Esential in Anatomie Biomecanica

Table of contents :
Copertă......Page 1
Picture 001......Page 3
Picture 002......Page 4
Picture 003......Page 5
Picture 004......Page 6
Picture 005.......Page 7
Picture 005......Page 8
Picture 006......Page 9
Picture 007......Page 10
Picture 008......Page 11
Picture 009......Page 12
Picture 010......Page 13
Picture 011......Page 14
Picture 012......Page 15
Picture 013......Page 16
Picture 014......Page 17
Picture 015......Page 18
Picture 016.......Page 19
Picture 016......Page 20
Picture 017......Page 21
Picture 018......Page 22
Picture 019......Page 23
Picture 020......Page 24
Picture 021......Page 25
Picture 022......Page 26
Picture 023......Page 27
Picture 024......Page 28
Picture 025......Page 29
Picture 026......Page 30
Picture 027......Page 31
Picture 028......Page 32
Picture 029......Page 33
Picture 030......Page 34
Picture 031......Page 35
Picture 032......Page 36
Picture 033......Page 37
Picture 034......Page 38
Picture 035......Page 39
Picture 036......Page 40
Picture 037......Page 41
Picture 038......Page 42
Picture 039......Page 43
Picture 040......Page 44
Picture 041......Page 45
Picture 042......Page 46
Picture 043......Page 47
Picture 044......Page 48
Picture 045......Page 49
Picture 046......Page 50
Picture 047......Page 51
Picture 048......Page 52
Picture 049......Page 53
Picture 050......Page 54
Picture 051......Page 55
Picture 052......Page 56
Picture 053......Page 57
Picture 054......Page 58
Picture 055......Page 59
Picture 056......Page 60
Picture 057......Page 61
Picture 058......Page 62
Picture 059......Page 63
Picture 060......Page 64
Picture 061......Page 65
Picture 062......Page 66
Picture 063......Page 67
Picture 064......Page 68
Picture 065......Page 69
Picture 066......Page 70
Picture 067......Page 71
Picture 068......Page 72
Picture 069......Page 73
Picture 070......Page 74
Picture 071......Page 75
Picture 072......Page 76
Picture 073......Page 77
Picture 074......Page 78
Picture 075......Page 79
Picture 076......Page 80
Picture 077......Page 81
Picture 078......Page 82
Picture 079......Page 83
Picture 080......Page 84
Picture 081......Page 85
Picture 082......Page 86
Picture 083......Page 87
Picture 084......Page 88
Picture 085......Page 89
Picture 086......Page 90
Picture 087......Page 91
Picture 088......Page 92
Picture 089......Page 93
Picture 090......Page 94
Picture 091......Page 95
Picture 092......Page 96
Picture 093......Page 97
Picture 094......Page 98
Picture 095......Page 99
Picture 096......Page 100
Picture 097......Page 101
Picture 098......Page 102
Picture 099......Page 103
Picture 100......Page 104
Picture 101......Page 105
Picture 102......Page 106
Picture 103......Page 107
Picture 104......Page 108
Picture 105......Page 109
Picture 106......Page 110
Picture 107......Page 111
Picture 108......Page 112
Picture 109......Page 113
Picture 110......Page 114
Picture 111......Page 115
Picture 112......Page 116
Picture 113......Page 117
Blank Page......Page 2

Citation preview

-

.... - :.

.

~·

..

Silviu Ga.b riel Cioroiu

Esential in anatomie 'b. . . ŞI Iome,canica 'W

1 1

-

1

..

..

' 1·;1• •

.

'

'

\

Editura Universităţii Transilvania

\

~

-

DR. SILVIU GABRIEL CIOROIU - asistent universitar doctorand -

ESENTIAL ÎN .. ANATOMIE SI .. BIOMECANICĂ

EDITURA UNIVERSITĂŢII TRANSILVANIA - BRAŞOV 2006 -

©2006 EDITURA UNIVERSIT ĂTII TRANSILVANIA BRAŞOV Adresa:

500091 Braşov, Str. Iuliu Manlu, Nr. 4lA Tel :0268-47 60 50; Fax : 0268-47 60 51 E-mail: [email protected] Tipărit la: Tipografm Universităţii "Transilvania" din Braşov Str. Iuliu Maniu, Nr. 41A tel: 0268 47 60 50 ; fax: 0268 47 60 51

Toate drepturile rezervate Editură acrcditată de CNCSIS Adresa nr.1615 din 29 mai 2002 Mulţumiri

Refercnti

:

ştiinţifici:

Dr . Daniel LUPU Prof. uoiv. dr. Lorand BALlNT Prof. uoiv. dr. Lază r ONISĂJ

Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale ·a României CIOROID, SILVIU GABRIEL Esenţial in anatomic şi biomecan ică 1 Silviu Gabriel Cioroiu.- Braşov : Editura Universităţij "Transilvania", 2006 ISBN (10) 973-635-736-8; ISBN (L3) 978-973-635-736-7 611(075.8) 61 2.766. 1(075.8)

Argument "Unul dintre cele mai uimitoare aspecte ale într-o lume în care majoritatea oamenilor

ştiu

vieţii

moderne este ca W U ă L P 

mult mai mult despre

maşini şi

despre folosirea computerelor decât despre ce se întâmplă în interiorul propiilor corpuri." Trevor Weston

Această

realitate face ca pentru majoritatea oamenilor propriul

organism să fie un cunoaşterea

măcar şi

pe zece capitole, lucrarea de

stmcturată

interesaţi

Materialul se fizică,

mister, un lucru grav

pentru faptul

că

prin

acestuia se pot preveni o mulţime de afecţjuni.

Fiind celor

adevărat

elemente de

adresează

medici,

bază

faţă îşi

din domeniul anatomiei

propune şi

să

ofere

biomecanicii.

în principal stu~enţjlor, viitori profesori de educaţie

kinetoterapeuţi,

încercând

să

îmbine, într-un mod cât mai

eficient elementele de anatomie cu cele de biomecanică. Bogat această către

ilustrată,

şi

scheme care vin în completarea textului,

carte va uşura mult înţelegerea

noţiunilorde către

cei neiniţjaţi,

porniţi

descoperirea acestor lucruri. Rămâne

dacă

cu figuri

la aprecierea şi la răbdarea celor ce vor parcurge aceste rânduri

tot ce am încercat să transmit aici a fost oportun şi necesar.

Autorul

....

CUPRINS

I

1.1 1.2

II

m

lll.l ID.l.l m.1.2 ID.1.3 111.1.4 111.1.5 ID.1.6 ID.1.7

m.z

III.2.1 m.2.2 m.2.3 ID.2.4 m.2.s Ill.3 lll.3.1 ID.3.2 ITI.4 m.s III.S.l ID.5.2 ITI.5.3 ID.5.4 111.6 m.6.1 III.6.2 m .6.3 ID.6.4 IV

IV.1 IV.2

Organismul ca un tot unitar Organe, aparate, sisteme, coordonare funcţională Elemente de orientare ale corpului omenesc Generalită.ţi asupra corpului omenesc Osteologia Generalităţi

Conformaţia externă a oaselor Arhitectura oase Osteogeneza Dezvoltarea şi creşterea oaselor Vascularizaţia şi i nervaţia oaselor Descrierea scheletului Rolul oaselor Coloana vertebr~.ă Caractere generale Caractere regionale Caractere speciale Vertebre fal se Coloana vertebrală în-întregime Toracele osos Sternul Coastele Scheletul craniului Scheletul membrului superior Scheletul centurii scapulare Scheletul braţului Scheletul antebraţului Scheletul mâinii Scheletul membrului inferior Scheletul centurii pelvine (bazinului) Scheletul coapsei Scheletul gleznei Scheletul picioruluiJ Artrologia Generalităţi. Clasificare articulaţii. Articulaţiile coloanei vertebrale --~-

~·

9 9 10 14 17 17 17

19 22 22 23 24 24 28 28 29 31 33

36 38 38 39 40 42 42 44

45 46 48 48 49 51 52 55 55 58

IV.3 IV.4 IV.4.1 IV.4.2 IV.4.3 IV.4.4 IV.4.5 IV.S IV.S.l IV.5.2 IV.S.3 IV.5.4 IV.S.S IV.S.6

toracelui Articulaţiile membrului superior Articulaţiile centurii scapulare Articulaţia umruului (scapulohumerală) Articulaţia cotului Articulaţiile

Articulaţia radioulnară

mâinii Articulaţiile membrului inferior Articulaţiile centurii membrului inferior

Articulaţiile

Artic~ţia_şQlduluj (coxofemurală~ Articulaţia

genunchiului

Articulaţia tibiofibulară Articulaţiile

piciorului

Articulaţii-mişc~

Miologie

V

clasificare

V.l V.2 V.3 V.4 V.4.1 V.4.2 V.4.3 V.4.4

Generalităţi ,

v.s

Muşchii

mâinii membrului inferior

V.S.l V.5.2

Muşchii

bazinului

Muşchti

coapsei

V.S.3

Muşchii

gambei

V.5.4 V.6

Muşchii

piciorului

Muşchii respiraţi ei

trunchiului Muşchii membrului superior Muşchii

Muşchii umărului Muşchii braţului Muşchii antebraţului Muşchii

Muşchii şi mişcările Noţiuni

VI VI.l

Statică

caracteristice

elementare de biomecanică

59 62 62 63 64

64 65 66 66 66 67 68 69 69 73 73 74 74 75 75 76 77 80 81 81 82 85 87 87 91 92

VI.2

VII

Vlll

IX X

Dinamică

93

Sistemul cardiovascular Aparatul r~spirator

101 105

Aparatul digestiv

108

Aparatul urinar

112

Glosar

114

Bibliografie selectivă

116

Esenţial în

9

anatomie şi biomecanică - /. Organismul ca un tor unitar

1. ORGANISMUL CA UN TOT UNITAR 1.1. Organe, aparate, sisteme, coordonare funcţională Organismul uman este format elin diverse anumită funcţie

în organism. Aceste

strânsă legătură

între ele. Astfel, prin g1uparea

împreună ţesuturi

se

organele."

formează

care,

funcţionând

ţesuturi

Poartă

ţesuturi,

nu

funcţionează

izolat, având o

ţesuturilor şi funcţionarea

lor

denumirea de organ o grupare de îndeplinesc o

împreună,

fiecare îndeplinind o

anumită

funcţie

a

organismului" [Petricu, 1967, p.102]. Exemple de organe sunt inima, ficatul, rinichiul. În structura unui organ se pot regăsi mai multe tipuri de ţesuturi, în proporţii

diferite.

Totuşi,

într-un organ

predomină

doar un anumit tip de

ţesut,

în legătură cu funcţia pe care o îndeplineşte în organism. Organele la rândullor funcţionează corelat cu alte organe pentiu a îndepliru funcţiile fundamentale

ale organismului. O astfel de grupare de organe aparat." Prin sistem sau aparat se funcţionează împreună şi

exemplu, organele care plămâni) formează

înţelege

formează

un sistem sau un

o grupare de organe care

îndeplinesc o funcţie fundamentală a corpului." De

realizează funcţia respiraţiei

(laringe, trahee, bronhii,

aparatul respirator.

Vorbim de sistem atunci când ne referim la o grupare de organe în care predomină

un anumit

ţesut.

De exemplu în sistemul osos

osos, în sistemul muscular predomina Termenul de aparat se

ţesutul

foloseşte

respective (care contribuie la realizarea

muscular

predomină ţesutul

şi aşa

mai departe.

atunci, când în ansamblul organelor aceleiaşi funcţii

fundamentale) nu

10

Esenţial

predomină

un

în anatomie şi biomecanică -1. Organismul ca lU1 tot unitar

ţesut

anume. De exemplu putem vorbi despre aparatul digestiv,

aparatul urinar, etc. Fiecare organ celelalte organe. realizează

funcţionează

Datorită

acestei

într-un anumit fel, coordonându-se cu coordonări

fiecare sistem sau aparat

o funcţie fundamentală a.organismului.

În acelaşi fel ca organele şi sistemele de organe funcţionează coordonat asigurând viaţa organismului. Astfel, organismul se prezintă ca un tot unitar în care toate sistemele s·e numeşte

influenţează

coordonare funcţională.

funcţionează .la un

unul pe

Datorită

celălalt. Această

coordonare se

ei·fiecare organ sau sistem de organe

moment dat cu un anumit ritm şi cu o anumită ihtensitate.

,,Numai prin coordonare

funcţională strictă

organismul

işi asigură

perfecta lui funcţionare ca un tot unitar" [Petricu, 1967, -p. 103].

1.2. Elemente de orientare ale corpului omenesc Pentru a ne orienta mai bine in ceea ce priveşte - relaţiile dintre o parte a corpului cu o alta de fiecare

dată

când vorbim despre poziţia unui organ o voin

face având în vedere aşa zisa poziţie anatomică descrisă

A~astă poziţie anatomică

astfel: corpul este drept, picioarele sunt paralele cu

podea, ochii îndreptaţi înainte, anterior şi degetele către podea.

braţele

tălpile

este

lipite de

sunt în lateral cu palmele întoarse

către

Esenţial

11

în anatomie şi biomecanică -1. Organismul ca un tot w1itar

Se folosesc trei planuri de

referinţă

pentru a localiza

şi

a descrie

structurile organismului uman. Planul sagital este planul de simetrie care împarte organismul în jumătatea dreaptă şi stângă. încercaţi să-I memoraţi gândindu-vă la o săgeată

care se înfige in piept şi astfel separă organismul

în două jumătăţi, dreaptă şi stângă. Planul frontal împarte corpul in posterioară.

două porţiuni, anterioară şi

Planul transvers împarte corpul într-

o parte superioară şi una inferioara. Diferiţi vorbeşte

termeni descriptivi sau

despre

poziţiile

organismului, respectând

direcţionali

anumitor structuri,

sunt

folosiţi

suprafeţe

bineînţeles poziţia anatomică. Aceşti

atunci când se

şi

regiuni ale

termeni

atât de des se regăsesc în tabelul 1.1 . [ Van De Graaff, 2001, p.ll].

folosiţi

Esenţial în

12

anatomie şi biomecanică -l. Organismul ca un tot unitar

Tabelull.l. Termeni anatomid descriptivi şi direcţionali

Termen

Defmitie

Superior (cranial)

Către

cap

Inferior (caudal)

Către

podea

Anterior (ventrâl)

Spre fată

Posterior (dorsal)

Spre spate

Medial

Către

linia mediană a corpului

Lateral

Către

lateral

Intern (profund)

Către

interiorul corpului

Extern (superlicjal)

De_Q_arte de suprafaţa corpului

Proxima!

Către suprafaţa

Distal

Departe de interiorul corpului

Visceral

Legat de organele interne

Parietal

Legat de pereţii organismului

corpului

IJ

Pentru orientare la nivelul membrelor se folosesc termenii proximal

şi

distal. În acest caz poziţia se raportează la articulaţia membrului cu centura respectivă. Noţiunea depărtarea faţă

de

de proxima!

centură.

indică

apropierea iar cea de distal

indică

Esenţial în anatomie şi bioinecanică-!.

La

antebraţ

de media!, iar la

Organismul ca un tot unitar

se pot folosi termenii radial, în loc de lateral

gamb~

termenii fibular, în loc de lateral

şi

şi

· 13

ulnar, in loc

tibial in loc de

medial.

Fig. 1.1. Secţiuni l.frontal; 2. medio-sagital; 3. transvers

...

14

Esenţial

în. anatomie şi biomecanică -Il.

Generalităţi

ll. GENERALITĂŢI ASUPRA CORPULUI OMENESC Corpul omenesc este împilrtit în

următoarele segmente: ~

Capul este segmentul superior al corpului. Are o sferică,

prezentând punctul cel mai ridicat al corpului

formă şi

aproximativ

anume

creştetul

capului (vertex). Este format din craniu, în care este adăpostit encefalul şi în care sunt cuprinse cavitatea Aceste cavităţi

adăpostesc

bucală,

superioară

marginea

occipitalului; limita trece prin cervicală

formă cilindrică

a trunchiului este

inferioară

nazală şi cavităţile

orbitare.

organe de simţ.

Gâtul este un segment de

Limita

cavitatea

faţa,

care uneşte capul de trunchi.

reprezentată

de un plan care trece prin

a rnandibulei, a apoflzei mastoide inferioară

a gâtului este

articulaţia sternoclaviculară şi

şi

reprezentată

prin linia

nucală

a

printr-un plan care

prin apofiza spinoasa a vertebrei a 7-a

(C7).

Trunchiul este porţiunea cea mai dezvoltată a corpului. El se găseşte in

continuarea gâtului, are forma unui cilindru turtit antero-posterior subţire

şi

este mai

la mijloc decât la extremităţi. Trunchiul este împărţit în trei regiuni: -toracele este regiunea

superioară

a trunchiului care vine în raport cu

gâtui; -abdomenul este regiunea mijlocie a trunchiului; -bazinul este regiunea term.inală, inferioară a trunchiului.

În interiorul trunchiului se găsesc cavităţi în care sunt adăpostite organele interne. În torace se află cavitatea toracică, în abdomen cea

Esenţial în

anatomie şi biomecanică -Il.

15

Generalităţi

abdominal~. Aceste două cavităţi sunt separate prin diafragm. În bazin sunt

bazinul mare şi bazinul mic.

două cavităţi:

Membrele sunt grupează în

părţi

ale corpului care se

de trunchi. Ele se

membre superioare şi membre inferioare.

Membrele superioare se toracelui.

leagă

Legătura

numită umăr şi

superior, pe

fixează

pălţile

laterale ale

membrului supetior cu trunchiul prezintă o parte superioară

o parte inferioară numită axilă.

Membrul superior se împarte în trei: braţul, care este partea cuprinsă între umăr

şi

cot;

antebraţul,

partea cuprinsă între cot

şi mână;

mâna, care este

parte terminală a membrului superior. Mâna

prezintă

trei

părţi:

încheietura mâinii sau regiunea

regiunea mijlocie a mâinii sau regiunea

metacarpiană şi

mâinii: degetul mare sau policele, degetul

carpiană,

cele cinci degete ale

sau indexul, degetul

arătător

mijlociu , inelarul şi degetul mic.

Membrele inferioare se pelvisului.

Articulaţia

membrului superior

şi

pe

părţile

membrului inferior este mai

laterale inferioare ale puternică

decât cea a

se numeşte generic şold. .

Membrul inferior este cuprinsă

fixează

împărţit

in trei

părţi:

coapsa, care este partea

între şold şi genunchi; gamba, partea cuprinsă între genunchi

şi

picior;

piciorul care este partea terminală a membrului inferior. Piciorul este împărţit în trei regiuni: încheietura piciorului sau regiunea tarsiană,

din care partea

metatarsiană;

posterioară formează călcâiul;

regiunea mijlocie sau

cele cinci degete ale piciorului: degetul mare sau halucele (1),

degetul mic (al V-lea); celelalte degete nu

poartă

denumiri speciale, ele sunt

16

Esenţial'1n:anatomie;şi biomecanică-ll. Generalităţi

numerotate: al II-lea, al III-lea, al IV-lea. Piciorul prezintă o plantară

[Petricu, 1967, p.107].

faţă dorsală şi

una

Esenţial în anatomie şi biomecanică -

17

III. Osteologia

m. OSTEOLOGIA

ta

ill.l. Generalităţi Osteologia este partea anatomiei care are ca obiect studiul oaselor. Oasele sunt organe dur:e, rezistente, de culoare

alb-gălbuie.

constituie scheletul. La om oasele sunt situate in interioml le servesc drept sprijin; uneori ele organe delicate; ele servesc la de diverse

acţionate

forţe

inserţiile

părţilor

pentru

formează cavităţi

Ansamblul lor moi,

cărora

adăpostirea

unor

musculare devenind astfel pârghii

musculare (componenta

pasivă

a aparatului

locomotot).

lll.l.l. Conformaţia externă a oaselor După formă

oasele se împart în: lungi, late şi scurte.

Oasele lungi formează în special scheletul extremităţilor, al membrelor. Oasele lungi prezinta, un canal medular central, un corp (diafiza) extremităţi

(epifizele). Diafiza este

formată

din

ţesut

osos compact

în interior un canal medular iar epifizele sunt formate din

ţesut

şi două

şi prezintă

osos spongios

(vezi cap. ill.1.2). Oasele late au lăţimea).

două

din cele trei dimensiuni aproape egale (lungimea şi

Ele alcătuiesc cutia craniană, scheletul bazinului, omoplatul, etc. Sunt

formate din

două tăblii

de

ţesut

osos compact dezvoltate în

mijloc spongioasă (vezi cap. ill.l.2).

suprafaţă şi

la

18

Esenţial

în anatomie şi biomecanică -111. Osteologia

Oasele scurte au cele trei dimensiuni (lungime, aproape egale

lăţime şi înălţime)

se întâlnesc la scheletul coloanei vertebrale, ·al mâinii

şi

piciorului (oasele carpiene, tarsiene). Le exterior sunt fonnate din compact iar în interior din Pe alcătuiesc

interior

lângă

ţesut

ţesut spongios.

aceste trei grupe principale mai deosebim oase arcuate (ce

coastele), oase pneumatice (maxilarul, sfenoidul) ce

cavitaţi

şi

conţin

în

cu aer, oase sesamoide, situate periarticular sau în grosimea

unor tendoane musculare.

epifiza proximală

B

diafiza

c A epifiza distală

Fig.3.1. Cele trei tipuri de oase A. os lung; B. os scurt; C. os lat;

....

Esenţial în

19

anatomie şi biomecarzică- III. Osteologia

111.1.2. Arhitectură oase Oasele sunt alcătuite din

substanţă osoasă, măduvă osoasă,

periost, vase

care le hrănesc şi nervi care le asigură sensibilitatea.

Din punct de vedere al structurii osului se pot defini

două

tipuri de

substanţă osoasă: -substanţa compactă: formată

din lame osoase

alăturate,

alipite,

fără

a

delimita cavităţi intermediare (ex. diciftza); - substanţa spongioasă:

formată

din lame sau trabecule osoase orientate

în sensuri diferite, întretăindu-se în anumite puncte

şi

delimitând astfel

cavităţi

unde se găseşte măduva osoasă (ex. epifiza); Microscopic,

ţesutul

osos este reprezentat de lamele osoase dispuse

concentric în jurul unui canalicul vascular (Havers), formând unitatea morfo:ftmcţională

a osului, osteonul.

Canalul medular diafizar si areolele spongioase sunt sediul osoase

(substanţă

moale,

semifluidă, buretoasă, bogată

Măduva roşie hematogenă, activă galbenă,

măduvei

în elemente sanguine).

la început, este treptat

înlocuită

de

măduva

mai ales în oasele lungi, persistând la adult doar în vertebre, stern si

coaste. Aceasta, la rândul ei, este

înlocuită

treptat, la vârste înaintate, de

măduva cenuşie (gelatinoasă). Ţesutul

osos este structurat astfel:

• osteocite - celule osoase adulte situate în mici substanţa fundamentală nurrute

•

cavităţi

din

osteoplaste;

substanţa fundamentală organică glicoproteină impregnată cu săruri.

(oseina) -

alcătuită

dintr-o

minerale si fibre conjunctive;

Esenţial în anatomie şi biomecanică -111.

20

•

Osteologia

componente fibrilare - fibre de colagen

(formează

o

reţea

în

ochiurile căreia se află oseină) si fibre elastice; •

substanţă anorganică- săruri

minerale (fosfat de Ca, fluorură de

Ca, carbonat de Ca, fosfat de Mg, clorură de Na); •

apă şi

enzirp,e - conţinutul ·î n apă -cea mai

variază între

importantă

10-50%;

enzimă

a osului este

fosfata:za alcalină având rolul de refacere osoasă. Structura macroscopică a osului este reprezentată de ţesut osos compact la periferie

şi

de

osos spongios la

ţesut

extremităţile

diafizare

.şi

la epifize,

dispus sub formă de lame, travee sau trabecule. Acestea sunt orientate în sensul solicitării

osului de

de diploe

(ţesut

către

presiune sau

spongibs între cele

rezistenţ.ă

două

la oasele lungi sau sub

formă

zone compacte) la oasele late (craniu,

stern). Dispoziţia subst;1nţei osoase nu este întâmplătoare. Între modul de aşezare

a

ţesurului

osos

strânsă interdependenţ.ă.

mednlar le face mai

şi

înn·e funcţiile pe care osul le

îndeplineşte există

o

De exemplu, în cazul oaselor lungi, prezenţa canalului

uşoare şi

mai rezistente. "Un tub gol cu

mai rezistent decât o vergea

plină confecţionată

din

pereţii

aceeaşi

rigizi este

cantitate de

material" [Papilian,1992, p.5]. Un rol important în care

înveleşte

osul pe

viaţa

osului îl are periostul, o

toată suprafaţa

sa

exterioară

acoperite de cartilaj articular si a unor articulaţiilor

periostul se

fiind învelit într-o

continuă

cu capsula

inserţii

cu

membrană fibroasă

excepţia suprafeţelor

musculare. La nivelul

articulară,

astfel întregul schelet

teacă fibroasă conjunctivă.

În perioada osteogenezei periostul participă la formarea de ţesut osos; la adult are rol în

nutriţia

osului. De asemenea are un rol important în formarea

Esenţial

în anatomie şi biomecanică- III. Osteologia

21

calusului în caz de fracturi, precum si la repararea unor pierderi limitate de substanţă oso asă.

Periostul este foarte bogat în vase sanguine şi nervi.

epuiZa proximală

os spongios

cavitatea medulară

periost

os compact

diafiza

vas nutritiv

Fîg.3.2. Structura unui os lung

1

22

Esenţial în

anatomie şi biomecanică- TII. Osreologin

ID.1.3. Osteogeneza Osteogeneza este procesul prin care se nasc şi se formează oasele, adică dobândesc în mod progresiv forma şi dimensiunile ce le caracterizează. producerea ţesutului osos intervin

1. trabecule

două feluri

susţinătoare

osteogeneză

şi

de elemente:

90nducătoare

ce provin fie din

în

ţesun1l

ale

procesului

de

conjunctiv fie din cel

cartilaginos; de-a lungul lor se·aşează osteoblastele; 2. elementele celulare: osteoblastele osoasă)

(agenţii

procesului de

construcţie

si osteoclastele (agenţi ai procesului de resorbţie).

ID.1.4. Dezvoltarea si creşterea oaselor Dezvoltarea oaselor are loc prin procesul de transformarea ţesutului cartilaginos al embrionului,

osteogeneză,

fătului,

care constă în

în scheletul osos a1

adultului. Se disting două faze: • formarea osului primar,

predominenţa

proceselor constructive;

• osificare secundară, constă in procese de remaniere şi distrugere (modelare a funcţional,

ţesutului

osos), constituindu-se osul secundar, osul

cu lamelele oso.ase dispuse pe

direcţiile

liniilor de

forţă.

Creşterea

în lungime are loc ia nivelul oaselor lungi; se desfăşoară prin

osificarea endocondrală la nivelul cartilajelor de creştere (aflate între diafiză),

prin formare de

ţesut,

nou

şpre diafiză. Creşterea

se

epifiză şi

opreşte

când

....

Esenţial în

23

anatomie şi biomecanică.- III. Osteologia

osificarea este completă ţar epiflzele fuzionează cu diaflza. Creşterea oaselor încetează

în jurul vârstei de 23-25 ani la bărbat si 20-21 ani la femeie.

Creşterea

în grosime are loc la toate formele de oase şi este asigurată de

periost, care, prin zona lui

internă,

produce osteoblaste ce se

adaugă ţesutului

osos mai vechi, osul îngroşându-se [Sechel, 200Z, p.6].

111.1.5. Vascularizaţia şi inervaţia oaselor Pentru a putea

răspunde

numeroaselor

funcţiuni,

osul dispune de o

bogată vascularizaţie şi inervaţie.

Oasele lungi primesc artere nutritive si artere periostale. Primele pătnmd

prin canalele nutritive

până

la cavitatea

medulară.

Acestea

~iau

unele

ramuri pentru măduvă iar altele pătrund în canalele Havers. Arterele periostale provin din arterele care

irigă

organele învecinate. Ele

pătrund

în periost, unde

se rami fică, iar din această reţea pornesc numeroase ramuri care pătrund 1n canalele Havers. Venele urmează, în general, un traiect independent de cel al arterelor.

La oasele lungi arterele nutritive sunt însoţite de două venule. Nervii pătrund în găurile nutritive împreună cu arterele respective, sau

provin din periost.

Odată ajunşi

din care se desprind fibre care

1992, p.7].

în cavitatea medulară formează un plex nervos însoţesc

vasele din canalele Havers [Papilian,

24

Esenţial în

anatomie şi biomecanică- m. Osteologia

ID.1.6. Descrierea scheletului La om, scheletul este format elin 208 oase. dintre care 33-34 alcătuiesc coloana vertebrală, iar restul de 174 se grupează în jurul acesteia. Scheletul este alcătuit din oase grupate pe regiuni, formând elementele de

susţinere şi

de protecţie ale diverselor aparate. Acesta se împarte în patru

părţi:

• oasele capului • coloana vertebrală • toracele osos • oasele membrelor

m.l.7. Rolul oaselor Sistemul osos îndeplineşte trei

1.

mecanică;

2.

metabolică;

3.

hematopoietică.

funcţii

principale:

Fig.3.3. Schelet~vedere anterioară

Esenţial în

Functia care îl

joacă

mecanică

oasele în

servesc ca puncte de

25

anatomie şi biomecanică - lll. Osteologia

a sistemului osos se reflectă prin rolul important pe

mişcările

inserţie

corpului, ca organe pasive ale acestora. Ele

ale

muşchilor,

raportul dintre punctul de aplicare al rezistenţei, reprezentată

prin greutatea

jucând rolul de pârghii.

forţei, reprezentată

deplasată şi

prin

După

muşchi,

al

al punctului de sprijin,

pârghiile osoase se pot gr:upa în trei categorii.

Pârghia de gradul I - punctul de sprijin se aplicare a forţei

şi

găseşte

între punctul de

a rezistenţei, greutatea în acest caz (R-S-F).

Exemplu: Menţinerea capului în echilibru pe coloana vertebrală:

~

• punctul de sprijin-articulaţia capului cu coloana vertebrală; •

forţa-muşchii

cefei;

111

rezistenţa-greutatea feţei.

Fig.·3.4. Pârghie de gradul 1 Tot pârghii de gradul 1 pot fi considerate dintre corpurile vertebrale (punctele de sprijin), sagital. Având în vedere vertebrale

asigură

că braţul

braţele

oricare din

aniculaţiile

pârghiei fiind orientate

inferior este mai mic,

muşchii şanţurilor

echilibrarea pârgbiilor în condiţiile poziţiei verticale.

Pârghia de gradul II forţei şi

şi

rezistenţa

punctul de spijin (S-R-F), iar F

se

află

acţionează

între punctul de aplicare a în sens contrar lui G.

26

Esenţial

Exemplu:

fn.anatomie

şi biomecanică -III.

Ridicru:ţa corpului

Osteologia

pe vârfurile·picioarelor:

• punctul de sprijin-vârful piciorului; •

forţa-muşchiul

triceps-sura] aplicat pe osul călcâiului;

• rezistenţa-articulaţia oaselor gambei cu oasele tarsiene.

F

s

R

Fig. 3.5. Pârghie·de gradul II

Pârghia de gradul.II!- forţa ~e află între punctul de spr.ijin şi rezistenţă (S-F-R).

Exemplu: Ridicarea unei

greutăţi

aflate în

palmă

antebraţului:

• punctul !:le spijin-articulaţia cotului; •

forţa-muşchiul biceps

•

rezistenţa-în palmă

1

s

aplicat pe oasele antebraţului;

[Petricu, 1967, p.l20].

~R

Fig. 3.6. Pârghie de gradul ID

prm flexia

anatomie şi biomecanică- III. Osteologia

27

organismul uman cele mai multe pârghii sunt cele de gradul

m,

Esenţial în

în

acestea fiind conforme cu capacitatea omului de a executa amplitudine

şi

precizie. Aici se

ce se pierde prin

forţă

(muşchiul) acţionează

fi mai

importantă,

un

se

aplică

câştigă

braţ

de mare

mişcări

legea de aur a mecanicii prin care ceea

în amplitudine. Mai exact, cu cât

al pârghiei mai mic cu atât pierderea de

aceasta fiind

compensată

forţa

forţă

va

printr-o deplasare mai mare

şi

invers. Cea mai

importantă

particularitate

biomecanică

este aceea

că

omenesc există pârghii de gradul III acţionate de mai multe forţe, dar ac~onate

muşchii

şi

pârgbii

de o singură forţă: mişcarea

muşchiul

în corpul

de

abducţie

deltoid, cu punct de mişcarea

deltoid

şi

de

a

braţului

inserţie

adducţie

a

este

asigurată

de o

singură forţă,

pe humerus (vezi cap. V.6);

braţului

este

marele pectoral cu punct de

asigurată inserţie

de mai multe

în treimea

forţe:

superioară

a

humerusului şi bicepsul bumeral cu inserţie pe apofiza bicipitală a radiusului.

Functia metabolică a sistemului osos este- asigurată prin rolul de depozit de calciu si fosfor, elemente ce pot fi eliberate în sânge în funcţie de necesităţile organismului.

Functia realizează

hematopoietică.

Sistemul

hematopoietic

adultului

un echilibru perlect între rata de pierdere a celulelor sanguine

mature (eritrocite, granulocite, monocite, limfatice, trombocite) eliberare în reprezintă

al

circulaţie

a celulelor nou formate.

şi

ritmul de

După naştere, măduva osoasă

organul principal al hematopoiezei la indivizii sănătoşi.

28

Esenţial în anatomie şi biomecanică- III. Osteologia

m.2. Coloana vertebrală ID.2.1. Caractere generale Coloana vertebrală este formată prjn suprapunerea a 33-34 vertebre ce sunt situate în porţiunea posterioară: a gâtului (7 vertebre), toracelui (12 vertebre), regiunii lombare (5 vertebre) şi a pelvisului (5 vertebre sacrate si 4-5 coccigiene). O vertebră este formată, în general, de: 1. corpul vertebrei;

2. ar.eul vertebral; 3. pediculul vertebra!;

4. gaura vertebrală.

1

apofiza articulară ---------... apofiza transversă

..

apoflza spinoasă

2

Fig. 3.7. Caractere generale ale vertebrei

,......

Esenţial în

29

anatomie şi biomecanică- III. Os teologia

1. Corpul vertebrei este situat în partea anterioară şi este legat de arcul vertebra] prin pediculli vertebrali. 2. Arcul vertebral este situat posterior şi g~urii

formează

peretele posterior al

vertebrale. Este alcătuit din următoarele elemente anatomice: -apofiza spinoasă:

proeminenţă posterioară ce poate

-apofize transverse (2):

două proeminenţe

fi palpată;

laterale ce

pleacă

de

pe părţile laterale ale arcului vertebra!; -apofize articulare: în

număr

de patru,

două

superioare

şi două

inferioare; 3. Pediculul vertebral este reprezentat de cele

două punţi

care unesc

extremitatea fiecărui arc vertebra! cu corpul vertebrei. Prin suprapunere a

două

vertebre delimitează gaura intervertebrală prin care trece nervul spinal.

4. Gaura

intervertebrală

este

delimitată

înapoi de arcul vettebral iar pe laturi de suprapunerea tuturor

găurilor

vertebrale ia

înainte de corpul vertebrei,

către

pediculli venebrali. Din

naştere

canalul vertebral ce

adăposteşte măduva spinării.

ll.2.2. Caractere regionale Vertebrele au anumite

proprietăţi

caracteristice regiunii în care se

găsesc:

Vertebrele cervicale: corpul vertebrei este mic şj alungit transversal; procesul spinos este scurt şi are vârful bifid;

•

30

Esen{ia/ tn anatomie şi biomecanică -III. Osteologia

gaura vertebrală este triu nghiulară cu baza spre corpul vertebrei; procesele articulare sunt orientate pe un plan aproape orizontal.

Vertebrele toracale: corpuJ vertebrei este uşor alungit antero-posterior şi prezintă două

scobituri superioare şi două scobituri inferioare

(scobitura scobitura pătrunde

superioară

inferioară

a unei

venebre

delimitează

cu

a vertebrei de deasupra un unghi în care

capul coastei);

procesul spino·s este prismatic, triunghiular, având

direcţia

oblic în jos;

'

procesele articulare sunt verticale şi dispuse în plan fro ntal.

procese articulare superioare feţişoară tranverso-costa lă

procesul spinos procese articulare inferioare scobiturile superioară şi inferioară Fig. 3.8. Vertebră toracală-vedere l ateral ă

Esenţial

)U]

31

în anatomie şi biomecanică - III. Osteologia

Vertebrele lombare: corpul vertebrelor lombare este cel mai voluminos având

pe

diametru! transvers dublu

faţă

de cel antero-posterior;

procesul spinos este dreptunghiular

şi

se

află

într-o

direcţie

orizontală; ltă

procesele articulare au o direcţie verticală şi sunt dispuse în

Lre

plan sagital.

cu

!Te

III.2.3. Caractere speciale

:ia

Unele venebre

re

lă

veJtebrei tip,

aşa

prezintă

anumite caractere diferite

faţă

de cele ale

numitele caractere speciale.

Atlasul (Cl) • vertebra cervicalâ 1, -

ntt

are corp vertebral;

- format din două mase laterale unite printr-un arc anterior şi un arc posterior. + - - -- --

tubercnl anterior

---

faţă articulară superioară

gaura

transversă

gaura vertebrală tubercul posterior Fig. 3.9. Atlas-vedere superioară

32

Esenţial în

anatomie şi. biomecanică- lll. Osteologia

Axisul (C2)

)

- vertebra cervicală 2; - prezintă pe.faţa superioară a corpului vertebrei o proeminenţă verticală numită

dintele axisului; ~dintele axisului

c procesuJ articular posterior

procesul spinos _______..

u

gaura transversară

Fig. 3.10. Axis-vede.re posterioară

rl

A şasea vertebră cervkală (C6) Prezintă

11.

la nivelul procesului transversar un tubercul anterior

proeminent sub numele de tuberculul Chassaignac. Acest tubercul se poate palpa, fiind un reper anatomic important.

Vertebra proeminentă· (C7) Este reprezentat de a şaptea vertebră cervicaiă. Este specifică prin procesul spinos care este proeminent şi care poate fi palpat.

şi

SI

Ci

S]

Esenţial

33

în anatomie şi biomecanică -Il!. Osteologia

ill.2.4. Vertebre false ă

~a]ă

Sacrul

Vertebrele sacraJe sunt vertebre faJse fiind sudate între ele. Acestea formează

un singur os care

poartă

continuarea coloanei lombare

şi

denumirea de sacru. Acesta se

este un os median, nepereche.

găseşte

în

Formează

cu

c

ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu.

u

Osul prezintă: - o faţă anterioară (pelvină)~ - o faţă dorsală; - două feţe laterale;

ră

- o bază şi un vârf. Se orientează anterior cu faţa concavă

iar în sus baza osu11.

lui.

ior ate Fig. 3.11. Orientarea sacrului Faţa anterioară (pelvină)

faţă

este concavă şi

înainte

·rin şi

sudură

aJe celor cinci vertebre. La extremitatea fiecărei linii transversaJe există

SI

câte o

gaură sacrată pelvină

prin care trec ramurile anterioare aJe nervilor

Ci

spinali sacrali.

Prezintă

patru linii transversare care

priveşte

locurile de

şi

în jos, spre pelvis.

- această

indică

S]

34

Esenţial

În

anatomie. şi biomecanică -

III. Osteologia

i:.-r--

faţa superioară

a

primei vertebre sacrale t linii tranversale

găurile

Fig. 3.12.

Faţa anterioară

Faţa dorsaJă

linia

-

me-diană prezintă

această faţă

creasta

a sacrului şi coccisului este

convexă şi pri\'eşte

sacrală mediană rezultată

spinoase ale vertebrelor sacrale. Lateral se sacra lă intermediară rezultată

aceste creste se

află găurile

nervilor spinali. Lateral de rezultată

sacrale anterioare

afl ă

înapoi

şi

msus. Pe

djn unirea proceselor

de fiecare parte câte o

creastă

prin sudarea p roceselor articulare. Lateral de

sacrale dorsale pe unde trec ramurile dorsale aJe găurile

sacrale se

află

creasta

sacrală laterală

prin sudarea proceselor tranversale ale vertebrelor sacrale.

Feţele aniculaţia

laterale -

prezintă

o faţă articulară

numită faţă auriculară

pentru

cu osul iliac:

Baza- prezintă

faţa superioară

a corpului vertebrei sacrale SI, orificiul

superior al canalului sacral, aripioarele sacrului pentru aniculaţia cu vertebra a cincea lombară.

şi două

procese articulare

e

Esenţial

Vârful- sub creasra formă

de V

feţişoară

35

În anatomie şi biomecanică -111. Osteologia

răsturnat)

sacrală mediană

se află hiatusul sacral (orificiu în

delimitat lateral de coarnele sacrale. Vârful

prezintă

o

ce se articulează cu coccisul.

orificiul superior al creasta

canalului sacrat

sacrală

mediană

creasta . sacrală

găurile

dorsale

intermediară

creasta sacrală

sacrale

hiatul sacrat

laterală

r

coccigele Fig. 3.13. Faţa

dorsală

a sacrului şi coccisului

Coccisul Este un os median nepereche situat în continuarea sacrului şi format din unirea celor patru sau cinci ve1tebre coccigiene atrofiate. Este omologul scheletuluj cozii la mamifere. Coccigele

prezintă

(anterioară-concavă, posterioară-convexă) şi

o bază ce se

sacrului.

un vârf,

două

articulează

margini cu vârful

36

Esenţial

în anatomie şi biomecanică- m. Osteologia

ill.2.5. Coloana vertebrală în întregime Lungimea coloanei vertebrale este de 73 cm la

.C

bărbat şi

63 cm la

femeie reprezentând 40% din lungimea totalli a corpului. Coloana vertebrală nu este rectilinie.

~·

plan sagital

şi

Prezintă două

feluri de curburi: în

1n plan fronta1.

Curbu.rile În plan sagital;

• Curbura

cervicală (lordoză cervicală)

-concavitatea ori~ntată posterior

• Curbura toraca lă

Pc

-convexitatea orientată posterior

o

• Curbura l omb a ră

·ti

(lordoză l ombară)

-concavitatea orientată posterior

::it

• Curbura sacro -coccigia nă

LI