Balada inchisorii din Reading

  • Commentary
  • Scanned by SDR, OCR by Epistematic
Citation preview

OSCAR WILDE

Oscar Wilde (1854-1900) s-a născut la Dublin, într-o familie de oameni educaţi din înalta societate. Şi-a terminat studiile la Magdalen College, Oxford, devenind în această perioadă oxfor­ diană un promotor al estetismului. S-a stabilit apoi la Londra, unde a publicat primul său volum de versuri (Poems, 1881). A fa.cut critică de artă şi a ţinut prelegeri despre artă, inclusiv în Statele Unite şi Canada, iar de la mijlocul anilor 1880 a început să scrie regulat în Pall Mall Cazette şi Dramatic Vtew. În 1884 s-a căsătorit cu Constance Lloyd, cu care a avut doi fii (tumultuoasa lor viaţă împreună a fost înfaţişată de Franny Moyle în Constance: Tragica şi scandaloasa viaţă a doamnei Oscar Wilde, trad. rom. Humanitas, 2014). Între 1887 şi 1889, spre a-şi susţine financiar familia, s-a angajat ca editor la revista Womans World. În 1888 a publicat Prinţul fericit şi alte povestiri (The Happy Prince and Other Tales), iar în 1891 Crima lordului Arthur Savile şi alte po­ vestiri (Lord Arthur Saviles Crime and Other Stories; trad. rom. Humanitas, 2009) şi opera sa capitală, Portretul lui Dorian Cray (The Picture of Dorian Cray), ale cărei accente homosexuale au provocat senzaţie în critica victoriană. În acelaşi an a început legătura sa cu lordul Alfred Douglas; doi ani mai târziu, s-a des­ părţit de soţie. În anii 1890 a devenit foarte cunoscut ca drama­ turg - Evantaiul doamnei Windermere (Lady Windermeres Fan, 1892), O femeie fără importanţă (A Woman of No Importance, 1893), Un soţ ideal (An Ideal Husband, 1895). În 1895 a fost arestat şi condamnat pentru „indecenţă grosolană" la doi ani de temniţă grea. A scris în închisoare monologul dramatic De profundis (1897; trad. rom. De profundis, Humanitas, 2014) şi imediat după eliberare celebra Baladă a închisorii din Reading (The Ballad of Reading Caol, 1898). Şi-a petrecut restul vieţii în Europa, în mare sărăcie. A murit de meningită în 1900, la Paris.

OSCAR

ILDE

BALADA ÎNCHISORII DIN READING Ediţie bilingvă Traducere din engleză, note si cuvânt înainte de Liana Alexandru



HUMANITAS BUCUREŞTI

Redactor: Georgeta-Anca Ionescu Coperta: Angela Rotaru Tehnoredactor: Manuela Măxineanu DTP: Florina Vasiliu, Dan Dulgheru Tipărit la Livco Design Oscar Wilde

7he Ballad ofReading Gaol

© HUMANITAS, 2023, pentru prezenta versiune în limba română Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Wilde, Oscar Balada închisorii din Reading / Oscar Wilde; rrad. din engleză, note şi cuv. înainte de Liana Alexandru. - Ed. bilingvă. Bucureşti: Humanitas, 2023 Conţine bibliografie ISBN 978-973-50-7968-o I. Alexandru, Liana (trad. ; note ; pref.) 821.1n EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere l, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51 www.humanitas.ro Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e-mail: [email protected] Comenzi telefonice: 0723/684 194

CUVÂNT ÎNAINTE ,,...şi dacă vrei o inscripţie pe care s-o citeşti în zori şi la lăsarea nopţii, şi de plăcere, şi de durere, scrie-ţi sus pe pereţii casei cu litere pe care soarele să le aurească şi luna să le arginteze: Ceea ce i se întâmplă altuia mi se întâmplă mie, şi dacă cineva te va Întreba ce-ar putea să-nsemne o asemenea inscripţie poţi să-i spui: Inima Domnului Hristos şi mintea lui Shakespeare." -De profundis (tr. Luana Schidu)

Dintre toate nedreptăţile care se pot abate asupra unui om de-a lungul vieţii, nimic nu s-a dovedit până azi mai inuman în istorie ca pedepsirea lui pentru propria natură. Secolul trecut este poate cel mai tulburător din acest punct de vedere şi, chiar de ne-am fi aşteptat ca grozăvi­ ile lui să lase în constiinta , omenirii urme peste care să nu , se mai poată trece, realităţile acestui început de mileniu ne arată, totusi, , că nevoia de a creste , capacitatea de-a întelege si simti ce trăieste celălalt rămâne uriasă. ' ' ' ' ' Oamenii continuă să fie azi condamnaţi la suferinţă pentru că reprezintă o naţie, continuă să fie persecutaţi pentru că s-au născut într-o etnie, continuă să fie dispreţuiţi pentru că aparţin unui gen ori pentru că sunt, într-un fel sau altul, o identitate diferită de ceilalti. , Discriminările au fost fa.cute de-a lungul istoriei cu cele mai puternice instru­ mente de care omul a fost capabil şi ele s-au dovedit, dacă nu criminale la propriu, atunci ucigătoare prin puterea lor de simbol asupra identităţii umane. Ceea ce ne arată -5-

că nici o strădanie de a vorbi despre suferinţa omului cauzată de incriminarea naturii sale nu a ajuns încă să fie mvan. Dintre autorii care au avut forţa să redea valoarea de simbol a acestei ucideri sistematice a naturii noastre, pu­ ţini au atins nivelul de frumuseţe, intensitate şi profun­ zime pe care Oscar Wilde ni l-a oferit prin Balada închisorii din Reading. Căci Oscar Wilde însuşi a fost nevoit să facă penitenţă pentru vina de a fi îndrăznit să-şi trăiască identitatea sexuală într-o epocă victoriană în care puteai fi la fel de bine glorificat pentru iscusinţa de a demasca ipocriziile din societate precum puteai fi încar­ cerat şi umilit până la tortură pentru păcatul de a fi tu însuti. ' oriunde în ' Iar vremurile acelea, similare la noi si lume, au avut norme care reverberează prejudecăţi până în ziua de azi. În plină glorie, după răsunătorul succes de public cu piesa Ce înseamnă să fii onest, scriitorul irlandez de limbă engleză Oscar Fingal O'Flahertie Wills Wilde a fost con­ damnat în 1895 de o instanţă din Marea Britanie la muncă silnică în detenţie pentru ceea ce judecata vremii a considerat a fi o „indecenţă grosolană". A stat încarce­ rat vreme de doi ani la Newsgate, Pentonville, dar în cea mai mare parte a timpului la închisoarea din Reading, Berkshire, unde nu i-a fost îngăduit să scrie decât spre final, şi atunci o singură scrisoare, lunga confesiune pu­ blicată postum cu titlul De profundis. Iar când a fost -6-

eliberat, puternic marcat sufleteşte de trauma închisorii şi slăbit fizic din pricina condiţiilor de detenţie, a mai trăit trei ani, murind la Paris în sărăcie şi exil, despărţit definitiv de acea Anglie care l-a trimis în spatele gratiilor. A reuşit să mai scrie în libertate o singură operă, un lung poem în care-a condensat întreaga suferinţă a încarceră­ rii şi în care şi-a căutat artistic ispăşirea. A rezultat una dintre cele mai puternice scrieri ale literaturii din toate timpurile, de-o frumuseţe recunoscută unanim chiar şi de criticii timpului său: Balada închisorii din Reading. Azi, când poveştile pentru copii ale lui Oscar Wilde sunt traduse în toată lumea si , sunt considerate încântătoare, când piesele sale de teatru sunt un reper clasic al dramaturgiei universale, când paradoxurile din critica artei sunt fermecător subiect de studiu pentru orice artist sau critic, scăpăm din vedere că toate au fost creaţiile unui om a cărui arhitectură interioară s-a configurat dintr-o imensă suferintă , ivită tocmai din inadecvarea identitătii , sale la lumea pentru care a creat. Ceea ce ne arată că a continua să judecăm opera separat de autorul ei e un mod nefericit de a înţelege nu atât creaţia unui autor în sine, cât sensul de creator al omului în lume. În fond, fru­ musetea actului de creatie , , constă în revelarea cât mai aproape de esenţă a unicităţii creatorului său. Dar ironia e că Wilde însusi , a fost nevoit să sucească în artă idei şi concepte, inventând aforisme până azi din­ tre cele mai cuceritoare, asemenea celebrului: ,,Viaţa -7-

imită arta mai mult decât arta imită viaţa", pentru a-şi masca, de fapt, o cale de adecvare a identităţii la normele unei epoci care-l considerau inadecvat. Nu-i de mirare, asadar, că cea mai citată caracterizare a lui Oscar Wilde ' a rămas aceea pe care şi-a fa.cut-o singur într-o confesiune către prietenul său Andre Gide: ,,Îmi pun tot geniul în viaţă, însă în operele mele, doar talentul". Cum altfel s-ar fi putut arăta în anvergura geniului un om nevoit să ferească tot timpul de lume complexitatea identităţii sale umane? Răspunsul găsit de Wilde a fost ca, printr-un joc foarte abil al măştilor, să pună în scenă arta, devoalând cu o inteligentă ' cultură seducătoare toate viciile tole' si rate ale lumii ce-l constrângea pe el să se ascundă. ,, Dă-i omului o mască si-ti să , , va spune adevărul" obisnuia ' afirme „estetul", cum se autodefinea, Oscar Wilde. În felul acesta, geniul lui ne-a oferit umorul şi luciditatea, dar a pierdut din sensibilitate şi, deci, din frumuseţea recep­ tării sale. Mari scriitori care i-au succedat si ' , care au tinut să-si arate pretuirea dedicându-i studii, de la Albert ' ' Camus la Jorge Luis Borges, sunt convinşi că Wilde a devenit cu-adevărat poet abia când frumuseţea scrisului a izvorât din suferinţă. Altfel spus, odată cu Balada închi­

sorii din Reading.

Dar azi, când înţelegem ce efort fantastic a fa.cut Oscar Wilde întreaga viaţă ca să-şi pună în act operele folosind o mască, am putea, ca cititori, să aşezăm pe chipul scrie-8 -

rilor sale umanitatea acelor expresii pe care-a trebuit să şi le.:. acopere, asemenea lui Dorian Gray. Căci doar nu­ anţând „portretul" detestabil cu care criticii n-au ezitat să-l identifice am putea descoperi: un copil genial, un tânăr strălucit în cunoasterea limbilor clasice, mai târziu , un fervent susţinător al emancipării femeilor, un soţ plin de admiraţie şi respect, un tată iubitor, un tip nobil nu atât prin clasă socială, cât prin educaţie, generos cu cei săraci, si-un credincios al iubirii care sfârseste , , , condamnat În esenţă, un om viu. din pricina ei. Când am citit prima dată Balada închisorii din Reading, ştiam foarte puţine despre toate acestea, lumea îmi era foarte tânără, nu-i cunosteam preJ·udecătile , , si , nici nu începusem să le combat aşa cum aveam să mă strădu­ iesc, asemenea lui Wilde în perioada lui jurnalistică şi pu­ blicistică, în cei aproape 20 de ani de presă ai mei. Am primit Balada în dar de la o colegă de şcoală şi a fost pri­ mul contact cu un text integral în limba engleză dincolo de rrianual. N-am stiut atunci ce anume din înlăntuirea , , acestui poem - muzica lui, forţa poveştii, perfecţiunea prozodică - m-a racut să mă ataşez repede de text, să-n­ cerc să-i desluşesc cuvintele şi să învăţ pe dinafară tablo­ uri întregi din el. Astăzi, când sunt la capătul unei traduceri a textului în limba română, când interiorul lui a devenit un spaţiu de căutare foarte atentă si , efortul de a-l reda fluent limbii noastre s-a dovedit intens, cred că-nţeleg mai bine ce -9-

m-a miscat atunci: frumusetea. E termenul care-i cu, , prinde cel mai bine calităţile pentru că ne arată un Oscar Wilde în amplitudinea personalităţii lui artistice şi umane, estetul prin definiţie care în haina dichisită a unui dandy de odinioară pune un corp de o fragilitate carnală, în care pulsul suferinţei se simte în fineţea cu care criticul de artă face uz de mijloacele poeziei clasice. Scrisă în iambi de câte opt şi şase silabe pe vers, în inte­ riorul unor sextine rimate exclusiv pe versurile pare, Balada susţine, de fapt, un ritm incantatoriu al inimii pe toată lungimea considerabilă a textului său compus din 109 strofe, însumând 654 de versuri, împărţite în şase tablouri. Precizia acestui ritm, fluenţa firului epic ce compune o poveste închisă rotund într-un refren care-a devenit memorabil, transparenţa figurilor de stil datorate unei selecţii minuţioase a tropilor şi forţa dramatizării, t9ate acestea configurează o operă care îşi echilibrează extrem de bine cbntinutul cu forma si ' , care nu pare să solicite ajustări interpretative. E motivul pentru care, citind cele câteva traduceri deja fa.cute Baladei în limba română, am rămas destul de surprinsă. Căci, dacă e să vorbim şi despre nedreptăţile care se pot abate asupra unui om ca autor, nu cred că e una mai mare decât să-i fie pus în seamă cu totul altceva decât a vrut să spună, iar lumii să-i fie prezentat în forme care au cu totul alte înţelesuri. Limbile nu sunt congruenţe -- IO --

matematice, desigur, iar traducătorul este el însuşi un interpret. Dar de la aşezarea într-o limbă a unei construc­ tii ' bine definite ca stil si ' sens la folosirea scheletului acelei construcţii pentru o altă şi aproximativă arhitectură poetică în altă limbă, aşa cum am constatat că s-a-ntâm­ pl;it în cazul unor circulate traduceri de la noi, distanţa ajunge să fie foarte mare. Până la urmă, ea denotă fie o lipsă de înţelegere asupra operei, fie supunerea ei unei nevoi proprii de a avea o operă. Din respect chiar faţă de efortul unor astfel de tradu­ cători de a-l aduce în faţa cititorilor români pe Oscar Wilde, n-am să exemplific. De altfel, traducerile de poe­ zie n-ar trebui să mai fie azi separate de original, din considerente ce ţin de puterea de înţelegere a cititorului într-o lume cu posibilităţi de traducere aflate la un click distantă. ' si , Dar, în virtutea unei purităti, , a unei clarităti fluidităţi pe care chiar ochiul unui tânăr le poate sesiza citind în original pentru prima dată Balada, am simţit că poemul lui Oscar Wilde necesita o abordare mai justă. Din .Încercarea de a ajunge la forma cea mai curată care să reflecte nu capacitatea traducătorului de a poe­ tiza, ci chiar poezia în înţelesul ei rotund a racut parte, în ceea ce mă priveşte, o documentare pasionantă a câ­ torva opere majore de care se leagă numele Oscar Wilde: de la poveştile sale pentru copii până la piesele de teatru şi studiile dialogate de filozofie a artei, trecând prin scri­ sorile sale si ' cercetând unele din cele mai echilibrate )

-II

--

biografii, cum este cea a lui Richard Ellmann, unele din cele mai reuşite ediţii critice, cum este cea a lui Nicholas Frankel, sau studii ale unor mari scriitori pasionaţi de Oscar Wilde, precum Albert Camus sau Jorge Luis Borges. Autor al acestei epoci, nu am ezitat ca, pe lângă ediţii clasice Oxford, Harvard sau Cambridge, în format prin­ tat si, , , de cele mai multe ori, eBook, să folosesc cu aceeasi rigoare site-uri ale unor instituţii oficiale din Marea Britanie ale căror arhive publice mi-au furnizat docu­ mente de epocă sau explicaţii relevante pentru înţelege­ rea unor realităţi istorice astăzi greu de imaginat pentru cititor. De pildă existenţa unui instrument de pedeapsă numit „moară penală", inventat special pentru reeduca­ rea detinutilor, un miJ'loc de tortură, în fond, la care , Oscar Wilde a fost nevoit în primele luni după condamnare să muncească sisific ore-n şir în fiecare zi; ceea ce l-a adus în pragul nebuniei şi a contribuit la umilinţa în care avea să sfârşească, în ciuda succesului imens pe care l-a cunoscut după eliberare odată cu Balada închisorii din .

)

Reading.

Şi pentru că au rezultat firesc din documentare, am adăugat la finalul traducerii o serie de note pentru care rog cititorul să aibă îngăduinţă şi curiozitate, căci ele vin în sprijinul explicării unui text ce-a fost adesea privit cu superficialitate ori înţeles greşit. Notele explicitează nu doar opţiuni punctuale de traducere sau referinţele fui Wilde la alte texte literare, ci un întreg context în care a -12 --

fost scris poemul şi în care s-au petrecut întâmplările din el. Sunt, altfel spus, mici documentări de tip jurnalistic prin pagini de istorie. Tot din documentare a rezultat şi păstrarea ca opţiune pentru traducere a celei mai circu­ late variante în limba engleză a Baladei, ştiut fiind că Wilde a scris poemul în câteva zile, dar l-a rescris câteva luni si, a tot adus modificări. ' la fiecare nouă editie, , Într-un fel, această minuţie a căutării celei mai potrivite forme, care reprezintă felul de a scrie al lui Oscar Wilde, a fost un argument de însoţire şi motivare a propriilor mele căutări şi rescrieri. La final, sunt convinsă, ca şi Wilde, că încă puteau fi găsite sonorităţi mai bune. Dar strădania mea cred că se regăseşte în ansamblu: acela de a-l reda pe Oscar Wilde într-o limbă română contemporană fluidă, respectând topica firească a limbii şi a textului original, respectând măsurile prozodice şi sensul intenţionat al tropilor. Mai stiu si ' ' ' că nu întotdeauna încercările mi-au fost reusite. Pe de o parte, din pricina unei distanţe semnificative între formele sintetice ale gramaticii limbii engleze şi cele de tip analitic din limba română, declinările ocupând adesea în traducere din spaţiul metric destinat iambilor. Pe de altă parte, pentru că acribia de a urmări şi traduce întocmai unele mijloace prozodice ar fi putut dăuna chiar Poeziei în sine. Dar, în relatia ' dintre frumusetea ' scrierii lui Oscar Wilde şi limba română contemporană, îndrăznesc să sper că această strădanie ar putea reprezenta cea -- 13 --

mai curată interpretare de până acum a Baladei închisorii din Reading, iar dacă nu astfel, în mod sigur cea mai actuală. Căci talentul, acolo unde el există, nu e niciodată suficient. Balada spune povestea adevărată a lui Charles Thomas Wooldridge, un cavaler din Gărzile Regale Britanice, care a fost condamnat la pedeapsa capitală prin spânzurare pentru că şi-a omorât, într-o criză de gelozie, soţia. Execuţia, petrecută la închisoarea din Reading când Oscar Wilde se afla acolo, a avut un impact atât de pu­ ternic asupra celorlalţi deţinuţi şi asupra lui încât, odată eliberat şi liber la propriu să scrie, Wilde a făcut din ea o metaforă a suferinţei sale pe care a ridicat-o prin mij­ loace poetice, epice şi dramatice la rangul de alegorie de tip eristic. Şi nu doar că s-a identificat cu cel care-a cu­ noscut moartea, şi nu doar că l-a identificat pe cel care a cunoscut moartea cu cel care se izbăveste asemenea tâlharului ce stă lângă Isus pe cruce, dar a adus întreaga lume în faţa crucii sale să vadă păcatul capital pe care-l comite omorând ce e mai propriu naturii umane: iubirea. A rezultat o baladă unanim apreciată care conţine una dintre cele mai frumoase strofe scrise vreodată despre om. Este esenţa a ceea ce până azi reverberează în diferite forme de nedreptate la adresa naturii umane: când uci­ dem iubirea faţă de aproapele ucidem, în fond, umani­ tatea din noi: -14-

And all men kil! the thing they Iove, By all let this be heard, Some do it with a bitter look, Some with a flattering word, The coward does it with a kiss, The brave man with a sword! Balada a avut un succes imediat si , a fost , răsunător. Desi publicată sub pseudonimul C. 3. 3., care reprezenta iden­ titatea de deţinut a lui Oscar Wilde, încifrând pavilionul, etajul şi celula în care a stat închis la Reading, presa vremii, care-l ţinuse până la grotesc sub lupă după con­ damnare, a intuit şi a semnalat apartenenţa. Chiar şi aşa, aprecierile au fost unanime, atât în rândul celor din lu­ mea culturală, cât si si ' al claselor ' în rândul detinutilor ' ' celor sărmani cărora le era destinată. S-a vândut în mii de exemplare şi a avut câteva tiraje unul după altul. Succesul i-a încununat lui Wilde faima de altădată, dar nu i-a mai redat nici echilibrul existential, nici forta , , de scriitor. A fost cântecul său de lebădă . . . Dar cântecul acesta împreună cu cele două scrisori de protest trimise revistei Daily Chronicle în care a denunţat în detaliu ororile din sistemul penitenciar britanic de la acea vreme, inclusiv la adresa copiilor - închişi laolaltă cu deţinuţii de drept comun, dar izolaţi singuri în celule, înfometati abuziv -, au ' si ' supusi ' unui regim emotional ' reuşit să aibă în parlamentul de la Londra ecoul care să -- 15 --

contribuie în anii ce-au urmat la actul decisiv privind reforma închisorilor din Marea Britanie. A mai durat, în schimb, aproape un secol până când fapta pentru care a fost încarcerat să fie dezincriminată literal şi total în le­ gislaţie. În 2017, chiar dacă postum şi la mare distanţă de la moartea sa, Oscar Wilde a primit oficial din partea guvernului Marii Britanii scuze pentru această nedreaptă si fatală condamnare. Iar la ora la care scriu aceste rânduri închisoarea din Reading e subiectul unei vii discuţii pentru a deveni centru al libertăţii culturale după ce „cu­ noscutul" artist şi activist Banksy a anunţat că vrea să liciteze lucrări şi obiecte personale pentru zece milioane de lire sterline ca să poată cumpăra şi oferi artiştilor locul în care a fost încarcerat cândva Oscar Wilde. Ar fi păcat să treacă neobservate toate aceste instanţe ale suferintei ' si ' cu atât mai trist ca ele să fie deturnate de la sensul lor originar. Traducerea de faţă, oricând o ridicare de ştachetă pentru autori mai talentaţi, mai docu­ mentati, ' mai dedicati, ' e un dar făcut cititorilor zilelor noastre pentru o mai mare deschidere spre înţelegerea diversitătii ' naturii umane. A complexitătii, , si ' unicitătii ' fruinusetii noastre. Pentru că marele păcat în viată nu e ' ' neapărat ura sau absenţa iubirii. ,,Viciul suprem - spunea chiar Oscar Wilde - e superficialitatea. Orice lucru în­ teles e bun." ' L.A.

THE BALLAD OF READING GAOL' BALADA ÎNCHISORII DIN READING

I He did not wear his scarlet coat, For blood and wine are red, And blood and wine were on his hands When they found him with the dead, The poor dead woman whom he loved, And murdered in her bed. He walked amongst the Trial Men ln a suit of shabby grey; A cricket cap was on his head, And his step seemed light and gay; But I never saw a man who looked So wistfully at the day. I never saw a man who looked With such a wistful eye Upon that little tent of blue Which prisoners call the sky, And at every drifting cloud that went With sails of silver by. -18-

El nu purta roşul veşmânt2 Cum vin şi sânge-1 poartă, Căci vin şi sânge-avea pe mâini Când lâng-au găsit moartă, Sărmana fată ce-o iubea Şi-n pat3 fu spintecată. Mergea-ntre Oameni Judecaţi4 În haine gri, cu faţa Ascunsă-n casca lui de joc5 Si ' pas ca dimineata, ' Dar n-am văzut vreun om privind Cu dor mai mare viata. Eu n-am văzut nicicând un om Privind c-un dor de ieri Spre peticul ce puşcăriaşi Tintesc numindu-l cer, ' Şi înspre orice nor hoinar Pe-argint, corăbier. -1 9 -

I walked, with other souls in pain, Within another ring, And was wondering if the man had clone A great or little thing, When a voice behind me whispered low, ,,That, fellows, got to swing." Dear Christ! the very prison walls Suddenly seemed to reel, And the sky above my head became Like a casque of scorching steel; And, though I was a soul in pain, My pain I could not feel. I only knew what hunted thought Quickened his step, and why He looked upon the garish day With such a wistful eye; The man had killed the thing he loved And so he had to die. Yet each man kills the thing he loves, By each let this be heard, Some do it with a bitter look, Some with a flattering word, The coward does it with a kiss, The brave man with a sword! -2 0 -

Mergeam, cu suflete-n dureri, Rotind în ring povară, 6 Şi mă-ntrebam oare-a comis Grea faptă ori uşoară, Când unu-n spate a şoptit: ,, În ştreang7 va fi să moară." Oh, Doamne! zidul a părut Deodată să se-nvârtă, Iar cerul mi-a căzut în cap, Cască de-oţel, arzândă; Si, ' chiar de-aveam durerea mea, A mea rămase mută. Am înţeles ce fel de gând Îi bântuia plimbarea, Si ' cum privea cu-asa ' un dor Să-nghită toată zarea: El omorâse ce-a iubit Şi-urma spânzurătoarea. 8 Căci toţi ucid, oricât iubesc, Nu-ncape vreo tăgadă, Unii ucid c-un ochi hain, Altii ' cu vorba nadă, Cel las' ucide c-un sărut, Cel brav ucide-n spadă! 9 -- 21 --

Some kill their lave when they are young, And some when they are old; Some strangle with the hands of Lust, Some with the hands of Gold: The kindest use a knife, because The dead so soon grow cald. Some lave tao little, some tao long, Soţne sell, and others buy; Some do the deed with many tears, And some without a sigh: For each man kills the thing he loves, Yet each man does nat die. He does nat die a death of shame On a day of dark disgrace, Nor have a noose about his neck, Nor a cloth upon his face, Nor drop feet foremost through the floor Into an empty place. He does nat sit with silent men Who watch him night and day; Who watch him when he tries to weep, And when he tries to pray; Who watch him lest himself should rob The prison of its prey. - 22 -

Unii ucid când tineri sunt, Alţii când sunt bătrâni, Cu braţul Poftei unii strâng, 1 0 Cu Aur alţii-n pumn, Dar cei mai blânzi, cu un cuţit, Căci iute-astfel răpun. Unii puţin, alţii prea mult Iubesc, cumpără, vând, Unii ucid înlăcrimati, ' Alţii deloc oftând, Dar toţi ucid, oricât iubesc, Şi n-ajung în mormânt. 1 1 Nu moare-oricine în dispreţ Pe-o neagră zi urâtă, Şi n-are-oricine ştreang de gât Ori mască pe chip, mută, Nici pas să-l poarte-n eşafod Spre lumea cea tăcută. 1 2 Nu e oricine-aprig vegheat De mute gărzi, zi, noapte, Vegheat când vrea a se jeli Sau rugile să-şi poarte, Vegheat să nu fure cumva Din închisori păcate. -- 23 --

He does not wake at dawn to see Dread figures throng his room, The shivering Chaplain robed in white, The Sheriff stern with gloom, And the Governor all in shiny black, With the yellow face of Doom. He does not rise in piteous haste · To put on convict-dothes, While some coarse-mouthed Doctor gloats, and notes Each new and nerve-twitched pose, Fingering a watch whose little ticks Are like horrible hammer-blows. He does not feel that sickening thirst That sands one' s throat, before The hangman with his gardener' s gloves Slips through the padded door, And binds one with three leathern thongs, That the throat may thirst no more. He does not bend his head to hear The Burial Office read, Nor while the terror of his soul Tells him he is not dead, Cross his own coffin, as he moves lnto the hideous shed. - 24-

Nu se trezeste-n zori de zi Când spânzură-'n celulă Preotu-n albul său veşmânt, Şerif-umbrit de ură, Guvernatoru-n negru tot Cu-a Iadului figură. 1 3 Nu se ridică-n jalnic zor Să-mbrace haina morţii, C-un doctor blestemat tăind Durerea-n mii de porţii, Făcând din mici bătăi de ceas Cumplit ciocan al sorţii. 14 Nu simte setea de bolnav Ce arde gura seacă, Când, cu mănuşi de grădinar, Prin usa , ferecată, Călău-i ia gâtleju-n chingi Să-i stingă setea toată. Nici capul nu şi-l pleacă spre Verdict de-ngropăciune, Şi nici n-aude spaima-n piept Că nu e mort când spune, Văzând sicriul lui pe drum Spre locul ce apune. 1 5 - 25 -

He does not stare upon the air Through a little roof of glass: He does not pray with lips of clay For his agony to pass; Nor feel upon his shuddering cheek The kiss of Caiaphas.

- 26 -

Nu stă-mpietrit privind în gol Prin geamul cât o pleoapă, 1 6 Nici nu se roagă încleiat N elinistea să-i treacă, ' Si nici n-asteaptă tremurând ' ' Sărutul de Caiafa. 1 7

- 27 --

II Six weeks the guardsman walked the yard, In the suit of shabby gray: His cricket cap was on his head, And his step seemed light and gay, But I never saw a man who looked So wistfully at the day. I never saw a man who looked With such a wistful eye Upon that little tent of blue Which prisoners call the sky, And at every wandering doud that trailed lts ravelled Heeces by. He did not wring his hands, as do Those widess men who dare To try to rear the changeling Hope In the cave of black Despair: He only looked upon the sun, And drank the morning air.

II L-au dus gărzi şase săptămâni, 1 8 Î n haine gri, cu faţa Ascunsă-n casca lui de joc Si ' pas ca dimineata, ' Dar n-am văzut vreun om privind Cu dor mai mare viata. ' Eu n-am văzut nicicând un om Privind c-un dor de ieri Spre peticul ce puşcăriaşi Ţintesc numindu-l cer, Şi înspre orice nor pribeag Cu smocuri, prin eter. Nu-şi frângea mâinile cum fac Neghiobi cu Disperare Ce vor Speranţa a-nvia În peştera din zare. 1 9 El doar privea spre răsărit Şi se-mbăta cu soare. -- 29 --

He did nat wring his hands nor weep, Nor did he peek or pine, But he drank the air as though it held Some healthful anodyne; With open mouth he drank the sun As though it had been wine! And I and all the souls in pain, Who tramped the other ring, Forgot if we ourselves had dane A great or little thing, And watched with gaze of dull amaze The man who had to swing. For strange it was to see him pass With a step so light and gay, And strange it was to see him look So wistfully at the day, And strange it was to think that he Had such a debt to pay. For oak and elm have pleasant leaves That in the spring-time shoot: But grim to see is the gallows-tree, With its adder-bitten root, And, green or dry, a man must die Before it bears its fruit! - 30 -

Nu-şi frângea mâini, nici nu jelea, Nu se-neca-n pelin, 20 Sorbea doar aer ca şi cum De-un leac ar fi fost plin, Căscând, el soarele-l sorbea De parc-ar fi fost vin! Iar eu, cu suflete-n dureri, Rotind în ring povară, Uitasem dacă am comis Grea faptă ori uşoară, Şi ne holbam, nătângi, la cel Ce-n ştreang avea să moară. Căci straniu să-l vedem era Cu pas ca dimineaţă, Şi straniu să-l vedem privind Cu-asa , un dor de viată, ' Si straniu să stim că urma ' ' Aşa pedeapsă-n faţă. Frumosi' sunt si ' steJ' ari, si ' ulmi Când prind să înverzească, Da-i trist când vipere încep Spânzurători să crească, Si verde-or sur, să moar-un om, ' Când n-a prins să rodească! 2 1 -- 31 --

The loftiest place is that seat of grace For which all worldlings uy: But who would stand in hempen band Upon a scaffold high, And through a murderer' s coIlar take His last look at the sky? It is sweet