Noiembrie 1918. Revolutia germana, crearea lumii moderne
 9786063396427

Citation preview

ROBERT GERWARTH

NOIEMBRIE

REVOLUȚII 1 GERMINA CREAREA LUMII MODERNE

LITERA

KRCNIK4

ROBERT GERWARTH

NOIEMBRIE

REVOLUȚIA GERMANĂ CREAREA LUMII MODERNE Traducere din limba engleză CORA RADULIAN

LITERA București

November 1918. The German Revolution Robert Gerwarth

Copyright © 2020 Robert Gerwarth Ediție publicată pentru prima dată în limba engleză în 2020 Traducere publicată prin înțelegere cu Oxford University Press Grup Media Litera este responsabilă în totalitate pentru traducerea ediției originale, iar Oxford University Press nu este răspunzătoare pentru nici o eroare, omisiune, inadvertență sau ambiguitate sau pentru orice asemenea problemă legată de traducere.

LITERA*

Editura Litera tel.: 0374 82 66 35; 021 319 63 90; 031 425 16 19 e-mail: [email protected] www.litera.ro

Noiembrie 1918. Revoluția germană. Crearea lumii moderne Robert Gerwarth

Copyright © 2023 Grup Media Litera pentru versiunea în limba română Toate drepturile rezervate Traducere din limba engleză: Cora Radulian Editor: Vidrașcu și fiii Redactori: Ramona Ciortescu, Georgiana Harghel Corector: Rodica Crețu Copertă: Flori Zahiu-Popescu Tehnoredactare și prepress: Liviu Rusu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României GERWARTH, ROBERT Noiembrie 1918 : Revoluția germană. Crearea lumii moderne / Robert Gerwarth ; trad, din 1b. engleză de Cora Radulian. București: Litera, 2023 ISBN 978-606-33-9642-7

I. Radulian, Cora (trad.) 94

Cuprins

Prefață......................................................................................... 9

Lista hărților..............................................................................17

Lista ilustrațiilor........................................................................ 18 Introducere. „Ca un vis frumos".............................................. 25 Capitolul 1. 1917 și revoluția așteptărilor............................... 48

Capitolul 2. Speranța în victorie.............................................77

Capitolul 3. Sfârșitul jocului.................................................. 98 Capitolul 4. Revolta marinarilor........................................... 115 Capitolul 5. Revoluția se extinde ......................................... 130 Capitolul 6. Confruntare finală în Berlin............................. 149

Capitolul 7. încheierea păcii în Vest..................................... 167 Capitolul 8. Provocări pentru tânăra republică....................177 Capitolul 9. Combaterea radicalizării................................... 188 Capitolul 10. Triumful liberalismului ................................... 213

Capitolul 11. Democrația sub asediu..................................... 229 Capitolul 12. Subminarea Republicii de la Weimar............. 241

Epilog. Republica sfidătoare: Germania, 1919-1923 .......... 274 Credite fotografice.................................................................. 285

Note......................................................................................... 286 Bibliografie

........................................................................... 344

Indice....................................................................................... 386

-------------------------------------------

Pentru Gundi și Helga - fiice ale Republicii de la Weimar

Prefață Noiembrie 1918 are o rezonanță specială și un loc aparte în istoria Ger­ maniei. Marchează nu doar unul, ci două evenimente epocale și strâns legate între ele, care au schimbat profund soarta celui mai mare stat al Europei: pe de o parte înfrângerea Germaniei în Marele Război și pe de alta revoluția ulterioară care a detronat monarhia și a transformat țara într-una dintre cele mai progresiste democrații din lume, Republica de la Weimar. Totuși Revoluția din Noiembrie, izvorâtă din înfrângere și din conflictul ideologic, nu se află la loc de frunte pe lista evenimente­ lor care sunt comemorate cu mândrie de democrații germani din prezent. Dimpotrivă, în scrierile istorice, în discursurile politice și în editoriale se vorbește adesea despre o revoluție „eșuată" sau „șovăielnică", evenimen­ tele de la sfârșitul lui 1918 fiind privite multă vreme ca parte integrantă din „calea specială" a Germaniei spre cel de-al Treilea Reich. Deoarece revoluția nu a provocat o ruptură suficient de radicală de trecutul im­ perial al Germaniei, nu a reușit, sau cel puțin așa se spune, să inspire o loialitate autentică față de democrație printre cetățenii germani și le-a permis radicalilor asemenea lui Hitler să profite de presupusele slăbiciuni ale sistemului. Această carte propune o interpretare alternativă a Revoluției din No­ iembrie — care face mai multă dreptate realizărilor evenimentelor din 1918-1919 care au constituit atât prima, cât și ultima revoluție dintr-o țară extrem de industrializată a lumii înainte de revoluțiile pașnice din Europa de Est și Centrală din 1989-1990. Alte revoluții care au prece­ dat-o pe cea din 1918 sau care au urmat acesteia - Revoluția franceză din 1789, revoluțiile paneuropene de la 1848, Revoluția Bolșevică din Rusia sau Revoluția chineză a lui Mao - au avut loc în societăți nonsau parțial industrializate ori au fost impuse din afară, cum a fost cazul în mare parte a Europei de Est în 1945—1949, unde „revoluțiile" nu au fost sprijinite de mase, ci au fost importate de Armata Roșie. Revoluția germană a fost contrară concepției materialiste a lui Karl Marx în ceea

10

NOIEMBRIE 1918

ce privește istoria văzută ca o succesiune de etape, în care revoluțiile burgheze, care au înlocuit stăpânirea monarhică cu constituțiile liberale și cu economiile capitaliste, ar fi avut loc înainte de epoca revoluțiilor comuniste. La începutul secolului XX însă, dezbaterea despre cum să obții o utopie comunistă a evoluat odată cu dezvoltarea taberei marxiste. Pentru unii, cum ar fi Lenin, industrializarea nu era o condiție prelimi­ nară a unei revoluții proletare care putea fi înfăptuită până și în țările parțial industrializate, cum ar fi Rusia, cu o „avangardă" de revoluționari profesioniști care ar fi răspândit ulterior conștiința de clasă și ar fi împins înainte industrializarea țărilor lor. Alții, cum ar fi influentul teoreti­ cian și politician social-democrat Eduard Bernstein, susțin că în țările puternic industrializate, cum ar fi Germania, economia devenise prea complexă pentru o revoluție - socialismul putea fi realizat fără o revoluție violentă, prin reforme legislative treptate. Astfel de dezbateri au întreținut multe dintre tensiunile de la stânga, care s-au accentuat în 1914 când izbucnirea războiului în Europa și sus­ ținerea din partea partidelor socialiste din toate țările Europei (cu ex­ cepția Italiei) pentru eforturile de război ale respectivelor țări au arătat fragilitatea solidarității de clasă internațională în fața mobilizării na­ ționaliste. Vom reveni pe parcursul cărții la aceste importante sciziuni și controverse din stânga europeană, chiar dacă din punct de vedere cro­ nologic accentul se pune pe evenimentele derulate din 1917 încolo. începând din 1917, anul în care intrarea Americii în război și două revoluții din Rusia au determinat o revoluție a așteptărilor atât în ce privește războiul în sine, cât și ordinea postbelică, și până la sfârșitul lui 1923, când anii revoluționari au vestit o perioadă mai stabilă din istoria Germaniei, această carte caută să realizeze două lucruri: mai întâi, își propune să ofere o nouă analiză narativă a evenimentelor turbulente care au dus la colapsul militar al Germaniei imperiale și la crearea primei democrații germane. In al doilea rând, se străduiește să facă acest lucru fără să cadă în capcana citirii istoriei germane în sens invers și a studierii evenimentelor din noiembrie 1918 prin prisma venirii lui Hitler la putere după declanșarea Marii Crize Economice din 1929 și a „eșecului" final al Republicii de la Weimar din 1933. Pentru a atinge aceste obiective, cartea ia mai în serios decât este adesea cazul punctele de vedere ale

PREFAȚĂ

11

germanilor care au trăit sfârșitul Marelui Război și primii ani ai Repu­ blicii de la Weimar. In loc să ia de bună povestea impusă în mod retros­ pectiv a „Republicii condamnate", care a devenit unul dintre șabloanele cărților de istorie din școli și ale discursurilor publice legate de Germania interbelică, eu sunt de părere că viitorul Republicii de la Weimar era larg deschis în primii ani ai existenței acesteia, probabilitatea eșecului fiind egală cu cea a succesului și optimismul în privința viitorului la fel de frecvent ca pesimismul. Mai mult, încadrând evenimentele care au dus la Revoluția germană în contextul mai larg al Europei Centrale și de Est, sunt de părere că Revoluția din Noiembrie a fost una dintre cele mai reușite revoluții din perioada 1917-1923. în fond, între 1917 și 1923 au avut loc peste 30 de încercări violente de schimbare de regim în întreaga Europă, unele dintre ele mai reușite decât altele. Similară cu Revoluția austriacă și cu cea ceh(oslovac)ă, Revoluția germană din Noiembrie și-a atins principalele obiective - pacea și democratizarea - într-o manieră inițial nonviolentă, evitând astfel orice desfășurare de evenimente care ar putea fi comparabilă cu războiul civil inimaginabil de brutal care a urmat Revoluției din Octombrie a lui Lenin. Pentru că Revoluția germană din 1918 a fost adesea descrisă ca o „mică revoluție", merită să ne întrebăm ce înseamnă de fapt acest termen. Dată fiind natura extrem de diversă a revoluțiilor în timp și spațiu, istoricii au discutat la infinit cum să le definească. Majoritatea sunt de acord că revoluțiile implică participarea unor mase mari de oameni și - dacă reușesc - o schimbare semnificativă a sistemului politic existent. în orice caz, unii au afirmat că revoluțiile trebuie să fie de asemenea violente pentru a fi clasificate ca atare. Conform acestei interpretări „maximaliste" oarecum romanticizate a revoluției, promovată în moduri foarte diferite de Thomas Paine, Jules Michelet, Karl Marx și alții, revoluțiile trebuiau să fie violente ca să distrugă vechiul regim și pe susținătorii acestuia. Totuși o asemenea interpretare ignoră faptul că în realitate nu există „revoluție standard" și că o parte dintre cele mai transforma­ toare revoluții, cum ar fi cele care au pus capăt regimurilor comuniste din întreaga Europa de Est și Centrală în 1989-1990, au fost în mare măsură nonviolente (cu excepția notabilă a României).

12

NOIEMBRIE 1918

Alte aspecte adesea subliniate ca fiind în esență revoluționare sunt „caracterul neașteptat" și schimbarea radicală a distribuției avuției. Totuși, în cazul Chinei, Mao a fost nevoit să lupte cu diverși adversari timp de peste două decenii înainte să ajungă la putere, în 1949, fără să pună cineva la îndoială faptul că Revoluția chineză a fost într-adevăr o revoluție. în mod similar, Revoluția Americană a avut loc între 1765 și 1783 și, deși a produs o schimbare politică extrem de impor­ tantă, nu a dus la o redistribuire a avuției. Cu siguranță, caracterul neașteptat nu a fost o caracteristică nici pentru Revoluția Americană, nici pentru cea chineză, deși violența în mod clar a fost. Același lucru se poate spune despre Revoluția mexicană și despre războiul civil iz­ bucnit ulterior (1913—1920). în general, revoluțiile au tendința să fie mai violente când una dintre revendicările principale ale revoluționarilor trece dincolo de schimbările politice și vizează redistribuirea avuției, a pământului și a „mijloacelor de producție", deoarece orice astfel de re­ distribuire e foarte probabil să fie implementată prin folosirea forței și menită să declanșeze o reacție violentă din partea celor care urmează să fie deposedați. Dacă revoluțiile iau forme foarte diferite, ele pot produce rezultate fundamental diferite: regimurile postrevoluționare pot fi democrații cum a fost cazul în 1918-1919 și apoi din nou în 1989-1990 în întreaga Europă Centrală și de Est - sau pot înlocui dictaturi brutale cu noi regi­ muri totalitare, ca în Rusia (1917), Cuba (1959) sau Iran (1979). Dată fiind paleta foarte largă de cauze, forme și rezultate ale eveni­ mentelor pe care le considerăm „revoluții", poate că ar fi cel mai bine să adoptăm o definiție mai rezervată, minimalistă, axată pe schimba­ rea populară radicală a unui sistem politic existent. în Germania (la fel ca în Rusia în primăvara lui 1917), cererea esențială inițială care a declanșat Revoluția din Noiembrie 1918 a fost încetarea imediată a războiului. Eșecul statului de a face rapid acest lucru a determinat transformarea Kriegsheendigungsrevolution (revoluție care pune capăt războiului) în ceva mult mai mare, în timp ce marinarii, soldații și mun­ citorii care demonstrau cereau abdicarea kaizerului - acesta fiind con­ siderat acum un obstacol în calea încheierii imediate a păcii. Refuzul kaizerului de a abdica a provocat apeluri la o schimbare sistemică mai

PREFAȚĂ

13

profundă, chiar dacă existau în continuare dezacorduri importante între revoluționari în ce privește transformarea Germaniei într-o republică a consiliilor sau o democrație parlamentară. Războiul și înfrângerea din ce în ce mai probabilă a Puterilor Centrale au fost prin urmare princi­ palii factori declanșatori ai revoluției. Dacă nu ar fi fost aceștia, nici una dintre revoluțiile care au avut loc în țări precum Germania, Austria sau Ungaria nu ar fi avut loc. In toate aceste cazuri (și același lucru se poate spune despre Rusia anului 1917 și China după 1945), revoluțiile derivau dintr-o criză majoră a legitimității ordinii politice existente, nu neapărat din starea societății, cum prezisese Marx. în aceasta constă și motivul pentru care am început să scriu prezenta carte tratând perioada care începe din 1917. E imposibil să înțelegem Revoluția germană și gama largă de așteptări a contemporanilor legate de un viitor încă necunoscut în 1918 fără să recunoaștem faptul că Ma­ rele Război, care s-a schimbat în mai multe privințe în 1917, a devenit declanșatorul involuntar al diferitelor revoluții sociale sau naționale care s-au desfășurat în întreaga Europă în 1918 și în preajma acestuia, în stadiile sale finale, începând din 1917, natura războiului s-a schimbat, întrucât Revoluția Bolșevică din 1917 și pericolul înfrângerii iminente a Puterilor Centrale au determinat retragerea Rusiei din război în timp ce Aliații occidentali, ajutați de intrarea Americii în conflict în același an, au forțat Germania să înceapă o ofensivă decisivă în Vest înainte ca trupele SUA să ajungă în număr mare pe continent - mișcare care avea să se dovedească în cele din urmă începutul sfârșitului Germaniei imperiale. între timp, evenimentele din Rusia au avut un efect dublu: recunoașterea de către ruși a înfrângerii la Petrograd a crescut în Ger­ mania așteptările unei victorii iminente (la numai câteva luni înainte ca înfrângerea supremă să ducă la căutarea „inamicilor interni" care se presupune că provocaseră prăbușirea), în paralel în extrema stângă germană fiind injectate noi energii puternice într-un moment în care societatea germană (la fel ca multe alte societăți combatante) își dorea pace și schimbare politică după patru ani de lupte. Găsirea unei date finale adecvate la care să se oprească analiza din această carte a fost considerabil mai dificilă. Era posibil să aleg dintr-o serie de evenimente diverse care, cel puțin pentru contemporani, păreau

14

NOIEMBRIE 1918

fie să ducă la încheierea Revoluției germane, fie să-i schimbe cursul și ca­ racterul: asasinarea Rosei Luxemburg și a lui Karl Liebknecht de către soldați! din unitățile paramilitare Freikorps la Berlin, în ianuarie 1919, căderea Republicii Sovietice de la Munchen, la începutul lui mai 1919, semnarea Tratatului de Pace de la Versailles din iunie 1919, ratificarea Constituției de la Weimar în august 1919 și eșecul extremei stângi și al celei drepte de a răsturna sistemul republican în mai multe ocazii între 1920 și 1923. în cele din urmă, noiembrie 1923 - care marchează eșecul Puciului de la Berărie al lui Hitler de la Munchen, sfârșitul ocupației franco-belgiene de pe Ruhr și începutul stabilizării politice și econo­ mice a Republicii de la Weimar - părea un final logic pentru o carte de acest fel, care e mai interesată de evenimente, urmările și moștenirile Revoluției din Noiembrie decât de venirea la putere a naziștilor. Oferind o analiză narativă alternativă a evenimentelor tumultuoase care au transformat Germania dintr-un imperiu semiautoritarist într-un stat național democrat și evidențiind modurile în care au fost reamintite și instrumentalizate în anii ce au urmat, cartea urmează direcția generală a altor titluri din seria „Making of the Modern World" de la Oxford University Press, de la cartea lui Rana Mitter, Calea amară a Chinei. Confruntarea cu lumea modernă (2004) la volumul lui Alan Kramer, Dynamic of Destruction (2007). De când am semnat contractul pentru scrierea acestei cărți, în urmă cu peste un deceniu, am fost distras de alte proiecte, mai ales de biografia lui Reinhard Heydrich (Hitler’s Hangman, Yale UP, 2011) și de cea mai recentă cartea a mea care nu a fost lansată public, intitulată Cei învinși. De ce nu s-a putut încheia primul Război Mondial 1917-1923*. Totuși, în cele din urmă, aceste „distrageri" m-au ajutat să regândesc modul în care privesc evenimentele desfășurate în Germania în noiembrie 1918 și să le văd într-un context geografic și cronologic mult mai larg și într-o lumină mai clară. Lucrul la această carte a fost o sarcină plăcută, în parte pentru că formatul seriei de cărți mi-a permis să mă bazez pe o gamă largă de stu­ dii importante ale unor specialiști (autori care sper că își vor da seama Carte apărută la Editura Litera in 2017 (n.red.)

PREFAȚĂ

15

de uriașul prinos intelectual pe care-1 datorez lucrărilor lor de arhivistică și conceptuale), dar și datorită numeroaselor conversații pe care le-am avut despre carte cu o serie de colegi și prieteni care m-au inspirat, toți contribuind la finalizarea ei într-un fel sau altul. Mulțumirile pe care le adresez unora dintre oamenii care m-au ajutat pe parcursul scrierii acestei cărți reprezintă mai mult decât o confirmare a recunoștinței, în ultimul deceniu am avut norocul să trăiesc și să locuiesc în Dublin, care a devenit un centru intelectual important în ce privește istoria Ger­ maniei și a Europei în perioada acoperită de această carte. Nenumărate conversații cu străluciți! mei colegi și prieteni din Irlanda - în special cu John Horne, Mark Jones, Alan Kramer, Stephan Malinowski, Tony McElligott, William Mulligan și Jennifer Wellington - m-au ajutat enorm să-mi finisez unele dintre argumente și să renunț la altele. Inutil să mai spun că toate greșelile de date sau de judecată din această carte îmi aparțin în întregime. Lucrul la acest volum mi-a purtat pașii prin mai multe biblioteci și sunt recunoscător personalului fiecăreia dintre ele. La Institutul Her­ der din Marburg, unde am avut privilegiul de a petrece un semestru în calitate de cercetător științific superior al Fundației Alexander von Humboldt, am beneficiat enorm de ospitalitatea directorului institutului, Peter Haslinger, care mi-a oferit condiții de lucru extraordinare și loc să gândesc. Și, deși această carte nu este în principal rezultatul cercetării arhivistice extinse, ci o lucrare de sinteză, aș dori să menționez ajutorul crucial al lui Jan Bockelmann și al Ursulei Falch în vederea identificării câtorva surse arhiviste-cheie, aceștia colaționând un număr mare de do­ cumente și de literatură din diverse arhive și biblioteci din Germania și Austria. Sunt norocos că am o relație de durată productivă cu Oxford Univer­ sity Press, unde public acum a șaptea carte, două dintre ele ca unic autor. Le sunt deosebit de recunoscător lui sir Richard Evans, redactor-șef al seriei „Making of the Modern World", și lui Christopher Wheeler (fost titular de portofoliu al OUP pentru istorie), pentru că mi-au sugerat de la început că ar fi o idee bună să scriu o carte de acest fel. Reacția lui Richard pe marginea primei forme a manuscrisului a fost de ase­ menea neprețuită. După pensionarea lui Christopher, în 2013, Robert

16

NOIEMBRIE 1918

Faber a preluat postul de redactor al cărților de istorie de la OUP, iar faptul că și Robert s-a pensionat înainte să termin cartea e un semn care arată cât timp mi-a luat acest proiect. Matthew Cotton a supervi­ zat procesul de redactare finală, în timp ce Sathiya Krishnamoorthy s-a ocupat ca producția cărții să decurgă ușor și sunt dator întregii echipe de la OUP, inclusiv lui Judith Acevedo, care a întocmit indicele și care a dat dovadă de multă răbdare pe parcursul acestui proces. Sunt de ase­ menea recunoscător Universității Naționale din Irlanda pentru că mi-a acordat o bursă pentru publicare. Diverși colegi revizori anonimi și-au rezervat timp din programul lor extrem de încărcat ca să citească prima formă a manuscrisului și au făcut comentarii extraordinar de utile, fapt pentru care aș dori să le mulțumesc. In final, aș vrea să mulțumesc familiei mele. Părinții mei mi-au oferit sprijin în diverse feluri în cursul vizitelor mele frecvente la Berlin. Mama, Evelyn Gerwarth, care a arătat mereu un interes teribil pentru munca mea, a decedat din păcate în timp ce scriam această carte. în Dublin, soția mea, Porscha, în pofida programului ei încărcat de profesoară de li­ teratură romantică, și-a găsit timp să-mi ofere cu diverse ocazii o părere critică și sfaturi stilistice. Am petrecut de obicei momentele fericite de­ parte de birou, în compania ei și a celor doi fii ai noștri, Oscar și Lu­ cian, care, acum în vârstă de 8 ani, au arătat o indiferență sănătoasă față de subiectul acestei cărți, dar i-au oferit autorului numeroase și minunate momente de relaxare pe parcursul procesului de scriere. Nu în ultimul rând, aș dori să le mulțumesc bunicii mele Gundi Arndt și mătușii mele Flelga Fennig, două femei puternice care s-au născut amândouă în tim­ pul Republicii de la Weimar. Ca martore oculare ale turbulentului secol XX în Germania, ele m-au învățat o mulțime de lucruri despre situațiile neprevăzute din viitor și nevoia de a judeca trecutul în propriul context. Această carte le este dedicată. Robert Gerwarth, Dublin, ianuarie 2020

LISTA HĂRȚILOR

1. Europa, 1914 2. Europa, 1918

Lista ilustrațiilor 0.1. Vizibil afectat de situația revoluționară din Germania, Wilhelm al II-lea așteaptă împreună cu tot statul lui major într-o gară de la granița cu Țările de Jos să înceapă călătoria cu trenul în exil (INTERFOTO/Alamy Stock Photo) 1.1. Președintele Woodrow Wilson cere SUA să declare război Germaniei într-un discurs în fața ambelor Camere ale Congresului (Library of Congress/Corbis Historical/Getty Images) 1.2. La sosirea în Petrograd, la mijlocul lui aprilie 1917, Lenin este salutat de susținători care jubilează (Granger Historical Picture Archive/Alamy Stock Photo) 2.1. La sfârșitul lui ianuarie 1918, un număr mare de lucrători din industria ger­ mană a fierului și oțelului au răspuns apelurilor lansate de Revoluționare Obleute și au intrat în grevă în semn de protest față de război (ullstein bild ADN-Bildarchiv) 3.1. Aliații au lansat o contraofensivă reușită după prăbușirea Ofensivei germane din primăvara lui 1918 (Science History Images/Alamy Stock Photo) 3.2. Kaizerul l-a numit pe aristocratul liberal prințul Max von Baden în funcția de cancelar al Reichului pe 3 octombrie 1918 (INTERFOTO/Alamy Stock Photo) 4.1. Sprijinul publicului larg pentru marinarii rebeli din flota germană a fost de­ cisiv pentru succesul revoluției (akg-images/Alamy Stock Photo) 4.2. Kiel a fost atât locul nașterii, cât și inima revoluției de la începutul lui noiem­ brie 1918 (dpa picture alliance/Alamy Stock Photo) 5.1. Soldați sărbătorind pe 8 noiembrie în fața berăriei Mathăser din Miinchen (INTERFOTO/Alamy Stock Photo) 5.2. Kurt Eisner în drum spre întâlnirea cu Friedrich Ebert (ullstein bild Dtl./ Getty Images) 6.1. Manifestele s-au dovedit cel mai eficient mod de a transmite ultimele știri politice (ullstein bild Dtl./Getty Images) 6.2. Marinarii din flota germană din Wilhelmshaven au sărbătorit abdicarea kaizerului cu un spectacol gigantic de focuri de artificii, folosind muniția din stocuri (Scherl/Siîddeutsche Zeitung Photo) 6.3. Pe 9 noiembrie 1918, în momentul culminant al demonstrațiilor în masă din Berlin, zeci de mii de oameni s-au strâns în Konigsplatz, în fața Reichstagului,

LISTA ILUSTRAȚIILOR.

19

pentru a asculta cuvântarea lui Philipp Scheidemann prin care acesta proclama Republica Germană de la un balcon al clădirii (Heritage Image Partnership Ltd/Alamy Stock Photo) 8.1. O realizare importantă a guvernului Ebert a fost întoarcerea pașnică și orga­ nizată a milioane de soldați germani în țară (INTERFOTO/Alamy Stock Photo) 8.2. Parada soldaților germani întorși din război la Poarta Brandenburg din Berlin, 10 decembrie 1918 (Scherl/Siiddeutsche Zeitung Photo) 8.3. în Primul Război Mondial, femeile au preluat din ce în ce mai mult slujbele care fuseseră rezervate anterior bărbaților (Scherl/Siiddeutsche Zeitung Photo) 9.1. Un afiș rezumând cele mai mari provocări cu care se confrunta guvernul Ebert în primele luni ale Republicii de la Weimar: „Demobilizarea fără incidente", „Construirea Republicii" și „Pacea" (Everett Collection Historical/Alamy Stock Photo) 9.2. Lunetiști guvernamentali în poziție la Poarta Brandenburg (Scherl/Siiddeutsche Zeitung Photo) 9.3. Un afiș antibolșevic reflectă teama aproape generalizată de răspândirea aces­ tuia spre vest (Scherl/Suddeutsche Zeitung Photo) 9.4. Karl Liebknecht, liderul extremei stângi a mișcării revoluționare germane, pe catafalc (INTERFOTO/Alamy Stock Photo) 10.1. Revista satirică Kladderadatsch referindu-se la alegerile din 19 ianuarie 1919 ca la „Alegerea doamnelor" (The History Collection/Alamy Stock Photo) 11.1. Luptele din martie din Berlin au fost reprimate de guvern cu o brutalitate extremă (Scherl/Suddeutsche Zeitung Photo) 11.2. Un afiș cu „persoană căutată" prezentându-1 pe dramaturgul socialist Ernst Toller, în ajunul reprimării sângeroase a Răterepublik (Republica Sovietică a Bavariei) de la Munchen (INTERFOTO/Alamy Stock Photo) 12.1. Pe 22 mai 1919, Adunarea Națională Constituantă a autorizat guvernul german să semneze Tratatul de la Versailles (Scherl/Suddeutsche Zeitung Photo) 12.2. Marie Juchacz, deputată a Partidului Social-Democrat Majoritar în Adunarea Națională Constituantă, vorbindu-le demonstranților în Wilhelmplatz, Berlin (ullstein bild Dtl./Getty Images)

Bătălia navală din Mrânitoarea Skagerrak V 31.5.1916 ”

SUEDIA Riga»,

DANEMARCA . . Bătălia năvală ftde la Dogger Bank 24.1.1915

Nordului । Copenhaga

Amsterdam

Baltică

Bremen

ț>

Flanovra®

Ooslende

•Anvers

?

ț,

> Bruxelles • Kdln

GIA

• ’l™*-

LUX.

•'

v

Brest • IJtovsk

Wroclaw Cholm

tv’îv''

..•'"•clijnanova

Przemysl

'^Bratislava

,

IMP&R1UL AUSTRO-UNGAR Budapesta •

• Bolzano

Klagenfurt '•Grap.

v ittono 1 Veneto

Trento-

(l.eniberg)'

Cracovia

Innsbruck

ELVEȚIA

Lyons

Toulon

Varșovia

roznan

l’joV. Hess-.t

’’ 4

Linia frontului până in oct. 1917

Gorizia

•Milano

Marsilia

1 E I

.......... Magdeburg

• Leipzig prestfa SI AȚELE RE GAT uf Frankfurt lURiNGlENE SAXON IF!

Genova

s

IMPERIUL GERMAN

FRANȚA

uo

R V

•Berlin

DUCAT . •; „MARELE M I uxemburg 11FSSA •Wurzburg I’raga Mctz PALATINAT regaTUL BAVARIEI NancyXSttasbourg R eg AT U L WURTTEMBERG • wUrtTemb Epinab MARELE • Freiburg BelforU DUCAT BADEN Muiichen — Basel • • Salzburg Bana • Z,lrith

Geneva®

। Konigsberg

MARELE MAREIJi’PUCAT , . Danzig DUCAT a MfCKI.I-NBURG- . PnmvranU OLDLNv Szczecin (Mellin) BURG » llambuig SCHWITUN

Haga •

in

Klaipeda

Bătălia navală SCHLESWIG din apropiere de Helgoland XX 1914 și 1917

ȚĂRILE DE JOS

l.l

F-icpâja

Trieste A: Veneția •’ v

•Timișoara

Linia frontului Puia* nov. 1917-oct. 1918

Belgrad

Marea Li guri că

L Sarajevo I

•Ancona

Nis '

ITALIA Marea Adriatică

Roma*

Pirot f

MUNTENEGRU

Cattaro»* Cetlfije

: Sofia

' .