmți.  M-am  simțit  jenat  și  puțin  ciudat,  dar  nu  am  dat  importanță  prea  mare.  În  adolescență, mi se părea că deja eram  atractiv  pentru  fete.  Acest  lucru  mă  făcea  să  mă  simt  minunat.  La  școală,  primeam  multă  atenție  de  la  iubitele  mele,  iar  acasă  primeam  și  mai  multă  de  la  mama.  Văd  acum  că  nici  măcar  atunci  nu  am  putut  să  primesc  suficientă  atenție  din  partea  fetelor.  Mama  m-a  încurajat  de  fapt  să  ies  cu  fetele  și  nu  a  pus  niciodată  nici  o  restricție  la  ora  la  care  trebuia  să fiu acasă. Odată am stat  plecat  toată  noaptea.  Când am ajuns acasă dimineața, mama doar mi-a zâmbit  și  m-a  sărutat,  spunând  că  „știa  ce  fac.”  Am  zâmbit  și  eu  doar  până  când  tatăl 

meu  a  intrat  în  cameră.  Mi-a  aruncat  o  privire  vicioasă  și  a  vrut  să  știe  unde  naiba  am  fost  toată  noaptea.  Mama a venit imediat în apărarea mea și i-a spus  că  mă  comport  precum  băieții,  atâta  tot.  În  timp  ce  pleca  la  muncă,  mi-a  reamintit,  așa  cum  o  făcea  frecvent,  că  nu  trebuie  să devin prea atașat de vreo  fată, în așa fel încât să pot să „fiu disponibil” pentru cea perfectă.    Relația  lui  Jeffrey  cu  tatăl  său  a  fost  încordată  și  distantă.  Tatăl  său  renunțase  să  încerce  să  câștige  afecțiunea  fiului  său  și  a  soției  sale.  Jeffrey  și  relația  specială  a  mamei  sale  cu  el  l-au  ținut  pe  tatăl  lui  la  distanță.  Cu  timpul,  tatăl  său  a  păstrat  această  distanță  și  l-a  lăsat  pe  Jeffrey  cu  absența  lui.  În  mare  parte  există  doar  distanță  între mine și tata. Nu a părut niciodată  să  aibă  prea  mult  timp  pentru  mine  și  a  petrecut  majoritatea  timpului  departe  de  casă. Muncea mult și, uneori, mă întrebam dacă are cumva vreo aventură cu  o  altă  femeie.  Tatăl  meu  nu  s-a  îmbătat  niciodată  și  nu  m-a  abuzat  fizic.  Doar  că  nu  era  prezent.  Nu  mi-am  dat  seama  niciodată  de  ce  părinții  mei  au  rămas  împreună.  Amândoi  erau  profesioniști  care lucrau și, la suprafață, păreau să nu  aibă  timp  unul  pentru  celălalt.  Dar  problema  era  mai  profundă  de  atât.  Nici  când  petreceau  timp  împreună,  nu  vorbeau  prea  mult  între  ei.  Erau  într-adevăr  nefericiți împreună. Văd acum de ce mama a investit atâta energie în mine.    Relația  pe  care  a  avut-o  mama  lui Jeffrey cu el a fost energizată sexual.  Jeffrey  s-a  simțit  probabil  stimulat  de  la  începutul  copilăriei  de  pasiunea  intensă  a  mamei  sale  față  de  el.  Cu  siguranță,  povestea  lui  despre  aparenta  plăcere  a  mamei  sale  de  a  ști  că  a  petrecut  noaptea  cu  o  fată,  sugerează  cu  tărie  că se bucura indirect de o fantezie proprie. Derutat și neavând cu cine să  vorbească,  Jeffrey  și-a  reprimat  sentimentele  de  rușine  și  furie  rezultate  din  abuz.  Mai  mult  de  atât,  el  ar  fi  negat  că  tratamentul  pe  care  mama  sa  îl  exercita  asupra  lui  devenise  invaziv  și  ar  fi  vrut  să  continue  să  rămână  „prințul”  ei.  De-a  lungul  timpului, sentimentele sale de rușine și furie îngropate  adânc  în  interior  au  evoluat  către  dispreț  și  furie  față  de  toate  femeile.  Rolul  „seducătorului”  pe  care  îl  juca  a  fost  o  mască  pentru  disprețul  și  furia lui, și o  modalitate de a exterioriza aceste sentimente.  Psihologic,  se  crede  în  general  că  un  „seducător”  sau  un  „afemeiat”  încearcă  într-adevăr  să obțină controlul sau puterea asupra femeilor. În cazuri  extreme,  se  dezvoltă  ura  și  abuzul  asupra  femeilor.  Cu  toate  acestea,  la  un  nivel  mai  profund,  „seducătorul”  evită  suferința  de  a  fi  abuzat  de  mama  lui  și 

își  manifestă  furia  în  opoziție  cu  femeile,  în  general.  Pe  măsură  ce  trece  timpul,  un  astfel  de  bărbat  începe  să  aibă  cât  mai  multe  întâlniri,  să  urască  mai  mult  sau  să  abuzeze  mai  mult pentru a susține negarea sentimentelor cu  privire  la  incestul  cu  mama  sa.  În  cazul  lui  Jeffrey,  disperarea  și  panica  pe  care  le  simțea  când  nu  avea  întâlnirea  dorită  sugerează  că  sentimentele  sale  reprimate  încercau  să  iasă  la  suprafață.  Faptul  că  nu a fost promovat la locul  de  muncă,  a  fost  catalizatorul  care  a  stricat  scuturile  lui Jeffrey și l-a lăsat cu  durerea traumei de a fi sedus de mama sa și abandonat de tatăl său.  De  asemenea,  în  discuție  aici,  cel  puțin  la  suprafață,  este  frica  de  intimitate a  lui  Jeffrey.  Cu  siguranță  incapacitatea  lui  Jeffrey  de  a-și  asuma  un  angajament  îl  califică  drept  cineva  care  se  teme  de  intimitate.  Totuși,  doar  a  găsi  unele modalități pentru a-l ajuta să devină mai intim nu este remediul. Nu  frica  de  intimitate  care  apare  aici  e  problema,  ci  frica  de  sentimente  pe  care  un  angajament  le-ar  scoate  la  suprafață.  O  relație  strânsă  ar  reînnoi  sentimentele  pe  care  le  are  față  de  mama  sa,  iar  Jeffrey  le-ar  proiecta  către  femeia  actuală  din  viața  sa.  Teama  de  implicare  și  sentimentele  excesive  de  vinovăție  și  obligație  determină  supraviețuitorul  incestului  ascuns  să  rămână  îndepărtat  sau  ambivalent  cu  privire  la  angajament.  Făcând  terapie  și  recuperare,  o  relație  strânsă  poate  deveni  o  oportunitate  de  vindecare.  Toate  acele  sentimente  și  probleme,  încă  nerezolvate,  ar  ieși  la  suprafață,  astfel  încât  să  le  poată  rezolva  în  cele  din  urmă.  Ar  putea  simți,  în  sfârșit  o  mulțumire  în  dragoste.  Este  metoda  psihicului  de a vindeca rănile emoționale  vechi.  Fără  contextul  adecvat  de  înțelegere  și  mijloacele  de  a  modifica  comportamentul  unei  persoane,  durerea  traumei  originale  continuă  și  vechile  tipare  pot  să  se  repete.  În  cazul  lui  Jeffrey,  el  a  sedus  și  a  folosit femeile așa  cum  i-a  făcut  mama  lui  în  relația  lor  incestuoasă.  Având  în  vedere  intensa  pasiune  și  preocuparea  sexuală  pe  care  mama  lui  Jeffrey  o  avea  față  de  el,  este  posibil  ca  și  ea să fi fost o victimă a incestului și să fi acționat cu Jeffrey  asemănător  cu  ceea  ce  i  s-a  întâmplat.  Victimele  incestului  pot  alege  parteneri  care  au  dificultăți  cu  limitele  sexuale  în  efortul  de  a  rezolva  rușinea  și  furia.  Suspiciunile  lui  Jeffrey  cu  privire  la  faptul  că  tatăl  său  avea  relații  extraconjugale  erau  probabil  adevărate. La rândul lor, părinții lui Jeffrey redau  scenele  din  propriile  lor  copilării.  Jeffrey  a  fost  următoarea  victimă  la  rând  peste  care  s-a  vărsat  energia  sexuală  inadecvată  transmisă  din  generație  în  generație. 

O  notă  finală  cu  privire  la  cazul  lui  Jeffrey:  El,  ca  mulți  alți  bărbați  care  au  reputația  de  „afemeiați”,  a  fost  interesat  în  primul  rând  de  cucerirea  sexuală  a  femeilor.  Acest  gen  de  tipar  corespunde  dependenței  sexuale.  Jeffrey  a  putut  să  înfrunte  acest  lucru  și  să  înceapă  să  participe  la  un  program  de  doisprezece  pași  pentru  dependenții  de  sex.  Drept  urmare,  el  a  fost  în  sfârșit  capabil  să  facă  față  sentimentelor  pe  care  le-a  refuzat  de  ani  buni. Cu timpul, el a dezvoltat un sentiment de speranță și satisfacție.     

Confidentul și consilierul mamei   

Când  Peter  a  venit la terapie, s-a plâns că se simte epuizat și apatic. Era  un  terapeut  de  succes  și,  în  ciuda  înțelegerii  minuțioase  a  propriei  persoane,  nu  reușea  să  înceteze  să  se  supra-dedice  și  să  se  suprasolicite.  Viața  lui  consta  în  principal  în  a  ajuta,  a  mulțumi  pe  alții  și  a  fi  alături  de  ceilalți.  S-a  plâns  că  nu  are  niciun  sentiment  de  identitate  și  nici  timp  liber  pentru  sine.  Peter  se  simțea  neapreciat  și  folosit.  A  recunoscut  cu  reticență  că,  de  ceva  timp,  își  respingea  soția. El s-a plâns că a fost mereu prezent pentru a asculta  multitudinea  de  probleme  pe  care  ea  le  avea,  dar  nu  a  simțit  niciodată  că  primește  înapoi  la  fel  de  mult.  Cu  toate  acestea,  Peter  a  susținut  că  în  continuare  făcea  tot  ce  putea  pentru  a  fi  alături  de  soția  sa,  chiar  mai  mult  decât  făcuse  anterior.  Se  simțea  nebun.  El  devenise  blocat  sexual  și  își  pierduse tot interesul de a fi intim cu soția sa.  Ușurat  că  îl  ascultă  cineva,  Peter  a  vorbit  rapid  și  obsesiv,  încercând  să-și  spună  toată  povestea  de  viață  într-o  singură  ședință  de  terapie.  Atenția  sa inițială a fost soția lui.  Am  cunoscut-o  pe  Susan  acum  zece  ani,  când  încerca  să se despartă de  prietenul  ei  (de  atunci).  Era  foarte  supărată și avea nevoie de cineva cu care să  vorbească.  Am  fost  mai  mult  decât  fericit  să  fiu  alături  de  ea.  Am văzut-o ca o  modalitate  de  a  o  determina  să  mă  placă.  Știam  că  pot  fi bun cu ea și că o pot  ajuta să se schimbe.  Întâlnirile  noastre  inițiale  au  constat  în  principiu  ca  eu  să  ascult  și Susan  să  vorbească  despre  cât  de  mult  o  rănise  iubitul  ei.  Am  oferit  sprijin  și  sfaturi  multe  despre  cum  ar  trebui  să  se  ocupe  de  situație.  De  multe  ori  venea plânsă  și  derutată  la  apartamentul  meu  după  ce  se  vedea  cu  el.  Chiar  începuturile  noastre  de  afecțiune  implicau  ca  eu  să  o  îmbrățișez  în  timp  ce  ea  se  plângea  de  iubitul  ei.  Prima  dată  când  am  făcut  dragoste  a  fost  după  ce  a  plâns  în 

brațele  mele  despre  el.  În  secret,  m-am  întrebat  cu  cine  făcea  cu  adevărat  dragoste.  Au  trecut  câteva  luni  înainte  să  renunțe  la  iubitul  ei  și  asta  doar  pentru că el a insistat să nu se mai vadă.  Chiar  și  după  aceea,  Susan  părea  preocupată  cu  el.  Totuși,  nu  mi-am  petrecut  mult  timp  luând  în  considerare  sentimentele  mele  în  legătură  cu  situația,  pentru  că  eram  atât  de  implicat  să  fiu  „consilierul ei”. În cele din urmă,  părea  să-l  uite  și  ne-am  căsătorit.  Căsătoria  noastră  a  continuat  să  fie  definită  de  preocuparea  mea  față  de  cum  se  simțea  ea  și  îmi  adaptam  programul  pentru  a-i  satisface  nevoile.  Am  fost  motivat  în eforturile mele de a fi alături de  ea, crezând că va înceta să mă dorească dacă nu o ajut în vreun fel.  La  început,  părea  că  dorește  atenția  la  fel  de  pătimaș  cum  eram  eu  obișnuit  să  i-o  ofer.  Dar,  de-a  lungul  timpului,  mi  s-a  părut  să  ne  distanțăm  din  ce  în  ce  mai  mult.  Susan  nu  mai  părea  să  aprecieze  eforturile  mele  de  a  fi  alături  de  ea  și  am  început  să  o  disprețuiesc.  Iar  obsesia  mea  de  a  ajuta  oameni  a  crescut  și  mai  mult.  Mă  simțeam  drenat,  gol  și  indignat  la  gândul  că  nu  voi  putea  conta  pe  Susan  pentru  a  fi  alături  de  mine.  De  asemenea,  ea  susținea  că  și-a pierdut respectul față de mine, deoarece încercam întotdeauna  să  o  ajut.  Cu  toate  astea,  eforturile  mele  de  a  o  ajuta  să  își  gestioneze  viața  și  problemele au crescut.  Aveam  probleme  similare  la  serviciu.  Nu  puteam  să  stabilesc  limite  în  ceea  ce  privește  perioada  de  timp  în  care  eram  disponibil  pentru  clienți  și  aveam  dificultăți  la  încasarea  taxelor.  Am  început  să  îmi  urăsc  munca  pe  care  am  iubit-o  atât  de  mult.  Prieteniile  mele  se  bazau  în  primul  rând  pe  mine  „a  fi  alături  de”  sau  „a-mi  ajuta”  prietenii. Simțeam că nimănui nu părea să-i pese de  problemele  mele.  Eram  atât  de  disperat  să  fiu  plăcut,  încât  nu  lăsam niciodată  pe  nimeni  să  știe  că  am  probleme  sau  nevoi  personale.  Făceam ceea ce știam  cel  mai  bine  pentru  a  mă  asigura  că  aveam  prieteni:  îi  ajutam  pe  ceilalți.  Desigur,  am  ales  ca  prieteni  pe  acei  oameni  a  căror  viață  era  tulburată.  Devenisem  atât de indignat, încât aș fi putut exploda, doar că mă simțeam prea  deprimat pentru a face acest lucru.    Povestea  lui  Peter  nu  este  diferită  de  cele  ale  altor  profesioniști  care  oferă  asistență  socială:  medici,  terapeuți,  păstori  sau  asistente.  La  exterior  este  o  mască  de  competență  susținută  de  abilitățile  de  a-i  ajuta  pe  ceilalți.  Sub  mască  sunt  sentimente  de  neglijare,  resentimente,  amărăciune  și  frică.  Nevoile  sunt  satisfăcute  prin  manipularea  celorlalți,  fiind  mereu  alături  de  ei.  Acești  indivizi  își  câștigă  stima  de  sine  prin  a  le  face  pe  plac  celorlalți  și  prin 

a-i  ajuta.  Dar  acest  sentiment  de  stimă  este  fals.  Sentimentele  de  lipsă  de  valoare  și  rușine  predomină,  în  general,  sub  exteriorul  lui  „a  fi  de  ajutor”.  Compulsia  și  disperarea  de  a-i  ajuta  pe  ceilalți  consumă  de  obicei  viața  unor  persoane  precum  Peter.  Ei  speră  că  în  curând  se  vor  simți  demni  și  vor  avea  nevoile  lor  îndeplinite.  Acest  lucru  însă  nu se întâmplă niciodată și disperarea  crește.  O  privire  mai  atentă  asupra  copilăriei  lui  Peter  dezvăluie  originile  capcanei  emoționale  în  care  se  află.  El  era  cel  mai  tânăr  dintre  cei  doi  copii;  avea o soră mai mare. Părinții lui erau amândoi oameni de succes, care aveau  întotdeauna  o  imagine  bună  în  fața  celor  din  afara  familiei.  Cu  toate  acestea,  părinții  lui  aveau probleme cronice în căsătoria lor. Tatăl său muncea mult, iar  când  era  acasă  era  adesea  lipsit  de  chef.  Mama  lui  era  deosebit  de  nemulțumită  și  se  plângea  amarnic  de  soțul  ei  lui  Peter. Copilul, „cel sensibil”  din familie, era întotdeauna dispus să asculte.  Întotdeauna  mi  se  părea  că  sunt  pus  la  mijloc  între  cei doi părinți. Mama  se  plângea  că  nu  primea  suficientă  atenție  și  afecțiune  din  partea  tatălui  meu.  Îi  spuneam  tatălui  meu  despre  asta  și  îl  încurajam  să  îi  acorde  mai  multă  atenție.  Rar  o  făcea  și  din  cauza  asta  am  început  să-l  disprețuiesc.  Mergeam  apoi  la  mama  să  o  consolez.  Dar  ea  continua  și  mai  mult să se plângă de tatăl  meu.  Îi  ofeream  sfaturi  și  consiliere  mamei  mele,  astfel  încât  să  se  simtă  mai  bine.  Când  aveam  vârsta  de  opt  ani,  i-am  spus  mamei mele că nu trebuie să-și  facă  griji  pentru  tatăl  meu  pentru  că  ea  mă  are  pe  mine  și  o  iubesc.  Îmi  amintesc  încă  zâmbetul  ei  când  i-am  spus  „te  iubesc.”  M-a  îmbrățișat  și  m-a  ținut  alături.  M-am  simțit  atât  de  bine  că  o pot face pe mama să nu mai plângă  și  că  o  fac  să  zâmbească.  Eram  mai  mult  decât  dispus  să fiu alături de ea. Mă  simțeam  atât  de  important  și  de  puternic.  Am  continuat  să-i  povestesc  tatălui  meu  despre  cât  de  supărată  era  mama,  în speranța că se va schimba. Dar nu a  făcut-o  niciodată,  în  schimb  eu  am  fost  cel  care  am  continuat  să  fiu  alături  de  mama mea.  Acest  lucru  a  continuat  de-a  lungul  copilăriei  și  adolescenței  mele.  După  un  timp,  părea  că  mama  preferă  de  fapt  compania  mea  mai  mult  decât pe cea  a  tatălui  meu.  Practic,  a  încetat  să  se  plângă  direct  lui  despre  cât  de  nefericită  era.  În  schimb,  îmi  vorbea  mie  despre  asta.  Îmi  amintesc  că  mă  chema  în  camera  ei  după  muncă  pentru  a  vorbi  în  timp  ce  își  schimba  hainele.  Deși  nu  și-a  scos  niciodată  toate  hainele  în  fața  mea,  își  scotea  bijuteriile  și  pantofii  și  se  desfăcea  la  fermoar  înainte  să-mi  ceară  să  plec.  După  cină,  mă  ruga  să  o 

ajut  prin  casă.  Vorbea despre ziua ei la serviciu și despre problemele ei cu tata.  Uneori,  mi  se  părea  ciudat  că  sunt  atât  de  apropiat  de  mama,  dar  era  atât  de  importantă pentru mine încât nu părea să conteze.  Chiar  și  ca  adult,  încă  mă  simt  prins  între  mama  și  tata.  Eu  sunt  mesagerul. Când mama este nemulțumită, mă sună să se plângă și apoi îl pune  pe  tata  la  telefon.  Nu  pot  să  cred  că  încă  mai  fac  asta.  Mă  enervează,  dar  mă  simt  vinovat  gândindu-mă  la  stabilirea  limitelor  cu  mama.  La  urma  urmei,  ea  este cea care a avut grijă de mine atât de mult când am crescut.    Ultima  declarație a lui Peter reflectă esența dificultăților sale ca adult. El  a  ajuns să creadă că relația mamei sale cu el a fost o declarație a dragostei ei  pentru  el.  S-ar  putea  să  fie  adevărat  că  mama  lui  Peter  l-a  iubit,  dar  nevoia  ei  de  a-l  avea  în  jurul  ei  atât  de  mult  a  fost  pentru  a-și  satisface  propriile  nevoi,  nu  ale  copilului.  Comportamentul  ei  nu  a  fost  o  declarație de dragoste pentru  el,  ci  de  nevoie  de  el.  Drept urmare, nevoile lui Peter de dragoste, securitate și  sprijin  nu  au  fost  niciodată  satisfăcute.  Relația  sa  cu  mama  lui  a  devenit  un  model  sau  un  șablon  al  felului  în  care  a  căutat  ulterior  dragostea  în  viața  de  adult.  A  învățat  să  se  abandoneze  și  să  se  jertfească  în  mod  compulsiv  și  să  absoarbă  responsabilitățile  și  problemele  altora  ca  mod  de  a  relaționa.  Nu  este  de  mirare  că  Peter  s-a  căsătorit  cu  Susan,  o  femeie  care  a  necesitat  foarte multă grijă și nu a putut să-l îngrijească în schimb.  Incestul ascuns cu mama lui Peter a avut loc ca urmare a rolului pe care  l-a  jucat  de  soț-surogat.  Consilierea  mamei  sale  despre  nefericirea  din  căsătoria  ei  nu  era  responsabilitatea  lui,  cum nu era nici să o liniștească și să  o  asigure  că  este  iubită.  Acea  discuție  trebuia  să  aibă  loc  între  soț  și  soție.  Energia  sexuală  se  simțea  cu  siguranță  atunci  când  era  invitat  în  camera  ei  după  muncă.  Nevoile  mamei  sale  au  împiedicat-o  să-și  dea  seama  de  comportamentul ei inadecvat.  Situația  lui  Peter  nu  a  avut  ca  rezultat  o  dependență  sexuală,  ci  mai  degrabă  un  blocaj  sexual.  Negarea  expresiei  sale  sexuale  a  fost  un  mod  prin  care  Peter  putea  rămâne  loial mamei sale. Pasiunea lui a rămas în continuare  în  posesia  mamei  sale  și  nu  a  lui.  Circumstanțe  precum  cele  ale  lui  Peter,  ar  putea  duce  la  dependență  sexuală  sau  la  alte  dependențe  —  alcool,  droguri  sau  alimente.  Pentru  Peter,  profesia  poate  fi  cu  siguranță  considerată  dependență și o reînnoire a rolului pe care l-a jucat în familia sa.  Bărbați  precum  Peter  sunt  atrași  de  femeile  de  care  pot  avea  grijă,  astfel  încât  să  recreeze  rolul  pe  care  l-au  jucat  cu  mamele  lor.  Atracția  este 

aproape  magnetică.  Speranța  este  „Dacă pot fi alături de ea suficient de mult,  poate  va  fi  și  ea  alături  de  mine.”  În  general,  acest  lucru  nu  se  întâmplă  niciodată.  În  schimb,  nevoile  rămân  nesatisfăcute  și  resentimentele  cresc.  În  mare  parte,  însă,  nevoile  după  care  Peter  tânjea  nu  puteau  fi  îndeplinite  cu  adevărat  de  soția  sa.  Erau  nevoi  ale  copilăriei,  care  sunt  îndeplinite  mai  adecvat  prin  intermediul  grupurilor  de  sprijin  și  al  procesului  de  terapie.  Legătura  emoțională  în  care  se  afla  a  fost  rezultatul  poziționării  sale  între  mama  și  tatăl  său.  Asta  nu  înseamnă  că  nu  au  existat  nevoi  legitime  care  să  nu  fi  fost  satisfăcute  în  căsătoria  lui  Peter,  însă  nevoile  copilăriei  sale  neîmplinite  i-au  umbrit  căsnicia,  punându-l  în  dificultatea  de  a-și  găsi  satisfacția împreună cu soția sa.  Expunerea  copilăriei  lui  Peter  la  energie  sexuală  necorespunzătoare  a  avut  loc  și  atunci  când  a  acționat  ca  mesager  între  mama  și  tata.  În  timp  ce  mergea  de  la  unul  la  altul,  Peter  a  fost  expus la o energie pasională destinată  schimbului  între  soț  și  soție.  Acesta  a  fost  motivul  pentru  care  Peter  s-a  implicat  atât  de  mult  cu  Susan, în timp ce se despărțea de iubitul ei. Simbolic,  Susan  era  mama  lui  iar  iubitul  ei  era  tatăl  lui  Peter. În mod esențial, Peter și-a  reactualizat  durerea  nerezolvată  din  copilărie  prin  relația  începută  cu  Susan,  prin  recrearea  a  ceea  ce  i  s-a  întâmplat  în  trecut.  Alegerea  lui  Peter  a carierei  în  profesia  de  consilier  și  dificultățile  sale  de  a  stabili  limitele  au  fost,  de  asemenea, o reflecție a legăturii în care a fost plasat în copilărie.  Pentru  ca  Peter  să  rezolve  problemele  legate  de  căsătoria  și cariera sa,  el  trebuie  să  conștientizeze  incestul  ascuns  cu  mama  sa  și abandonul tatălui  său.  Dacă  încearcă  să-și  rezolve  problemele  actuale  specifice  de  adult,  concentrându-se  doar  pe prezent, este ca și cum ar încerca să astupe o gaură  într-un  baraj  cu  un  deget,  în  timp  ce  alte  găuri  continuă  să  se  rupă.  El  trebuie  să  se  adreseze  rezervorului interior de sentimente îngropate de-a lungul vieții.  Peter  trebuie  să-și  rezolve  furia,  amărăciunea  și  vinovăția  cu  privire  la  rolul  în  care  a  fost  plasat  în  copilărie,  rol  care  s-a  extins  și  în  viața  de  adult.  El  va  trebui  să-și  jelească  copilăria  pierdută  și  faptul  că  nevoile  sale  nu  au  fost  satisfăcute. Această durere este cauza principală a depresiei sale.     

Procesul de victimizare   

Peter  și  ceilalți  trei  bărbați  prezentați  în  acest  capitol  nu  sunt  unici.  Poveștile  lor  sunt  comune  bărbaților  care  au  crescut  în  familii  alcoolice  sau 

disfuncționale,  dar  incestul  ascuns  nu  se  limitează  doar  la  cele  patru  roluri  identificate  în  acest  capitol.  Băieții  care  joacă roluri precum eroul familiei sau  al  mamei,  băiatul  iubit,  băiatul  de  aur  sau  fiul  perfect  sunt,  de  asemenea,  potențiale  victime  ale  incestului  ascuns.  Identificarea  acestui  proces  victimizant  este  primul  pas  necesar  pentru  eliberarea  capcanei  de  a  fi  un  partener-surogat.  Incestul  ascuns  pe  care  l-au  suferit  acești  bărbați  a  fost  o  sursă  de  furie  confuză,  progresivă și de rușine care le-a afectat viața intimă și  sexuală  ca  și  adulți.  Deși  există  o  multitudine  de  probleme  cu  privire  la  intimitate  pentru  acești  bărbați,  dinamica de a fi o victimă a incestului ascuns  este cea mai răspândită.  Câteva alte probleme necesită soluționare înainte de a trece la poveștile  femeilor  care  au  fost  partenerele  taților  lor.  Există  o reacție comună în rândul  multor  bărbați  atunci  când  aud  aceste  informații  despre  faptul  că  sunt  o  victimă  a  incestului  ascuns:  „Dacă  nu  ar  fi  fost  mama  mea,  nimănui  nu  i-ar  fi  păsat  de  mine,  nimeni  nu  ar  fi  avut  grijă  de  mine.  Tatălui  meu  nu  părea  să-i  pese  și  m-am  simțit  abandonat  de  el.  Așa  că,  deși  mama  mi  s-a  părut  cam  sufocantă și hiperprotectivă, cel puțin îi păsa de nevoile mele.”  În  primul  rând,  este  adevărat  că  acești  bărbați  au  fost  abandonați  de  tații  lor,  iar  această  experiență  este  extrem  de  semnificativă  și  dăunătoare.  Sentimentul  lor  de  bărbăție  este  rănit  profund.  Pentru  a  căpăta  un  sentiment  vital  și  sănătos  de  a  fi  bărbat  este  nevoie  de  a  aborda  furia  și  tristețea  care  rezultă  din  abandon.  Acești  bărbați,  la  vârsta  adultă,  trebuie  să  înceapă,  de  asemenea,  să  înlocuiască  pierderea  apărută  ca  urmare  a  abandonului.  Acest  proces va fi discutat mai complet în Capitolul 7, „Privim spre viitor”.  În  al  doilea  rând,  realitatea  de  a  fi abandonat de tată este clară. Nu este  confuză,  iar  sentimentele  sunt  ușor  accesibile  dacă  cineva  are  sprijinul  necesar.  Cu  toate  acestea,  realitatea  comportamentului  unei  mame  față  de  un  copil  într-o  relație  ascunsă  incestuoasă  nu  este  clară.  Există  o distorsiune  gravă  în  percepție.  Nu  este  întotdeauna  abuzul,  neglijarea  sau  abandonul  suferite  de  un  copil  care  interferează  mai  târziu  cu  fericirea,  ci  mai  degrabă  denaturarea  percepției  care  rezultă  din  acestea.  Exemplul  clasic  de  denaturare  a  percepției  este:  „Te-am  bătut  pentru binele tău.” Cu siguranță că  a  fi  bătut  dăunează,  dar  a  i  se  spune  copilului  că  este  pentru  „binele  propriu”  este factorul care va bântui victima o viață întreagă.  A  fi  o  victimă  a  incestului  ascuns  nu  este  diferit.  Este  o  distorsiune  în  percepție să crezi că atenția excesivă a mamei acordată copilului într-o relație  ascunsă  incestuoasă  a  salvat  de  fapt  copilul.  Dimpotrivă,  i-a  jefuit  copilului 

libertatea  de  a  fi  autonom  și  de  a  se  simți  demn.  Vitalitatea  se  pierde  sub  capcana  vicleană,  eternă,  că  „ar  trebui  să  fiu  alături  de  mama  mea;  la  urma  urmei,  ea  fost  mereu  alături  de  mine.”  Din  nou,  se  poate  observa  ușor  faptul  că  preocuparea  mamei  față  de  copil  nu  este  o  declarație  de  dragoste  pentru  copil, ci o declarație a nevoii grave a mamei.  Nevoile  de  bază  ale  copilului  sunt  respinse,  nu  sunt  oferite.  Copilul  se  simte  ca  un  obiect,  nu  ca  o  persoană.  Nevoile  reale  de  dragoste,  hrănire,  securitate  și  încredere  nu  sunt  niciodată  satisfăcute.  Mai  rău  însă,  copilul  începe  să  creadă  că  aceste  nevoi  sunt  de  fapt  satisfăcute.  Aceasta  este  esența  pagubelor  dintr-o  relație  ascunsă  incestuoasă,  împreună  cu  trauma  relației  respective  fiind  legată  de  energia  sexuală  necorespunzătoare.  Realitatea  incestului  ascuns  este  greu  de  observat  în  mod  clar,  motiv  pentru  care  incestul  ascuns  este  atât  de  subtil  și  influențează  negativ  viața  unei  victime adulte.  Dacă  ești  bărbat  și  te  identifici  cu  victimele  incestului  ascuns,  ar  fi bine  să  ții  cont  de  faptul  că  intenția  de  aici  nu  este  de  a  blama  mama,  ci  de  a-i  atribui  responsabilitatea.  De  asemenea,  este  important  să  reții:  comportamentul  mamei  tale  a  fost  în mare măsură inconștient. Chiar dacă ar  fi fost conștientă, propriile sale nevoi provenite din copilăria ei deteriorată ar fi  împiedicat-o  să-și  asume  mai  multă  responsabilitate  personală.  În  schimb,  dacă  continui  să  negi  daunele  pe  care  relația  ți  le-a  provocat,  vei  rămâne  blocat  în  încercarea  de  a  găsi  împlinirea  în relația cu sine și apoi împreună cu  partenerul.  Altminteri,  dacă  te  concentrezi  doar  pe  furia  ta  legată  de  abandonul tatălui tău, te vei menține în aceeași negare.  Ca  rezumat,  negarea  realității  incestului  ascuns  și  a  rămâne  victimă  este  o  configurație  specifică  pentru  o  anumită  formă  de  stil  de  viață  dependentă  sau  compulsivă.  Din  cauza  spiritului  distrus,  a  durerii  și  disconfortului  de  a  fi  folosit  în  copilărie  și  a sentimentelor de energie sexuală  necorespunzătoare  în  relația  părinte-copil,  victimei  adulte  a incestului ascuns  îi  este  dificil  să  fie  confortabilă  cu  corpul  său.  Dependențele  reprezintă  o  evadare  din  corp  și  o  modalitate  de  a  cosmetiza  sentimentele.  Dependența  sexuală  și  comportamentul  sexual  au  fost  deja  menționate  în  unele  dintre  aceste  povești.  Cu  toate  acestea,  dependența  de  alimente,  alcoolismul,  cheltuielile  compulsive,  cumpărăturile,  jocurile  de  noroc  și  dependența  de  droguri  sunt  de  asemenea  comune;  de  fapt,  lista  este  nesfârșită.  Se  poate  deveni  dependent  de  orice.  Renunțarea  sau  eliberarea  din  dependență  este 

primul  pas  în  identificarea  și  evaluarea  sentimentelor  născute  din  incestul  ascuns.

4   

Fetița lui tati  Când tatăl meu a murit, parcă am pierdut iubirea vieții mele. Eram atât de îndrăgostită de el. . . Nu pot să iubesc pe nimeni, așa cum mi-am iubit tatăl. — Anonim Pentru  femeile  care  au  jucat  rolul  de  parteneră-surogat,  problemele  legate  de  incestul  ascuns  sunt  similare  cu  cele  ale  bărbaților  care  au  avut  parte  de  aceeași  traumă,  existând  însă  și  diferențe.  De  exemplu,  unele  femei  joacă  rolul  de  „iubita  lui  tati”,  în  timp  ce  sunt  și  partenera-surogat  pentru  mama  lor;  bărbații  rareori  au  parteneriate  surogat  cu  ambii  părinți.  De  asemenea,  femeile  pot  juca  rolul  soțului-surogat  al  mamei  lor  fără  tensiunea  sexuală,  care,  în  schimb,  este  evidentă  între  bărbați  și  mamele  lor.  În  aceste  cazuri,  compulsiile alimentare sunt mai frecvente decât problemele sexuale la  vârsta adultă.  În  plus,  femeile  sunt  expuse  mai  frecvent  la  atingerea  sexuală  directă  (incestul  explicit)  a  taților  lor,  în  timp  ce  joacă  simultan  rolul  de  parteneră-surogat.  Când  se  întâmplă  acest  lucru,  există  o  vătămare profundă  a  percepției  de  sine  a  femeii.  Consecința  pentru  ea  la  vârsta  adultă  este  sentimentul  de  a  trăi  într-un  carusel  emoțional,  aventurându-se  până  pe  culmile  fanteziilor  romantice,  apoi  plonjând  în  disperarea  amăgitoare  a  romantismului.  Sentimentele  și  realitatea  rămân  izolate  în  spatele  iluziilor  de  a  iubi  și  a  fi  iubită.  Căutarea  dragostei  este  una  forțată  și  disperată,  iar  un  sentiment  de  unire  cu  bărbații  nu  poate  fi  perceput  niciodată,  decât  în  chinurile  pasiunii.  Sub  acest  dor  și  chin  pentru  a  obține  comuniune,  se  află  durerea și mânia relației incestuoase.     

 

Iubita specială a lui tati   

Vickie,  o  profesionistă  în  vârstă  de  treizeci  și  șapte  de  ani,  era  atrăgătoare,  îmbrăcată  la  modă,  echilibrată  și  coerentă.  Avea  un  aer  de  încredere  găsit  numai  printre  cei  mai competitivi oameni. De fapt, îngrijorarea  lui  Vickie  ce  a  adus-o  la  terapie  a  fost  aceea  că,  deși  știa  cum  să  atragă  bărbați și să fie competitivă cu ei, nu știa cum să-i „păstreze”.  Bărbații păreau întotdeauna să îmi fie adversari. Eram atentă să nu-mi las  garda  jos,  în  jurul  lor.  De  multe  ori  mă  mândream  și  mă  bucuram  că  îi  seduceam  sexual  și  că  apoi  îi  abandonam.  Simțeam  o  anumită  victorie  în  a ști  că  sunt  dorită.  M-am  distrat  întotdeauna  cu  convingerea  că  am  dreptul  să  acționez  față  de  bărbați  așa  cum  fac  ei  față  de  femei.  Folosirea  bărbaților  a  fost  un  ritual  de  tranziție  pentru  a  deveni  o  femeie  de  succes.  În  ultimul  timp,  totuși,  urăsc  că  mă  implic  în  același  comportament  pe  care  l-am  disprețuit  întotdeauna la bărbați.    Vickie  și-a  petrecut  prima  ședință de terapie examinându-și disprețul de  sine.  Aparent  agitată,  a  schimbat  subiectul  conversației  povestind  despre  ultima ei relație.  Se  pare  că  atunci  când  devin  interesată  de  cineva,  într-un  final  reușesc  să-l  alung.  Greg  nu  a  fost  o  excepție.  Relația  noastră  a  început cu pasiune, așa  cum  încep  toate  relațiile  mele.  Era  ceva  totuși  la  Greg  ce  m-a  făcut  să-mi  doresc  mai  mult.  Am  devenit  obsedată  de  el.  Când  nu  eram  cu  el,  nu  mă  puteam  opri  să  mă  gândesc  la  el.  Mă  gândeam  la  cum  mirosea,  arăta,  se  îmbrăca,  ce  ar  putea  face  în  acel  moment  —  orice  pentru  a  mă  menține  într-o  stare  de  ebrietate  cu  el.  Rar  m-am  lăsat  câștigată  de  cineva,  dar  și  când  o  făceam, nimic nu mă putea opri. Era totul sau nimic.  Îl  sunam  constant  și  doream  să  fiu  alături  de  el,  tot  timpul.  A  început  să  se  simtă  sufocat  și  a  vrut  să  încetez.  Nu  puteam.  Încercările  lui  de  a  obține  ceva  spațiu  de  la  mine  m-au  făcut  să  vreau  să  fiu  alături  de  el  și  mai  mult.  Curând,  retragerile  lui  din  relație  au  început  sa  mă  înfurie.  Îl  atacam  și  îl  acuzam  că  nu  are  grijă  de  mine.  Mai  apoi,  când  mă  linișteam  și  îmi  dădeam  seama  ce  făcusem,  îmi  ceream  scuze  și  încercam  să  mă  revanșez  prin  interacțiune sexuală. Asta mai liniștea situația pentru o perioadă, dar în cele din  urmă,  nu  a  mai  funcționat.  Greg  a  început  să  petreacă  din  ce  în  ce  mai  puțin  timp  cu  mine.  Și  atitudinea  mea  a  devenit  din  ce  în  ce  mai  vicioasă,  până  la  punctul  în  care  am  făcut  tot  ce  am  putut  pentru  a-l  umili.  Însuși  omul  de  care 

mă  îndrăgostisem  atât  de  mult  acum  era  obiectul  urii  mele.  În  cele  din  urmă,  s-a săturat și m-a alungat din viața lui.    Povestea  dintre  Vickie  și  Greg  reflectă o formă de a relaționa cu bărbați  în  care  ea  fusese  blocată  de  ceva  timp.  Fiindu-i  imposibil  să  se  mai  ascundă  în  spatele  iluziilor  ei  romantice  și  sexuale,  inima  ei  frântă  și  șansele  pierdute  de  iubire  o  consumau.  Femeile ca Vickie abordează relațiile cu un grad ridicat  de  intrigă  romantică,  care  denaturează  percepțiile  despre  o  relație  și  despre  bărbatul  însuși.  În  loc  să  se  îndrăgostească  de  bărbat,  aceste  femei  se  îndrăgostesc  de  fantezia  romantică.  Mai  apoi  urmează  o  spirală  de  dezamăgire,  durere  și  epuizare.  Deoarece  rămâne  tristă  în urma fiecărei iubiri  pierdute,  disperarea  femeii  pentru  romantism  și  emoție  sexuală  crește.  În  general, este nevoie de o distorsiune din ce în ce mai mare în percepție pentru  a încadra un bărbat — orice bărbat — la următorul ei nivel de iluzie romantică.  Vickie  a  continuat  să  descrie  durerea  și  tristețea  care  au  urmat  încercărilor ei nereușite în relații.  Doamne,  mă  simt  atât  de  deprimată.  Simt  că  vreau  să  mă  sinucid atunci  când  relațiile  nu  funcționează.  Mi-a  fost  atât  de  frică  de  ce  mi-aș  putea  face  singură  după  ce  Greg  m-a  părăsit,  încât  mi-am  dat  seama  că  am  nevoie  să  merg  la  terapie.  Nu  știu  de  ce  mă  mai  strofoc să mă îndrăgostesc. Uneori cred  că  ar  fi  mai  ușor  să  caut  bărbații  doar  pentru  sex  și  să  ignor  dragostea.  Cu  toate  acestea,  pare  să existe un gol profund în mine care tânjește să fie umplut  cu dragoste.  Îmi  este  greu  să  recunosc  problemele  mele  de  a  mă  apropia  de  bărbați.  Poate  și  mai  dificil  îmi  este  să  recunosc  că  îmi  doresc  această  apropiere.  M-am  ascuns  întotdeauna  în  spatele  unei  măști  de  competență  profesională,  furie  și  competitivitate  cu  bărbații.  Oricât  de  nesatisfăcător  ar  fi  acest  fapt, cel  puțin puteam să relaționez cu bărbații uneori.    Sistemul  de  apărare  a  lui  Vickie  nu  mai  funcționa.  Nu  mai  putea  tolera  durerea  și  rănile  fetiței  abuzate  din  interiorul  ei.  Tentativele  disperate,  iluzorii  și  pline  de  furie  ale  lui  Vickie  către  a  avea  o  relație,  au  fost  impulsul  ei  inconștient  de  a  realiza  și  de  a  rezolva  abuzurile  suferite  în  copilărie.  Extremele  în  comportamentul  lui  Vickie față de bărbați sunt comune în rândul  femeilor  care  au  fost  „fetița  lui  tati”  sau  „iubita  lui  tati”.  O  privire  mai  atentă  asupra  relației  lui  Vickie  cu  tatăl  ei  dezvăluie  ceea  ce  stă  la  baza  durerii  și  suferinței ei. 

Când  i  s-a  cerut  să-și  descrie  părinții,  Vickie  s-a  grăbit  să  înceapă  cu  nemulțumirile despre mama sa.  Mama  se  plângea  mereu  de  ceva.  Nu  am  putut  să  o  suport.  Nu  puteam  face  nimic  corect  în  ochii  ei;  ea  a  avut mereu ceva să-mi reproșeze. Chiar dacă  am  avut  un  frate  mai  mare  și  două  surori  mai  mici,  am  avut  întotdeauna  senzația  că  a  vrut  în  special,  să  mă  critice  mai  mult pe mine decât pe ei. Părea  geloasă  pe mine și nu puteam înțelege foarte bine de ce. Întotdeauna am simțit  că trebuie să fi făcut ceva oribil. M-am simțit mereu ca o fetiță rea în jurul ei.  Nu  am  prea  multe  amintiri  despre  evenimente  specifice  copilăriei.  De  fapt,  nu  am  amintiri  înainte  de  vârsta  de  cinci  ani.  După  aceea,  amintirile  mele  sunt  pline  de  antagonismul  constant  dintre  mine  și  mama.  Viața  era  o  corvoadă  acasă,  știind  că  trebuie  să  mă  confrunt  cu  ea  zilnic.  Singurele  mele  amintiri  plăcute  au  fost  cele  cu  tatăl  meu.  Părea  că  mă  iubește  foarte  mult  și  mă  adoră.  Dacă  nu  ar  fi  fost  el,  nu  aș  fi  simțit  niciodată  că  sunt  iubită,  în  copilărie.  Chiar  dacă  obișnuia  să  bea  uneori  și  a  fost  probabil  un  alcoolic,  cel  puțin avea o inimă.  Mi-am  iubit  și  adorat  tatăl  la  fel  de  mult  cum  o  făcea  și  el.  Am  avut  o  relație  specială.  El  mă  plimba  în  locuri  speciale  și  îmi  aducea  acasă  cadouri  doar  pentru  mine.  Seara,  mă  simțeam  privilegiată  când stăteam lângă el sau în  poala  lui.  Am  fost  întotdeauna  atât  de  încântată  să  fiu  în  preajma  lui.  Când  eram  singuri,  îmi  spunea  cât  de  mult  își iubește el „fetița lui” și că dacă nu aș fi  existat  eu,  ar  fi  părăsit-o  pe  mama  mea  cu  mult  timp  în  urmă.  În  timp  ce  creșteam,  știam  că  pot  fi  o  companie  mai  bună  pentru  tatăl  meu  decât  mama  mea. Până la urmă, vedeam singură că pe mine mă prefera.  Tatăl  meu  era  ținta  preferată  a  criticilor  mamei  mele  atunci  când  nu  era  în  preajmă.  Ea  îl  ataca  intens  și când eram eu prezentă, aproape ca și cum ar fi  fost  în  beneficiul  meu.  Ea  se  plângea  de  faptul  că  bea  și  că  mă  răsfăța  prea  mult.  Eu  îl  apăram  și  răspundeam  că  nu  sunt  răsfățată.  Ea  devenea  suspicioasă  când  petreceam  mult  timp  singură  cu  tatăl  meu  și  îmi  punea  un  număr  interminabil  de  întrebări.  Întotdeauna  mă  simțeam  ca  și  cum  aș  fi făcut  ceva  rău,  că  aș  fi  fost  indecentă.  Iubirea  tatălui  meu  avea  în  schimb  un  preț.  Cumva,  eram  mereu  rușinată  că  primeam  atenția  iubitoare  pe  care  el  mi-a  oferit-o.    Când  i  s-a  sugerat  că  relația  lui  Vickie  cu  tatăl  ei  a  fost  un  motiv  semnificativ  pentru  durerea  și  problemele  din  relații,  ea  a  protestat.  ​„Pot 

vedea  că  el  a  fost  cel  care  m-a  iubit,  dar  îmi provoacă greață și simt frică când  mă gândesc să analizez mai bine relația tatălui meu cu mine.”  După  câteva  luni  de  terapie,  Vickie  a  început  să  lase  să  se  dezlănțuie  durerea  și  abuzurile  create  de  relația  tatălui  ei  cu  ea.  De asemenea, a început  să-și  amintească  evenimentele  din  copilărie.  Ea  a  povestit  că,  de-a  lungul  copilăriei  sale  și  uneori  și  la  maturitate,  avea  ceea  ce  credea  că  este  un  vis:  „Un  bărbat  cu  figura  întunecată  se  apropie  de  patul  meu,  dar  nu  reușesc  să-i  văd  chipul  niciodată;  visul  se  oprește  întotdeauna  acolo.  Mă  trezesc  mereu  îngrozită și speriată.”    Într-o zi, Vickie a intrat în ședința de terapie plângând:   Știu  cine  este  acel  om.  Este  tatăl  meu.  L-am  văzut  în  vis  aseară.  El  mă  atingea  sexual.  Nu  pot  să  cred.  Probabil  că  s-a  întâmplat  cam  pe  la  patru  sau  cinci  ani.  Nu  era  un  vis pe care îl aveam, ci o amintire. Îl pot vedea. Nu vreau să  fie  adevărat!  Dar  îl  pot  mirosi  ca și cum s-ar fi întâmplat acum. Mirosul țigărilor  și băuturii lui este chiar acolo, în amintirea mea.    Vickie  a  început  să  lucreze  cu  durerea  și  furia  ei.  A participat la un grup  de  susținere  a  femeilor  pentru  victimele  incestului  și  a  primit  sprijin  pentru  sentimentele  ei  referitoare  la  abuz.  Mânia  ei  îngropată  de-o  viață  la  adresa  tatălui  ei  se  exprima  prin  seducerea  bărbaților  și  prin  furia  proiectată  pe  aceștia.  Modul  ei  seducător  i-a  permis  să  se  simtă  puternică  și  să-și  depășească  temporar  sentimentul  de  neputință  din  copilărie.  Vickie  a  ținut  aceste  sentimente  ascunse  în  spatele  iluziei  că  tatăl  ei  era  „bun  și  plin  de  iubire”.  Copiii care sunt abuzați nu au de ales decât să creeze o imagine falsă,  iluzorie a părintelui care abuzează, ceea ce le permite să creadă că sunt iubiți.  Copiii  vor  ține  cu  orice  preț  această  credință  deoarece  nevoia  lor  de  a  crede că sunt iubiți este la fel de vitală ca și nevoia lor de hrană sau apă.  Din  acest  motiv,  mulți  copii  abuzați  idealizează  părintele  care  îi  abuzează.  Adesea  continuă  să  creeze  „legături  de  trădare”  la  vârsta  adultă,  unde abuzul  și dragostea se amestecă în relațiile romantice.  După  ce  rănile  și  durerile  s-au  diminuat,  Vickie  s-a  simțit  eliberată  fiindcă  a  aflat  despre  realitatea  abuzului  ei.  Cu  toate  acestea,  ea  s-a  străduit  să  rupă  iluzia  creată  de  atenția  specială  pe  care  a primit-o de la tatăl său. Era  dispusă  să  recunoască  că  a  fost  victimă  a  abuzului  sexual,  dar  nu  și  a  incestului  ascuns.  La  urma  urmei,  atenția  specială  pe  care  a  primit-o  de  la  tatăl  ei  a  fost  singura  dragoste  pe  care  a  primit-o  și  i-a  permis  să  rămână  pe 

un  piedestal  deasupra  mamei  sale,  părintele  cu  care  s-a  simțit  atât  de  competitivă.  Odată  ce  Vickie  a  început  să  înțeleagă  motivațiile  mamei  sale,  a  văzut  lucrurile  mai  clar.  Mama  lui  Vickie  era  bănuitoare  cu  privire la timpul petrecut  de  Vickie  singură  cu  tatăl  ei.  Vickie  a  simțit  adesea  furie  și  vină  din  partea  mamei  sale,  dar  nu  a  înțeles  niciodată  de  ce.  Uneori se întreba dacă mama ei  a  dat  vina  pe  ea  pentru  abuz.  În  realitate,  mamei  i-a  fost  mai  ușor  să  fie  supărată  pe  Vickie,  decât  să  se  confrunte  cu  soțul  ei.  Odată  ce  Vickie  a  început  să  recunoască  că  ea  și  mama  ei  au  concurat pentru atenția aceluiași  bărbat, a început să pună furia mamei sale în perspectivă.  Vickie  și-a  dat  seama  că  seducția  tatălui  ei a fost o metodă pe care el a  folosit-o  pentru  a  controla  furia  soției  sale.  Prin  menținerea  lui  Vickie  sedusă  într-o  relație „apropiată”, el și-a făcut soția să se simtă geloasă și competitivă.  Furia  și  durerea  cauzate  de  abuzul  soțului  ei  au  devenit  secundare  în  fața  importanței  de  a  concura  cu  fiica  sa.  Ambii  părinți  au  creat  un  triunghi  competitiv  bazat  pe  incestul  ascuns.  Pe  măsură  ce  Vickie  a  început  să  conștientizeze  acest  lucru  prin  terapie,  iluzia  dragostei  oferită  de  tatăl  ei  a  început să se risipească. L-a văzut cine era cu adevărat.  În  viața  ei  de  adult,  caruselul  emoțional  pătruns  de  fantezie  și  intrigă  romantică,  urmat  de  deziluzie  dureroasă  a  fost  consecința  acestei  imagini  false  pe  care  o  avea  despre  tatăl  ei.  Percepția  ei  despre  bărbați  era  filtrată  prin  această  denaturare  inițială.  Devenind  atașată  doar  de  fantezie  mai  degrabă  decât  de  realitatea  bărbaților  din  viața  ei,  Vickie  ținea  ascunsă  seducția  tatălui  ei  din  calea  conștientizării.  Nu  a  trebuit  niciodată  să  înfrunte  sentimentele  dureroase  necesare  pentru  a  trăi  realitatea.  După  ce  a  înfruntat  faptele  și  a  lucrat  cu  sentimentele  ei,  Vickie  a  început  să  abordeze  o  relație  nouă  într-un  mod  mai  realist  și  să  vadă  cine  este  cu  adevărat  bărbatul.  În  sfârșit, caruselul din viața ei era pe terminate.  Noua  stabilitate  în  viața  lui  Vickie  a  fost  asistată  de  recuperarea  după  dependența  de  sex  și  iubire.  Participând  la  grupuri  de  sprijin  pentru  această  dependență,  și-a  dat  seama  că  a  creat  un  tipar  în  viața  ei  pe  care  nu  îl  mai  putea  controla.  De  fapt,  pe  măsură  ce  timpul  trecea,  Vickie  a  dezvăluit  mai  mult  despre  aventurile  ei  pentru  a  obține  extaz  sexual  decât  a  recunoscut  prima  dată.  Dezvăluirile  ei  inițiale  despre  relațiile  ei  romantice și sexuale erau  de  fapt  doar  o  parte  din  poveste.  Povestea  lui  Vickie  confirmă  un  tipar  de  dependență de sex și iubire. 

Această  descriere  este  diferită  oarecum  de  tiparul  dependenței sexuale  discutat  în  capitolul  3.  În  unele  cazuri,  a  încadra  tiparul  comportamental  al  cuiva  ca  fiind  dependent  de  sex  și  de  iubire  în  același  timp  este  mult  mai  corect.  Acest  tipar  este  mai  frecvent  la  femei  decât  la  bărbați.  Cu  toate  acestea,  mulți  bărbați  care  se  identifică  cu  o  dependență  sexuală  sunt,  de  asemenea, determinați să urmărească dragostea cu orice preț.     

Prințesa   

Deși  nu  multe  femei  sunt  abuzate  în  mod  explicit  sexual,  ele  pot  fi  blocate  într-o  relație  sexualizată  cu  tații  lor.  Așa  a  fost  cazul  Rebeccăi.  Ea  a  început  terapia  plângându-se  de  soțul  ei.  Aceasta  era  a  treia  căsătorie  a  ei.  Niciunul  dintre  soții  ei  nu  au  mulțumit-o  vreodată  și  avea  o listă nesfârșită de  reproșuri  cu  privire  la  fiecare.  Primii  doi  soți  au  părăsit  căsnicia pentru că „se  săturaseră de reproșurile și nemulțumirile mele”.  Deși  Rebecca  a  făcut  această  declarație,  ea  a  continuat  să  dea  vina  pe  soții  ei  pentru  căsătoriile  eșuate.  Nu  putea  să-și  observe  propriul  comportament  în  context  și  să  vadă  cum  și-a  afectat  soții.  A  continuat  să  discute despre a treia căsătorie perseverând cu aceeași atitudine de învinuire.  Se  pare  că  am  ales  încă  un  bărbat  care  nu  poate  fi  tandru.  Michael  se  implică  doar  când  vine  vorba  despre  propria  lui  persoană.  El  nu  are  niciodată  suficient  timp  pentru  mine.  Am  nevoie  de  mai  mult.  Uneori  cred  că  nici  măcar  nu  mă  iubește  deoarece  cu  greu  îmi  acordă  atenție.  Vreau  să  mă simt iubită și  adorată.  Michael  nu  ar  face  sau  nu  poate  face  asta.  El  susține  că  întotdeauna  are  în  agendă  să  rezerve și să petreacă timp cu mine atunci când ajunge acasă  de  la  serviciu,  dar  o face doar pentru că eu îi cer asta. Vreau ca el să facă acele  lucruri  din  propria  inițiativă  pentru  că  mă  iubește.  Nu  ar  trebui  să  cer  ceva  ce  vreau sau am nevoie.  De  altfel,  după  ce  relaționează  formal  cu  mine,  își  dorește  timp  pentru  sine.  Susține  că  este  obosit  de  la  muncă  și  vrea  să  se  relaxeze.  În  acele  momente  îi  spun  că  exact  asta  încerc  să-i  transmit:  nu  are  niciodată  suficient  timp  sau  energie  pentru  mine.  Uneori  mă  enervez  atât  de  tare  încât  încep  să  urlu  la  el.  Îl  anunț  că  dacă  nu  începe  să-mi  acorde  mai  multă  atenție,  o  termin  cu  el.  Vreau  ca  el  să  îmi  arate  că  sunt  iubită  și  specială  în  ochii  lui.  Cadourile  fastuoase  pe  care  mi  le  dădea  nu  mai  funcționează.  Sunt  specială  și  vreau  să  fiu  tratată  în  acest  fel. Bănuiesc că am venit la terapie pentru că, în realitate, nu 

vreau  să  trec  printr-un  alt  divorț,  dar  Michael  va  trebui  să  facă  ceva  schimbări  pentru ca această căsătorie să funcționeze.   Poate  că  Michael  și  cu  mine  avem  nevoie  de  o  vacanță  lungă  și  distractivă  împreună  într-un  loc  nou  și  diferit.  Poate  că  sunt  doar  plictisită.  Poate  că  nu  știu  cu  adevărat  ce  vreau.  Nu  mai par să mă simt mulțumită deloc  de  viața  mea.  Încep  să  mă  simt  cam  golită.  Poate  că  dacă  aș  rămâne  însărcinată  aș  fi  fericită.  Pariez  că  un  bebeluș  m-ar  adora  și  m-ar  iubi.  Doar  că  în  cazul  ăsta  nu  aș  mai  putea  face  ce  aș  vrea  atunci  când  aș  vrea.  Cu  un copil  poate  fi  prea  incomod.  Știu  că  Michael  nu  mă  va  ajuta.  Chiar  dacă  ar  face-o,  atunci  ar  avea  şi mai puțin timp și energie pentru mine. Sunt derutată. Vreau să  mă simt din nou specială în interior.    Felul  în care și-a descris Rebecca nemulțumirile ei a fost pasional și plin  de  convingere.  Deși,  probabil,  a  existat  un  oarecare  adevăr  pentru  faptul  că  Rebecca  a  ales  bărbați  care  aveau  dificultăți  cu  intimitatea,  problema  cu  adevărat  relevantă  a  fost  propria  ei  luptă  pentru  intimitate.  În  timp  ce  am  continuat  să  ascult  lamentările  ei,  mi-a  devenit evident faptul că soțul ei nu ar  fi  putut  face  nimic  pentru  a  o  satisface.  Nemulțumirea  ei  nu  era  cu  adevărat  despre  el,  ci  despre  propriul  ei  gol  interior  și  despre  dorul  de  iubire  pe  care  le-a  avut  înainte  de  a-l  întâlni  pe  Michael.  Disperarea  ei  era  evidentă  când  oscila  dacă  Michael, sau un bebeluș, sau dacă ambii o puteau mulțumi în cele  din urmă.  Cu  toate  acestea,  Rebecca  nu  putea  vedea  această  realitate.  Era  convinsă  că  Michael  trebuia  să  facă  ceva  diferit  pentru  ca  ea  să  se simtă din  nou  fericită.  Incapacitatea  de  a-și  vedea  comportamentul  într-un  context  mai  realist  și  de  a-și  separa  problemele  proprii  de  cele  ale  relației  era  consecința  unei  traume  din  copilărie.  Trauma  s-a  datorat  faptului  că  nu  a  fost  niciodată  văzută  ca  o  persoană  separată,  cu  nevoi,  dorințe,  preferințe  și  sentimente  diferite  de  către  unul  sau  ambii  părinți.  Consecința  acestui  fapt  la  vârsta  adultă  a  fost  o  realitate  narcisistă.  Rebecca  nu  putea  vedea  decât  reflexia  proprie  în  Michael.  Faptul  că  s-a  arătat  indignată,  deoarece  Michael  își  dorea  ceva  timp  pentru  el  însuși,  după  o  zi  lungă  de  muncă,  a  fost  o  manifestare  a  narcisismului  ei.  Indignarea  ei  despre  faptul  că  el  își  rezerva  timp  singur  reflectă  dificultatea  Rebeccăi  de  a  vedea  că  Michael  ar  putea  avea  nevoi  sau  dorințe separate de ale ei.  Faptul  că  Rebecca  și-a  imaginat  că  un  copil  ar  putea răspunde nevoii ei  de  a  fi  iubită  a  dezvăluit,  de  asemenea,  narcisismul  ei.  Probabil  că  nu  ar  fi 

putut  să  vadă  nici  copilul  ca  având  nevoi  independente.  Vătămarea  Rebeccăi  este  imensă.  Apărarea  ei  este  să  externalizeze  —  crezând  că  o  vacanță,  un  bebeluș  sau  un  soț  iubitor  va  înlătura  durerea  că  nu  a  fost  niciodată  iubită  și  văzută pentru cine este ea cu adevărat.  După  multe  luni  de  terapie,  Rebecca  a încetat să se mai concentreze pe  soțul  ei  ca  fiind  cauza  nefericirii  ei.  Încetul  cu  încetul  a  început  să-și  dea  seama  că  golul  ei  interior  provenea  din faptul că a fost sedusă și abandonată  în copilărie.  Rebecca  fusese  prințesa  familiei  sale.  La  exterior,  părea  să  aibă  tot  ce-și  dorea.  Era  răsfățată  de  părinți  și  rar  răspundea  pentru  vreun  comportament  greșit.  Rebecca  primea  frecvent  privilegii  speciale  și  rar  i  se  cerea  ceva  în  schimb.  Frații  ei  o  urau,  iar  prietenii  ei  erau  invidioși.  Este  greu  de  imaginat  că  un copil tratat într-o manieră atât de specială ar fi putut fi rănit  atât  de  profund.  Era  adorată  de  tatăl  ei.  Pe  măsură  ce  descria  felul special în  care  se  purta tatăl ei, daunele emoționale pe care le-a suportat au devenit mai  clare. Tatăl Rebeccăi a tratat-o mai mult ca pe o amantă decât ca pe o fiică.  În  timp  ce  Rebecca  a  început  să  povestească  relația  tatălui  ei  cu  ea,  „dezgustul”  seducției  lui  a  devenit  evident pentru ea. Deși nu fusese niciodată  atinsă într-un mod sexual de el, Rebecca s-a zvârcolit pe scaun ca și când ar fi  vrut să-l dea jos pe tatăl ei de pe ea. Cu o grimasă a exclamat:  Tata  mi-a  cumpărat,  de  fapt,  lenjerie  sexy.  Nu  pot  să  cred!  Am  uitat  despre  acest  lucru.  M-am  simțit  puțin  ciudat  la  acea  vreme,  dar  el  a  spus  mereu  că  sunt  „prințesa”  lui  și  că  merit  ce  este  mai bun. Așa că nu am acordat  așa  mare  importanță.  În  plus,  îmi  plăcea  să  fiu  tratată  atât de special. Când au  început  să-mi  crească  sânii,  tatăl  meu  m-a  privit  cu  un  zâmbet  larg  și  a  spus:  „Devii  femeie”.  Din  acel  moment,  a  început  să  mă  ducă  la  cumpărături și să-mi  ia  tot  ce  îmi doream. Ieșeam din cabina de probă cu hainele noi pentru a-i primi  aprobarea.  Mă  simțeam  ciudat  și  atunci,  dar  nu  m-am  gândit prea mult la asta,  deoarece chiar îmi plăcea să fiu tratată atât de special.  Am  fost  întotdeauna  favorita  tatălui  meu.  El  îmi  acorda  multă  atenție  acasă  și  voia  să  știe  totul  despre  cum  îmi  petreceam  ziua.  Mă  adora  și  știam  asta.  Am  început  să  mă  aștept  la  astfel  de  tratament  din  partea  tuturor  celor  din  viața  mea,  în  special  a  bărbaților.  Tata  îmi  vorbea  chiar  și  despre  băieți,  spunându-mi  că  ar  trebui  să  găsesc  un  bărbat  care  să  mă iubească așa cum o  face el.  Chiar  și  acum,  el  continuă  să  mă  adore.  Aproape  că  par  mult  mai  specială  pentru  el  decât  mama  mea.  Săptămâna  trecută,  când  am  fost  la  ei 

acasă,  tata  a  vrut  să  înotăm  în  piscină  doar  noi  doi.  A  fost  într-un  fel  neplăcut,  dar  a  spus  că  tot  ce  își  dorește  este  să  petreacă  ceva  timp  singur  cu  „păpușa  lui”.  În  noaptea  aceea,  când  m-am  întors  acasă,  m-am  îndopat  cu  mâncare.  A  doua  zi  dimineață  m-am  înfometat  și  m-am  antrenat  până  la  epuizare.  De-a  lungul  vieții  mele,  exagerarea  compulsivă  cu  mâncarea  a  fost  un  tipar  intermitent.  Uneori,  vomitam  sau  luam  laxative  ca  o  modalitate  de  a  nu  deveni  supraponderală.  M-am  oprit  din  asta,  dar  acum  fac  compulsiv  exerciții fizice și  țin dietă.    Dificultățile  Rebeccăi  create  de  tulburarea  alimentară  sunt  o  altă  consecință  a  relației  cu  încărcătură  sexuală  din  partea  tatălui  ei.  Deși  a  suprimat  amintirea  seducției  tatălui  ei,  corpul  ei  a  continuat  să  dețină  sentimentele  și  senzațiile  acestei  traume.  Tulburarea  ei  alimentară  masca  încercarea  corpului  său  de  a  o  conștientiza  în  privința  vătămării  sexuale.  Preocuparea  pentru  mâncare  și  greutate  au  ajutat  la  menținerea  obscură  a  realității.  Alimentarea  în  exces,  îndoparea  și  purificările  (vărsături,  exerciții  fizice  sau  consumul  de  laxative)  sau  înfometarea  la  care  se  silea,  sunt  modele  de  tulburări  comune  pentru  victimele  incestului  ascuns  și  explicit.  Energia  cheltuită  concentrată  pe  hrană  și  greutate  nu  lasă  loc  corpului  să  se  vindece.  În  timp  ce  Rebecca  a  început  să-și  valideze  realitatea  interioară  că  este  de  fapt  o  victimă  a  incestului  ascuns,  compulsivitatea  de  a  exagera  cu  alimentația  a  încetat.  De  asemenea,  a  profitat  de  sprijinul  grupului  de  suport  „Dependenții  de  Mâncare  Anonimi”  pentru  a  o  ajuta  să-și  depășească  compulsia.  A  fost  esențial  ca  Rebecca  să  adreseze  atât  obiceiul  alimentar  compulsiv,  cât  și  cauza  principală  a  compulsiei.  Acest lucru este contrar unei  reguli  nescrise,  exprimate  din  când  în  când  de  către  membrii  programelor  în  doisprezece  pași:  „Înțelegerea  motivului  din  spatele  dependenței  nu  este  importantă”.  Uneori,  o  persoană  este  încurajată  să  folosească  sprijinul  și  filosofia  programului  în  doisprezece  pași  și  să  uite  „de  ce-ul”.  Deși  există  un  oarecare  merit  pentru  această  credință  în  prima  parte  a  recuperării  (oprirea  comportamentului  compulsiv  și  a  face  viața  cuiva  mai  ușor  de  controlat),  ulterior  poate  deveni  o  piedică  pentru  continuarea  recuperării  (liniște  sufletească,  confortabilitatea  cu  propriul  corp  și  sine  și  relațiile funcționale și  împlinite  emoțional  cu  ceilalți).  În  experiența  mea,  acei  oameni  care  cedează  în  mod  regulat  dependenței  lor  (fie  că  este  vorba  de  mâncare,  sex,  jocuri  de 

noroc  sau  alte  dependențe)  sunt  cei  care  rămân  în  negare  cu  privire  la  originea durerii care a deschis calea dependenței.  Grija  și  atenția  deosebită cu care tatăl Rebeccăi o trata au fost motivate  de  nevoile  lui,  nu  de  ale  ei.  Rebecca  a  fost  sedusă  într-o  relație  sexualizată,  idealizată  cu  tatăl  ei,  crezând  că atenția lui specială era singurul lucru de care  avea  nevoie.  Simultan,  se  simțea  abandonată  emoțional.  Nevoile  ei  legitime  de  dragoste,  apartenență  și  separare  nu  au  fost  niciodată  satisfăcute.  Percepția  pe  care  o  avea  când  era  adorată  și  admirată  a  fost  singurul  ei  indiciu  asupra  misterului  elementelor  necesare  pentru  a-și  umple,  în  sfârșit,  spațiul neliniștit, gol, care se afla în sufletul ei.  Realitatea  narcisistă  a  Rebeccăi  a  fost închisoarea ei. Continuând să se  plângă  că  Michael  nu  îi  acorda  suficientă  atenție,  Rebecca  spera  să  recupereze  sentimentul  special  pe  care  îl  simțea  atunci  când  era „prințesa lui  tata”.  Cu  toate  acestea,  tocmai  acest  lucru  a  oprit-o  să-și  dea  seama  de  adevărata vătămare emoțională care a rezultat din tratamentul atât de special  pe  care  l-a  primit.  Nimeni  nu  avea  să  fie  suficient de bun pentru Rebecca. Era  încă  îndrăgostită de tatăl ei. Când Rebecca s-a confruntat cu realitatea relației  cu  tatăl  ei,  libertatea  ei  emoțională  a  luat  naștere.  Experiența  ei  de  a  jeli  pierderile  emoționale  pe  care  le-a  suportat  ca  fetiță  i-a  permis,  în  sfârșit,  să  accepte  faptul  că  a  fost  sedusă  de  tatăl  ei.  Adevărata  realitate  a  copilăriei  ei  era  de  fapt cheia pe care o căutase de atâta timp. În sfârșit, inima ei a început  să se vindece.  Realitatea  narcisistă  prezentă  în  povestea  Rebeccăi  este  o  consecință  des  întâlnită  la victimele incestului ascuns. Aceste victime cer mai mult decât  partea  lor  justă  de  atenție  și  deseori  vor  să  fie  în  centrul  atenției,  chiar  și  cu  prețul  sentimentelor  celorlalți.  Deși  de  obicei  nu  intenționează  să-i  rănească  pe  cei  din  jur,  în  general  le  lipsește  empatia  necesară  pentru  a  ști  că  afectează  alte  persoane.  Sunt  sensibili  și  defensivi  dacă  sunt  confruntați.  Ei  pot  critica  dar  nu  pot  primi  critici  în  schimb.  Desigur,  acest  lucru  este  valabil  atât  pentru  bărbați,  cât  și  pentru  femei.  Întrucât  victima  incestului  ascuns  nu  este  niciodată  văzută  de  părinte  ca fiind separată în mod unic, la rândul ei are  dificultăți  în  a  recunoaște  faptul că alte persoane semnificative din viața ei au  nevoi  proprii.  În  variații  diferite,  victimele  incestului  ascuns  văd  în  esență  lumea  gravitând  în  jurul  lor.  Corectarea  percepțiilor  distorsionate  apărute  într-o  astfel  de  realitate  este  o  problemă  majoră  pentru  toate  victimele  incestului ascuns. (A se vedea bibliografia pentru cărți despre narcisism.) 

Menționăm  că  tatăl  Rebeccăi era probabil obsedat sexual și dependent.  El  a  abuzat-o  pe  fiica  sa  încălcându-i  limitele  într-un  mod  semnificativ.  Acest  lucru  sugerează  că  realitatea  sa  interioară  era  pierdută  în  urma  intoxicației  sexuale.  Mulți  părinți  pot  observa  atractivitatea  copilului  lor.  Asta  în  sine  nu  dăunează. Abuzul constă în contribuția la sexualizarea copilului.  Părinții  Rebeccăi  au  avut  dificultăți  cronice în căsătoria lor. Amândoi au  participat  la  a  o  face  pe  Rebecca  prințesă.  Prin  participarea  la  a  o  păstra  pe  Rebecca  —  prințesa  tatălui  ei,  mama  ei  nu  mai  era  nevoită  să se ocupe direct  de  problemele  din  căsătoria  sa.  Ambii  părinți  au  folosit  relația  sexualizată  între  tată  și  fiică  pentru  a  evita  să  se  ocupe  de  expresia  nesatisfăcătoare  a  intimității și a sexualității din căsătoria lor.     

Iubita lui tata și  soțul-surogat al mamei   

Pentru  femeile  care  sunt  victime  ale  incestului  ascuns  în  copilărie, rolul  de  partener-surogat  pentru  ambii  părinți  este  devastator,  poate  cea  mai  chinuitoare  dintre  situațiile  prezentate  până  acum.  Rezultatul  este  o  pierdere  a  identității  clare.  Viața  interioară  a  acestora  devine  goală  și  chinuită.  Conștientizarea  sentimentelor,  alegerilor,  preferințelor,  nevoilor  și  dorințelor  proprii  se  pierde  sub  un  sentiment  profund  de  slăbiciune  și  inadecvare.  În  exterior,  aceste  femei  par  că  pot  să  facă  orice.  De  asemenea,  sunt  capabile  să  fie  îngrijitori  emoționali  ai  celorlalți.  Lasă  impresia  că  au  puține  griji  și,  dacă  ele  există,  se  descurcă  bine.  Cu  toate  acestea,  există  dureri  cumplite  în  experiența  de  sine  pentru  aceste  femei.  Se  luptă  cu  propriul  sentiment  de  feminitate  și  se  simt  în  conflict  și  vinovate  atunci  când  încearcă  să  aibă  o  relație cu un bărbat.  Într-o  familie  alcoolică  sau  disfuncțională,  deseori  fiica  cea  mai  mare  este  cea  care  ocupă  acest dublu rol. Cu toate acestea, nu se limitează totul la  vârstă.  Orice  număr  de  circumstanțe  poate  schimba  acest fapt. Fiica mijlocie  ar  putea  fi  favorita  ambilor  părinți  și  ar  putea  fi  sedusă  într-o  relație  ascunsă  incestuoasă  cu  ei;  sau  fiica  cea  mai  mică  ar  putea  fi  cuprinsă  de  disfuncția  din familia ei alcoolică.  Disfuncția  într-o  familie  este  progresivă.  Nu  rămâne  niciodată  la  fel.  Pe  măsură  ce  progresează,  limitele  adecvate  dintre  părinte  și  copil  pot  deveni 

inexistente,  iar  comunicarea  dintre  părinți  devine  din  ce  în  ce  mai  tensionată.  Dacă  fiica  mai  mare  nu  este  deja  partener-surogat  (sau  a  părăsit  casa),  cea  mai  mică  nu  are  de  ales decât să suporte consecințele. Adesea plecarea unei  surori  mai  mari face ca frații mai mici să devină vulnerabili la incestul ascuns.  Aceasta  nu  înseamnă  că  legătura  incestuoasă  dintre  copilul  cel  mai  mare  și  părinte  este  întreruptă,  doar  că  în  acest  caz  există  mai  mulți  participanți  la  dramă.  Sue  s-a  întâmplat  să  fie  fata  cea  mai  mare  dintr-o  familie  alcoolică.  A  venit  să  mă  vadă  din cauza unei dificultăți continue în relația ei actuală. Sue a  preluat  imediat  controlul  în  ședința  de  terapie  oferind  o  descriere  concisă  a  familiei  sale.  Părea  atât  de  bine  pregătită,  încât  am  bănuit  că  Sue  are  mai  multe  de  ascuns  decât  vrea  să  dezvăluie. Ea a descris disfuncția familiei sale  într-un mod care sugera că s-a descurcat bine și a lăsat totul în urmă.  Tata  era  alcoolicul.  Nu  era  chiar  un  bețiv  înrăit,  dar  bea  mult.  Uneori  se  înfuria  puternic,  urla  și  țipă  la  mine  sau  la  mama.  Mi-era  teamă  de  el  în  acele  momente  și  stăteam  deoparte.  Când  atacurile  sale  se  terminau,  rămânea  întotdeauna  întristat.  Semăna  atât  de  mult  ca  un  băiețel  mic  încât  încercam  să-l mângâi. Mi-era greu să rămân supărat​ă​ pe el.  Deși  uneori  îmi  era  frică  de  el,  știam  că  sunt  specială  pentru  el.  Porecla  lui  pentru  mine  era  „iubita  lui  tati”.  Mă  lăsa  frecvent  să  stau  târziu  cu  el,  după  ce  toată  lumea,  inclusiv  mama,  se  duceau  la  culcare.  Stăteam  pe  poala  lui  și îl  îmbrățișam, în timp ce vorbea despre ziua lui. Îmi vorbea des despre mama. Îmi  spunea  despre  cât  de  nefericit  era  cu  ea  și  că  nu  era  sigur  de  ce  s-a  căsătorit  cu  ea.  Îmi  spunea  că  eu  trebuie  să  fi  fost  motivul  pentru  care  s-a  căsătorit  cu  mama.  Adesea  a  adăugat  că  el  credea  că  eu  sunt  singurul  motiv  pentru care a  rămas căsătorit.  După  discuțiile  noastre  seara,  tata  mă  punea  la  culcare.  Aceasta  era  partea  mea  preferată  a  serii.  El  stătea  lângă  mine  și  mă  ținea  în  brațe.  Uneori,  îmi  spunea  povești  sau  doar  cât  mă  iubea.  Îmi  plăcea  când  adormea  cu  mine.  Când  mă  trezeam  dimineața,  era  mereu  plecat.  Uneori  simțeam  că  am  făcut  ceva  greșit  pentru  că  nu  a  rămas.  Chiar  mă  simțeam  rușinată.  Când  a  încetat  să  mă  pună  la  culcare,  am  simțit  că  eu  am  făcut  ceva  —  nu  voi  uita  asta  niciodată.  Într-o  seară,  când  aveam  vreo  unsprezece  sau  doisprezece  ani,  el  m-a  sărutat  pe  obraz  și  m-a  trimis  la  culcare  fără  să  petrecem  timpul  nostru  special  împreună.  Din  acel  moment,  nu  a  mai  existat  vreodată  nici  o  atenție  specială  din  partea  lui,  la  culcare. Nu mi-au fost date niciodată explicații. M-am 

gândit  că  sigur  a  trebuit  să  fi  făcut  eu  ceva greșit. Nici până în ziua de azi, încă  nu știu ce s-a întâmplat.    Sue  părea  mai  degrabă  confuză  de  plecarea  unui  iubit,  decât  o  femeie  care încerca să pună cap la cap fragmentele relației tată-fiică. Chiar dacă este  posibil  să  nu  fi  avut  sentimente  sexuale  explicite  pentru  fiica  sa,  faptul  că  a  adormit  așa  de  des  cum  a  făcut-o  cu  ea  noaptea,  a  depășit  o  limită.  Fiicele  trebuie  să  își  păstreze  sentimentele  de  „a  fi  îndrăgostite  de  tati”  în  limitele  confortabile  —  nici  prea  îndepărtate,  nici  prea  apropiate  —  pentru  a  nu-l  confunda  cu  un  iubit.  Când  această  limită  este  trecută,  devine  dificil  ulterior  pentru  o  femeie  să  împărtășească  sentimente  iubitoare  și  intime  cu  partenerul  pe  care  îl  aleg.  În  incestul  ascuns,  o  fiică  se  simte  atașată de tatăl  ei  în  moduri  nepotrivite.  În  cazul lui Sue, ea s-a simțit pe deasupra și respinsă,  lăsând-o  cu  o  povară  și  mai  mare.  Este  posibil  ca  la  unsprezece  sau  doisprezece  ani,  Sue  să  fi  început  să  se  dezvolte  și  să  se  maturizeze  ca  femeie.  Tatăl  ei  s-ar  fi  putut  teme  de  propriile  sale  sentimente  și  a  conștientizat comportamentul său inadecvat. Neavând explicații, Sue a rămas  cu  un  sentiment  de  vinovăție  pentru  schimbarea  bruscă.  Aceasta  i-a  dat  un  sentiment  profund  de  rușine  cu  privire  la  sexualitatea  ei  și  la  maturizarea  ei  ca femeie.  De-a  lungul  anilor  și  adolescenței,  Sue  și  tatăl  ei  au  rămas  speciali  unul  pentru  celălalt.  Deși  nu  mai  exista  o  apropiere  la  ora  de  culcare,  cei  doi  au  continuat  să  poarte  discuții  lungi  împreună.  Tatăl  ei  a  fost  părintele  la  care  a  apelat  pentru  dragoste  și  sprijin.  Știa  că  o  iubește.  Era  mai  puțin  sigură  de  mama ei, deși erau și ele apropiate.  Seara  o  petreceam  foarte  aproape  de  tata.  Pe  zi  era  o  poveste  diferită.  Eram  cea  mai  bună  prietenă  a  mamei  mele;  uneori mi se părea că jucam un rol  de  partener  pentru  ea.  I-am  oferit  sprijin  emoțional  și  mângâiere  când  se  simțea  deprimată,  ceea  ce  se  întâmpla  des.  Dacă  bănuiam  că  este  tristă,  îi  făceam  micul  dejun  dimineața,  după  ce  tata  pleca  la  muncă.  Îi  spuneam  să  nu  se  îngrijoreze  și  că  o  iubesc  foarte  mult  și  că  totul  va  fi  bine.  Mi-a  vorbit  mult  despre  problemele  ei,  în  primul  rând  despre  cele  cu  tatăl  meu.  Chiar  dacă  am  simțit  că  și  cu  tata  am  o relație specială, a fost greu să nu iau și partea mamei.  Părea  atât  de  singură  și  de  nefericită.  Era  greu să nu vreau să o mângâi și să o  consolez,  deși  uneori  uram  să  fac  asta.  Nu  îmi plăcea să fiu cea care o ascultă  mereu. 

Mama  nu  m-a  iubit  niciodată  în  felul  în  care  m-a  iubit  tata.  Dar  mereu  avea  nevoie  de  mine  și  mi-am  dat  seama  că  așa  mă  iubește  ea.  Uneori,  seara,  ieșeam  împreună  la  film  sau  la  cină  și  îl  lăsam  pe  tata  acasă.  Ea  spunea  că  el  nu  vrea  să  facă  genul  acesta  de  lucruri.  Mă  simțeam  cumva  scindată  între  ei.  Era  greu  să  știu  cu  cine  să  țin.  Mă  simțeam  importantă  pentru amândoi. M-am  simțit  deosebit  de  incomod  când  mama  s-a  plâns  că  tatăl meu nu voia să facă  dragoste  cu  ea  sau  că nu ar putea face dragoste cu ea; nu-mi amintesc care au  fost  cuvintele  exacte.  Îmi  amintesc  că  atunci  când  se  certau,  acesta  era  un  subiect  obișnuit.  Cred  că  tata  a  avut  un  fel  de  problemă  sexuală.  Mă  simțeam  teribil de vinovată, de parcă eu eram cumva de vină.    Sue  pare  să  se  fi  simțit  ca  „cealaltă  femeie”,  amestecându-se  în  viața  sexuală  a  părinților  ei.  Acest  lucru  s-a  adăugat  la  sentimentul  ei  de  rușine  cu  privire  la  propria  ei  sexualitate.  Deși  relația  cu  tatăl  ei  a  fost  mult  mai  încărcată  sexual,  relația  dintre  Sue  și  mama  sa  a  avut  drept  rezultat  un  schimb  similar  de  încărcătură  sexuală.  Sue  avea  senzația  că  îl  înlocuiește  pe  tatăl  ei.  Energia  sexuală  a  fost  transmisă  prin  faptul  că  Sue  o  îngrijirea  emoțional  pe  mama  ei.  Prin faptul că trebuia să o consoleze, în special atunci  când  se  plângea  de  probleme  sexuale,  Sue s-a simțit probabil ca și cum l-ar fi  trădat pe tatăl ei.  Relativ  vorbind,  Sue  și-a  idealizat  cel  mai  mult  tatăl  și  a  avut  mai  multe  dificultăți  cu  mama  sa,  dar  a  rămas  „loială”  ambilor  părinți.  Această  loialitate  mai  subtilă  față  de  ambii  părinți  într-o  situație  de  incest  ascuns  nu  este  la fel  de  evidentă  în  poveștile  anterioare  din  această  carte,  în  care  diviziunea  de  loialitate  este  puternică  și  evidentă.  Oricât  de  disfuncțional  pare,  a  avea  loialități  evident  divizate  oferă  un  anumit  refugiu  pentru  victima  incestului  ascuns.  Dacă  vede  un  părinte  ca  fiind  „cel  rău”  și  știe  că  este  iubită  de  părintele  pe  care  îl  vede  ca  fiind  „cel  bun”,  o  ajută  să-și  canalizeze  sentimentele.  A  lua  partea  unui  părinte  permite  un  anumit  sentiment  de  eliberare  de  mânie  și  furie.  Dar  aceasta  nu  a  fost  o  opțiune  pentru  Sue.  Ca  partener-surogat  pentru  ambii  părinți,  se  simțea  în  război  cu  sine.  Nucleul  ei  interior — sexualitatea ei — era câmpul de luptă.  Această  bătălie  interioară  este  evidentă  în  descrierea  lui  Sue  a relațiilor  ei cu bărbații.  Se  pare  că  de  la  o  relație  la  alta,  apare  o  problemă  sexuală  între  noi.  Mă  simt  ca  și  cum  bărbații  pe  care  îi  atrag  în  viața  mea  sunt fie preocupați de sex,  fie  cumva  se  simt  inconfortabili  cu  propria  sexualitate.  Ultimul  om  cu  care  am 

fost  într-o  relație,  John,  a  fost  inițial  fermecător,  deși  nu  a  exprimat  multă  pasiune.  De  fapt,  el  părea  complet  lipsit  de  pasiune  și  nici  eu  nu simțeam prea  multă  pasiune  față  de  el.  Îmi  părea  rău  de  el.  Era  aproape  ca  și  cum  atracția  mea  față  de  el  se  baza  pe  milă.  Chiar  și  când  aveam  contact  sexual,  era  mai  mult  din  obligație  decât  din  plăcere.  În  cele  din  urmă,  relația  s-a  terminat,  fără  certuri  majore.  M-am  simțit  eliberată.  Începusem  să  mă  simt  vinovată  și  împovărată,  crezând  cumva  că  eu  eram  de  vină  pentru  dificultățile  sexuale  ale  lui John.    Reconstituirea  relației  lui  Sue  cu  mama  ei  este  evidentă  în  relația  cu  John.  Ea  confundă  dragostea  cu  mila  și  are  o  relație  sexuală  bazată  pe  vinovăție  și  obligație.  Acestea  sunt  bazele  parteneriatului-surogat  cu  mama  ei.  Atracția  lui  Sue  față  de  bărbații  cu  dificultăți  sexuale  este  încercarea  ei de  a  reface  relația  cu  mama  sa și, în final, de a se separa de ea. Deși nu a existat  niciodată  vreo  expresie sexuală evidentă sau aparentă din partea mamei sale,  tiparul lui Sue exprimă clar că relația lor era dăunătoare la un anumit nivel.  Sue a continuat să descrie relația ei actuală.  Dave  este  opusul  total  al  lui John. El este la cealaltă extremă. Este foarte  pasional  —  prea  pasional,  să  fiu  sinceră.  Se  pare  că  am  acest  tipar  recurent;  mai  întâi  găsesc  o  relație  fără  pasiune,  urmată  de  una  extrem  de  pasională.  Dave  pare  să  fie  obsedat  de  sex.  Fac  lucruri  cu  el  pe  care  nu  m-aș  fi  gândit  niciodată  să  le  fac  din  proprie  inițiativă.  Deși  nu  mă  simt confortabil cu o parte  din  comportamentul nostru sexual, accept oricum, pentru că știu că mă iubește  mult.  La  urma  urmei,  el  mă  dorește  tot  timpul.  Dave  are  o  dorință  sexuală  intensă.  Facem  dragoste  în  fiecare  seară  înainte  de  a  ne  culca,  indiferent  cum  mă  simt.  Acesta  este  timpul  nostru  special  petrecut  împreună.  Chiar  și  atunci  când  încheiem  actul  sexual,  el  se  masturbează  adesea.  Am  impresia  că,  oarecum,  nu-l  satisfac,  deși  sunt  dispusă  să  fac  orice  vrea.  Recent, am urmărit  împreună  filme  pornografice.  Acest  lucru  m-a  făcut  să  simt  multă  rușine  și  a  fost catalizatorul care m-a determinat să caut ajutor în terapie.    Relația  lui  Sue  cu  Dave  este  reconstituirea  relației  seducătoare  cu  tatăl  ei.  Aceasta  este  cealaltă  parte  a  bătăliei  în  care  a  fost  prinsă  în  copilărie.  Indiferent  de  intențiile  tatălui  ei,  comportamentul  afectuos al acestuia față de  Sue  a  fost  perceput  de  ea  ca  fiind  încărcat  sexual.  Una  dintre  consecințele  pentru  Sue  la  vârsta  adultă  este  să  considere  comportamentul  sexual  exclusiv  al  unui  partener  ca  un  semn  de  dragoste  sau  afecțiune.  Această 

capcană  invită  bărbații  care  sunt  dependenți  de  sex  în  viața  unor  femei  precum Sue.  Sue  este  codependentă  sexual  —  o  persoană  care  are  un  tipar  de  a  atrage  parteneri  dependenți  de  sex  și care își încalcă propriul sistem de valori  pentru  a-i  face  plăcere  partenerului.  Astfel,  codependentul confundă semnele  de  afecțiune și tânjește după iubire atât de profund încât acceptă actul sexual  cu  toate  că  tânjește  cu  adevărat  după iubire. Una dintre distincțiile cheie între  dependent  și  codependent  constă  în  sistemul  lor  de  credințe,  un  sistem  adresat  de  Patrick  Carnes  în  cartea  sa  „​Dincolo  de  umbre:  Înțelegerea  dependenților  de  sex​”.  Dependenții  consideră că sexul este nevoia lor cea mai  importantă,  iar  codependenți  au  convingerea  că  sexul  este  cel  mai  important  semn  de  iubire.  Sue,  care  simțea  vină  și  rușine  imensă  vis-a-vis  de  propria  sexualitate,  și-a  încălcat  propriul  sistem  de  valori  în  speranța  de  a-l  satisface  pe  Dave.  Ea  spera  să  se  simtă  din  nou  iubită  și  specială,  așa  cum  se  simțea  cu  tatăl  ei  la  ora  de  culcare.  Cu  siguranță,  compulsia  de  a  face  dragoste  cu  Dave  în  fiecare  seara,  indiferent  de  felul  în  care  se  simțea,  a  fost  încercarea  lui  Sue  de  a recăpăta ceea ce a pierdut fetița aceea de unsprezece ani. Dar nu  primea  niciodată  ce  dorea.  Voia  să  fie  iubită, întrucât acea fetiță merita să fie  iubită  — pentru cine era, nu pentru confortul emoțional pe care îl oferea tatălui  ei.  Oferind  plăcere  lui  Dave  din  punct  de  vedere  sexual  nu  avea  niciodată să-i  umple golul interior rămas.  Pe  lângă  terapie,  Sue  s-a  alăturat  unui  grup  de  sprijin  pentru  bărbații  și  femeile  implicate  cu  dependenți  sexuali.  (Vezi  anexa  pentru  o  listă  a  acestor  grupuri  și  bibliografia  pentru  mai  multe  resurse  despre  dependența  sexuală.)  La  început,  Sue  s-a  concentrat  pe  Dave  ca  fiind  cauza  rușinii  sale  și  a  sentimentelor  de  umilință  pe  care  le-a  experimentat.  Codependenții  de  obicei  au  sentimente  deosebite  de  trădare  și  abuz  atunci  când  sunt  afectați  de  dependența  de  sex  a partenerului lor. În etapele de început ale vindecării, este  important  a  permite  acestor  sentimente  să  iasă  la  suprafață  și  a  găsi  modalități  de  a  stabili  din  nou  siguranța  emoțională.  De  asemenea,  este  esențial  de  analizat  modul  în  care  codependenții  reconstituie  problemele  copilăriei  atunci  când  sunt  adulți,  în  care  grija  oferită  celorlalți  și  sacrificarea  sinelui  este  o  modalitate  de  a  avea  o  identitate.  Codependența  este  un  tipar  compulsiv  în care atenția externă asupra celuilalt (de obicei partenerul, soțul /  soția), devine cauza ori leacul sentimentelor de neîmplinire și de înjosire.  Sue  a  proiectat  propria  traumă  nerezolvată  din  copilărie  și  rușine  sexuală  pe  bărbații  cu  care  a  fost  implicată.  Abia  când  Sue  s-a  concentrat 

asupra  a  ceea  ce  i  s-a  întâmplat  în  copilărie, mai degrabă decât la maturitate,  a început în sfârșit să rupă legătura relațiilor dependente.  Codependenții  care  rămân  concentrați  exclusiv  pe  învinovățirea  celorlalți  pentru  problemele  lor  din  relații  nu  fac  decât  să reconstituie din nou  situația.  Doar  numele  și  fețele  vor  fi  diferite.  Viața  lui  Sue  reflectă  clar  că  relațiile  ei  au  reprezentat  un  tipar  care  ar  fi  putut  fi  întrerupt  doar  dacă  ar  fi  fost  privit  din  interior.  A fost nevoie să-și recunoască supărarea, furia, rușinea  și  vinovăția față de ambii părinți. De-a lungul timpului, sexualitatea ei a încetat  să  fie  câmpul  de  luptă  pentru  un  război  care  nu ar fi trebuit să fie niciodată al  ei.  Codependența  sexuală  nu  își  are  originea  doar  într-un  context  precum  cel  al  lui  Sue.  Poate  apărea  în  oricare  dintre  poveștile  prezentate  până acum.  Se  pare  că  mai  multe  femei  decât  bărbați  devin  codependente  sexual  și  mai  mulți  bărbați  decât  femei  devin  dependenți  sexuali,  deși  se  poate  întâmpla  și  inversul.  Ceea  ce  este  clar  până  acum  este  că  incestul  ascuns  afectează  sexualitatea atât pentru bărbați, cât și pentru femei.   

5   

Când sexul devine un refugiu  ​În centrul fiecărei dependențe, ca în centrul fiecărui ciclon, se află un

vid, un punct gol, nemișcat care generează cercuri de mișcare frenetică la periferia sa. — Peter Trachtenburg Dependența  sexuală  este  o  încercare  greșită  de  separare  și  definire  a  sinelui  pentru  o  victimă  a  incestului  ascuns.  Devine  o  poartă  către  percepția  de  separare  de  părintele  de  sex  opus  și  către  a  experimenta  un  sentiment de  autonomie  al  sinelui.  Nu  toate  victimele  incestului  ascuns  devin  dependenți  sexuali  cum  nici  toți  dependenții  sexuali  nu  sunt  victime  ale  incestului.  Cu  toate  acestea,  dependenții  sexuali  au  jucat  adesea  rolul  partenerului-surogat  al  părinților  în  copilărie.  Captivitatea  inerentă  dată  de  aceste  relații  incestuoase  ascunse  conduce  la  un  tipar  de  căutări  adictive  de extaz pe plan  sexual  și  romantic.  Aceste  momente  oferă  victimei  incestului  ascuns  o  evadare.  Evadarea  temporară  creează  o  iluzie  de  libertate,  care  ajută  la  alimentarea intensității cu care ulterior caută activități sexuale, s.a.m.d.  Dependența  sexuală  este  un  mod  compulsiv  al  cuiva  de  a  acționa  conform  propriilor  sentimente  erotice,  cu  iluzia  că  aceasta  este  singura  soluție  de  a  scăpa  din  captivitatea  inerentă  dată  de  a  fi  o  victimă a incestului  ascuns.  Dependența  sexuală  se  hrănește  din  ea  însăși,  fiecare  act  sexual  lăsând  foame  de  mai  mult.  Pentru  dependentul  sedus  de  iluzia  că  sexul  va  umple  golul  unei  copilării  pierdute  sau  va  oferi  o  evadare,  cea  mai  naturală  dintre  toate  dorințele  umane  devine  astfel  o  sursă  de  disperare  și  o  captivitate în sine.  Dusă  la  extrem,  dependența  sexuală  pune  în  pericol  viața.  Căutarea  de  plăceri  sexuale  noi  devine  scopul  principal  în  viață,  chiar  dacă  bucuria  de  a  trăi  se  erodează  progresiv.  Un  om  devine  astfel  prizonierul  propriilor  dorințe.  Fiecare  încercare  de  a  obține  plăcere  sexuală  aduce  speranță  pentru  eliberare.  Pe  măsură  ce  căutarea continuă și riscurile cresc, lipsa de speranță 

se  adâncește  în  disperare.  Închis,  spiritul  se  degradează  și  moare.  Aceasta  este  situația  celui  care  se  masturbează  compulsiv  și  care  riscă  sufocarea  erotică,  a  afemeiatului  care  se  trezește  alături  de  soția  celui  mai  bun  prieten  al  său  și  care  rămâne  doar  cu  opțiunea  de  a  se  sinucide,  sau  a  seducătoarei  al  cărei  șir  de  aventuri  de-o  noapte  o  face  victima  unui  atac  mortal  al  unui  bărbat pe care abia îl cunoaște.  Dependența  nu  trebuie  să  ajungă  la  aceste  extreme  pentru  a  provoca  suferințe  profunde.  La  început,  dependentul  consideră apetitul sexual excesiv  ca  pe  o  calitate  distinctivă.  Mai  apoi,  activitatea  sexuală  devine  mai  degrabă  un  refugiu  decât  o  sursă  autentică  de  dragoste  și  intimitate.  Dependența  sexuală  diminuează  perfid  valorile  de  sine,  integritatea  și  speranța.  În  urma  distrugerii  lăsate  rămâne  disperarea,  confuzia,  mânia,  vinovăția  și  rușinea.  Dependenții  sunt  indisponibili  emoțional  pentru  ei  și  pentru  cei  din  jurul  lor.  Relațiile  cu  alte  persoane  semnificative  sunt  îndepărtate  și încordate. Munca,  singurul  loc  unde  dependenții  caută de obicei refugiu, în cele din urmă devine,  de asemenea, perturbată.  Dependența  sexuală  este  de  mai  multe  forme  și nu face discriminare în  funcție  de  sex,  orientare  sexuală,  rasă,  clasă  socială  sau  ocupație.  Poate  lua  forma  naturală  și  aparent  inofensivă  a  actului  sexual  în  cadrul  unei  căsătorii  sau  poate  fi  la  fel  de  dăunătoare  și  victimizantă  ca  incestul  sau  violul.  Nu  toate  violurile  și  incesturile  sunt  comise  de  un  dependent  sexual  ieșit  de  sub  control,  însă  unii  dependenți  sexuali  comit  incest  sau  viol.  În  schimb,  nu  toți  cei  care  se  masturbează, înșeală, au aventuri de-o noapte sau utilizează sexul  pentru  a  evita  conflicte sunt dependenți sexual. Totuși, dependenții sexuali se  pot  implica  în  unele  sau  în toate dintre aceste comportamente. Un dependent  sexual  poate  deveni  prizonier  pentru  masturbare,  pornografie,  relații  multiple,  sex  anonim,  aventuri,  prostituție,  deghizări,  voyeurism  și  exhibiționism.  (A  se  vedea bibliografia pentru cărți despre dependența sexuală.)  Opinia  publică  este  mai  mult  decât  dispusă  să  eticheteze  făptașul  incestului,  voyeurul  sau  exhibiționistul  ca  fiind  pervers  și  bolnav.  Consumatorul  de  prostituție  sau  pornografie  este  condamnat  ca  fiind  imoral  sau  ca  având o voință slabă. Dar alte tipare precum adulterul, relațiile multiple  și  cuceririle  sexuale  pot  să  nu  impresioneze  sau  să  nu  fie  condamnate  în  egală  măsură.  De  fapt,  ele  sunt  adesea  normalizate  și  romantizate. Astfel, nu  este  surprinzător  că  multe  dintre  comportamentele  sexuale  normalizate  și  romantizate din cultura noastră poartă caracteristicile dependenței sexuale.    

Aceste caracteristici includ:  ● Secretomania  ● Obsesia  sexuală  (de  exemplu,  o  conștiință  inundată de un flux constant  de fantezii)  ● Comportamentul  ritualic  (de  exemplu,  un  anumit  stil  de  îmbrăcăminte)  folosit pentru a spori extazul sau cucerirea cuiva  ● Comportament  sexual  folosit  pentru  a  evita  realitatea  și  sentimentele  (sau  folosit  pentru  a  crea  sentimente  atunci  când  există  o  absență  de  sentimente în viața de zi cu zi)  ● Dezvoltarea  toleranței  față  de  stimulii  sexuali  inițiali,  cu  o  nevoie  ulterioară  de  stimuli  mai  puternici  sau  riscuri  mai  crescute  pentru  a  atinge  același  nivel  de  excitare  sexuală  (în  unele  cazuri, toleranța poate  să  nu  se  dezvolte,  iar  dependentul  să  aibă  același  comportament  dependent, însă cu o bază stabilă.)    Această  toleranță explică de ce intensitatea dependenței sexuale are un  tipar  de  manifestare  progresiv.  Toleranța  apare  fie  în  fantezie,  fie  în  comportament.  De  exemplu,  un  dependent  care  folosește  fantezii  inofensive  pentru  a  se  excita  sexual  poate  progresa  până  la  avea  nevoie  de  fantezii  sadomasochiste. Sau dependentul poate trece de la fantezii la comportament  atunci  când  atinge  un  nivel  de  toleranță  față  de  fantezii.  Soțul  adulter,  pentru  care  sexul  cu  un partener din alt oraș nu-i mai oferă genul de risc și emoție pe  care  l-a  simțit  odată,  l-ar  putea  aduce  mai  aproape  de  casă, implicându-se cu  soția  unui  bun  prieten.  Când  emoția  riscului  se  stinge,  dependentul  poate  deveni  nepăsător  în  păstrarea  secretului.  Exemplele  sunt  interminabile,  dar  toate  împărtășesc  un  fir  comun  de  toleranță  care  îi  determină  pe  dependenți  să  încalce  valori,  convingeri și promisiuni. Rezultatul final este caracterizat de  distrugere și durere atât pentru dependenți, cât și pentru cei dragi ai lor.  Dependența  sexuală  oferă  victimelor  incestului  ascuns un sentiment de  eliberare  față  de  greutatea  vinovăției  și  a  lipsei  libertății  de  alegere  inerente  rolului  de  partener-surogat.  Aceștia sunt împovărați cu sentimentul neputinței  că  nu  pot  face  niciodată  destul  sau  că  nu  sunt  suficienți  așa  cum  sunt  și  astfel  rămân  sustrași  din  viața  interioară  autentică  unde  ar  putea  trăi  cine  sunt  ei  cu  adevărat.  Ei  își  dau seama devreme că singura lor sursă de valoare  de  sine  se  bazează  pe  sacrificarea  propriilor  nevoi  și  sentimente  pentru  a  umple  golul  emoțional  al  părintelui  seducător.  Un  copil  nu  are  libertatea  de  a  alege  —  pentru  el  este  o  problemă  de  supraviețuire.  Nu  este  surprinzător,  că 

supărarea  și  furia  față  de  părinte  se  dezvoltă.  Uneori,  când  furia  crește  dincolo  de  nivelurile  tolerabile  și  limitele  ego-ului  se  prăbușesc  din  încordare,  dependentul sexual poate deveni agresor.  Când  Ray  a  fost  acuzat  de  viol,  vecinii  lui  au  fost  șocați.  Articolul  din  ziar  despre  Ray  conținea  un  comentariu  al  unui  vecin  sceptic:  „Îi  cunosc  pe  Ray  și  pe  mama  lui  de  multă  vreme.  Nu  pot  să  cred  asta.  Ray  a  fost  întotdeauna  un  băiat  bun.  El  locuiește  cu  mama  sa  și  are  grijă  de  ea.  Este  întotdeauna alături de ea. Poate au acuzat omul greșit.”  Poate  că  relația  lui  Ray  cu  mama  sa  a  fost  „prea  strânsă”.  Cu  cât  relația  unei  mame  cu  fiul  ei  este  mai  seducătoare,  constrângătoare  și  abuzivă,  cu  atât  este  mai  posibil  ca  fiul  să-și  proiecteze  furia  și  supărarea  destinată  mamei  sale  asupra  altor  femei.  Cu  cât  un  bărbat  se  simte  în  imposibilitatea  de  a  se  separa  de  o  relație  ascunsă  incestuoasă  cu  mama  sa,  cu  atât  este  mai  probabil  ca,  comportamentul său sexual să devină dependent și abuziv. Așa a  fost și cazul lui Ray.  Restul  acestui  capitol  analizează  viața  a  trei  dependenți  sexuali  ale  căror  povești  sunt  mai  puțin  duse  la  extrem  decât  cea  a  lui  Ray.  Cu  toate  acestea,  ele  evidențiază  clar  rolul  seducției  părintelui  în  dezvoltarea  tiparului  dependenței  sexuale.  Mai  mult,  poveștile  demonstrează  modul  în  care  incestul  ascuns  contribuie  la  viața  secretă  dublă  sau  „divizată”  a  dependenților  sexuali.  Acești  bărbați  și  femei  se  ascund  adesea  în  spatele  unei  vieți  publice  de  succes  și  realizări  deosebite;  par  că  sunt  atât  de  bine  la  exterior,  dar  au  o  viață  sexuală  secretă.  Următoarele  povești  descriu  un  politician, un preot și o femeie de afaceri din mediul corporativ.     

Will, în vârstă de patruzeci și șapte de ani, politician   

Will  era  un  om  care  avea  totul  —  cel  puțin  așa  părea  la  suprafață.  Cariera  sa  politică  prinsese  contur.  Efortul  depus  în  politica  de  stat  și  locală  dădeau  rezultate  din  plin.  Campania  sa  l-a  adus  să  dețină  o  funcție  națională  și  la  probabilitatea  de  a  fi  reales.  El  avea  o  carieră  de  succes,  în  creștere,  o  soție caldă și iubitoare și trei copii minunați.  Pentru  prietenii  și  familia  care  îi  cunoșteau  copilăria,  Will  părea  un  miracol.  Deși  provenea  dintr-o  familie  de  succes  din  clasa  de  mijloc  superioară,  primii  săi  ani  de  viață  fuseseră  plini  de  certuri  și  neglijări.  În  familie, tatăl lui Will era cunoscut pentru faptul că „îi plăceau sticla și femeile”, 

iar  mama  sa  era  văzută  ca  fiind  aspră,  dar  iertătoare.  Will  își  promisese  încă  de  pe  atunci  că  nu  va  ajunge  niciodată  ca  tatăl  său  și  imediat  i-a  luat  locul  devenind sprijinul mamei sale. Membrii familiei comentau adesea felul în care  el  a  fost  întotdeauna  „politicianul”  familiei  și  cât  de  puternic  era  pentru  că  a  adus  la  liman  atât  de  bine  căsătoria  tulbure  a  părinților  săi.  Cariera  lui  Will,  soția  și  copiii  lui  erau  dovada  că  supraviețuise  acestor  crize  interioare  ascunse  provenite  din  copilărie.  De  fapt,  prietenii  și  familia  comentau  pe  ascuns că: „A depășit situația”.  În  dimineața  când  Will  a  ridicat ziarul de pe verandă, titlul și o fotografie  de  pe  prima  pagină  erau  despre  el  și  amanta  sa.  Will  s-a  aprins  instantaneu  de  furie  și  rușine.  El  fusese  implicat  luni întregi într-o aventură cu o femeie pe  care  o  cunoscuse  în  cadrul  unei  întâlniri  politice.  Crezuse  că  o  păstrase  suficient  de  secret  pentru  a  nu  fi  prins.  La  urma  urmei,  soția  sa,  Mary,  a spus  că  va  divorța  de  el dacă ar mai avea o altă aventură. Aceasta nu fusese prima  aventură  a  lui  Will  iar  el  avea  o  reputație  de  afemeiat  și  seducător.  În timp ce  stătea  și  se  uita  la  ziar,  lui  Will  nu-i  venea  să  creadă  că  fusese  fotografiat  cu  amanta  sa  în  fața apartamentului său din Washington, D.C. Uitase acea vizită;  a  evitat  întotdeauna  să  aducă  în  apartamentul său vreuna din iubitele recente  sau  anterioare.  Uimit,  el  nu  înțelegea  de  ce  și-a  asumat  acest  risc.  ​Poate  că  am vrut să fiu prins​, se gândea el.  Suspiciunile  și  întrebările  lui  Will  s-au  transformat  rapid  în  mânie  și  vinovăție.  Cineva  încerca  să-i  strice  cariera.  În  plus,  el  considera  că  nu  s-ar  fi  implicat  în  aventuri  dacă  el  și  Mary  ar  fi  fost  mai  compatibili.  Will  o  acuza  frecvent  pe  Mary  că  nu  era  suficient  de  sexuală.  Aceasta  era  justificarea  lui  pentru  a  se  implica  cu  alte  femei.  Dimineața  în  care  a  fost  dezvăluită  ultima  lui  aventură  nu  a  fost  diferită  de  alte  dăți.  După  ce  și-a  exprimat  pe  scurt  regretul  și  rușinea,  Will  s-a  lansat  într-o  tiradă de acuzări, apoi a pledat pentru  iertare.  Deși  Mary  mai  auzise  același  discurs,  ea  nu  s-a  putut  detașa  de  acuzațiile  soțului  său.  Așa  cum  făcea  întotdeauna,  ea  a  crezut  reproșurile  lui  și  i-a  părut  rău  de  el.  Mary  a  vrut  să-i  ceară  să  plece,  dar  propria  rușine  a  paralizat-o  și  a  lăsat-o  în  imposibilitatea  de  a  acționa  spre  binele  propriu.  În  schimb,  ea  a  acceptat  să  joace rolul soției devotate și să ia partea soțului ei a  doua  zi, când el a trebuit să se explice presei. Acest cerc vicios de rușine, vină  și minimizare este comun dependenței sexuale.  În  timp  ce  presa  a  pus  întrebări, Will a negat aventura și Mary a susținut  că  este  un  soț  credincios.  După  câteva  zile,  însă,  au  apărut  mai multe dovezi,  inclusiv  faptul  că  amanta  lui  Will  a  recunoscut  cele  întâmplate.  Întrucât 

adevărul  nu  mai  putea  fi  negat,  Will  a  încercat  să-i  minimizeze  semnificația.  Dar paguba fusese deja făcută, și astfel cariera sa politică s-a încheiat.  Toleranța  la  stimuli  și  progresul  dependenței  explică  de  ce  Will  a  riscat  să-și  aducă  amanta  în  apartamentul  său,  unde  trebuie  să  fi  fost  conștient  că  poate  fi  urmărit.  Nu  a  vrut  să  fie  prins,  așa  cum  credea  el  inițial  (dependenții  încearcă  să-și  acopere  și  să-și  ascundă  comportamentul,  nu  să-l  dezvăluie),  dar  apetitul  nestăpânit  al  dependenței  l-a  determinat  să  caute  situații  mai  riscante  pentru  a  crește  nivelul  de  extaz  al  experienței.  Dependenții  sexuali  sunt  dependenți  de  modificarea  stării  de  spirit  pe  care  extazul  o  oferă,  mai  degrabă  decât  de  actul  sexual  propriu-zis.  Nevoia  de  a  alimenta  dependența  interferează  cu  orice  conștientizare  realistă  a  consecințelor  acțiunii.  Atunci  când  ies  la  iveală  consecințele,  dependentul  folosește  un  mecanism  de  negare  pentru  a  ocoli  conștientizarea.  De  exemplu  s-ar  putea  să  nu  fie  foarte  deplasată  presupunerea  că  Will  gândea  așa:  „Nu  voi  fi  prins.  Mi-am  ascuns  urmele și ceea ce soția mea nu știe, oricum nu o va putea răni.”  Timp  de  ani  de  zile,  Will  păstrase  secret  întâlnirile,  aventurile  de-o  noapte  și  vizitele  unor  vechi  prietene.  Mary  știa  despre  unele  dintre  ele  și  bănuia  altele.  Prietenii  și  colegii  știau  că  Will  călca  strâmb  din  când  în  când.  Înainte  de  căsătorie,  el  avusese  o  reputație  de  afemeiat  și  fusese  considerat  un  Casanova.  El  credea  că  identitatea  și  scopul  său  principal  erau  să  fie  afemeiat.  La  un  nivel  adânc,  inconștient,  căsătoria  a  reprezentat  o  șansă  pentru  Will  de  a  pune  capăt  acestei  identități  „lăudabile”,  dar  dureroase.  Spre  surprinderea  sa,  căsătoria  nu  i-a  redus  căutările  sexuale.  În  schimb,  l-a  determinat  să  păstreze  secret  ceea  ce  înainte purta ca un ecuson de mândrie  și bărbăție.  Paradoxal,  sentimentul  de  bărbăție  al  lui  Will  era  legat  inseparabil  de  experiența  de  a  fi  conectat  romantic  și  sexual  cu  femei.  Avea  nevoie  disperată  de  admirația,  atenția  și compania femeilor pentru a se simți bine cu  sine.  Fără  ele,  se  simțea  ca  un  băiețel.  De  fapt,  Will  încă  era  un  băiețel  în  sensul  că  nu  se  separase  niciodată  emoțional  de  mama  sa.  Întâlnirile  sale  romantice  și  sexuale  îi  ofereau  o  scurtă  eliberare  de  sub tutela mamei sale și  o șansă de a experimenta bărbăția. Will și-a descris copilăria.  Nu  am  primit  niciodată  sprijinul  de  care  aveam  nevoie  de  la  niciun  părinte.  Relația  mamei  mele  cu  mine  mă  ținea  captiv.  Tatăl  meu  nu  era  niciodată  prezent;  el  bea  mereu  sau  vâna  femei.  Am  simțit  că  n-am  de  ales  decât  să-i  fac  pe  plac  mamei  mele,  ca  să  nu  mă  părăsească.  Oportunitatea  de 

a  fi  aproape  de  tatăl  meu  mi-a  lipsit  complet.  Am  fost  eroul  și  băiatul de aur al  mamei mele. Chiar și astăzi, încă simt că încerc să fiu eroul ei.    Din  relația  cu  mama  sa,  Will  a  învățat  de  mic  că  valoarea  sa  de  sine  rezultă  din  a  face  pe  plac  celorlalți,  din  sacrificarea  propriilor  nevoi  și  din  dezvoltarea  unei  imagini  publice  de  erou  sau  salvator.  O  viață  politică  a  fost  un  loc  firesc  pentru  Will  pentru  a  îndeplini acest rol. A fost o modalitate de a-i  face  pe  plac  mamei  sale,  de  a  se  simți  suficient  de  bine  cu  sine și de a putea  declara: „Sunt un bărbat mult mai bun decât tatăl meu”.  Victimele  incestului  ascuns  caută  locuri  și  circumstanțe  de  viață,  unde  să  se  poată  depăși  pe  sine  și  unde pot încerca perfecționismul. Dar niciodată  nu  se  simt  adecvați.  Sunt  cuprinși  de  vina  că nu au făcut suficient, rușinea că  „nu  sunt  suficienți  așa  cum  sunt”  și  furia  că  nevoile  lor  nu  sunt  împlinite.  Arena  sexuală  oferă  un  loc  pentru  a  rezolva  rapid  și  a  fi  scutiți  de  povara  capcanei  incestului  ascuns.  Activitatea  sexuală  permite  supraviețuitorului  incestului  ascuns  să  se  simtă  temporar  liber  de  nevoia  de  a-i  mulțumi  pe  ceilalți  ca  o  modalitate  de  a  se  simți  iubit  și  apreciat.  Dar,  pe  măsură  ce  efortul  de  perfecțiune  crește,  foamea  de  a se simți bine cu sine în idile și de a  cuceri  crește  treptat.  Se  creează  o  viață  dublă  și  una  începe  să  o  hrănească  pe cealaltă. Pe măsură ce rușinea dependenței sexuale crește, străduința de a  reuși  crește  și  ea.  Acest  lucru  crește  vinovăția, rușinea și furia care conduc la  dependență.  Este  un  cerc  vicios  care  se  bazează  pe  iluzia  de  libertate  și  putere creată de această viață dublă.  Cariera  politică  a  lui  Will  se  terminase.  Își  pierduse  respectul  soției,  prietenilor  și  familiei  sale.  Cu  toate  acestea,  mama  sa a continuat să-și apere  „fiul  minunat”.  Însă  cel  mai  semnificativ  lucru  este  că  Will  și-a  pierdut  respectul  pentru  sine.  El  a  petrecut  multe  zile  încercând  să-și  consolideze  imaginea  deteriorată,  proclamând:  „Voi  face  o  revenire.”  El  a  venit  chiar  și  cu  o  scuză  publică  în  speranța  de  a  diminua  neîncrederea  publicului.  El  și-a  promis  sieși  și  soției  lui  că  acest  lucru  nu  se  va  mai  întâmpla  niciodată;  își  învățase lecția.  Adevărata  amploare  a  pagubelor  provenite  din  comportamentul  său  nu  fusese  încă  realizată.  Relația  lui  Will  cu  soția  și  familia  sa  a  devenit  tensionată,  plină  de  rușine  și  conflictuală.  „Viața  acasă  era  mizerabilă  și  în  continuare  o  învinovățeam pe Mary”, a recunoscut el. „Când mi-am dat seama  că  o  revenire  politică  nu  va  mai  fi  posibilă,  am  devenit  deprimat.  M-am  simțit 

neputincios  și  rușinat.  Pentru  prima  dată  în  viața  mea,  m-am  gândit  serios  la  sinucidere.”  Întrucât  cariera  politică  a  lui  Will  nu  mai  era  un refugiu pentru neputința  sa,  el  s-a  gândit  să  se  întoarcă  la  activitățile  sale  sexuale  pentru  a  obține  o  ușurare.  „Nu-mi  venea  să  cred  că  mă  gândeam  să  mă  implic  iar  în  comportamentul  care  m-a  doborât.  Mă  simțeam  ca  un  alcoolic  care  bea  pentru  a-și  îneca  durerea  cauzată  de  comportamentul  la  beție  din  seara  precedentă.”  Povestea  lui  Will  este  tipică  vieții  unui  dependent  sexual.  S-a  chinuit  să  rămână  în  terapie  și  a  vrut  să  încerce  să  se  descurce  singur.  Victimele  incestului  ascuns  ezită  să  ceară  ajutor,  deoarece  percep  acest lucru ca pe un  semn  de  slăbiciune.  Adesea  ei  oferă  ajutor,  dar  rareori  sunt  capabili  să-l  primească. Următoarea poveste ilustrează acest lucru pe deplin.     

David, patruzeci de ani, preot   

David  este  un  preot  fundamentalist  creștin,  destul  de  carismatic, care a  căutat  ajutor  profesional  ca  urmare  a  unui  ordin  din  partea superiorilor săi. El  îi  făcuse  avansuri  soției  unui  membru  al  consiliului  bisericii  și  fusese  acuzat  de  un  alt  membru  că  merge  la  prostituate.  Superiorii  lui  erau  îngrijorați  și  nu  doreau  un  scandal public. I-au oferit lui David la alegere fie să-și piardă slujba,  fie să caute ajutor. Cu reticență, a fost de acord cu consilierea.  În  perioada  când  David  a  fost  eliberat  de  îndatoririle  sale,  zvonurile  au  persistat  în  rândul  enoriașilor.  Acuzațiile  au  crescut.  O  serie  de  femei  s-au  adresat  membrilor  consiliului  bisericii  pentru  a-și  spune  poveștile.  Toate  au  spus  același  lucru:  David  a  încercat  să  le  sărute  sau  să  le  convingă  la  actul  sexual atunci când au căutat sfaturi de la el în privința problemelor personale.  O  femeie  a  spus  că  încă  avea  o  aventură  cu  David.  Ea  a  încercat  să  se  despartă  de  mai  multe  ori,  dar  el  a  găsit  modalități  de  a  o  constrânge  să  rămână.  Cu  toate  zvonurile  care  circulau  despre  David,  ea  s-a  simțit  ușurată  că  are  șansa  de  a-și  curăța  conștiința.  Secretarul  financiar  s-a  prezentat,  de  asemenea,  să  raporteze  sume  mari  de  fonduri  dispărute  pe  care,  el  suspecta  că David le folosise pentru a-și întreține obiceiul de a merge la prostituate.  Altor  membri  enoriași  nu  le-a venit să creadă. Ei au crezut că David este  mesagerul  lui  Dumnezeu  și  că  nu  ar  putea  comite  niciodată  nechibzuințe 

sexuale.  La  urma  urmei,  el  predica  frecvent  despre  promiscuitatea  sexuală  și  a inițiat grupuri care au luptat împotriva avortului și a pornografiei.  David  propovăduia  adesea:  „Actul  sexual  este  o  taină  între  un  bărbat  și  soția  sa  și  un  păcat  între  toți  ceilalți.  Păcătoșii  fără  remușcări  vor  pieri  cu  siguranță  în  focurile  iadului.”  De  fapt,  cele  mai  recente  predici  ale  lui  David  fuseseră pline de condamnări la adresa păcătoșilor sexuali.  Viața  de  familie  a  lui  David  a  fost,  de  asemenea,  prezentată  ca  dovadă  că  acuzațiile  erau  false.  Soția  și  fiicele  sale  nu  erau  lăsate  niciodată  să  discute  probleme  sexuale  sau  să  se  îmbrace  într-un  mod  provocator.  David  era  întotdeauna  vigilent  dacă  fiicele  sale  arătau  semne  de  interes  pentru  băieți  sau  dacă  făceau  lucruri  provocatoare,  cum  ar  fi  să se dea cu ruj sau să  poarte  cercei.  El  le  atenționa  și,  uneori,  ajungea  până  la  a  le  acuza  că  sunt  „femei  ușoare”.  David  avea  grijă  ca  fiicele  sale  să  nu  ajungă  femei  ușoare.  Deși  soția  lui  David  fusese  mereu  alături  de  el,  tot  ea  a  profitat  de  ocazie  pentru  a-i  spune  unui  membru al bisericii că soțul ei devenise obsedat de sex.  El  vorbea  întotdeauna  acasă  despre  păcatele  sexului  sau  se  răstea  la  ea  cu  un  limbaj  abuziv  sexual.  În  ultima  vreme  începuse  să o acuze că are aventuri.  A mărturisit că începuse să se simtă afectată.  Alți  membri  ai  bisericii  au  spus  că  David  nu  este  diferit de alți bărbați și  că  ar  trebui  să  fie  iertat.  „La  urma  urmei,  Dumnezeu  îl  iartă,  noi  de  ce  să  nu-l  iertăm? Să uităm de acest lucru.”  Nu  este  atât  de simplu. David este dependent de sex și „a ierta și a uita”  ajută  doar  la  perpetuarea  dependenței  prin  faptul  că  nu  este  tras  la  răspundere pentru acțiunile sale.  În  ședințele  de  terapie  de  la  început,  David  a  fost  reținut  și  a  negat  acuzațiile  făcute  de  biserică.  După  un  timp,  însă,  a  început  să-și  mărturisească povestea.  Am  început  să  mă masturbez la vârsta de șapte ani pentru a mă calma în  timp  ce  părinții  mei  se  certau  noaptea.  Tatăl  meu  era  alcoolic  și adesea abuza  de  mama  mea.  După  ce o agresa, făcea sex cu ea, uneori cu forța. Nu am putut  înțelege  asta.  Mi-am  urât  tatăl  și  am  jurat  că  nu  voi  fi  niciodată  ca  el.  Dimineața,  după  ce  tatăl  meu  pleca  la  serviciu,  mergeam  în  camera  mamei  și  mă  culcam  lângă  ea.  O mângâiam în timp ce suspina. Ea îmi spunea cât de rău  îi  pare  că  am  auzit  cearta  cu  o  seară  înainte  și  mă  ruga  să  o  iert.  Împreună  discutam  cât  de  groaznic  era  tatăl  meu.  M-am  simțit  puternic  atunci  când  mama  m-a  asigurat  că  sunt  salvatorul  ei  și  singurul  ei  sprijin  în  perioadele  dificile cu tatăl meu. 

  Relația  strânsă  a  lui  David  cu  mama  sa  a  continuat,  iar  disprețul  și  dezgustul  său  pentru  tatăl  său  au  crescut.  Viața  secretă  a  lui  David  privind  masturbarea  a  progresat  și  ea,  după  ce  el  a  descoperit  colecția  de  pornografie a tatălui său.  Începusem  să  experimentez  mângâieri  senzuale  împreună  cu  fetele  din  cartier.  Pănă  să  devin  adolescent,  eram  deja  obsedat  de  sex.  Eram  activ  și  la  biserică  și  predicam  adesea  tatălui  meu  despre  comportamentul  imoral.  Biserica  era  un  loc  unde  mama  și  cu  mine  mergeam  împreună,  fără  tatăl  meu.  În  anticipare,  percepeam  această  experiență  ca  pe  o  întâlnire  romantică  adulteră.    Chiar  înainte  ca  David  să  plece  la  un  colegiu  biblic  creștin  să  studieze  pentru  a  deveni preot, el a fost acuzat că a lăsat însărcinată o colegă de clasă  din  liceu.  El  a  negat  situația,  dar  ea  a  insistat  asupra  ei.  Părinții  lui David s-au  întâlnit  cu  părinții  fetei,  care  le-au  spus  că  ea  va  merge  să  facă  avort,  iar  lui  David  i  s-a  interzis  să  o  mai  vadă  vreodată.  Tatăl  lui  David  a  fost  furios  și  supărat, dar mama lui l-a protejat și a susținut că fata trebuie să mintă.  În  sinea  lui,  David  știa  că  fata  spusese adevărul. Atât el, cât și mama lui  au  fost  ușurați  că  va  pleca  în curând la facultate. Cu un sentiment profund de  rușine  și  dezgust  pentru  sine,  și-a  jurat  că  nu  va  mai  face  asta  niciodată  și  a  început cu credincioșie să „slujească Domnului”.  El  era  un  student  model,  iar  profesorii  lui  l-au  asigurat  că  preoția  este  chemarea  lui.  O  vreme,  David  s-a  abținut  de  la  comportamentele  sale  dependente  de  sex,  cu  excepția  masturbării  compulsive,  despre  care  luase  decizia  că  nu  rănea  pe nimeni. Nu după mult timp, deoarece fanteziile sale de  masturbare  nu-l  mai  satisfăceau,  a adus ilegal pornografie în campus. Nevoia  sa  de  a  aborda  sexual  femeile  în  campus  a  crescut.  Era  îngrijorat  că,  dacă  intra  în  probleme la școală, își strica șansa pentru preoție, așa că a început să  vadă  prostituate  în  afara  campusului.  „Am  raționat  că  este  în  regulă  așa,  pentru  că  erau  doar  femei  ușoare  și  nu-mi  afectau  munca  la  școală”,  a  explicat David.  Când  a  ajuns  la  douăzeci și unu de ani, David era ferm înrădăcinat într-o  viață  dublă.  Trăia  în  două  lumi  și  era  convins  că nu se afectau reciproc. Când  cele  două  lumi  ale  lui  David  se  intersectau,  el  intra  în  panică  și  devenea  cumva  conștient  de  disperarea  sa  sexuală.  Într-unul  din  aceste  momente,  a  decis  că  trebuie  să  se  căsătorească  cu  o  femeie  creștină bună pentru a „lăsa 

toate  acestea  în urma lui.” Până când să termine facultatea s-a și căsătorit. El  și-a  promis  sieși  și  Domnului  —  din  nou  —  că  viața  sa  sexuală  secretă  s-a  terminat.  Avea  o  soție,  un  început  curat  și  urma  să  fie  numit  preot  la  o  biserică nouă. David era sigur că lucrurile vor fi în regulă acum.  Nu  foarte  târziu  după,  David  a  revenit  din  nou  la  pornografie  și  la  scurt  timp  după  aceea,  la  prostituate.  O  altă  promisiune  și  un  set  de  convingeri  se  pierduseră  din  nou  în  fața  dependenței.  Când  s-au  epuizat  banii,  el  s-a  „împrumutat”  din  fondurile  bisericii.  Deși  aveau  două  fiice,  relația  cu  soția  sa  s-a  deteriorat.  Timp  de  ani  de  zile,  David  a  continuat  cu  ambele  vieți.  A  început  să  se  simtă  ispitit  de  femeile  pe  care  le  sfătuia.  El  s-a  îngrozit  și  și-a  promis  să  nu  acționeze  niciodată  conform  acestei  ispite.  Dar  la  fel  ca  și  cu  promisiunile  dinainte,  voința  lui  nu  a  putut  face  față imboldului de a „face sex  cu  orice  preț”  dat  de  dependența  sa.  În  cele  din  urmă,  a  făcut  o  propunere  femeii  nepotrivite,  soția  unui  membru  al  consiliului  bisericii,  care  nu  a  ezitat  să-l confrunte și să-i facă publică indiscreția. Viața dublă a lui David s-a oprit.  Deși  David  nu  a  văzut  acest  lucru  la  vremea  respectivă,  acea  femeie  a  fost,  de  fapt  o  binecuvântare  pentru  el.  Există  un  moment  în  viața  tuturor  dependenților sexuali când ajung la „fundul sacului”, adică când sunt puși față  în  față  cu  propria  neputința  de  control  și  durerea  vieții duble. În acel moment,  dependentului  i  se  oferă  șansa  de  a  alege  recuperarea  și  sănătatea.  O  alternativă  este  să  se  întoarcă  la  negarea  și  raționalizarea  dependenței  și  să  ajungă  din  nou  la  „fundul  sacului”.  Datorită  caracteristicii  toleranței,  „fundul  sacului”  următor  ar  fi  mult  mai  dureros  și  mai  greu  de  gestionat  decât  precedentul.  Pentru  unii,  însă,  nu  există  a  doua  șansă.  Dependența  sexuală  poate ucide în cele din urmă.  Povestea  lui  David  are  toate  caracteristicile  dependenței  sexuale:  secretomania,  promisiunile  încălcate,  negarea  și  raționalizarea,  toleranța  și  progresul  ei  cât și încălcarea valorilor morale. Dependența lui David a început,  așa  cum  o  fac mulți, ca o modalitate de a alina sentimente — durerea, rușinea  și  furia  simțite  când  tatăl  său  o  abuza  pe  mama  sa.  Relația  traumatizantă  pe  care  a  avut-o  cu  mama  sa  bazată  pe  incestul  ascuns  a  produs  o  legătură  emoțională  pe  tot  parcursul  vieții,  care  nu  a  lăsat  nicio  scăpare,  cu  excepția  iluziei  de  eliberare  pe  care  o  oferea  dependența.  Disprețul  și  îndepărtarea  de  tatăl  său și alianța cu mama sa au început dezvoltarea capacității lui David de  a trăi în două lumi.  Un  aspect  important al recuperării lui David a fost vindecarea rupturii pe  care  a  avut-o  cu  părinții  săi.  Aceasta  a  presupus  pentru  David  o  căutare 

pentru  a  găsi  compasiune  pentru  tatăl său, iar alta pentru a găsi furia și rănile  cauzate  de  mama  sa.  David  putea  să-și  ierte  mai  ușor  tatăl  decât  să  fie  supărat  pe  mama  sa;  era  greu  să  fii  supărat  pe  o  femeie  care  a avut parte de  atâtea  abuzuri.  Cu  toate  acestea,  a  recunoscut  de  bună  voie  furia  și  rușinea  pe  care  le  simțea  pentru  că  a  fost  confidentul  mamei  sale.  De  asemenea, s-a  simțit  profund  abandonat  din  cauza  faptului  că  își  sacrifica  mereu  nevoile  pentru a avea grijă de ea.  „Nu  a  fost  o  coincidență”,  a  comentat  mai  târziu  David,  „că  am  devenit  preot”.  A  fost  un  rol  în  care  el  a  perpetuat  sentimentele  de  a  fi  abandonat  pe  care  le-a  simțit  de  mic  în  viața  sa.  Când  purta  grija  celorlalți  se  simțea  gol.  Dependența  a fost o încercare de a umple golul. Sentimentul de abandon este  una  dintre  cele  mai  semnificative  consecințe  ale  triunghiului  ascuns  incestuos  și  una  dintre  principalele  forțe  care  alimentează  dependența  sexuală.  Un  alt  aspect  important  al  dependenței  lui  David  a  fost  natura  înșelătoare  a  vieții  sale  publice.  Predicile  lui  împotriva  păcatelor  sexuale  și  activitatea  sa  în  „cruciadele”  anti-avort  și  pornografie  nu  au  fost  întâmplătoare,  deoarece  pornografia  și  avortul  au  fost surse semnificative de  rușine  și  vinovăție  în  istoria  dependenței  lui  David.  A  vorbi  dintr-o  poziție  diametral  opusă  propriilor  obiceiuri  este  o  apărare  psihologică  des  întâlnită  împotriva  rușinii  și  a  anxietății.  Freud  s-a  referit  primul  la  acest  tip  de  mecanism de apărare ca „formare a reacției”.  Este  ușor  de  observat  cum  această  apărare  contribuie  la  viața  dublă  a  unui  dependent  de  sex.  Un  alt  exemplu  este  soțul  adulter  care  judecă  întotdeauna  aspru  și  îi  privește  cu  dispreț  pe  acei  prieteni  sau cunoscuți care  au  aventuri.  Pe  măsură  ce  rușinea,  vinovăția  și  anxietatea  vieții  sexuale  secrete  cresc,  la  fel  o  face  și  comportamentul  său  de  fațadă  opus.  Cu  cât  cineva  merge  către  extrem,  este  mai  rigid  și  mai  pios cu privire la o problemă  de moralitate, cu atât este mai probabil să aibă ceva de ascuns.  David  și  Ed  sunt  persoane  cu  poziții  publice,  care  au  primit  atenție  publică  imediată  pentru  comportament  lor  scandalos.  Acest  lucru  nu  înseamnă  că  toate  persoanele  cu  poziții  publice  sunt  dependenți  de  sex  și  victime  ale  incestului  ascuns,  sau  că  nu  există  dependenți  de  sex  și  victime  ale incestului cu locuri de muncă și ocupații obișnuite. Cu siguranță, există.  Cu  toate  acestea,  este  important  să  recunoaștem  că  profesiile  care  implică  ajutor  social  și  publice  (cum  ar  fi  medici,  avocați,  terapeuți, profesori,  preoți  și  politicieni)  atrag  victimele  incestului  ascuns  în  rândurile lor. La urma 

urmei,  acești  indivizi  au  crescut  șlefuind  abilitățile  care  se  transferă  cu  ușurință  în  ocupații  în  care  dăruirea,  salvarea  de  vieți  și  suflete,  ajutorarea  și  realizările sunt extrem de apreciate și răsplătite.  Următoarea  poveste  este  despre  o  femeie  care  nu  deține  o  funcție  publică, dar care în egală măsură s-a investit pentru a realiza lucruri mărețe.     

Ann, în vârstă de treizeci și opt de ani, femeie de afaceri    

În  lumea  afacerilor,  Ann  era  independentă,  sigură  de  sine  și  competentă.  Se  zvonea  că  în  curând  va  fi  unul  dintre  vicepreședinții  corporației  sale.  Era  întotdeauna  atentă  să  nu  amestece  niciodată  afacerile  cu  plăcerea;  nu-și  dădea  niciodată  întâlnire  cu  bărbații  de  la  serviciu.  Ann era  privită  de  colegi  ca  fiind  o  femeie  puternică.  Chiar  dacă  știau  despre  cele trei  căsătorii  ale  ei,  le  vedeau  ca  pe  un  semn  al independenței ei. Era fie invidiată,  fie  privită  cu  dispreț  de  femeile  cu  care  lucra,  în  timp  ce  bărbații  o  doreau  ​sexual  sau  erau  intimidați  de  ea.  Dar  nimeni  nu  bănuia  că  avea  o  viață  secretă.  Ann  a  venit  la  terapie  pentru  că  a  treia  căsătorie  a  ei  eșuase.  Soțul  ei  o  părăsise  pentru  că  descoperise  că  avea  o  aventură  cu  un  asociat  de  afaceri  dintr-un  alt  oraș.  Aceasta  era  deja  a  doua  aventură  pe  care  soțul  ei  o  descoperise. Se săturase.  Ann  nu  mai  căutase  niciodată  ajutor  profesional  până  în  acel  moment,  dar a spus:  Poate  am  o  problemă.  Nu  par  să  pot  fi  mulțumită  doar  cu  un  singur  bărbat.  M-am  gândit  că  dacă  mă  căsătoresc  cu  Gary,  nu  va  trebui  să  fiu  niciodată  cu  un  alt  bărbat.  Mi  se  părea  perfect  pentru  mine  și  eram  foarte  compatibili  inclusiv  pe  plan  sexual.  Nu  pot  înțelege  de  ce am făcut ceea ce am  făcut.  Când  l-am  cunoscut  pe  Gary,  am  știut  că  el  este  „alesul”  pentru  mine.  Singurătatea teribilă care m-a bântuit toată viața. . . eram sigură că se va sfârși.  Deși mi-a plăcut să fiu cu mai mulți bărbați, eram sigură că voi fi fidelă lui Gary.    Pe  măsură  ce  săptămânile  treceau  în  terapie,  povestea  lui  Ann  se  desfășura.  Iar  Ann  chiar  a  avut  o  a  doua  viață.  Deși  avea  o  regulă  clară  de  a  nu  se  întâlni  cu  bărbații  de  la  serviciu, ea căuta în mod activ bărbați care erau  pentru  scurt  timp  în  oraș  pentru  afaceri.  Ea  raționa  că  aveau  puțin  sau  deloc  impact direct asupra muncii ei de zi cu zi la birou. A descris un incident recent 

când  un  bărbat  din  afara  orașului  care  făcea  afaceri  cu  compania  ei  a  abordat-o  și  i-a  sugerat  că  a  auzit  despre  ea  că  „îi  place  să  se  distreze”.  Ann  s-a  îngrozit.  Și-a  dat  seama  că,  deși  avea  o  imagine  la  locul  de  muncă,  își  dezvolta  o  cu  totul  altă  reputație  în  alte  locuri.  A  devenit  paranoică  și  a  jurat  să  nu  se  mai  vadă  niciodată  cu  alți  bărbați  care  făceau  afaceri  cu  compania  sa.  „Pe  lângă  asta”,  a  mărturisit  ea,  „aș  distruge  șansa  căsătoriei  mele  cu  Gary.”  Rezoluția  ei  nu  a  durat  mult.  Ann  a  întâlnit  un  bărbat  căruia  nu  i-a putut  rezista.  Ea a raționat că va fi în siguranță, pentru că el mai făcuse afaceri doar  o  singură  dată  cu  compania  și  nu  va  mai  face  din  nou.  De  asemenea,  Ann  a  susținut  că situația fusese diferită. „Bărbatul acesta mi-a plăcut foarte mult. A  fost  mai  mult  decât  o  simplă  aventură.  Am  trăit  cu  adevărat  intimitate  împreună.  Am  început  să  mă  simt  sfâșiată  dacă  ar  trebui  să divorțez de Gary  ca să fiu alături de el.”  După un timp, Ann a devenit nepăsătoare. Ea a permis acestui bărbat să  o sune mai des decât simțea că este în siguranță. La scurt timp Gary a prins-o  și  a  părăsit-o.  Ann  s-a  simțit  din  nou  ambivalentă.  „Poate  că  îl  doresc  cu  adevărat pe Gary acum. Nu mai știu ce să cred”, a recunoscut ea.  Deși  era  independentă  la  locul  de  muncă,  povestea  ei  a  dezvăluit  dependența  de  bărbați.  Cei  trei  soți,  a  susținut  ea,  au  spus  că  dependența  ei  seamănă  cu  cea  a  unei  fetițe.  Ura  să  fie  departe  de  ei dar devenea extrem de  geloasă  atunci  când  ei  voiau  să  se  despartă  de  ea.  Alteori,  ea  îi  acuza  că  au  aventuri. Pretindea atenție și dragoste constant.  Jenată, Ann a mărturisit:  Doream  ca  ei  să  mă  iubească  așa  cum  mă  iubea  tăticul  meu.  Niciunul  dintre  ei  nu  a  făcut-o.  Simt  că  din  acest  motiv  am  fost  atât  de  dezamăgită  în  căsătoriile  mele.  Și  acesta  este  motivul  pentru  care  am probleme. Dacă m-ar fi  iubit  mai  mult,  nu  m-aș  fi  văzut  cu  alți  bărbați.  Dar  întotdeauna  m-am  simțit  dezamăgită, așa că am căutat alte relații pentru a-mi umple golul.    Din  copilărie,  Ann  fusese  „fetița  lui  tati”  și  încă  mai  era.  Îl  adora  și  îl  admira  pe  tatăl  său  și  a fost adorată și admirată de el, în schimb. Relația lor a  fost  specială.  Ann  a  recunoscut  că  nu  pare  să  poată  să  iubească  pe  nimeni,  așa  cum  și-a  iubit  tăticul.  Era  cea  mai  mare  din  cele  patru  fete  și  a  crescut  într-o  familie  sfâșiată  de  alcoolism  și  dependență  de  droguri.  Mama  ei  era  alcoolică și dependentă de medicamente. 

Mama  mea  era  dependentă  de  Valium  și  părea  întotdeauna  deprimată și  depindea  excesiv  de  mine  și  de  tatăl  meu.  A  trebuit  să  am  grijă  de  ea  și  de  surorile  mele.  Mi-am disprețuit și urât mama. În alte momente, îmi părea rău de  ea,  dar  nu la fel de rău pe cât îmi părea de tata. Știam că el nu se va putea baza  niciodată  pe  ea,  așa  că  am  avut  eu  mereu  grijă specială de el. Am înlocuit-o pe  mama.  Îmi  amintesc  că  mă  lua  în  călătoriile  sale de afaceri în afara orașului. Era  director  executiv  pentru  o  mare  corporație  și  trebuia  să  meargă  în mod regulat  în  călătorii  de  afaceri.  Stăteam  în  aceeași  cameră  de  hotel  cu  el  și  chiar  dormeam  uneori  în  același  pat.  Dar  nu  s-a  întâmplat  nimic  niciodată.  Nu  m-a  atins  niciodată  decât,  poate  să  mă  țină  aproape,  uneori.  Am  avut  ocazia  să  merg  la  câteva întâlniri de afaceri cu el. Mă simțeam atât de specială. Simțeam  că  mă  iubește  mai  mult  decât  mama.  Dacă  nu  ar  fi  fost  tatăl  meu,  nu  aș  fi  simțit niciodată dragoste.  Acest  lucru  a  continuat  până  când  am  devenit  adolescentă,  iar  apoi  s-a  oprit  brusc.  Mă  simțeam  atât  de  părăsită și singură. Am crezut că tatăl meu nu  mă  mai  iubește.  Am  încercat  atât  de  mult  să-i  fac  pe  plac  după  aceea;  mă  asiguram  să  am  note  bune  și  mereu  mă  îmbrăcam drăguț pentru el când pleca  în  călătoriile  sale  de  afaceri.  Dar  niciodată  nu  m-a  mai  luat  cu  el.  În  același  timp,  situația  mamei  s-a  înrăutățit  și  familia  noastră  a  devenit  din  ce  în  ce  mai  distantă.  Mă  simțeam  atât  de  singură  și  înspăimântată.  Așa  am început să am  prieteni  și  să  am  relații  sexuale  cu  ei  de  la  vârsta  de  treisprezece  ani.  Asta  părea să fie evadarea mea din singurătate.      Ann  a  început  o  căutare  disperată  pentru  a  umple  vidul  creat  de  seducția  și  abandonul  tatălui  ei,  precum  și  de  neglijarea  din  partea  mamei  sale.  Aici  a  avut  loc  începutul  vieții  duble  și  al  scindării  ei  de  personalitate  (o  parte  excesiv  de  independentă  și  o  parte  excesiv  de  dependentă).  A  încercat  cu  disperare  să-l  mulțumească  pe  tatăl  său  ca  să-i  recapete  atenția.  Rezultatele  bune  la  școală  și  îmbrăcatul  ca  o  fetiță  cuminte  nu au funcționat.  Sentimentul  ei  de  abandon  a  crescut  și  disperarea  de  a  găsi  acea  dragoste  specială  pentru  a-i umple golul s-a intensificat. Căutarea romantică și sexuală  secretă  a  lui  Ann  și-a  început  cursul  dureros  la  treisprezece  ani.  Chiar  și  atunci,  ea  a  avut  puțin  control  asupra  direcției  în  care  era  disperată.  Relația  seducătoare,  ascunsă,  incestuoasă  cu  tatăl  ei  a  lipsit-o  de  orice  ocazie  de  inocență  în  perioada  ei  de  maturizare  interioară  ca femeie. Singura atenție pe 

care  a  simțit-o  vreodată  de  la  el  era  de  natură  seducătoare;  astfel,  ea  a  exteriorizat prin fapte ceea ce i-a fost transmis subtil la o vârstă fragedă.  Povestea  lui  Ann  are  teme  similare  cu  cele  discutate  anterior.  De  exemplu,  natura  vieții  sale  secrete  seamănă  îndeaproape  cu  relația  seducătoare  pe  care  a  experimentat-o  cu  tatăl  ei.  Ann  a  devenit  ea  însăși  director executiv, implicându-se în aventuri cu bărbați din alt oraș, care făceau  afaceri cu compania ei. Cel mai seducător aspect al incestului ascuns cu tatăl  ei  apărea  atunci  când  el  o  lua în călătoriile lui de afaceri. Acest lucru este mai  mult  decât  o  coincidență.  Din  nou,  acesta  este  modul  de  vindecare  al  psihicului  —  reconstituirea  unor  circumstanțe  similare  la  vârsta  adultă,  în  efortul  de  a  corecta  experiența  și  de  a  răspunde  nevoilor  care  nu  au  fost  satisfăcute  în  copilărie.  Cu  toate  acestea,  fără  conștientizarea  realistă  a  abuzului, tiparele continuă să se repete.  Tiparul  care  s-a  dezvoltat  în  situația  lui  Ann  a  fost  unul  de  dependență  sexuală  sau,  mai  exact,  de  dependență  de  sex  și  iubire.  După  cum  am  menționat  anterior,  diferența  este  uneori  o  problemă  de  semantică.  În  cazul  lui Ann, este necesară clarificarea.  O  modalitate  de  a  distinge  între  dependența  de  sex  și  dependența  de  iubire  este  de  a  observa  că  dependenții  de  sex  utilizează actul sexual ca pe o  metodă  de  a  obține  un  nivel  ridicat  de  extaz  sau  de  a-și  schimba  starea  de  spirit.  Actul  sexual  este  o  „doză”  pentru dependentul de sex, la fel cum drogul  este  pentru  toxicoman.  În  schimb,  cineva  dependent  de  iubire este constrâns  să  urmărească  intriga  și  intensitatea  în  căutarea  iubirii.  A  fi  sexual  poate  fi  sau  nu  parte  din  acest  tipar.  Deși  există  cu  siguranță  o  modificare  a  stării  de  spirit  în  dependența  de  iubire,  motivația  din  spatele  acestui  tip  de  căutare  sexuală  este  mai  degrabă  de  a  obține  dragoste  decât  extaz.  După  cum  am  menționat  deja,  atât  dependența  de  iubire  cât  și  dependența  de  sex  pot  apărea la aceeași persoană.  Cu  siguranță  acesta  a  fost  și  cazul  lui  Ann.  Uneori,  ea  părea  fără  discernământ  în  căutarea  ei  sexuală.  În  alte  momente,  această  căutare  devenea  poarta  ei  către  intimitate.  În  plus,  dependența  sa  emoțională  extremă  în  căsătoriile  și  în  iluziile  sale  romantice  îi  reflectau  clar  dependența  de  iubire.  Iluziile  sale  romantice  își  aveau  rădăcinile  în  relația  seducătoare cu  tatăl  său.  Ann  era  mereu  în  căutare  de  cineva  care  să  o  „iubească  așa cum o  făcea  tăticul  ei”.  A  căutat  partenerul  perfect  pentru  a  împlini  nevoile  extreme  și  golul  fetiței  singure  din  interiorul  ei.  În  consecință,  Ann  a  rămas  ambivalentă în ceea ce privește intimitatea și angajamentul. 

Ambivalența  lui  Ann  iese  în  evidență  prin  indecizia  ei  de  a  rămâne  cu  soțul  sau  cu  amantul.  Ceea  ce  i-a  mărit  confuzia  a  fost  și  impresia  de  intimitate  creată  în  idila  ei.  Deși  a  existat,  probabil,  un  anumit  grad  de  intimitate  în  acea  aventură,  ea  a  evoluat  într-un  context  ilegitim,  învăluită  de  secret  și  rușine.  Când  relațiile  își  au  rădăcinile  în  minciună,  secret  și  rușine,  dependenții  rămân  ambivalenți  și  intră  în  conflict  cu  ei  înșiși.  Astfel  de  relații  au  o  posibilitate  de  dezvoltare  sănătoasă  mică,  datorită  ambivalenței cronice  și rușinii inerente începuturilor lor secrete.  Nu  este  neobișnuit  să  vezi  oamenii  părăsind  căsătoriile  sau  relațiile  pentru  aventuri,  doar  ca  apoi  să  se  confrunte  cu  circumstanțe  similare  în  noua  situație  creată.  Doar  numele  și  fețele  sunt  diferite.  În  procesul  de  recuperare  din  dependența  sexuală,  este  important  ca  dependentul  să  aibă  începuturi  cinstite  și  legitime  în  relațiile  noi.  Dacă  un  dependent  simte nevoia  să  părăsească  o  relație,  este  crucial  să  devină  sigur  că  trebuie  să  se  separe  de  relație,  și  nu  de  propriul  său  conflict  interior.  În  caz  contrar,  va  predomina  regretul, rușinea și confuzia.  Un  alt  aspect  care  contribuie  la  ambivalența  angajamentului  este  durerea  nerezolvată  din  atașamentele  anterioare,  care  este  purtată  în relațiile  noi.  Această  durere  nerezolvată  devine  o  sursă  de  conflict,  deoarece  inhibă  noile începuturi, nepermițând niciodată o șansă legitimă de intimitate.  Ann  trebuie  să-și  rezolve  durerea  și  rușinea  înainte  de  a  putea  avea  discernământ  cu  privire  la  implicarea  sa  în  căsătorie.  De  asemenea, va trebui  să  devină  dispusă  să  își  încheie  idila,  care  îi  provoacă  rușine  datorită  naturii  sale  ilegitime.  Ambivalența  cu  privire  la  angajament  este  o  luptă  comună  pentru victimele incestului ascuns.  Pentru  victima  incestului  ascuns,  dependența  sexuală  oferă  iluzia  de  evadare  și  separare  de  părintele  seducător.  În  cele  din  urmă,  dependența  devine  o capcană în sine. Experiența sexualității devine încă un aspect al vieții  lor  pe  care  nu  îl  pot  ține  sub  control.  Victimele  incestului  ascuns  trebuie  mai  întâi  să  se  separe  emoțional  de  părintele  lor,  înainte  să-și  integreze  sexualitatea  ca  o  alegere,  altfel  riscă  să  și-o  integreze  mai  degrabă  ca  o  compulsie. 

6   

Dificultatea de angajament  ​Dar

iluziile sunt mai puternice decât ne-am putea noi dori să fie. — Henri J. M. Nouwen, Reaching Out

Un  copil  care  a  fost  partenerul  surogat  al  părintelui  suferă  o  rană  emoțională  profundă.  Simțul  intuitiv  al  sinelui,  ce  permite  libertatea  și  încrederea  necesară  pentru  a  face  alegeri  constructive  în  relații,  este  deteriorat.  În  locul  său,  se  dezvoltă o iluzie idealistă cu privire la relații și la ce  pot  ele  oferi.  Speranța  pentru  un  partener  sau  o  relație  perfectă  devine  adesea  criteriul  prin  care  victima  incestului  ascuns  ia  decizii.  Victimele  incestului  ascuns  tânjesc  să-și  împlinească  iluziile  și  nevoile  de  intimitate.  Deoarece perfecțiunea nu este posibilă, lipsa de satisfacție devine un răspuns  emoțional  cronic  în  relații.  În  consecință,  capacitatea  de  a  avea  un  angajament emoțional deplin într-o relație este foarte restrânsă.  De  obicei,  poziția  de  intimitate  pe  care  victima  incestului  ascuns  o  menține  în  relații  este  una  de  ambivalență.  „Nici  în  car,  nici  în  căruță” sau „pe  picior  de  plecare,  pentru  siguranță”  sunt  descrieri  comune  ale  acestei  ambivalențe.  La  baza  ambivalenței  stau  dorința  disperată  de  a  fi  iubit  și  teama  de  a  fi  iubit,  în  același  timp.  Masca  sau  manifestarea  exterioară  a  acestei  frici  este  căutarea  partenerului  perfect.  Până  la  rezolvarea  fricii  de  bază,  aderarea  la  fantezie  rămâne  singurul  mijloc  de  a  încerca  intimitatea.  Gustarea  dulceții  și  amărăciunii  care  se  succed  de  fapt  în  realitate,  nu  se  întâmplă  niciodată.  Relațiile  devin  un  șir  lung  de  dezamăgiri  care  nu  răspund  niciodată așteptărilor.  Ambivalența  servește  ca  o  modalitate  de  protecție.  Folosind-o  ca  metodă  de  apărare,  victima  incestului  ascuns  rămâne  ferită  de  amenințarea  de  a  fi  folosită  și  captivă  din  nou.  Teama  de  a  fi  sufocat  și  acaparat  este  o  parte  centrală  a  angajamentului  ambivalent  experimentat.  Durerea  inițială  de  a  fi  exploatat  de  părinți  iese  la  suprafață  în  relațiile  cu  soții.  Aceste  sentimente  sunt  proiectate  asupra  partenerului,  iar  supraviețuitorul  incestului  ascuns  se  retrage  din  angajament.  Deci,  pe  măsură  ce  crește  nevoia  inițială 

de  angajament  progresiv  într-o  relație,  crește  și  frica  de  a  fi  folosit  din  nou.  Deoarece  limitele  între  vârsta  adultă  și  rănile  incestuoase  ale  copilăriei  sunt  adesea  estompate,  este  dificil  să  se  diferențieze  între  soț  și  părintele  incestuos.  În  consecință,  sentimentele  de  a  fi  abuzat  devin  active.  Ambivalența  protejează  victima  incestului  ascuns  de  amenințarea  viitoarelor  capcane.  Menționăm  că  ambivalența  servește  un  alt  scop.  Întrucât  părintele  a  cerut  devotament  și  loialitate  în  parteneriatul  surogat,  angajamentul  emoțional  primar  al  supraviețuitorului  incestului  ascuns  rămâne  destinat  acelui  părinte.  Partenerul  sau  soțul  primește  doar  o  parte  din  victimă,  în  timp  ce  aceasta  se  străduiește  să  jongleze  între  devotamentul  față  de  părinte  și  cerințele  de  intimitate  ale  partenerului.  Rămânând  ambivalent  în  angajament,  supraviețuitorul  incestului  ascuns  este  ferit  de  a  fi  nevoit  să  se  despartă  complet de părinte.  Deși  victima  incestului  ascuns  experimentează  ambivalența  cronică  în  relații,  începutul  unei  relații  este  adesea  rapid  și  intens.  Se  manifestă  angajamentul  imediat  și  total,  urmat  de  incertitudine  și  ambivalență.  Vina  uriașă  pe  care  o  poartă  victima  incestului  ascuns  nu-i  permite  părăsirea  unei  relații  dacă  aceasta  nu  funcționează.  În  schimb,  încearcă  să  o  corecteze,  numai  pentru  a  fi  dezamăgită  după  fiecare  încercare.  Sau  dacă  relația  are  potențial,  vinovăția  intervine  în  identificarea  clară  a  nevoilor  personale  și  în  încercarea  legitimă  de  a  face  relația  să  funcționeze.  Angajamentul  devine  un  scop  tânjit  cu  disperare.  Cu  toate  acestea,  este  o  experiență  care  generează  teamă și confuzie.  Aceste  angajamente  pripite  și  intense  se  nasc  din  atașamentul  față  de  fantezie,  precum  și  din  nevoia  imensă  experimentată  de  victima  incestului  ascuns.  În  loc  să  se  implice  în  legătura  cu  persoana,  legătura  se  face  cu  fantezia  pe  care  persoana  o  reprezintă.  Întrucât  fantezia  reprezintă  persoana  ideală  sau  perfectă,  angajamentul  este  imediat.  Persoana  poate  avea  unele  dintre  calitățile  unui  partener  ideal,  dar  în  realitate  nu  va  fi  văzută  niciodată  cine  este  cu  adevărat.  Când  iluziile  mor  —  așa  cum  fac  toate  —  dificultățile  angajamentului  ies  la  suprafață.  Apoi,  rămânând  față  în  față  cu  cine  este  persoana  cu  adevărat  și  realizând  vulnerabilitatea  angajării  totale  atât  de  rapide în relație, ambivalența se instalează.  Celălalt  factor  care  contribuie  la  angajamentul  pripit  este  foamea  disperată  de  atașament  resimțită  de  victima  incestului  ascuns.  Abandonată  emoțional  în  relația  incestuoasă,  are  o  nevoie  imensă  de  iubire,  fapt  care  o 

consumă  în  căutarea  unui  partener.  Când  această  necesitate este combinată  cu  iluzia  sau  fantezia  creată,  șansele  de  a  face  o  alegere  a  relației  înrădăcinată  în  realitate  sunt  minime.  Când  devine  clar că relația nu va umple  nevoile  de  intimitate  tânjite,  apare  iar  senzația  de  abandon.  În  plus,  victima  incestului  ascuns  se  învinovățește  de  eșec  și  își  caută  neîncetat  greșelile.  Ea  speră  că  dacă  este  suficient  de  strictă,  va  afla  ce  nu  este  în  regulă  cu  ea.  Atunci  s-ar  putea  schimba  și  ar putea face relația să funcționeze. Vinovăția și  confuzia  asupra  nevoilor  sale  personale  devin  omniprezente.  Tiparul  experimentat cu părintele este repetat.  Vina  și  confuzia  față  de  nevoile  personale  determină  victima  incestului  ascuns  să  ia  repere  de  la  soțul  /  soția  sa  pentru  a  determina  nevoile  din  relație.  Încercarea  de  a  satisface  nevoile  partenerului  în  speranța  de  a  răspunde  propriilor  nevoi  devine  un  tipar  disperat.  Resentimentele,  mânia  și  lipsa  de  speranță  se  impun.  Acest  tipar  își  are  rădăcinile  în  relația  ascunsă  incestuoasă,  în  care  sacrificiul  nevoilor  personale  devenise  mijlocul  supraviețuirii  și  al  speranței  de  a  fi  iubită.  Dezvoltarea  identității  copilului  —  crucială  în  dezvoltarea  de  angajamente  clare  cu  privire  la  sexualitate,  nevoi,  valori,  dorințe,  alegeri  și  sentimente  —  este  blocată.  Capacitatea  adultului  de  intimitate sănătoasă este pierdută.     

Lupta lui Jim cu angajamentul   

Povestea  lui  Jim  reflectă  lupta  ambivalentă  și  dureroasă  pe  care  victimele incestului ascuns o au în ceea ce privește angajamentul.  Eram  cel  mai  în  vârstă  din  cei  cinci  copii  ai  familiei  mele.  Tatăl  meu  era  alcoolic  și  afemeiat.  Rar  era  pe acasă. Când era, el și mama mea se certau sau  se  ignorau.  Mama  era  deseori  deprimată  și  exigentă  cu  mine.  Îmi  amintesc  că  încerca  să  mă  țină  aproape  ori  de  câte  ori  avea  ocazia.  Mă  simțeam vinovat și  responsabil  pentru  ea.  Într-un  fel  am  preluat  rolul  tatălui  meu  în  casă.  Când  încercam  să  ies  cu  prietenii,  mama  țipa  deseori  la  mine  și  mă  lovea.  Simțeam  ca întotdeauna trebuie să am grijă de nevoile ei.  După  ce  am  devenit  adolescent,  ea  a  început  să  comenteze  despre  felul  în  care  arătam  sau  despre  corpul  meu.  Mă  făcea  întotdeauna  să  mă  simt  seducător  și  dezgustat.  Chiar  dacă  uram  comportamentul  mamei  mele,  totuși  mă  simțeam  bine  să  fiu  atât  de  special  în  ochii  ei.  După  ce  am  început  să  am 

întâlniri cu fete, am descoperit că eram disperat să găsesc o prietenă, ca să pot  scăpa de mama, deși mă simțeam îngrozit în același timp.    Jim  se  simțea  rănit  și  abandonat.  Era  îngrozit  de  furia  mamei  sale.  În  consecință,  Jim  a  fost  programat  pentru  a  nu  avea  succes  în  relațiile  sale  cu  femeile.  O  relație  de  succes  ar  însemna  să  o  lase  pe  mama  sa  în  urmă  cu  probabilitatea de a o înfuria.  În  ciuda  temerilor  de  furia  mamei  sale,  Jim  se  simțea  disperat  după  dragoste.  S-a  căsătorit  impulsiv  cu  Cindy, în încercarea de a umple golul și de  a corecta și vindeca această rană timpurie.  După  prima  noastră  întâlnire,  am  știut  că Cindy era femeia cu care voiam  să  mă  căsătoresc.  Părea  stabilă,  perspicace,  iubitoare  și  de  încredere.  De  asemenea,  avea  o  dedicare  puternică  pentru  viața  de  familie.  Cindy  era  perfectă  și  aveam  de  gând  să  o  iau  de  soție, indiferent de ce era nevoie să fac.  Viața  mea  fusese  serie  de  relații  dezamăgitoare  și  idile  fără  sens.  Când  am  cunoscut-o  pe  Cindy,  mă  simțeam  rușinat  și  incapabil  de  a  fi  iubit.  Văzând  că  cineva  precum  ea  mă  poate  iubi,  mi-a  alungat  durerea.  După  toate  dificultățile  pe  care  le-am  avut  în  relații,  întâlnirea  cu  o  femeie  ca  Cindy  a fost răspunsul la  rugăciunile mele.  Stabilitatea  lui  Cindy  a  fost  importantă.  Știam  că  va  fi  consecventă  cu  dragostea  ei,  indiferent  ce  aș  fi  făcut.  Nu  m-am  simțit  niciodată  iubit  în  copilărie.  Dragostea  mamei  mele  a  părut  întotdeauna  condiționată  de  ceea  ce  i-aș  fi  putut  oferi.  În  cel  mai  bun  caz,  grija  ei  pentru mine a fost inconsecventă.  Cindy  era  opusul  mamei  mele.  Știam  că  pune  mare  preț  pe  dragoste.  Dacă  m-aș  fi  căsătorit  cu  Cindy,  frica  mea  de  a  fi  abandonat  s-ar  fi  terminat.  Visul  meu  de  a  avea  o  căsătorie  perfectă și o femeie care nu m-ar răni niciodată s-ar  fi realizat în sfârșit.  Deși  știam  că  avem  unele  diferențe  mari,  mi-am  imaginat  că  nu  vor  conta.  Să  ne  iubim  unul  pe  celălalt  era  cel  mai  important.  La  început,  am  muncit  din  greu  să-i  fac  pe  plac  lui  Cindy. Mi-am modificat gândirea și emoțiile  într-o  oarecare  măsură,  astfel  încât  să  avem  mai  puține  discrepanțe.  Eram  dispus  să  fac  orice  pentru  a  nu-i  pierde  dragostea.  Dar  în  curând,  realitatea  a  ieșit  la  iveală.  Am  început  să  mă  simt  revoltat.  Am  învinovățit-o pe Cindy și am  dat  dovadă  de  furie  și  ură.  Însăși  persoana  care  a  fost  obiectul  iubirii  mele  devenise  obiectul  furiei  mele.  Diferențele  noastre  au  devenit  din  ce  în  ce  mai  importante  și  au  început  să  conteze.  Dragostea  nu  putea câștiga. Mă simțeam  confuz și captiv. 

Am  început  să  mă  gândesc  să  găsesc  o  altă  femeie.  Dar  eram  căsătorit  acum  și  jurasem  că  nu  voi  fi  niciodată  infidel.  Nu  voiam  să  devin ca tatăl meu.  Dar apăsarea devenise prea puternică.  Am  început  cu  o  serie  de  idile  la  nivel  emoțional  care  s-au  dus  până  aproape  de  actul sexual. Când îmi dădeam seama ce făceam, mă opream, doar  pentru  a  începe  o  nouă  aventură  emoțională.  Deși  am  rezistat  contactului  sexual  real  cu  aceste  femei,  energia  pe  care  am cheltuit-o controlându-mi frâul  m-a  lăsat  indisponibil  pentru  căsătoria  mea.  M-am  pierdut  în  fanteziile  despre  aceste  femei  și  în  ceea  ce  ele  mi-ar  putea  oferi  și  soția  mea  nu  putea.  Masturbarea  a  devenit  principala  mea  expresie  sexuală.  Masturbarea  a  fost  modul  în  care  mi-am  transpus  aventurile  emoționale  în  plan  sexual.  Furia  față  de soția mea și ambivalența cu privire la căsătorie au devenit mai puternice.  În  cele  din  urmă,  durerea  a  devenit  prea  mare.  Am  vrut  să-mi  salvez  căsnicia  și  să  încerc  din  nou  să-mi  trăiesc  visul  cu  Cindy.  Am  mers  la  terapie.  Am  sperat  că  dacă  mă  pot  îndrepta,  voi  putea  să  iubesc  și  voi putea să mă las  iubit  așa  cum  mi-am  dorit  dintotdeauna.  În  acea  perioadă,  mi-am  pus  sub  control  comportamentul  sexual  compulsiv  și  fanteziile  și  am  început  să  mă  simt  bine  cu  mine.  Dar  incertitudinea  mea  cu  privire  la  căsătorie  a  devenit  mai  puternică.  Îmi  doream  angajamentul?  Sau  nu? Nu eram sigur că vreau să fiu cu  ea sau să fiu fără ea. Eram furios și confuz.  Deși  crezusem  că  Cindy  este  perfectă  pentru  mine,  m-am  străduit  foarte  tare  să  mă  conectez  emoțional  cu ea. Am început să simt singurătatea pe care  o  simțisem  în  copilărie.  Diferențele  noastre,  care  inițial  nu  păreau  să  conteze,  erau  clar  mai  importante  decât  voiam  să  recunosc.  Confuzia  și  incertitudinea  mea crescuseră.    Furia  lui  Jim  față  de  Cindy  a  fost  destinată  mamei  sale,  nu  lui  Cindy.  Când  legătura  fanteziei  cu  Cindy  s-a  prăbușit,  furia  lui  Jim  a  ieșit  la  iveală.  Deși  simțea  că  Cindy  îl  dezamăgise,  de  fapt  mama  lui  a  fost  cea  care  i-a  produs  cu  adevărat  rana. Relațiile cu alte femei au fost un alt mod prin care el  își  exprima  furia  și  încerca  să  rămână în siguranță. Când granița dintre mama  lui  Jim  și  Cindy  a  devenit  neclară,  relațiile  cu  celelalte  femei  i-au  oferit  un  refugiu de la probabilitatea de a se simți abandonat și prizonier din nou.   Teroarea  lui  Jim  a  ieșit  și ea la suprafață. Faptul că expresia sa sexuală  a  fost  în  primul  rând  prin  fantezie  și  masturbare,  a  indicat  nevoia  lui  de  a  păstra  controlul  și  de  a  rămâne protejat. Deși Jim simțea că trebuie să scape,  a  fost  atent  să  nu  se  dăruiască  prea  mult  acestor  femei.  Ambivalența  lui Jim 

a  reflectat  nu  doar  nevoia  de  a  se  proteja  de  sentimentele  rănilor  produse  de  incestul  ascuns,  dar  și  de  realitatea  căsătoriei.  Jim  și  Cindy  păreau  să  aibă  diferențe  importante  care  îngreunau  cu  adevărat o legătură emoțională. Chiar  dacă  a  făcut  eforturi  pentru  a-și  iubi  soția,  atunci  când  a  ales  pe  cineva  semnificativ  diferit,  el a putut rămâne loial mamei sale prin faptul că nu a avut  o  căsătorie  de  succes.  Aceasta  este  o  dinamică  frecventă  și  importantă care  ajută  la  explicarea  nemulțumirilor  cronice  pe  care  le  întâmpină  victimele  incestului ascuns în relațiile lor.  Vina  extraordinară  și  confuzia  față  de  nevoile  personale  pe  care  le  trăiesc  victimele  incestului  ascuns  i-au  interzis  lui Jim să facă o alegere clară  dacă  să  rămână  sau  să  părăsească  relația.  Pe  de  o  parte,  Jim  se  simțea  vinovat  când  se  gândea  să  plece.  Pe  de  altă  parte,  era  prea confuz în privința  nevoilor  sale  de  intimitate  pentru  a  avea  o  tentativă  legitimă  de  apropiere  cu  Cindy.  Jim  trebuia  să  lucreze  la  identificarea  nevoilor  sale  de  intimitate  înainte de a se lămuri.  De  asemenea,  dependența  emoțională  intensă  față  de  Cindy,  provenită  din  faptul  că  fusese  abandonat  în  copilărie,  l-a  îngreunat  să  ia  o  decizie  cu  privire  la  relație.  Povestea  sa  reflectă  lupta  dintre  nevoile  copilului  interior  și  cele  ale  bărbatului  adult.  Ambivalența  crește  atunci  când  nevoile  copilului  interior  devin  o  prioritate  într-o  relație  matură.  Victimele  incestului  ascuns  transferă  deseori  nevoile  și  problemele  rămase  din  relația  cu  părintele  lor  de  sex  opus  soților  sau  altor  persoane  semnificative.  Următoarea  secțiune  analizează  mai  îndeaproape  modul  în  care  acest  fenomen  dă  o  anumită  validitate  conceptului  că  tindem  să  ne  căsătorim  cu  mamele  sau  cu  tații  noștri.     

Cu cine ne căsătorim cu adevărat?   

După  cum  am  examinat,  o  relație  ascunsă  incestuoasă  are  ca  rezultat  multe  nevoi  emoționale  nesatisfăcute  pentru  copil.  În  plus,  problemele  nerezolvate  cu  privire la vinovăție, autonomie și atașament sunt transferate la  maturitate.  Aceste  răni  contribuie  direct  la  alegerea  unui  partener  de  căsătorie.  Impresia  că  ne  căsătorim  cu  mamele  noastre  sau  cu  tații  noștri  este  adevărată  atunci  când  te  uiți  la  căsătoriile  victimelor  incestului  ascuns,  care  încă  nu  s-au  vindecat  de  rănile  lor emoționale. În încercarea de a rezolva  aceste  probleme  și  de  a  vindeca  rănile,  se  căsătoresc  cu  persoane  care  sunt 

din  punct  de  vedere emoțional ca părinții lor de sex opus. Speranțele și iluziile  sunt  atât  de  puternice  încât  interzic  victimei  incestului ascuns să recunoască  faptul că nevoile lor vor fi din nou nesatisfăcute.  Invariabil,  atunci  când  victimele  incestului  ascuns  sunt  întrebate  dacă  soții  lor  sunt  asemenea  părinților  lor  de  sex  opus,  răspunsul  este  afirmativ.  Ele  enumeră  calități  similare  la  soții  lor  care  tind  să  fie  identice  cu  cele  ale  părinților  și  de  care  au  fost  afectate.  Este  comun  ca  aceștia  să  facă  comentarii precum:  ● „Soțul  meu  este  absent  emoțional  la fel cum a fost tatăl meu. Nu pot să  cred; Credeam că m-am căsătorit cu cineva diferit.”  ● „Mă  face  întotdeauna  să  mă simt vinovat așa cum o făcea mama. Dacă  vreau  să  fac  ceva  cu  prietenii  mei,  ajung  să  fiu  interogat  la  sânge.  Mă  urăște când am orice nevoi separate de ale ei.”  ●   „Simt  că  trebuie  să  am grijă de el, așa cum am făcut cu tata. Soțul meu  este  ca  un  băiețel,  iar  eu  sunt  mămica lui. Urăsc asta. Am fost părintele  tatălui meu.”  ●   „Mă  critică  mereu  așa  cum  o  făcea  mama.  Nu  simt  niciodată  că  sunt  suficient  de  bun.  Încerc  mereu  să-i  fac  pe  plac  soției  mele.  Se  pare  că  am  scăpat  de  încercările  de  a-i  face  pe  plac  mamei  și  am  dat  de  soție,  care  nu  este  niciodată  mulțumită  indiferent  de  ceea  ce  fac.  Nu  pot  învinge!”    Când  are loc acest transfer de nevoi și probleme din relația părinte-copil  în  relația  de  căsătorie,  capacitatea  de  intimitate  sănătoasă  a  adultului  devine  limitată.  Sexual  și  emoțional,  aceste  relații  ajung  să  fie  percepute  ca  legături  părinte-copil  sau  frate-soră,  mai  degrabă  decât  ca  niște  căsătorii.  Aceste  relații  pot  fi  lipsite  de  pasiune  sau  volatile  sexual  și  emoțional.  Legătura  incestuoasă  este  creată  din  nou.  Separarea  de  părintele  de  sex  opus  nu  se  realizează  cu  adevărat;  în  schimb,  același  atașament  sau  unul  similar  este  transferat  să  fie  față  de  soț  / soție. Victimele incestului ascuns rămân băieței  sau fetițe în căsătoriile lor, cu excepția cazului în care apare recuperarea.  În  loc  să  facă  o  alegere  matură  într-o  căsătorie,  copilul  interior  rănit din  punct  de  vedere  emoțional  al  victimei  incestului  ascuns,  face  alegerea.  Este  ușor  de  observat  cât  de  multe  așteptări  și  iluzii  nerealiste  sunt  transferate  în  căsătorie.  Copilul  rănit  se  așteaptă  ca  partenerul  să  nu  fie  ca  părintele,  de  multe  ori  se  așteaptă  la  perfecțiune  și  dragoste  necondiționată.  Cu  toate  acestea, partenerul este în general mai asemănător cu părintele decât diferit. 

În  loc  să  aleagă  un  adult  matur  emoțional,  victimele  incestului  ascuns  aleg  soți care au fost răniți emoțional în copilărie. Rezultatul este doi adulți cu  emoții  copilărești  care  se  luptă  să  fie  apropiați,  în  loc  de  doi  adulți  maturi  emoțional  care  fac eforturi să fie intimi. Cearta și ciondăneala în aceste relații  sunt  uneori  ca  între  doi  copii;  alteori,  partenerii  devin  părinte-copil  în  interacțiunile  lor.  Relația  seamănă  rar  cu  doi  adulți  care  interacționează.  Satisfacția  se  realizează  rar.  La  urma  urmei,  adulții  creează  intimitate,  copiii  nu o fac.     

Încă mai încerc să-i faci pe plac mamei   

Povestea  lui  Dave  și  Marsha  evidențiază  transferul  nevoilor  și  rănilor  copilăriei  la  relațiile  cu  adulții.  Inițial,  Marsha  a  mers  la  terapie  pentru  a  se  plânge de incapacitatea lui Dave de a-i satisface nevoile.  Are  mereu  nasul  în  ziar  sau  se  uită la televizor. Este atât de rigid încât nu  pot  să  vorbesc  cu  el.  Vreau  ca  el  să  aibă  grijă  de  mine  și  să  mă  iubească.  Dar  nu  poate  sau  nu  vrea.  Este  atât  de  indiferent  la  nevoile  mele.  Aproape  că  seamănă  cu  unul  dintre  copii. Mă simt mai mult ca părintele său decât ca soția  sa.  Chiar  și  viața  noastră  sexuală  nu  este  prea  grozavă.  Simt  că  fac  dragoste  cu fratele meu. Este ciudat; Nu înțeleg. Uneori nu pot să cred că m-am căsătorit  cu  el.  Mi-aș dori să fie altfel. Vreau să mă simt specială și importantă pentru el.  Dar nu mă simt așa.    Reproșurile  lui  Marsha  erau  interminabile.  Concentrarea  ei  extremă  asupra  lui  Dave  i-a  lăsat  puțin  spațiu  pentru  a  se  uita  la  ea  însăși,  în  relație.  Era  convinsă  că  Dave  era  cel  care  avea  nevoie  să  facă  schimbări  și  să  se  maturizeze.  Când  i-am  văzut  împreună,  interacțiunea  lor  a  fost  clar  precum  cea  a  unui  părinte  cu  un  copil.  Marsha  îi  făcea  reproșuri  și  Dave  își  lua  apărarea  sau  încerca  să  o  liniștească.  În  acele momente, Dave juca rolul unui  băiat  care  voia  să-i  facă  pe  plac  mamei  sale.  Când  a  încercat  să-și  arate  puterea  ca  bărbat,  a  făcut-o  cu  nervi.  Atunci  Marsha  s-a  retras  și  a  tăcut.  În  acele  momente,  ea  era  ca  o  fetiță  bosumflată  pentru  că  nu  îi  ieșea  totul  așa  cum  dorea.  Deși Marsha se plângea că ar fi dorit ca Dave să fie mai masculin,  în același timp era limpede că se simțea amenințată de acest lucru.  Dave,  în  schimb,  părea  blocat  în  rolul  de  băiețel.  El  a  descris  pe fiul său  cel  mare  ca  având  mai  multă  putere  decât  el.  De  fapt,  certurile dintre Marsha 

și  fiul  lor  cel  mare  erau  mai  degrabă  ca  între  doi  soți  decât  ca  între  părinte și  copil.  Dave  și  Marsha  aveau  și  o  fiică  care  era  cu  trei  ani  mai  mică  decât  fiul  lor.  În  timp  ce  descriau  relația  lor  cu  copiii  lor,  era  evident  că  mai  multă  energie  pasională  și  emoțională  era  îndreptată către copii, mai degrabă decât  între ei reciproc.  De  exemplu,  copiii  obișnuiau  să  doarmă  cu  părinții  lor  sau  Marsha  adormea  noaptea  în  pat  cu  fiul  ei,  iar  Dave  făcea  același  lucru  cu  fiica  sa.  Simțeau  că  pot  primi  confortul  și  apropierea pe care se străduiau să le obțină  unul  de  la  celălalt,  de  la  copiii  lor.  Chiar  dacă  unii  copii  pot  adormi  ocazional  cu  părinții,  este  important ca părinții să ia în considerare cât de adecvată este  vârsta  copilului  și  propriile  lor  motivații.  De  exemplu, ceea ce este drăguț și în  siguranță  la  doi  ani  poate  fi  prea  mult  la  opt  ani.  În  povestea  cuplului  Dave și  Marsha,  motivațiile  lor  erau  egoiste  și  nu  neapărat  în  interesul  superior  al  copiilor.  Ca  urmare,  au  existat  mai  multe  probleme  în  limitele  emoționale  și  sexuale  cu  copiii,  deși  fără  incest  explicit.  Copiii  nu  trebuie  să  fie  compania  părinților  lor  în  pat.  Uneori,  atunci  când  limitele  cu  aranjamentele de somn nu  sunt  adecvate,  sentimentele  hiperstimulate  din  incestul  ascuns  pot  fi  exteriorizate ca incest explicit între frați.  Când  Marsha  a  lipsit  din  terapie,  Dave  a  devenit  mai  deschis  și  și-a  împărtășit  sentimentele  cu  privire  la  căsătorie.  Chiar  și  atunci  a  fost  indulgent,  de  parcă  ar  fi  vrut  să  o  protejeze  cumva  pe  Marsha  și  să  nu  se  plângă prea mult.  Marsha  are  dreptate.  Cu  siguranță  nu  sunt  foarte  deschis  cu  sentimentele  mele.  Încerc  să-i  fac  pe  plac  și  să răspund nevoilor ei. Dacă nu ar  fi  fost  ea  să-mi  reproșeze  că  nu  sunt  intim,  probabil  că  nu  aș  fi  niciodată  în  stare  să  fiu  mai  apropiat.  Chiar  depind  de  ea  ca  să  mă  ghideze  în  relație.  Dar  sunt  momente  în  care  mă  înfurii  pe  ea.  Deși  poate  are  dreptate,  nu  se  oprește  niciodată.  Mă  critică  chiar  și  în  fața  prietenilor  mei.  Și  stau  să  ascult  și  nu  zic  nimic.  Îmi  este  teamă  că  dacă  mă enervez, se va închide și nu va vorbi cu mine  zile  întregi.  Mă  controlează  teribil!  Este  ca  și  cum  ar  vrea  să  fiu  deschis  cu  sentimentele  mele,  dar  în  termenii  ei  —  asta  nu  include  să  fiu  furios  pe  ea.  Nu  cred  că  voi  putea  să-i  fac  pe plac vreodată. Sincer, m-am săturat de reproșurile  ei.  Trebuie  să  recunosc,  mă  simt  ca  un  băiețel în preajma ei. Urăsc asta, dar  nu  știu  cum  să  fiu  altcumva.  Este  aproape  ca  și  cum  aș  fi  în  preajma  mamei  mele,  încercând întotdeauna să-i fac pe plac și să-i fiu de ajutor. Îmi este teamă  că  dacă  încep  să  fiu  mai  bărbat  în  jurul  lui  Marsha,  nu  vom  mai  avea  o  relație. 

Uneori,  vreau  doar  să  o  pun  la  punct  și  să-i  spun  să  se  oprească  din  critică  și  din  văicăreli.  Dar  mă  tem  că  o  să-i  pierd  iubirea.  Este  la  fel  ca  mama!  Ori  de  câte ori eram chiar și un pic neascultător, mama îmi lua dragostea și aprobarea  ei.     Pe  măsură  ce  timpul  a  trecut,  Dave  a  vorbit  mai  mult despre familia sa.  În  mod  clar,  el  era  prins  într-o  relație  ascunsă  incestuoasă  cu  mama  sa.  Era  cel  mai  tânăr  dintre cei trei băieți, iar mama sa l-a ținut pe Dave aproape toată  copilăria.  Era  un  băiețel  bun  și  un  ajutor  al  mamei.  În  timp  ce  descria  incidentele  sale  de  „copil  neascultător”,  era  evident  că  acestea  erau  de  fapt  încercări  de  autonomie  și  nu  un  comportament  care  să  reflecte  un  copil  rău.  Cu  toate  acestea,  mama  lui  se  opunea  oricărui  comportament  de  separare și  era  critică  cu  el  ca  o  modalitate  de  a-i  controla  tendința  de  separare.  Acest  lucru  l-a  lăsat  pe Dave să se simtă vinovat pentru dorința sa de independență.  Dave  fusese  abandonat  de  un  tată  alcoolic  și  a  renunțat la încercările sale de  separare pentru a evita să fie abandonat și de mama sa.  Dave  era  un  copil  bun  și  nu  creea  niciodată  probleme.  Făcea  tot  ce  era  nevoie  pentru  a-i  face  pe  plac  mamei  sale.  În  loc  să  iasă  cu  prietenii  după  școală,  se  ducea  acasă  și  o  ajuta  la  curățenie.  Ura  asta,  dar  o  vedea  ca  pe  o  datorie.  În  mod  clar,  Dave  a  fost  controlat  de  o  vinovăție  extraordinară  și  de  un profund sentiment de rușine care l-a lăsat să se simtă nevrednic de dorința  lui de separare.  Apoi  Dave  a  cunoscut-o  pe  Marsha.  Marsha  era  o  fată  atât  de  drăguță,  încât  mama  sa  a  aprobat-o.  În  sinea  lui,  Dave  știa  că  această  căsătorie  cu  Marsha  era  singura  modalitate  de  a  se  îndepărta  de  mama  sa,  așa  că  s-au  căsătorit  devreme  în  relație.  Dar  Dave  nu  și-a  părăsit  emoțional  mama.  În  schimb,  el  s-a  căsătorit  în  esență  cu  mama  sa,  creând  același  sistem  emoțional  în  relația  cu  Marsha.  Există  multe  paralele  între  mama  lui  Dave  și  Marsha,  în  special  atitudinile  critice  ale  acestor  femei  și  modul  în  care  l-au  folosit  pe  Dave  pentru  a-și îndeplini propriile nevoi, fără a le lua în considerare  pe ale lui.  Mama  lui  Dave  l-a  folosit  pe  el  pentru  a-și  satisface  nevoia  de  soț.  Marsha  nu  numai  că  îl  dorea  pe  Dave  ca  pe  un  soț,  ci  și-a  dorit  ca  el  să  răspundă  nevoilor  pe  care  nu  le  îndeplinise  tatăl  ei.  Tatăl  lui  Marsha  era  distant,  rece  și  ocupat  —  așa  cum  îl  descria  și  pe  Dave.  În  realitate,  existau  probleme  de  intimitate  între  Dave  și  Marsha,  dar obiceiul ei cronic de a aduce 

reproșuri  și  starea  de  nemulțumire  permanentă  aveau  mai  degrabă  legătură  cu tatăl ei.  Dave  a  văzut-o  pe  mama  lui  în  Marsha și s-a căsătorit cu ea, iar Marsha  l-a  văzut  pe  tatăl  ei  în  Dave  și  s-a  căsătorit  cu  el.  De  asemenea,  ambii  le-au  transmis  copiilor  lor  energie necorespunzătoare din punct de vedere sexual și  emoțional  —  energie  destinată  schimbului  în  cuplu.  Deoarece Marsha și Dave  erau  amândoi  copii  din punct de vedere emoțional, o legătură intimă matură a  fost  o încercare grea. Conectarea cu copiii lor a devenit mijlocul principal de a  experimenta  intimitatea.  La  rândul  lor,  copiii au învățat că limitele cu privire la  intimitate  și  siguranță  pot  fi  încălcate.  Acesta  este  un  exemplu  al  tiparului  în  care  dinamica  relațiilor  incestuoase  este  transmisă  de  la  o  generație  la  alta.  Amândoi,  Dave  și  Marsha  aveau  nevoie  să  se  separe  emoțional de părinții lor  pentru  a  corecta  problemele  de  limite  cu  copiii  lor,  iar  apoi  de a avea o șansă  la  intimitate  unul  cu  celălalt.  Procesul  de  separare  de  părinți  și  de  îndeplinire  a propriilor nevoi sunt explicate în capitolul 7, „Privim spre viitor”.  Asta  înseamnă  că  dacă  soțul  sau  soția  seamănă  cu  unul  dintre  părinții  tăi,  atunci  ar  trebui  să  divorțezi?  Nu,  dar  înseamnă  că  trebuie  să  crești  emoțional  pentru  a  rezolva  dificultățile  de  angajament  și  pentru  a putea simți  satisfacție  în  căsătoria  sau  relația  ta.  Înseamnă  că  ambele  persoane  trebuie  să  fie  mature emoțional pentru ca intimitatea să apară. Dacă doar o persoană  este  matură,  relația  se adâncește în tiparul părinte-copil și se îndepărtează de  șansa unui parteneriat satisfăcător.  Căsătoria  ar  trebui  să  fie  o  sărbătoare a intimității, mai degrabă decât o  încercare  de  a  satisface  iluziile  copilului  interior  părăsit.  Este  important  ca  victimele  incestului  ascuns  să  rămână  în  relații  suficient  de  mult  timp  pentru  a  se  asigura  că  divorțează  de  persoana  potrivită.  Prea  des,  victima  incestului  ascuns  sare  de  la  o  căsătorie  sau  relație  la  alta.  Acesta  este  mai  degrabă  un  efort  de  a  se  separa  de  legătura  emoțională  rămasă  cu  părintele,  decât  o  hotărâre clară că relația actuală nu funcționează.     

De cine divorțăm cu adevărat?   

Un  alt  tipar  comun  în  relații  pentru victimele incestului ascuns este de a  părăsi  relațiile  prea  devreme.  Când  lucrurile  nu funcționează așa cum este de  așteptat  sau  când  victimele  incestului  ascuns  încep  să  se  simtă  prea  apropiate,  părăsesc  relația.  Încep  repede  să  se  simtă  nemulțumiți  din  cauza 

iluziilor  lor  despre  dragoste  și  romantism.  De  asemenea,  se  tem  de  a  fi  acaparați  și  se  străduiesc să descopere cum să-și păstreze individualitatea în  timp  ce  sunt  angajați  într-o  relație.  Ei  nu  rămân  suficient  de  mult  pentru  a  rezolva  lucrurile  și  pentru  a  dezvolta  o  relație  matură.  În  schimb,  divorțează  de  un  partener  și  se  căsătoresc  cu  următorul,  așteptând  ca  lucrurile  să  fie  diferite  de  fiecare  dată.  Cu  toate  acestea,  schimbarea  partenerilor  nu  schimbă realitatea interioară a victimei incestului ascuns.   Acest  tipar  reprezintă  lupta  pentru  a  rămâne  implicat.  Victimele  incestului  ascuns  nu  așteaptă  niciodată  suficient  de  mult  timp  pentru  a trece  de  la  a  fi  atașat  de  fantezia  persoanei  perfecte  la  realitatea  individului.  În  loc  să  încerce  să  pună  la  cale  o  intimitate  autentică,  ei  se  desprind  de  relație,  căutând  să  se  lege  cu  o  persoană  nouă,  dar  păstrând  vechea  iluzie.  Aceștia  evită  cu  succes  simțul  acaparării  și  sufocării  pe  care  le  poartă  din  copilărie,  dar  nu  reușesc  să  rămână  suficient  de  mult  în  relație  pentru  a  lucra  cu  ele,  astfel  încât  să  se  poată  separa  în  cele  din  urmă  emoțional  și  sexual  de  memoria părintelui invaziv.  Victimele incestului ascuns trebuie să rămână suficient de mult în relații  pentru  a  permite  iluziei  să  moară  și  pentru  a  permite  dezvoltarea  intimității  adevărate.  Până  la  realizarea  acestui  lucru,  rămân  nefericirea  cronică  și  nemulțumirea.  Victimele  incestului  ascuns  deseori  se  întreabă  dacă  relațiile  pe  care  le-au  abandonat  ar  fi  funcționat  dacă  ar  fi  „rămas”.  Acest  lucru  se  adaugă ambivalenței și face mai dificil angajamentul într-o nouă relație.  Problemele  de  bază  legate  de  separare  și  atașament  nu  sunt  niciodată  rezolvate  atunci  când  o  victimă  a  incestului  ascuns  divorțează  și  sare  de la o  relație  la  alta.  Deși  alegerea  proastă  a  partenerilor poate fi motivul care stă la  baza mai multor relații, poate fi la fel de adevărat că persoana respectivă fuge  de  o  luptă  interioară,  bazată  pe  faptul  că  separarea  de  părintele  de  sex  opus  nu  a  avut  loc  niciodată.  Astfel,  atunci  când  se  implică  cu  cineva,  toată  durerea,  frica  și  furia  destinate  părintelui  reapar.  În loc să se ocupe de aceste  sentimente,  le  proiectează  pe  partenerul  lor.  Partenerul  devine  apoi,  obiectul  de  care  trebuie  să  se  separe.  În  realitate,  părintele  este  cel  de  care  victima  incestului ascuns încearcă să divorțeze iar și iar, și nu de soț sau soție.           

Este divorțul inevitabil?   

Rachel  se  afla  în  procesul  celui  de-al  treilea  divorț.  A  venit  la  terapie  pentru că era în dubii dacă să continue sau nu.  Nu  știu  dacă  ar  trebui  să  fac  asta  sau  nu.  La  urma  urmei,  aceasta  este a  treia  mea  căsătorie  în  mai  puțin  de  zece  ani.  Simt  că  voi  divorța  de  Alan  și  voi  găsi  pe  altcineva  și  că  voi  divorța  și  de  el.  Încep  să  cred  că  la  mine  este  problema.  Uneori  cred  că  dacă  nu  aș  fi  avut  atât  de  multe  așteptări  nerealiste,  prima  mea  căsătorie  ar  fi  putut  să  funcționeze.  Nu  cred  că  am  trecut vreodată  peste  relația  mea  cu  George.  De  fapt,  eram  încă  implicată  cu  el  când  am  început  relația  cu  al  doilea  soț.  În  schimb,  am  lăsat  ceva  timp  între  cel  de-al  doilea  soț  și  Alan.  Dacă  există  vreo  cale,  aș  dori  să  încerc  să  rezolv lucrurile în  căsnicia mea actuală.  Nu  vreau  să  mai  divorțez  din  nou,  deși  am  unele  probleme  reale  cu Alan.  Îmi  cere  prea  mult  și  mi  se  pare  este  dependent  emoțional  de  mine.  În  ultima  vreme,  când  el  vrea  să  fie  mai  apropiat  de  mine,  eu  mă  închid. Nu vreau să am  nimic  de-a  face  cu  el.  În  alte  momente,  sunt  furioasă  pe  el.  Nu  este  în stare să  facă  nimic  cum  trebuie.  Vreau  ceva  mai  mult  din  această căsătorie și un fel de  satisfacție emoțională pe care nu o primesc.  Cu  toate  acestea,  atunci  când  ne  apropiem,  sunt  îngrozită.  Nu  vreau  să  mă  simt  sufocată  așa  cum  m-am  simțit  cu  tata.  Am  fost  la  fel  cu  fiecare  soț.  Îmi  era  prea  teamă  să  mă  apropii,  dar  mă  plângeam  că nu suntem suficient de  apropiați.  Reușesc  să  găsesc  o  modalitate  de  a  ataca  și de a învinovăți relația.  Apoi,  ne  certam  prea  mult,  iar  eu  mă plâng tot timpul. După asta abia aștept să  scap.  Divorțul  pare  să  fie  întotdeauna  inevitabil.  Încă  sper  să  mă  salveze  cavalerul  meu  în  armură  strălucitoare.  Am  crezut  că  Alan  este  cavalerul  meu,  dar  acum  abia  aștept  să  scap de el. Nu par să pot rămâne într-o relație și să fiu  mulțumită. Nu știu ce să mai cred.    Când  i-am  cerut  lui  Rachel  să  dea  mai  multe  detalii  despre  ce  a  vrut  să  spună atunci când a zis că se simțea sufocată de tatăl ei, mi-a spus povestea.  Tatăl  meu  m-a avut mereu de partea lui când am crescut. Am fost micuța  lui  iubită.  El  și  mama  mea  nu  prea  au  avut  o  relație  bună,  așa  că  eu  eram  obiectul  pe  care  îl  adora.  Când  eram  mai  mică,  mi-a  plăcut  toată  atenția  și  apropierea.  Dar  când  am  ajuns  la  adolescență,  nu  am  mai  putut  să  suport.  Nu  i-au  plăcut  niciodată  niciunul  dintre  băieții  cu  care  mă  întâlneam  și  mereu  îmi 

punea  întrebări  interminabile  despre  ceea  ce  făcusem  la  întâlniri. Chiar și până  în ziua de azi este curios și indiscret cu privire la viața mea personală.  Nu  a  aprobat  niciodată  vreunul  dintre  bărbații  cu  care  m-am  căsătorit.  Este ca și cum nu m-a lăsat niciodată să plec. Chiar nu mai pot suporta!  Mă  simt  dezgustată  și  că  nu  pot  să  scap.  Mă  simt  sufocată  de  el.  Vreau  doar  să  urlu  și  să  fug.  Este  exact  același  sentiment  pe  care  l-am  avut  cu fiecare soț  la  un  moment  dat  în  relație.  Încep  să  mă  simt  sufocată  și  vreau  să  fug.  Și  de  obicei  o  fac.  Bănuiesc  că  de  aceea  continui  să  divorțez.  Uneori  cred  că  toate  văicărerile mele sunt o modalitate de a-mi justifica dorința de a fugi din relație.    Povestea  lui  Rachel  reflectă  dificultățile  de  angajament  care  fac  victimele  incestului  ascuns  să  regrete  relațiile  din  trecut.  Regretul  este,  în  general,  că  relația  și-ar  fi  putut  reveni  dacă  ar  fi  existat  un  angajament  mai  lung.  Așa  cum  povestea  lui  Rachel  reflectă,  fuga  de  angajament  apare atunci  când  o  relație  devine  prea  intimă.  În  acele  momente  iese  la  suprafață  vătămarea  cauzată  de  relația  incestuoasă  cu  părintele  de  sex  opus  și  abandonul  celuilalt  părinte.  Durerea  este  atât  de  mare,  iar  frica  atât  de  copleșitoare,  încât  fuga  devine  o  alternativă.  Fără  un  cadrul  de  înțelegere,  dauna  relației  incestuoase  —  sentimentul  de  captivitate  —  este  perceput  ca  provenind  de  la  soț.  Teama  de  a  pierde  puțina autonomie și confortul pe care  victima  incestului  le are, o va împinge să fugă. Divorțurile sau relațiile multiple  sunt tiparul care maschează această problemă.  Odată  ce  începe  retragerea  din  relație,  victima  incestului  ascuns  folosește  vechea  iluzie de a găsi partenerul perfect pentru a masca durerea și  pentru  a  justifica  retragerea.  În  situația  lui  Rachel,  ea  își  căuta  cavalerul  în  armură  strălucitoare.  Dorința  ei  de  a  divorța  de  Alan  ar  fi  putut  fi  începutul  unui  alt  sfârșit  confuz,  regretabil.  Cu  toate  acestea,  divorțul nu a fost cea mai  bună  alternativă  având  în  vedere  trecutul  lui  Rachel.  În  schimb,  de  data  aceasta,  a  decis  să  rămână  cu  durerea  și  abandonul  create  de  relația  incestuoasă  cu  tatăl  ei,  astfel  încât  să  se  poată separa de el. De asemenea, a  avut  nevoie  să  renunțe  la  falsele  iluzii  și  așteptări,  precum  și  să  lucreze  prin  teama  de  sufocare.  Doar  atunci,  acceptarea  și  realitatea  au  putut  deveni  fundația  necesară  pentru  intimitate.  Renunțarea  la  iluzii  implică  un  proces de  jelire  care  adaugă  și  mai  multă  durere  la  durerea  din  relația  incestuoasă.  Aceasta  este  o  perioadă  dificilă,  dar  necesară  pentru  victimele  incestului  ascuns. 

După  aceea,  Rachel  a  reușit  să  lucreze  suficient  cu  propriile  dificultăți  pentru  a  se  implica  în  relația  cu  Alan  și  pentru  a  se  simți  satisfăcută  și  confortabilă,  o  experiență la care a tânjit toată viața. În cadrul procesului ei de  recuperare,  Rachel  a  trebuit  să-și  ia  rămas  bun  de  la  George,  primul  ei  soț.  În  esență,  a  început  o  aventură  cu  cel  de-al  doilea  soț  dar  nu  și-a  încheiat  niciodată  relația  cu  George.  Relația  neterminată  i-a  adăugat  confuzie  și  incapacitatea de a se implica cu Alan. Implicarea în aventuri adaugă un alt set  fals  de  realități  și  așteptări  la  dificultățile  pe  care victima incestului ascuns le  are cu privire la angajament și dorința de intimitate.     

Promisiunea falsă a unei aventuri   

Becky  a  fost  nemulțumită  în  căsnicia  ei  în  cea  mai mare parte a duratei  sale.  Nu  a  știut  niciodată  ce  este  normal  în  relații  și  a  presupus  că  nemulțumirea  ei  era  tipică.  Ea  și  soțul  ei  erau  iubiți  din  liceu  și  s-au  căsătorit  chiar  din  timpul  liceului.  El  a  tratat-o  ​întotdeauna  ca  pe  o  prințesă  și  a  fost  genul  de  bărbat  cu  care  a  visat  mereu  că  ar  trebui  să  se  căsătorească.  Tatăl  lui  Becky  a  tratat-o  ​întotdeauna  ca  pe  prințesa  lui,  așa  că  o  căsătorie  cu  Dan  părea  lucrul  corect.  În  timpul  ședințelor  ei  de  terapie,  Becky  a  recunoscut  că  la  momentul  respectiv  vedea  căsătoria  cu  Dan  ca pe singura cale prin care ar  fi  putut  evada  din  casa  părintească  și  prin care ar fi putut sta departe de tatăl  ei.  Lui  Becky  i-a  plăcut  atenția  tatălui  ei  când  era  mică, dar pe măsură ce a  crescut,  în  adolescență,  a  început  să  o  disprețuiască.  De  fapt,  atenția  lui  devenise acaparatoare. Mereu se simțea vinovată când voia să facă lucruri cu  prietenii  ei  sau  când  au  început să îi placă băieții. Întotdeauna se simțea ca și  cum  ar  fi  trebuit  să  fie  alături  de  tatăl  ei.  Tatăl  ei  făcea  frecvent  comentarii  care  o  determinau  pe  Becky  să  simtă  și  mai  multă  jenă  și  vinovăție.  Ea  și-a  amintit  că  atunci  când  se  întâlnea  cu  băieți, tatăl ei comenta adesea: „Nimeni  nu  este  suficient  de  bun  pentru  prințesa  mea!”  Când  l-a  cunoscut  pe  Dan,  Becky  se  temea  că  tatăl  ei  nu  îl  va  accepta.  Dar  nu  a  dezaprobat,  așa  că  Becky a rămas cu Dan.  Becky a descris căsătoria.  De  când  ne  curtam  și  în  cea  mai  mare  parte  a  căsătoriei,  Dan  m-a  tratat  ca  pe  o  prințesă  așa  cum  o  făcea  și  tatăl  meu.  Mi-a  oferit  tot  ce mi-am dorit și  lucruri  pe  care  credea  că  le-aș  fi  vrut.  Era  alături  de  mine  în  orice  moment  și 

avea  puține  pretenții. Singura pretenție pe care am simțit-o a fost una indirectă:  „Dacă  te  tratez  așa  bine,  ești  a  mea.  Te  dețin.”  Deși  nu  mi-a  spus  asta  niciodată,  am  simțit  întotdeauna  că  avea  așteptarea  asta.  Era  aceeași  așteptare  pe  care  o  simțeam  și  de  la  tatăl  meu. Mă simțeam controlată. Odată  cu trecerea timpului, am început să disprețuiesc atenția excesivă a soțului meu,  așa cum am făcut cu cea a tatălui meu.    Becky  a  intrat  în  grupurile  de  recuperare  pentru  copiii  adulți  când  a  realizat  că  a  crescut  într-o  familie  disfuncțională.  Curând  și-a  dat  seama  că  nemulțumirea  ei  în  căsătorie  nu  era  normală.  De  asemenea,  Becky  a  început  să  se  confrunte  cu  faptul  că  are  o  căsătorie  disfuncțională similară cu relația  părinților  ei.  Becky  l-a  cunoscut pe Frank la una dintre întâlnirile copiilor adulți  și la scurt timp au legat o strânsă prietenie. Purtau discuții lungi la cafea după  întâlniri și vorbeau la telefon între întâlniri.  Nu-mi  venea  să  cred  ce  începusem  să  simt  pentru  Frank.  El  era  tot  ceea  ce soțul meu nu fusese. Puteam să fiu eu însumi în preajma lui. Frank nu punea  niciodată  nicio  presiune  asupra  mea.  Puteam  să  comunic  și  să  fiu  intimă  în  feluri  în  care  nu  mai  fusesem  niciodată.  M-am  îndrăgostit  de  Frank.  În  cele din  urmă  am  divorțat  de  Dan  și  mi-am  continuat  implicarea  cu  Frank.  Cu  toate  acestea,  pe  măsură  ce  timpul  trecea,  relația  noastră  intimă  în  care  toate  lucrurile  veneau  de  la  sine,  devenea  din  ce  în  ce  mai  mult  ca  o  luptă.  Frank  a  încetat  să  fie  persoana  deschisă  și  susținătoare  care  fusese.  A  devenit speriat  și  ambivalent.  Drept  răspuns, eu am devenit disperată și dependentă emoțional  de  el.  De  multe  ori  ne  certam  fără  nicio  speranță  de  rezolvare.  Nu  puteam  înțelege  cum  o  relație  atât  de  deschisă  și  de  iubitoare  se  poate  transforma  într-o  astfel  de  luptă.  M-am  simțit  captivă  din  nou,  de  data  aceasta,  în  propria  mea disperare și frică de abandon.    O  aventură  este  o  modalitate  de  a  scăpa  de  lupta  cu  angajamentul  simțită  de  victimele  incestului  ascuns.  Aventura  devine  un  loc  în  care  cei  implicați  pot  fi  deschiși  și  intimi  așa  cum  nu  au  mai  fost  niciodată.  Este  un  mijloc  de  a  scăpa  de  confuzia  și  durerea  relației  primare,  fără  a  fi  necesară o  rezoluție  clară.  Când  se  trece din relația principală într-o aventură, problemele  de  abandon  și  de  separare  originale  nu  sunt  implicate.  Întrucât angajamentul  nu  face  parte  dintr-o  aventură,  problemele  de  relaționare  nu  ies  la  suprafață.  Acea  luptă  rămâne  în  relația  primară,  motiv  pentru  care  aventurile par atât de  lipsite de griji, deschise și intime. 

Întrucât  problemele  cu  privire  la  familia  de  origine  nu  sunt  implicate,  aventura  devine  o  relație  tânjită  de  victimele  incestului  ascuns.  Nu  poartă  povara  de  rezolvare  a  dificultăților  de angajament. Dar, așa cum se reflectă în  povestea  lui  Becky,  lupta  cu  intimitatea  a  ieșit  la  suprafață  în  momentul  în  care  angajamentul  din  căsătoria  ei  a  fost  întrerupt  de  divorț.  Disperarea  ei  pentru  intimitate,  precum  și  sentimentele  de  abandon  care  au  fost  create  în  relația  incestuoasă  ascunsă  cu  tatăl  ei,  au  fost  transferate  de  la  căsătorie  la  aventură.  Într-un  alt  fel,  Becky  a  simțit  că  a  fost  din  nou  prinsă  în  captivitate.  Ea  fusese  sedusă  de  aventură  crezând  că  este  posibilă  o  stare  de  intimitate  fără  povară,  cu  Frank.  Această  iluzie  i-a  promis  în  mod fals că nu va trebui să  depună efortul de relaționare pe care l-a experimentat cu soțul ei.  Asta  înseamnă  că  Becky  nu  ar  fi  trebuit  să  divorțeze  de  Dan?  Nu  neapărat.  Înseamnă  că  ar  fi  fost  în  interesul  ei  să-și  rezolve  mai  întâi  problemele  cu  tatăl  și  soțul  ei,  înainte  de  a  trece  la  o  altă  relație?  Absolut.  Dacă  ar  fi  făcut  acest  lucru,  ar  fi  apărut  rezoluții  clare  și  s-ar  fi  permis  vindecarea  de  abandon,  care  este  necesară  pentru  a  începe  și  a  menține  relații  sănătoase  și  funcționale.  Acest  lucru  ar  fi  eliminat,  de  asemenea,  și  regretul  că  ar  fi  putut  construi  o  relație  funcțională  cu  partenerul  de  care  s-a  despărțit.  Faptul  că Becky s-a trezit într-o legătură cu Frank identică cu cea cu  soțul  de  care  se  despărțise,  a  fost  o  povară  greu  de  suportat  pentru  ea.  Ca  urmare  avea  constant  dubii  în  legătură  cu  divorțul  de  Dan.  Pe  viitor  ar  putea  repeta  tiparul  de  a  avea  o  nouă  aventură  într-o  încercare  greșită  de  a-și  rezolva  ambivalența  inevitabilă.  Dacă  ar  alege  în  continuare  să  nu-și  rezolve  problemele  legate  de  părinți,  ar  rămâne  în  același cerc vicios și și-ar alimenta  și  mai  mult  starea  de  ambivalență  în  care  se  află  și  pe  care  victimele  incestului ascuns o experimentează în legătură angajamentul.  Aceste  povești  au  arătat  cât  de  dificil  este  pentru  victimele  incestului  ascuns  să  se  separe  de  părintele  lor  seducător  și  acaparant,  pentru  a  putea  să  se  implice  romantic  pe  deplin  cu  un  partener.  Separare  este  de  fapt  cheia  lor pentru relații de succes și pline de iubire.

7  Privim spre viitor   Când te căsătorești, 30% din energia ta sexuală poate fi în continuare cu mama ta și tu rămâi cu 40% pentru femeia cu care ești... ea are aproximativ 40% cu tatăl ei și poate 20% a mai rămas pentru tine... nu este de ajuns. — Robert Bly, Power and Purpose in Men Workshop, 1988, Oakland Community College, Farmington Hills, MI Misiunea  principală  pentru  supraviețuitorii  incestului  ascuns  este  să  se  separe  de  părintele  de  sex opus. Acesta nu este un pas ușor și poate dura ani  întregi.  Faptul  că  atât  de  mulți  supraviețuitori  ai  incestului  ascuns  rămân  legați  necorespunzător  până  la  maturitate  sugerează  o  dificultate  extraordinară  în  a  se  despărți  de  părinte.  Această  separare  nu  le  va  fi  niciodată  oferită.  Independența  reală  nu  le  poate  fi  dată  de  cineva:  trebuie  revendicată.  Maturitatea  emoțională  nu  poate  fi  realizată  decât  după  ce  supraviețuitorii  incestului  ascuns  devin  independenți.  O  persoană  nu  poate  fi  bărbat  sau  femeie  cu  adevărat  adultă  și  să  se  țină  simultan  legată  de  mami  sau  tati.  Pentru  ca  o  căsătorie  sau  o  relație  să  funcționeze,  este  necesar  accesul  complet  la  energia  emoțională  și  sexuală.  Chiar  și  atunci,  este  greu.  Dar,  așa  cum  sugerează  citatul  lui  Robert  Bly,  o  relație  nu  poate  fi  complet  funcțională  atunci  când  energia  sexuală  rămâne  legată  de  părintele  de  sex  opus.  În  cartea  lor  ​The  Good  Marriage:  How  and  Why  Love  Lasts​,  Judith  Wallerstein  și  Sandra  Blakeslee  prezintă  concluziile  lor  din  intervievarea  a  cincizeci  de  cupluri  care  au  raportat  căsătorii  fericite  de-a  lungul  mai  multor  ani.  Ele  enumeră  nouă  sarcini  de  îndeplinit  pentru  o  căsătorie  de  succes;  prima  sarcină  din  lista  lor este: ​Separați-vă de familia de origine​. Autorii susțin  că,  făcând  acest  lucru,  cineva  este  capabil  să  se  investească  pe  deplin  în  propria  căsătorie  și  să  redefinească  liniile  de  legătură  cu  ambele  familii. 

Căsătoriile  afectate  de  incestul  ascuns  nerezolvat  au  șanse  mici  să  îndeplinească  această  sarcină.  Deoarece  liniile  de  legătură  sunt  dictate  de  cerințele  indirecte  sau  directe  ale  părintelui,  soțul  ajunge  în  rolul  secundar.  Drept  urmare,  toate  celelalte  sarcini  necesare  de  îndeplinit  pentru o căsătorie  bună sunt prejudiciate de eșecul de a se investi pe deplin.  Cealaltă  parte  integrantă  a  separării  constă  în  vindecarea  relației  cu  părintele  de  același  sex  și  permiterea dezvoltării unei conexiuni cu acesta. De  fapt,  acest  lucru  trebuie  să  se  întâmple  pentru  a  se  produce  separarea  de  celălalt părinte. Identificarea și petrecerea timpului cu părintele de același sex  este  necesară  pentru  separarea  de  părintele  de  sex  opus  și  pentru  a  obține  sentimentul de putere ca bărbat sau femeie.  Cu  toate  acestea,  majoritatea  supraviețuitorilor  incestului  ascuns  au  o  percepție  confuză. Încă încearcă să se simtă bine cu ei înșiși, identificându-se  cu  energia  sexului  opus.  Acest  lucru  nu  poate  funcționa  în  acest  fel.  Dacă un  bărbat  va  putea  să  iubească  o  femeie  pe  deplin,  el  va  trebui  mai  întâi  să  se  iubească  pe  sine  ca  bărbat.  Acest  lucru  începe  cu  dragostea  tatălui  său  și  continuă  cu  sprijinul  și educația date de alți bărbați. Modelul invers este cazul  unei  femei,  care  trebuie  să  dezvolte  o  legătură  cu  mama  ei  și  cu  alte  femei,  pentru  a-și  educa  identitatea.  Cu  toate  acestea,  supraviețuitorii  incestului  ascuns  rămân  blocați  în  încercarea  de  a  face  pe  plac  părintelui,  soției  sau  partenerului de sex opus ca o modalitate de a se simți bărbat sau femeie.  Unul  dintre  tiparele  comune  pentru  supraviețuitorii  incestului  ascuns  este  seducerea  și  abandonul  persoanelor  de  sex  opus.  Acest  tipar  lasă  în  calea  sa  distructivă  relații  frânte,  parteneri  confuzi  și  răniți  și  șanse  pierdute  de  iubire.  În  general,  acest  lucru  se  realizează  inconștient.  Este  o  modalitate  de  răzbunare pe părintele seducător și de a câștiga un sentiment de separare,  control  și  putere.  Cu  toate  acestea,  încercarea  de  separare  de  părintele  seducător  prin  seducerea  și  abandonarea  membrilor  sexului  opus  nu  poate  funcționa.  Separarea  trebuie  să  fie  realizată  direct  de  părinte.  În  continuare  sunt  enumerate  câteva  sugestii  care  să  te  ajute  să  adopți  procesul  de  separare de părintele de sex opus și de vindecare cu părintele de același sex.  Renunță  la  dependențe.  Dependențele  te  lipsesc  de  sentimentul  tău  de  putere  și  de  autoritatea  personală.  Te  izolează  de  propriile  sentimente  și  de  realitatea  ta  interioară,  care  sunt  cruciale  pentru  procesul  de  recuperare.  Caută  și  cere  ajutor  pentru  dependențele  tale,  într-un  program  specific  în  doisprezece  pași.  Indiferent  dacă  ești  dependent  de  sex,  mâncare,  alcool,  droguri  sau  orice  altceva,  începe  prin  a  decide  să  participi  la  o  întâlnire 

specială  pentru  dependența  ta majoră. Vei avea nevoie de cât mai mult acces  la sentimentul de putere pe care îl poți obține pentru a face separarea.  Renunță  la  imaginea  idealizată  a  părintelui  seducător.  Scopul  atenției  excesive  pe  care  ai  primit-o  de  la  părinții  tăi  a  fost  în  mare  pentru  propria  lor  satisfacție.  Recunoaște  că  atenția  pe  care  ai  primit-o  a  fost  abuz  și  abandonare.  De  asemenea,  va  trebui  să-ți  jelești  pierderea  acestei  relații  idealizate.  Așteaptă-te  la  sentimente  de  tristețe.  Fii  pregătit  să  te  descurci cu  sentimente  contradictorii  cu  privire  la  acest  părinte.  Este  posibil  ca  el  sau  ea  să  fi  fost  singura  ta  sursă  de  confort într-un sistem familial, de altfel neglijent  sau  abuziv.  Cu  toate  acestea,  dacă  insiști  să  vezi  doar  că  părintele incestuos  „a  făcut  tot  ce  a  putut”,  pierzi  ocazia  să-ți  explorezi  întreaga  gamă  de  sentimente  autentice.  Cel  mai  probabil  vei  avea  și  sentimente  pozitive  și  negative.  Este  în  regulă.  Învățarea  de  a  gestiona  sentimente  contrare  face  parte  din  procesul  de  maturizare.  Permite  dezvoltarea  abilităților  specifice  care te vor ajuta să gestionezi dezamăgirile inerente din toate relațiile.  Recunoaște-ți  furia  față  de  părintele  seducător.  ​Găsește  modalități  constructive  de  a-ți  exprima  furia,  dar  care  să  permită  totuși  o  anumită  descărcare  de  energie  reprimată.  De  exemplu,  ai  putea  să  scrii  o  scrisoare  părintelui  tău,  care  să  expună  furia  și  sentimentele  tale rezultate din abuz. De  obicei,  cel  mai  bine  este  să  nu  trimiți  scrisoarea,  deoarece  poate  fi  dăunătoare  —  și  acesta  nu  este  obiectivul  mâniei  tale.  De  asemenea,  este  important  să  scrii  scrisoarea  fără  niciun  fel  de  restricții.  Trebuie  să  te  simți  liber  și  să  lași  să  iasă  la  suprafață  cât  mai  multă  furie.  Dacă  știi  că  părintele  tău  o  va  primi,  ar  putea  să  te  inhibe.  Scrierea  unei  scrisori  este  un  mod  productiv  de  a  face  față  furiei tale, chiar dacă părintele este decedat. Mergi la  locul  mormântului  și  citește-o  cu  voce  tare.  Acest  lucru  poate  fi  foarte  vindecător.  Dacă  părintele  seducător  este  în  viață,  începe  să  stabilești  limite  și  să  te  separi.  Acesta  este  un  pas  important.  De  exemplu,  dacă  părintele  tău  continuă  să-ți  povestească  despre  problemele  personale  cu  celălalt  părinte,  spune-i  că  nu  mai  ești  dispus  să  asculți. Fii pregătit să setezi aceste limite de  mai  multe  ori.  Problemele  de  delimitare  pe  termen  lung  necesită  o  poziție  consistentă  și  clară  din  partea  ta.  Când  te  simți  dezgustat,  înfuriat  sau  împovărat  de  cerințele  părinților  tăi  seducători  sau  în  conversațiile  cu  ei,  primești  indicii  că  ești  tras  în  rolul  incestuos.  Respectă-ți  acele  sentimente  și  stabilește-ți  limitele.  Dacă  te  simți  vinovat,  ceea ce este probabil, amintește-ți  că  nu  este  datoria  ta  să  fii  soțul părintelui tău. Este o încălcare a limitelor tale 

și  chiar  abuziv  din  partea  părintelui  să  se  aștepte  ca  acesta  să  fie  datoria  ta.  Este  posibil  să  fie  nevoie  să  nu  ai  niciun  contact  cu  acest  părinte  pentru  o  perioadă.  Este  în  regulă.  Dă-ți  permisiunea  să  faci  acest  lucru  dacă  asta  ai  nevoie.  (Pentru  alte  idei  utile,  consultă  secțiunile  ​Importanța  stabilirii  limitelor  și​ Cum să stabilești limite​ care vor urma în acest capitol.)  Rezolvă  sentimentele față de părintele de același sex. Din nou, scrierea  unei  scrisori  te  poate  ajuta.  Trebuie  să  faci  față  furiei  tale  că  ai  fost  abandonat  de  acest  părinte  și  că  ai  fost  lăsat  soț  pentru  celălalt.  Această  situație  invocă  întotdeauna  un  profund  sentiment  de  furie.  Este  important  să  diferențiezi  furia  de  ura și disprețul pe care le simți. În general, ura și disprețul  sunt  sentimentele  pe  care  părintele  de  sex  opus  le-a  simțit  față  de  părintele  de  același  sex  și  care  ți-au  fost  transferate  în  mod  necorespunzător.  Aceste  sentimente  trebuiau  să  fie  tratate  direct  de  părinți  între  ei.  Ai  fost  prins  la  mijloc  și  ai  purtat  sentimente  care  nu  au  pornit  de  la  tine.  Ura  și  disprețul  te  împiedică  să  simți  atașament  față  de  părintele  de  același  sex.  Începe  să  te  eliberezi de aceste sentimente prin a recunoaşte că nu au pornit de la tine.  Petrece  ceva  timp  cu  părintele  de  același  sex,  separat  de  celălalt  părinte.  Dacă  acest  părinte  este  decedat  sau  este  prea  abuziv  pentru  a  fi  cu  el,  găsește  pe  altcineva  care  să  poată  servi  drept  substitut  sau  mentor.  Adesea,  un  sponsor  dintr-unul  din  grupurile  de  doisprezece  pași  poate  servi  această  funcție.  De  asemenea,  este  posibil  să  ai  de-a  face  cu  sentimente  contradictorii și cu acest părinte.  Învață  să  gestionezi  sentimentele  de  vinovăție.  Stabilirea  limitelor  și  relaționarea  cu  părintele  tău  invaziv  este  posibil să stârnească sentimente de  vinovăție  și  trădare.  Supraviețuitorii  incestului  ascuns  poartă  o  cantitate  imensă  de  sentimente  nepotrivite  de  responsabilitate  și  loialitate  față  de  părintele  incestuos.  Aceste  sentimente  le-au  fost  transferate  în  mod  necorespunzător.  A fost sarcina părintelui tău să aibă grijă de el însuși(sau de  ea  însăşi),  nu  a  ta.  Singurătatea  și  nemulțumirea  lui  față  de  viața  și căsătoria  lui  ar  fi  trebuit  discutate  cu  un  adult,  nu  cu  tine.  Nevoia  lui  de  companie  și de  consolare  de  singurătate  ar  fi  trebuit  să  fie  împlinită  de  un  adult,  nu  de  tine.  Când  vei  începe  să  te  confrunți  cu  dificultăți,  vei  simți  probabil  un  sentiment  puternic  de  vinovăție,  te  vei surprinde minimizând abuzurile din trecut și îți vei  declara  loialitatea  față  de  părinte.  Reamintește-ți  că  aceste  sentimente  au  fost  plasate  asupra  ta  într-un  mod  necorespunzător.  Înfruntă-le  și  obține  sprijin. 

Implică-te  într-un  grup  de  sprijin.  Aici  poți vorbi despre procesul tău de  separare  și  primești  sprijin.  Apartenența  la  o  comunitate  de  colegi  de  drum  ajută  la  reducerea  vinovăției  și  te  susține  în  călătoria  ta  către  independență.  Reducerea  vinovăției  ajută  la  ruperea  legăturii  cu  părintele  de  sex  opus  și  te  sprijină  în  creșterea  pentru  a  deveni  bărbat  sau  femeie.  Adesea,  atunci  când  apelezi  la  membrii  familiei  pentru  ajutor,  relațiile  tale  cu  aceștia  pot  deveni  încordate.  Este  posibil  ca  ei  să  aibă  nevoie  de  a  menține  sistemul  familial  intact.  Este  posibil  să  nu  primești  încurajarea  de  care  ai  nevoie.  (Consultați  anexa pentru o listă a grupurilor de asistență.)  Aceste  sugestii  nu  reprezintă  pași  liniari,  ci  reflectă  aspecte  ale  procesului  de  recuperare  necesar  pentru  supraviețuitorii  incestului  ascuns. În  timp,  pe  măsură  ce  lucrezi  cu  resentimentele  și  stabilești  limite  adecvate,  sentimentele  de  dragoste  și  compasiune  pentru  părintele  tău  pot  reveni.  Poți  începe  să-ți  vezi  părinții  ca  adulți răniți — ca niște copii cu nevoi neîmplinite și  care,  de  asemenea,  au  fost  probabil  abuzați.  Ideal,  acest  proces  de  recuperare  te  va  duce  la  iertare  și  eliberare,  astfel  încât  să  îți  poți  continua  viața  și  să  poți  crea  relații  funcționale.  Este  important  să nu ierți prea curând.  Dacă  ierți  înainte să lucrezi prin acest proces, nu va fi deloc iertare, ci negarea  adevărului.     

Importanța stabilirii limitelor     Supraviețuitorii  incestului  ascuns  nu  au  dezvoltat  un  simț al limitelor cu  ceilalți.  Întrucât  părintele  invaziv  a  inversat  relația  părinte-copil  pentru  a  servi  propriilor  sale  nevoi,  copilul a învățat că nevoile altora sunt mai importante. În  consecință,  ei  nu  au  învățat  cum  să  stabilească  limite  sănătoase  care  sa  le  determine  o  percepție  de  separare  față  de  ceilalți.  Adesea  se  simt devotați și  loiali  față  de  ceilalți,  în  detrimentul  lor.  De  exemplu,  cineva îți poate cere ceva  cu  care  sa  nu  te  simți  confortabil,  dar  oricum  să  fii  de  acord  să  o  faci,  deoarece  îți  este  greu  să  spui  „nu”.  Uneori,  aceste  momente  de  aparentă  pasivitate  și  dependență  pot  avea  consecințe  semnificative,  cum  ar  fi  să  accepți  o  căsătorie  sau  un  loc de muncă pe care nu le dorești cu adevărat. La  vârsta  adultă,  supraviețuitorilor  incestului  ascuns  le  este  greu  să  exprime  nevoi, dorințe și preferințe fără a se simți vinovați.  Cele  mai  importante  limite  pe  care  trebuie  să  le  stabilești,  sunt  cu  părintele  cu  care  ai  relația  de  partener-surogat.  Aceste  limite  ar  trebui  să  se 

concentreze pe frecvența contactului, răspunsuri la apeluri telefonice, mesaje,  subiecte  de  conversație,  atingere  fizică  și  bani.  Unii  supraviețuitori  ai  incestului  ascuns  se  luptă  să  nu  se  simtă  „de  gardă”  cu  părintele  și  să  nu  răspundă  la  fiecare  apel  ca  și  cum  ar  fi  o  situație  de  urgență.  În  astfel  de  cazuri,  îi  încurajez  pe  supraviețuitori  să  activeze  căsuța  vocală  ca  să  primească  apelul  și  apoi  să  aștepte  douăzeci  și  patru  de  ore  înainte  de  a  răspunde.  De  asemenea,  poate  fi  necesar  să  reconsideri  participarea  la  rețelele  de  socializare  (cum  ar  fi  Facebook),  unde  părintele  tău  va  avea  „acces”  la  tine.  Acest  lucru  poate  fi  foarte  dificil  din  cauza  vinovăției  care  provine din loialitatea și devotamentul necorespunzător.  Un  alt  aspect important este să începi să stabilești o limită de a nu avea  discuții  cu  părintele  tău  despre:  nemulțumirile  acestuia  legate  de  căsătorie,  singurătate  sau  nevoia  de  a  fi  ascultat  de  cineva.  Întrucât  conflictele  conjugale  reprezintă  subiectul  cel  mai  frecvent  cu  care  părintele  invaziv  l-a  împovărat  pe  copil,  acesta  trebuie  oprit  și  redirecționat.  Nu  este  datoria ta să  fii  compania  sau  consilierul  părinților  tăi.  Limita  ar  trebui  să  includă,  de  asemenea,  renunțarea  ta  din  rolul  de  arbitru  din  conflictul  conjugal  al  părinților  tăi.  Dacă  se  ceartă  în  fața  ta  și  încearcă  să  te  atragă  în  conflict,  spune  „Aș  prefera  să  nu  fiu  implicat  sau  prin  preajmă  când  voi  doi  vă  certați.  Voi  veni  mai  târziu  după  ce  rezolvați  acest  lucru.”  Spunând  acest  lucru,  transmiți  clar  și  lor  și  ție  însuți,  că  arbitrajul nu este responsabilitatea ta. Este  posibil să fie nevoie să stabilești limite similare cu frații, care ar putea încerca,  de asemenea, să te convingă să „rezolvi lucrurile”.     

Cum să Stabilești Limite  În  cartea  mea  „​When  He's  Married  to  Mom:  How  to  Help  Mother-Enmeshed  Men  Open  Their  Hearts  to  True  Love  and Commitment​”, am  sugerat  să  faci  o  listă  cu  cele  mai  deranjante  obiceiuri  invazive  ale  părintelui  care  te  supără  și  să  exersezi  stabilirea  unor  limite adecvate pe care să le poți  aplica  la  timpul  potrivit.  Urmează  un  rezumat  al  pașilor  necesari  pentru  a  stabili limite:  ● Recunoaște că există o problemă.  ● Creează noi limite — nici prea rigide, nici prea tolerante 

● Exersează  stabilirea  limitelor  înainte  de  a  începe  să  le  comunici.  Fii  disponibil  să  accepți  înfrângerea,  vinovăția,  frica  și  jena  care  ar  putea  apărea după ce le comunici sau după ce le aplici.  ● Cere  ajutor  să  poți  avea  sprijin  după  orice  posibil  conflict  legat  de  stabilirea limitelor.  ● Stabilește-ți limitele și menține-le.  ● Găsește ajutor așa cum ai plănuit.      Există  multe  situații  care  îți  vor  cere  să  stabilești  limite,  astfel  încât  să  poți  vedea  clar  cine  ești,  ce  ai  nevoie  și  ce  îți  dorești,  în  relația  cu  ceilalți.  Aceasta  este  partea  cea  mai  importantă  a  procesului  tău  de  vindecare,  să  permiți  desfășurarea  sinelui  tău  adevărat,  autentic,  spre  deosebire  de  a  juca  în  continuare  rolul  care  a  fost  definit  pentru  tine  de  părintele  tău.  Acest  nou  sine definit va fi busola care te va conduce pe drumul vieții tale.     

Relațiile    Ceea  ce  este  clar  până  acum  este  faptul  că  supraviețuitorii  incestului  ascuns  se  luptă  pentru  a  avea  o  relație  de  dragoste  satisfăcătoare  și  devotată.  O  problemă  de  bază  care  contribuie  la  această  luptă  este  confuzia  care  rezultă  din  faptul  că  reacționezi  la  soț  ca  și  cum  ar  fi  părintele  tău.  Dezvoltarea  unor  limite  interioare  îți  va  permite  să  distingi  între  aceste  două  relații.  Acesta  este  un  pas  necesar  pentru  a-ți  stabili  o  relație  funcțională.  Procesul de separare descris anterior merge mult spre acest scop.  De  fapt,  îți  recomand  să  lucrezi  cu  tine  până  reușești  să-ți  stabilești  o  percepție  de  separare  față  de  părintele  tău,  înainte  de  a  lua  decizii  majore  cu  privire  la  relația  ta.  Aceasta  emancipare  îți  va  permite  să  fii  mai  disponibil  pentru  tine  și  pentru  relația  ta.  Dacă  ești  singur,  vei  avea  mai  multe  șanse  să  alegi  un  partener  bazat  pe  nevoile  de  intimitate ale adulților, decât pe cele ale  copilului  interior  abuzat  și  abandonat.  Dacă  ai  în  vedere  divorțul  sau  renunțarea  la  o  relație,  procesul  de  separare  de  părinte  te  va  ajuta  să-ti  clarifici  că  părăsești  persoana  potrivită.  În  continuare  urmează  o  listă  cu  alte  considerente legate de relații pentru supraviețuitorii incestului ascuns:    1.  Renunță  la  fanteziile  tale.  Amintește-ți  că  acel  copil  abandonat  și  rănit  din  interiorul  tău  a  creat  probabil  o  viață  bogată  în  fantezii  despre 

dragoste,  sex  și  romantism,  ca  o  modalitate  de  a-ți  acoperi  durerea.  Dacă  continui  să  încerci  să  creezi  relații  mature  din  fanteziile  tale,  vei  spori  sentimentul  de  abandon  și sentimentele cronice de nemulțumire. Continuă să  lucrezi  pentru  acceptarea  realității  tale  și  realității  partenerului  tău. Astfel ai o  șansă  mult  mai  bună  de  a  stabili  o  relație  viabilă.  Fii  îngăduitor  cu  tine  și  permite-ți să jelesti pierderea fanteziilor și iluziilor.  2.  Învață  să  identifici  și  să  îți  gestionezi  proiecțiile.  Supraviețuitorii  incestului  ascuns  deseori  își  proiectează  sentimentele  față  de  părinte asupra  partenerului  sau  soțului.  De  exemplu,  soția  ar  putea  dori  nevinovat  să-i  spui  despre  tine  în  timpul  unei  călătorii  de  afaceri,  iar  tu  ai  putea  reacționa  furios,  de  parcă  cererea  ar  fi  venit  de  la  mama  ta,  ca  o  pretenție.  Controlează-ți  sentimentele  din  trecut  și  fii  responsabil  pentru  exprimarea  lor.  Nu  le  revărsa  peste  partenerul  de  viață;  ele  pot  crea  distanță  cu  acesta și te vor păstra loial  părintelui.  Declarația  deplină  de  loialitate  față  de  părintele  tău  solicitant  este  să-l  protejezi  de  adevăratele  tale  sentimente  și  să  nu  ai  niciodată  o  relație  romantică de succes.  3.  Fă  un  angajament  total  de  a  rămâne  în  relația  ta  dacă  ajungi  la  concluzia  că  îți  este  benefică.  Separă  nevoile  nepotolite  ale  copilului  interior  de  nevoile  realiste  de  intimitate  ale  adultului.  Din  păcate,  toate  nevoile  de  dezvoltare  pierdute  în  relația  incestuoasă  nu  vor  fi  satisfăcute  pe  deplin  în  niciun  parteneriat.  Cu  cât  accepți  asta  mai  devreme,  cu  atât  mai  puțin  probabil  copilul tău interior victimizat va proiecta cereri care nu sunt adecvate  relațiilor  mature.  Aceste  cereri  pot  distruge  relații  care  altfel  ți-ar  putea  fi  benefice.  4.  Arde  toate  punțile  de  scăpare.  Unul  dintre  tiparele  care  contribuie  la  ambivalența  relației  este  acela  de  a  menține  câteva  relații  în același timp sau  de  „a  păstra  o  portiță”  în  relațiile  anterioare  —  doar  în  caz  că  ai  nevoie  să  scapi.  Teama  care  se  ascunde  în  spatele  angajamentului  deplin  este:  „Voi  fi  folosit  și  trădat  din  nou,  așa  cum  am  fost  cu  părintele meu incestuos.”  În joc  este  teama  de  a-ți  pierde  percepția  de  sine  în  relație.  În  plus,  păstrându-te  în  acest tipar, eviți sentimentele profunde de durere și furie.  Dacă  ai  de  gând  să  îți  rezolvi  ambivalența  față  de  angajament,  trebuie  să  îți  arzi  toate  punțile  de  scăpare,  lăsând  în  urmă  relațiile  care  sunt  menite  să  te  mențină  pe  fugă;  asta  poate  însemna  ruperea  definitivă  a  contactului.  De  asemenea,  ai  nevoie  să  jelești  pierderea  relațiilor  respective.  Amintește-ți  că  meriți  o  relație  de  dragoste  sănătoasă  și  intimă  cu  o  persoană  —  și  ești 

capabil  să  ai  una.  Dar  trebuie  să  renunți  la  vechile  tipare  de  comportament  autodistructiv înainte de a putea fi deschis către intimitate.  5.  Stabilește  limite  și  declară  nevoile  personale  o  prioritate  în  relația ta.  Teama  de  a  te  pierde  într-o relație este de obicei întemeiată în adevăr. Relația  incestuoasă  te  învață  să-ți  sacrifici  nevoile  la  vârsta  adultă  pentru  a  obține  dragostea  partenerului  tău.  Deși  acest  lucru  este  necesar  uneori  în  toate  relațiile,  este  posibil  să  îți  pierzi  libertatea  de  a  alege  și  să  o  faci  cronic,  în  speranța  că  poate  nevoile  tale  vor  fi,  în  sfârșit,  satisfăcute.  Acest  lucru  nu  funcționează,  iar  semințele  semănate  pentru  resentimente  profunde  nu  fac  decât să ajute la erodarea relației.  Este  de  preferat  să  faci  ceea  ce  este  bine  pentru  tine  și  să  nu  te  preocupe să-i faci pe plac partenerului tău tot timpul. Setarea de limite trebuie  să  fie  concretă,  chiar  dacă  te  temi  că  îi  va  displacea  soțului  /  soției.  Trebuie  să  începi  să  dezvolți  o  toleranță  de  a-i  permite  partenerului  tău  să  fie  furios  sau  nemulțumit  de  tine.  Dacă  nu,  vei  rămâne  blocat  în  tiparul  incestuos  de  a  încerca  să-l  mulțumești,  în  speranța  că-ți  vor  fi  satisfăcute  și  ție  nevoile.  În  această  conjunctură,  nu  mai  ești  trădat de părintele tău — ci este o trădare de  sine.  Este  posibil  să  te  simți  vinovat  în  aceste  încercări.  Vina  ta  provine  din  faptul  că  ai  fost  abuzat  în  relația  incestuoasă.  Permite-ți  să  fii  indignat  că  ai  fost  împovărat  cu  atâta  vinovăție.  Sentimentul  de  indignare  te  ajută  să  stabilești  limite.  Adulții  care  au  crescut  cu  părinți  funcționali  care  nu  i-au  folosit  pentru  a-și satisface propriile nevoi, nu simt o vină enormă atunci când  încearcă să-și satisfacă nevoile.    6.  Spune  adio  relației,  dacă  este  necesar  —  chiar  și  după  toată  această  muncă.  Nu  toate  relațiile  funcționează.  Poți  descoperi  la  un  moment  dat  că  nu  de  părintele  tău  ești  nemulțumit  și  încerci  să  te  desparți,  ci  de  soț  /  soție.  Pe  măsură  ce  dezvolți percepția de sine și câștigi o anumită perspectivă, este  posibil  să  îți  dai  seama  că  relația  în  care  te  aflii  nu  este  benefică  pentru  tine.  Din  nou,  sentimentul  de  vinovăție  poate fi enorm. Poate vei vrea să mai rămâi  legat  pentru  a  nu-l  răni  pe  celălalt  și  pentru  a  evita  să  te  confrunți  cu  sentimente  de  abandon.  Dacă  ai  nevoie  cu  adevărat  să  te  desparți,  nu  ești  o  persoană rea.  Sentimentul  tău  de  indignare  că  te  aflii  într-o  altă  legătură  plină  de  vinovăție  poate  fi  exact  ce  ai  nevoie  ca  să  capeți  prezența  de  spirit  pentru  a  renunța.  În  același  timp,  este  important  să  nu  exteriorizezi  această  indignare  împotriva  soțului  tău,  învinovățind  sau  atacând.  Nu  intra  în  victimizare, 

gândindu-te:  „Mi  s-a  întâmplat  din  nou  și  este  vina  soțului  meu.”  Asumă-ți  responsabilitatea  pentru  alegerile,  sentimentele  și  deciziile  tale.  Dacă  nu,  vei  avea  un  unghi  mort  mai  mare  în  ceea  ce  privește  capcanele  intimității  din  următoarea relație.  7.  Monitorizează-ți  comportamentul  seducător. Păstrează-ți sub control  reflexul  de a seduce. Nu îți faci ție sau nimănui altcuiva vreun favor dacă ai un  comportament  care  duce  la  rănire,  confuzie  și  golire  interioară.  Amintește-ți  că,  tiparul  tău  de  seducție  și  abandon  este  o  modalitate  de  a  experimenta  sentimente  de  putere  și  control  menite  să  te  ajute  să  depășești  sentimentul  de  victimizare din copilărie. Dar acest lucru nu funcționează. Dacă seducția ta  face parte dintr-un tipar de dependență sexuală, caută ajutor.  Comportamentul  seducător  are,  de  asemenea,  scopul  de  a  grăbi  relațiile  pentru  a  evita  confruntarea  cu  temerile  tale  fundamentale  și  pentru  a-ți  îndeplini  fanteziile.  Seducția  îți  distorsionează  mult  percepția  asupra realității  relației  și  a  persoanei  cu  care  ești  implicat.  Odată  ce  realitatea  va  ieși  la  iveală,  este  posibil  să  începi  să  te  retragi,  deoarece  îți  dai  seama  că  ai  mers  prea  repede  și  ai devenit prea vulnerabil, sau îți poți da seama că persoana cu  care  te-ai  implicat  nu  este  cineva  cu  care  ar  trebui  să  fii  vulnerabil.  În  orice  caz,  atunci  când  începi  relații  noi,  mergi  încet,  rămâi  ancorat  în  realitate  și  permite  relației  să  se  desfășoare  de  la  sine,  nu  ca  și  când  ai  încerca  să  o  controlezi.     

Întâlnirile    Dacă  nu  te  afli  într-o  relație  și  începi  să  ai  întâlniri,  este  important  să  ai  în  vedere  anumite  aspecte  importante.  Deoarece  părintele  a  pretins  loialitate  și  devotament  excesiv,  supraviețuitorii  incestului  ascuns  își  declară  adesea  loialitatea  și  se  dedică  rapid,  chiar  dacă  nu  doresc  să  fie  cu  persoana  respectivă. De asemenea, se pot implica sau se pot căsători cu o persoană cu  care  să  recreeze  o  relație  de  tip  părinte-copil  —  un  soț  sau partener care este  pretențios,  posesiv  și  nu  este  niciodată  mulțumit.  Le  este  greu  să-și  dea  seama  cine  este  cel  mai  potrivit  pentru  ei  din  întâlniri,  deoarece  aceștia  adesea  se  „implică”,  mai  degrabă  decât  să  vadă  întâlnirea  ca  pe  o  oportunitate  de  a  cunoaște  persoana  respectivă.  Ei  reușesc  mai  degrabă  să  creeze  dependențe  rapide  și  nesănătoase,  decât  să  dezvolte  parteneriate  de  succes. 

Întâlnirile  sunt  menite  să  fie  un  proces  de  sortare,  o  perioadă  de  a  cunoaște  încet  pe  cineva,  ca  apoi  să  vezi  dacă  aceasta  este  cu  adevărat  genul  de  persoană  sau  relație  pe  care  îți  dorești  să  o  dezvolți.  Fă-ți  o  listă  de  caracteristici  pe  care  le  cauți  într-un  partener  și  folosește-o  ca  un  ghid.  De  asemenea,  ar  trebui  să faci o listă a limitelor — în ce circumstanțe ar trebui să  fii  intim,  de  câte ori pe săptămână să vă vedeți, cât de des să vorbiți la telefon  sau  să  schimbați  mesaje,  etc.  Cu  cât  te  poți  ține  mai  bine  de  un  set  de  limite  care  să  te  ferească  de  dependențe  rapide,  cu  atât  ai  mai  multe  șanse  să  creezi  un  parteneriat  de  succes  atunci  când  ești  pregătit și să pui bazele unei  fundații care să te ajute la controlul fricii de angajament.     

Iubirea de sine sănătoasă   

Una  dintre  consecințele  de  a  fi  victimă  este  să  te  simți  obiectivizat  și  folosit,  nu  iubit.  Drept  urmare,  te  raportezi,  de  asemenea,  la  tine  însuți  și  la  ceilalți  ca  la  obiecte  care  trebuie  folosite.  Probabil  te  chinui  să crezi că meriți  să  fii  iubit.  Acest  lucru  nu  te  ajută  să  relaționezi  și  să  iubești  pe  altcineva.  A  învăța  să-ți  vezi  valoarea  astfel  încât  să  consideri  că  meriți  să  fii  iubit,  este  o  parte importantă din abilitatea ta de a iubi pe altcineva.  Angajamentul  într-o  relație  se  referă  la  construirea  și  cultivarea  unei  iubiri  durabile  între  două  persoane.  Deoarece  nu  ai  fost  niciodată  îngrijit  de  părintele  tău,  este  posibil  să  întâmpini  dificultăți  să  primești  dragoste și grijă,  sau, s-ar putea să disprețuiești să dăruiești iubire și, prin urmare, să te abții.  Drumul  tău  spre  recuperare  trebuie  să  includă învățarea dezvoltării unei  toleranțe  pentru  iubirea  de  sine.  Poți  face  acest  lucru  cu  declarații  simple  de  afirmare,  zilnic.  De  exemplu,  „mă  iubesc  necondiționat”  este  un  început.  Poți  să  încerci  acest  lucru  în  timp  ce  te  privești  în  ochi  în  oglindă.  Poți  elabora  orice  număr  de  declarații  pentru  a-ți  afirma  sentimentele  de  iubire  de  sine.  Deasemenea,  îți  poți  crește  toleranța  făcând  mai  multe  lucruri  prin  care  să-ți  porți  de  grijă,  cum  ar  fi  să  gătești  masa  preferată,  să  mergi  la  un  restaurant  preferat,  să  te  plimbi,  să  stai  de  vorbă  cu  prietenii,  să  faci  o  baie  caldă,  să  citești  o  carte  bună  și  așa  mai  departe.  Fă  mai  mult  din  orice  te  face  să  dezvolți  un  sentiment  mai  mare  de  iubire  de  sine,  cu  condiția  să  nu  devină  autodistructiv.  (De  exemplu,  tulburările  de  alimentație  și  dependențele  sexuale  încep  ca  modalități  de  purtare  de  grijă  de  sine,  dar  devin  autodistructive.) 

O  altă  rană  fundamentală  este  vătămarea  cauzată  de  faptul  că  nu  ai  învățat  niciodată  să  ai  încredere  în  propriul  simț  intuitiv.  Relația  ascunsă  incestuoasă  nu  ți-a  permis  niciodată  să-ți  cunoști  sentimentele  și  să  ai  încredere  în  ele,  deoarece  ai  fost atât de preocupat de sentimentele părintelui  tău.  Dependența  necorespunzătoare  te-a  împiedicat  să-ți  asumi  riscuri  personale esențiale în dezvoltarea încrederii în intuiția ta.  În  copilărie,  aveai  nevoie  ca  părintele  tău  să-ți  ofere  un  refugiu  în  care  să  fi  fost  îngrijit  și  încurajat  atunci  când  ți-ai  fi  asumat  riscuri  personale  de  autonomie.  Relația  incestuoasă  a  interzis  această  conjunctură.  Părintele  tău  avea  nevoie  de  tine  prea  mult  pentru  a-ți  permite  libertatea  de  a-ți  asuma  riscuri.  Să  fii  jefuit  de  libertatea  autonomiei  este  ceea  ce  interferează  cu  dezvoltarea  încrederii  în  intuiția  ta.  Neîncrederea  pe  care  o  ai  în  instinctele  tale  este  un  factor  hotărâtor  în  crearea  ambivalenței  cu  privire  la  angajamente.  În  cele  din  urmă,  trebuie  să  fii  capabil  să  ai  încredere  în  sentimentul  tău  intuitiv  cu  privire  la  o  relație  pentru  a  ști  ce  este  cel  mai  bine  pentru  tine.  Când  nu  ai  încredere  în  acest  lucru,  s-ar  putea  să-ți  folosești  excesiv  intelectul.  Acest  lucru  îți  poate  denatura  simțul  intuitiv.  Scindarea  simțului intuitiv de intelect ajută la crearea agoniei ambivalenței.  Începe  să  înveți  să-ți  asumi  riscuri  și  să  ai  încredere  în  simțul  tău  intuitiv.  Începe  cu  mici  probleme  și  decizii  —  bazează-te  pe  sentimentele  intuitive.  Continuă  să  exersezi  și  să  te  întorci  la  acest proces. Amintește-ți că  este în regulă să faci ceva ce te avantajează.  În  cele  din  urmă,  continuă  să  ai  grijă  de  copilul  tău  interior  abandonat.  Nimeni  altcineva  nu  o  poate  face  pentru  tine.  Păstrează  o  poză  cu  tine  din  copilărie  sau  o  imagine  în  minte  și  privește-o  zilnic.  Spune-i  copilului  din  tine  toate  lucrurile  pe  care  avea  nevoie  să  le  audă,  dar  nu  le-a  auzit  de  la  nimeni.  Liniște. Afirmare. Încurajare. O meriți!   

8  Întrebări frecvente  ​Ai răbdare față de tot ceea ce nu este rezolvat în inima ta și încearcă să

iubești întrebările în sine... — Rainer Maria Rilke, Letters to a Young Poet În  timpul  seminariilor  și  al  ședințelor  mele  ca  terapeut,  mi  s-au  pus  deseori  multe  întrebări  pe  care  aș  dori  să  le  adresez  în  acest  capitol.  Este  o  șansă  pentru  mine  să  clarific  aspecte  ale  incestului  ascuns  care, poate nu au  apărut  în  alte  capitole.  Sper  că  aceste  lămuriri  să-ți  ajute  călătoria  de  vindecare.  Știu  că  mulți  dintre  voi  caută  răspunsuri  pe  măsură  ce  înaintați  cu  anumite  aspecte  ale  recuperării.  Voi  încerca  să  răspund  clar  la  anumite  întrebări  pentru  a  vă oferi direcție; cu toate acestea, nu subestimați întrebările  în  sine.  Faptul  că  vă  puneți  întrebări  cu  privire  la  relația  cu  părintele  vostru  înseamnă  că  vă  lărgiți  conștientizarea și activați procesul de schimbare în voi  înșivă.  Propria  călătorie  intuitivă  de  vindecare  începe  odată  cu  lărgirea  ariei  de  conștientizare.  Aveți  încredere  că  timpul  vă  va  oferi  răspunsuri  care  nu  sunt încă clare și îndrăgostiți-vă de întrebări în sine.      Î Nu este bine să fii apropiat de părinții tăi în timp ce crești?  R Ba  da,  absolut.  Atunci  când  relația  se  bazează  în primul rând pe nevoile  copilului,  copiii  sunt  liberi  de  povara  vinovăției  și  obligațiilor  necorespunzătoare  față  de  părinți.  Acest  atașament  timpuriu  devine  poarta  către  relațiile  de  succes  la maturitate. Copiii sunt capabili să aibă încredere în  propriile  instincte  și  să-și  cunoască  nevoile,  care  permit  alegeri  mai  sănătoase  în  prietenii  și  romantism.  Dar,  într-o  relație  de  incest  ascuns  cu un  părinte,  a  fi  apropiat  înseamnă  a  simți  o  responsabilitate  excesivă  față  de  părinte.  Copiii nu au libertatea necesară pentru a-și cunoaște propriile nevoi și  dorințe.  Nevoile  părintelui  devin  astfel  încorporate  ca  fiind  proprii  copilului. 

Împărțiți  în  mod  constant  între  cererile  părintelui  și  propriile  dorințe,  copiii  învață  să  se  jertfească  pentru  a  satisface  părintele  și  pentru  a  scăpa  temporar  de  povara  vinovăției  excesive  și  a  anxietății.  Aceasta  devine  o  cale  spre  frustrare  și  dezamăgire  în  relațiile  mature,  în  special  în  romantism.  În  cazul incestului ascuns, a fi apropiat de părinte nu este benefic pentru tine.      Î Cum  poate  fi  considerată  incest,  o  relație  cu  un  părinte  fără  contactul  sexual propriu-zis?  R Aceasta  este  o  întrebare  importantă.  Mulți  oameni  sunt  derutați  de  conceptul  potrivit  căruia  un  părinte  care  folosește  un  copil  ca  partener-surogat,  chiar  și  fără  atingere  sexuală,  tot  traversează  barierele  incestuoase.  Când  ne  gândim  la  incest,  majoritatea  oamenilor  se  gândesc  la  a  fi  atinși  și  abuzați  sexual,  ceea  ce  ar  duce  la  probleme  sexuale  (și  de  altă  natură)  la  vârsta  adultă.  Într-o  relație  de  incest  ascuns  cu  un  părinte,  copilul  devine  partenerul  și  „amantul  de  încredere”.  Copiii  se  simt  dezgustați,  prea  apropiați  și  înlănțuiți  în  lumea  adultă  a  frustrărilor  conjugale  și  sexuale  ale  părintelui.  La  vârsta  adultă,  ei  nu  se  simt  liberi  să  urmărească  intimitatea  cu  „iubirea  vieții  lor”;  ei  trebuie  să  declare  loialitatea  față  de  părinte.  Propria  lor  sexualitate  este  cuprinsă  de  stimulare  excesivă,  confuzie  și  sentimente  de  infidelitate.  Au  mai  multe  șanse  să-și  creeze  o lume plină de fantezie sexuală  în  care să se retragă, decât să urmărească cu îndrăzneală un partener pe care  îl  aleg.  Ei  devin  amantul  și  partenerul  emoțional  sau  psihologic  pentru  părintele  lor.  În  acest  fel,  nicio  atingere  fizică  nu  este  necesară  pentru  ca  sexualitatea să le fie invadată și abuzată. Sunt victime ale incestului ascuns.      Î Poate  cineva  experimenta  atât  incest  ascuns  cât  și  explicit  cu  același  părinte?  R Da,  cineva  poate  juca  rolul  de  partener-surogat  și, în același timp, poate  fi  agresat  sexual  de  către  același  părinte.  Există  câteva  consecințe  diferite  pentru  această  victimă  prinsă  între  cele  două  roluri.  Victimele  incestului  explicit  raportează  adesea  mirosuri  invazive,  atingeri  și  alte  amintiri  senzoriale  (descrise  ca  flashbacks  —  amintiri  vagi)  care  intervin  în  funcționarea  lor  zilnică.  Aceste  victime  tind  să  se  simtă  mai  pierdute,  deoarece  au  avut  nevoie  să-și  creeze  compartimente  sau  diferite  aspecte  în  sinea  lor  pentru  a  supraviețui  incestului  explicit.  Pe  de  altă  parte,  victimele 

incestului  ascuns  tind  să  nu  raporteze  același  nivel  de  compartimentare  sau  amintiri  invazive.  Aceștia  vor  raporta  că  sunt  blocați  și  joacă  un  anume  rol  în  viață,  având  dificultăți  de  a-și  exprima adevăratul lor sine. Ei confundă rolurile  lor  cu  identitățile  lor.  În  acest  sens,  rolul  devine  un  compartiment  al  sinelui  folosit  pentru  a  supraviețui.  Atât  supraviețuitorii  incestului  explicit,  cât  și  al  celui  ascuns  vor  raporta  că  se  simt  constrânși  și  sufocați  de  părinte.  Recuperarea  necesită  atenție  acordată  ambelor  probleme,  dacă  au  apărut  la  aceeași persoană.  În unele cazuri, o greșeală pe care supraviețuitorii incestului și terapeuții  profesioniști  o  fac  este  de  a  trata  rolul  parteneriatului-surogat  ca  o  problemă  minoră  în  comparație  cu  incestul  explicit.  De  asemenea,  ei  pot  presupune  că  problemele  prezentate  sunt  doar  o  cauză  a  atingerii  sexuale  și  a  abuzului  ulterior.  Unii  supraviețuitori  vor  raporta  atingerea  sexuală  directă  ca  doar  o  mică  parte  a  relației  explicit-ascunse.  Aspectul  incestului  ascuns  și  efectele  sale  dăunătoare  pot  continua  ani  de  zile  după  ce  atingerea  explicită  încetează.  Pe  parcursul  terapiei  și  procesului  de  vindecare,  este  esențial  ca  ambele  să  fie  abordate  în  profunzime  pentru  ca  recuperarea  să  aibă  cel  mai  util impact.      Î Mama  a  fost  singurul  părinte  alături  de  mine.  Mă  simt  atât  de  vinovat  gândindu-mă să am propria mea viață. Cum să o abandonez?  R Obiectivul  recuperării  de  incestul  ascuns  nu  este  să-ți  abandonezi  părintele.  Scopul  este  de  a  restabili  limitele  relațiilor,  de  a-ți  defini  nivelul  de  participare  la  ele  și  de  a  identifica  nevoile  tale.  Sentimentul  vinovăției  de  a-ți  lăsa părintele în urmă, în timp ce îți trăiești propria viață, apare frecvent.  Să clarificăm unele dintre obstacolele care pot apărea aici. În primul rând, una  dintre  atribuțiile  părinților  este de a avea copii care, în cele din urmă, pleacă și  își  duc  propria  viață.  Un  părinte  care  te-a  blocat  în  rolul  de  soț  sau  soție  surogat,  te-a  încărcat  cu  sentimente  excesive  de  responsabilitate  și vinovăție  în  legătură  cu  căsătoria  sau  viața  lui;  acestea  nu  sunt  responsabilitatea  ta.  Aceste  probleme  nu  sunt  din  vina  ta  și  nu  este  datoria  ta  să  le  rezolvi.  În  al  doilea  rând,  nu  îi  abandonezi.  Adulții  sunt  responsabili  pentru  ei  înșiși.  Cu  siguranță,  părinții  în  vârstă  au  nevoie  de  asistență  din  partea  celor  dragi,  dar  povara  incestului  ascuns  este  diferită.  Incestul  ascuns  este  construit  în  așa  fel  încât  te  împiedică  să  pleci.  Este  esențial  să  începi  să vezi capcana în care 

te  afli  și  să  înfrunți  vinovăția  pe  care  o  simți.  Abilitatea  ta  de  a  avea  o  viață  independentă și o relație romantică de succes depinde de acest lucru.      Î Cum  să  stabilesc  limite  cu  ceilalți,  fără  ca  ei  să  se  simtă  răniți  sau  să se  supere pe mine?  R Va  fi  necesar  să  restabilești  cât  de  mult  și  modul  în  care  te  implici  cu  părintele,  frații,  prietenii  și  soțul  /  soția  sau  partenerul.  Poți  începe  cu  lucruri  obișnuite  cum ar fi să stabilești limite în jurul subiectelor de conversație sau a  timpului  petrecut  împreună.  Va  trebui  să-i  spui  părintelui  tău  că  nu  vei  mai  fi  disponibil  „la  comandă” și că prioritatea ta este soțul / soția ta. De asemenea,  poate  fi  necesar  să  le  spui  fraților  tăi  că  nu  mai  dorești  ca  aceștia  să  fie  mesageri  pentru  părintele  vostru  care nu este fericit că tu stabilești limite noi.  Rolul  tău  de  îngrijitor  cu  prietenii  și  chiar  cu  soțul  /  soția,  cel  mai  probabil,  va  trebui  să  se  schimbe.  Va  trebui  să  afirmi  preferințe  și  opinii  care  încep  să  dezvăluie  mai  multe  despre  adevăratul tău sine. Da, este posibil ca prietenii și  familia  ta  să  nu  înțeleagă  și  chiar  s-ar  putea  simți  răniți  sau  supărați  că  schimbi  premisele  relației.  Acest  lucru  va  fi  valabil  în  special  pentru  părintele  tău,  cu  care  este  necesar  să  stabilești  limite,  miza  fiind  capacitatea  ta  de  a  avea  propria  viață.  Stabilirea  limitelor  cu  ceilalți  nu  necesită  acordul  și  înțelegerea  lor.  Nu  lăsa  pe  seama  celorlalți  să  îți  aprobe  libertatea  de  a-ți  exprima nevoile!      Î Nu  par  să  pot  lua decizii de unul singur sau să-mi exprim opiniile. Este un  lucru comun pentru supraviețuitorii incestului ascuns?  R Da,  este.  În  sistemele  familiale  sănătoase,  dezvoltăm  un  sentiment  al  nevoilor,  dorințelor  și  preferințelor  noastre,  fiind  văzuți  și  validați  pentru  cine  suntem  cu  adevărat.  Ajungem  la  vârsta  adultă  cu  un  sentiment  că  avem  o  valoare  care  ne  permite  să  ne  luptăm  pentru  punctul  nostru  de  vedere,  să  exprimăm  opinii  și  să luăm decizii care sunt în interesul nostru fără să simțim  vinovăție  inutilă.  În  relația  de  incest  ascuns,  identitatea  ta  depinde  de  organizarea  în  jurul  nevoilor  părintelui  și  de  validarea  acestuia.  Ție  ți-a  fost  oferită  puțină  validare,  cu  excepția  cazurilor  când  a  servit  nevoilor  părintelui.  Ai  învățat  din  copilărie  să  asimilezi  nevoile  altora  ca  fiind  ale  tale,  iar  acum,  când ai nevoie, ești confuz și îți este dificil să-ți lămurești propriile decizii.   

Î De ce îmi este atât de greu să mă implic cu un partener romantic?  R În  incestul  ascuns,  părintele  tău  te-a  tratat  ca  pe  partenerul  lui  și  a  fost  nevoie  de  devotamentul și loialitatea ta pentru ca acesta să nu se simtă gol și  singur.  Ai  devenit  partenerul  preferat  în  opoziție  cu  celălalt  părinte.  Această  poziție  specială  și  privilegiată  te-a  făcut  să  te  simți  probabil  puternic,  dar  cu  un  cost  teribil.  Când  a  venit  momentul  să-ți  cauți  propria iubire, probabil că ai  conștientizat  conflictul  cu privire la libertatea ta de a face acest lucru. Scindat  între  dorința  ta  naturală  de a găsi dragoste și nevoia părintelui tău de a te ține  aproape,  angajamentul  față  de  iubita  /  iubitul  pe  care  l-ai  ales  a  devenit  o  luptă.  Probabil  că  ai  făcut  un  compromis,  oferindu-i-te  puțin,  dar  nu  cu  totul  unui  iubit.  Acest  aranjament  duce  de  obicei  la  pierdere  și  dezamăgire.  Îți  păstrezi  părintele,  dar  îți  pierzi  iubitul.  Trebuie  să  confrunți  în  interiorul  tău  această  legătură  cu  părintele  și  să  decizi  a  cui  viață  intenționezi  să  o  trăiești  — a ta sau a părintelui.      Î Nu  pot  să  încetez  să  fiu  afemeiat.  Are  legătură  cu  incestul  ascuns  cu  mama mea?  R Nu  există  doar  o  singură  dinamică  în  spatele  motivului  pentru  care  bărbații  sunt  afemeiați.  Cazul  incestului  ascuns  poate  fi  doar unul din factorii  cauzali.  În  acest  caz,  o  dinamică  esențială  este  nevoia  ta  de  a  recrea  în  mod  constant  sentimentul  de  a  fi  special  dat  de  incestul  ascuns,  prin  a  câștiga  în  mod  repetat  atenția  femeilor.  Acest  sentiment  este  saturat  rapid  în  cazul  afemeiaților  și  în  consecință au nevoie să treacă la următoarea și următoarea  cucerire.  De  asemenea,  dacă  ai  fost  partenerul  mamei  tale,  probabil  că  ai  înmagazinat  un  rezervor  imens  de  furie,  împreună  cu  dorința  de  a  o  respinge  și  de  a  o  îndepărta  pe  mama  ta.  Dacă  nu  poți  face  acest  lucru  cu  mama,  atunci  o  faci  cu  iubite  succesive.  Cel  mai  probabil  ai  copiat  comportamentul  grijuliu  și  atent  pe  care  l-ai  învățat  cu  mama  ta  și  te  porți  cu  fiecare  femeie  nouă  ca  și  cum  ea  este  „aleasa”.  Femeile  se  simt  adorate  și  fermecate  de  comportamentul  tău  atent,  dar  apoi  devin  confuze  și  vinovate  atunci  când  relația  se  termină  fără  niciun  motiv  aparent.  Când  dai  de  propriul  tău  conflict  intern  cu  privire  la  loialitatea  față  de  mamă  și  teama  de  a  fi  captiv și sufocat,  îți  abandonezi  iubita  pentru  a  găsi  una  nouă.  Acest  tipar  îți  oferă  o  iluzie  de  libertate  pe  care  nu  o  poți  avea  cu  mama  ta  —  capacitatea  de  a  o respinge și  de  a-i  declara  infidelitate.  Aceste  tipare  adesea  pot  provoca  dependențe. 

Eforturile  unei  persoane  depuse  în  perioada  recuperării  din  dependența  sexuală devin o parte esențială a procesului de vindecare.       Î Există  diferențe  atunci  când  o  fiică  este  partenerul-surogat  al  mamei  sale?  R Da,  există.  O  femeie  are  mai  multe  șanse  să  ofere  ajutor  sub  auspiciile  codependenței  fără  să  poată  identifica  parteneriatul  surogat  ca fiind factor în  codependența  ei.  De  fapt,  din relația ascunsă cu mama ei a învățat să pună în  valoare  nevoile  și  sentimentele  altcuiva  în  detrimentul  ei,  să  vadă  problemele  altcuiva  ca  fiind  ale  ei  și  să  se  simtă  valoroasă  doar  atunci  când  poate  fi  de  ajutor  altcuiva.  De  asemenea,  deși  nu există o tensiune sexuală explicită între  mamă  și  fiică,  ea  va  avea  în  continuare  aceeași  problemă  de  a  nu  putea  fi  disponibilă  pentru  un  angajament  deplin  cu  un  partener  romantic.  Ea  se  va  teme  de  a  fi  sufocată  într-o  relație.  Cel  mai  probabil  va  prelua  furia,  neîncrederea  și  disprețul  mamei  sale pentru tatăl ei și apoi va proiecta aceste  sentimente  pe  alți  bărbați.  Astfel  îi  va  fi dificil să aibă o relație de dragoste de  succes  cu  un  bărbat.  Ar  găsi  defecte  bărbaților  și  ar  rămâne  loială  mamei  sale.  Tulburările  de  alimentație  sunt  frecvente  și  aici,  în  special  exagerarea  compulsivă  în  alimentație.  Ca  și  dependența  sexuală, este o încercare greșită  de  a-și  declara  libertatea —„Nu mă poți controla! Pot să mănânc orice vreau! ”  O  fiică  care  a  fost  soțul-surogat  al  mamei  sale  trebuie  să  se  despartă  de  ea.  Aceasta  înseamnă  declararea  libertății  prin  faptul  că  nu  participă  la  rolul  de  soț  sau  partener,  stabilirea  limitelor  participării,  detașarea  de  sentimente  și  percepții  despre tatăl ei care aparțin mamei sale, însănătoșirea de problemele  ei  compulsive  sau  dependențe,  realizarea  exprimării  nevoilor  proprii  ca  prioritate în relații și revendicarea dorinței de dragoste romantică.      Î Toată  viața  am  încercat  să  evit  bărbații  ca  tatăl  meu,  dar  se  pare  că  am  ales  încă  unul  la  fel ca el — pretențios, gelos, autoritar, niciodată mulțumit, care  face  mereu  observații  sexuale  cu  privire  la  alte  femei.  De  data  asta  m-am  căsătorit cu el. Cum s-a întâmplat asta?  R Spre  deosebire  de unii supraviețuitorii ai incestului ascuns, care evită să  intre  în  relații  romantice,  unii  supraviețuitori  se  simt  forțați  să  se  angajeze  repede  în  oportunități  romantice  sau  sexuale.  Chiar  și  atunci  când  există 

semne  clare  de  avertizare  sau  comportamente  dăunătoare  în  legătură  cu  bărbatul  respectiv,  un  sentiment  de  vinovăție  morală te obligă să încerci să fii  înțelegătoare  și  să  „faci  lucrurile  să  meargă”.  În  mod  inconștient,  ai  recreat  relația  cu  tatăl  tău  găsind  un  bărbat  care  este  autoritar  și  inadecvat  sexual.  Această  alegere  poate  face  parte  dintr-un  tipar  mai  amplu  caracterizat  de  un  interes  deosebit  pentru  bărbații  care  oferă  intrigă  și  de  un  interes  diminuat  pentru  bărbații  care  sunt  mai  stabili.  Poți  ascunde  propriile  sentimente  ambivalente  despre  angajament,  alegând  un  bărbat  care  are  probleme  mai  evidente  cu  loialitatea  și  angajamentul.  Până  când  nu  ești  dispusă  să  examinezi  deliberat  incestul  ascuns  cu  tatăl  tău,  poți  fi  obligată  să  continui  acest  tipar  de  reconstituire  a  trecutului.  La  baza  acestui  tipar  se  pot  găsi  probleme  de dependență de iubire sau de sex care te determină să treci peste  semnele  de  avertizare.  Pentru  ca  recuperarea  să  aibă  loc,  acest  aspect  va  necesita  și  el  analiză  din  partea  ta  alături  de  bunăvoința  de  a  renunța  la  dependența respectivă.      Î Sunt  căsătorită  cu  un  bărbat  care  este  soțul-surogat  al  mamei sale. Sunt  întotdeauna  pe  locul  doi  pentru  el,  atunci  când  își organizează prioritățile. Cum  pot  să-l  determin  să  vadă  că  ne  rănește  căsnicia?  Cum  decid  dacă  să  rămân  sau să îl părăsesc?  R În  principiu,  cu  excepția  cazului  în  care  este  dispus  să  vadă  că  există  o  problemă  în  relația  cu  mama  sa  și  să  solicite  ajutor,  probabil  vei  rămâne  întotdeauna  pe  locul  doi.  Este  responsabilitatea  lui  să  fie  de  partea  ta  în  fața  mamei  lui,  să  stabilească  limite  și  să  o  anunțe  că  tu  ești  prioritatea  lui.  De  exemplu,  dacă  ea  face  comentarii  negative  despre  tine,  el  ar  trebui  să  intervină.  Cu  toate  acestea,  până  când  nu  vede  această  situație  ca  fiind  o  problemă,  te  poate  acuza  pe  tine  ca  fiind  problema.  Dacă  încerci  să  soliciți  schimbări  din  partea  lui,  încearcă  o  abordare  clară  și  blândă  care  să  apeleze  la  dragostea  lui  pentru  tine  și  la  dorința  pe  care  o  aveți  amândoi  de  a  face  lucrurile  să  meargă.  Dacă  acest  lucru  nu  reușește  să-l  motiveze  să  facă  schimbări  sau  să  solicite  ajutor,  ai  două  opțiuni:  fie  accepți  incapacitatea  sa  de  a  se  angaja  pe  deplin  în  relația  cu  tine,  mama  lui  rămânând  pe  primul  loc,  fie  iei  în  considerare  să  renunți  și  să  îți  vezi  de  viață.  Nu  este  niciodată  ușor  să  părăsești  o  persoană  iubită,  dar  a  fi  pe  locul  doi  după  mama  lui,  duce  la  o  viață  plină  de  nemulțumire.  În  cele  din  urmă,  este  nevoie  să  fii  pregătită  în  perspectiva încheierii relației, dacă soțul nu poate sau nu vrea să se schimbe. 

Î Este  posibil  să  pot  transmite  propriilor  mei  copii  acest comportament de  incest ascuns?  R Da,  este  posibil  să  transmiți  copiilor  incestul  ascuns.  Prin  faptul  că  ai  fost  exploatat  de  părintele  tău,  ai  învățat  că  este  ceva  normal  să te consolezi  apelând  la  copiii  tăi  în  loc  de  soție.  Având  în  vedere  problemele  de  angajament  și  loialitate  pe  care  le  ai,  probabil  că  îți  este  mai  ușor  să  relaționezi  și  să  fii  intim  cu  unul  dintre  copii  decât  cu  soția.  Poți,  de exemplu,  să  devii  extrem  de  legat  de  copilul  tău  și  astfel  să-ți  împingi  soția  în  afara  căsătoriei.  Soția  simte  probabil  o  frustrare  imensă  că  nu  poate  concura  niciodată  împotriva  mamei  tale  și  a  fetei  tale.  În  calitate  de  părinte,  este  important  să  nu  îți  implici  copiii  în  disputele  cu  soția  sau  să  le  permiți  să  îți  ofere  mângâiere  în  locul  soției.  Stabilește  limite  cu  copilul  tău  spunând:  „Nu  trebuie  să-ți  faci  griji  pentru  mine  —  mama ta și cu mine vom rezolva asta. Tu  poți  merge  la  joacă.”  Asigură-te  că  te  ocupi  de  căsătorie,  astfel  încât  copilul  să  vadă  că  legătura  conjugală  este  primară.  O  legătură  puternică  între  tine  și  soția  ta  va  aduce  liniște  copilului  tău  și  îi  va  oferi  un  sentiment  că  nu  trebuie  să-și  facă  griji.  Ambii parteneri din căsătorie trebuie să depună eforturi pentru  a  investi  deplin  și  pentru a-și păstra solidaritatea puternică ca punct de sprijin  central  în  caruselul  familiei. Construirea unei legături conjugale puternice îi va  împiedica  pe  copii  să  se  simtă obligați să te salveze și te va împiedica pe tine  să-ți  folosești  copiii  pentru  a  obține  confort  necorespunzător  din  partea  lor.  Caută consiliere în căsătorie dacă problemele persistă.      Î Și dacă sunt părinte singur?  R Familiile  monoparentale  nu  sunt  neapărat  disfuncționale  sau  destinate  pentru  încălcarea  necorespunzătoare  a  limitelor.  Cu  toate  acestea,  familiile  monoparentale  pot  aduce  vulnerabilitate  copiilor  care  sunt  atrași  să  joace  rolul  de  soț  sau  soție-surogat.  Copilul  empatic,  sensibil,  va  sesiza  singurătatea  ta  și  va  dori  în  mod  natural  să  te  ajute sau să te salveze. Acesta  este  un  sentiment  normal  de  iubire  pe  care  îl  simt  copiii.  Aceștia  pot  simți  o  povară  în plus prin faptul că trebuie să-ți „poarte de grijă”. Îmi amintesc că am  făcut  o  emisiune  radio  cu  două  mame  singure  ca  și  gazde.  După  ce  am  discutat  o  vreme  subiectul  incestului  ascuns, una dintre ele mi-a spus: „Acum  înțeleg  de  ce  fiul  meu  adolescent  mi-a  spus  să  mă  grăbesc  și  să  mă  căsătoresc.  El  a  vrut  să  se  simtă  liber  să  plece  la  facultate  în  curând.”  Dacă  ești  un  părinte  singur,  asigură-te  că  recunoști  dragostea  copilului  tău  ca  o 

trăsătură  pozitivă  dar  urmărește-ți  nevoia  de  companie  cu  adulții  și  oferă-i  copilului  tău  mesajul  că  vei  fi  bine  și  să  nu-și  facă  griji.  Oferă-i  mentori  adulți  benefici.  De  exemplu,  dacă  ai  un  fiu,  este  important  ca  el  să  aibă  un  bărbat  adult  adecvat  și  grijuliu  în  viața  lui.  Acesta  ar  trebui  să  fie  tatăl  său  pe  cât  posibil.  Dacă  copilul  tău  este  înclinat  să  te  consoleze  în  singurătatea  ta,  asigură-l  că  nu  este responsabilitatea lui. Dă-i libertatea de a crește fără să se  simtă împovărat de necazurile tale.      Î M-am  identificat  cu  multe  dintre  aceste  caracteristici,  dar  pot  fi  cu  adevărat fericit și mulțumit?  R Îmi  place  să  cred  ideea  că  fericirea  nu  poate  fi  obținută  dacă  este  urmărită în mod direct, dar că devine un rezultat provenit dintr-o viață trăită cu  sens.  Dacă  ne  investim  pe  deplin  în  viața  noastră  și  găsim sens, cu siguranță  putem  fi  siguri  de  o  anumită  fericire.  Riscul  pentru  supraviețuitorul  incestului  ascuns  este  că,  dacă  este  prea  implicat  în  viața  părintelui,  nu  poate  investi  într-o  viață  proprie  plină de mulțumire și fericire. Din această perspectivă, poți  vedea  cât  de  important  este  să  te  separi  de  părintele  tău  și  de  impactul  incestului ascuns. Va fi probabil necesar să mergi la terapie pentru o perioadă  de  timp.  Incestul  ascuns  este  un  proces  viclean  care  va  necesita  un  profesionist  instruit  care  să  te  ajute  să-ți  găsești  drumul  prin  labirintul  de  confuzie  cauzat  de  nevoia  părintelui  tău  de  a  te  ține prea aproape. Asigură-te  că  terapeutul  tău  înțelege  incestul  ascuns  și  elementele  necesare  de  recuperare.  Asigură-te  că  este  familiarizat  cu  grupurile  de  suport  enumerate  în  anexă,  precum  și  cu  cărțile  din bibliografie. Este important ca terapeutul să  nu  te  împingă  să  te  desparți  prea  repede  de  părintele tău și nici să nu susțină  că  este  „normal”  să  fii  atât  de  apropiat.  Învățarea  de  a-ți  gestiona  percepția  nepotrivită  de  vinovăție,  sentimentele  de  responsabilitate  exagerată  și  temerile  de  sufocare  îți  va  oferi  libertatea  pe  care  o  meriți  pentru  a  investi pe  deplin  în  propria  viață  și  pentru  a  găsi  mulțumirea  și  fericirea  pe  care  le  dorești.